Zilele Toleranței, la Târgu Mureș!
Publicat de Andra Radu, 16 noiembrie 2022, 18:35 / actualizat: 16 noiembrie 2022, 19:35
Asociaţia Culturală Doruri Mureşene organizează, miercuri şi joi, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş, a doua ediţie a manifestării culturale „Zilele Toleranţei/Tolerancia Napja” la care sunt invitaţi artişti populari români şi maghiari, pentru a marca Ziua Internaţională a Toleranţei.
În cadrul spectacolelor de „Zilele Toleranţei/Tolerancia Napja” vor evolua, între alţii, soliştii grupului vocal folcloric Maris, Petrică Mureşan, Ciprian Roman, Buta Arpad, Samu Etel Imola, Abram Tibor, Miklos Szilvia, Argir şi Ana Maria Cioată, precum şi ansamblurile Spice Mureşene, Csillagfeny, Târnava-Vânători şi Borsika Neptancegyuttes.
Ziua Internaţională a Toleranţei este o sărbătoare declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1995 „pentru ca oamenii să conştientizeze pericolele intoleranţei”, fiind sărbătorită anual pe data de 16 noiembrie.