Patrimoniul cultural istoric al zonei de sud-est a Regiunii Centru va fi mai bine pus în valoare, cu sprijinul fondurilor Regio 2014-2020, după derularea lucrărilor la Incinta de Vest a Cetăţii Râşnovului din judeţul Braşov.
Contractul de finanţare al acestui obiectiv a fost semnat la sediul ADR Centru de către Liviu Butnaru, primarul oraşului Râşnov şi de Simion Creţu, director general ADR Centru.
Fondurile contractate pe domeniul care vizează reabilitarea obiectivelor de patrimoniu vor sprijini autorităţile publice locale, sau instituţiile şi organizaţiile care au pregătit proiecte să deruleze lucrări importante la aceste obiective, pentru a le readuce la viaţă.
Avem semnate până în prezent, 17 proiecte la nivel regional pe această prioritate de investiţii, a căror valoare totală depăşeşte 185 milioane lei, fapt care ne face să apreciem că, peste doi sau trei ani, lucrările de consolidare şi restaurare a acestor monumente şi moşteniri istorice vor duce la creşterea numărului de vizitatori şi la dezvoltarea micilor afaceri din zonele proiectelor.
Pentru judeţul Braşov, acest proiect este al doilea, după semnarea contractului de finanţare a reabilitării Cetăţii Făgăraşului, în urmă cu doar câteva zile, ceea ce înseamnă că in jur de nouă milioane de euro vor fi atrase pentru dezvoltare, în acest sector, a spus, Simion Creţu, director general ADR Centru.
Prin proiectul ”Restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a Cetăţii Râşnov (incinta de vest) şi crearea infrastructurii conexe” cu o valoare totală de 16 milioane de lei, Primăria oraşului Râşnov, judeţul Braşov, are alocate fonduri nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro.
Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, au efectuat o serie de controale la cele două tabere şcolare de la Chevereşu Mare şi Poieni Strâmbu, singurele unităţi de acest gen rămase funcţionale, pentru elevii care vor să îşi petreacă o parte din vacanţă, departe de monitorul calculatorului sau de canicula din oraş. În prezent, tabăra de la Poieni dispune de 54 de locuri şi cea de la Chevereş de 53 de locuri permanente. În urma controlului, medicii DSP au constatat că tabăra de la Chevereşu Mare are dotări corespunzătoare, sursă de apă potabilă cu probe analizate la zi, apă rece şi apă caldă, bloc alimentar adecvaţ grupuri sanitare igienizate şi întruneşte toate condiţiile pentru a primi loturile de elevi. Nici la Poieni Strâmbu nu au fost găsite deficienţe majore, singurele recomandări au fost schimbarea unor prize şi achiziţionarea unui boiler nou.
”Inspectorii au mai recomandat dezinsecţia spaţiilor de cazare după plecarea fiecărui grup de copii. Controalele inspectorilor se vor repeta pe toată perioada de funcţionare a taberelor”, a declarat Dana Şpac, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Înainte de 1989, în Timiş existau peste zece tabere şcolare care ofereau elevilor sute de locuri de cazare, printre cele mai cunoscute din Timiş erau cele de la Bogda, Herneacova şi Poieni Saţ care în momentul de faţă sunt în paragină.
Curtea Constituţională a României (CCR) ia în discuţie miercuri excepţia referitoare la Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri.
Sesizarea a fost formulată de 70 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.
PNL a anunţat în luna mai că Grupul deputaţilor liberali a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, pentru forma adoptată de Camera Deputaţilor.
‘Forma iniţială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanţiale aduse în a doua Cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, norme care schimbă sensul iniţiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei Camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului. În acelaşi timp, nu sunt specificate în mod concret sursele de finanţare şi alocările bugetare necesare acoperirii activităţilor desfăşurate cu ocazia Centenarului’, se explica într-un comunicat al PNL.
Potrivit liberalilor, majoritatea parlamentară a impus soluţii legislative care încalcă reglementări constituţionale ce privesc atributul preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare în numele statului român.
‘Prin forma legii adoptate în Camera Deputaţilor este eludată instituţia preşedintelui României din acest mecanism constituţional, fiind instituite în paralel alte tipuri de medalii şi distincţii prilejuite de aniversarea Marii Uniri, spre a fi acordate prin hotărâre a Parlamentului ori prin hotărâre a Guvernului’, susţine PNL.
Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 – 1918) şi Centenarul Marii Uniri a fost adoptată pe 3 mai.
Cursurile sunt organizate de Institutul Cultural Român la Universitatea ‘Transilvania Braşov’.
Cursanţii sunt din Marea Britanie, Italia, Islanda, Portugalia, Spania, Belgia, Germania, Olanda, Slovenia, Elveţia, Ungaria, SUA, Canada, Brazilia şi China .
Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească – cel mai longeviv program al ICR şi unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii şi culturii române din ţară – se desfăşoară în perioada 4-29 iulie 2017.
Programul evenimentului cuprinde 60 de ore de cursuri intensive de limbă română şi o serie de prelegeri pe tematici diferite .
Programul de documentare culturală le oferă studenţilor excursii la Gura Râului, judeţul Sibiu, pe Transfăgărăşan, la Sighişoara şi Mălâncrav în judeţul Mureş, Canionul 7 Scări în judeţul Braşov, Casa Memorială George Enescu de la Sinaia şi la Conacul Urlăţeanu, din judeţul Prahova.
Divan Film Festival, Unicul festival din România dedicat filmului şi artei culinare balcanice, revine anul acesta între 18 şi 26 august, la Craiova şi Port Cultural Cetate.
Dacă ediţia trecută a avut în centrul atenţiei poveştile urbane din Balcani, tema acestei a VIII-a ediţii este dragostea. Eveniment anual organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” va avea loc, anul acesta, în perioada 18 – 20 august în Craiova şi în perioada 21 – 26 august în Portul Cultural Cetate, din judeţul Dolj.
Festivalul a reuşit în cele şapte ediţii de până acum, prin filmele prezentate, participarea unor cineaşti de prestigiu din România şi din alte ţări balcanice, concertele şi spectacolele culinare, nu numai să promoveze filmul românesc şi colaborarea cinematografică în regiunea balcanică, dar şi să devină cunoscut ca o manifestare culturală cu o atmosferă unică.
Consiliul Local Timişoara a făcut primul pas pentru construirea unei săli polivalente din bani de la bugetul local.
Primarul Nicolae Robu a propus alocarea unei sume de 400.000 de lei pentru studuo de fezabilitate ca urmare a unei declaraţii a ministerului Sportului care a omis Timişoara de pe lista oraşelor în care se construiesc săli polivalente. Consilierul independent Adrian Orza a solicitat să se se ceară, totuşi, un răspuns oficial din partea Guvernului.
“Ar fi profesionist din partea noastră să le dăm un eventual studiu de fezabilitate, de oficializare a unui răspuns din partea Guvernului care să spună – ceea ce a spus domnul ministrul al Sportului – ‘noi nu avem în planul nostru de gaând să facem sală de sport la Timișoara’. Atunci suntem acoperiți și logic și din toate punctele de vedere. Altfel, ar putea părea o continuare a unor puncte de vedere diferite în triunghiul acesta, Guvern, Consiliul Județean și Primărie”, a declarat Adrian Orza.
Consilierii PSD, prin vocea liderului de grup, Dan Idolu, a propus amânarea proiectului pentru primirea unui răspuns official. Suma a fost, însă, aprobată, iar primarul Nicolae Robu a spus că nu vrea ca aceşti bani să fie cheltuiţi, dar e bine ca primăria să se pregătească de ce e mai rău. Asta însemnând ca Guvernul să renunţe la construirea sălii în Timişoara.
Turiştii români care merg în concediu în afara ţării cu maşina personală trebuie să se asigure că au cartea verde valabilă.
Asiguratorii amintesc că această poliţă îi va scuti de multe neplăceri în cazul unei tamponări în străinătate, pentru că asigură repararea autovehiculului şoferului păgubit.
În cazul unui astfel de accident se poate utiliza şi formularul de constatare amiabilă, a declarat, pentru Radio România, Sorin Greceanu, director în cadrul Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Să avem grijă să documentăm acest accident. Adică, să avem copie după poliţa şoferului vinovat, să avem copie după documentele lui şi un document din care să rezulte această vinovăţie. Şansa foarte mare este să ne lovim cu un localnic din acea ţară vizitată.
Haideţi să presupunem că suntem în concediu în Bulgaria sau în Grecia. Acela trebuie să ştie dacă poate să încheie un constat amiabil. Rubricile sunt identice în limba greacă, în limba română sau în orice alt limbă.
Deci, dacă noi îl avem pe cel pe care l-am primit la plecare, trebuie să ştim unde ‘x’-ăm, chiar dacă el e scris în greacă. Ele trebuie să fie echivalente în orice limbă. (Sorin Greceanu, director în cadrul Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România)
La revenirea în ţară, proprietarul maşinii care a fost implicat într-o tamponare este obligat să contacteze Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România pentru instrumentare dosarului de daună.
Orice constănțean sau turist care ajunge la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța admiră sculpturile din marmură, obiectele de ceramică, dar și colecțiile unice cu piese din metal. Puțini știu însă câtă muncă este în spatele acestor obiecte readuse la cea mai frumoasă formă specialiști. Astăzi facem cunoștință cu unul dintre ei, Dan Ionescu, restaurator al pieselor de argint, fier sau bronz din expozițiile constănțene. De 42 de ani se dedică acestei profesii prin care a salvat obiecte de patrimoniu de la o degradare sigură.
Zi de zi, fără întrerupere, restauratorul de metale din Constanța, Dan Ionescu, lucrează la salvarea patrimoniului dobrogean. Deși este angajat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța din 1975, încă mai are provocări. Ne spune că toate obiectele pe care le restaurează sunt unice în felul lor. Așa a stat mereu departe de efectul rutinei.
„Când vin piesele în laborator stai și te uiți la ele, sunt niște bucăți de metal oxidat, unele torsionate, altele mai drepte, dar tot nu îți dai seama… În momentul în care începi să le cureți îți apar fibule, catarame, monede pe care inițial nu poți să le citești, după care îți apare Împăratul, perioada în care a fost bătută. Cam asta înseamnă restaurarea! Valoros e tot, tot ce iese din pământ, chiar dacă mai avem 5.000 de piese identice, oricum e valoros”, a declarat Dan Ionescu pentru Radio Constanța.
Dan Ionescu este singurul restaurator de metale avizat din Constanța. Poate transforma un pumn de așchii metalice, într-o piesă veritabilă, așa cum a fost ea folosită în trecut. O zăbală din fier de acum 2.000 de ani, o broșă a unui înalt prelat roman, un cazan scitic, sau un tezaur monetar cu 7.000 de piese sunt doar câteva dintre realizările sale.
„Eu mă uit la aceste piese, un morman de bucățele pe care le aveți în dreapta și piesa originală, în stânga. Puzzle, puzzle! În general restaurarea nu poți să o normezi! Eu pot să fac și în jumătate de oră, dacă merge, dacă nu… poate să dureze și doi ani. Noi folosim aceleași metode pe care le foloseam și acum treizeci și ceva de ani. Adică noi nu putem să curățăm metalul, sau ceramica sau piatra cu laserul”, a mai precizat restauratorul de metale.
Directorul interimar al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Traian Cliante a declarat că o bună parte din piesele expuse în această instituție de cultură sunt lucrate de Dan Ionescu.
„Este unul dintre profesioniștii noștri, nu numai vechimea contează, în ceea ce-l privește, contează că este un om pregătit, e un om școlit care și-a iubit meseria”, a menționat pentru Radio Constanța directorul interimar MINAC.
Cel mai mare regret al lui Dan Ionescu este acela că, peste maximum 2 ani, după pensionare, nu va fi nimeni care să-i calce pe urme. Dar încă așteaptă ca ucenici pasionați de curățarea și slefuirea relicvelor să-l caute în atelierul în care istoria prinde fin nou contur.
Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvenţă ridicat, conform unui studiu al agenţiei de rating şi evaluare Coface. Această situaţie este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mai mari 10% din firmele româneşti deţineau la sfârşitul anului 2015 peste 90 de procente din totalul veniturilor înregistrate de întreg mediul de afaceri. Această pondere este mult mai scăzută în ţările europene amintite, mai arată documentul Coface, conform căruia 99% dintre companiile româneşti se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, în condiţii de concurenţă foarte agresivă şi economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal are în pregătire un proiect turistic intitulat ‘Turul cabanelor’.
Acesta include plimbare, alergare şi ciclo-turism pe potecile şi spre cabanele din jurul staţiunii Predeal, a declarat azi, pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu, de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică.
În prezent, în jurul staţiunii Predeal sunt funcţionale un număr de şase cabane turistice: Trei Brazi, Gârbova, Susai, Clăbucet, Diham şi Poiana Secuilor. Una dintre acestea, Susai, nu are spaţii de cazare.
De la cabana Trei Brazi, într-un sfert de oră se ajunge la cabana Poiana Secuilor unde în fiecare seară sunt concerte, foc de tabără, până în luna septembrie, iar peisajul din jur este unul mirific, a completat Cătălin Câmpeanu.
Traseul spre cabana Diham se poate parcurge în 40 de minute de mers pe jos de la Pârâul Rece, dar se poate ajunge şi cu maşina pe la cabana Forban sau prin zona Valea Glăjeriei.
Parteneriatul strategic cu SUA a influenţat decisiv evoluţia României, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, precizând că românii ştiu astăzi că valorile democratice ‘nu pot fi negociate’.
‘În acest an sărbătorim două decenii de la lansarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Parteneriatul a influenţat decisiv evoluţia României în aceşti 20 de ani. În aceşti 20 de ani, România a învăţat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forţa democraţiei şi respectul faţă de justiţie, stat de drept şi transparenţă. Cetăţenii români ştiu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate. Acestea sunt principii înscrise şi în Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii şi, iată, ele aduc popoarele noastre cu atât mai aproape’, a afirmat Iohannis la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei.
Potrivit şefului statului, românii şi-au demonstrat ‘maturitatea şi verticalitatea morală’ şi este timpul ca România să fie ‘guvernată responsabil şi predictibil’.
‘Cetăţenii României de azi şi-au demonstrat maturitatea şi verticalitatea morală. Acum este timpul ca ţara să fie guvernată responsabil şi predictibil, punând interesul cetăţeanului pe primul loc şi dovedind partenerilor noştri străini că România este acelaşi partener stabil, care îşi respectă angajamentele asumate’, a subliniat Iohannis.
Există o mulțime de lucruri ilegale cu care contrabandiștii încearcă să treacă printr-un control vamal, inventând cele mai neobişnuite ascunzători. Unele dintre eforturile lor le supun autorităților imaginația la grea încercare. Iată cele mai neobişnuite lucruri şi idei care le vin unor persoane în încercarea de a fenta autorităţile:
Cocaină în ghips – Un bărbat aflat într-un scaun cu rotile, cu un picior rupt, a încercat să transporte droguri peste graniță. Ghipsul său fusese construit în întregime din cocaină. Contrabandistul a încercat să transporte drogurile din Chile la Barcelona. Nu este clar dacă şi-a rupt piciorul intenţionat în acest scop sau a fost doar un accident.
Valiza goală – Un hoț a avut un plan viclean – a furat obiecte de valoare din bagajele altor persoane şi apoi a pretins în faţa oamenilor legii că valizele erau ale lui și i-au fost furate. El a avut, de asemenea, un complice care îl aștepta cu o mare valiza goală.
Maimuţa – Oamenii încearcă adesea să transporte diferite lucruri ascunse în lenjeria intimă. Este şi cazul unui bărbat care a călătorit din Dubai la New Delhi, ascunzând în pantaloni o maimuță de 15 cm.
Broasca țestoasă – Un chinez a încercat să urce la bordul unui zbor cu destinaţia Beijing, însă scanerele de pe aeroport au detectat în rucsacul său ceva asemănător unui hamburger, însă cu picioare. S-a dovedit a fi o broască ţestoasă. El a explicat că a vrut să călătorească cu animalul său de companie şi l-a camuflat ca şi când ar fi fost un hamburger.
Cuțit – O femeie care se întorcea din vacanță a încercat să treacă prin detectoarele de metal ale aeroportului cu agrafe de păr voluminoase și neobișnuite. S-a dovedit însă că ea încerca să ascundă un cuțit ascuțit, explicând că şi-a cumpărat multe fructe pentru zborul lung și dorea să şi le taie.
Trotinetele, rolele şi skate-urile au fost interzise pe mai multe străzi din zona centrală a Timişoarei, incluse în zona numită de promenadă.
Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Local, care a aprobat proiectul la propunerea consilierului local Grigore Grigoroiu.
“Se interzice folosirea pe străzile și în piețele destinate promenadei, în Piața Victoriei, Libertății, Sf. Gheorghe, Piața Unirii, strada Alba Iulia, strada Vasile Alecsandri, strada Mărășești – pe tronsonul cuprins între străzile Gheorghe Lazăr și Ghjeorghe Dima – strada Eugeniu de Savoya, strada Gheorghe Lazăr – pe tronsonul între Emanoil Ungureanu și Piața Unirii – strada Florimund de Mercy, strada Caruso, strada Praporgescu, a oricăror mijloace de locomoție inclusiv a triciletelor, monocicletelor, trotinetelor, skateboard-urilor, hoverboard-urilor, segway-urilor etc. Nu se au în vedere în enumerarea deschisă de mai sus cărucioarele pentru copii și pentru persoane cu dizabilități”, a precizat Grigore Grigoroiu.
Consilierul PSD Gabriela Popovici a propus un amendament prin care să se interzică doar echipamentele electrice, însă propunerea a fost respinsă. De asemenea, s-a decis deschiderea circulaţiei pentru biciclete, trotinete şi role pe strada Mărăşeşti, tronsonul dintre Piaţa Operei şi Gheorghe Lazăr.
Ministerul Sănătăţii a început marți, 4 iulie, livrarea noilor doze de vaccin hexavalent în ţară.
Peste 245.000 de doze urmează să ajungă ‘în cel mai scurt timp’ la cabinetele medicilor de familie şi la direcţiile judeţene de sănătate, precizează Ministerul Sănătăţii.
MS a încheiat, în acest an, un contract pentru furnizarea unei cantităţi de 630.000 doze vaccin hexavalent.
UPDATE ora 11:00 – Coreea de Nord a afirmat marți că a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală, o etapă crucială spre realizarea obiectivului său de a putea amenința Statele Unite ale Americii cu arma nucleară, transmite AFP.
Testul ‘istoric’ cu o rachetă Hwasong-14 a fost supervizat de liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a anunțat într-un buletin special o prezentatoare a televiziunii de la Phenian.
Racheta a atins o altitudine de 2.802 km și s-a deplasat pe o distanță de 933 km, a precizat ea.
Coreea de Nord este ‘o forță nucleară puternică’, dotată cu ‘o foarte puternică rachetă balistică intercontinentală ce poate lovi în orice loc din lume’, a adăugat prezentatoarea.
‘Testul reușit al unei rachete balistice intercontinentale (…) este o realizare majoră în istoria republicii noastre’, se mai spune în ediția specială.
Televiziunea de la Phenian a difuzat de asemenea imagini cu ordinul olograf, purtând data de luni, prin care Kim Jong-Un a comandat efectuarea acestui test.
Testul, efectuat chiar de Ziua națională a SUA, se înscrie într-o lungă serie de tiruri cu rachete care încalcă numeroase rezoluții internaționale, însoțite de sancțiuni, ce interzic Phenianului să-și dezvolte programele balistic și nuclear.
Coreea de Nord, care a întreprins cinci teste nucleare și dispune de un mic arsenal de bombe atomice, caută să se doteze cu rachete balistice intercontinentale susceptibile să atingă teritoriul american.
Phenianul justifică acest program prin amenințarea pe care ar constitui-o pentru existența sa politica SUA, care au desfășurați 28.000 de militari în Coreea de Sud.
Testul de marți dimineață, care a fost reperat de armatele sud-coreeană, japoneză și americană, a provocat și reacția președintelui american Donald Trump.
‘Tipul ăsta n-are nimic mai bun de făcut în viață?’, a scris Trump pe Twitter despre liderul nord-coreean Kim Jong-Un. ‘Greu de crezut că Coreea de Sud și Japonia vor tolera asta mult timp. Poate China va face un gest puternic cu privire la Coreea de Nord și va pune capăt acestei absurdități o dată pentru totdeauna!’, a adăugat președintele american.
Coreea de Nord a lansat marţi o rachetă balistică din nordul ţării, în apropierea frontierei cu China, a informat statul major al armatei sud-coreene, citat de Yonhap.
Racheta a fost lansată din nordul ţării, din apropierea localităţii Banghyon din provincia Pyongan de Nord, în jurul orei 4.00 GMT (1.00 ora României). După un zbor de circa 40 de minute, traiectoria de aproximativ 930 de kilometri s-a încheiat în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă niponă, transmit agenţiile de presă internaţionale, preluând aceeaşi sursă. Modelul rachetei nu a fost încă precizat.
Potrivit comandamentului militar american din Pacific, Centrul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) a monitorizat racheta timp de 37 de minute şi a estimat că nu reprezintă o ameninţare pentru America de Nord. Forţele armate ale SUA apreciază că racheta a fost de tipul cu rază medie de acţiune, nu intercontinentală.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a convocat de urgenţă Consiliul Naţional de Securitate de la Seul.
Şi în Japonia a fost convocat Consiliul Naţional de Securitate, iar premierul Shinzo Abe a declarat presei că incidentul ‘arată clar că ameninţarea (din partea Coreei de Nord) creşte’. Guvernul de la Tokyo a înaintat celui de la Phenian un protest ferm în urma evenimentului, a anunţat secretarul-şef al cabinetului nipon, Yoshihide Suga. Potrivit acestuia, nu există rapoarte că racheta ar fi lovit vreo navă.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat telefonic chiar zilele trecute despre Coreea de Nord atât cu Moon, cât şi cu Abe. Marţi, 4 iulie este pentru americani Ziua Independenţei, iar Reuters reaminteşte că nu este pentru prima dată când nord-coreenii lansează rachete în preajma sărbătorii naţionale a SUA.
Trump a comentat lansarea de marţi în reţeaua Twitter: ‘e greu de crezut că Coreea de Sud şi Japonia vor mai tolera asta multă vreme’ şi ‘poate China va face o mişcare grea împotriva Coreei de Nord şi va pune capăt o dată pentru totdeauna acestei inepţii’. Casa Albă nu a comentat oficial.
Cele mai recente lansări de rachete din Coreea de Nord au avut loc la începutul lui iunie. Obiectivul Phenianului este dezvoltarea unei rachete cu încărcătură nucleară, cu rază lungă de acţiune, care să poată lovi teritoriul continental al Statelor Unite.
Polițiștii din cadrul Secţiei 4 au fost sesizați, luni, de către o femeie în vârstă de 71 de ani, din Constanța, care a precizat că a fost apelată, în jurul orei 03.30, la data de 02.07.2017, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind fiul ei şi care i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier, solicitându-i o sumă de bani. Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni şi a anunțat poliția, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Acesta, însă, este un caz fericit, pentru că în alte două situații, doi pensionari au căzut în capcana întinsă de escroci.
La data de 03.07.2017, polițiștii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelat, în jurul orei 02.00 a zilei respective, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocat și care i-a spus că fratele lui a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a cerut o suma de bani pentru rezolvarea cazului pe cale amiabilă.
Bătrânul a convenit cu vocea necunoscută să ofere suma de 30.000 de lei unei persoane de sex masculin care aștepta în fața locuinței.
La data de 03.07.2017, polițiștii din cadrul Secţiei 1 au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 82 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelată, în jurul orei 00.00, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocat și care i-a spus că fiul și nora sa au fost implicați într-un accident rutier. Acesta a cerut suma de 15.000 de lei pentru rezolvarea cazului pe cale amiabilă.
Bătrâna a convenit cu vocea necunoscută să ofere suma de 1.000 de lei unei persoane de sex masculin care aștepta în fața locuinței.
În toate cauzele polițiștii au deschis anchete în vederea identificării autorilor, depistării și tragerea lor la răspundere penală.
Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afişate miercuri, până la ora 16.00. Elevii nemultumiți de rezultate pot depune contestatii între orele 16.00 – 20.00.
Potrivit calendarului aprobat de MEN, între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.
Înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 şi 14 iulie. Cei care au promovat examenele de corigenţe o pot face pe 27 iulie.
Pe 21 august va fi susţinută proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august – la Limba şi literatura maternă, iar pe 23 august – proba obligatorie a profilului.
Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc pe 4 august.
Între 25 şi 28 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 28 august – competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29 – 30 august – competenţele digitale.
În zilele de 30 şi 31 august se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Rezultatele vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16,00, şi depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16,00 – 20,00.
Contestaţiile vor fi rezolvate între 2 şi 5 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie.
În această dimineață, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj efectuează 16 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Târgu-Jiu, pentru probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind vizate unele saloane de înfrumusețare ce desfășoară activitatea de videochat, urmând a fi aduse, cu mandat, la sediul poliției, pentru audieri, 10 persoane.
Din activitatea infracțională, persoanele vizate ar fi creat un prejudiciu la bugetul statului peste 500.000 de euro.
La acțiune participă ofițeri din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu.
România ar putea intra în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, urmând să plătească penalităţi până la 200.000 de euro pe zi din anul 2021, în condiţiile în care aplicarea taxării la groapă a deşeurilor cu 80 de lei pe tonă a fost suspendată de Guvern până în 2019, afirmă reprezentanţii Coaliţiei pentru Economie Circulară din România.
‘Ordonanţa de Urgenţă 48/2017, emisă vineri seara de Guvernul României, fără consultare publică şi intrând în vigoare imediat, care modifică şi completează OUG 196/2005, privind Fondul pentru Mediu suspendă aplicarea taxării la groapă a deşeurilor, până în data de 1 ianuarie 2019. Prin această măsură forţată, după doar câteva luni de normalitate, depozitarea la groapă nu se mai penalizează, până în anul 2019, cu 80 de lei pe tona, generând efecte devastatoare asupra mediului înconjurător, asupra poziţiei României în statisticile europene şi asupra eforturilor de reciclare din România’, se arată în comunicatul Coaliţiei remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, poziţia surprinzătoare a Ministerului Mediului, ‘care pare că a uitat că principala sa obligaţie este
protejarea mediului înconjurător şi a României de penalităţile de infringement’ are ca efect direct accelerarea umplerii depozitelor de deşeuri şi aşa insuficiente, distrugerea a mii de hectare de teren şi afectarea pânzei freatice, conducând, în cele din urmă, ‘ la îngroparea României sub un munte de gunoaie’.
‘În timpul audierilor din Parlament, Ministrul Mediului a afirmat că ‘pe noi ne interesează ca cetăţeanul să nu plătească dacă nu a fost informat şi nu ştie ce să facă’ deşi, din aceeaşi funcţie de Ministru al Mediului, afirma în 2015, că ‘taxa va fi introdusă pentru alinierea României la normele europene – ‘de.eu zero’, adică orice produs devenit de.eu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.’ Această ordonanţă tolerează, în detrimentul intereselor de mediu ale României, incapacitatea
primăriilor de a oferi infrastructura de colectare separată, permiţându-le să arunce toate deşeurile la groapa, inclusiv resursele reciclabile’, afirmă reprezentanţii Coaliţiei pentru Economie Circulară din România.
În opinia acestora, Ministerul Mediului ar fi trebuit să se asigure că toate autorităţile publice locale implementează
consecvent măsurile de protecţie a mediului: de la colectarea selectivă a deşeurilor municipale până la amendarea drastică a celor care aruncă deşeurile necontrolat.
Taxa de 80 de lei pe tonă, prin care se urmăreşte reducerea cantităţii deşeurilor depozitate, încurajarea colectării selective a deşeurilor şi reciclarea, capitole la care România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după o amânare de 3 ani.
Coaliţia pentru Economie Circulara din România consideră că prin suspendarea acestei penalităţi, România se îndreaptă într-o direcţie total opusă pachetului European de Economie Circulară aprobat şi de Senat prin Hotărârea nr 3/2016 precum şi eforturilor depuse la nivel european pentru devierea depunerii la groapă a deşeurilor şi creşterea gradului de reciclare a deşeurilor.
‘Suntem singura ţara din Uniunea Europeana care încurajează depozitarea deşeurilor la groapa. Este o evidenţă de necontestat ca introducerea acestei măsuri penalizatoare şi creşterea graduală a valorii acesteia a dus, în toate statele membre ale UE, fără excepţie, la creşterea gradului de reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale, crearea de resurse pentru economie precum şi noi locuri de muncă. Trecerea la obiectivele prevăzute în foaia de parcurs privind utilizarea eficientă a resurselor ar putea crea peste 34.200 de noi locuri de muncă. Practic, în acest moment, prin încurajarea depozitării, infringementul pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020 nu mai poate fi evitat, din 2021 România urmând să plătească până la 200.000 de euro/zi’, se arată în comunicatul Coaliţiei.
Coaliţia este o iniţiativa privată, apolitică, deschisa către toţi actorii implicaţi în economia circulară. Coaliţia nu este încă o entitate înregistrată juridic. Membrii Coaliţiei susţin voluntar cu expertiza şi resurse realizarea unor opinii comune cu privire la implementarea Economiei Circulare în România.
106 companii au aderat la această iniţiativă privată, cu un număr de angajaţi de peste 14.000 şi o cifră afaceri de peste
peste 5 miliarde de lei.
Episcopia Caransebeșului organizează, în perioada 18-20 Iulie 2017, în municipiile Reșița și Caransebeș, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ITO BM), la care sunt așteptați să participe aproximativ 500 de tineri din tot județul Caraș-Severin, dar și delegații din alte județe din țară.
Evenimentul își propune să ofere tinerilor oportunitatea participării la o serie de activități cultural – educative cu caracter duhovnicesc, precum și de socializare, în scopul promovării valorilor Bisericii noastre, dar și ale județului Caraș-Severin.
Programul ITO BM va debuta cu festivitatea de deschidere care va avea loc la Reșița, în Parcul Tricolorului, marți 18 iulie, de la ora 17.00, iar de la ora 20.00, va avea loc o seară de muzică folk, invitat special fiind cantautorul Cristian Buică.
Ziua de miercuri 19 iulie 2017 va oferi tinerilor participanți posibilitatea dezbaterii unor probleme de actualitate în cadrul unor ateliere de lucru, precum și vizitarea Mănăstirii Vasiova. Începând cu ora 17.00, va avea loc „Procesiunea tinereții” pe traseul Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel – Bd. Muncii – Intim – Bd. Republicii – Catedrala „Schimbarea la față”, urmată de conferința cu tema „Să fii român!” susținută de actorul Dan Puric.
Joi 20 iulie 2017, la praznicul „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, tinerii vor lua parte la Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș, la finalul căreia va avea loc festivitatea de încheiere a întâlnirii.
Pentru a o feri posibilitatea paricipării tinerilor din cât mai multe localități ale județului, organizatorii anunță că în perioada 4-9 iulie se fac înscrieri pentru tineri din tot județul care doresc să participe la evenimentele organizate în cadrul ITO BM. Pentru toți tinerii înscriși se asigură participarea la întregul program al ITO BM, precum și kit-uri personalizate constând în rucsasci, tricouri și alte obiecte cu însemnele reuniunii. De asemenea, cazarea și masa participanților sunt asigurate la internatele din municipiul Reșița. Participarea la eveniment a tinerilor este gratuită pentu toți cei care se înscriu pe listele puse la dispoziție de organizatori.
Așadar, tinerii cu vârste între 14-24 ani care doresc să participe la eveniment, sunt rugați să contacteze reprezentanții Departamentului de tineret al eparhiei – pr. Mihai Ciucur, tel. 0734.77.34.77, e-mail: mihai_ciucur@yahoo.com, precum și reprezentanții ATOR Banatul de Munte – Anita Radics, tel. 0726.56.14.49, e-mail: ator.bm@yahoo.com.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte este un eveniment organizat de Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița, Primăria Caransebeș și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
Dezvoltatorii imobiliari din Brașov vor fi obligaţi ca atunci când vând o locuință, aceasta să vină obligatoriu la pachet și cu un loc de parcare.
Primăria municipiului Braşov vrea modificarea şi completarea legislaţiei în domeniul urbanismului, iar primarul George Scripcaru a solicitat Direcţiei Arhitect-şef şi Poliţiei Locale, să vină cu propuneri pentru completarea Regulamentului General de Urbanism.
Una dintre propuneri va viza obligaţia de dezvoltare a reţelelor de utilităţi la solicitarea autorizaţiei de construire pentru un proiect, înainte de începerea lucrărilor.
O a doua propunere prevede ca pentru locuinţele nou construite, dezvoltatorul imobiliar să realizeze și un loc de parcare pentru fiecare apartament, care să vină obligatoriu la pachet cu apartamentul vândut.
Primarul George Scripcaru a arătat că sunt destui dezvoltatori imobiliari în Brașov care au vândut locul de parcare realizat, deși normal era ca acesta să vină la pachet cu apartamentul.
Aradul găzduieşte, la finalul acestei săptămâni, cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Minorităţilor Naţionale la Arad.
Festivalul are loc sâmbătă și va începe cu o paradă a porturilor populare tradiţionale prin centrul Aradului, în timpul căreia, participanţii vor etala costumele populare specifice fiecărei comunităţi.
Minoritatea sârbă este gazda din acest an a ediţiei din acest an a festivalului. După paradă, va urma un spectacol susţinut de ansamblurile minorităţilor care va avea loc în Parcul Mihai Eminescu, în spatele Palatului Administrativ.
