Ascultă Radio România Regional Live

Andra Radu

ANM: Ninsori și polei în majoritatea regiunilor!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 5 februarie 2021, 14:50

ANM a emis o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, valabilă până duminică dimineaţa în majoritatea regiunilor.

În intervalul 5 februarie, ora 16:00 – 7 februarie, ora 10:00, în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va depune polei.

Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 10 – 15 litri/mp. Temperaturile maxime vor fi negative şi se vor situa sub mediile climatologic specifice perioadei.

Duminică, 7 februarie, şi în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie), vântul se va intensifica în toate zonele montane şi va sufla cu rafale de peste 80 – 90 km/h, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ore online pentru un sfert dintre elevii din judeţul Sibiu!

Ore online pentru un sfert dintre elevii din judeţul Sibiu!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 5 februarie 2021, 14:44

Un sfert dintre elevii din judeţul Sibiu vor face în continuare ore online, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).

„În conformitate cu datele privind rata de incidenţă prezentate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, DSP Sibiu şi Prefectura Sibiu în data de 3 februarie, la nivelul localităţilor din judeţul Sibiu situaţia este următoarea:

scenariul roşu (rata de incidenţă de peste 3 la mie, acolo unde CJSU nu a impus carantinarea):

  • localitatea Alma – doar preşcolarii (grădiniţa) şi elevii din ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV) vor merge fizic la şcoală;

scenariul galben (rata de incidenţă peste 1 la mie până la 3 la mie):

  • localităţile Caşolţ, Micăsasa, municipiul Mediaş, Apoldu de Jos, Şelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, municipiul Sibiu, Şeica Mică, Scoreiu, Nocrich, Valea Viilor, Bârghiş, Axente Sever, Şura Mică, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Hosman, Dumbrăveni, Copşa Mică – preşcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională şi ultimul an al şcolilor postliceale se vor prezenta la şcoală;

scenariul verde (rata de incidenţă cel mult egală cu 1 la mie):

  • restul localităţilor – toţi preşcolarii şi elevii vor merge fizic la şcoală.

Ca urmare, 8 februarie un număr de 17.088 elevi (25,02%) din cei existenţi în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu vor desfăşura ore online”, se arată în comunicatul transmis de IŞJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Artiști reconfirmați la Neversea!

Artiști reconfirmați la Neversea!
Foto: Sursa foto: Neversea/Facebook

Publicat de Andra Radu, 4 februarie 2021, 15:07

Tyga, artistul hiturilor de sute de milioane de vizualizări, şi-a reconfirmat prezenţa la cea de-a patra ediţie a festivalului Neversea, care este programat să se desfăşoare în perioada 8-11 iulie, pe Insula Visurilor din Constanţa, informează un comunicat al organizatorilor.

Printre primii artişti care au reconfirmat prezenţa pe scenele principale ale festivalului se numără Dimitri Vegas & Like Mike, Black Eyed Peas, Don Diablo, Nicky Romero, Tchami şi Ummet Ozcan B2B Brennan Heart.

De asemenea, pentru scenele underground şi-au anunţat prezenţa nume sonore din genurile techno, deep house, dubstep şi drum&bass.

„Arapu, Cezar B2B Praslea, Kozo B2B Dan Andrei, Priku, Raresh, Sit, Sublee B2B Cap îi vor purta pe fani într-o călătorie muzicală unică la scena The Temple, iar The Ark îi va găzdui, printre alţii, pe Borgore, Dirtyphonics, Dub FX şi Malaa”, potrivit sursei citate.

Organizatorii au scos la vânzare abonamente Freedom Passport care le vor permite fanilor accesul la festivalul din acest an. Categoriile şi preţurile sunt:

  • General Access Basic, Freedom Passport 4 zile – 134 euro + taxe;
  • General Access Flexi, Freedom Passport 4 zile – 149 euro + taxe;
  • VIP, Freedom Passport – 210 euro + taxe.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Patru clădiri de spitale din Arad nu dețin autorizaţie de securitate la incendiu!

Patru clădiri de spitale din Arad nu dețin autorizaţie de securitate la incendiu!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 3 februarie 2021, 16:24

Patru clădiri de spitale din judeţul Arad nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Printre acestea se află și clădirea principală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Aceasta este cea mai mare unitate medicală din judeţ, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.

În judeţ există nouă unităţi sanitare de stat şi private care deţin 11 clădiri în care se asigură spitalizare continuă.

Două dintre acestea nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu, iar din cele nouă rămase, cinci clădiri deţin autorizaţie de securitate la incendiu, autorizaţia vizând întreaga clădire.

Pentru două dintre cele patru imobilele neautorizate, există totuşi aviz de securitate la incendiu, în timp ce două clădiri nu au nici avizul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat că autorizaţia pentru SCJU nu poate fi obţinută decât după finalizarea investiţiilor care se derulează de mai mulţi ani în spital.

„Am alocat sumele necesare pentru realizarea avizării clădirilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, realizări care au fost făcute în decembrie anul trecut. Astăzi, din punct de vedere al autorizării, avem probleme pentru că atâta vreme cât vom munci pe secţii şi vom avea investiţii, primim doar aviz. Doar la terminarea lucrărilor Spitalul Judeţean poate solicita autorizarea. Dar, având avize, suntem în regulă din punct de vedere legislativ”, a spus Cionca.

În sediul principal al SCJU funcţionează şi o secţie ATI, pentru pacienţii cu patologie non-COVID-19.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!

Publicat de Andra Radu, 2 februarie 2021, 15:05

2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel naţional, dintre care 23.287 sunt teste RT-PCR şi 7.180 teste rapide antigenice, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 732.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 678.473 au fost declarate vindecate.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 5.472.825 teste RT-PCR şi 128.485 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 23.287 de teste RT-PCR (14.755 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.532 la cerere) şi 7.180 de teste rapide antigenice.

111 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de GCS. Este vorba despre 67 de bărbaţi şi 44 de femei internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Opt decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, şapte la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 28 la categoria de peste 80 de ani.

Un număr de 106 de decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, marţi înregistrând o incidenţă de 3,17 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară, când a avut 3,18 cazuri la mia de locuitori.

Municipiul Bucureşti rămâne în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce marţi a înregistrat 1,96 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când au fost 2,02 cazuri la mia de locuitori.

Alte opt judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3) şi 32 de judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Vrancea – 0,41, Olt – 0,45, Buzău – 0,48, Harghita – 0,56.

7.855 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 967 la terapie intensivă.

Pe teritoriul României, 40.092 persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 10.310 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 57.896 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 166.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

29.769 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore!

Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 1 februarie 2021, 19:29

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate 29.769 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre persoanele vaccinate, 12.917 au primit prima doză, iar 16.852 – doza de rapel.

Până în prezent, au fost vaccinate 598.135 de persoane. Dintre acestea, 475.086 cu o doză, iar 123.049 cu două doze.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 66 reacţii comune şi minore, din care: 5 reacţii de tip local, 61 reacţii generale.

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.880 de reacţii comune şi minore, din care: 461 reacţii de tip local, cu durere la locul injectării; 1.419 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar 9 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Mesele oferite în școli trebuie prioritizate!

Publicat de Andra Radu, 29 ianuarie 2021, 14:51

La nivel mondial, s-au pierdut peste 39 de miliarde de mese oferite în școli de la începutul pandemiei de COVID-19 din cauza închiderii școlilor, potrivit unui nou raport publicat de către Biroul de Cercetare al UNICEF – Innocenti și Programul Alimentar Mondial (PAM).

Conform documentului COVID-19: Missing More Than a Classroom [COVID-19: pierderea orelor de curs, doar una dintre consecințe], 370 de milioane de copii din lume – pentru mulți dintre ei mesele școlare reprezentând o sursă esențială de hrană în fiecare zi – au ratat, în medie, 40% dintre mesele oferite de școli după ce restricțiile impuse de COVID-19 au dus la închiderea sălilor de curs.

În ciuda dovezilor clare care arată că școlile nu constituie una dintre principalele căi de transmitere a infecției cu COVID-19, milioane de copii se confruntă cu închiderea școlilor în întreaga lume”, a afirmat Directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Copiii care depind de școli pentru asigurarea hranei lor zilnice nu pierd doar ore de curs, ci și o sursă de hrană sigură. Odată cu răspunsul la pandemia de COVID-19 și în așteptarea distribuirii vaccinurilor, trebuie să prioritizăm redeschiderea școlilor și să ne asigurăm că acestea sunt cât mai sigure, inclusiv prin noi investiții în măsuri de prevenție a infectării, a căror eficacitate a fost demonstrată, precum acces la apă curată și săpun în fiecare școală din lume”.

Potrivit ultimelor estimări, 24 de milioane de elevi riscă să abandoneze școala din cauza pandemiei, anulându-se astfel progresele înregistrate în privința participării școlare în ultimele decenii. Programele nutriționale din școli pot motiva copiii cei mai vulnerabili să revină pe băncile școlii.

Lipsa accesului la mesele nutritive oferite de școli pune în pericol viitorul a milioane dintre cei mai săraci copii ai lumii. Riscăm să pierdem o întreagă generație”, a declarat directorul executiv al PAM David Beasley. „Trebuie să ajutăm guvernele să redeschidă școlile în siguranță și să ofere din nou hrană acestor copii. Pentru mulți, masa nutritivă de care beneficiază la școală este singura pe care o primesc în ziua respectivă”.

În timpul pandemiei, s-a redus cu 30% gradul de acoperire a serviciilor nutriționale esențiale, inclusiv cea a programelor nutriționale din școli, a celor de suplimentare cu micronutrienți și de promovare a nutriției în țările cu venituri mici și medii, precum și cea a programelor ce vizează tratarea malnutriției severe la copii. În timpul carantinei naționale din unele țări, au fost oprite toate programele nutriționale din școli.

Există puține date la nivel mondial referitoare la impactul general provocat de închiderea școlilor asupra nutriției copiilor. Cu toate acestea, studiile naționale, datele anterioare legate de impactul crizelor asupra siguranței alimentare și a nutriției și deficiențele nutriționale înregistrate în prezent în rândul copiilor de vârstă școlară și al adolescenților oferă puternice motive de îngrijorare, se afirmă în cadrul raportului.

Conform datelor strânse înaintea pandemiei în cadrul unor anchete desfășurate în 68 de țări, înaintea declanșării pandemiei de COVID-19, în jur de 50% dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani au declarat că au suferit de foame. Alte date din 17 țări au relevat faptul că, în unele țări, până la două treimi dintre adolescenții de 15–19 ani sunt subponderali. Și peste jumătate dintre adolescentele din Asia de Sud sunt anemice.

Zonele din Africa de Vest cel mai grav afectate de epidemia de Ebola din 2014 au înregistrat o creștere a nesiguranței alimentare în țări care se confruntau deja cu un nivel ridicat al malnutriției. Aceeași tendință se observă deja în numeroase țări în timpul actualei pandemii de COVID-19, inclusiv în statele din Africa Subsahariană și din Asia de Sud.

Mesele oferite în școli sunt vitale nu doar pentru asigurarea nutriției, a creșterii și a dezvoltării copiilor, ci și pentru oferirea unui puternic stimulent copiilor – mai ales fetelor și copiilor din comunitățile cele mai sărace și mai marginalizate – pentru a reveni la școală după ridicarea restricțiilor. Cu cât copiii stau mai mult timp departe de școală, cu atât este mai mare riscul de abandon școlar. Fetele se confruntă și cu un alt risc, cel de a fi forțate să întrețină raporturi sexuale contra cost sau cel al căsătoriei timpurii.

PAM sprijină guvernele pentru a-și adapta programele nutriționale din școli pe durata închiderii acestora. Raportul subliniază că peste 70 de țări oferă porții alimentare la pachet, transferuri de bani sau tichete alimentare, soluții temporare importante pentru milioane de copii. În primele nouă luni ale anului 2020, peste 13 milioane de elevi au beneficiat de sprijin din partea PAM prin intermediul școlilor, comparativ cu 17,3 milioane în anul precedent.

De la debutul pandemiei, UNICEF a susținut guvernele naționale pentru a menține continuitatea serviciilor nutriționale adresate copiilor de vârstă școlară și adolescenților. În 2020, aproape 25 de milioane de copii de vârstă școlară și de adolescenți au beneficiat de programe ce au vizat prevenirea anemiei. Adaptate contextului, majoritatea acestor programe au îmbinat educația nutrițională cu consilierea, suplimentarea cu fier și alți micronutrienți esențiali cu profilaxia antihelmintică.

UNICEF și PAM îndeamnă guvernele să prioritizeze redeschiderea școlilor, asigurându-se totodată că acoperă nevoile medicale, alimentare și nutriționale ale copiilor prin programe nutriționale cuprinzătoare și de calitate desfășurate în școli.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe primul loc în clasamentul Webometrics, în România!

