Teodora Mazere (realizator rubrică): Ultimul detaşament românesc care a acţionat în teatrul de operaţii Afganistan a ajuns acasă duminică 27 iunie. Contingentul, format din 140 de militari, a revenit în țară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul național al Armatei României în Afganistan.

Din anul 2002 și până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale forțelor terestre, aeriene, navale, forțelor pentru operații speciale și structurilor de informații militare, au participat la misiuni și operații internaționale în teatrul de operații din Afganistan.

Prezent la ceremonia de repatriere, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, le-a mulțumit tuturor pentru efortul depus astfel încât România, ca ţară membră NATO, să își poată îndeplini angajamentele asumate.

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă: Vreau să vă mulţumesc încă o dată dumneavoastră, vreau să mulţumesc încă o dată tuturor militarilor români care și-au desfășurat activitatea în teatrul de operații, tuturor celor care au sprijinit armata română să poată să își îndeplinească această misiune şi sunt convins că odată ce ne vom așeza și ne vom reacomoda cu viața din țară vom putea să trecem prin filtrul minții tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de timp, să așezăm toate lecțiile învățate și să putem să lăsăm o pildă celor mai tineri decât noi, care la rândul lor au decis şi au îmbrăcat haina militară pentru a se pregăti și a fi în măsură să își îndeplinească viitoarele misiuni.

Teodora Mazere (realizator rubrică): La mai bine de două luni de la dislocarea în Polonia, militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană, rotația a IX-a, continuă să se instruiască cu aceeași determinare și implicare pentru menținerea unui nivel înalt de pregătire.

În Poligonul Wierzbiny s-a desfășurat exercițiul de rezolvare a unei situații tactice, acțiunea debutând cu deplasarea în poligon și executarea manevrei. Le-au urmat apoi operațiunile pentru pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă.

Locotenent Mădălina Boboc, ofițerul de informare și relații publice al Detașamentului de Apărare Antiaeriană rotația a IX-a: Militarii au avut de soluționat diverse incidente, foarte apropiate mediului de luptă actual, cărora le-au făcut față cu brio. Suntem nerăbdători să desfășurăm cât mai multe astfel de exerciții, ne creștem capacitatea de reacție și putem face față tuturor situațiilor ce pot apărea.

Teodora Mazere (realizator rubrică):  NATO desfăşoară o operaţiune de menţinere a păcii în Kosovo încă din anul 1999, Misiunea KFOR fiind asigurare a unui mediu de securitate sigur şi stabil, precum şi a libertăţii de mişcare în Kosovo.

În îndeplinirea acestor responsabilităţi alianţa conlucrează îndeaproape cu Misiunea Uniunii Europene în Kosovo, EULEX. Unităţile CIMIC s-au angajat în activităţi umanitare, estompând limitele dintre activităţile militare şi cele umanitare. Cu detalii, maiorul Adrian Peter, ofiţer în Biroul CIMIC din cadrul Comandamentului KFOR.

Adrian Peter, ofiţer în Biroul CIMIC: Am executat o misiune specifică de sprijin al populaţiei locale în localitatea Peci. Aceasta a constat într-o donaţie de echipamente IT moderne pentru Şcoala Gimnazială Skander Cecu. Prin acest proiect KFOR dorește să contribuie la dezvoltarea și integrarea tinerilor în societate, promovând toleranța interetnică. KFOR își continuă mandatul încredințat de a asigura un mediu sigur și stabil pentru populație, implementând mai multe proiecte CIMIC, în special în domeniul educației.