Școlile din Craiova au solicitat suplimentarea numărului de burse de merit, de studiu, dar în special a burselor sociale.
Se dorește o suplimentare de 365 de burse. Printre unitățile școlare care au depus recent solicitări se numără Școala Gimnazială „Decebal”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Liceul Tehnologic Auto.
În Craiova, bursa socială este în cuantum de 200 de lei pe lună și sunt 2.411 elevi pe lista beneficiarilor. Cereri au fost depuse și pentru suplimentarea numărului de burse de merit.
Astfel de cereri au fost depuse de Liceul Teoretic „Henri Coandă” dar și de Liceul Energetic.
Bursa de merit este în cuantum de 200 de lei pe lună. De asemenea, Liceul „Henri Coandă” din Craiova a cerut încă o bursă de studiu care este în cuantum de 150 de lei pe lună.