Ascultă Radio România Regional Live

Cursul pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict

Cursul pentru jurnaliști care transmit din zone de conflict

Publicat de prosavioleta, 28 septembrie 2021, 23:47

Cristian Dumitrașcu (realizator): fost o săptămână plină. Am fost la Târgu Mureș, acolo unde a fost organizat de Direcția Informare și Relații Publice cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forţelor Terestre şi Statului Major al Forţelor Aeriene, cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de război. Este un curs aflat la a 17-a ediție. Armata României este una dintre puținele din NATO care oferă un astfel de tip de pregătire jurnaliştilor preocupaţi de domeniul militar. Radio România Actualităţi l-a avut până astăzi acolo pe Alex Buzică. O să ne spună el săptămâna viitoare ce a păţit. De asemenea, toată reţeaua „Jurnal militar” a avut acolo şi de la București, şi de la Brașov, şi de la Târgu Mureș ziarişti care s-au instruit toată săptămâna aceasta. Cei 316 jurnaliști care au absolvit acest curs, începând din 2004 și până în prezent, reprezintă interlocutori obiectivi, care își îndeplinesc cu competență și profesionalism misiunea asumată de a aduce informații corecte către publicul larg – este un comunicat pe site-ul Ministerului Apărării care spune așa. După săptămâna care a curs acum, sunt convins că au dreptate. Ascultăm o secvență din prima zi de instruire pe care au avut-o jurnaliștii la Târgu Mureș.

Instructor din Forțele pentru Operații Speciale: De exemplu, dacă sunteţi undeva într-o zonă, eu știu, vă faceți dumneavoastră meseria acolo și apar probleme, ușor intrăm după dumneavoastră cu asta. Am intrat, v-am scos afară, v-am pus în maşină, am pişcat-o, imediat. Sunt foarte mobile mașinile. Poți să treci prin apă cu ele până la nivelul filtrului. O să daţi şi o tură cu ea, ca să vă învățați un pic cu sunetul. Sunt nişte chestii pe care trebuie să le simțiți. Când plecați de aici, vreau să simțiți feeling-ul ăla, da? Ce înseamnă puterea aia a unei mașini de luptă, ce înseamnă sunetul ăla, să faci diferența. De exemplu, când încep să tragă pe aici, scapă situația de sub control, dumneavoastră vă aruncaţi într-un şanţ sau ceva şi ţi-ai tras în cap o glugă sau te-ai pus cu mâinile la cap, tu trebuie să auzi motorul. „Vin ăştia să mă scoată să mă scoată, vine Humvee-ul, ăsta e al meu” – ştii o treabă, da? Ai ieşit afară, că poate te-ai ascuns sub un podeţ, auzi o mşină, ai ieşit afară, e exact ăla care te caută. Nu e bine. Dacă auzi un Humvee – „Ăsta a venit să mă salveze”. Dumneavoastră trebuie să fiţi în stare să faceți deosebirile astea, da? Asta vreau să vă fac eu aici, să înţelegeţi. Trebuie să simţi mirosul ăala de praf de pușcă, că aşa miroase Humvee-ul, când îl simţi. S-ar putea să fie noapte, nu vezi, e ceaţă, simţi mirosul ăla de gaz ars de la Humvee. Astea sunt chestii pe care trebuie să le simţiţi – miros, sunet. În armată nu e numai tot ce vezi. Aşa sună o armă a prietenilor, ăștia care sunt cu mine, armele lor sună așa, ale inamicului sună invers.
Cristian Dumitrașcu (realizator): L-am ascultat aici, la „Jurnal militar” pe unul dintre instructorii din Forțele pentru Operații Speciale. Nu îi dăm numele, că nu se poate, așa este regula pentru militarii aceștia speciali.

 

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Inedit - AM marți, 25 iunie 2024, 11:43

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”

Daria: Mă numesc Daria și sunt elev absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Au fost cei mai frumoși ani...

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 3 iunie 2024, 15:39

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție

Cătălin Cioacă: Colonel conferințiar universitar doctor Cătălin Cioacă, prodecan pentru învățământ, Facultatea de Management Aeronautica...

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Eroii de la Sevilla ’86
Inedit - AM luni, 13 mai 2024, 12:15

Eroii de la Sevilla ’86

Teodor Avramescu (reporter): Domnule Radu 2, ce a însemnat totuși câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu dumneavoastră în echipă? Marin Radu...

Eroii de la Sevilla ’86
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 22 aprilie 2024, 13:40

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.

Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 15 aprilie 2024, 13:55

Mobex BR-GL-24

Daniliuc Iulian: Sunt generalul de brigadă Daniliuc Iulian, șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major al Apărării. Exerciții de...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 8 aprilie 2024, 20:30

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul,...

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia
Inedit - AM luni, 1 aprilie 2024, 12:36

Determinarea – cheia succesului

Raluca Răileanu: Sunt căpitan Raluca Răileanu parte din Escadrila 712 Elicoptere Giarmata. Livia Fartușnic: Vă rog să ne povestiţi parcursul...

Determinarea – cheia succesului
Inedit - AM vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale