Cristian Dumitrașcu: Domnule Pricină, bun venit la „Interviul săptămânii”.
Valeriu Pricină: Bun găsit.
Cristian Dumitrașcu: Ascultătorilor mai tineri le spun că ați fost șeful grupului mass-media înaintea înființării Trustului de presă, în 2001, apoi director pentru mass-media în Trustul de presă, drept pentru care ne-am gândit să vă invităm la acest interviu și să vorbim despre o situație fără precedent. Foarte multe voci europene și politice, dar și militare din NATO spun că ne putem aștepta, din păcate, la un posibil atac al Rusiei împotriva unei țări NATO. Se invocă pregătirea populației pentru apărare, de fapt, un concept care nouă nu ne este deloc străin.
Valeriu Pricină: Lumea nu a depășit ideea unei conflagrații mondiale, unei conflagrații devastatoare și toată lumea încearcă să-și pregătească populația, teritoriul, să se înarmeze, să își formeze sisteme militare puternice. Era normal ca acest lucru să ni se întâmple și nouă, pentru că avem de-a face aici cu o neglijență istorică, după părerea mea. După decembrie ’89, mai ales după intrarea în NATO, s-a considerat că nu mai avem o sarcină directă pentru apărarea țării, pentru a ne pregăti pentru apărare. Ne apără NATO, prin acel articol 5, care prevede intervenția în caz de pericol pentru România. Ei bine, lucrurile nu stau așa. NATO este un complex de armate ale unor țări. NATO nu poate intra spontan cu tot sistemul o dată, pentru că sunt și inegalități între statele membre, de potențial, de capabilități militare și așa mai departe.
Cristian Dumitrașcu: Infrastructură.
Valeriu Pricină: Deci cu cine intri în conflict? Să zicem că ar fi un conflict între zona occidental-clasică, să zicem Germania, Franța și Rusia, să zicem. Deci pe unde ar trece? Deci întâi trebuie să lichidezi Polonia, nu țară membră NATO, ca să ajungi să te bați cu nemții și cu francezii. Deci chestiune este foarte complicată. Primul articol din Constituție zice așa: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Și la capitolul privitor la misiunile oștirii române, articolul 118, alineatul 1 zice așa: armata este subordonată exclusiv voinței poporului, pentru garantarea – a cui? – a suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale. Și se spune că suveranitatea aparține întregului popor, de unde decurge misiunea apărării, care e sarcina întregului popor. Eu am o definiție a Patriei… Patria nu este legată de sentimente, e legată de conștiință, de datorie, de spirit de sacrificiu, pentru că Patria este totalitatea valorilor convocate sistemic, adică în consonanță, create de un popor în toată existența lui istorică pe teritoriul numit țară, care contribuie la patrimoniul ăsta de valori cu valorile specifice, resurse şi tot ce are ţara mai bun, valori asumate, sporite prin muncă și creație, apărate cu jertfă de sânge. Patria se apără dincolo de sistemul politic, de viziuni ideologice sau de grup, de gașcă sau de nu știu ce, dincolo de neajunsurile momentului. La Mărășești nu l-au apărat pe rege ăia care au sărit…
Cristian Dumitrașcu: În cămășile albe.
Valeriu Pricină: … în cămăşi la arme, și-au apărat țărâna, pentru că noi avem cinci valori de bază, trei instituționale și două care țin de loc: educația adică școala, instituția școlii, credința adică instituția religioasă, apărarea adică instituția militară sunt sacre și două locuri mai sunt sacre împreună cu asta, locul de naștere care te leagă pentru totdeauna de o coordonată geografică, care trece prin personalitatea ta, prin sufletul tău, în creierul tău, prin tot ce ai tu mai bun, și locul care te hrănește, țarina, țărână, de unde vine cuvântul ‘țară’, de acolo de unde răsare bobul ăla de grâu ca să poți să-ți faci pâinea.
Cristian Dumitrașcu: Întorcându-ne la povestea asta, la furtuna asta, începând cu declarația generalului Bauer, „un război nu-l câștigă doar armata, îl câștigă și societatea civilă dacă susține armata”, şi asta vine, cum spuneam, din educație, valul a pornit apoi, după acele declarații ale șefului Apărării, ale generalului Gheorghiță Vlad, ale cărui vorbe au fost răstălmăcite. S-a tras concluzia că acel stagiu militar voluntar ar fi fost de fapt vorba acolo despre stagiul militar obligatoriu.
Valeriu Pricină: Să dea D-zeu ca prin voluntariat să se asigure cuantumul de luptători necesar pentru o eventuală apărare a patriei. Dar eu vă spun un lucru Părerea mea este că este neapărat necesar să asigurăm partea de personalitate care este luptătorul. Adică omul ar trebui că-i place, că nu-i place, că îi întrerupe niște comodități, că-i intersectează niște interese. Sigur, aici trebuie să se intervină juridic și să i se garanteze locul de muncă de unde a plecat…
Cristian Dumitrașcu: Continuitate.
Valeriu Pricină: … ca să fie instruit, să i se acorde şi un salariu, că poate unii dintre ei au copii, au familii, măcar salariul minim sau ăla mediu, nu știu care, țara poate face sacrificiul ăsta. Apăi nu om fi în stare să plătim niște oameni care vin să se instruiască pentru apărarea țării? Șase luni, nu în cazarmă. Te duci ca la serviciu dimineața, la ora 8:00, îți bagi hainele civile într-un dulăpior, ei, hainele militare, opt ore ești instruit, înveţi să tragi, înveţi să te adăpostești, înveţi tot ce trebuie.
Cristian Dumitrașcu: Supravieţuire, toate.
Valeriu Pricină: … pentru un luptător de primă linie, ca să zic așa. După care ai venit la 15:30 și te duci și-ți vezi de treabă.
Cristian Dumitrașcu: Domnule Pricină, vă mulțumesc foarte mult pentru că ați acceptat să fiți cu noi la „Interviul săptămânii”. Vă mai așteptăm și cu alte ocazii și pentru alte subiecte. Mulţumesc tare mult!
Valeriu Pricină: Mulţumesc şi eu!
