La interviul săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, cel care a analizat în toată această perioadă de la începutul războiului, situația din Ucraina și intervențiile militare ale Rusiei.

De această dată subiectul discuției a fost cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și cu ocazia zilei NATO – 75 de ani de la înființare.

Generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu este unul dintre cei mai reprezentativi comandanți ai perioadei de preaderare și aderare la NATO, cu stagii de comandă completă de la nivel batalion la comandant de divizie în țară, până la funcțiile de locţiitor al Corpului NATO de reacție rapidă de la Istanbul și comandant al Corpului multinațional de Sud-Est de la Sibiu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Acea perioadă de parteneriat, acea perioadă de optimism și de efervescență, așa cum a fost ea înainte de 2004, este una pe nedrept atât de puțin cunoscută. Eforturile care s-au făcut atunci au avut o importanță chiar mai mare decât ne putem noi închipui.

Cătălin Tomescu: La vremea respectiv erau 19, că au fost 16 până în ’89, după aia cei trei intraţi, 19 și urmam noi. Am venit șapte atunci, dacă aduceți aminte, șapte țări şi ne-am făcut 26. Păi, 26 de țări, când vorbim să trecem la ofensivă, trebuie să înțelegem toți un lucru; când vorbim că trecem la apărare trebuie să înțelegem toţi un lucru; când vorbim că facem un raid pentru toți trebuie să fie la fel.

Deci înseamnă că arta militară o aplicăm toți consecvent şi o înțelegem și ne înțelegem între noi ca să știm, nu unul să o ia la dreapta și unul la stânga din cauza faptului că nu avem aceeași concepție despre acel procedeu, formă de luptă sau procedeu de luptă sau acțiune militară în sine. Spuneam că după ’97, s-au luat la nivel politic, la DPAPRI, s-au luat elementele civile și politico-militare, că trebuia să le rezolve ei, iar noi, cu trupa, am început să le rezolvăm pe ale noastre.

Nu numai eu, toți care am fost puși. Generația aia care am luptat fiecare comandant de batalion, batalion de căști albastre, ulterior a apărut batalionul româno-ungar, unde chiar eu am fost ofiţerul planificator pentru primul și al doilea exercițiu, după aia a fost batalionul TISA de la geniu, unde n-am fost implicat, după care am luat SEEBRIG, care a trebuit să-l operaționalizez și am avut un an jumate să-l operaționez şi cu acel batalion am condus o aplicație în 2002, uriașă la vremea respectivă, JOINT, condusă de JFC NAPLES, Comandamentul de la Napoli, i-a zis Cooperative Partner 2002, deci ani nebuni, ce să vă spun? Dormeam puțin, veneam și sâmbăta și duminică la serviciu…voiam să demonstrăm că putem.

Se crease un entuziasm și o atmosferă în toate structurile care eram conexate la programele de parteneriat pentru pace și la Membership Action Plan care ne făcea să nu stăm cuminți până nu ne atingem obiectivul și până ce nu îndeplinim toate criteriile alea care veneau la evaluare. Al doilea element important care trebuie subliniat au fost misiunile din 2001 în Afganistan, 2003 în Irak.

Una din deciziile majore care au contribuit la accelerarea și la convingere aliaților că România nu e numai un consumator de securitate, ce și un generator de securitate a fost că ne-am implicat de la început în aceste două misiuni și ne-am implicat cu calitate. Bineînțeles, am și pierderi, că la război se întâmplă, Dumnezeu să-i odihnească pe cei duși, dar ideea e că a fost o treabă nemaipomenită, o dată că am dovedit că putem.

Să nu uităm că în ambele teatre de operație în afară de desfășurarea în teatru efectiv, adică prima etapă, ulterior noi ne-am autosusținut acolo. Cele trei-patru Hercules-uri care au rămas, trei, care ulterior două, până să vină Spartanurile, dar ne-am susținut.

Bine, am mai apelat și la forța de transportat strategic a NATO de la baza de la Papa, unde plăteam ore, dar nu contează, ideea e că am reușit.

Eu personal am fost în Angola la rotirea din 98 cu C-130, 23 de ore la adus și 24 la întors, că am avut vând în față, cum mi-a zis mie pilotul. Revenind, asta a contribuit mult la imagine, mult și stați, că știa chiar pot, au luat-o în serios. Şi al treilea lucru important care am lucrat trei ani la Bruxelles, între 2009-2012, la vârful piramediei, ăla e nivel strategic, într-adevăr, ca locţiitor al reprezentantului militar, plus trei ani în Turcia, la Istanbul, ca locţiitor al comandamentului Corpului de reacție rapidă.

Plus acuma, înainte de pensie, doi ani am fost comandantul Comandamentului acestui corp, unde i-am dat drumul, practic. Mai sunt de făcut, dar i-am dat startul, ca să spun, a fost continuitatea; de regulă, noi uneori ne lăsăm pe tânjală, știți, hai, mă, că se poate și așa.

Încă mai avem în anumite elemente, dar numai că și în domeniul ăsta decizia politico-militară și determinarea leadership-ului la nivelul ministerului, atât civilă, ministru, și militari, cei care au condus armata, a rămas, în sensul că nu ne-am oprit numai la nivelul ce am făcut până în 2007. Păi, vă spun eu, în 2007 am avut doar Brigada 282 Infanterie Mecanizată, certificată NATO.

Vă spun că eu am fost comandant. A fost singura din centrul și estul Europei. Încă o dată, munca e a oamenilor, că aici, să se înțeleagă, nu vorbim despre mine, doamnelor și domnilor, aici vorbim de oameni. În spatele unor comandanţi sunt niște sute de oameni, mii de oameni care muncesc.

Numai că tu ești fața, că nu poate să ia interviu la 4000 de oameni, 3628 aveam în vreme aia. Cam asta e treaba. Eu am muncit. Toată armata a muncit, că unii trebuiau să dea bani, unii trebuiau să achiziționeze tehnică ș.a.m.d. După 2007 au fost niște succese și la aviaţie și succese și la marină. În 2012, în afară de ‘Active Endeavour, Marina a trimis un vapor la operițiunea „Ocean Shield”, pentru ascultători, cea care s-a desfăşurat în Somalia, unde atacau pirații nave. Mare lucru să trimiți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Era comandant de nave actualul șef al Statului Major al Forţelor Navale.

Cătălin Tomescu: Da, da. Adică, în toate domeniile, să nu se înțeleagă că numai uscatul, după care am venit, s-au continuat misiunile din Irak și Afganistan. În 2014, vă aduceți aminte, s-a oprit prima etapă Afganistan, Irakul în 2009, iar vin la mine, dar asta mi-a fost soarta. Am fost ultimul general român, au fost cinci generali români în Irak, ca directori ai forțelor coaliției, și eu, ulterior, după ce s-a destrămat coaliția, am devenit locţiitorul șeful Direcției planificare strategică în Irak și am închis misiunea în Irak, în anul 2009.

Vă și spun ce, România a fost pe 4 iunie și am fost înlocuit la vremea respectivă, care a rămas cu trupele pentru readucerea în țară, redeployment, cum i se spune în tehnologia NATO, până la 1 septembrie, așa a fost planul. Şi s-a închis după aia; în 2014 s-a închis primul Afganistan, care ulterior s-a închis în 2021. Deci altă continuitate. Am rămas cu aliații, n-am zis, bă, mulțumim, am intrat gata, acum vă descurcați fără noi, că puteți. O altă treabă de continuitate după evenimentele din 2014, România a fost unul dintre promotorii activi la nivel politico-militar al implementării unor măsuri de reasigurare, cum i-au spus ‘reassurance measures’.

Pentru cei care știu și vor să știe mai mult, a fost summitul dn Țara Galilor din 2014, summitul NATO, și summitul de la Varşovia din 2016, unde s-a stabilit crearea battle grupurilor numai în flancul nordic. Ulterior, după 2022 și la noi. S-a stabilit implementarea conceptului de NFIU – NATO Force Integration Unit, adică forțele de integrare NATO în țările de pe flancul estic, unde noi l-am operaționalizat în 2015.

Cătălin Ticulescu, D-zeu să-i ierte, a fost primul comandant. Tot în anul ăla, România a declarat că își oferă capabilități militare și prin efort național combinat cu suport, sprijinul NATO, să creăm o divizie multinațională, un comandament de divizie multinațională. A fost comandamentul Diviziei 1. Când am terminat cu divizia multinațională, ne-am dat seama că suntem în măsură și avem curaj, şi ce s-a întâmplat în 2018-2019 a zis, până la război, a zis ‘domnule, suntem în măsură să creăm și un comandament de corp multinaţional de trei stele. De ce? Pentru că structura de forțe a NATO nu are divizii, are corpuri de armată. Erau 9 până atunci și noi suntem al 10-lea, și s-a aprobat. Ei, cam astea sunt argumentele mele ca să spun că, continuitatea a rămas o constantă și de-aia România are o poziție serioasă acolo. Să vă spun, tot la fel pentru ascultători, poate pare puțin. Păi da, dar în comitetul militar al NATO sau când primeam sarcini de la România, la un moment dat, prin 2010, devenisem a doua contributoare, că eram, am fost și pe locul opt și pe șapte, la un moment dat, șase, la un moment dat, patru.

Ulterior, când a început retragerea, 2011, ceva de genul ăsta, îmi cer scuze, nu știu exact anul, dar, atunci, în perioada aia, și la un moment dat noi aveam trei batalioane cu un comandament de brigadă și aveam 1.900 și ceva de oameni. Păi, aveai altă greutate. Păi, mai mare determinare decât asta și demonstrare a deciziei politice a României, de a rămâne și un contributor de securitate, nu numai un beneficiar al securității, nu ți-l dă decât trupa care și-a făcut treaba, nu mai vorbim și în alte misiuni care continuă și acum. Deci, cam astea ar fi argumentele mele vizavi de comentariul dumneavoastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, ne apropiem de final, nu înainte de a-i îndrepta pe ascultători către un punct care mie mi se pare, chiar dacă n-a fost cea mai înaltă funcție pe care ați ocupat-o în structuri NATO, este vorba despre Istanbul și voiam să vă întreb: cât de greu a fost drumul de la Topraisar la Istanbul? Și cât de mult v-au folosit experiențele, oamenii cu care ați lucrat, tenacitatea?

Cătălin Tomescu: Domnul colonel, eu am spus-o și o s-o spun atâta timp cât cineva mai e interesat de opinia mea. Le spun la tineri „nu mai săriți treptele”. Bineînțeles că fiecare dintre noi avem o bază genetică și așa mai departe, suntem dotați cu o anumită capabilitate de a conduce, o anumită capabilitate de a învăța, de a te adapta, anumite abilități și așa mai departe. Dar peste toate astea, și vorbesc pentru cei care vor direct să ajungă la ministere, direct să ajungă șefi de direcții, e valabil și la tineret.

Am întâlnit situații, 27 de ani, două doctorate, trei masterate, vrea să aplice director de serviciu la UE și am întrebat: „Uite, eu sunt angajator și te întreb ce știi să faci, ce spui? Păi, cum să mă întrebi? Păi te întreabă ăla. Bine, vrei pe funcția asta, dar ce știi să faci, ce te recomandă?” Știți cum era la B.D. la munte și la mare – „vocea și talentul”. Păi nu-ți contestă nimeni școala. Școala nu e suficientă, mai ales la armată. Armata e o structură piramidală. unul din elementele care îți asigură respectul e background-ul și experiența și capacitatea ta de comandă și control, lumea pe asta te urmează. Nu interesează pe nimeni câte diplome ai, vă spunem eu. Și acum, revenind, spuneam că fiecare avem un dat, problema e că ăsta trebuie cultivat și experiența asta, că treci prin toate, e ca la cărămizi la zid.

Dacă pui cărămizile așa cum trebuie, una după alta, potrivit tehnologiei respective sau procedurii respective, habar n-am, că nu mă pricep la astea, dar nu sari nicio etapă, zidul ăla va fi trainic și stă și îți dă putere până sus, să ții casa sau acoperișul. Dacă lași găuri în el, undeva, cândva se va dărâma. SMFT, 6 ani unde am învățat cum se învârte armata și de ce merge la stânga și nu merge la dreapta și cum se cheltuie banii și cum să capacitezi oameni și de unde se… erau bani care veneau pe fondurile, „force goals” se numeau, obiectivele forței, trebuia să știi să-i cheltui. Am învățat, că eram acolo, la vârf, și de aia am dezvoltat Topraisarul și așa mai departe. Nu neapărat… Bine, prin munca oamenior, dar am avut resursa necesară cu care să te dezvolți.

