Ascultă Radio România Regional Live

Andra Radu

Moş Crăciun aşteaptă scrisorile copiilor şi la căsuţa poştală de la Opera Naţională Română din Iaşi!

Foto: Sursa foto: Opera Nationala Romana Iasi/facebook

Publicat de Andra Radu, 18 decembrie 2021, 17:16

Opera Naţională Română din Iaşi a informat că s-a pregătit într-un mod special de sărbători. Moş Crăciun aşteaptă scrisorile copiilor şi la căsuţa poştală special amenajată în faţa acestei instituţii culturale.

Instituţia a programat pe 22 şi 23 decembrie, de la orele 17:00 şi 19:00, în Sala Mare, patru spectacole specifice acestei perioade, intitulate „Cântând Crăciunul”.

Reprezentaţiile vor fi prefaţate de un eveniment dedicat cadrelor medicale implicate în lupta contra COVID-19, care vor fi colindate duminică, în Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.

În plus, foaierul instituţiei a fost decorat fastuos, iar conducerea şi artiştii ONRI au lansat o provocare inedită copiilor.

„Am amplasat în faţa Operei o cutie poştală specială, în care vor putea fi puse scrisori adresate lui Moş Crăciun. Cu siguranţă, Moşul le va aduce tuturor cadourile dorite, la casele lor, pentru că toţi copiii din Iaşi sunt cuminţi şi isteţi.

La Operă, Moş Crăciun va lăsa copilului care-i va scrie cea mai frumoasă scrisoare o invitaţie la lojă la un spectacol de pe 23 decembrie şi dulciuri de la renumitul producător belgian Leonidas. Câştigătorul premiului va fi anunţat miercuri dimineaţă”, a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Daniel Şandru.

De asemenea, Opera Naţională Română din Iaşi a mai pregătit opereta „Liliacul”, de Johan Strauss (fiul), pe 28 şi 29 decembrie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat!

Publicat de Andra Radu, 17 decembrie 2021, 18:35

CNSU a actualizat vineri, printr-o nouă hotărâre, lista ţărilor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Spania, Italia, Suedia, Dominica şi Maldive.

În zona galbenă au intrat, din zona verde în urma creşterii incidenţei COVID, Bolivia, Coreea de Sud şi Insulele Virgine Britanice. În zona verde au intrat Armenia, Albania, Mongolia şi Brunei Darussalam.

De asemenea, CNSU a aprobat, printr-o hotărâre, exceptarea de la măsura carantinei, la sosirea în ţară din state terţe, a conducătorilor autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă şi a conducătorilor autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane.

Ca şi în celelalte cazuri de exceptare, valabile în perioada 10 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022, măsura se aplică în cazul în care conducătorii auto respectivi fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Concert de Crăciun: de la Stille Nacht, la Bună dimineața, la Moș Ajun!

Publicat de Andra Radu, 17 decembrie 2021, 13:23

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită la Sala Radio, la un concert special de Crăciun derulat sub bagheta dirijorului József Horváth. Repertoriul serii festive cuprinde de la partituri compuse de Händel sau Wagner, la îndrăgitele colinde românești, ca Am plecat să colindăm sau Bună dimineața, la Moș Ajun! (în orchestrația semnată de S. Pautza), dar și cântece de Crăciun din repertoriul internațional ca Joy to the World, Ave Maria sau Stille Nacht (în orchestrația realizată de J. Horváth).

Îi veți aplauda pe scena Sălii Radio pe soliștii vocali Mediana Vlad – soprană, Liviu Indricău – tenor, Olga Murariu Caia – soprană, Grazziela Frangulea – mezzosoprană, Nicolae Simonov – tenor și Cristian Ruja – bas, alături de Corul Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu.

Cariera artistică a dirijorului József Horváth este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș. Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Operele Naţionale Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Budapesta și Opera Brașov.

A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.

Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Țuțu a propus o diversificare și o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din orașul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală).

Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este și dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate.

Ca dirijor al corului mixt Gheorghe Dima a concertat în anul 2005 alături de orchestra Filarmonicii Dmitri Șostakovici din Sankt-Petersburg, iar în 2007 a prezentat o lucrare contemporană, alături de Filarmonica din Roma.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Spectacolul „Crăiasa Zăpezii şi Oglinda Fermecată”, în premieră la Teatrul Regina Maria!

Foto: Sursa foto: https://www.teatrulreginamaria.ro/ro/

Publicat de Andra Radu, 17 decembrie 2021, 08:30

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea prezintă sâmbătă, 18 decembrie, premiera „Crăiasa Zăpezii şi Oglinda Fermecată”, după Hans Christian Andersen, dramatizarea şi regia fiind semnate de Iulian Bulancea.

Textul spectacolului are la bază basmul „Crăiasa Zăpezii” al celebrului autor şi păstrează firul epic principal al arhicunoscutei poveşti, dar adaptând textul atât regulilor scenei, cât şi universului estetic pe care şi-l propune regizorul Iulian Bulancea.

Sursa foto: https://www.teatrulreginamaria.ro/ro

Metoda teatrală prin care povestea prinde viaţă pe scena Teatrului Arcadia este una mai puţin folosită în spaţiul european, anume teatrul de umbre, considerat a fi primul procedeu de animaţie, care s-a dezvoltat începând cu secolul al VI-lea e.n. în principal în zona Asiei.

Din distribuţie fac parte actorii Consuela Egyed, Armanca Serac, Zentania Lupşe, Florian Silaghi, Alexandru Pop, Igor Lungu, Andrei Fazecaş, scenografia este semnată de Răzvan Chendrean, iar ilustraţia muzicală de Iulian Bulancea.

Spectacolul va fi reluat în data de 19 decembrie, ora 12:00, însă biletele pentru ambele reprezentaţii s-au vândut deja. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 4 ani.

Accesul în sălile de spectacole este permis doar potrivit reglementărilor în vigoare impuse de pandemia COVID-19.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Târgul de Crăciun din Piatra-Neamţ se deschide pe 17 decembrie!

Foto: Sursa foto: Consiliul Județean Neamț/facebook

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2021, 16:29

Târgul de Crăciun din Piatra-Neamţ se va deschide vineri, 17 decembrie, pe platoul de la Curtea Domnească, și se va încheia pe 2 ianuarie 2022. Intrarea va fi liberă atât pentru cei vaccinaţi cât şi pentru cei nevaccinaţi.

„Sunt fericit că nemţenii se vor bucura de o nouă ediţie a Târgului de Crăciun! Muzica de fundal specifică acestei perioade, programele artistice susţinute de către artişti locali, patinoarul, mâncarea tradiţională, vinul fiert, ceaiurile cu scorţişoară şi alte arome, toate vor crea zile şi seri de neuitat, în minunata lume a Târgului de Crăciun la Neamţ. Vă aştept să trăiţi magia sărbătorilor de iarnă printre mii de luminiţe, brad împodobit, atmosferă de neuitat! Să vină Crăciunul! În judeţul Neamţ pregătirile sunt gata”, a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

Târgul de Crăciun la Neamţ este organizat de Consiliul Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Primăria Piatra-Neamţ şi Camera de Comerţ şi Industrie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

S-a finalizat amenajarea secţiei de artă românească în noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor!

Foto: Sursa foto: Muzeul Ţării Crişurilor/facebook

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2021, 15:14

Conducerea Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea a anunţat finalizarea amenajării secţiei de artă românească, o nouă etapă în procesul de reînfiinţare a secţiilor muzeale în noul sediu din strada Armatei Române nr. 1/A, după reabilitarea clădirii fostei garnizoane.

Expoziţia de bază a secţiei de artă românească, pornind din 1918 trecând prin generaţiile Atelier 35, Opzecişti până în prezent, cuprinde 326 piese, din care 256 picturi, 36 sculpturi, 6 lucrări de grafică şi 28 lucrări de artă decorativă.

Acestea reprezintă doar în jur de 10% din colecţiile muzeului. În timp, o parte din expoziţie va fi înlocuită cu lucrări din depozit, pentru a oferi o varietate cât mai mare exponatelor. De altfel, ultima porţiune a galeriei este dedicată Generaţiei 80 Azi. Un loc aparte îl reprezintă pictorii şi sculptorii orădeni.

Noua amenajare a secţiei, modernă, nu mai este compartimentată pe săli, ci este o galerie continuă, cu pereţi dubli pentru a evita lumina naturală şi pereţi despărţitori mobili, care permit reconfigurarea spaţiilor.

Înainte, însă, toate exponatele au trecut printr-un proces de restaurare şi conservare preventivă. Designul expoziţiei actuale a trebuit să ţină cont de prevederi legale importante, precum nivelul de iluminare, de microwaţi pe lumen, de umiditate relativă, respectiv elemente de infrastructură speciale şi aparate care nu se văd (senzori de fum şi ploaie artificială etc).

Secţia de Artă a MTC, întinsă pe o suprafaţă de circa 1200 metri pătraţi la etajul doi, deţine un patrimoniu de 12.930 de piese muzeale. Pe lângă secţia de artă românească, aici se vor mai amenaja în cursul lunii ianuarie şi secţiile „Artă europeană”, „Arta 1900” şi Galeria de artă decorativă românească.

Clădirea Muzeului a fost reabilitată, prin fonduri europene, este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca până în 31 mai 2022, lucrările să fie încheiate.

Etajul I găzduieşte secţiile de Istorie şi Ştiinţe Naturale, etajul II este dedicat Artei, iar etajul III va adăposti secţia de Etnografie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Incendiu la un bloc din Constanța!

Incendiu la un bloc din Constanța!
Foto: Sursa foto: ISU Constanta/facebook

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2021, 09:30 / actualizat: 16 decembrie 2021, 15:06

Aproximativ 250 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri, iar opt adulţi şi minori – transportaţi la spital, după ce un bloc din municipiul Constanţa a fost în noaptea de miercuri spre joi cuprins de flăcări.

Incendiul s-a extins după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

Au fost avariate 36 de autovehicule, dintre care 25 se aflau în parcarea subterană, iar 11 pe laturile exterioare ale blocului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, cele opt persoane duse cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au suferit intoxicări cu fum şi arsuri.

La faţa locului au fost mobilizate peste 200 de forţe de intervenţie, inclusiv echipaje de la ISU Ialomiţa şi ISU Călăraşi, şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie pe o perioadă de aproape trei ore.

„La ora 00:58 am fost solicitaţi să intervenim în Constanţa la un incendiu la 2 autoturisme parcate în subsolul unui bloc de pe str. Prelungirea Nicolae Grindeanu, nr 6. La faţa locului au fost mobilizate 11 ASAS, 11 SMURD, 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 9 ambulanţe SAJ. La ora 01:52 a fost activat Planul Roşu”, a informat ISU „Dobrogea”.

Şeful ISU „Dobrogea”, col. Cristian Amarandei, a declarat că, în jurul orei 04:00, incendiul a fost localizat, intervenindu-se pentru lichidarea acestuia.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Expo 2020 Dubai: Soluțiile pentru un viitor global durabil, regăsite în cultura tradițională din România!

Publicat de Andra Radu, 15 decembrie 2021, 18:00 / actualizat: 15 decembrie 2021, 19:09

Pe 14 decembrie, într-un moment onorific, delegația Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, coordonată de László Borbély, a deschis porțile Expo Dubai 2020 – o premieră pentru România la această ediție. (Înregistrarea momentului este disponibilă aici: https://www.instagram.com/tv/CXdd3MsDAmC/?utm_medium=copy_link.

În contextul Expo Dubai 2020, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a prezentat contribuțiile lui Grigore Antipa, Constantin Brâncuși și Nicolae Georgescu-Roegen la ceea ce numim în prezent dezvoltare durabilă. Inspirați de cultura tradițională românească, prin studiile și ideile pe care le-au lansat în urmă cu un secol, cei trei români vizionari au propus concepte prin care se poate fundamenta ideea de construire a unei lumi durabile.

„Este o onoare să mă aflu astăzi aici în Pavilionul României la Dubai care, nu accidental, poartă titlul New Nature. Trebuie să ne regândim <<natura>> de a fi, de a trăi, de a interacționa cu mediul natural. Evenimentele la care am participat cu plăcere ieri și astăzi sunt o recunoaștere a faptului că avem viziune în România, avem o structură inter-instituțională, avem eficiență a administrațiilor publice și servicii publice inovative pentru implementarea Agendei 2030.

Avem multe resurse, însă e nevoie și de o schimbare de paradigmă, de o relație nouă cu natura. Așa cum spunea Brâncuși – lucrurile nu sunt dificil de realizat, ce este dificil e să ne punem în starea de a le face. În activitatea Departamentului avem două direcții cheie: să convingem administrațiile publice să devină parteneri în demersul nostru și să convingem întreaga societate de schimbarea de mentalitate atât de necesară în relație cu natura.” a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (Guvernul României).

Conferința „Sustainable Romania. Local Knowledge from the Past for a Global Lasting Future” a fost deschisă de către László Borbély și de Daniela Gîtman, secretar de stat pentru afaceri interinstituționale al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în calitate de gazdă a Pavilionului României la Dubai, în prezența invitaților reprezentanți ai delegațiilor și Pavilioanelor vecine și a participanților online.

Înregistrarea evenimentului poate fi vizionată aici: https://fb.watch/9UbkOSBuIa/.

În acord cu New Nature, tema generală prezentată de România la Dubai în 2020 în districtul Sustenabilității al expoziției mondiale, conferința a propus ideea că soluțiile pentru o dezvoltare durabilă și coerentă la nivel global pot fi găsite în exemple locale care, conectate la resursele și tehnologia din prezent, pot deveni metodologii viabile de colaborare dintre om și natură.

Experții invitați să prezinte teoriile lui Grigore Antipa, Constantin Brâncuși și Nicolae Georgescu – Roegen au plasat conceptele gândite de cei trei în dialog direct cu dezvoltarea durabilă din prezent:

Doina Lemny, muzeograf onorific la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou, Paris, custodele atelierului sculptorului Constantin Brâncuși, a prezentat o perspectivă nouă asupra relației lui Brâncuși cu materialul natural, despre care sculptorul considera că este cel care dictează direcțiile artistice, meșteșugarul sau artistul fiind cel care se adaptează după ceea ce îi spune materialul.

