La „Subiectul săptămânii” a fost făcută o analiză la 20 de ani de la începerea războiului din Irak, la începerea participării Armatei României acolo.
În cadrul aceluiași interviu s-a discutat și despre rolul Chinei în războiul dintre Rusia și Ucraina.
Invitat a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, într-un interviu realizat de Cristian Dumitrașcu atât audio cât și în format video, sub forma unui podcast, care va putea fi urmărit în zilele următoare pe paginile de Facebook „Jurnal Militar” și „Ministerul Apărării Naționale”.
Cristian Dumitrașcu (realizator):: 20 de ani, asta se întâmpla în 2003.
Cătălin Tomescu: Da.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Dumnevoastră erați în mijlocul unei cariere extraordinare încă de pe atunci, planificator.
Cătălin Tomescu: În 2003 am fost mutat din comandant al Batalionului 341 /…/ de la Topraisar, la 1 martie am fost chemat, la vremea respectivă era generalul Bădălan și mi-a spus: am nevoie la Focșani să construim o brigadă care urmează să fie certificată NATO. Și atunci am fost mutat la Focșani șef de Stat Major.
Odată cu numirea mea a început rotirea batalioanelor din Brigada 282 Infartere Mecanizată la vremea respectivă, actuala Brigadă Blindată, în Afganistan și în Irak.
Le-am rotit pe toate cele trei la un moment dat, ulterior au rămas doar două, în misiunile din ambele teatre de operații. În Afganistan a fost prima dată în 2004 la rotirea batalioanelor noastre, batalionul de la Galați îmi amintesc că s-a rotit atunci.
Am fost doar 2 săptămâni, cum se mergea la vremea respectivă, noi dând batalioanele, vă dați seama că era normal ca cel care răspundea, mie îmi intra în fișa postului pregătirea batalioanele care intrau în teatrele de operații, și am fost să vedem și la fața locului ce și cum, ca să știm cum să coordonăm pregătirea următoarelor batalioane.
În Irak am fost în 2009, eram deja general, să operaționalez brigada. Atunci, România, dacă vă aduceți aminte, a avut cinci generali în teatrul din Afganistan.
A fost Radu Ghica, generalul Neagoe, generalul Chiriță, generalul Gabor şi eu am fost ultimul. Am intrat în teatru la 1 decembrie 2008, chiar cu ocazia Zilei Naționale, și am ieșit din misiune pe data de 12 iunie 2009.
Iar de acolo am venit, am predat Brigada 282 și am plecat la post la Bruxelles, locţiitorul șefului Reprezentanței Militare a României la NATO și UE.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că ați fost ultimul general prezent în misiunea din Irak, puteți să faceți o comparație între retragerea din Afganistan de acum câțiva ani și retragerea din Irak?
Cătălin Tomescu: Le-aș compara, se compară şi nu se compară. În primul rând, la nivel mare, misiunea din Afganistan a fost o misiune NATO. Misiunea din Irak a fost o misiune de coaliție condusă de Statele Unite.
Ca nivel de participare, în Irak noi nu am depășit batalion de infanterie, cu diferite misiuni, în funcție de perioada războiului, structuri de informații Intel, cu tot ceea ce înseamnă treaba asta, și ofițer de Stat Major.
În Afganistan să nu uităm că s-a ajuns până la nivel brigadă participare. Am avut și zonă de operații, zona Zabul, pe o perioadă îndelungată.
Când eram eu la Bruxelles noi aveam la un moment dat 1.996 sau ceva de genul ăsta de oameni, foarte aproape de 2.000, care ne plasa a 4-a contributoare cu trupe în Afganistan, care nu e de colea, pentru ascultători, trebuie să știe, ca să trimiți 2.000 de oameni în teatru, tu deja trebuie să lucrezi într-o plajă de aproximativ 8.000 de oameni, pentru că unii sunt la pregătire, unii sunt în teatru, unii sunt în refacere, unii trebuie să îi ai în rezervă.
