Ascultă Radio România Regional Live

adinaiftime

Biserici din lemn, de sute de ani, agresate de reparaţii neadecvate

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 19:00

Multe biserici din lemn aflate în patrimoniul naţional îşi pierd din valoare din cauza intervenţiilor neautorizate făcute tocmai de sătenii care ar vrea de fapt să le repare.

Şeful Direcţiei de cultură şi patrimoniu a judeţului Cluj, Constantin Cubleşan, spune că există biserici la care uşile şi ferestrele din lemn au fost înlocuite cu unele din termopan. Constantin Cubleşan arată că, în alte cazuri, s-au constatat lucrări la acoperiş sau la pereţi care alterează atât estetic cât şi tehnic valoarea unei biserici din lemn.

S-a amplasat termopan în exterior şi în interior la Cutca, în biserica de lemn. Dar nu e singura situaţie. Sunt diverse tipuri de intervenţii: s-au făcut reparaţii cu şindrilă din aceasta, debitată mecanic, plus că sunt o serie de intervenţii făcute după ureche, pentru că sătenii au placat cu ce au avut la îndemână, au tratat lemnul cu ce au crezut de cuviinţă. Nici nu mai există meşteşugari calificaţi, pentru că toate aceste biserici, acum o sută de ani, nu erau întreţinute de experţi ai Ministerului Culturii, ci de meşteşugari care ştiau meseria. Nu mai există aceşti meşteşugari şi atunci o face săteanul după cum îl trăzneşte pe el ideea.(Constantin Cubleşan)

Pentru a stopa fenomenul, prefectul de Cluj Gheorghe Vuşcan a cerut o listă completă a bisericilor din lemn din judeţ la care s-au făcut reparaţii neautorizate. Prefectul va avertiza toţi primarii care au în comunele lor clădiri de patrimoniu că intervenţii la aceste obiective pot fi făcute doar cu avizul Comisiei Zonale a Monumentelor.

Lista asta o să ne facă surprize neplăcute. În primul rând că vor fi monumente istorice, biserici din lemn la care s-a intervenit brutal şi o să fie o mare dezamăgire pentru noi şi va trebui să găsim soluţii să revenim la situaţia iniţială. Vrem să avem şi un inventar al lor, ca să-i protejăm pe cei care, ştiu eu, sunt mai puţin informaţi din acest punct de vedere, ca să fiu elegant în exprimare, să nu intervină asupra lor, dacă nu ştiu cum şi cu ce materiale.(Gheorghe Vuşcan)

Astfel de intervenţii neautorizate s-au făcut în majoritatea zonelor ţării. Mai grave decât cazurile de la Cluj sunt lucrările de reparaţii făcute de săteni la biserici din lemn din Maramureş, aflate în patrimoniul UNESCO.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România a interzis unui avion care îl transporta pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin să-i survoleze teritoriul

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 18:30

România a interzis astăzi unui avion care îl transporta pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin să-i survoleze teritoriul, în contextul sancţiunilor europene în vigoare, care îl împiedică pe demnitarul rus să intre în Uniunea Europeană.

Faptul a fost confirmat de Ministerul român de Externe.

Reacţia lui Dmitri Rogozin a fost virulentă – el a postat pe Twitter un mesaj în care foloseşte un termen jignitor şi a avertizat Bucureştiul cu măsuri de răspuns.

A reacţionat şi diplomaţia de la Moscova.

Ministerul rus de Externe a informat într-un comunicat de presă că i-a înaintat astăzi, citez – „un protest ferm însărcinatului cu afaceri ad-interim al României la Mosocova, Viorel Cojocaru, în legătură cu refuzul Bucureştiului, de a permite trecerea prin spaţiul aerian român al avionului de linie cu care vicepremierul rus Dmitri Rogozin se deplasa la Chişinău”.

Moscova consideră acest incident o provocare intenţionată, care aduce daune serioase relaţiilor româno-ruse şi cheamă autorităţile de la Bucureşti să investigheze riguros incidentul şi să prezinte părţii ruse explicaţiile corespunzătoare.

De asemenea, Rusia subliniază că acţiuni ale României au pus în pericol viaţa celor peste 160 de pasageri şi n-au permis vicepremierului Rogozin şi delegaţiei sale să ajungă în Republica Moldova, unde, la invitaţia preşedintelui Igor Dodon urma să participe la manifestările ocazionate de împlinirea a 25 de ani de la începutul operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria – menţionează comunicatul.

După un refuz similar din partea Ungariei, cursa de linie a companiei ruseşti cu care se deplasa Rogozin a fost obligată să aterizeze pentru realimentare în capitala belarusă Minsk.

Rogozin a declarat aici că în ultimii ani s-a deplasat fără probleme în Republica Moldova cu avioane de linie survolând spaţiul aerian al Uniunii Europene, inclusiv cel al României.

Într-o postare pe Twitter, Rogozin a avertizat în termeni insultători România, să se aştepte la măsuri de retaliere.

Ministerul de Externe de la Bucureşti a confirmat că avionul nu a primit dreptul de a intra în spaţiul aerian al României, deoarece Dmitri Rogozin figurează pe lista persoanelor supuse sancţiunilor europene cărora le este interzisă intrarea în spaţiul UE.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, aşteptat vineri în Republica Moldova de preşedintele Igor Dodon, nu a reuşit să ajungă la Chişinău. Cei doi ar fi urmat să participe la o ceremonie organizată la Tighina, pentru a marca 25 de ani de la instituirea misiunii de pace la Nistru, în 1992. Preşedintele Dodon a acuzat Guvernul, în special Partidul Democrat, că ar fi organizat o acţiune rusofobă fără precedent, şi a afirmat că Bucureştiul şi Chişinăul ar face jocul Occidentului împotriva Rusiei. Vineri dimineaţă, la aeroportul din Chişinău, mai mulţi veterani ai Războiului de pe Nistru au protestat faţă de venirea vicepremierului Rogozin şi au declarat că nu îi vor permite să intre în Republica Moldova. Totodată, într-o petiţie semnată online peste 600 de cetăţeni cer autorităţilor Republicii Moldova să-l declare persona non grata pe Dimitri Rogozin, care a participat personal la războiul din 1992 de pe Nistru, de partea trupelor separatiste. (Rador/ FOTO flux24.ro)

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Picnic la Grădina Botanică din Capitală

Picnic la Grădina Botanică din Capitală

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 18:00

Bucureştenii sunt invitaţi la un picnic cu film, sâmbătă şi duminică, în Grădina Botanică.

Aici are loc evenimentul „ShortsUP – Marele Picnic” care reuneşte scurtmetraje premiate.

Programul este completat de concerte, demonstraţii de bucătărie artizanală şi arte vizuale.
” Marele Picnic” începe la ora 18.00 şi se termină la ora 23.30, atât sâmbătă cât şi duminică.

Biletele la pot fi achiziţionate de la faţa locului la preţul de 30 de lei/ seară sau 50 lei/ abonament, în limita locurilor disponibile.

Copiii sub 12 ani beneficiază de intrare gratuită în spaţiul picnicului, însă filmele pot fi vizionate de copiii sub 12 ani doar cu acordul părinţilor.

În cazul în care va ploua, evenimentul va fi reprogramat pentru weekendul următor, respectiv 5 şi 6 august, anunţă organizatorii.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Imnului Național

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 17:30

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Imnului Naţional, că „Deşteaptă-te, române!” reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume.

Şeful statului i-a îndemnat pe români să onoreze acest simbol naţional şi să îl intoneze cu mândrie, ca gest de solidaritate, afirmându-şi identitatea naţională, unitatea şi patriotismul.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Concursuri de ciclism cu premii de peste 10.000 de euro, la Lugoj

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 17:10

Ediţia a șasea a Cupei „Max Ausnit” va începe, astăzi, de la ora 17:00, cu etapa de Circuit. Duminică se va da startul probei de fond pe un traseu lung de 117 km, cu aproape 1.000 de metri diferență de nivel, care va constitui o încercare dificilă, atât pentru profesioniști, cât și pentru amatori.

Traseul cuprinde următoarele puncte de reper: Lugoj – Cireșu – Crivina – Hăuzești – Surducu Mic – Cliciova – Dobrești – Fădimac – Cliciova – Hezeriş.

La competiție vor participa în jur de 400 ciclişti din România, fiind îscrişi participanţi din Ungaria, Italia, Serbia, Franţa, Ucraina, Republica Moldova, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Înscrierile se pot face pe www.raceday.ro

Program:

Sâmbătă, 29 iulie / Centru Lugoj, platou Casa de Cultură

10:00 – 16:00 Ridicarea pachetelor de concurs

12:00 – 15:30 Workshop ”Cursele de şosea: organizare si participare” / CottonTex

15:00 – 23:00 Muzică electronică, DJ James Braddock

17:00 START Etapa 1 Circuit

20:00 Festivitatea de premiere, Tombolă pentru spectatori

Duminică, 30 iulie / Lugoj Centura Ocolitoare, parcarea A&O Trucks Stop

11:00 START Etapa 2 Fond

13:30 Sosirea primilor concurenţi

17:00 Festivitatea de premiere

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Personalități care vor avea statuie în Cluj, la Centenarul Unirii

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 11:30

Două statui care să-i reprezinte pe Iuliu Maniu şi pe cardinalul Iuliu Hossu se numără printre propunerile prin care să fie marcat, la Cluj, Centenarul Marii Uniri, din 2018. Cei doi au avut o contribuţie majoră la unirea Transilvaniei cu România, Iuliu Maniu în calitate de lider al Partidului Naţional Român, iar Iuliu Hossu ca şi conducător al bisericii greco-catolice transilvane.

Iniţiativa realizării celor două statui aparţine Academiei Române, iar Primăria Cluj-Napoca şi-a dat deja avizul de principiu.

Statuia cardinalului Iuliu Hossu ar urma să fie amplasată pe Bulevardul Eroilor, în timp ce locul găsit pentru reprezentarea lui Iuliu Maniu este scuarul aflat între Bastionul Croitorilor şi Piaţa Ştefan cel Mare.

Şeful Direcţiei de cultură şi patrimoniu a judeţului Cluj, Constantin Cubleşan, spune că ideea amplasării celor două statui a fost prezentată la Guvern şi va fi inclusă printre proiectele care să maecheze Centenarul Unirii:

Există locul prevăzut, dimensiunile, s-a stabilit şi înălţimea aproximativă, dar trebuie, bineînţeles, un concurs pentru artiştii care vor realiza statuile, pentru că, până la urmă, dincolo de amplasament, cel mai important aspect la o statuie este calitatea artistică. Să vedem ce artişti se vor înscrie şi ce proiecte vor reieşi de aici. Nu e vorba de statui foarte mari. Prin urmare, din punct de vedere tehnic, nu cred că ar fi o problemă realizarea lor. (Constantin Cubleşan)

Direcţia de cultură şi partimoniu doreşte ca în Cluj-Napoca să fie dezvelită şi o statuie ecvestră a regelui Ferdinand I, în timpul căruia s-a realizat Unirea de la 1 decembrie 1918.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Certificatul de înmatriculare a maşinilor va fi suspendat dacă proprietarul autovehiculului nu îl trece pe numele său

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 11:00

Certificatul de înmatriculare a maşinilor va fi suspendat dacă proprietarul autovehiculului nu îl trece pe numele său în termen de 90 de zile de la data cumpărării, potrivit unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul de Interne.

Suspendarea înmatriculării va fi înregistrată în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor şi a Vehiculelor. Aceeaşi măsură administrativă se va aplica şi în cazul maşinilor cu Inspecţia Tehnică Periodică expirată. Subsecretarul de stat în Ministerul de Interne, Cristina Manda, a explicat de ce sunt necesare aceste schimbări.

Cristina Manda: Toate amenzile pe care noul proprietar le primeşte sunt transmise fostului proprietar şi, al doilea lucru foarte grav, maşina rămâne nefiscalizată. Exact această chestiune o rezolvă acum acest proiect de act normativ, instituind obligaţia în 90 de zile pentru ca noul cumpărător să îşi îndeplinească obligaţiile de înmatriculare, altmineri, aşa cum aţi văzut, automat, fiind înscrisă în registrul electronic, i se suspendă înmatricularea, dreptul de a conduce.

Măsurile sunt prevăzute într-o directivă europeană ce trebuia transpusă în legislaţia naţională până în 20 mai. (Rador/ FOTO infolege.ro)

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Situație alarmantă în Portugalia!

Situație alarmantă în Portugalia!

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 10:30

Până la sfârșitul verii există pericolul izbucnirii unor incendii de vegetație uscată și de pădure.

Ministerul de Externe informează cetătenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia să aibă grijă că în anumite zone, mai ales din nord și centru, se vor înregistra incendii de vegetație.

Din cauza condițiilor meteo, acestea se pot extinde sau deplasa cu mare rapiditate.

Autoritătile portugheze, pompierii și polițiștii au fost mobilizați pentru blocarea extinderii și stingerea incendiilor.

Se recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate și respectarea instrucțiunile autoritătilor portugheze.

Românii pot solicita asistentă consulară la Ambasada României la Lisabona.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Regulament la Arad pentru bazele de agrement

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 10:10

În baza competențelor generale pe care autoritatea publică locală le are în administrarea domeniului public și privat al municipiului Arad,  prin hotărârea nr.193 din 8 iunie 2017 a fost adoptat regulamentul de organizare si funcționare a zonelor de agrement ale municipiului, respectiv Ștrandul Neptun și Patinoarul municipiului, ambele administrate prin operatorul SC RECONS SA.

Astfel spațiul de agrement Ștrand Neptun va avea trei zone: I-zona ștrandului adulți și tineret ; II- zona ștrandului pentru copii și vârstnici; III- zona căsuțelor de agrement.

Primele doua zone funcționează în perioada 1 mai – 31 august după programul luni 13.00-21.00 și marți- duminica 09.00-21.00. În aceste zone agenții economici pot lua ultima comanda cu o oră înainte de încheierea programului iar accesul vizitatorilor se face până la ora 20.00. Dacă vremea permite sezonul estival poate fi prelungit până în septembrie. În prima zi a sezonului, 1 mai, accesul este gratuit. Apoi se face prin plata biletului de intrare ori abonament. În zona III accesul este nelimitat în toată perioada anului.

Accesul în cele două zone este exclusiv pietonal pentru vizitatori și auto pentru proprietarii sau chiriașii căsuțelor de agrement în parcările special amenajate. Autovehiculele de aprovizionare (masa maxima autorizată de 3,5 to) au acces de luni până sâmbătă între orele 7.00-12.00. până în parcarea interioară destinată agenților economici de unde marfa va fi transportată la fiecare agent economic. Accesul mijloacelor de transport în incinta parcărilor se face in limita locurilor disponibile, cu  plata tarifului de parcare.

Patinoarul artificial va funcționa în perioada 1 noiembrie- 30 martie, funcție de condițiile atmosferice de luni până joi între orele 12.00-21.00 în serii de 1,30 ore. Vineri- sâmbătă, între orele 10.00- 23.30 și duminica între orele 10.00-21.30. În afara sezonului de patinaj zona va funcționa ca bază de agrement. Programări de vor face la Administrația zonelor de agrement de luni până vineri între orele 8.00-16.00.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sorin Grindeanu a contestat decizia de excludere din PSD: “Eu sunt un optimist”

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 09:30

Fostul premier Sorin Grindeanu a anunțat că a depus la PSD contestaţia la decizia de excludere a sa din partid. Grindeanu a menționat că această contestație urmează să fie judecată în comisia naţională de etică a formaţiunii.

“Am contestat, conform statutului PSD, acea decizie de excludere a mea din partid. Contestaţia este pe baza statutului şi pe baza deciziilor luate de conducerea partidului în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Este o chestiune, nu aş vrea să intru în foarte multe detalii, care se va judeca în forurile interne ale partidului, şi anume la comisia de etică. Contestaţia mea este conform cu prevederile statutului şi, subliniez, este până la urmă şi dorinţa membrilor din organizaţia Timiş de a face acest demers”, a precizat Sorin Grindeanu la Antena 3.

Acesta a precizat că așteaptă judecarea contestației. “Eu sunt un optimist, aşa cum sunt şi colegii mei din Timiş, care m-au îndemnat să fac acest demers şi de sprijinul cărora mă bucur în acest moment”, a adăugat Grindeanu.

El a mai spus că este om de stânga, fiind de 21 de ani în PSD şi că aici vrea să rămână.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un distrugător britanic și o fregată turcească vor sosi în Portul Constanța

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 09:00

Forțele Navale Române vor primi în portul militar Constanța, în perioada 29 iulie – 1 august, vizita distrugătorul britanic „HMS Duncan” (D37) și a fregatei turcești „TCG Yildirim”, care fac parte din Gruparea navală permanentă NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Din gruparea navală NATO, care operează în Marea Neagră în perioada 13 iulie – 01 august, mai face parte și fregata ”Regele Ferdinand”.

Cele trei nave militare au desfășurat misiuni specifice de supraveghere a traficului maritim, precum și antrenamente comune de luptă împotriva amenințărilor aeriene, subacvatice și de suprafață.

Pe parcursul escalei în portul Constanța, sunt prevăzute vizite la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale constănțene, la Muzeul Marinei Române, precum și activități sportive cu militari din Forțele Navale.

****

La bordul distrugătorului britanic HMS Duncan, va fi organizată sâmbătă, 29 iulie, în intervalul orar 14.00-14.30, o întâlnire a oficialilor britanici, turci și români cu reprezentanții mass-media, în cadrul căreia vor fi făcute declarații de presă, ce vor avea ca temă principală misiunile desfășurate de NATO în Marea Neagră, pentru întărirea securității flancului sudic și estic al Alianței, în contextul deciziilor adoptate la reuniunea liderilor NATO de la Bruxelles, de la sfârșitul lunii mai a acestui an.

HMS ”Duncan” face parte din clasa 45 a distrugătoarelor deținute de Marea Britanie. Acesta este una dintre cele mai noi și mai moderne nave de luptă și a intrat în serviciul Marinei Regale britanice în anul 2013. Are o lungime de 152,4 m, este propulsat de două turbine Rolls-Royce de 28.800 cai putere fiecare și poate atinge o viteză maximă de 30 noduri (56 km/h). Nava are un echipaj alcătuit din aproximativ 200 de militari și deține numeroase sisteme de armament, pentru lupta împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață și aeriene.

TCG ”Yldirim” face parte din clasa ”Yavuz” a fregatelor deținute de Turcia și a intrat în serviciul Marinei Militare Turce în anul 1989. Are o lungime de 110,5 m, este propulsată de două motoare Diesel de 20.000 cai putere fiecare și poate atinge o viteză maximă de 20 noduri (37 km/h). Echipajul este alcătuit din 180 de militari, iar la bord sunt instalate numeroase sisteme de armament, pentru lupta împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață și aeriene.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Prețul lemnului de foc se apropie de cel al gazului

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 08:40

Anul trecut, prețul metrului ster de lemn de foc se ridica la 110 lei, iar acum a ajuns la minimum 200 de lei, afirmă senatorul de Mureș, Cristian Chirteș.

El a atras atenția astăzi, într-o conferință de presă, că este pentru al treilea an consecutiv când ar putea reaparea o criză a lemnului de foc.

Parlamentarul susține că există primării care preferă să vândă la străini această materie primă:

”Comunele care dețin păduri comunale să facă presiuni la ocoalele silvice, să le marcheze acest lemn, și composesoratele să aibă prioritate în punerea în valoare a lemnului de foc pentru populație. Sunt primării care preferă să-l vândă pe picior la firme străine, astfel nici 20% din lemnul pădurilor comunelor nu ajung la cetățeni. Astfel, lemnul de foc va ajunge mai scump decât lemnul de lucru, ori dacă la o locuință îți trebuie undeva la 10-15 metri steri, cu 200 sau 250 de lei metrul, cred că va ajunge aproape cât gazul.”

Senatorul spune că va analiza localitățile mureșene pentru a vedea cum au rezolvat problema lemnului de foc și a promis că din luna septembrie va face publice numele primarilor care nu și-au făcut treaba.

În România, 3 milioane de locuințe folosesc lemnul pentru încălzire pe timp de iarnă, la un necesar mediu de 7 milioane de metri cubi pe sezon.

În județul Mureș există peste 30.000 de locuințe în județul Mureș încălzite cu lemne, care au un necesar de 140.000 metri cubi.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sprijin excepțional din partea UE în caz de dezastre naturale

Foto: The Basilica of San Benedetto in Norcia with the barriers after the collapse of the earthquake of August 24

Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 08:00

Începând cu data de 27 iulie, statele membre afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanțare special al UE, iar operațiunile de reconstrucție vor beneficia de o rată de co-finanțare excepțională (95%) în cadrul programelor de coeziune, în locul celei obișnuite pentru astfel de programe.

Comisia a propus acest amendament al regulamentului privind politica de coeziune în urma cutremurelor ce au afectat patru regiuni din centrul Italiei în 2016. Președintele Juncker a anunțat atunci că UE va fi alături de Italia și cetățenii săi și că va ajuta la reconstrucția integrală a zonelor afectate, incluzând aici și Bazilica San Benedetto din Norcia.

Însă orice stat membru care se află într-o situație similară va putea, de acum înainte, activa această formă de sprijin UE. Fără a schimba volumul alocărilor naționale prin Fondul European de dezvoltare regională, orice regiune afectată de dezastre naturale care dispune de o rată de co-finanțare de 50% în programele politicii de coeziune, cum este cazul marii majorități a regiunilor din Franța și Germania, va putea obține o finanțare aproape dublă pentru lucrările de reconstrucție. Programele care presupun o rată de co-finanțare de 85%, cum ar fi cele pentru regiunea Madeira din Portugalia, ar putea primi în mod excepțional o suplimentare de fonduri care ar permite economisirea resurselor publice în momentele dificile.

Statele membre afectate de dezastre, precum cutremure, inundații, secete severe sau incendii de pădure, vor putea activa acest sprijin excepțional începând cu prima zi în care sunt afectate, precum și pentru dezastrele care au avut loc de la începutul perioadei de programare (1 ianuarie 2014) și până acum.

Funicularul din Reșița – punct de atracție pentru turiști
Administrație marți, 26 martie 2019, 11:33

Funicularul din Reșița – punct de atracție pentru turiști

Funicularul care traversează centrul oraşului Reşiţa, construit între anii 1963-1964, este o mărturie a sistemului de transport, ingenios...

Funicularul din Reșița – punct de atracție pentru turiști
Programe de formare profesională, organizate de ANOFM
Administrație luni, 4 iunie 2018, 07:56

Programe de formare profesională, organizate de ANOFM

Aproape trei mii de persoane din întreaga ţară pot participa luna aceasta la peste 160 de programe de formare profesională, organizate de...

Programe de formare profesională, organizate de ANOFM
Proiectul de buget pe 2018 al Timișoarei propune și realizarea unui metrou
Administrație sâmbătă, 17 februarie 2018, 09:57

Proiectul de buget pe 2018 al Timișoarei propune și realizarea unui metrou

Proiectul de buget al municipalităţii timişorene pentru anul 2018 va intra luni în dezbatere publică, printre investiţii propuse a demara în...

Proiectul de buget pe 2018 al Timișoarei propune și realizarea unui metrou
Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Administrație luni, 8 ianuarie 2018, 20:30

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor

Greu de crezut sau nu, într-o epoca modernă, în care mașinile își au locul lor bine știut în viața oamenilor, o țară, poate prima din...

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Administrație luni, 8 ianuarie 2018, 19:30

Mai multe spitale din țară vor fi dotate cu aparatură nouă

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog va semna marţi, la Palatul Victoria, contractele pentru achiziţia a 14 echipamente pentru tomografie...

Mai multe spitale din țară vor fi dotate cu aparatură nouă
Administrație luni, 8 ianuarie 2018, 18:00

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița

Lucrările de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmboviţa din Bucureşti vor începe luni, 8 ianuarie, şi vor dura aproximativ 10 zile, a...

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița
Administrație luni, 8 ianuarie 2018, 09:00

Peste 100 de agenții de turism au rămas fără licențe de funcționare!

Peste o sută de agenții de turism au rămas, anul trecut, fără licențe de funcționare! Datele Ministerului Turismului arată că este vorba mai...

Peste 100 de agenții de turism au rămas fără licențe de funcționare!
Administrație duminică, 7 ianuarie 2018, 20:30

Reparațiile Autostrăzii Soarelui – 35 de kilometri în 3 ani

Cea mai circulată autostradă pe timp de vară arată în multe locuri ca un drum judeţean. Sunt gropi, cârpeli cu bitum care deja a cedat sub...

Reparațiile Autostrăzii Soarelui – 35 de kilometri în 3 ani

Campionatul Național de handbal pe plajă va avea loc în august

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 21:00

În perioada 4-6 august în stațiunea Mamaia se vor desfășura meciurile turneului final al Campionatului Naţional de handbal pe plajă pentru juniori.

La competiție participă și echipe din județul Constanța: CSS Medgidia, AHC Dobrogea Sud Constanţa, CSS 1 Constanţa, CS Năvodari şi CSO Murfatlar la turneul masculin, iar CSS 1 Constanţa şi CSS Medgidia vor juca la turneul feminin.

După partidele din finale, duminică 6 august, de la ora 13.00 va avea loc festivitatea de premiere.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Turiștii pot vizita Brașovul cu bicicleta

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 20:10

A fost redeschis centrul de închirieri biciclete din Piaţa Sfatului.

I’Velo Relax din Braşov a redeschis pentru al VI-lea an consecutiv, Centrul de închirieri de biciclete din Piața Sfatului, care pune la dispoziţia braşovenilor și turiștilor 40 de biciclete. Programul de închirieri este de luni până duminică, în intervalul 11.30 – 20.30, cu excepția zilelor de duminică și sâmbătă, când centrul se va deschide la ora 9.30.

Bicicletele se pot închiria contra cost, dar și gratuit de tinerii sub 16 ani și de pensionari, pe baza carnetului de note, respectiv a cuponului de pensie.

Restul doritorilor de plimbări cu bicicleta vor plăti 4 lei pentru o oră, sau 15 lei pentru 24 de ore.

Prin această inițiativă, I’Velo Relax invită brașovenii să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, dar şi ca modalitate distractivă de a face mişcare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Firmele de curierat, cele mai reclamate la Protecţia Consumatorilor

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 19:20

Peste 83% dintre reclamaţiile depuse în primele şase luni ale anului la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Satu Mare, au fost pentru produse şi servicii nealimentare.

În total, la CJPC au fost depuse 242 de reclamaţii, din care 134 au fost soluţionate în favoarea consumatorilor.

