Festivalul Filmului Francez, cel mai longeviv festival din România, vine și la Târgu Mureș.
Peste 100 de proiecții de film se vor desfășura anul acesta în cinematografe, în spații culturale alternative, dar și în aer liber, între 1 și 12 iunie, în 11 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.
Între 9 și 12 iunie, Asociația K.Arte, partenerul evenimentului, aduce la Târgu Mureș patru filme noi (producții 2021-2022).
Proiecțiile vor avea loc la Teatrul de Vară, de la ora 21:30
Compania „Liviu Rebreanu” prezintă spectacolul-lectură „Dicţionar de emoţii în timp de război“, după textele a cinci dramaturgi ucrainieni. Reprezentaţia unică va avea loc vineri, 10 iunie, ora 19:30, la Teatrul Naţional Târgu Mureş, în Sala Mică.
Spectacolul va fi prezentat în cadrul Campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni. Coordonatorii spectacolului sunt Nicu Mihoc și Laurențiu Blaga.
Din distribuție fac parte actorii: Delia Bălaşa, Steliana Bălăcianu, Claudia-Erika Domokos, Costin Gavază, Roxana Marian, Bianca Fărcaş şi Dana Pancu. Regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.
Accesul va fi liber în baza biletelor cu valoare 0, care vor putea fi ridicate de la casieria teatrului.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că se va renunţa la mediile semestriale, la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale şi că va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar.
„La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea pentru dialog social între Ministerul Educaţiei şi toţi partenerii de dialog pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru al Educaţiei şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial.
Structura anului şcolar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial iar modificarea esenţială care a fost deja agreată, discuţiile sunt în curs, este aceea că se renunţă la mediile semestriale, se renunţă la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an şcolar.
Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N+3, unde N este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an şcolar vor fi necesare cel puţin 5 note.
A fost stabilită poziţionarea vacanţei mobile din luna februarie în întreg sistemul naţional de învăţământ. Sunt 30 de judeţe care au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână, sunt zece judeţe care au decis ca vacanţa să fie în cea de-a doua săptămână a lunii februarie. Este vorba de judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Teleorman şi Prahova. Bucureşti şi Suceava au decis ca săptămâna de vacanţă din februarie să fie în cea de-a doua săptămână”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
Un sondaj efectuat cu participarea a peste 2.000 de adulţi din Statele Unite a constatat că femeile, spre deosebire de bărbaţi, se trezesc rar sau niciodată odihnite.
Multe femei din America au un somn de proastă calitate peste noapte şi sunt mai predispuse să sufere de somnolenţă în timpul zilei decât bărbaţii. Somnolenţa afectează activităţile zilnice a 81% dintre femei, faţă de 74% în cazul bărbaţilor, potrivit unui studiu realizat online.
Academia Americană de Medicină a Somnului susţine că adulţii ar trebui să doarmă cel puţin şapte ore pe noapte şi recomandă un program de somn, trezirea la aceeaşi oră în fiecare zi, chiar şi în weekend sau vacanţe, condiţii agreabile de somn – un dormitor liniştit, relaxant, confortabil şi răcoros.
Dispozitivele electronice trebuie oprite cu cel puţin 30 de minute înainte de culcare. Mesele copioase trebuie evitate. De asemenea, este interzis consumul de cofeină, nicotină şi alcool seara. Practicarea unui sport în mod regulat şi o dietă sănătoasă reprezintă reguli de aur pentru un somn odihnitor.
Stigmatizarea, sărăcia și lipsa accesului la servicii de bază, precum toalete și apă, duc la neacoperirea nevoilor de sănătate și igienă menstruală și la creșterea riscului de infecții în rândul femeilor și al fetelor, avertizează UNICEF. Aceste provocări devin și mai acute în cazul populației celei mai sărace, al grupurilor etnice, al refugiaților și al persoanelor cu dizabilități.
„Atunci când este accesibil tuturor, managementul sănătății și igienei menstruale poate contribui la eliminarea barierelor și poate ajuta adolescentele să devină femei sănătoase, educate și puternice”, a afirmat Kelly Ann Naylor, director al UNICEF în domeniul programelor WASH (apă, salubritate și igienă) și CEED (climă, mediu, energie și reducerea riscurilor de dezastre). „Cu toate acestea, până de curând, nu s-a prea acordat atenție definirii, monitorizării și realizării de investiții în domeniul sănătății menstruale”.
Deși într-un ritm lent, se monitorizează și se recunoaște tot mai des importanța managementului sănătății și igienei menstruale. În 2020, 42 de țări dețineau date reprezentative la nivel național cu privire la cel puțin unul dintre cei patru indicatori, iar 31 dintre acestea dețineau informații referitoare la cel puțin trei indicatori. Aproape jumătate dintre aceste state sunt țări din Africa Subsahariană. Nicio țară cu venituri ridicate nu deținea date la nivel național referitoare la vreunul dintre indicatori.
Potrivit celei mai recente analize, limitările ce afectează participarea la activități școlare, profesionale și sociale în timpul menstruației variază în funcție de caracteristicile geografice, socioeconomice și individuale. Printre factorii des întâlniți se numără stigmatizarea și lipsa accesului la produse de igienă menstruală. De asemenea, numeroase fete nu sunt familiarizate cu menstruația înainte de primul lor ciclu, ceea ce le poate afecta modul de percepere și de înțelegere a menstruației.
În medie, rata neparticipării este mai mare în rândul fetelor și femeilor mai tinere: 15% dintre fetele din Burkina Faso, 20% dintre fetele din Coasta de Fildeș și 23% dintre fetele din Nigeria au absentat de la școală în ultimele 12 luni din cauza ciclului menstrual.
Peste jumătate dintre femeile din Bangladesh și peste două treimi dintre cele din Nepal au afirmat că nu au luat parte la activitățile cotidiene în timpul menstruației. În Ciad și Republica Centrafricană, una din trei femei a declarat acest lucru.
În Bangladesh și Egipt, cele două țări care dețin date la nivel național, doar 32%, respectiv 66% dintre fete erau familiarizate cu menstruația înaintea declanșării ciclului. În Egipt, 74% dintre fetele nefamiliarizate cu ciclul menstrual au fost șocate, s-au speriat sau au plâns la prima menstruație. În Bangladesh, 69% dintre fete au fost speriate.
Nivelul utilizării produselor de igienă menstruală și al accesului la un spațiu intim pentru a se spăla și a se schimba este ridicat în majoritatea țărilor incluse în raport. Cu toate acestea, femeile și fetele cele mai vulnerabile continuă să întâmpine provocări majore.
Rata utilizării produselor de igienă menstruală variază între 81% și 100% în majoritatea statelor. Totuși, 6% dintre femeile din Niger folosesc hârtie, 12% dintre femeile din Burkina Faso folosesc doar lenjeria intimă și 11% dintre femeile din Etiopia nu folosesc nimic.
Nivelul accesului la un spațiu intim pentru a se spăla și a se schimba variază între 80% și 99% în majoritatea statelor care dețin date. Totuși, doar 52% dintre femeile din Niger, 56% dintre cele din Tunisia și 74% dintre femeile din Burkina Faso au acces la astfel de spații.
Diferențele sunt reduse între mediul urban și cel rural în ceea ce privește utilizarea produselor de igienă menstruală, cu excepția Republicii Populare Democrate Laos, a Etiopiei și a Nigerului, unde rata de utilizare a acestor produse este cu peste 10% mai mare în mediul urban decât în mediul rural.
Totuși, spațiile intime sunt mai puțin accesibile în mediul rural decât în localitățile urbane. În 12 țări care dețin date, cel puțin una din 10 femei și fete din mediul rural nu a avut acces la un spațiu intim în care să se spele și să se schimbe în timpul ultimei menstruații.
Grupurile etnice și persoanele aflate în situații de urgență întâmpină provocări și mai mari, având un acces mai redus la produse de igienă menstruală și la dotări de bază și confruntându-se cu mai multe limitări în planul participării decât restul populației.
În Republica Populară Democrată Laos, se observă un decalaj de peste 30 de procente între Mon-Khmer și Lao-Tai în ceea ce privește proporția celor care dispun de un spațiu intim pentru a se spăla și a se schimba și utilizarea produselor de igienă menstruală. În Republica Centrafricană, probabilitatea de a participa la activitățile cotidiene în timpul menstruației este cu aproximativ 20% mai mare în cazul femeilor Haoussa decât în rândul femeilor Mboum.
Datele strânse în taberele de refugiați din opt țări relevă diferențe în ceea ce privește gradul de satisfacție. Aproape toate femeile au raportat că sunt mulțumite de produsele de igienă menstruală și spațiile dedicate în Mozambic și Irak, comparativ cu mai puțin de jumătate dintre femeile din taberele de refugiați situate în Camerun, Malawi și Sudanul de Sud.
„Investițiile în managementul igienei menstruale vor aduce beneficii fetelor de azi, femeilor de mâine și generației viitoare”, a adăugat Naylor.
Peste 100 de designeri, 40 de show-uri de modă şi un catwalk impresionant construit în Grădinile Palas din Iași, concerte care vor îmbogăţi atmosfera şi vor putea fi urmărire live – toate acestea vor putea fi văzute în acest weekend la Romanian Fashion Week.
Potrivit organizatorilor, Romanian Fashion Week are, în acest an, două secţiuni – Romanian Designers şi IF Platform, dedicate prezentării colecţiilor a zeci de designeri consacraţi, dar şi tineri, precum şi RE:CUT, o expoziţie inedită de fashion.
„Romanian Designers este secţiunea dedicată celor care şi-au transformat pasiunea într-un brand de succes pe piaţa românească şi/sau pe cea internaţională. La fiecare ediţie, inclusiv la cea din acest an, sunt invitaţi să participe în această secţiune doar cei care şi-au demonstrat atât continuitatea în lumea modei, cât şi dorinţa de a evolua. Curatorul Romanian Designer este stilistul Ovidiu Buta”, au anunţat reprezentanţii Romanian Creative Week, sub umbrela căreia se desfăşoară şi Romanian Fashion Week.
Considerat evenimentul de modă cu cel mai mare impact la nivel naţional, dar şi o rampă de lansare a tinerelor talente, Romanian Fashion Week pune accentul, anul acesta, pe responsabilitate, inovare, circularitate şi pe grija pentru viitor în designul vestimentar.
„IF Platform, secţiunea de fashion îndreptată spre tinerele talente, dar şi spre creaţiile de echipă provenite de la cele patru universităţi participante, este coordonată de designerii Lucian Broscăţean şi Ioana Ciolacu. RE:CUT, expoziţia-surpriză din cadrul festivalului de fashion, organizată la Palatul Culturii din Iaşi, avându-l drept curator pe Ovidiu Buta”, au precizat organizatorii.
Festivalul Filmului Francez (FFF), cel mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naționale, îşi dezvăluie noua identitate digitală: www.festivalff.ro Pe site-ul web proaspăt lansat, cinefilii pot consulta detaliile filmelor, secţiunile şi programul complet al festivalului.
Peste 100 de proiecţii de film se vor desfăşura anul acesta în cinematografe, în spaţii culturale alternative, dar şi în aer liber, între 1 și 12 iunie, în 11 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.
În Cluj-Napoca, proiecțiile vor avea loc între 2 și 5 iunie la cinematograful Victoria și în aer liber, în curtea Institutului Francez (str. IIC Brătianu 22).
Cea de-a 26-a ediție a festivalului, organizată de Institutul Francez din România
împreună cu partenerii săi, este plasată sub semnul privirii, al explorării şi al empatiei, prin deviza „ochii noștri larg deschiși”.
Festivalul propune spectatorilor din Cluj şi o întâlnire deosebită cu regizorul Cristian Mungiu și echipa filmului său R.M.N., prezentat anul acesta în competiție la Cannes.
Luni începe Brașov Open. Turneul va avea loc în perioada 30 mai – 5 iunie, pe terenurile bazei sportive Olimpia. Competiția este organizată de Federația Română de Tenis și este inclusă în calendarul ITF World Tennis Tour.
Valoarea totală a premiilor este de 60.000 de dolari, iar accesul publicului este gratuit.
La concurs vor lua parte 60 de jucătoare profesioniste. Pe tabloul de calificări se regăsesc 10 sportive din România, iar cea mai bine clasată româncă înscrisă în competiție va fi Alexandra Ignatik, fostă Cadanțu, locul 151 WTA.
Unguroaica Pana Udvardy, locul 84 WTA, este cea mai bine clasată sportivă care a confirmat prezența la prima ediție a Braşov Open.
Acesta este primul din cele 5 turnee pe care Federația Română de Tenis şi Consiliului Județean Braşov le vor organiza sub Tâmpa anul acesta.
Vineri, 27 mai 2022, începând cu ora 13:30, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iași, are loc Festivalul-concurs de folclor „Cântec, joc și port străbun”.
Concursul se adresează tinerilor pasionați de folclor din municipiul Iași.
În cadrul concursului vor evolua 30 de participanți înscriși la cele trei secțiuni: cântec popular, dans popular, port popular.
Juriul este format din specialiști în domeniu, cadre didactice atât din învățământul preuniversitar, cât și din cel universitar.
Toți concurenții vor primi diplome de participare, iar laureații vor primi distincții și premii.
Supraconsumul celor mai bogate țări distruge mediul în care trăiesc copiii lumii!
Publicat de Andra Radu,
26 mai 2022, 12:00 / actualizat: 26 mai 2022, 13:01
Majoritatea statelor bogate creează un mediu nesănătos, periculos și nociv pentru copiii din întreaga lume, potrivit ultimului raport de bilanț publicat astăzi de Biroul de Cercetare al UNICEF – Innocenti.
Al 17-lea raport de bilanț Innocenti: locuri și spații compară modul în care 39 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și ale Uniunii Europene (UE) reușesc să asigure un mediu sănătos copiilor. Raportul prezintă indicatori precum expunerea la poluanți nocivi, inclusiv la aer toxic, pesticide, umezeală și plumb, accesul la lumină, spații verzi și drumuri sigure, dar și modul în care contribuie aceste țări la criza climatică, la consumarea resurselor și la dispersarea deșeurilor electronice.
Potrivit raportului, dacă fiecare persoană din lume ar consuma resurse în ritmul cetățenilor din statele OCDE și UE, ar fi nevoie de echivalentul a 3,3 Terre pentru a face față nivelului de consum. Dacă fiecare persoană din lume ar consuma resurse în ritmul cetățenilor din Canada, Luxemburg și Statele Unite ale Americii, ar fi nevoie de cel puțin cinci Terre.
Spania, Irlanda și Portugalia se află în fruntea clasamentului general, însă niciuna dintre țările membre ale OCDE și UE nu reușește să asigure un mediu sănătos pentru toți copiii din perspectiva tuturor indicatorilor. Unele dintre cele mai bogate țări, inclusiv Australia, Belgia, Canada și Statele Unite ale Americii, au un impact semnificativ și extins asupra mediului înconjurător la nivel mondial – impact măsurat în funcție de emisiile de CO2, de deșeurile electronice și de consumul de resurse pe cap de locuitor – și ocupă poziții codașe în ceea ce privește crearea unui mediu sănătos pentru copii în interiorul granițelor lor. În schimb, cele mai puțin înstărite state membre ale OCDE și UE din America Latină și Europa au un impact mult mai redus la nivel mondial.
„Pe lângă faptul că nu reușesc să creeze un mediu sănătos pentru copii în interiorul granițelor lor, majoritatea țărilor înstărite contribuie și la distrugerea mediului în care trăiesc copiii din alte părți ale lumii”, a afirmat Gunilla Olsson, directorul Biroului de Cercetare al UNICEF – Innocenti. „Vedem uneori țări care asigură un mediu destul de sănătos copiilor de pe teritoriul lor, dar care sunt printre cele mai poluante state, distrugând mediul în care trăiesc copiii din afara granițelor lor”.
Raportul prezintă și alte constatări:
• Peste 20 de milioane de copii care trăiesc în țările din această categorie au un nivel ridicat de plumb în sânge. Plumbul este una dintre cele mai periculoase substanțe toxice întâlnite în mediu.
• Finlanda, Islanda și Norvegia ocupă primele trei poziții în ceea ce privește crearea unui mediu sănătos pentru copiii lor, dar se află printre ultimele țări în clasamentul mondial, cu o rată ridicată a emisiilor, a deșeurilor electronice și a consumului.
• În Islanda, Letonia, Portugalia și Regatul Unit, unu din cinci copii este expus umezelii și mucegaiului în propria locuință; iar în Cipru, Ungaria și Turcia, peste unu din patru copii se află în această situație.
• Mulți copii respiră aer toxic atât în exterior, cât și interiorul casei lor. Mexicul se confruntă cu cea mai mare scădere a numărului de ani de viață sănătoasă din cauza poluării aerului, mai precis 3,7 ani la 1.000 de copii, în timp ce Finlanda și Japonia înregistrează cea mai mică scădere, adică 0,2 ani.
• În Belgia, Republica Cehă, Israel, Olanda, Polonia și Elveția, peste unu din 12 copii este expus unui nivel ridicat de poluare cu pesticide. Poluarea cu pesticide a fost asociată cu cancerul, inclusiv cu apariția cazurilor de leucemie la copii, și poate afecta sistemul nervos, sistemul cardiovascular, sistemul digestiv, sistemul reproductiv, sistemul endocrin, sistemul sangvin și sistemul imunitar al copilului.
România se află pe ultima poziție în raportul Innocenti – locul 39 – atât în ceea ce privește dimensiunea „Lumea copilului” (care include indicatori precum poluarea aerului și a apei, intoxicația cu plumb), cât și în privința dimensiunii „Lumea din jurul copilului” (include indicatori precum supraaglomerarea, spațiul verde urban, siguranța rutieră), dar se găsește pe locul 2 la dimensiunea „Lumea în general” (ex: generarea de deșeuri electronice, generarea de CO2 în urma consumului). Acest lucru înseamnă că, deși condițiile de trai ale copiilor au deficiențe, țara este printre cele mai puțin responsabile pentru distrugerea mediului înconjurător în general.
Constatări-cheie privind România:
din cauza poluării aerului, aproximativ 2 ani de viață sănătoasă se pierd la 1.000 de copii (valoare ridicată a indicatorului);
poluarea apei cauzează pierderea a 1.9 ani de viață sănătoasă la 1.000 de copii (valoare ridicată);
circa 10% dintre copii au un nivel crescut de plumb în sânge (valoare ridicată);
29% dintre copii trăiesc în locuințe supraaglomerate (valoare ridicată);
aproximativ 2,3 ani de viață sănătoasă se pierd la 1.000 de copiii cu vârsta între 0-14 ani, din cauza accidentelor rutiere (valoare ridicată);
93% dintre adolescenții de 15 ani au propriul pupitru și un spațiul liniștit de studiu;
dacă toate țările din lume ar consuma resurse la același nivel cu al României, ar fi necesare 2,1 Terre pentru a acoperi acest consum (valoare relativ scăzută pentru grupul de țări analizate);
o persoană generează în medie 11,4 kg de deșeuri electronice anual (valoare scăzută);
doar 61% din tinerii de 15 ani sunt conștienți de schimbările climatice;
circa 29% dintre tinerii de 15 ani sunt implicați în susținerea măsurilor de protecție a mediului.
UNICEF pledează pentru următoarele măsuri în vederea protejării și îmbunătățirii mediului în care trăiesc copiii:
1. Autoritățile naționale, regionale și locale trebuie să aducă îmbunătățiri imediate mediului în care trăiesc copiii, prin reducerea deșeurilor, a poluării aerului și a poluării apei și prin asigurarea unor locuințe și cartiere de calitate.
2. Ameliorarea mediului în care trăiesc copiii cei mai vulnerabili. De obicei, copiii din familii sărace sunt mai expuși riscurilor ecologice decât copiii din familii înstărite. Acest lucru agravează și amplifică dezavantajele și inechitățile existente.
3. Asigurarea unor politici de mediu adaptate la nevoile copiilor. Guvernele și responsabilii de politici ar trebui să se asigure că procesul decizional reflectă nevoile copiilor. Adulții care iau decizii la orice nivel, de la părinți până la politicieni, trebuie să asculte și să țină cont de părerile copiilor atunci când adoptă politici care afectează în mod disproporționat generațiile viitoare.
4. Implicarea copiilor ca principalii actori ai viitorului: cu toate că problemele ecologice din prezent îi vor afecta cel mai mult, copiii sunt cel mai puțin în măsură să influențeze cursul evenimentelor. Adulții care iau decizii la orice nivel, de la părinți până la politicieni, trebuie să asculte și să țină cont de părerile copiilor atunci când adoptă politici care afectează în mod disproporționat generațiile viitoare.
5. Guvernele și companiile ar trebui să adopte în prezent o serie de măsuri eficiente pentru a-și respecta angajamentele pe care și le-au asumat cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050. De asemenea, adaptarea la schimbările climatice ar trebui să se numere printre acțiunile prioritare ale guvernelor și comunității internaționale în diferite sectoare, de la educație până la infrastructură.
„Avem datoria față de noi înșine și față de generațiile viitoare să creăm locuri și spații mai bune, care să le permită copiilor să se dezvolte”, a declarat Olsson. „Creșterea cantității de deșeuri, poluanții nocivi și epuizarea resurselor naturale afectează sănătatea fizică și mintală a copiilor noștri și amenință sustenabilitatea planetei noastre. Trebuie să adoptăm politici și practici care să protejeze mediul natural de care depind cel mai mult copiii și tinerii”.
Sistemul Ro-ALERT „Copil dispărut” a devenit operaţional!
Publicat de Andra Radu,
26 mai 2022, 10:00 / actualizat: 26 mai 2022, 11:45
Sistemul RoALERT- Copil dispărut, prin intermediul căruia populaţia va fi anunţată despre dispariţia unui copil şi semnalmentele acestuia a fost operaţionalizat, transmite Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei dezbateri organizate la sediul Guvernului, în contextul Zilei Internaţionale a Copilului Dispărut.
În debutul evenimentului, consilierul de stat Mădălina Turza a anunţat operaţionalizarea sistemului RoALERT- Copil dispărut, cu sprijinul IGPR, DSU şi STS. Sistemul este parte integrantă din Programului Naţional al Guvernului „Din grijă pentru copii”.
Conform unui comunicat transmis de Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară, principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precădere cele de natură sexuală.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate nu ar raporta un abuz către autorităţi din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuţi, a lipsei de încredere în reprezentanţii autorităţilor, a accesului limitat la servicii de sprijin şi de teama de a fi judecaţi de familie.
În urma dezbaterilor, consilierul de stat Mădălina Turza a propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea priorităţilor de intervenţie pe termen scurt şi mediu în domeniul prevenirii şi combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care îşi va începe activitatea în luna iunie.
Publicat de Andra Radu,
25 mai 2022, 16:00 / actualizat: 25 mai 2022, 17:38
Cheia pentru ca un cuplu să fie fericit și durabil se află în calitatea legăturii emoționale dintre cele două persoane. Elemente precum buna comunicare sau empatia fac ca relația de cuplu să crească pe zi ce trece și să devină mai puternică într-un mod important. Această legătură constă în preocuparea reciprocă pe care ambii membri ai cuplului o manifestă unul pentru celălalt.
În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), o relație sănătoasă se bazează pe angajamentul ambelor părți atât în a oferi cât și a primi. Pentru ca aceasta legătură să aibă loc, nu este suficientă doar dragostea celor doi, ci este necesară existența unei comunicări fluide între cei doi pentru a evita eventualele lupte sau conflicte care pot apărea în timp.
„În afară de aceasta, există câteva elemente cheie care vor duce la realizarea conexiunii emoționale: Empatia este esențială atunci când vine vorba de a avea o legătură cu cealaltă persoană. A fi capabil să înțelegi sentimentele și emoțiile celeilalte persoane în orice moment întărește legătura de cuplu. A simți că celălalt te înțelege, face uniunea mult mai puternică și, prin urmare, conexiunea emoțională în sine. Într-un partener stabil și puternic există ceva mult mai important decât iubirea însăși: complicitatea dintre ambele persoane. A putea fi complici unul cu celălalt este un lucru minunat în orice tip de relație și va face conexiunea emoțională cu adevărat reușită. Uneori nu este necesar să spui nimic, doar privirile sau gesturile sunt suficiente pentru a ști ce își dorește cuplul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, specialistul este de părere că un alt aspect cheie pentru ca un cuplu să funcționeze sănătos și cu împlinire este existența unei bune comunicări la nivel emoțional, respectiv a-și comunica în mod concret unul celuilalt ceea ce simt.
„Din păcate, multe cupluri se despart și nu se concretizează din cauza lipsei de comunicare emoțională dintre ambele persoane. Ultimul aspect de luat în considerare într-o relație care funcționează bine este tipul de atașament care există între cei doi. Partenerii dintr-un cuplu trebuie să aibă libertate pentru a putea face anumite lucruri, dar au nevoie și de cineva căruia îi pasă de ei și îi iubește. Atașamentul sigur și sănătos este să știi că poți conta pe partenerul tău în orice situație și că te va sprijini în momentele grele. Persoana iubită va fi mereu fericită pentru fericirea celuilalt și se va putea baza pe cineva în care se poate avea încredere fără nicio problemă”, consideră psihologul.
Cum construim conexiunea emoțională în cuplu?
Atingerea conexiunii emoționale dorite în cadrul cuplului nu este ușoară sau simplă. Este nevoie de mult efort și angajament de ambele părți ale relației. Este o sarcină care necesită îndeplinire zilnică și constant în timp. Micile detalii de zi cu zi se vor forma și vor crea o astfel de conexiune. Numai în acest fel conexiunea emoțională va fi reală și legătura dintre cei doi parteneri va deveni mult mai puternică.
„Fără o conexiune emoțională puternică, relația nu poate continua mult timp. Pentru că aceasta ajută cuplul să creeze o legătură puternică între membrii săi. Este nevoie de timp pentru a construi un atașament emoțional sigur (sănătos, bazat pe siguranță, încredere). Este un proces gradual și cuplul trebuie să investească o doză efort și atenție pentru a dezvolta o conexiune emoțională de lungă durată”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Conștientizare în soluționarea conflictelor
Primul pas este recunoașterea problemei existente. Când putem identifica problemele, putem lua măsuri în consecință. Este benefic să depășești orice dificultate într-o relație. Putem fi conștienți de semnele deconectării emoționale, inclusiv de a nu petrece timp împreună sau de a nu comunica în mod corespunzător. Există și alte semne precum că nu te simți în siguranță în timp ce vorbești cu celălalt și te simți singur în această relație. Este recomandat ca toate cuplurile să rămână conștiente de aceste semne pentru a preveni deconectarea emoțională.
„Deconectarea emoțională și de comunicare este o problemă serioasă pentru orice relație. Așadar, este foarte important să te consulți cu partenerul. Fixați o zi și o oră convenabile și purtați o conversație. O bună comunicare ar putea fi cea mai bună modalitate de a rezolva problemele relației. Uneori, un partener este conștient de problemă, în timp ce altul nu este complet conștient și apar tensiuni. În acest caz, o bună comunicare îi poate ajuta pe amândoi să vină pe același teren. Amândoi își pot da seama că sunt deconectați emoțional”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum influențează inteligența emoțională (EQ) relația?
Inteligența emoțională (EQ) este secretul relațiilor intime de durată, în mare parte pentru că ne face extrem de conștienți de schimbările – mari și mici – care au loc în mod constant în noi înșine și în ceilalți. Crescându-ne EQ-ul, putem dobândi sensibilitatea pe care fiecare dintre noi o caută mereu la celălalt. Vom simți automat, prin conștientizare activă și empatie, micile schimbări în dinamica relației de dragoste, care semnalează nevoia de acțiune.
Nu trebuie să alegem partenerii greșiți, să ajungem în mai multe căsătorii/relații eșuate sau să lăsăm romantismul să dispară din relațiile noastre de lungă durată. Nu trebuie să lăsăm nevoile conflictuale și dorința să intervină între doi oameni care se iubesc. Nu trebuie să ne resemnăm cu plictiseala sau cearta în viața amoroasă.
„Avem potențialul de a atinge tipul de iubirea la care visăm cu toții – intimitate profundă, bunătate reciprocă, angajament real, grijă sufletească – pur și simplu datorită empatiei, abilității noastre înnăscute de a împărtăși experiența emoțională. Dar pentru a ajunge la apogeul romantismului avem nevoie de toate abilitățile unui EQ ridicat: conștientizare emoțională profundă pentru a evita confundarea infatuării sau a poftei cu dragostea de durată, acceptarea de a experimenta emoții care ar putea dăuna unei relații dacă ar fi lăsate să se deterioreze și o conștientizare activă și vigilentă pentru a evalua ceea ce funcționează și ce nu.
Din fericire, EQ-ul nostru nu trebuie să fi atins apogeul înainte de a ne lansa în dragoste. De fapt, pentru mulți oameni, îndrăgostirea servește drept motivație pentru reeducarea inimii. De aceea, persoanele preocupate de continua creștere personală, descoperă că două EQ-uri ridicate se adaugă la o dragoste care nu se oprește niciodată din creștere, nu pierde niciodată entuziasmul și îi întărește întotdeauna pe amândoi, atât individual, cât și colectiv”, conchide psihologul.
În cadrul unei eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române din București, marți, 24 mai 2022, ora 19:30, au fost anunțați nominalizații pentru Premiile FICȚIUNEA.
Nominalizările la Premiile FICȚIUNEA
Cel mai creativ artist vizual
Bogdan Simion (Cobzarul) – pentru prestațiile inedite din cadrul numeroaselor emisiuni radio și TV
Alina Grigore – pentru regia lungmetrajul său de debut, Crai Nou („Blue Moon”), câștigător al marelui premiu la Festivalul Internațional de Film San Sebastian.
Bogdan Farcaș – pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei), pentru care a primit Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.
Claudiu Bleonț – pentru rolul lui Crăcănel din D-ale carnavalului (r. Alexandru Dabija), TNB
Andrei Huțuleac – pentru filmele #dogpoopgirl și Copacul dorințelor.
Suzana Dan – pentru originalitatea promovării ideii de creație și ficțiune
Ileana Negrea, Jumătate din viaţa mea de acum, frACTalia, 2021
Liviu G. Stan – Salamandre, Litera, bpc, 2021
Ioana Iuna Șerban – Un viitor care se potrivește trecutului, Ed. Vellant, 2021
Cristian Fulaș – Ioșca, Polirom, 2021
Flavius Ardelean – Vene rare, Nemira, 2021
Radu Găvan – Isus din întuneric, Litera, bpc, 2021
Premiul Personalitatea artistică a anului:
Tudor Giurgiu – pentru crearea unui mediu de stimulare a creației și pentru viziunea sa particulară asupra ficțiunii.
Horia Sârghi (pentru cel mai creativ, cult și veridic podcast)
Razvan Mazilu (pentru latura hibridă și originalitatea spectacolelor sale)
Horațiu Mălăele (pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).
Ioan Cristescu – pentru una dintre cele mai coerente și intense activități de stimulare a creativității ficționale (teatru, film, literatură etc), pentru care MNLR a și primit anul trecut DASA AWARD.
Bogdan Alexandru Stănescu – pentru crearea colecției de ficțiune străină „Anansi. World fiction”, la Pandora M.
Lila Passima – pentru originalitatea temelor de reconstrucție antropologică a universului etnic.
Reamintim că nominalizații sunt selectații din propunerile făcute de membrii Asociației Creatorilor de Ficțiune în colaborare cu revista OPT motive-Ficțiunea.
Premiile vor fi anunțate în cadrul unei festivități care va avea loc în seara de 8 iunie, pe Plaja Neversea, din Constanța, la ora 19:00.
Anul acesta Premiile Ficțiunea beneficiază de sprijinul Centrului Cultural „Teodor Burada” al Consiliului Județean Constanța.
Juriul este constituit din:
Doina Ruști – scriitoare
Adriana Irimescu – actriță
Andrei Boncea – producător de film.
„Cred cu tărie în arta hibridă, într-o nouă formă de expresie care a început timid de trei decenii încoace. Între literatură, artele plastice, film sau muzică au crescut treptat teritorii de graniță, din ce în ce mai întinse, pregătite să-și declare autonomia.
Filmul de artă, clipurile artistice, pictura tematică, muzica bazată pe text sau pe o temă literară, poezia ca manifestare vizuală, numeroasele forme ale artelor spectacolului, micro-ficțiunile, flash-ul literar, „instalațiile” simbolice, adeseori bazate pe literatură, reinterpretarea spațiului exterior prin varii modele, de la filmările cu dronă, mixate pe impresii tematice, la ingenioasele informații animate sau la imaginile parodice, care au umplut netul etc. totul tinde spre o schimbare majoră a sensului creației.
Ne aflăm în plină epidemie creativă. Gândiți-vă doar la milioanele de clipuri (testimoniale sau simple înregistrări cu telefonul), în care un om a simțit nevoia de a-și împărtăși imaginarul casnic, și vă veți afla în centrul expansiunii. Toate aceste schimbări și mai ales diversificarea actului creativ au dus la apariția Asociației Creatorilor de Ficțiune (ACF), care aduce alături scriitori, actori, artiști plastici, cineaști, regizori, critici și cronicari din domeniul ficțiunii, fotografi, creatori de concepte artistice, oameni capabili să creeze sau să ia parte la o creație colectivă etc.
În principiu, orice membru al asociației poate face propuneri, iar creatorii propuși de cel puțin două persoane vor intra pe lista nominalizaților. Juriul va fi întotdeauna compus doar din 3 persoane. Mi se pare absurd să mimăm obiectivitatea aducând oameni mulți, de cele mai multe ori anunțați în ultimul moment, pentru ca până la urmă să hotărască tot o singură persoană, autoritatea ocultă ori rețeaua nevăzută. Cred sincer că e nedreaptă situația de nominalizat. Nominalizatul e un om adus să dea greutate celui care ia premiu.
Cum totul este subiectiv în lume, am decis ca listele cu nominalizații să fie suficient de lungi. Fiecare om de pe acea listă merită premiul. Pentru fiecare categorie va hotărî un singur om, justificându-și public alegerea, prezentând calitățile fiecărei opere/persoane nominalizate.”– Doina Ruști.
Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual
Publicat de Andra Radu,
25 mai 2022, 12:20 / actualizat: 25 mai 2022, 17:32
25 mai este Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual. Cu această ocazie, oamenii legii atrag atenția asupra riscurilor la care sunt expuși minorii atunci când pleacă de acasă, dar și asupra motivelor care îi îndeamnă să facă astfel de alegeri.
7.577 de sesizări privind dispariții de copii au fost înregistrate în România, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. În majoritatea cazurilor este vorba despre minori de peste 14 ani, iar una dintre cauzele principale este lipsa de atenție sau de interes față de nevoile copilului.
În ultimul an, oamenii legii au desfășurat peste 4.000 de activități preventive, la nivel național, de care au beneficiat circa 150.000 de copii și 50.000 de adulți (părinți, bunici, tutori legali sau cadre didactice).
Reamintim că, în România, funcționează numărul unic european pentru semnalarea copiilor dispăruți – 116.000, gestionat de Asociația Telefonul Copilului, care, alături de alte 31 de organizații europene, reprezintă Federația Europeană pentru copiii dispăruți și exploatați sexual – Missing Children Europe.
Acest număr poate fi folosit pentru semnalarea dispariției unui copil de orice cetățean care se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Filarmonica de Stat Oradea prezintă, miercuri, 1 iunie, un concert special pentru copii, părinți şi bunici, ce cuprinde muzică din desene animate.
Cele 11 piese din concert sunt astfel alese încât să fie pe placul copiilor şi vor fi interpretate de Ansamblul de suflători al Filarmonicii de Stat Oradea, dirijat de Lorenzo Moroni.
„În fiecare zi copiii sunt în centrul atenţiei. Însă, pe 1 iunie avem un motiv în plus să îi sărbătorim, să ne bucurăm de zâmbetul şi inocenţa lor şi să le dedicăm diferite activităţi”, a transmis, marţi, Filarmonica, într-un comunicat.
Sursa foto: https://filarmonicaoradea.ro/
În program:
Ballard McDonald: Parade of Wooden Soldiers
Pharrel Williams: Happy from Despicable Me 2
John Moss: Cars
Paul Murtha: Let it Go from Frozen
Hans Curtin: The Flinstones
John Cale: Shrek
Michael Giacchino: Up
Leroy Anderson: The Typewriter
Paul Jennings: Aladdin
Randy Newman: Toy Story
Klaus Badelt: Pirates of Caribbean
Concertul „Muzică din desene animate” al Filarmonicii de Stat Oradea va avea loc în sala Enescu-Bartok, începând cu ora 17:00.
Peste un million de români și-au votat deja zonele turistice favorite din România, în competiția „Destinația anului”, lansată de un post TV în parteneriat cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, alături de Alianța pentru Turism.
Dintre finaliste, Brașovul, Târgoviște și Iași sunt orașele care conduc detașat, dar la distanță de circa 1.000 de voturi unul de celălalt.
La categoria „Localități turistice”, Toplița, Dărmănești și Brezoi se luptă pentru primul loc. Până în acest moment, Toplița conduce detașat, cu circa 3.000 de voturi în avans față de celelalte două localități intrate în finală, anunță organizatorii competiției.
Votul continuă până în data de 31 mai, iar destinațiile cu cel mai mare scor total, câștigătoarele etapei naționale, vor fi anunțate pe 25 Iulie (City Break) și 2 Iulie (Localități Turistice).
Lucrările la Institutul Regional de Cardiologie din Iași trebuie împărțite pe mai multe etape a afirmat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Șeful forului județean a declarat că valoarea aproximativă a proiectului se va ridica la 300 de milioane de euro. Până la sfârșitul săptămânii va fi primită documentația tehnică de avizare a lucrărilor.
Reprezentanții autorităților județene ieșene au solicitat ca o parte a lucrărilor să fie susținute financiar prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
De 1 Iunie, copiii, alături de părinți și bunici, sunt așteptați de la ora 10:00, la sediul central al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, la evenimentul „Japonia departe-aproape de Bacău”.
Evenimentul se va desfășura astfel:
demonstraţie de arte marţiale japoneze
atelier de ikebana
scurtă introducere în lumea haiku-ului, prezentări de carte
prezentări power point, invitaţi şi surprize pe care coordonatorii proiectului au ales să nu le dezvăluie anterior.
Scopul proiectului este acela de dezvoltare a culturii generale şi interesul lor pentru lucurile frumoase cum ar fi artele marţiale japoneze, ikebana, haiku-ul şi multe altele, descoperind în acelaşi timp o lume interesantă şi fascinantă.
Pe 1 Iunie va avea loc Ziua Porților Deschise la Serele RAADPFL și la Grădina Zoologică din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova.
Astfel, între orele 09:00 și 13:00, copiii se vor putea bucura de flori, animale și dulciuri. Vor putea să descopere etapele plantării unei flori, de la stadiul de sămânță și până la înflorire, iar la Grădina Zoologică vor avea posibilitatea să hrănească maimuțele și să afle de la reprezentanții grădinii povestea animalelor.
Alături de copii vor fi și actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri care vor prezenta, de la ora 11:00, un spectacol interactiv, la Zoofetărie (lângă țarcul maimuțelor).
Pe parcursul evenimentului, cei prezenți pot participa la o serie de concursuri.
Irina Begu și Ana Bogdan debutează luni la Roland Garros și vor putea fi urmărite de către fanii români prezenți la Roland Garros.
De la ora 12:00, Ana Bogdan va juca împotriva Viktoriei Azarenka din Belarus. După ora 18:00, Irina Begu o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini.
Sorana Cîrstea este prima româncă ajunsă în turul doi la Roland Garros. În schimb, Gabriela Ruse a fost învinsă de Elise Mertens, duminică, în prima rundă a turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara nu au fost incluse în programul de luni, anunțat de către organizatori. Româncele vor debuta marți.
Ultima ediție de primăvară a Caravanei Gaudeamus Radio România 2022 (cel puțin din punct de vedere calendaristic!) se va desfășura între 25 și 29 mai în Piața Libertății din Timișoara.
Cel mai citit târg de carte din țară, de la cel mai ascultat radio, a ajuns acum la ediția cu numărul 127, palmares care confirmă statutul de reper al pieței naționale de carte al întregului proiect inițiat de Radiodifuziunea Română în urmă cu aproape trei decenii.
Ediția bănățeană a Târgului de Carte Gaudeamus este organizată de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, iar în postura de președinte de onoare al evenimentului se va afla domnul Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara.
Deschiderea oficială a acestei ediții va avea loc miercuri, 25 mai, la ora 12.15; programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 21:00. Accesul publicului este gratuit.
În premieră pentru Timișoara, evenimentul va fi găzduit de mai multe pavilioane expoziționale, într-o formulă de amenajare relaxată și atractivă practicată începând din anul 2021.
Peste 40 de participanți, reprezentând câteva dintre cele mai active domenii din industria cărții și a materialelor educative – edituri, agenții de difuzare de carte românească și străină, producători și distribuitori de jocuri educaționale și muzică – le propun timișorenilor, pentru săptămâna viitoare, cele mai recente apariții editoriale, best seller-uri și titluri în curs de afirmare, oferte și pachete speciale.
Prin intermediul standurilor virtuale, „oglinda” târgului desfășurat în formatul clasic în Piața Libertății și al evenimentelor transmise live, website-ul www.gaudeamus.ro va oferi și celor care nu vor fi prezenți în Timișoara în acest interval prilejul de a participa online a această ediție.
Pentru mai multe informații despre participanții la această ediție și programul integral al evenimentelor care se vor derula cu acest prilej, puteți accesa website-ul www.gaudeamus.ro.
