Obiectivul principal al poliţiştilor este salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere prin depistarea şi sancţionarea celor care pun în pericol siguranţa traficului.
În cele 7 zile, poliţiştii vor organiza filtre şi acţiuni în stradă, utilizând aparate radar. Planul cuprinde 5 etape.
Mâine, pe şoselele din ţară şi pe autostrăzi, poliţiştii rutieri şi de ordine publică vor utiliza permanent semnalele luminoase ale autospecialelor.
Toţi conducătorii de autovehicule verificaţi vor fi testaţi în vederea depistării şi sancţionării faptelor de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ziua de marţi va fi dedicată depistării şi sancţionării şoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor, în timp ce miercuri acţiunile vor viza combaterea abaterilor săvârşite de pietoni.
Acţiunile de joi urmăresc sancţionarea celor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor.
În perioada 17 – 19 noiembrie, acţiunile vor fi intensificate pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă.
La Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa se fac pregătiri pentru punerea la adăpost a animalelor.
Specialiştii îi roagă pe constănţeni să aibă grijă şi de păsările care s-au aclimatizat la noi şi îşi petrec iarna pe lacurile din apropierea localităţilor.
Între acestea, câteva lebede cu 4 boboci nu se dau plecate de pe Lacul Tăbăcărie.
„Vă invit să ajutați păsările de peste tot. Să le spuneți oamenilor că avem o responsabilitate față de natură. Deocamdată, ele stau pe Lacul Tăbăcărie, în zona care nu va îngheța. Vor rămâne acolo, vor fi hrănite. Pentru perioade scurte de timp și frig foarte mare, pâinea este bună, pentru că foarte energetică, ușor digestibilă, ușor de administrat. Noi le dăm grăunțe, dar pâinea nu este o problemă, mai ales dacă este uscată. Este o problemă în momentul în care se administrează pâine care este foarte bobată în energie tot timpul anului; atunci pasărea se îngrașă excesiv. Dar noi vorbim despre păsări care sunt lihnite de foame, de cele care vin din zone unde apa a înghețat, care sunt epuizate, care sunt slăbite. Acela din apă este subnutrit și nu se pune problema de îngrășare”, a declarat Adrian Bâlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.
Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat cinci ghiduri de finanţare, în valoare de peste o jumătate de miliard de euro, pentru proiecte care vizează reducerea şomajului.
Potrivit ministrului delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, este cel mai mare pachet de măsuri finanţat din fonduri europene destinat şomerilor şi îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţa muncii.
Cele cinci apeluri de proiecte vizează integrarea pe piaţa muncii a tinerilor, dar şi a altor categorii de şomeri şi persoane inactive.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, cererile de finanţare pentru proiectele dedicate tinerilor pot fi depuse de pe 15 noiembrie până pe 17 ianuarie.
Preţul ouălor din România a crescut din cauza scandalului contaminării cu insecticidul potenţial toxic Fipronil, care a afectat ferme din mai multe ţări europene precum Olanda, Franţa sau Belgia, susţine ministrul agriculturii, Petre Daea.
El a spus că, oferta fiind mai mică, piaţa a reacţionat în mod natural.
De la începutul lunii noiembrie, preţul ouălor a crescut în magazinele din România chiar şi cu 50%, producătorii punând această situaţie pe seama unei scăderi a producţiei generate de răcirea vremii, dar şi pe seama crizei de pe piaţa europeană.
Proiectul de lege privind achiziţia primului sistem de rachete Patriot va intra luni în Senat a declarat ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor.
Mihai Fifor: Suntem deja în linie dreaptă, luni intră în şedinţa Biroului Permanent al Senatului şi intră în procedură de urgenţă în Senat. Noi sperăm ca cel mai târziu peste două săptămâni să avem aprobarea Senatului, să mergem în Camera Deputaţilor, suntem pregătiţi ca de îndată ce proiectul de lege a fost aprobat de Parlamentul României, să putem să facem plata primului sistem Patriot sistem care va deveni operaţional cel mai probabil în 2019.
Proiectul de lege cuprinde achiziţionarea a şapte sisteme de apărare antirachetă Patriot.
Dintre acestea, patru vor fi destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme vor lua direcţia Statului Major al Forţelor Terestre.
Contractul este de aproximativ 3,9 miliarde de dolari.
Primul sistem este în valoare de 764 de milioane de dolari şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an.
Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au realizaţ în această săptămână, în premieră, mai multe operaţii laparoscopice, în cadrul unui workshop de chirurgie pediatrică.
Acesta a fost coordonat de un medic din Germania, cu o experienţă de peste 17 ani.
Medicul Reza Vahdad, care a stat o săptămână la Sfântu Gheorghe a realizaţ împreună cu medicii covăsnesni, nouă operaţii laparoscopice unor copii, respectiv de hernie inghinală, ectopie testiculară, litiază biliară şi varicocel, demonstraţiile fiind urmărite în timp real prin intermediul camerelor de filmat de mai mulţi medici chirurgi veniţi din ţară. Doctorul Reza Vahdad s-a declarat impresionat de organizarea ireproşabilă, de Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, care a fost reabilitat şi modernizaţ precum şi de cunoştinţele şi abilităţile medicilor cu care a lucrat.
Medicul Lorincz Zsuzsanna din cadrul Secţiei de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe:
Zsuzsanna Lorincz: ”Eu cred că este ceva deosebit să avem colegi aşa în străinătate să vină să ne ajute să învăţăm şi noi! Nu se poate învăţa din carte sau privind aceste intervenţii chirurgicale, ci trebuie să fie cineva care are experienţă. Domnul doctor operează de 17 ani laparoscopic copii”.
Operaţiile laparoscopice prezintă avantajul de a fi minim invazive.
Riscul de recidivă a bolii este mai scăzut, iar perioada de recuperare a pacienţilor este mult mai redusă.
Timișorenii pot răsufla ușurați odată ce circulația prin pasajul Jiul se redeschide pe toate cele cinci benzi.
Primarul Timișoarei a anunțat pe pagina sa de Facebook că lucrarea a fost finalizată astfel că pasajul Jiul va fi inaugurat oficial duminică la ora 14:00. Drept urmare, de la ora 15:00 se va putea circula pe toate cele cinci benzi. Pietonii vor putea circula atât pe trotuarul de pe partea Incuboxx cât și pe cel tehnic de pe partea dinspre Gara de Nord, a precizat Nicolae Robu. Bicicliștii au acces doar prin noua culee de pe partea Incuboxx.
“IMPORTANT! IMPORTANT! IMPORTANT!
GATA! O NOUĂ MARE ȘI GREA LUCRARE DE MODERNIZARE A ORAȘULUI A FOST FINALIZATĂ! O NOUĂ PROMISIUNE ELECTORALĂ A FOST ONORATĂ! PASAJUL JIUL E GATA, ÎN TOATĂ SPLENDOAREA SA! MÂINE LA ORA 14.00 ÎL VOM INAUGURA!
De mâine, de la ora 15.00, se va putea circula cu mașina, pe toate cele 5 benzi auto, precum și pietonal, prin noua culee -cea de pe partea cu Incuboxx-, respectiv pe trotuarul tehnic adiacent culeei dinspre gară, respectiv cu bicicleta, prin noua culee -cea de pe partea cu Incuboxx-!
Vă mulțumesc, stimați și dragi timișoreni, dv., timișorenii de departe majoritari, că mi-ați fost alături pe parcursul acestor grele lucrări, pe care a trebuit să le facem sub trafic, atât sub traficul auto, cât și sub cel feroviar! Știu că nu v-a fost ușor! Nu v-a fost ușor mai ales când, în același timp, a fost complet închis traficul prin ambele principalele noastre pasaje dintre nord și sud, chiar dacă am avut grijă ca asta să se întâmple în perioada vacanței de vară. Și nu v-a fost ușor în special ieri, vineri, 10.11.2017, când de la ora 9.00 am închis din nou, complet, pasajul Jiul, pentru ultimele operații rămase de făcut. DAR GREUL ESTE ACUM ÎN URMĂ! ÎNAINTE VOR FI DOAR BENEFICIILE ADUSE DE ACEASTĂ NOUĂ REALIZARE! Realizare a noastră, a administrației publice liberale a orașului și a dv., a cetățenilor, indiferent de opțiunea politică și de orice alt criteriu de diferențiere, care ne-ați sprijinit!
Vă doresc tuturor să vă bucurați ani mulți de acest pasaj și de tot ce facem în oraș pentru dv., tuturor însemnând și celor care în toată această perioadă au hulit cu osârdie! Iar oponenților politici -psd, alde, pmp și care-or mai fi-, le spun clar: pe noi n-o să ne puteți opri NICIODATĂ să servim interesul public, oricât vă veți strădui, cum ați făcut-o dintotdeauna și cum sunt convins că veți proceda și în continuare! Noi vom continua să cumulăm realizări, voi doar promisiuni neonorate! Asta face diferența între noi! Și cinstea, corectitudinea, responsabilitatea, asumarea, dăruirea, loialitatea, respectul față de lege, valori cu care voi n-aveți nimic în comun!
Mulțumesc firmei executante, PORR, care a executat lucrarea cu peste 10 milioane lei mai ieftin decât au estimat proiectanții și cu jumătate de an înainte de termen, colegilor din Primărie implicați -Culiță Chiș, Ioan Ganciov, Adrian Colojoară, Cătălin Iapă-, proiectanților, dirigintelui de șantier și societăților Primăriei care au avut în sarcină lucrări conexe -Horticultura, SDM, Aquatim și RATT- și care și-au făcut și ele exemplar datoria” a postat primarul Nicolae Robu pe Facebook.
Într-o suburbie a Parisului, tensiunile cresc pe zi ce trece. Chiar primarul a condus un protest al celor care nu mai vor să-i vadă pe musulmani rugându-se în stradă.
Edilul, dar şi mai mulţi parlamentari şi consilieri locali, au cântat La Marseillaise şi au mărşăluit spre piaţa unde musulmanii îşi spuneau rugăciunile de vineri.
Poliţia abia i-a oprit să nu se ia la bătaie.
Remi Muzeau, primarul de stânga din suburbia pariziană Clichy, a condus marşul protestatarilor, înfuriaţi de prezenţa sutelor de credincioşi musulmani care se roagă în piaţa centrală, în fiecare vineri. Şi asta de câteva luni!
Printre manifestanţi s-au aflat aproximativ 60 de aleşi, inclusiv parlamentari, consilieri locali, dar şi preşedintele Île-de-France, regiunea metropolitană extinsă a Parisului. Cu toţii purtau cocarde cu tricolorul Franţei şi întonau imnul naţional La Marseillaise, în timp ce musulmanii scandau, în arabă, “Allahu akbar” – “Dumnezeu e mare”.
Poliţiştii au format un cordon între cele două grupuri şi cu greu i-au împiedicat să se incaiere.
Protestatar: “E un lux să te rogi în stradă? Uite ce vor ei, să dezbine cetăţenii! Să-i dezbine şi să-i arate cu degetul!”
Remy Muzeau, primarul din Clichy La Garenne: “Da, voi proceda la fel în fiecare vineri dacă e nevoie. Vreau să mobilizez liderii comunităţii de afaceri din oraş şi grupuri mai mari de oameni, care să le spună: “Uite ce imagine faceţi Republicii!”
Credincioşii musulmani din Clichy se adună vinerea în piaţa din faţa primăriei – în semn de protest, după ce consiliul local a decis să le închidă sala de rugăciune, unde încăpeau chiar şi 5.000 de persoane. Autorităţile au deschis o nouă moschee pentru comunitate, dar se află la un kilometru şi jumătate distanţa – prea departe, spun credincioşii.
Oficialii locali îi avertizează însă că legea interzice rugăciunile în afară lăcaşelor de cult. Şi au cerut intervenţia Guvernului.
Primarul Remy Muzeau: ″Îmi pare rău, dar ministrul de Interne nu-şi face datoria. Iar eu trebuie să asigur liniştea şi libertatea cetăţenilor din oraşul meu. Imaginea patriei noastre, Republica Franceză, este întinată şi eu nu pot să accept asta!”
Solista Operei Brașov Cristina Radu va cânta duminică, 12 noiembrie, de la ora 18, pe scena Festivalului Internațional “Leonard” de la Galați. Soprana va interpreta rolul Ameliei din “Bal mascat” de Verdi. Este a doua premieră din Festival, avândul-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Sandu.
Alți artiști ai Operei Brașov strălucesc, zilele acestea, la doi pași de Galați, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”. În seara asta-Carmen Topciu, iar în 25 noiembrie, Mihai Irimia. Fără a mai lua în calcul prestația din deschiderea Festivalului de la Constanța a sopranei Anda Pop (în rolul titular din “Aida”)!
Salina din Turda găzduiește pe 12 noiembrie un Masterclass inedit de tehnică și interpretare vocală susținut de baritonul italian ALFIO GRASSO.
Docent al universităților de profil din Madrid, Milano și Seul, cu o carieră solistică impresionantă, greu de egalat, celebrul bariton a interpretat personaje extrem de dificile precum: Rigoletto, Contele de Luna, Giorgio Germont, Renato, Nabucco, Falstaff, Amonasro, Jago, Escamillo, baronul Scarpia.
Desfășurarea proiectului într-un loc neconvențional, dar totodată terapeutic și binefăcător profesioniștilor în arta vocală, are ca efect promovarea turistică a Salinei și a municipiului Turda în toate colțurile lumii prin fotografiile și înregistrările lecțiilor şi concertelor, toate materialele audio-video fiind trimise universităților de profil din țările de unde vin cursanții.
Cursurile internaționale (la care participă tineri soliști de operă și studenți din Spania, Italia, Coreea de Sud, Japonia, China si România) se vor încheia cu un Spectacol de gală programat, vineri 17 noiembrie, la Teatrul „Aureliu Manea”. Pe 16 noiembrie, același Teatru din Turda ne invită la spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini.
Își dau concursul Orchestra și Corul Opera Vox.
Spectacolele-lecție din Salina Turda și Gala de Operă sunt evenimente publice. Accesul la Gala de Operă este liber.
Politisti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române au colaborat cu colegi francezi.
Gruparea, formata din romani, era specializata in furturi de componente auto. Prejudiciul total este de aproximativ 1.300.000 de euro.
Membrii grupării sunt bănuiţi că, în perioada ianuarie – mai, ar fi comis 19 fapte pe teritoriul Franţei.
Acestia furau sisteme de navigaţie şi volane de la autoturisme noi, de lux.
In tara, politistii au facut 13 perchezitii domiciliare in judeţele Călăraşi si Giurgiu, şi una in Bucureşti.
Au fost puse în executare 16 mandate de aducere. Nouă persoane au fost duse la sediul IGPR, pentru audieri. Opt persoane au fost arestate la propunerea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, în vederea predării către autorităţile franceze.
Concertele de saptamana viitoare sunt programate la Bucureşti, Iasi si Constanta.
Spectacolul, intitulat „Marea Renaştere” va fi un concert inchinat memoriei membrilor Ansamblului Alexandrov, care au pierit in accidentul aviatic de anul trecut.
Concertul din Capitala va avea loc la Sala Palatului, vineri, 17 noiembrie.
Cel de la Iaşi (Opera Naţională) va fi sambata, 18 noiembrie, iar la Constanţa (Casa de Cultură a Sindicatelor), Corul Armatei Rosii ajunge duminica, 19 noiembrie.
Spectacolul va aduce pe scena 120 de staruri in uniforma, dansuri autentice si o garderoba impresionanta.
In ultimii 30 de ani de activitate, Ansamblul Alexandrov a oferit peste 7.000 de reprezentatii, in faţa a peste 20 de milioane de spectatori.
Corul are aproape 90 ani de existenta, timp in care si-a castigat o notorietate pe plan international.
Turneul este organizat de Asociaţia Culturală Mall 4 Art, în colaborare cu Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă.
Uniunea Europeană va aloca anul viitor 6 milioane de euro pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră, iar România va aplica pentru absorbţia acestor fonduri, afirmă ministrul agriculturii, Petre Daea.
Declaraţia a fost făcută sâmbătă, la Ploieşti, la un eveniment organizat în cadrul campaniei de informare şi promovare „Alege Oaia!”, unde participanţii pot degusta sau cumpăra produse din carne sau lapte de oaie.
Referindu-se la creşterea din ultima vreme a preţului ouălor, ministrul Petre Daea a spus că această situaţie ar fi generată de unele probleme existente la nivel european şi a invocat scandalul ouălor contaminate cu Fipronil.
Aproape o sută de noi cazuri de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, dar nu a mai avut loc niciun deces, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Cele mai multe cazuri noi sunt în judeţul Mureş, respectiv 20. Urmează Braşov şi Ialomiţa, cu 19 şi 16 cazuri. Alte două judeţe au avut peste zece bolnavi de pojar, confirmaţi prin analize de laborator. S-au mai înregistrat cinci îmbolnăviri în Bucureşti şi câte una în Harghita şi Ilfov. De anul trecut, doar în judeţul Tulcea nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă, iar numărul total de cazuri depăşeşte 9.800.
Treizeci şi cinci de oameni, majoritatea copii, au murit din cauza complicaţiilor produse de această boală infecţioasă.
Locul mâncării este în farfurii, nu în pubele! Cu acest slogan, un proiect clujean de combatere a risipei alimentare a fost premiat la nivel mondial, într-o ceremonie care a avut loc zilele trecute la Amsterdam!
Food Waste Combat, iniţiat de Junior Chamber International Cluj, a constat în organizarea a patru cine comunitare, gătite din legume și fructe salvate de la risipă, pentru un adăpost de noapte din Cluj şi campanii de educare și ateliere practice de conştientizare a risipei alimentare în trei școli.
Echipa Food Waste Combat doreşte pentru anul viitor încheierea de parteneriate cu supermarketuri pentru a redirecționa mâncarea către clujenii din medii defavorizate. În plus, membrii proiectului vor lansa o campanie de audit a risipei din restaurante, vor lansa un ghid de consum al alimentelor și vor continua campaniile de informare în școli.
JCI este o organizație neguvernamentală internațională care reunește aproximativ 200.000 de tineri implicați în comunitate din peste 120 de țări.
Cea de-a doua rectificare bugetară pe acest an va fi una pozitivă, se va realiza cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB şi va fi finalizată luna aceasta, a anunţat vineri seară Ministerul Finanţelor.
Bani în plus vor primi Ministerele Muncii, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătăţii, Justiţiei şi Educaţiei Naţionale.
Diminuări de fonduri vor fi operate la Ministerele pentru Mediul de Afaceri, Finanţelor Publice, Dezvoltării Regionale, Culturii şi Mediului.
Proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind a doua rectificare bugetară pentru anul 2017, poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanţelor şi va fi pe ordinea de zi a următoarei şedinte de Guvern.
Cardurile a mii de români au fost golite de bani, după ce au distribuit pe rețelele de socializare un anunț care a fost postat în numele unei companii aeriene.
Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a anunțat că hackerii au lansat mai multe pagini web false în numele mai multor companii aeriene. Internauților le apărea mesajul „Felicitări! Ai câștigat 2 bilete Wizzair”, după care erau rugați să își completeze datele personale şi numărul cardului pentru a intra în posesia biletelor.
Compania Wizzair a reacționat printr-un comunicat de presă, reamintind tuturor clienţilor săi că orice informaţii despre promoţii şi concursuri sunt publicate fie pe website-ul wizzair.com, fie pe paginile oficiale de Social Media sau prin newsletter-ul companiei.
Peste 12.000 de turişti români şi străini au vizitat, luna trecută, Cetatea Deva. Adulţii reprezintă o jumătate din numărul total al vizitatorilor, arată Serviciul Administrare Cetate.
Cifrele indică o creştere cu 10% a numărului de vizitatori copii şi cu 7% a turiştilor pensionari, comparativ cu luna septembrie. Procentul vizitatorilor care folosesc telecabina pentru călătoria dus-întors continuă să fie unul ridicat, de circa 92%, deşi se constată totuşi o scădere cu 3% faţă de perioada iulie – septembrie.
Cetatea Deva a fost singurul monument istoric din judeţul Hunedoara promovat la World Travel Market 2017′. Aproape 365.000 de persoane au inclus Cetatea Deva pe lista obiectivelor vizitate de la redeschiderea monumentului pentru public, în aprilie 2016.
Timişorenii îşi pot testa glicemia și mâine gratuit la Shopping City. La mall-ul din sudul oraşului sunt prezenţi specialişti care fac parte din caravana Wellion şi care participă la cea mai mare campanie de conștientizare a pericolului diabetului desfășurată anual la nivel internațional.
Medici și asistenți medicali vor determina gratuit nivelul glicemiei şi vor oferi recomandări în funcţie de rezultatele obţinute.
Caravana Wellion va ajunge până în 16 noiembrie în 13 oraşe din România şi este organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului care este în 14 noiembrie.
Documentul prin care țăranii cerea desființarea privilegiilor nobiliare şi a proprietăţilor feudale, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, va fi prezentat în copie la Deva.
Evenimentul are loc în ziua în care se împlinesc 233 de ani de la întocmirea ‘Ultimatumului’ adresat, în numele lui Horea, nobilimii şi oficialităţilor refugiate în Cetatea Devei, în momentul de vârf al răscoalei.
‘Ultimatumul lui Horea’, semnat de şeful Oficiului Stării de Şoimuş, Carol Brunek, a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la Comitatul Hunedoarei sub numărul 886, în ziua de 13 noiembrie. Potrivit istoricilor, numărul de înregistrare şi data prezentării sunt scrise de aceeaşi mână care a făcut înregistrările la comitat în tot cursul lunii noiembrie 1784.
Copia documentului va fi expusă vizitatorilor, începând de astăzi, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică de la poalele Cetăţii.
‘Ultimatumul lui Horea’ este păstrat în original la Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor Naţionale.
Guvernul Marii Britanii a anunțat, joi, că se va despărți oficial de Uniunea Europeană la 29 martie 2019, ora 23.00 GMT.
„Am ascultat membri ai publicului și ai parlamentului și am făcut această modificare pentru a elimina orice confuzie sau preocupare privind sensul ‘zilei ieșirii’ (din UE). Acest pas important demonstrează abordarea noastră pragmatică a acestei legislații vitale”, a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis, informează Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, autorul Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona urmează, însă, să contrazică ideea că ieșirea Regatului Unit din UE este inevitabilă.
John Kerr, ambasadorul britanic la Uniunea Europeană din 1990 până în 1995, urmează să țină vineri un discurs la Londra în care va afirma că „în timp ce discuțiile despre divorț continuă, părțile mai sunt căsătorite. Reconcilierea mai este posibilă”.
În opinia lui Kerr, care a contribuit la redactarea articolului invocat pentru Brexit, premierul Theresa May trebuie să înceteze cu inducerea în eroare a alegătorilor și să recunoască adevărul că Regatul Unit poate abandona unilateral negocierile.
Casa de Cultură Municipală „Eugen Nicoară” din Reghin va găzdui acest festival, timp de 8 zile, precizează reprezentantul organizatorilor, Molnár Tibor, care a dorit să onoreze astfel invitația făcută.
Iubitorii de muzică au parte în aceste zile, până duminică, 19 noiembrie, de un regal concertistic, format din muzică clasică, jazz și tango.
Molnár Tibor subliniază că la toate spectacolele intrarea este gratuită:
”Programele clasice sunt foarte diversificate, de la duo până la Stravinski, cu spectacolul ”Soldatul”, care necesită și actori, ne-am gândit să convingem cumva publicul să se atașeze de muzica clasică, cu puțin tango și jazz, care este cumva între pop și clasic. Poate în acest fel mai convingem lumea să vină și la concertele camerale, nu numai la cabaret. Și în acest an am reușit să aducem artiști din SUA, Canada și 10 țări din Europa.”
Concertele ediției a XII-a a Festivalului Tiberius de la Casa de de Cultură din Reghin, încep zilnic de la ora 18:00.
La ediția din acest an mai sunt programate concerte și în Sighișoara, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Odorhei.
Cel mai mare constructor de nave din Olanda – Damen Shipyards Group – a anunţat că a încheiat un acord cu grupul sud-coreean Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziţionarea unei participaţii majoritare în şantierul naval Mangalia, se arată într-un comunicat al companiei olandeze.
Prin această tranzacție, Damen îşi va întări activităţile internaţionale de construire şi reparare de nave. Compania olandeză deţine în România şantierul naval de la Galaţi.
Autorităţile de concurenţă din România au aprobat deja preconizata tranzacţie, informează Capital.ro. De asemenea, se desfăşoară întâlniri constructive cu Guvernul României privind viitoare cooperare în Mangalia şi dezvoltarea industriei navale româneşti, a informat Damen.
„Grupul Damen a semnat un contract de achiziție a acțiunilor pe care le deține Daewoo în societatea noastră, dar pentru a deveni acționar efectiv mai sunt anumite formalități care trebuie parcurse. Atât timp cât comunicatul Damen afirmă foarte clar că societatea și grupul sunt interesate în a conserva locurile de muncă, în a dezvolta șantierul, apreciem că este un element pozitiv pentru societate“, a declarat pentru Radio Constanța, purtătorul de cuvânt al Șantierului Naval de la Mangalia, Mihai Andrei.
Daewoo-Mangalia Heavy Industries SA a fost constituită în ianuarie 1997 ca o societate mixtă româno-coreeană, cu un capital social de 103,92 milioane dolari, din care 53 milioane (51% din acţiuni) aparţinând Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. Ltd. şi 50,92 milioane dolari (49% din acţiuni) aparţinând societăţii Şantierul Naval 2 Mai Mangalia.
Zilele Sf. Nectarie Taumaturgul sunt marcate în perioada 7-20 noiembrie 2017, la biserica ce îi poartă numele din cartierul constănțean Medeea, zona Pod Butelii.
În ziua de 7 noiembrie au ajuns aici Sfintele moaște ale Dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana de la Odessa și ale Sf. Grigorie Decapolitul (Mânâstirea Bistrița), aduse de la Eparhia Tulcea. Tot aici se mai află spre închinare și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odighitria” din Ucraina.
Sf. Nectarie Taumaturgul a fost prăznuit în acest lăcaș de cult, joi 9 noiembrie 2017. Cei care vor să-i mulțumească Sf. Nectarie, cunoscut drept vindecător de cancer, pot participa duminică 12 noiembrie 2017, la Sfânta Liturghie Arhierească ce va fi oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de IPS Alexei de Balta și de IPS Kiprian, Mitropolit de Stara Zagora(Bulgaria), împreună cu un sobor de preoți și diaconi care vor citi și Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Pentru că biserica are două hramuri, duminică 12 noiembrie, de la ora 8.30, va fi prăznuit și Sf. Teodor Tiron , cel de-al doilea ocrotitor al bisericii. Lăcașul de cult găzduiește permanent spre închinare părticele din moaștele sfinților: Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sf. Ierarh Luca al Crimeei, Sf.Teodor Tiron, Sf.Cuv.Trifon Athonitul, Sf.Mare Mucenic Gheorghe și Veștmântul Cuvioasei Paraschieva. Tot aici se află Crucea Sf. Ierarh Nectarie pe care a purtat-o în timpul vieții.
Programul liturgic cu ocazia prăznuirii„ Sf.Nectarie Taumaturgul” mai cuprinde:
vineri, 10 noiembrie : ora 9.00 – Acatistul Sf.Părinți Ioachim și Ana
ora 16.00 -Taina Sf.Maslu oficiată de 7 preoși cu rugăciuni și dezlegare
sâmbătă, 11 noiembrie : ora 8.00 – slujba pentru pomenirea celor adormiți
ora 16.00 – Vecernie cu Priveghere
duminică, 12 noiembrie: ora 8.30 – Sf Liturghie Arhierească
luni, 13 noiembrie : ora 9.00 – Acatistul Sf.Ioan Gură de Aur
ora 16.00 -Taina Sf.Maslu oficiată de 7 preoți urmată de rugăciuni de dezlegare
marți, 14 noiembrie: ora 9.00 – Acatistul Sf.Filip și al Sf.Grigorie de Palama
miercuri, 15 noiembrie: ora 9.00 – Acatistul Sf.Cuv.Paisie de la Neamț
ora 16.00 – Taina Sf.Maslu oficiată de 7 preoți urmată de rugăciuni de dezlegare
joi, 16 noiembrie: ora 9.00 – Acatistul Sf.Ap.și Evanghelist Matei
vineri, 17 noiembrie: ora 9.00 – Acatistul Sf.Grigorie Decapolitul
sâmbătă, 18 noiembrie: ora 8.00 – Pomenire celor adormiți
ora 16.00 – Vecernie cu litie
duminică, 19 noiembrie: ora 9.00 -Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi
luni, 20 noiembrie: ora 9.00 – Acatistul Sf. Dumnezeiești părinți Ioachim și Ana și Acatistul Sf.Grigorie Decapolitul
ora 11.00 – plecarea Sfintelor Odoare
Manifestările religioase se încadrează în seria evenimentelor dedicate Anului Omagial al Iconarilor și Pictorilor Bisericești și Anul Comemorativ – Justinian Patriarh și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul Comunismului, în Patriarhia Română. Mai multe despre aceste manifestări aflați în emisiunea: „Viața-n cântec și poveste”de sâmbătă, 11 noiembrie, la Radio Constanța, pe unde medii, realizată de Liliana Fustanela.
