Ziua Culturală, festivalul de tradiții al românilor din Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
2 noiembrie 2017, 09:13 / actualizat: 2 noiembrie 2017, 10:23
Centrul Cultural Românesc din Jula a găzduit sâmbătă, 21 octombrie o nouă ediție a „Zilei Culturale a Românilor din Ungaria”, festivalul de cântec, joc și port popular românesc. Evenimentul dedicat promovării culturii românești la românii din Ungaria a fost inițiat în rândul comunității noastre de către Uniunea Democratică a Românilor din Ungaria, iar de mai bine de două decenii consecutiv este organizat de către Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria.
La Ziua Culturală de anul acesta, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediție, au urcat pe scenă elevi și artiști amatori din aproape toate localitățile în care trăiesc români, iar din România invitatul de onoare a fost Ansamblul folcloric „Valea Mureșului” din Săvârșin, județul Arad.
Manifestarea a fost deschisă de către Corul „Pro Muisca” din Jula cu imnurile de stat ale Ungariei și României, și cu câteva melodii de muzică sacră și laică, după care au adresat urări de bun venit participanților Tiberiu Juhász, președintele AȚRU și Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al comunității românești din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta.
La intrarea în Centrul Cultural a întâmpinat oaspeții o expoziție etnografică din colecția Școlii Generale și Liceului românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, iar în sala de spectacole au fost expuse și două panouri cu țesături și cusături din colecția doamnei Maria Paksi, originară din Micherechi. Manifestarea a continuat cu lansarea a două volume, publicate de Editura „Cronica”: „Tradiție și contemporaneitate. O perspectivă publicistică asupra românilor din Ungaria”, o compilație de articole prezentate de publicația „Cronica”, adunate de către Delia Kovács și Corina Sebestyén, jurnaliste și de colaboratorii Andrei Ando și pr. Petru Pușcaș. Cel de-al doilea volum prezentat la eveniment a fost cartea scrisă de pastorul baptist Ștefan Cioca, „Cuvintele vieții. Mântuire prin har”.
Ziua Culturală a continuat apoi cu un program variat de cântece și dansuri populare. Localitatea Chitighaz a fost la înălțime, aducând în scenă muzică populară interpretată de Corul pensionarilor „Márki Sándor”, Echipa de dansuri populare „Bujorul” a pregătit o suită de dansuri românești, iar Echipa Școlii de Arte din Chitighaz, „Iglice”, a interpretat dansuri locale. Nu au fost mai prejos nici localitățile Jula și Aletea cu dansuri tradiționale, protagoniști fiind Echipa de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, aparținând Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, din Jula, instruit de prof. Ioan Nedrău și dansatorii Ansamblului de Păstrare a Tradițiilor din Aletea, formaţie condusă de Gheorghe Bagy.
Ansamblului „Doina Bihorului”, compus din tineri care provin din localitățile Bedeu, Pocei, Chitighaz și Jula, îndrumat de instructorul Gheorghe Gros, s-au atașat și tinerii din Cenadul Unguresc, interpretând frumoase dansuri bănățene. Localitatea Micherechi a fost reprezentată de către interpretul popular Grigore Poiendan.
Ansamblul folcloric „Valea Mureșului” din Săvârșin a interpretat dansuri din Ardeal și Banat.
La manifestare au participat președinți de autoguvernări românești din Ungaria, elevi, directori și cadre didactice de la școlile unde învață copiii românilor din Ungaria, dar și oficialități: Marius Lazurca, ambasadorul României din Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Jula, Daniel Banu, consul general al României la Seghedin; Teodor Cilan, pro-rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi alţii.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia romanească
Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română
Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu -90 de ani de la naştere
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
1 noiembrie 2017, 14:20 / actualizat: 1 noiembrie 2017, 15:32
Există, în istoria Bisericii strămoşeşti, personalităţi eclesiastice revendicate, benefic, şi de istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Aş aminti doar pe Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Petru Movilă, Andrei Şaguna, Miron Cristea, P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi al tuturor românilor, pe Teoctist, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania. Este o dovadă peremptorie că Biserica Ortodoxă Română a făcut parte din trupul neamului românesc, că ierarhii săi şi-au slujit, cu smerenia cuvenită, poporul din rândul căruia s-au ridicat, pe principiul, adeverit de istorie, conform căruia „unde-i turma, acolo-i şi păstorul”.
