Dorin Dumitru Prunariu: Trebuie să fim conștienți de faptul că în univers există viață și în altă parte

Cristian Dumitrașcu: Domnule general-locotenent, bine ați venit la „Interviul săptămânii”
Dorin Dumitru Prunariu: Mulțumesc. Bine v-am găsit.
Cristian Dumitrașcu: Nimic nu este întâmplător. Interviul este înregistrat exact în ziua în care, în urmă cu 43 de ani, ați revenit din spațiu și ne povesteați mai devreme, v-am întrebat cum v-a fost la întoarcere, în capsulă cu focul care se vedea prin hublou. Ați avut un moment de nesiguranță?
Dorin Dumitru Prunariu: Am avut un moment de suspans. Intri în atmosferă cu o capsulă sub formă de clopot, care are 2 metri diametru, 2 metri înălțime. Intri cu 28.000km/h și până la o înălțime de aproximativ 12,5km, viteza aceasta este frânată, deci simți o suprasarcină considerabilă în interiorul capsulei, până la o viteză cam de 900km/h, o viteză care a trecut deja în subsonic și la care pot să se deschidă parașutele. Desigur, e un tren întreg de parașute, extractoare de frânare, extractoare iară de frânare și parașuta mare, numai că la noi, după ce a fost largat capacul containerului parașutei și-a ieșit prima parașută de stabilizare, trenul de parașute nu a mers mai departe și am avut câteva secunde de suspans, în loc să se deschidă parașuta pe la 12,5km, s-a deschis pe la 7,5km…
Cristian Dumitrașcu: Aproape jumătate din…
Dorin Dumitru Prunariu: …aproape… da, încă vreo 5km diferență. Dacă mai treceau câteva secunde și nu se deschidea, aveam un monument la locul impactului, dar s-a deschis, din fericire, dar am trecut atunci prin niște momente tensionate, efectiv și pe mine, pe colegul meu de zbor ne-au trecut transpirații reci. De asemenea, eram în legătură cu centrul de coordonare a zborului, de unde ni se transmiteau informații, comunicam și noi cum ne simțim. S-a făcut liniște deplină și acolo. Ei bine, când apare o liniște de asta deplină, se trage semnalul de alarmă, ceva, într-adevăr, se întâmplă, iar când s-a deschis în sfârșit parașuta, s-a auzit prin radio „Ura! Sunt salvați!” și am răsuflat și noi ușurați. Apoi tot procesul de aterizare.
Cristian Dumitrașcu:  Comunicații radio, așa este, pentru cei mai tineri, care sunt acum obișnuiți cu altă tehnologie, cu internetul, totul se desfășura chiar și la acea distanță prin ceea ce se putea în anul 1981.
Dorin Dumitru Prunariu: Da, se comunica radio, bineînțeles. De regulă, se comunica pe unde scurte în acea zonă de comunicații cu nava cosmică.
Cristian Dumitrașcu: Pregătirea dumneavoastră, începută în armată și o spunem cu mândrie…
Dorin Dumitru Prunariu: Sigur, și eu o menționez cu mândrie întotdeauna.
Cristian Dumitrașcu: Ați fost selectat din rândurile aviatorilor militari. Ați făcut, din ce am mai văzut, ce am mai citit și ați mai spus în alte interviuri, o pregătire draconică. Cei care v-au antrenat au avut această ambiție și, sigur, obligativitate până la urmă să vă aducă la performanțele unor adevărați sportivi.
Dorin Dumitru Prunariu: Este adevărat. Ca să fim puțin mai preciși, eu eram inginer civil de aviație, care am devenit elev la Școala de Ofițeri de Aviație rezervă, șase luni, cât dura. În acea perioadă, am fost selecționat pentru spațiul cosmic. Am ridicat mâna, au fost întrebați elevii care doresc voluntar să se prezinte pentru o selecție pentru spațiul cosmic și, ulterior, mi s-a propus să devină ofițer activ și am intrat în rândul ofițerilor activi, ingineri de aviație.
Cristian Dumitrașcu: Câți au mai ridicat mâna?