Festivalul Minorităţilor Naţionale are ca scop evidenţierea celor mai valoroase aspecte din viaţa minorităţilor care convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad.
Programul festivalului
Ora 17.00 — 17.45
Parada porturilor populare ale minorităților pe traseul Palatul Administrativ — Teatrul Clasic ‘Ioan Slavici’ Arad — Parcul Mihai Eminescu
Ora 18.00 — 20.30 Parcul ‘Mihai Eminescu’:
Spectacol de cântece și dansuri tradiționale din repertoriul minorităților naționale
Expoziție de fotografii de la edițiile anterioare ale festivalului
Standuri de prezentare ale tradițiilor minorităților
Pentru prevenirea apariţiei şi extinderii unor boli specifice sezonului cald, obiectivele turistice, ştrandurile şi zonele de agrement din judeţul Satu Mare au fost verificate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Nicolae Dumuţa, directorul a precizat luni, 3 iulie, că au fost controlate spaţiile de depozitare a produselor şi alimentelor, condiţiile de păstrare a acestora, igienizarea spaţiilor frecventate de turişti, respectarea normelor sanitare de servire a produselor alimentare, precum şi respectarea stării de sănătate şi igienă a personalului.
Au mai fost verificate respectarea măsurilor de protecţie împotriva insectelor și rozătoarelor, respectiv implementarea și eficiența programelor de dezinfecție, dezinsecție şi deratizare la nivelul tuturor unităților.
În total au fost verificate 25 de obiective turistice, în zonele Ştrand Termal Tăşnad, Ştrand Carei, Ştrand Mihaieni, Ştrand Acâş, ştrandurile din Satu Mare, dar şi zonele de agrement Oţeloaia, Apa, Valea Măriei, Huta Certeze, Călineşti Oaş şi Livada.
În urma controalelor efectuate, pentru deficienţele constatate au fost aplicate 17 sancţiuni – din care 9 avertismente – și 8 amenzi contravenționale, în valoare totală de 8300 lei.
Totodată, a fost supusă sechestrului oficial, o cantitate de 31,4 kg produse alimentare, reprezentând materie primă si preparate culinare. (Nicolae Dumuţa, director DSVSA)
Până la remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor, inspectorii DSVSA au dispus suspendarea activităţii unei pensiuni agro-turistice.
CNAIR SA informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România.
Prin Ordonanța menționată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA.
Urmare celor precizate anterior, CNAIR SA aduce la cunoștință utilizatorilor retelei de drumuri nationale și autostrăzi din România următoarele aspecte:
– în data de 04.07.2017, în intervalul orar 00:00 – 02:00, există posibilitatea funcționării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR);
– în situația în care utilizatorii rețelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menționat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârșitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancțiunii contraventionale;
– până la stabilirea modalității tehnice de interconectare și a condițiilor financiare, împreuna cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă. La momentul la care vor fi definitivate condițiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emitere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii retelei de aceast aspect.
Inspectorul șef al Inspecției Judiciare a semnat ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție – Structura centrală.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, inspectorul șef a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor și componența echipelor de inspectori judiciari.
Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader.
Concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe 19 iunie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General.
Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.
Astfel, la DNA, ultimul control a fost finalizat în anul 2007, iar la Parchetul General nu a fost efectuat un asemenea control după 1990.
„Sper să se constate că nu avem o justiție selectivă. Sper să se constate faptul că sesizările, cauzele deduse spre urmărirea penală au fost soluționate cu celeritate, (…) să răspundem acelor cerințe de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil și în același timp mai sper să se respecte și cronologia soluționării în funcție de cronologia înregistrării. Noi avem nevoie de o justiție dreaptă. Susținem prevenirea faptelor de corupție, dar ca ministru al Justiției sunt obligat să nu văd numai partea pozitivă, faptul că mulți inculpați sunt descoperiți și condamnați, să văd și partea negativă, să văd și faptul că, din păcate, mulți cetățeni, mulți români, sunt arestați, sunt urmăriți penal, sunt anchetați, trimiși în judecată, eventual și condamnați, pentru ca ulterior să se constate că sunt nevinovați, ceea ce este o adevărată tragedie și este o pată neagră pentru Justiția din România„, a declarat luni Tudorel Toader.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM ) doreşte ca în cel mult cinci ani toate marile oraşe din România să fie acoperite 5G, ceea ce ne-ar plasa printre primele ţări din UE la acest capitol.
Noua tehnologie în domeniul comunicaţiilor va permite conectarea tuturor obiectivelor inteligente pe care oamenii le vor folosi în viitor: oraşe inteligente, case care se vor administra singure, maşini autonome, servicii publice digitale pentru cetăţeni şi firme, a explicat preşedintele Autorităţii, Adrian Diţă:
Standardul 5G este pentru date, astfel încât vitezele 5G-ului, semnificaţia practic a acestei generaţii a 5-a de comunicaţii este caracterizată de viteza la telefonia mobilă, un nou standard tehnologic care presupune o creştere nu doar a vitezei cât şi a fiabilităţii. Practic permite conectarea tuturor obiectelor inteligente – se tot aude de acel internet of things, internetul lucrurilor şi de machine tot machine. Practic, întreg acest ansamblu reprezintă o nouă revoluţie în tehnologie şi o nouă revoluţie socială a noastră. Cred că va dura foarte puţin, 4 – 5 ani, şi o vom simţi în viaţa noastră de zi cu zi.”
ANCOM a lansat o consultare publică pe tema noilor tehnologii în domeniul comunicaţiilor cunoscute sub denumirea de 5G pentru a căror aplicare este nevoie de comunicaţii radio, adică fără fir, cu acoperire peste tot, la superviteze şi o capacitate enormă.
România şi Serbia vor deschide un nou punct de trecere a frontierei, pe canalul Bega, destinat navigaţiei pe apă, traficului pietonal şi bicicletelor.
Noul punct de trecere a frontierei va fi între localităţile Otelec din România şi Srbsk Itebej din Republica Serbia.
Trecerea graniţei va fi permisă zilnic, în intervalul orar 08.00-20.00 (ora României), respectiv de la ora 07:00 la 19:00 (ora Republicii Serbia), dar acest program poate fi modificat.
Prin noul punct de trecere va fi interzis transportul mărfurilor periculoase, al animalelor.
La muzeul National al Satului Dimitrie Gusti s-a deschis cea de a 25-a editie a programului „Vara pe ulita” care se va desfasura pana pe 11 august. Devenit de 10 ani un adevarat brand de tara, programul se adreseaza copiilor intre 3 ani si 18 ani si cuprinde ateliere de olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, opincărit, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, împletituri textile, pictură naivă, păpuşi, instrumente muzicale, dansuri populare, jucării din lemn iar din acest an cursuri de teatru si de fotografie. Programul acestor alteliere se va desfasura zilnic, de luni pana vineri intre orele 10.00 si 14.00
De altfel si optiunile copiilor inscrisi la aceste ateliere sunt foarte diferite: Ionut doreste cursuri de olarit pentru ca este placut „sa iasă ceva din mâinile sale”. Obiectele pe care le va face le va da mamei si bunicii cadou. Dana doreste sa invete sa faca instrumente muzicale pentru ca doreste sa si invete sa cante la ocarina dar ea crede ca acesta este si un prilej de a iesi din casa si a-si face prieteni noi. Daria isi doreste de mult sa invete sa incondeieze oua si pentru ca rezultatele la invatatura au fost excelente parintii au adus-o la „Vara pe uliţă”. Andrei doreste sa isi perfectioneze tehnica fotografica pentru ca intotdeauna fotografia scoate la iveala lumi pe care nici nu le banuiesti. Iar motivele copiilor ar putea continua. Unii nu stiu ce ar dori sa invete, au 4 si 5 ani dar parintii au dorit ca ei sa faca si altceva decat sa stea toata ziua la desene animate.
Daca la prima editie au fost doar 9 mesteri populari care au predat copiilor tainele mestesugurilor la aceasta editie sunt organizate peste 20 de ateliere. Unii dintre acesti profesori fara catalog le predau copiilor vara de vara, inca de la prima editie. Unul dintre acestia este si Iulia Corău din comuna Botiza din Maramures care le arata celor mici cate lucruri frumoase se pot face la războiul de tesut. A fost prezenta la Muzeul Satului din Bucuresti inca de la prima editie. Copiii i-au intrat la suflet chiar daca uneori mai fac şotii dar vine pentru ei in fiecare an. La fel ca si ea mai sunt si alti mesteri care vin în fiecare an sa ii initieze pe copii si adolescenti in tainele meştesugurilor care pentru bunicii si strabunicii noştri erau la fel de necesare cum este pentru omul zilelor noastre curentul electric, de pilda. In unele cazuri se intampla ca meşteri care veneau de ani de zile sa nu mai poată veni din cauza varstei sau a faptului ca au trecut la cele veşnice dar meştesugul lor nu se pierde pentru că acum cei care vin sa predea copiilor sunt fii si fiicele lor deveniti adulti si care duc meşteşugul mai departe.
Insa copiii care vin la „Vara pe ulită” nu vor avea parte doar de cursuri ci de mult mai mult. Ei vor avea si o „Pauză de divertisment” intre orele 12.00-14.00 in care vor avea loc activităţi de socializare – jocuri tradiţionale din satul de altădată, concursuri, teatru, poezie, instrumente muzicale, circ, cunoașterea animalelor domestice, activități de prevenție și prim – ajutor, noţiuni de protecţie şi reguli de circulaţie, ateliere de jurnalism, de reciclare deșeuri, ateliere de trasee montane și de gătit pe munte, grădinărit, demonstraţii de gimnastică şi multe alte activităţi menite să îi antreneze pe copii într-o joacă educativă.
Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” reprezintă o alternativă bună în a petrece vacanţa de vară în Bucureşti, într-un mod educativ. Atelierele propuse, dar şi activităţile din pauza de divertisment sunt gândite special pentru toate categoriile de vârste şi au menirea de a promova patrimoniul cultural material şi imaterial al României.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” (Baltică – Adriatică – Neagră), ce va avea loc la Varşovia, la reuniune, în calitate de invitat special, urmând a fi prezent şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
La reuniune vor participa şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, a informat luni Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis AGERPRES.
„Iniţiativa celor Trei Mări” urmăreşte să ofere susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări — Adriatică, Baltică şi Neagră — în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului.
Procurorii Parchetului General şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR efectuează 13 percheziţii domiciliare în campusul Universităţii de Medicină „Carol Davila” din Bucureşti, la birourile şi cabinetele unor cadre didactice, precum şi la domiciliile acestora. Persoanele sunt cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.
In acest caz exista suspiciuni că mai multe cadre didactice ar fi desfășurat activități ilegale
Poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere a persoanelor vizate, în vederea audierii acestora şi dispunerii de măsuri.
La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, precum şi poliţişti ai IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, specialişti criminalişti, sprijiniţi de forţe de ordine din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie ‘Vlad Ţepeş’ a Jandarmeriei Române.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Salvamontistul român Toma Coconea a luat startul în Red Bull X-Alps, apreciat ca fiind cel mai greu concurs din lume.
Hunedoreanul urmează să parcurgă pe jos sau în zbor cu parapanta cei 1.138 de kilometri ai unui traseu care a început la Salzburg (Austria) şi se va încheia la Monaco. Potrivit postărilor de pe pagina sa de socializare, startul s-a dat pe o ploaie torenţială şi la o temperatură de 10 grade Celsius.
După prima zi, Toma Coconea, care are 42 de ani şi a participat la toate concursurile Red Bull X-Alps de până acum, ocupa prima poziţie dintre cei 32 de concurenţi, la 6 kilometri distanţă de următorul clasat.
Evoluţia concurenţilor poate fi urmărită în direct pe site-ul oficial al concursului redbullxalps.com.
Plata subvenţiilor agricole aferente acestui an va fi făcută din 15 octombrie, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Ministerul de Finanţe a anunţat că procedurile de plată pentru ultima tranşă pe anul trecut, de peste 33 de milioane de euro, destinată susţinerii producţiei vegetale, au fost finalizate vineri, 30 iunie, cu o zi înainte de termenul limită.
În altă ordine de idei, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că nu se va implica în niciun fel în stabilirea valorii produselor agricole pe piaţa din România. El a precizat că piaţa este cea care trebuie să stabilească preţul, în special în condiţii de supraproducţie.
Consilierul local năvodărean Costel Aurelian Dumitrașcu a lansat, pe o rețea de socializare, evenimentul Merităm un transport în comun decent!, care va avea loc pe data de 30 iulie, în fața Consiliului Județean Constanța.
Amintim că, vinerea trecută, aleșii județeni au respins în ședință un proiect de hotărâre care prevedea înființarea unei linii de transport în comun pe ruta Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina, dotată cu autobuze de capacitate peste 35 de locuri, care să asigure un transport decent și să deservească și locuitorii din Lumina.
Iată motivația organizării evenimentului, așa cum apare pe pagina creată de inițiator:
În campanie, majoritatea partidelor promit că vor lucra în slujba cetățenilor. După alegeri insă, ies la suprafață adevăratele interese!
Consiliul Județean Constanța este singura instituție care poate lua măsuri pentru rezolvarea problemei transportului în comun județean. De ani de zile, toate partidele care și-au prezentat candidații în fața locuitorilor din localitățile Năvodari și Lumina au promis că vor rezolva problema transportului în comun. Până acum, n-au făcut nimic!
Cea mai rapidă soluție pentru ca locuitorii din localitatea Lumina care lucrează în Mamaia și sunt nevoiți să schimbe două transporturi în comun și pentru ca năvodărenii să beneficieze de un transport în comun decent este înființarea unei noi rute de transport pe traseul Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina. După cum ați observat, Mamaia s-a dezvoltat foarte mult, iar multe dintre unități functionează tot anul.
Având pe traseu incă o firmă de transport în comun care să aibă mașini cu minim 35 de locuri și cu o limită de vechime rezonabilă a acestora, năvodărenii ar avea incă o alternativă la transportul în comun și n-ar mai fi obligați să suporte aglomerația și condițiile deplorabile ale celorlalte firme existente.
Daniel Turcu, colegul meu, consilier județean din Partea PMP, a depus un proiect în acest sens, proiect care ar fi fost în avantajul primarilor de la Năvodari și Lumina cărora li se solicită periodic de către cetăteni să găsească soluții în vederea transportului în comun. Insă pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL n-a contat acest lucru. N-a contat faptul că și-ar fi ajutat primarii, n-a contat faptul adevăratul beneficiar al proiectului este cetăteanul de rând care este nevoit să folosească transportul în comun. Nu. Pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL a contat interesul de partid, adică protejarea firmelor care operează deja pe acest traseu, firme care pur și simplu își bat joc de navetiști!
Peste 2700 de locuinţe din Pleşoiu, Găneasa, Priseaca şi Valea Mare au rămas fără curent electric în urma unei furtuni care s-a abătut aseară asupra localităţilor respective din judeţul Olt.
Mai multe echipe de la societatea care furnizează energie electrică intervin pentru remedierea problemelor.
Totodată, un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Slatina asigură măsurile specifice la un stâlp care s-a aplecat din cauza vântului.
Aproximativ 1.000 de persoane de toate vârstele, majoritatea tineri, dar şi bătrâni şi copii, foarte mulţi pe biciclete, au pornit duminică seară din Piaţa Victoriei în marşul ‘Împreună salvăm ţara de corupţi’.
În fruntea manifestaţiei participanţii la eveniment poartă un imens drapel tricolor.
Manifestanţii poartă steaguri tricolore de diferite mărimi, unele cu stema decupată, suflă în vuvuzele şi bat în tobe scandând ‘PSD, ciuma roşie!’ şi ‘Nu vrem să fie o naţie de hoţi’. Ei poartă pancarte pe care stă scris ‘Să nu dea Dumnezeu păcate să vrem noi sânge, nu dreptate!’, ‘Furci, topoare, crăpaţi în închisoare!’, ‘România, zonă liberă de corupţie!’ şi ‘RO ţară de drept!’, ‘ Solidaritate fără taxe’, dar şi două panouri care îi înfăţişează pe preşedintele PSD Liviu Dragnea şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în costume de deţinuţi.
Înaintea plecării în marş s-au strâns semnături pentru demiterea primarului general Gabriela Firea, participanţii la miting afirmând că, până în prezent, au adunat 6.000 de adeziuni.
Marşul va avea loc pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Parlament – Curtea Constituţională a României, au precizat organizatorii.
Potrivit site-ului bucurestiul.ro., ‘organizaţiile civice Geeks For Democracy, Corupţia Ucide, #rezistenţa anunţă că organizează duminică un marş de protest în Bucureşti, ca reacţie la evenimentele din ultimele zile: deciziile revoltătoare ale Curţii Constituţionale, discuţiile pe tema introducerii pragului pentru abuzul în serviciu, propunerea de către PSD+ALDE a lui Mihai Tudose pentru funcţia de premier’.
