Cristian Dumitrașcu: Domnule general, bine ați venit la „Interviu săptămânii”, la „Jurnal militar”!
Gl. Daniel Petrescu: Bună ziua, mulțumesc!
Cristian Dumitrașcu: Începutul mandatului v-a prins tot într-un studio de radio, erați imediat după preluarea mandatului de șef al apărării și nici dvs., nici eu și nici cei care ne ascultau atunci nu-și puteau închipui ce avea să urmeze.
Gl. Daniel Petrescu: Nu trebuie să legăm perioada mandatului de ceea ce s-a întâmplat în plan internațional și pe plan național, pentru că sunt lucruri pe care noi nu le puteam influența. E adevărat, au fost niște provocări fără precedent, poate provocările unei generații. Vorbim despre pandemia de COVID-19, unde Armata României a avut un rol important în sprijin autorităților civile. Am depășit cu bine provocările pandemiei și, la sfârșitul acelei perioade, Armata României se afla într-un maxim al încrederii populației față de instituția militară. De fapt, această încredere a populației față de instituția militară am reușit să o păstrăm constant în ultima perioadă și în cei patru ani de mandat. N-a fost numai pandemia. Războiul s-a întors în Europa, prin agresiunea brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Un nou conflict se desfășoară acum în Orientul Mijlociu și conflictul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, ambele conflicte au implicații profunde nu numai în ceea ce privește securitatea și în planul militar, ci și în plan umanitar, în plan economic ș.a.m.d. O parte a acestor provocări le-am făcut față prin ceea ce am executat cu Armata României. De asemenea, unei alte părți continuăm să-i facem față prin modul în care acționăm, prin modul în care încercăm să descurajăm și încercăm să limităm aceste conflicte, dar și prin acțiunile pe care le desfășurăm împreună în cadrul aliat, în cadrul NATO, în cadrul Uniunii Europene, în cadrul parteneriatelor noastre strategice și prin măsurile care au fost luate la nivel aliat referitor la aceste provocări.
Cristian Dumitrașcu Se poate împărți pe puncte bune și pe provocări mandatul dvs.? Aș veni către reușite. Una dintre reușite este considerată această continuitate a programului de înzestrare.
Gl. Daniel Petrescu: Suntem tentați la orice schimbare de liber, la orice sfârșit de mandat, să facem un bilanț. Dacă ar fi să ordonăm lucrurile, ar trebui să plecăm de la scopuri și de la ce ne-am propus și ceea ce ne-am propus acum patru ani a fost să creștem capacitatea Armatei României de a-și îndeplini misiunile constituționale și acest lucru am încercat să îl facem în toți acești ani prin aprofundarea procesului de modernizare, prin aprofundarea procesului de consolidare a tuturor capabilităților naționale, dar și prin creșterea capacității noastre de lucru în cadrul interinstituțional, pe plan național și în cadrul aliat. Dacă ne uităm la toată această perioadă, eu aș spune în primul rând că ne-am consolidat foarte mult profilul național în NATO, în Uniunea Europeană, în parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii și, de ce nu, chiar plan global. Și dacă ne gândim aici, militarii români sunt cunoscuți de la misiunea din Irak, până la misiunea din teatrul de operații din Balcani și până la misiunile din Africa. Suntem pe un vârf al partipării noastre consistente în teatru de operații din Balcani, peste 600 de militari, participăm în toate misiunile Uniunii Europene de instruire, avem comanda unei misiuni a Uniunii Europene. Am încheiat în cadrul aliat operația Resolute Support din Afganistan, am participat consistent la misiunile desfășurate de forțele navale aliate în Marea Mediterană, am condus grupări permanente de forțe aliate în acţiuni desfășurate și operații desfășurate în Marea Mediterană. Avem peste 300 de militari care ne reprezintă în comandamentele din structura de comandă și structura de forțe a NATO. Deci, suntem cunoscuți. Ne-am îmbunătățit acest profil. În al doilea rând, ne-am dezvoltat capabilități și, inclusiv prin programele de înzestrare despre care vorbeați, capabilități pe care nu le-am avut. Avem în acest moment capacitatea să lovim ținte sol-sol la distanță de 300 de kilometriu. Ne-am îmbunătățit foarte mult apărarea anteriană și apărarea antirachetă prin introducerea în dotare a rachetelor PAC-2 şi PAC-3. Ne-am dezvoltat capabilitățile de detecție și de luptă antisubmarin. Avem un program Maritime Domaine Awareness care este un program de foarte mare succes la Marea Neagră. Pentru prima dată am încheiat contracte și derulăm acțiuni pentru construirea unor capabilități care țin de sistemele UAS și contra UAS, pentru a trece în noua etapă, a fi capabili să răspundem provocărilor generate de drone. Am crescut foarte mult ritmul operațional, pentru că ce s-a întâmplat prin agresiunea rusă împotriva Ucrainei ne-a determinat să creștem nivelul de readiness al comandamentelor, să creştem nivelul de readiness al forțelor, să reducem timpul de reacție pentru foarte multe unități și să fim în măsură să răspundem, cunoașteți provocările, minele marine din Marea Neagră, provocările cu dronele în acțiunile Rusiei împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ș.a.m.d. Deci, un ritm care și-a pus amprenta asupra modului în care militarii noștri au acționat. Avem peste 2.000 de militari care au trecut din corpul soldaților și gradaților în corpul subofițerilor.
O mobilitate foarte bună la acest nivel de reprezentare și, de asemenea, în momentul în care vorbim, avem peste 3.500 de civili, care sunt în proces de recrutare și pentru a veni în rândurile forțelor armate. Am crescut de cinci ori numărul rezerviștilor voluntari în structura de forțe a Armatei României. Am continuat să ne instruim și sunt exerciții pe care le cunoaște toată lumea – 41.000 de militari instruiți în peste 290 de exerciții naţionale, 50.000 de militari români și 23.000 de militari străini în peste 360 de exerciții multinaționale desfășurate pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor aliate. Defender Europe, Anaconda, Dacia, Histria, Noble Jump, Saber Guardian, Sea Shield sunt exerciții în care am fost foarte transparenți, toată lumea știe ce s-a întâmplat, că au fost rezultatele pe parcursul acestor etape de pregătire în cadrul exercițiilor multinaționale. Suntem un pol regional de influență în domeniul forțelor pentru operații speciale. Am avut grijă de militarii noștri și am putea, până la programele de înzestrare, să discutăm și de investiţiile pe care le-am făcut în infrastructură, aproape patru miliarde de lei în ultimii patru ani, și de modificările pe care le-am făcut în domeniul logistic, de exemplu, normele de echipare le-am schimbat, sunt categorii și specialități militare, cum sunt Vânătorii de munte, Parașutiștii, Scafandrii, Structurile de cercetare, care au primit o normă de însestrare nouă şi au dreptul la mai multe articole de echipament. Ne-am îmbunătățit capabilitățile de hrănire proprii și știți că am implementat o concepție de dezvoltare a acestor capabilităţi de hrănire. Avem un sistem de campare nou și mai bun, echipament de protecție balistică, pe numărul de militari, în funcție de misiunile fiecărei structuri de forțe. Pentru prima dată în Armata României am implementat rații individuale de luptă produse în țară. Eu cred că sunt foarte multe lucruri despre care vorbim, lucruri care au dus la transformarea Armatei României și care s-au desfășurat în același timp cu asigurarea unui răspuns competent și eficient la provocările imediate, în fiecare zi, generate de situația tensionată din jurul granițelor noastre.
Cristian Dumitrașcu: Întorcându-ne la momentul 2019 de preluare de mandat, omul Daniel Petrescu, profesionistul, ofițerul cu stagii în teatre de operații îşi putea închipui în 2019 că această agresiune din 2022 a Rusiei împotriva Ucrainei va avea un efect de bumerang, pentru că spuneați că a fost un ritm accelerat?
