Cristian Dumitrașcu (reporter): Evenimentul istoric 23 august, fosta sărbătoare naționa României, controversate și acum, după atât și după ce am trecut la democrație. Care sunt cluziile pe care dvs. le prezentați studenților de la cursul de Istorie a Comunismului, pe care știu că îl aveți și la master?
Adrian Cioroianu: Da, e adevărat, eu îi încurajez pe toți cei care trăiesc în România de azi sau pe toți românii, indiferent unde ar trăi, să se gândească în continuare la 23 august ca la o zi importantă din istoria noastră, chiar dacă după 1990 nu a mai fost Ziua Națională, chiar dacă înainte de 1990, din păcate, ea fusese însușită în mod raudulos de către Partidul Comunist, partid unic atunci. Dar 23 august 1944 rămâne o zi realmente importantă în istoria noastră, atât de de zbuciumată, în contextul celui de-al II-lea Război Mondial, și anume ziua în care am ieșit din alianța cu Hitler. Nimic mai complicat, nimic mai simplu de atât. Sigur că totul ar necesita o discuție de detaliu, cu rolul pe care l-a jucat fiecare actor al momentului, de la Regele Mihai, la liderii politici, la mareșalul Ion Antonescu, că totul este pe fondul acestui nenorocit de Război al II-lea Mondial, în care România, cum se știe, se afla între sovietele lui Stalin și Germania nazistă a lui Hitler.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Între ciocan și nicovală.
Adrian Cioroianu: Exact, între două rele pact nu aveam de ales sau orice ar fi făcut, intram în sfera de influență a unuia dintre cei doi tirani.
Cristian Dumitrașcu (reporter):Izvoarele istorice spun că Antonescu era deja în negocieri, că dacă ar mai fi fost lăsat puțin, era pus să avem parte de un armistițiu mult mai avantajos.
Adrian Cioroianu: Da, din păcate, e o interpretare în care eu nu cred, nu cred, pentru că, dincolo de unele afirmații circumstanțiale, nu am avut un gest din partea mareșalului Antonescu prin care să se arate dispus să rupă acea alianță. Intrase, sigur, obligat, cum spuneam, de conjunctură, dar atenție, intrase fără un tratat scris, noi nu am avut.
Studenții de azi, ca și studenții de ieri, le înțeleg foarte greu. Cum am intrat noi în Al Doilea Război Mondial fără ca Antonescu să aibă o hârtie, un tratat scris cu Hitler, ce dăm, ce așteptăm. E o mare diferență între Primul Război Mondial și Al Doilea, e una dintre marile vine ale lui Ion Antonescu, în opinia mea, această încredere ne-bazată pe un tratat oficial, pe un tratat, vreau să spun, formal, între noi și Germania. Altfel, c-ar fi dorit să iasă din alianță pot să admit, dar un gest concret, chiar și în condițiile în care Regele Mihai i-a cerut lui să iasă din alianță, mareşalul Antonescu nu a făcut-o. Putem face un inventar de istorii contrafactuale, dar, repet, dincolo de unele afirmații, ca bază documentară nu ne putem baza pe ceva solid în această afirmație că el ar fi fost în prag de negocieri. Din păcate, lucrurile sunt cu mult mai complexe de atât. Că știa că unii negociază e adevărat, că avea propriile lui antene în Europa este adevărat, dar nu erau semne concrete că se pregătește pentru ieșire din alianța cu Hitler.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Referitor la această lipsă de tratat, a fost mult invocată demnitatea, onoarea militară și înțelegerea unui militar cum era Antonescu, dar e clar că nu stă în picior atâta vreme cât avea în responsabilitate țară întreagă.
Adrian Cioroianu: Păi sigur că armatele au onoare, sigur că ofiţerii au onoare, asta vine de la sine înţeles, dar cineva a pus la îndoială onoarea armatei franceze în Primul Război Mondial sau a Armatei Ruse, sau chiar şi a armatei ţariste? Cu toate astea, oamenii noștri politici au cerut un tratat în Primul Război Modi. Deci nu e vorba despre onoarea armatelor sau a țărilor. Aceată există, dar declararea unui război este un act politic, ori actele politice trebuie să se bazeze totuși se tratate, altfel de la ofițer la ofițer rezolvăm multe lucruri, dar cum rezolvi de la țară la ţară, de la stat la stat în lipsa unui tratat? Asta e problema. Sigur că în definitiv poate că mareşalul Antonescu s-a bazat pe cuvântul de onoare al lui Hitler, nu vreau să spun neapărat că nu ar fi fost şi reciproca valabilă.
Şi Hitler avea motive pentru care să-l prefere pe Antonescu în dauna altor lideri români, dar până una-alta chiar dacă știm astăzi că în istorie tratatele pot fi încălcate și sunt încălcate de nenumărate ori, vedem și în istorie, vedem, iată, și prezent, dar cu toate astea actele politice au nevoie de astfel de documente oficiale. Noi nu am avut și nu zic neapărat că ne-ar fi salvat cu mult, dar rămâne un un dat al istoriei noastre și sigur nu mai luăm în discuție alte tipuri de politici condamnabile și față de anumite minorități pe care noi le-am aplicat în Al Doilea Război Mondial. Astea vin la pachet, dar, rezumându-ne la 23 august, a fost, din păcate, o încercare de a ieşi onorabil, şi am ieşit onorabil dintr-o conjunctură absolut nefastă. Ieirea noastră onorabilă a fost doar pe termen scurt atunci, pentru că știm ce avea să urmeze.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Sunt voci care spun că această ieșire la 23 august din alianța cu Germania a salvat practic o bună parte din Ardeal.
