Vreau să povestesc

Publicat de Camelia Teodosiu, 31 ianuarie 2024, 22:14

Vă întâmpin cu același „Bun găsit!”, dar și cu un îndemnul de a învăța să povestim. Inspirația vine din Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova după Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat ,,Vreau să povestesc’’adresat elevilor din clasele I-XII.

Concursul, derulat anual, are ca scop stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații.

Cea de a III-a ediție, desfășurată spre finalul anului trecut, a avut ca obiectiv scrierea unor scurte povestiri, având ca inspirație personalitățile și momentele ce au marcat istoria României.

Interesul crescut al elevilor, părinților și cadrelor didactice implicate au adus bucurie și motivație organizatorilor. La concurs au participat 142 de elevi din 22 județe din țară și din Republica Moldova.

Juriul, alcătuit din doamna Ștefania Dinu – dir. adj. Muzeul Național Cotroceni, București,  doamna prof. dr. Elena Butunoi, Ploiești, doamna Aurelia Mihaela Banu – prof. Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu’’ din Ploiești și doamna Amalia Daniela Nicoară – șef Birou Istorie la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a desemnat următorii câștigători:

Clasele I-IV

Premiul I – Barbu Teodora, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’, Ploieşti;

Premiul II – Modrescu Delia Maria, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Premiul III – Iacobescu Victor Adrian, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Molnar Norbert Bogdan, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’,Ploieşti;

Mențiune – Mihai Ștefan Andrei, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială Comuna Bătrâni, jud Prahova;

Mențiune – Ghidia Bianca, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Popa Vlad Alexandru, clasa a IV-a C, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’, Ploiești;

Mențiune – Dinu Luca Matei, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile’’, Ploieşti;

Mențiune – Coconea Lucia Victoria, clasa a IV-a B, Liceul Teoretic Național București;

Clasele V-VIII

Premiul I – Marian-Ionescu Teodor, clasa a VIII-a B, Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale”, Ploiești;

Premiul II – Jeca Filip Șerban, clasa a V-a A, Colegiul Național ,,Emil Racoviță”, București;

Premiul II – Brătilă Diana Maria, clasa a VIII-a G, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul’’, Ploiești;

Premiul III – Romanovici Elina, clasa a VII-a, IP Gimnaziul Mîndîc, raionul Drochia, Republica Moldova;

Mențiune – Matei Mendy Daria , clasa a V-a, Colegiul de Artă ,,Carmen Sylva’’, Ploiești;

Mențiune – Cristoiu Tudor Ștefan, clasa a VIII-a B, Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale’’, Ploiești;

Mențiune – Toader Iulia, clasa a VIII-a, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul’’, Ploiești;

Mențiune – Crișan Amelia Nicoleta, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ,,Spiru Sorescu’’, Zamfira, jud. Prahova;

Mențiune – Babi Raul, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 37, Constanța, jud. Constanța;

Mențiune – Ioakeimidis Teodora, clasa a VIII-a C, Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu’’, Cluj-Napoca, jud. Cluj;

Clasele IX-XII

Premiul I – Pahonțu Ioana, clasa a XII-a F, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Premiul II – Miclea Roberta Andrada, clasa a XI-a E, Colegiul ,,Horia, Cloșca și Crișan’’, Alba-Iulia, jud. Alba;

Premiul II – Cojocaru Doriana, clasa a X-a S, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Premiul III – Butunoi Nicolae, clasa a X-a S, Colegiul Național ,,Nichita Stănescu”, Ploiești;

Mențiune – Mihalea Maria Ioana, clasa a X-a M1, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Mențiune – Știrbet Amalia, clasa a X-a, Colegiul Național „Școala Centrală”, București;

Mențiune – Popa Ioana Simina, clasa a X-a B, Colegiul Național ,,Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, jud. Prahova;

Mențiune – Balica Ștefania Alexandra, clasa a XII-a, Liceul Particular Nr. 1, loc. Bistrița, jud. Neamț;

Mențiune  – Stanciu Paula Alexandra, clasa X-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești;

Mențiune – Niculescu Alexandru, clasa a X-a, Colegiul Național ,,Nichita Stănescu”, Ploiești.

Participanții au venit cu creații originale, iar câștigătorii premiilor I pentru cele 3 categorii de vârstă, și anume clasele I-IV, V-VIII, IX-XII,  sunt prezenți în Biblioteca de Bucurii.

I-am rugat să se prezinte, așa cum simt ei să o facă, și să ne citească fiecare, integral sau parțial, din povestirea lor. Așadar, îi vom asculta pe rând pe Teodora Barbu, Teodor Marian-Ionescu și Ioana Pahonțu.

„Mă numesc Teodora Barbu și am 10 ani. Sunt elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Sfântul Vasile” din Ploiești. Locuiesc împreună cu părinții mei și cu frățiorul meu mai mic, Emanuel. Am învățat să citesc de la vârsta de 5 ani și, de atunci, cititul a devenit o pasiune pentru mine. Când citesc, parcă visez, doar că o fac cu ochii deschiși.

Îmi place să citesc pentru că este relaxant, pentru că găsesc situații amuzante, pentru că pot să aflu tot felul de lucruri noi, atât cunoștiințe cât și lecții despre viață.

Trăiesc cu emoție toate aventurile personajelor, mă pun în pielea lor, dar și invăț din experiențele lor.

Una din cele mai recente cărți citite a fost „10 fete care au făcut istorie”. Fiecare fată din carte a fost deosebită și a schimbat lumea cu ceva, rămânând în istorie. M-am gândit, atunci, că aș dori să pot scrie și eu istorie cu viața mea.

Citiți și voi și nu veți regreta!

O întâlnire neașteptată

De obicei seara, înainte să adorm, îmi place să citesc despre evenimente din trecut și despre personalități istorice remarcabile. În seara aceasta a fost diferit. Le spun părinților noapte bună și mă cufund în patul meu pufos.

Pe geam se strecoară sunetele nopții. Am luat în mână o carte veche și misterioasă, pe care tocmai am găsit-o în biblioteca bunicii. După ce citesc câteva rânduri, mă simt mai amețită ca niciodată. Toate rândurile se învârt și se strâng într-un ghem, fiind trasă parcă într-o altă lume.

Când mi-am revenit, mă aflam într-o bibliotecă mare, cu cărți de piele gravate cu litere de aur. Se pare că sunt într-un palat! Afară îmi dau seama că este un castel cunoscut: Castelul Peleș. Tocmai ce l-am vizitat vara aceasta împreună cu părinții mei. De data aceasta totul era însă diferit. Oamenii erau îmbrăcați în haine elegante, iar atmosfera era plină de poveste.

Intru din nou înăuntrul castelului într-o cameră plină de rafinament și eleganță. Aici am zărit o doamnă îmbrăcată într-o minunată rochie cusută cu fir de mătase, aur și argint.

— Bună ziua! spun eu cu sfială.

— Bună, domnișoară! Te văd puțin nedumerită… eu sunt Elisabeta, regina României și stăpâna acestui castel.

— Adevărat? Sunteți Regina Elisabeta? Este o onoare să vă cunosc!

— Da, eu sunt! mi-a răspuns ea cu o voce melodioasă. Te pot ajuta cu ceva?

— Dacă nu vă supărați, aș vrea să vă cunosc mai bine.

— Mi-ar face mare plăcere! Pentru aceasta trebuie să îți prezint și câteva dintre camerele din castel. Ah, am și uitat! Mă pregăteam să mă întâlnesc cu George Enescu. Hai, vino după mine!

Am intrat într-o cameră foarte frumoasă din care se auzea sunetul melancolic al unei viori. Totul părea că prinde viață sub magia muzicii. Am aflat în acele momente că Regina Elisabeta era o mare compozitoare de muzică clasică. Apoi am intrat într-o sală unde am zărit un pian, o harpă și o vioară.

— Vai, ce frumos! Și mie îmi place să cânt! Studiez pianul de aproape doi ani, am spus eu.

— Minunat! Aici îmi compun muzica, dar din păcate nu te pot lăsa să cânți deoarece aș vrea să terminăm vizita înainte de plimbarea zilnică prin curtea castelului. Să mergem mai departe!

Intrăm într-o sală mare, asemănătoare cu cea de la teatrul din orașul nostru.

— Aici eu țin concertele la pian, la care sunt invitați toți muzicienii și compozitorii renumiți din țară și din Europa.

Următoarea cameră a fost cea mult îndrăgită de regină, unde își găsea liniștea și inspirația pentru picturile ei, ce reflectau dragostea pentru natură și țară.

După ce am trecut prin alte câteva camere, am început să mă îngrijorez gândindu-mă cum mă voi întoarce acasă.

Am descoperit apoi că regina avea aceeași pasiune ca mine, cititul.

Am ajuns în cele din urmă în camera din care a început toată aventura, biblioteca. Razele soarelui care pătrundeau prin vitraliile viu colorate dădeau locului acesta un farmec aparte, care a trezit în mine o emoție puternică. Deodată văd pe un fotoliu cartea mea și o deschid. Mă trezesc înapoi în camera mea, înconjurată de cărțile mele preferate. Ce experiență minunată! Aventura aceasta o voi păstra în suflet și nu o voi uita niciodată!”

„Numele meu este Teodor Marian-Ionescu și sunt elev în clasa a VIII-a B la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale”, Ploiești; o școală cu tradiție. Școala lui Caragiale și a lui Nichita Stănescu.

Am avut, în ultimii doi ani, numeroase participări cu succes, la etape regionale și naționale ale olimpiadelor școlare de creație. Îmi doresc, bineînțeles, să-mi probez din nou competențele și cunoștințele, în aceste competiții, iar, mai presus de toate, anul acesta să mă bucur de  reușita intrării la liceu, la profilul dorit. Concursul Vreau să povestesc la care am ocupat locul I (n.r. clasele V-VIII) mi-a prilejuit bucuria de a mă exprima prin puterea cuvântului. Ca orice adolescent, am multe pasiuni sau înclinații. Îmi place să citesc, să călătoresc și îmi placce să scriu. De muulte ori, am impresia căstiloul îmi aleargă singur pe foaie. De aceea, să scrii o povestire, pornind de la un eveniment din istoria noastră, nu a fost pentru mine doar o provocare, ci chiar o încântare.

Am ales, ca punct de plecare, atacul de noapte de la Târgoviște și figura voievodului Vlad Țepeș. Momentul acesta este generos pentru creatorii de opere ficționale. Cred că am pus în valoare calitățile Domnitorului, iar povestirea imaginată de mine a avut momente de suspans, a evidențiat solidaritatea românilor și rcunoașterea forței patriotismului. Vă voi citi un fragment din lucrarea premiată:

O noapte, un atac, o victorie

„Pe tot întinsul Țării Românești, vara venise cu semne bune: câmpuri înverzite, culori pretutindeni. Însuși soarele părea mândru, impunător.

În apropierea capitalei, pe cărarea ce mergea de la Nicopole, către Curtea Domnească, pe laTârgoviște, armata valahă era îndemnată, asemenea naturii, de glasul soarelui ei, domnitorul Vlad Țepeș. Cu toții, fie ei țărani, fie boieri, erau însuflețiți de grăirile domnitorului.Nădejdea, speranța de a străjui cu vitejie meleagurile acestea își făcea simțită prezența în sufletele celor aproape 30.000 de valahi.

Povara zilei, ce sta să se încheie, era purtată de toți, dar mai cu seamă de pajiști, dealuri, pârâuri, de păsări ce anevoie zburau spre cuiburi, de soarele al cărui elan se domolise o dată cu cerul, ce căpătasenunațe sângerii. Mulți ostași ai lui Vlad Țepeș își dăduseră sufletul în umbra călăreților otomani…

Însă, de cum ajunse în tabăra valahă, domnitorului îi săgetă un gând, la vederea croitorului său, un bun prieten și sfătuitor, în care domnul își punea încrederea ori de câte ori era nevoie.

– De nu te-oi supăra, vechiul meu fârtat, te-aș ruga, cu stăruință încă, să îmi croiești cu măiestria dumitale, veșminte precum ale unuia dintre vrăjmașii noștri otomani.

Nedumerit fiind, croitorul zise:

– Întocmai cum spui, așa se va face. Însă ( și aici îl privi drept în ochii săi ca două nopți de întunecați), tare sunt uimit: ce folos ar avea croiala mea?

Parcă așteptând, din clipă în clipă, ca otomanii să dea năvală în tabără,Ţepeş îi destăinui toată rânduiala din gândul său.

Ghicindu-se în ochi nădejdea mult dorită, din  partea croitorului, domnitorul începu a-i face înțeles gândul de a pătrunde, deghizat în straiele Semilunii, pe timp de noapte, în tabăra otomană și, de-o fi cu putință, a-i răzbuna pe cei ce au căzut sub tăișul săbiilor vrăjmaşe.

– Întocmeala Măriei-Tale o pot înțelege. Însă, primejdie însemnată este ca tocmai voievodul nostru să ajungă într-atât de departe. Slavă Domnului, mulți oşteni curajoşi are oastea noastră! Doar îndemn din partea Măriei-Tale să vină…

– Și toată țara, țărani ori boieri, de ar fi aici, eu am datoria de a-l înfrunta pe sultan. Prea mult am răbdat amarnicul joc al său! Contez pe voi toți pentru izbândă!

– Cât mi-o fi dat a viețui pe lume, îmi voi apăra țara, din umilul meu suflet de simplu croitor! Fie ca îndrăzneala Măriei-Tale să se prefacă în binecuvântare pentru Româneasca Țară!

Trei ceasuri mai apoi,domnitorul valah, nelăsându-se răpus de teama de afi demascat, se îndepărta de armată sa, care veghea în întuneric clipa prielnică atacului de noapte, îndepărtându-se asemenea unui vuiet către întinsa adunare a Semilunii, la un pas cu alți doi boieri, oameni de nădejde ai săi.

Le fusese înțeles că, de va izbuti să-l aibă în fața ochilor, în acea noapte, pe însuşi sultanul, boierii să le vestească celorlalţi, ce neclintit răbdau, că atacul începe. Și de nu va fi ca domnitorul să îl omoare pe sultan, în jumătate de ceas armata să lase în urmă codrul,ieșind și atacând.

– Seară bună, domnul meu! rosti voievodul unui trecător.Voiesc să mă îndrumi spre cortul preaputernicului nostru sultan.

– De însuşi sultanul cutezi să mă întrebi? De-mi vei spune ce poftești, poate ți-oi spune la rându-mi unde găseştice cauți!

Cunoscând dinainte viclenia unora ca aceștia, Țepeș, fără pic de sfială, răspunse:

– Ştiu cât de vicleni sunt valahii. Dar cunosc și cum avem putința de a-i face, multă vreme de acum, supușii noştri.

Se pornisă-i dea socoteală ostașului turc, grăind întocmai despre gândul său, ce deveniuna cu realitatea. Surprins de vorbele celui ce purta veșminte asemeni lui, ostașul rosti:

– Ține-ți gândurile precum mi le-ai destăinuit și îndată te voi conduce la preaputernicul sultan!”

„Bună ziua! Sunt Ioana Pahonțu, am 18 ani și sunt elevă la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” din Ploiești, Prahova.

Foto: Ioana Pahonțu

Pasiunea pentru citit a scos capul la suprafață prin clasa a III-a sau a patra, cred, când mai mergeam la școala la care predă mama și rămâneam în bibliotecă în timpul în care avea ore. Fotoliile de acolo erau confortabile și lumina bună, așa că am pus mâna pe primul volum din Harry Potter și de-atunci nici că m-am mai oprit.

Citeam și ce-mi pica în mână, cum ar fi Omul Invizibil, care, din câte țin minte, nu era tocmai de vârsta mea, dar și, în marea parte, fantasy-uri de pe raftul care trebuia. Pe atunci nu preferam lecturile mai ancorate în realitate și de asta cred că, acum, s-a întors roata. Încă savurez un fantasy bun, dar depinde cât de fantasy e – istoricele m-au cucerit. Nu cred că a existat o lectură în mod special care să mă facă să plonjez radical de la un gen literar la altul. Sunt destul de convinsă că romanul meu, ,,Busola către Nova Scotia”, a fost de vină.

Pasiunea pentru scris a venit destul de repede după cea pentru citit. Mâncam cărțile pe pâine și nici n-am realizat când imaginația mi-a dat pe afară. Am început să scriu cu personajele din poveștile preferate, pentru ca după vreun an să mă detașez și să le formez pe ale mele. Așa au luat naștere Hugo Albinosul, Yanosh, Seraphim și restul piraților din cartea mea de debut. Au apărut când eram clasa a noua, iar aprecierea cititorilor de pe platformele online n-a așteptat prea mult până să vină. Doi ani mai târziu, am avut surpriza ca manuscrisul să vadă lumina tiparului grație editurii Petale Scrise.

Posibil, atunci m-am motivat, mi-am cumpărat cărți, mi-am făcut răbdare pentru documentare și a început să-mi placă. Mi-a luat o lună până să pun la punct și traseul geografic – după ce înghițisem atâta istorie pentru detaliile modului dezastruos de viață al piraților, nu puteam să-mi las echipajul să caute comoară doar pe ,,o insulă”fără nume.

Povestea este de fapt o duologie, „Busola către Nova Scotia” și „Busola de pe Nova Scotia”, care urmărește aventurile unui echipaj ficțional de pirați rămas de pe urma Epocii de Aur a pirateriei. Sunt zece la număr și care mai de care mai ciudați, de la nebuni până la împiedicați, plecați în urma comorii căpitanului Kidd, la care rămâne de văzut dacă ajung întregi. Cu un grup de corsari pe urmele lor, se încurcă mai tare decât ar trebui în fire politice, se descurcă în felul lor trăznitși, la final, primesc soarta pe care o merită. Am scris despre pirați cu dorința de a-i distanța de clișee. Nu aveau papagali pe umăr și nici picioare de lemn, ci erau barbari, iar mulți dintre ei erau norocoși dacă prindeau vârsta de 30 de ani. Am vrut să arăt o soartă crudă, realistă, prin care ei treceau datorită umorului, speranței și îndârjirii. Mai presus, să arăt și partea umană, mai de soi, a acelor barbari.

Cam așa s-ar rezuma istoria mea cu scrisul. Între timp, am făcut un curs și-am mai găsit concursuri la care să mă afirm, printre care și cel de istorie, Vreau să povestesc. Tema m-a intrigat de la bun început și nu cred c-am avut altă opțiune față de Vlad Țepes. Mi se pare unul dintre cele mai enigmatice personaje ale istoriei medievale românești și am vrut, la fel ca în cazul piraților, să-mi imaginez și o latură ceva mai umană a lui, după cum am scris:

– Pe sultan nu-l las, a mârâit Țepeș fără să-l bage în seamă, la care eu am am rămas uitându-mă îndelung, că îl mai auzisem cum se jura pe tot ce-avea, dar nicicând nu crezusem că o așa voce de sălbăticiune ar putea ieși din gâtlejul lui.

Până mi-am revenit, a continuat:

– Sultanul n-are să-l vadă pe Hamza-n vârful țepei ca să știe c-a fost mâna mea. O să-mi vadă mâna-n noaptea asta… ș-apoi n-o să mai vadă nimic. Biruința să fie cu noi și-atunci când eu voi rămâne domn în Țara Muntenească, pe turci o să-i aliniez în țepe și pe Radu o să-l pun în frunte, ca pe Hamza, în una și mai înaltă.

Pe urmă, s-a jurat din nou.

Așa, am înțeles și eu, pentru a suta oară, cum de i se dusese buhul ca Dracul, nume pricinuit de mai multe decât de țepe ori de pofta de vârsare de sânge ce-l mai cuprindea în zilele de post. De când eram în slujba-i, de când el era domnul meu și nimeni altul, mă obișnuisem la vocea lui găunoasă și rece. La început, avusesem impresia că și-o piatră ar fi trădat mai multe ca el, dacă o puneai la ureche s-o auzi cum șușotește. Pentru asta, îmi îngreuna sufletul să-l văd șchiopătând de oboseală pe holurile reci de piatră sau când îl găseam cu ochii pierduți în zări și vocea răpusă, ca o șoaptă rămasă pe urma vorbelor.

Vasăzică, asta văzusem atunci în concentrarea lui și am rămas și eu pe gânduri. Știam c-o să ieșim biruitori, dar îi recunoscusem privirea pierdută, chiar și pentru o singură clipită, și n-am putut să nu mă întreb ce temeri putea avea un domn ca el. N-am putut să zăbovesc prea mult deslușind aceasta. M-a ridicat în picioare și m-a pus să trezesc tabăra, că era luna sus pe cer și, odată cu ea, era timpul să răsfirăm turcii de prin corturi.Când m-am întors să mă pregătesc, băietanul a nimerit lângă mine, strângându-și chinga șeii. A căscat ochii surprins când murgul lui și-a ridicat copita până la burtă, s-alunge o muscă. Animalul avea gâtul lăsat, urechile relaxate și fornăia a plictis, fără grija omenească a ceasului ce va urma, în care se putea alege cu picioarele tăiate. Atunci, din privirile mari și holbate ale băietanului, am înțeles că și pe el, ca pe mine și ca pe domn, îl frământau temerile, că moțăiala lui de mai devreme nu fusese deloc o moțăială, ci poate doar o șansă ca Țepeș să-l ucidă înainte să moară sângerând în tabăra turcească.

Mi-am scuturat capul. Cum puteam eu ști ce era în mintea unui prostovan?

Eram cu toții în straie turcești atunci când Vodă a-nceput a vorbi din nou, deja călare, cu părul aruncat liber peste umeri. Își recăpătase căutătură care tăia. Mă înfiora și mă ușura deopotrivă. A spus el ce-a spus, dar până să-mi destup urechile de tot, n-am priceput prea multe – în orice caz, cu mine le discutase deja. Spunea ceva de turci, că-s mulți, și-apoi a aruncat în aer un tuset care, în sfârșit, m-a trezit pe deplin din gânduri.

– Cine se gândește la moarte, acela să nu meargă cu mine, să rămâie aici, a încheiat Țepeș.”

Foto: Ioana Pahonțu

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova /  Teodora Barbu / Teodor Marian-Ionescu / Ioana Pahonțu

Ziua Culturii Naționale  și „Eminescu – aer curat” la Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Publicat de Camelia Teodosiu, 17 ianuarie 2024, 23:02

„Dacă poprul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminecu, lumea va știi cine au fost românii” – a spus, cu profunzime și atât de frumos, Mircea Eliade.

Într-un interviu realizat de poetul Nicolae Băciuț, în 1980, Nichita Stănescu spunea: ”Eminescu? E foarte greu să respiri după el, dar cu clipa în care el ne-a devenit nouă tuturor respiraţie, va trebui ca noi înşine, la rândul nostru, să fim respiraţie nenăscuţilor. Eminescu este pur, genuin, un aer curat”.

Momentele alese anul acesta, într-o ordine diferită de cea a derulării lor la Muzeul Satului, sunt reprezentative pentru simbolurile asociate Zilei Culturii Naționale – Eminescu și Nichita Stănescu.

Conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” își reamintește și ne împărtășește de fiecare dată, pe 15 ianuarie, că Biblia şi Poezia lui Eminescu sunt cele două cărţi de suflet, care o ajută să treacă peste momentele grele.

Vă invităm să ascultați această ediție specială a Bibliotecii de Bucurii realizată de Ziua Culturii Naționale cu fragmente de la evenimentele desfășurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

La vernisajul expoziției “Sub semnul marelui Eminescu”, unde sunt expuse lucrări ale artiștilor plastici, membrii ai Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP  (Uniunea Artăștilor Plastici) din România, îi ascultăm pe rând pe Doamna Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Marius Tița, critic de artă și pictorul Florian Mihăilescu.

Tot la vernisajul acestei expoziții – “Sub semnul marelui Eminescu”, pe care o puteți vizita la Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, actrița Doina Ghițescu a adus un frumos omagiu marelu nostru poet și a recitat 3 fragmente din 3 poeme.

De asemenea, în foaierul Sălii Victor Ioan Popa  de la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, au mai avut loc, de Ziua Culturii Naționale, ateliere de creație pentru copii – “Lacul codrilor albaștri”- coordonator Luminița Voica.

La vernisajul expoziției de fotografie “Patria mea, limba română” realizată de editura Princeps din Ploiești, au fost expuse 80 de afișe și fotografii reprezentative pentru viața și opera poetului Nichita Stănescu.

Iar momentele artistice care au avut loc în Sala Victor Ioan Popa  de la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” au emoționat publicul care și-a manifestat admirația prin aplauze îndelungate.

Programul evenimentelor desfășurate pe 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”:

• Ateliere de creație pentru copii “Lacul codrilor albaștri”- coordonator Luminița Voica
• Vernisajul expoziției de fotografie “Patria mea, limba română” realizată de editura Princeps din Ploiești – 80 de afișe și fotografii reprezentative din viața și opera poetului Nichita Stănescu
• Proiecția filmului realizat la Ploiești, la Teatrul Toma Caragiu, In Memoriam Nichita Stănescu
• “Pe lângă plopii fără soț”- moment artistic realizat de studenții UNATC
• “O, rămâi!” recital de cântec și poezie în interpretarea Ansamblului Fluierașii de la Merișani
• “Stelele-n cer”- recital al reprezentanților Asociației ArtPulse, studenți la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasele de canto – conf.univ.dr. Iulia Isaev, respectiv conf.univ.dr. Claudia Codreanu.
• Vernisajul expoziției “ Sub semnul marelui Eminescu”- lucrări ale artiștilor plastici, membrii ai Asociației Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România
  • Curatorii expoziției: Florian Mihăilescu și Cristian Olteanu.
  • Prezentator: Marius Tița, critic de artă
    

    

    

    

    

    

    

    

    

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Camelia Teodosiu

Bucuria faptelor bune

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 decembrie 2023, 16:50

Invitata noastră este Maria Duduman, inițiatoarea platformei Fă Bine, unde se regăsesc zeci de ONG-uri, companii donatoare, campanii derulate pentru strangere de fonduri, proiecte și acțiuni concrete generate și implementate de cei care au viziunea unei lumi frumoase și bune.

qrf

Maria Duduman este convinsă că ”Împreună putem da viață unei lumi mai bune.” Acesta este și deviza platformei ”Fă bine!” care s-a conturat și dezvoltat inițial pentru cei afectați de pandemie.

Maria este plină de inițiativă, energie pozitivă, implicată, motivată și cu multă inspirație pentru a pune în practică ideile ei creative, încărcate de o sensibilitate aparte. Ea ne va îmărtăși viziunea platformei Fă bine! și cum poate fi integrat un astfel de proiect în spiritul unei lumi aflate în procese de profunde schimbări și transformări.

qrf

Să ne lăsăm inspirați de povestea Binelui care ne poate schimba viața în cel mai frumos mod.

Realizator: Camelia Teodosiu
Foto: facebook și arhiva personală a Mariei Duduman

Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 decembrie 2023, 22:11

Social Skills in Blended Learning for better student Achievement

Astăzi vom discuta despre un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene – „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor – Social Skills in Blended Learning for better student Achievement ”  în care printre cei șapte parteneri se numără și țara noastră reprezentată de o echipă a radioului public – Radio România.

Scopul proiectului este de a dezvolta metodologii noi de învățare prin combinarea activităților de învățare “față în față” cu activitățile on-line precum și dezvoltarea competențelor digitale pentru profesori și studenți.

Abilitățile sociale vizate în proiect denumite și „competențe sociale”, „competențe ale secolului XXI“ sau „competențe transversale”  sunt competențele viitorului – cele căutate de angajatori din întreaga lume.

Trebuie să recunoaștem totuși că, de obicei, acestea nu sunt considerate, în procesul de învățământ,  elemente importante ale politicilor educaționale din Europa. Aceasta înseamnă că elevii sunt adesea forțați să le dezvolte în afara contextului școlar. În același timp, însă, ele sunt considerate vitale pentru indivizi, deoarece par să pătrundă în toate aspectele vieții de adult a oamenilor.

Chiar dacă termenii diferă, ei acoperă mai mult sau mai puțin abilități, competențe, valori și atitudini necesare pentru dezvoltarea holistică a elevilor, cum ar fi de exemplu: colaborarea, autodisciplina, compasiunea, ingeniozitatea sau respectul pentru mediu.

Se pare că lipsa de unanimitate, sau de consens academic, în ceea ce privește competențele menționate poate fi considerată un obstacol în orice tentativă care vizează direcționarea acestor competențe în contextul educațional. De aceea s-a realizat un studiu aprofundat de tip sondaj, menit să recunoască cele mai importante aspecte privind competențele transversale și implementarea acestora.

Sondajul tip chestionar a fost realizat în cele șapte țări partenere (Belgia, Cipru, Finlanda, Ungaria, Polonia, România și Slovacia), iar 322 de cadre didactice cu peste 10 ani de experiență, au decis să ne acorde din timpul lor pentru a ne furniza date utile. Răspunsurile au fost culese online și pe hârtie, iar după o analiză detaliată a rezultatelor a fost elaborat un raport care a stat la baza dezvoltării proiectului.

Scopul final al setului de instrumente de cercetare a fost de a stabili răspunsurile la 7 întrebări care acoperă nivelul percepțiilor și practicilor profesorilor cu privire la competențele transversale, învățarea mixtă și jocurile utilizate în educație, precum și practicile lor de Dezvoltare Profesională Continuă. Pentru a răspunde la întrebările menționate mai sus, a fost aplicat un chestionar amplu, pe mai multe niveluri, alcătuit din 7 părți – fiecare parte a urmărit să răspundă la una dintre întrebări.

Scopul final a fost de a stabili răspunsuri la următoarele probleme:

1. Care sunt cunoștințele cadrelor didactice cu privire la competențele transversale și practicile lor de încorporare a acestora în practica lor zilnică?
2. Care sunt competențele transversale, ce nu sunt prevăzute de obicei în educația formală, de care are nevoie elevul secolului XXI pentru a participa în mod eficient la învățarea mixtă din perspectiva profesorilor și a elevilor?
3. Care dintre competențele transversale sunt cele mai expuse riscului atunci când se predă online.
4. Care sunt cunoștințele generale privind conceptul de TCfBL în rândul educatorilor și al factorilor de decizie politică?
5. Ce jocuri, instrumente online și instrumente de discuții folosesc profesorii?
6. Ce abilități sociale trebuie să îmbunătățească profesorii atunci când folosesc aceste instrumente?

Pentru a verifica care competențe sunt importante și care sunt neglijate în contextul școlar, a fost necesar să se creeze o listă cuprinzătoare de competențe. Pentru a face acest lucru, am decis să analizăm cadrele deja existente privind competențele transversale pentru a crea o matrice largă de competențe pentru a vedea care dintre ele sunt similare și care sunt diferite în diferite contexte.

După ce am analizat șapte dintre cadrele/conceptele existente privind competențele transversale, am decis să folosim versiunea adaptată a cadrului UNESCO privind competențele transversale ca bază pentru setul nostru de instrumente bazat pe cercetare, deoarece analiza noastră a arătat că acest cadru creat de UNESCO este cel mai cuprinzător (din grupul celor analizate).

Am reușit să identificăm majoritatea ideilor/conceptelor pentru a fi prezente și în alte lucrări. Cele care nu au fost găsite (două dintre ele) au fost adăugate la lista noastră, astfel încât să cuprindă toate conceptele menționate în alte lucrări. Scopul  a fost de a crea o matrice largă de competențe care să fie apoi luate în considerare în chestionar. În plus, chestionarul din faza de început a proiectului a constat în întrebări care măsoară percepțiile profesorilor cu privire la abilități transversale, învățarea mixtă și jocuri.

Ca o concluzie, competențele transversale cu cea mai mare discrepanță în ceea ce privește importanța autopercepută și practicile la clasă sunt:

COMPASIUNE
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a fi înțelegător față de alte persoane și de a fi preocupat de suferințele sau nenorocirile altora.

RESPECTUL PENTRU MEDIU
Ca aptitudini, aceasta cuprinde capacitatea de a recunoaște importanța naturii și a dezvoltării durabile, ca fiind cruciale pentru siguranța noastră viitoare.

CAPACITATEA DE A ÎNVĂȚA ÎN MOD INDEPENDENT
Ca abilitate, cuprinde capacitatea de a controla propria învățare, adică conținutul, ritmul, scopurile și obiectivele.

FLEXIBILITATE ȘI ADAPTABILITATE
Ca abilitate, adaptabilitatea permite unei persoane să își schimbe comportamentul atunci când este necesar, în timp ce flexibilitatea permite unei persoane să își modifice comportamentul atunci când este necesar.

INGENIOZITATE
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a găsi o soluție inteligentă pentru a depăși dificultățile.

PARTICIPARE DEMOCRATICĂ
Ca abilitate, participarea democratică ne cere să luăm parte la acțiuni menite să influențeze pe cei aflați la putere și deciziile acestora.

ABILITĂȚI DE COMUNICARE
Ca și competențe, acestea sunt necesare pentru a vorbi în mod adecvat cu o mare varietate de persoane în diverse contexte, prin aplicarea strategiilor de comunicare.

AUTODISCIPLINĂ
Ca abilitate, aceasta cuprinde capacitatea de a rămâne motivat și de a acționa, indiferent de cum te simți, fizic sau emoțional, pentru a atinge obiectivele dorite.

CAPACITATEA DE A GÂNDI INDEPENDENT
Ca abilitate, capacitatea de a gândi independent presupune efortul de a gândi în mod conștient și de a întreprinde acțiuni deliberate pe baza propriei înțelegeri a diferitelor aspecte.

APRECIEREA UNUI STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Ca aptitudini, aceasta cuprinde cunoștințele și acțiunile întreprinse pentru a menține un stil de viață sănătos, printre altele, printr-o dietă echilibrată și prin exerciții fizice regulate.

În raport cu rezultatele obținute, se poate concluziona că atitudinea generală a cadrelor didactice față de competențele transversale este pozitivă, însă nivelul de implementare la clasă a acestor competențe este mult mai scăzut. Profesorii, deși sunt conștienți de necesitatea de a se concentra asupra competențelor transversale, nu au nici stimulentul, nici ajutorul necesar pentru a face acest lucru, astfel încât aceste competențe sunt dezvoltate oarecum în paralel cu învățământul general.

În concluzie, rezultatele cercetării inițiale, împreună cu cadrul dezvoltat, pot contribui la creșterea gradului de conștientizare a profesorilor cu privire la competențele transversale și învățarea mixtă și le oferă instrumente care vor aduce creșterea dorită în practicile din clasă care vizează punerea în aplicare a acestor competențe în mod regulat.

După fazele de cercetare, elaborare de documente și aplicații, testarea acestora, o altă etapă importantă din cadrul proiectului este diseminarea cadrului elaborat care cuprinde competențele relevante pentru creșterea eficienței învățării și predării mixte.

Astfel, atât în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS Radio România, cât și a unei sesiuni on-line, au avut loc ateliere de diseminare a Programului de Formare Profesională Continuă pentru învățare hibridă (online și offline). La aceste sesiuni de lucru au participat cadre didactice de la școli și licee din municipiul București și din țară.

Programul de Formare Profesională Continuă reunește într-o bibliotecă virtuală toate materialele realizate de către parteneri pentru a fi utilizate de cadrele didactice în procesul educațional, respectiv instrumente pentru predare și învățare online, pentru derularea de discuții și cele pentru învățare bazată pe joc.

În cadrul atelierelor de lucru, cei prezenți au expus succint planuri de lecții pentru  cele 10 competențe transversale amintite mai sus care definesc proiectul „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor”.

Referitor la acest proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene – „Abilități sociale în învățarea mixtă pentru rezultate mai bune ale elevilor”, Costin Dedu, managerul echipei țării noastre reprezentată de Radio România, a spus că „în următorii ani, paradigma învățământului și mai ales modul în care se va preda, se va schimba enorm.”

La finalul evenimentelor de diseminare a instrumentelor ce pot fi folosite în învățămîntul hibrid, impresiile participanților ne motivează să sperăm că România poate fi parte a unei strategii educaționale dezvoltată la nivel european, pentru a ne adapta cerințelor generațiilor viitoare.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto evenimente de diseminare: echipa Radio România

Elemente grafice: partener proiect SAMK Finlanda

Valahii din Moravia – monografie fotografică

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 noiembrie 2023, 13:14

În această ediție a emisiunii, așezăm pe rafturile Bibliotecii noastre o monografie fotografică despre valahii din Moravia.

Oamenii de aici i-au impresionat pe cei trei reprezentanți ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea  –  Gheorghe Petrilă,  Constantin Demeter și Ovidiu Gabor care, în perioada 24 august – 6 septembrie 2023, s-au deplasat în Republica Cehă, pentru  realizarea primei etape, cea de documentare, a proiectului  ”Valahii din Moravia – Monografie fotografică”.  Acest proiect al Asociatiei Etno Foto Art, s-a desfășurat sub egida și cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Odată realizate câteva sute de fotografii, cu privire la Valahii din Moravia, următoarea etapă o reprezintă, un proiect expozițional care va fi vernisat la București.

Invitat în emisiunea noastră, Ovidiu Gabor ne va povesti și împărtăși impresii din timpul acestei călătorii. Începem cu o scurtă descriere a proiectului:

Ovidiu Gabor: Prin acest proiect, membri ai Asociației ETNO FOTO ART din Oradea și-au propus să realizeze o monografie fotografică a ținutului Valassko din Moravia, regiune din estul Cehiei, învecinată cu Slovacia și Polonia, despre oamenii, tradițiile și obiceiurile din această regiune.

Prima etapă a proiectului, cea de documentare și realizare a fotografiilor s-a desfășurat în perioada 24 august – 6 septembri 2023.

Astfel, în perioada amintită, au fost parcurși peste 1000 de km, în ținutul/districtul Valasško,  iar cercetarea a fost efectuată în peste 20 de localități. Conform unui plan systematic, care a mai fost folosit și în proiectele anterioare, s-au efectuat fotografii documentare asupra reliefului zonelor cercetate, asupra localităților, bisericilor, caselor tradiționale, și nu în ultimul rând, au fost fotografiați oamenii. Și binențeles că partea cea mai interesantă a cercetării au constitui-o oamenii și mai ales poveștile lor.

Camelia Teodosiu: Propun să începem aceste povești cu elementele care v-au impresionat în mod deosebit și cele în care ați simțit că vă regăsiți – frumusețea locurilor, a oamenilor, obiceiuri și tradiții, elemente lingvistice comune…

Ovidiu Gabor: Ținutul Valasško este un teren muntos prietenos, cu înălțimi domoale de până la 1300 m,acoperite cu păduri de foioase și rășinoase sau cu fânețe montane, cu văi accesibile – locuri ideale pentru practicarea păstoritului și prelucrarea lemnului, activități ce i-au definit de-alungul secolelor pe locuitorii acestor meleaguri. Localitățile – specifice pentru zona deluros-muntoasă, așezate în general de-a lungul văilor sau în luncile de la confluența văilor.

Oamenii țínutului – mândri că sunt Valašsko, nu sunt și nu se consideră o minoritate națională; Valašsko are mai degrabă semnificația de oameni ai muntelui, la fel cum la noi oamenii din Munții Apuseni își spun ”moți”. Mie personal mi-au plăcut întâlnirile cu doamnaVladislava Hrubesová din Velke Karlovice, creatoare de costume populare, cu domnul Miroslav Janík din Valašska Klobouky, fondatorul unei Asociații care se dedică intens protejării naturii și a peisajului și dezvoltă o serie de activități și proiecte extraordinare privind conservarea pâșunilor, tânăra familie Radek Fryzelka și Zuzana Fryzelková, cultivatori de ierburi și plante aromatice tradiționale (mentă, gălbenele, mușețel și altele) pentru ceaiuri și industria farmaceutică. Filosofia de viață a acestor  reprezentanți ai comunității valahe, revenirea la valorile și modul tradițional de viață și activitățile de conservare a zonei pastorale montane m-au impresionat profund.

Ocupația – industrializarea și mecanizarea survenite în secolul XX-lea, și-au spus cuvîntul și asupra preocupărilor populației din ținutul Valasško. Foarte mulți oameni lucrează în orașele mai apropiate (Rožnov pod Radhoštěm, Vsetín, Valašské Meziříčí), iar tinerii își continuă studiile superioare în orașele mari, Ostrava, Zlin, Brno sau chiar Praga. Cu toate acestea, pământurile sunt lucrate și bine întreținute, ocupațiile tradiționale revenind în ultimii ani în atenția multora dintre locuitorii zonei. Un trend important îl constituie accesarea de fonduri pentru reactivarea unor activități tradiționale, cum ar fi păstoritul și prelucrarea laptelui și a lânei. Dintre meșteșugurile mai vechi, țin să menționez că în cele două săptămâni, am întâlnit mai mulți meșteri populari: fierari, un creator de instrumente muzicale de suflat, o creatoare de costume populare, tâmplari, un tăbăcar (opinci, curele, hamuri) etc.

Multe dintre aceste meșteșuguri și  obiceiuri pot fi văzute pe tot parcursul anului și la Muzeul în aer liber din Roznov pod Radhostem (Muzeu al satului Valah), unde meșteșugarii din ținut sunt invitați să își prezinte măiestria în cadrul programelor de promovare a tradițiilor. Pe parcursul unui an se organizează fel de fel de festivaluri și programe de obiceiuri și meșteșuguri printre care făcutul pâinii, prepararea mâncărurilor tradiționale, pregătirea ouălelor pentru sărbătorile pascale, cusutul hainelor tradiționale, prelucrarea lemnului, modelarea fierului (în principal potcoave pentru cai) și altele.

Camelia Teodosiu: Spuneți-mi dacă ați găsit case tradiționale în localitățile vizitate.

Ovidiu Gabor: Astăzi, dacă vrei să vezi case vechi din bârne în habitatul lor natural și nu în muzeu, trebuie să mergi cât mai înspre munte, pe văile mai putin accesibile, pentru că în centrele rurale mai mari oamenii si-au construit case noi. Noi am găsit astfel de case, multe din ele fiind renovate și adaptate necesităților actuale. Renovarea acestora este costisitoare, mult mai costisitoare decât construcția unei case noi. Cu toate acestea in ultimul deceniu interesul pentru renovarea caselor tradiționale a crescut, multe dintre acestea fiind introduce în circuitul turistic.

Aș vrea să revin însă la hrana locuitorilor de pe aceste meleaguri: o supă tipică, aici, este Valašska Kyselice, o supă acrișoară cu gust de usturoi, făcută din varză acră și căte-un pic de ciolan afumat, ori costițe afumate. Iar desert este binecunoscuta „frgaly”, un fel de pizza valahă, un blat ce se servește ca desert, în felii precum pizza, doar că blatul este mai dulce, umplut cu pastă de fructe sau brânză dulce. De Crăciun, se mănâncă în mod tradițional o supă de fructe, de regulă din prune uscate, provenite de la uscătoriile de fructe, care se găsesc la tot pasul în satele de aici.

Camelia Teodosiu: Ce ne puteți spune despre limba vorbită de locuitorii din Valahia Moravă?

Ovidiu Gabor: Limba folosită este limba cehă, existând binențeles și un dialect Valašsko. De remarcat este faptul că în acest dialect  se mai păstrează câteva cuvinte binecunoscute în zonele pastorale din România. De pildă, cuvântul bača, care în limba cehă nu are corespondent, constatându-se că are originea la vechii valahi, care îngrijeau oile pe munte; gelata/geleta = recipientul de lemn în care se adună laptele proaspăt muls, (kýbl este găleata cea de toate zilele), urda = urdă, bryndza = brânză, kosar = coșar, watra, salasz/salaš = locul unde stă ciobanul cu oile; magura = vârf de munte  întâlnit în Valašsko, polana = poiana, pietra = piatra, czadca = ceața, kolyba = un regionalism pentru o casă mai mică, strunga, kornuta, kotelnica,  mierlok = mielul, rumiga = rumega, cetina, sihla = sihlă (pădure deasă de copaci tineri), kameșnica = cămașa, dunga = curcubeu, putnia = putină, trombita = trâmbiță,  klapocz = clopot, grapa = groapă, în sensul pantă abruptă, rastoka = răstoaca, locul unde se deviază un râu pentru a prinde pește mai ușor, grun = grum/grumuri, cuvânt vechi românesc cu înțelesul de grămadă, stivă, teanc, ploština = ploștină, ceea ce înseamnă un teren umed sau o pășune lângă o apă, kosa = coasă pentru cosit, žinčica = jintiță, parte a zerului care se depune pe fundul vasului când se prepară urda, slanina = slănină, solanec = saramură, vlna = lână. Acestea nu sunt cuvintele unei țări, ci cuvinte ocupaționale specific domeniului pastorației, celor care se ocupă de creșterea ovinelor. Acestor cuvinte, transfrontaliere, întâlnite în micile sate din vârful sau văile munților locuite de vechii valahi, care au ajuns aici în numele transhumanței, se cuvenea să le acordăm atenție și să petrecem timp de două săptămâni în mijlocul lor. Referitor la Republica Cehă, termenii de mai sus, sunt regionalisme care pot fi intalnite doar districul Valašsko, Regiunea Moravia.

Localitățile vizitate/cercetate: Rožnov pod Radhoštěm,  Vsetín,  Valašské Meziříčí, Jasenná,  Liptal,  Halenkov,  Hovisky,  Hovezí,  Huslenky,  Valašska Bistříce, Valašska Klobouky,  Pustevny,  Zubří,  Seninka,  Valašske Polanka,  Lidečko,  Vlachovice,  Hutisko-Solanec,  Velké Karlovice,  Solanec pod Soláněm,  Valašske Prikazy,  Poteč.

Notă:

Muzeul Valah în Aer Liber (Valašské muzeum v přírodě) este un muzeu în aer liber în Rožnov pod Radhoštěm, Vlahia Moravă, Cehia. Muzeul este dedicat să conserve și să prezinte cultura și tradițiile vlahe. Este al doilea cel mai vechi, și cel mai mare muzeu în aer liber din Cehia.

Muzeul este format din trei părți independente: micul oraș de lemn, satul vlah și Valea Morii de Apă. A fost listat ca monument național în Cehia.

Muzeul a fost înființat de către frații Jaroněk, care proveneau dintr-o familie de meșteri și muncitori din clasa muncitoare. Bohumír Jaroněk, un pictor și artist grafic, a dezvoltat un interes deosebit pentru casele vlahe. In 1895 el a vizitat Expoziția Etnologică Ceho-Slavă din Praga, unde a văzut o expoziție în aer liber, cu case valahe. In 1909, frații Jaroněk s-au stabilit în Rožnov, și după scurt timp, Alois Jaroněk a călătorit la primul muzeu în aer liber din lume, aflat la Stockholm.

Între 1911 și 1925, frații au dezvoltat conceptul de muzeu în aer liber în Rožnov și a devenit realitate. În 1925, în timpul unui festival numit „Anul valah”, muzeul a fost deschis. În acel moment, acesta conținea două case mari – primăria și o casă din secolul al XVIII-lea – și câteva clădiri mai mici. Cu timpul, mai multe clădiri au fost adăugate în complex. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial un grup de tâmplari, sub conducerea lui Michal Fabián, au ridicat o biserică de lemn, folosind planurile bisericii de lemn din Větřkovice, lângă Příbor, care a ars în 1878. Partea inițială a muzeului a devenit ulterior numită micul oraș de lemn.

A doua parte a muzeului a fost construită prin anii 60’. Această parte reprezintă un sat tipic valah și constă în aproximativ 40 de clădiri. A treia parte – Valea Morii de Apă – a fost deschisă în anii 80’ și constă în multe mori și alte structuri care reprezintă lucrările și fabricarea realizate în sate, permițând vizitatorilor să se familiarizeze cu metodele tradiționale de producție și condițiile de lucru – Sursa: Wikipediaor.

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Asociația ETNO FOTO ART din Oradea

Actorul și regizorul Petru Hadârcă – dornic de Soarele dimineților din copilărie

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 noiembrie 2023, 09:53

În Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu actorul şi regizorul Petru Hadârcă – un om plin de creativitate, umor și subtilitate artistică.

Petru Hadârcă a fost actor la teatrele „Luceafărul” şi „M. Eminescu” din Chişinău, precum şi la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti. Între 1995-1997 a  colaborat cu Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Timp de mai mulţi ani a fost director artistic al Studioului de creaţie „Apropont” din Chişinău, al Teatrului muzical „Ginta Latină”, precum şi al Teatrului Naţional „M. Eminescu”. A realizat roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate şi artistice.

Reputatul actor şi regizor este laureat al mai multor festivaluri din România şi Republica Moldova.

Petru Hadârcă se prezintă pentru dumneavoastră cu ceea ce consideră că este mai important şi îi conturează personalitatea.

„Mulțumesc mult pentru apreciere, mulțumesc mult pentru invitație! În primul rând, cred că ceea ce îmi conturează personalitea este sufletul. De aici pornim. Apoi, scrierea, comunicarea și emoțiile pe care încercăm să le propunem celor care ne ascultă, celor care ne văd în scenă și celor care au interesul să vin să vadă ceva…aparte. Eu mă regăsesc de multe ori în recitaluri, fiind vorba și de actori. Mă regăsesc, și o perioadă era când chiar mă regăseam în perioada interbelică, prin versurile lui Tănase. Făcusem și câteva recitaluri cu cunoscutul „Nu-s Parale” –  de la Chișinău, la Iași, tot românu-i nevoiaș, nu avem ce pune-n oale – nu-s parale, dar de-ajungi parlamentar pe un fir la buzunar ai scăpat de angarale – sunt parale, era o adaptare.

…Și emoții aparte, pentru că în anii 90 am simțit acel ecou din perioada interbelică și l-am regăsit și în perioada de tranziție, atât a Bucureștiului, cât și a Chișinăului.

Mă regăsesc în spectacole, mă regăsesc în anumite personaje pe care le interpretez în calitate de actor, iar în montări, atunci când semnez regia, mă regăsesc în ansamblu, în toți în actorii, în mizanscene, în scenografie…, în acea coloană sonoră și cred că și prietenii, și nu numai prietenii, toți mă cunosc „de-a fir a păr”, pentru că nu sunt un om care ar ascunde ceva. Tot ce ce am în gând, tot ce am de spus, o spun direct. Îmi place să fiu corect și îmi place să nu merg pe ocolișuri. Dacă am să spun ceva cuiva, eu spun „verde în față”.

Cum era Petru Hadârcă, copil?

„Eram dornic de acel soare de dimineață și aveam senzația, în copilărie, că n-o să mă satur de joacă.

Nu mi-a plăcut niciodată colectivizarea, nu mi-a plăcut când părinții au încercat, să mă dea la creșă, la 3 anișori, să mă dea la grădiniță cu toți copiii… Și mai ales nu-mi plăcea să dorm la amiază și ajunsesem la un moment dat, când străbunica mă ducea dimineața și îmi dădea drumul pe poartă, în curtea grădiniței, iar eu pândeam momentul și săream gardul și eram înainte ei acasă. Și au văzut ai mei că nu fac colectivizarea cu mine și m-au lăsat să cresc alături de ea și, mai ales vara, duminicile…

Aveam norocul că în satul nostru, în Sângerei, n-a fost închisă biserica și a mergeam cu ea, duminica, până a merge la școală; când eram deja la școală, era interzis copilului să fie prezent la slujbe religioase, iar până la 7 anișori am avut norocul ăsta să merg cu bunica la biserică, duminica, să mă învețe ea cum să țin degetele, să fac rugăciunea, să spun Tatăl Nostru…

A mai fost și deschiderea asta, căldura părintească a lui taică-meu, a maică-mii și iernile, când erau de un alb imaculat cu troieni frumoase, cu sărbătorile de iarnă, de Crăciun, Sfântul Vasile când mergeam cu plugușorul la rude, îndeosebi. Iar iarna, maică-mea făcea șezători și întindea războiul în casa mare, război de țesut, și eram ascuns și eu printre ghemurile, cele colorate, între culori calde. Și asta a fost copilăria mea, deci îmi amintesc cu nostalgie și cu emoție frumoasă pentru că acele culori m-au urmărit și mă urmăresc încontinuu pe parcursul vieții.”

Interviul realizat cu actorul și regizorul Petru Hadârcă este așezat pentru ascultare, pe rafturile Bibliotecii de Bucurii.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Acte caritabile pentru susținerea educației

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 octombrie 2023, 11:55

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară Tadeu, Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar și Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne.

Este vorba despre Concertul caritabil de muzică populară – Arte pentru Carte, care va avea loc miercuri, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 19.00, la sala de spectacole „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, din strada Mihai Vodă 17, Sector 5.

Asociaţia Umanitară Tadeu, înfiinţată în anul 2017, este o organizaţie non-profit al cărei scop este acela de a contribui la conservarea şi promovarea tradiţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate prin acţiuni de ajutorare, asigurarea calităţii procesului de educaţie şi la creşterea gradului de unitate socială, aspecte esenţiale pentru rezolvarea problemelor din comunitate.

Logo-ul Asociaţiei este compus din două mâini care ocrotesc o frunză de palmier şi simbolizează membrii, susţinătorii şi voluntarii Asociaţiei Tadeu care, adunaţi laolaltă, lucrează în folosul celor nevoiaşi. Frunza de palmier trimite cu gândul la oaza de pace, adăpost şi bucurie pe care suntem îndmnaţi  să le dăruim semenilor noştri.

Până în prezent, prin acțiunile pe care le desfășoară, Asociația Umanitară Tadeu a contribuit la îmbunătățirea procesului educațional pentru aproximativ 1500 de copii care provin din familii cu diferite nevoi sociale.

Aflăm de la invitatele noastre, voluntare în cadrul Asociaţiei Umanitare Tadeu, Ana Maria Burchi – coordonator comunicare şi Ramona Urjan – organizator al acestui eveniment caritabil detalii despre acest concert umanitar care poate fi susţinut de fiecare dintre noi.

Evenimentul caritabil are drept scop strângerea de fonduri necesare pentru a oferi burse de studiu, care să sprijine educația a 11 tineri, elevi și studenți, cu rezultate deosebite la învățătură, dar cu posibilități materiale reduse.

În cadrul concertului, artişti de muzică populară, precum Floarea Calotă, Gelu Voicu, Ionuț Sidău și alți cântăreți cunoscuți, care au ales să susţină iniţiativa noastră filantropică, vor interpreta momente muzicale, îndrăgite de noi toți.

De asemenea, Ansamblul Artistic „Ciocârlia”, dar și Corpul de dansatori profesioniști din cadrul Ansamblului vor fi parte din acest eveniment caritabil.

Pe scenă va evolua și Grupul Vocal Tradițional Rădăcini, din care fac parte tineri talentați din cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, condus de doamna profesor Ana-Ramona URJAN.

Participarea la spectacol se va face în baza unor bilete în valoare de 25 de lei (categoria a II-a), 50 de lei (categoria I), 100 de lei (categoria VIP-lojă) sau 500 de lei (bilet Adoptă visul unui bursier). Cei care nu pot ajunge la spectacol, dar doresc să se alăture cauzei evenimentului au posibilitatea de a face o donație fără bilet de participare.

Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro sau în format fizic, la pangarul Bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă” din strada Franceză nr.1, Sector 3.

Fondurile strânse în urma evenimentului sunt esenţiale pentru susţinerea celor 11 tineri, cărora ne dorim să le oferim o şansă la educaţie prin oferirea unor burse de studiu lunare, în valoare de 300 de lei, până la finalul anului școlar.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Asociaţia Umanitară Tadeu / Camelia Teodosiu

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”

Publicat de Camelia Teodosiu, 25 octombrie 2023, 16:39

Ne regăsim în acest spațiu ca să împărtășesc emoția unei povești care m-a impresionat. Nu numai pe mine, ci pe toți cei care au aflat-o. Eu am primit-o de la cineva și o dau mai departe cu mărturia personajului principal, care pentru cei ce l-au cunoscut a devenit erou de basm.

Numele lui este Marcel Mustafa, un tânăr de 22 de ani din satul Zăvoaia, județul Brăila. Se consideră norocos că a reușit să meargă la școală și să se întrețină singur, învățat cu munca de la 7 ani, când dacă nu făcea aceeași normă la câmp, ca un adult, își pierdea locul. Ne demonstrează că atunci cand îți dorești ceva cu adevărat important, care să dea sens vieții, nimic nu poate sta în calea ta, nici măcar lipsa banilor sau a condițiilor.

Când ne-am întâlnit l-am rugat pe Marcel Mustafa să-mi spună câteva cuvinte despre el ca să pot contura dialogul nostrum pentru rafturile Bibliotecii noastre de Bucurii.

Provine dintr-o familie săracă, numeroasă, cu 6 copii. Niciunul dintre ai lui nu are studii și nici un loc de muncă permanent, lucrează cu ziua prin sat și astfel își câștigă existența.

Când avea 7 ani, l-a vizitat acasă o învățătoare care mergea din poartă în poartă să convingă părinții să își înscrie copiii la școală. Părinții lui Marcel nu prea au fost de acord, dar la insistențele lui l-au înscris în clasa I.

Bucuria nu a durat prea mult pentru că dificultățile financiare ale familiei și cheltuielile cu școala au condus la retragerea acestuia de la școală după doar două luni.

Trebuia sa meargă cu familia la muncile câmpului și a înregistrat absențe care au condus la repetenție. A aflat aceasta în toamna anului următor când, cu naivitatea copilului, a crezut că merge mai departe în clasa a doua.

Această situație avea să fie însă în favoarea lui, fiind preluat de către învățătoarea pe care o consideră a doua mamă.

“Doamna Dan Săndica-Ionica, învățătoarea mea, a fost îngerul meu păzitor în școala primară. Dânsa m-a învățat să scriu mi-a cumpărat rechizite din banii ei, mi-a oferit consilire psihologică, m-a învățat cum să manageriz fiecare bănuț… Această persoană minunată mi-a călăuzit primii pași, mi-a oferit consilliere psihologicăși mi-a fost mentor în cei 4 ani. Mi-a cumpărat haine și când era vorba de excursii, plătea pentru mine…”,  ne mărturisește Marcel Mustafa.

Personajul poveștii noastre  – Marcel Mustafa a reușit în fiecare an de școală să își surprindă profesorii și familia. Dacă în clasa I a repetat anul, pentru că părinții, nevoiți fiind să supraviețuiască, l-au luat la muncă, și-a luat revanșa în următorii ani. A fost premiant, a participat la concursuri și olimpiade, iar din banii de bursă își cumpăra rechizite și haine pentru școală.

Dupa terminarea ciclului gimnazial, pentru a se întreține, a fost nevoit să se mute la oraș și să urmeze cursurile unei școli profesionale (învățământ dual). Pentru că însă își dorea mai mult de la viață, s-a  înscris și la liceul seral, și a continuat să muncească.

Dupa cei trei ani de liceu la seral, Marcel a susținut examenul de Bacalaureat obținând media 9,01 prin propriile forțe, fără meditații, ci doar prin studiu individual.

Ziua lucra, iar seara învăța până târziu în noapte, încercând să descifreze singur rezolvările problemelor de matematică. Operele literare erau cele care îl relaxau și îl ajutau să viseze la o viață mai bună.

Nu se ducea niciodată la culcare fără să-și citească obiectivele personale pe care și le-a propus ca motivație. În fiecare seară îngenunchea în fața icoanei, se ruga și mulțumea lui Dumnezeu.

În clasa a XI-a era fascinat de mentorii din mediul online, și-și cheltuia puținii bani pe care îi câștiga pe cărți de dezvoltare personală.

Acum este student la cursurile de zi ale Facultății Ingineria si Managementul Afacerilor Agricole din cadrul USAMV București.

Își caută un loc de muncă, cu program flexibil, pentru că nu vrea să neglijeze studiul, dar în același timp trebuie să se întrețină.

Marcel își dorește să se specializeze într-unul din domeniile facultății pe care o urmează, ca să câștige destul încât să-și poată ajuta părinții, să-și întemeieze propria familie și să ajute un copil care se regăsește în povestea lui.

„Nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepți și ce devii”, ne spune, în finalul dialogului nostru, Marcel Mustafa.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Marcel Mustafa

Maia în rețete cu secrete… dezvăluite la Târgul Pâinii

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 septembrie 2023, 10:17

Bun găsit în spațiul dedicat ideilor și subiectelor care inspiră frumusețea vieții.

Pentru subiectul acestei ediții a emisiunii, m-am oprit la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Printre multe evenimente desfășurate aici, de Ziua Satului Românesc, toate pline de frumusețea tradițiilor și obiceiurilor noastre, s-a numărat și Târgul Pâinii.

Sub forme variate, de la cea rotundă asociată simbolurilor solare, la cea împletită care amintește de dualismul universal sau chiar antropomorfă (colindeții sau bolindeții), pâinea a însoțit marile evenimente din viața omului, marcând pragurile spre un nou început ce se dorește plin de prosperitate, speranță, bucurie.

La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Tărgul Pâinii a adus în atenția vizitatorilor complexitatea valențelor alimentului care ocupă un loc important în orice civilizație.

Pâinea este element central al ritualului religios – darul suprem făcut de Dumnezeu omului, prin care se săvârșește unirea cu Iisus Hristos în Taina Euharistiei: „Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu”. Ea este prezentă în viața noastră de zi cu zi și capătă valențe aparte la evenimentele bornă ale parcursului noastre pe acest Pământ – la nașterea copilului, la nuntă, dar și la înmormântare, văzută ca o trecere spre viața veșnică.

Printre brutarii artizani prezenți la eveniment am întâlnit-o pe doamna Carmen Pop, invitata acestei ediții, care ne împărtășește din experiența acumulată și chiar ne dezvăluie cum putem face o pâine sănătoasă, gustoasă, simplă sau plină de aromele unor ingrediente.

Pentru a cunoaște tainele și puterile nebănuite ale pâinii, bucurându-ne de nenumăratele arome și forme pe care le îmbracă, de la cea tradițională ce amintește de copilăria din curtea bunicilor, până la cele mai surprinzătoare creații, Carmen Pop  s-a specializat în brutărie artizanală.

Sfaturile din mărturisirea ei merită păstrate în rețetarul familiei pentru că în mod cert valențele unei pâini bune vor fi apreciate dincolo de timp.

Poaspăt scoasă din cuptor, pâinea cu maia spune povești (descifrate de Carmen Pop)

Întotdeauna m-a fascinat lucrul cu mâinile. Obișnuiam să stau lângă mama, când frământa cozonacii de Paște sau de Crăciun. Îi țineam ligheanul și, din când în când, mâncam din aluat. Am învățat când era cozonacul fermentat, când era dospit, tocmai bun de uns cu ou și băgat la cuptor. Îmi amintesc de mirosul de cozonac din casă și de cum îmi doream să mănânc din el cald și nu aveam voie “că îmi cade greu la stomac”.
Apoi, am avut norocul să îmi petrec vacanțele la bunici, la 30 de km de București.
Dar ce îmi amintesc cu drag, era pâinea pe care o făcea. Și vatra din gradină. Era un cuptor din chirpici, în grădină, chiar lângă bucătăria de vară.
Vineri era ziua când bunica facea pâinea.
Bunica avea niște mingiuțe de aluat uscat, alotele, puse într-o traistă, lângă ușa de la bucătărie. Cu o zi înainte scotea 2-3 pe care le înmuia în apa călduță. După vreo 3 ore le amesteca cu niște făină , le acoperea cu un ștergar și le lăsa la fermentat pe soba, într-un loc ferit. Vinerea dimineață, cu noaptea-n cap, se trezea și începea să frământe câte o albie de făină. Sprijinea copaia de lemn, la un capăt, de un prosop. Punea făina la un capăt al albiei și la celălalt apa călduță. Și, ușor, începea să amestece cu mâinile apa cu făină și acel aluat pe care îl făcuse cu o seară înainte. Puțin câte puțin, mai adăuga făină de la celălalt capăt al albiei până ajungea la hidratarea dorită. Desigur, nu era nimic cântărit.
Și frământa bunica, de mi se părea o eternitate, cu ochii de copil de atunci. Și dădea cu aluatul ăla, și îl întorcea pe toate părțile. De fiecare dată, îi ceream aluat și mă jucam cu el. În loc de plastilină.
După frământat, îi dădea aluatului o formă rotundă și îi făcea o cruce în aer cu degetele și îl acoperea cu un ștergar. Și îl punea, și de data asta, la loc cald și ferit. După vreo alte 2 ore, timp în care aluatul era rotund și umflat de la atâta fermentare, îl lua, îi dădea câteva palme ferme, îl tăia cu un cuțit în 4 bucăți mari și într-una mai mică. Din cele 4 mari făcea pâini rotunde pe care le punea la dospit, înapoi în albie, separate. Pe a cincea o frământa cu puțin mălai, făcea alte alotele și le punea la uscat într-o tavă. Pentru pâinile viitoare.
Apoi făcea focul în vatră și când era bine încinsă și aluatul tocmai bine dospit, îl punea în vatră și sigila gaura cu o tablă. Apoi, când pâinea era coaptă, o bătea bine pe fund „să sune a gol” dar și să o curețe de cenușă. O păstra acoperită în niște ștergare țărănești. Aveam pâine o săptămână.

În urmă cu 10 ani, m-am hotărât să fac școala de bucătari, în România. Mi s-a părut “ca o ceafă de porc cu cartofi prăjiți, într-o cârciumă care vinde porțiile la 100 de grame!” Dezamagită, am hotarât săp lec în Franța, la Lyon, la Institutul Paul Bocuse. Acolo, am învățat bucătaria franțuzească, boulangerie și viennoiserie. Pentru mine, a fost o experiență uimitoare dar și o dezvoltare personală. Îmi place să spun că a fost armată pentru mine.
După școală, lucrurile au început să devină serioase și am simțit nevoia să mă perfecționez în brutărit. În Spania, la Barcelona și Madrid, am învățat de la cei mai buni brutari din Europa și Asia. Apoi, pentru că exista o comunitate incredibilă de brutari entuziaști în toată lumea dar și în București, m-am întâlnit cu ei și am învățat de la fiecare. Procesul de învățare nu se termină niciodată. Cărțile citite, atelierele și lucrul cu alutatul te fac mai bun și mai încrezător, pe zi ce trece.
Cu toată această experiență, am început să predau la rândul meu. Și fac asta cu pasiune și bucurie că pot împărtăși din cunoștințele mele. Pentru că am credința ca pâinea făcută cinstit îți oferă o mare satisfacție.

Ingrediente simple.

Făină de bună calitate, apă, maia și sare.
Făină special făcută pentru produsele de panificație. O făină căreia i se cunosc caracteristicile încă dinainte de a o cumpăra și știu exact ce poate să îți ofere. O făină care are calitate constantă și e sigură din punct de vedere nutrițional. O făină fără enzime adaugate, măcinată pe piatră și pe cât posibil bio.
Aș vrea să susțin cu drag producătorul român și agricultura românească dacă ar putea să îmi ofere făina de care am nevoie.
Făinurile folosite sunt diverse și insist pe făina integrală, făina din grâne antice (kamut, speltă), secară, hrișcă și, bineînțeles, făina albă căreia eu îi adaug întotdeauna, în rețete, un procent mic de făină integrală, pentru un gust profund.

Pâinea artizanală cu maia

Maiaua. Fără alt agent de creștere. Fără drojdie. Fermentarea și dospirea lentă ajută la dezvoltarea aromelor și o digestie ușoară. E de mare ajutor în stoparea intoleranței la gluten – glutenul este parțial digerat în timpul fermentației lente (nu vorbim aici de boala celiacă). Apariția intoleranței la gluten este asociată consumului de pâine obținută prin fermentarea accelerată cu drojdie de bere. Pâinea cu maia are un indice glicemic mai mic deca tpâinea cu drojdie, astfel că ea poate să fie consumată moderat și de diabetici.

Maiaua este o cultură de bacterii ce se găsesc în bobul de grâu. În maia se găsesc 2 tipuri de drojdie sălbatică – Saccharomyces exiguus şi Candida milleri, care apar spontan pe boabele de cereale. Împreună cu bacteria de acid lactic Lactobacillus sanfranciscensis, Candida milleri trăiește în maia într-o simbioză perfectă (C. milleri nu poate metaboliza maltoza, în schimb Lactobacillus se hrăneşte cu maltoză). Procesul de fermentare tradițională, adică pe perioade lungi de timp, asigură o activitate metabolică ridicată și îi conferă pâinii acel gust unic și inconfundabil.
Fiecare își crește maiaua diferit. Există maiale cu hidratare de 100%, de 70%, de 50%. În funcție de ce rezultate vrei să obții, îți alegi hidratarea maialei. Maiaua mea are o hidratare de 60%.

Rețetele mi le fac singură sau mi le adaptez în funcție de făina folosită. Metoda este importantă și ea se schimbă în funcție de făină, de temperatură, de timp și de condițiile meteo.
Fiul meu de 8 ani este cel mai mare critic. A crescut lângă aluat. Știe despre dezvoltarea glutenului, despre hidratare, despre crestarea aluatului înainte să îl bag în cuptor. Dar ce e cel mai important e că pâinea coaptă îi spune povești. Proaspăt scoasă din cuptor, coaja crocantă îi spune fiului meu cele mai frumoase povești și e o ancoră pentru adultul ce va deveni.

www.flourpower.ro

https://www.facebook.com/flourpower.ro/

Instagram: flourpowerb

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Foto: Carmen Pop / Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Ziua Satului Românesc

Publicat de Camelia Teodosiu, 22 septembrie 2023, 16:14

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc.

„Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern”, declară conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați la scena din Satul Nou să cunoască o parte a moștenirii noastre reprezentata prin port, cântec, dans, produse tradiționale aduse toate din Dobrogea de Ansamblul Reabinușca (Jurilovca, jud.Tulcea) si Centrul Cultural Prahova.

***

Ziua Satului Românesc a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

Program:

– ora 13.00 – 13.20 – spectacol ansamblul din Jurilovca (scena din Satul Nou)

– ora 13.20 – 14.00 – spectacol comunitatea din Prahova (scena din Satul Nou)

-ora 9.00 – 19.00 – târg (Satul Nou)

Foto: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 septembrie 2023, 13:36

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre

Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei, într-un muzeu MARe, ca valoare, ca denumire și ca proiecție pentru viitorul unor repere culturale.

Este vorba despre Muzeul de Artă Recentă București, unde ne întâmpină cel ce i-a dat sensul – Erwin Kessler, istoric de artă și filozof român, cu activități științifice, proiecte de anvergură evenimente și lucrări care stau la baza recunoașterii sale.  De aceea, l-am rugat pe invitatul nostru să definească cele mai reprezentative aspecte ale drumului său profesional ajuns acum la „Efectul Picasso”. Printre cele mai impresionante din Europa de Est și cu siguranță cea mai importantă din România, expoziția poate fi admirată între 27 septembrie 2023 și 8 ianuarie 2024 la Muzeul de Artă Recentă București.

Realist și cu un simț critic dezvoltat pentru a amenda derapajele, Erwin Kessler  – Directorul Muzeului de Artă Recentă – MARe se destăinuie spre propria definire:
„Fără să fi dorit acest lucru, am început prin a fi considerat un demolator. Am început ca critic de artă, studiind istoria artei,  după Facultatea de Filozofie, și primele publicații ale mele, în Revista 22 și în Dilema, pentru mine erau realiste, pentru ceillați erau incredibil de violente, într-o lume artistică obișnuită în ultimele decenii, până atunci – vorbim despre anii 1993, 1994, (debututl meu), cu o critică de întâmpinare extraordinar de pozitivă la orice prostie, la orice fel de oroare – totul era bine, totul era genial, totul era la superlativ.(…) Am început să scriu critic critica mea pentru că am simțit că sunt realist cu ceea ce e întâmpla, respectiv cu o artă care nu își asuma, în absolut niciun fel, niciun fel de vinovăție…”

„Dați-mi un muzeu și-l voi umple.” a declarat, cândva, Pablo Picasso
„Și i-am dat.”, ne spune Erwin Kessler – Directorul Muzeului de Artă Recentă din București.

Picasso nu exagera când se caracteriza a fi drept „cel mai mare colecționar de lucrări Picasso din lume“, deoarece îi venea foarte greu să se despartă de operele sale care căpătau o semnificație profundă, fie conceptuală, fie personală sau sentimentală. A strâns cu mare atașament propriile lucrări, cât să umple un muzeu.

Așadar, Expoziția Efectul Picasso va ocupa MARe în întregime.
În anul în care se împlinește jumătate de secol de la dispariția fizică a lui Picasso, 8 țări de pe glob, între care și România, serbează această aniversare prin expoziții tematice.

(c)Pablo Picasso, Seated Woman with Folded Arms, 1937. Musée national Picasso-Paris
Succession Picasso 2023

”Efectul Picasso” se va produce între 27 septembrie 2023 și 8 ianuarie 2024 la MARe/Muzeul de Artă Recentă București – „un buncăr pe un diamant” așa cum a fost conceptul definit de Erwin Kessler – Directorul acestui muzeu. Aici, veți putea admira 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate de Pablo Picasso, față în față cu 65 de lucrări (picturi, sculpturi, fotografie, ceramică, graffiti) semnate de 37 de artiști români contemporani, influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.
Printre artiștii români expuși se numără: Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Ștefan Bertalan, Alma Redlinger, Neculai Păduraru, Vasile Gorduz, Florin Mitroi, Victor Man, Silvia Radu, Dumitru Gorzo.

Cele 46 de lucrări au hălăduit pe cărări bătătorite, de la Musée national Picasso-Paris la București, timp de trei zile și trei nopți – ca o nuntă boierească.
Pentru curioși: valoarea lor este inestimabilă.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Musée National Picasso-Paris și celebrează 50 de ani de la dispariția lui Pablo Picasso, printr-un program din care fac parte alte 42 de muzee din lume. România este singura țară din Europa Centrală și de Est cuprinsă în amplul proiect lansat de Franța și Spania.
În octombrie 2023 se împlinesc, de asemenea, 5 ani de la deschiderea MARe/Muzeul de Artă Recentă din București.

Expoziția va fi însoțită de un impresionant catalog bilingv, în care vor fi reproduse (full color) lucrările expuse (peste 100 de ilustrații de mari dimensiuni), analizate în două texte introductive, semnate de istorici de artă români și francezi.

„De la Picasso mai mult decât din oricare altă parte am preluat curajul, aproape tupeul de a simplifica forma până la esență sau minimalizarea aleatorie.” – Marian Zidaru

Marian Zidaru, Demonul Cacos, 2021

Pe durata expoziției, MARe/Muzeul de Artă Recentă va susține o serie de cursuri pentru copii, în cadrul programului său consacrat, MARe de Mic, calibrate la temele, subiectele, tehnicile, imaginile și experiențele provocate de expoziția Efectul Picasso.

De asemenea, în cursul lunii ianuarie, Muzeul de Artă recentă va organiza un simpozion internațional de două zile, dedicat lui Picasso și influenței sale asupra artei (est) europene după cel de-al doilea război mondial. Vor participa istorici de artă din România, Franța, Germania și Cehia.

„Efectul Picasso prezintă ecoul operei și personalității lui Picasso asupra artei românești din anii 1960 până în prezent, prin lucrări realizate de 37 de artiști contemporani. Alături de o serie de lucrări care figurau în expoziția de la MNAR din 1968, MARe aduce o selecție reprezentativă de picturi de la Musée national Picasso-Paris, acoperind creația picassiană de la 1908 până la 1972. Actualitatea lui Picasso, vizibilă și în muralele integrate expoziției, arată că figura majoră a modernismului a intrat în idiomul zilei și al străzii. Picasso și-a atins efectul maxim posibil: se confundă cu zgomotul de fond cultural, inteligibil la nivel global. Poate fi imaginat un mai profund efect în afara acestei (con)topiri a vocii unui singur creator în limbajul și în pulsația vieții de zi cu zi a vremurilor noastre?” – Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă București și curatorul expoziției.

Un eveniment prezentat de MARe/Muzeul de Artă Recentă și UniCredit Bank,
în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Musée national Picasso-Paris, Ambasada Franței, Institutul Francez din România.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Foto: René Burri / Magnum Photos / Musée national Picasso-Paris / Bertrand Soubrier / Rozana Mihalache – MARe / Marian Zidaru

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 septembrie 2023, 09:52

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul dintre cele mai importante și urmărite evenimente culturale.

Dintr-un București încărcat de farmecul poeziei, vă spun bun găsit la o ediție specială a emisiunii noastre! Sunt Camelia Teodosiu și vă propun să fim parte din  emoția unui eveniment de mare amploare derulat în această săptămână în Capitala țării noastre. Este vorba despre Festivalul Internațional de Poezie ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție.

Organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române, această ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la București surprinde publicul prin abordarea lui amplă și complexă – peste 170 de poeți din 27 de țări de pe 4 continente sunt prezenți, din 11 până pe 17 septembrie 2023, în  spații culturale cunoscute din București: Biblioteca Central Universitară „CaroI”, Muzeul Național al Literaturii Române, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, ARCUB, Librăria Kyralina, Muzeul Cotroceni, Institutul Cervantes din București, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Londohome,, Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Teatrul Dramaturgilor Români.

Întâlniri cu poeții, mese rotunde, dezbateri, lecturi publice, colocvii pe diferite teme, maratoane de poezie, performance-uri, proiecții  de filme și concerte, spectacole de teatru sunt doar o parte a celor peste 50 de evenimente incluse în programul celor șapte zile de festival, unde poezia  se împetește cu muzica sau este pusă  în valoare de arta teatrală și cinematografică, prin proiecții video și scenografii care dau dimensiuni inedite spațiului și demersului cultural.

Tema din acest an a Festivalului Internațional de Poezie din București este plasată sub cunoscuta parafrază după Cicero: ”Inter arma silent musae” – „Când armele vorbesc – muzele tac”  – un exercițiu ambițios de a celebra puterea poeziei și, in extenso, a literaturii; și o pledoarie pentru eternitatea muzelor care au puterea de a inspira artele și cuvântul liber, chiar și în vremurile tulburi și dificile de azi.

Invitata emisiunii este Loreta Popa – prezentă atât în calitate de reprezentantă a Muzeului Național al Literaturii Române – organizator al festivalului, cât și ca scriitoare cu multă experiență în jurnalism. Cu o experiență de peste un sfert de veac în jurnalism, organizatoare de evenimente culturale și promovarea acestora, autoare a 5 cărți, Loreta Popa este pasionată de arta scrisului și îndrăgostită de poezia pe care Mihai Eminescu a transformmat-o în sublim.

Vă invit așadar să descoperim poezia ca definiție a frumuseții vieții.

Autor: Camelia Teodosiu

Credit foto: Dan Marinescu

Împreună pictăm Catedrala Mântuirii Neamului

Publicat de Camelia Teodosiu, 10 august 2023, 16:57

În București, pe „Dealul Arsenalului”, mare construcție hărăzită să atingă Cerul. Este Catedrala Mântuirii Neamului cu semnificație istorică dincolo de timp și generații – biserica ridicată în semn de recunoștință pentru eliberarea, ca gest de mântuire  a neamului românesc, de sub stăpânirea străină şi dobândirea independenței statale.

Mare parte din ceea ce aflați în această ediție a emisiunii a fost preluată din site-ul special dedicat Catedralei Naționale.

Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare. Mântuirea în expresia Catedrala Mântuirii Neamului nu se referă la mântuirea ontologică a omului în Hristos, pentru că această mântuire nu depinde de locul unde este amplasată o biserică ortodoxă, este explicația redată în cuvântul Părintelui Patriarh Daniel.

Catedrala Mântuirii Neamului numită și Catedrala Națională a României este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale.

Părintele Patriarh Daniel a spus adesea despre Catedrala Naţională că are „valoare de simbol”, fiind dedicată „comemorării eroilor poporului român din toate timpurile”: „Este simbol al recunoștinței pentru mântuirea sau izbăvirea românilor de mari și multe primejdii și necazuri”.

La sfințire, în piciorul Sfintei Mese a fost introdusă o listă cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți, ceea ce face din Catedrala Națională cel mai mare monument al eroilor din România.

Odată cu lista eroilor, în Sf. Masă din altar au fost introduse și fragmente din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Mucenicilor de la Niculițel – cei din urmă printre cei mai vechi martiri cunoscuți pe pământ românesc.

Șantierul Catedralei Na­țio­nale este cel mai important proiect cultural în lucru. Este un  univers aparte, în activitate coordonată minuțios pentru săvârșirea celor rânduite de Biserica Ortodoxă Română.

Aici ne întâlnim cu pictorul Daniel Codrescu coordonatorul lucrărilor de mozaic și al echipei de specialiști implicați în acest proiect, pe care ne-am gândit să-i susținem mai ales cu rugăciuni, gânduri și cuvinte bune, în campania „Împreună Pictăm Catedrala Națională”.

Catedrala Națională este legătura românilor cu trecutul și, prin aceasta, afirmarea identității lor. Totodată, ea este și o privire spre viitor, un testament pentru generațiile viitoare.

Tot de pe site-ul Catedralei Naționale aflăm că mozaicurile catedralei vor ilustra, conform planului iconografic, scene preluate din Vechiul și Noul Testament, figuri alegorice, evenimente din viața Mântuitorului, ale Sfintei Fecioare Maria, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și ale altor sfinți care, prin intermediul reprezentării lor, vor reda fundamentul istoric al bisericii ortodoxe.

Pictura bisericească în mozaic este cea mai expresivă și mai valoroasă formă sub care se putea executa înveșmântarea interioară a Catedralei Naționale. Dincolo de rezistența în timp, care exclude orice pericol de a-și pierde proprietățile estetice de-a lungul veacurilor, mozaicul rezistă la condiții de umezeală și temperaturi ridicate, are posibilitatea de a fi curățat foarte ușor, costurile de întreținere fiind foarte scăzute.

Realizarea unui metru pătrat de mozaic presupune îmbinarea a aproximativ 10.000 pietricele, aplicate cu un adeziv special pe baza de ciment.

Datorită strălucirilor și a materialității sale specifice, mozaicul deține o calitate aparte care permite imaginii imprimarea unui caracter extrem de dinamic, care modifică percepția senzorială a privitorului în funcție de momentul zilei sau de modul în care circulă lumina.

Cât despre chipul tainic și existența vieții din chipul iconografic s-au consemnat mii de mărturii, care continuă și azi să existe prin lucrarea Harului dumnezeiesc, fapt care ne îndeamnă, în credința ortodoxă, să afirmăm că icoana este mai mult decât o reprezentare iconografică și stilistică adaptată, ci este un izvor ființial trainic.

Întâlnirea ochi în ochi cu Dumnezeu necesită înfățișarea stării de desăvârșire a chipului dumnezeiesc relevat creștinului, aflat în căutarea desăvârșirii. Această întâlnire poate avea loc numai prin icoană, care poartă în sine o reprezentare a chipului neschimbător și statornic a lui Dumnezeu și a sfinților întru care este slăvit. Abia acesta este punctul în care icoana își atinge rolul de fereastră spre cer, prin intermediul căruia Lumina cea adevărată pătrunde, în mod consimțit, în sufletul nostru.

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Foto: Daniel Codrescu

Aluniș Eco LiterArt  – Eco Numărători din 3 în 3

Publicat de Camelia Teodosiu, 3 august 2023, 17:50

Practici și viziuni artistice adunate în proiectul „Aluniș Eco LiterArt”

Bun găsit vă spune Camelia Teodosiu plină de inspirația adusă de amestecul a trei idei, noțiuni sau domenii întrepătrunse inedit în spațiul magic din Aluniș pentru a da formula „Aluniș Eco LiterArt”.

Este vorba despre un proiect de creație și curatorial dedicat unor practici și viziuni artistice ecoart, experimente, intervenții și documentări artistice în spațiile din Aluniș Retreat și Aluniș Art Center, comuna Colți, județul Buzău, și în cele din Ținutul Buzăului, devenit oficial, din aprilie 2022, Geoparc internațional UNESCO.

3 artiști vizuali -Mălina Ionescu, Andreea Medar și Maia Ștefana Oprea – recunoscuți pentru practicile lor artistice de tip eco, și 3 poeți – Ioana Iuna Șerban, Florina Zaharia și Dan Pleșa – au realizat în ateliere individuale și/sau comune, timp de 10 zile, opere vizuale și literare, pornind de la concepte eco, folosind materiale eco, urmând un mod de viaţă eco pe parcursul proiectului.

”Aluniș Eco LiterArt” este un proiect inițiat și coordonat de Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu. Curator: Ana Daniela Sultana.

Ce s-a întîmplat? Au fost discuții despre ce înseamnă cu adevărat Eco. Ce e cu Natura de ne aruncă atâtea provocări? Prin ce crize trece și ce să înțelegm din modul ei complicat de a comunica?

La atâtea întrebări cu răspunsuri incerte, artiștii implicați au propus în fiecare zi, altceva. Mai întâi au discutat, chiar dezbătut eco aspecte importante, au analizat și au constatat că apar din ce în ce mai multe necunoscute în „ecoațiile” pe care nu și-au propus să le rezolve, ci să le „plămădească”  într-un mod cât mai creativ. Au imaginat ”viața ca un depozit eco” și au conștientizat „riscurile obsesiilor ecologiste”. Au ascultat povești din Țara Luanei pentru a se (re)conecta cu natura și a înțelege limbajul pietrelor ridicate la rang de trovanți, al vulcanilor noroioși, al cerului inscripționat cu nori spectaculoși…

Credeți-mă! Am fost acolo și am simțit tot ce am crezut că văd și despre care s-a scris: „imagini eco, imagini amputate, imagini ale memoriei, dragoste și trovanți” reflectate în versuri, desene, rânduri și gânduri ale unor oameni prea ancorați în realitatea incertitudinii flash-uită de ochii artistului.

În această ediție a emisiuniii, patru din personajele implicate în proiectul „Aluniș Eco LiterArt”, ne vorbesc despre experiența trăită : Mihai Zgondoiu, Ioana Iuna Șerba, Dan Pleșa, Maia Ștefana Oprea.

Artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale, lector universitar Mihai Zgondoiu ne prezintă  ne prezintă succint acest proiect bazat pe experiențe anterioare, în ideea că ecologia nu trebuie tratată ca „ceva la modă”, ci ca un comportament de bun simț, cu respect și responsabilitate față de mediul în care trăim.

Poeta Ioana Iuna Șerban – curator la MARe/Muzeul de Artă Recentă, descrie frumusețea și energia locului:

„Mi se pare că am trăit într-un film, un fel de VR, care mi-a fost pus pe ochi și în simțuri, toate zilele astea și a fost cu totul altceva decât mediul în care aș crea de obicei.”

După ce a absolvit Academia de Teatru și Film – specializarea scenaristică și critică de film, Dan Pleșa a început să scrie – poezie, proză, jurnalism cultural, dar a devenit și editor  fiind unul din fondatorii editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan” care apare în format tipărit. La Aluniș, s-a simțit cotropit de natură și a înțeles că aceasta „are atât de mult echilibru, atât de multă forță, ordine și echilibru în ea însăși” încât devine anti-lirică, oferind răspunsuri pentru tot.

Maia Ștefana Oprea și-a pus semnătura de artist vizual printr-un desen în cărbune pe fațada unei case părăsite ce urmează a fi recondiționată. Subliniază ideea clipei efemere și a transformării noastre în timp. Statornică nonconformismului proriu, Maia reușește să surprindă atât ca artist cât și ca mamă a patru copii cărora le dedică toată ființa și imaginația ei. De aceea, dialogul cu Maia Ștefana Oprea s-a desfășurat în mai multe reprize și tot ce ne povestește, cu un firesc aparte, o face surprinzătoare.

„La Aluniș (unde revin pentru a treia oară) îmi pare lesne de găsit un portal de intrare într-un atemporal și un aspațial, în care problemele lumii curente par a se disipa în rășina de chihlimbar ce zace la Colți, amuletă vie strălucind în străfunduri de zeci de milioane de ani. Intervenția mea efemeră din cărbune pe fațada unei case ce urmează a fi recondiționată (aparent bântuită în trecutul apropiat) se întrepătrunde în mod abstract cu fragmente extrase și remixate din poezia lui T.S Eliot – aflată sub influența pandemiei de acum un secol. Ca și în proiecte recente precum Reconciliere, 2023 și Morphogenetic Industries, 2023, caut să propun potențiale conversații legate de nevoile ecologice ale lumii noastre prezente și viitoare, în care forma pur și simplu hibridizează, invadează, propagă organic materii și spații, ca o pseudo-vegetație.”, a mărturisit Maia Ștefana Oprea.

”Aluniș Eco LiterArt” este un proiect al asociației Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), și cu susținerea Centrului de Artă Aluniș.

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Foto: Agenția de Carte / Camelia Teodosiu

Esența Naturii în Uleiuri Magice

Publicat de Camelia Teodosiu, 27 iulie 2023, 10:47

Ca de fiecare dată, vă întâmpin cu același „bun găsit”, în acest spațiu dedicat inspirației pentru tot ceea ce reprezintă frumusețea vieții.

Vă propun o porție, de fapt chiar două, de răsfăț cu uleiuri naturale ale căror secrete vor fi dezvăluite de Elena Papuc și Andreea Rădulescu.

Ele au descopeit că sănătatea și bucuria vieții, de multe ori, sunt asociate, mai mult sau mai puțin conștient, cu dragostea pentru natură.

De altfel, nu o dată ne-am dorit să simțim și să ne încărcăm de mirosul pădurii cu tente de pin sau brad, de aroma plantelor  și a florilor,  să profităm de beneficiile recunoscute, oferite de natură.

Undeva, în Valea Nucului, comuna Berca, am aflat povestea unei buzoience – Elena Papuc, care a descoperit beneficiile uleiurilor esențiale extrase din plante.  Și-a amenajat un mic laborator artizanal, a  combinat cele mai bune ingrediente, bazându-se pe experiența profesională acumulată în străinătate, și a împachetat propriile produse 100% naturale sub marca Păpușa Cosmetics.

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Săpunuri ecologice, uleiuri parfumante, creme naturale, ne provoacă să ghicim aromele de lavandă, cimbru, scorțișoara, gălbenele…

Nefiind siguri de răspunsul corect, o rugăm pe Elena Papuc să ne spună care sunt ingredientele de bază ale produselor românești Păpușa cosmetics.

Rețetele acestor produse au fost omologate și încet, încet, Elena Papuc a devenit un nume care poate da sfaturi de încredere privind utilizarea produselor naturiste.

Același interes devenit pasiune pentru produsele naturiste, bazate pe uleiuri esențiale, l-am întâlnit și la Andreea Rădulescu  – care, după o experiență de peste 20 de ani în domeniul farmaceutic, a dezvoltat un concept propriu devenit marcă a produselor CredNatura.

Foto: Andreea Rădulescu

Foto: Andreea Rădulescu

Foto: Andreea Rădulescu

Foto: Andreea Rădulescu

Foto: Andreea Rădulescu

Foto: Andreea Rădulescu

Andreea ne împărtășește că esența vieții este iubirea, pentru că din iubire se nasc vieți, visuri, misiuni și pasiuni. Iar Dumnezeu, din marea Lui grijă față de noi, oamenii, ne-a lăsat moștenire cea mai frumoasă formă de iubire, natura!

Mereu s-a gândit că a fost binecuvântată să aibă o misiune atât de frumoasă – aceea de a-i inspira pe oameni să se iubească, să strălucească, să aibă încredere în ei…să se simtă parte din Universul viu pe care îl onorează cu fiecare pas făcut prin iarba proaspătă de vară, prin fiecare inspirație a aerului parfumat de primăvară, prin fiecare privire îndreptată spre cerul înstelat.

Despre CredNatura, Andreea Rădulescu ne spune că este o poveste autentică, 100% românească, care s-a născut după 20 de ani de învățare, testare și aprofundare în domeniul farmaceutic. A fost un pas natural către împlinirea misiunii pe care consideră că o are.  Este modul prin care își exprimă iubirea față de oameni și de mediul înconjurător, sub forma produselor cosmetice naturale, create cu bucurie, responsabil, în serii limitate și care au la bază extracte naturale din plante, uleiuri esențiale și unturi fine. Cea mai simplă și curată formă de recunoștință față de darurile pământului

Așadar, pășim într-o călătorie magică, în care natura ne va ghida pașii către sănătate, frumusețe și fericire prin uleiurile esențiale naturale.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu / Andreea Rădulescu

Povești din Plaiul Alunișului

Publicat de Camelia Teodosiu, 13 iulie 2023, 14:39

Poposim pe plaiul Alunișului – un loc de poveste cu o însemnătate aparte din punct de vedere spiritual, istoric, geografic și cultural.

Această zonă, Aluniș-Colți, cu sate tradiționale de munte, chihlimbar și fosile, poteci sălbatice prin pădure, așezări rupestre și experiențe rurale autentice, este situată în nordul Munților Buzău fiind declarată Geoparc UNESCO.

Un important punct de reper al locului este Centrul de Artă Aluniș care face parte dintr-un proiect de promovare a culturii tradiționale și a turismului responsabil – cu dragoste și respect pentru natură, cu asumarea datoriei de a promova și a duce mai departe meșteșugurile locului, tradițiile și obiceiurile, dar și cu dorința de a susține economia locală prin promovarea și valorificarea produselor și serviciilor oferite de locuitorii acestui ținut.

Cei din Asociația Centrul de Artă Aluniș, care este organizație non profit, lucrează la firul ierbii dezvoltând proiecte care să rezolve problemele cu care se confruntă comunitatea locală, precum lipsa locurilor de muncă, a accesului la educație culturală, ateliere de formare profesională, ateliere de educație nonformală pentru tineri și lipsa de susținere în continuarea tradițiilor și meșteșugurilor.

Aici ne întâmpină Iulia Iordan care a inaugurat Centrul de Artă, chiar lângă Ansamblul Rupestru din Aluniş, în anul pandemiei. Au urmat alte proiecte – o şcoală de olărit, unică în România, o casă de oaspeţi şi Aluniş Retreat.

Între 2020, când s-a deschis Centrul de Artă Aluniș și până în prezent, au avut loc zecci de evenimente de artă și cultură cu acces gratuit pentru comunitatea locală – expoziții de artă contemporană, cursuri și workshop-uri de dans, pictură, fluier, instrumente arhaice; concerte de muzică live: cobză, muzică arhaică românească, muzică folk (toate cu intrarea liberă); peste o sută de ateliere gratuite de olărit, terapie prin artă, pian, chitară pentru copii din zonă și cei aflați în situații vulnerabile, primul cinema în aer liber de pe Valea Buzăului, programe și campanii de protecția mediului, precum și multe proiecte care susțin copii din familiile defavorizate, aflate în această zonă.

Credem în proiecte dezvoltate pe sistemul „undița nu peștele” care împuternicesc comunitatea locală și asigură autosustenabilitatea demersurilor noastre, declară Iulia Iordan – coordonatoarea Centrului de Artă Aluniș și inițiatoarea proiectelor strategice de aici.

Pentru mai multe informații despre proiectele derulate la Centrul de Artă Aluniș, accesați site-ul https://www.alunisart.ro/

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Iulia Iordan / Camelia Teodosiu

Florina Zaharia și Poezia care onorează rolul Dunării în istoria Galaților

Publicat de Camelia Teodosiu, 29 iunie 2023, 14:46 / actualizat: 30 iunie 2023, 14:21

La Galați, de Ziua Internațională a Dunării aniversată anual la 29 iunie, începe Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – Port La Dunăre”.

Inspirația acestei ediții a venit după întâlnirea cu poeta Florina Zaharia – Președinta Filialei Sud–Est a Uniunii Scriitorilor din România care, implicată în tot ceea ce poate face bine, frumos și creativ, ne vorbește despre manifestările care se desfășoară în Grădina Publică, pe nava Tudor Vladimirescu, la Biblioteca V.A. Urechia și la Centrul Cultural Dunărea de Jos.

Florina Zaharia este ca o pictură al cărei personaj principal colorează cuvinte prinse în poezii.

A debutat în anul 1998 cu volumul de versuri „goală pe străzi” care a și fost premiat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Iași. Au urmat alte volume publicate. Nu multe, dar aproape toate au fost premiate.

Însă piesele de rezistenţă ale Florinei Zaharia sunt trei cărţi – obiect: o carte din oglinzi – 50 pe 70 cm, o carte a pietrei, scrisă pe ţigla veche a Palatului Brâncovenesc şi o carte a trupului, din cartoane, rochii şi pansamente.

“A fost o experienţă stranie, inedită, pentru că am trăit momente în care am fost nevoită să îmi arăt învelişuri interioare pe care le păstram neatinse, secrete”, povesteşte poeta într-un interviu.

De unde atâta originalitate și talent? Cum a început aventura scrisului? Florina Zaharia ne mărturisește amuzată:

De fiecare dată când mă întreabă cineva: ”cum ai început să scrii, cum s-a întâmplat?”, eu le răspund că am început să scriu atunci când am făcut rost de pixuri.(…). Ajungi în această zonă atunci când intri într-o anumită stare – o stare care înseamnă acumulare de informații, acumulare de trăire și acumulare de mediu înconjurător care tansmite de fiecare dată semne și e important ca tu să le vezi, să le simți, să le observi și să le transmiți mai departe.

„Lucrez cu scriitorii, de peste 20 de ani, iar proiectele şi ideile literare și cultural-artistice le-au fost dedicate în proporție de 90 la sută. De aceea, cred că știu ce am de făcut. Faptul că am reușit să câștigăm încrederea autorităților locale, care ne sprijină necondiționat și cărora le mulțumim, e un pas important pentru filiala noastră. Am reușit să ne facem văzuți, suntem prezenți și puși pe fapte culturale!”, a declarat Florina Zaharia, în aprilie 2023 după alegerea în funcţia de Președintă a Filialei Sud–Est a Uniunii Scriitorilor din România.

Experiența Florinei Zaharia este de necontestat pentru că vine din domeniul managerial, cu implicare în proiecte internaționale. A fost manager al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, timp în care instituția a fost implicată în numeroase festivaluri cu participare euroregională și chiar de pe alte continente!

Ziua Internațională a Dunării

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați și a Consiliului Local, în parteneriat cu Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural „Dunărea de Jos” onorează rolul Dunării în istoria Galaților și locul special al acesteia în cultura noastră, încercând, totodată,  să creeze o punte între tradițional și actual organizînd în această perioadă, 29 iunie – 01 iulie 2023, Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – Port La Dunăre”.

Invitaţii speciali din ţară şi din străinătate vor susţine recitaluri, lecturi publice, workshopuri și ateliere literare.Vor participa 50 de scriitori din România și 10 scriitori din țările riverane Dunării: Germania, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Croația, Ucraina și Republica Moldova care vor susține recitaluri și lecture publice.

Manifestările se vor desfășura în Grădina Publică, pe nava Tudor Vladimirescu, la Biblioteca V.A. Urechia și la Centrul Cultural Dunărea de Jos. În prima zi a festivalului, de Ziua Dunării va fi inaugurată Aleea Scriitorilor din Grădina Publică, iar vineri, 30 iunie începând cu ora 10.00 veți putea asculta recitalurile poeților de pe nava Tudor Vladimirescu. De asemenea, atelierele literare și workshopurile se vor desfășura la Biblioteca V. A Urechia și Centrul Cultural Dunărea de Jos.

Partenerii proiectului ART City Poezia Port la Dunăre sunt: Biblioteca V.A Urechia, Filiala de Traduceri Literare, Institutul Liszt -Centrul Cultural Maghiar București, Cultural Endowment of Estonia, Compania de Navigație Fluvială Română Navrom S.A., Banca Comercială Română, Administrația Piețelor Agroalimentare Galați.

Evenimente:

Caleidoscop Literar la Dunărea de Jos

Un nou produs literar în cadrul Proiectului ART CITY – Poezia, Port la Dunăre inițiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural Dunărea de Jos.

Caleidoscop Literar la Dunărea de Jos este volumul finanțat de Primăria Municipiului Galați în cadrul ART City, un volum semnat de Adi G. Secară despre scriitorii din sud estul României: pagini de istorie literară la Galați, Tecuci, Brăila și nu numai/ Jazz critic.

Cartolinele Dunării

Proiectul ART City – Poezia, Port la Dunăre, inițiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est cu sprijinul Primăriei Municipiului Galati și a Consiliului Local, având ca parteneri Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural Dunărea de Jos lansează, începând cu 1 iunie 2023, Cartolinele Dunării.

Vă veți întâlni (timp de 20 de zile) cu scriitorii din Filiala Sud Est, cu invitații Festivalului Internațional de Literatură POEZIA port la Dunăre (care se va desfășura în perioada 29 iunie – 1 iulie 2023) și cu colaboratorii proiectelor noastre.

Aleea Scriitorilor din Grădina Publică promovează membrii Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România și scriitorii invitați în Proiectul Art City finanțat de Primăria Municipiului Galați, proiect care celebrează Ziua Dunării în perioada 29 iunie – 01 iulie 2023.

Vă așteptăm la festival!

Foto: Facebook Florina Zaharia / Filiala Sud–Est a Uniunii Scriitorilor din România / Centrul Cultural Dunărea de Jos

Spații care ”pogoară”

Publicat de Camelia Teodosiu, 22 iunie 2023, 15:15

Între geometrie și lumină, aici, în spațiul dedicat frumuseții sufletului, vă propun să discutăm despre arhitectura spațiului sacru.

Vă întâmpin cu același bun găsit la un nou dialog pentru a înțelege modul în care construim sau ne construim,în care amprentăm spațiul, locul și timpul prin care trecem pentru a ne regăsi.

Prezența arhitectului Augustin Ioan, în Biblioteca de Bucurii, are legătură cu albumul monografic despre Viața și Opera lui Dimitrie Ionescu-Berechet care între 1930 și 1963 a fost arhitectul-șef al Patriarhiei Române, perioadă în care a proiectat peste 100 de biserici noi.

Augustin Ioan deţine două doctorate: unul în arhitectură şi al doilea în filosofie. Este profesor universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București. Între 2001 – 2008, a fost coordonatorul masterului de „Antropologie a spaţiului sacru”. A publicat substanțial atât în țară, cât și în străinătate, iar din 1999 este directorul seriei de cărți de arhitectură „Spații Imaginate” la Editura Paideia, cu aproape 60 de titluri publicate. A câștigat premiul Bienalei Naționale de Arhitectură București din anul 2000.

Augustin IOAN este, de asemenea, autorul mai multor lucrări dedicate spaţiului sacru şi arhitecturii religioase, dintre care amintim: „Spaţiul sacru” (2003), „Întoarcere în spaţiul sacru” (2007), „Retrofuturism” (2010).

Augustin Ioan, a câştigat în anul 2002, împreună cu o echipă de tineri arhitecţi şi studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, concursul naţional pentru Catedrala Patriarhală cu un proiect revoluţionar care a suscitat multe dezbateri şi care a fost publicat în albumul „Concursuri pentru Catedrala Patriarhală Ortodoxă”, editat în 2004.

Acest proiect a fost considerat prea îndrăzneț pentru a fi realizat, dar a urmat punerea în practică a altei lucrări prestigioase și anume Catedrala Arhiepiscopală cu necropolă regală de la Curtea de Argeş.

Din acest „dialog pentru tihna sufletului”, aflăm ce reprezintă pentru Augustin Ioan, Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet despre care am vorbit într-o ediție anterioară, cum ar trebui să înțelegem arhitectura spațiului sacru, pornind de la arhitectura sufletului și, mai ales, ce ar trebui să învățăm de la cei care consideră mai importantă valoarea operei lor, decât propriul nume.

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Augustin Ioan – arhiva personală

Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet – Viața și Opera

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 iunie 2023, 13:37 / actualizat: 15 iunie 2023, 15:59

De această dată, aleg din rafturile Bibliotecii noastre cartea “Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet – Viața și Opera” semnată de Ștefan Ionescu-Berechet, nepotul marelui creator.

Portofoliul său de lucrări conține peste 400 de proiecte care impresionează prin diversitate, calitate și cantitate. Din 1930 până în 1963 a fost arhitectul-șef al Patriarhiei Române, timp în care a proiectat peste 100 de biserici noi. Pe lângă acestea, opera arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet mai cuprinde case parohiale, sedii de protoierii, importante restaurări de lăcașuri de cult – monumente istorice, nenumărate tâmple, piese de mobilier și feronerie bisericească, troițe și monumente funerare, amenajări peisagistice, la care se adaugă edificii publice – sedii de prefecturi, de primării, teatre-cinematograf, școli, atenee culturale –, precum și nenumărate case și vile particulare în diverse orașe ale țării.

Invitatul emisiunii, este Ștefan Ionescu Berechet, lector univ. dr. titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București, Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie, care  a conceput portofoliul în imagini, din cartea  scoasă în memoria bunicului său, în corelație cu lista de lucrări a  acestuia.

Albumul propriu-zis conține fotografii, proiecte și relevee ale edificiilor religioase și civile realizate de arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în toate regiunile țării, dar și peste hotare, precum și ale proiectelor de restaurare și de reamenajare a unor lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești.

„În măsura în care istoria artei românești nu va decădea până la rangul de disciplină secundară și nu va fi ignorată de generațiile ce ne vor urma, creația arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet va trebui așezata pe locul cuvenit în devenirea culturala a României moderne pentru că, deocamdată, nu avem cunoștință de alte demersuri în acest sens, în afara celui întreprins de Ștefan Ionescu-Berechet și de familia sa. Rămâne sa nădăjduim în lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu.” (Extras din postfata semnata Luiza Barcan).

Monografia are o structură complexă: prefața semnată de Ruxandra Nemțeanu este urmată de o amplă secțiune biografică – Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet: o viață in slujba țării și a Bisericii Ortodoxe Române, menită să arunce o lumină asupra vieții personale și profesionale a celui care a plecat din Câmpulungul natal pentru a ajunge arhitect-șef al Patriarhiei Române între 1930 și 1963; îi urmează o listă de lucrări exhaustivă, structurată în două secțiuni principale, Arhitectura bisericească și Arhitectura civilă, ce conține o sumă de informații cu privire la edificiile noi sau la proiectele de restaurare, de refacere sau de reamenajare derulate de către Dimitrie Ionescu-Berechet.

O altă secțiune biografică, de data aceasta în imagini, intitulată Chipuri și locuri, prezintă o serie de fotografii cu chipurile membrilor familiei, fotografii de călătorie, file din jurnalul de front al tânărului Berechet, diplomele sau decorațiile primite de acesta de-a lungul timpului, venind în completarea prezentării biografice inițiale pentru a contura o personalitate complexă, temeinic ancorată în epoca istorică în care i-a fost dat să traiască.

Portofoliul în imagini inaugurează albumul propriu-zis și conține fotografii, proiecte și relevee ale edificiilor religioase și civile realizate de arhitectul Berechet în toate regiunile țării, dar și peste hotare, precum și ale proiectelor de restaurare și de reamenajare a unor lăcașuri de cult și ansambluri mănăstiresti. Articolul semnat de dr. arh. Dan D. Ionescu subliniază rolul esențial și puțin cunoscut al arhitectului Berechet în conturarea „noului stil național” al României Mari și în revigorarea artei mozaicului, dar și multiplele influențe și colaborări care și-au pus amprenta asupra creației sale.

Din lista de lucrări a arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet amintim: Biserica Parcul Domeniilor- Cașin (București), Sf. Vineri-Nouă (București), Biserica Sf. Anton de Padova din București, Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara (lăcaș de cult din piatră, în plan „cruce greacă înscrisă”, prevăzut cu o turlă-cupolă centrală, lăcaș realizat în perioada 1939-1944), Biserica Sf. Împărați din Constanța, Biserica Sfântul Gheorghe din Curtea de Argeș, Biserica Mănăstirii Samurcășești, județul Ilfov (denumită și Mănăstirea Ciorogârla), Biserica din Costești, Argeș, Biserica Mănăstirii Maglavit, sanatoriul preoțesc (astăzi,Baza de odihnă și tratament balnear „Sfântul Pantelimon” din cadrul Centrului Social-Pastoral „Sf. Maria”) al Mănăstirii Techirghiol, biserici în comunele muscelene: Bilcești, Lerești, Podu Dâmboviței, Poenărei, Rădești, Stoenești etc, dar și peste hotare: Căminul românesc și paraclisul de la Ierusalim, Capela românească de la Iordan.

A restaurat numeroase monumente istorice bisericești precum: Biserica Buna Vestire – Schitul Maicilor din București, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Căldărușani și Mănăstirea Plumbuita. A amenajat curtea interioară a Palatului patriarhal din București și a proiectat în mare parte mobilierul acestei reședințe, mobilierul Bibliotecii Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, tâmplele de marmură ale Bisericii Parcul Domeniilor (Cașin), ale Catedralei din Hunedoara, ale Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena din Constanța, tâmplele de lemn de la Mănăstirea Dealu, paraclisul Mănăstirii Antim, Biserica Românească de la Ierusalim și Biserica Sfântul Elefterie Nou din București, candelabrele Catedralelor din Cluj și din Constanța, baldachinul și racla ce adăpostesc moaștele Sf. Calinic de la Cernica.

Portofoliul arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet conține, de asemenea, și o serie de lucrări de arhitectură civilă printre care: Palatul Mărăști din Bacău (actualul Teatru Municipal George Bacovia), cuprinzând  teatru, cinematograf și hotel, precum și sediul Prefecturii de Hunedoara (actuala Primărie), reamenajarea  Palatului de Justiție din Sfântul Gheorghe.

Realizator : Camelia Teodosiu

Foto: din arhiva domnului Ștefan Ionescu – Berechet

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 iunie 2023, 15:10 / actualizat: 14 iunie 2023, 18:54

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu nimic.

Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată în fiecare an în 14 iunie, Campania Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”  a împlinit 10 ani.

Acestă campanie socială şi umanitară, care se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a luat naştere la iniţiativa şi sub atenta coordonare a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru care ne-a declarat: ”De la an la an, acestă campanie de donare de sânge a luat o dinamică și o dimensiune mult mai mare și mă bucur că a ajuns la un nivel național în care a salvat zeci de mii de vieți.”

Campania „Donează sânge, salvează o viață!” se desfășoară în mod curent în București și județul Prahova, dar au existat campanii de donare de sânge în toate cele 41 de județe din România, precum şi în Italia, Spania, Țările Nordice, Franța.

Sângele utilizat pentru răniții de la „ Colectiv” a fost strâns și datorită acestei campanii, iar donatori au fost militarii de la Academia Tehnică Militară, studenții și profesorii de la Facultatea de Construcții, precum și preoții și seminariştii implicați în proiect.

În anul 2016, a avut loc în colaborare cu Jandarmeria Română, cea mai mare campanie de donare de sânge, când timp de o săptămână 1.500 de Jandarmi au donat sânge în cele 41 de Centre de Transfuzii din România

În cei 10 ani de activitate ai campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” s-au recoltat aproximativ 23.090 de litri de sânge de la peste 40.000 de donatori.

Sloganul campaniei pentru Ziua Mondială a Donatorului de Sânge din 2023 este: „Donează sânge, donează plasmă, împărtășește viața, împărtășește frecvent”. ”Noi spunem că sângele este un medicament care nu se găsește în farmacii și că el se poate elibera gratuit pe rețeta unui gest de omenie. Deocamdată, faptul că nu există sânge artifical înseamnă că toți pacienții care au nevoie de acest sânge depind de acest gest voluntar, anonim și neremunerat al oamenilor care aleg să sacrifice câteva minute, în cadrul unei zile, pentru a veni la un centru de transfuzie de sânge să doneze ”picătura de sânge” care va salva viața acestor pacienți.” – ne spune  Colonel Farmacist Maria Cristina Ranetti – șeful Centrului de Transfuzie Sanguină col.prof.dr. ”Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naționale:

În anul 2013, campaniile de donare de sange erau cunoscute, în general, de cei care au avut nevoie de sânge sau de studenții de la medicină.  În ultimii 10 ani, acestea au devenit parte din cultura curentă a societății și mulți studenți sau chiar angajați din companii private donează sânge.

În anii 2018, 2019 și 2020, prin sponsorizarea societății Mega Image a fost sprijinit proiectul de dotare cu aparatură medicală a Centrelor de Transfuzii București, Ploiești, Constanța, Cluj și Centrul de Transfuzii Col. prof. dr. „Nicolae Nestorescu” cu echipamente în valoare totală de 130.000 euro. Această acțiune a fost deosebit de importantă pentru centrele de transfuzii și a fost considerată cea mai mare sponsorizare până în acel moment pentru centrele de transfuzii.

Alte fonduri au venit din partea donaţiilor oferite de Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului care au achiziționat aparatură medicală, scaune pentru donarea de sânge, sprijină în mod curent cu produse alimentare campaniile de donare de sânge, dar și cele ale centrelor de transfuzii cu care colaborează.

Instituțiile care s-au alăturat acestei campanii, în acești 10 ani, sunt următoarele: Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Facultatea de Pompieri București, Jandarmeria Română, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” București, Academia de Studii Economice București, Institutul de Medicină Militară, Brigada 30 Gardă, „Mihai Viteazul”, Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” și Batalionul 151 Infanterie Războieni, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Facultatea de Construcții București, Clubul sportiv Steaua, Școală de Subofițeri de Poliție Câmpina, Școala de Subofițeri Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești, Liceul „Toma Socolescu” Ploiești, Liceul Pedagogic Ploiești.

Exemplul donatorilor poate fi urmat de toți cei care îndeplinesc cerinţele act medical deoarece nevoia de sânge rămâne constantă în spitalele din România.

Numărul de donatori nu este încă suficient, dar cu siguranță oamenii sunt mult mai deschiși să participe la aceste campanii umanitare.

Nevoia de investiții în centrele de transfuzii este permanentă, de aceea implicarea societăților private și a noastră, a tuturor, este foarte importantă.

Realizator: Camelia Teodosiu

Credit Foto: Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

NEURESIL – inteligența mecanismelor de reziliență

Publicat de Camelia Teodosiu, 8 iunie 2023, 19:21 / actualizat: 9 iunie 2023, 11:02

Reziliență – este cuvântul cheie al acestei ediții și în contextul proiectului despre care vom vorbi, se referă la capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după ce este supus unor factori de stres.

Mă opresc în dreptul raftului pe care stă scris cu litere mari NEURESIL. Este primul proiect din cadrul Departamentului de Cercetare al Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București UNATC – CINETic finanțat într-un program dedicat tinerelor echipe de cercetători.

Scopul general al proiectului NEURESIL este de a înțelege mecanismele de reziliență din perspectiva neurodezvoltării prin măsurarea electrofiziologiei (EEG) în timp real pe parcursul unei experiențe de realitate virtuală (VR) incitantă. Este un proiect fascinant în care știința are spațiu de joacă în realiatea virtuală (VR), iar inteligența artificială născută din creativitaea minții umane se împletește cu emoția celui care o descoperă prin propria-i participare.

Cele două invitate ale emisiunii sunt dr. Miralena Tomescu – Director de cercetare al proiectului Neuresil și dr. Alexandra Sofonea – cercetător asociat post-doctoral la CINETic cu dublă diplomă în Teatru și Psihologie.
Miralena Tomescu – ne mărturisește că este pasionată de cercetare. În calitate de lector la Universitatea din Suceava și Universitatea din București, Facultatea de Psihologie predă metode în neuroștiințe și psihopatologie.

Miralena Tomescu – Director de cercetare al proiectului ne-a explicat că NEURESIL a dezvoltat o paradigmă de testare virtuală, în cadrul sistemului de videoproiecție imersivă CAVE, în care subiecții experimentează un scenariu interactiv virtual și sunt monitorizați în timpul unor sarcini provocatoare prin aplicarea tehnologiilor recente extrem de imersive pentru a identifica un marker neuro-hormonal obiectiv al rezistenței la stres. Proiectul NEURESIL cercetează mecanismele de reziliență psihologică din perspectiva dezvoltării neuronale în cazul adolescenților și tinerilor adulți.

Despre culegerea de date și analiza acestora aflăm de la cea de-a doua invitată care face parte din echipa NEURESIL – dr. Alexandra Sofonea – cercetător asociat post-doctoral la CINETic: ”(…)le dăm chestionarele, sarcinile computerizate(…), evaluări autoraportate percepute ale stărilor emoționale și montarea întregului sistem EEG care presupune, ulterior, acea înregistrare de date neurofiziologice care sunt atât de valoroase pentru întregul proiect.”

”Prevenirea prin formarea rezilienței este o strategie promițătoare care încearcă să reducă povara socio-economică actuală a problemelor de sănătate mintală legate de stres și ar putea avea un impact de durată asupra societății noastre în evoluție.

Ca un prim pas către acest obiectiv, este necesar să identificăm markeri neurofiziologici robuști ai rezistenței în timpul adolescenței. Vom investiga interacțiunea dintre multiplii factori diferiți ai rezistenței: trăsături individuale, comportament, activitatea creierului și hormoni.

Proiectul va instrui adolescenții să navigheze în sarcini provocatoare VR prin aplicarea tehnologiilor recente extrem de imersive pentru a identifica un marker neuro-hormonal obiectiv al rezistenței.” – https://unatc.ro/devunatc/neuresil/

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Departamentuluu de Cercetare al UNATC – CINETic

Fagii seculari din Nucșoara te așteaptă cu povești nemuritoare

Publicat de Camelia Teodosiu, 25 mai 2023, 19:24

Vă invit în comuna Nucșoara din județul Argeș pentru a afla poveștile unor arbori seculari pe care locuitorii zonei împreună cu primarul de aici Ion Cojocaru, îi îndrăgesc, îi ocrotesc și se gândesc la ce reprezintă ei pentu istoria acestui popor și pentru generațiile viitoare.

De aceea Fundația Conservation Carpathia a venit în întâmpinarea lor cu o inițiativă deschisă tuturor celor care doresc să susțină păstrarea valorilor naturale. Așa s-a născut Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” care își propune să promoveze suprafețele întinse de pășuni vechi pe care cresc numeroși arbori seculari, în special fagi, aici la Nucșoara.

Ion Cojocaru, primarul comunei Nucșoara, declară cu seninătate și mult curaj că a descoperit fagii seculari din zonă în cel mai dificil moment al vieții sale, iar legătura cu natura și acești arbori spectaculoși, încărcați de istorie și măreție i-a dat sens vieții și puterea de a merge mai departe:

„Am descoperit fagii seculari de pe aria comunei Nucșoara în cel mai dificil moment al vieții mele. Deși sunt localnic și cunosc zona și am trecut de nenumărate ori pe lângă aceste pajiști, n-am stat niciodată să privesc cu atenție valoarea și frumusețea pe care o au. Întâlnirea mi-a redat speranța și sănătatea, m-a făcut să simt legătura dintre om și natură, dărnicia și toleranța ei, dându-mi sens vieții. Acela a fost momentul în care am spus că despre acești fagi trebuie să afle mai multă lume, că ei trebuie protejați, trebuie să rămână aici. Sunt onorat să lansez „Pădurea cu Povești Nemuritoare” și sper că atât oamenii din Comuna Nucșoara, cât și oaspeții noștri să înțeleagă și să contribuie la eforturile noastre de a păstra și de a da mai departe ceea ce natura ne-a oferit cu atât de multă dărnicie”.

Foto: Fundația Conservation Carpathia

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

„Pădurea Poveștilor Nemuritoare” este o inițiativă a Primăriei Comunei Nucșoara din județul Argeș, realizată cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Victoria Donos Directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia ne spune că Nucșoara este cu adevărat un loc de poveste și pare a fi îndrăgostită de frumusețea zonei înconjurată de lacuri și pajiști cu fagii seculari martori ai istoriei.

Fagii seculari de la Nucșoara se află pe un teren al primăriei locale, însă din cauza lipsei de fonduri, aceștia nu a fost incluși într-un circuit turistic și nici nu beneficiază de protecție.

Putem ajuta ca pajiștile cu arbori seculari de la Nucșoara să fie protejate, să devină cunoscute și să se dezvolte o infrastructură de vizitare. Oricine poate să adopte un fag, alegându-l din harta zonei. Găsiți informații complete și detalii pe site-ul – www.arboricupovesti.ro.

Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” s-a născut din dorința de a proteja unii dintre cei mai vârstnici și spectaculoși fagi ai Europei.  Este o inițiativă deschisă tuturor celor care doresc să susțină păstrarea valorilor naturale.

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Fundația Conservation Carpathia

Tot pe pajiștile de la Nucșoara, ne-am întâlnit cu Ion Holban, ecolog și manager al proiectului de conservare a arborilor seculari de aici, majoritatea fagi – mult mai mulți decât numărul celor cartați – 2544 pentru campania „Pădurea Poveștilor Nemuritoare”.  Acest număr simbolic este asociat cu înălțimea vârfului Moldoveanu – cel mai înalt din Carpații României spre care se pleacă pe traseu din această zonă .

În calitate de ecolog specializat în inventarierea florei și faunei, precum și în cartarea de habitate, Ion Holban ne povestește cum a ajuns managerul acestui proiect de anvergură și ne vorbește despre particularitatea acestor arbori seculari din Nucșoara, fiind, de asemenea, impresionat de frumusețea locului, dar și a oamenilor.

Dacă doriți să faceți parte din poveste, intrați pe www.arboricupovesti.ro, iar pentru inspirație, ascultați câteva din mărturisirile fagilor adoptați:

Povestea partizanilor – arborele cu nr. 266

Toma. Petre. Alexandru. Nicolae. Maria. Ion. Titu. Ioan. Maria. Gheorghe. Benone. Elena. Ion. Constantin. Iancu. Nicolae. Tică. Aurelia. Cornel.

Și 8 pâini pentru 2 săptămâni. Atât aveau în raniță când au luat drumul rezistenței. Puseseră jurământ de răzvrătire anticomunistă, pe cruce și pistol în casa Elisabetei Rizea. Era primăvara lui 49 și de aici, partidul avea să-i știe de Bandiți, oamenii aveau să-i știe de Partizani.

Titu lăsa în urmă 1 casă cu 2 camere și 5 copii, ca să ajungă văduvul Mariei, „împușcată în timp ce se afla în bandă pe munte”. Toma, căpitan-partizan și până la abdicarea regelui parte din garda de la Palat, lăsa în urmă fragila siguranță a exilului, pentru sfârșitul cu spatele la zid.

Din 49 în 58 când au fost prinși, 10 ani n-au lăsat urme. Nu umblau iarna, ca să nu-i trădeze vremea și să li se vadă pașii în zăpadă. Vremurile îi trădaseră de mult. Nu și pădurea de aici: amestecau resturi de mălai cu scoarță de copac pisată ca să se hrănească, și sus pe creste, arborii le ascundeau intrarea în grota în care coborau pe funie… și ieșeau de dorul părinților, să-i vadă, din când în când, cu binoclul, jos, în sat. Istoria multora dintre ei s-a curmat într-un mormânt nici acum cunoscut. Cu trupul în beci și sufletul în pădurea de acasă, memoria lor ne rămâne.

Toma. Petre. Alexandru. Nicolae. Maria. Ion. Titu. Ioan. Maria. Gheorghe. Benone. Elena. Ion. Constantin. Iancu. Nicolae. Tică. Aurelia. Cornel. Arborii le șoptesc încă numele. Le adăpostesc Altarul. Și spun povestea Partizanilor așa cum a fost ea odată ca întotdeauna.

Povestea Elisabetei Rizea – arborele cu nr. 263 

Tocul ușii… Scorburile mici lăsate de gloanțele Securității se văd și acum în lemnul casei din Nucșoara. Așa cum scobit a rămas și sufletul locurilor ăstora, când Elisabeta s-a dus dintre noi. Discretă, ca atunci când se strecura printre uluci să ascundă, în gropi numai de ei știute, provizii pentru partizanii din Făgăraș. Sau să le lase mesaje în saci găuriți, „Poșta”, cum o numeau cu drag și sete să știe unii de alții dacă mai trăiesc. N-au prins-o comuniștii că era măruntă. A rezistat la uzura torturii ca fagul. Și tot ca el s-a îndoit numai sub vreme, dar niciodată sub vremuri.

Lemnul crucii pe care 16 partizani au legat jurământ în casa ei, în primăvara lui 49, să nu lase rânduiala comunistă să aibă pace, nu în Făgăraș!, lemnul crucii știe câte a pătimit Elisabeta că a dat o cană de apă, un colț de odihnă și loc de mormânt în grădină Haiducilor Muscelului.

Și lemnul arborilor din pădurea asta știe toate cărările pe care Elisabeta le-a luat ca să muncească pământul altora, că pe al ei l-au luat la colectiv, și a muncit la alții cu ziua și cu palma până nu s-a mai putut iscăli. Au văzut toate sărutările date soțului când urca la munte și ea nu știa de-i ultima dată când îl vede plecând cu ranița în spate, toporașul pe mână și câinele după el.

Aceasta e povestea Elisabetei Rizea. Și arborii o spun, așa cum a fost ea odată ca întotdeauna.

Povestea lui Răzvan Nedu, campion la paraclimbing – arborele cu nr. 41

Sigur e înalt. Și când ajungi în vârf… nu-i gata treaba grea. Mai mergi pe buză, pe margine, pe tăiș… atârnând în gol. Și când nu simți pământul sub picioare, nici nu contează că-s 2 metri până la teren stabil sau 200. Inima o ia la goană la fel de tare. Hai! Curaj! Pe brațe te poți baza mereu. Și pe aer adânc tras în piept!

Pornește. Nu în față, ci în sus. Întinde primul braț, degetele simt și se agață, mușchii intră în alertă. Următorul braț, aceeași mișcare, și… gata, s-a desprins de pământ. Nu are nevoie să se uite încotro se îndreaptă, pe peretele de escaladă. Intuiește direcția cu toată pielea, cu toate simțurile, ar spune lumea. Cu toate puterile, spune Răzvan. Când îți lipsește văzul, celelalte nu-s simțuri, sunt putere. Și cu fiecare urcuș, și în escaladă și în viață, își antrenează puterile acestea să lucreze împreună. Așa ajunge de la primul traseu surplombat, adică înclinat în afară, în gol, la Campionatul Mondial de Paraclimbing. Și de acolo, căpitan al Lotului Național de Paraclimbing. Nu pentru că nu-i e frică de necunoscut, ci pentru că sentimentul de independență pe care îl trăiește cu fiecare urcare îi dă curaj de fiecare dată. Să ajungă mai sus, mai repede, mai perseverent. Și să-i inspire și pe ceilalți, să-i facă să înțeleagă că nu e nevoie să vezi înălțimile ca să le urci. Înălțimile le simți, pe frunte, în buricul degetelor, în adâncul sufletului.

Aceasta este povestea lui Răzvan Nedu. Și povestea lui se cațără ușor între ramurile arborilor de la Nucșoara, iar frunzele o duc mai sus. Nu au nevoie de ghid să vadă încotro. Ca și el, arborii știu că hărțile spre mai departe sunt în noi.

„Pădurea Poveștilor Nemuritoare”

Publicat de Camelia Teodosiu, 19 mai 2023, 15:48 / actualizat: 24 mai 2023, 20:46

„Pădurea Poveștilor Nemuritoare” este o inițiativă a Primăriei Comunei Nucșoara din județul Argeș, realizată cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia și s-a născut din dorința de a proteja unii dintre cei mai vârstnici și spectaculoși fagi seculari din Europa și să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei.

Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” este o modalitate simplă și inovatoare prin care oamenii se pot conecta cu natura și pot lăsa o moștenire de durată. Nu trăim îndeajuns de mult să ne spunem povestea, însă acești fagi seculari sunt aproape nemuritori. O pot face ei pentru noi, dacă-i adoptăm. Putem ajuta ca pajiștile cu fagi seculari de la Nucșoara să fie protejate, să devină cunoscute și să se dezvolte o infrastructură de vizitare, fiind incluse într-un circuit turistic. Oricine poate să adopte un fag secular, alegându-l din harta zonei sau căutând după un număr preferat, pentru suma de 700 de lei.

Cei care adoptă fagul pot opta să-și lase pe site o poveste care ulterior va fi editată, înregistrată audio și imprimată pe un cod QR ce va fi plasat pe arborele adoptat. În acest fel, de fiecare dată când cineva scanează codul QR, va putea citi povestea respectivă și se va putea conecta cu persoana care a adoptat arborele. Un fag poate fi adoptat pentru o perioadă de 7 ani, iar adoptatorii primesc prin email un certificat de adopție cu imaginea arborelui ales și coordonatele GPS ale acestuia. Cei care vor să se alăture proiectului, însă preferă să adopte un arbore fără a-și lăsa povestea, au și această opțiune pe arboricupovesti.ro.

