La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au efectuat semnal regulamentar de oprire...
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian figurează pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu...
Cele două pârtii de la Sovata vor funcționa zilnic până pe 7 ianuarie. După această dată, vor fi deschise doar în weekend. S-au deschis cele...
Comisa de etică a Federaţiei Iraniene de Fotbal l-a convocat pe jucătorul Ramin Rezaeian, după ce acesta a îmbrăţişat o suporteră înaintea...
Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța se poate mândri cu o nouă performanță. Una dintre elevele sale, talentata Inya Cutova a...
Echipa de fotbal CSM Reşiţa e în grafic după sezonul de toamnă. Aflată pe locul trei al clasamentului, formaţia rossoneră e aproape de...
Pentru această acțiune au fost convocați 25 de jucători, printre care interul Răzvan Trif (foto), de la SCM Politehnica Timișoara și Andrei...
Gărâna Jazz Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz în aer liber din Europa Centrală și de Est, revine în perioada 10-13...
Echipa de baschet masculin CSM Constanța va susține ultimul meci din acest an, sâmbătă, de la ora 17, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”....
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei campanii de fraudă prin apeluri telefonice din partea unor...
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din a declarat, că 2024 a fost un an intens pentru instituţia pe care o conduce, volumul...
Județul Constanța, din nou pe podiumul dotărilor prin PNRR. Pe lista finală a proiectelor admise în vederea finanțării în cadrul apelului...
Cunoscută pentru colaborările cu trupele Sistem și Crush, artista s-a dedicat în ultimii ani unei cariere solo de succes. Îndrăgită...
Noul drum realizat prin cartierul reşiţean Mociur, care face legătura între Govândari şi zona centrală a oraşului este aproape gata. Fluenţa...
Timișoreanca de pe locul 118 mondial a învins-o cu 6-2, 6-3 pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (locul 110 WTA). Meciul a durat o oră și 23 de...
Temperaturile sunt numai bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, atât în Poiana Brașov, cât și la altitudini mai mari, în Masivul...
În Republica Moldova vor fi aplicate, începând de la 1 ianuarie 2025, măsuri de raţionalizare a consumului de energie electrică. Responsabilii...
Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6% a accizelor la carburanţi, potrivit unui...
În timp ce majoritatea oamenilor se bucură de căldura căminului și de atmosfera sărbătorilor alături de cei dragi, există și persoane...
Muntele e un loc minunat, scriu salvamontiștii brașoveni pe Facebook, „dar nu un podium de modă. Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile...
Un număr de 89.109 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 16 - 22 decembrie,...
În cazul celorlalte instalații de transport pe cablu, ultimele urcări vor avea loc la ora...
Doi bărbați din Dognecea, în vârstă de 29 și 33 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și...
Coaliția PSD-PNL-UDMR se reunește vineri, 27 decembrie, în prima ședință de după semnarea acordului de funcționare, pentru a discuta despre...
Vremea în zona montană poate fi imprevizibilă, iar drumețiile trebuie evitate în condiții de furtună sau ceață. Serviciul Public Județean...
Mai mult de un sfert dintre români sunt pesimiști în privința anului 2025, arată cel mai recent studiu pe această temă, publicat vineri, 27...
O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” se desfășoară vineri 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun,...
Un autobuz care circula în nordul Norvegiei cu aproximativ 60-70 de persoane la bord a fost implicat într-un accident grav și a căzut într-o...
Ascultă Doctorul! astăzi cu prof. Dr. Marcel Tanțău. Este medic primar de Medicină Internă, medic primar de Gastroenterologie, cu competență...
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a terminat anul 2024 în topul campionatului mondial. „Bernie” a avut parte de un final de sezon...
Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului a anunţat că francezul Francois Letexier a fost desemnat Arbitrul anului 2024....
Ana Bogdan şi Anca Todoni au debutat cu victorii, vineri, 27 decembrie, în calificările turneului WTA 500 de la Brisbane. Competiția...
Depozitaţi deşeurile numai în spaţii special amenajate, și nu pe cărările muntelui! – este mesajul transmis de jandarmii montani. Vineri...
Sâmbătă se vor înregistra cel mult 4 grade Celsius, vântul va sufla moderat cu intensificări, fiind așteptate precipitații mixte sub formă...
În meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal de simplu în turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de...
Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Local va fi nebulozitate joasă sau ceață. Vântul va sufla în...
Trei persoane, între care şi un minor, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc în oraşul Petrila, din Valea Jiului. La...
Cinematograful din cartierul Freidorf, reabilitat de primăria Timișoara, urmează să fie inaugurat la începutul anului 2025. Sala se va numi...
Mai mult, în ultimele trei înfruntări, alb-verzii nu au reușit să marcheze. Toate acestea, dar și modul chinuit în care timișenii s-au salvat...
Pe drumurile județene din Arad, care duc spre Ungaria, se fac ultimele verificări înainte aderarea la Schengen, de la 1 ianuarie 2025. După...
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a dizolvat Parlamentul și a confirmat că alegerile legislative federale anticipate vor avea loc...
Liderii coaliţiei de guvernare nu au definitivat, la întâlnirea de vineri de la Palatul Victoria, proiectul ordonanţei de urgenţă numită...
Idén 150 éves az Erdélyi Múzeum folyóirat, ezért tudományos ülésszakkal, kerekasztal megbeszéléssel, valamint a lap idei számainak...
Bár tavaly ősszel az Elie Wiesel Intézet megbízásából készített felmérés már utalt arra, hogy növekvőben van az antiszemitizmus...
...
În afară de Carvajal, Real Madrid mai este reprezentată în echipa anului de germanii Antonio Rudiger şi Toni Kroos, care s-a retras la finalul...
Legendara sportivă a realizat 18 recorduri naționale în sală și în aer liber, 13 recorduri europene în sală și patru recorduri mondiale. Una...
Muzeul Naţional Cotroceni mai poate fi vizitat în acest weekend. Muzeul se va redeschide din 4 ianuarie. Muzeul Naţional Cotroceni va fi închis...