Ascultă Radio România Regional Live

În 54,7% dintre şcolile unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale, consilierul şcolar vine ocazional!

În 54,7% dintre şcolile unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale, consilierul şcolar vine ocazional!
Foto: Sursa foto: Salvati Copiii Romania/facebook

Publicat de Andra Radu, 23 noiembrie 2022, 15:29

În 54,7% dintre școlile unde învață și elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), consilierul școlar vine doar săptămânal/ocazional, în vreme ce 44,3% beneficiază de serviciile unui consilier școlar permanent.

Pentru a sprijini din punct de vedere educaţional şi social copiii din familii defavorizate socio-economic şi copiii cu cerinţe educaţionale speciale, din anul 2020 Salvaţi Copiii derulează 7 programe locale, în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti, prin proiectul O şcoală pentru fiecare.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-14 noiembrie 2022 în rândul a 192 de respondenti, directori de școli și profesori. În școlile respondente, au fost identificati 1.125 de copii cu CES, în condițiile în care în aceste școli învață aproximativ 50.000 de elevi; dintre aceștia au un diagnostic medical 625, iar dintre cei diagnosticați 375 au recomandare de însoțitor. Totuși, mai puțin de jumătate, doar 125, beneficiază de însoțitor (shadow, părinte însoțitor, profesor itinerant, profesor de sprijin etc.).

Dintre școlile cuprinse în anchetă, 66,7% sunt în mediul rural, iar 33,3 % sunt în mediul urban. Cercetarea Salvați Copiii arată că, în ceea privește:

Resursele pentru Incluziunea copiilor cu CES:

  • 169 (88%) dintre școli au consilier școlar;
  • 70 (36,5%) dintre școli beneficiază de profesor de sprijin;
  • 49 (25,5%) dintre școli beneficiază de profesor itinerant;
  • 100 de școli (52,1%) beneficiază de logoped;
  • Alte resurse în 6 școli (3,1%)

În ceea ce priveşte gradul de pregătire a cadrelor didactice din şcoală pentru activităţi care necesită competenţe necesare de a lucra cu copiii cu CES:

  • 11,5% dintre respondenţi consideră că sunt pregătite în foarte mare măsură;
  • 12% dintre respondenţi consideră că au competenţe, dar este nevoie de mai mare implicare;
  • 15,6% dintre respondenţi consideră că sunt pregătite în mare măsură;
  • 17.7 % preferă să nu răspundă la această întrebare;
  • 43,2% dintre respondenţi consideră că au competenţe minime.

În ceea ce priveşte întrebarea referitoare la adaptările spaţiului fizic pentru persoane cu dizabilităţi:

  • 135 (70,3%) de şcoli au rampă de acces;
  • O şcoală (0,5%) are lift pentru scaun rulant;
  • 10 (5,2%) dintre şcoli au toalete adaptate pentru persoane cu dizabilităţi;
  • 12 (6,3%) Altele;
  • 52 (27,1%) Spaţiul fizic nu este adaptat în niciun fel.

În România, elevii cu cerinţe educative speciale (CES) şi/sau cu dizabilităţi sunt cuprinşi în învăţământul special şi, o parte dintre ei, în învăţământul de masă:

– Aceştia se regăsesc la toate nivelurile de educaţie şi reprezintă 1,8% din populaţia şcolară cuprinsă în învăţământul de masă (53,2 mii de elevi).

– Distribuţia pe categorii este următoarea: 43.063 de elevi cu CES; 9.268 de elevi cu certificat de handicap; 46 de elevi şcolarizaţi în spital; 828 de elevi şcolarizaţi la domiciliu.

– Numărul elevilor cu CES şi/sau dizabilităţi incluşi în învăţământul de masă diferă de la un nivel de educaţie/rută de formare la alta. Astfel, efectivele din învăţământul primar sunt relativ similare cu cele din învăţământul gimnazial. Însă, la nivelul învăţământului secundar superior (liceu şi şcoală profesională) efectivele scad la aproape jumătate, fapt care atrage atenţia asupra reducerii caracterului incluziv al învăţământului de masă odată cu trecerea la nivelurile superioare de educaţie.

În acest context, pentru a sprijini din punct de vedere educaţional şi social copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi copiii din familii defavorizate socio-economic, din anul 2020 Salvaţi Copiii derulează 7 programe locale, în judeţele Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Vaslui şi municipiul Bucureşti, prin proiectul O şcoală pentru fiecare.

Obiectivul proiectului este să contribuie la prevenirea abandonului şcolar şi la o mai bună incluziune a copiilor în risc de abandon şcolar şi copiilor cu CES, prin servicii integrate de prevenire şi intervenţie, inclusiv prin intervenţii asupra părinţilor/reprezentanţilor şi specialiştilor din educaţie şi servicii sociale.

Intervenţiile care se adresează copiilor cu CES includ: oferirea de sprijin educaţional direct, activităţi de dezvoltare personală realizate de către cadre didactice şi consilieri angajaţi prin proiect, formarea cadrelor didactice şi a personalului de sprijin pentru lucrul cu copii din această categorie pe baza metodologiei de intervenţie SNAP (Students Needs Action Pack) dezvoltată de Salvaţi Copiii Internaţional şi adaptată la contextul românesc.

Rezultatele intermediare ale proiectului sunt:

1. 470 de copii vulnerabili (copii cu CES şi copii din grupuri defavorizate) cu vârsta între 4 şi 16 ani au beneficiat de servicii integrate pentru prevenirea abandonului şcolar – de tip Şcoală după Şcoală (cu program zilnic de 4 ore) pentru acoperirea carenţelor educaţionale acumulate, de tip Grădiniţă Estivală pentru a asigura o bună integrare în ciclul primar a copiilor de vârstă preşcolară care nu au participat/au participat sporadic la activităţi de educaţie preşcolară, de activităţi de dezvoltare personală şi măsuri de sprijin social.

2. 520 de părinţi sunt integraţi în proiect şi participă la programe de educaţie parentală şi servicii de consiliere.

3. Au fost organizate 7 campanii locale de informare şi conştientizare privind educaţia incluzivă pentru 900 de persoane – elevi, cadre didactice, părinţi şi membri ai comunităţilor vizate, cu sprijinul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Ilfov.

În 2022-2023, vor beneficia de intervenţie directă peste 1.500 de persoane: copii şi aparţinători şi vor fi formate 170 de cadre didactice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc