Tinerii care suferă de depresie vor avea posibilitatea să se trateze cu ajutorul terapiei prin artă. Un proiect în acest sens a fost lansat ieri, la Iași. O primă etapă presupune identificarea, în școli, a adolescenților cu posibile forme de depresie.
Coordonatorul proiectului, Gheorghiță Rusu-Persic, a subliniat că, în ultimii patru ani, tulburările de depresie la persoanele născute după anul 2010 au cunoscut o traiectorie ascendentă.
„Proiectul constă în identificarea, printr-o metodă de interviu în ceea ce privește 10 școli din Iași și din împrejurimi, a 1.350 de elevi vizați de noi, pentru a completa niște chestionare prin care să identificăm anumite stereotipuri legate de depresie sau alte afecțiuni de ordin psihologic ale copiilor din generația Z. Vorbim de o generație destul de tânără. Aceste cazuri de depresie apar din ce în ce mai mult în ultima perioadă și am zis să încercăm să tragem niște semnale de alarmă și de ce nu, poate și chiar să rezolvăm sau să îndrumăm tinerii și părinții deopotrivă. Că orice copil, cât ar fi el de fraged, are și el personalitatea lui și trebuie accesată cu grijă această personalitate”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic.
La rândul său, managerul acestui proiect, Cezara Sava, a subliniat că la adolescenți se constată o depreciere accentuată față de cei din jur și o agresivitate în comportament:
„Observ că majoritatea spun „nu sunt ascultat, părinții și școala și notele mari pe care trebuie să le iau mă fac să mă simt trist, anxios”. E interesant că majoritatea, ca emoție de bază, simt un amestec de bucurie cu tristețe, dar nu știu să explice de ce. Alții, surprinzător este, simt chiar dezgust față de oameni. E normal să fii trist, nu e normal să fii depresiv, e normal să fii furios, nu-i normal să fii agresiv. Și atunci, cumva, e important pentru ei să înțeleagă în primul rând cum să-și gestioneze emoțiile, furia, fricile și tristețea, chiar”.