Campionatul Național de floretă pentru seniori se dispută sâmbătă și duminică la Timișoara, la sala C. Jude. Vor fi stabiliți campionii naționali și la individual și pe echipe.
La feminin, CSU Politehnica Timișoara va avea două echipe la start. Prima, compusă din Rebeca Cândescu, Ana Boldor, Andreea Gheorghe, Teodora Sîrbu, iar cea de-a doua în formula Petra Magyar, Alexandra Lazin, Bikfalvi Ingrid Miti, Ecaterina Gorobeț.
În plus, în concursul individual feminin vor concura alte trei timișorence, Catinca Polschi, Miruna Husu și Diana Șuta.
La masculin, CSU Poli îi va avea în concurs pe Bodo Benjamin , Eugen Vadaniuc, și Mihail Barbânța.
Competiția începe sâmbătă, la ora 9:00, cu meciurile din grupele concursului individual al fetelor.
Organizatorii Festivalului Young Island au anunţat, joi, că 40 de artiști vor urca pe cele trei scene ale evenimentului programat pe Insula de Agrement din Bacău, în perioada 22 – 24 iulie.
Printre artiştii de marcă de la această ediţie se numără Ferry Corsten, Paul Van Dyk, Sander van Doorn, Mattn, Nana, Carla’s Dreams, Spike, Trupa Andre, Dirty Nano, Aqila, Ştefano Noferini, Alex Kennon, Isabela Clerc, Dj Dark, Horatio, Vali Barbulescu, Hrisq, Just2, LucaM, Ian, Oscar, Marko Glass, şi mulţi alţii.
Spectacolul va fi animat de prezenţa pe main-stage a lui MC Gee, prezentatorul oficial al festivalui White Sensation şi unul din cei mai titraţi MC internaţionali.
Fiecare scenă promite o tematică si un design aparte şi aduce vibraţii puternice, deosebite, cu nume de pe nişe muzicale precum techno, deep tech, house, tech house, trance, trap, retro.
16 trupe de teatru, dar şi un program cu activităţi interactive, vor fi prezentate publicului, începând de joi, timp de patru zile, în cadrul Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver”, la Teatrul Gulliver din Galați.
Ediția din acest an îşi aşteaptă publicul cu spectacole inedite, alături de trupe de renume din ţară şi din străinătate:
„Born in the sand”, un spectacol special cu desene în nisip al Companiei de Teatru „Boxart” din Bulgaria;
„Când totul era verde”, un spectacol emoţionant de la The Key Theatre Israel;
spectacole de marcă şi reprezentaţii surprinzătoare pentru copii, adolescenţi, adulţi şi pentru întreaga familie;
Freak Show cu Florin Piersic Junior, un one-man-show unic în România.
În completarea spectacolelor desfăşurate la Sala Mare a Teatrului Dramatic, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” a pregătit un program cu activităţi interactive, cu acces gratuit, în Grădina Publică din Galaţi, de joi până duminică, de la ora 18:00, spectacole în aer liber, ateliere de creaţie, cu instrumente muzicale, experimente ştiinţifice, trucuri de magie şi baloane de săpun, joacă distractivă cu marionete gigant, păpuşi uriaşe, personaje impresionante pe catalige şi alte momente speciale.
Toate detaliile cu privire la spectacolele şi activităţilor programate în cadrul Festivalului „Gulliver” 2022 sunt disponibile pe site-ul: www.teatrul-gulliver.ro şi pagina de facebook „TeatrulGulliver”.
Un centru destinat victimelor violenței domestice a devenit funcțional, la Cluj. Consiliul Judeţean Cluj pune la dispoziție o locuinţă protejată, cu adresă secretă, în caz de nevoie.
Spaţiul poate găzdui şase persoane pe o perioadă de până la un an.
În cadrul acestei locuinţe protejate a fost înfiinţat un serviciu social complex, dotat cu un cabinet de consiliere vocaţională şi grup de suport pentru victime.
Pentru a accesa serviciile oferite în locuinţa protejată, persoanele trebuie să aibă calitatea de victimă a violenţei domestice în formele prevăzute de lege.
Embargo Fest revine la Recaș cu Goran Bregovici și peste 50 de trupe și artiști invitați. Cea de-a treia ediție a festivalului va avea loc între 12 şi 14 august și va aduce în fața publicului artiști din România, Serbia, Bulgaria și Ungaria.
Organizatorii pregătesc și proiecții de film, spectacolele de teatru pentru copii şi adulţi, ateliere de circ, dezbateri pe teme ecologice, zonă de distracţii pentru copii, târg de produse bio și altele.
Embargo Fest este singurul festival de amploare care promovează minoritățile și multiculturalitatea specifică zonei Banat.
Persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit, la fel și copiii sub 12 ani și persoanele de peste 65 de ani. Parcarea și camping-ul vor fi de asemenea gratuite.
O nouă ediţie a Târgului European al Castelelor va avea loc în perioada 27-28 mai la Castelul Corvinilor din Hunedoara. În program sunt incluse demonstraţii de tir cu arcul, lupte medievale sau lecţii de spadă.
Târgul European al Castelelor va reuni 21 de expozanți care îşi vor prezenta oferta turistică la standurile amenajate în curtea exterioară a castelului, cunoscută sub numele de Curtea Husarilor.
De asemenea, publicul prezent va putea asista la o serie de lupte între cavaleri, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă. Târgul va putea fi vizitat între orele 9:00 şi 17:00.
În cursul serii, pe pietonala „Corvin” din Hunedoara sunt prevăzute spectacole de animaţie stradală ce includ programe interactive cu publicul.
În data de 28 mai, la Castelul Corvinilor va avea loc Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul, iar duminică, 29 mai, este prevăzută să se desfăşoare o nouă ediţie a crosului „History Run”, pe un traseu între castel şi cetatea din Deva.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate aproape 100.000 persoane cu cancer, în timp ce la nivel european numărul pacienților aflați în evidența medicilor oncologici a crescut cu 25% în ultimii zece ani.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer împreună cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuțã” Cluj-Napoca lansează inițiativa „Cancerul e un cuvânt. Tu ești întreaga poveste”, derulată prin intermediul platformei Onco-plan.ro.
Demersul își propune să atragă atenția asupra provocărilor de ordin emoțional, social și cultural cu care se confruntă persoanele cu cancer și nevoii de a îmbunătăți sprijinul acordat acestora.
Maratonul Nisipului va avea loc pe 21 mai, pe plaja NeverSea din Constanţa. Până la ora actuală, peste 800 de sportivi din România şi Republica Moldova s-au înscris şi alte câteva sute de constănţeni şi-au anunţat deja prezenţa pentru a-şi susţine favoriţii.
„Maratonul Nisipului, care se adresează atât alergătorilor amatori, cât şi sportivilor de performanţă, conţine patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10 km şi de 5 km) şi două curse populare – crosul Family Run şi Campionii Şcolii, care au menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinţi, cât mai ales pe copiii acestora şi de a lupta împotriva cancerului prin asigurarea de tratamente medicale la domiciliu pentru copii din judeţul Constanţa – proiectul social iniţiat de către Asociaţia ‘Dăruieşte Aripi’”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia Sportivă „SanaSport”.
Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 25.000 de lei, dintre care 11.000 lei sunt premiile în bani acordate primilor clasaţi la fiecare cursă.
„Participanţii sunt aşteptaţi să ridice kit-urile de concurs din centru comercial Vivo! Constanţa (zona de food court), bd. Aurel Vlaicu nr. 220, în zilele de joi (19 mai) şi vineri (20 mai), în intervalul orar 10:00-21:00. Înscrierile la Maratonul Nisipului 2022 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro”, se mai spune în comunicat.
România este vizată frecvent de atacatori cibernetici, însă măsurile luate de specialiști au făcut ca acțiunile lor să nu aibă succes, a declarat directorul Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, generalul Anton Rog.
El a precizat că, din luna octombrie, numărul atacurilor cibernetice a crescut, iar acestea au fost diversificate în regiune.
Directorul Centrului Național Cyberint a mai precizat că procesul de digitalizare în zona publică și în cea privată aduce numeroase beneficii societății și economiei, dar crește în același timp și riscul atacurilor.
În perioada 19–23 mai 2022 va avea loc cea de-a XXXIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino. Tema ediției din acest an este Cuori Selvaggi/Inimi sălbatice.
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Accademia di Romania din Roma, organizează participarea țării noastre la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand național intitulat Romania: Il coraggio di fare letteratura… / România: Curajul de a face literatură….
Standul României, cu o suprafață de 40 metri pătrați, este realizat în parteneriat cu organizatorii Salonului Internațional de Carte de la Torino, după un concept inspirat de tema principală a ediției din acest an.
Pornind de la aceasta și ținând cont de contextul internațional actual, Accademia di Romania din Roma, alături de partenerii săi, a propus realizarea unei grafici atrăgătoare, care transmite un mesaj tonic și optimist prin scrierea cuvântului curaj în mai multe limbi de circulație internațională.
Pe toată durata salonului, atât în Standul României, cât și în unele săli ale Salonului vor fi organizate o serie de evenimente literare românești menite a promova volumele scriitorilor români publicate în ultimii ani la edituri italiene.
Situat în Pavilionul 1 B44–C43, Standul României va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Brașov și un mic salon literar dedicat prezentărilor literare românești din acest an.
Pe durata celor cinci zile atât în Standul României, cât și în Sala Azzurra și Sala Indaco din cadrul Salonului vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova relațiile bilaterale în domeniul literaturii, al traducerilor și al politicilor editoriale.
De asemenea, se dorește stimularea interesului specialiștilor, editorilor și traducătorilor pentru literatura română în sens larg, stabilirea de contacte directe între scriitorii invitați și publicul larg, precum și păstrarea legăturii comunității românești cu valorile culturale ale țării de origine.
La manifestările organizate de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Accademia di Romania din Roma, pe parcursul desfășurării Salonului Internațional de Carte de la Torino, vor participa circa treizeci de invitați, români și italieni, aparținând unor domenii variate, reprezentative pentru profilul manifestării: scriitori români, traducători de literatură română în limba italiană, istorici, jurnaliști, critici literari și reprezentanți ai unor edituri italiene.
Pe durata celor cinci zile, la evenimentele literare românești vor participa: Cesare Alzati, Magda Arhip, Mauro Barindi, Mircea Cărtărescu, Ricardo Cavallero, Dan Octavian Cepraga, Andrea Cortellessa, Federico Donatiello, Celestina Fanella, Marco Dotti, Ida Garzonio, Ilaria Gaspari, Krystyna Jaworska, Massimo Maurizio, Bruno Mazzoni, Roberto Merlo, Adrian Niculescu, Silvia Panichi, Ioana Pârvulescu, Cătălin Pavel, Marta Petreu, Ioan–Aurel Pop, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Vanni Santoni, Roberto Scagno, Adriana Senatore, Cristina Stănescu, Victor Ieronim Stoichiţă, Irina Țurcanu, Alina Monica Țurlea și Matei Vişniec.
Organizarea prezenței României la Salonul Internațional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român și a filialelor sale din Italia privind promovarea literaturii și culturii române în Italia.
Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Accademia di Romania din Roma.
Numărul copiilor care suferă de emaciere severă era în creștere înainte ca războiul din Ucraina să arunce lumea într-o criză alimentară mondială vertiginoasă, iar situația se înrăutățește, a avertizat UNICEF într-o nou raport privind situația copiilor.
Raportul publicat azi, Severe wasting:An overlooked child survival emergency (Emacierea severă: O urgență ignorată privind supraviețuirea copiilor) arată că, pe lângă nivelurile în creștere de emaciere severă în rândul copiilor și a costurilor ridicate ale tratamentului vital, și finanțarea globală menită să salveze viețile copiilor care suferă de emaciere este amenințată.
„Chiar și înainte ca războiul din Ucraina să pună presiune asupra securității alimentare în întreaga lume, conflictele, șocurile climatice și pandemia de COVID-19 afectau capacitatea familiilor de a-și hrăni copii. Lumea se află într-un pericol iminent de a înregistra, în rândul copiilor, decese și cazuri de emaciere care ar putea fi prevenite”, a spus Catherine Russell, Directorul Executive UNICEF.
În prezent, cel puțin 10 milioane de copii cu emaciere severă – sau doi din trei copii – nu au acces la cel mai eficient tratament împotriva emacierii, alimentele terapeutice gata de utilizare (RUTF).
UNICEF avertizează că o combinație de șocuri globale pentru securitatea alimentară, printre care războiul din Ucraina, economiile care încă se mai luptă să se redreseze în urma pandemiei și condițiile persistente de secetă în unele state provocate de schimbările climatice, creează condițiile pentru o creștere semnificativă a nivelurilor de emaciere severă în toată lumea.
În același timp, costul alimentelor terapeutice gata de utilizare este previzionat a avansa cu 16% în următoarele șase luni din cauza creșterii bruște a costurilor materiei prime, ceea ce poate genera un număr suplimentar de 600.000 de copii fără acces la tratamentul vital, având în vedere nivelurile actuale ale cheltuielilor. De asemenea, se estimează că vor rămâne ridicate costurile transporturilor și livrărilor.
„În fiecare an, pentru milioane de copii, aceste pliculețe cu alimente terapeutice fac diferența dintre viață și moarte. O creștere a prețurilor cu șaisprezece procente poate părea gestionabilă în contextul global al piețelor alimentare, dar la capătul acestui lanț de aprovizionare se află în așteptare disperată un copil subnutrit pentru care mizele nu sunt deloc gestionabile”, a spus Russell.
Emacierea severă, când copii sunt prea slabi pentru înălțimea lor, lucru care conduce la slăbirea sistemului imunitar, este forma de malnutriție cea mai rapidă, vizibilă și care pune în pericol viața. În întreaga lume, cel puțin 13,6 milioane de copii cu vârste sub cinci ani suferă de emaciere severă, ceea ce duce la unu din cinci decese la această categorie de vârstă.
Asia de Sud rămâne „epicentrul” emacierii severe, unde aproximativ unu din 22 de copii suferă de emaciere severă, un număr de două ori mai mare decât cele înregistrate în Africa sub-sahariană. Iar pe întregul mapamond, statele se confruntă cu niveluri nemaiîntâlnite de emaciere severă.
De exemplu, în Afghanistan, estimările arată că 1,1 milioane de copii vor suferi de emaciere severă în acest an, aproape un număr dublu față de cel din 2018. Seceta din regiunea Cornului Africii arată că numărul de copii cu emaciere severă ar putea crește rapid de la 1,7 la 2 milioane, iar în regiunea Sahel se previzionează o creștere de 26% comparativ cu 2018.
Raportul privind situația copiilor arată că inclusiv statele cu o situație relativ stabilă, precum Uganda, au înregistrat o creștere a nivelului emacierii de 40% sau mai mare începând cu 2016, din cauza adâncirii sărăciei și a insecurității alimentare la nivelul gospodăriilor, ceea ce duce la o calitate și la o frecvență inadecvate ale alimentației în rândul copiilor și femeilor însărcinate. Șocurile provocate de schimbările climatice, inclusiv seceta ciclică severă și accesul inadecvat la apă potabilă și servicii de salubritate, contribuie la aceste cifre în creștere.
Raportul avertizează și că ajutorul pentru emaciere rămâne la niveluri joase și se estimează că va scădea brusc în următorii ani, cu speranțe slabe pentru o recuperare care să atingă până în 2028 nivelurile pre-pandemice. Conform unei noi analize, sumele ajutorului internațional folosite pentru a lupta împotriva malnutriției se ridică la doar 2,8% din totalul sectorului medical dedicat Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare (AOD) și 0,2% din totalul cheltuielilor AOD.
Pentru a ajunge la fiecare copil cu un tratament vital împotriva emacierii severe, UNICEF face apel către:
Guverne pentru a spori ajutorul acordat luptei împotriva emacierii cu cel puțin 59% mai mult decât nivelul AOD din 2019 pentru a ajunge la toți copiii care necesită tratament din 23 de state aflate în nevoie.
State pentru a include tratamentul împotriva emacierii infantile în schemele de finanțare pe termen lung pentru sănătate și dezvoltare, astfel încât toți copiii să beneficieze de programe de tratament, nu doar cei din contexte de criză umanitară
Asigurarea unor alocări bugetare pentru a aborda criza mondială a foametei, inclusiv alocări specifice dedicate intervențiilor alimentare terapeutice pentru abordarea imediată a nevoilor copiilor care suferă de emaciere severă.
Donatori și organizațiile societății civile pentru a acorda prioritate finanțării programelor împotriva emacierii, pentru a asigura un ecosistem de sprijin divers, în creștere și viabil.
„Suferința unui copil cauzată de emacierea severă nu își găsește justificare, în condițiile în care avem capacitatea de a preveni această situație. Dar avem la dispoziție un scurt răgaz prețios pentru a reactiva eforturile internaționale pentru prevenirea, identificarea și tratarea malnutriției înainte ca situația precară să se înrăutățească mult mai mult”, a spus Russell.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, împreună cu mai multe companii din județ, organizează marți şi miercuri, online, „Târgul virtual al ofertelor educaționale”, pe site-ul www.scoaladualasibiu.ro.
Elevii pot afla informații despre liceele și colegiile în care pot învăța meserii, informează un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în județul Sibiu, pentru anul școlar 2022 – 2023, sunt ofertate 265 de locuri pentru admiterea în clasa a IX-a, învăţământ dual.
Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ care au ofertă educaţională pentru învăţământul dual va avea loc în perioada 4 – 8 iulie 2022.
În fiecare an, constănțenii celebrează în data de 21 mai, Ziua Orașului. Vineri (20 mai) și sâmbătă (21 mai), începând cu ora 20:30, va avea loc la situl arheologic de lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Constantin și Elena‟ din Constanța, spectacolul de teatru în aer liber -„Scene din viața lui Constantin cel Mare‟.
Spectacolul este o valoroasă și emoționantă întoarcere la istorie, dar și la credință, o poveste despre creștinism, cu mesaj existențial.
Piesa, ce aparține Cristinei Tamaș, îl redescoperă și îl umanizează, dezvăluind virtuțile lui Constantin cel Mare, împărat ce și-a recunoscut greșelile și a arătat deschidere spre nou și neconvențional, reușind să-și transforme viața într-o legendă plină de natural și spectaculos.
Povestea spune că numele de Constanța vine de la Flavia Iulia Constanția, cea mai dragă soră a lui Constantin cel Mare, care a rămas văduvă după ce acesta i-a condamnat și ucis soțul, pe Împăratul Licinius. Simțindu-se vinovat, Constantin a introdus-o pe Constanția în legendă, dând numele ei străvechiul Tomis.
Astfel, spectacolul este un omagiu adus întemeietorilor orașului Constanța, un dar al discipolilor și iubitorilor Thaliei către Cetate, la ceas aniversar.
Din distribuție fac parte Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Liliana Hodorogea, Mircea Rusu, Radu Niculescu, Tomi Cristin, Silviu Mircescu, Catinca Hanțiu.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Părinții își pot înscrie, începând de astăzi, copiii cu vârste între trei și cinci ani, la grădiniță, în anul școlar 2022 – 2023, în cazul celor care se reînscriu.
Pot fi depuse actele pentru reînscrierea copiilor ce urmează să intre în grupele mijlocie și mare.
Pentru cei care vor merge pentru prima dată la grădiniță, respectiv, în grupa mică, procedurile de înscriere încep pe 30 mai.
Condițiile de înscriere sunt neschimbate față de anii trecuți.
De ce omul primitiv a mers atât de mult pentru a descrie și interpreta întâmplările din lumea naturală, de exemplu răsăritul și apusul soarelui, fazele lunii, anotimpurile?
În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), psihicul uman este compus din trei componente: egoul, inconștientul personal și inconștientul colectiv.
Egoul reprezintă mintea conștientă, în timp ce inconștientul personal conține amintiri, inclusiv cele care au fost suprimate. Inconștientul colectiv este o componentă unică, în sensul în care această parte a psihicului servește ca o formă de moștenire psihologică, conținea toate cunoștințele și experiențele pe care oamenii le împărtășesc ca specie.
„Inconștientul colectiv a fost exprimat prin „arhetipuri”, forme-gând universale sau imagini mentale care influențau sentimentele și acțiunile unui individ. Experiența arhetipurilor a acordat adesea puțină atenție tradiției sau regulilor culturale, ceea ce sugerează că acestea sunt proiecții înnăscute. Un nou-născut nu este o “tablă goală”, ci vine deja “învățat” să perceapă anumite modele și simboluri arhetipale.
Elementele din inconștientul colectiv se pot manifesta în rândul unor grupuri de oameni, care, prin definiție, au toți o legătură cu aceste elemente. Grupurile de oameni pot deveni deosebit de receptive la simboluri specifice datorită situației istorice în care se află. Importanța comună a inconștientului colectiv îi face pe oameni pregătiți pentru manipulare politică, mai ales în epoca politicii de masă.
Jung a comparat mișcările de masă cu psihozele de masă. Arhetipurile sunt componente ale inconștientului colectiv și servesc la organizarea, direcționarea și informarea gândirii și comportamentului uman. Sunt dispoziții psihice preconștiente universale înnăscute, care formează stratul din care ies temele de bază ale vieții umane”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Principalele arhetipuri
1. Copilul: „Un arhetip care se manifestă primul. Aceasta este prima etapă în care o persoană trebuie să fie îngrijită și hrănită. Dacă această etapă domină o persoană, atunci el/ea va deveni un “copil etern”. El/ea se va comporta ca un copil în fiecare sau cea mai mare parte a etapei vieții sale”, afirmă specialistul.
2. Mama: „Acest tip de arhetip apare pentru a se adapta celei care are grijă de copil. Dacă mama apare ca un individ iubitor și grijuliu, atunci copilul va adopta arhetipul care este cunoscut sub numele de mamă îngrijitoare. Copilul se va comporta ca mama lui în următoarele etape de viață. Dar dacă mama lui apare ca un individ furios care îl certa de cele mai multe ori, el/ea va începe să adapteze arhetipul cunoscut sub numele de mamă devoratoare. El/ea se va comporta astfel în etapa ulterioară a vieții”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Persona: „Cuvântul persona este derivat dintr-un cuvânt latin care înseamnă „mască”. Persona înseamnă modul în care ne prezentăm lumii. Este la fel ca stadiul Eului al lui Freud. Reprezintă toate măștile sociale pe care le purtăm în diferite grupuri sau situații. Depinde de situație: purtăm diferite măști pentru a ne ascunde latura negativă și pentru a le arăta lumii pe cele dorite în funcție de situație. De exemplu, jucăm rolurile unui angajat, soție, soț, frate, soră și prieten”, declară psihologul.
4. Umbra: „Acest tip de arhetip dezvoltă latura “rea“ (percepută ca fiind negativă, nepotrivită sau neacceptată social sau moral – în funcție de context, poate fi doar o percepție, nu și o realitate) a oricărei persoane, pe care aceasta obișnuiește să o ascundă de lume sau de el/ea însăși. Include calitățile negative ale unei persoane, cum ar fi invidia, lăcomia, ura, lenea etc. Va fi invizibilă pentru sine, dar vizibilă pentru toată lumea. Umbra urmărește pe toată lumea, este întotdeauna cu sau în spatele individului. Pe măsură ce o persoană se dezvoltă, și umbra ei se dezvoltă odată cu ea”, continuă specialistul.
5. Erosul: Acest arhetip apare atunci când un individ atinge stadiul adolescenței. Erosul este tipul de energie care declanșează conștientizarea dorințelor sau îndemnurilor sexuale ale cuiva. Este asemănătoare stadiului genital al lui Freud.
6. Anima: Acest arhetip reprezintă prezența caracteristicilor, calităților și arhetipurilor feminine la bărbați. În acest tip de arhetip, un bărbat poate avea calități feminine, cum ar fi să fie înțelept, atent la detalii și empatic în etapa adolescenței sau mai târziu.
7. Animus: Animus este prezența caracteristicilor, calităților și arhetipurilor masculine la femei. În acest tip de arhetip, o femeie poate avea caracteristici masculine precum curajoasă, puternică, decisă, organizată etc.
8. Eroul: Arhetipul erou se dezvoltă la copiii de sex masculin sau la ambele sexe, atunci când au început să ajungă la pubertate. În acest tip de arhetip, băiatul vrea să cucerească lumea fără să gândească cu înțelepciune. Vrea doar să se bazeze pe soartă și pe noroc. Și în această etapă, o fată caută un erou, la fel ca într-un basm.
9. Bătrânul înțelept: Acest tip de arhetip se dezvoltă atunci când o persoană îmbătrânește. Începe să fie de ajutor altora sub forma unui profesor, mentor sau ghid. El le arată tinerilor calea dreaptă/corectă.
10. Păcăliciul: Păcăliciul este partea opusă a bătrânului înțelept. Când un individ începe să-și folosească puterea pentru a înșela nevinovații, atunci se construiește în el acest tip de arhetip. Bătrânul acela începe să abuzeze de copiii aflați în grija lui. Și devine un fals nemilos care îi înșală pe cei nevinovați.
11. Sinele: Sinele este cel mai înalt dintre toate arhetipurile. Îi permite unui om să-și dea seama de tot potențialul și puterea lui ca om. Este cunoscut și sub denumirea de Individuație în care s-au integrat toate tipurile de personalitate. Apare astfel un om adevărat care este liber de egoism, lăcomie și frustrare. Singura lui dorință este să realizeze ceva înalt și fără margini. De exemplu, un erou, un profet sau un salvator.
„Psihoterapia bazată pe psihologia analitică caută să analizeze relația dintre conștiința individuală a unei persoane și structurile comune mai profunde care le stau la baza. Experiențele personale activează arhetipurile psihicului și le dau sens și substanță pentru individ. În același timp, arhetipurile organizează în mod secret experiența și memoria umană, efectele lor puternice devenind evidente doar indirect și retrospectiv.
Înțelegerea puterii inconștientului colectiv poate ajuta un individ să navigheze prin viață. O persoană aflată în postura exploratorului de sine (clientului), care înțelege impactul arhetipului poate ajuta la disocierea simbolului subiacent de persoana reală care întruchipează simbolul. În acest fel, persoana nu-și mai transferă sentimentele despre arhetip asupra oamenilor în viața de zi cu zi și, ca urmare, poate dezvolta relații mai sănătoase, mai echilibrate”, conchide psihologul.
Teatrul Regina Maria din Oradea va găzdui, pe 21 mai, un concert regal, cu intrare liberă, având în program Simfonia a IX-a de Beethoven.
„Această simfonie este cea mai remarcabilă piesă a compozitorului, având o puternică încărcătură simbolică pentru umanitate, europeni în special, şi pentru istorie. Libertate, umanitate, fraternitate, – toate aceste aspiraţii şi credinţe sunt prezente în partitura Simfoniei a IX-a, în care Ludwig van Beethoven foloseşte, la final, cuvintele Odei bucuriei de Friedrich Schiller. Mesajul este de actualitate şi în 2022, fiind imnul oficial al Uniunii Europene, şi încununează simbolistica zilei de 23 mai pentru orădeni, a primei vizite a Regelui Ferdinand şi Regina Maria în Oradea”, se arată în comunicatul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune
Soliştii invitaţi care îşi vor da concursul în acest eveniment sunt mezzosoprana Janeta – Emilia Hoşco, o tânără de 23 de ani născută în Oradea, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică din Cluj Napoca, alături de deja consacratul tenor Cristian Mogoşan şi baritonul Florin Estefan, orădean, managerul general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, din 2015.
Originar din Oradea, baritonul Florin Estefan a urmat cursurile Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Stat din oraşul natal. În decembrie 2007, devine absolvent din prima promoţie al Cardiff International Academy of Voice, avându-l ca profesor de canto pe faimosul tenor Dennis O’Neill. În 2012, revine ca solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager General al renumitei instituţii lirice în 2015.
Publicat de Andra Radu,
13 mai 2022, 11:00 / actualizat: 13 mai 2022, 16:07
Update: Incendiul a fost stins în jurul orei 12:30, în intervenţie fiind implicaţi peste 100 de pompieri militari, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.
………………………………………………………………………………………….
Un incendiu violent a izbucnit, vineri dimineaţă, la un depozit al unei firme de pe Calea Borşului din Oradea.
La faţa locului sunt mobilizate forţe de intervenţie din cadrul detaşamentelor de intervenţie 1 şi 2 din municipiu.
Din primele informaţii, focul ar fi izbucnit la un depozit al unei firme producătoare de ţevi.
Potrivit reprezentanţilor ISU Bihor, incendiul se manifestă cu flăcări înalte, iar degajările de fum sunt foarte mari, putând fi văzute din mai multe zone ale municipiului Oradea.
Muzeul de Artă Brașov a pregătit vizitatoriilor, sâmbătă, cu ocazia Nopții Muzeelor, o experiență multi-senzorială, în care artele performative se alătură celor vizuale clasice.
„Noaptea grădinilor misterioase” este umbrela sub care vor fi prezentate expoziția de pictură în ulei „Grădini misterioase” a artistului Vadim Crețu, la care se adaugă eco-performance-ul „Texturi vegetale” cu proiecții audio-video, creat de Alina Tofan.
Spectacolul performativ va avea loc între orele 20:00 și 22:00.
Intrarea la „Noaptea grădinilor misterioase” va fi gratuită, dar vizitatorii sunt rugați să respecte ordinea intrării în muzeu și să fie răbdători pe durata întregii seri.
Muzeul de Artă poate fi vizitat între orele 18:00 și 24:00.
Un incendiu a izbucnit, joi, la fabrica unui producător de cauciucuri din Dej, iar o hală este în pericol de prăbuşire, fără să fie semnalate persoane rănite.
„Intervenţie complexă pentru stingerea unei hale din Dej. În aceste momente pompierii din cadrul Detaşamentului Dej, 1 Cluj-Napoca şi Turda intervin pentru stingerea unui amplu incendiu care a cuprins o hală a unei companii cu obiectiv de activitate producţia de cauciucuri.
În momentul sosirii pompierilor flăcările se manifestau cu violenţă. La faţa locului au fost dislocate patru autospeciale pentru stins incendii, trei autoscări şi un echipaj SMURD. Au fost solicitate o autospecială pentru stins incendii din cadrul Detaşamentului Beclean a ISU Bistriţa Năsăud şi două cisterne cu apă ale Primăriei municipiului Dej. Preventiv a fost dislocat la faţa locului şi un echipaj SMURD, iar până în aceste momente nu au fost persoane care să solicite consult medical”, informează ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, operaţiunile de stingere sunt solicitante pentru forţele de intervenţie, având în vedere că pereţii halei şi acoperişul prezintă pericol de prăbuşire.
Un nou mesaj RO-ALERT a fost emis, joi, de ISU Dâmboviţa privind prezenţa unui leu în Târgovişte, de data aceasta fiind semnalată zona Romlux.
„A fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (leu) în municipiul Târgovişte, zona Romlux! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta”, se arată în al doilea mesaj RO-ALERT emis, joi, de ISU Dâmboviţa.
Primul mesaj RO-ALERT a fost dat la ora 10:52 şi avertiza cu privire la prezenţa leului în cartierul Priseaca, iar al doilea mesaj a fost dat la 11:34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux, în apropiere de prima locaţie.
Grădina Zoo Târgovişte anunţă că leii pe care îi are sunt în cuşti.
Un cetăţean a sunat la 112, joi, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte, în apropierea unei benzinării. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că vârsta de pensionare se va modifica pentru femeile din România. În prezent, vârsta standard de pensionare este 61 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani și stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Creșterea vârstei de pensionare va avea loc gradual, până în 2030.
Există, însă, femei care vor putea ieși din câmpul muncii mai repede. Pe modelul țărilor occidentale, Ministerul Muncii are în vedere o lege care prevede că femeile care au avut mai mulți copii să iasă mai devreme la pensie.
Ministerul Sănătății a anunțat că din 16 mai se poate face a patra doză de vaccin Pfizer BioNTech anti-COVID.
Administrarea se poate face la cerere, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie și este posibilă după recomandările EMA şi ECDC.
Ministerul precizează că pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele de peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager. Totodată, această imunizare se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a treia doze.
Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Dovada vaccinării va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări sau de certificatul digital.
233 de persoane din localitățile Zimnicea și Năsturelu, județul Teleorman au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite în cadrul celei de-a șaptea opriri a Caravanei de Bine a Crucii Roșii Române, pe 6 și 7 mai. Medicii și asistenții medicali voluntari au oferit 1002 consultații și recomandări terapeutice tuturor celor care s-au prezentat la control, copii, tineri sau vârstnici.
Timp de două zile, în cabinetele medicale constituite în Sala de Sport din Zimnicea de către Crucea Roșie Română cu sprjinul Primăriei Zimnicea, din cele 1002 consultații gratuite, 211 au fost de cardiologie, 149 de diabetologie și boli de nutriție, 112 de medicină generală și ecografie, 212 de oftalmologie, 28 de pediatrie și 290 de persoane au beneficiat de măsurarea parametrilor. În urma consultațiilor, toți cei care s-au prezentat au primit scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice.
Localitatea Zimnicea este cea de-a șaptea localitate în care face oprire Caravana de Bine a Crucii Roșii Române. Zimnicea este o localitate cu 14.213 de locuitori, iar comuna Năstrurelu are aproximativ 2.387 de locuitori.
27,57% dintre locuitorii celor două locații au peste 60 de ani și 11,35% sunt copii sub 14 ani. În urma analizei de nevoi a comunităților, realizată cu sprjinul voluntarilor filialei de Cruce Roșie Teleorman, am constatat că 72,33 % dintre respondenți nu au realizat nicio investigație medicală în ultimii 3 ani. Tot pe baza nevoilor comunității au fost stabilite și specializările medicale pe care le-am organizat în Caravană din Teleorman.
„1002 consultații în doar două zile este un rezultat record care ne bucură foarte mult și arată totodată necesitatea unui astfel de proiect în zonele rurale din țara noastră. În același timp reflectă efortul depus de întreaga echipă a Crucii Roșii Române formată din cadre medicale, asistenți medicali și voluntari care participă absolut benevol în această Caravană. Le mulțumesc tuturor pentru că prin devotamentul lor față de umanitate, fac posibilă misiunea Crucii Roșii Române”, a declarat Raluca Buzea, Manager proiect educație pentru sănătate.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat în luna februarie 2022 proiectul umanitar Caravana de Bine, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural, menit să ofere acces la screening medical gratuit.
Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
În contextul pandemiei COVID-19, sănătatea este mai importantă ca oricând, însă, de multe ori, oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de resursele necesare pentru a preveni boli grave ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei.
Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a fost până acum în județele Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Ialomița, iar următoarea oprire va fi în județul Bacău în zilele de 19 – 20 mai. Până în luna septembrie 2022, Caravana va ajunge și în județele Botoșani, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Bihor, Suceava.
În fiecare comunitate rurală din cele 16 județe incluse în program, voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC.
De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române culeg informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.
În urma analizei de nevoi și prin consultare cu autoritățile locale, în cadrul Caravanei de Bine se vor organiza și Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19.
Noaptea Muzeelor ediția 2022 revine în formatul cunoscut de dinainte de pandemie. Astfel, sâmbătă, 14 mai, până la miezul nopții, muzeele din oraș și din județ își țin porțile deschise pentru vizitatori.
În Brașov, Noaptea Muzeelor aduce un nou obiectiv în circuit: Muzeul Amintirilor din Comunism, deschis în centrul orașului, chiar lângă Muzeul de Artă, la începutul lunii aprilie. Îl puteți vizita gratuit, între orele 19:00 și 24:00, dar dacă vreți să gustați din produse din acea epocă, la cafeneaua din interior va fi contracost.
În circuitul brașovean al Nopții Muzeelor vor fi și instituții cu tradiție deja în eveniment, cum sunt Muzeul „Casa Mureșenilor” și Casa Ștefan Baciu. De asemenea, și cei de la Muzeul Civilizației Urbane așteaptă vizitatori până în miezul nopții.
Până acum, au mai anunțat că participă la eveniment Muzeul de Artă, Muzeul Codlei, dar și Castelul Bran.
Biblioteca Teleki s-a alăturat programului național Noaptea Muzeelor și aduce în fața vizitatorilor mini-expoziția „În slujba împăraților”, un eveniment înscris în programul Anul Memorial Teleki Samuel.
Trei portrete de împărați: Maria Terezia, Iosif al II-lea și Leopold al II-lea vor fi expuse în Sala Mare a Bibliotecii, acolo unde au stat până în 1961, când au fost predate Muzeului de Artă.
Mini-expoziția „În slujba împăraților” va cuprinde documente de epocă, biografii și informații despre momente marcante din timpul domniei celor trei suverani.
Expoziția se va deschide sâmbătă, 14 mai, la ora 17:00, cu o prezentare în limba română.
Târgul de oferte de cariere pentru studenţi, masteranzi şi absolvenţi al Universităţii Politehnica din Timişoara (UPT) revine în format clasic, cu cea de-a XX-a ediţie, care se desfăşoară în perioada 11-12 mai, la Cantina Studenţească a UPT.
Companii de renume din vestul ţării îşi dau întâlnire la Târgul de Cariere organizat de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, cu studenţii şi absolvenţii UPT, fizic, la standuri şi la conferinţele organizate cu această ocazie.
În cele două zilele de târg, între orele 10:00 – 17:00, la etajul I al Cantinei Studenţeşti UPT, vor fi prezente peste 40 de companii naţionale şi internaţionale care vor expune la standuri oferte de carieră pentru studenţi şi absolvenţi (oferte de practică, oferte de locuri de muncă full time sau part time, precum şi alte posibilităţi de colaborare).
S-a dat startul înscrierilor la ultima ediție din acest an școlar a jocului-concurs internațional Cangurul. Astfel, în luna mai, are loc în premieră pentru România concursul interdisciplinar Poveștile Cangurașului Explorator pentru clasele 0-IV, care îmbină fericit informații și provocări din domeniul explorării mediului și comunicării.
În cadrul concursului Poveștile Cangurașului explorator, elevii vor învăța noțiuni esențiale despre foc, vor afla legende despre apariția focului și vor fi îndemnați să-și folosească inteligența, intuiția și viteza de gândire pentru a oferi răspunsuri corecte la întrebări istețe.
Concursul se regăsește la poziția 39 în Anexa 2.B. – Lista competițiilor naționale pe discipline școlare și proiecte educative cu participarea elevilor români, în anul școlar 2021–2022, aprobată prin O.M.E. nr. 3066/27.01.2022.
Concursul se desfășoară oricând în perioada 27 mai, ora 11:00 – 31 mai, ora 20:00 și durează 60 de minute. Poveștile Cangurașului Explorator propune două variante de susținere a jocului-concurs, la alegere:
offline, cu materiale tipărite;
online, pe platforma www.cangurul.net.
În varianta offline, responsabilul de concurs (un profesor sau un părinte) se va ocupa de prezentarea, înscrierea elevilor şi organizarea locală. Perioada de înscriere a elevilor se va încheia pe data de 20 mai.
După susținerea concursului responsabilul va expedia prin colet poştal foile de răspuns completate de elevi, în termen de două zile lucrătoare de la data concursului, la adresa: Asociația IDEE, O.P. 83, C.P. 101, Bucureşti.
În varianta online, părinții pot înscrie elevii individual, pe https://editurasigma.ro, iar înscrierea se poate face inclusiv în ziua susținerii concursului.
Pentru a participa la concurs, fiecare elev va folosi un cod de participare unic, format din cinci cifre și patru litere (de exemplu: 12345-ABCD). Cu ajutorul acestui cod, elevul poate susține concursul și pe platforma www.cangurul.net, accesând ulterior rezultatul obținut. Corectarea răspunsurilor se face computerizat, asigurând analiza imparțială a foilor de răspuns și stabilirea clasamentelor. Grila cu răspunsurile corecte va fi afișată pe site-ul www.cangurul.ro.
Fiecare elev, folosind codul de participare unic, va găsi pe site-ul concursului: foaia cu răspunsurile date, calculul punctajului, răspunsurile corecte. Instrucțiunile pentru folosirea platformei vor fi afișate pe cangurul.net.
Testele sunt grupate astfel: clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a și clasele III-IV.
Pentru clasa pregătitoare, testul este sub forma unor puzzle-uri cu 24 abțibilduri. Pentru fiecare element bine poziționat se acordă 1 punct.
Pentru clasa I și clasa a II-a, testele sunt alcătuite din 24 de itemi. Pentru clasele III-IV, testul este alcătuit din 30 de itemi.
La clasele I-IV, fiecare item are patru variante de răspuns, una singură fiind corectă. Fiecare item rezolvat corect valorează 1 punct.
Se acordă următoarele premii:
La clasa pregătitoare: Premiul I pentru 22-24 puncte, Premiul al II-lea pentru 18-21 puncte, Premiul al III-lea pentru 12-17 puncte.
La clasele I și a II-a: Premiul I pentru 22-24 puncte, Premiul al II-lea pentru 19-21 puncte, Premiul al III-lea pentru 16-18 puncte.
La clasa a III-a: Premiul I pentru 28-30 puncte, Premiul al II-lea pentru 24-27 puncte, Premiul al III-lea pentru 18-23 puncte.
La clasa a IV-a: Premiul I pentru 29-30 puncte, Premiul al II-lea pentru 26-28 puncte, Premiul al III-lea pentru 20-25 puncte.
Elevii vor primi diplomă de participare și analiza testului.
Profesorii-organizatori vor primi acces la rezultatele elevilor, precum și diplome și adeverințe de participare la sustenabilitatea unui proiect european.
Radio România Regional este partener media al concursului.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.