Dorin Dumitru Prunariu: Eram 30 în sala de curs la Bacău și au ridicat 17. Pe aceștia ne-au dus la București cu un avion de transport militar. Era un AN-26 atunci. Am efectuat o serie întreagă de teste medicale și psihologice la Centrul de Medicină Aeronautică, actualul Institut de Medicină Aeronautică și Spațială, de aici din București. Am picat toți într-o primă fază. Apoi cinci dintre dosare au fost reluate, pentru că s-au stabilit niște mici corelații. Eu eram puțin răcit, analizele sângelui erau puțin alterate. Aceasta a influențat puțin niște probe de efort. Când s-au reluat dosarele, eram în perfectă stare de sănătate și am trecut fără probleme prin toată faza de selecție.
Cristian Dumitrașcu:  Cât a durat de la acest drum de la Bacău cu AN-26 până la decolarea către spațiu?
Dorin Dumitru Prunariu: Acest drum la Bacău a fost efectuat în 1977, prin luna mai, iar eu am decolat în 1981, în luna mai, în spațiul cosmic, deci 4 ani de zile.
Cristian Dumitrașcu:  Un drum de 4 ani.
Dorin Dumitru Prunariu: 3 ani de zile a fost pregătirea efectivă de specialitate, cu multe cursuri, multe probe practice, simulator, zborul cu avionul, parașutism, ș.a.m.d.
Cristian Dumitrașcu:  Făceam parte din Tratatul de la Varșovia. Am înțeles că instruirea dumneavoastră a fost una, de asemenea am să revin cu termenul ‘draconică’, pentru că trebuia să fiți pregătit să răspundeți în rusă foarte rapid comenzilor. De aceea, limba ați învățat-o cumva, la un moment dat, din rusă în rusă am înțeles.
Dorin Dumitru Prunariu: Da, într-un fel, din rusă în rusă. Eu, practic, în școală am făcut franceză-germană. N-am avut niciodată tangență cu limba rusă. Am vrut să zbor în Cosmos, am ridicat mâna și după aceea ni s-a spus „Băieții, acuma trebuie să învățăm limba rusă”. Am făcut vreo două luni cursuri de limba rusă aici în țară, dar abia au apucat să ne încurce un pic. Țin minte și acuma cum încurcam alfabetul chirilic cu alfabetul latin. Apoi, ajungând acolo, au început cursurile 8h/zi cursuri în limba rusă și rușii și-au dat seama că nu numai noi și alții din alte țări nu aveau cunoștințele de bază de limbă rusă pentru a putea face față învățământului și au angajat profesori de limba rusă specializați în a-i învăța pe străini limba rusă. A fost greu la început, cu multe dureri de cap. Am ajuns să vorbesc suficient de bine rusește cam în jumătate de an. Trăiam în mediul rus, copiii noștri erau la grădiniță acolo, soțiile între ele trebuiau să se înțeleagă cumva și se chinuiau și ele să învețe limba rusă. Și cursurile au continuat un an și jumătate, timp în care am ajuns să vorbim foarte, foarte bine limba rusă şi ei ne-au spus așa „trebuie să vă învățăm să gândiți în limba rusă, pentru că acolo sus n-aveți timp să traduceți. Dacă este vorba de o comandă de executat ceva, trebuie imediat să reacționați la limba în care vi se vorbește”. Normal că atunci nu era vorba de engleză, în Rusia nu se studia în limba engleză. Acuma cosmonauții ruși vorbesc bine engleză, americanii care zboară cu ei vorbesc rusește, este cu totul altceva. Și am ajuns să vorbim bine. Și de ce spuneați din rusă în rusă? Pentru că persoana care ne învăța nu știa altă limbă străină, în schimb din puținele cuvine pe care le știam, ne dezvolta vocabularul, ne explica și astfel toate explicațiile s-au implementat în gândul nostru, în limba rusă şi am ajuns să gândim atunci în limba rusă. Bine nu o mai fac demult, dar vorbesc curent limba.
Cristian Dumitrașcu: Există un cod în aviație, în general, pentru că ați spus despre astronauții americani și despre cosmonauți, și aici e o discuție de ce cosmonauți la ruși și de ce astronauți la americani, dar pentru că există un cod de onoare și de prietenie, cred că n-au existat așa mari rivalități chiar și acum, chiar și atunci când existau două blocuri diferite ideologice, militare, între dumneavoastră cosmonaut din partea estică și astronauții americani cred că niciodată nu a fost…
Dorin Dumitru Prunariu: Nu, nu a fost nicio problemă niciodată și nu a fost nici între cosmonauții ruși și astronauți americani, deși sunt multe divergențe, concurența era acerbă și nu merg mai departe. Chiar și acuma, cu războiul acesta din Ucraina, la bordul Stației Cosmice Internaționale zboară în continuare rușii cu americani, americanii cu rușii, lucrează în condiții de bună înțelegere acolo sus. Interesele sunt mult prea mari în domeniul cosmic pentru a le afecta deocamdată cu problemele de la sol. Practic, în momentul în care ajungi să zbori în Cosmos, devii un cetățean al planetei, deși îți păstrezi tot naționalitatea, desigur, dar ești un cetățean al planetei și te tratezi și ești tratat ca atare. Și toți care am zburat în Cosmos avem aceeași viziune asupra Pământului, asupra problemelor Pământului, asupra necesității de protecție a Pământului și având această idee generală asemănătoare, am devenit colegi și am devenit prieteni. Avem o Asociație Internațională a Exploratorilor Spațiului Cosmic, din care fac parte aproape toți astronauții și cosmonauții din lume. Acum sunt cam 670 de oameni care au zburat în spațiul cosmic. Desigur, unii dintre ei au dispărut din diverse cauze, bătrânețe unii dintre ei, dar toți cei care ne întâlnim anual la congresele internaționale ne purtăm în continuare ca foarte buni colegi și prieteni, indiferent din ce parte a globului suntem. Unii sunt militari în țările lor, unii sunt civili, dar nu contează aceasta.
Cristian Dumitrașcu:  Cât ați stat la cosmodromul din Uniunea Sovietică?
Dorin Dumitru Prunariu: Practic m-am pregătit în Orășelul Stelar, care nu e departe de Moscova, timp de 3 ani de zile, iar la cosmodrom ne-am deplasat cu 2 săptămâni înainte de zbor. Am mai efectuat niște pregătiri preliminare înainte de lansare și în ziua lansării am urmat un program întreg de pregătire nemijlocită, teste medicale, test al costumului de scafandru cosmic, văzut tot ceea ce aveam de dus în spațiul cosmic, oficial, procese verbale, birocrație – și acolo e birocrație, am semnat o grămadă de hârtii, apoi am fost duși la rachetă, cam cu 2 ore înainte de lansare, ne-am suit în vârful ei, în capsula care urma să ne lase în spațiul cosmic, aceasta s-a închis și timp de 2 ore s-au desfășurat o serie de procese ireversibile legate de lansare. Normal că și noi comunicam parametrii la sol, de la sol ni se transmiteau anumite informații, se studia foarte detaliat timbrul vocii, pulsul, tensiunea – aveam toți senzorii pe noi, se transmiteau prin telemetrie la sol…
Cristian Dumitrașcu:  În ’81…
Dorin Dumitru Prunariu: În ”81, sigur –  pentru a se vedea care este starea noastră. În orice caz, dorința mea de a zbura în spațiul cosmic și de a vedea Pământul de acolo de sus era atât de mare încât, desigur, emoții omenești mă stăpâneau, dar n-am avut nici un moment sentimente de frică. De fapt, se spune că frica și în aviație și în cosmonautică face ca omul să nu mai fie apt să-și îndeplinească misiunea. Trebuie să știi că te pot aștepta orice riscuri acolo sus, inclusiv riscul final. Trebuie să fii pregătit și pentru așa ceva. Și vă spun sincer, eram atât de mobilizați să ne îndeplinim misiunea, eram ofițeri toți, încât acest risc trecea pe un plan mult inferior față de dorința noastră de a îndeplini tot ceea ce aveam de făcut….
Cristian Dumitrașcu: Și importanța misiunii…
Dorin Dumitru Prunariu: Și importanța misiunii, da.
