Home » Arhiva » Convietuiri » Dublă lansare de carte la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța

Dublă lansare de carte la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 ianuarie 2019, 09:10 / actualizat: 23 ianuarie 2019, 10:12

Dublul eveniment editorial organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM)„Gavrilă Simion“ din Tulcea, aduce în atenţia cititorilor două volume extrem de interesante.

Volumele lansate la Constanţa sunt „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, un volum bine documentat, scris de Lavinia-Dacia Gheorghe și regretatul său tată, profesorul Gheorghe Dumitrașcu, apărut la editura Imperium, Constanța şi „Dobrogea și Marea Unire la Centenar“ semnat tot de muzeograful Lavinia-Dacia Gheorghe, alături de buna ei prietenă, Ligia Dima – director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, din Tulcea, sunt un omagiu adus memoriei lui Gheorghe Dumitraşcu, reputat istoric din Constanța, profesor, cercetător ştiinţific şi om politic cu o activitate susținută în perioada 1990-2000. Anul acesta pe 17 ianuarie s-au împlinit doi ani, de la trecerea sa în nefiinţă.

Cartea „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, este dedicat comunităţii de tătări şi turci, cetăţeni români şi europeni ai României comune. “Este o carte scrisă de mine și de tata, începută în 1999, la București, ne-a ajutat și mama la început până când a plecat și ea dintre noi, și apoi am continuat-o, am terminat-o în 2014, a apărut tâziu, a fost editată târziu și publicată și mai târziu, adică astăzi, 17 ianuarie 2019. Este un omagiu și o mulțumire pentru cei mai loiali etnici ai României. Niciodată nu este prea târziu să ne apreciem valorile, dar dacă facem acest lucru cât timp ele mai sunt în viață, este cu atât mai înalțător”, este de părere istoriograful Lavinia Dumitrașcu. În cele 446 de pagini ale cărţii sunt cuprinse articole, memorii, anchete şi chestionare, documente inedite şi / sau rare, recesâminte, statistici, contribuţii şi sugestii bibliografice.

Cel de-al doilea volum lansat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța se intitulează „Dobrogea și Marea Unire la Centenar“ și este coordonat tot de muzeograful Lavinia Dumitrașcu, alături de Ligia Dima – director al Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, din Tulcea. Cartea este rezultatul unei sesiuni de comunicări științifice naționale, care a avut loc la sfârșitul anului trecut, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea.

Despre primul volum apărut cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, la Editura Imperium din Constanța au vorbit directorul MINAC, dr. Sorin Colesniuc, dr. Amet Aledin de la Departamentul pentru Relații Interetnice, prof. Serin Turkoglu de la Uniunea Democrată Turcă din România, generalul Nezir Gelaledin (este primul general turc al României şi a ocupat funcţii importante în Ministerul Afacerilor Interne, la MapN sau în Ministerul Justiţiei), istoricul constănţean Stoica Lascu, scriitoarea Ghiuner Acmolla, iar al doilea volum a fost prezentat de Ligia Dima, co-autor.

În loc de introducere, în deschiderea volumului „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, autorii motivează apariţia lucrării astfel:„Născuţi, crescuţi şi trăiţi, până spre sfârşitul nostru, în conglomeratul etnic dobrogean, în care românii, turcii şi tătarii au constituit esenţa demografică şi de comportament moral, suntem datori înainte de toate, părinţilor şi prietenilor noştri, turci şi tătari din toată Dobrogea şi de oriunde, dar, în primul rând celor de la Nisipari, Tulcea, Medgidia, Valu lui Traian, Valea Seacă şi Constanţa.” Această carte prezintă identitatea turcilor şi tătarilor cu toate componentele ei culturale, precum tradiţiile, obiceiurile, cultura scrisă şi cea religioasă. Poveştile spuse de etnicii turci şi tătari, memoriile şi jurnalele acestora constituie o sursă vie a valorilor culturale ale celor două etnii. Interesante sunt toate capitolele care se referă la Musulmanii din România şi lumea întreagă, unde este prezentată problema crimeeană, despre constituirea uniunii după1989. Anul 1989 a însemnat pentru România şi pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, anul marii schimbări, dar a fost de o însemnătate aparte şi pentru toate minorităţile naţionale din România. Instituţiile identitare turceşti şi tătăreşti, cât şi presa în limbile turcă şi tătară sunt abordate pe larg. Autorii au identificat şi personalităţile aparţinând celor două etnii şi au punctat contribuţiile lor în ceea ce priveşte punerea în valoare a etniilor din care fac parte. În ultimul capitol intitulat sugestiv „De aici plecăm”, capitol unde sunt însumate câteva bibliografii de provenienţe diverse şi din timpuri diverse, aşa cum precizează autorii la începutul capitolului. Iar la finalul lucrării cu titlul „Cuvânt de sfârşit şi început”, autorii mărturisesc că acest volum „...e mai mult un instrument de lucru decât o istorie a comunităţilor”.