Foto: Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/Facebook

Publicat de Andra Radu, 28 ianuarie 2021, 16:50

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca se află pe primul loc printre universităţile din România şi pe locul 834 în lume în clasamentul internaţional Webometrics.

„UBB ocupă şi în acest an prima poziţie în ţară şi poziţia 834 la nivel internaţional între cele peste 11.900 de universităţi (din aproximativ 30.000 analizate) incluse în rankingul internaţional al universităţilor Webometrics”, se arată în comunicatul UBB.

Clasamentul Webometrics are trei criterii academice: 

  • impactul academic online, măsurat prin conectările altor instituţii la prezenţa academică online a universităţii (50% – Visibility/Impact);
  • citările contribuţiilor ştiinţifice ale membrilor comunităţii în sistemul GoogleScholar (10% – Top cited researchers);
  • excelenţa academică prin cele mai citate 10% dintre lucrările indexate Scopus, în 26 de domenii ale ştiinţei (40% – Top cited papers).

„Performanţa UBB în Webometrics în 2021 era predictibilă, deoarece UBB, ca o universitate cu performanţă academică şi prezenţă puternică în spaţiul public (inclusiv online), ocupă prima poziţia din ţară în Webometrics de mai mulţi ani de zile.

Ţin însă să punctez că performanţa la Top cited researchers în acest ranking este congruentă cu o altă analiză recentă (decembrie 2020), care arată că UBB este o universitate clujeană/românească care joacă global, având membri care, prin activitatea ştiinţifică creativ/inovativă, au un impact determinant în ştiinţa internaţională la nivel global, stabilind paradigme în domeniu. (…)

Aceste lucruri sunt cu atât mai spectaculoase cu cât universităţile româneşti nu beneficiază (încă) de susţinere prin finanţare de bază pentru activitatea de cercetare ştiinţifică. Mă bucur să fac parte din această comunitate academică şi sunt onorat să o servesc ca rector!”,  a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Spitalele din Suceava şi Rădăuţi nu au paturi libere la ATI!

Spitalele din Suceava şi Rădăuţi nu au paturi libere la ATI!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 27 ianuarie 2021, 16:27

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava nu are paturi libere la ATI pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, iar 86 de persoane cu această patologie sunt în stare severă şi gravă.

Din totalul celor 574 pacienţi internaţi în SJU, 201 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 49 sunt în zona tampon şi 324 au afecţiuni non-COVID.

Din pacienţii cu COVID-19 internaţi la SJU Suceava, 5 prezintă forme uşoare, 110 au forme medii ale bolii, 66 prezintă forme severe, iar 20 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, şapte fiind ventilaţi non-invaziv şi doi intubaţi ventilaţi invaziv.

La unitatea ATI a SJU Suceava nu sunt paturi disponibile pentru pacienţi cu COVID-19, sunt 24 ventilatoare libere, dintre care 11 pentru pacienţi cu această patologie.

La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 94 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 17 cu forme grave şi 2 în stare critică, iar ATI nu mai are locuri disponibile.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ANM: Cod portocaliu și Cod galben de ninsori și viscol!

ANM: Cod portocaliu și Cod galben de ninsori și viscol!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 27 ianuarie 2021, 16:11

ANM a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de ninsoare abundentă, valabilă la altitudini înalte din două judeţe situate în Transilvania.

Conform meteorologilor, până la ora 17:30, în zona de munte a judeţelor Braşov şi Sibiu, la peste 1.800 de metri altitudine, va ninge abundent, cu depunere de strat consistent de zăpadă de peste 30 – 40 cm. Totodată, vizibilitatea va fi redusă sub 100 de metri.

În zonele avertizate s-au depus, în ultimele şase ore, 40 – 60 cm de zăpadă.

De asemenea, până la ora 20:00, va fi Cod galben de viscol în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, unde la înălţimi de peste 1.800 de metri vântul va sufla la rafală în general cu 70 – 80 km/h, chiar peste 90 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Persoanele imobilizate se pot înscrie pentru vaccinare la domiciliu!

Persoanele imobilizate se pot înscrie pentru vaccinare la domiciliu!
Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 26 ianuarie 2021, 18:27

Primăria Municipiului Sibiu anunţă că persoanele imobilizate şi nedeplasabile se pot înscrie telefonic pentru vaccinare la domiciliu.

Asistenţii personali sau membrii ai familiilor acestora îi pot înscrie pe listele care vor fi realizate de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Sibiu apelând următoarele numere de telefon: 0369/446.441 – Centrul de Servicii Comunitare, 0800.811.822 – Tel Verde Direcţia Asistenţă Socială, 0269/208.928 – Serviciul pentru Persoane cu Dizabilităţi.

De asemenea se poate solicita înscrierea persoanelor imobilizate şi nedeplasabile şi pe următoarele adrese de e-mail: protectie.speciala@sibiu.ro şi ciad@sibiu.ro.

Potrivit Primăriei Sibiu, Direcţia de Asistenţă Socială va solicita următoarele informaţii: numele, prenumele, vârsta, adresa unde locuieşte persoana în cauză şi unde poate fi găsită de echipele de vaccinare.

În alcătuirea acestor liste, Direcţia de Asistenţă Socială este sprijinită de medicii de familie care au obligaţia legală de a pune la dispoziţie lista proprie conţinând persoanele imobilizate sau nedeplasabile pe care le au în grijă, ca pacienţi.

După întocmirea acestor liste, Direcţia de Asistenţă Socială Sibiu le va comunica Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei pentru organizarea procesului de vaccinare, anunţă Primăria Sibiu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un bărbat din Alba Iulia, testat pozitiv pentru COVID-19, a plecat în Anglia!

Un bărbat din Alba Iulia, testat pozitiv pentru COVID-19, a plecat în Anglia!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 25 ianuarie 2021, 17:23

Un bărbat din Alba Iulia este cercetat de procurori pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Acesta plecat în Anglia, cu un avion, fără să aştepte rezultatul testului pentru SARS-CoV-2 şi fără a răspunde apelurilor reprezentanţilor DSP, potrivit unui comunicat transmis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

„În data de 16.01.2021, o persoană de sex masculin, cu domiciliul pe raza municipiului Alba Iulia, a primit un rezultat echivoc la un test pentru detectarea coronavirusului Sars-Cov-2, motiv pentru care, în data de 17.01.2021, a fost testat din nou.

În data de 17.01.2021, în jurul orei 17,00 reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba au încercat în mod repetat să îl contacteze telefonic, însă nu au reuşit şi i-au comunicat prin e-mail rezultatul pozitiv al testului.

Ulterior, în seara aceleiaşi zile, persoana de sex masculin s-a deplasat la aeroportul din Sibiu şi s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Anglia”, se menţionează în comunicat.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 25 ianuarie 2021, 17:13

295 de doze de vaccin anti-COVID-19 nu au fost folosite în judeţul Cluj, dintre care aproximativ 240 la Institutul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca, din cauza unui frigider defect.

„Din 295 de doze ratate în judeţ, vreo 240 au fost la Institutul de Gastroenterologie. S-a defectat frigiderul; a fost cumpărat nou pentru vaccinare. Dimineaţa au constatat că temperatura era de 20 de grade Celsius, în loc de 6. Vaccinurile n-au mai putut fi folosite”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Vaccinurile de la Institutul de Gastroenterologie erau destinate medicilor, care au fost reprogramaţi.

„Erau destinate etapei 1, pentru medici. Dar au fost reprogramaţi, s-au repartizat în alte părţi, s-a rezolvat problema”, a mai spus prefectul Mircea Abrudean.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cod galben de inundaţii în şase bazine hidrografice!

Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 22 ianuarie 2021, 15:31

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până luni în şase bazine hidrografice.

Conform prognozei, în intervalul 22 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râul Tur, de pe raza judeţului Satu Mare, iar în intervalul 23 ianuarie, ora 22:00 – 25 ianuarie, ora 00:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Motru – bazin superior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Acumularea Ioneşti şi Olteţ – bazin superior (judeţele: Vâlcea, Gorj şi Argeş).

Hidrologii precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe parcursul zilei de duminică, 24 ianuarie, între orele 6:00 – 12:00, respectiv luni, 25 ianuarie, în intervalul orar 2:00 – 10:00, pe unele râuri din judeţele Satu Mare şi Gorj.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Microbuze pentru persoanele greu deplasabile, în vederea vaccinării!

Microbuze pentru persoanele greu deplasabile, în vederea vaccinării!
Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 21 ianuarie 2021, 15:55

Primăria Braşov pune la dispoziţia persoanelor greu deplasabile, în vederea vaccinării împotriva COVID-19, două microbuze, echipate corespunzător, cele câteva sute de beneficiari urmând să fie programaţi pentru imunizare începând de săptămâna viitoare.

Viceprimarul Flavia Boghiu a precizat că este vorba despre câteva sute de persoane, greu deplasabile sau fără aparţinători, aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei, care vor fi sprijiniţi să se programeze pe platforma de vaccinare şi să fie transportaţi la centrele de care aparţin. În trei zile de la debutul etapei a II-a a campaniei de vaccinare, au fost epuizate toate dozele repartizate centrelor de vaccinare.

La rândul său, directorul DAS Braşov, Monica Chelban, a precizat că de acest sprijin vor putea beneficia 500 de persoane cu handicap locomotor, plus cele dependente, cărora li se adaugă persoanele care nu au figurat, până în prezent, în evidenţele instituţiei.

În ce priveşte programările, acestea vor fi făcute de reprezentanţii DAS pentru cei care nu reuşesc să se înregistreze pe platforma de vaccinare prin intermediul medicilor de familie sau a aparţinătorilor, a menţionat Chelban.

Ea a amintit că, în ultima săptămână, colegii săi au făcut campanie de informare privind vaccinarea pentru aproximativ 1.500 de persoane

În ce priveşte căminul de bătrâni din subordinea DAS, ea a afirmat că aproximativ 75% dintre beneficiari au fost vaccinaţi, adică 54 de persoane, restul având afecţiuni care îi împiedică să se imunizeze – fiind vorba inclusiv de vârstnici care au fost internaţi în spitale cu COVID-19, precum şi persoane care nu şi-au dat acordul pentru această etapă.

Vaccinarea vârstnicilor a fost efectuată de către echipe mobile, care, în prezent, efectuează şi vaccinarea la centrul pentru persoanele fără adăpost din subordinea Primăriei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

7 alimente care previn carenţa de fier în lunile de iarnă!

Foto: Sursa foto: Andra Radu/arhiva

Publicat de Andra Radu, 20 ianuarie 2021, 17:14

Fierul ajută la transportarea oxigenului în corp şi, de asemenea, menţine frumuseţea pielii şi a părului.

Deficitul de fier este o problemă destul de comună în lumea modernă, în special în rândul femeilor şi tinerilor, provocând apariţia unor probleme de sănătate precum slăbiciune, migrene, ameţeli şi scăderea poftei de mâncare.

Pentru a menţine un nivel normal al fierului în lunile de iarnă, experţi în sănătate sugerează includerea unor alimente bogate în fier în dieta zilnică.

Portocalele cresc conţinutul de fier din organism şi contribuie, de asemenea, la pierderea în greutate şi la creşterea imunităţii.

Un alt fruct uşor de găsit iarna este mărul, responsabil de menţinerea tonusului muscular, fiind implicat în formarea celulelor roşii din sânge care transportă oxigenul.

Rodia este cel mai bun fruct pentru menţinerea nivelului optim de hemoglobină în organism, o sursă excelentă de fier, nutrienţi, proteine, carbohidraţi şi fibre.

Spanacul conţine minerale şi vitamine care ajută la menţinerea imunităţii şi previne anemia.

O legumă tipică de iarnă este sfecla, o sursă de energie care conţine fier, calciu şi alţi nutrienţi.

Broccoli, pe de altă parte, este bogat în vitaminele B şi C, folat, zinc şi magneziu, care scad glicemia şi previn stresul.

Pe lângă prevenirea deficitului de fier, varza favorizează pierderea în greutate şi elimină toxinele din organism.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cum funcționează motivarea de sine?

Cum funcționează motivarea de sine?
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 19 ianuarie 2021, 18:31

Motivarea de sine sau auto-motivarea, este, în forma sa cea mai simplă, forța care te determină să realizezi lucruri și să atingi anumite obiective.

Potrivit cunoscutul psiholog român Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), subiectul auto-motivării este departe de a fi simplu în sensul că, oamenii pot fi motivați de multe lucruri, atât interne, cât și externe, cum ar fi dorința de a face ceva, de a obține dragostea cuiva, nevoia de sănătate, de bani, socializare, împlinirea unor principii și valori personale etc. De obicei, motivarea apare ca rezultat al îmbinării mai multor factori.

„Dacă înțelegem cum și de ce sunt motivați oamenii, îi putem încuraja să fie cât mai buni în viață și la locul de muncă. Cu cât oamenii sunt mai motivați să aibă succes și să își atingă obiectivele stabilite, cu atât mai mult va crește încrederea acestora în propriile abilități.

Abilitatea de a ne declanșa și menține motivația este foarte importantă deoarece ea ne determină să beneficiem de oportunități și să ne arătăm angajamentul față de ceea ce dorim să realizăm.

Motivarea este ceea ce ne împinge să ne atingem obiectivele, să ne simțim mai împliniți și să ne îmbunătățim calitatea generală a vieții. Înțelegerea și dezvoltarea auto-motivării ne poate ajuta să preluăm controlul asupra multor aspecte ale vieții noastre”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum ne auto-motivăm?

Motivarea reprezintă unul dintre cele trei domenii ale abilităților personale care fac parte integrantă din conceptul de inteligență emoțională.

Există patru elemente care definesc auto-motivarea:

  • dorința personală de a realiza, îmbunătăți sau de a îndeplini anumite standarde;
  • angajamentul față de obiectivele personale sau organizaționale;
  • inițiativa, definită ca „disponibilitatea de a acționa asupra oportunităților”;
  • optimismul, capacitatea de a continua și de a-ți urmări obiectivele în ciuda blocajelor de moment. Acest aspect este strâns legat de reziliență.

Pentru a ne îmbunătăți motivarea de sine, este, prin urmare, util să înțelegem mai multe despre aceste elemente aspecte. Astfel, psihologul afirmă că dorința personală, angajamentul față de obiective, inițiativa, optimismul sau reziliența sunt elementele principale ale procesului de auto-motivare.

1. Dorința personală

„Te-ai putea gândi la o dorință personală de realizat ca o ambiție sau poate o împuternicire personală. Cu toate acestea, merită să ne gândim și la aceasta din punct de vedere mental.

Există două tipuri de mentalitate, fixă și de creștere: cei cu o mentalitate fixă cred că talentul este nativ și că nu ne putem schimba nivelul de abilități și cei cu o mentalitate de creștere cred că își pot îmbunătăți abilitățile prin muncă și efort. Cercetările arată că, cei care cred că se pot îmbunătăți – adică cei cu mentalitate de creștere – au mult mai multe șanse de succes în orice sferă aleg.

O mentalitate de creștere este, prin urmare, un element important în dorința personală de a reuși”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Angajamentul față de obiective

Există cercetări considerabile care arată că stabilirea obiectivelor este de o importanță crucială pentru bunăstarea noastră generală. Cu siguranță că, dacă nu țintești către nimic, viața pare ușoară, dar nu-ți aduce mulțumire interioară pe termen lung.

Majoritatea dintre noi avem nevoie de ceva în viața noastră spre care să țintim pentru a ne simți utili și cu sens în viață. Conștientizarea locului în care dorim să fim și o înțelegere a modului în care intenționăm să ajungem acolo, reprezintă o parte vitală pentru a rămâne motivați.

3. Inițiativa

„Inițiativa este în mod concret capacitatea de a profita de oportunități atunci când acestea apar. Este ușor să ezităm și atunci ocazia poate dispărea. De asemenea, este important și să ne asigurăm că luăm decizia potrivită pentru noi.

Prin urmare, inițiativa poate fi considerată o combinație de curaj și bună gestionare a riscurilor: gestionarea riscurilor este necesară pentru a ne asigura că identificăm oportunitățile corecte pe care să le luăm în considerare și că acestea prezintă nivelul adecvat de risc pentru noi și curajul este necesar pentru a depăși frica de necunoscut inerentă noilor oportunități”, declară psihologul.

4. Optimism sau reziliență

„Optimismul este abilitatea de a gândi pozitiv. Reziliența la frustrare este abilitatea de „a-ți reveni” după ce ai întâmpinat un obstacol și de a rămâne pozitiv și motivat în fața provocărilor. Cele două sunt strâns legate, deși nu sunt exact aceleași. Oamenii rezilienți își folosesc capacitatea de a gândi ca o modalitate de a gestiona răspunsurile emoționale negative la evenimente.

Cu alte cuvinte, ei folosesc gândirea pozitivă sau rațională pentru a examina și, dacă este necesar, pentru a depăși reacțiile pe care înțeleg că s-ar putea să nu fie în întregime logice. De asemenea, sunt pregătiți să ceară ajutor dacă este necesar – precum și să ofere propriul lor ajutor cu generozitate celor care au nevoie”, afirmă psihologul.

Efectele pozitive ale auto-motivării

Auto-motivarea și menținerea ei înseamnă:

  • o îmbunătățire a încrederii în sine
  • sporirea autodisciplinei
  • extinderea limitelor personale percepute
  • recompensă emoțională pentru atingerea obiectivelor
  • atingerea întregului potențial de care dispunem

Ce este important pentru oamenii pe care dorești să îi motivezi?

Psihologul Laura Maria Cojocaru afirmă că dacă ești responsabil pentru motivarea altora, propria auto-motivare contează în două moduri. În primul rând, e bine să fii motivat să continui să aplici tehnici până când vei găsi ceea ce funcționează cel mai bine pentru echipa ta.

În al doilea rând, este important să te asiguri că motivarea ta se bazează pe intenții corecte. Dacă pur și simplu încerci să îi forțezi pe ceilalți să realizeze ceea ce dorești să faci, fără a lua în considerare propriile lor nevoi și valori, vei ajunge la o motivare temporară și nu vei obține rezultatele așteptate.

„Pentru a-i motiva pe ceilalți, caută să înțelegi ce îi va determina să ia măsurile adecvate. Acest lucru necesită timp pentru a înțelege ceea ce este important pentru oamenii pe care dorești să îi motivezi. Apoi, utilizează aceste cunoștințe pentru a crea sisteme motivante la locul de muncă. În unele cazuri, este posibil să nu poți motiva în mod egal fiecare persoană din echipa ta.

Este posibil să fie necesar să fii creativ și să gândești în termeni netradiționali cu privire la modul de a-i face pe oameni să se dezvolte cu privire la ceea ce trebuie să realizeze. Motivarea de sine este benefică și, prin urmare, este esențial să afli modalități care te pot ajuta în realizarea acesteia.

Gândirea pozitivă este crucială pentru a obține motivarea de sine. Vei fi de asemenea motivat dacă îți planifici și clarifici obiectivele pe termen lung. Acest lucru te va ajuta să depășești obstacolele întâmpinate pe drumul spre atingerea și realizarea obiectivelor propuse”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!

Foto: Sursa foto: foto: Grigore Popescu/ AGERPRES FOTO

Publicat de Andra Radu, 18 ianuarie 2021, 14:57

Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 625.449 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.710. Dintre acestea, 1.084 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.170.357 de teste RT-PCR și 46.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.505 la cerere) și 3.093 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.522 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.406 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.762 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 121 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.407 apeluri la numărul unic de urgență 112.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.440 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.941 în Italia, 1.515 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 95 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 136 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Plimbări cu sania trasă de câini la Muzeul Astra!

Foto: Sursa foto: Muzeul Astra/Facebook

Publicat de Andra Radu, 18 ianuarie 2021, 14:49

Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava Sibiului a pus la dispoziția vizitatorilor plimbări cu sania trasă de câini, la iniţiativa unuia dintre angajaţii muzeului, pasionat de concursurile cu atelaje trase de câini, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cosmin Călinescu.

Aproximativ 50 de vizitatori ai Muzeului ASTRA, majoritatea copii, s-au bucurat, începând de sâmbătă, de plimbări cu sania trasă de câini, a precizat arheologul Dani Tentiş, cel care a adus sania trasă de câini în muzeu.

Muzeul Astra nu a fixat o taxă pentru plimbarea cu sania trasă de câini, însă fiecare vizitator a putut să facă o donaţie către cei care îngrijesc cei patru câini din rasa Husky siberian şi Malamut de Alaska.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale

15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale
Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 15 ianuarie 2021, 14:27

Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011. Data la care se sărbătoreşte această zi este data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte.

În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes.

Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări.

Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale ar putea fi acela că este poetul care i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UNICEF, OMS, FISCR și MSF anunță crearea unor stocuri globale de vaccinuri împotriva Ebola!

UNICEF, OMS, FISCR și MSF anunță crearea unor stocuri globale de vaccinuri împotriva Ebola!
Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 14 ianuarie 2021, 10:21

Patru dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul sanitar și umanitar au anunțat crearea unor stocuri globale de vaccinuri împotriva Ebola în vederea asigurării unui răspuns în caz de epidemie.

Eforturile de creare a stocurilor au fost coordonate de către Grupul Internațional de Coordonare pentru Furnizarea Vaccinurilor, din care fac parte Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FISCR) și Médecins Sans Frontières (MSF), cu sprijin financiar din partea Gavi, Alianța pentru Vaccinuri. Stocurile vor permite statelor, sprijinite de organizațiile umanitare, să țină sub control viitoarele epidemii de Ebola prin asigurarea unui acces prompt la vaccinuri populației expuse riscului în timpul epidemiilor.

Vaccinul împotriva Ebola (rVSV∆G-ZEBOV-GP, viu), sub formă de soluție injectabilă în flacon monodoză, este produs de Merck, Sharp & Dohme (MSD) Corp. și dezvoltat cu sprijinul financiar al guvernului american. Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul împotriva virusului Ebola în noiembrie 2019, vaccinul fiind deja precalificat de către OMS și autorizat de către Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite ale Americii, precum și de către opt state africane.

Înaintea autorizării, vaccinul a fost administrat unui număr de peste 350.000 de persoane în Guineea și în Republica Democratică Congo în timpul epidemiilor de Ebola din 2018-2020, în baza unui protocol privind „utilizarea compasională”.

Vaccinul, pe care Grupul strategic consultativ al experților (GSCE) în imunizare îl recomandă a fi utilizat în timpul epidemiilor de Ebola în cadrul unui set mai amplu de măsuri menite să asigure un răspuns la epidemia de Ebola, protejează împotriva virusului Ebola Zair despre care se știe că declanșează epidemii.

„Pandemia de COVID-19 ne reamintește faptul că vaccinurile au puterea incredibilă de a salva viața celor expuși la virusuri mortale”, a afirmat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS. „Vaccinurile împotriva Ebola au permis prevenirea uneia dintre cele temute boli din lume. Crearea acestor noi stocuri reprezintă un excelent exemplu de solidaritate, demersuri științifice și cooperare între organizațiile internaționale și sectorul privat cu scopul de a salva vieți”.

UNICEF administrează stocurile în numele Grupului Internațional de Coordonare, organismul care, așa cum se întâmplă și în cazul stocurilor de vaccinuri împotriva holerei, a meningitei și a febrei galbene, va decide cum se alocă și se eliberează stocurile.

Stocurile sunt depozitate în Elveția și sunt pregătite să fie livrate statelor pentru a putea răspunde în situații de urgență. Decizia privind alocarea vaccinurilor se va lua în maxim 48 de ore de la primirea unei solicitări din partea unui stat; vaccinurile vor fi puse la dispoziție de către producător împreună cu ultra-ambalaje ce mențin lanțul de frig pentru a fi transportate în statele solicitante în maxim 48 de ore de la luarea deciziei. Timpul prevăzut pentru livrarea vaccinurilor de la locul depozitării în statele solicitante este, în general, de șapte zile.

„Suntem mândri că facem parte din acest demers fără precedent menit să contribuie la asigurarea unui control rapid al eventualelor focare de Ebola”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Știm că, în cazul epidemiilor, pregătirea este esențială. Aceste stocuri de vaccinuri împotriva Ebola reprezintă o realizare remarcabilă ce ne va permite să distribuim cât mai repede vaccinuri celor care au cea mai mare nevoie de ele”.

Având în vedere că focarele de Ebola sunt destul de rare și de imprevizibile, nu există o piață constantă pentru vaccin. Vaccinurile sunt asigurate doar prin crearea unor stocuri și sunt disponibile în cantități limitate. Vaccinul împotriva Ebola este rezervat răspunsului la epidemie pentru a proteja populația cea mai expusă riscului de a contracta Ebola, inclusiv cadrele medicale și personalul din linia întâi.

„Acesta este un moment de cotitură. Doar în ultimii zece ani, am văzut cum Ebola a devastat comunități din Africa de Vest și din Africa Centrală, cele mai afectate fiind întotdeauna persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile”, a declarat secretarul general al FISCR, Jagan Chapagain. „În timpul fiecărei epidemii, voluntarii noștri și-au riscat propriile vieți pentru a salva vieți. Cu ajutorul acestor stocuri, sper că se va reduce dramatic impactul acestei boli cumplite”.

