Restricții în Timișoara!
Publicat de Andra Radu, 15 septembrie 2021, 17:23 / actualizat: 15 septembrie 2021, 18:23
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis că municipiul Timişoara va intra, de joi, pe anexa 4 privind unele restricţii anti-pandemice, ca urmare a creşterii indicelui de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 2,23 la mia de locuitori.
Competiţiile sportive îşi pot desfăşura activitatea în spaţii deschise/închise, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane.
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale vor fi permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate cu schemă completă, persoanele care deţin test negativ sau persoanele care se află între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterior trecerii prin boală. Dacă incidenţa de infectare cu SARS-CoV-2 va atinge şi depăşi 3 la mia de locuitori, aceste activităţi vor fi interzise.
La nunţi, botezuri, mese festive este permisă participarea a maximum 150 de persoane în spaţii deschise sau maximum 100 de persoane în spaţii închise. Se permite un număr maxim la 300 de persoane în interior şi până la capacitate maximă în exterior doar pentru persoanele vaccinate cu schemă completă, persoanele care deţin test negativ sau persoanele care se află între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterior trecerii prin boală. La depăşirea unei incidenţe de 3 la mia de locuitori, aceste activităţi vor fi interzise.
Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate. La depăşirea unei incidenţe de 3 la mie, aceste activităţi vor fi interzise.
Acelaşi tip de restricţii au fost decise şi pentru unităţile administrative-teritoriale Giera, Bara, Moraviţa şi Sacoşu Turcesc, care au rate de infectare între 2 şi 3 la mia de locuitori.