Cristian Dumitrașcu: Ajungem cu discuția în spațiu, pentru că, deocamdată, singurul om din România care a ajuns în spațiu sunteți dumneavoastră. Nu pot să nu vă întreb dacă n-ați plecat în Uniunea Sovietică cu un soi de reticență, având în vedere că îmi spuneați că nu știați limba rusă și având în vedere faptul că v-ați născut într-un oraș, Brașov, dintr-o familie de intelectuali, care la vremea aceea în care v-ați născut dumneavoastră se numea Stalin?
Dorin Dumitru Prunariu: Orașul Stalin, da, este adevărat, așa scrie în certificatul meu de naștere.
Cristian Dumitrașcu: Așa scrie?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, și-l păstrez, normal, ca un document istoric, ceea ce a fost în România în acea perioadă. Desigur, eu m-am născut în 1952, Stalin a murit în 1953, după aceea s-a schimbat numele Brașovului, și-a recăpătat numele vechi istoric, dar în anumite documente a rămas această urmă a sovietismului de atunci. Adevărul este că am plecat cu o oarecare reticență, pentru că eu apreciam mult politica României, politica internațională. Am apreciat mult când trupele Tratatului de la Varșovia, fără România, au invadat Cehoslovacia…
Cristian Dumitrașcu:  ’68.
Dorin Dumitru Prunariu: ’68, este adevărat, au invadat Cehoslovacia, și România a luat o poziție foarte hotărâtă împotriva acestui lucru. De asemenea, aflându-mă deja în pregătire la ruși, în 1979, rușii au invadat Afganistanul și au vrut să ne implice într-un fel de activitate politică, să fim de acord cu ceea ce au făcut ei. Normal că și eu și colegul meu Dumitru Dediu eram ofițeri români în misiune în străinătate și depindeam clar, ca subordonare, de atașatul militar român de la ambasada de la Moscova, imediat l-am sunat, ne-a spus: Se interzice orice participare la așa ceva, sunteți acolo pentru pregătire de specialitate; n-am participat, pentru o perioadă am fost considerați dușmani, dar lucrurile s-au liniștit, s-au potolit pentru că sarcina noastră principală era să zburăm în cosmos nu să împărtășim opiniile politice ale celor care ne pregăteau atunci.
Cristian Dumitrașcu:  Și, în fine, ați ajuns în Cosmos. Întrebare venită din public: cum se vede cosmosul? Cum l-ați văzut prima dată? Ca pe un cer plin de stele noaptea, pe un câmp pe pământ sau pur și simplu negru?
Dorin Dumitru Prunariu: Ca și pe pământ, în momentul în care este zi pe orbită, deci soarele se află deasupra orizontului pe care îl vezi, nu se vede nimic pe cer, cerul este negru, negru curat, nu mai există atmosfera care să-i dea culoarea. În momentul în care soarele trece de partea cealaltă a Pământului și intri în noaptea adevărată și în noaptea cosmică, este acoperit de o puzderie de stele, vezi mai multe decât vezi pe pământ, pentru că nu mai există nici un filtru care să filtreze imaginea ta, nu mai există impurități în atmosferă. De asemenea, ai ocazia să vezi constelații pe care nu le vezi de pe pământ, pentru că tu ocolești Pământul o dată la o oră și jumătate și vezi și constelații nordice și sudice. Desigur, pe toate le-am studiat la planetariu, le-am învățat bine, am învățat și să facem navigație după stele. În cazuri extreme poți să ajungi la așa ceva pentru a putea reveni pe Pământ…
Cristian Dumitrașcu:  Navigați instrumental și și acolo nu?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, navigam instrumental. Practic nava cosmică are traiectoria ei. Singurele manevre se fac pentru a corecta ușor orbita, pentru a te apropia de orbita stației orbitale și-a efectua joncțiunea, dar pentru a reveni pe Pământ, de exemplu, trebuie să orientezi neapărat nava cu motorul principal spre înainte să-l cuplezi, să frânezi, ca traiectoria să se transforme într-o traiectorie balistică și să reintre în atmosferă. Altfel, rămâi un anumit timp, nedeterminat, în spațiul cosmic dacă nu frânezi.