Directorul adjunct Maria Pinter precizează că în cea mai mare măsură reclamaţiile sătmărenilor au avut ca obiect anularea garanţiilor la aparatura electronică şi electrocasnică achiziţionată, comenzi on line neonorate, produse neconforme şi prestări de servicii necorespunzătoare, care s-au situat pe primul loc în topul reclamaţiilor.

Cele mai reclamate au fost serviciile de curierat, urmate de serviciile de igienă din camerele de hotel, serviciile de transport în comun şi neinstalarea în termenul stabilit a aparatelor de aer condiţionat.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ministrul Pop: Elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la sport

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 19:00

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat joi că elevii din clasa a 5-a vor avea din toamnă manual şi la disciplina Educaţie fizică şi sport.

‘Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la disciplina educaţie fizică. (…) În 7 august finalizăm licitaţia pentru manualele la care s-au depus contestaţii. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluţii şi pentru aceste situaţii’, a scris Liviu Pop pe Facebook.

Ministrul a postat şi un link unde poate fi consultat unul dintre manualele aprobate.

Manualul de Educaţie fizică şi sport îi are autori pe: Laurenţiu Oprea, Vera Ana Pîslaru, Marilena Geanina Calistru, Dorin Stoican şi Vicol Eduard Nicuşor Şuţă.

Primul capitol din manual este cel privind ‘Organizarea activităţilor motrice’ şi cuprinde următoarele lecţii: ‘Formaţii de adunare în linie pe un rând şi pe două rânduri’, ‘Poziţia fundamentală stând şi derivatele acesteia’, ‘Alinieri în linie şi în coloană’, ‘Întoarceri de pe loc’, ‘Formarea coloanei de gimnastică’, ‘Pornire şi oprire din mers’, ‘Treceri dintr-o formaţie în alta’.

Capitolul doi din manual se intitulează ‘Dezvoltare fizică armonioasă’ iar cel de-al treilea, ‘Capacitate motrică’.

La capitolul patru, elevii vor învăţa despre disciplinele sportive şi la capitolul cinci, despre igiena şi protecţie individuală.

‘Comportamente şi atitudini’ este titlul capitolului şase.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Luminii la Giurgiu

Festivalul Luminii la Giurgiu

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 18:30

Festivalul Luminii revine sâmbătă, 29 iulie de la ora 20:00 la Giurgiu. Organizatorii activităţii – Cercetaşii României – ne amintesc ce înseamnă această acţiune. „Festivalul Luminii este un eveniment ce își propune să le aducă aminte oamenilor de bucuria lucrurilor mărunte. Timp de o zi, locuitorii orașului Giurgiu sunt invitați să se deconecteze de la problemele și stresul de zi cu zi, pentru a se bucura alături de cercetași și de ceilalți membrii ai comunității de atmosfera creată de miile de gulguțe ce vor lumina Parcul Alei și de numeroasele activități pregătite de cercetașii giurgiuveni.”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bojko Stanković: “Eu nu trăiesc într-o țară, ci în limba română!”

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 18:00

La emisiunea “România de nota 10” aducem în prim-plan personalitățile fără de care România nu ar putea să facă pași înainte și să devină o țară de nota 10.

Bojko Stanković a fost un om de excepție care a luptat întreaga sa viață pentru apărarea drepturilor comunității românești din Timocul Sârbesc, o personalitate puternică, entuziastă și tenace care s-a dedicat definitiv păstrării și promovării valorilor românești la sud de Dunăre.

Vicepreședinte al Consiliului Românilor de Pretutindeni, Bojko Stanković a declarat mereu că el nu locuiește într-o țară, ci în limba română, pe care a prețuit-o ca puțini alții și pe care a făcut eforturi neobosite să o introducă în mai multe școli din Zajećar frecventate de copiii celor cu rădăcini românești.

Pe 20 iunie, un tragic accident lângă Caransebeș l-a răpit dintre noi pe cel mai fervent susținător al drepturilor românilor din Serbia.

Moștenirea lăsată în urmă nu poate însă să se stingă odată cu dispariția fizică a lui Bojko Stanković, iar despre o parte dintre extraordinarele reușite ale acestui om excepțional veți afla din înregistrare pe care o gasiti integral pe site-ul romaniadenota10.ro

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”. 28 iulie, Ziua Națională a Ambulanței!

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 17:30

Prima ambulanță, o trăsura cu cai, a circulat pe străzile Bucureștiului în 28 iulie 1906, cu un echipaj format din sergenți de oraș, medicii interni și sanitari, instruiți chiar de dr. Nicolae Minovici, cel care întemeiase în același Societatea de Salvare.

Prima Societate de Ambulanta din Balcani a fost înfiintata de prof. dr. Nicolae Minovici în anul 1906, pe modelul primei statii de salvare care functiona deja la Viena.

Serviciul de Salvare a fost functionat sub deviza „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor„ si a fost condus timp de 35 de ani de prof.dr. Nicolae Minovici care a întretinut Societatea din veniturile proprii sau cu ajutorul contribuției unor oameni generoși.

A fost cea mai importantă operă socială a profesorului Minovici, cel care se ocupase și de lichidarea în mod științific a cerșetoriei și vagabondajului, înființase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte și inițiase construcția de vespasiene subterane și a primelor fântâni publice pe străzi.

Pe lângă Serviciul de ambulanță, dr. Nicolae Minovici a mai oferit bucureștenilor ceva special: primul muzeu de artă populară românească înființat în frumoasa sa Vila cu clopoței, donată în 1936 Primăriei orasului București. Ca recunoaștere a meritelor sale dr. Nicole Minovici avea să fie în același an primar al sectorului III Albastru, fără să fi candidat. Între anii 1931-1936 a donat de altfel întreaga sa avere, Ateneului Român, elevilor săraci și Comunei București.

De la ambulanța hipo, la aeroglisoare

În anul 1884 la Viena s-a înființat prima stație de salvare, în urma catastrofei provocate de izbucnirea unui incendiu în clădirea Teatrului Ring din capitala monarhiei.

Ambulanțele vieneze erau trăsuri cu cai și pe acest model a fost construită și prima ambulanță din București care a circulat din data de 28 iulie 1906.

Echipajul era format din sergenți de oraș instruiți de dr. Nicolae Minovici care îi îndemna: „Mergeti cât mai repede, dar să nu omorâti toți caii”.

Primul adăpost al hipo ambulanțelor a fost în grajdurile Prefecturii Politiei, iar al doilea la Cazarma „Guarzilor comunali”. Ca personal medico-sanitar lucrau medicii interni, sanitarii și întregul echipaj de salvare purta insignă și șapcă, ambele prețuite la fel ca și distincțiile. Serviciul nu funcționa între orele 1 și 6 dimineața.

În aprilie 1908 Societatea de Salvare a intervenit de 263 de ori, conform primelor statistici publicate de Societate și din august s-a instalat primul telefon propriu.

Patru ani mai târziu erau aduse de la Paris primele doua ambulanțe auto. Director general al Serviciului Sanitar era fratele profesorului Nicolae Minovici, doctorul și farmacistul Mina Minovici, autorul celui dintâi tratat complet de medicinp legalp din regiunea Balcanilor.

În memoriile sale dr. Nicolae Minovici consemna faptul în anul 1914 Salvarea a fost pentru prima oară solicitată de guvern pentru a-și aduce sprijinul în cazul intrării în război și ca urmare s-a lucrat intens pentru mărirea capacității de lucru a Salvării, organizându-se chiar și platforme de tramvai pentru transportul victimelor războiului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Astazi este Ziua Județului Timiș. Elevii de 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat vor fi premiați

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 17:00

Autoritățile județene sărbătoresc astăzi Ziua Timișului. Data de 28 iulie marchează instaurarea administraţiei româneşti în judeţul Timiş-Torontal. Anul acesta se împlinesc 98 ani de la acest moment istoric semnificativ pentru parcursul administrativ al județului Timiş.

Cu această ocazie, porțile Palatului Administrativ din Timişoara vor fi deschise pentru public. Autoritățile județene vor să instituie o tradiție a Porților Deschise pentru a facilita contactul direct cu cetățenii, care să aibă acces nemijlocit la informații.

Foaierul Palatului Administrativ va găzdui, cu începere de la ora 12:00, vernisajul expoziției foto-documentare Instaurarea Administrației Românești în Banat. Județul Timiș-Torontal și Caraș-Severin, expoziție organizată de Consiliul Județean Timiș în colaborare cu Muzeul Național al Banatului.

Totodată, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş, convocată cu acest prilej, vor fi premiaţi elevii care au obţinut media zece la examenul de bacalaureat şi la evaluarea naţională.

