Lacunele legislative ameninţă să creeze paradisuri fiscale în cadrul UE

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 octombrie 2018, 10:42

Persoanele fizice şi companiile profită de portiţele din directivele europene şi de vizele de aur pentru a continua să evadeze în jurisdicţii opace

Vizele de aur, obţinerea reşedinţei într-o ţară pentru cumpărarea unei proprietăţi, au devenit o portiţă pentru a evita impozitele. Lacunele din directivele UE le permit cetăţenilor şi companiilor să utilizeze unele ţări din UE pentru a-şi ascunde averile în jurisdicţii opace. Dar nu este singura lacună. Statele care nu împart încă informaţii fiscale, activele nereglementate sau lipsa de transparenţă în acordurile fiscale dintre state şi companii reprezintă o modalitate de a scăpa de impozite. Scandalurile de evaziune fiscală în plină recesiune au determinat OCDE şi UE să încerce să pună capăt jurisdicţiilor opace prin schimburi automate de informaţii între ţări şi două directive în cadrul comunitar. Un raport complet de 50 de pagini al grupului Verzilor din Parlamentul European analizează toate „lacunele” pe care le „exploatează” persoanele fizice şi companiile pentru a continua să ocolească fiscul din ţara lor. Documentul, la care a avut acces EL PAÍS, arată că patru ţări ar putea presupune un „risc” din cauza lipsei accesului la  informaţiile bancare. Acest pericol pare „exacerbat” de sistemele de obţinere a reşedinţei sau cetăţeniei acordate în schimbul investiţiilor imobiliare. Concret, documentul semnalează Austria, Bulgaria, Cipru şi România.

Primele trei ţări oferă „viza de aur” pentru cetăţenie în schimbul achiziţionării de bunuri imobiliare cu un anumit preţ. În plus, ele aplică parţial acordurile de schimb de informaţii cu alte ţări. De exemplu, Cipru, pe hârtie, împarte informaţii cu 65 de jurisdicţii. Dar în practică furnizează şi primeşte aceste date cu statele din UE, dar le obţine de la ţări extra-comunitare. Asta deschide uşa evaziunii fiscale. Adică, în cazul în care un cetăţean care locuieşte la Paris obţine reşedinţa cipriotă, după cumpărarea unei proprietăţi, el poate opera cu ţările opace, fără ca Franţa să afle, fiindcă Cipru nu va cere aceste informaţii şi nu va avea date fiscale pe care să le împartă. Cipru este tocmai una dintre ţările care a acordat cele mai multe vize de aur, potrivit unui raport al Global Witness şi Transparency International. Comisia Europeană finalizează un raport care va fi publicat la finele acestui an, cu privire la planurile naţionale care acordă cetăţenia europeană investitorilor, care va examina practicile actuale şi va oferi îndrumare pentru ţările membre. Potrivit unor surse comunitare, printre aceste principii se va aminti că statele trebuie să verifice antecedentele solicitanţilor.

Parlamentul European va organiza astăzi o audiere publică privind vizele de aur, pentru a examina posibilele riscuri de spălare de bani generate de aceste sisteme. „Trebuie să modificăm legislaţia europeană şi, în plus, să garantăm aplicarea efectivă a standardelor actuale, deoarece unele ţări, cum ar fi Cipru sau Malta, acţionează la limita legii”, avertizează Ernest Urtasun, deputat al Verzilor. Raportul Verzilor evidenţiază mai multe rute de evitare care permit crearea unui mecanism financiar necesar pentru ascunderea capitalului. Şi nu sunt puţine. În total, 43 de ţări încă nu se angajează în schimbul automat de informaţii, inclusiv Macedonia, Serbia, Ucraina, R.Moldova sau Muntenegru. Nici Statele Unite nu furnizează informaţii complete: furnizează doar numele companiei care este beneficiarul unui cont, dar nu şi al beneficiarului final. Iar şase jurisdicţii britanice nu primesc informaţii din partea Irlandei.

Inginerie financiară

Acestea sunt doar câteva cazuri, dar ele arată cum printr-o reţea de companii interpuse sau de carton este posibil să se găsească o lacună pentru a scăpa de legislaţia internaţională împotriva evaziunii fiscale. În plus, directiva actuală (DAC2) nu include portofolii de active cum ar fi criptomonedele, aurul, iahturile sau bunurile imobile. Prin urmare, Urtasun consideră că toate ţările care nu schimbă informaţii „în conformitate cu standardele europene”, de asemenea Statele Unite, ar trebui „incluse pe lista neagră europeană a paradisurilor fiscale”. În plus, Verzii propun sancţiuni pentru cei care nu respectă standardele actuale. Raportul analizează, de asemenea, directiva DAC3, care impune schimbul de informaţii, de exemplu, cu privire la acordurile fiscale avantajoase pe care statele le pot conveni cu societăţile private. Acestea sunt deosebit de controversate, deoarece în multe cazuri au fost considerate „ajutoare de stat” de către Bruxelles. Cel mai faimos caz a fost acordul Apple cu Irlanda, care a ajuns să reclame suma de 14, 3 miliarde de euro multinaţionalei americane, după intervenţia Comisiei Europene. Dar Verzii spun că această directivă vizează numai companiile, nu şi persoanele, şi că accesul la această informaţie nu este public. „Avem nevoie de mai multă transparenţă în reformarea directivei DAC3, pentru a face publice toate normele de taxare existente”, conchide Urtasun.

Patru ţări luate în vizor

Ţările membre ale UE au semnat acorduri, în ultimii ani, cu ţări terţe, pentru a da şi a obţine informaţii fiscale. Cu toate acestea, unele state sunt încă în urmă, iar altele respectă legile internaţionale doar pe jumătate. Aproape toate ţările au semnat mai mult de 80 de acorduri de acest tip, inclusiv ţări din UE. Cu toate acestea, Cipru şi România sunt foarte departe, cu semnarea a numai 33 (de acorduri), şi anume cu ţările UE şi cu cele mai apropiate de aceasta. Cipru şi România primesc numai informaţii din jurisdicţii europene, dar nu din exterior, ceea ce le transformă într-un teren fertil pentru cei care doresc să-şi ascundă conturile în afara UE. De asemenea, raportul Verzilor precizează că Austria a semnat acorduri cu Statele Unite şi cu Luxemburg pentru a restrânge obţinerea de informaţii fiscale de la cetăţenii săi. La fel a făcut Bulgaria, care nu primeşte datele despre conturile rezidenţilor ţării în Statele Unite. Cipru, Austria şi Bulgaria s-au remarcat pentru vânzările rezidenţiale.

Autor: Lluis Pellicer