„Crearea unor stocuri de vaccinuri împotriva Ebola sub coordonarea Grupului Internațional de Coordonare reprezintă un pas important”, a afirmat dr. Natalie Roberts, manager de programe în cadrul Fundației MSF. „Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri în timpul epidemiilor de boli prevenibile prin vaccinare, iar Ebola nu constituie o excepție. Prin crearea unor stocuri de vaccinuri împotriva Ebola, se poate asigura un management mai transparent al stocurilor existente la nivel global și livrarea promptă a vaccinului acolo unde este cea mai mare nevoie, așa cum a solicitat MSF în timpul epidemiilor recente din Republica Democratică Congo”.

În primă fază, sunt disponibile 6.890 de doze pentru răspunsul la epidemie, urmând a se adăuga noi stocuri în această lună, pe parcursul anului 2021 și ulterior. În funcție de rata de livrare a vaccinurilor, s-ar putea să fie nevoie de 2-3 ani pentru a atinge nivelul recomandat de GSCE, și anume stocuri de urgență cuprinzând 500.000 de doze de vaccin împotriva Ebola. OMS, UNICEF, Gavi și producătorii de vaccinuri analizează încontinuu opțiunile disponibile pentru a extinde rezervele de vaccin în cazul în care se va înregistra o creștere a cererii la nivel mondial.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Prieteni cu emoțiile noastre!

Prieteni cu emoțiile noastre!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 13 ianuarie 2021, 18:51

Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei umane. Dezvoltarea emoțională are propriile sale caracteristici pe tot parcursul ciclului de viață, dezvoltând diverse modele de răspuns și exprimare.

Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), suntem ființe emoționale și ne-am născut pentru a ne exprima emoțiile în mod liber și deschis. Undeva pe parcurs, însă, unii dintre noi am învățat să reprimăm emoțiile, în special cele considerate „negative”, pentru a fi acceptați, respectați, iubiți, pentru a obține sau pentru a nu pierde anumite beneficii, persoane etc.

„În realitate, suntem construiți pentru a simți un continuum de emoții pozitive sau negative – de fapt plăcute sau neplăcute – furie, frică, tristețe, curiozitate, nerăbdare, invidie, încredere, iertare, împăcare, dragoste, fericire etc. Emoțiile ne comunică informații importante despre noi, despre oamenii din jurul nostru, despre contexte potrivite sau nepotrivite pentru noi, despre atitudini (ale noastre sau ale altora) de dorit sau de neacceptat.

Emoțiile noastre ne permit să ne înțelegem, să ne conectăm și să comunicăm cu ceilalți și cu noi înșine. Emoțiile ne anunță când e nevoie să susținem o persoană importantă pentru noi, să luptăm pentru noi înșine sau să ieșim dintr-o situație complicată”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.Ajungem să ne negăm propriile emoții

Totodată, specialistul este de părere că orice persoană își ascunde emoțiile ocazional, conștient sau inconștient. Evităm și negăm emoțiile incomode într-un efort de autoconservare, ca mecanism de apărare. Facem acest lucru cel mai adesea cu emoții dificile precum rușinea, frica sau furia.

„Atunci când experimentăm evenimente care ne copleșesc emoțional și suntem incapabili să procesăm ceea ce se întâmplă, să ne acceptăm emoțiile și să le exprimăm prin corpul și mintea noastră, le ascundem adânc în noi, unde alții nu le pot vedea. Și ajungem să le ascundem și de noi înșine. Cu toate acestea, ele sunt încă acolo.

Emoțiile nerezolvate rămân prinse în corpul nostru, unde se construiesc și se destrămă, drenându-ne energia, ducând la epuizare, dezechilibru emoțional și, în cele din urmă, la boli. Când reprimăm cronic emoțiile, creăm toxicitate în corpul, mintea și inima noastră. Această energie emoțională neprocesată este stocată în organele, mușchii și țesuturile noastre. Aceasta duce la inflamații și probleme cronice de sănătate și subminează bunăstarea noastră generală.

Exprimarea emoțiilor permite procesarea lor și are ca beneficiu mutarea energia acestora din corp în afara acestuia astfel încât să o putem lăsa să ne tranziteze. Eliberarea acestor energii emoționale blocate în corpurile noastre ne poate schimba viața într-un mod pozitiv”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

Simțirea emoțiilor noastre face parte din supraviețuire și poate duce la o viață mai ușoară, mai sigură și împlinită. Este doar necesar și suficient să alegem intenționat și conștient următoarele aspecte: să ne acceptăm emoțiile, să le exprimăm, să le înțelegem și aplicăm mesajul.

Suprimarea emoțiilor noastre duce la consecințe negative. Neînțelegerea sau identificarea emoțiilor poate duce la consecințe negative.

Cercetările arată că atunci când ne suprimăm emoțiile putem deveni mai agresivi, mai agitați, mai triști sau demotivați, putem ajunge să fim singuri. Blocarea emoțiilor sau controlarea lor se poate acumula în interiorul nostru, determinându-ne să le simțim în mod neașteptat, în momente nepotrivite, de multe ori, chiar în planul fizic, fiindu-ne afectată starea de sănătate și buna funcționare a sistemului imunitar.

„Cu cât sentimentele derivate din emoțiile noastre se acumulează mai mult, fără a le permite să fie exprimate, cu atât mai mult ne copleșesc. Acest lucru ne poate determina, de asemenea, să apelăm la modalități nesănătoase de gestiona emoțiilor, cum ar fi utilizarea substanțelor halucinogene, apelarea excesivă la alimente sau declanșarea de orice alte tipuri de dependențe, pentru a le gestiona mai bine”, afirmă psihologul.

Modalități de a te conecta cu emoțiile tale

Fie că ești o persoană care își suprimă emoțiile, se simte copleșită de ele sau nu îi este clar ce simte în anumite momente, este important să îți permiți să te conectezi la acestea. Mulți dintre noi nu știm cum să ne conectăm la emoțiile noastre, cum să le gestionăm și totuși asta nu înseamnă că nu putem învăța cum să le simțim/recunoaștem și să le echilibrăm.

Oprește-te și observă: alege un moment în timpul zilei și verifică-te atât mental cât și fizic. Întreabă-te cum te simțiți. Observi vreo tensiune în corpul tău? Ce gânduri îți apar: pozitive sau negative? Caută să întelegi ceea ce se întâmplă cu tine în acel moment.

Respiră: pe măsură ce observi senzațiile pe care le experimentezi și identifici sentimentele pe care le poți avea și simți, respiră de câteva ori adânc si controlat. Practică respirația mai lung decât inspirația. Acest tip de respirație activează nervul vag, care ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nostru nervos. Când respiri profund, susții reglarea emoțiilor și reduci intensitatea emoțiilor în acel moment.

Practică compasiunea de sine: amintește-ți că ești om și toți oamenii experimentează o serie de emoții. Când ai un răspuns negativ la emoțiile tale, acest lucru se datorează probabil unui lucru pe care l-ai învățat când erai mai tânăr sau chiar copil. Onorează toate emoțiile pe care le trăiești; aceasta este o modalitate de a te accepta și de a practica auto-compasiunea. Cercetările arată că practicarea auto-compasiunii și auto-calmarea eliberează oxitocină în corpul nostru, ceea ce ne face să ne simțim mai liniștiți și mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.

„Poate părea descurajant să începi să-ți simți emoțiile, mai ales dacă ai fost învățat să faci contrariul. Cu toate acestea, emoțiile necesită să fie simțite, acceptate și exprimate astfel încât să le poți elibera și să mergi mai departe; chiar și cele mai dificile emoții nu durează pentru totdeauna”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ANM: Cod galben de ceaţă în Bacău, Suceava şi Neamţ!

ANM: Cod galben de ceaţă în Bacău, Suceava şi Neamţ!
Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 13 ianuarie 2021, 10:44

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă până la ora 12:00 în judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ.

Astfel, în Bacău (Oneşti, Buhuşi, Sascut, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgeşti, Pârjol, Bereşti-Tazlău, Gârleni, Berzunţi, Căiuţi, Livezi, Bârsăneşti, Nicolae Bălcescu, Sănduleni, Ştefan cel Mare, Urecheşti, Solonţ, Caşin, Măgura, Racova, Parava, Scorţeni, Coţofăneşti, Gura Văii, Buciumi, Strugari, Ardeoani), Suceava (zona joasă) şi Neamţ (zona joasă) se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului. Este posibil să se înregistreze şi depunere de chiciură.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bilanțul cetățenilor români infectați cu SARS-CoV-2!

Foto: Sursa foto: AGERPRES/ EPA/FRIEDEMANN VOGEL

Publicat de Andra Radu, 12 ianuarie 2021, 15:29 / actualizat: 12 ianuarie 2021, 16:36

Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 605.045 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.044 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 16.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.01.2021 (10:00) – 12.01.2021 (10:00) au fost raportate 156 de decese (105 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.783. Dintre acestea, 1.073 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.048.928 de teste. Dintre acestea, 23.667 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.971 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.696 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 569 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 ianuarie.

Pe teritoriul României, 31.401 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.799 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.071 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.193 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.020 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.264 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.395 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 30 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 50 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia și Federația Rusă.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 133 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 2 în Irlanda, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

World Snow Day, un eveniment unic în Apuseni!

World Snow Day, un eveniment unic în Apuseni!
Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 11 ianuarie 2021, 15:59

Un eveniment de iarnă unic în Europa, potrivit organizatorilor, va avea loc pe 17 ianuarie, pe pârtia Buscat din staţiunea clujeană Băişoara, în cadrul căruia vor avea loc, printre altele, curse distractive pe schiuri, tras cu arcul, aruncare de bulgări de zăpadă şi mers cu spatele.

„World Snow Day. Un eveniment unic în Apuseni! În prima lună din an, judeţul Cluj este gazda unui eveniment internaţional unic şi inedit în Europa. Practic, toţi iubitorii sporturilor de iarnă, chiar şi cei care NU au experienţă, sunt invitaţi duminică, 17 ianuarie, la ‘celebrarea’ zăpezii, în cadrul resortului Buscat, din staţiunea Băişoara”, se arată într-un comunicat trimis de organizatori.

Cei care se înscriu şi vor participa la World Snow Day vor beneficia de cursuri gratuite de schi sau snowboard şi vor fi instruiţi de antrenori experimentaţi.

„De asemenea, tot în cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu Federaţia Internaţională de Schi, va exista şi o mică competiţie: Fun Race. Va fi o cursă distractivă pe schiuri, cu elemente surpriză precum: staţia de tras cu arcul, aruncatul bulgărilor, mersul cu spatele şi multe alte surprize. Iar cei mai buni vor primi premii din partea organizatorilor”, se mai artă în comunicat.

„Scopul evenimentului este de a atrage cât mai mulţi copii/tineri către sporturile de iarnă, de a descoperi tainele acestor activităţi fizice. De altfel, pe viitor, planul nostru este să facem o şcoala de schi în Băişoara/Buscat, pentru că zona are un potenţial turistic neexploatat la maxim”, a declarat managerul Asociaţiei Napoca Trio, Bogdan Andreica, organizatorul evenimentului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sarcinile la adolescente, un fenomen ciclic!

Sarcinile la adolescente, un fenomen ciclic!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 8 ianuarie 2021, 11:56

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, sarcina în adolescență având numeroase consecințe negative asupra viitoarelor mame, precum și costuri sociale și economice, arată un studiu realizat de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS în România.

Potrivit autorilor, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate.

În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, în scădere cu 9% față de anul 2018. În cazul adolescentelor sub 15 ani, numărul de sarcini a scăzut în toate regiunile, cu excepția regiunilor Nord-Vest și Nord-Est, unde creșterea a fost de 11%.

● În 2019, numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 și 19 ani a fost de 4.290

● Vârsta primului partener sexual este apropiată de vârsta adolescentei în aproape 70% dintre cazuri

● La adolescentele între 15 și 19 ani, în 2019, cele mai multe sarcini au fost în județele Mureș (827 de sarcini), Brașov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iași (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanța (616 de sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 de sarcini), Dâmbovița (503 de sarcini) și Prahova (483 de sarcini)

● Persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu.

„Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile, în special în contextul pandemiei de COVID-19, în care vulnerabilitățile familiilor aflate la risc au crescut”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Raportul arată că sarcinile în cazul mamelor de peste 15 ani ar putea fi prevenite prin educație și programe de planificare familială adaptată cadrului socio-cultural în care trăiesc aceste adolescente. De asemenea, nu există o delimitare a rolului și o corelare a atribuțiilor de acțiune pentru autorități în privința sănătății reproducerii generațiilor tinere și a prevenirii sarcinilor la minore.

