Valea Brătcuței, zona din Bihor tot mai căutată de turiști
Publicat de Dan Boanţă, 27 ianuarie 2019, 15:04 / actualizat: 31 ianuarie 2019, 15:12
Pe lângă staţiunile consacrate, în România încep să apară şi locuri mai liniştite, căutate pentru mâncare şi tradiţii. Sunt așezările de la poalele Apusenilor, adevărate ecodestinaţii, promovate chiar de localnici prin şezători şi ateliere de creaţie. Nu sunt atât de aglomerate, preţurile sunt mai accesibile, iar peisajele de vis.
Valea Brătcuţei este o zonă pitorească aflată la jumătatea distanţei dintre Oradea şi Cluj-Napoca. Este căutată de turişti pentru frumuseţea peisajelor, pentru linişte dar şi pentru mâncare.
„Noi venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu preparate 90% pregătite în bucătăria noastră, tradiţionale. Avem în special lucruri făcute la noi în bucătărie: şuncă de casă, brânză de la producătorii autohtoni din zonă, deci să fie mâncare cât mai naturală”, spune Gabriela Lazăr, reprezentanta unei pensiuni.
„Ne-am întâlnit mai mulţi prieteni în acest weekend. Sunt foarte multe activităţi de făcut în aer liber, produse tradiţionale de servit, într-o zonă aproape de casă”, spune unul dintre turiştii pensiunii.
Tradiţiile se păstrează în zonă, iar copiii din sat află despre reţetele vechi şi meşteşugurile pe cale de dispariţie în cadrul unor şezători organizate în centrul de informare turistică din comună. Evenimentele sunt organizate de cluburile Green Impact ale fundaţiei Noi Orizonturi, care oferă fonduri pentru promovarea ecodestinaţiilor turistice.
„Batic, acesta se numeşte spăcel, cojoc sau labreu, zadie şi acestea se numesc poale. Îl am de la bunica mea”, spune Iulia Bere despre costumul popular pe care îl poartă.
Judeţul Bihor are o zestre impresionantă de biserici de lemn, unele dintre ele vechi de câteva sute de ani. Nici zona Bratca nu face excepţie.
„Avem o biserică foarte frumoasă de lemn la Valea Crişului, din secolul al XVII-lea, reînnoită undeva în secolul al XVIII-lea. O biserică care păstrează tehnica tradiţională folosită de meşterii populari”, a detaliat Gabriel Bonaciu, operator în turism.
Din Bratca porneşte cel mai lung traseu de rafting de pe Crişul Repede. Vara turiştii care ajung aici pot face plimbări, ture cu bicicleta şi chiar căţărări, pe traseele de escaladă din Munţii Pădurea Craiului.