‘În condiţiile în care, la cinci luni de la debutul celor mai ample mişcări de stradă din România, corupţia la nivel înalt este în continuare departe de a fi eradicată, societatea civilă se mobilizează şi va participa la marşul ‘Împreună salvăm ţara de corupţi!’ ‘, anunţă organizatorii.
RAT Braşov a început reîncărcarea cardurilor de călătorie pentru pensionarii sau persoanele vârstnice care, potrivit legii, au un venit net lunar sub 1.000 de lei. Vor fi reîncărcate cardurile celor care deja le au iar persoanele care au dreptul la 15 bilete gratuite/lună și care încă nu au primit carduri, li se va elibera unul, spune reprezentantul RAT BV SA, Silviu Ștefan.
Totodată, RAT BV SA anunță faptul că elevii nu mai au abonamente gratuite pe perioada vacanței de vară.
Începând de astăzi, 3 iulie, părinții pot depune documentele pentru obținerea stimulentului financiar pentru nou născuți acordat de Primăria Municipiului București.
La inițiativa Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul Generalnal Municipiului București (CGMB) a aprobat, în ședința din data de 8 iunie, hotărârea nr 209/2017, prin care familiile din București primesc un stimulent financiar de 2.500 de lei pentru fiecare nou născut, fie că vorbim de copii născuți în maternitățile de stat sau private.
Acordarea stimulentului se va face de la data comunicării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București, în baza art.49, alin.1 al Legii 215/2001 a administrației publice locale, respectiv pentru copiii născuti începând cu data de 26 iunie 2017.
Cererile pot fi depuse, începând cu data de astăzi, fie la sediul Centrului de Informare și Consiliere pentru Cetăteni din Sos. Ștefan cel Mare, nr. 38, sector 2, fie la sediul Direcției Generale de Asistentă Socială a Municipiului București din str. Foișorului, nr. 56-58, sector 3, de luni-vineri între orele 9:00-15:00.
Pot beneficia de stimulentul financiar părinții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
1. Cel puțin unul dintre părinți are domiciliul sau rezidența în municipiul București;
2. Nașterea să fi fost înregistrată într-o maternitate de pe raza municpiului București (publică sau privată).
Părinții vor prezenta următoarele acte, în termen de maxim o lună de la data nașterii copilului:
– dosar cu șină;
– certificatul de naștere al copilului, original și copie sau numărul de înregistrare, de la Biroul de Înregistrare Nașteri al Oficiului de Stare Civilă, care conține CNP-ul copilului, în cazul în care nu s-a eliberat certificatul de naștere.
Dosarul se completează cu copie a certificatului de naștere al copilului, imediat ce este emis, cel mai târziu în data în care se virează stimulentul;
La dosar, trebuie să mi existe biletul de ieșire din spital/certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie), actul de identitate al părinților, original și copie, un extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar.
Extrasul de cont se poate obține de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;
Pentru obținerea stimulentului, trebuie completată o cerere tipizată. Aceasta se completează la locațiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro.
De asemenea, trebuie completată o declarație de consimțământ. Și aceasta se completează la locațiile de depunere sau se poate veni cu ea completată, după ce se descarcă de pe site-ul www.dgas.ro.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot sună gratuit la TelVerde 0800.821.218, de luni pană vineri, 8:30-16:30.
Potrivit Primăriei Capitalei, Gabriela Szabo va ocupa funcția de director general al clubului pe o perioadă de maximum un an.
Primarul General, Gabriela Firea, speră ca, sub conducerea Gabrielei Szabo, CSM București să devină punct de reper în sportul românesc și mondial.
Sportivă de talie mondială, fost ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo a fost desemnată, în anul 1999, cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei.
Numirea Gabrielei Szabo vine după ce, pe 7 iunie, Primăria Capitalei anunţa demiterea lui Alin Petrache de la conducerea clubului.
Măsura a fost luată ca urmare a intenției acestuia de a aloca peste jumătate de milion de euro pentru organizarea evenimentului care marchează aniversarea a zece ani de existență a clubului sportiv.
Imagini superbe surprinse în Delta Dunării, la limita cu Marea Neagră. Pe lângă peisajele sălbatice, de o frumusețe unică, utilizatorul de Facebook Laguna Razim-Sinoe a fotografiat o herghelie de cai sălbatici, la câțiva kilometri de plaja de la Gura Portiței.
Conform filmedocumentare.com, în Delta Dunării, mai precis în Pădurea Letea, trăiesc, în momentul de faţă, aproximativ 2.500 de cai sălbatici. Aceştia sunt ultimii din Europa şi reprezintă o adevărată comoară a României. Potrivit organizaţiilor de protecţia animalelor, aceşti cai sunt un element esenţial al ecosistemului natural al rezervaţiei şi, alaturi de zona în care trăiesc, sunt un tot unitar. O parte dintre caii sălbatici care trăiesc în Deltă erau folosiţi la scară largă înainte de 1990 pentru obţinerea unei producţii cât mai mari. După Revoluţie, însă, declinul economic al zonei a făcut ca mulţi dintre aceştiu cai, din cauza lipsei resurselor dinanciare pentru procurarea hranei şi a personalului necesar îngrijirii lor, au fost lăsaţi liberi, mai arată sursa amintită.
Clinica Nera, singura unitate de recuperare oncologică din ţară se pregăteşte să-şi deschidă porţile. După 3 ani de investiţii lucrările la departamentul de cercetare au fost finalizate şi toată aparatura a fost instalată.
Centrul va fi organizat într-o structură arhitecturală de tip sanatoriu şi va avea 45 de saloane. Pacienţii vor fi gazduiţi în saloane moderne, cu un pat şi grup sanitar propriu. De asemenea, de jur împrejurul clinicii va fi amenajată şi o gradină botanică. Cu cei 4 milioane de euro lucrătile vor fi finalizate, în acest an, dă asigurări prof. univ. dr. Pavel Chirilă:
„În urmă cu câteva zile ne-a fost aprobată o finanţare importantă pe care o aşteptăm încă de anul trecut. Cu aceşti 4 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării o să construim cele 45 de saloane. Pentru aceşti bani am făcut şi un studiu de fezabilitate mai elaborat şi de asta a durat atât. Am avut nevoie de avize, de aprobări, nu a fost uşor dar ne bucurăm că am reuşit. Să ştiţi că am primit şi ordinul de începere a lucrărilor. În momentul de faţă lucrăm la documentaţia necesară pentru licitaţie şi sperăm cât de repede să deschidem şantierul pentru că ne dorim ca în acest an bolnavii care suferă de cancer să beneficieze de serviciile noastre. Clar o să facem tot posibilul să deschidem în acest an clinica, acum că avem şi această sumă importantă care ne ajută să finalizăm acest proiect important şi unic în ţară”, a precizat pentru Radio Reşiţa profesorul universitar, medicul Pavel Chirilă.
Clinica Nera va fi dedicată în totalitate pacienţilor bolnavi de cancer. Pacienţii vor fi îngrijiţi cu atenţie de 30 de măicuţe, absolvente de şcoală sanitară dar şi de personal specializat. Pâna în prezent în România nu există niciun centru de recuperare oncologică, iar harta incidenţei cancerului indică zona de vest a ţării cu cele mai mari valori de îmbolnăvire, a mai spus doctorul. Judeţul Caraş-Severin chiar avea nevoie de o astfel de clinică având în vedere statisticile îngrijorătoare ale Direcţiei de Sănătate Publică. Se pare că judeţul ocupă locuri fruntaşe la mai multe tipuri de cancer, cum ar fi: de sân, de col uterin şi de colon.
Doar anul trecut au fost depistate 915 cazuri noi de cancer, pe lângă cei peste 7.935 de bolnavi deja înregistraţi. Şi în România, zeci de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer, aceasta fiind cea de-a doua cauză care sporeşte rata anuală de mortalitate la nivel naţional. Cancerul este o boală invazivă care, slăbeşte organismul şi distruge ţesuturile în care se instalează. Proiectul Clinica Nera este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o valoare totală de 5 milioane de euro, 60% din această suma fiind asigurată de fondurile europene, iar restul prin contribuţie locală şi voluntară.