Vor fi premiați Rusu Paul Cristian (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara), Nesici Alexandra (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara), Criste Silviu Eric (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara), Morariu-Brînzei Tudor (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara), Purtator Larissa (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara) și Dinu M. Ansira-Ariadna (Colegiul Național Bănățean Timișoara) și de doi elevi de nota 10 la Evaluarea Națională, și anume:  Drăgănescu CN. Ioana Lisandra de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara și Jura F. Ștefan Alexandru de la Colegiul Național Bănățean Timișoara. Fiecare va primi câte o tabletă şi o diplomă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Directori DSP din vestul țării, demiși

Directori DSP din vestul țării, demiși

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 11:30

Șefii Direcțiilor de Sănătate Publică din județele Caraș-Severin și Hunedoara au fost demiși. Într-un comunicat al Ministerului Sănătății se precizează că în aceste județe și altele trei din țară, rata de vaccinare este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat.

Directorul executiv al DSP Caraş-Severin, dr. Dragoș Luca, a declarat, pentru expresdebanat.ro, că a aflat de demitere de la televizor. Mai mult, medical spune că va ieși public și va arăta deficiențele pentru care a fost făcut răspunzător. Potrivit caon.ro, în urmă cu o săptămână directorul DSP Caraş-Severin spunea că media județeană de vaccinare este de peste 75 de procente.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Blues, muzică veche românească și clasică în parcurile din sectorul 3

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 11:00

Primăria Sectorului 3 încheie seria din iulie a concertelor marca „Stagiunea muzicală estivală” și „Simfonii de vară” cu blues, muzică veche românească și clasică.

Vineri seară, de la ora 20:30, bucureștenii sunt așteptați în Parcul Alexandru Ioan Cuza la întâlnirea cu „Mr. Blues al României”, AG Weinberger. Eforturile cunoscutului artist de a promova în opt albume discografice muzica de peste Ocean au fost apreciate inclusiv la nivel internațional. Pentru primul album realizat în Statele Unite, „Nashville Calling”, AG Weinberger a fost nominalizat de șapte ori la premiile Grammy. În 1998, artistul a fost invitat la festivalul „Bluestock”, fiind singurul muzician non-american acceptat să participe la celebra manifestare.

Tot la foișorul din Parcul Alexandru Ioan Cuza vor veni sâmbătă, de la ora 18:00, Silviu Biriș și Taraful București, cu un spectacol interactiv în care artistul va cânta în mijlocul publicului, invitându-l în permanență la dans.

Duminică, de la aceeași oră, atmosfera va fi întreținută de formația „La Musica”.

De asemenea, bucureștenii sunt invitați sâmbătă și duminică, de la ora 20:00, la concertele din Parcul Colțea.
Atmosfera va fi întreținută de Grupul vocal Acapella și de Cvartetul Passione.

Accesul publicului la aceste evenimente este liber.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

IMPORTANT pentru cei care VÂND sau CUMPĂRĂ clădiri, terenuri sau mijloace de transport în 2017

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 10:30

Contribuabilii care înstrăinează clădiri, terenuri, mijloace de transport pe parcursul anului curent trebuie să achite impozitul aferent bunului respectiv pentru întreg anul 2017. Drept urmare, cumpărătorii datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Spre exemplu, dacă în cursul anului 2017 este înstrăinat un apartament, vânzătorul are obligația de a achita integral impozitul datorat în anul curent, în conformitate cu art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Amintim că atât cumpărătorul, cât și vânzătorul au obligația depunerii declarațiilor fiscale pentru declararea/scoaterea din evidență a bunului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii/înstrăinării.

Constituie contravenţii următoarele fapte:

– depunerea peste termen a declaraţiilor și se sancționează cu amendă de la 70 lei la 279 lei pentru persoanele fizice și de la 280 lei la 1.116 lei pentru persoanele juridice;

– nedepunerea declarațiilor și se sancționează cu amendă de la 279 lei la 696 lei pentru persoanele fizice și de la 1.116 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Nou manager la Teatrul de Vest Reşiţa

Nou manager la Teatrul de Vest Reşiţa

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 10:00

Nou manager la Teatrul de Vest Reşiţa. Este vorba despre actorul Marius Tudor. Acesta va asigura interimatul la conducerea unităţii de cultură până în 22 noiembrie 2017. Dan Mirea va rămâne în continuare director artistic al teatrului, după cum spune preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu. Marius Tudor este absolvent al Facultăţii de Arte George Enescu din Iaşi şi este angajat al Teatrului de Vest Reşiţa, ca actor, din anul 2007. marius Tudor a jucat de-a lungul timpului în mai multe spectacole pentru copii şi adulţi, între care „Un tramvai numit dorinţă”-de Tennesse Williams, „Migraaanţi”- de Matei Vişniec, „Hipnotizatorul”-de Vasilli Sigarev. (Daniela Tudor)

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Primăria Sfântu Gheorghe va prelungi programul de lucru la Casa Căsătoriilor pe timpul verii

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 09:20

Totodată intenţionează să introducă un sistem de programare on-line a cununiilor civile.

Prin urmare, căsătoriile vor putea fi oficiate de luni până vineri între orele 8-20, sâmbăta între orele 12-20 şi duminica între 12 şi 18.

Primăria va organiza în curând şi o licitaţie pentru achiziţionarea unui soft care va oferi mirilor posibilitatea de a se programa on-line pentru oficierea căsătoriei civile.

O altă măsură vizată de Primărie este extinderea programului de lucru cu publicul începând cu data de 1 septembrie, de luni până joi, de la ora 8 la 18, cu o pauză de jumărate de oră la prânz, în loc de o oră cât a fost până acum.

Angajaţii care vor lucra cu program prelungit vor fi plătiţi pentru orele suplimentare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cauți loc de cazare în Cluj? Încearcă la căminele UBB!

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 09:00

Universitatea Babeș-Bolyai pune la dispoziția celor care doresc să se cazeze în Cluj-Napoca, în perioada 1 – 10 august 2017, peste 1.100 de locuri în regim hotelier.

Locurile sunt situate în căminele proprii ale UBB și au tarife diferite, în funcție de nivelul de confort oferit.
Astfel tariful stabilit pentru un loc în camere cu trei paturi, baie proprie şi oficiu de gătit comun este de 109 lei / noapte, în timp ce cazarea în căminele cu cinci locuri în cameră, baie și oficiu de gătit comune costă 76,30 lei / loc / noapte. Cei care vor dori să se cazeze în camere cu două paturi, baie proprie şi oficiu de gătit comun vor plăti 110 lei+TVA / loc / noapte.

Persoanele care doresc să se cazeze în camerele oferite de Universitatea Babeş-Bolyai trebuie să transmită o solicitare în acest sens la adresa de e-mail social@ubbcluj.ro. Cererea trebuie să fie însoţită de o copie a documentelor de identitate (carte de identitate sau paşaport) pentru fiecare dintre persoanele care vor fi cazate, iar persoanele sub 18 ani se pot caza doar dacă sunt însoțite de un adult.

După înregistrarea cererii solicitanţii vor primi, tot prin e-mail, informații referitoare la plată, aceasta urmând să fie efectuată în avans, pe platforma de plăți online a UBB.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ANCOM: Utilizatorii care doresc acces la servicii în roaming trebuie să activeze un plan tarifar specific

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 08:30

Operatorii mobili pot comercializa abonamente sau cartele preplătite fără acces la servicii în roaming, ale căror resurse pot fi utilizate doar pe teritoriul României, iar utilizatorii care doresc acces la servicii în roaming trebuie să aibă activat un plan tarifar cu roaming inclus, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.

„Operatorii mobili pot să ofere planuri tarifare (abonamente ori cartele preplătite) fără acces la servicii în roaming. Aceste planuri tarifare se adresează utilizatorilor care nu doresc să utilizeze serviciile de telefonie mobilă și atunci când călătoresc în afara României, preferând să beneficieze de resurse naționale la prețuri avantajoase. Utilizatorii de planuri tarifare fără roaming care doresc acces la acest serviciu pot să își schimbe planul tarifar cu unul cu roaming inclus sau să își achiziționeze un plan tarifar suplimentar, cu roaming inclus. Schimbarea planului tarifar sau a altor clauze se poate efectua conform prevederilor din contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul. Trecerea de la un plan tarifar fără roaming la unul cu roaming presupune, de regulă, creșterea prețului, dar și a resurselor incluse, astfel că poate conduce la începerea unei noi perioade minime contractuale”, notează ANCOM.

Potrivit sursei citate, toate planurile tarifare cu serviciul de roaming activat beneficiază de „roam like at home” în UE/SEE. Totodată, utilizatorii finali pot alege din oferta operatorului o modalitate alternativă de tarifare a serviciului de roaming, în locul ‘roam like at home’.

Pe de altă parte, dacă operatorul mobil nu respectă drepturile de utilizare a serviciului de roaming în spațiul UE/SEE, se poate trimite o sesizare către ANCOM.

Secțiunea InfoCentru din pagina de Internet ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune) și serviciile poștale, pentru a-i sprijini în alegerea și folosirea acestor servicii.

Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la Internet.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Subiecte pe agenda şedinţei de guvern

Subiecte pe agenda şedinţei de guvern

Publicat de adinaiftime, 28 iulie 2017, 08:00

Modificările fiscale avute în vedere de Guvern nu sunt menite să pună presiune pe mediul de afaceri, a afirmat, joi, 27 iulie, premierul Mihai Tudose.