Un nor de poluare radioactivă a fost identificat în ultimele săptămâni deasupra Europei și ar putea indica faptul că a avut loc un accident la o instalație nucleară din Rusia sau Kazahstan în ultima săptămână din luna septembrie, a transmis joi institutul francez de siguranță nucleară IRSN, potrivit Reuters.
IRSN a exclus varianta unui accident la un reactor nuclear, spunând că cel mai probabil a fost vorba de un accident la o instalație de tratare a combustibilului nuclear sau la un centru de medicină radioactivă. Institutul a subliniat că nu a existat niciun impact asupra sănătății oamenilor sau asupra mediului în Europa.
IRSN, organism pe probleme tehnice din cadrul autorității franceze de reglementare în domeniul nuclear ASN, a transmis într-un comunicat că nu poate preciza cu exactitate locul de unde a fost eliberat materialul radioactiv, dar că, în urma unei analize meteorologice, cea mai plauzibilă zonă ar fi una de la sud de Munții Urali, între Urali și fluviul Volga.
Acest lucru indică faptul că ar fi vorba de Rusia sau posibil de Kazahstan, a afirmat un oficial al IRSN.
„Autoritățile ruse au spus că nu au cunoștință de vreun accident pe teritoriul lor”, a declarat pentru Reuters directorul IRSN, care a adăugat că institutul nu a contactat deocamdată autoritățile din Kazahstan.
Peres a afirmat că IRSN și alte câteva institute de siguranță nucleară din Europa au măsurat în ultimele săptămâni niveluri ridicate de ruteniu 106, un nuclid radioactiv care este rezultatul divizării atomilor într-un reactor nuclear și care nu apare în mod natural.
IRSN estimează că în acest caz cantitatea de ruteniu 106 eliberat a fost mare și că, dacă un accident de această magnitudine s-ar fi întâmplat în Franța, ar fi fost nevoie de evacuarea sau punerea la adăpost a populației pe o rază de câțiva kilometri.
Alaltăieri a fost marcată Ziua Națională a Surzilor din România.
Membrii comunității din Constanța petrec acest moment aşteptând să fie evacuați, în scurt timp, din sediul asociației din care fac parte. Iar aceasta nu este singura problemă a persoanelor cu deficiențe de auz.
În judeţul Constanţa există, oficial, 700 de persoane cu deficienţe de auz, care beneficiază de grad de handicap şi de anumite înlesniri din partea statului.
Asociaţia Surzilor din Constanţa are numai 200 de membri cotizanţi şi o mare problemă: este în curs de evacuare din sediul de pe strada Griviţei, pentru restanţe la plata chiriei.
Directorul executiv al Asociaţiei, Marcela Vlad:
Printr-o hotărâre a Consiliului Local, în 2016, chiria a fost majorată de la 500 la 1.300 de lei pe lună, bani pe care chiar că nu avem de unde să îi scoatem şi, acum, suntem în litigiu cu RADPP. Începând din august nu am mai avut cum să achităm aceste sume enorme, din punctul nostru de vedere. Am primit şi notificare de evacuare.
Audienţele repetate la autorităţile locale nu au dat nici un rezultat. Ar fi o soluţie, spune Marcela Vlad: obţinerea statutului de organizaţie de utilitate publică, astfel încât să beneficieze gratuit de spaţiu.
Procedura este în derulare, dar, dacă nu are succes sau vine prea târziu:
Nu ştiu… ajungem în stradă, probabil. Nu avem soluţii de rezervă, pentru că noi plătim aceste chirii din cotizaţia membrilor.
Unii dintre cei cu deficienţe de auz nu pot nici să vorbească şi, în plus, mai au şi alte boli asociate. Asta înseamnă gradul cel mai ridicat de handicap, întâi, pentru care statul le dă, lunar, nici 400 de lei ca să trăiască:
La gradul 1 – 340 de lei, cu drept de asistent personal, la gradul 2 – 270 de lei, la gradul 3 – 39,50 de lei. Dar, pe lângă aceste sume, cei încadraţi în gradul 1 şi 2 mai au scutire la impozit, casă, teren, maşină, rovinietă, transport local, 12 călătorii transport interurban, iar, o dată la doi ani, bilet la tratament.
Următoarea mare problemă a acestor oameni este bariera dintre ei şi restul lumii. Interacţiunea cu un funcţionar public sau cu un avocat este, pentru mulţi dintre ei, imposibilă fără ajutor specializat. Iar acesta este foarte greu de obţinut:
Persoanele deficiente de auz se confruntă cu lipsa de interpreţi ai limbajului mimico-gestual. Deocamdată, pe tot judeţul, sunt singurul interpret autorizat. Persoanele deficiente de auz vin şi mă solicită să le însoţesc la diferite instituţii şi eu nu mai ţin cont de programul meu de lucru, de nimic. Cât timp persoana are dosar la noi la asociaţie, conform legii, trebuie să îi ofer servicii.
Lista cu probleme este mult mai lungă şi vom reveni asupra subiectului.
Până atunci, vă lăsăm să vă gândiţi la un alt detaliu care le îngreunează viaţa surdo-muţilor: ştiaţi că limbajul mimico-gestual, limbajul semnelor, are dialecte?
Primăria şi Consiliul Local Ovidiu au hotărât distribuirea, în apropierea sărbătorilor de iarnă, a unor tichete valorice cadou, pentru mai multe categorii sociale vulnerabile.
Valoarea tichetelor cadou este de 32 de lei de persoană.
Primarul George Scupra ne-a precizat că suma a fost stabilită având în vedere pachetele cu alimente acordate anterior (ce conțineau pui, zahăr, făină etc.) aveau aproximativ aceeaşi valoare.
Vor beneficia de aceste tichete:
a) pensionarii ale căror venituri lunare cumulate sunt mai mici sau cel puțin egale cu suma de 1.000 de lei
b) persoanele cu handicap grav, accentuat şi mediu
c) persoanele care beneficiază de venit minim garantat, stabilit în baza Legii nr.416/2001 (Venitul minim garantat)
Persoanele care se încadrează în aceste prime trei categorii, nu este necesar sa se prezinte la sediul Primăriei, deoarece tichetele vor fi distribuite la domiciliu.
d) persoanele fără venit, care au vârsta de 60 ani şi peste
e) persoanele sau familiile vulnerabile, aflate în situații de dificultate economică sau socială deosebită şi care au cel puțin 18 ani.
