La Interviul Săptămânii invitat este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care i-a vizitat săptămâna trecută pe militarii români aflați în misiunile din Kosovo și Bosnia și Herțegovina, ocazie pentru a discuta și cu oficialii acestor două operații, KFOR desfășurată sub egida NATO și Eufor-Althea sub steagul Uniunii Europene.
Concluziile acestei vizite le aflăm din interviul realizat de Gabriela Saksa, chiar în campul militarilor români din Sarajevo.
Gabriel Saksa (reporter): Bună ziua și mulțumim că ați acceptat invitația noastră, domnule ministru, la „Interviul săptămânii” la „Jurnal Militar”. Ne aflăm astăzi în Camp Butmir, aici în Sarajevo, unde militarii români participă la misiunea EUFOR Althea.
Angel Tîlvăr: Bună ziua! Vă mulțumesc pentru că manifestați interes pentru activitatea noastră.
Gabriel Saksa (reporter): Chiar locația este la elementul național de sprijin, de aici, de la EUFOR Althea, la Casa Românească, să-i spunem așa. Suntem la finalul vizitei pe care dumneavoastră ați efectuat-o atât aici, în Bosnia și Herțegovina, cât și în Priștina, unde militarii români au participat la misiunea NATO KFOR. Domnule ministru, cum i-ați găsit pe români? Cum e tonusul?
Angel Tîlvăr: Tonusul este bun, ca de fiecare dată. Vreau să vă spun că nu este prima dată când ne întâlnim cu militarii noștri, mai ales că urmează o zi importantă pentru Armata României, ziua în care sărbătorim Armata României și am găsit de cuviință și eu și cei care mă însoțesc în delegație să facem această vizită, pe care ei o așteptau, pentru că era discutată de mai multă vreme şi vreau să vă spun că totdeauna îmi încep ziua de lucru la Ministerul Apărării citind. rapoartele care fac trimitere și la militarii care se află în afara granițelor țării și de fiecare dată când citesc un raport în care mi se spune că starea de spirit e bună și că nu au fost evenimente sau incidente, este un mod bun de a-mi începe ziua.
Deci, așa cum am spus încă de la început, tonusul este bun. Cred că lucrul ăsta l-ați putut observa și dumneavoastră, pentru că am constatat că ați vorbit cu mulți militari, atât la Priștina, cât și aici la Sarajevo.
Gabriel Saksa (reporter): Voiam să mai punctez încă o dată, chiar dacă sunt convinsă că nu mai este cazul, că România are numărul cel mai mare de militari români dislocați în Balcanii de Vest și ce reprezintă practica asta atât pentru NATO, cât și pentru celelalte țări aliate?
Angel Tîlvăr: Știți foarte bine că Balcanii de Vest reprezintă o zonă de interes pentru România, România având vocația unui popor cu predispoziție pentru pace și pentru bună înțelegere. Istoria recentă a făcut ca aceasta să fie o zonă în care este nevoie de un anumit sprijin și lucrul acesta România l-a făcut pentru că, așa cum îmi place mie să spun, suntem un partener de nădejde, atât în format european, cât şi în format NATO.
Faptul că avem aici o prezență consistentă se regăsește și în decizia care s-a luat la nivelul misiunii EUFOR Althea de a încredinţa comanda misiunii unui român.
El face parte din delegația mea, generalul Barbu, și, începând cu anul viitor, el va avea comanda aceste misiuni, lucru care pe noi ne bucură, pentru că, pe lângă faptul că România îndeplinește această importantă și dificilă sarcină, este și o recunoaștere a contribuției pe care Guvernul României, România a avut-o în această zonă a lumii.
Gabriel Saksa (reporter): Avem și un pic de presiune aici, mai ales că e prima dată când se întâmplă acest lucru, cu…
Angel Tîlvăr: Nu știu dacă există presiune, pentru că militarii care vin aici sunt militari care au beneficiat de o pregătire care să-i facă să-și îndeplinească misiunile și în acest mediu.
Cred că orice militar român la un moment dat servește într-un teatru de operații și cred că este util pentru pregătirea lor, iar experiența pe care au acumulat-o atât comandanții, cât și militarii care au făcut parte din astfel de misiuni, sau au servit în astfel de misiuni, îi fac absolut pregătiți pentru sarcinile pe care le au de îndeplinit.
Gabriel Saksa (reporter): Am auzit alocuțiunile dumneavoastră și am văzut că a stat de vorbă și cu militarii români în ambele teatre de operații. Ați vorbit despre tânăra generație. Mai este cumva armata atractivă pentru tânărul român din ziua de azi și, dacă da, cu ce vine în întâmpinarea acestuia?
Angel Tîlvăr: Eu cred că da, pentru că, în primul rând, începând cu sfârșitul anului trecut, cumva cifrele s-au inversat, pentru că aveam un număr de militari care părăseau rândurile forțelor armate, acum avem un număr pozitiv, în sensul că intră în sistem mai mulți decât își exprimă dorința de a ieși.
Dar cred că asta a fost și ca rezultat al faptului că s-a mărit numărul de locuri la instituțiile de învățământ militar, s-au făcut niște lucruri pentru creșterea calității vieții a militarilor și a familiilor acestora astfel încât meseria aceasta să fie atractivă şi din acest punct de vedere.
Nu vorbim și despre faptul că fiecare om, atunci când își face un proiect de carieră, ține seama și de componenta personală a vieții lui.
În rest, cei care intră în rândul nostru cred că sunt oameni care au o iubire de țară dincolo de orice îndoială și dorința de a-și servi țara într-un domeniu care, iată, în această perioadă, când există provocări de securitate, atât în proximitatea noastră, dar și în alte părți ale lumii, fac ca această meserie să presupună și curaj, și dedicație și..