„Nivelul de educație este direct proporțional cu vârsta primei experiențe de cuplu și cu apariția unei sarcini în viața unei adolescentei. Un procent semnificativ de mame minore (31,7%, din datele noastre) nu finalizează ciclul de educație primar. Una din 6 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani.

Aceste cifre ilustrează amploarea problemei și necesitatea unei acțiuni educative care să se adreseze tuturor grupurilor de adolescenți, pe canalele de comunicare specifice și cu forme diferite de prezentare a mesajelor, adaptate nevoilor acestora În ceea ce privește Asociația SAMAS, aceasta se va implica în continuare în sprijinirea activității de educație în comunitățile defavorizate”, a declarat Marina Oțelea, unul din autorii studiului.

Autorii notează că nu sunt implementate măsuri educative pentru grupurile de adolescenți dezavantajați social și pentru cei care au abandonat școala, ceea ce sporește riscul pentru un comportament sexual riscant și apariția unei sarcini nedorite.

Este nevoie de o abordare complexă, multidimensională, în cadrul unor politici publice integrate care să vizeze educația sexuală, sensibilizarea comunității asupra nevoilor specifice în domeniu și asigurarea unor servicii adaptate profilului psihologic și emoțional al adolescentului.

Printre recomandări se numără inițierea unei reforme legal-administrative care să înlăture barierele ce îngrădesc accesul minorilor la informații și servicii de sănătate a reproducerii și sexualității, prin revizuirea și adaptarea cadrului legal privind politicile de sănătate a reproducerii.

Se mai recomandă și introducerea în programa școlară a educației în domeniul sănătății reproducerii și sexualității ca materie obligatorie, în acord cu standardele internaționale și axarea programelor pe valori și pe crearea de obiceiuri comportamentale responsabile.

Este necesară și reorganizarea serviciilor de planificare familială cu inițierea unor servicii prietenoase pentru adolescenți și tineri și identificarea posibilităților de a reface rețeaua de cabinete de planificare familială/servicii de sănătate a reproducerii. De asemenea, se recomandă asigurarea furnizării de contraceptive gratuite adolescenților, în general, și cu prioritate celor defavorizați.

Raportul „Sarcina la adolescente în România” poate fi descărcat de aici.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 7 ianuarie 2021, 16:00 / actualizat: 7 ianuarie 2021, 17:58

Peste 2.200 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate anti-COVID de la începutul campaniei, autorităţile anunţând că, astăzi a fost înregistrată apariţia unei reacţii alergice în urma administrării serului.

Potrivit Prefecturii Prahova, până la această dată au ajuns în judeţ 2.750 de doze de vaccin, 2.234 fiind consumate până joi la ora 13:30, iar alte 516 doze sunt în curs de administrare.

O persoană care a primit vaccinul anti-COVID şi care se ştia ca fiind alergică la unele medicamente, dar nu la vreuna dintre substanţele conţinute de vaccin, a suferit reacţii de tip alergic, starea acesteia fiind bună.

Primele reacţii au apărut la 5 minute de la vaccinare, persoana în cauză fiind, la acel moment, în camera de supraveghere post-imunizare.

„Reacţiile au fost: înroşirea feţei, înţepături/furnicături în zona bărbiei şi senzaţie de sufocare, durere de cap. Cadrul respectiv a fost cooperant tot timpul. Cam în 10 minute, conform epidemiologului de la centrul de vaccinare (este unul dintre centrele din Ploieşti), persoana şi-a revenit, nemaifiind prezent niciunul dintre simptomele amintite. (…) Nu a necesitat internare”, a informat Prefectura Prahova.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

GCS: Bilanț al îmbolnăvirilor cu COVID-19!

GCS: Bilanț al îmbolnăvirilor cu COVID-19!
Foto: Sursa foto: foto: Grigore Popescu/ AGERPRES FOTO

Publicat de Andra Radu, 6 ianuarie 2021, 15:00

5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 34.343 de teste la nivel naţional, a informat Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost confirmate 654.007 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 586.764 de persoane au fost declarate vindecate.

La nivel naţional, până la această dată au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.271 la cerere.

728 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19 în urma retestării.

Distribuţia acestor cazuri este următoarea: Alba – 11; Arad – 18; Argeş – 18; Bacău – 13; Bihor – 6; Bistriţa-Năsăud – 4; Botoşani – 6; Brăila – 6; Braşov – 24; Buzău – 8; Călăraşi – 2; Caraş-Severin – 13; Cluj – 45; Constanţa – 28; Covasna – 2; Dâmboviţa – 23; Dolj – 10; Galaţi – 35; Giurgiu – 6; Gorj – 14; Harghita – 8; Hunedoara – 14; Ialomiţa – 5; Iaşi – 34; Ilfov – 37; Maramureş – 14; Mureş – 9; Neamţ – 16; Olt – 11; Prahova – 15; Sălaj – 1; Satu Mare – 8; Sibiu – 7; Suceava – 21; Teleorman – 20; Timiş – 55; Tulcea – 3; Vâlcea – 5; Vaslui – 19; Vrancea – 7; Bucureşti – 150.

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus creşte la 7.115, iar cel al deceselor la 132, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, dintre românii din diaspora infectaţi, 1.939 sunt în Italia, 1.322 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 20 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 10 în Irlanda şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore şi Federaţia Rusă.

De la începutul pandemiei şi până în acest moment, 132 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia şi câte unul în Elveţia, în SUA, în Brazilia, în Republica Congo, în Grecia, în Iran şi în Irlanda.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Gospodării inundate în Brezoi şi Racoviţa!

Gospodării inundate în Brezoi şi Racoviţa!
Foto: arhiva

Publicat de Andra Radu, 5 ianuarie 2021, 18:21

Peste 30 de gospodării din localităţile Brezoi şi Racoviţa au fost inundate marţi, în urma precipitaţiilor abundente şi a viiturilor, pompierii intervenind în mai multe zone pentru evacuarea apei, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

Acesta a precizat că cele mai ample intervenţii sunt în Brezoi şi Racoviţa, pentru evacuarea apei din gospodării, locuinţe şi de pe căile rutiere.

La Brezoi, sunt indundate aproximativ 35 de gospodării din zona Gura Lotrului, unde nivelul apei atinge uneori şi un metru, precum şi câteva gospodării de pe strada Eroilor, în ambele zone fiind în derulare intervenţii ale echipelor de pompieri.

Echipaje de pompieri intervin la Brezoi şi în zona podului care face legătura între DN 7A şi strada Vasilatu, unde râul Lotru a ieşit din matcă în partea stângă. În amonte de această zonă a apărut o breşă şi se acţionează cu un excavator pentru a o închide.

În localitatea Racoviţa au fost inundate două locuinţe şi patru gospodării şi o suprafaţă de teren de aproximativ şase hectare, iar pe DJ 703 circulaţia rutieră este blocată din cauza inundaţiilor provocate de o viitură de pe versanţi. Pompierii acţionează în aceste zone cu motopompe de capacitate mărită.

Din cauza precipitaţiilor din ultimele zile au mai fost inundate un beci din Frânceşti, două anexe gospodăreşti din Buneşti, iar pe DN 64, la Vlădeşti, sunt aluviuni pe partea carosabilă şi traficul se desfăşoară cu dificultate.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au precizat că nivelul apelor râurilor Lotru şi Olăneşti este în scădere, după ce marţi dimineaţa râul Lotru a depăşit în unele puncte cota de pericol, iar râul Olăneşti se apropia de această cotă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

În jur de 1.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, distribuite în Constanța!

În jur de 1.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, distribuite în Constanța!
Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 4 ianuarie 2021, 17:54

Aproape 1.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost distribuite luni în şase centre de vaccinare înfiinţate în judeţul Constanţa, pentru demararea primei etape a campaniei de vaccinare, urmând să fie imunizate peste 4.000 de persoane din domeniile medical şi social, a informat Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, sunt centre de vaccinare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, Spitalul Municipal Mangalia, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord, Spitalul Municipal Medgidia şi Spitalul Militar de Urgenţă „Al. Gafencu” – SMMIT.

În funcţie de necesităţi, autorităţile au în vedere deschiderea altor două centre de vaccinare, la spitalele orăşeneşti de la Cernavodă şi Hârşova.

„Peste 4.000 de oameni din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat urmează să fie imunizaţi. Astăzi, 4 ianuarie a.c., au fost distribuite 975 de doze”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de prefectură.

Instituţia Prefectului a menţionat că dozele folosite în prima fază a campaniei fac parte din tranşa de vaccinuri sosită în ţară pe 29 decembrie 2020, Constanţei, care este centru regional de depozitare, fiindu-i alocate aproape 9.000 de doze.

„Fiind centru regional de depozitare (în schema naţională sunt 6 astfel de centre), judeţului Constanţa i-a fost alocat un total de 8.775 de doze, care au fost împărţite inclusiv în Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea. Transportul flacoanelor a început în cursul nopţii trecute şi a fost făcut în condiţii optime de siguranţă, la temperaturile recomandate, fiind folosite vehicule şi lăzi frigorifice speciale”, potrivit sursei citate.

În schema actuală, pentru următoarele etape de vaccinare, la nivelul judeţului Constanţa a fost stabilit un număr de 19 centre de vaccinare, dintre care două în municipiul Constanţa.

„Trebuie menţionat că cele două centre din municipiu vor avea, în total, 32 de cabinete. În fiecare cabinet va exista o echipă formată din patru persoane (un medic, doi asistenţi şi un registrator). În municipiul Constanţa, aproximativ 64.000 de oameni au vârsta de peste 65 de ani. Astfel de centre vor funcţiona în mai multe localităţi din judeţul Constanţa, după cum urmează: Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cernavodă, Ovidiu, Valu lui Traian, Eforie, Cumpăna, Hârşova, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Negru Vodă, Cobadin, Techirghiol şi Băneasa”, se spune în comunicat.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Semnale de alarmă că ai nevoie de ajutorul unui psihoterapeut!

Semnale de alarmă că ai nevoie de ajutorul unui psihoterapeut!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 1 ianuarie 2021, 12:00 / actualizat: 1 ianuarie 2021, 16:12

Dificultățile în reglarea emoțiilor, eficiența scăzută la serviciu, la școală etc., confruntarea cu modificări sau perturbări ale somnului sau ale apetitului, dificultatea de a construi și a menține relații, confruntarea cu o traumă concretă, lipsă de bucurie pentru activitățile obișnuite sau hobby-uri, tristețea, sănătate fizică precară, dependențele sunt câteva dintre semnele clare că nu este ceva în regulă în viața noastră și avem nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, consideră cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Cele mai importante 10 semnale de alarmă:

1. Dificultăți în reglarea emoțiilor

În timp ce cu toții ne simțim triști, anxioși sau furioși la un moment dat în viața noastră, este important să fim atenți la cât de des sau cât de intens simțiți aceste emoții. De exemplu, la bărbați, depresia este adesea ratată, deoarece temperamentul scurt sau iritabilitatea lor este asumată în mod greșit ca o trăsătură masculină.

„Pe lângă depresie, furia necontrolată poate reflecta și sentimente negative despre sine sau despre lume, frustrare sau un răspuns slab reglementat la stres. În mod similar, dacă cineva se simte continuu trist, gol și dezinteresat de tot, poate fi un semn de depresie clinică. La copii, în loc să experimenteze o tristețe crescută, mulți manifestă iritabilitate, furie sau ostilitate față de ceilalți.

Psihoterapia vă poate ajuta pe dumneavoastră sau copilul dvs. să gestionați emoțiile mai eficient, deoarece presupune un spațiu obiectiv și confidențial care permite persoanei să exploreze sentimentele incomode, să-i înțeleagă cauzele profunde, să o plaseze într-un context și să învețe noi modalități, mai sănătoase, de a depăși acele sentimente”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Eficiență scăzută la serviciu, la școală ș.a. contexte

O scădere a performanței la locul de muncă sau la școală este un semn obișnuit în rândul celor care se luptă cu probleme psihologice sau emoționale. Dezechilibrele psiho-emoționale pot afecta atenția, concentrarea, memoria, energia și pot duce la o apatie care afectează plăcerea de la locul de muncă sau chiar dorința de a munci, de a începe sau duce anumite sarcini la bun sfârșit.

„Acestea pot duce de asemenea, la lipsă de interes și la erori la locul de muncă sau de studiu, ceea ce poate produce o slabă calitate a rezultatului scontat. Acest lucru se poate dovedi chiar riscant pentru dvs. sau pentru cei din jur. Căutarea asistenței unui terapeut vă poate ajuta să vă reglați în mod eficient comportamentul, respectiv răspunsul la provocările vieții și să învățați modalități adaptative de gestionare a stresului prin rezolvarea activă a problemelor și strategii de relaxare”, declară psihologul.

