Echipa de robotică a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara a câștigat Campionatul Mondial de Robotică „First Global Challenge”!
Publicat de Andra Radu, 1 noiembrie 2021, 16:37
Echipa de robotică a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara a câștigat, pentru a doua oară, Campionatul Mondial de Robotică „First Global Challenge” cu un proiect ştiinţific care a reunit mai multe soluţii menite să rezolve o parte din problemele legate de pandemia de COVID-19.
Competiţia s-a desfăşurat online, cu participarea a 177 de ţări, în perioada 28 iunie-28 septembrie, iar rezultatele s-au publicat pe 30 octombrie.
Pe lângă proiectul ştiinţific, elevii au desfăşurat şi alte activităţi, cum ar cele de social-media, construirea a patru sisteme de roboţi şi a unui minisatelit care a trebuit realizat şi lansat cu ajutorul unui balon cu heliu.
Sterilizatorul este foarte simplu şi ieftin încât oamenii şi-l pot face singuri din carton şi un fir subţire de cupru folosit în bobinaj. Modul de construire se poate regăsi pe un site creat de elevi la adresa www.health4everyone.org, unde sunt prezentate toate componentele proiectului.
În cadrul proiectului, echipa liceului din Hunedoara a propus şi un robot autonom care să sterilizeze saloanele de spital cu ajutorul radiaţiei ultraviolete. Aparatul ajunge la un preţ de aproximativ o mie de dolari, faţă de 96.000 de euro, cât costă unul care efectuează aceleaşi operaţiuni.
O a patra componentă a pachetului este o aplicaţie de calculator care ia legătura cu pacienţii aflaţi în izolare la domiciliu, le adresează întrebări verbal, ascultă răspunsurile şi extrage informaţia necesară, după care prezintă un raport sintetic medicului. În acest fel, medicul este scutit să vorbească cu zeci de persoane, în fiecare zi, ca să afle starea lor de sănătate.