Gabriel Saksa (reporter): Patriotism..
Angel Tîlvăr: … şi patriotism – este un cuvânt pe care ar trebui să-l folosim mai des.
Gabriel Saksa (reporter): Până la urmă, dacă nu ne apărăm noi primii, cine să o facă?
Angel Tîlvăr: Evident, ați spus un cuvânt important, primii. În același timp, cred că este bine să spunem tuturor că, prin apartenența noastră la NATO, România beneficiază de garanții de securitate pe care nu le-a mai avut niciodată în istoria ei.
Dar vreau să subliniez și în acest interviu, așa cum am făcut-o și în alte rânduri, România, la rândul ei, este o țară care contribuie la securitatea în alte părți ale planete și am avut onoarea să văd militarii români atât în Lituania, dar și în Polonia, i-am văzut aici, la Sarajevo – asta este a treia oară, i-am văzut la Priștina de trei ori, plus că, de fiecare dată, în momente care au semnificație pentru noi, organizăm de la sediul ministerului o întâlnire VTC cu toți militarii aflați în teatre de operație.
Deci, suntem la curent cu ceea ce fac ei, ne interesează ceea ce își doresc, ne interesează orice lucru pe care ei îl semnalează ca fiind un lucru care poate fi îmbunătățit. Deci eu cred că așa trebuie să funcționeze lucrurile.
Gabriel Saksa (reporter): Domnule ministru, ultimul subiect pe care vreau să-l atingem astăzi, în „Interviul săptămânii”, de altfel, nici nu a lipsit din nici o ediție „Jurnal militar” este înzestrarea armatei, mai ales acum că beneficiem de aceste granturi americane. Care sunt noutățile?
Angel Tîlvăr: Ultimul lucru pe care pot să vi-l spun este că săptămâna trecută am știut și cred că s-a comunicat la începutul acestei săptămâni faptul că putem cumpăra radare Sentinel, iar două dintre ele pot fi plătite prin intermediul acestor granturi.
Totodată, vom avea vești bune la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii viitoare, dar, în linii mari, lucrurile sunt cumva decise vizavi de posibilitatea semnării pentru achiziționarea de F-35, F-35 care reprezintă o capabilitate pe care noi ne-o dorim și mă bucur că guvernul american a încuviințat această achiziție din partea noastră, pentru că este un echipament foarte bun, aflat la ora actuală în vârful tehnologic al echipamentelor de acest fel.
Gabriel Saksa (reporter): Domnule ministru, pe lângă întâlnirile avute în această vizită, în programul dumneavoastră au mai fost și discuții bilaterale. Despre ce a fost vorba?
Angel Tîlvăr: În primul rând, vizavi de întâlnirea pe care am avut-o cu militarii români – și cred că ar fi bine aici să dăm câteva cifre pentru a spune celor de acasă care este amploarea implicării noastre în menținerea unui climat de normalitate în aceste regiuni: deci avem 180 de militari la Pristina și avem aici în jur de 470 de militari, deci e o prezență consistentă, având acasă, în rezervă, în jur de 700, pregătiți pentru a-și îndeplini misiunile în cazul în care este nevoie.
Vreau să vă spun că prezența lor aici se face pe bază rotațională, deci în felul acesta, cât mai mulți militari români beneficiază de forme de pregătire și de participare la misiuni externe, lucru care contribuie foarte mult la pregătirea lor, în general.
Ca să răspund și celei de-a doua părți a întrebării dumneavoastră, pe 20 iunie, la București, am semnat împreună cu ministrul Apărării din Bosnia-Herțegovina un acord de colaborare, de cooperare în domeniul apărării.
Consfinţirea lui deschide posibilitatea unei colaborări militare, care este importantă pentru Bosnia-Herțegovina, aflată în plin proces de transformare și din punct de vedere militar, dar și pentru noi, pentru că Balcanii de Vest și abordarea de tip 360 de grade împărtășită de noi alături de alți aliați din NATO, este o abordare care ne determină să avem un nivel de atenție și în această parte a lumii.
La întâlnirea bilaterală am avut ocazia să comunic faptul că Guvernul României, după inundațiile devastatoare care au lovit Bosnia-Herțegovina, a reacționat foarte repede, ieri ambasadorul nostru informându-mă că o tranșă, un transport de ajutoare din România au și ajuns în Bosnia-Herţegovina.
La rândul nostru, la nivelul Ministerului Apărării, identificăm posibilitatea să ajutăm și noi, pentru că pagubele pe care inundațiile, alunecările de teren le-au produs aici sunt într-adevăr importante și vocația solidarității pe care o are poporul român, pe care a arătat-o de altfel și în ceea ce privește Ucraina, cred că este o vocație care ne permite nouă să ajutăm atunci când este cazul, pentru că și noi, la rândul nostru, am beneficiat de ajutor atunci când a fost nevoie.
De altfel, eu am fost încă din seara în care inundațiile au produs efecte dezastruoase la Galați, a fost împreună cu premierul, cu ministrul de interne, cu ministrul mediului, iar ulterior plecării noastre, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a organizat lucrurile în așa fel încât și Armata României să-și aducă o contribuție, zic eu, deloc de neglijat în ceea ce privește fie salvarea de vieți omenești, fie combaterea efectelor inundațiilor.
Asta îmi de prilejul să-i felicit pe militarii români și pe comandanții lor care au fost implicați în aceste acțiuni și să le mulțumesc pentru dăruirea și pentru dedicația cu care au făcut ceea ce cred eu că merita făcut pentru a ne ajuta semenii.
Gabriel Saksa (reporter): Domule ministru, vă mulțumesc frumos.
Angel Tîlvăr: Şi eu vă mulțumesc frumos și urez tuturor succes și sănătate.