3. Confruntarea cu modificări sau perturbări ale somnului sau ale apetitului

Dezechilibrele psiho-emoționale pot avea un impact profund asupra somnului și apetitului. O persoană care este anxioasă poate avea insomnia sau un somn agitat, în timp ce cineva care este puternic deprimat ar putea dormi ”tot timpul” (nejustificat de mult).

„În mod similar, când sunt copleșiți de stres, unii oameni mănâncă în exces pentru a-și potoli emoțiile, în timp ce alții consideră că abia pot mânca. Deci, dacă observați că ați mâncat sau dormit mai puțin sau mai mult decât de obicei pentru o perioadă lungă de timp, ar putea fi timpul să apăsați butonul de pauză și să evaluați în mod serios situația”, afirmă cunoscutul psiholog român.

4. Dificultatea de a construi și a menține relații

Sănătatea noastră emoțională poate avea impact major asupra relațiilor noastre într-o varietate de moduri – ar putea determina o persoană să se retragă de lângă cei apropiați, poate provoca insecuritate într-o relație sau poate duce la înclinarea puternică a unei alte persoane pentru sprijin emoțional (dependență).

„În plus, persoanele care se luptă cu probleme psihologice sau emoționale pot avea, de asemenea, dificultăți în cultivarea relațiilor la locul de muncă sau la școală, lucrul în echipe sau comunicarea cu superiorii, colegii sau subordonații. Toate aceste situații pot influența relațiile noi sau preexistente. Dacă de multe ori vă aflați în conflict cu ceilalți sau aveți probleme în comunicarea sentimentelor personale, terapia vă poate ajuta. Un terapeut calificat vă poate dezvolta abilități sociale, cum ar fi asertivitatea respectuoasă”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Confruntarea cu o traumă concretă

Persoanele cu antecedente de abuz fizic, sexual sau alte traume pe care nu și le-au vindecat pe deplin pot beneficia enorm de pe urma terapiei. Psihoterapia permite unei persoane să exploreze aceste experiențe dureroase cu cineva care are experiență în a asculta aceste probleme într-un spațiu confidențial și liber de judecată și poate ghida procesul de vindecare emoțională.

6. Lipsă de bucurie pentru activitățile obișnuite sau hobby-uri

Oamenii care se luptă cu probleme psiho-emoționale se simt adesea deconectați sau înstrăinați de viață. În consecință, își pierd interesul pentru lucrurile pe care de obicei se bucurau să le facă, indiferent dacă era vorba de hobby-uri sau de socializare.

„Cele mai frecvente cauze ale dezinteresului perpetuu și ale sentimentului de goliciune interioară includ depresia, durerea sau abuzul și/sau neglijarea cronică din copilărie. Izolarea crescută, apatia față de viitor și chiar dorința de a nu fi în viață, sunt semne că persoana ar putea experimenta depresie sau o altă formă de tulburare de dispoziție.

Astfel, psihoterapia poate ajuta pe cineva care suferă de depresie sau probleme legate de dereglarea emoțiilor prin a-l ghida să-și dea seama ce îl împiedică să se simtă bine, cum să scape de gânduri și comportamente negative pentru a se reconecta cu ceea ce îi aduce bucurie”, afirmă specialistul.

7. Tristețea

Fie că este vorba despre un divorț, o despărțire sau pierderea unei persoane dragi, depășirea durerii de orice fel poate fi un proces lung și dureros, mai ales dacă nu aveți cu cine împărtăși acea povară emoțională. Calvarul este de două ori mai dificil pentru cei care suferă pierderi semnificative într-un interval scurt de timp.

„Terapia sau consilierea pentru durere emoțională pot ajuta oferind un loc sigur și plin de compasiune pentru a procesa pierderea și toate emoțiile dureroase care apar odată cu aceasta. Ghidajul unui specialist are în vedere susținerea etapelor procesului de doliu și se asigură că acesta este dus până la capăt (fără blocaje) și este parcurs într-un ritm și timp sănătos”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.

8. Sănătatea fizică lasă de dorit

Nu acordăm sănătății psiho-emoționale același tip de atenție ca și sănătății fizice și este o eroare uriașă, având în vedere că sunt interconectate. Problemele psiho-emoționale cauzate de stres, cum ar fi anxietatea și depresia de exemplu, au atât efecte directe, cât și indirecte asupra sănătății noastre fizice.

„În mod direct, deoarece problemele psihologice afectează sistemul nervos central, care la rândul său are un impact asupra tuturor celorlalte sisteme de sănătate (endocrine, imune, cardiovasculare, cerebrovasculare etc.) și indirect, acestea sunt asociate cu o serie întreagă de condiții de sănătate fizică, inclusiv dureri de cap, oboseală, dureri musculare, reactivitate cardiovasculară mai mare, sistem imunitar slab, inflamație cronică etc. Deci, dacă suferiți de oricare dintre aceste condiții de sănătate de mult timp, ați putea beneficia de tratamentul și sprijinul unui profesionist instruit în sănătate mintală, emoțională”, explică specialistul.

9. Dependențele

Când ne aflăm sub stres mental sau emoțional, apelăm la lucruri care sunt satisfăcătoare, amorțitoare, distrăgătoare sau distructive, pentru a face față – consumul de substanțe, jocurile de noroc, sexul, relațiile toxice, consumul excesiv de mâncare, dulciuri ș.a.

Pe termen scurt, orice dependență poate ajuta temporar la ameliorarea sentimentelor nedorite, cum ar fi lipsa de speranță, anxietatea, iritabilitatea și gândurile negative. Dar, pe termen lung, agravează de fapt aceste dificultăți și duce la pericole serioase legate de sănătatea, chiar viața persoanei.

„De aceea, dacă tu sau persoana iubită vă luptați cu dependența, este crucial să căutați ajutor profesional cât mai curând posibil. Un prieten sau un membru al familiei poate să sprijine, dar nu poate fi un centru personal de reabilitare. Este important să aducă persoana cu probleme cât mai aproape de căutarea tratamentului potrivit.

De asemenea, este important să rețineți că forțarea cuiva să urmeze un tratament adesea nu funcționează, dar motivarea acesteia să dorească să facă schimbarea se dovedește de obicei eficientă. Evitați să-i faceți să simtă rușine sau vinovăție, ci determinați-i mai degrabă să vorbească despre asta. Programați-le o întâlnire la psiholog și mergeți cu ei dacă asta îi ajută”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

10. Căutarea succesului și performanței în diverse aspecte de viață

„Terapia vă poate ajuta să deveniți o persoană mai bună, atât în relație cu sine, cât și cu ceilalți. Un terapeut calificat vă poate ajuta să vă descurcați și să înțelegeți mai bine situațiile interpersonale din diverse contexte de viață (sănătate, familie, cuplu, prieteni, școală, job, finanțe).

Vă poate ajuta să înțelegeți propriul rol într-o situație și ce puteți face diferit pentru a obține un rezultat mai bun. Mai mult, vă poate ajuta să înțelegeți mai bine punctul de vedere al celorlalți, astfel încât să fiți mai conștienți de impactul dvs. asupra altora și astfel să deveniți mai eficienți în acțiunile voastre”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bilanț al îmbolnăvirilor cu COVID-19!

Bilanț al îmbolnăvirilor cu COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 31 decembrie 2020, 15:26

Un număr de 4.322 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 21.528 de teste la nivel naţional, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 632.263 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 560.793 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.797.449 de teste. Dintre acestea, 21.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.313 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.215 la cerere.

Alte 171 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus. În intervalul 30.12.2020 (10,00) – 31.12.2020 (10,00) au fost raportate 171 de decese (100 de bărbaţi şi 71 de femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, un deces la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

Potrivit GCS, 166 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

De la începutul pandemiei, 15.767 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

9.124 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.130 la terapie intensivă.

Pe teritoriul României, 32.581 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.099 se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.113 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 54 de persoane.

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a crescut la 7.063, iar cel al deceselor a rămas la 130, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, dintre cei 7.056 de cetăţeni români din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.939 sunt în Italia, 1.290 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazahstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan şi Federaţia Rusă.

De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până în prezent, au murit 130 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu noul coronavirus: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, câte unul în Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, câte unul în Luxemburg, Tunisia şi Argentina.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Vizualizarea viitorului este nulă fără acțiuni zilnice

Vizualizarea viitorului este nulă fără acțiuni zilnice
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 30 decembrie 2020, 13:32

Majoritatea dintre noi trăim mai mult în viitor decât în prezent. Ne închipuim cum o să fie când lucrurile o să devină mai bune, cum o să ne simțim când nu o să mai fim în situația actuală, cum vor arăta zilele noastre odată ce ne vom găsi perechea și vom întemeia o familie. Dincolo de riscul mare la care ne expunem trăind în viitor, adică deconectarea de la prezent, mai omitem un lucru important: Ce facem concret pentru a ajunge acolo?

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor visează dar nu schimbă nimic acum – deși realizează că rețeta actuală nu are cum să le aducă rezultatul dorit.

„Mulți dintre noi ne imaginăm cu lux de amănunte viitorul. Îl trăim, îl mirosim, îl simțim ca și când ar fi aici și acum. Ne cufundăm într-o întreagă scenarită în jurul viitorului nostru dar uităm complet de momentul cel mai important: ACUM. Pentru că suntem cu mintea acolo, ratăm unicul moment în care putem cu adevărat să plantăm semințele pentru viitor.

Toată treaba aia cu vizualizatul viitorului este nulă fără acțiuni zilnice, susținute, în direcția către care vrem să mergem. Ce te întreb eu e asta: Ce ai de făcut astăzi, pentru viitorul TU?, Care sunt lucrurile pe care poți să le schimbi acum, ca să devii TU-ul din viitor?, Ce persoane vrei să rămână aproape și care relații te blochează?, Ce decizii de AZI fac diferența pentru MÂINE?

Ca să putem deveni varianta noastră de mâine, azi este singurul moment în care putem să facem schimbarea. Nu ieri și cu siguranță nu mai târziu decât ne dorim să avem rezultatele. Dacă vrem o schimbare în 2 ani, este absurd să începem procesul peste 3 ani, nu?”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Totodată, specialistul este de părere că primul lucru important după vizualizarea viitorului ideal este să iei decizia ca de AZI să faci ce ține de tine ca să devii acel TU.

„Nimeni nu poate face pașii în locul tău. Nici părinții, nici frații/surorile, nici iubitul/a, nici terapeutul tău. Toți te pot susține, te pot ajuta pe parcurs, te pot ghida când ai nevoie – însă tu ești singura persoană care controlează cu adevărat rezultatele din viața ta. Și tu, doar tu, poți să faci posibil acel viitor în care te visezi în mod constant. Așa că, unde te vezi în viitorul tău? – peste 2 ani, 5, 10… Cum arăți? Cum stai cu sănătatea?

În ce fel de relație te vezi? Ce fel de atitudine ai față de tine, față de copiii tăi, față de partener? Cum privești viața? Care este diferența dintre tine de acum și tu din viitor? Pune totul pe o listă și vezi care sunt lucrurile pe care poți să începi chiar de azi să le schimbi. Iar din ziua în care vei lua decizia să începi procesul, vei face deja primul pas mai aproape de acel viitor pe care ți-l dorești”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Remedii pentru depresie!

Remedii pentru depresie!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 29 decembrie 2020, 18:04

În situaţia unei izolări îndelungate, ne putem simţi singuri, fără dispoziţie, chiar nefericiţi. Zilele petrecute acasă şi fără suficiente contacte sociale ne pot afecta psihicul. Din fericire, în acest caz, putem apela la natură pentru a scăpa de depresie, pentru că ne oferă plante care ne ajută să ne îmbunătăţim starea de spirit şi tonusul.

Sunătoarea este un remediu natural dovedit pentru depresie. Cu toate acestea, nu trebuie combinată cu alte antidepresive.

Planta conţine hipericină, de unde şi acţiunea sa antidepresivă. Sunătoarea are o varietate de proprietăţi foarte utile, cu efecte antiinflamatoare, antimicrobiene, de vindecare a rănilor şi anti-ulcer, tonificând sistemul nervos. Planta este utilizată pentru a trata depresia şi anxietatea. Are efect sedativ şi calmează.

O cană de ceai de roiniţă va îmbunătăţi cu siguranţă starea de spirit. Rădăcina plantei valeriană are un efect calmant, fiind bogată în antioxidanţi şi acţionând împotriva stresului.

Ceaiul de valeriană calmează anxietatea, suprimă simptomele depresiei şi combate cu succes insomnia.

Deşi este cel mai des folosit ca şi condiment şi remediu împotriva gripei, ghimbirul poate servi şi ca antidepresiv. Ceaiul de ghimbir îmbunătăţeşte starea de spirit şi alungă gândurile negative.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Prahova, în topul preferinţelor pentru vacanţa de iarnă!