Campania umanitară „Muzică pentru viaţă” desfăşurată de Radio Reşiţa împreună cu Crucea Roşie a avut un real succes! O confirmă şi profesorul universitar, medicul Pavel Chirilă, cel care se chinuie de 3 ani să finalizeze Clinica de Recuperare Oncologică, de la Slatina Nera, unică în România. Cu cei 195 de mii de lei primiţi de la oamenii cu suflet mare din toată ţara, unitatea medicală are mari şanse să fie inaugurată mai devreme, spre bucuria bolnavilor de cancer. Medicul Pavel Chirilă:
„În primul rând, suma strânsă demonstrează eficienţa dumneavostră, a celor de la Radio Reşiţa pentru că rareori s-a mai întâmplat să colectăm o asemenea sumă pentru Clinica Nera. Vă spun sincer că doar nişte prieteni personali au mai donat atât de mult. În al doilea rând vă pot spune că este un lucru minunat pentru oamenii de acolo din zonă, înseamnă că întradevăr s-a schimbat ceva în România. Ce pot să spun, am mai încercat multe campanii şi nu am ajuns la suma asta niciodată. În orice caz acest lucru a demonstrat că până la urmă oamenii din Caraş-Severin, au înţeles şi importanţa proiectului şi în mod sigur, voi cei de la Radio Reşiţa aţi ştiut să ajungeţi la inima lor. Trebuie să va mai spun că aceşti bani îi folosim la construirea saloanelor, care sunt ultimul obiectiv în acest proiect. Şi astfel vom putea deschide Clinica în primăvară sau cel târziu în vară, oricum mult mai devreme decât ne-am imaginat iniţial. Mulţumim şi dumneavostră şi donatorilor”, a mai precizat profesorul universitar, medicul Pavel Chirilă.
Studenţii de la Departamentul de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi alături de un profesor al Universităţii Harvard au descoperit resturi fosile de rinoceri.
Potrivit reprezentanţilor universităţii, studenţii au participat în perioada 20 – 23 iunie la o practică de specialitate în paleontologie alături de profesorul Jay Kelley, de la Universitatea din Harvard, în judeţul Vaslui, la Pogana şi Ghergheşti.
Situl fosilifer de la Pogana (Miocenul superior – aproximativ 7 milioane de ani) a atras atenţia specialiştilor de la UAIC din Iaşi, pe parcursul ultimilor 5 ani, datorită identificării a peste 300 de fragmente fosile. O parte din materialul fosil identificat în ultimii ani a constituit baza unor lucrări de doctorat la Departamentul de Geologie.
În timpul săpăturilor paleontologice în cariera de la Pogana, studenţii au putut învăţa metodele de săpare pentru identificarea şi colectarea fosilelor in situ dar şi metodele de restaurare a fosilelor.
Timp de două zile, studenţii au reuşit să identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinţi inferiori şi superiori de rinoceri genul Chilotherium, dinţi de cai tridactili genul Hipparion, fragmente postcraniene de antilope şi gazele, dar şi fragmente din carapacea unor ţestoase genul Testudo.
De asemenea, au menţionat reprezentanţii UAIC, alături de profesorul Jay Kelley, studenţii au vizitat şi situl de la Ghergheşti de unde acum 2 ani colegii lor, alături de profesori de la Departamentul de Geologie al Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’, au identificat un schelet parţial de elefant fosil aparţinând speciei Deinotherium proavum, care este asemănător cu cel expus la Muzeul ‘Grigore Antipa’ din Bucureşti.
Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard şi cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington, iar domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia şi paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are articole publicate în reviste ca Nature, Science şi Journal of Human Evolution.
Activitatea studenţilor Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Răţoi, a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad şi al Departamentului de Geologie din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.
Unele dintre cele mai expuse persoane la schimbările bruşte de temperatură sunt cele care au probleme cardiovasculare.
Recuperarea pacienţilor care au suferit un accident vascular-cerebral este în continuare o problemă în România. Ultimele statistici europene ne plasează între primele state din Uniune în ceea ce priveşte mortalitatea cerebrovasculară.
Unul dintre specialiştii acestui domeniu, profesorul doctor Dafin Mureşanu, atrage atenţia că fiecare unitate medicală specializată în tratarea accidentului vascular-cerebral trebuie să aibă şi un compartiment de neuroreabilitare.
Istoric vorbind, în afara Bucureştiului am avut doar două mari spitale de recuperare: cele din Cluj şi Iaşi. Acestea au încă secţii care adresează toate disciplinele. Segmentul neurologic este bine reprezentat, dar trebuie să înţelegem faptul că există o mare nevoie de unităţi de recuperare bine organizate şi de un sistem de recuperare. (Profesorul doctor Dafin Mureşanu)
În întreaga lume se înregistrează anual peste 15 milioane de cazuri noi de accident vascular-cerebral, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aproximativ 5 milioane dintre aceste persoane nu supravieţuiesc, iar alte 5 milioane rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă.
Mai multe persoane si-au pierdut viata in Damasc duminica dimineata in urma exploziei unei masini-capcana condusa de un terorist kamikaze.
Atacul a avut loc in estul capitalei siriene, potrivit televiziunii de stat, care sustine ca alte doua atacuri au fost dejucate.
Autoritatile din Damasc au urmarit trei vehicule capcana si au reusit sa intercepteze doua dintre ele, facandu-le sa explodeze la intrarea in oras, in zona de vest a capitalei siriene.
A treia masina capcana a fost incercuita in piata Tahrir, unde teroristul care o conducea a detonat-o, provocand un numar de morti si raniti”, a relatat televiziunea siriana, citata de France Presse.
Dispariția dintr-un depozit al unei societăți comerciale din localitatea Vladimirescu, a trei recipiente conținând o substanță ce avea în compoziție uraniu sărăcit (slab-radioactiv) și a unui număr de șase colimatorii conținând, de asemenea, uraniu sărăcit, a fost sesizată ieri.
La ordinul subprefectului județului Arad, Florentina Horgea, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la fața locului s-a deplasat o echipă de primă evaluare C.B.R.N. (chimică-bacteorologică-radiologică-nucleară) a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” a Județului Arad, care a efectuat măsurători la depozitul de unde au dispărut materialele și în vecinătatea acestuia, neconstatând depășiri ale valorilor radiației naturale.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a fost sesizat la 112 de dispariția din incinta unei societăți comerciale de pe raza localității Vladimirescu a bunurilor menționate. În urma verificărilor efectuate au fost identificați doi bărbați de 45, respectiv 56 de ani, bănuiți de sustragerea bunurilor, cei doi fiind reținuți de polițiști și urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.
Din cercetările efectuate până acum materialele sustrase nu prezintă pericol pentru populație.
19 echipe, dintre care 3 pre-continentale, 15 continentale și una națională, vor lua startul în Turul Ciclist al Sibiului, competiție care se va desfășura în perioada 5-9 iulie. Ediția din acest an cuprinde un prolog, programat marți, 5 iulie, prin centrul istoric al Sibiului și care va consta într-o probă de contratimp individual pe distanța de 2,3 km, precum și 4 etape, care se vor desfășura după cum urmează:
-etapa I (6 iulie): Sibiu-Blaj-Miercurea Sibiului-Sibiu (211,8 km)
-etapa a II-a (7 iulie): Sibiu-Agnita-Bâlea Lac (160 km)
-etapa a III-a (8 iulie): Sibiu-Sebeș-Păltiniș (211,5 km)
-etapa a IV-a (9 iulie): Sibiu-Mediaș-Sibiu (148,4 km)
România va avea două echipe la start, una națională, iar cealaltă, formația continentală Tușnad Drag Cycling Team.
Celelalte echipe provin din Statele Unite ale Americii, Italia, Olanda, Germania, Polonia, Danemarca, Elveția, Luxemburg, Slovenia și Slovacia.
Oportunităţile turistice ale judeţului Hunedoara vor fi prezentate de televiziunea naţională din China.
O echipă a postului de televiziune va realiza un film documentar despre obiectivele turistice din judeţul Hunedoara, unul dintre obiectivele principale fiind cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Echipa de producţie va sosi în judeţul Hunedoara mâine, după care se va deplasa la situl UNESCO din Munţii Orăştiei.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Vasilescu, a precizat că un alt obiectiv turistic ce va fi promovat în China va fi Castelul Corvinilor, apreciat de specialişti ca unul dintre cele mai bine conservate monumente de artă gotică din Europa de Est.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru marţi, 4 iulie, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Implementarea Strategiei Globale a Uniunii Europene în domeniul securităţii şi al apărării, dar şi numărul militarilor români care vor participa anul viitor în misiuni în afara ţării se află pe agendă.
Se va discuta şi despre activitatea de anul trecut a Serviciului Român de Informaţii, despre planul de înzestrare a Armatei în următorii zece ani, dar şi despre fenomenul migraţiei.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.