Luis Ovidiu Popa, directorul general Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a scos în evidență importanța studiilor lui Antipa asupra pescăriilor din Delta Dunării ca model de bună practică în administrarea rațională a ecosistemelor naturale și, totodată, valoarea spațiilor muzeale ca centre de educație non-formală pornind de la „diorama” inventată de marele biolog român.

Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, expert în economie circulară și dezvoltare durabilă, a explicat relevanța teoriei bioeconomice și a programului bioeconomic minimal propus de Nicolae Georgescu – Roegen ca soluție pentru dezechilibrele dintre societate – economie și resurse din prezent. Evenimentul a fost curatoriat și moderat de Teodor Frolu.

Filmul documentar dedicat contribuțiilor celor trei români de geniu la definirea ideii de lume durabilă, prezentat publicului internațional în contextul conferinței, poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=KP6OCZzR0i8.

Un rezumat video al activităților Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu societatea civilă, care se înscrie conceptelor prezentate în conferință poate fi vizionat aici: https://youtu.be/zD40mgO9db8.

Conferința „Sustainable Romania. Local Knowledge from the Past for a Global Lasting Future” a fost organizată în contextul prezenței României la Expo Dubai 2020 de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.

Resurse suplimentare de documentare a temelor conferinței: https://traditiicreative.ro/precursori/

Prezentările speakerilor: Prezentări Brâncuși, Antipa, Roegen – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă – dezvoltaredurabila.gov.ro

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Gustă diversitatea bănăţeană – între tradiţii şi digitalizare” – proiect de promovare a patrimoniului cultural local!

Foto: Sursa foto: Turism Timiș/facebook

Publicat de Andra Radu, 15 decembrie 2021, 16:30 / actualizat: 15 decembrie 2021, 18:59

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi Asociaţia Patronală HORETIM au încheiat proiectul de promovare a patrimoniului cultural local „Gustă diversitatea bănăţeană – între tradiţii şi digitalizare”, în care au fost incluse, până acum, 16 restaurante din judeţ, pe un traseu semnalizat al gastronomiei bănăţene.

Directorul executiv al APDT Timiş, Delia Barbu, a explicat, miercuri, că proiectul a cuprins mai multe etape. Printre acestea se află introducerea reţetelor tradiţionale din Banat în meniurile restaurantelor din Timişoara, crearea unei hărţi a locaţiilor cuprinse în proiect şi marcarea acestora cu simboluri specifice ale proiectului sintetizat într-un QR Code, realizarea de materiale de promovare, dar şi editarea unui volum semnat de prof. Mărioara Pisat, care cuprinde reţete tradiţionale din Banatul de câmpie.

Proiectul a demarat în vară, având dublul scop de a dezvolta oferta de servicii puse la dispoziţia turiştilor care ajung în destinaţia locală prin promovarea patrimoniului gastronomic local, dar şi de a sprijini industria ospitalităţii în această perioadă marcată de pandemie.

De la demararea proiectului s-au alăturat demersului 16 restaurante din întregul judeţ, respectiv din Timişoara, Lugoj şi Altringen, iar lista celor care doresc să introducă în meniurile lor produse tradiţionale din Banat rămâne deschisă şi ea poate fi accesată oricând, din întreaga lume, pe aplicaţia digitală Discover Timiş, sub denumirea Gustă diversitatea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, între 14 şi 18 decembrie la Cinemateca Eforie!

Foto: Sursa foto: Festivalul Cinemaiubit/facebook

Publicat de Andra Radu, 15 decembrie 2021, 09:30

Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, ajuns la cea de-a XXV-a ediţie, a început marţi cu proiecţia, la Cinemateca Eforie, a primului calup de scurtmetraje din competiţie.

Directorul festivalului, Doru Niţescu, a afirmat că ediţia din acest an poate fi considerată una a revenirii cât se poate de mult la normalitate, la sala de cinema. El a precizat că pentru ediţia din acest an au fost primite filme din surprinzător de multe ţări, având în vedere perioada complicată pe care lumea o traversează.

Sursa foto: Festivalul Cinemaiubit/facebook

El a subliniat că, pentru a fi selecţionat în festival, un film trebuie să stârnească emoţii, să aibă idei surprinzătoare, tematice şi stilistice. Pentru ediţia din acest an au fost luate în considerare şi foarte multe filme româneşti.

Una dintre noutăţile festivalului este denumirea premiului pentru fotografie Sorin Botoşeneanu, la propunerea producătoarei Velvet Moraru, care s-a oferit să sponsorizeze acest premiu. Premiul va fi acordat de un juriu de studenţi. Fostul decan al UNATC Sorin Botoşeneanu a murit în luna octombrie.

Cea de-a XXV-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit se desfăşoară până pe 18 decembrie la Cinemateca Eforie şi pe platformă cinepub.ro.

Juriul festivalului este compus din personalităţi recunoscute din ţară şi străinătate – regizoarea, producătoarea şi iniţiatoarea de festivaluri Suzy Gillett – preşedinte juriu (UK); regizoarea şi actriţa Alina Grigore; regizorul Gabriel de Achim; directorul de fotografie Vivi Drăgan Vasile; criticul de film Călin Boto.

Vizionarea tuturor proiecţiilor din cadrul CineMAiubit este liberă în format fizic la Cinemateca Eforie şi online pe platforma cinepub.ro.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

20 de şcoli din mediul rural, dotate cu materiale didactice pentru desfăşurarea orelor de educaţie muzicală!

Publicat de Andra Radu, 14 decembrie 2021, 13:51

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Naţional Cantus Mundi, cu sprijinul Companiei Naţionale Loteria Română, a dotat cu materiale didactice pentru desfăşurarea orelor de educaţie muzicală 20 de şcoli din mediul rural sau din zone defavorizate, în cadrul proiectului „Ora de muzică rămâne în orar”.

Kit-ul creat în perioada de desfăşurare a proiectului conţine: clopoţei Thomann Rainbow Deskbells, boomwhackers BW-DG, metronom, culegeri de partituri şi alte materiale didactice moderne, necesare desfăşurării orelor de educaţie muzicală în condiţii optime.

Toate aceste materiale didactice au ca scop perfecţionarea experienţei didactice la orele de educaţie muzicală şi de cor din 20 de şcoli, care au fost selectate pe baza unor criterii de natură socială şi geografică.

Proiectul „Ora de muzică rămâne în orar” vizează totodată promovarea diversităţii, a toleranţei în mediul şcolar şi incluziunea copiilor.

„Instrumentele muzicale primite în cadrul proiectului „Ora de muzică rămâne în orar” constituie baza oricărei şcoli în activităţile de educaţie muzicală instrumentală şi sunt absolut necesare pentru ca orice oră de educaţie muzicală să se desfăşoare corect, în timp ce copiii au o experienţă educativă de calitate, distractivă, dinamică.

De exemplu, practica instrumentală realizată cu ajutorul clopoţeilor muzicali reprezintă punctul de pornire pentru dezvoltarea abilităţilor muzicale, a gustului muzical şi estetic. Oferirea lor reprezintă un real ajutor pentru profesori.

Alături de resursele postate pe platforma Cantus Mundi, aceste instrumente oferă copiilor o viziune artistică asupra artei sunetelor, mult mai largă. Felicit iniţiativa Programului Naţional Cantus Mundi!” – a declarat Ana – Maria Rusu, Profesor de muzică, dirijor, formator Cantus Mundi.

Implementarea proiectului „Ora de muzică rămâne în orar” reprezintă un demers mai mult decât necesar în mediul rural şi în zonele defavorizate, unde riscul abandonului şcolar atinge cote îngrijorătoare. În aceste condiţii, proiectul urmăreşte diminuarea barierelor care ar putea genera discriminare între elevi, prin crearea unui mediu în care toţi elevii se pot dezvolta împreună armonios.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UBB a aprobat dezvoltarea primului program postuniversitar în tehnologii cuantice din ţară!

Foto: Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/Facebook

Publicat de Andra Radu, 14 decembrie 2021, 12:38

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a aprobat dezvoltarea primului program postuniversitar în tehnologii cuantice din ţară, pe care îl va organiza în primăvara anului 2022.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza în primăvara anului viitor primul program postuniversitar naţional în Quantum Technologies (Tehnologii Cuantice). Acesta va fi organizat împreună cu specialişti din ţară (inclusiv din institute şi companii de profil) şi străinătate, pe un curriculum modern, cu metode de educaţie inovative, şi vine în contextul în care tot UBB elaborează strategia naţională în domeniu, şi anume strategia pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice (QTSTRAT – https://news.ubbcluj.ro/ubb-va-elabora-strategia-romaniei-in-noile-tehnologii-cuantice-comunicatiile-cuantice).

Programul urmăreşte formarea de specialişti în acest domeniu emergent de frontieră, iar condiţiile concrete de participare vor fi anunţate din timp, public şi pe site-ul Institutului de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie al UBB (Institutul STAR-UBB – http://starubb.institute.ubbcluj.ro/)”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de UBB.

„UBB este unul din actorii cheie în tehnologia informaţiei din ţară, singurul membru de tip universitate din ţară al EIT Digital (European Institute of Innovation and Technology), şi ţinteşte să fie unul dintre actorii cheie în tehnologiile cuantice.

Odată cu coordonarea strategiei naţionale în tehnologie cuantice, era absolut normal să dezvoltăm în paralel şi programe academice pentru a forma viitorii specialişti într-un domeniu, care, emergent fiind, evident că duce lipsă de o masă critică de resursă umană; îi încurajăm şi pe alţii din ţară să facă acest lucru, în colaborare sau independent de noi, însă, pentru a fi cu sens şi cu plusvaloare, prin raportarea coerentă la viziunea pe care o vom implementa prin strategie”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Începe cea de-a treia ediţie a Festivalului de poezie „Ion Monoran”!

Foto: Sursa foto: Festivalul de Poezie Ion Monoran/facebook

Publicat de Andra Radu, 14 decembrie 2021, 08:35

Cea de-a treia ediţie a Festivalului de poezie „Ion Monoran”, care se va desfăşura în perioada 15 – 17 decembrie, îşi propune să menţină vie flacăra Revoluţiei din 1989 prin lecturi publice de poezie, muzică, film, lansare de carte, evenimente, care vor avea loc în „tramvaiul istoric” al Revoluţiei, Mansarda Facultăţii de Arte şi Design Timişoara, Memorialul Revoluţiei, Muzeul Consumatorului Comunist.

Festivalul va începe miercuri, la ora 18:00, cu un recital de poezie&jazz la Mansarda Facultăţii de Arte, şi-i va avea ca invitaţi pe Attila Balazs, Andrei Novac, Ljubinka Perinac Stankov, Constantin Rupa, Lucian Scurtu, Iulian Tănase, Mihail Vakulovski şi Joe Jazz Junction.

Joi, între orele 14:30 şi 15:30, în „tramvaiul istoric” al Revoluţiei din Piaţa Libertăţii va avea loc „The Solitude of crowd”, la care vor fi invitaţi elevii de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, urmat de „Monotram”, cu scriitori invitaţi, seara încheindu-se cu muzică şi poezie la Mansarda Facultăţii de Arte, în compania invitaţilor Dirk Hulstrunk, Peter Sragher, Viku Zenescu & Elena Albu.

Vineri, la ora 18:00 este programată lansarea cărţii „MonoLog 2.1.”, o antologie a festivalului, la Mansarda Facultăţii de Arte. Va urma un Maraton de poezie întreţinut de Şerban Axinte, Anastasia Coste, Diana Iepure, Andra Mateucă, Sorina Rîndaşu, Costel Stancu, Lucian Vărşăndan, a transmis directorul festivalului, Loredana Tîrzioru, într-un comunicat.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Fetiţa cu chibrituri”, concert excepţional dedicat copiilor!

Foto: Sursa foto: Filarmonica de Stat Oradea/facebook

Publicat de Andra Radu, 13 decembrie 2021, 18:41

Pe 15 decembrie, la Filarmonica de stat Oradea, are loc un concert excepţional dedicat copiilor, inspirat de povestea dramatică „Fetiţa cu chibrituri” a lui Hans Christian Andersen.

În paralel, pentru ca povestea să prindă viaţă, în perioada 6 – 15 decembrie, la sediul filarmonicii, este organizată o campanie de strângere de donaţii – jucării, hăinuţe, rechizite etc – pentru copiii aflaţi în nevoie, împreună cu Asociaţia Caritas Eparhial.

Potrivit managerului Filarmonicii, Carmen Rus, varianta adaptată pentru cor şi orchestră a acestei poveşti fascinante include arta dramatică şi cea coregrafică, oferind copiilor mici şi mari şansa de a înţelege cât mai aproape de adevăr simbolistica acestei poveşti, inclusiv prin analogii la zilele noastre, în care ignoranţa şi bullying-ul sunt constante sociale.

În cadrul campaniei de strângere de donaţii pentru copiii aflaţi în nevoie, cei interesaţi sunt rugaţi să împacheteze produsele în cutii sau plase, pe care să fie notată vârsta şi menţiunea fată sau băiat.

Pachetele pot fi duse până în 15 decembrie, între orele 8:00 şi 16:00, la sediul Filarmonicii de Stat Oradea, str. Moscovei nr. 5, şi cu o oră înaintea concertului „Fetiţa cu chibrituri”.

La concert va fi prezent şi un reprezentant al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, oferind posibilitatea celor dornici de a da o mână de ajutor, să facă donaţii băneşti, în sumă fixă de 15 lei prin POS sau orice sumă, prin donaţie directă în cutia special amenajată în acest sens.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Universitatea Ovidius din Constanţa organizează „Festivalul sărbătorilor de iarnă”!

Foto: Sursa foto: Universitatea „Ovidius” din Constanța/facebook

Publicat de Andra Radu, 13 decembrie 2021, 15:30 / actualizat: 13 decembrie 2021, 18:25

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, începând de marţi, 14 decembrie 2021, „Festivalul sărbătorilor de iarnă”, pe platoul din zona adiacentă Ovidius Park, în campusul universitar.

În cadrul festivalului activităţile se vor desfăşura pe perioada sărbătorilor de iarnă, zilnic, între orele 12:00 – 20:00, accesul vizitatorilor şi parcarea autovehiculelor find gratuite.

În program sunt incluse spectacole de teatru, concerte şi recitaluri oferite de Facultatea de Arte a UOC.

Vizitatorii sunt aşteptaţi de comercianţi cu produse specifice sărbătorilor de iarnă şi cadouri de Crăciun. Totodată, cei mici se vor putea bucura de locuri de joacă special amenajate şi de momente artistice alături de trupa Zbumzzi.

În contextul desfăşurării evenimentului în condiţii de siguranţă, vor fi respectate toate măsurile impuse pentru combaterea noului Coronavirus.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Echipa feminină a României a ocupat locul 9 la Campionatele Europene de cros!

Foto: Sursa foto: Federaţia Română de Atletism/facebook

Publicat de Andra Radu, 13 decembrie 2021, 09:35

Echipa feminină de senioare a României a ocupat locul 9 la Campionatele Europene de cros, desfăşurate duminică la Fingal-Dublin.

Echipa României, pentru care au punctat primele trei, a fost compusă din Ancuţa Bobocel Lădaru (loc 24 la individual, 28 min 53 sec), Roxana Rotaru (locul 31, 29 min 00 sec), Claudia Prisecaru (locul 52, 29 min 43 sec), Adelina Bălţoi (locul 61, 30 min 23 sec), Liliana Dragomir (locul 65, 30 min 45 sec), Elena Panaet (locul 70, 31 min 51 sec).

La Under-20, echipa feminină a României s-a clasat pe locul 14, în configuraţia Mădălina Elena Sîrbu (locul 20 la individual, 14 min 03 sec), Mihaela Maria Blaga (locul 61, 14 min 38 sec), Maria-Talida Sfarghiu (locul 78, 14 min 53 sec), Iulia Florina Mărginean (locul 80, 14 min 55 sec).

În proba individuală masculină la Under-23, Peter-Daniel Herman s-a clasat pe locul 70 din 75 de atleţi, cu timpul de 26 min 51 sec.

La seniori masculin, Ilie Alexandru Corneschi a încheiat pe locul 67 din 85 de aleţi, cu timpul de 33 min 36 sec.

România a participat cu un lot de 12 atleţi la competiţia din Irlanda.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Românii, cei mai afectați de timpul petrecut în fața ecranelor, din opt țări europene!

Foto: Children are playing on smartphone in the playground

Publicat de Andra Radu, 12 decembrie 2021, 18:00

Mai mult ca oricând, apreciem natura și ne dorim să petrecem cât mai mult timp în aer liber și în mijlocului ei. Însă această dorință rămâne de cele mai multe ori aspirațională, relația cu mediul înconjurător fiind lipsită de constanță și substanță. În realitate, petrecem mai puțin de o oră în fiecare zi afară, în natură, iar cei mai mulți oameni petrec o treime din viață, respectiv 5.000 de ore pe an, cu ochii în ecrane.

Acestea sunt câteva dintre rezultatele și concluziile celui mai recent sondaj realizat de Kantar la cererea companiei VELUX, în perioada 3-6 septembrie 2021, în rândul a 2.408 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din opt țări europene: Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Deși 95% dintre cei intervievați au declarat că mediul înconjurător este foarte important pentru ei, că natura ar trebui protejată mai mult, făcând referire și la schimbările climatice și că și-ar dori să petreacă mai mult timp în aer liber, în realitate pentru 70% dintre ei contactul zilnic cu mediul natural lipsește cu desăvârșire.

Această necesitate este și mai puternică pentru cei care trăiesc în orașele dezvoltate și se află în directă corelație cu stilul de viață al comunității și lipsa accesului sau existenței spațiilor verzi în regiunile urbane.

Ce putem face pentru a ne putea folosi în continuare de facilitățile tehnologiei moderne, dar și pentru a ne bucura de beneficiile naturii?

În primul rând, să devenim conștienți de folosirea mult prea îndelungată a device-urilor și de comportamentul nostru în relație cu mediul online. În al doilea rând, să petrecem mai mult timp în natură, într-o stare de prezență și observare a acesteia.

Privirea în ecrane – dezechilibre și patologii fizice

Contactul cu natura depinde de fiecare în parte și de alegerile făcute zi de zi. Lipsa acestuia poate duce la multe probleme de sănătate. Una dintre ele, o consecință directă a folosirii constante a ecranelor, este reprezentată de tulburările degenerative ale coloanei, cu precădere a celei cervicale. Acestea sunt cauzate de postura deficitară permanentizată în mișcare de aplecare și coborâre a gâtului pentru a privi în ecrane, cel mai frecvent în cel al telefonului.

Sindromul numit „Dropped Head Syndrome” („Capul aplecat” sau „Gâtul de text”) este un termen folosit de dr. Kenneth Hansraj, neurolog american. El subliniază că această constantă coborâre a privirii aduce modificări patologice în curbura coloanei cervicale, iar sindromul „Head Down” poate cauza contracturi și dureri musculare de la acute la cronice, atât în această zonă, cât și la nivelul omoplaților sau în regiunea lombară, afectând inclusiv copiii și adolescenții.

Referirile studiului la frecvența acestui sindrom și la numărul tot mai mare de cazuri și patologii sunt cu atât mai importante cu cât 2021 a fost declarat de către International Association for the Study of Pain, „Anul durerilor de coloană, la nivel global” cu scopul de a atrage atenția asupra complexității patologiei coloanei vertebrale.

De asemenea, petrecerea timpului în compania ecranelor și lipsa contactului cu lumina naturală pot crea o deficiență a vitaminei D care este produsă de corpul uman prin expunerea la soare. Aceasta este esențială nu doar pentru sănătatea structurii osoase, a dinților, ci și pentru a preveni apariția unor boli precum diabetul de tip 1.

Studiul realizat de Susanna Huh și Catherine Gordon în 2008 indică o conexiune nemijlocită între diminuarea timpului petrecut afară și creșterea rapidă a numărului de cazuri ale copiilor care suferă de carențe ale vitaminei D.

Indivizii maturi dețin toate premisele pentru a fi și mai afectați de aceste tulburări, dat fiind faptul că un adult petrece în medie 34 de ani din viață cu ochii în ecrane[3] (ale telefoanelor, laptopurilor, televizoarelor, jocurilor sau e-book-urilor), respectiv 5.000 de ore pe an.

Acest comportament este conștientizat de 70% dintre respondenți, care consideră că petrec mult prea mult timp în fața computerului sau folosind telefonul mobil. Aceste procente sunt și mai ridicate în rândul celor cu vârste între 18 și 34 de ani (75%) și al celor care trăiesc în mediul urban (78%).

Dintre participanții celor opt țări la studiul realizat de Kantar și VELUX, românii se află pe locul I, în proporție de 80%, la consumul de tehnologie, declarând că petrec cel mai mult timp în fața ecranelor și cel mai puțin (68%) în contact cu natura, zilnic, comparativ cu croații (73%), polonezii (73%) și sârbii (74%), în timp ce slovacii (60%) și cehii (62%) petrec cel mai puțin timp în fața ecranelor.

În proporție de 94%, respondenții din România sunt de părere că timpul petrecut de copii în fața calculatoarelor și al altor device-uri ar trebui controlat și temporizat. De asemenea, în general, convingerea că tehnologia le răpește oamenilor anumite lucruri cu sens din viață este împărtășită de 93% dintre participanții la studiu, iar 66% dintre români cred cu tărie că progresul civilizației a produs îndepărtarea dramatică a omului omul de natură, aflându-se pe primul loc în top cu această credință.

„Lipsa timpului, utilitatea și atractivitatea tehnologiei moderne, comportamentele noastre, felul în care s-au schimbat canalele și modurile de comunicare, cât și excedentul de informație au devenit o barieră care ne împiedică să observăm ce se află în jurul nostru în mediul real,  să ne bucurăm de beneficiile unei plimbări zilnice, să privim cu atenție natura și alți oameni.

Trăind în lumea algoritmilor, nu înseamnă neapărat că trebuie să privim constant în ecrane.  Uneori, pentru a ne simți bine și a ne relaxa, este suficient să privim cerul, să ne uităm la copacii pe lângă care trecem în drum spre școală sau muncă.”, declară Noemi Ritea, director de piață VELUX pentru România și Moldova.

Beneficiile naturii și ale schimbărilor comportamentale – despre tulburările mentale și emoționale

A trăi conștient o plimbare în natură și a observa detaliile înseamnă o investiție în sănătate și în starea de bine, mai ales când ne confruntăm cu foarte mult stres și o suprasarcină informațională.

Două aspecte foarte prezente în mediul urban intens dezvoltat, în care fiecare al treilea locuitor, potrivit studiului, petrece mai puțin de 2 ore afară în zilele libere de la serviciu sau de la școală.

Rezultatele sunt mult mai scăzute pentru perioada cuprinsă în timpul săptămânii, în care 2/3 dintre aceștia petrec mai puțin de 2 ore în aer liber. În acest context, experții estimează că 15% din populația globală suferă din cauza Tulburării afective sezoniere (TAS) sau a depresiei de toamnă – iarnă, cauzată de lipsa luminii naturale și de timpul în exces petrecut în fața ecranelor.

Acestea au un impact negativ asupra abilității oamenilor de a construi și menține relații cu semenii, zonă în care românii ating cea mai mare proporție de dificultate, 66%, în comparație cu slovacii (57%) sau cu cehii, care sunt cel mai puțin afectați (44%).

Dezvoltarea urbană, noile tehnologii, stilul de viață, creșterea traficului și a timpului petrecut în mașină – toate contribuie la limitarea timpului petrecut în natură și, mai ales, la a fi prezent și a observa detalii din mediul înconjurător. Astfel, doar puțin peste jumătate dintre cei care au răspuns (57%) privesc în jur atunci când se află în afara casei și observă cerul, norii, păsările sau soarele. În plus, 33% dintre români nu au privit niciodată cerul în ultima săptămână.

Cu toate acestea, românii sunt cei mai orientați către natură și consideră contactul cu aceasta foarte important în proporție de 64%, din tot studiul și de asemenea, se află pe locul I în topul țărilor europene la recunoașterea  diferitelor specii de păsări, în contextul în care 41% dintre respondeți recunosc doar maximum 5 specii.

Privirea sus! – Beneficii ale stării de prezență în mijlocul naturii

Deși există multe cărți și studii dedicate beneficiilor timpului petrecut în natură, în continuare experții și specialiștii în sănătate îndeamnă, mai ales în această perioadă, să vedem  astfel de activități ca pe o șansă la o stare de mai bine și de dezvoltare armonioasă, inclusiv în cazul copiilor. Cei mai mulți dintre participanți sunt de părere că acest contact cu natura ne ajută să ne odihnim (93%) și să fim mai sănătoși (92%).

Pentru că cei mai mulți oameni își petrec viața de zi cu zi în spații închise, la școală, serviciu sau acasă, în medie 90% din timp, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este important ca aceștia să aibă acces la lumină naturală, aer curat, vedere către zone înverzite, cer, nori, soare pentru a trăi într-un spațiu cu beneficii reale pentru sănătate și starea de bine.

În plus, cei care au contact vizual cu mediul natural înconjurător în timp ce își desfășoară activitățile zilnice la serviciu sunt mult mai eficienți, inclusiv datorită faptului că sunt expuși la perioadele zilei și la starea vremii, aspecte care contribuie la reducerea sentimentului de oboseală.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cauze pentru care nu avem echilibru când dorim!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 11 decembrie 2021, 16:32

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul, însă, din ce se întâmplă, adică ce vine din afara ta spre tine, nu prea putem schimba nimic.

„Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens?

Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem:

  1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.
  2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).
  3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.
  4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.
  5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.
  6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.
  7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.
  8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

„Echilibrul este suma pașilor pe care îi facem moment cu moment, acum și acum, în orice lucrăm, ascultăm, ajutăm sau acționăm. Devierea de la acest moment, în orice altă speculație mentală despre trecut sau viitor, care în mod automat apare din circuitul obișnuit cu care mintea s-a hrănit, este deformarea realității din fața noastră, care ne atrage pentru că nu avem disciplina, observația și controlul activității noastre psihice”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Revelion în Piaţa Revoluţiei din Arad!

Revelion în Piaţa Revoluţiei din Arad!

Publicat de Andra Radu, 10 decembrie 2021, 17:06

Primăria Arad va relua tradiţia organizării petrecerii publice de Revelion, în Piaţa Revoluţiei, după un an de pauză impusă de pandemia de COVID-19.

Din cauza timpului scurt rămas de la ridicarea unor restricţii vor fi contractaţi mai mult artişti locali pentru concerte.

Petrecerea publică, care în fiecare an atrăgea mii de persoane, va avea loc tot în Piaţa Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ.

Anul trecut, autorităţile locale au organizat primul Revelion online, folosind o platformă prin care a transmis spectacole, în timp ce evenimentele obişnuite din stradă, precum concerte şi jocuri de artificii, au fost anulate din cauza măsurilor de restricţie impuse de pandemie.

A fost pentru prima dată când trecerea dintre ani a fost sărbătorită în mediul online, pe platforma special concepută, denumită „Scena Online Arad”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Noi excepții de la carantina obligatorie la intrarea în România!

Publicat de Andra Radu, 10 decembrie 2021, 16:32

CNSU a aprobat modificarea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021 – 8.01.2022, introducând mai multe excepţii de la această măsură în cazul persoanelor care au de susţinut examene, dacă prezintă rezultatul unui test PCR, dar şi a angajaţilor vaccinaţi din sistemul de apărare sau de ordine publică care sunt în interes profesional.

De asemenea, s-a decis reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terţe fără test RT-PCR şi eliminarea posibilităţii ieşirii din carantină în a 10 zi dacă se efectuează test RT-PCR în a 8 zi.

Astfel, s-au modificat regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021 – 8.01.2022, în sensul:

1. introducerea testului RT-PCR pentru exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenţilor, cetăţenilor români sau cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;

2. exceptarea de la măsura carantinei a angajaţilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România de la activităţi desfăşurate în interes profesional în afara ţării din statele terţe dacă sunt vaccinaţi ori au trecut prin boală.

3. reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terţe fără test RT-PCR.

4. eliminarea posibilităţii de a ieşi din carantină în a 10 zi dacă efectuează test RT-PCR în a 8 zi, precizează un comunicat al CNSU.

CNSU a mai actualizat lista ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, stabilind ca Finlanda şi Liban să intre în zona roşie.

În zona galbenă au intrat: Armenia, Dominica, Maldive şi Singapore, din zona roşie, în urma scăderii incidenţei, precum şi Polinezia Franceză, din zona verde, în urma creşterii incidenţei.

În zona verde au intrat: România, Chile şi Noua Caledonie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Nou-născuţii din Spitalul Municipal din Mediaş vor beneficia de patru concentratoare de aer!

Nou-născuţii din Spitalul Municipal din Mediaş vor beneficia de patru concentratoare de aer!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 10 decembrie 2021, 08:45

Nou-născuţii din Spitalul Municipal din Mediaş vor beneficia, pentru prima dată, de patru concentratoare de aer, care vor fi achiziţionate în 2022, cu suma de 280.000 de lei, bani obţinuţi în cadrul proiectului „Bine ai venit pe lume!”.

Cu banii obţinuţi din această sponsorizare, medicii din Mediaş vor putea să prevină mai mult mortalitatea şi complicaţiile în cazul nou-născuţilor din acest spital.

Spitalul Municipal din Mediaş, aflat în subordinea Primăriei din oraş, deserveşte 120.000 de locuitori din municipiu şi împrejurimi, dintre care mai mult de jumătate provin din mediul rural.

Copiii transferaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt îngrijiţi de un colectiv medical condus de medicul Livia Ognean, renumită pentru experienţa sa şi atragerea de finanţări pentru copiii prematuri din surse private şi ONG-uri. Profesor la Facultatea de Medicină din Sibiu, Livia Ognean va instrui în următoarele luni cadrele medicale din Mediaş, care se ocupă de nou-născuţi şi copiii prematuri.

Proiectul de la Mediaş a început în 1 decembrie şi se va derula până în 30 aprilie 2022, obiectivul său fiind dotarea Compartimentului Neonatologie şi a sălilor de operaţie şi naştere din Secţia Obstetrică-ginecologie cu echipamente moderne.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Se deschide patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia!

Foto: Sursa foto: Bucurestifm/Marga Tudor

Publicat de Andra Radu, 9 decembrie 2021, 18:15

Vineri se deschide patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia, de sub Tâmpa, care va funcţiona în acest an în condiţii similare de acces şi cu aceleaşi tarife ca şi anul trecut.

Taxa de intrare va fi de 10 lei/serie pentru copii şi 15 lei/serie pentru adulţi, iar închirierea patinelor sau a cadrului de şcoală se face pe baza de buletinului/cărţii de identitate, preţul fiind de 15 lei/serie.

Patinoarul va funcţiona în serii de câte o oră, cu maximum 200 de persoane/serie.

Este al doilea patinoar care se deschide în Braşov în această lună, după cel amenajat pe terasa unuia dintre cele două mall-uri din oraş. Acolo, cei care doresc să patineze vor plăti 20 de lei/sesiune dacă vin cu patinele de acasă sau 30 de lei/sesiune dacă închiriază la faţa locului.

Totodată, Primăria Braşov estimează că ar putea inaugura patinoarul mobil în Centrul Istoric în a doua parte a lunii decembrie, aici urmând ca accesul să fie gratuit.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UNICEF: COVID-19, cea mai mare criză globală care afectează copiii!

Publicat de Andra Radu, 9 decembrie 2021, 09:58

COVID-19 afectează copiii la o scară fără precedent, provocând cea mai mare criză resimțită de copii pe care a cunoscut-o UNICEF în toată activitatea sa de 75 de ani, afirmă agenția ONU dedicată copiilor într-un raport publicat astăzi.

Raportul Preventing a lost decade: Urgent action to reverse the devastating impact of COVID-19 on children and young people [Prevenirea unui deceniu pierdut: acțiuni urgente pentru contracararea impactului devastator al COVID-19 asupra copiilor și a tinerilor] prezintă diferitele moduri în care COVID-19 periclitează decenii întregi de progrese realizate în vederea eliminării provocărilor majore cu care se confruntă copiii, precum sărăcia, sănătatea, accesul la educație, nutriția, protecția copilului și bunăstarea mintală.

Documentul avertizează că, la aproape doi ani de la debutul pandemiei, impactul COVID-19 devine tot mai amplu, ceea ce adâncește sărăcia, intensifică inegalitățile și amenință drepturile copilului la un nivel fără precedent.

De-a lungul întregii noastre activități, UNICEF a contribuit la crearea unui mediu mai sănătos și mai sigur pentru copiii din întreaga lume, obținând rezultate extraordinare pentru milioane de copii”, a declarat Directorul Executiv al UNICEF Henrietta Fore.

Aceste realizări sunt acum în pericol. Pandemia de COVID-19 este cea mai mare amenințare la adresa progreselor realizate pentru copii în toți cei 75 de ani de activitate. În timp ce numărul copiilor flămânzi, neșcolarizați, abuzați, săraci sau obligați să se căsătorească este în creștere, numărul copiilor care au acces la servicii medicale, vaccinuri, hrană suficientă și servicii esențiale este în scădere. Într-un an în care ar trebui să privim înainte, facem pași înapoi”.

Raportul estimează că alte 100 de milioane de copii trăiesc acum în sărăcie multidimensională din cauza pandemiei, o creștere de 10 procente față de anul 2019.

Aceasta înseamnă aproximativ 1,8 copii pe secundă de la mijlocul lui martie 2020. Mai mult, raportul atenționează că avem o cale lungă de parcurs pentru a recupera terenul pierdut – chiar și cel mai optimist scenariu prevede că va fi nevoie de șapte sau opt ani pentru a ne redresa și a reveni la rata sărăciei infantile de dinaintea COVID-19.

Raportul prezintă și alte dovezi ale regresului, afirmând că numărul copiilor care trăiesc acum în gospodării ce se confruntă cu sărăcie monetară a crescut cu aproximativ 60 de milioane față de situația de dinaintea pandemiei.

În plus, în 2020, peste 23 de milioane de copii au ratat vaccinuri esențiale – o creștere de aproape patru milioane față de 2019 și cel mai mare număr înregistrat în ultimii 11 ani.

Chiar și înaintea pandemiei, la nivel mondial, în jur de un miliard de copii sufereau din cauza a cel puțin unei forme de lipsuri severe, neavând acces la educație, sănătate, locuințe, nutriție, salubritate sau apă.

Numărul lor este în creștere acum, când redresarea inegală accentuează diferențele tot mai profunde dintre copiii înstăriți și cei săraci, cei mai afectați fiind copiii cei mai marginalizați și mai vulnerabili. Raportul notează următoarele:

  • În punctul maxim al pandemiei, peste 1,5 miliarde de elevi se aflau în afara sistemului de învățământ din cauza închiderii școlilor la nivel național. În plan mondial, aproape 80% dintre cursuri nu s-au putut desfășura cu prezență fizică din cauza închiderii școlilor în primul an de criză.
  • Tulburările de sănătate mintală afectează peste 13% dintre adolescenții în vârstă de 10–19 ani din întreaga lume. Până în octombrie 2020, pandemia perturbase sau întrerupsese funcționarea serviciilor critice de sănătate mintală în 93% dintre țările lumii.
  • Până la finalul deceniului, este posibil să aibă loc alte 10 milioane de căsătorii timpurii ca urmare a pandemiei de COVID-19.
  • Numărul copiilor exploatați prin muncă a crescut până la 160 de milioane la nivel mondial, înregistrându-se o creștere de 8,4 milioane de copii în ultimii patru ani. Alte 9 milioane de copii riscă să devină victime ale exploatării prin muncă până la finele anului 2022 din cauza creșterii nivelului de sărăcie provocate de pandemie.
  • În punctul maxim al pandemiei, 1,8 miliarde de copii trăiau în 104 țări în care au fost serios perturbate serviciile de prevenire a violenței și de intervenție în caz de violență.
  • 50 de milioane de copii suferă de emaciere, cea mai gravă formă demalnutriție, iar numărul lor s-ar putea să crească cu 9 milioane până în 2022 din cauza impactului pandemiei asupra alimentației copiilor, a serviciilor de nutriție și a practicilor de hrănire.

Pe lângă pandemie, raportul atrage atenția asupra altor amenințări ce pun serios în pericol drepturile copilului. La nivel global, 426 de milioane de copii – aproape unu din cinci – trăiesc în zone în care se întețesc conflictele, având un impact tot mai mare asupra civililor și afectând copiii într-un mod disproporționat.

Femeile și fetele sunt expuse celui mai mare risc de violență sexuală din cauza conflictelor. Nevoile umanitare sunt provocate de conflicte în proporție de 80%. De asemenea, aproximativ un miliard de copii – aproape jumătate dintre copiii lumii – trăiesc în țări ce prezintă un „risc extrem de ridicat” în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice.

În vederea asigurării unui răspuns, a redresării și a reimaginării viitorului fiecărui copil, UNICEF continuă să facă apel la:

  • realizarea de investiții în protecția socială, capitalul uman și o redresare incluzivă și durabilă;
  • stoparea pandemiei și neutralizarea regresului alarmant în domeniul sănătății și nutriției copilului,inclusiv prin folosirea rolului vital al UNICEF în distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19;
  • realizarea unei reconstrucții mai solide, asigurând fiecărui copil o educație de calitate, protecție și sănătate mintală;
  • dezvoltarea capacității de reziliență pentru o mai bună prevenire, intervenție și protecție a copiilor în situații de criză, inclusiv prin abordări noi ce vizează eliminarea foametei, protejarea copiilor împotriva schimbărilor climatice și reconfigurarea cheltuielilor în caz de dezastru.

Într-o perioadă caracterizată prin pandemie globală, intensificarea conflictelor și agravarea schimbărilor climatice, este cu atât mai important să dăm întâietate copiilor”, a declarat Fore.

„Ne aflăm la o răscruce de drumuri. În efortul de a ne trasa parcursul comun pentru următorii 75 de ani alături de guverne, donatori și alte organizații, trebuie să punem copiii pe primul loc pe lista investițiilor și pe ultimul loc pe lista restricțiilor financiare. Viitorul nostru depinde de prioritățile pe care le stabilim în prezent”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Gala Voluntarului Ieşean a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi!

Foto: Sursa foto: Casa de Cultura a Studentilor Iasi/facebook

Publicat de Andra Radu, 9 decembrie 2021, 09:30

Un număr de 26 de premii au fost acordate miercuri seara, în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Voluntarului Ieşean 2021, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Juriul a fost format din Dorina Ticu, Maria Pruteanu şi Mihaela Cojocaru, iar invitaţii speciali care au înmânat distincţiile au fost medicul şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, regizorul Andrei Ciobanu, Daniel Ciobotaru, director adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi.

Premiul „Organizaţia anului 2021” a fost conferit Asociaţiei pentru Protecţie Rutieră „Woldstreet”.

Premiul „Coordonatorul de Voluntari ai anului 2021” i-a revenit lui Alin Ştefan Barbărasă, premiul „Voluntarul anului 2021” i-a fost conferit Dianei Piţigoi, iar Mariei Apopei şi Danielei Tanasă le-au fost conferite premii speciale de voluntariat.

Alte premii oferite:

  • Premiul Proiectul Anului la categoria Educaţie a revenit Asociaţiei Industrii Creative,
  • Premiul Anului la categoria Social a fost acordat celor de la Liga Studenţilor de la Filosofie Iaşi,
  • Proiectul Anului la categoria Mediu a fost acordat celor de la Asociaţia Culturală Moldavia pentru organizarea „Green Festival”,
  • Proiectul Anului la categoria Cultură a fost conferit Asociaţiei Industrii Creative, pentru Classix Festival,
  • Proiectul Anului la categoria Sport a revenit Asociaţiei Culturale Moldova pentru „Sport’N’Iasi”,
  • Proiectul Anului la categoria Sănătate a fost acordat Asociaţiei E-team Psychology, pentru campania Studenţii Donează,
  • Proiectul Anului la categoria Activism Civic a fost acordat Asociaţiei Culturale Moldova pentru campania „Sunt tânăr! Mă implic”,
  • Proiectul Anului la categoria Tineret a fost acordat Ligii Studenţilor de la Geografie şi Geologie din Iaşi, pentru campania „Voluntar Geo-Geo”.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Universitatea din Craiova va inaugura un centru de cercetare româno-chinez în matematici aplicate!

Foto: Sursa foto: Universitatea din Craiova/facebook

Publicat de Andra Radu, 8 decembrie 2021, 18:05

La Universitatea din Craiova se va inaugura, joi, un centru de cercetare româno-chinez în matematici aplicate, un proiect început în urmă cu câţiva ani şi în cadrul căruia vor activa şi 9 cercetători chinezi, singurii cercetători chinezi din România care beneficiază de suport financiar din partea China Scholarship Council.

Acest centru de cercetare are ca obiectiv promovarea excelenţei autentice în cercetarea matematică şi consolidarea relaţiilor ştiinţifice dintre România şi China.

„Centrul de cercetare a fost înfiinţat ca urmare a intensei colaborări ştiinţifice cu matematicieni chinezi, începute în urmă cu câţiva ani şi care a fost concretizată cu publicarea a peste 50 de articole în reviste cu o foarte largă vizibilitate internaţională. În prezent, la UCV sunt 5 cercetători chinezi cu finanţare de la China Scholarship Council (CSC), alţi 4 cercetători urmând să sosească la Craiova, în ianuarie 2022. Aceştia sunt singurii cercetători chinezi din toate domeniile aflaţi în România cu suport financiar din partea CSC”, informează Universitatea din Craiova.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

David Kovács şi Rafaela Fernandez Samodaiev, soliștii următorului Concert de Crăciun al Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez & Friends!

Foto: Sursa foto: Florescu-Fernandez & Friends/facebook

Publicat de Andra Radu, 8 decembrie 2021, 16:27

David Kovács şi Rafaela Fernandez Samodaiev, în vârstă de de 11, respectiv 13 ani, sunt cei doi violonişti care vor concerta vineri în Sala Oglinzilor din sediul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), alături de părinţii lor, tot muzicieni, şi de Orchestra de Cameră din Miercurea Ciuc.

„Copiii, prin spiritul tânăr, inocenţa şi talentul lor sunt cei care dau farmec Crăciunului, de aceea, în apropierea sărbătorilor de iarnă, nu ne putem închipui un alt fel de a ne bucura decât ascultându-i pe cei mici şi oferindu-le un prilej prin care ei să strălucească. Este motivul pentru care în fiecare an, de când suntem la Sibiu, organizăm câte un astfel de concert.

Ca artişti, încă de când suntem mici, căutăm sensul drumului pe care l-am ales, satisfacţia şi bucuria pe care le simţim după ce cântăm în public. Dorim să transmitem ceea ce şi noi am primit celor mici, iar noi, părinţii lor, vom cânta alături de ei, pe scenă”, a declarat Makcim Fernandez Samodaiev, unul din co-fondatorii Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez & Friends.

Accesul la acest eveniment programat vineri, de la ora 18:00, este gratuit.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ultimii jucători români au pierdut în sferturi la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori!

Foto: Sursa foto: Federația Română de Tenis de Masă/facebook

Publicat de Andra Radu, 8 decembrie 2021, 09:39

Ultimii trei jucători români au pierdut în sferturile de finală ale probelor de simplu, marţi, la Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Vila Nova de Gaia din Portugalia.

La Under-19, la simplu masculin, Darius Movileanu a fost întrecut de polonezul Samuel Kulczycki cu 4-1, în sferturi, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

În proba similară feminină, Ioana Sîngeorzan a pierdut cu 0-4 sfertul cu japoneza Miyu Kihara.

Bianca Mei-Roşu s-a înclinat în sferturi, la simplu feminin, Under-15, cu 3-4 în meciul cu Suhana Saini din India.

România a rămas cu patru medalii, una de argint şi trei de bronz.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” din Buzău organizează concursul „Crăciunul de odinioară”!

Foto: Sursa foto: Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău/facebook

Publicat de Andra Radu, 7 decembrie 2021, 14:37

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” din Buzău organizează un concurs de fotografii sub genericul „Crăciunul de odinioară”.

Persoanele interesate să participe la concurs trebuie să publice pe paginile lor de Facebook sau Instagram o fotografie sau un clip care să ilustreze Crăciunul copilăriei lor, asigurându-se că postarea este publică şi poate fi văzută de oricine.

Sursa foto: Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău/facebook

Totodată, trebuie să includă în descrierea fiecărei poze sau fiecărui clip hashtag-urile #Crăciunuldeodinioară, #CCAM şi #Buzăuoraşdeschis, să eticheteze un prieten cu care ar dori să depene amintiri şi să dea like şi follow paginilor de Facebook sau Instagram ale Primăriei.

Vor fi acordate trei premii, care vor consta în pachete de cărţi, iar câştigătorii vor fi desemnaţi printr-o tragere la sorţi.

Concursul se adresează cu precădere populaţiei adulte din România şi perioada de înscriere este 6-20 decembrie, ora 24:00

Câştigătorii vor fi aleşi folosind simpliers.com şi vor fi anunţaţi pe paginile de social media ale Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Documentarul „Wild Danube”, realizat de Charlie Ottley, a fost lansat la Tulcea!

Foto: Sursa foto: Wild Carpathia/facebook

Publicat de Andra Radu, 7 decembrie 2021, 14:23

Producătorul britanic de televiziune Charlie Ottley a lansat, luni după-amiază, la Tulcea, documentarul „Wild Danube”, realizat în ultimul an în Delta Dunării, filmul urmând să fie prezentat anul viitor şi pe BBC.

Filmul surprinde Delta în cele patru anotimpuri şi prezintă rezervaţia atât cu biodiversitatea ei, cât şi cu problemele cu care se confruntă comunităţile.

El a pledat pentru ca pescarii să fie mai bine plătiţi, iar turismul să fie făcut responsabil.

Producătorul de televiziune britanic şi-a exprimat speranţa de a continua colaborarea pentru a promova Delta Dunării ca Amazonul Europei, lucru confirmat şi de conducerea Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Documentarul „Wild Danube” urmează să fie prezentat anul viitor pe BBC, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

CNSU: Reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România!

Publicat de Andra Radu, 7 decembrie 2021, 08:41

CNSU a aprobat luni seara o serie de reguli privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, aplicabile în perioada 10 decembrie 2021, ora 00:00 – 8 ianuarie 2022, ora 24:00.

Prezentăm integral textul Hotărârii CNSU:

„HOTĂRÂREA nr. 111 din 06.12.2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00.

Având în vedere propunerile Institutului Naţional de Sănătate Publică referitoare la instituirea obligativităţii prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României, pentru toate persoanele care sosesc din statele terţe, indiferent de zona de risc epidemiologic în care sunt încadrate acestea, precum şi propunerile formulate în cadrul şedinţei de lucru organizate în data de 05.12.2021 la nivelul Guvernului României,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 3 lit. a), art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Prin derogare de la prevederile art. 3, art. 4 şi art. 5 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43/2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie
2021, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00, se stabilesc următoarele reguli de aplicare a măsurii carantinei referitoare la persoanele care sosesc în România:

1. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, astfel:

a) persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

b) persoanele care sosesc din zona Roşie şi nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

2. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană aflate în zona Roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

3. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condiţiile pct. 1 şi pct. 2, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani şi mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea ţării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona Roşie şi rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;

g) membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona Roşie pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul naţional, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona Roşie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

i) persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din zona Roşie şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

4. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terţe şi nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

5. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din statele terţe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

6. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condiţiile pct. 4 şi pct. 5, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa
declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;

g) membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi staff-ul acestora care sunt nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, sosesc pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul naţional, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu
SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

i) persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinaţi ori care nu au fost confirmaţi pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, care sosesc din statele terţe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Art. 2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Concierto de Aranjuez, capodopera repertoriului pentru chitară clasică, va avea loc la Sala Radio!

Foto: Sursa foto: https://www.radioromaniacultural.ro/

Publicat de Andra Radu, 6 decembrie 2021, 15:46

Istoria muzicii este plină de poveşti fascinante de viaţă, care ar putea constitui oricând subiectul unor pelicule de succes. În 1901, în provincia Valenciei se năştea unul dintre cei mai mari compozitori spanioli şi unul dintre cei mai mari muzicieni ai sec. XX: Joaquin Rodrigo.

Orb de la vârsta de trei ani, Rodrigo şi-a urmat studiile muzicale la Valencia şi Paris, devenind un ilustru pianist şi mare compozitor şi a creat toate lucrările sale folosind alfabetul Braille. În acest fel s-a născut şi capodopera sa: celebrul Concierto de Aranjuez pentru chitară şi orchestră, cea mai cunoscută partitură din repertoriul de chitară clasică.

Lucrarea a fost creată în 1939, la Paris, şi numele ei este inspirat de grădinile Palatului Regal din Aranjuez (situat la sud de Madrid), creatorul însuşi declarând că a surprins în compoziţia sa: „parfumul magnoliilor, ciripitul păsărilor şi izbucnirea fântânilor.”

Vineri, 10 decembrie, de la ora 19:00 veţi avea şansa de a asculta Concierto de Aranjuez la Sala Radio, în interpretarea tânărului chitarist Dragoş Ilie, alături de Orchestra Naţională Radio.

Laureat al bursei „Moştenitorii României musicale” (proiect derulat de Radio România Muzical în parteneriat cu Rotary Club Pipera), Dragoş Ilie este în prezent doctorand în Statele Unite, la University of Texas at Austin, instituţie în cadrul căreia şi-a început şi activitatea pedagogică.

Concertul se va derula sub bagheta dirijorului grec Anastasios Symeonidis şi va ajunge la milioane de ascultători prin difuzarea pe posturile de radio incluse în reţeaua European Broadcasting Union (EBU).

Programul serii va fi completat de alte două lucrări cu poveşti inedite în istoria muzicii: Uvertura Hebridele, creată de Mendelssohn ca impresie de călătorie după vizitarea insulelor britanice cu acelaşi nume şi Dvorak: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă. Aceasta a fost scrisă de marele compozitor ceh în timp ce ocupa funcţia de director al Conservatorului de la New York şi este una dintre cele mai cunoscute simfonii cântate astăzi pe mapamond.

Lucrarea este în top 3 printre cele mai des interpretate şi mai des înregistrate creaţii simfonice în Statele Unite.

Născut în anul 1972 la Atena, Anastasios Symeonidis a studiat la început pianul, la Şcoala Naţională de Muzică din Atena. S-a specializat apoi în muzicologie la National and Kapodistrian University din Atena şi în dirijat de orchestră la Academia de Muzică din Viena, precum şi la Academie Lyrique din Paris.

A dirijat numeroase concerte alături de Greek Turkish Youth Orchestra şi a fost aplaudat în săli precum: Athens Concert Hall, Greek National Opera, Thessalonica Concert Hall, în Sala Universităţii Aristotel din Salonic ş.a.

Anastasios Symeonidis a dirijat Orchestrele Simfonice de Stat din Atena şi Salonic, Istanbul State Symphony Orchestra, San Remo Symphony Orchestra, Cyprus State Symphony Orchestra şi a fost director artistic al ansamblurilor muzicale ale radio-ului şi televiziunii publice din Grecia.

Dragoş Ilie a învăţat primele acorduri de chitară de la tatăl său şi a început studiile muzicale la Colegiului Naţional de Artă din Iaşi. A obţinut peste 40 de premii la competiţii naţionale şi internaţionale, majoritatea fiind premii I.

De asemenea, a susţinut concerte şi a participat la masterclass-uri în Europa şi Statele Unite şi a apărut în revistele Classical Guitar Magazine şi Acoustic Guitar Magazine. Dragoş este reprezentat de Augustine Strings, prima companie de corzi pentru chitară clasică din lume.

Dragoş Ilie este activ şi în domeniul muzicii camerale. În anul 2021 s-a alăturat cvartetului de chitară Austin Guitar Quartet, grup al cărui album de debut „The Singing Guitar” a fost nominalizat pentru premiile Grammy.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condiţiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro.

Biletele sunt disponibile şi în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman şi pe terminalele Selfpay. Online, puteţi plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în ţară.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ședinţă solemnă în Parlament pentru a marca 30 de ani de la adoptarea Constituţiei!

Foto: Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Publicat de Andra Radu, 6 decembrie 2021, 11:18

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, de la ora 13:00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.

La 8 decembrie 1991, a avut loc referendumul naţional privind adoptarea Constituţiei României, extrem de necesară după Revoluţia din decembrie 1989 ce a înlăturat dictatura comunistă din ţară.

Constituţia României, prima de după 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77.3% au răspuns afirmativ, 20.49% negativ, voturile nule reprezentând 2.3%.

Constituţia adoptată în 1991 a reprezentat cadrul legislativ fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice. Aceasta a consacrat reinstaurarea democraţiei constituţionale în România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Legii fundamentale, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituţiei României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei.

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc ziua de nume de Sfântul Nicolae!

Foto: Sursa foto: youtube

Publicat de Andra Radu, 6 decembrie 2021, 09:53

Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfântul Nicolae. Este vorba despre 509.294 de bărbaţi şi 294.732 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Nicolae – 302.555 de persoane.

Se mai întâlnesc următoarele derivate: Culae – 5; Lae – 17; Laie – 9; Nae – 198; Necula – 59; Neculai – 42.730; Nic – 27; Nicholas – 10.834; Nicholaus – 7; Nick – 94; Nicoara/Nicoară – 466; Nicola – 1.332; Nicolaie – 10.915; Nicolaita/Nicolaiţă/Nicolăiţă – 2; Nicolas – 43.090; Nicolaus – 85; Nicu – 24.158; Nicula – 14; Niculae – 21.862; Niculai – 3.218; Niculaie – 1.716; Niculaita/Niculaiţă/Niculăiţă – 9; Nicusor/Nicuşor – 45.464; Nik – 33; Nike – 4; Niklas – 44; Nikola – 197; Nikos – 125; Năiţă – 25.

Poartă prenumele Nicoleta 218.526 de femei.

Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Necolina – 1; Necolita/Necoliţa – 1; Neculina – 2.252; Neculita/Neculiţa – 178; Nica – 455; Nichi – 18; Nicola – 4.226; Nicolaita/Nicolaiţa/Nicolăiţa – 4; Nicole – 12.581; Nicoletta – 539; Nicolina – 2.373; Nicolita/Nicoliţa – 5.721; Nicoll – 148; Niculaita/Niculaiţa/Niculăiţa – 1; Niculeana – 10; Niculia – 24; Niculina – 43.759; Niculita/Niculiţa – 556; Nicuta/Nicuţa – 1.358; Nika – 37; Niki – 47; Nikki – 5; Nikky – 4; Niko – 4; Nikola – 86; Nikole – 208; Nikolet – 29; Nikoleta – 138; Nikolett – 814: Nikoletta – 540; Nikolette – 14; Nikoll – 23; Nikolle – 43; Niky – 9.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare!

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 5 decembrie 2021, 17:30

Deformarea comportamentelor noastre a început când, mulți fiind, era greu să mai vedem exemple de integritate și virtute în jur. A devenit greu să-i găsim pe aceștia. Prin nelocalizarea lor am dedus să preluăm din cei mai apropiați nouă care, și ei la rândul lor, au imitat atitudini din cei apropiați lor.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, una dintre atitudinile copiate, care este în detrimentul nostru, este dorința de a fi importanți în viața cuiva sau a ne ridica pe noi înșine când nu primim sprijin din jur.

Specialistul este de părere că facem asta prin a ne mări doza de înfumurare, pentru a arăta altora ce putem, știm sau avem, iar rezultatul dorit este să primim un răspuns care să fie profitabil nouă – iar asta se numește validare.

„Din tainele acestei validări putem să vedem că multe din acțiunile noastre sunt pentru a demonstra sau a arăta ceva cuiva ce nu ni se cere să facem. Diferența este pentru cine ajutăm? De dragul altora sau pentru a primi aplauzele altora că noi am făcut-o? Într-o astfel de deformare trăim, când vrem validarea sau aplauzele altora, pentru că așa știm că au făcut și alții. Noi nu putem să măsurăm rezultatele altora decât prin experiență vie și de asta nu ne gândim la efectele acțiunilor noastre.

Egoul este partea care se formează, prin malefica dorință concurențială, încă de mici copii, unde este un sistem ierarhic, adică unul mai bun și mai tare decât altul. Posibilitatea unui om să fie sănătos în aceste condiții dispare, iar din acest motiv multe din religiile lumii ajută la demontarea dorințelor pântecelor, sinelui inferior, mândriei sau înfumurării sociale care ne sunt obstacole în calea obținerii de sănătate mentală, fizică și emoțională”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare

Totodată, specialistul afirmă că, în cultura contemporană, dorința de validare duce la înșelat, mințit, ascundere, influențare și toate sunt decizii care duc într-un final la suferință. Iar prin suferință, omul se autoreglează, pentru că se întregește cu puterea să nu mai decadă în aceste atitudini artificiale.

„Dorința de a primi validare crește în copiii care văd alți copii mai protejați, avuți sau fericiți. Prin imitare, cei mici vor dori să primească și ei ce au văzut la alt copil. Creștem cu aceste alegeri și, fiind mari, devenim sclavii acestor atitudini necorespunzătoare și deficitare pentru creșterea noastră spirituală. Eliminarea dorinței de a primi validare este intrinsecă și se face prin a face bine aproapelui tău fără să aștepți și chiar să respingi orice rezultat sau răspuns ar fi de la el.

Eliberarea de a trăi în condiția: tu îmi dai, eu îți dau, este unul din pașii importanți ai eliminării dorinței de validare. Un alt pas pentru eliminarea acestei trăsături generatoare de malformație comportamentală este dezvoltarea lumii interioare, nu a celei exterioare. Lumea interioară este compusă din observația și controlul la ceea ce fac, simt și vreau acum, în ciuda experienței, trecutului sau condițiilor din afara mea, iar prin acest exercițiu, vom observa o extraordinar de fericită împlinire față de ajutorul oferit sau primit”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cum atragem persoanele potrivite?

Cum atragem persoanele potrivite?
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 4 decembrie 2021, 18:54

Așa cum indică izvoarele istorice, esenienii au fost primii care se raportau la relații folosind conceptul de „oglindire”. Aceștia porneau de la premisa că fiecare om știe despre viață mult mai multe lucruri decât este conștient că știe.

Mai mult, subliniau ideea că Universul ca un Tot reprezintă o „suprapunere” de planuri, respective conștiințe și că, în momentul în care interacționăm cu ceilalți, ceea ce facem de fapt este să interacționăm cu anumite „oglinzi” ale noastre. Altfel spus, noi vedem în ceilalți ceva ce există deja în noi. Este de fapt un fel de proces de recunoaștere a ceva deja existent în interiorul nostru.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atragem oameni în viața noastră conform unor „scheme” și aceste situații sunt ca 7 oglinzi sau 7 lecții. Când învățăm lecția, acești oameni sau situații nu mai apar în viața noastră. Ajungem la un momentan să ne întrebăm: „care este modelul în viața mea?”.

„Atunci când emitem o vibrație negativă, universul ne apare pentru a ne sprijini învățarea. Ne amintește cu blândețe ce se întâmplă în interiorul nostru, pentru a ne face conștienți de creația noastră. Când nu ne trezim și nu devenim conștienți, efectul de oglindă crește în intensitate. Acest lucru ar fi analog cu eșecul unui test la școală și cu nevoia de a fi reluată o versiune mai provocatoare a originalului. Universul nu discriminează ceea ce oglindește pentru noi. Este iubitor necondiționat, reflectând pentru noi exact ceea ce proiectăm în exterior – pozitiv sau negativ.

Dragostea necondiționată nu este milă, ea respectă. Când emitem negativitate, nu universul nu ne permite să ne fie ușor. În schimb, ne sprijină cu dragoste și crede suficient în noi pentru a ne ridica din nou peste provocările care apar prin efectul de oglindă. Ideea celor 7 oglinzi eseniene este că atunci când întâlnim ceva substanțial în viață s-ar putea să se reflecte asupra noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce ne învață cele 7 OGLINZI ESENIENE?

Cele 7 oglinzi eseniene ne învață despre interconexiune și joacă și au un rol semnificativ în vindecare. Fiecare oglindă dezvăluie un aspect specific despre noi:

1. Cine suntem – Ceea ce vedem în afara noastră este o reflectare exactă a ceea ce suntem în acel moment (oglinzile reflectă atât mintea noastră conștientă, cât și cea subconștientă): dacă suntem supărați, atragem mai multă furie din noi înșine sau de la alții.

„Dacă suntem calmi, vom atrage oameni calmi sau situații calme. Dacă urâm pe cineva sau ceva, vom atrage ura, dacă suntem meschini și neiertători, alții vor acționa la fel față de noi. Această oglindă reflectă ceea ce este cu adevărat în interiorul nostru gândurile, emoțiile și stările noastre interioare într-un anumit moment din viață. Ceea ce ne deranjează sau respingem la ceilalți, reprezintă de fapt o problemă nerezolvată (încă) la noi”, spune specialistul.

2. Ce judecăm – Dacă nu i-am iertat pe oameni atunci când fac greșeli, acest lucru ne va apăsa într-atât de mult, până când vom realiza că ne-ar fi benefic să iertăm.

„Această oglindă ne indică ce judecăm în mintea noastră, din frica de a nu repeta ceva dureros din trecutul, ca de exemplu: o rană de respingere, de abandon, de umilire, de trădare sau de nedreptate.

Tindem să-i judecăm pe ceilalți după propriile noastre criterii, împiedicându-ne să ne manifestăm compasiunea și iubirea necondiționată. Dacă nu iertăm ce fac unii oameni în anumite momente, s-ar putea să atragem din nou asta în viața noastră, astfel încât să învățăm să facem față la ceea ce ne supără. Putem observa adesea, dacă acordăm atenție, că acest lucru se întâmplă într-un tipar repetitiv, în mai multe domenii ale vieții noastre.

Acest tipar de a judeca conștient sau inconștient rămâne acolo și vei atrage oameni care să-ți reflecte acest lucru, până când îți conștientizezi rănile și te ierți tu pe tine. Rețineți că există o mare diferență între judecată și discernământ. Un lucru este să avem preferințe (discernământ) și ceva complet diferit să aducem judecăți critice cu privire la orice”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

3. Ce am pierdut – A treia oglindă ne va arăta un lucru, om, aspect pe care l-am pierdut, l-am dat sau l-am luat și astfel ne-au rămas acolo „părți de suflet”. Poate fi vorba despre puritate, iubire, acceptare, sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, siguranță, sănătate …pe care le cauți în viitoarele relații ca să te întregești.

„Dacă am pierdut, am dăruit sau ni s-a luat ceva prin propriile noastre alegeri, ori am permis să ne fie luate când am acceptat compromisuri, s-ar putea să-i vedem în continuare în prim plan pe alții care au acel lucru sau situație pe care noi am ”pierdut-o”. Aceste contexte pot duce la o atracție (scânteie) față de cineva de care nu înțelegem de ce suntem atrași, de fapt acea persoană îți oglindește părți dragi din tine pe care nu le mai regăsești.

Atracția vine din faptul că au ceva ce îți dorești în viața ta, cum ar fi un loc de muncă bun, o familie, timp liber de calitate, respectul și susținerea celorlalți etc. Aceste situații vor apărea pentru a ne ajuta să facem față regretului că nu mai avem acel lucru. Nu suntem conștienți de acest regret, motiv pentru care subconștientul nostru ni-l aduce în atenție. Odată ce suntem conștienți de asta, putem alege să mergem după lucrul pe care îl dorim sau să decidem că nu-l vrem suficient de mult pentru a ne schimba viața”, afirmă psihologul.

4. O iubire „uitată” – Partea din noi de care ne-am amintit cel mai puțin, partea la care ținem cel mai mult, este iubirea noastră pierdută (iubirea și acceptarea de sine).

„De-a lungul vieții noastre vom adopta adesea modele de comportament care devin atât de importante pentru noi încât ne vom rearanja restul vieții pentru a ne adapta acestui tipar sau comportament. Când ne aflăm în această situație, constatăm că aceste modele pot fi modele de comportament compulsiv sau care provoacă dependență. Atașamentele, dependențele, tiparele comportamentale bazate pe frică și credințe limitative ne împiedică să ne valorificăm adevăratul potențial.

A patra oglindă ne permite să ne vedem pe noi înșine în prezența dependenței sau a constrângerii. Prin dependență și constrângere, dăruim puțin câte puțin lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi. Și în dăruire, avem ocazia să ne vedem pe noi înșine în timp ce pierdem lucrurile pe care le ținem cel mai mult.

Lecția acestei oglinzi este faptul că cea mai profundă iubire este iubirea de sine. Atunci când te iubești pe tine cu adevărat, îi poți iubi și pe ceilalți necondiționat fără să ai așteptări de la ei și fără să creezi dependență/obsesie față de ceva ce aștepți de la ei”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Relația sacră cu părinții: A cincea oglindă ne arată părinții noștri și interacțiunea cu ei. Poate cea mai intensă dintre toate oglinzile, a cincea oglindă se referă la felul în care ne trăim viața. Această oglindă ne arată cât de mult ne-au influențat părinții viața și percepția față de aceasta.

Părinții reprezintă un model pentru copiii lor, aceștia preluând, de cele mai multe ori inconștient, comportamentul, tiparele, prejudecățile și convingerile lor. Rezultatul este că, tindem să ne alegem partenerii având ca etalon (conștient sau nu) relația „problemă” a părinților sau relația „problemă” a noastră cu ei.

„Această oglindă mai subliniază un aspect important: relația noastră cu tatăl arată relația cu Dumnezeu/divinitatea, iar relația cu mama arată relația cu mama divină/universul. Tatăl și Mama Cerești, masculinul și femininul, reprezintă părinții noștri la un alt nivel și arată modul în care ne trăim divinitatea pe Pământ (convingeri, percepții, acceptare, iubire, iertare, recunoștință etc.). Din ceea ce am învățat de la părinții noștri, se nasc credințele și viziunea noastră despre Dumnezeu, univers, rostul nostru în lume etc. Dacă ne simțim întotdeauna judecați sau avem sentimentul că „nu suntem capabili sau suficienți în ceea ce facem”, aceasta reflectă relația noastră cu părinții noștri. Acest lucru ne permite să vedem mai bine și mai profund de ce trăim viața într-un anumit fel.

La nivel inconștient, alegerile noastre sunt limitate de ceea ce gândim și simțim față de părinți. Ca să putem face alegeri conștiente și sănătoase, este important să descoperim ce am preluat de la părinți și ne sabotează și apoi să transformăm aceste convingeri sau tipare astfel încât să vină în sprijinul nostru. Vindecându-ne relația cu părinții, vindecăm la un anumit nivel relația cu divinitatea (convingerile despre … și nivelul de acceptare) și invers, vindecând relația cu divinitatea putem vindeca relația cu părinții. Indiferent de unde începem, rezultatul va fi benefic nouă și celor dragi nouă”, declară specialistul.

6. Noaptea întunecată a sufletului: Aceasta este o căutare a „întunericului”, privind în interior la toate greșelile și temerile noastre pentru a crește în înțelepciune.

„Este vorba despre acele momente în care suntem față în față cu „umbra” noastră, ce reflectă cele mai mari frici și în același timp cele mai mari dorințe cărora nu le permitem să iasă la suprafață. Dar ele răbufnesc din când în când, în moduri „ciudate” și în momente nepotrivite. Avem ocazia să ne vedem într-un mod complet transparent și să ne dovedim că procesul vieții poate fi de încredere.

Cu puține excepții, aproape toată lumea va experimenta o „noapte întunecată a sufletului” la un moment dat în cursul vieții. Aceasta este o experiență în care suntem atrași într-o situație sau circumstanță care reprezintă ceea ce ni se pare a fi cea mai mare frică a noastră. Acest lucru trezește o forță adormită care poate deveni cel mai puternic aliat al nostru. Conștientizând fricile, acceptându-ne „umbra” cu iubire, compasiune și iertare, acceptăm „întunericul” interior și astfel, de fapt, ne întregim”, este de părere psihologul.

7. Conceptul nostru de sine atât conștient, cât și subconștient: Oamenii vor apărea în viața noastră pentru a ne reflecta cum ne tratăm pe noi înșine.

„Nu suntem întotdeauna conștienți de modul în care ne arătăm în relația cu noi înșine: dacă avem o stimă de sine scăzută și nu ne recunoaștem înțelepciunea și frumusețea, nici alții nu le vor recunoaște. Această oglindă reflectă modul în care te percepi tu pe tine și, inevitabil așa te vor percepe și ceilalți. Dacă tu nu te respecți, accepți, iubești pe tine, nici ceilalți nu-ți vor oferi aceste aspecte, pentru că tu le transmiți la nivel subliminal percepția ta despre tine și ei o interpretează ca dorința ta pentru tine.

Dacă ne schimbăm percepția despre noi înșine, schimbăm lumea. Această oglindă ne amintește să fim amabili, iubitori și plini de compasiune cu noi înșine și cu ceilalți. Cu siguranță fiecare dintre noi experimentează în viață și lucruri mai puțin plăcute, însă diferența o face atitudinea cu care reacționăm la fiecare dintre aceste situații”, conchide psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Începe prima ediție BIEFF Timișoara!

Începe prima ediție BIEFF Timișoara!
Foto: Sursa foto: Bucharest International Experimental Film Festival BIEFF/facebook

Publicat de Andra Radu, 3 decembrie 2021, 19:06

Cele mai bune experimente cinematografice internaţionale, premiate în cadrul ediţiilor precedente, dar şi cele mai recente scurtmetraje realizate de Radu Jude vor putea fi urmărite, în perioada 10-12 decembrie, la Casa Tineretului din Timişoara, eveniment care va încheia ediţia 2021 a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF).

