Raluca Răileanu: Sunt căpitan Raluca Răileanu parte din Escadrila 712 Elicoptere Giarmata.
Livia Fartușnic: Vă rog să ne povestiţi parcursul dumneavoastră și de unde a început totul, de unde a început dragostea pentru armată, în primul rând?
Raluca Răileanu: Dragostea pentru armată a început încă din copilărie. Eu sunt de loc din Brăila și zona în care locuiam era înconjurată de unități militare. Şi când aveau exerciţii, marșuri și treceau tot timpul pe strada din fața blocului și de fiecare dată eram nelipsită să-i privesc cum merg către poligon sau către unitate, și de atunci mi-am dorit să fac și eu parte din această categorie a forțelor armate.
Livia Fartușnic: Cum ați decis să urmați liceul militar?
Raluca Răileanu: Să merg la liceul militar m-am hotărât în clasa a VIII-a când au venit de la centrul de recrutare să ne prezinte oferta educațională și bineînțeles n-am stat pe gânduri prea mult, am mers, m-am înscris și am optat pentru Liceul Militar Dimitrie Cantemir de la Breaza.
Livia Fartușnic: Cum au fost anii de liceu? Adulţii își amintesc cu plăcere de perioada liceului pentru că se simt mai liberi. Cum a fost la dumneavoastră?
Raluca Răileanu: Nu pot să spun nici că a fost ușor, nici greu, a fost o schimbare, aia e clar, mergi de acasă, mergi într-un loc necunoscut, înconjurat de străini, de copii din toate colțurile țării, fiecare cu obiceiuri lor și cu tradițiile lor. A fost un pic greu în faza de acomodare, dar m-am adaptat cu succes şi am continuat cariera militară.
Livia Fartușnic: Și acum să trecem la cealaltă etapă din viața dumneavoastră, etapa de student, student militar. Cum ați ales Academia Forțelor Aeriene?
Raluca Răileanu: În liceu fiind foști absolvenți care erau deja studenți ai academiilor militare veneau ocazional la diverse activități, aniversări ale liceului și bineînțeles că ne povesteau din experiențele lor și cumva s-a înfiripat așa o pasiune pentru partea asta de aviație. Dar impactul cel mai mare l-am avut în momentul în care am mers în excursia de studii și am intrat pe poarta academiei şi am văzut elicoptere, avioane, rachete pe platoul academiei și am zis că aici vreau să vin. Am fost la toate, și la Sibiu, și la Marină, la Constanța și la școlile de maiştri și subofițeri, se face un tur al instituțiilor de învățământ.
Livia Fartușnic: Cum a fost perioada pe timpul studenției, ce dificultăți ați întâmpinat? Este o lume a bărbaților. Cum a fost acea perioadă?
Raluca Răileanu: Acum cred că e un pic depășită chestiunea asta cu o lume a bărbaților. Încă de când eram eu în liceu erau foarte multe femei în sistemul militar. Promoția mea, să spun așa, nu a întâmpinat o dificultate în adaptare fiind femeie, am mers normal, nu am simțit diferența asta de: tu nu poţi face pentru că ești femeie, poate mai mult el că e bărbat.
Livia Fartușnic: Cu siguranță un pilot nu uită primul zbor. Cum a fost în cazul dumneavoastră?
Raluca Răileanu: Într-adevăr a fost un zbor de neuitat. A fost în vara primului an de academie. Mi-am dat seama cât de mult trebuie să te pregătești și să înveți să poți face cu o oarecare lejeritate ceea ce ai de făcut. Chiar e deosebit, nu are un termen de comparație și senzațiile sunt pe măsură. Ziua aia întreagă a fost o zi plină de emoții, pentru că nu știam exact la ce să mă aștept. Una e să te pregătești la sol și să-ți faci în cap toți pașii pe care îi ai de urmat și pe ce să apeși, unde pui mâna, la ce să te uiți, la momentul în care te ridici de la sol, toată treaba asta te schimbă un pic. Nu mai ai aceeași viziune, până înveți, să-ți intri în mână. La sol, da, știi tot exact cât trebuie sau poate mai mult decât trebuie, dar în momentul în care te urci chiar se schimbă treaba. Sincer, primul gând să zic așa, când am fost la manșă am zis că nu știu dacă o să învăț vreodată exact cum trebuie să fac și dacă o să-mi iasă cum trebuie, pentru că aveam impresia că nu e suficient, oricât de mult aș face, dar ușor, ușor, prin pregătire și prin antrenament am trecut de etapa asta și am ajuns acolo unde trebuia să ajung.
Livia Fartușnic: Cum ați ales specializarea elicoptere?
Raluca Răileanu: În şcoala de aplicație, acolo unde făceam practica de zbor anuală, aveam colegi mai mari care erau la elicoptere și erau chiar lângă noi, lângă linia de avioane și tot timpul mă uitam mai mult către ei. Zgomotul era altfel, aparatul de zbor era altfel și cumva mi-a stârnit curiozitatea mai mult decât avionul în sine și am avut și ocazia „Ziua porţilor deschise” să urc ca pasager la bordul unui elicopter şi în momentul ăla m-am îndrăgostit de elicopter. Şi am zis că pe elicopter vreau să zbor în continuare.
Livia Fartușnic: Ați simțit vreodată diferență între dumneavoastră, pilot femeie, și colegii bărbați, mă refer în unitate? Mi-aţi spus că pe parcursul anilor de liceu nu ați simțit această diferență.
Raluca Răileanu: Chiar nu. De la bun început, student fiind, primul zbor, primele tangenţe cu aviația, chiar în nici un moment nu am simțit diferența asta. Am avut instructori deosebiți care ne-au tratat pe toți la fel, indiferent bărbat, femeie și și-au dat interesul să ne învețe pe toți cât de bine au putut.
Livia Fartușnic: Care sunt cele mai importante misiuni la care ați participat?
Raluca Răileanu: Toate sunt importate. Au fost exerciții mai aparte, exerciții naționale din cadrul NATO, Cross Landing, un exercițiu cu partenerii maghiari, un exercițiu anual care presupune evacuare medicală, căutare-salvare, un ajutor dincolo de graniță, un ajutor reciproc.
Livia Fartușnic: De ce calități are nevoie un tânăr pentru a deveni pilot?
Raluca Răileanu: Determinarea, să-și dorească foarte mult. Nimic nu-i posibil. Dacă îți dorești cu adevărat ceva și muncești pentru ceea ce îți dorești, cu siguranță vei obține.