Cristian Dumitrașcu: O altă întrebare din public: cum dormeați și mai ales cum ați reușit să luați aparatul de fotografiat și să veniți cu fotografii de-acolo?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, aici sunt niște povești care îmbracă puțin privatul. De dormit dormeam relativ bine, cel puțin în prima noapte eram extrem de obosit după lansare, după ce am efectuat toate testele echipamentelor de bord, am efectuat prima manevră orbitală pentru a ne apropia de stație orbitală. Practic, pe la 04:00 ne-am culcat, când eu în mod normal mă culcam pe la 23:00 și mă trezeam la 07:00 și dormeam foarte bine. Ei bine, în momentul în care am adormit în spațiul cosmic, într-un sac de dormit, am dormit atât de profund că a doua zi când m-am trezit credeam că sunt acasă la mine și trebuie să plec la serviciu, până când m-am dezmeticit un pic și s-a trezit și colegul meu și ne-am dat seama ce avem de făcut în spațiul cosmic în timpul zborului. Apoi, la bordul stației orbitale, de asemenea, dormit relativ normal. Simțeai nevoia totdeauna să ai o pernă sub cap…
Cristian Dumitrașcu:  Și nu e…
Dorin Dumitru Prunariu: N-ai cum să o pui, pentru că capul plutește în momentul în care adormi, nu mai ai greutate deloc. Din punct de vedere al activității la bord, activitatea noastră a fost intensă. Am avut mult echipamente de asamblat, de efectuat măsurători în diferite domenii de activitate, de la experimente biologice, medicale, astrofizice, tehnologice etc…
Cristian Dumitrașcu:  În interior?
Dorin Dumitru Prunariu: În interiorul stației orbitale, da… nu am avut ieșire în exterior. De fapt, ieșirile în exterior erau excepționale atunci, se efectuau doar la mare nevoie, pentru că erau și acuma sunt cu un grad de risc ridicat. Am avut o colaborare foarte bună cu colegii mei, ne cunoșteam dinainte, toți eram pregătiți profesional foarte bine și am colaborat pe linia aceasta fără probleme. Iar referitor la ce am dus în spațiul cosmic, acel aparat de fotografiat, desigur, la bordul stației orbitale exista aparatură foto, dar aveam un aparat la bord, Practika, care era manual, în care trebuia să fixăm noi blițul, să vedem numărul ghid, să fixăm diafragma, timpul de expunere. Până când reglai un aparat din acesta pierdeai orice instantaneu, iar colegul meu Popov, știind ce se întâmplă la bordul stației orbitale, a făcut rost, prin intermediul unui candidat cosmonaut francez, de un aparat Canon, cumpărat din Vest, un aparat compact, cu peliculă, desigur, pe atunci nu erau aparate digitale, dar care făcea fotografii foarte bune în regim automat, numai apăsai și declanșa automat, se regla totul. Ei bine, am reușit să-l strecurăm, pot să spun, ilegal acuma, la bordul navei cosmice, apoi stației orbitale și fotografiile cele mai bune le-am făcut cu acela. Când ne-am întors la sol, am dat filmele la developat în centrul de pregătire al cosmonauților. Nu aveam unde să le developăm în altă parte, erau filme Kodak, iar cei de acolo, foarte vigilenți, și-au dat seama că unghiul cuprins de aparatul de fotografiat era diferit, nici 50 mm obiectivul normal, nici 24 super angular, era undeva pe la 38. Și imediat și-au dat seama că nu este aparatul de la bord, pentru că noi n-am spus cu ce le-am făcut. Și ne-au întrebat: ”Băieți, hai spuneți acuma despre ce este vorba. Fotografiile sunt atât de bune că dorim să le publicăm. Dacă ne spuneți, tăcem din gură și am închis gura și avem cele mai bune fotografii”. Normal că le-am spus până la urmă, nu s-a făcut caz de acest lucru, dar efectiv am reușit să facem o serie întreagă de instantanee. Sunt fotografiile oficiale care circulă și acuma pe net.
Cristian Dumitrașcu: Telespectatorii le-au văzut deja, în timp ce ne spuneați.