Gl. Daniel Petrescu: Nu putem prevedea întotdeauna totul, important e să ne așteptăm și să ne pregătim să răspundem la lucruri neașteptate. ‘Expect the unexpected’ este un mod de a spune și de a vorbi în NATO. Eu cred că în mandatul meu cuvântul cheie a fost continuitate. Ceea ce s-a realizat în acești 4 ani depinde și a depins și de cum au fost puse bazele programelor din perioada precedentă și, bineînțeles, ceea ce se va întâmpla în următoarea, perioadă ce va depinde de bazele pe care le-am pus noi în acest moment. Mă întrebați mai devreme de programele de înzestrare, avem în acest moment 70 de programe de înzestrare documentate: 43 au aprobarea Parlamentului, pentru că a fost necesar să obținem aprobarea Parlamentului, 29 de contracte sunt în derulare. Aceasta a permis să intre în structura de forțe transportoarele blindate Piranha V și derivatele, peste 300 de autoturisme de teren și autospeciale, tehnică specifică de logistică, echipamente CBRN, aeronave F-16, aeronave C-134, sisteme PATRIOT, două sisteme HIMARS, sisteme de supraveghere terestră, pentru prima dată în forțele terestre, sisteme portabile contra UAS, vehiculele blindate JLTV pentru forțele pentru operații speciale, vehicule subacvatice fără pilot, peste 800 de camioane, stații radio, aparatură optică. Pe baza la ceea ce am achiziționat și am plătit până acum urmează să mai fie livrate încă trei sisteme PATROT, încă un sistem HIMATS, aeronave F-16, sistemele Bayraktar și Watchkeeper, rachete de coastă, vânătoare de mine, Piranha V în continuare, autovehicule IVECO și JLTV.
Cristian Dumitrașcu: Să ne îndreptăm către resursa umană, pentru că fără resursă umană nu se poate pune în aplicare niciun plan de investiții și de înzestrare. Cum arăta pentru elevul de liceu militar Daniel Petrescu Armata Română în anul respectiv?
Gl. Daniel Petrescu: Am văzut armata în 1985-1989 și, dacă vreţi, și în perioada Institutului de Infanterie, Grăniceri şi Chimie, poate mai așezată, într-un ritm mai liniștit, în care părea că facem lucrurile mai temeinic și fiecare știe ce are de făcut. Eu cred că a fost doar o impresie, pentru că s-a dovedit în 1989 – și 1989 m-a prins în primul an în Institutul Militar, în școala militară – că sistemul conscripțiilor nu putea funcționa în caz de criză internă sau în caz de conflict major, că tot întreg sistemul de comandă și control s-a prăbușit atunci când a apărut criza și amenințarea. După 1989 am traversat o perioadă în care am subinvestit cronic în armată și care s-a reflectat în infrastructură, care s-a reflectat în capabilități, care s-a reflectat în tot ceea ce am pierdut până la accederea în NATO. Acum facem pași importanți înainte. Avem norocul alocării resurselor necesare, acel acord politic pentru alocarea a 2% din Produsul Intern Brut pentru armată funcționează. Ne bazăm pe un estimat de resurse previzibil, suntem înțeleși la nivel interinstituțional și știm ce avem de făcut.
Cristian Dumitrașcu: Această predicție pe termen lung se poate traduce ca un plus de siguranță?
Gl. Daniel Petrescu: Eu cred că suntem pe un drum sănătos. Am încredere în toți cei care vin din urmă, am încredere în cei tineri. Am încredere că am făcut ce trebuie. Am încredere că noul șef al Statului Major Apărării va face ceea ce trebuie. Întotdeauna am spus că trebuie să ne bazăm în primul rând pe noi și cred că prin pașii pe care i-am făcut, nu numai în ultimii 4 ani, ci în ultimul deceniu sau, dacă vreți, după intrarea în Alianța Nord-Atlantică și în Uniunea Europeană, suntem pe drumul pe care trebuie să fim și am cu atât mai multă încredere cu cât ne putem baza întotdeauna pe aliații și partenerii noștri strategici.