Primul copil confirmat cu COVID-19, în Sibiu!
Publicat de Andra Radu, 2 aprilie 2020, 16:38
Un băiat în vârstă de 4 ani este primul copil din judeţul Sibiu confirmat cu COVID-19 la Spitalul de Pediatrie. Acesta se află în prezent în stare bună.
„Avem pe Infecţioase, un băiat din mediul rural, de 4 ani, în stare bună. Este primul caz confirmat la noi in spital”, a explicat dr. Ioana Mătăcuţă.
În judeţul Sibiu au fost confirmate până în prezent 22 de cazuri de COVID-19, din care doi pacienţi au decedat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind vorba despre doi soţi, care călătoriseră recent în Turcia, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.