Filmele premiate de juriul competiţiei BIEFF în 2020 şi 2021 vor fi difuzate la Casa Tineretului, în cadrul a două proiecţii speciale.

Printre titlurile pe care spectatorii sunt invitaţi să le descopere se numără „When Night Meets Dawn”, producţia autohtonă regizată de Andreea Cristina Borţun, care a cucerit Marele Premiu BIEFF 2021, „Eram somnambul când am văzut toate acele culori” (regia Bogdan Balla), desemnat Cel mai bun film românesc la cea de-a XI-a ediţie a festivalului, dar şi „Bab Sebta” (regia Randa Maroufi), premiat în 2020 pentru Cea mai bună regie, sau „A demonstration” (regia Sasha Litvintseva, Beny Wagner), distins în acelaşi an cu Premiul pentru Cel mai bun concept vizual.

Ediţia locală a celui mai amplu eveniment cinematografic dedicat experimentului şi inovaţiei va aduce în premieră o selecţie de scurtmetraje internaţionale prezentate în ultimii ani, organizate discursiv în două programe dedicate.

La Timişoara, publicul va putea urmări o selecţie a celor mai recente scurtmetraje pe care acesta le semnează, din care nu vor lipsi titluri precum „Plastic Semiotic”, prezentat în premieră internaţională la Veneţia, „Caricaturana”, proiectat în secţiunea Corti d’autore a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, scurtmetrajul „A pedepsi, a supraveghea” şi documentarul „Cele două execuţii ale mareşalului”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată!

Publicat de Andra Radu, 3 decembrie 2021, 18:46

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Franţa, Portugalia, Mauritius şi Insulele Mariane de Nord.

Totodată, potrivit HCNSU nr. 110/2021, în zona galbenă au intrat:

– din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia şi Belize;

– din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Spania, Suedia, Vietnam şi Brunei Darussalam;

De asemenea, în zona verde au intrat: Guam, Guyana, Suriname, Insulele Virgine ale Statelor Unite şi Insulele Turks şi Caicos.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, marcată pe 3 decembrie!

Foto: Sursa foto: United Nations/facebook

Publicat de Andra Radu, 3 decembrie 2021, 09:44

Pe 3 decembrie este marcată Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi și are scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate, potrivit site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi se concentrează pe accederea acestor persoane la dezvoltarea incluzivă, echitabilă şi durabilă şi recunoaşte dizabilitatea ca fiind o problemă esenţială, ce trebuie luată în considerare în implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Problemele specifice persoanelor cu dizabilităţi la care se face referire în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă privesc educaţia, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inegalitatea, accesibilitatea aşezărilor umane.

Criza mondială a COVID-19 adânceşte inegalităţile preexistente, expune gradul de excludere şi evidenţiază faptul că munca privind incluziunea cu handicap este imperativă. Persoanele cu dizabilităţi sunt printre cele mai excluse din societate şi printre cele mai afectate în criza sanitară mondială în ceea ce priveşte decesele. Chiar şi în condiţii normale, persoanele cu dizabilităţi au mai puţine şanse să aibă acces la asistenţă medicală, educaţie, locuri de muncă şi să participe în comunitate.

În 2021, tema Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi este „Lupta pentru drepturi în era post-COVID”. Anul acesta, se va discuta despre provocările, barierele şi oportunităţile pentru persoanele care trăiesc cu dizabilităţi, în contextul unei pandemii globale. Din martie 2020, fiecare persoană de pe pământ a fost afectată de schimbări politice, sociale şi economice drastice ca urmare a pandemiei COVID-19.

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi ar trebui să fie folosită pentru a recunoaşte că persoanele cu dizabilităţi se numără printre cele mai afectate populaţii pe fondul pandemiei de COVID.

Acolo unde marginalizarea, discriminarea, vulnerabilitatea şi exploatarea sunt factori de zi cu zi pentru mulţi oameni, riscul crescut de rezultate slabe a fost amplificat de accesul redus la servicii de îngrijire medicală de rutină şi reabilitare, o izolare socială mai pronunţată, mesaje de sănătate publică neadaptate, construite inadecvat, precum şi o lipsă de pregătire pentru situaţii de urgenţă pentru persoanele cu nevoi speciale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală.

Potrivit datelor statistice, mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

Se estimează, totodată, că 46% dintre persoanele peste 60 de ani sunt persoane cu dizabilităţi. Una din cinci femei este susceptibilă să experimenteze dizabilităţi în viaţa ei, în timp ce unul din fiecare zece copii este un copil cu dizabilităţi. Persoanele cu dizabilităţi din lume sunt printre cele mai afectate de COVID-19.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 75.800 de copii au cel puțin un părinte la muncă, în afara țării!

Publicat de Andra Radu, 2 decembrie 2021, 18:15 / actualizat: 2 decembrie 2021, 20:14

Într-o perioadă socială dificilă, marcată de criza sanitară și de restricții, peste 75.800 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, în urma migrației economice a părinților, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială.

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul PEPCO România, va întări programul de sprijin pentru copiii  rămași singuri acasă, un fenomen sociologic de amploare, care are consecințe agravate, deopotrivă psiho-emoționale și sociale, pe fondul crizei pandemice pe care o traversăm.

„Copiii rămași singuri în țară, pentru că părinții sunt nevoiți să muncească peste granițe, au fost vulnerabilizați suplimentar, în această perioadă de criză sanitară. Mulți dintre ei au trecut prin anxietățile acestei perioade fără să o aibă pe mama alături. Izolarea socială care a fost necesară, pentru a limita pandemia, pe ei i-a marginalizat și mai mult, pentru că și-au auzit părinții doar la telefon”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Tablou de țară: harta copiilor rămași singuri acasă

Cei mai mulți copii rămași singuri acasă sunt în județele:

1 Suceava 7.216
2 Botoșani 5.421
3 Iași 4.448
4 Bacău 3.569
5 Neamț 3.527
6 Prahova 3.515
7 Vaslui 3.220
8 Galați 2.879
9 Maramureș 2.836
10 Constanța 2.833

În etapa actuală a programului, peste 690 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din cinci judeţe – Suceava, Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara – vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional.

Cel mai mare număr de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate este în județul Suceava.  Conform ANDPDCA, în iunie 2021, 7.216 copii din Suceava aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

Județul Iași se situează pe a treia poziție în ceea ce privește numărul copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate: 4.448 de copii. Totodată, Iași continuă să ocupe primul loc în topul județelor cu copii aflați în sistemul de protecție specială.

„Este o situație foarte grea, mai ales atunci când bunicii sunt în vârstă. Pentru a preveni diferite situații de risc, printre care și cel de instituționalizare, serviciile de sprijin pentru acești copii și pentru persoanele în grija cărora rămân sunt extrem de importante.” (specialist SPAS județul Iași).

În județul Vaslui, 3.220 de copii sunt înregistrați în evidențele serviciilor publice de asistență socială ca având părinți plecați la muncă în străinătate. După Iași, Vaslui este al doilea județ cu cel mai mare număr de copii aflați în sistemul de protecție specială și deține a doua cea mai mică rată de ocupare a populației şi a doua cea mai mare rată a şomajului din județele din România.

În județul Mureș, conform statisticilor oficiale, 1.167 de copii sunt afectați de migrația economică a părinților.

„Este greu să îţi ştii copiii departe, dar nu am avut ce face. Denisa a suferit foarte mult, a avut o perioadă în care nu mai voia să iasă din casă, la şcoală nu se juca cu copiii. Nici cu şcoala nu s-a mai descurcat, ea care avea „Foarte Bine” mai tot timpul. De când vine la doamna psiholog de la Salvaţi Copiii, lucrurile s-au schimbat în bine pentru ea. Şi mie mi-a fost de mare folos să vorbesc cu doamna psiholog la telefon, mă ajută să ştiu cum să îi vorbesc fetei. Iar drumeţiile şi excursiile de vara aceasta şi faptul că am fost şi noi, părinţii, au fost nemaipomenite.” (mamă, Sighişoara)

Mai mult decât atât, având în vedere contextul socio-economic extrem de dificil cu care se confruntă copiii şi familiile din Valea Jiului, în cadrul aceluiaşi program, Salvați Copiii România va acorda  sprijin integrat, adaptat nevoilor pentru 100 de copii vulnerabili din Petrila, Hunedoara.

Alți 700 de copii din cele cinci județe vor beneficia de activitățile din proiect, participând la activități de educație non-formală și consiliere individuală.

Intervenția din Petrila

În Petrila, 72% din populație, inclusiv familiile cu copii, locuiește în zone dezavantajate sau marginalizate. La nivelul întregului județ, odată cu închiderea minelor, plecarea la muncă în străinătate a devenit alternativă pentru părinții aflați în imposibilitatea de a obține mijloacele de trai necesare. Ultimele statistici indică un număr de 1.284 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, în tot județul Hunedoara.

Începând din mai 2019, cu sprijinul PEPCO România, Salvați Copiii a intervenit activ pentru ca 1.600 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate sau care provin din familii vulnerabile socio-economic să facă faţă dificultăţilor educaţionale, psihologice şi sociale şi vulnerabilizărilor suplimentare generate de perioada pandemică.

Astfel, aceștia au fost incluși în clase de educație remedială, pentru a putea recupera decalajele în învăţare, au participat la activităţi de socializare, au fost consiliați psihologic, atât ei, cât și familiile lor și au beneficiat de suport material de urgență.

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii.

Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 9.800 de copii şi 6.850 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă.

Peste 124.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

5% dintre participanţii la chestionarul #SiguranţaOnline au depistat toate acţiunile de fraudă online!

Publicat de Andra Radu, 2 decembrie 2021, 17:09 / actualizat: 2 decembrie 2021, 20:10

Doar 5% dintre participanţii la chestionarul #SiguranţaOnline, campanie lansată de Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), au depistat toate acţiunile de fraudă online, arată statisticile centralizate după prima lună de la debutul proiectului.

„Românii care au completat quiz-ul lansat pe platforma Siguranţa Online au răspuns corect la aproape 80% dintre întrebările privind educaţia cybercrime, arată statisticile după prima lună de campanie (…) Doar 5% dintre cei care au acceptat provocarea campaniei de a-şi testa nivelul de educaţie privind siguranţa cibernetică au reuşit să răspundă corect la toate întrebările şi au depistat astfel toate acţiunile de fraudă potenţială online”, se menţionează în rezultatele chestionarului.

Potrivit statisticilor DNSC, 90% din totalul atacurilor cibernetice sunt îndreptate asupra utilizatorului obişnuit, iar factori precum eroarea umană şi lipsa educaţiei digitale sunt cauze determinante ale creşterii numărului de fraude online.

În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, rapoartele privind Indicele Economiei şi Societăţii Digitale (DESI), relevă faptul că România se clasează în topul ţărilor europene cu cele mai rapide conexiuni de Internet, însă cu un nivel scăzut al educaţiei digitale.

Astfel, 49% dintre locuinţele din România sunt abonate la servicii de bandă largă de foarte mare viteză. Cu toate acestea, mai puţin de o treime dintre cetăţeni au competenţe digitale cel puţin elementare.

În prima lună de la lansare a chestionarului #SiguranţaOnline, au fost consemnaţi 10.000 de utilizatori şi 20.000 de cetăţeni au accesat site-ul www.sigurantaonline.ro pentru a se documenta cu privire la metodele de protecţie şi prevenire împotriva fraudelor online.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei este marcată pe 2 decembrie!

Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei este marcată pe 2 decembrie!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 2 decembrie 2021, 09:46

Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei este marcată în fiecare an, pe 2 decembrie, pentru a marca data la care a fost adoptată Rezoluţia 317(IV) din 1949 de către Convenţia Naţiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prin prostituţie, potrivit site-ului un.org.

În mesajul său din 2021 de Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei, secretarul general al ONU, António Guterres, transmite că această zi „este o zi de comemorare şi de recunoaştere şi un apel urgent la acţiune”.

„Nu trebuie să uităm niciodată suferinţa incomensurabilă a milioane de bărbaţi, femei şi copii africani, trăită sub auspiciile comerţului transatlantic cu sclavi. (…) Le aducem un omagiu celor care şi-au sacrificat viaţa în căutarea universală a libertăţii. (…) Unii ar putea crede că sclavia este un fenomen care aparţine trecutului, însă acest rău continuă să distrugă lumea modernă. Munca forţată, traficul de persoane în scopul exploatării – inclusiv exploatarea sexuală-, căsătoria forţată, munca copiilor – şi recrutarea copiilor în conflictele armate – sunt toate manifestări contemporane ale sclaviei. Toate sunt crime şi încălcări flagrante ale drepturilor omului”, mai transmite secretarul general al ONU, în mesajul său din 2021.

ONU atrage atenţia asupra faptului că sclavia nu este o relicvă istorică. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, mai mult de 40 de milioane de oameni din toată lumea sunt victime ale sclaviei moderne.

Deşi fenomenul sclaviei moderne nu are o definiţie legală, acesta este folosit ca termen umbrelă pentru a acoperi practici precum munca forţată, căsătoriile forţate sau traficul de persoane.

Aceste fenomene se referă la acele situaţii în care exploatarea unei persoane nu poate fi contracarată ca urmare a ameninţărilor, violenţei, coerciţiei, sau abuzului de putere, scrie site-ul un.org.

Potrivit datelor publicate pe pagina dedicată Zilei internaţionale pentru abolirea sclaviei (www.un.org/en), fenomenul muncii forţate este unul îngrijorător la nivel mondial, reprezentând 24,9% din aproximativ 40,3 milioane de persoane, care se află într-o formă de sclavie modernă.

De asemenea, 16 milioane de persoane sunt exploatate în sectorul privat, precum munca casnică sau construcţii sau agricultură. 4,8 milioane de persoane sunt exploatate sexual forţat şi 4 milioane de persoane depun o muncă forţată şi impusă de autorităţile statului. 15,4 milioane de persoane se află într-o căsătorie forţată, scrie site-ul un.org.

