Bilanț la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila
Publicat de Gabriel Stan, 14 februarie 2022, 12:49
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Bilanț în această săptămână și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila din București. Sprijinul în pandemia de COVID-19 și în Campania națională de vaccinare, parteneriatele academice, proiectele europene și starea infrastructurii medicale au fost principalele teme ale analizei pe anul 2021.
Prezent la evaluare, ministrul apărării, Vasile Dîncu, a anunțat ca prioritară atragerea personalului medical către Spitalul Militar Central și a apreciat implicarea în programele universitare și în acțiunile de promovare a sănătății.
Vasile Dîncu: Să încercăm să urgentăm posturile militare, pentru a putea aduce în sistem cât mai mulți medici și am văzut aici deschiderea universitară pe care o are Spitalul Militar Central pentru ca oamenii să se specializeze continuu și pentru a-şi realiza medicii și o altă vocație, aceea de a pregăti pe ceilalți, aceea de a educa.
Am văzut aici o listă întreagă de acțiuni de promovare a sănătății pe care face Spitalul Militar, o vocație de unitate completă, care face educație, face îngrijire, urgențe, dar, pe de altă parte, participă și la cultura medicală a României.