Adrian Cioroianu: Da, sigur, asta e adevărat. Pe de altă parte, în egală măsură a însemnat pierderea Basarabiei.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Exact!
Adrian Cioroianu: Era evident că în momentul în care ieșim din alianța cu Germania și intrăm în alianța din care făcea parte și Uniunea Sovietică asta punea cruce pretenţiilor noastre referitoare Basarabia istorică, lucru care de altfel s-a văzut la tratatul de pace din februarie 1947. Sigur că Transilvania a rămas românească, Basarabia a rămas în componența Uniunii Sovietice. Deci lucrurile din acest punct de vedere au fost și cu plus spre vest și cu minus spre est.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Până la tratatul din 1947 a fost armistițiul din 12 septembrie ’44.
Adrian Cioroianu: ’44.
Cristian Dumitrașcu (reporter): ’44, da și acolo este o perioadă neagră. De la 23 august până în 12 septembrie armata română a fost în multe locuri decimată, au fost luați prizonieri și au fost lucruri pe care nici acum nu le știm foarte bine.
Adrian Cioroianu: Da, în linii mai știm, cum să spun, știm conturul general. Sigur că nu cunoaștem încă toate detaliile, da în timp se vor reconstitui. A fost o răzbunare a Armatei Roşii. Rusia, mă rog, Uniunea Sovietică a considerat România, pe drept cuvânt din punctul ăsta de vedere, ca fiind iresponsabilă de atacarea Uniunii Sovietice alături de Germania lui Hitler, drept care după 23 august, deși Armata Română și ofierii, cum se ştie, au primit ordin să nu mai lupte împotriva trupelor sovietice, armata română, soldaţii români, ofiţeri români, au continuat să fie luaţi prizonieri, unii aveau să se întoarcă acasă peste ani şi ani de zile, prizonieri în condițiile în care ei nu opuneau rezistență și nu luptau, dar a fost o formă de răzbunare a sovieticilor împotriva acestei armate care într-adevăr intrasem peste ei alături de armata germană în 1941. Intrasem într-un anumit context, dar a venit răzbunarea cum bine spuneați.… două săptămâni, aproape trei săptămâni, între 23 august 1944 și semnarea armistiţiului în noaptea dintre 11 și 12 septembrie, după care, după acest armistiţiu, sfera de influență sovietică s-a concretizat prin așa-numita comisie aliată de control, care era dominată de sovietici și deja în acel moment ea era mai puternică, această comisie decât Guvernul României, deci guvernul pus de Regele Mihai. Mareșalul Antonescu era deja arestat, cum se știe, și încet-încet, România intra într-o altă paradigmă, în sfera de influență a lui Stalin, care se prefigura a fi unul dintre marii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Au urmat cei 45 de ani de comunism, primii 20, să spunem, foarte negri, cu închisorile politice, apoi o perioadă de relaxare. Voiam să vă întreb dacă, din punctul ăsta de vedere, al zilei naționale, așa cum am început interviul, cum a fost 23 august zi națională, dacă evenimentele din decembrie au făcut dreptate? Pentru că, iată, am trecut la 1 Decembrie, Ziua Națională și nu 23 august.
Adrian Cioroianu: E greu de spus, pentru că şi 1 Decembrie e o zi importantă în istorie, 23 august este o zi importantă, 9 mai, 10 mai sunt zile importante. Istoria României nu de zile importante duce lipsă. Evident că fiecare epocă istorică are anumite priorități, are anumite mesaje de dat. Armata Română trebuie să fie în continuare foarte mândră de ceea ce s-a întâmplat în 23 august. Nu că am întors spatele fostului aliat, și pentru că am ieșit dintr-o alianță în care fusesem constrânși să intrăm. Să înțelegem, totuși, că alianta noastră cu Hitler nu a fost una de voie, a fost de nevoie, în condițiile în care cei doi tirani erau prinși într-o luptă din care nu puteam evada. România nu e pe locul de pe hartă al Elveției. În locul nostru de pe hartă trebuia să facem o alegere atunci, şi între noi fie vorba, niciuna nu era strălucită. Franța, principalul nostru aliat, partenerul nostru strategic de atunci căzuse, cum se știe, ș.a.m.d. Dar armata română, care a ascultat de comandantul ei suprem, în acel moment regele, potrivit constituției, constituție care fusese, urma să fie repusă după 23 august. Armata Română, practic de la ofițeri la soldaţi, au ascultat de rege, nu s-au produs rebeliuni, n-au fost ofițeri care să rămână credincioşi Reich-ului. Din acest punct de vedere, 23 august, în istoria Armatei Române reprezintă în continuare o zi la care trebuie să ne raportăm cu mândrie, chiar dacă ea nu mai e zi națională, dar, pentru noi, 23 august, a fost încercarea de a ieşi dintr-o situație aproape fără ieșire. Cât de paradoxal ar suna, am câștigat câțiva ani în care măcar am putut spera revenirea la democrația dinainte de al Doilea Război Mondial.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Invitat la subiectul săptămânii a fost Adrian Mihai Cioroianu, istoric, profesor universitar, fost ministru de externe. Domnule ministru, vă mulțumesc foarte mult și vă mai așteptăm la Radio România Actualități, la „Jurnal militar”.
Adrian Cioroianu: Oricând, oricând voi fi onorat. La revedere, tuturor și numai bine!
