Participanții la Școala de Vară de la Braşov, organizată de Institutul Cultural Român în perioada 2-27 iulie 2019, învaţă limba română prin intermediul cursurilor, atelierelor, vizitelor documentare.

Cei mai mulţi spun că s-au îndrăgostit de România, de cultura şi civilizaţia noastră, iar cei mai tineri se declară fascinaţi de cum s-a păstrat limba română între popoarele slave care o înconjoară.

Cursanții vin din Luxemburg, Spania, Israel, Croația, Elveția, Belgia, Polonia, Venezuela, Brazilia.

Anul acesta, la cea de-a 25-a ediţie a Şcolii de Vară de Limba Română, s-au înscris 23 de participanţi.

Programul organizat de ICR este potrivit nevoilor lor, fapt care le dă ocazia să cunoască România din punct de vedere literar, artistic, turistic, dar și gastronomic.

„Proiectul acesta este o bună combinaţie, pentru că ne integrăm foarte bine, mai ales că suntem din diferite ţări, este un moment bun ca oamenii să se cunoască. Putem să vorbim şi să ne înţelegem în română”, spune Daniel Navas, un cursant din cadrul Şcolii de Vară de Limba Română.

Cursurile de limbă română sunt susţinute de trei profesori de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Școala de Vară de la Brașov este cel mai longeviv program derulat de ICR. Alături de cursurile intensive de limba română, în program mai sunt incluse ateliere de creație, cursuri de cultură şi civilizaţie românească, proiecții de filme, precum și un program de documentare culturală.