Situaţia fermierilor şi producătorilor europeni care spun că au de suferit din cauza sistării importurilor de produse agro-alimentare de către Rusia este în atenţia Comisiei Europene
Publicat de Stefania Grigore, 12 august 2014, 11:43
Un grup de experți condus de directorul general Jerzy Plewa analizează, începând de ieri, fiecare piaţă în parte şi evaluează efectele suportate de fiecare produs.
Oficialii Comisiei Europene spun însă că e prematur să se vorbească despre folosirea fondului destinat situațiilor de urgență pentru a acorda despăgubiri în acest caz.
Purtătorul de cuvânt pentru agricultură și dezvoltare rurală, Roger White:
„Reforma politicii agricole comune pe care am realizat-o anul trecut ne ofera aceasta posibilitate , de a lua masuri de urgenta cand piata este in criza, dar noi consideram ca este inca putin prea devreme sa discutam despre sume. Avem mecanismele, putem sprijini fermierii daca sunt probleme, dar inainte trebuie sa analizam, sa stim exact care este impactul posibil”
Primii care vor fi sprijiniţi sunt producătorii de piersici şi nectarine.
Comisia Europeană intenționează să ia, în cazul lor, măsuri imediate și retroactive, a anunțat comisarul pentru agricultură, Dacian Cioloș.
Ele fuseseră luate în considerare din cauza pagubelor produse de vremea nefavorabilă din acest an, iar situația a devenit urgentă după ce Rusia a sistat importurile.
Dacian Cioloş a precizat, de asemenea, că aceeași propunere va fi făcută și pentru alte sectoare dependente de exporturile către Rusia, dacă va fi necesar.
Uniunea Europeană a câştigat anul trecut aproximativ 11 miliarde de euro din exporturile către piaţa rusă.