Centru de fizioterapie la Bălceşti în judeţul Vâlcea
Publicat de Dan Boanţă, 23 ianuarie 2019, 15:38 / actualizat: 31 ianuarie 2019, 15:41
La Bălceşti, în judeţul Vâlcea, va fi înființat un centru de fizioterapie ce va funcţiona în clădirea fostului spital. Acest centru va fi o secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă, pe viitor aici urmând să fie deschise şi alte secţii care să asigure asistenţa medicală pentru locuitorii din zonă.
Spitalul din Bălceşti, unitate ce asigura asistenţa medicală pentru aproximativ 50 de mii de oameni din 13 localităţi din sudul judeţului Vâlcea, a fost închis în 2011, prin ordin al Ministerului Sănătăţii. În acelaşi an, clădirea a primit destinaţia de cămin de bătrâni, dar în 2017, a fost desfiinţat.