Prahova, în topul preferinţelor pentru vacanţa de iarnă!
Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 28 decembrie 2020, 18:04

Prahova rămâne în topul preferinţelor pentru vacanţa de iarnă, iar pentru Revelion se anunţă un grad de ocupare de 80-90% în zona montană a judeţului, anunţă luni, pe pagina de Facebook, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT).

„Turiştii rămân fideli judeţului Prahova pentru sărbătorile de iarnă, aspect reflectat în gradele destul de mari de ocupare, cât şi în rezervările care se fac pentru această perioadă în contextul actual. Numărul mare de pârtii cât şi măsurile de protecţie luate de operatorii din turism transformă Prahova în destinaţia ideală pentru o vacanţă de Crăciun şi Revelion. Hotelierii oferă pachete bogate pentru sărbători (…) cu respectarea măsurilor de siguranţă, făcând orice vacanţă petrecută în Prahova să se transforme într-o amintire plăcută”, afirmă preşedintele ADPT Prahova, Adrian Voican.

În vacanţa de Crăciun, peste jumătate dintre spaţiile de cazare din zona montană a judeţului Prahova au fost ocupate.

„Atât pe Valea Prahovei cât şi în Câmpina, gradul de ocupare a fost destul de mare în contextul actual al pandemiei şi temerilor pe care le au turiştii pentru a se deplasa într-o astfel de situaţie. În Sinaia şi Azuga unităţile de cazare au avut un grad de ocupare de 60-80% , în timp ce în Buşteni şi Câmpina gradul de ocupare a fost în jur de 60%.

În Ajun de Crăciun au fost şi multe anulări, dar şi multe rezervări Last Minute. Crăciunul a reprezentat un prilej bun pentru turişti să se distreze în Prahova pe pârtii, fiind deschise şi pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă pârtiile din Sinaia şi Azuga”, susţine APDT Prahova.

Conform sursei citate, turiştii au plătit cu 30-40% mai puţin decât anul trecut.

Asociaţia mai anunţă că, în aceasta perioadă, gradul de ocupare mediu este de 40%, fiind influenţat foarte mult de vremea capricioasă.

„Stratul de zăpadă este de 80-100 cm la Sinaia. Pentru Revelion se anunţă grad de ocupare de 80-90% în zona montană a judeţului Prahova, iar în Câmpina un grad de ocupare de 60%. Lucrurile pot evolua conform comportamentul pe care l-au avut turişti pentru sărbătorile de Crăciun.

Tarifele pe care turiştii le vor achita pentru Revelionul petrecut în Prahova sunt de 4.600 lei/cameră pentru 4 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele (cu mic dejun, cină festivă cu muzică live ambientală, brunch etc). La un hotel de 3 stele sejurul va costa în jur de 2.800 lei/cameră pentru 4 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, 2 cine şi muzica live ambientală”, se mai arată în postare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ANM: Cod galben și Cod portocaliu de vreme severă!

ANM: Cod galben și Cod portocaliu de vreme severă!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 28 decembrie 2020, 15:11

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic valabilă de luni, ora 18:00, până marţi, la ora 10:00, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 metri.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 m, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h, spulberând puternic zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Avertizarea vizează zona de munte din nouă judeţe: Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Alba şi Hunedoara.

De asemenea, ANM a emis două atenţionări Cod galben pentru 20 de judeţe.

Astfel, a fost emisă o atenţionare de intensificări ale vântului şi zăpadă spulberată pentru Carpaţii Meridionali şi sudul Banatului, valabilă pe parcursul zilei de luni, până la ora 18:00.

În zonele menţionate, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze, de 60-80 km/h, iar pe creste peste 100-110 km/h, spulberând zăpada depusă în intervalul anterior. Sunt vizate judeţele Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Caraş-Severin.

Totodată, pentru zona de munte şi regiunile vestice şi nord-vestice a fost emisă o atenţionare Cod galben valabilă de luni, ora 18:00, până marţi, ora 10:00.

În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze mai mari la altitudini mari, unde rafalele vor depăşi 80-100 km/h. Vântul se va intensifica şi în regiunile vestice şi nord-vestice, cu viteze de 55-65 km/h şi pe arii restrânse 70-75 km/h.

Această atenţionare vizează judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Peste 1.200 de poliţişti prahoveni vor fi în teren de sărbători!

Foto: Sursa foto: Radu Șofran/Bucuresti FM

Publicat de Andra Radu, 25 decembrie 2020, 14:41

Peste 1.200 de poliţişti prahoveni vor fi în teren în perioada 24-27 decembrie, cei de la Serviciul Rutier vor acţiona pentru fluidizarea traficului spre Valea Prahovei, iar în staţiuni, vor acţiona şi jandarmi, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

„Poliţiştii prahoveni sunt la datorie în serviciul comunităţii şi în perioada 24-27 decembrie, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, dar şi pentru a asigura respectarea regulilor prevăzute de legislaţia incidentă pe durata stării de alertă. Peste 1.200 poliţişti vor acţiona în teren, în cele patru zile, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali. În aceeaşi perioadă, pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone, peste 270 poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii de evenimente rutiere”, a precizat IPJ Prahova.

Poliţiştii recomandă celor care merg pe Valea Prahovei să ia în considerare şi varianta DN1A.

„Vă informăm că dispozitivul constituit din poliţişti rutieri pe principalele artere care duc spre Valea Prahovei, respectiv DN 1 şi DN1 A, este prezent la datorie pentru supravegherea şi fluidizarea traficului. Recomandăm conducătorilor auto care petrec sărbătorile pe Valea Prahovei să ia în considerare şi varianta DN1A: Ploieşti – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele. În staţiunile turistice, poliţişti, sprijiniţi de jandarmi şi jandarmii montani sunt la datorie pentru a asigura respectarea regulilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului”, a mai anunţat IPJ Prahova.

Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să îşi păstreze calmul, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenţie sporită în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi semnalele poliţiştilor rutieri.

„Poliţiştii acţionează preventiv, însă faţă de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsuri ferme. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2”, se mai arată în comunicatul IPJ Prahova.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Aproape 700.000 de români își sărbătoresc ziua de nume!

Aproape 700.000 de români își sărbătoresc ziua de nume!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 25 decembrie 2020, 14:34

În jur de 700.000 de români îşi serbează onomastica de Crăciun, conform informaţiilor publicate pe site-ul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Situaţia statistică referitoare la numărul românilor care îşi sărbătoresc onomastica în data de 25 decembrie, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, se prezintă astfel:

Prenume masculine: Cristian – 323.284, Cristinel – 31.599, Cristi – 11.664, Christian – 7.115, Crăciun – 2.627, Kristian – 529, Crăciunel – 320, Crăciunică – 8, Moş – 1.

Prenume feminine: Cristina – 286.616, Cristiana – 26.678, Krisztina – 6.457, Cristinela – 769, Kristina – 728, Kristiana – 157, Crăciuniţă – 128, Crăciunică – 45, Crăciuneasa – 1.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

5 cadouri ușor de obținut!

5 cadouri ușor de obținut!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 24 decembrie 2020, 16:13

Sărbătorile aproape că ne bat la ușă. A început goana după cadoul perfect pentru cei dragi. Lumea se înghesuie în market-uri și magazine, alergând mai ceva ca la maraton.

Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI) afirmă că, în special în această perioadă de grea încercare pentru noi toți, avem nevoie de 5 cadouri ușor de obținut, ideale pentru cei dragi nouă, care ne permit să ne bucurăm împreună de sărbători:

1. Liniște sufletească – oricâte cadouri le-ai oferi celor dragi, dacă ești stresat, frustrat sau furios când le oferi, își pierd farmecul.

2. Iubire necondiționată – dacă oferim cadouri așteptând ceva înapoi, eventual la fel de scump, Spiritul Crăciunului moare odată cu scopul Darului. Măsoară ce îți aduce în suflet timpul petrecut împreună în locul prețului total al cadourilor.

3. Echilibru interior – cu toții visăm la sărbătorile calde, liniștite, alături de cei dragi nouă, în care domnesc pacea și bucuria. Putem face asta posibil trăind în echilibru interior.

4. Prezență – oricine se bucură mai tare atunci când suntem cu adevărat implicați, atenți, prezenți la activitățile și discuțiile din casă. Lasă telefonul jos măcar pentru câteva zile și ascultă cu adevărat ce îți spun ceilalți.

5. Empatie – fiecare se confruntă cu lucruri despre care nu ne spune. Dacă vezi că îi este greu cuiva, că este obosit sau stresat, fii acolo pentru acea persoană. Fără judecată, ci cu iubire, înțelegere și compasiune.

Cum facem asta practic?

„Uneori pare ușor de zis, greu de făcut. Cel mai simplu mod de a le obține este să lucrezi zi de zi câte puțin la a te cunoaște, cu toate părțile din tine. În fiecare zi poți să îți acorzi un minim de 5 minute pentru a mai adăuga la fundația care îți asigură cele 5 cadouri de mai sus. Practic, poți să acorzi doar 1 minut pe zi pentru fiecare.

În ce mod? Păi: scrie în jurnal despre ce simți, citește câteva pagini dintr-o carte care îți poate oferi soluții sau încurajează introspecția, ia-ți un Caiet de lucru care să te țină în priză, înscrie-te la un curs de dezvoltare personală, programează-ți o ședință de coaching, meditează. Sunt atât de multe lucruri pe care le poți face pentru a atinge cele 5 cadouri.

Descoperă care ți se potrivește ție și oferă ceva diferit de anul acesta încolo. Transformă clasicele cadouri de Crăciun în ceva mult mai de preț. Oferă-le calmul tău, liniștea ta, iubirea ta și încurajează-i prin exemplul pe care îl dai să facă și ei același lucru de anul viitor.

Cred că acestea sunt cele mai prețioase cadouri pe care mereu le vom ține minte, indiferent de ce găsim în dimineața Crăciunului sub brad. Peste ani, nu vom ține minte telefonul împachetat frumos, ghetele scumpe și nici restul lucrurilor din cutii, ci cum ne-am simțit, cum am râs împreună, jocurile pe care le-am jucat și modul în care sărbătorile ne-au adus împreună.

Observăm tot mai mult nevoia aparentă de a ne îndepărta unii de ceilalți. Ba chiar suntem încurajați de modul în care ne expune societatea ideea că fiecare trage pentru sine, că totul trebuie să îl faci singuri dacă vrem să avem succes”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Albumele Editurii Casa Radio, transmise la Radio România Muzical!

Foto: Sursa foto: https://www.romania-muzical.ro/

Publicat de Andra Radu, 24 decembrie 2020, 16:05

Începând cu 28 decembrie, cinci dintre cele mai frumoase albume muzicale apărute la Editura Casa Radio la finalul acestui an vor fi transmise la postul Radio România Muzical, în fiecare zi, începând cu ora 10:00.

O bună parte dintre aceste albume (compact-disc) au fost realizate în parteneriat cu postul de muzică clasică și jazz al Radio România și, în această perioadă neprielnică concertelor și spectacolelor, reușesc să aducă în casele melomanilor atmosfera interpretărilor live realizate de artiști români de renume, apreciați în țară și peste hotare.

Seria acestor transmisii la România Muzical este deschisă, pe 28 decembrie, cu albumul Alexandru Tomescu – Concerto, ce îl are ca protagonist pe apreciatul violonist Alexandru Tomescu – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, acompaniat de Orchestra Națională Radio, dirijori – Cristian Măcelaru și Tiberiu Soare. CD-ul cuprinde lucrări emblematice din repertoriul concertant violonistic, creații semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Camille Saint-Saëns și Antonín Dvořák.

Pe 29 decembrie, urmează un album-portret dirijoral intitulat Cristian Măcelaru – Orchestra Națională Radio. Ceaikovski, Dvořák. Așadar, capodopere simfonice romantice în viziunea lui Cristian Măcelaru, reputat artist român care în prezent este dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln și totodată Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

Sursa foto: https://www.romania-muzical.ro/

Pe 30 decembrie, la Radio România Muzical, va fi difuzat albumul aniversar Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a, produs de Editura Casa Radio cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la nașterea compozitorului german. Cele două înregistrări au fost realizate de Orchestra Națională Radio dirijată de Horia Andreescu, respectiv Cristian Măcelaru.

În seria transmisiilor muzicale urmează un album de jazz. Astfel, pe 31 decembrie, ascultătorii se vor putea delecta cu cel mai recent compact-disc realizat de solista Luiza Zan împreună cu Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor, NIGHT AND DAY.

Albumul cuprinde înregistrările concertului din 21 februarie 2019 de la Sala Radio, o colecție de piese electrizante dar și de mare sensibilitate, atât hituri internaționale, cât și creații proprii ale Luizei Zan, piese ce evidențiază calitățile vocale excepționale ale solistei, dar și înalta ținută profesională a artiștilor ce formează Big Bandul Radio.

