Ascultă Radio România Regional Live

Douăzeci de persoane, inclusiv copii, au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, cu toxiinfecţie alimentară

Douăzeci de persoane, inclusiv copii, au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, cu toxiinfecţie alimentară

Publicat de Stefania Grigore, 22 iulie 2014, 14:00

Jumătate dintre pacienţi au rămas internaţi. Ei au ajus la spital după ce au consumat pizza şi sos de usturoi într-un local din Lugoj.
Pacienţii au prezentat deranj intestinal cu stări de vomă şi febră mare, dar au răspuns la tratamentul administrat, iar în prezent se află în afara oricărui pericol, spune purtătorul de cuvânt al spitalului, Virgil Musta.
Cazul a fost adus la cunoştinţa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
Aceştia au ridicat probe alimentare din restaurantul din Lugoj şi afirmă că, din punct de vedere igienico-sanitar, localul respectă toate normele legale.
S-au prelevat probe alimentare din ingredientele folosite la prepararea pizzei, iar rezultatele vor fi disponibile mâine dimineaţă, spune Dana Şpac, purtătorul de cuvânt a DSP Timiş.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște