Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour 2019”, promovând cel de-al treilea album al său ”Divide”.
James Bay şi Zara Larsson, doi dintre cei mai apreciaţi tineri artişti ai momentului, vor cânta în deschiderea concertului.
Potrivit unui pre-show playlist publicat pe site-ul www.edsheeran.com, în concert vor putea fi ascultate melodii precum ”Happier”, ”Galway Girl”, ”Castle on the Hill”, ”Dive”, ”New Man”, ”Hearts Don’t Break Around Here”, ”Shape of You”, ”Save Myself”, ”Touch an Go”, ”English Rose”, ”New York”.
Accesul în zona de concert se va face încâpnd cu ora 16:00.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restrictionat în această seară în zona Arenei Naționale.
Începând cu ora 16:00, nu se va mai circula pe Str. Maior Coravu, Bd. Pierre de Coubertin și Str. Sergent Vasile Serbãnicã, precum și pe strãzile adiacente.
Pe de altă parte, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit până la ora 00:30.
Turneul european al artistului britanic include Franţa (Lyon, Bordeaux), Portugalia (Lisabona), Spania (Barcelona, Madrid), Italia (Roma, Milano), Germania (Hockenheim, Hanovra), Austria (Klagenfurt), România (Bucureşti), Republica Cehă (Praga), Letonia (Riga), Rusia (Moscova), Finlanda (Helsinki), Danemarca (Odense), Ungaria (Budapesta), Islanda (Reykjavik) şi Marea Britanie (Leeds, Ispwich).
De astăzi până pe 7 iulie, absolvenții de gimnaziu pot completa fişele de înscriere. Pentru a se asigura că intră la liceul dorit, candidații trebuie să fie atenți când completează opțiunile.
Elevii, alături de părinții lor, vor completa opțiunile în fișele de înscriere, iar acestea vor fi introduse în baza de date computerizată.
Pe fișa de înscriere trebuie înscris codul liceului aflat în broșura de admitere, în ordinea liceelor preferate de elev. Broșura poate fi găsită pe site-ul inspectoratului și la școala la care a învățat elevul.
Părinţii şi elevii vor verifica, în prezenţa diriginţilor, corectitudinea datelor din fişa listată de calculator pentru fiecare elev.
Fiecare candidat va fi repartizat, în funcție de media de admitere, la prima opțiune pusă în fișa de admitere. De aceea, ordinea opțiunilor de pe fișă este importantă, prima opțiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opțiuni.
În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat și va trebui să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune. Situația este posibilă în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni. Astfel, opțiunile exprimate de el sunt ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Profesorii recomandă completarea fișei cu un număr suficient de opțiuni pentru ca această situație să nu apară.
Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 12 iulie.
La Evaluare s-au prezentat 13.757 de elevi, dintre care 48 au luat media 10.
Media de la Evaluarea Națională contează în proporție de 80% pentru admiterea la liceu, restul de 20% fiind media celor patru ani de gimnaziu.
Consiliul Concurenței a lansat ”Monitorul Prețurilor” pentru carburanți, o platformă online, disponibilă și ca aplicație pentru dispozitive mobile.
Monitorul le permite consumatorilor să afle, în timp real, prețurile practicate de principalele rețele de distribuție a carburanților auto. În acest fel este stimulată concurența, atât prin serviciile oferite, cât și prin preț, spune președintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chirițoiu.
„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a prețurilor va conduce la transparența pieței pentru consumatori, permițându-le să se informeze cu privire la prețurile practicate de principalele rețele de distribuție a carburanților auto, astfel încât aceștia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preț-calitate”, afirma Chirițoiu.
Marii distribuitori, cuprinși în program, au obligația de a transmite în cel mult 15 minute orice schimbare de preț, operată în cadrul rețelei proprii la carburanți. Conform Consiliului Concurenței, cel mai probabil în luna septembrie urmează să fie lansat și monitorul prețurilor alimentare.
Instituția face și o analiză pe piața carburanților, lansată după ce prețul benzinei și motorinei în România, fără taxe, a depășit media europeană.
În premieră, după 1989, serviciile județene de ambulanță vor colabora cu unitatea din Constanța, care are doar jumătate din personalul necesar.
Federația Patronatelor din Turism va suporta costurile de cazare și masă ale echipajelor venite din țară.
În dotarea Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța au intrat 5 mașini noi, dotate cu echipamente de terapie intensivă pentru situații de urgență majoră. Două dintre acestea vor opera în municipiu, iar celelalte în stațiunile Mangalia, Eforie și Năvodari.
”Formăm 24 din 24 de ore, în medie 25 – 26 de echipaje în tot județul. Ne trebuie 37 – 38 de echipaje, continuu. Turistul trebuie să se simtă în siguranță, trebuie să aibă asistență medicală de urgență în situații deosebite. Nu cred că alt județ se confruntă cu ceea ce ne ne confruntăm noi vară de vară. Estimăm că ne vor ajuta, minim, 12 – 13 județe”, a declarat Laurențiu Bădescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Vara aceasta, pe litoralul românesc, va ajunge un număr record de turiști. Potrivit calculelor făcute de aceștia, voucherele de vacanță vor aduce la mare cu 20% mai mulți turiști.
Anual, peste un milion și jumătate de turiști sunt așteptați în unitățile clasificate și aproximativ o jumătate de milion în cele neclasificate.
Aloe Vera se găsește în locuințele multora dintre noi, apreciată fiind ca plantă decorativă.
Dincolo de aspectul estetic, are proprietăți terapeutice, dovedindu-se un ajutor la îndemână în cazuri de: arsuri, înțepături de insecte, răni superficiale, ulcer duodenal, constipație.
Iubită pentru proprietățile sale tămăduitoare, Aloe Vera a dat naștere la mituri și legende de-a lungul istoriei sale, vechi de peste 3000 de ani:
Cu sute de ani în urmă africanii agățau planta în mănunchiuri deasupra ușii pentru a alunga spiritele malefice.
Egiptenii o foloseau pentru tratarea rănilor și împotriva infecțiilor. Ei o numeau “planta nemuririi” și o puneau printre darurile funerare la înmormântările faraonilor, pentru a asigura, chiar și după moarte, sănătate spiritului faraonului. De asemenea, este considerată simbol al fericirii și protecției, fiind cultivată în casă pentru ocrotirea familiei de diversele energii negative.
În zilele noastre se cunosc peste 250-300 de specii de aloe dintre care Aloe Vera are cele mai notabile efecte terapeutice.
Aloe Vera este un complex de peste 240 de substanțe active, printre care se numără 18 aminoacizi, vitamine, minerale precum: calciu, magneziu, potasiu, fosfor, cupru și zinc, hormoni vegetali care stimulează creșterea celulară și cicatrizarea, polizaharide, enzime și fitosteroli care ajută la reducerea inflamării.
Frunzele de Aloe Vera conțin componența cea mai valoroasa a plantei, cunoscutul gel de Aloe Vera.
Cercetările științifice au arătat că sucul din frunze are o acțiune bactericidă și antiseptică. De aceea, rănile tamponate cu suc se vindecă mai repede, la fel ca și arsurile, ulcerele varicoase, abcesele și dermatozele. De asemenea, este un foarte eficient laxativ și protector al pielii.
Aloe Vera este o plantă pe care oricine o poate planta și crește într-un ghiveci, fiindu-i suficient un sol aerat, multă lumină, o temperatură peste 10 grade celsius și udare moderată la 7-10 zile.
Începând de luni, 1 iulie, poveştile verii se aud la Radio Vacanţa!
Cel mai îndrăgit program de radio estival din România va emite pe frecvenţele Radio Constanţa până pe 8 septembrie, între orele 10:00 – 19:00.
Sub sloganul „E vara ta, e Radio Vacanța!“, în fiecare zi, vor fi nouă ore de program energizant și jovial, transmise în direct de pe litoral.
La Radio Vacanţa, se vor auzi hiturile verii, dar și cele mai importante știri de la mare și din Delta Dunării. Programul introduce ascultătorii în atmosfera vacanței perfecte, oferindu-le reportaje, recomandări turistice, dar și informaţii utile.
Nu lipsesc interviurile cu personalități din diverse domenii de activitate şi nici relatările, în direct, de la evenimentele ce dau tonul distracţiei la mare!
Programele estivale pot fi accesate și online, pe site-ul radiovacanta.ro. De asemenea, cititorii vor putea afla tot ce se întâmplă pe litoralul românesc şi în Delta Dunării.
Cei care îşi doresc să asculte muzică relaxantă, cu accente exotice, au la dispoziţie Radio Vacanța Lounge, iar ascultătorii care vor să se bucure din nou de muzica anilor de început ai Radio Vacanța pot accesa Radio Vacanţa Nostalgic.
Programul online este disponibil 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an!
Melanomul este o formă de cancer de piele, cu origine în celulele care produc pigmentul.
De la soare, mai ales, acestea devin anormale, cresc necontrolat și invadează în mod agresiv țesuturile din jur.
Acesta apare în urma creșterii necontrolate a melanocitelor, care se răspândesc în mod anormal în țesuturile vecine. Cu toate că nu este cel mai comun tip de cancer de piele, melanomul este cel mai periculos, cele mai multe decese cauzate de cancerul de piele având la baza melanomul.
Melanocitele sunt celulele care se regăsesc în epiderma și la nivelul foliculilor de par. Acestea sunt celulele care produc și sintetizează melanina, substanța naturală care pigmentează pielea, firele de par, dar și irisul.
Cele mai importante semne de îngrijorare pentru melanom sunt modificarea dimensiunii, formei sau culorii unei alunițe.
Exista 4 tipuri de melanom:
Melanomul superficial – se regăsește în 70% dintre cazurile de melanom și apare, în general, în rândul persoanelor tinere.
Melanomul nodular – acest tip de melanom este, în prima fază, invaziv. Această formă de melanom este cea mai agresivă și apare în 10-15% dintre cazuri.
Melanomul lentiginos – acesta apare, în prima fază, în stratul superior al pielii. Acest tip de melanom apare în zonele care au fost expuse mai mult la soare.
Melanomul lentiginos acral – acesta apare în faza incipientă în stratul exterior al pielii, iar apoi pătrunde mai adânc.
Riscul de apariție a melanomului poate fi redus prin adoptarea unor strategii de prevenire eficiente. Cea mai eficientă metodă de reducere a riscului de apariție a melanomului constă în protejarea pielii de radiațiile UV.
Pentru a reduce riscul de melanom trebuie să ne protejăm pielea de radiațiile solare prin:
Limitarea expunerii la soare în intervalul orar 10:00 – 16:00.
Aplicarea unei loțiuni cu factor de protecție de minimum 30, zilnic, înainte de fiecare expunere a pielii la soare.
Folosirea unor accesorii și articole vestimentare care ne protejează pielea de radiațiile solare.
Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Actul normativ a fost reexaminat deoarece fusese declarat parțial neconstituțional. Punctul de pensie va crește gradual de la 1 septembrie.
Inițiatoarea proiectului, Lia Olguta Vasilescu, spune că noua lege elimină nedreptăție din sistem, acordă un ajutor în plus pentru soțul supraviețuitor și prevede ca studiile de masterat să fie considerate vechime în muncă.
Fostul ministru al Muncii a dat, din nou, asigurări că există bani pentru creșterea pensiilor.
„S-a tot discutat că nu există bani. În doi ani de guvernare vorbim despre venituri în plus în PIB și, dacă comparăm că în alți 7 ani de guvernare s-au strâns mai puține venituri, putem înțelege că, dacă înregistrăm venituri mai mari la economie, este normal ca ele să ajungă și la populație”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Reprezentantul USR, Cristian Seidler, a susținut însă că noua lege a pensiilor este doar o farsă.
„Aceasta lege este o farsă. Să-ți propui creșterea punctului de pensie cu 40% înaintea alegerilor, evident că se face în scopuri politice. Bani nu există. Lia Olguța Vasilescu arată, în expunerea de motive, că această lege doar în anul curent are un impact negativ de 8,5 miliarde lei, bani pe care nu i-ați prevăzut în legea asigurărilor sociale. Să folosiți fondul de pensii cu scopul de a stoarce voturi de la pensionari este imoral. Nu poți pretinde că reformezi sistemul de pensii, dar să păstrezi pensiile speciale”, a afirmat Cristina Seidler.
Noua lege a pensiilor în sistemul public urmează să fie promulgată de șeful statului.
De Ziua Dunării, Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23 dă startul seriei de concursuri Descoperă Rowmania, sub umbrela campaniei Apele Unite ale României. Primele opriri ale caravanei sunt la Călărași pe 29 iunie și la Giurgiu pe 30 iunie.
Ajuns la ediția a șaptea în cele două orașe, concursul Descoperă Rowmania, împreună cu inițiatorul său, Ivan Patzaichin, caută din nou campioni la vâslit!
Indiferent de vârstă, constituție sportivă și experiență, oricine este binevenit în echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Cei care nu vâslesc sunt invitați să-i susțină pe concurenți, să serbeze Ziua Internațională a Dunării împreună cu echipa Asociației și să se bucure de o zi petrecută în natură, printre campioni.
Cei mici sunt așteptați să vadă cum se construiește o barcă într-un atelier dedicat lor.
Campania merge apoi mai departe în București – 13 iulie, Alba Iulia – 3 august, Făgăraș – 10 august, Tulcea – 15 august, Ceahlău – 17 august și din nou în Tulcea, pe 31 august când are loc faza națională în cadrul celei de-a noua ediții a Rowmania Fest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle.
Descoperă Rowmania este o campanie de promovare a patrimoniului național al cărei obiectiv este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
Simbol național, drapelul este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române.
În anul 1849 domnitorul Barbu Știrbei a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă, păstrând însă așezarea orizontală a culorilor și schimbând doar elementele decorative, model care se va păstra până în anul 1856.
În anul 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite, afirmând că: „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”.
Sursa foto: Radu Șofran
În anul 1867 este adoptat drapelul cu forma pe care o are și astăzi, în timpul domniei lui Carol I. Astfel albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară, culorile fiind aşezate pe verticală, în cele patru colţuri se aflau ghirlande din frunze de laur, cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era aşezată stema ţării.
În 9 ianuarie 1948, comuniștii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii, cu elemente sovietice, fără nicio legătură cu tradiţia stemelor sau cu heraldica.
În timpul Revoluției de la Timișoara, încă din 17 decembrie 1989, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele prin decupare, gest simbolic privit ca rupere de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.
La sfârşitul anului Revoluţiei, Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale prevedea, la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”
Conform legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, lățimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâșiilor culorilor sunt egale.
Ziua Drapelului Naţional va fi marcată astăzi în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, printr-o serie de ceremonii organizate de autorităţi.
Sursa foto: Radu Șofran
Ceremonii militare sunt programate în această dimineață în principalele garnizoane din țară.
În Capitală, de la ora 9:30 drapelul va fi înălțat pe catargul din fața Cercului Militar Național de militarii din Brigada 30 Gardă și Protocol ‘Mihai Viteazu’. Ceremonia se va desfășura în acordurile imnului național al României, interpretat de Muzica reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale.
Primele rezultate ale Evaluării Naționale au fost afișate, astăzi, pe site-ul special creat de Ministerul Educației. Potrivit datelor centralizate, mai mult de jumătate dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5.
În Bucureşti, un număr de 11.684 de candidaţi la Evaluarea Naţională (84,94%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit unui centralizator al IŞMB.
Conform sursei citate, medii sub 5 au luat 2.073 de candidaţi (15,07%). Un număr de 48 de absolvenţi de gimnaziu au luat media zece, faţă de 55 anul trecut.
Un număr de 24 de elevi au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională susţinută în judeţul Constanţa, examenul fiind trecut de 71,3% din absolvenţii clasei VIII-a, prin obţinerea de medii peste 5, a informat marţi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Conform ISJ Constanţa, cele mai multe medii de 10 au fost obţinute de elevii Liceului Teoretic Ovidiu (8 elevi) şi ai Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân (4 elevi). Din totalul de 5.393 de candidaţi care au susţinut Evaluarea Naţională, 1.548 au luat medii sub 5, iar 666 de elevi au obţinut medii cuprinse între 9 şi 9.99.
În județul Suceava, 13 elevi au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională din acest an, iar alţi opt au obţinut la această evaluare medii cuprinse între 9,92 şi 9,95, potrivit primelor date publicate de Ministerul Educaţiei.
Judeţul Iaşi se clasează pe locul doi la nivel naţional în topul judeţelor cu cele mai multe medii de 10 la Evaluarea Naţională, au anunţat marţi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, după ce 35 de elevi au obţinut media 10 înainte de contestaţii.
Pe locul I se clasează Bucureștiul, cu 48 de medii de 10, pe locul II, judeţul Iaşi cu 35 de medii de 10, pe locul III judeţul Cluj cu 28 de medii de 10, urmat de Constanţa, cu 24 de medii de 10, de Timiş cu 22. În Bihor se înregistrează 17 medii de 10, în timp ce în Prahova sunt 12 medii de 10.
Oamenii de știință numesc zahărul „moartea albă”. După consumul de carne, cel de zahăr ocupă primul loc în deteriorarea calității vieții și în scurtarea duratei de viață. Zahărul consumat din obișnuință este considerat chiar un drog, ce poate da dependență.
Pentru a evita consumul excesiv de zahăr, putem să îl schimbăm cu înlocuitori naturali
Zahărul nerafinat (brun sau negru)
Zahărul brut (brun) este mai închis la culoare şi are o formă mai neregulată. Pentru prăjituri, cozonaci sau alte dulciuri, zahărul brut se comportă la fel că şi cel obişnuit, însă are punctul de topire mai jos, face mai puţină spumă şi este mult mai sănătos decât zahărul rafinat. Zahărul brun cuprinde urme de melasă (care conţine la rândul ei minerale) de la materia brută la trestia de zahăr.
Siropul de agave – Conţine vitaminele B, C, D, E , calciu, fosfor, fier, potasiu, magneziu, seleniu şi crom. Este recomandat diabeticilor, datorită poziţiei joase pe scara glicemică.
Siropul de orez – Se obţine din orez brun prajit. Conţine magneziu, fosfor, mangan, potasiu şi zinc.
Siropul de tapioca- Rădăcinile de tapioca produc mai multă energie (ca hrană) pe unitatea de teren decât orice altă cultură. Frunzele furnizează vitamine și proteine.
Extractul de ștevie – Este de 300 de ori mai dulce ca zahărul și are zero calorii, indice glicemic zero, putând fi folosit și de diabetici.
Xylitolul – Este un îndulcitor extras din cocenii de porumb. Are un indice glicemic foarte scăzut și este cunoscut pentru efectul său antibacterian.
Siropul de arţar – Poate fi folosit ca îndulcitor pentru cafea sau ceai sau ca topping pentru diferite dulciuri, dar și ca ingredient al unor sosuri pentru diverse preparate culinare.
Fructele proaspete – Conțin o proporție ideală a diferitelor tipuri de zaharuri.
Mierea – Este un îndulcitor ideal pentru ceaiuri, lapte și sucuri.
În trecut, ierburile și mirodeniile erau utulizate ca remediu în medicina populară. Acestea au proprietăți vindecătoare dovedite științific.
Turmenic
Turmericul este folosit în medicina tradițională indiană, ayurveda. Acesta a jucat un rol important ca remediu natural cu un efect puternic purificator și vindecător. Conține până la cinci procente de uleiuri esențiale, cu efecte benefice asupra stomacului și problemelor digestive, conține antioxidanți care protejează celulele, luptă împotriva radicalilor liberi și promovează regenerarea ADN-ului. De asemenea, are proprietăți antiinflamatorii datorită curcuminei și conține antioxidanți eficienți și, astfel, întărește celulele.
Oamenii de ştiinţă au demonstrat că prin consumul de turmeric se poate reduce riscul de apariție a cancerului sau a artritei, scade nivelului de lipide din sânge, are efecte pozitive în ceea ce privește zahărul aflat în organism, mai ales la pacienții diabetici și este benefic împotriva unor boli, cum ar fi Alzheimer.
Schinduf
Planta ajută la reducerea nivelului ridicat de colesterol şi are un efect pozitiv asupra nivelului de zahăr din sânge. Acest lucru se datorează parțial proteinei vegetale 4-hidroxi izoleucină, care, printre altele, poate îmbunătăți secreția de insulină.
Un gram de schinduf pe zi poate îmbunătăți nivelurile de zahăr din sânge, în special la pacienții cu diabet zaharat de tip 2.
Rozmarin
Rozmarinul este utilizat ca medicament pentru migrenă, reumatism și entorse. Frunzele aromatice de rozmarin acționează ca digestiv și anticonvulsivant, iar uleiurile esențiale stimulează circulația sanguină. Studiile au arătat că rozmarinul are un efect benefic asupra memoriei.digestiei.
Cercetătorii japonezi au atribuit acidului rosmarinic din plantă efecte antialergice semnificative. De asemenea, rozmarinul are proprietăţi antivirale, antibacteriene și antiinflamatoare.
Scorțișoara
Condimentul este antiinflamator și antimicrobian. De asemenea, conține antioxidanți și poate ajuta la scăderea colesterolului din sânge și a grăsimilor neutre.
Puterea sa deplină se reflectă în efectul asupra nivelului de zahăr din sânge. Scorțișoara poate îmbunătăți şi sensibilitatea la insulină. Scortişoara poate reduce nivelurile de zahăr din sânge la pacienţii cu diabet zaharat cu 10%-29%.
Menta
Menta este deosebit de sănătoasă pentru stomac și intestine, deoarece mentolul și abundenţa de taninuri se dovedesc a fi antispastice şi liniștitoare, acţionând şi asupra durerii musculare.
Ceaiul de menta este adesea folosit pentru problemele de stomac, dar poate provoca și o reacție negativă dacă se consumă prea mult.
Uleiul de mentă are un efect relaxant asupra colonului și ameliorează durerea – în special pentru pacienții cu intestin iritabil. În plus, poate ameliora flatulența.
Credincioşii ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută şi ca Sânziene sau Drăgaică.
În noaptea de Sânziene, fetele şi-au putut visa ursitul, dormind sub perne cu o crenguţă din floarea cu acelaşi nume. Legendele spun că sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în hore şi dau puteri magice plantelor. Acestea, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii.
În tradiţia creştin ortodoxă, astăzi este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.
Este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea Mântuitorului Hristos, s-a născut în cetatea Orini, în perioada în care Irod era rege al Iudeii. Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi înaintaţi în vârstă, care nu avuseseră copii, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.
Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.
Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.
Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).
Credincioşii care vor participa astăzi la serviciile religioase din cadrul Sfintelor Liturghii vor primi de la preoţi, pentru a duce la casele lor, crenguţe de flori de sânziene sfinţite – simboluri ale belşugului şi bunăstării în gospodării.
Persoanele ce poartă numele de Sânziana îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Se presupune că acest nume provine de fapt de la expresia “Sanctus dies Iohannis” – “Ziua Sfântului Ioan” şi a cunoscut în timp mai multe forme intermediare precum: Sânzioana, Sâmzeana şi Sâmziana.
La nivel mondial astăzi este marcată Ziua Mondială a Iei. Această sărbătoare marchează începutul verii, întrucât pe 21 iunie a avut loc solstiţiul de vară numit şi vara astronomică.
Un accident vascular cerebral apare atunci când aportul de sânge la o parte a creierului este întrerupt sau redus, privând țesutul cerebral de oxigen și nutrienți. În câteva minute, celulele creierului încep să moară. Dacă celulele creierului mor sau sunt deteriorate, simptomele apar în părțile corpului pe care le controlează aceste celule ale creierului (slăbiciune bruscă, paralizie sau amorțeală a feței, a bratelor sau a picioarelor).
Acesta poate fi cauzat de o arteră blocată sau de scurgerea sau ruperea unui vas de sânge. Unii oameni pot prezenta doar o întrerupere temporară a fluxului sanguin către creier care nu provoacă daune permanente.
Există două tipuri principale de accident vascular cerebral: ischemice și hemoragice, ischemicul fiind cel mai frecvent.
Riscul de accident vascular cerebral (AVC) este dublat la cei care au fost expuși timp de cel puțin zece ani la muncă prelungită.
Un program de muncă care depăşeşte zece ore pe zi, timp de cel puțin cincizeci de zile pe an, este asociat unui risc mai mare de accident vascular cerebral decât un program mai scurt, susţine un studiu publicat joi în revista de specialitate „Stroke” a asociaţiei American Heart.
Studiul privind asocierea dintre programul de muncă prelungit și riscul de AVC se bazează pe date din grupul de constante (pe vârstă, sex, timp de lucru, pe fumători şi nefumători) şi a reunit 200.000 de persoane în vârstă de 18 până la 69 de ani, consultanţi în centre din domeniul examinării sănătății.
Dintre cei peste 140.000 de pacienţi selectaţi, 0.9% au raportat un accident vascular cerebral, 29.6% dintre ei (42.542) au fost expuşi la program prelungit şi 10.1% (14.481) avuseseră un astfel de program mai mult de zece ani, a indicat Asistența publică a spitalelor din Paris (AP-HP) într-un comunicat.
Conceptul de ore de lucru prelungite a fost definit ca fiind de cel puțin zece ore pe zi timp de cel puțin 50 de zile pe an. Astfel, timpul de lucru prelungit a fost asociat cu un risc de AVC cu 29% mai mare la populația în cauză decât la cea care munceşte mai puţin, potrivit AP-HP.
Studiul nu susține o legătură de cauzalitate. Totuşi, aceste date arată o „asociere semnificativă” între riscul de accident vascular cerebral și timpul de lucru prelungit pe o perioadă de zece ani sau mai mult și confirmă concluziile unei meta-analize (analiza unei serii de studii), publicată în 2015 în revista medicală „The Lancet”, privind riscul excesiv de accident vascular cerebral în legătură cu activitatea prelungită.
Următoarele sfaturi vă pot ajuta în prevenirea unui accident vascular cerebral:
– Controlați-vă hipertensiune arterială;
– Reduceți nivelul de colesterol;
– Fiți activ fizic:
– Adoptați o dietă bogată în fructe și legume;
– Renunțați la fumat;
– Controlați-vă greutatea;
– Gestionați stresul;
Ziua Mondială a Refugiatului (World Refugee Day) este marcată în fiecare an la 20 iunie, fiind stabilită prin Rezoluţia 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000.
Tema din 2019, prin care este marcată această zi, este ”#StepWithRefugees – Take A Step on World Refugee Day’‘, îndemnându-ne ”să facem un pas” în semn de solidaritate faţă de refugiaţi.
Să facem un pas #AlăturideRefugiaţi înseamnă să mergem pe jos sau pe bicicletă, să alergăm, să înotăm sau chiar să dansăm, în semn de solidaritate faţă de aceştia, un pas înainte spre ţelul de a construi comunităţi primitoare care încurajează refugiaţi talentaţi să creeze şi să contribuie la o nouă societate.
Obiectivul principal al UNHCR (Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) este de a proteja drepturile şi bunăstarea refugiaţilor.
România este stat parte la toate instrumentele juridice internaţionale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967, Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961.
Guvernul României găzduieşte în perioada 18-21 iunie 2019, la Palatul Victoria, expoziţia fotografică „What if”, creaţia artistului român Horia Manolache, pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului.
”Tema migraţiei şi problematica refugiaţilor constituie priorităţi ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Pe parcursul mandatului Preşedinţiei rotative, ţara noastră a reuşit avansarea discuţiilor în acest domeniu şi obţinerea acordului politic cu Parlamentul European cu privire la revizuirea cadrului juridic pentru funcţionarea reţelei europene a ofiţerilor de legătură în materie de migraţie. Acest demers vizează combaterea contrabandei cu migranţi şi îmbunătăţirea coordonării statelor membre UE cu state terţe. Totodată, Guvernul se preocupă de integrarea şi protecţia migranţilor şi refugiaţilor aflaţi pe teritoriul ţării noastre prin implementarea unor mecanisme eficiente în vederea creşterii colaborării inter-instituţionale în domeniul imigraţiei şi integrării atât la nivel central, cât mai ales la nivel local”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.
Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, o amplă acţiune culturală la care vor participa peste 30 de teatre din țară și străinătate.
Spectacolele din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” dar şi în Piața Ovidiu.
Sursa foto: www.teatruldestatconstanta.ro
Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății” este o continuare a “Serilor de teatru antic” inițiate în anii ’70 de bine-cunoscutul regizor Silviu Purcărete.
Ediția de anul acesta are în program producții teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice și contemporane, o parte din ele atacând, sub o formă sau alta, temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului.
Biletele pentru evenimentele desfășurate la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” și Teatrul pentru Copii şi Tineret “Căluţul de Mare” se pot achiziționa online, de pe platforma www.mystage.ro, dar și de la agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța.
Spectacolele din Piața Ovidiu, și recitalul de la Muzeul Național de Artă au intrarea liberă.
Programul festivalului ”Miturile Cetății” se găsește aici!
După o stagiune bogată şi diversă la Sala Radio, în care a dăruit publicului o suită de evenimente speciale, Orchestra de Cameră Radio îşi încheie stagiunea 2018-2019 miercuri, 19 iunie (ora 19:00), cu un concert pe care nu trebuie să îl rataţi!
Sub bagheta apreciatului dirijor român Cristian Mandeal – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte în 35 de ţări de pe 4 continente, îndrăgitul ansamblu Radio România vă propune un program remarcabil.
Concertul va debuta cu fragmentul orchestral The Walk to the Paradise Garden (Drumul către Grădina Raiului), semnat de compozitorul britanic Frederick Delius, parte operei sale A Village Romeo and Juliet, o versiune modernă a tragediei lui Shakespeare.
Veţi asculta apoi creaţia lui Sibelius, considerat cel mai mare compozitor finlandez – Pelléas et Mélisande, bazată pe piesa de teatru scrisă de laureatul premiului Nobel pentru literatură Maurice Maeterlinck. Lucrarea a fost compusă în 1905 şi interpretată pentru prima oară în acelaşi an, la Helsinki, cu Sibelius însuşi la pupitrul dirijoral. Povestea tragică a iubirii nepermise dintre cele două personaje principale a inspirat numeroşi muzicieni de-a lungul timpului. Celebrul compozitor francez Claude Debussy a compus o operă, Gabriel Fauré a compus, de asemenea, o suită, compozitorul austriac Arnold Schoenberg a imaginat un poem simfonic şi, în 2013, apreciatul compozitor francez de muzică de film Alexandre Desplat a creat o simfonie concertantă pentru flaut şi orchestră.
În cea de-a doua parte a serii veţi asculta Recviemul semnat de Gabriel Fauré, lucrare cântată pentru prima oară în cunoscuta biserică La Madeleine din Paris, în 1888, şi ulterior, interpretată inclusiv la înmormântarea compozitorului, în 1924.
La Sala Radio Recviemul va fi interpretat cu participarea sopranei Cristina Grigoraş, a baritonului Balla Sandor şi a Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii George Enescu (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), dirijor invitat al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Aproape 155 de mii de absolvenți de gimnaziu s-au înscris pentru a susține Evaluarea Națională. Media obținută la evaluare contează în proporție de 80% la admiterea la liceu. Celelalte 20 de procente sunt reprezentate de media generală a claselor 5 – 8.
Azi are loc examenul la Limba și Literatura Română, joi la matematică și vineri la Limba și Literatura Maternă. Primele rezultate vor fi comunicate pe 25 iunie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 29 iunie.
Astăzi, Ministerul Educației va deschide și o linie telverde – 0800.801.100, pentru sesizarea eventualelor nereguli la Evaluare.
Numărul va fi disponibil până joi între orele 8:00 și 16:00, iar vineri între 8:00 și 14:00.
Astăzi este Ziua Mondială a donatorului de Sânge. Organizația Mondială a Sănătății a stabili, în anul 2004, ca 14 iunie să fie ziua în care se mulțumește tuturor donatorilor pentru gestul lor voluntar de a salva vieți.
Este, de asemenea, o oportunitate pentru a spori gradul de conștientizare a nevoii de donări de sânge în mod regulat, pentru asigurarea tuturor persoanelor și comunităților că au acces la livrări sigure și de calitate de sânge și produse din sânge, ca parte integrantă a acoperirii universale a sănătății și ca o componentă cheie a sistemelor eficiente de sănătate.
Transfuzia de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an, arată Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Pe lângă latura umanitară, donarea de sânge are efecte benefice pentru sănătatea donatorului, spun medicii. Organismul începe să refacă stocul de celule pierdute imediat după donare, determinând producția de celule noi care îmbunătățesc starea de sănătate a donatorului.
Cantitatea donată se reface complet în 2 săptămâni.
Prima Zi Mondială a Donatorului de Sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.
La baza hainelor în trend se află mașina de cusut, unealta de care ne amintim astăzi, 13 iunie.
Sursa foto: Olga Stancu
De la primele ace făcute din oase și colți de animale de acum 20 de mii de ani, după inventarea acului cu gămălie în sec XV, până la apariția primei mașini de cusut la început de secol XIX, despre istoria mașinii de cusut se poate spune orice, mai puțin că a fost o linie cusută drept.
Prima mașină de cusut a fost inventată de englezul Thomas Saint în anul 1790 și de atunci au mai încercat și alții să inventeze ceva util și funcțional.
În 1830, croitorul francez Thimonnier inventează prima mașină de cusut funcționala cu manivelă. Producția de masă a început 20 de ani mai târziu.
În anul 2019, apărute ca farmaciile sau magazinele Shop&Go, micile ateliere de croitorie populează aproape fiecare scară de bloc.
Sursa foto: Olga Stancu
Părerile sunt împărțite, unii oameni preferă să meargă la magazine să iși cumpere haine, iar alții încă preferă atelierul de croitorie.
În ceea ce privește achiziționarea hainelor de gală, pentru evenimente importante, atelierele de croitorie încă sunt în avantaj.
Ministerul Sănătății vrea să existe criterii clare de repartizare a organelor, care vor fi publicate pe site-ul agenției.
Ministrul Sorina Pintea a declarat că a avut loc o primă întâlnire a noului Consiliu Științific al Agenției Naționale de Transplant: „Am propus și Consiliul Științiific a aprobat ca gestionarea Registrului Național de Transplant, serverele și softul, să fie în custodia STS, ca să nu mai existe nicio discuție vis-a-vis de SRL-urile care gestionează aceste lucruri. Eu nu văd motivul pentru care o persoană din agenție să poată accesa oricând registrele regionale. Pe de altă parte, aceste registre regionale sunt gestionate de acel coordonator, iar pacientul are o parolă și poate să intre oricând să vadă care este status-ul dosarului său, dar publicarea criteriilor de alocare pe site pentru mine este esențială, iar criteriul urgenței primează.”
Cât privește modificările organizării activității de transfuzie sanguină, acestea se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.
Sorina Pintea a mai precizat că toate schimbările propuse vor duce la îmbunătățirea activității de transfuzie sanguină. Schimbările propuse vor duce la îmbunătăţirea activităţii de transfuzie sanguină, prin introducerea unui sistem informatic care să asigurare trasabilitatea de la venă la venă, creşterea securităţii transfuzionale, un sistem naţional de hemovigilenţă şi alte prevederi în conformitate cu cerinţele din directivele europene în domeniu.
Primăriile vor obține banii necesari de la Guvern. Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici au făcut această promisiune ediliilor din București și din țară.
Primarii din București și din țară au acuzat executivul, repetat, de falimentul instituțiilor pe care le conduc. Ei s-au întâlnit cu autoritățile centrale.
”Vom primi atât sumele anterioare datorate, cât și fila de plan pentru luna corespunzătoare. Promisiunea, atât a doamnei premier cât și domnului ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, este fermă. Astfel se va recupera întreaga suma care, practic, a dezechilibrat bugetele. Nu e vesel să nu ai bani și să nu poți să plătești subvenţiile la transportul public în comun, la termoficare, la spitale”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul sectorului 3, Robert Negoiță spune că deciziile trebuie transpuse în legislație: ”Avem un angajament din partea doamnei prim-ministru și din partea domnului ministru de Finanțe, că sumele de care am fost vitregiți în primele trei luni ale anului, vor fi restituite la rectificarea bugetară. Atâta vreme cât cotele au fost atât de modificate în ultimii trei ani, am insistat și sper să reușim, în cel mai scurt timp, că aceste cote, pe care le avem, să fie trecute nu doar în legea bugetului, ci și în legea finanțelor publice locale.”
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, prezent la întâlnire, a transmis că promisiunile vor fi respectate: ”Am plecat în Parlament cu o propunere de buget care nu a avut în vedere lunile ianuarie și februarie. După aceea, a fost discuția pentru luna martie, având în vedere discuțiile prelungite în Parlament, întârzierea promulgării bugetului. Cu alte cuvinte, s-a convenit că lunile ianuarie – martie sunt sume care trebuie returnate sectoarelor și primăriilor Capitalei.”
S-a lansat campania ”Drogurile distrug. Încet, dar sigur. Stai departe!”, în prezența unor sportivi de elită. Aceasta își propune să aducă mai multe informații despre riscurile, implicațiile și simptomele consumului de droguri.
”Dacă ne uităm pe statisticile europene și cele din România, în ultimii ani există o tendință de creștere a consumului de droguri în rândul tinerilor. Vârsta de la care începe prima încercare și o vârstă foarte mică, este cea de 13 ani. Cred că este nevoie de un efort în plus să conștientizăm copii, adolescenții că nu e bine să se lase pradă acestui consum de droguri pentru că dependența de ele pot distruge o carieră, o viață”, a declarat Camelia Spătaru, fondatoarea campaniei.
Sursa foto. Olga Stancu
Prezentă la eveniment, jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, le-a vorbit elevilor despre pericolul consumului de droguri: ”Din păcate pentru noi, ca sportivi, este foarte rău, dezamăgitor. Poți să îți strici întreaga carieră sportivă, viață. Faptul că te droghezi nu înseamnă că ești mai bine cu ceva dimpotrivă, nu ai decât de pierdut și încerc să îi conving, pe toți care s-au apucat de consumat aceste substanțe narcotice, să se oprească.”
Schiorul Ionel Achiriloaie a explicat, de asemenea, de ce s-a alăturat acestei campanii: ”Sportul este un lucru către ar trebui să se îndrepte mai mulți copii din ziua de astăzi, iar acest lucru, combinat cu faptul că încercăm să le explicăm, cât de bine putem, că drogurile nu sunt sănătoase, nu sunt bune și nu ieși bine dacă ești consumator de droguri, sunt două chestiuni importante. Faptul că suntem aici să reușim măcar un procent mic, dacă nu mare, dacă nu toși, să îndreptăm spre o viață sănătoasă.”
Apărută recent în traficul urban, trotineta electrică a devenit accesibilă oricărei persoane. O poate închiria oricine are peste 18 ani.
Viorel Ciupitu, asociat al unei firme specializate, ne spune pe unde ar trebui să mergem dacă închiriem o astfel de trotinetă.
”În principiu, se poate circula cu trotineta electrică în același locuri în care poți și cu bicicleta, pe marginea drumului la un metru de bordură, sau pe benzile special amenajate. Clientul, în momentul în care închiriază, își asumă, pe propria răspundere, pe unde merge și ceea ce face. De exemplu, dacă are loc un accident între o mașină și o trotinetă electrică și este vina autoturismului, atunci există asigurări și să sperăm că nu vor exista persoane accidentate. Când vine vorba de trotineta sau bicicleta noastră, care a fost lovită, totul se poate rezolva pe asigurări.”
În schimb, majoritatea șoferilor bucureșteni sunt de părere că trotinetele electrice și bicicletele mai mult încurcă traficul rutier și trebuie să acorde o atenție mai mare în momentul în care conduc.
Trotineta electrică poate fi închiriată cu 20 de lei pe ora, în baza cărții de identitate. Pentru a circula cu ea nu este nevoie de permis auto.
Hotelierii de pe litoral amenință cu grevă fiscală dacă lucrările de reparații pe A2 nu vor fi gata până pe 15 iunie.
Federatia Patronatelor din Turism acuză faptul că lucrările au loc la început de sezon estival, ceea ce afectează grav fluxul de turiști către litoral.
Patronatele cer demiterea directorului Companiei Rutiere și a Șefului Poliției Autostrăzi, pe care-i consideră vinovați de blocajele existente.
Hotelierii spun că, deși necesare, reparațile nu se desfășoară după o planificare rațională de către Compania de Infrastructură Rutieră.
Purtătorul de cuvânt al Companiei de drumuri, Alin Șerbănescu a declarat că lucrările se vor derula pe cât posibil la început și final de sezon estival:
”Avem două tipuri de lucrări, este vorba despre lucrările din zona Drajna, unde se va lucra până în data de 28 iunie, dacă nu mă înșel, și pe sectorul București – Fundulea, lucrările vor începe în funcție de sezonul estival. Încercăm să nu începem lucrările în plin sezon estival pentru a nu bloca autostrada.”
Papa Francisc a tinut o audiență generală în fața a mii de pelerini în Piața San Pietro din Vatican.
Suveranul Pontif a amintit de pelerinajul său în mijlocul poporului român, subliniind întâlnirea avută cu Patriarhul Daniel și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
”A fost o mare bucurie să fiu un pelerin în România. Am avut bucuria de a trăi un moment privilegiat al relațiilor frățești dintre biserici. În România, cea mai mare parte a creștinilor aparțin Bisericii Ortodoxe, conduse în momentul de față de Patriarhul Daniel, care este ca un frate al meu”, a spus Papa Francisc, la Vatican.
Sanctitatea Sa a vorbit și despre momentul în care a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în Catedrala Mântuirii Neamului.
”A fost un moment de extraordinară valoare simbolică, pentru că rugăciunea „Tatăl Nostru” este prin excelență un patrimoniu comun al tuturor botezaților. Am recitat-o înainte noi, catolicii, în latină și apoi ortodocșii în limba română, pentru a semnifica unitatea care nu înlătură diversitățile legitime”, a spus Papa Francisc.
Suveranul Pontif a amintit și de cele trei festivități ale Sfintei Liturghii care s-au încheiat cu beatificarea a 7 episcopi greco-catolici: ”Unul dintre acești noi fericiți, Iuliu Hossu, a scris în timpul prigoanei: „Dumnezeu ne-a trimis acest întuneric al suferinței ca să dăm iertare și să ne rugăm pentru convertirea tuturor.” Gândindu-mă la suferințele imense la care au fost supuși, aceste cuvinte mi se par un adevărat miracol. Cu totul și cu totul intens a fost trăită de mine întâlnirea cu tinerii și cu familiile de la Iași. Vechea cetate și, important, centrul cultural – răscruce între Occident și Orient. Un loc care deschide căi noi pentru a merge împreună, în bucuria diversității, într-o libertate care nu ne taie rădăcinile, dar se inspiră din ele într-un mod creativ.”
Papa Francisc a mărturisit că s-a bucurat de întâlnirea cu tinerii și familiile din Iași, un oraș antic și un important centru cultural.
Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este aniversată la data de 5 iunie a fiecărui an. Prin marcarea acestei zile, Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.
China este țara care găzduiește în acest an Ziua Mondială a Mediului cu tema #BeatAirPollution prin mai multe evenimente tematice care au loc în orașul Hangzhou.
Tema din acest an este o invitație pentru guverne, industrii și comunități și oameni să acționeze, să exploreze energiile regenerabile și tehnologiile verzi pentru a îmbunătăți calitatea aerului.
Poluarea aerului poate părea o problemă complexă, dar noi toţi ne putem aduce contribuţia pentru a o reduce. Înţelegerea diferitelor tipuri de poluare şi a felului în care acestea afectează sănătatea şi mediul înconjurător ne va ajuta să luăm măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din jurul nostru.
Mai mult de 6 miliarde de oameni, din care o treime sunt copii, respiră aer poluat, iar acest lucru are aspecte negative asupra sănătății lor.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 97% din orașele din țările cu venituri mici și mijlocii, cu peste 100.000 de locuitori, nu respectă liniile directoare privind calitatea aerului.
Vestea bună este că poluarea aerului poate fi prevenită, se mai arată în comunicatul ONU.
Soluțiile – legi, standarde, politici, programe, investiții și tehnologii sunt cunoscute și pot fi implementate. Aerul curat este un drept uman. Este dreptul fiecăruia dintre noi și responsabilitatea fiecăruia dintre noi.
Poluarea aerului este prezentă pretutindeni în jurul nostru. În interiorul locuinţelor, în aer liber, în oraşe ca şi în mediul rural. Ea ne afectează pe toţi, fie că ne dăm seama sau nu. Fără aer nu poate exista viaţă, dar respirarea aerului poluat ne condamnă la o viaţă afectată de boli şi la o moarte timpurie.
Pe stradă şi în interiorul casei, sursele de aer poluat pot fi foarte diferite, totuşi efectele lor sunt la fel de periculoase. Astfel, astmul, alte boli respiratorii, precum şi boli de inimă se numără printre efectele negative asupra sănătăţii cunoscute ca fiind provocate de aerul poluat. Aerul poluat creează o situaţie de urgenţă în domeniul sănătăţii.
Majoritatea cetățenilor europeni care trăiesc în zonele urbane continuă să fie afectați de nivelul de poluare care depășește recomandările OMS.
Conform estimărilor AEM, expunerea pe termen lung la poluarea cu pulberi fine este responsabilă pentru peste 400 000 din decesele premature în Europa anual.
Într-un raport prezentat de ONU la 15 mai 2019, la Geneva, se arată că riscuri tot mai complexe, numeroase şi interdependente, de la încălzirea globală la poluare şi epidemii, ameninţă supravieţuirea umană dacă vor fi lăsate să escaladeze.
România organizează an de an o serie de manifestări (acţiuni de informare, conştientizare şi educaţie ecologică, acţiuni de ecologizare, dezbateri şi mese rotunde etc.) prin care este marcată Ziua mondială a mediului.
Producătorii Untold au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că la ediţia aniversară din 2019 a festivalului va fi prezent și cântărețul Robbie Williams.
Sursa foto: UNTOLD Festival 2019/facebook
”Este o ediţie aniversară, am făcut un efort suplimentar pentru a duce experienţa Untold la următorul nivel. (…) Am pregătit şi show-uri surpriză, Armin van Buuren va pregăti un show special, la care lucrează de câteva luni bune, va fi un show unic, creat special pentru Untold şi va fi singurul loc din lume unde poate fi văzut de fani, şi îl aducem la Cluj pe artistul care a intrat în Cartea recordurilor pentru că a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi, Robbie Williams”, a spus managerul general al Untold, Bogdan Buta.
El a adăugat că artistul va veni cu o echipă de peste 100 persoane, dintre care peste 50 vor evolua pe scenă.
Printre alţii, la Untold 2019 va fi prezent şi DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix, precum şi David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike.
Sursa foto: UNTOLD Festival 2019/facebook
”Pentru 2019, organizatorii festivalului Untold pregătesc ediţia aniversară de cinci ani, care va depăşi toate experienţele trăite de fanii evenimentului în primele patru ediţii. Devenit un fenomen internaţional şi unul dintre evenimentele muzicale ale anului de la care nu trebuie să lipseşti, Untold aduce în acest an, pe cele 9 scene amplasate în perimetrul festivalului, peste 200 de artişti internaţionali. Primii artişti anuntaţi în line-up-ul festivalului sunt: Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf, Loco Dice, Solomun, Andy C, Borgore, Chase&Status, Boris Brejcha, Rusko, Tale of US şi Sub Focus B2B Wilkinson, Pendulum DJ Set B2B Friction, Camo&Krooked Live”, se arată într-o informare a organizatorilor.
Ediţia din 2019 a Untold va avea loc în perioada 1-4 august.
În perioada 2-7 iunie, în Bucureşti, Radio România organizează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.
În acest an, evenimentul va fi găzduit de Teatrul Naţional din Bucureşti – o colaborare onorantă, între două instituţii ale artei teatrale, cu tradiţie şi valoare în peisajul cultural românesc.
Conferinţa de presă şi deschiderea oficială a Festivalului vor avea loc luni, 3 iunie, de la ora 12:00, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Audiţiile producţiilor în concurs se vor desfăşura în perioada 2-6 iunie, începând cu ora 9:00, la Sala Mică a Teatrului Naţional din Bucureşti, la care sunt aşteptaţi profesionişti şi iubitori ai teatrului radiofonic, deopotrivă. Vă reamintim că limba oficială a festivalului este engleza.
Gala de premiere va fi găzduită de spaţiul elegant şi primitor al Foaierului Tapiseriei (la etajul Sălii Mari), vineri, 7 iunie, de la ora 16:00.
Grand Prix Nova este un eveniment unic în România, dedicat creativităţii în lumea sonoră, pe care o face accesibilă oamenilor de teatru interesaţi de fenomen şi publicului larg. Tematica orientată spre inovaţie (tehnică, interpretativă, conceptuală ş.a.) în domeniul teatrului radiofonic este o marcă de originalitate în rândul competiţiilor de gen, Grand Prix Nova fiind unul dintre puţinele contexte culturale în care experimentul nu este doar invitat să se expună, ci este şi premiat la nivel internaţional.
În această ediţie, 41 de producţii de teatru radiofonic, din 19 ţări din toată lumea, au fost selectate pentru a concura pentru Marele Premiu, la una dintre cele trei secţiuni de concurs: drama (maximum 60 minute), forma scurtă (maximum 10 minute) şi binaural (secţiune inaugurată cu succes în ediţia 2018, ce oferă ascultătorilor un nou nivel de experienţă audio, audiţia 3D în căşti).
Pasionaţii de teatru radiofonic pot accesa, în perioada festivalului, pe www.eteatru.ro, producţiile radiofonice în concurs, însoţite de textele acestora în engleză.
Festivalul Grand Prix Nova se prezintă şi ca o călătorie pasionantă în jurul lumii, pe calea undelor. De la subiectul spectacolelor, la limba vorbită de actori şi la ţările de producţie, ascultătorii descoperă o imagine bogată a spiritului inovator şi profesionist din creaţia sonoră internaţională. Dintre ţările participante, amintim: Georgia, Iran, Canada, Argentina, Slovacia, Islanda, Germania, Franţa, Marea Britanie ş.a.
Competiţia va fi jurizată, şi în acest an, de importanţi specialişti din domeniu. Preşedintele juriului este Mathias Calmeyer, actor norvegian, autorul şi regizorul mai multor spectacole de teatru şi operă, seriale tv şi filme de scurt-metraj şi, în ultimii şase ani, director al NRK- Radioteatret.
Alături de el, sunt: Jasna Mesarić(regizor artistic la departamentul de teatru al Radioteleviziunii Croate, laureată a mai multor concursuri internaţionale de prestigiu), Alexandre Plank (dramaturg francez, traducător, compozitor, realizator de producţii radiofonice, absolvent de filosofie al Universităţii Bauhaus din Weimar), Akim Mogaji (producător, regizor şi formator în domeniul creaţiilor audio-vizuale, de artă şi documentare, fiind recunoscut pentru importanta sa contribuţie în cadrul Asia-Pacific Broadcasting Union) şi Ilinca Stihi (regizor cu un palmares impresionant de premii internaţionale, recunoscută pentru stilul experimental în care îşi construieşte spectacolele, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova şi membră a numeroase jurii ale festivalurilor de profil).
Premiile Teatrului Naţional Radiofonic
Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, recompensând ingredientul esenţial în reuşita unui spectacol sonor, interpretarea la microfon. Oferim anual, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent, pentru cea mai bună actriţă, el mai bun actor şi debut. Decernarea premiilor TNR va avea loc în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova 2019, de vineri, 7 iunie, la ora 16:00, în Foaierul Tapiseriei (de la etajul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti).
Atelierele
Festivalul Grand Prix Nova îşi asumă rolul de mediu al comunicării şi al schimbului de idei creative. De aceea, atelierele sunt o tradiţie în evenimentul nostru. Workshopurile ediţiei a VII-a sunt concepute sub forma unor întâlniri informale, în limba engleză, cu membrii juriului, pe firul unei teme actuale: Reality and fiction / New technologies challenge the aesthetics of the audio dramas.
Atelierele se vor desfăşura zilnic (în perioada 2-6 iunie), începând cu ora 20:00, la Grădina Eden din Calea Victoriei nr.107, iar accesul e liber.
Mathias Calmeyer, Akim Mogaji, Jasna Mesarić, Alexandre Plank împreună cu Anamaria Pravicencu (atelier realizat în parteneriat cu Sâmbăta sonoră) aşteaptă profesionişti în domeniu, artişti interesaţi de noi direcţii estetice, dar şi publicul preocupat de fenomenul radiofonic, la aceste sesiuni de dialog.
Pentru ultima întâlnire joi, 6 iunie, ora 20:00, Ilinca Stihi & Amandine Casadamont propun audiţia, în premieră absolută, a spectacolului Imperiul bicefal / L’Empire bicephale (varianta în limba română), o coproducţie Radio România Cultural – France Culture. Producţia e realizată în cadrul Sezonului Cultural Franţa-România 2019 şi comentează în cheie comică felul în care două societăţi, care împărtăşesc în acelaşi timp diferenţe şi asemănări, construiesc imaginea unui viitor distopic prin deturnarea valorilor democraţiei.
Spectacolul va fi difuzat şi pe Radio Romania Cultural, vineri, 7 iunie, la ora 00:00.
Grand Prix Nova 2019 este, din nou, un punct de intersecţie culturală în domeniul teatrului radiofonic şi al creaţiilor audio inedite cu cele mai diverse identităţi.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de profil la nivel european.
Gala de deschidere are loc astăzi, 31 mai, în Piaţa Unirii Open Air, la ora 20:45, odată cu proiecţia filmului ”Parking” în regia lui Tudor Giurgiu, care este şi preşedinte al juriului festivalului. Este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu şi spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.
Programul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania include, şi în acest an, peste 200 de titluri venite din întreaga lume. Printre cele mai recente prezenţe confirmate se numără laureaţi de vârf ai marilor festivaluri internaţionale, noile filme ale unor cineaşti prezenţi la ediţiile anterioare ale TIFF-ului, două comedii populare semnate de regizori consacraţi şi o proiecţie special comemorativă din filmografia unui autor clasic recent dispărut.
Sursa foto: TIFF/Facebook
În secţiunile Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecţi de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF şi Ziua HBO, vor fi proiectate filme în premieră absolută, dar şi titluri premiate în festivalurile internaţionale.
O colecţie eclectică de noutăţi şi clasici de referinţă, în versiuni restaurate, va face deliciul publicului în programul Focus China, ţară aflată pentru prima dată în prim-planul unei ediţii TIFF. Alături de cineastul Fatih Akin şi regizorul Veit Helmer, invitat special al acestei ediţii, regretata Agnes Varda, regina cinematografiei franceze, va fi omagiată în secţiunea 3×3.
Competiţia oficială TIFF, destinată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film de ficţiune, include în acest an 12 opere „singulare, puternice şi provocatoare”, din care juriul va alege la final un singur câştigător al Trofeului Transilvania, anunţă organizatorii festivalului.
Sursa foto: TIFF/Facebook
Festivalul Internaţional de Film Transilvania invită adolescenţii din toată ţara să răspundă provocării Let’s Go Digital!. Ajuns la ediţia cu numărul 17, atelierul dedicat pasionaţilor de cinema, fotografie şi editare video, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, le va oferi tinerilor şansa de a realiza un film sub îndrumarea profesioniştilor din industrie, în cadrul celui mai important eveniment din România dedicat cinematografiei.
În cadrul Focusului francez, între 31 mai şi 9 iunie, publicul va urmări în premieră în România o serie de producţii noi dintre cele mai diverse, semnate de regizori aflaţi în plină ascensiune.
Caravana culinară franco-română va poposi la Cluj-Napoca pe toată durata evenimentului, oferindu-le gurmanzilor ocazia de a se delecta cu specialităţi pregătite de chefi francezi şi români renumiţi, în timp ce artele picturale se vor împleti cu mediul cinematografic în expoziţia „O seară în atelierul părinţilor mei”, dialogul dintre două generaţii de artişti. Evenimentele fac parte din programul dedicat Sezonului România-Franţa.
În premieră în România, proiectul internaţional Uzina Filmelor de Amatori ajunge la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Sursa foto: TIFF/Facebook
Câştigător al unui premiu Oscar şi deţinător a numeroase alte trofee obţinute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Actorul Marcel Iureş va primi la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, pentru rolurile create atât în teatru, cât şi în film.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania, fondat în 2002, este primul şi cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, conform https://tiff.ro.
De-a lungul timpului pe covorul roşu de la TIFF au fost prezente câteva dintre cele mai cunoscute personalităţi ale cinematografiei europene Julie Delpy, Michael Radford, Annie Girardot, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Wim Wenders, Jacqueline Bisset, Geraldine Chaplin, Sophia Loren, Alain Delon şi Fanny Ardant.
Principalul obiectiv al TIFF este promovarea artei cinematografice prin prezentarea celor mai noi şi interesante filme ale momentului, susţinerea tinerilor cineaşti şi participarea la dezvoltarea industriei cinematografice.
Trăim într-o lume în care societatea progresează în anumite domenii, cum ar fi medicina, tehnologia, însă ne îndepărtăm de anumite aspecte ce făceau parte din trecutul nostru și ne defineau. Unul dintre acestea este plăcerea de a ține o carte în mână, de a simți mirosul paginilor și de a citi.
Este ușor să spunem că timpul nu ne permite să mai deschidem o carte, însă aceasta este doar o scuză. Am uitat de plăcerea pe care o aveam când descopeream o altă lume, evadam din cotidian și făceam parte din povestea personajelor.
Sunt nenumărate motive pentru care toți ar trebui să citim. S-au făcut și se fac în continuare nenumărate studii care să ne răspundă întrebării ”De ce este bine să citim?”
8 motive pentru care este bine să citim
Îți dezvolți imaginația! Einstein spunea despre imaginație că ”este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.”
Îți dezvolți comunicarea! Cititul te ajută să comunici mai bine, să te exprimi mai bine și să creezi relații mai bune cu cei din jur.
O să poți să îți depășești limitete! Cititul îți mărește perspectivele, nu te limitează și nu te face să bați pasul pe loc. Te ajută să evoluezi.
O să poți gândi liber! Cititul te ajută să gândești critic, să te dezvolți mental și astfel nu vei putea fi influențat.
O să te concentrezi mai bine! Cititul te ajută să te concentrezi mai bine și să fii mai atent.
Cititul previne apariția bolii Alzheimer! Stimularea creierului reduce riscul apariției aceste boli. Dacă citești atunci creierul este activ, stimulat.
Reduce stresul! Stresul face parte, din păcate, din viața noastră. În loc să spargi lucruri prin casă sau să țipi, mai bine deschizi o carte și citești.
Cititul te relaxează! Este cea mai bună și comodă metotă prin care poți să relaxezi și să evadezi din cotidian.
Muzica ascultată în timp ce consumăm ciocolată schimbă percepția gustativă pe care o avem asupra ciocolatei.
Un studiu realizat la Oxford arată că o muzică liniștită ne induce percepția unui gust cremos și moale, în timp ce o muzică dură și gălăgioasă face ciocolată să pară mai amară.
șeful echipei de cercetători spune că oamenii au fost împărțiți în două categorii, care au primit același tip de ciocolată.
Primul grup a gustat ciocolata în timp ce asculta o muzică de flaut relaxantă, iar cel de al doilea grup asculta tot muzică de flaut, dar cu un ritm mult mai alert.
Cei din primul grup au afirmat că ciocolata pe care au gustat-o era moale și cremoasă, iar ceilalți au susținut că au mâncat ciocolată amăruie.
Concertul Orchestrei Naționale Radio, programat vineri, 31 mai, ora 19:00, la Sala Radio, se anulează.
În contextul vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, în România, străzile adiacente Sălii Radio vor fi închise traficului la data menționată.
Evenimentul va fi programat la o data ulterioară – în cursul stagiunii 2019-2020, și va fi anunțat la momentul respectiv prin mijloacele de comunicare ale instituției.
Spectatorii care au achiziționat bilete la concertul din data de 31 mai vor primi contravaloarea biletelor achitate astfel:
– Persoanele care au achiziționat de la casa de bilete a Sălii Radio (Str. General Berthelot, nr. 60-64) se pot prezenta între 28 și 31 mai, între orele 13:00-19:00, pentru a obține contravaloarea biletelor.
– Persoanele care au achiziționat bilete prin intermediul www.bilete.ro și doresc să recupereze contravaloarea biletelor achiziționate (fără taxele de curierat sau de transfer bancar – conform condițiilor de vânzare de bilete ale www.bilete.ro) o vor putea face între datele de 28 mai – 11 Iunie, prezentând biletele achiziționate și codul comenzii de bilete la casieria www.bilete.ro, situată pe Calea Griviței nr. 143, București, Sector 1 – în incinta Hotel Ibis Gara de Nord.
– Persoanele care sunt în imposibilitatea de a ajunge la sediul bilete.ro pot trimite biletele prin curier/poștă la sediul Bilete.ro (până la data de 11 Iunie – dată la care biletele trebuie să ajungă în sediul bilete.ro), contravaloarea biletelor returnându-se în contul indicat de persoana care a achiziționat biletele.
– Dacă ați achiziționat bilete prin modalitatea de plată și livrare E-bilet, comanda va fi procesată în decursul acestei săptămâni, urmând să primiți contravaloarea biletelor în contul în care au fost achitate.
Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța va funcționa din această vară. Aceasta este promisiunea făcută de către directorul Spitalului, dr. Cătălin Grasa.
Cătălin Grasa spune că se lucrează intens, astfel încât echipamentele de radioterapie să fie montate și date în funcțiune până la finele lunii iulie.
”Radioterapia face pași concreți către un nou echipament, ce va fi pus în funcțiune undeva la finalul lunii iulie. Ne încadrăm în termen. La ora actuală, este pregătit, cu un beton special, buncărul în care va fi montat acceleratorul liniar. Echipamentul de CT este deja în buncăr, tot într-o cameră special amenajată. Sperăm că echipamentul să fie montat și să fie funcțional la sfârșitul lunii iulie”, a declarat dr. Cătălin Grasa.
Secția de Radioterapie din Spitalul Județean va fi deservită de către un medic și două asistente, care s-au instruit la cursuri desfășurate la Spitalul Militar din Capitală și într-un centru privat.
Radioterapia este o modalitate terapeutică de bază pentru tratamentul cancerului. Aceasta implică țintirea țesutului tumoral cu fotoni de energii înalte, în scopul distrugerii acestuia.
În domeniul radioterapiei s-au înregistrat numeroase progrese și s-a produs o tranziție de la iradierea volumelor mari (care includeau și țesuturi normale) la o iradiere țintită pe volumul tumoral (care în prezent poate fi identificat foarte bine folosind metodele imagistice moderne – tomografie computerizată, tomografie cu emisie de pozitroni, imagistică prin rezonanță magnetică).
Călătoria apostolică va începe vineri, 31 mai, în Bucureşti. În a doua zi a vizitei, Suveranul Pontif va fi la Șumuleu Ciuc și la Iași.
Pelerinajul se va încheia pe 2 iunie, la Blaj, unde Papa va beatifica șapte episcopi greco-catolici pe Câmpia Libertăţii.
În Capitală au fost luate măsuri speciale pentru vizita Papei Francisc.
Numărul autobuzelor va fi suplimentat în zonele Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni cu ocazia vizitei Papei Francisc, a declarat vineri Andrei Creci, director general al Societăţii de Transport Bucureşti.
Ciprian Miron, director general al Poliţiei Capitalei, a informat că măsurile de securitate sunt ample, Poliţia Capitalei participând cu aproape 2.000 de poliţişti la această misiune.
Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a menţionat că aproximativ 1.700 de jandarmi operativi au fost mobilizaţi pentru ziua de 31 mai.
Orlando Cătălin Şchiopu, inspector-şef al ISU Bucureşti-Ilfov, a declarat că instituţia va fi implicată în plan operativ cu peste 400 de ofiţeri şi subofiţeri şi peste 80 de mijloace de intervenţie.
Măsuri pentru asistarea medicală a pelerinilor, la spitalul din Miercurea Ciuc
Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a luat o serie de măsuri pentru a asigura asistență medicală pelerinilor care sosesc în oraș cu ocazia vizitei Suveranului Pontif, precum și cu ocazia Pelerinajului de Rusalii de la Șumuleu Ciuc.
Unitatea medicală și-a suplimentat stocul de medicamente și de materiale sanitare, acumulând rezerva necesară, se precizează într-un comunicat de presă.
În perioada 27 mai – 9 iunie în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc se limitează internările pacienților cu afecțiuni cronice, iar secțiile spitalului vor rezolva cazurile acute. Se limitează și activitatea ambulatoriilor de specialitate din clădirea principală a spitalului, iar pacienții vor fi reprogramați.
În ziua de 1 iunie, până la sfârșitul vizitei Papei nu vor fi preluate cazuri de urgență de la celelalte spitale din județ, acestea urmând a fi redirecționate către alte spitale județene, precizează sursa citată.
Slujba de la Șumuleu va fi transmisă în 4 limbi
Limba latină este cea în care vor fi rostite principalele părți din Liturghie, predica Papei Francisc urmând să fie rostită în italiană, cu traducere simultană în limbile română și maghiară. Corul, în schimb, va cânta doar în limba maghiară.
După încheierea Sfintei Liturghii, la ora 13:00, papa va fi găzduit pentru prânz la mănăstirea franciscană din Șumuleu, după-amiază urmând să ajungă cu elicopterul la Bacău, respectiv la Iași pentru o nouă întâlnire cu pelerinii.
Multe persoane se bucură de un pahar de vin sau de o bere la cină, crezând că un consum redus de alcool nu are efecte negative asupra sănătăţii. Cu toate acestea, potrivit unui nou studiu, chiar şi o cantitate mică de alcool pe zi poate dăuna sănătăţii.
Cercetătorii susţin că nu există un nivel sigur de consum de alcool, fiecare cantitate de băutură alcoolică fiind asociată cu un risc crescut de deces timpuriu, cancer şi boli cardiovasculare. Cercetătorii de la Washington University din St. Louis au descoperit cât de dăunătoare este chiar şi o băutură pe zi.
În Uniunea Europeană, consumul este cel mai ridicat în Lituania (15,2 litri/persoană), Republica Cehă (12,7 litri/persoană) și Belgia (12,6 litri/persoană). Cu 11,5 litri/persoană, Franța depășește media UE (10,2 litri/persoană).
Date îngrijorătoare despre consumul de alcool în rândul tinerilor
Abuzul de alcool este o realitate în rândul adolescenților și trebuie privit cu seriozitate. Aproximativ 75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional.
Anul trecut, 84% la din băieți și 12% dintre fetele cu vârsta de 16 ani, consumaseră cel puțin o dată în viața o băutură alcoolică. Acestea sunt datele furnizate de Institutului Național de Sănătate Publică.
Consumul de alcoolul este al treilea factor de risc pentru boală și moarte prematură la populația din Uniunea Europeană. Nici în România situația nu este mai bună.
Ponderea elevilor care au băut, pentru prima dată, alcool înaintea vârstei de 9 ani este de 6%. Este aproape la fel ca cea a tinerilor care au consumat alcool după 17 ani.
Potrivit OMS, țara noastră ocupă locul 3 în Uniunea Europeană, la cantitatea de alcool consumată.
Publicat de Andra Radu,
23 mai 2019, 09:32 / actualizat: 23 mai 2019, 11:25
Astăzi sunt alegeri în Olanda și în Marea Britanie, unde până la urmă a fost organizat scrutinul, după ce ieșirea acestei țări din Uniune a fost amânată.
Mâine are loc votul în Irlanda și în Cehia, unde va continua și sâmbătă. Tot sâmbătă vor avea loc alegeri în Slovacia, Letonia și Malta, iar duminică în celelalte state membre ale Uniunii Europene.
În total peste 400 de milioane de europeni sunt așteptați la urne în aceste zile să îi desemneze pe cei 751 de reprezentanți în legislativul european, pentru un mandat de 5 ani.
Principala lor menire va fi aceea de a adopta legislația care se aplică în toate țările Uniunii, după ce este ratificată de fiecare Parlament Național.
Legislativul european mai stabilește, împreună cu executivul Uniunii, bugetul blocului comunitar și are rolul de a-l alege pe președintele Comisiei Europene și de a aproba lista comisarilor europeni.
Cele mai recente estimări privind prezența la urne arată că peste o treime dintre alegătorii europeni spun că vor merge sigur să voteze, în timp ce o altă treime sunt nehotărâți.
La precedentele alegeri europarlamentare, prezența a fost de 42%, la nivelul întregii UE.
Pragul electoral este de 5% în mai multe țări, România aflându-se printre acestea. De asemenea, există state în care scrutinul este validat cu o prezență mai mică la urne: Italia, Austria și Suedia – 4%, Grecia – 3%, Cipru- 1,8%.
În 12 state membre nu există prag electoral, iar în Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia și Luxemburg votul este obligatoriu.
Diferențe există și în privința vârstei minime a candidaților: între 18 ani 25 de ani.
În România pot fi aleși, în funcția de deputat european, cetățenii care au împlinit 23 de ani.
Pe 26 mai, românii votează pentru europarlamentare și pentru referendum!
Orice alegător poate opta să voteze pentru alegerile europarlamentare, pentru referendum sau pentru amândouă. Operatorul de tabletă are sarcina de a informa toți alegătorii resortisanți, cu cetățenia română, cu privire la această opțiune.
Prezența va fi înregistrată diferit pentru fiecare din cele 2 opțiuni, iar listele electorale folosite vor fi de asemenea diferite.
Alegătorii primesc un buletin pentru europarlamentare și 2 pentru referendum.
Dacă un alegător optează să voteze pentru referendum va primi ambele buletine, neavând posibilitatea să refuze unul. Cei care doresc să nu voteze în același timp pentru europarlamentare și referendum o pot face separat, pe parcursul zilei de duminică 26 mai, până la ora 21:00, când se închid urnele. Este interzisă părăsirea secției de votare cu buletinul de vot.
Alegătorii comunitari cu altă cetățenie decât cea română nu pot vota la referendum.
Se va utiliza Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
Cetățenii care în ziua alegerilor europarlamentare, se vor afla în altă localitate decât cea în care au domiciliul vor vota la orice secție de votare. Ei vor fi înscriși în lista electorală suplimentară.
Bucureștenii care au domiciliul într-un sector nu pot vota însă în alt sector. Poți vota la altă secție de votare doar atunci când te afli în altă localitate, conform legislației în vigoare. Ei vor fi înscriși în lista electorală suplimentară.
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate, dacă în ziua alegerilor se află în România, își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare organizată în țară.
Cei cu domiciliul sau reședința în străinătate, dar și cei aflați în ziua alegerilor în străinătate, pot să își exercite dreptul de vot la orice secție de vot organizată în străinătate. Trebuie să aibă doar un act de identitate valabil.
Șoferii Uber, Bolt și Clever se vor supune unor reguli mai dure, iar una dintre ele se referă la vechimea mașinii pe care o conduc: nu vor mai putea folosi mașini mai vechi de 10 ani. Aceasta este una dintre prevederile viitoarei ordonanțe de urgență la care se lucrează.
Șoferii vor fi nevoiți să treacă de testele psihologice la care vor fi supuși și vor trebui să dețină un nou tip de autorizație: de transport alternativ.
Reprezentanții companiilor de profil atrag atenția că regulile tot mai stricte vor însemna mașini mai puține și tarife mai mari.
Șoferii care fac transport alternativ de persoane a scăzut cu o pătrime în mai puțin de o săptămână din cauza valului de amenzi la care au fost supuși. De asemenea, ar putea scădea și numărul de mașini dacă noile reglementări intră în vigoare.
Doar șoferii care au în proprietate sau în leasing autoturisme mai noi de zece ani vor ieși pe teren, iar companiile vor fi obligate să își autorizeze aplicațiile și să plătească taxe anuale, în funcție de numărul de mașini.
Proiectul de ordonanță de urgență va fi în dezbatere publică de săptămâna viitoare.
Pe de altă parte, reprezentanții Uber și Taxify cer Guvernului să amâne ordonanța de urgență. Într-o scrisoare comună, ei cer elaborarea unui cadru de reglementare pentru serviciile de transport alternativ.
Reprezentanții acestor aplicații spun că modificarea legii taximetriei poate duce dispariția serviciilor alternative de transport urban.
Atelierul face parte dintr-un proiect care urmărește să sprijine jurnaliștii aflați în dificultate, folosind o abordare multidisciplinară, pentru crearea de noi competențe și facilitarea accesului la formarea profesională.
Vom oferi jurnaliștilor care au fost hărțuiți sau care au nevoie de sprijin bune practici și abilități pentru a lucra sub presiune, pentru a proteja libertatea presei și libertatea de exprimare. Pentru a realiza acest lucru, vom organiza ateliere în care jurnaliști cu experiență, avocați și procurori vor împărtăși bune practici și vor elabora proceduri de gestionare a crizelor.
În cadrul sesiunilor din atelier vom oferi pregătire pe următoarele subiecte:
Directive europene ce influențează munca jurnaliștilor (avertizorul de integritate, fake news, dreptul de autor, jurisprudența CEDO, regulile GDPR, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului)
Legislația suport pentru protecția jurnaliștilor (libertatea de exprimare, protecția surselor, 52/2003, 544/2001, cenzura și protecția muncii în domeniul jurnalismului)
Fact checking (ca proces jurnalistic, dar și din punct de vedere juridic)
Măsuri de siguranță pentru atacuri cibernetice
Răspunderea penală și răspunderea civilă a jurnaliștilor
Studii de caz relevante prezentate de jurnaliști
Invităm jurnaliștii interesați de subiectele menționate să aplice pentru a participa la acest atelier. În caz că numărul jurnaliștilor este mai mare decât locurile disponibile, vom selecta jurnaliștii astfel:
au prioritate jurnaliștii care fac muncă de investigație
vom selecta doar un jurnalist per redacție/publicație
dacă au demonstrat etică și integritate în experiența lor profesională.
Atelierul va avea loc la Biblioteca Națională din București, în 12 și 13 iunie, între orele 9:30 și 17:00. Acoperim cheltuielile de transport și cazare pentru jurnaliștii din presa locală.
Jurnaliștii pot aplica până în data de 5 iunie (ora 24:00) trimițând un CV / o biografie la adresa de mail madalina@freedomhouse.ro
Boala celiacă (intoleranţa autoimună la gluten) este o afecţiune cronică autoimună care afectează în principal intestinul subţire și care este declanșată de ingestia de gluten la persoane predispuse genetic.
Boala celiacă este în prezent recunoscută drept o afecţiune sistemică, care poate afecta și alte sisteme și organe. Acest caracter sistemic al bolii presupune că manifestările clinice pot fi foarte variate, de la tulburări digestive (balonare, diaree, dureri abdominale recurente) la probleme extra-digestive (tulburări neuro-psihice, hematologice, osteo-articulare, endocrinologice).
Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni digestive cronice, afectând aproximativ 1% în populaţie. Cu toate acestea, afecţiunea este sever subdiagnosticată, iar lipsa diagnosticului expune pacienţii la complicaţii.
Ce este glutenul?
Glutenul este un termen generic care grupează proteinele din grâu, secară și orz, cereale care sunt dăunătoare pacienţilor cu boala celiacă. Consumul glutenului de către acești pacienţi declanșează o reacţie imunologică la nivelul intestinului subţire cu distrugerea mucoasei intestinale și cu malabsorbţia consecutivă a nutrienţilor.
Cine este la risc de a dezvolta boala celiacă?
Riscul de a dezvolta boală celiacă este crescut la rudele de gradul 1 ale pacienţilor deja diagnosticaţi, precum și la cei care au alte afecţiuni autoimune precum tiroidită autoimună sau diabet zaharat tip 1.
Cum se manifestă boala celiacă?
În trecut, boala celiacă era considerată o afecţiune a copilăriei, prezentarea tipică era a unui copil cu diaree, distensie abdominală, eșec al creșterii sau chiar scădere ponderală.
Ulterior, boala a fost recunoscută din ce în ce mai mult și la adulţi, unde prezentarea este adesea fie cu manifestări digestive estompate, intermitente, fie cu manifestări extraintestinale. Boala celiacă poate fi însă și asimptomatică.
Cum se pune diagnosticul de boală celiacă?
Diagnosticul de boală celiacă se stabilește pe baza dozării unor anticorpi specifici din sânge și pe baza evaluării mucoasei intestinale prin endoscopie digestivă superioară cu biopsii multiple.
Este foarte important ca testele diagnostice să fie efectuate atunci când pacientul este pe dietă ce conţine gluten, și să nu adopte din proprie iniţiativă dieta fără gluten fără o evaluare medicală prealabilă.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu alte afecţiuni care pot produce leziuni similare la nivelul intestinului subţire, precum și cu alte afecţiuni induse de gluten, cum sunt alergia la grâu sau sensibilitatea la gluten non-celiacă.
Cum se tratează boala celiacă?
Excluderea glutenului din alimentaţie asigură vindecarea mucoasei intestinale și evitarea complicaţiilor acestei afecţiuni. În cazuri foarte rare poate apărea boală celiacă refractară. Dieta fără gluten se menţine pe durata întregii vieţi.
Urmărirea pacientului cu boală celiacă. Complicații
După stabilirea diagnosticului și instituirea dietei fără gluten, pacientul trebuie să meargă periodic la control conform recomandărilor medicului gastroenterolog.
Printre complicaţiile bolii celiace amintim cele nutriţionale (anemie, osteopenie/osteoporoză) dar și riscul de a dezvolta alte boli autoimune, precum și o serie de malignităţi (limfom, cancer esofagian, cancer intestinal).
Canotcile Rowmania au oferit un adevărat spectacol pe lacul Bled, unde s-au întrecut în competiții de vâslit membrii misiunilor diplomatice din Slovenia, elevi ai școlilor din Bled, sportivi de la Centrul Bled Rowing și vizitatori ai frumosului oraș sloven.
“Vâslim în aceeași barcă europeană. Sub egida Președinției romane a Consiliului UE, celebrăm la Bled dragostea de apă și de natură, pe care o avem atât noi, românii, cât și slovenii. Sunt valori împărtășite în toată Europa; suntem bucuroși și mândri că, mulțumită competiției Rowmania, am arătat cât de mult contribuie o personalitate de anvergura lui Ivan Patzaichin la promovarea proiectelor de mediu”, a susținut cu această ocazie Anton Niculescu, ambasadorul României în Republica Slovenia.
“Am învățat foarte multe de la felul în care Bled își protejează apele și modul in care este îngrijit și <<exploatat>> acest lac minunat, pentru a ridica profilul orașului”, a spus Ivan Patzaichin.
Inițiativa realizării acestui eveniment îi aparține Ambasadei României în Republica Slovenia, care și-a propus să marcheze Președinția României la Consiliul UE cu o acțiune care să scoată în evidență valori comune pentru Slovenia și România, respectiv bogăția patrimoniului natural și grija pentru patrimoniul hidrografic.
Competiția, la care au participat 9 echipe, a avut loc sâmbătă, pe 18 mai 2019, pe lacul Bled, la centrul Bled Rowing, care va găzdui anul viitor Campionatul Mondial de Canotaj.
Evenimentul s-a bucurat de o largă participare a corpului diplomatic acreditat în R. Slovenia, inclusiv a Șefului Reprezentanței Comisiei Europene în Slovenia, Zoran Stančič, precum și de cea a tinerilor sportivi, turiștilor și localnicilor din Bled.
După premierea câștigătorilor, participanții s-au bucurat de borșul pescăresc gătit la ceaun pe malul lacului, după o rețetă tradițională românească, replicată cu succes de restaurantul Spica, deținut de un fost campion mondial la cantoj, Janez Klemenčič.
Rețeaua Radio România Regional se situează în topul celor mai ascultate posturi de radio la nivel național!
Conform Studiului de Audiență Radio, realizat de IMAS – Marketing și Sondaje SA și Mercury Research, peste 1.620.000 de români aleg zilnic unul din posturile Radio România Regional!
În cadrul cercetării, s-a măsurat audiența posturilor de radio la nivel național, urban şi în municipiul București, în perioada 07 ianuarie – 21 aprilie 2019.
Studiourile teritoriale Radio România din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Reșița, Târgu Mureș și Timișoara înregistrează astfel o cotă de 9,4% Market Share la nivel național, ceea ce o plasează pe locul 3.
Mulțumim ascultătorilor noștri pentru fidelitate!
Ascultă Radio România Regional ori(((unde))) ești tu!
Unul dintre cele mai răspândite tipuri de cancer este cel de piele. Peste un milion de oameni sunt diagnosticați, în fiecare an, cu această boală.
Acest tip de cancer este cauzat e dezvoltarea anormală a celulelor ce au capacitatea de a invada sau de a se împrăștia la nivelul celorlalte părți ale corpului.
Potrivit medicilor, cele mai multe ar fi perfect vindecabile dacă ar fi depistate la timp, însă nu există vreo soluție ce ne poate proteja 100% de acest tip de cancer. De exemplu, dacă stăm sub umbrela de soare fără să aplicăm o cremă protectoare se poate întâmpla să ne ardem pielea.
”Expunerea la radiații ultraviolete, fie ele naturale, fie artificiale (solarul), duce la apariția aceste boli. Să nu uităm antecedentele de arsuri solare. Cine a pățit o arsură solară în viața lor, are un risc de cel puțin 3-5 ori mai mare să dezvolte un epiteliom sau un melanom, decât unul care nu a avut o arsură solară. există factori genetici care predispun la apariția mai rapidă a cancerului. De exemplu, cei cu ochii albaștrii sau cu părul blond au un risc foarte mare să dezvolte o formă sau alta a acestei boli”, a declarat președintele Societății Române de Dermatologie, profesor doctor Călin Giurcăneanu.
Există trei tipuri principale: cancerul cu celule bazale (CCB), cancerul cu celule scuamoase (CCS) și melanomul. Primele două, alături de un număr de cancere mai puțin comune, sunt cunoscute drept cancer de piele non-melanom (CPNM).
Se pare că scăderea expunerii la radiații ultraviolete și folosirea protecției solare sunt metode eficiente de prevenire a melanomului și a cancerului cu celule scuamoase. Nu este clar dacă protecția solară afectează riscul de a dezvolta un cancer cu celule bazale.
Cancerul de piele non-melanom este, de obicei, vindecabil. Tratamentul se face, în general, prin îndepărtare chirurgicală dar poate implica, mai puțin frecvent, terapia cu radiații sau medicamentație topică, precum fluorouracil.
Tratamentul melanomului poate implica o combinație de chirurgie, chimioterapie, terapie prin radiații și terapie țintită. La acele persoane a căror boală a ajuns și la celelalte părți ale corpului, îngrijirea paliativă poate fi utilizată pentru a îmbunătăți calitatea vieții.
Melanomul are una dintre cele mai mari rate de supraviețuire dintre cancere, de peste 86% la oamenii din Marea Britanie și peste 90% în Statele Unite ale Americii au supraviețuit mai mult de 5 ani.
Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, a devenit partener strategic al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) pentru susținerea Echipei Olimpice a României pe durata pregătirii, calificării și participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
Mihai Covaliu, președintele COSR, Corina Popescu, directorul general Electrica SA, și Mircea Pătrășcoiu, directorul general Electrica Furnizare, au semnat contractul de parteneriat.
Mihai Covaliu este încrezător că sportivii români au șanse de reușită la olimpiada de anul viitor.
„Sprijinul Electrica Furnizare oferit Familiei Olimpice, COSR-ului, ne duce cu un pas mai aproape de podium. Deschiderea noului nostru partener aduce o motivație în plus atât pentru sportivii, cât și pentru antrenorii care muncesc pentru succesul olimpic! Călătoria aceasta pe care Team România o face spre Jocurile Olimpice de la Tokyo este alimentată cu „energia” care vine și de la Electrica Furnizare, care, de acum, face parte din echipa, din Team România. Vă mulțumesc, în numele întregii echipe, pentru ajutorul oferit în drumul spre marea performanță!”, a declarat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Printre cele mai importante proiecte care vor fi sprijinite prin parteneriatul încheiat cu Electrica Furnizare, se numără: derularea programului „Samurai 2020”, prin care COSR își propune să ofere asistență specială pentru 38 de sportivi cu potențial de a obține medalii la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, promovarea sportivilor și a Mișcării Olimpice din România, dezvoltarea bazei de selecție pentru disciplinele olimpice, dar și achiziționarea echipamentelor tehnice și sportive.
La eveniment, au fost prezenți și sportivi de performanță ai României, printre care Elisabeta Lipă, Viorica Susanu, Alina Dumitru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Robert Glinţă, Horia Tecău, Ionela Târlea şi Doina Melinte.
Pe zi ce trece tot mai mulți dintre noi ne plângem de lipsa somnului și a odihnei. Chiar dacă încercăm să mergem la somn la o oră rezonabilă, nu reușim să adormim.
Astfel, s-a aflat că anumite alimente consumate seara te pot ajuta să ai un somn liniștitor și adânc.
Iată câteva dintre alimentele care îmbunătățesc calitatea somnului:
1. Bananele – aceste fructe au o concentrație mare de magneziu și potasiu, despre care s-a dovedit că au un rol important în inducerea unui somn liniștit.
2. Laptele – toată lumea a auzit deja că un pahar de lapte călduț băut înainte de culcare te va ajuta să dormi mai bine. Cantitatea mare de calciu pe care o conține ajută la relaxarea mușchilor și la echilibrarea producției de melatonină.
3. Migdalele – sunt și ele o sursă excelentă de magneziu.
4. Salată verde – conține lactucarium, un nutrient care oferă o stare de relaxare.
5. Miere – o linguriță de miere înainte de culcare, dizolvată într-o cană de lapte călduț, va scădea nivelul de orexină, un neurotransmițător care ne ține permanent în alertă.
6. Fasolea – are de asemenea un conținut important de triptofan și fibre, fiind o alternativă vegetariană pentru o cină sățioasă.
7. Carnea de pasăre – dintre care carnea de curcan are conținutul cel mai mare de triptofan.
8. Semințele (dovleac, susan, floarea soarelui) și nucile – sunt de asemenea bogate în proteine și triptofan.
Ziua Internațională a Familiei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 15 mai. Evenimentul reflectă importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituția numită „familie”.
Activităţile specifice acestei zile sunt reprezentate de conferinţe, seminarii, programe radio şi TV, articole de presă şi programe culturale, conform site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.
În Rezoluţia 44/82 din 9 decembrie 1989, Adunarea Generală ONU a proclamat anul 1994 ca fiind „Anul internaţional al familiei” pentru ca mai apoi, în 1993, Adunarea Generală să decidă, în Rezoluţia A/Res/47/237, ca data de 15 mai a fiecărui an să fie marcată ca Ziua internaţională a familiilor.
Începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări pentru a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei.
La 25 septembrie 2015, cele 193 de state membre ale ONU au adoptat în unanimitate Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, un set de 17 obiective care au ca scop eliminarea sărăciei, discriminării, abuzurilor şi deceselor care pot fi prevenite, distrugerea mediului înconjurător. Familiile, politicile publice şi programele orientate spre familie sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective, mai notează site-ul oficial al ONU.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.
În fiecare an, secretarul general al ONU alege un motto special pentru eveniment. Tema de anul acesta este „Familii și acțiunea climatică”. Se va pune accent pe educarea oamenilor în ceea ce privește schimbările climatice.
Românii, care în perioada 2015 – 2017 au obținut venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară, vor fi scutiți de la plata obligatorie a contribuției la sănătate.
”De această măsură vor beneficia și persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada respectivă, adică 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției conform Ordonanței de Urgență 41/2015”, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Măsura a fost luată de Guvern.
„Acordăm facilitatea persoanelor care au obținut, în perioada 2015- 2017, venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe țară sau venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe economie, să nu plătească decât opțional asigurări sociale de sănătate. Practic, extindem facilitatea aplicată cu 1 ianuarie 2018 și prevăzută în Codul Fiscal pentru această categorie de contribuabili, anulând obligativitatea de plată a contribuției de asigurări de sănătate. Vom elimina inechități pentru aproximativ 600 de mii de români, pentru că, așa cum am mai spus, Guvernul este preocupat ca orice obligație fiscală a contribuabilului să fie proporțională cu veniturile obtinute”, a subliniat Viorica Dancilă.
Persoanele care au obținut venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară și au plătit deja CASS, își pot recupera banii dacă depun o cerere, fie online, fie la ghiseele ANAF, prin care solicită înapoierea sumelor achitate. De asemenea, acești pot opta și pentru ca banii să rămână la stat și să fie folosiși pentru compensarea viitoarelor taxe pe care le vor avea de achitat.
„Aceste sume se pot recupera în baza unei solicitări depuse prin spațiul virtual sau printr-o cerere scrisa depusă la Fisc. Sumele se pot cere sau se poate opta să rămână statului în compensare pentru contribuțiile viitoare”, a mai spus Eugen Teodorovici.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.