5 milioane de euro pentru noul corp de clădire a Urgențelor de la Spitalul Județean Oradea
Publicat de Dan Boanţă, 29 ianuarie 2019, 16:14 / actualizat: 31 ianuarie 2019, 16:16
Zona de acces a ambulanțelor la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Oradea s-a transformat în șantier. Muncitorii vor construi o clădire pentru extinderea serviciului de urgență. În același corp vor fi găzduite o farmacie, un sterilizator și un amfiteatru cu 175 de locuri pentru studenți. Tot aici va funcționa și primul laborator robotizat din România. Cinci milioane de euro va costa ridicarea și dotarea noii clădiri.
“Acum avem 300 de metri pătrați ca suprafață utilă pentru partea de asistență a pacienților care se prezintă la noi – se extinde la 1500 de metri pătrați. Și ca suprafață, dar repet, și ideea de organizare funcțională mult mai bună”, a explicat dr. Hadrian Borcea, medic-șef UPU SMURD Bihor.
Timp de 18 luni, cât vor dura lucrările, personalul medical și salvatorii de la Ambulanță și SMURD vor avea parte de condiții dificile.
“Noua cale de acces este mai înghesuită și se suprapune cu parcarea veche a mașinilor cu care veneau aparținătorii, familiile la spital. O altă perioadă dificilă va fi momentul în care se va lucra și în vechiile spații, ar trebui să găsim o soluție pentru a asigura continuitatea asistenței de urgență”, a precizat dr. Hadrian Borcea.
Pe lângă noul corp care va fi construit, la Spitalul Județean vor începe anul acesta lucrări de reabilitare termică, iar în zonă va fi amenajată şi o parcare supraterană.