Dorin Dumitru Prunariu: Perfect.
Cristian Dumitrașcu:  Întrebarea despre acel scaun personalizat..
Dorin Dumitru Prunariu: La lansările în spațiul cosmic, indiferent cu ce navă ești lansat, stai culcat pe spate. Vedeți, și fotoliile de la naveta spațială, ele sunt scaune ca de avion, dar naveta este lansată vertical în sus, iar în acele scaune stai tot în poziție culcat pe spate. De ce? Pentru că suprasarcina este atât de mare, ajunge până la aproape 4G, încât presiunea pe organism este foarte mare și nu poți să-ți păstrezi conștiința și să respiri decât în poziție culcat, pe spate. Dacă ai sta în picioare, această suprasarcină ți-ar duce sângele în partea inferioară a organismului și ți-ai pierde cunoștința pur și simplu. Deci, culcat pe spate, iar fotoliul în care stai, se numește simbolic fotoliu, este de fapt un suport făcut exact după forma corpului tău. Noi am fost turnați în ghips, după forma exactă a corpului fiecăruia dintre noi s-a făcut o scoică care a fost capitonată ulterior, care are centuri de siguranță, aceea este montată fix în nava cosmică, iar dacă schimbi nava cosmică, pentru că se întâmplă de multe ori să fii lansat cu o navă și să te întorci cu o altă navă, care e de mai mult timp la bordul stației orbitale – noi nu am avut nevoie de așa ceva, dar se practică acest lucru, scoica aceea o demontezi și o montezi în cealaltă navă, pentru că, la revenire, cu o capsulă care are cam 2,5 tone, 2 metri diametru, 2 metri înălțime, intrarea atmosferă este foarte trepidantă, aș spune. Intri cu 28.000 km/oră până pe la 12,5 km frânezi doar datorită frecării cu aerul, până pe la 900 km/oră, viteză subsonică deja, când se pot deschide parașutele, iar în tot acest timp, care durează cam un sfert de oră, treci prin perioade în care suprasarcina este mare, capsula are un sistem de stabilizare care lucrează foarte dur, cu niște motoare de stabilizare astfel încât să mențină suprasarcina la un nivel nu mai mare de patru, deci vibrațiile, trepidațiile sunt foarte mari, iar șocul când se deschide parașuta este și el destul de mare, deci trebuie să fii imobilizat complet pentru a nu se deplasa coloana vertebrală sau, eu știu, ceafa, capul. Totul este perfect în acea scoică, legat în centuri de siguranță, și reziști.
Cristian Dumitrașcu:  Vă mulțumim tare mult…
Dorin Dumitru Prunariu: Cu multă plăcere.
Cristian Dumitrașcu:… pentru că ne împărtășiți aceste lucruri nu doar nouă, ci iată, Astrofestul la care ați participat în fiecare an, conferințele pe care le susțineți. Chiar săptămâna viitoare vom fi, veți fi la Mediaș, vom fi și noi acolo la Muzeul Aviației și ar fi, către final, de vorbit despre un subiect pe care nici până acum nu l-a deslușit nimeni de pe pământ: ne vom întâlni cu extratereștri?
