Cele mai bune rezultate ale examenului de definitivat s-au înregistrat în judeţul Cluj, unde peste 70% dintre cadrele didactice au promovat
Publicat de Stefania Grigore, 21 iulie 2014, 09:13
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, la nivel naţional peste 60% dintre candidaţi au obţinut cel puţin nota 8, cu 13 procente peste rezultatele înregistrate de anul trecut.
Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în Maramureş şi Giurgiu, unde sub 50% dintre cadrele didactice au promovat.
Până miercuri se mai pot depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi afişate o zi mai târziu.