Vineri, 25 iunie 2021, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio va avea loc concertul de închidere a stagiunii 2020-2021, susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta apreciatului dirijor Nicolae Moldoveanu.
Evenimentul va fi un prilej de a-l aplauda pe cunoscutul flautist Ion-Bogdan Ștefănescu (solist al Filarmonicii „George Enescu”), care cântă pe un instrument „bijuterie”: un flaut de aur de 18k, realizat de compania japoneză Muramatsu. Concertul de închidere a stagiunii va prilejui premiera absolută a concertului pentru flaut și orchestră „World’s First Fear” („Prima Frică Mondială”), creație recent compusă de Dan Dediu.
„Compus în timpul pandemiei de coronavirus, în 2020, și dedicat flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, Concertul pentru flaut și orchestră op.172 își adoptă numele de World’s First Fear – Prima Frică Mondială de la o sintagmă forjată de gânditorul francez Bernard-Henri Lévy în eseul intitulat „Acest virus care ne smintește”.
În acest sens, piesa este o meditație muzicală asupra mentalului omenirii de azi, aflată în căutarea unei identități marcante, fără speranța și credința în vreun transcendent, dar cu iluzia secretă că totuși nu e totul pierdut și că un fel de providență ne apără cumva de rele și necazuri, acum și-n viitor.
Cele șapte părți ale concertului propun o suită de miniaturi altoite cu elemente din strategiile cinematografice contemporane – 1. Bacchanale, 2. Pastorale cynique, 3. Imitations alluvionnaires, 4. Skinny Tunes, 5. Lisnafi, 6. Ave Maria (avec Bach et Gounod), 7.
Lockdown interrompu – ce pot fi văzute ca episoade ale unui „sezon” de serial TV, în care temele muzicale sunt „roluri”. De aceea, actualul concert e o „muzică cu portbagaj”, adică își poartă în spate, asemenea melcului, întreaga istorie.”, mărturisește compozitorul Dan Dediu despre creația sa
Programul serii de la Sala Radio mai cuprinde „Sospiri”, lucrare a compozitorului britanic Edward Elgar și Suita „Pulcinella” de Stravinski, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc 50 de ani.
Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Melbourne Symphony ș.a.
Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este solist al Filarmonicii „George Enescu”, prof.univ.dr. la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică București și solist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.
Din anul 1983 când a debutat pe scena Ateneului Român şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.
Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice. Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondator al ansamblurilor „Barock Orchestra” și „Flaut Power”. Este, de asemenea, membru al Trioului „Contraste” şi al Cvintetului de suflători „George Enescu”.