În fine, revenind, plecând de acolo, de la nivel de batalion multinațional în cadrul unei brigăzi multinaționale, după care trecând la Focșani, șef de stat major, locțiitor comandă brigadă, 6 ani de zile am muncit la Focșani să ducem acolo oamenii, tehnică venea nouă, am implementat tehnică. Îmi spuneați de proceduri, primul SOP din forțele terestre a fost făcut pe vremea când eram la Focșani. Am răspuns personal de ele, eram locţiitor pe vremea aia. Unul din oameni în echipă e actualul- la vremea respectivă maior – actualul șef al Forțelor Terestre, domnul general Ciprian Marin.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … Ciprian Marin.

Cătălin Tomescu: Eram peste toată echipa, numai că procesul de elaborare… era Marin și încă doi ofițeri cu care lucram în mod direct și ei își conduceau alte subechipe, cu care a reieșit acel document de procedură, după care de acolo am plecat Irak-Bruxelles, am văzut cum să învârte lumea la Bruxelles și de ce e așa și nu-i așa și cum se iau deciziile politico-militare la Bruxelles, că ăsta e rolul  de la cartierului general de la Bruxelles, după care am venit în România, am fost la J7, locţiitorul șefului Direcției instrucție și doctrină din armată și ulterior comandantul diviziei 1. Am închis și am trecut la Divizia multinațională și apoi am plecat la turci. Eh, normal că baza asta, tot ce am povestit eu până acuma, acei 15 ani de carieră m-au ajutat extraordinar, din 2000 până în 2015, când am plecat acolo. Acolo am n o perioadă extrem de grea… să nu creadă, mulţi s-ar putea să creadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … floare la ureche…

Cătălin Tomescu: Distracţie, floare la ureche, trai pe vătrai. Nu, nu e chiar așa. Am prins o perioadă destul de de grea,  de complicată din multe puncte de vedere și extrem de ambițioasă pentru acel corp care el a fost evaluat ca stat major de acțiune rapidă în operații care nu sunt Articol 5, specifice pentru forțele terestre, deci una peste alta susțin întrebarea dumneavoastră cu ideea pentru cei care ne privesc și sunt sau vor să îmbrățișeze cariera militară sau sunt deja pe anumite trepte: nu evitați, asumați-vă răspunderi cu curaj, să vă dea Dumneze și puțin noroc, că-ți trebuie puțin noroc.

Eu am avut să n-am evenimente majore, negative, care se pot întâmpla uneori, indiferent de poziția ta și de cât de mult te-ai pregătit, asumați-vă, fiți entuziaşti și nu săriți trepte. Plus că trebuie să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă, pentru că viitorul așa cum îl vedeți- nu vreau să sperii pe nimeni-este situația la granița noastră nu e roz deloc. Războiul continuă. Şi războiul din Israel încă nu are o luminiță la capătul tunelului pe care să o vedem.

Elementele crizei economico-financiare sunt anunțate aici, nu e domeniul meu, nu mă pricep dar sunt anunțate și elemente de genul ăsta. Prin urmare amenințările viitorului nu se diminuează, ori se întăresc, ca să nu spunem că se și multiplică.

Deci competențele și profesionalismul cadrelor militare sunt esențiale în pregătirea armatei pentru război. Cum a spus generalul Gheorghiţă: nu speriem pe nimeni, dar acesta e rolul armatei, pe timp de pace trebuie să te pregătești de război, ăsta e rolul nostru, ăsta e scopul, nu înseamnă că . Ştiţi ce a spus Sun Tzu, de exemplu acum 5000 de ani? Nu acum. A zis: o armată nu să construiește neapărat ca să câștigi un război, ci ca mai mult să-l previi. Deci ce a zis omul ăla atunci, acum se numește la noi ”deterrence” (n.r. descurajare) la NATO, tot NATO se pregătește. Eu am fost implicat în niște situații majore anul ăsta și în carieră la fel, dar ne pregătim numai ca să arătăm că avem capabilitate ca să-l facem pe eventualul inamic, în speță Federația Rusă, să nu-i treacă prin gând să atace o țară NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Descurajare.