Dorin Dumitru Prunariu: Este într-adevăr o întrebare care incită spiritele. Trebuie să fim conștienți de faptul că în univers există viață și în altă parte. Este dedus științific acest lucru fără să avem dovezi concrete acum. În afară de aceasta, gândiți-vă că planeta noastră, Pământ, este o mică planetă dintr-un sistem stelar aruncat undeva la marginea unei galaxii, care e formată din miliarde de stele care au sistemele lor planetare. Deci e imposibil ca în altă parte, undeva, să nu existe viață. Cum s-a dezvoltat pe Pământ, mai devreme sau mai târziu decât în alte părți, aceasta este cu totul altă problemă. Probabil că în alte lumi care s-ar putea să ne investigheze de la distanță, tehnologia și viața să se fi dezvoltat măcar cu 100.000 de ani înaintea noastră. Vă dați seama ce ar însemna 100.000 de ani diferență științifică, tehnologică? Probabil că dacă există aceste inteligențe extraterestre, stăpânesc anumite fenomene fizice pe care noi nici nu le cunoaștem încă, pe care urmează să le descoperim. Noi nu putem controla deocamdată câmpul gravitațional. Câmpul magnetic, electromagnetic îl controlăm, știm cum este, știm ce este câmpul gravitațional, dar nu-l putem deocamdată controla. Când o să controlăm și câmpul gravitațional vom putea să zburăm printre stele cu o viteză extraordinar de mare, fără să ne afecteze ca ființe. Dar, de la aceasta până la omuleții verzi care s-ar învârti pe Pământ, cu care ne întâlnim, este o distanță destul de mare. Deci acolo nu pot să fac nicio afirmație, pentru că nici n-am observat personal și, din discuțiile pe care le-am avut cu mulți colegi, problema este controversată. Au început să se desecretizeze o grămadă de informații ale ministerelor apărării, în Statele Unite, Anglia, și alții au desecretizat o serie de informații. Se pare că există totuși fenomene care sunt necunoscute nouă, pe care nu le putem explica prin ceea ce cunoaștem normal pe pământ și probabil că există și extratereștri. Dar afirmația mea sigură este că există viață și în altă parte în univers.
Cristian Dumitrașcu:  Vom mai avea vreun astronaut, cosmonaut român, credeți?
Dorin Dumitru Prunariu: În mod sigur vom avea, dar într-o perioadă de timp încă neprevizibilă. Din păcate, atunci când am zburat eu în spațiul cosmic am făcut parte dintr-un program internațional, programul „Intercosmos”. În acordul semnat între guverne atunci pentru acel program se stipula clar faptul că vor fi lansați și cosmonauți din țările partenere. În acordul pe care îl avem acum semnat cu Agenția Spațială Europeană, suntem membri plini ai ei, avem posibilitatea să participăm la selecții de candidați cosmonauți, astronauți. Numai că necesitățile europene sunt atât de mici încât din 12.800, aproximativ, de candidați, câți au fost prezentați în anul 2022, la finalizarea selecției, în toamna lui 2022 au fost selecționați doar șase noi candidați astronauți și dacă să spunem 1000, din cei 12.000 erau foarte buni, 100 ar fi fost excepționali, între ei probabil că au fost și români, selecția finală se face după contribuția țărilor la bugetul ESA, la programele europene ș.a.m.d. Iar noi am fost puțini handicapați în acea perioadă.
Cristian Dumitrașcu: Domnule general, Dorin Dumitru Prunariu, este adevărat că Nicolae Ceaușescu v-a interzis numele acesta Dorin?
Dorin Dumitru Prunariu: Da, nu e vorba neapărat de Nicolae Ceaușescu, era sistemul de propagandă al Comitetului Central, atunci al partidului. Au considerat că Dumitru Prunariu sună mai hotărât, mai ferm și că acest nume Dorin, pe care mi l-au pus părinții, Dumitru a fost după nași, ar fi bine să fie eliminat. N-am fost de acord, desigur, m-au întrebat, dar am fost de acord în final ca în presă să apară numai Dumitru Prunariu. Așa că toată lumea m-a știut foarte mulți ani numai ca Dumitru Prunariu, iar Dorin au crezut că este un diminutiv de la Dumitru. Nu, este unul din numele mele, cel pe care m-au strigat întotdeauna membrii familiei și prietenii.
Cristian Dumitrașcu:  Deci a fost doar o treabă de branding din păcate, de propagandă…
Dorin Dumitru Prunariu: Da, sigur.
Cristian Dumitrașcu: Mă bucur că am reușit să facem interviul chiar în ziua de 22 mai. Vă așteptăm de fiecare dată cu mare plăcere, cu mare drag, să veniți din nou la armată, acolo de unde ați pornit…
Dorin Dumitru Prunariu: Cu plăcere.
Cristian Dumitrașcu:  … și mai cu seamă să vă întâlniți cu tinerii aviatori, cu studenții. Domnule general, am onoarea să vă salut!
Dorin Dumitru Prunariu: Toate cele bune, multă sănătate tuturor!
Cristian Dumitrașcu: Mulțumesc!