Pentru aceste ultime două categorii, persoanele care se afla într-una dintre situațiile menționate trebuie să se prezinte până pe data de 1 decembrie 2017 la sediul Primăriei, Serviciul de Asistență Socială, în scopul depunerii cererii care va fi însoțită de o copie a documentului de identitate, precum şi documentele justificative.
Economia Israelului s-a dovedit, din nou, una din cele mai puternice din lume în ultimele 12 luni. Moneda israeliană este, în prezent, pe locul al doilea în clasamentul celor mai puternice din lume, după yuan-ul chinez, relatează corespondentul nostru, Dragoş Ciocîrlan.
Economia Israelului s-a dovedit a fi una din cele mai puternice din lume. Moneda naţională israeliană, shekelul, este în prezent a doua monedă puternică din lume, potrivit unui raport al Deutsche Bank. O rată a inflaţiei aproape inexistentă şi şomajul foarte scăzut au contribuit la propulsarea Israelului pe locul trei în lista celor mai stabileşi promiţătoare economii din lume, potrivit statisticilor Bloomberg. Banca Naţională a Israelului este foarte atentă şi are în spate o creştere economică puternică, în special în domeniul tehnologiei de vârf. Pe de altă parte, este o tradiţie a guvernatorilor Bancii Naţionale Israeliene, care îndeplinesc şi funcţia de consilier economic al guvernului.
În anii ’80, Israelul a cunoscut o inflaţie mare, similară cu cea din ţările din America Latină. După ce regretatul Shimon Peres a reuşit, printr-un plan de urgenţă, să echilibreze economia ţării, asemenea situaţii nu s-au mai repetat. Atunci, Shimon Peres a bătut palma cu sindicatele, care au înţeles necesitatea unui plan de urgenţă. Locomotiva care trage economia israeliană sunt start-up-urile şi tehnologia de vârf, care aduc valută în ţară.
Organizatorii ediţiei din acest an a Bucharest Fashion Week i-au acordat sătmărencei Ioana Călin premiul pentru cel mai bun designer de rochii de mireasă din România.
Decernarea premiului a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Galei Performanței & Excelenței 2017, organizată în Capitală.
Ioana Călin are 34 de ani şi reprezintă deja un nume de referinţă în domeniul creaţiilor vestimentare pentru mirese. Ea şi-a prezentat prima colecţie cu rochii pentru mirese în anul 2011, în cadrul unui eveniment organizat la Teatrul de Nord din Satu Mare. În acelaşi an, Ioana Călin a fost declarată pentru prima dată cel mai bun designer de rochii de mireasă din România, la prima sa participare la Bucureşti Fashion Week.
Blocul Naţional Sindical anunţă că va continua acţiunile de protest faţă de politica fiscală a guvernului, nemulţumit de trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
Câteva sute de sindicalişti au participat, joi, 9 noiembrie, la mitinguri în mai multe oraşe din ţară.
Liderul BNS, Dumitru Costin, a precizat că îi va cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu Ordonanţa Guvernului privind modificările la Codul Fiscal.
El consideră că prin adoptarea acestui act normativ au fost încălcate, atât drepturile angajaţilor, cât şi Constituţia:
Am încercat în tot acest interval de timp în care au existat contacte cu reprezentanții guvernului să atragem atenția asupra faptului că România a ratificat două tratate importante e vorba de Codul European pentru Securitate Socială și de Carta Socială Europeană revizuită, acolo există prevederi explicite privitoare la ponderile cu care un sistem de securitate socială dintr-o țară poate să fie susținut, finanțat de lucrători, peste o limită maximă; textul ordonanței sare cu mult peste prevederile din tratatele respective.
Premierul Mihai Tudose spune că măsurile fiscale adoptate de guvern sunt sustenabile şi vor avea efecte benefice pentru România, inclusiv pensii mai mari.
Într-o postare pe internet, şeful guvernului a spus că sunt bani suficienţi pentru creşterea veniturilor, dar şi pentru investiţii în diverse domenii.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat va contribui la reducerea deficitului pe fondul de pensii.
Lia Olguţa Vasilescu a dat din nou asigurări că salariile nete NU vor scădea şi că angajatorul care nu va vira contribuţiile angajatului la bugetul de stat, va suporta consecinţele:
Ce făceau până acum angajatorii, plăteau doar contribuția angajatului, nu o plăteau și pe a firmei lor, de acum înainte nu se mai poate face acest lucru, devine din nou penal, dar nu prin codul fiscal se stabilesc sancțiunile penale ci prin cu totul alte legi iar penalitățile le vor plăti în continuare firmele nu angajații, pentru că ele sunt obligate, de fapt, prin acest cod să vireze banii respectivi.
Cartofii, ouăle şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în octombrie, comparativ cu luna precedentă.
În acelaşi timp, în categoria mărfuri nealimentare, cele mai mari creşteri de preţuri au fost consemnate în cazul energiei electrice, energiei termice şi al combustibililor.
Aceste date au fost prezentate vineri, 10 noiembrie, de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, preţul legumelor şi al conservelor de legume a crescut cu 7,66%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 6,63%, fructele proaspete cu 6,19 procente, iar cartofii cu 5,41%. Scumpiri au fost consemnate şi în cazul untului şi al produselor lactate.
Pe segmentul mărfurilor nealimentare, preţul energiei electrice a urcat cu 6,94%, al combustibililor cu 3,47 de procente, iar al energiei termice cu 1,96%.
Pe de altă parte, cele mai mari scăderi au fost consemnate la transportul aerian, citrice, zahăr, mălai şi tarifele la telefonie.
Municipiul Arad riscă să rămână fără apă caldă și căldură chiar de săptămâna viitoare. Este semnalul de alarmă tras de directorii celor două CET-uri din oraș.
Directorii CET Arad, Daniel Doble, și CET Hidrocarburi, Victor Ciulean, solicită intervenţia de urgenţă a Guvernului şi administraţiei locale care să permită funcţionarea centralelor în continuare. Datoriile acumulate au ajuns într-un punct în care este iminentă sistarea activităţii CET, încetarea furnizării căldurii şi apei calde către populaţie şi agenţii economici.
În urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie, s-a reuşit achiziţionarea unei cantităţi de gaze pentru a asigura funcţionarea până luni inclusiv, la parametri reduşi. Dacă CET nu va primi finanţare imediat, Aradul poate să rămână fără căldură şi apă caldă de săptămâna viitoare.
În ultimii ani, CET-urile au primit sprijin din partea Primăriei Arad, care a permis furnizarea agentului termic pentru arădeni. Cele două CET-uri se confruntă cu probleme financiare de mai mulţi ani.
Consiliul Judeţean Hunedoara va aloca 3 milioane de lei, de la bugetul instituţiei, pentru acoperirea unor datorii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Banii vor acoperi o parte din cheltuielile efectuate cu medicamente, materiale sanitare și reactivi, dar nu acoperă întreg necesarul de finanţare al unităţii medicale, spune managerul spitalului, Adina Pera Ştefănie.
“Până la sfârşitul anului va mai fi nevoie de câteva sume. O să analizăm necesarul de finanţare pentru că avem mici probleme de înregistrate şi în urma raportului de audit să avem nişte date mult mai concrete”, a spus managerul spitalului. Potrivit acesteia, în prezent datoriile spitalului se ridică la circa 8,9 milioane de lei.
Consiliul Judeţean Hunedoara a dispus efectuarea unui raport de audit la spitalul judeţean, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2009-2017, concluziile acestuia urmând să fie analizate în cursul săptămânii viitoare.
Evenimentele cu acces liber din zona în care vă aflați pot fi acum selectate ușor în Agenda evenimentelor:
Implicit sunt afișate toate evenimentele viitoare.
Pentru a vedea evenimente care vă interesează introduceți criteriile dorite.
De exemplu (foto) dacă locuiți în Ghiroda și doriți să căutați evenimentele cu acces gratuit din apropiere, introduceți numele localității, selectați categoria ”Acces liber” și apăsați apoi pe icoana sub formă de lupă!
Dacă ajungeți în județul Bihor și sunteți interesați de astfel de evenimente în următorul weekend, selectați la ”Data” intervalul corespunzător, la categorie – ”Acces liber”, la județ – ”Bihor” și apăsați aceeași icoană!
Puteți ușor căuta și evenimente dintr-o anumită categorie și localitate care s-au desfășurat deja specificând un interval de timp din trecut. ș.a.m.d.
Cele mai apropiate în timp evenimente cu acces liber apar, așa cum se observă, și pe coloana din stânga a Agendei evenimentelor.
Așteptăm sugestii de evenimente și vă dorim să vă bucurați din plin de cele alese!
Mai multe unelte inovative realizate de masteranzi de la Facultatea de Autovehicule Rutiere Hunedoara vor fi prezentate la Salonul Auto Bucureşti.
Tinerii au fost coordonaţi de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă şi vor prezenta, printre altele, un dorn multifuncţional şi un filtru special de aer.
“Masteranzii vor prezenta un dorn multifuncţional care a fost inventat de către studenţi chiar la orele de laborator. Practic, proiectul a plecat de la o oră de laborator în care ne-am gândit să creăm o unealtă multifuncţională, care să fie utilă şi sigură pentru studenţii care lucrează cu ea. Ne-a venit o idee, am dezvoltat-o iar acum dornul multifuncţional are cel puţin şapte capete interschimbabile”, a declarat inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.
Participanţii la salonul auto vor mai putea vedea un filtru special de aer utilizat pe maşinile care concurează în competiţiile de drift interne. Pilotul care l-a folosit anul acesta în campionatul naţional de drift a reuşit să crească performanţele maşinii sale şi să urce în clasament până pe locul trei.
Asistent universitar la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Corneliu Birtok Băneasă este de părere că participarea studenţilor la activităţi de cercetare şi implicarea lor în diverse saloane de inventică şi tehnologie aduce un plus de interes pentru studiu. În plus, îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă bine plătit.
Poliţia turcă a reţinut la Ankara 101 persoane suspectate de legături cu gruparea Stat Islamic (SI), în cadrul unei vaste operaţiuni în împrejurimile capitalei, relatează joi Reuters, AFP şi dpa.
Potrivit agenţiei de presă turce Anadolu, poliţia a emis mandate de arestare pentru 245 de presupuşi membri ai SI, dintre care 101 au fost arestaţi, ceilalţi fiind căutaţi în continuare. Autorităţile nu au făcut cunoscută cetăţenia lor.
La operaţiune au fost mobilizaţi 1.500 poliţişti, a indicat Anadolu, precizând că forţele de ordine au confiscat documente legate de organizaţia jihadistă.
Turcia a fost în ultimii doi ani ţinta a numeroase atentate sângeroase, atribuite sau revendicate de către gruparea Stat Islamic. Ultimul atac s-a soldat cu 39 de morţi într-o discotecă din Istanbul de Anul Nou.
De atunci, măsurile de securitate au fost întărite în mod considerabil şi autorităţile procedează constant la arestarea unor presupuşi ”terorişti”.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a cerut ca Inspecţia Sanitară de Stat să facă un control la Spitalul de arşi din Bucureşti, după ce unul dintre cei doi mineri internaţi acolo, în urma exploziei de săptămâna trecută de la Mina Uricani, a murit în această dimineaţă.
Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore, după ce în spaţiul public au apărut acuzaţii că minerul ar fi decedat din cauza unor infecţii intraspitaliceşti. Celălalt miner internat la Spitalul de Arşi urmează să fie externat mâine. Un al treilea rănit este internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală şi se află în stare stabilă.
Reamintim că un om a murit imediat după explozia de la Mina Uricani.
Organizația Studențească de Medicină Dentară, în parteneriat cu Organizația Studențească de Medicină de Urgență a susținut, în cadrul UniFest, un workshop de prim ajutor.
Deprinderile de a salva vieți nu mai reprezintă doar un atuu în cazul studenților mediciniști, ci o necesitate, spune organizatorul seminarului, Tatiana Coman:
”Este o stare de spirit, o atitudine îndreptată spre acțiune și un set de acțiuni și practici care urmăresc să prevină, să pregătească și să ofere un răspuns la situațiile de urgență. Ține atât de informare, pregătire, cât și de acțiune. Acest work-shop reprezintă un instrument excelent pentru formarea persoanelor în îngrijirea imediată, în cazul unei persoane care s-a rănit sau a unei boli.”
La workshopul din cadrul UniFest au participat aproximativ 30 de studenți.
O parte a activității de instruire a fost dedicată urgențelor din cabinetul de medicină dentară.
Este unul din mesajele pe care deputatul PMP Marius Pașcan vrea să le includă printre cele de interes public. De aceea, parlamentarul a inițiat un proiect de modificare a legii audiovizualului.
Pașcan vrea să fie promovate prin mass media și mesaje de protejare a mediului:
”Astfel, aşa cum radiodifuzorii difuzează anunţurile de interes public care promovează un stil de viaţă sănătos, în mod similar, propunerea legislativă introduce un anunţ de interes public care promovează sănătatea economiei româneşti, şi anume ”Pentru sănătatea economiei naţionale, cumpăraţi produse fabricate în România!”. De asemenea, întrucât și problema legată de protecția mediului o consider la fel de importantă, un alt mesaj este ”Pentru un mediu sănătos, învățați copiii să respecte natura”.
Un alt domeniu vizat de proiecul de lege al lui Marius Pașcan porneşte de la schimbările climatice, de unde obligaţia mass media de a difuza anunţurile privind fenomenele hidrometeorologice periculoase.
La Gala Asociației Municipiilor din România, organizată sub înaltul patronaj al președintelui Klaus Iohannis, municipiul Satu Mare a primit premiul de excelenţă pentru promovarea și susținerea antreprenoriatului.
În cadrul Galei AMR, municipiul Satu Mare a participat cu două proiecte, unul care a vizat investițiile în învățâmânt derulate până acum de Primărie, în timp ce al doilea s-a referit la susținerea și promovarea antreprenorilor.
Premiul a fost acordat pentru iniţiativele conducerii Primăriei pentru dezvoltarea relațiilor cu antreprenorii sătmăreni, fiind implementate în acest sens patru proiecte.