Femeile şi fetele sunt afectate în mod disproporţionat de munca forţată, reprezentând 99% dintre victimele din industria sexului comercial şi 58% din alte sectoare. În plus, peste 150 de milioane de copii sunt supuşi muncii, reprezentând aproape unul din zece copii din întreaga lume.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un deceniu de Radio Chişinău!

Un deceniu de Radio Chişinău!
Foto: Siursa foto: https://radiochisinau.md/

Publicat de Andra Radu, 1 decembrie 2021, 14:44

Pentru Radio România, ziua de 1 decembrie are o dublă semnificaţie: Ziua Naţională a României şi Aniversarea a 10 ani de emisie a postului Radio Chişinău.

Lansarea Radio Chişinău, la 1 decembrie 2011, a reprezentat mai mult decât un simplu proiect editorial al Societăţii Române de Radiodifuziune. Privit retrospectiv, aceasta s-a impus ca un moment simbolic, de fuziune culturală, un semnal radiofonic al aspirațiilor pentru reunirea naţională.

Vocea profesioniştilor de la Chişinău promovează nu doar un conţinut editorial de calitate, ea aduce în centrul atenţiei cheia de boltă a misiunii noastre publice: interesul naţional comun.

În această perioadă dificilă, în care întreaga lume este pusă la încercare de pandemia de COVID 19, este nevoie tot mai mult de coeziune, implicare şi coerenţă. Este ceea ce fac, zi de zi, cu onestitate şi profesionalism jurnaliștii de la Radio Chişinău. Acest lucru se vede în numărul tot mai mare de ascultători care aleg Radio Chişinău ca principală sursă de informare.

La Mulţi Ani, România!

La Mulţi Ani, Radio Chişinău!

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Evenimente ICR de Ziua Națională a României!

Foto: Sursa foto: https://www.icr.ro/

Publicat de Andra Radu, 1 decembrie 2021, 08:47

Ziua Naţională a României va fi marcată şi anul acesta de reprezentanţele Institutului Cultural Român şi de partenerii acestuia printr-o serie largă de evenimente, organizate în format hibrid, cu public sau online.

* Compartimentul Comunităţi Istorice din cadrul Institutului Cultural Român publică miercuri, 1 decembrie, pe pagina sa de Facebook, înregistrarea concertului susţinut de Corul Regal, alături de Corul Capela Moldova al I.P.N.A. (Compania Publică Teleradio Moldova), eveniment înregistrat la Sala cu Orgă din Chişinău.

* Între 1 şi 4 decembrie, cu ocazia a 75 de ani de la fondarea Institutului Francez de la Roma şi a 50 de ani de la fondarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Institutul Francez-Centre Saint Louis din cadrul Ambasadei Franţei pe lângă Sfântul Scaun organizează retrospectiva dedicată filmelor premiate în cadrul FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma, în perioada 2015-2019. Evenimentul se deschide miercuri, 1 decembrie, ora 19:30, în Sala Cinema a Institutului Francez-Centrul Saint Louis din Roma, cu „Un pas în urma serafimilor” (r.:Daniel Sandu). Filmul a obţinut Premiul Publicului 2019 în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Filmului Francofon de la Roma (FRANCOFILM).

* ICR „Mihai Eminescu” la Chişinău, Ambasada României în Republica Moldova, cu sprijinul Televiziunii Române şi a Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” invită publicul telespectator la un concert festiv, susţinut, miercuri, de Orchestra Română de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal; solişti: Monica Bejenaru (voce) şi Simina Croitoru (vioară). Concertul va fi difuzat pe data de 1 decembrie, de TVR Moldova, ora 21:00, şi de TV Moldova 1, de la ora 16:00. Emisiunea de la TVR Moldova va fi precedată de discursul rostit de ambasadorul Românei în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

* ICR de la Bruxelles organizează, alături de partenerii săi din Benelux, o serie de evenimente, transmise pe canalele oficiale de comunicare, recitaluri şi intervenţii artistice ale unora dintre cei mai tineri şi mai talentaţi muzicieni români, dar şi un interviu extrem de generos, oferit în exclusivitate de Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului.

Recitalul tinerilor pianişti Ioana Andreescu şi David Petre, organizat la iniţiativa Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului în parteneriat cu reprezentanţa din Bruxelles, va fi, de asemenea, prezentat pe canalele online ale Ambasadei României în Marele Ducat la Luxemburgului în data de 1 decembrie şi ale ICR Bruxelles – în data de 2 decembrie 2021.

* ICR „Dimitrie Cantemir” din Istanbul prezintă, în marja celebrării Zilei Naţionale, la 103 ani de la Marea Unire, Imnul Naţional al României – Deşteaptă-te române!, selecţionat din cadrul concertului extraordinar de folclor – Alba uneşte România. Orchestra Română de Folclor, înregistrat la Palatul Cultural din Blaj.

Totodată, Ambasadele României din Republicile Turcia şi Bulgaria, în colaborare cu ICR „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, vor promova filmul „Comorile României, obiective din Patrimoniul Mondial UNESCO”, cu lucrări fotografice realizate de Ilie Tudorel.

* Institutul Cultural Român de la Londra va difuza online, pe YouTube şi pe pagina de Facebook, o selecţie a lucrărilor lui G. Enescu din cadrul tuturor concertelor de anul acesta organizate de reprezentanţă.

Concertul, care include lucrări interpretate de muzicieni români şi britanici şi se doreşte un omagiu adus moştenirii extraordinare lăsate de compozitorul român, va fi difuzat pe data de 1 decembrie, de la ora 21:00, ora României.

* ICR de la New York organizează, în parteneriat cu compania de impresariat Ra-Entertainment, un concert de gală al Ansamblului RARO, unul dintre cele mai apreciate grupuri muzicale de cameră din Europa, pe 2 decembrie, la celebra Carnegie Hall din New York.

Concertul de gală va fi anticipat, pe 1 decembrie, de un minirecital al RARO la sediul ICR New York, un eveniment special dedicat Zilei Naţionale, la care sunt aşteptaţi diplomaţi, membri ai diasporei româno-americane, dar şi melomani americani.

* ICR de la Stockholm, Ambasada României în Regatul Suediei şi Ambasada României la Oslo celebrează Ziua Naţională a României miercuri, 1 decembrie, prin trei evenimente extraordinare, realizate în parteneriat cu unele dintre cele mai prestigioase instituţii din România, Filarmonica „George Enescu”, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

1 Decembrie – Ziua Națională a României!

Foto: Sursa foto: Adriana Baciu

Publicat de Andra Radu, 1 decembrie 2021, 08:23

Ziua de 1 decembrie marchează Ziua Naţională a României, o sărbătoare instituită prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990 şi menţionată de Constituţia României din anul 1991, la articolul 12, alineatul 2.

Data de 1 decembrie 1918 a intrat în istoria țării noastre cu ocazia convocării, la Alba Iulia, a Marii Adunări Naţionale a Românilor, lucrările încheindu-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Votată în unanimitate, această hotărâre, care a fost citită de Vasile Goldiș și care proclama unirea tuturor românilor într-un singur stat, a avut loc după ce, pe data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, instituțiile reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei votaseră unirea.

La această Adunare Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi aproximativ 100.000 de români care au venit să susţină decizia de instituire a României Mari.

Astăzi, aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice vor participa, începând cu ora 11:00, la Parada Militară Naţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, informează un comunicat al MApN.

Potrivit sursei citate, în funcţie de condiţiile meteorologice, vor evolua şi aproximativ 30 de aeronave.

În zona Arcului de Triumf va fi organizată o expoziţie de tehnică militară, care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14:00.

Tot în Bucureşti, începând cu ora 9:00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19,00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15:00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată de ceremonia militară, în zona bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte aproximativ 550 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Ceremoniile militare din cele două oraşe vor putea fi urmărite şi online, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

MAE: 72 de turiști români sunt blocați în Maroc!

MAE: 72 de turiști români sunt blocați în Maroc!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 30 noiembrie 2021, 13:40

MAE precizează astăzi că, în contextul deciziei autorităţilor marocane de suspendare a zborurilor comerciale cu destinaţia Maroc, ca urmare a noii variante de coronavirus, Ambasada României la Rabat gestionează, la acest moment, situaţia a 72 de turişti români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări.

Ambasada României la Rabat a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre ţară, eforturi care continuă şi în prezent.

„De asemenea, misiunea diplomatică se află în dialog permanent cu cetăţenii români afectaţi şi autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor şi cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19”, precizează ministerul.

Autorităţile marocane permit, cu titlu excepţional şi în baza unei autorizări speciale, operarea, în continuare, a unor zboruri înspre şi dinspre Maroc. În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români ale căror zboruri au fost anulate să verifice disponibilitatea biletelor la companiile aeriene care operează în continuare zboruri în Maroc.

Totodată, misiunea diplomatică va informa în mod constant, inclusiv pe pagina de Facebook a misiunii, cu privire la zborurile autorizate. La acest moment, companiile care operează zboruri în continuare sunt Air France şi Transavia.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Rabat: +212.537.72.14.93; +212.537.20.74.01, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +212.67.99.77.75.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ANM: Cod galben și Cod portocaliu de ninsori şi viscol!

ANM: Cod galben și Cod portocaliu de ninsori şi viscol!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 30 noiembrie 2021, 13:28

ANM a emis, astăzi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zonele montane din 10 judeţe, până miercuri dimineaţa, precum şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 23:00 – 01 decembrie, ora 11:00, în nordul Carpaţilor Orientali, local în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 75-85 km/h şi va fi viscol.

Judeţele vizate de această atenţionare Cod portocaliu sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş Severin.

Separat, ANM a emis şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe. Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 20:00 – 01 decembrie, ora 16:00, în zona montană şi submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 şi 65 km/h.

La altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăşi 85-95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineaţa zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile nord-vestice.

Judeţele vizate de această atenţionare Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita şi Neamţ.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc ziua de nume de Sfântul Apostol Andrei!

Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc ziua de nume de Sfântul Apostol Andrei!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 30 noiembrie 2021, 09:30

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României are loc în 30 noiembrie, consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Președintelui României.

Această zi a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor Bisericii Ortodoxe Române adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României.

Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida Galileia, pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Israelului. Conform Sfintei Scripturi, Andrei era fratele lui Simon Petru, amândoi fiind pescari, alături de tatăl lor.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”, ziua sa fiind declarată sărbătoare bisericească naţională.

Sfântul Andrei este patron spiritual al Scoției – steagul scoțian prezentând crucea Sfântului Andrei, al României, Spaniei, Siciliei, Greciei și al Rusiei şi, de asemenea, al orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Astfel, peste 900.000 de români îşi sărbătoresc, astăzi, onomastica, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.

Este vorba despre 500.720 de bărbaţi şi 422.638 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Andrei – 471.375 de persoane.

Se mai întâlnesc următoarele derivate: Andi – 2.940 de persoane; Andreeas – 787; Andreiasi/Andreiaşi – 1; Andreiu – 356; Andrew – 618; Andrey – 260; Andrias/Andriaş – 8; Andries/Andrieş – 40; Andru – 157; Andrusa/Andruşa – 9; Andrusca/Andruşca/Andruşcă – 2; Andruta/Andruţă – 22; Andrăs/Andras/Andraş – 11.213; Andrea – 811; Andreas/Andreas/Andreaş – 8.847; Andu – 148; Endre – 3.124; Ondras – 2.

Dintre prenumele feminine cel mai des întâlnit este Andreea – 337.437 de persoane.

Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Andra – 31.310 persoane; Andrada – 21.051; Andreia – 7.835; Andrusa/Andruşa – 7; Andrusca/Andruşca – 6; Andruta/Andruţa – 366; Andrea/Andrea – 24.215; Deea – 381; Deia – 30.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Vânătoare suspendată la 25 de specii de păsări!

Publicat de Andra Radu, 29 noiembrie 2021, 16:00

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Decizia, care survine unei acțiuni în instanță deschise de Asociația OTUS, nu este definitivă, dar este executorie și se aplică de la momentul pronunțării. Demersul asociației a fost susținut de Federația Coaliția Natura 2000 și Asociația Declic.

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea formulată de Asociaţia OTUS, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În consecinţă, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare pentru sezonul 2021-2022, până la pronunţarea instanţei de fond.

„Din păcate, statul român a eșuat încă o dată în a se asigura că vânătoarea nu devine un pericol pentru menținerea și conservarea populațiilor de păsări, atât a speciilor de interes cinegetic, cât și a celor în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuție a speciei”, a declarat avocata Andreea Szabo, reprezentant al Asociației OTUS.

Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș este executorie de la momentul pronunțării, adică din data de 26 noiembrie 2021. Prin urmare, nu mai poate fi vânată niciuna din cele 25 de specii la care face referire decizia judecătorească: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară, gârliţă mare, graur, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliță, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, stăncuță, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică.

Experții Coaliției Natura 2000 au susținut demersul Asociației OTUS într-un moment critic pentru biodiversitate.

„Vom acționa mereu în situațiile în care statul român ia decizii fără fundamente științifice și fără o consultare reală”, a declarat Dan Trifu, președintele Coaliției Natura 2000.

„Societatea Ornitologică Română (SOR) a atras atenția de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor stabilește cotele de vânătoare nu are o bază științifică.

Potrivit legii, statul român are obligația să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împușcați fără ca populația speciei respective să fie afectată.

SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă și bazată pe date științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea și mortalitatea ca indicatori ai ratei de supraviețuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populațiilor speciilor admise la vânătoare”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Lipsa unor metodologii clar reglementate și care să ia în calcul argumente științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă arată nevoia dialogului cu specialiștii din domeniu pentru ca activitatea de vânătoare să se poată desfășura fără a pune în pericol populațiile de păsări.

„Acest rezultat atrage încă o dată atenția asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente științifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare liniște păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conștienți că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea științifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către președintele României să acționeze în beneficiul Naturii și nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a declarat președintele Asociației Grupul Milvus, Papp Tamás.

La rândul său, Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susținem în instanță demersurile Asociației OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din țara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincția unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariție”.

Este al doilea an consecutiv în care Curtea de Apel Târgu Mureș dispune de urgență suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare.