Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale avertizează că sunt pe vehiculate în spațiul public o serie de informații false cu privire la pregătirile pentru recrutarea cetățenilor.

Documente de corespondență între instituții publice cu atribuții în procesul de gestionare a fluxului de evidență pentru rezerva de mobilizare a Armatei României sunt prezentate drept așa-zise „dovezi” ale unor pregătiri pe care autoritățile le-ar face în contextul situației de securitate din Ucraina.

O adresă a Centrului Militar Mureș către Direcția de Sănătate Publică Mureș prin care se solicită actualizarea datelor medicale ale cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor este unul dintre exemple.

Ministerul Apărării precizează că această actualizare de date se realizează în fiecare an, în conformitate cu prevederile legii privind pregătirea populației pentru apărare.

Cel mai probabil intenția din spatele acestor acțiuni este de inducere a panicii și incertitudinii în rândul populației pe baza unor speculației și interpretări care nu au legătură cu realitatea, mai arată Ministerul Apărării Naționale.