Convoi umanitar al Crucii Roşii Române pentru Ucraina!
Publicat de Andra Radu, 1 aprilie 2022, 10:05
Două TIR-uri încărcate cu peste 23 de tone de alimente neperisabile, produse de igienă și cazarmament au fost trimise joi, 31 martie, spre regiunea Odesa de către Crucea Roşie Română – Filiala Alba.
Au donat atât companii, cât şi persoane fizice, precum şi autorităţi publice locale şi unităţi de învăţământ. Demersul iniţiat în judeţul Alba a fost susţinut şi de alte două filiale de Cruce Roşie din România, Gorj şi Vâlcea, care au trimis, la rândul lor, materiale de primă necesitate.
De asemenea, o caravană medicală mobilă a fost transportată către Episcopia Basarabiei de Sus, care are în jurisdicţie şi parohii româneşti din Ucraina. Aceasta a fost donată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – filiala Sighişoara şi o asociaţie din judeţul Sibiu Caravana este dotată cu patru cabinete medicale: interne, oftalmologie, ORL şi cardiologie.
De asemenea, reprezentanţii protopopiatului Blaj au transportat zilele trecute 1.500 de kilograme de alimente şi 500 de kilograme de articole de îmbrăcăminte, pături şi produse igienico-sanitare, la Mănăstirea Dumbrava, unde sunt cazaţi refugiaţi ucraineni.