Altele din Actualitate Europeană:
Tema sub semnul căreia stau întâlnirile din cadrul Săptămânii verzi în acest an este ”Investiții dedicate unui viitor mai...
Comisia Europeană propune constituirea unei paze europene de frontieră şi de coastă, concepută pentru a răspunde noilor provocări şi...
Munca, sportul, activitatile culturale sau de voluntariat sunt cateva modalitati care ii pot ajuta pe tineri sa evite sa devina vulnerabili la...
Porţile instituţiilor europene s-au deschis sâmbătă pentru a-i primi pe toţi cei care au dorit să vadă unde se iau deciziile la nivel...
Cei care fac parte din rețeaua premiului Sackarov pentru libertatea de gândire, laureați și europarlamentari, s-au întâlnit la sediul...
La primul summit mondial privind acțiunile umanitare organizat vreodată, în perioada 23-24 mai, la Istanbul, accentul a fost pus pe găsirea unor...
Tineri cu varste intre 16 si 30 de ani din aproape 40 de tari au discutat cu europarlamentarii despre pace, democratie, participare, somaj, inovare...
Pe lângă acțiunile identificate deja la nivel european și care sunt în curs de aplicare, aceste orientări pun accentul pe reformele cărora...
Programul Media, un program esential, simbolic și extrem de eficace, a ajuns la cea de-a 25-a aniversare, prilej pentru a discuta despre viitorul...
Festivalul de film de la Cannes de anul acesta reprezintă o excelentă ocazie pentru a sărbători cea de a 25-a aniversare a Programului MEDIA,...
Comisia Europeană îşi doreşte încă din anul 2013 să revizuiască legislaţia pentru a face cele 28 de state membre mai atrăgătoare pentru...
Proiectul gazoductului Nord Stream-2, care ar dubla livrările de gaze directe între Rusia şi Germania, îi îngrijorează pe membrii PE, precum...
Miniştrii de finanţe din cele 19 state membre ale zonei euro au avut o reuniune de urgenţă în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la...
O data pe 8 mai in fata aliatilor si a doua oara pe 9 mai in fata sovieticilor. Consiliul European de la Milano din 1985 a ales ca ziua de 9 Mai sa...
Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Martin Schultz și cel al Consiliului European, Donald...
Competitia promovează înțelegerea europeană și internațională,favorizează dezvoltarea unui sentiment comun al identității și al...
Societatea industrială va utiliza finanţarea pentru cercetarea, dezvoltarea şi stabilirea de noi linii de produse din industria...
Concursul Juvenes translatores dateaza din 2007 si lanseaza anual o provocare tinerilor pasionati de limbile straine. Ultima editie la care au...
Executivul comunitar deschide astfel drumul către o mai mare transparență a impozitării societăților prin introducerea unor cerințe de...
Comisia Europeană poate prelungi pentru 7 ani, în loc de 15, perioada ce fusese propusă, folosirea ierbicidului glifosat și doar pentru uz...
Scandalul dosarelor Panama continua sa starneasca, la mai bine de o saptamana de la primele dezvaluri, reactii din partea opiniei publice si a...
Primari ai marilor orașe din Europa, dar și arhitecți care au imaginat proiecte capabile să dezvolte aglomerările urbane au așteptat,...
Ei au discutat despre cum se pot coagula si valorifica legaturile dintre invatamantul superior si cercetare si au schimbat opinii referitor la un...
Comisarul european pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici spune ca ceea ce conteaza in primul rand este faptul ca reuniunea a putut...
În urma acestei decizii, UE este acum într-o poziție de a muta un total de 160.000 de persoane care au nevoie de protecție internațională...
Demonstraţii meşteşugăreşti, o microfermă de animale, concerte de muzică veche, dansuri populare şi, bineînţeles, degustări de produse...
În discursul său anual privind “Starea Uniunii”, prezentat în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, preşedintele Comisiei...
Comisia europeana si-a dat acordul pentru preluarea activelor grupului Alstom de catre General Electric insa cu anumite conditii. Executivul...
Avem responsabilitatea si datoria, din punct de vedere moral si legal, de a-i primi, a spus Federica Mogherini care a adaugat ca nu exclude...
Circa 5 mii de agricultori europeni, in special din Belgia, Franta si Germania, si-au propus sa atraga atentia ministrilor europeni de resort asupra...
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la...
Cei 2 angajati ai Crucii Rosii erau cetateni yemeniti si au fost impuscati in timp ce se deplasau cu masina dintr-o provincie din nordul tarii spre...
Situatia din Calais este un simptom, intre altele, in Europa, al unei crize mai mari, spune Frans Timmermans. Este o criza a dimensiunii europene, si...
Ministrii de interne şi ai transporturilor din nouă ţări legate prin linii feroviare - Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia,...
Continuarea violenţelor pe teritoriul Ucrainei reprezintă un real motiv de dezamăgire, a spus Preşedintele Comisiei Europene, care a reafirmat...
Uniunea Europeană îşi va reafirma sprijinul pentru Balcanii de Vest, în cadrul summit-ului care se va desfaşura astăzi la...
Ungaria a primit de la inceputul anului peste 1oo de mii de imigranti, mai mult decat dublu fata de anul trecut iar acum problemele de la granita cu...
Preşedintele CE, Jean Claude Juncker, consideră că nu este nevoie de un summit extraordinar pe tema imigraţiei, iar statele membre trebuie să...
Este important să păstrăm vie amintirea celor care, de-a lungul secolului XX, au suferit din cauza regimurilor dictatoriale, au fost deportaţi...
Eston Kohver a fost arestat pe 5 septembrie anul trecut de serviciile de securitate ruse si ieri a fost condamnat la 15 ani de...
Numărul imigranților care au ajuns la graniţele Uniunii Europene s-a triplat în luna iulie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, a anunţat...
Dacă până acum, cetăţenii europeni ce moşteneau bunuri deţinute de rude cu domiciliul în altă ţară treceau prin proceduri complexe legate...
Corina Cretu a vizitat judetul Suceava si a invitat autoritatile locale sa lucreze la proiecte majore pentru a atrage cat mai multi bani...
Miniștrii de finanțe din zona euro se reunesc astăzi, la Bruxelles, pentru a se pronunța asupra noului plan de ajutor internațional pentru...
Vineri are loc, în Bucureşti, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele vulnerabile. Sunt aşteptaţi să participe beneficiarii...
Grecia şi creditorii internaţionali au ajuns la un acord tehnic, privind cel de-al treilea pachet de salvare, în valoare de 85 de miliarde de...
Contribuțiile din partea cetățenilor, organizațiilor și autorităților publice sunt bine-venite, spun reprezentantii Comisiei, si vor fi...
Uniunea Europeană a făcut un nou apel vineri, la statele membre, să ofere avioane şi alte active, astfel încât Frontex, agenţia de frontieră...