„Am descoperit fagii seculari de pe aria comunei Nucșoara în cel mai dificil moment al vieții mele. Deși sunt localnic și cunosc zona și am trecut de nenumărate ori pe lângă aceste pajiști, n-am stat niciodată să privesc cu atenție valoarea și frumusețea pe care o au. Întâlnirea mi-a redat speranța și sănătatea, m-a făcut să simt legătura dintre om și natură, dărnicia și toleranța ei, dându-mi sens vieții. Acela a fost momentul în care am spus că despre acești fagi trebuie să afle mai multă lume, că ei trebuie protejați, trebuie să rămână aici. Sunt onorat să lansez „Pădurea cu Povești Nemuritoare” și sper că atât oamenii din Comuna Nucșoara, cât și oaspeții noștri să înțeleagă și să contribuie la eforturile noastre de a păstra și de a da mai departe ceea ce natura ne-a oferit cu atât de multă dărnicie”, a spus Ion Cojocaru, primarul comunei Nucșoara.

Natura este o sursă de dezvoltare durabilă pentru comunități, iar Nucșoara este un loc care are multe resurse valoroase în jurul cărora se pot dezvolta activități care să aducă beneficii și venituri oamenilor. Proiectul este o bună modalitate de conectare a oamenilor cu natura și poate fi o moștenire care va dăinui pentru generațiile următoare, așa cum a fost rezistența anticomunistă care s-a născut și care a trăit aici peste zece ani.

Campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” este deschisă tuturor celor care doresc să susțină păstrarea valorilor naturale și își propune să promoveze suprafețele întinse de pășuni vechi pe care cresc numeroși arbori seculari, în special fagi.

Fagii seculari de la Nucșoara se află pe un teren al primăriei locale, însă din cauza lipsei de fonduri, aceștia nu au fost incluși într-un circuit turistic și nici nu beneficiază de protecție. Începând cu anul 2021, Fundația Conservation Carpathia împreună cu Primăria locală și-au propus să pună în valoare arborii seculari de la Nucșoara într-un proiect inedit, selectând 2.544 de arbori, similar altitudinii celui mai înalt vârf din România, Moldoveanu. Fiecare arbore a fost inclus într-o hartă cu coordonate GPS, a fost fotografiat și are o plăcuță cu un număr.

Pentru a afla mai multe despre campania „Pădurea Poveștilor Nemuritoare” sau pentru a face o donație, vă rugăm să vizitați www.arboricupovesti.ro.

Un video manifesto care susține campania poate fi vizionat:

Împreună, putem crea o moștenire care va dăinui pentru generațiile următoare.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sudestul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3,7 milioane de puieți pe 1.906 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee. Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

Foto: Fundația Conservation Carpathia

Reverberații radiofonice cu Sofia Șincan

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 mai 2023, 17:38

De pe rafturile Bibliotecii noastre metaforice, unde s-a adunat atât de multă inspirație pentru frumusețea sufletului, deschid iar, cu nostalgie, cartea  ”O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC – PROGRAMUL 3” – un proiect de suflet al celui care a fost un mare om de radio – DAN URSULEANU.

Citesc din ”capitolul inaugural al poveştii – Întemeietorii”:

”Principalul catalizator al fenomenului media numit Programul 3 a fost, indubitabil, şefa lui – Sofia Şincan. Ea l-a visat, l-a conceput, l-a înfiinţat şi l-a condus cu abilitate într-o perioadă dominată de vicisitudinile opresiunii comuniste, de cultul deşănţat al familiei dictatoriale. Tot ea este acum, peste ani, custodele legendei.”

Iar eu, ca și în carte, am motiv pentru care îndreptăţirea de a fi invitată a emisiunii o are Doamna Sofia Șincan. Așa cum a declarat în nenumărate rânduri, a iubit foarte mult Radioul și mare bucurie a avut atunci când, la terminarea Facultății de Teatrologie-Filmologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică – IATC I.L. Caragiale, în octombrie 1958, a fost repartizată la Radiodifuziunea Română – Direcţia Culturală.

„Angajarea mea în Radio fost un noroc pentru că am iubit foarte mult Radioul, pentru cã în familia noastră radioul se bucura de foarte mult  respect. Se ascultau unele emisiuni cu sfinţenie. Deci, de copil,  am fost obişnuită să ascult cu  atenţie și mi s-a  explicat de ce o emisiune este frumoasă după gustul celor din familia mea. Şi-mi  amintesc  că primul aparat de  radio a fost unul cu galenă; al doilea cu căşti… Şi prin ’46-’47  tata a reuşit să cumpere un aparat formidabil (…) – un aparat mare cu o rezonanţă superbă şi cu ochi magic, ceea ce pentru noi, copiii, era  fascinant. Şi  crescând în respect faţă de Radio, mi se parea că acolo trebuie să ajungă numai oamenii cu calităţi cu totul şi cu totul deosebite.

În anul III de facultate a venit o fată de la Radio – am aflat  că o cheama Eugenia Lipşa – s-a dus la maestrul Costache Antoniu care era rectorul Institutului [de Artă Tetrală și Cinematografică]  şi a cerut să vorbească cu o studentă  ca s-o invite într-o emisiune pentru studenţi. Moş Costache m-a recomandat pe mine. A venit la clasă, m-a cunoscut şi mi-a zis: “Vino marți la Radio să vorbim despre voi, despre studenţie. Ia şi un băiat că am nevoie și de o voce de băiat.” L-am luat pe Costantin Băltăreţu, un coleg mai mic decât mine.  Şi am venit [la Radio]. Eugenia Lipşa ne-a condus în cabina 14 și a făcut cu mine un interviu despre viaţa noastră de studenţi. Era proaspăt înfiinţată Asociaţia Studenţilor, de-abia înfiinţaseră taberele. Eu am fost cu totul şi cu totul intimidată de frumuseţea interioară a clădirii  relativ noi, scările de marmură se lustruiau cu ceară, nu era aglomeraţie în birou. Cu toate că încă era o vreme de sărăcie, oamenii erau  decent îmbrăcaţi, aveau o anume ţinută, o anume eleganţă. Adică mie mi se părea că fiecare “este cineva” şi el se comportă ca atare. Deci, instituţia m-a impresionat ca aer, ca atmosferă, ca decor. Şi am ascultat interviul cu toată familia, foarte emotionaţi . După aceea n-am mai avut nimic de-a face cu Radio până la repartiţie. În 1958 eu am venit  după ce fuseseră scoşi  foarte mulţi oameni din Radio. De la Institutul de Teatru, dar şi de la Filologie au venit foarte mulţi. Din seria mea au venit vreo opt. N-au   rămas decît doi: eu şi Eugenia Dovides, mai târziu devenită Țundrea. Ea [a fost] la “Teatrul radiofonic”, eu [am fost] la “Cultural”. Pe vremea aceea “Direcţia Culturală” îngloba “Emisiunile pentru Tineret şi Copii”; ”Teatrul radiofonic” şi “Satira”, adică  emisiunile de divertisment. Majoritatea oamenilor erau cu  liceu; câțiva erau cu studii superioare; dar  erau oameni dăruiţi profesiei lor, cum a fost  Mihai Jemăneanu care a ţinut patruzeci de ani emisiunea “Noapte bună, copii”  în calitate de redactor, dar şi în calitate de autor.  Tot în perioada aia la emisiunile pentru copii lucra Catinca Muscan, care a trebuit mai tîrziu să plece din Radio din cauza dosarului (tatăl era chiabur). Au venit însă și oameni de specialitate. De pildă, George Mănăilă a făcut emisiuni ştiinţifice pentru copii, celebrul  “Vreau să ştiu!” pe care l-a îngrijit ani de zile.  Eu am fost angajată la Cultural pe post de reporter şi omul care m-a primit a fost Octavian Paler. El era redactor şef adjunct la Literar –cum se zicea atunci. Literarul era o componentă a Direcţiei Culturale. Redactor-şef era David Naftuli  –  conferenţiar la Universitate.  El a adus din Universitate foarte mulţi oameni buni. Cum i se părea că un student de-al lui are calităţi,  cum îi propunea: “Nu vrei să vii la Radio?”  El l-a adus şi pe Paler.  Pe Paler l-a cunoscut asistând la o lucrare despre Grigore Alexandrescu pe care Paler o făcuse. Mai întâi l-a adus la REPS [Redacția Emisiunilor Pentru Străinăate], la emisiunile politice. Şi când în 1958  a avut loc o altă aranjare a oamenilor din toate redacțiile, când mulți au fost eliminați,  Paler a trecut la Cultural ca redactor-şef adjunct. El m-a primit, i-a plăcut de mine, mie mi-a plăcut de el și  am rămas la Cultural” – [Interviu realizat de Virginia Călin, 1998 – sursa : Radio România la 95 ani | Agenția de presă Rador

În 1973, Sofiei Șincan i s-a încredinţat pregătirea, lansarea şi răspunderea programului III pentru tineret. Iată ce scrie invitata noastră în primul capitol – Întemeietorii din cartea lui Dan Ursuleanu –  ”O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC – PROGRAMUL 3”:

”Programul 3, în spaţiul undelor herţiene mi se pare a fi ceea ce a fost şi este Nava Şcoală Mircea pentru flota românească. S-a construit după ample studii sociologice, s-a definitivat sub ochiul atent al Academiei Române şi a pornitîn larg în zilele dezgheţuluidin începutul de primăvară al anului 1973.

Puterea tinereţii, studiile temeinice, talentul, nonconformismul, îndrăzneala au făcut din echipajul Programului 3, forţa capabilă să înceapă un drum şi să-l continue, nu oricum, ci din ce în ce mai temerar. Nu e de mirare că ascultătorii, din ce în ce mai numeroşi, au devenit susţinătorii morali ai întregului parcurs de 25  de ani ai tinereţii sale.

În acel îndepărtat 1973, lucram la Redacţia Literară Radio, unde fusesem angajată în 1958, la absolvirea facultăţii de Teatrologie-Filmologie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Mă ocupam de realizarea emisiunii Actualitatea teatrală. Îmi era şef Octavian Paler. De la el am învăţat arta de a susţine, până-n pânzele albe, o idee valoroasă. Să nu mă supun, cu una cu două, poruncilor absurde care soseau, soseau, soseau neîncetat. Eram, ţin minte, indignată de nedreapta suspendare a Tabletei de seară, dar şi a lecturilor dramatizate, când m-am trezit că intră în biroul meu Preşedintele de atunci al Radioteleviziunii Române – Bujor Sion. Avea, ţin minte, un dosar destul de voluminos în mână. Zâmbitor, cum era întotdeauna când ne întâlneam, mi-a spus: „Citeşte-l, te rog. Studiază-l!”şi a plecat, fără să-mi dea alte lămuriri. N-am apucat să spun nimic. Am aruncat o privire pe coperta pe care scria, cu litere mari: „Programul 3 Tineret – proiect”.

Participasem, ce-i drept, la pregătirea acestui viitor post de radio. Discutasem cu oameni de cultură, scriitori şi artişti, elevi şi studenţi. Adunasem informaţii despre emisiuni cu acelaşi profil, ale altor radiodifuziuni. Nu văzusem însă forma finală a schemei de program. În acel moment, o aveam în faţă. Am citit-o pe nerăsuflate. Mi s-a părut formidabilă! Merita să te baţi pentru acest al III-lea program al Radiodifuziunii Române. Era o chintesenţă a tot ce se realizase mai modern, până atunci, la noi.”

În finalul dialogului nostru, Doamna Sofia Șincan ne-a lăsat un mesaj pe care, cu drag, îl păstrăm în Biblioteca noastră de Bucurii:

”Fără pasiune nu se poate face nimic, pentru că de când începem să căutăm cu privirea o carte, ne alegem întâi una care ne place; întâi, cum arată și după aceea, ce povestește. Și tot așa, învățăm cum să ne facem o bibliotecă. Familiile, după părerea mea, au un rol din ce în ce mai important în formarea bunului gust și în apetitul cultural al copiilor.În formarea ochiului pentru frumos. Dacă familia nu se zbate pentru sufletul copilului lor, atuncea…sunt mai…pesimistă. Dar mizând pe iubirea mamei, cred că, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, în perioadele aglomerate, confuze ale istoriei omenirii, atuncea cred că avem nădejde.”

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii puse la dispoziție de Sofia Șincan și Camelia Stănescu Ursuleanu

Misiune în România: gestionarea pădurilor şi situaţia ursului brun pe agenda eurodeputaților

Publicat de Camelia Teodosiu, 17 mai 2023, 17:23

O delegaţie formată din 8 membri ai Parlamentului European se află în România în perioada 15 – 18 mai pentru întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului, autorități locale, ONG-uri și experți și pentru a discuta aspecte legate de mediu: fenomenul despăduririlor, exploatările forestiere ilegale şi situaţia ursului brun.

Vizita, ce se va desfășura la București, Sfântu Gheorghe (Covasna) și Suceava, are loc în contextul depunerii la Parlamentul European a mai multor petiții cu privire la exploatările forestiere ilegale și la gestionarea și protejarea populației de urși bruni.

Vizita se va încheia cu o conferință de presă, susţinută de membrii delegaţiei Comisiei PETI, ce va avea loc joi, 18 mai 2023, între orele 09:30 – 10:30,transmisă  LIVE prin YouTube de la Suceava.

Transmisia în direct poate fi urmărită la adresa:

https://www.youtube.com/watch?v=XNAKnosGwAs

Detalii complete despre vizita Comisiei PETI în România:

https://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20230505IPR84906/eurodeputatii-viziteaza-romania-pentru-a-discuta-problematici-de-mediu

Atelierul de Bune Eco-Maniere într-o Săptămână Verde ca-n povești

Publicat de Camelia Teodosiu, 12 mai 2023, 10:22 / actualizat: 12 mai 2023, 15:41

Vă invităm să fiți parte din succesul unui program introdus pentru prima oară la nivel național, în structura anului școlar 2022-2023 – Săptămâna Verde.

Așa cum aflăm de pe site-ul Ministerului Educaței, dar și de la invitata emisiunii – Ada Lungu – Președinta Asociației Volens,  ”Programul Săptămâna verde se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar având flexibilitatea să își aleagă o săptămână din această perioadă în care acoperă conținut și desfășoară activități legate de schimbări climatice și protecția mediului înăuntru și în afara unității educaționale.

De ce o „Săptămână verde”? Pentru că poluarea și schimbările climatice ne afectează pe toți, iar la acestea contribuie și comportamentul nostru! Pământul are nevoie de noi, iar școala este locul în care copiii pot învăța, împreună, să aibă mai multă grijă de el!”

Foto: Asociația Volens

Foto: Asociația Volens

Foto: Asociația Volens

Foto: Asociația Volens

Foto: Asociația Volens

Asociația Volens este o organizație renumită datorită  programului de educație de mediu – Patrula de Reciclare care se desfășoară în grădinițe, școli și licee din toată țara, cu avizul Ministerului Educației și în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Patrula de Reciclare, în caddrul căreia a fost creat și Ghidul Bunelor Ecomaniere, este un program de educație de mediu înființat de Asociația Română pentru Reciclare, RoRec, în 2011 și preluată din 2019 de Asociația Volens. Acest program, adresat cadrelor didactice, copiilor și elevilor, aduce în discuție teme precum risipa alimentară, colectarea selectivă a deșeurilor, colectarea bateriilor uzate, risipa de energie și apă, politici ecologice, precum și ce presupune educația de mediu.

Ada Lungu, Președinta Asociației Volens  a fost invitată, în această Săptămână Verde, la Școala gimnazială nr. 178 din Capitală, unde elevi de clasa a VII-a au fost surprinși de ineditul multor aspecte și informații noi oferite prin abordări interactive și mijloace multimedia în cadrul Atelierului de Bune Eco-Maniere conceput pentru a implementa Ghidul Bunelor Eco-Maniere.

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu

În Ghidul Bunelor Eco-Maniere, distribuit  în format electronic, accesibil tuturor, găsim informații și sfaturi practice despre cum se poate face ceva pentru mediul în care trăim – sat, comună, cartier, oraș, dar și despre acțiuni concrete, adaptate la situații reale de viață și la contexte locale diferite.

În acest  e-book, oferit gratuit, sunt descrise obiceiuri responsabile, pe 10 teme de mediu, cu exemple concrete oferite de echipele de copii și profesori din program. În baza acestui ghid și pentru implementarea lui, a fost conceput atelierul de Eco-bune maniere prezentat de Ada Lungu, Președinta Asociației Volens:

“Pe baza Ghidului Bunelor Ecomaniere am creat și un workshop practic, interactiv și distractiv – Atelierul de Bune Ecomaniere.

Prima versiune a acestui atelier (pe care intenționăm să-l extindem la mai multe teme și mai multe grupe de vârstă) este o activitate de aprox. 50 minute, dedicată adolescenților cu vârste între 13-15 ani și focusată pe tema reducerii deșeurilor.

Atelierul este menit să le ofere informație, inspirație dar, mai ales motivație să treacă la acțiune.

La finalul atelierului, elevii:

* sunt familiarizați cu concepte precum: mediul înconjurător, schimbări climatice, încălzire globală, poluare, sustenabilitate, ecosisteme, biodiversitate, combustibili fosili, amprenta de carbon, deșeuri, colectare selectivă, compostare, biodegradabil, gropi de gunoi, cei 3R (Redu, Refolosește, Reciclează), upcycling
* cunosc principalele moduri în care sunt gestionate deșeurile și cum afectează mediul înconjurător
* știu principalele categorii de deșeuri și cum se colectează (plastic, metal, hârtie&carton, sticlă, organic, menajer, DEEE, speciale) și de ce unele nu sunt reciclabile
* înțeleg importanța și valoarea unor resurse și elemente de ecosistem (apa, copacul, albina)
* își fac un plan personal de acțiune prin care să reducă cantitatea de deșeuri pe care o produc
* își clarifică percepții greșite, idei preconcepute sau mituri despre deșeuri și reciclare

Obiectivul este să îi responsabilizăm pe copii față de ceea ce există în jurul lor la scară „micro”, pe un spațiu asupra cărora simt că pot avea control. Este și un imbold să nu rămână indiferenți față de ceea ce se petrece în imediata lor proximitate, să simtă că soluția este (și) la ei.”

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Camelia Teodosiu / Ada Lungu – Asociația Volens

Alegerea de a trăi frumos

Publicat de Camelia Teodosiu, 4 mai 2023, 08:17

”Suntem responsabili pentru tot ceea ce gândim, simțim și facem” – Ana Maria Ducuţă

În acest dialog pentru tihna sufletului, invitata emisiunii – Ana Maria Ducuţă, doctor în istorie, este ghidul nostru spiritual în alegeri care ne pot îmbogăți propria ”Bibliotecă de bucurii”.

Ana Maria Ducuţă a terminat Facultatea de Științe Politice în limba engleză la Universitatea din București, urmată de doua masterate – unul în politici comparative ale societăţilor din Europa de est („Comparative Politics: Eastern European Societies”) și un altul în Relații Internaționale.