La Interviul săptămânii, doctorul în drept, jurnalistul și profesorul de științe politice Ștefan Ciochinaru face o analiză în acest interviu a situației geopolitice și oferă, ca de obicei, o perspectivă realistă cu privire la evoluția și la impactul conflictelor de azi asupra României și Europei de Est.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Ciochinaru, bună dimineața și bun revenit în studioul Agenției Media …
Ștefan Ciochinaru: Bine v-am găsit!
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ne-am făcut un obicei, așa, într-o ciclicitate adevărată, ca la momente importante, nu știu, la trei luni, la patru luni, poate mai puțin…
Ștefan Ciochinaru: Poate mai mult…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): …poate mai mult, să vorbim despre perspectiva aceasta de ansamblu a geopoliticii, în ceea ce ne privește, mai ales, și cam aici aș vrea să zăbovim cu discuția: conflictele momentului și influența lor asupra României. Dar aș vrea să plecăm, totuși, foarte scurt de la un moment istoric important – septembrie 1939.
Ștefan Ciochinaru: De ce plecați dumneavoastră de la asemenea evenimente triste? Pentru că aproape că această evocare ar fi ca o chemare. Ar trebui să creăm o paralelă între ce s-a întâmplat atunci, la 1 septembrie 1939, și ceea ce se întâmplă astăzi.
Atunci, un agresor nestăvilit, a început Al Doilea Război Mondial. Astăzi avem un agresor din nou nestăvilit. Pentru că, din nou, lumea liberă, lumea democratică, a crezut că agresiunea poate fi oprită prin negocieri, prin discuții diplomatice, prin înțelegeri care să împiedice armele să vorbească. Și, la fel ca în 1939, la fel s-a întâmplat și astăzi. Agresorul n-a fost oprit de gândurile bune, de vorbele bune, de ideile de pace, ci dimpotrivă.
Toate aceste lucruri au fost privite ca niște concesii care l-au determinat să înceapă războiul. Este ceea ce s-a întâmplat și cu Ucraina, este ceea ce se întâmplă și în Orientul Mijlociu. Este ceea ce stă să se întâmple și în Marea Chinei de Sud, acolo unde, tot așa, o serie de țări cer să se respecte regulile internaționale aflate în vigoare. Și unul puternic zice „nu mă interesează regulile voastre”.
Păi, nu sunt ale noastre, sunt ale tuturor; nu, eu nu le recunosc, eu am propriile mele reguli. De ce? Pentru că sunt puternic. Și atunci, în 1939, și astăzi, de fapt e vorba despre înlocuirea forței dreptului cu dreptul forței. Or, dreptul forței n-a dus niciodată ls rezolvarea problemelor existente între țări și popoare, niciodată. Și țările mici, și țările mari au aceleași drepturi.
La fel ca oamenii; sunt oameni puternici, sunt oameni mai slabi, sunt oameni mai bogați, sunt oameni mai săraci, dar în fața justiției toți sunt egali. La fel ar trebui să fie și țările lumii în fața justiției internaționale.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Nu întâmplător am făcut trimitere către 1 septembrie 1939, pentru că începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost un accident al istoriei, fără îndoială, ceea ce dumneavoastră ați afirmat și despre acel 24 februarie, în care, din nou, agresorul a atacat lumea liberă. Și argumentele dumneavoastră repetate au fost poate neluate în seamă de auditoriu, dar, încet-încet, par să se confirme.
Nu avea, să zicem, la începutul anului sau chiar anul trecut, nimeni încredere în ceea ce spuneați când spuneați că Ucraina își are destinul ei și că ceea ce se întâmplă acolo este cumva parte dintr-un plan bine stabilit. Se confirmă acum, iată, cu ceea ce se întâmplă destul de recent.
Ștefan Ciochinaru: Vă aduceți aminte că la ultima noastră întâlnire, la începutul acestui an, anticipam că va fi un an greu în Ucraina. Un an frustrant, un an chinuitor, care va semăna mai mult cu un joc de go decât cu un joc de șah, cu deschideri și cu schimbări spectaculoase pe tabla de joc.
Un an de acumulări militare, în care Ucraina a avut de depăşit acea perioadă de peste jumătate de an, şapte luni de zile în care intrase în criză de muniții, de arme, în care nu mai avea practic cu ce să ducă bătălia împotriva agresorului rus.
A fost momentul în care situația, inițiativă militară s-a răsturnat pe front în favoarea Rusiei și toată lumea se aștepta ca anul acesta să fie un an triumfal pentru armatele ruse. Anticipam atunci că nu se va întâmpla acest lucru, că probabil undeva spre sfârșitul verii, începutul toamnei, lucrurile se vor echilibra, pentru că va fi nevoie de timp după embargoul acela de șapte luni de zile, să-l numim așa, embargou, care, știți foarte bine, a fost cauzat de motive de politică internă în Statele Unite și țările europene.
Urma acest an, care e un an electoral, cu mize mult mai mari în politica internă decât cea internațională. Iată că a început toamna.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Judecând după rezultatele de pe front, se pare că ucrainenii s-au mișcat foarte, foarte repede.
Ștefan Ciochinaru: S-au mișcat foarte repede, au reușit să echilibreze situația pe front. Armata rusă încă are o mișcare inerțială în Donbas, nu spectaculoasă, dar există această mișcare inerțială, însă contraatacul din regiunea Kursk, oprirea atacului rusesc, care a fost declanșat ca răspuns la ofensiva ucraineană, iarăși foarte puțin așteptată de unii, normală, zic eu, din punctul nostru de vedere, schimbă datele problemei.
Este din nou o schimbare de paradigmă. Deci, probabil că în următoarele luni vom asista la niște evoluții foarte dure în Ucraina, pentru că ambele părți, dar în special Putin, vor să se pregătească pentru anul 2025, când este posibil în urma alegerilor din Statele Unite și a determinării alegerilor și intrării pe un curs normal în Uniunea Europeană, este de așteptat să crească presiunile pentru discuții de armistițiu, şi, subliniez, de armistițiu – nu poate fi vorba încă despre discuții de pace.
Prima miză va fi oprirea armelor, oprirea focului și după aceea, sigur, în timp să aibă loc și discuții de pace. Deocamdată nu văd cum, deocamdată nu văd cum, pentru că pozițiile sunt ireconciliabile și, ca să sintetizăm, pentru publicul dumneavoastră, e foarte simplu: rușii sunt de acord să facă pace, dar să li se recunoască toate cuceritele teritoriale din Ucraina, iar Ucraina este de acord să facă pace, dar rușii să se retragă din teritoriile ocupate.
Deci, iată poziții ireconciliabile. Dar acestea se vor discuta în cadrul unor negocieri de pace. Războiul însă, armele pot fi oprite printr-un armistițiu, un armistițiu mediat internațional, ceea ce e posibil să aibă loc anul viitor sau, în orice caz, să se facă eforturi în direcția aceasta. De aceea, Putin vrea să definitiveze cucerirea teritorială a Donbasului, pentru că el a declarat Donbasul parte a Rusiei, a Federației Ruse. Dar Donbasul nu este în întregime controlat de ruși, ci doar părți ale Donbasului. Și atunci el, cu orice preț, vrea să termine de cucerit Donbasul astfel încât să pună în ordine actul juridic de anexare a teritoriului cu realitatea de pe teren, în vreme ce, evident, ucrainenii nu au de gând să permită acest lucru. Ba mai mult, au reușit această mișcare genială pe eşichierul militar și anume ocuparea unui larg teritoriu în regiunea Kursk.
Acum probabil că nu foarte multă lume știe că statul ucrainean s-a născut în regiunea Kursk. Acolo a fost și prima capitală a statului ucrainean. Când Uniunea Sovietică a început să-și facă ordine în privirea frontierelor republicilor componente ale Federației Sovietice, Kurskul a fost trecut la Federația Rusă, la Rusia, ceea ce a strânit un val de nemulțumire populară în Ucraina. Era considerat un teritoriu istoric ucrainean. Această nemulțumire a ucrainienilor a durat până când Nikita Sergheevici Hruşciov, care era ucrainean, care cunoștea această stare de spirit din Ucraina, a decis să dea Ucrainei Crimeea.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): A contrabalansat.
Ștefan Ciochinaru: La schimb cu Kurskul, de fapt despre asta era vorba. Hai, uite sigur am luat Kurskul noi, Rusia, luați voi Crimeea și în felul acesta facem o pace între popoarele frățești.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și s-a încurcat și mai tare.
Ștefan Ciochinaru: E, acum, practic Putin a încălcat această înțelegere între popoarele frățești, a ocupat Crimeea și Ucraina a răspuns genial ocupând Kurskul, astfel încât atunci când vor avea loc discuții între cele două părți să spună: domnule, hotărâți-vă, vreți Crimeea, atunci păstrăm Kurskul?
Vreți Kruskul, că spuneți că e pământ rusesc, păi dați-ne Crimeea înapoi. Şi ca lucrurile să fie foarte încurcate a venit și domnul Erdoğan care a spus: tătarii a avut foarte mult de suferit în Uniunea Sovietică și Crimeea aparține Ucrainei și trebuie retrocedată de domnul Putin Ucrainei.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă invit să mutăm azimutul, cum se spune în armată, către Orientul Mijlociu, dar nu înainte de a spune ceea ce dumneavoastră ați afirmat de multe ori la emisiune, că, de fapt, noi suntem într-un al patrulea război mondial și, cu această schimbare de paradigmă, este o epocă high-tech, de fapt, în lumea războiului.
Vedem cum, acum câteva zile, Ucraina a reușit să dea o lovitură cu dronele într-un mare depozit de armament lângă Moscova…
Ștefan Ciochinaru: La mare distanță de front…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): …la mare distanță de front și, ducându-ne către Orientul Mijlociu, geniala mutare a israelienilor, mutare… măsură, atac high-tech, spuneam din deja celebra infestare a pagerelor.
Ștefan Ciochinaru: Da, trebuie să recunosc că a fost o mișcare spectaculoasă. Noi așteptam să se întâmple ceva. De ce? Așteptam să se întâmple ceva încă de când, cu două săptămâni în urmă, un înalt responsabil israelian a spus: Hamasul e terminat din punct de vedere militar, ne-am terminat treaba în Gaza, vom trece la etapa următoare.
Și evident că toată lumea s-a întrebat ce înțeleg ei prin etapa următoare. Nu au fost puțini observatorii care au spus: domnule, etapa următoare nu poate fi decât una singură – Hezbollah. De ce? Știm foarte bine că Hamasul, Hezbollah, mișcarea Houthi din Yemen sunt de fapt proxy-uri, sunt grupări înarmate structurate, înzestrate, orchestrate de Iran și finanțate de Iran. Deci, odată ce am rezolvat problema cea mai acută, cea cu Hamas care era înăuntrul țării mele, da, ce urma?
Păi, urma îndepărtarea amenințării permanente pe care o reprezintă Hezbollah pentru statul Israel. De ce? Pentru că Hezbollah este locat în Liban. Atenție, n-are de-a face cu statul libanez. Israelul nu atacă statul libanez…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Deși e pe teritoriul lui.
Ștefan Ciochinaru: Da, așa cum altădată OEP-ul palestinian s-a aflat în Beirut, s-a aflat pe teritoriul libanez, și atunci au trebuit să se ducă după ei până în inima Beirutului, da? Ei, la fel se întâmplă astăzi cu Hezbollahul.
Și a fost limpede că următoarea mișcare va fi împotriva Hezbollahului. Pentru că, odată îndepărtate aceste două amenințări care sunt limitrofe, sunt acolo, lângă pielea, lângă epiderma Israelului, nu mai rămâne decât povestea cu Iranul, care se poate gestiona cu totul altfel. Pentru că una este, ați văzut, să plece un bombardament dinspre Iran spre Israel.
Ai timp de reacție și de contramăsuri, și altceva e să plece rachetele din Liban către Israel. Nu mai ai timp de nimic.
Și dacă ei trimit 2.000 de rachete odată, te-au copleșit, orice scut ai avea. Deci este inevitabil, Israel, dacă e un stat serios, dacă oamenii aceia gândesc foarte serios la problema existenței lor, este inevitabil să se îndrepte împotriva Hezbollahului. Și, atunci, toți am fost foarte interesați să vedem cum se va întâmpla acest lucru.
Nimeni nu s-a așteptat la ceea ce a urmat, nimeni nu s-a așteptat la acest /salt/ disruptiv din punct de vedere tehnologic, și eu sunt convins că sunt pregătiți și alți pași. Au fost primele măsuri, pentru că aceste măsuri au lovit, atenție foarte mare, în toți cei care erau pe lanțul de comandă Hezbollah.
Acele pagere nu le avea fiecare membru al Hezbollahului, ci numai conducătorii de celule, de detașamente. Ei primeau prin pagere diverse ordine și ei își activau după aceea celulele. Or, cei care au fost afectați de aceste explozii sunt comandanții…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Capii.
Ștefan Ciochinaru: …lanțul de comandă. La fel s-a întâmplat cu stațiile de emisie-recepție, walkie-talkie – da? – care au sărit în aer a doua zi. Acum, în momentul de față, toată lumea e înnebunită că nimeni nu știe…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce mai sare în aer.
Ștefan Ciochinaru: …ce mai sare în aer, ce o să mai sară în aer, ce o să se mai întâmple? E o degringoladă totală. Armata libaneză a început de ieri să-și demonteze toate instalațiile de telecomunicații și să le verifice, pentru că nu știu ce se poate găsi înăuntru.
Informațiile pe care le-am primit spre dimineață au fost că același lucru se întâmplă și în alte armate din Orientul Mijlociu. Toată lumea a trecut acum la verificarea echipamentelor, încercând să vadă dacă ele sunt, ca să zic așa, cu ghilimele de rigoare, infestate.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Le-a dat un pic de treabă.
Ștefan Ciochinaru: Le-a dat un pic de treabă. Dar, cum spuneați mai devreme, acesta este un alt episod al confruntării globale între democrație și iliberalism și autoritarismul liiberal și, în unele cazuri, fundamentalist. Rămâne de văzut.
Putin a dat acum verde să se semneze un tratat strategic cu Iranul. Repet, strategic. Ceea ce pentru toată lumea e ușor de înțeles că aici este vorba de armată.
Există o îngrijorare foarte puternică în momentul de față ca în cadrul schimburilor dintre Rusia și Iran să nu aibă loc și un transfer de planuri, de cunoaștere, de proiecte nucleare, de armă nucleară, ceea ce, sigur, poate să vină din Rusia, dar poate să vină la fel de bine și din Coreea de Nord.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Își închipuie cineva că nu se întâmplă asta?
Ștefan Ciochinaru: O întrebare foarte bună. Pot să răspund oficial sau pot să răspund personal. Și personal am să vă spun că sunt convins că nimeni nu-și imaginează că asta nu se întâmplă.
O exprimăm ca îngrijorare, dar cu siguranță se întâmplă, și de aceea trebuie vegheat cu foarte mare atenție, pentru că proliferarea nucleară este catastrofală pentru viitorul omenirii, pentru existența omenirii.
Nu e vorba aici de un stat sau altul care sau că nu are armă nucleară, ci de faptul că, în momentul în care proliferează, cu fiecare proliferare, riscul pentru umanitate crește.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Ciochinaru, apropiindu-ne de final, ce mesaj aveți pentru publicul din România față de felul în care noi ar trebui să ne raportăm situației alianțelor la care România este parte?
Ștefan Ciochinaru: Da, am înțeles. Facem parte din această mare tabără a democrației de tip liberală. Această lume liberă, cum mai este numită, din care am tânjit atâta amar de ani să facem și noi parte, se află acum într-o confruntare globală cu forțe nedemocratice.
Noi trebuie să înțelegem că, indiferent că ne place sau nu, ne găsim în această tabără democrată și că interesul nostru, și ca indivizi, și ca popor, și ca stat, este ca tabăra în care ne găsim să câștige această confruntare.
Dacă tabăra în care ne găsim pierde confruntarea, atunci fiecare dintre noi, și statul, țara și poporul, și fiecare individ, fiecare român în parte are de pierdut, și va pierde în calitatea vieții lui, va pierde în libertatea lui, în drepturile pe care le are. Deci trebuie să conștientizăm acest lucru.
Da, vine o perioadă electorală, e normală în democrații, e normal ca oamenii să se ducă să-și exprime simpatiile, opțiunile, să-și exercite votul în mod liber. Îi îndemn însă pe toți românii să se gândească cu mare atenție și să vadă unde este democrația, unde este libertatea, unde este prosperitatea și unde este doar amăgirea. Și între realitate și Fata Morgana eu sper că fiecare român va alege realitatea și va alege mai binele lui și al patriei noastre.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule Ciochinaru, vă mulțumesc și vă mai așteptăm.
Ștefan Ciochinaru: Cu mult drag. Toate cele bune!