El a avut o primă discuţie cu reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor cărora le-a spus că schimbările cu privire la plata contribuţiilor sociale pentru contractele part-time au scopul să protejeze aceste categorii de salariaţi, asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public.

Prim ministrul a dat din nou asigurări că Guvernul nu va introduce taxarea pe cifra de afaceri, nici taxa de solidaritate, iar contribuţiile la pensii şi sănătate vor fi plătite în continuare de către angajator.

De altfel, în deschiderea şedinţei Executivului, premierul Mihai Tudose a anunţat că Ministerele Muncii şi de Finanţe vor prezenta pe site-urile oficiale „explicaţii foarte clare” despre plata contribuţiilor obligatorii.

Totodată, seful cabinetului s-a arătat nemulţumit de primele măsuri luate în cazul problemelor cu vaccinarea şi a cerut detalii titularului de la agricultură în legătură cu dublul standard la produse alimentare în România.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Tîrgu-Mureșul va deveni capitala mondială a pompierilor

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 22:00

Între 30 august și 3 septembrie municipiul va găzdui Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor.

Ca organizator, România va avea trei echipaje, a declarat comandantul ISU Horea Mureș, gen. Dorin Oltean, care a precizat că la competiția organizată la Tg. Mureș vom fi reprezentați de echipajele ISU București, Ilfov și Mureș:

”Este pentru prima dată când, în cadrul unei competiții mondiale, se înscrie un numnăr maxim de echipe, de 36 la descarcerare și 36 de echipe la traumă. Este îmbucurător pentru noi, ca țară organizatoare și, de ce să nu o spunem, ca oraș, Tg. Mureș, care va fi capitala pompierilor din lume, în această perioadă, să avem, un număr maxim de echipe. România va fi reprezentată de echipele care, la competiția națională de anul trecut, au luat primele trei locuri, ISU Mureș, ISU Dolj și ISU București-Ilfov.”

Competiția, la care vor participa peste 600 de persoane, va fi organizată în Parcul Municipal din Tg. Mureș și va avea două segmente: descarcerare și traumă.

Un producător de autoturisme a pus la dispoziția organizatorilor 140 de mașini noi , care vor fi distruse în simulările intervențiilor SMURD.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Conserve de pește și șuncă de porc, mai slabe calitativ în România decât în țări UE

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 21:30

Ministerul agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu alt standard calitativ comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană.

Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi tot 29, identice, din magazinele româneşti, din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolata. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului energetic, a explicat ministrul agriculturii, Petre Daea.

De exemplu, cantitatea de peşte este mai mică în conservele din România, decât în cele din Germania sau valoarea de kilocalorii din şunca de porc este mai mică la noi cu aproximativ 80 de kilocalorii. Produsele respective nu pun în pericol sănătatea consumatorului şi nu vor fi retrase de pe piaţă deoarece nu există reglementări europene cu privire la dublul standard, a explicat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru protecţia Consumatorului, Bogdan Pandelică.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Primăria Reşiţa dotează cabinetele medicale din incintele unităţilor de învăţământ!

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 20:30

Primăria Municipiului Reşiţa a investit prin Direcţia de Asistenţă Socială, în dotarea cabinetelor medicale din incintele unităţilor de învăţământ!

La începutul acestei săptămâni, o echipă din cadrul primăriei, împreună cu viceprimarul Adrian Dacica, a continuat acest demers prin inaugurarea cabinetelor stomatologice din următoarele unităţi de învăţământ: Şcoala Generală nr. 1, Colegiul Naţional Traian Lalescu, Liceul Mircea Eliade, Universitatea Eftimie Murgu. Cabinetele din aceste şcoli deservesc toţi elevii şi studenţii care işi desfăşoară activitatea şcolară în Municipiul Reşiţa. Valoarea totală a investiţiei este de 58.835,04 lei.

 De asemenea, administraţia locală are în vedere, în perioada imediat următoare, înfiinţarea şi dotarea unui cabinet şcolar în cadrul Liceului Diaconovici Tietz.Primăria Municipiului Reşiţa face eforturi în a susţine activitatea medicală gratuită pentru elevi şi studenţi. În anul 2016, pentru toate cabinetele medicale şcolare, s-a cheltuit suma de 22.785,52 lei din bugetul local iar prin transfer de la Ministerul Sănătăţii – 61.087 lei.

Este important de menţionat faptul că activitatea medicală se desfăşoară şi pe durata vacanţei, elevii beneficiind de consultaţii gratuite.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Război declarat maşinilor abandonate

Război declarat maşinilor abandonate

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 20:00

Prin intermediul serviciului de specialitate, Primăria Satu Mare continuă acţiunea de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public.

După inventarierea efectuată şi înştiinţarea proprietarilor cu privire la obligativitatea eliberării spaţiului public, în 24 iulie au fost ridicate zece maşini abandonate. În luna iunie, în doar trei zile au fost ridicate 15 astfel de autovehicule.

Acțiunea de ridicare a autovehiculelor abandonate cu/fără stăpân va continua în același ritm susținut până la eliberarea domeniului public de toate rablele. Ne propunem să redăm aspectul civilizat al străzilor, dar mai ales să eliberăm locurile ocupate în cartierele municipiului, cu încălcarea prevederilor legale– a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Iași- Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 19:30

Sâmbătă, 29 iulie 2017, orele 17.00-19.00 la Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor ce se va desfăşura la Iaşi în Parcul Copou printr-un eveniment public de informare a populaţiei denumit “Biblioteca vie”.

Evenimentul este organizat la Iaşi de către Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) în parteneriat cu Asociaţia „Aproape de Oameni” Iaşi (A.D.O. IAŞI), Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (C.N.A.S.R. IAŞI).

Alături de voluntarii APAH-RO, A.D.O. IAŞI şi CNASR IAŞI care vor oferi pliante informative privind hepatitele şi care vor vorbi despre activitatea Asociaţiei, ieşenii vor putea avea discutaţii cu medicii: Conferentiar Dr. Vasile Drug de la Colegiul Medicilor Iaşi, medic primar gastroenterologie în cadrul Spitalului “Sfantul Spiridon” Iaşi şi Dr. Richard Constantinescu – autor şi iatroistoriograf, cadru didactic la U.M.F. “Grigore T. Popa” Iaşi.
La nivel internaţional, Ziua Mondială a Hepatitei este marcată prin diferite acţiuni simbolice pe data de 28 iulie. Hepatita este o boală infecţioasă care afectează 325 de milioane de persoane (statistici OMS, 2015). În România, conform estimărilor specialiştilor, peste 800.000 de persoane sunt infectate cu virusul hepatitei B, în timp ce aproximativ 600.000 suferă de hepatita C. România este a patra ţară din Europa în clasamentul deceselor cauzate de afectiunile hepatice.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Iubiri extreme la Divan Film Festival 2017: de la nationalism la violenta conjugala

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 19:00

Divan Film Festival, unicul eveniment dedicat filmului și bucătăriei balcanice, va avea loc în perioada 18 – 26 august, în Craiova și Port Cultural Cetate. Balkan Love, tema celei de-a opta ediții, reunește patru drame sociale care abordează diferit o problemă universală: dragostea.

Recent selecționat la Festivalul de la Sarajevo, în secțiunea Forum, și prezentat în cadrul secțiunii Panorama Special la Berlinale 2017, When the Day Had No Name (r. Teona Strugar Mitevska, Macedonia/Belgia,2017) e transpunerea cinematografică a unui eveniment real – moartea violentă a unor adolescenți, în 2012, pe malul unui lac în apropiere de Skopje – și totodată potretul acid al inechităților sociale care domină Macedonia contemporană. Adolescentul Milan (Leon Ristov) locuiește, alături de fratele său, într-o vilă luxoasă și conduce un jeep, iar asta nu are cum să nu se răsfrângă asupra relațiilor cu cei apropiați. La polul opus al balansoarului social stau nu doar prietenii săi, ci și prostituata anonimă (și minoră) pe care toții o folosesc ca ritual de trecere sau ca sac de box. În Macedonia regizoarei Teonei Strugar Mitevska, cei fără nume primesc o voce, iar realitatea e prezentată așa cum e: fără compromisuri și fără happy end. Imaginea filmului este semnată de Agnès Godard, câștigătoare a unui premiu César pentru Cea mai bună imagine și celebră pentru colaborările sale cu Claire Denis.

A Stinking Fairytale/ Smrdljiva bajka (r. Miroslav Momcilovic, Serbia/Bulgaria, 2015) ne introduce într-o lume pe care o vedem zi de zi în jurul nostru, dar aproape niciodată pe ecranul de cinema. Eroii acestei povești de dragoste atipice sunt oameni ai străzii, iar povestea lor e cu atât mai fascinantă cu cât romance-ul lor se înfiripă și se desfășoară în condiții cât se poate de potrivnice. În ciuda lipsei unui domiciliu stabil sau a unei surse de venit, relația dintre Moma și Ema urmează poticnit drumul, iar privirea regizorului îi urmărește cu umor, înțelegere și căldură.

Câștigător al Premiului Fedeora la Festivalul de la Veneția și selecționat anul acesta la Sarajevo (secțiunea Forum), Quit Staring at My Plate/ Ne gledaj mi u pijat (r. Hana Jusic, Croația/Danemarca, 2016) ne aduce aminte că suferința extremă își poate face culcuș pretutindeni, chiar și în siguranța relativă a apartamentului de bloc. Noțiunea de normalitate e în general relativă, dar parcă niciodată atât de relativă ca în povestea Marijanei (Mia Petricevic). Violența conjugală și discriminarea pe criterii de gen sunt constante în filmul regizoarei Hana Jusic, unul în care încremenirea în proiect are tot tragismul unui destin frânt.

În contextul crizei parcă fără sfârșit a refugiaților, Amerika Square/ Plateia Amerikis (r. Yannis Sakaridis, Grecia/Marea Britanie/SUA, 2016) are toată forța unui semnal de alarmă. Care e linia de demarcație între patriotism și extremism? Până unde ai fi dispus să mergi pentru a apăra tradițiile naționale și stilul tău de viață, luptând împotriva celor care le pun sub semnul întrebării? Nakos (Makis Papadimitriou) răspunde fără prea multă empatie la aceste întrebări. În cele din urmă, violența și xenofobia se întorc împotriva lor înseși, într-un film cu risc ridicat de a ne pune pe gânduri.

Divan Film Festival va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (Centrul Vechi și Cinema Inspire), iar în perioada 21 – 26 august în Port Cultural Cetate din județul Dolj. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele Divan Film Festival.

În timpul desfășurării festivalului, camparea este gratuită în Portul Cultural Cetate, iar înscrierile se pot face printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Divan Film Festival.

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Național al Cinematografiei și Institutului Cultural Român.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

La Constanța se va disputa Aqua Challenge

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 18:30

Cea de-a șaptea ediție a Aqua Challenge, maraton de înot în Marea Neagră se va desfășura sâmbătă, 29 Iulie, în zona Plăjii Zoom Beach din Constanța.

Aqua Challenge – primul maraton de natație în mare din România – este o competiție de masă care se adresează atât înotătorilor amatori, cât și celor elite (de performanță).

Anul acesta, ca și noutate există proba de 200 m , care se adresează exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 7-10 ani.

Probele de anul acesta se adresează atât celor care abia au descoperit înotul în apă deschisă, cât și celor mai experimentați: proba copiilor (200m), proba super scurtă (500 m), proba scurtă (1500 m) și proba lungă (5000 m).

Program:
Vineri, 28 Iulie: 16.30-20.00 predare kit-URI

Sâmbătă, 29 Iulie:
– 8.00-9.00 predare kit concurs
– 9.15 ședința tehnică
– 9.30 start proba 200m
– 9.45 start proba 500m
– 10.10 start probe 1500m și 5000m.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Faptele s-au prescris

Faptele s-au prescris

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 18:00

Neculai Onțanu scapă de pedeapsă.

Curtea de Curtea de Apel București a decis, încetarea procesului penal împotriva fostului primar al Sectorului 2.

Instanța și-a motivat decizia prin prescripția faptei de luare de mită.

Hotărârea nu este definitivă, transmite Agerpres.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Comentatorul sportiv Ilie Dobre a intrat pentru a 11-a oară în Cartea Recordurilor

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 11:50

Celebrul comentator sportiv Ilie Dobre, de la Radio România Actualităţi, a intrat pentru a 11-a oară în Cartea Recordurilor, stabilind un nou record mondial.

World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale), cea mai mare şi mai prestigioasă organizaţie din lume care certifică recordurile mondiale l-a desemnat, pentru a doua oară, în ziua de 20 iulie 2017, “Cel mai de succes comentator sportiv de radio din lume“. O performanţă inegalabilă în istoria presei mondiale.

Comentatorul Ilie Dobre deţine alte recorduri mondiale: 35 secunde şi 6 zecimi; 31 secunde şi 27 secunde, în transmisiunea unui gol în direct, fără respiraţie; 52 de secunde şi 3 zecimi în transmisiunea unui gol în direct, fără respiraţie, în studio; 1 minut şi 8 secunde, cu o singură respiraţie, şi 42 de secunde cu respiraţie.

World Record Academy i-a acordat totodată, premiul “Omul Anului în Media” (2014),” specificând că Ilie Dobre a fost premiat, în anul 2008, de Preşedinţia României, cu “Ordinul Naţional pentru Merit“, în grad de Cavaler.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Oradea va avea un Muzeul al Francmasonieriei, unic în Europa de Est. S-a semnat contractul de finanțare

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 11:00

Oradea va avea singurul Muzeu al Francmasoneriei din Europa de Est până la finalul anului 2019. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan care a precizat că noul muzeu va fi realizat cu fonduri europene în valoare de 5,5 milioane lei, în clădirea special construită, în 1901, ca sediu regional al masonilor.

Primarul Ilie Bolojan a semnat la Cluj-Napoca, contractul de finanţare pentru reabilitarea vechii clădiri, care a adăpostit, în ultima perioadă, sediul Vămii Oradea.

Potrivit primarului, în perioada următoare, cel mai probabil la sfârşitul lunii august, se va scoate la licitaţie execuţia acestei lucrări, contractarea fiind postată pe SEAP. “Durata de implementare este de circa 30 de luni, deci cam peste doi ani, la sfârşitul anului 2019, vom putea inaugura acest muzeu, unic în Europa de Est”, a declarat Bolojan.

Clădirea francmasonilor este, conform specialiştilor, unul dintre cele mai frumoase din Oradea, cu o arhitectură eclectic și secession . Creaţia arhitecţilor Bálint Zoltán şi Jámbor Lajos, din 1901, a avut destinaţia de sediu al masoneriei regionale.

Clădirea Muzeului Francmasoneriei din Oradea, constând în construcţie de 442 mp la sol (parter) şi teren curte, cu o suprafaţă totală de 1.714 mp, face parte din zona centrală a municipiului Oradea – suprapusă peste oraşul istoric, fiind situată pe Calea Armatei Române nr. 4, în vecinătatea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, cel mai mare muzeu din Transilvania.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Minerii din Valea Jiului vor lucra non-stop!

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 10:30

Producţia de energie din hidrocentrale s-a redus din cauza secetei, astfel că minerii din Valea Jiului vor lucra şi în weekenduri. Ca să facă faţă cererii de cărbune pentru sistemul energetic naţional, minerii din Valea Jiului lucrează şi în zilele libere, urmând să facă acelaşi lucru şi în luna august.

Administraţia Complexului Energetic Hunedoara a încheiat un acord cu sindicatele în acest sens, iar minerii vor fi chemaţi la muncă sâmbăta şi duminica însă doar în abatajele productive. Directorul general Viorel Stancu a explicat că seceta este motivul pentru care huila este atât de solicitată, având în vedere scăderea producţiei de electricitate furnizată de hidrocentrale, iar preţurile la care Complexul energetic Hunedoara tranzacţionează energia pe piaţa zilei următoare sunt mai mari cu 30 – 40%.

Ca să poată asigura necesarul de cărbune, administraţia complexului a angajat peste 100 de munctiori la minele Vulcan şi Livezeni, având în vedere numărul mare de mineri care întrunesc condiţiile de pensionare anul acesta.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un nou punct de atracție pentru turiști, pe harta Clujului

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 10:00

Castelul Banffy de la Răscruci va fi reabilitat cu fonduri europene şi va fi inclus în circuitul cultural al Clujului.

Domeniul, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean, are nevoie de aproximativ 5 milioane de euro, bani care au fost deja aprobaţi de Comisia Europeană.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a precizat că lucrările de restaurare vor începe cel mai probabil în prima parte a anului viitor, după ce constructorul va fi stabilit prin licitaţie internaţională:

Încercăm să reabilităm acel palat care cred eu că va aduce mulţi turişti şi mulţi bani judeţului nostru. După restaurare vrem să amenajăm acolo un centru cultural, care să intre într-un circuit de evenimente împreună cu Muzeul de Artă, împreună cu celelalte muzee pe care Consiliul Judeţean le deţine. Sper să fie un proiect de bun augur pentru toţi cei care vor să viziteze judeţul Cluj. (Alin Tişe)

Castelul de la Răscruci a fost construit în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de baronul Adam Banffy, şi servea ca domeniu de vânătoare.

Baronul, de profesie medic, a lucrat împreună cu muncitorii la amenajarea decoraţiunilor interioare din lemn, cu care sunt împodobite două dintre încăperi.

Castelul Banffy de la Răscruci, care avea amenajat inclusiv un lac în curtea interioară, a servit ulterior drept model pentru complexul Chios din Parcul Central al Clujului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ministrul Sănătății a propus schimbarea din funcție a șefilor Direcțiilor de Sănătate din cinci județe

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 09:30

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov, în urma analizei privind implementarea campaniei națională de vaccinare, informează Ministerul Sănătății.

”Cinci Direcții de Sănătate Publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale”, precizează MS.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai direcțiilor de sănătate publică din următoarele județe: Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov. În cazul celorlalți directori de direcții de sănătate publică din țară, s-a decis transmiterea unui avertisment scris.

Propunerea de schimbare a reprezentanților DSP-urilor a fost prezentată premierului Mihai Tudose, în scopul eficientizării activității instituțiilor de sănătate publică la nivel local.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Folk pe Drumul Regelui

Folk pe Drumul Regelui

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 09:00

Asociaţia Concesionarilor „Corneşul Mare” din Rânca organizează vineri, 28 iulie, o serie de recitaluri de excepţie pe Transalpina.

Muzica folk va fi la ea acasă, începând cu ora 20.00, iar printre cei care vor susţine recitaluri folk se numără Andrei Păunescu, Ovidiu Mihăilescu, Dan Vană, Dinu Olăraşu, Cătălin Stepa şi Filip Cârciumaru.

Amfitrionii evenimentului sunt poeţii Clara Mărgineanu şi Andrei Novac.

O zi mai târziu, pe 29 iulie, are loc Transalpina Rockfest, eveniment care îi aduce la Rânca pe Viţa de Vie, Vunk, Kryopton, Kempes, Extra: The Rock Tribute AC-DC, 9,7 Richter. Evenimentul muzical are loc pe platoul de la intrarea dinspre Novaci, începând cu ora 17.00.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Din 2018 am putea folosi cartea electronică de identitate

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 08:30

Cartea electronică de identitate, care va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, ar urma să fie folosită de anul viitor.

Termenul a fost anunţat astăzi, după o dezbatere publică privind proiectul de lege referitor la introducerea acestui act, ce îi va permite titularului şi să se autentifice pe internet pentru a beneficia de servicii bancare, fiscale sau educaţionale.

Avantajele au fost prezentate de responsabilii de la Ministerul de Interne, dar opoziţia în rândul participanţilor a fost ridicată, mai ales faţă de introducerea unui cip electronic în viitorul act de identitate.

Noile cărţi de identitate electronice înseamnă atacuri împotriva Ortodoxiei, dar şi încălcarea drepturilor omului – au susţinut unii participanţi la dezbatere din cadrul societăţii civile.

Pe de altă parte, autorităţile spun că noile cărţi electronice sunt utile pentru securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migraţiei ilegale şi al traficului de droguri şi de persoane.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, la Muzeul Satului

Publicat de adinaiftime, 27 iulie 2017, 08:00

Tinerii pasionaţi de meşteşuguri tradiţionale – olărit, modelaj, ţesut sau încondeiat ouă – se pot înscrie la atelierele ce se desfăşoară la Muzeul Satului din Bucureşti, până pe 11 august, în cadrul Taberei de creaţie ‘Vara pe uliţă’.

Proiectul face parte din programul pedagogic ‘Vacanţă la Muzeul Satului’, derulat de 25 de ani. Ediţia din acest an aduce în atenţie meşterii populari care ‘au crescut’ pasiunea copiilor pentru meşteşug şi copiii care şi-au întrecut maeştrii.

Copiii şi tinerii, dornici să înveţe din tainele meşteşugurilor tradiţionale româneşti, sunt aşteptati să participe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 14:00, timp de şase săptămâni la atelierele de olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, croit ii, modelaj – grupa baby, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, împletituri vegetale, măşti populare, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri populare, jucării din lemn. Sunt organizate şi ateliere de pictură – desen grupa baby, foto, teatru de păpuşi.

Între orele 12:00 şi 13:00, când are loc ‘Pauza de divertisment’, sunt programate jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, cunoaşterea animalelor domestice, activităţi de prevenţie şi prim ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, grădinărit.

‘Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârstă şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României’, precizează organizatorii.

Micuţii cu vârsta între 3 şi 9 ani au nevoie ‘obligatoriu’ de însoţitor. Taxa este de 150 de lei pentru un participant, pe săptămână. Taxa pentru însoţitor este de 20 de lei.

Înscrierea la ateliere se poate face şi online pe site-ul oficial al muzeului, prin trimiterea fişei de înscriere însoţită de dovada plăţii atelierului respectiv.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Daniel Tudorache: Consilierii locali vor ca toți banii Primăriei să meargă la plata datoriilor făcute de predecesorii mei!

Publicat de adinaiftime, 26 iulie 2017, 21:30

Astazi, sedinta Consiliului Local al Sectorului 1 a fost suspendata, din cauza lipsei de cvorum, dupa ce consilierii locali ai PNL si USR au parasit sala de sedinta. Ei au protestat, in acest fel, fata de adoptarea unui proiect de hotarare privind solicitarea acordului pentru infiintarea unei asociatii sportive. In acel moment fusesera discutate doar 14 proiecte dintre cele 41 aflate pe ordinea de zi. Printre proiectele care nu au apucat sa intre in dezbaterea consilierilor se numara si unul privind acordarea unui ajutor umanitar unui cetatean ranit de caderea unui copac, in Sectorul 1.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, spune ca asociatia sportiva pentru a carei infiintare se cerea acordul nu are ca obiect doar fotbalul si echipa Rapid, ci si alte sporturi. Mai mult decat atat, hotararea adoptata astazi nu prevede cheltuirea unor sume de bani, ci este vorba doar despre un acord de principiu. Sumele de bani care ar urma sa fie alocate activitatii viitoarei asociatii sportive vor trebui aprobate tot de catre Consiliul Local, cu o majoritate de jumatate plus unul din numarul consilierilor aflati in functie, explica Tudorache.

Edilul din Banu Manta considera ca parasirea salii de sedinta reprezinta o strategie pentru a bloca autoritatea locala. „Consilierii blocheaza proiectele prin care se aloca bani pentru proiectele importante pentru comunitatea locala, pentru ca, apoi, sa ma acuze de o slaba executie bugetara! De fapt, ei doresc ca toti banii Primariei Sectorului 1 sa se duca pe plata datoriilor facute de catre alti primari inaintea mea”, acuza Tudorache.

Consiliul Local al Sectorului 1.este alcatuit din 24 de consilieri, din care 8 PNL si 6 USR. Primarul Daniel Tudorache se sprijina pe doar 13 voturi ale consilierilor PSD si PMP. La sedinta de astazi, au fost prezenti 13 consilieri din majoritatea care il sustine pe primar si doar 12 din opozitie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cei doi răniți în accidentul din Ungaria, aduși în țară

Publicat de adinaiftime, 26 iulie 2017, 21:00

Medicii din Oradea ţin legatura cu cei din Ungaria pentru a decide când cei doi răniţi grav în accidentul, de ieri, de microbuz pot fi aduşi în ţară.

Amintim că în acest accident trei români şi-au pierdut viaţa şi şase au fost răniţi.

Toţi erau pasageri într-un microbuz ce a intrat în spatele unui camion oprit într-un refugiu.

Potrivit concluziilor preliminare ale poliţiei ungare se pare că şoferul ar fi adormit la volan.

Microbuzul cu numere de înmatriculare bulgăreşti pornise din Marea Britanie şi urma să ajungă în România.

Accidentul s-a produs cu doar câţiva kilometri înainte de graniţă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii brașoveni

Publicat de adinaiftime, 26 iulie 2017, 20:20

Plecarea în stațiuni de se va face din 11 august.

Casa Judeţeană de Pensii Braşov va primi 420 de bilete de tratament, în cadrul celei de-a 11-a serii, cu plecare din data de 11 august, iar biletele sunt pentru diferite stațiuni din țară dar și de pe Litoral, care în această perioadă sunt și cele mai căutate.

Dintre cele 420 de bilete care vor ajunge la Casa Județeană de Pensii Brașov, aproximativ 50 sunt gratuite și vor fi eliberate către beneficiarii legilor speciale: veterani de război, pensionari de invaliditate, deținuți politic, deportați și alte categorii.

De la începutul anului, Casa Județeană de Pensii Brașov a primit un număr de 1.848 de bilete de tratament în stațiunile din întreaga țară.

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Sănătate marți, 16 martie 2021, 17:55

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!

Opt echipe mobile de vaccinare la domiciliu au devenit operaţionale, de astăzi, în Timişoara, pentru cei care nu se pot deplasa, precum şi...

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Sănătate luni, 8 martie 2021, 16:33

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat un focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. 12 copii și şapte...

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
Sănătate vineri, 5 martie 2021, 14:36

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. 752.234 de pacienți...

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate joi, 11 februarie 2021, 14:18

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!

Până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 755.126 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)....

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate marți, 2 februarie 2021, 15:05

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!

2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel...

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!
Sănătate luni, 25 ianuarie 2021, 17:13

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!

295 de doze de vaccin anti-COVID-19 nu au fost folosite în judeţul Cluj, dintre care aproximativ 240 la Institutul de Gastroenterologie din...

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!
Sănătate luni, 18 ianuarie 2021, 14:57

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 625.449 de...

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!
Sănătate joi, 7 ianuarie 2021, 16:00

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!

Peste 2.200 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate anti-COVID de la începutul campaniei, autorităţile anunţând că, astăzi a fost...