Deci, o treabă care ne-a ajutat foarte mult și poate o să spun și de ce, dacă îmi dați timp, dar care cu certitudine necesită mult efort din punct de vedere al resurselor umane și financiare.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Este clar că gradul de complexitate se poate compara între cele două misiuni?
Cătălin Tomescu: Da. Aici, da.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Gradul de periculozitate?
Cătălin Tomescu: La fel.
Cristian Dumitrașcu (realizator): La fel.
Cătălin Tomescu: Da, în funcție de perioade, în anumite perioade, Afganistanul a fost mai sângeros, în alte perioade Irakul a fost mai sângeros, în funcție de ce făceau talibanii, ca să spunem așa, sau opozanții, cei care se opuneau forțelor NATO sau de coaliție pe teatrele de operații.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Ce a însemnat pentru dumneavoastră? Ce a însemnat pentru militarii pe care i-ați rotit acolo, pentru formare, pentru carieră?
Cătălin Tomescu: Prima dată, militarii, aș vrea să spun, şi e bine de spus, trebuie să înțelegem cu toții că, în ciuda acestui efort, da, până la urmă a costat din punct de vedere financiar, numai că experiența asta câștigată acolo a fost colosală.
Și să mă și explic, numai când ești într-un teatru real de operații vezi la fața locului, pe viu, ce cerințe sunt, care e gradul de periculozitate, vezi procedurile de stat major. Înveți modul de executare a misiunilor de o manieră în care să nu pierzi oameni, pentru că au fost și situații în care am fost atacați ș.a.m.d.
Prin urmare, cu certitudine, din punct de vedere profesional, a adus un plus colosal. Eu am și spus la vremea respectivă, domnule, pentru un şef de Stat Major, o misiune de șase luni, care era minimum în teatru de operație, face cât un curs obișnuit de formare continuă la noi.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Un curs de carieră.
Cătălin Tomescu: Exact. Obișnuit. Luăm procedurile toate în limba engleză, toate după tipicul NATO, şi chiar dacă misiunea din Irak a fost de coaliție, dar cine conducea coaliția? Statele Unite.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Sigur.
Cătălin Tomescu: Diferențele între procedurile Statelor Unite în teatru ăla de operație și procedurile NATO erau infime.
Prin urmare, nu se pune problema de dezvoltare a profesionalismului din punct de vedere procedură de stat major și aplicare a lor și lucru; și, doi, dezvoltarea cunoștinţelor la limba engleză, pentru că erai obligat să cunoști limba.
Dar, în afară de asta, a adus un plus și din punct de vedere al cunoașterii. Vă dau exemplul și al aplicării principiilor logisticii, de exemplu.
Să nu uităm că noi, România, am fost în stare să ne rotim trupele la un moment dat cu propriile forțe, cu CE-urile 130, eu am fost cu CE-130 și până în Angola, în 1998, în Afganistan, când am fost, am fost cu CE-ul nostru, în Irak la fel, România și-a dovedit determinarea în a-și asuma misiunile în cadrul NATO sau de coaliție.
Mă raliez și eu celor care au spus că poate că unul din elementele care au contribuit decisiv la invitarea României ca membră NATO în 2002 a fost faptul că România a acționat printre primele state în ambele teatre de operații, cu toate că nu eram nici cei mai bogați, nu erau nici cei mai dotați ș.a.m.d.
Dar determinarea Ministerul Apărării și decidenților politici la vremea respectivă de a ne implica în misiunile organizației, contributori la securitate, nu numai ca beneficiar. Acum, dacă fac o paranteză, ce suntem acum?
Acum suntem un beneficiar al integrării în NATO și UE, pentru că dacă n-am fi fost nu se știe dacă Federația Rusă le-ar fi trecut prin cap că, dacă tot România nu e, de ce să nu facem puțină ordine și în România, că ei tot zic că voiau să se întoarcă la granițele din 1997, asta înseamnă. Da, dar ca să fii beneficiar, trebuie să fii și contributor.
Eu personal am fost de acord și, încă o dată, vreau să spun că banii nu au fost cheltuiți degeaba. Dumnezeuzeu să-i odihnească pe cei care s-au dus, că au fost și duși, şi răniți, şi ș.a.m.d!
Pentru că asta e la război, se mai și moare. Și îmi pare rău și îmi exprim toată compasiunea pentru cei care s-au dus și pentru cei răniți. Dar dacă am face o sumă a sacrificiului făcut și a banilor cheltuiți, cu certitudine, a adus plusvaloare, și profesionalism, și competență Armatei Române din toate punctele de vedere.
Schimbările de armament, gândiți-vă, ce echipamente de luptă, nu uitați că ne-am dus cu taburile, ulterior, talibanii când le-au văzut au zis: ce, astea rezistă? Da. Au pus plus la încărcătură, au străpuns taburile și, ulterior, i-au obligat pe american să inventeze alte echipamente, care să nu poate să fie distruse de tipul de exploziv improvizat folosit de talibani.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Să vină cu MRAP-urile.
Cătălin Tomescu: Deci, pe scurt, un plus total.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Venind către efectele, pentru că tot aţi spus despre faptul că suntem și contributori, efectele s-au văzut în zona de comandă, uitându-ne acum, cum ar fi arătat Armata Română, comanda armatei dacă n-ar fi fost aceste misiuni? Pentru că ne uităm și vedem că toți ofițerii de rang înalt și oamenii din funcțiile importante sunt trecuți prin teatrele de operații, și prin Irak şi prin Afganistan.
Cătălin Tomescu: Domnule, ca să-i spun așa, n-ar fi un aspect fundamental, dar determinant sigur. Pentru că din punctul meu de vedere s-au făcut și unele, adică, s-a pus extrem de mult accentul numai pe cei care au fost acolo, și să nu uităm că au fost, sunt și vor rămâne arme întregi, categorii de armă, cu ofițeri foarte bine pregătiți, care nu au avut ocazia să ajungă acolo pentru simplu motiv că ei nu au cerut decât batalioane de infanterie, de manevră și Intel.
Dar atunci ce vină are un ofițer comandant de unitate de apărare antiriană, de tancuri, de artilerie, care aceste structuri nu puteau să ajungă în teatru pentru că nu i-a chemat nimeni. De asta spun că s-a exagerat puțin.
Încă o dată, plusul se vede între unul care a fost și unul care n-a fost, că nu mai trebuia să îi explici. Îl vedeai după ochi, cum vorbeai cu el, îl vedeai dacă te înțelege sau nu. Fac o paranteză, m-ați întrebat anterior, plusul pentru mine, pentru mine a fost colosal. Şi eu am lucrat numai la asta din 1994.
Odată cu promovarea la gradul de căpitan, am intrat în Statul Major al Forțelor Terestre, la Serviciu Operații, unde am lucrat 6 ani. Acolo am făcut Secția Relații Sociale, am construit-o în timp, că astea toate au mers o dată cu pașii spre pregătirea Armatei României în procesul de integrare cu NATO, realizarea interoperabilității, obiectivele forței.
Nu vă spun, că nu facem acum o retrospectivă a integrării României în NATO, dar pentru mine a avut un efect major, datorită faptului că a trebuit să lucrez la concret cu ei. Răspundeam de toate trupele românești, trupele coaliției.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Erați și înainte şi sunteţi și acum, după trecerea în rezervă, și îmi impui o scenă, mergeți, nu știu, la piață și oamenii vă știu şi dacă ar fi fost cineva care v-ar fi spus: „Bun, domnule general, italienii au plecat înainte. Au fost voci care i-au lăudat.
Au avut curaj să zică: «Nu, se pleacă». Noi am rămas, după cum aţi spus, între ultimii trei. A fost vorba despre onestitate, despre curaj, despre asumare sau despre o slăbiciune a noastră în relația cu aliații?
Cătălin Tomescu: Domnule, probabil a fost și o combinație. Probabil, Statele Unite… – aici vorbim de politică, nu neapărat de militari; că militarii… nu depinde de noi, statul stabileşte.
Probabil a fost și o combinație între o cerință a Statelor Unite, care ei conduceau misiunea, fără doar și poate, dar e și o asumare a noastră. Păi dacă am început cu tine la drum și e nevoie de mine, mi se pare corect să merg până la la capăt.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Deci, ați merge pe onestitate mai mult decât pe slăbiciune, precum am enumerat mai devreme.
Cătălin Tomescu: Absolut. Şi asumarea. Asta e 1. Şi 2 – oferta a fost făcută la mult mai multe țări. Numai că statul irakian, la vremea respectivă, conducerea irakiană, a aprobat numai patru.
Nu ştiu dacă se știe sau nu; dacă nu, vă spun eu, că știu ce vorbesc. Statele Unite au negociat un an și… rămânerea trupelor până în anul 2009 – de coaliție, mă refer.
După Statele Unite au aprobat Marea Britanie, România, Estonia și El Salvador. Comandant era Odierno, iar comandantul corpului de manevră cine credeți că era? Domnul Lloyd Austin, actualul șef al Pentagonului.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Corect.
Cătălin Tomescu: Mi-a fost șef. Şi sunt foarte onorat, de altfel, de treaba asta.
În El Salvador, după 24 de ore, șeful statului n-a ajuns la un acord cu irakienii privind semnarea unor documente și el a spus: „Mă retrag”, iar Estonia s-a retras pe 5 februarie – nu pot să uit ziua, pentru că e ziua mea, 5 februarie.
Şi chiar am avut onoarea să fiu decorat de ministrul apărării, prezent la activitate în Bagdad – să fiu decorat de Estonia pentru modul în care am sprijinit delegatul estonian de a face un memorandum tehnic cu irakienii.
Probabil că irakienii n-au acceptat. Şi cu noi au fost destul de grei. Care era problema? În Irak încă era valabilă pedeapsa cu moartea, și statul nostru… Şeful statului pe vremea respectivă era domnul Băsescu, şi a zis: „Domnule, nu semnăm așa ceva până nu trebuie să ne respecte o cerință”, care intra în procedura de force protection, protecția forței.
Şi cerința care era: în cazul în care un militar român – este posibil orice în teatru – face o faptă reprobabilă care, potrivit reglementării internaționale și teritoriului irakian – normal, că eşti în țara lor -, trebuie pedepsită conform legii, să fie predat ori trupelor române, ori trupelor americane, pentru a fi judecat pe problema respectivă, dar respectând legile internaționale ș.a.m.d. La noi până la urmă s-a acceptat, dar la țările astea două, nu.
Cristian Dumitrașcu (realizator): A, interesant!
Cătălin Tomescu: Ăsta ar fi unul dintre motivele care cred eu că i-a făcut pe șefii celor două state mai mici ca contribuție să spună: „Dom’le, noi până aici am stat”. În schimb, noi românii am reușit să semnăm acest tratat, acest memorandum.
Ulterior am semnat și acordul tehnic, în luna martie, și ulterior, în afară de munca efectivă în cadrul comandamentului și în coordonarea trupelor române, am pregătit readucerea trupelor românești în țară, care trebuia să se încheie până la 1 septembrie.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că mai avem câteva minute din interviu, concluzionând: Irakul – pentru că aşa am început, cu cei 20 de ani care să împlinesc de la începutul misiunii de acolo, războiului de acolo -, pentru armata română, militarii care au fost acolo…
Cătălin Tomescu: Oho, păi au fost într-un număr însemnat!
Cristian Dumitrașcu (realizator): …a reprezentat un mare plus.
Cătălin Tomescu: Fără discuţie!
Cristian Dumitrașcu (realizator): Asta, privind și în perspectiva unui război, Doamne ferește, pe teritoriul nostru.
Cătălin Tomescu: Aici nu… Nu că nu suntem de acord. A fost o contribuție majoră, a contribuit cu certitudine la ridicarea gradului de profesionalism al militarilor. Dar vreau să vă spun că a fost și o treabă care puțin a făcut să se schimbe o mentalitate. Pe scurt, dar e foarte importantă, merită minutele care au rămas pentru treaba asta.
Să vă spun de ce: acești 25 de ani de „peace support operation”, operație de stabilitate – Angola, ONU… Procedurile de acțiune sunt într-un fel la vedere. Nu e război clasic, se respectă regulile de angajare a forței stabilite conform Capitolului VI sau VII din carta ONU, Peacekipping sau Peaceinforcement, pe când ce vedem acum e război clasic.
Că-i zice Putin „operațiune specială”, asta e treabă de semantică şi juridică; ăsta e război curat! Și ce-a făcut? Din cauza faptului că în 30 de ani au fost numai misiuni de genul ăsta, o întreagă generație a crescut cu ideea că numai asta vom face până ieșim la pensie, generații viitoare.
Ei, se vede treaba că ce a făcut Putin acum ne-a întors! Păi de ce vorbește Cavoli și alți generali – comandantul suprem al SACEUR, NATO – că trebuie să revenim la războiul clasic, convenţional?
Pentru că ne forțează amenințarea. Ca să se înțeleagă ce greu ne-a fost. Dar din punct de vedere al relaționării acțiunilor din Irak cu războiul clasic, aici pe undeva a fost un minus, pentru că s-a creat în mintea militarilor această idee că ăsta e tipul de acțiune pentru care trebuie să ne pregătim. Fals total!
Personal, tot timpul am zis – bine, la mine e şi mentalitatea de tanchist: dom’le, prima dată ne pregătim de război și, de acolo, după aia ne ducem oriunde! Păi armata nu trebuie să se pregătească de război? Da!
Pe vremea lui Ceauşescu am fost și la agricultură, acum mergem – şi înainte și acum – la inundații, mergem iarna să ne ajutăm… Clar, resortul civil și sprijinul față de populație. Da, dar pregătirea nu e să ne ducem la inundații! Pregătirea trebuie să fie de război, că după aia putem să facem orice.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Finalul aparține, precum am spus şi la început, unei analize, pentru că sunteți un reputat analist militar și vorbiți aproape în fiecare zi, la diferite posturi de televiziune și de radio, despre situația actuală în care ne aflăm noi aici, la limita de sus a cerului, la granița cu cel mai îngrozitor război din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
S-au întâlnit președintele chinez cu președintele rus. Cât credeți că schimbă pentru noi paradigma chestiunea asta?
Cătălin Tomescu: Domnule, reiau ceea ce am spus deja, că îmi mențin părerea: 1 – China a început să mute pe tabla de șah a planetei.
Că le convine, nu le convine la americani sau altora, sau nouă, sau oricui vreți, contează mai puțin. Din punctul meu de vedere, a ieșit din postura puțin retrasă…
Cristian Dumitrașcu (realizator): De arbitru, dacă vreți…
Cătălin Tomescu: Da. Ponderată, puțin retrasă. E au fost agresivi numai în domeniul capacitării resurselor de orice fel de pe toate continentele, mecanismele economico-financiare mari, care le convin, potrivit propriilor interese.
Să nu uităm că fiecare ţară merge conform propriilor sale interese. Domnul Xi când s-a dus la Moscova să se întâlnească cu Putin s-a dus ca să-și atingă obiectivele Chinei, nu atât de mult ale lui.