Ele au vizat asigurarea unor facilități investitorilor prin programul de minimis, promovarea și sprijinirea micilor meșteșuguri și a asociaților profesionale prin găzduirea de evenimente şi conferințe în noul sediu al Casei Meșteșugarilor, susținerea startup-urilor prin Centrul Tehnologic de Inovație și Afaceri, cât și aducerea acasă a tinerilor plecați la studii în marile centre universitare și integrarea lor pe piața muncii, prin programul intitulat Satu Mare te așteaptă acasă!
Publicat de adinaiftime,
10 noiembrie 2017, 08:30 / actualizat: 10 noiembrie 2017, 22:32
Legea care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea legii, care permite transferul unor pachete de acțiuni deținute de stat la societățile producătoare de agent termic către unitățile administrației publice locale.
Astfel, serviciul public de alimentare cu energie termică va fi organizat în sistem centralizat.
Legea care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional.
La dezbateri, USR și PMP au anunțat că nu susțin această ordonanță, menționând că nu există un studiu de impact și Primăria Capitalei devine principalul jucător pe piața de energie.
Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale este neconstituțională, a decis Curtea Constituțională a României.
Magistraţii au admis sesizarea formulată de către deputați din grupurile parlamentare ale USR, PMP și PNL. Aceştia au susţinut că este încălcat principiul bicameralismului, în sensul în care forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, diferă radical de cea a Senatului.
Iniţiatorii spun că, practic, Senatul a fost exclus din procesul de legiferare, ceea ce echivalează cu o încălcare a legii
Este vorba de propunerea lui Florin Iordache (PSD), care ar fi permis formațiunilor politice să păstreze sumele de bani primite ilegal în campanie, susţine opoziţia care a sesizat CCR.
De la sfârşitul lunii noiembrie, sătmărenii vor avea la dispoziţie un patinoar artificial de mari dimensiuni.
Primarul Kereskenyi Gabor a declarat într-o conferinţă de presă că patinoarul, care va fi amenajat în Piaţa 25 Octombrie, va deveni accesibil din 30 noiembrie şi va rămâne la dispoziţia sătmărenilor până în 18 februarie 2018:
Patinoarul va avea o suprafaţă de 600 metri pătraţi şi va fi cel mai mare amenajat până acum în municipiul Satu Mare. Dorim să le oferim sătmărenilor o alternativă de petrecere a timpului liber până după mijlocul lunii februarie anul viitor. Tarifele vor fi accesibile: 5 lei pentru copii, pentru două ore, respectiv zece lei pentru adulţi.(Kereskenyi Gabor)
Pe lângă tarifele reduse pentru accesul pe patinoar, stabilite pentru copii şi adulţi, grupurile organizate vor beneficia de gratuitate, zilnic între orele 10:00-14:00.
Ministerul Tineretului și Sportului a alocat 500 de mii de lei pentru repararea acoperișului Bazinului Olimpic din Baia Mare.
Banii au ajuns la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a județului Maramureș, urmând să fie organizată licitația, iar lucrările să demareze în cel mai scurt timp.
Șeful administrației județene a subliniat faptul că, instituția Consiliului Județean nu are în subordine Bazinul Olimpic de înot din Baia Mare, însă fiind o problemă a maramureșenilor și a copiilor care își doresc să facă performanță în acest sport s-a implicat personal în rezolvarea acestei situații.
Peste 300 de persoane din ţară şi străinătate se vor afla la Iaşi în perioada 9 – 11 noiembrie pentru a lua parte la a XII-a Conferinţă Naţională de Bioetică.
Evenimentul este organizat de Societatea Română de Bioetică în colaborare cu Asociaţia pentru Educaţie şi Cercetare în Etică şi Drept, Societatea de Medicină de Urgenţă şi Catastrofă din România, Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi şi a Colegiului Medicilor din România.
Conferinţa are ca teme centrale ’20 de ani de la Convenţia de la Oviedo’ şi ‘Instituţionalizarea bioeticii’.
‘Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când statele membre ale Consiliului Europei au semnat Convenţia europeană privind drepturile omului în biomedicină (Convenţia de la Oviedo, Spania), prin care se protejează demnitatea şi identitatea fiinţei umane şi care garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrităţii sale şi al celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei. Pentru România este important să analizăm modul în care, după ratificarea de către Parlament (2001), aceste principii sunt respectate în domeniul cercetării şi al asistenţei medicale’, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, vor fi discutate, în cadrul sesiunilor ştiinţifice ale conferinţei, aspecte cu privire la modalitatea de implementare în România a Convenţiei, cu accent pe probleme de actualitate, cum ar fi etica vaccinării (vaccinarea obligatorie versus vaccinarea opţională), procesul de luare a deciziilor în situaţia finalului vieţii, aspecte etice în terapia intensivă şi medicina de urgenţă, aportul Bioeticii creştine precum şi în îngrijirea holistică a pacienţilor cu prognostic sever în diferite specialităţi medicale.
‘Se va analiza dacă, cu privire la problemele legate de biomedicină, în România se respectă principiul unei consultări reale a societăţii şi existenţa unui aviz etic pe diferite reglementări, care pot aduce atingere demnităţii şi libertăţii persoanei. De asemenea, instituţionalizarea bioeticii este una dintre preocupările majore datorită impactului pe care crearea şi buna funcţionare a comisiilor de etică şi a diferitelor instrumente de implementare a Bioeticii în mediul clinic, educaţional şi social îl au asupra promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărei persoane’, se mai arată în comunicatul de presă.
O parte dintre cabanele de la Straja riscă să rămână fără autorizaţii de funcţionare. Proprietarii acestora nu s-au racordat la reţeaua de canalizare şi cer să fie amânat termenul până la care pot să execute lucrările.
Apaserv Valea Jiului a recepţionat luna trecută reţeaua de canalizare construită în staţiunea Straja şi nu va mai asigura vidanjarea foselor septice. Directorul companiei, Costel Avram, a notificat cu trei săptămâni în urmă Asociaţia „Pro Straja” că trebuie să se branşeze la reţeaua de canalizare, informează Glasul Hunedoarei.
Acesta atrage atenţia proprietarilor de pensiuni că în lipsa unui acord cu o firmă specializată pot să îşi piardă autorizaţiile de funcţionare şi se expun unor amenzi mari.
Deputatul constănțean PSD, Cristina Dumitrache, a organizat, astăzi, un dialog cu presa pe tema Legii Vaccinării.
Parlamentarul desemnat să reprezinte interesele constănțenilor în Legislativul României afirmă că „suntem printre puținii sau chiar singurii, care vaccinează de la naştere“.
Deputatul constănțean vrea, printre altele, amendarea articolului 40 referitor la definiția neglijării medicale refuzul vaccinării şi sesizarea DGASPC în cazul copiilor nevaccinați.
Cristina Dumitrache mai susține că măsurile conduc la o abuzivă decădere din drepturi a părinților. „Este o măsură exagerată atunci când vorbim de un tratament medical cu rol preventiv“, a spus Dumitrache.
Aceasta a mai afirmat că, pe măsură ce citește Lega 216/2017, consideră că documentul are nevoie de din ce în ce mai multe amendamente.
Actul normativ a generat un val puternic de nemulțumire în România, materializat inclusiv în demonstrații de stradă, la care au luat parte părinți care consideră că legea are prevederi abuzive.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.