Despre istoricul Gheorghe Dumitrașcu

Prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu s-a născut la 25 septembrie 1939, în satul Nisipari, comuna Castelu. Gheorghe Dumitrașcu a urmat școala primară în sat, între anii 1953-1956, cursurile Liceului teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia. Apoi, în perioada 1956-1961, Facultatea de istorie a Universității București. A fost cercetător științific la Institutul de istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent și lector universitar la Institutul pedagogic din Constanța, profesor la Colegiul Mircea cel Bătrân, muzeograf principal la Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța. Doctorat în istorie în 1976, la Facultatea de istorie a Universității din București cu tema „Locul Partidului Țărănist Radical în istoria României, 1932-1938”(ziarul local Ziua de Constanţa din 25 sept.2017). A semnat peste 800 de articole de specialitate. A fost unul din iniţiatorii învăţământului în limba turcă în judeţul Constanţa, imediat după 1989, şi introducerii unei secţii la nivel superior la Universitatea „Ovidius” din Constanţa; preşedinte şi vicepreşedinte al Grupului Parlamentar Român de Prietenie cu Parlamentul Turciei; participant activ la viaţa politică românească, iniţiator de legi. Istoricul Gheorghe Dumitraşcu afirma despre Dobrogea în cotidianul Adevărul din 2009, asfel: „În Dobrogea vorbim despre un model. Ce se întâmplă în Dobrogea nu se întâmplă nicăieri în ţară.”

Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dumitraşcu este doctor în istorie, cu o bogată activitate la catedră, în prezentmuzeograf la Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa. Provine dintr-o familie de cadre didactice, mama învăţătoare, iar tatăl profesor. A moștenit pasiunea de a scotoci în documentele de arhivă și de a dezgropa, din praful uitării, informații din trecutul Dobrogei, de la tatăl său, istoricul Gheorghe Dumitrașcu. Și exact asta este menirea sa, ne spune muzeograful Lavinia Dumitrașcu, specialistul de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC), (interviu la Radio Constanţa din 16 martie 2018).

Despre satul din stepa dobrogeană-Nisipari(Caratai)

Un sat mic „din stepa dobrogeană” păstrează şi astăzi urmele multiculturalităţii ce face din Dobrogea un ţinut aparte. „Străzile principale urmează albia pârâului Caratai”, se arată în monografia „Nisipari – un sat din stepa dobrogeană” semnată de Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava. Nisipariul are origini tătăreşti, este o veche aşezare în apropierea comunei Castelu din judeţul Constanţa. Tătarii sunt vechii locuitori ai acestiu sat. Acum mai bine de 150 de ani satul număra peste 500 de familii de tătari unde existau şi 3 geamii. Din păcate în localitate a mai rămas doar o singură geamie construită în anul 1854. În trecut localitatea Caratai era renumită şi pentru cele 9 feluri de botka (pilaf) şi era cunoscută sub denumirea de „Dokiz botkali Karatai”(Caratai- satul cu cele 9 feluri de pilaf). O alta legendă în privinţa denumirii acestei localităţi datează din perioada emigrării tătarilor din Crimeea, tot atunci a venit în sat şi un tătar bătrân cu doi măgari negri la căruţă (Cara-negru, Tai-mânz) de unde şi denumirea de Karatai-Caratai.”