Iar în prima zi a Noului An, pe 1 ianuarie 2021, la Radio România Muzical va fi transmis albumul aniversar intitulat Ah, ce bucurie!, prin care Editura Casa Radio a marcat, în 2020, împlinirea a 75 de ani de la înființarea Corului de Copii Radio.

Compact-discul Ah, ce bucurie! reprezintă o oglindă sonoră a performanței artistice înalte și constante cu care tinerii interpreți au abordat de-a lungul timpului, sub conducerea maeștrilor dirijori, un repertoriu extrem de variat, de la lucrări religioase la cele laice, de la piese preclasice și renascentiste la opusuri moderne și contemporane.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Opera Națională Română din Iași a pregătit un program inedit de sărbători!

Foto: Sursa foto: https://www.operaiasi.ro/

Publicat de Andra Radu, 23 decembrie 2020, 14:37

Opera Națională Română din Iaşi a pregătit un program inedit de sărbători pentru publicul care nu are posibilitatea să urmărească live spectacolele iubite, din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-un anunţ făcut public miercuri de instituţia de cultură.

Astfel, în prima zi de Crăciun şi în ultima zi a anului vor fi difuzate două reprezentaţii care au fost extrem de apreciate de spectatori, baletul „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, respectiv opereta în trei acte „Liliacul”, de Johan Strauss – fiul.

De asemenea, până la finalul anului, pe site-ul Operei ieşene vor fi difuzate mai multe momente deosebite în interpretarea apreciaţilor artişti ai instituţiei.

„Începând de astăzi (miercuri, n.red.) şi până de Revelion vor fi prezentate colinde şi arii celebre de operă, înregistrate special pentru zilele de sărbătoare din această perioadă, precum şi fragmente din spectacolul ‘El Tango’, care a avut premiera în stagiunea estivală a acestui an”, se mai arată în anunţul Operei Naţionale Române din Iaşi.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cuantumul burselor de performanţă, de merit, de studiu şi sociale, dublat în Brăila!

Foto: Sursa foto: Adriana Baciu

Publicat de Andra Radu, 22 decembrie 2020, 18:52

Cuantumul burselor de performanţă, de merit, de studiu şi sociale a fost dublat la nivelul municipiului Brăila, în urma unui proiect de hotărâre votat în unanimitate de consilierii locali municipali.

„Mai mulţi bani în 2021 pentru elevii din Brăila – burse de performanţă, merit, studiu şi sociale!Primăria Brăila asigură din bugetul local bani pentru burse de performanţă, merit, studiu şi sociale, premii pentru excelenţă în educaţie – locurile 1, 2, 3 la olimpiadele şi concursurile naţionale/internaţionale organizate de Ministerul Educaţiei şi abonamente gratuite pentru elevii şi studenţii cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Brăila. Întotdeauna vom avea bani pentru elevi”, a scris primarul Brăilei, Marian Dragomir, pe contul lui de Facebook.

Astfel, bursa de performanţă va fi de 120 lei, faţă de 60 de lei cât a fost în 2020, cea de merit – 110 lei, crescând de la 50 lei, cea de studiu – 100 le, faţă de 40 lei anul acesta, iar valoarea celei sociale va fi de 100 lei, majorată de la 40 lei, bugetul total alocat pentru 2021 fiind de 4.790.160 lei, faţă de 2.142.840 lei, cât a fost în 2020.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bilanț al românilor infectați cu noul coronavirus!

Bilanț al românilor infectați cu noul coronavirus!
Foto: Sursa foto: AGERPRES/ EPA/FRIEDEMANN VOGEL

Publicat de Andra Radu, 21 decembrie 2020, 14:10

2.489 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 7.116 de teste la nivel naţional, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Pe teritoriul României au fost confirmate, până în prezent, 593.783 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 501.896 persoane au fost declarate vindecate.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.607.030 de teste. Dintre acestea, 7.116 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.310 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.806 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 69 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 21 decembrie.

11.430 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.255 la terapie intensivă. Pe teritoriul României, 41.342 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 10.738 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 61.868 de persoane se află în carantină la domiciliu şi 162 în carantină instituţionalizată.

87 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 14.481.

Conform GCS, în intervalul 20 decembrie (10:00) – 21 decembrie (10:00), au fost raportate 87 decese (45 bărbaţi şi 42 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, şase la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani şi alte 28 la categoria de peste 80 de ani.

Potrivit GCS, 81 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru cinci pacienţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus a rămas la 7.036, iar cel al deceselor la 128, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Conform sursei citate, dintre cei 7.036 de cetăţeni români din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.938 sunt în Italia, 1.283 în Spania, 167 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 4 în Suedia, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 11 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 2 în Muntenegru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt şi Federaţia Rusă.

De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până în prezent, au murit 128 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, infectaţi cu noul coronavirus: 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Nu este recomandat să dormim cu smartphone-ul alături de noi!

Nu este recomandat să dormim cu smartphone-ul alături de noi!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 21 decembrie 2020, 11:25

Pe perioada somnului, smartphone-ul este mai bine să fie pus cât mai departe de corpul uman, a arătat medicul neurolog Maria Ignatova.

„Lumina albastră a ecranului smartphone-ului afectează negativ ochii, ritmul biologic, provoacă insomnie, dureri de cap, scade eficiența muncii, apar tulburări de memorie și provoacă apariția unor boli distrofice ale ochilor”, a arătat medicul, citat de agenția „Praym”.

Unele persoane au dezvoltat dependență de gadget-uri, doresc să le păstreze în raza vizuală, a arătat specialistul. Specialistul a explicat că în timpul somnului smarthfone-ul trebuie așezat la o distanță de minim doi metri de pat, iar gadget-ul trebuie deconectat de la rețea.

Maria Ignatova a arătat că în prezent nu a fost demonstrată influența negativă a acestei radiații de la smartphone-uri. Cu toate acestea, a subliniat neurologul rus, se știe că radiația de radiofrecvență ale altor gadget-uri este absorbită de țesuturile corpului uman și are un efect negativ asupra organismului uman.

Dintre consecințe expertul a amintit de evoluția tulburărilor neurologice, riscul de infertilitate și de boli oncologice.

La câmpurile electromagnetice sunt sensibili în special copiii, persoanele care suferă de tulburări ale funcționării sistemului cardiovascular și ale sistemului nervos, precum și femeile însărcinate.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

România a cucerit medalii de aur la Europenele de gimnastică artistică pentru junioare!

România a cucerit medalii de aur la Europenele de gimnastică artistică pentru junioare!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 18 decembrie 2020, 19:02

România a cucerit medaliile de aur pe echipe şi la individual compus, vineri, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică pentru junioare de la Mersin (Turcia).

România, în componenţa Ana Bărbosu, Maria Ceplinschi, Iulia Trestianu, Andreea Preda, Ana Turcu, a câştigat detaşat clasamentul pe echipe după calificări (care au rol de finală la echipe şi la individual compus), cu 156,463 puncte, urmată de Ucraina, cu 145,995 puncte, şi de Ungaria, cu 143,428 puncte.

La individual compus podiumul a fost integral românesc, cu Ana Bărbosu pe primul loc, cu 54,599 puncte, urmată de Maria Ceplinschi, 50,499 puncte, şi de Iulia Trestianu, 49,866 puncte, însă doar primele două au obţinut medaliile (aur, respectiv argint).

Bronzul a reveni ucrainencei Daniela Batrona, a patra clasată, cu 49,832 puncte. Conform regulamentului, o ţară poate avea doar două reprezentante într-o finală.

Ana Bărbosu s-a calificat în toate finalele pe aparate cu cele mai mari punctaje: 14,050 la sărituri (14,400, respectiv 13,700), 13,433 la paralele, 13,033 la bârnă, 13,733 la sol.

Maria Ceplinschi va evolua în finalele de la sărituri, unde a avut a treia medie, 13,333, şi sol, cu a doua notă – 13,166.

Iulia Trestianu s-a calificat în finala de la paralele, cu a şasea notă, 11,933, iar Andreea Preda a prins finala la bârnă, cu a doua notă, 12,866.

De remarcat că România a avut trei gimnaste în top 8 în calificări la toate aparatele, doar regulamentul împiedicând o participare mai masivă în finale.

Sâmbătă va avea loc finala pe echipe la senioare, iar duminică sunt programate finalele pe aparate la junioare şi senioare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Brânza, carnea de miel şi vinul roşu au efecte benefice asupra creierului!

Brânza, carnea de miel şi vinul roşu au efecte benefice asupra creierului!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 17 decembrie 2020, 19:03

Cercetătorii de la Universitatea din Iowa, SUA, au efectuat un studiu şi au constatat că dieta unei persoane influenţează în mod direct abilităţile sale mentale la bătrâneţe.

La studiu au participat aproape 1.800 de persoane cu vârste cuprinse între 46 şi 77 de ani. Rezultatele arată că alimente precum brânza, carnea de miel şi vinul roşu au efecte benefice asupra creierului.

Cu toate acestea, experţii observă că produsele respective trebuie consumate în cantităţi mici până la moderate.

La polul opus se află soia, care are un efect dăunător asupra funcţionării creierului la bătrâneţe. Potrivit cercetătorilor, utilizarea acesteia poate duce la dezvoltarea bolii Alzheimer, dar pentru rezultate mai precise şi detaliate, trebuie efectuate o serie de studii suplimentare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sărbători de iarnă la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca!

Foto: Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/facebook

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2020, 15:29

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca va organiza, în această seară, evenimentul „Sărbători de iarnă la UBB”, care va fi transmis şi online.

„Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca doreşte să încheie anul 2020 într-o notă optimistă, printr-un eveniment special intitulat „Sărbători de iarnă la UBB”.

Evenimentul va fi deschis cu un calup de colinde interpretate de corul Ligii Studenţilor UBB, urmat de prezentarea cu tema „Psihologia în pandemie: cum să avem sărbători fericite în pandemie?”, susţinută de rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, iar finalul va fi marcat printr-un nou calup de colinde”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UBB.

Evenimentul va fi transmis pe conturile de Facebook şi Youtube ale UBB de la ora 18:00.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Timişoara – 31 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989!

Foto: Sursa foto: Radio România Timișoara

Publicat de Andra Radu, 16 decembrie 2020, 14:17

Municipalitatea şi asociaţiile de revoluţionari din Timişoara vor marca, în perioada 16 – 22 decembrie, evenimentul din decembrie 1989 printr-o serie de manifestări reunite în programul „Timişoara – 31 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989”, sub deviza „Demnitate, Democraţie, Determinare”, într-un format cu participare publică restrânsă.

Astăzi, de la ora 18:00, în Piaţa Victoriei se vor aprinde „Candelele Nemuririi”, într-un moment de reculegere. De la ora 23:45 va fi oficiată liturghia, la Biserica Martirilor, potrivit unui comunicat al primăriei.

Joi este Zi de doliu în Timişoara. La ora 10:00, în Catedrala Mitropolitană va fi săvârşită slujba de pomenire a eroilor martiri, urmată de depuneri de coroane la Monumentul Crucificării din faţa sfântului lăcaş, dar şi la Cimitirul Eroilor, unde sunt programate o slujbă de pomenire a eroilor martiri şi un parastas.

Vineri, de la ora 18:00, pe treptele Catedralei Mitropolitane se vor aprinde candele în memoria celor căzuţi în revoluţie.

Duminică, 20 decembrie, la ora 12:00 se vor auzi sunetele sirenei, pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de oraş liber de comunism. La ora 15:00 va fi vernisată expoziţia „31 de ani de la Revoluţia Română” (Bastion Theresia, fără public), iar la ora 17:00 va fi lansat blogul „Revoluţia de la Timişoara – după 30 ani” şi cărţile editate „Timişoara – 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989” (ediţia II-a revăzută şi adăugită, coordonatori fiind Marcel Tolcea şi Valer Bercia), „Introducerea în manualele de istorie a unui capitol care să trateze Revoluţia Română în complexitatea ei” (Societatea Timişoara, coordonator Valer Bercia şi Cătălin Regea).

Luni, la ora 13:00, este programată expoziţia-simpozion în memoria eroilor din Revoluţia Română din Decembrie 1989 – carte-album „Întâlnirea cu îngerul” (Bastion Theresia).

Marţi, în ultima zi a manifestărilor, va avea loc pomenirea eroilor martiri ai Revoluţiei Române în toate bisericile din Episcopia Timişoarei, un remember 15-22 decembrie, aprinderea scânteii Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care a început la Timişoara, reconstituirea unor evenimente din timpul Revoluţiei, în pliante distribuite prin InfoCentru.