La Subiectul săptămânii, Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, tema principală fiind situația de pe frontul ruso-ucrainean.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, în această dimineață, la „Jurnal militar”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal militar”!
Cătălin Tomescu: Bine v-am găsit! Mulțumesc de invitație!
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mijlocul verii, 500 și ceva de zile de război. Am vorbit de mai multe ori în această perioadă despre războiul de lângă noi, despre regretul dumneavoastră de a fi trecut în rezervă exact înaintea începutului războiului și, iacătă, se apropie de noi din ce în ce mai mult războiul, cu aceste atacuri din porturile apropiate graniței României, Reni, Galați. Cum e, ați prevăzut, așa, o acțiune?
Cătălin Tomescu: Sincer, nu. Nu mă gândeam că o să meargă să lovească porturile de la Dunăre, dar numai că, ieșind din tratatul sau înțelegerea făcută prin mijlocirea președintelui Turciei cu culoarul pentru grâne, Federația Rusă a decis ca să suprime capabilitatea ucrainenilor de a exporta grâu.
Pentru că, prin lovirea porturilor pe care le au la Dunăre și, bineînțeles, Odesa, care e la mare, ei practic vor să distrugă capabilitățile portuare pe care aceștia le au. Și, bineînțeles, ca să ai un export de grâne trebuie să încarci în vapoarele mari, vapoare de linie care să plece pe mare spre terțe destinații, mă rog, în funcție de contracte și așa mai departe. Și, atunci, concomitent cu lovirea unor obiective militare, Federația Rusă a decis să lovească aceste capabilități; și s-a văzut că în anumite cazuri au fost destul de eficiente loviturile, în sensul că au reușit să distrugă anumite părți din toate cele trei porturi. Nu pot să spun că prevedeam o asemenea acțiune, numai că ea vine ca urmare a ieșirilor din acea înțelegere, din acel tratat.
Și, atunci, practic îi obligă pe ucraineni să-și găsească alte căi prin care să scoată grânele din țară. Numai că, indiferent că vorbim de calea ferată cu limitările ei, datorată ecartului, diferenței de ecart la calea ferată, dacă vorbim de șlepurile pe Dunăre, Bulgaria, după cum știți, a spus că ei nu sunt dispuși să dragheze pe partea lor de Dunăre, prin urmare ele ar trece numai pe partea noastră.
Dacă mai punem asta, și o scădere a nivelului Dunării datorată căldurilor excesive din ultima perioadă cu care se confruntă continentul european, bineînțeles că acolo și acest tip de transport se va face cu limitări.
De asemenea, transportul rutier, vă dați seama, e super complicat. Vorbim de grâne, adică nu trimitem calculatoare. Pui într-un TIR probabil 200.000 de calculatoare și ai rezolvat problema. Nu.
Aici trebuie 2.000 de TIR-uri, pe care altfel le-ai fi pus într-un singur vapor, îi dădeai drumul prin Marea Neagră, Bosfor, Dardanele și, ulterior, în Mediterana și, de acolo, în toată lumea.
Însă ăsta e războiul, cu fața lui urâtă. Rușii, se vede treaba, că n-au niciun fel de scrupul în a bombarda aceste facilități și practic a împiedica Ucraina.
Zilele astea chiar se desfășoară un summit Federația Rusă – Africa și au fost și niște premieri ale președintelui Putin către anumiți șef de stat și de guvern africani. Să nu uităm că Rusia, în ultima perioadă, nu mă refer la războiul propriu-zis cu Ucraina, nu, în ultimii 10 ani sub Putin, și-a început expansiunea, să devină jucător global, în sensul că, lăsând la o parte intervenția în Siria și așa mai departe, dar s-a mers pe continentul african în multe țări pentru a desfășura diferite afaceri, începând cu armament militar. Inclusiv prezența grupurilor Wagner în anumite țări din Africa este ca urmare a unor înțelegeri avute cu autoritățile acestor state.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și noi știm asta foarte bine, pentru că avem observatori ONU în Africa, în misiuni ale Uniunii Europene…
Cătălin Tomescu: Mali și Republica Centrafricană, și nu numai, sunt în multe țări implicați. În urma summitului ăsta ar fi interesant de știut, o să vedem zilele astea care sunt rezultatele, ei s-ar putea, chiar apreciau unii analiști, că s-ar putea să vină cu ofertă: „Care e problema, domnule? Nu vă vine grâu din Ucraina? Vă dăm noi!” și la alt preț, pentru că și Federația Rusă, la rândul ei, este unul dintre cei mai mulți producători de cereale.
Din Europa este Ucraina și pe locul doi probabil România sau, mă rog, acolo suntem și noi, în primii trei-patru. Rușii au și ei cota lor. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, ce este de urmărit pentru ascultătorii noștri este de urmărit modul cum vor reacționa ei la momentul în care va trece prima navă cu grâu sau va încerca să treacă, nu știu dacă se va întâmpla, prin Marea Neagră spre Bosfor.
Se specula că ei au trimis o navă de-a lor militară care ar fi pregătită pentru a intercepta aceste nave. Nu am cunoștințe de drept maritim, drept internațional, al comerțului și așa mai departe.
Aici e vorba de știință, de carte, nu-mi intră în competență pe domeniul ăsta, dar sunt alții care sigur o să aibă o poziție și o să explice mult mai bine decât mine ce se va întâmpla, pentru că în mod legal nu se poate face o interceptare de navă. Hai să zicem că ei și-ar aroga dreptul să intercepteze navele ucrainene.
Dar, foarte bine, navele cu alt pavilion cine să-i dea dreptul unei armate să pună fregata lângă nava respectivă, să îi facă inspecția? Dacă nu ai mandatorul, dacă nu ai cum sunt misiunile NATO în Marea Mediterană, „Active Endeavour”, care s-au desfășurat ani de zile.
Prin urmare, aș vrea să văd că eu cred că nu vor întinde coarda cu amenințări asupra altor state, din punctul meu de vedere, sub nicio formă asupra unor țări NATO.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Venind către război, domnule general, ducem lipsă acută în piața media de specialiști adevărați care să analizeze acest fenomen. Sunteți unul dintre puținii ofițeri, generali cu cariere strălucite.
Ați fost unul dintre puținii care ați spus la începutul războiului că Rusia nu a prea cunoscut înfrângerea, asta în momentul în care ei erau bătuți de ucraineni în prima fază și erați cam singurul care spuneați „nu, nu-i așa”.
Cătălin Tomescu: Domnule, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Rusia e greu de învins, mă refer de către Ucraina, pentru că vorbim de două țări total diferite, capabilitățile militare total disproporționate.
Într-adevăr, începutul acțiunilor ofensive ale rușilor din lunile februarie, martie, chiar și aprilie 2022 le-au adus un mic succes din punct de vedere al cuceririi teritoriilor, dar au arătat multe gafe, multe lipsuri prin acțiunile total sortite eșecului pe care le-au desfășurat pe teritoriul Ucrainei.
S-ar fi dat de înțeles că asta le e capacitatea, numai că ulterior s-au schimbat șefii, s-au făcut gafe imense, bineînțeles, s-au schimbat șefii. De aproximativ nouă luni de zile, Putin l-a pus pe Gherasimov comandantul operației care, încă o dată, Gherasimov era șeful armatei, n-avea de ce să-l pui pe el, el avea funcția lui. Nu numai că i-a creat o responsabilizare mare, numai că a pus un om care cunoștea tot sistemul și toate capabilitățile lui.
Coroborând treaba asta cu faptul că ucrainenii nu au mai avut tehnică de luptă cu care să dea o ripostă ofensivă, acțiunile militare au stagnat din punct de vedere cinetic aproximativ opt-nouă luni. Prin astea opt-nouă luni, armata rusă a trecut la apărare, industria de apărare a Federației Ruse a trecut la producție de război. Fiți convins că așa s-a întâmplat!
De asemenea, pregătirea militarilor s-a schimbat, nu s-a mai mers cu conscripți, s-au luat pe contract. Eu sunt convins că și acum se angajează pe contract.
Cu un salariu corespunzător, sunt destui care au fost prin alte teatre de operații care vin să se angajeze. Și, încă o dată, coroborând cu disproporția uriașă între cele două capabilități, cum zic eu, nu e academic, într-adevăr, pușculița.
Ucrainenii au avut un număr de oameni, mulți au pierit, s-au mai și mobilizat, au trebuit să învețe categorii de tehnică nouă, care ulterior le-a venit, dar la care factorul uman rămâne esențial, că nu ai cum să-l înlocuiești.
Poți să ai tehnică câtă vrei, dacă n-ai echipajele la tancuri, sau la avioane, sau la mașinile de luptă gata de a întrebuința acea categorie de tehnică, le ai degeaba. La ruşi este la fel, numai că la ei capabilitatea e mult mai mare.
Citeam într-un articol, în nouă luni s-au produs 600 de tancuri noi-nouțe, 600; numaivorbind de mașini de luptă infanterie, BMB, ș.a.m.d. Astea sunt undeva acolo. Nemaivorbind că ei au în jur de 6.000, din ce am statistici, 6.000 de tancuri T-72 în forma modernizată. Să zicem că operative hai să zic că sunt 4.000 și să spunem că mai au echipaje pentru 2.000.
Şi 1.000 dacă sunt, dacă aduci și mia aia acolo, dintr-o dată ai ajuns la o disproporție uriașă. Eu am crescut la școala mai veche a celor care m-au învățat pe mine cum e cu lupta și cu războiul și cu strategia, plus în școlile ulterioare din țară și sănătate, unul din elementele de bază este că întotdeauna trebuie să-ți respecţi inamicul.
Nu-l lua în derâdere, chiar dacă s-a făcut gafele respective. Ei, uitați acum, s-a văzut că după un an, doi ani, voinţa și determinarea și ambiția de a învinge a militarilor ucraineni, să nu fiu înțeles greșit, am tot respectul și pentru trupele regulate, trupele teritoriale, inclusiv poporul, care dovedește o reziliență, ca să folosesc un termen la modă, și o determinare colosală de a înfrunta cotropitorul.
Problema este că, în condițiile date, ei și-au schimbat atitudinea, și-au schimbat inclusiv modul de acțiune și nu vor să-i lase, și-au pregătit terenul, infrastructura foarte bine pentru a interzice culoarele de mobilitate ale ucrainelor pe care le-ar putea folosi ca să-și atingă obiectivul de a scoate inamicul din ţară.
Și s-a încercat spargerea breșelor. Ţineți minte, de o lună și ceva s-a început, prin ofensivă de contact, nu cu toate forțele, cu forțele de la contact întărite să se găsească aceste breșe. Acum s-a realizat, din ce informații s-au vehiculat în ultima perioadă, o breșă la nord de Zaporojie, că știe toată lumea despre Zaporojie, fiind orașul cu centrala nucleară, cel de la capătul lacului la care a fost distrus, barajul care a fost distrus.
Acolo s-a reușit până la urmă, dar cu pierderi mari, pentru că acolo s-au pus linii întregi de câmpuri de mine, linii întregi de colți antitanc și tot felul de alte mijloace care să asigure protecția armatei ruse și contramobilitatea armatei ucrainene; sau dirijarea lor către puști de foc, de unde rușii să aibă focuri pregătite și intervențiile pregătite pe care, dacă inamicul ar intra în acea pungă de foc, să poată să distrugă cu ușurință. Nu mai vorbim de superioritatea aeriană rusească.
Să nu uităm că e o țară care dispune de minim 500 de avioane de vânătoare-bombardament ușor la momentul actual. Cu toate cele pe care le-au pierdut, nu neg că s-ar fi pierdut 100-150, nu știu, că nu le-am numărat, dar ideea este că disproporția e mare.
De aceea, generalii ucraineni au început într-un tempo mai redus până la crearea breșei. De aceea, au solicitat și muniție cu dispersie. Muniția cu dispersie pentru asta e făcută, să explodeze câmpurile de mine.
Prin explodarea acestora să poată să se creeze culoare, pentru că, odată depășit câmpul de mine, după-aia te-ai dus până la următorul conform normelor tactice, dar numai că îți trebuie acea breșă ca să treci prin el, pentru că altfel te oprești. Vă aduceți aminte, a fost o întreagă discuție cu cele 25 de blindate pierdute în două ore. Alea nu au fost pierdute că le-a lovit cineva din aer sau, eu știu, alte tancuri au tras în ele.
Nu, practic au intrat într-un câmp de mine, nu au fost suficient de bine informați despre poziția acestora, li s-au rupt șenila și de acolo militarii a trebuit să plece, pentru că cei care păzeau câmpul de mine i-ar fi omorât.
Și tehnica a rămas şi au fost celebre pozele alea grămădite niște, cu niște Leopard. Asta e, şenila se rupe, aia nu e protejată prin blindaj cum e cutia blindată. Și la o mină antitanc este clar…
De-aia a fost construită mina, ca să rupă șenila tancului, pentru că tancul nu poate fi distrus de o mină. În schimb, şenila se poate rupe; rupându-se, tancul rămâne imobilizat. Un tanc imobilizat e țintă sigură. Dacă nu poți să-l miști într-o adăpostire ș.a.m.d. e ţintă sigură. Ca să concluzionez: este clar că rușii se lasă foarte greu și sunt deciși să-și păstreze teritoriile cucerite, cel puțin.
De asemenea, este clar că ucrainenii sunt în continuare determinați, cu sprijin în tehnică și muniții al țărilor occidentale, ca să spunem așa, să-și îndeplinească misiunea lor și dezideratul lor de a-și elibera întregul teritoriu. Rămân la părerea mea, Crimeea va rămâne o muncă foarte grea.
Vor trebui să fie extrem de atenți și să nu își asume riscuri inutile care pot să-i ducă la pierderea unor capabilități mari de forțe, pentru că va fi extrem de greu să pui în loc. Să ne gândim că oamenii ăștia iau dintr-un anumit calup care și-a asigurat deja pregătirea pe aceste categorii noi de tehnică occidentală, să-i spunem așa, într-un cuvânt, dacă pe ei ți-i i-ai pierdut rapid, e greu să-i mai formezi.
Și atunci înseamnă că, dacă nu îți îndeplinești obiectivele anul ăsta, se duce la anul. Din punctul meu de vedere, orice întârziere și orice prelungire a războiului îi favorizează pe cei din Federația Rusă.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că este un curs favorabil, de data asta, Federației Ruse. Cu cât se întinde războiul, cu cât această contraofensivă, de fapt, nu a fost chiar ce spuneau ucrainenii… Blitzkrieg și alte…
Cătălin Tomescu: Păi nu a fost ușoară, nu, dar eu îi înțeleg că nu a fost ușoară, pentru că a fost extrem de mult timp la dispoziția Federației Ruse de a-și pregăti teritoriul cucerit pentru apărare. Și vorbeați de meserie. Nu poți să treci prin ele ca prin brânză, mă scuzați de expresie, pentru că nu se poate. Trebuie să creezi acele breșe.
De exemplu, la un front de batalion, un batalion atacă pe 1,5 kilometri, maxim doi după normă tactică. Trebuie să realizezi minim două treceri, compania din eșalonul întâi să poată să fie încolonată și să treacă prin barajul de mine sau prin colții antitanc, depinde unde ai făcut spargerea, și o companie pe cealaltă.
Ei, gândiți-vă că la nivelul lor, de două la trei brigăzi pe eșalonul întâi, ori două batalioane fiecare, gândiți-vă că le trebuie în jur de 12 asemenea treceri, asemenea breșe, ca după aia, când izbești, când intri din nou în câmp, care nu are troiane fortificate pentru apărare să poți să desfășori ofensiva.
Eu îi înțeleg și sunt de acord cu ei, pentru că, așa, să mori degeaba… Vă dați seama, dacă te duci, și te-ai oprit în niște colți antitanc, te bombardează și cu aviația, și cu artileria și cu tot cu drone și așa mai departe, cum e acum la modă, și tu îți pierzi și tehnică, și oamenii din ea.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.
Cătălin Tomescu: Și tehnica poate fi înlocuită mai ușor. Dar oamenii nu, nu mai pot fi înlocuiți. Eu aș umbla la ambiție, la obiectiv. Ce îmi doresc anul ăsta exact? Pentru că asta a trecut în corelație cu pierderile pe care ți le poți asuma.
Pierderile sunt un element extrem de important, care la ruși, în partea ailaltă, nu prea a contat, ținem minte, mai ales la Wagner și așa mai departe. Ei luptă după alte doctrine, dar la ucraineni ar trebui să gândească bine treaba asta, și eu sunt convins că ei o gândesc.
Am încredere în ei, după un an și ceva de război direct cu ei, deja ei au tras extrem de multe învățăminte și sunt convins că vor avea grijă, de aceea au și încetinit ritmul.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E o notă optimistă totuși, aici.
Cătălin Tomescu: Păi, nu, am o notă optimistă. Problema e: ce-ți dorești?
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.
Cătălin Tomescu: Adică să îmi spui că până Revelion vrei să eliberezi tot teritoriul, din punctul meu vedere este extrem de greu. Și, atunci, trebuie să vezi cât de mult vrem să facem din acest lucru. Știți cum e, e ca în orice, ca în familie, dacă vreți ca să dau un exemplu simplu.
Ce, nu ne dorim tot să avem o casă la țară, o vilă acolo, două mașini și să ne facem câte o excurise în străinătate pe an? Am dat și eu un exemplu, așa, nu știu care e dezideratul fiecărei familii. Ideea e că fiecare ne dorim ceva. După care, când te uiți la resurse și vezi ce poți să faci și ce venituri ai, începi să mai tai.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mai tai din ele.
Cătălin Tomescu: Care e primul? Păi, primul sunt copiii, cel puțin la mine sunt. să fiu eu sigur că e bine, după aia casa, familia, după aia la excursia, sau la mașină, sau la treburile astealalte. Cam așa e și aici.
Eu sunt de acord că vrei să eliberezi tot, dar nu știu dacă se poate. Mai dădeam eu exemplu ăsta și atât, voiam să îl reamintesc, că e important. Și noi, în 1917, țineți minte că România mai stătea de la linia Mărăști-Mărășești-Oituz, pe la poarta Focșaniului până la Iași și cam atât mai mai rămăsese, și pe crestele Carpaților și pe Prut.
Marea șansă a noastră a fost că n-au reușit. Am rezistat eroic acolo. Am avut și elemente de contraofensivă și am menținut frontul și germanii n-au putut să ne străpungă, nici armatele austro-ungare pe granița munților și, practic, am rezistat; și ulterior condițiile ne-au fost favorabile. Păi noi n-am fi vrut să ne eliberăm toată țara? Normal că am fi vrut, că doar…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Am făcut-o și noi, pe bucăți.
Cătălin Tomescu: Problema e că la momentul respectiv am zis, cum a zis generalul Eremia Grigorescu: „Pe aici nu se trece”, că, dacă treceau, salut, se ajungea la Iași și așa mai departe, și România era toată cucerită. Și cu un obiect mai modest, dar realizabil, am reușit ulterior și de aici s-a făcut și România Mare și așa mai departe.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, că tot vine 6 august acum, cu bătălia de la Mărășești.
Cătălin Tomescu: Da, da. Da.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ați fost acolo comandant, la Focșani și ați avut multe…
Cătălin Tomescu: Șașe ani și jumătate am lucrat.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Către final, voiam să vă invit și cu altă ocazie, un pic mai, nu știu, peste câteva săptămâni să vorbim mai mult și despre noi, despre Armata Română.
Foarte interensant ar fi. Și nu pot să închei fără să vă rog să ne spuneți ceva despre arma dumneavoastră, despre tancuri, pentru că 1 august este Ziua Tanchiștilor.
Cătălin Tomescu: Da, m-ați… 1 august este Ziua Tanchiștilor. O să merg la Pitești, la școală. Ce să spun?
Cred că cu toții ne-am dat seama, în ciuda unor comentarii mai puțin realiste și de esență, în prima parte a războiului, anul trecut, în primele cinci-șase luni, când au fost voci care spuneau că nu sunt bune de nimic și așa mai departe…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dispariția armei tancuri.
Cătălin Tomescu: Da. Se dovedește că, după cum am spus totdeauna, numai cu tancuri și blindatele, mașinile de luptă ale infanteriei se ține, se pierde sau se câștigă un teren. Restul sunt vorbe. Drone, rachere, Kinjal, ce vreți dumneavoastră, Kalibr, HIMARS, orice, alea sunt bombe care distrug, nimicesc, neutralizează.
Țara se apără pe uscat și terenul se ține sau se pierde cu tehnica blindată. Prin urmare, tanchiștilor le urez la mulți an, o dată, să fie mândri de armă, să învețe carte toți, că uitați ce se întâmplă, se dovedește că la acest gen de război confruntările directe sunt esențiale.
Și, cum aveam eu când eram elev în școală la Pitești, la simulatorul pentru trageri scria: „Cine ochește și trage primul învinge”.
Nu s-a schimbat nimic de atunci până acum. Cine ochește și trage primul învinge și trebuie să aibă grijă să fie tot timpul pregătiți pentru apărarea țării noastre, categoric.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc tare mult și, pentru că e și Ziua Drapelului, la mulți ani, că știu că aveți drapelul în inimă.
Cătălin Tomescu: Fără dar și poate!
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Vă mulțumesc, domnule general, și vă mai așteptăm la Radio.
Cătălin Tomescu: Și eu vă mulțumesc!
