Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/Facebook

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se situează din nou printre universităţile de referinţă în clasamentele internaţionale, după cum o arată clasamentul Times Higher Education (THE) 2022 lansat recent pentru patru domenii academice.

UBB este singura universitate din România prezentă în clasamentul aferent domeniului Psihologie (Psychology), unde ocupă poziţia 401-500 la nivel internaţional. De asemenea, în domeniul ştiinţelor fizice (Physical sciences), UBB ocupă prima poziţie în ţară şi poziţia 601-800 la nivel internaţional, în timp ce, în domeniul ştiinţelor vieţii (Life sciences), România este reprezentată doar de UBB şi Universitatea din Bucureşti, ambele plasate în intervalul 601-800. În domeniul medical (Clinical & Health), România este reprezentată de trei universităţi cu profil medical, din Cluj, Iaşi şi Târgu Mureş, toate pe poziţia 601+.

Clasamentul britanic THE este unul dintre cele mai prestigioase şi comprehensive clasamente internaţionale ale universităţilor, sistemul de clasificare luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.

„Mă bucur să văd că UBB îşi menţine poziţia de lider la nivel naţional şi continuă să se numere printre universităţile de referinţă ale lumii, fapt confirmat de noul clasament THE pe domenii academice. Dincolo de prestigiu însă, prezenţa UBB şi a celorlalte universităţi româneşti în clasamentele universităţilor internaţionale trebuie să reprezinte un element real de referinţă în conturarea politicilor academice şi a politicilor publice cu impact direct asupra mediului universitar”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.