Cătălin Tomescu: Asta-i toată problema, dar nu înseamnă că pregătirea trebuie să sperie pe cineva. Nu. Ne putem pregătit pentru cutremur, dar ce! își dorește cineva să vină un cutremur? Nu, dar trebuie să te pregătești că suntem într-o zonă unde poate să apară un cutremur major – mă rog, să vorbească specialiștii, că nu știu eu, n-am cunoștințele necesare să dau o dată estimativă – dar tu te pregătești ca să n-ai pierderi mari. Aici ne pregătim ca să ne apărăm țara și nu văd nimic rău în treaba asta.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi acum chiar că este ultima întrebare, ultima propunere, dacă vreți. Socotind tot ce ați spus dumneavoastră în interviu, tot ce s-a putut vedea în aceste zile la aniversarea a 20 de ani de NATO, pentru cei care se uită la noi de acasă, pentru așteptările pe care le au, pentru faptul că sunt bani de la buget care intră în armată – exact cum aţi spus trebuie să ne pregătim și nu trebuie să sperie pe nimeni – din punctul dumneavoastră de vedere puteți să îi asigurați pe oamenii care se uită de acasă că s-a făcut tot ce era și ce este cu putință ca noi, armata, să fim pregătiți să apărăm România?

Cătălin Tomescu: Ce pot să garantez este că sistemul militar al celor care purtăm uniformă, în proporție de 99,9% perioadă, toți am dori să fim cât mai buni. Dumneavoastră ca să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște, să faceţi afaceri, să vă vedeți de bătrânețe, pensionarii, tineretul să poate să învețe și așa mai departe, toate să fac numai când ai condițiile de securitate, apărare și independență a României asigurate.

Noi suntem ăia care cu asta ne ocupăm: ne pregătim ca să ne apărăm țara, să îl facem pe ăla să nu ne atace și să încercăm să asigurăm aceste condiții. Asta e cariera noastră! Nu trebuie să priviți numai partea goală a paharului, că multe nu se pot rezolva numai dacă dai la noi de la 2,5 la 1,5 și trebuie să înțelegem că numai așa se poate.

Achiziționezi și noi sisteme de care armata are nevoie pentru a asigura apărarea națională, o apărare națională eficientă și competitivă și efectivă. Războiul hibrid e peste noi și sunt mecanismele lui de informare și de manipulare care sunt efective și se văd. Păi, lasă-i pe ăia, ăia deja sunt plătiți să ne facă rău. Ne mai facem și noi rău singuri? Încă o dată, fără să speriem lumea, să vă răspund la întrebare, dar, mă rog, aţi pus-o pentru că e asaltul ăsta informativ din care văd că armata… luați aia cu pensiile nesimțite și așa mai departe? Păi, bine mă. dacă e 4.900 de lei media și s-a spus, asta e nesimțită? După 40 de ani de carieră? Eu m-am îmbrăcat în uniformă acum 44 de ani, dar nu m-am gândit niciodată la pensie, domne, decât în ultimele șase luni, când mi-a spus calculatorul: vezi că ieşi! Eu n-am muncit în armată pentru pensie! Dar m-aș bucura să am o pensie civilizată. Bine, eu am ajuns ce am ajuns, nu sunt eu cel mai reprezentativ, că am ajuns totuși general locotenent, am avut o carieră deosebită, dar cei ăla normalul? Păi, 4.900 e nesimțită? Păi despre ce vorbim aici? Păi, da’ eu am lucrat și la NATO și nicio țară nu are prevăzut așa ceva. La ei nici nu sunt discuțiile astea! În ce țară occidentală ați auzit că militarii au pensii nesimțite? NATO sau UE?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Deși sunt pensii militare și acolo!

Cătălin Tomescu: Păi asta e, că noi avem soldă de grad și funcție și noi cu asta ne-am ocupat! Dar cam asta e situația! Să blamezi e ușor. La distrus se pricepe tot prostul, cu construcția e mai greu! Dacă se gândește cineva că ceea ce vor să facă militarii nu e bazat și nu e angrenat în spiritul asigurării condițiilor cele mai bune de pregătire a forțelor, tuturor categoriilor de forțe pentru apărarea țării, greșește!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dle general locotenent, vă mulțumesc mult și vă mai așteptăm la „Interviul săptămânii”.

Cătălin Tomescu: Vă mulțumesc și eu. Mulțumesc de invitație. Să dea Dumnezeu numai bine la toată lumea!