Deci China a început să joace rolul de jucător global. În lumea multipolară, de care se vorbește, este clar că China și-a luat rolul în serios, și americanii știu asta, nu trebuie să le-o spun eu.
Al doilea lucru: s-a văzut clar, din punctul meu vedere, că Rusia și-a semnat statutul de vasalitate față de China. Își dau seama că altfel nu se poate să iasă cât de cât onorabil din acest conflict şi au nevoie de sprijinul Chinei atât din punct de vedere economico-financiar, cât și din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere militar. Acum, dacă o să mă întrebați dacă o să le dea tancuri și avioane, nu știu.
Ideea e că ce sunt eu convins – și cu asta am încheiat: cu certitudine, decizia dacă urmează să-i sprijine cu armament greu, nu numai cu armament nonletal și cu tehnologie, sigur ei au calculat dacă le aduce avantaje sau nu le aduce avantaje, potrivit propriilor interese.
De ce spun asta: păi China, care e cel mai mare producător manufacturier de pe glob, aprovizionează și UE și multe piețe… Statele Unite – mergeți într-un Wallmart, în Statele Unite, și dacă 90% din mărfuri nu-s din China, nu mai zic o vorbă. Prin urmare, păi trebuie să le vinzi. Cui le vinzi, celor săraci sau celor bogați?
Păi le vinzi celor bogați! Și atunci, dacă tu ai face treaba asta și te declară cineva că ar trebui să suporţi sancţiuni, îți mai convine? Nu știu asta, că eu la mecanisme macrofinanciare nu mă pricep; să vorbească cei care au şcoală.
Dar ca să analizez problema din perspectiva asta, sunt convins că ei și-au făcut calculele și, în funcție de decizia luată, vom vedea dacă va veni sprijinul cu armament greu sau cu avioane, ș.a.m.d. sau nu. Pentru că eu sunt convins că vor acționa în propriul interes.
Există un semnal major și pentru poporul rus. A arătat: „Uite, am venit” – recunosc, care e mare lucru pentru Putin, vă dați seama, e balon de oxigen, fără doar și poate. 2 – Statelor Unite: „Vedeţi că am început să mutăm și noi, nu mai stăm în expectativă, ne uităm și declară unul pe ici, pe colo…”
Nu, a venit Xi, care deja are al treilea mandat, care… Nu e cazul să mai dezvoltăm ce greutate are șeful Chinei la momentul actual, indiferent de regim.
Şi a treia treabă care iar ar fi importantă aici, în afară de balonul de oxigen către Putin și mesajul către societatea la nivel global și statele importante gen SUA, este și pentru statul ucrainean, din punctul meu de vedere, că trebuie cineva de la ucraineni să analizeze şi acolo. S-a vorbit și cu domnul Zelenski, nu prea s-a spus ce s-a discutat…
Să nu uităm că și cu Putin, cu o seară înainte, a vorbit patru ore jumate! Cu translație, să zic că le-a luat vreo oră jumate, că mai îngreunează… Probabil trei ore. O, păi vă dați seama că ar fi…
Cristian Dumitrașcu (realizator): Când au mai vorbit ei vreodată trei ore, față în faţă?
Cătălin Tomescu: Să vorbești trei ore! De știut, ar valora un milion de puncte să știm ce s-a discutat în astea trei ore, pentru că acolo sigur s-au discutat niște lucruri cu totul și totul altele…
S-a discutat în plasa celor discutate la conferința oficială, care alea sunt pregătite dinainte; au schimbat câteva virgule și câteva verbe în noaptea aia, în rest totul era pregătit. Să știm ce s-a discutat în alea trei ore!
Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, Domnule general, lucrurile sunt în desfășurare. De abia aștept să ne vedem și următoarea dată aici, la radio, și la podcastul „Jurnal Militar”!
Vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!
Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc! Să avem o primăvară frumoasă și să sperăm să ne revenim din toate punctele de vedere.
Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc!
