Cerbul de Aur 2019: înscrierile la festival s-au încheiat!
Publicat de Andra Radu, 8 iulie 2019, 08:18
Sâmbătă, 6 iulie, organizatorii au închis sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediția 2019.
71 de artiști din 21 de țări, precum Africa de Sud, Italia, Israel, Rusia, Australia, România sau Germania, au intrat în cursa pentru un bilet pe scena festivalului de la Brașov.
Zilele următoare, juriul va avea dificila sarcină de a decide cei 12 finaliști care vor intra în concursul festivalului.
Ediţia 2019 a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.
Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente.
Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.