De asemenea, activitatea pastoral-bisericească şi culturală a ierarhilor ortodocşi români, a preoţilor şi călugărilor demonstrează că, cel puţin în cazul nostru, cultura este unică; nu există o cultură laică şi alta bisericească. Dimpotrivă, la început a fost cultura bisericească, în tinda bisericii, în jurul căreia au gravitat personalităţi mirene, idei şi curente, polemici şi dezbateri, confruntări de opinii. Manuscrisele şi primele tipărituri româneşti au un conţinut religios, primii tipografi, editori, tălmăcitori şi prefaţatori au fost oameni ai Bisericii româneşti.
S-a născut la 10 octombrie 1922, în com. Lozova-Vorniceni, din părinţi ţărani:Vera (născută Roşu) şi Vasile, fiind cel mai mare din cei cinci fraţi. După primele şapte clase primare, urmare unei chemări lăuntrice, dar şi de teama tăvălugului bolşevic, fuge în Ţară, intră novice la schitul Nechit din Munţii Neamţului (1944), apoi frate rasofor la Mănăstirea Neamţu (1946), unde urmează cursurile Seminarului călugăresc de muzică bisericească (finalizate în 1949), continuate la Seminarul monahal superior (absolvit în 1951). Este tuns în cinul monahal cu numele Nestor la 10 martie 1951, an în care devine student la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi este hirotonit ierodiacon la biserica Schitului Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţu. Absolvă Institutul cu teza de licenţă Concepţia creştină despre viaţă, în 1955, şi toamna intră la cursurile de doctorat în teologie, secţia istorică, specialitatea patrologie, îndrumător fiindu-i preot prof. dr. I.G. Coman, doctorat susţinut în 1983, cu o teză despre primele scrieri patristice din literatura noastră (sec. IV-XVI).
Un an mai târziu este hirotonit ieromonah în Catedrala episcopală de la Roman. După absolvirea doctoratului, în 1956, este numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei. În 1960 este hirotonit duhovnic la Catedrala Mitropolitană ieşeană de către mitropolitul (apoi patriarhul) Justin Moisescu.
În primăvara lui 1962 este ales stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava şi hirotonisit protosinghel. În februarie 1966 este hirotonisit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi apoi stareţ (la 25 martie 1966), la Mănăstirea Neamţu. Între 1969-1970, a urmat cursurile Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveţia), face un stagiu practic de ecumenism la Geneva şi urmează cursurile de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă de Teologie din Geneva, preocupat de istoria bisericească medievală.
În august 1970, revine la stareţia Mănăstirea Neamţu, iar la sfârşitul aceluiaşi an este ales, de Sfântul Sinod al B.O.R., episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiova (la propunerea mitropolitului oltean Firmilian) cu titlul Severineanul (fiind al 77-lea arhiereu al B.O.R., după dobândirea autocefaliei din 1985), este locţiitor de arhiepiscop al Craiovei (1972-1973, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Firmilian). „În slujirea de episcop-vicar – mărturiseşte Sfinţia Sa – m-am sârguit întru îndeplinirea tuturor răspunderilor încredinţate, continuând şi activitatea de cercetare ştiinţifică în vederea redactării tezei de doctorat, precum şi în alte probleme”.
La 20 aprilie 1978 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind întronizat la 23 aprilie 1978.
Din 1979 este preşedintele Comisiei naţionale române de Istorie Eclesiastică comparată, membru al Congresului Internaţional de Bizantologie.
Ca membru al Sfântului Sinod, i-a fost încredinţată conducerea Comisiei Canonice, a Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români. În 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a R. Moldovei. A fost distins între altele, cu: Ordinul Crucea „Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalismului, Ordinul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Ordinul „Sf. Sofronie Vraceanschi” al Patriarhiei Bulgare, Ordinul „Sf. Serghie de Radoney” al Bisericii Ortodoxe Ruse, Medalia „Sf. Marcu” al Patriarhiei Alexandriei, Ordinul „Sf. Constantin cel Mare”, conferit de Primăria Romei etc.
Trece la cele veşnice la 17 mai 2000 – Anno Domini – şi-şi doarme somnul în Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova.
Există în viaţa fiecărui om întâlniri benefice, decisive cel puţin pentru unul dintre protagonişti. În istoria spiritualităţii universale, întâlniri de acest fel sunt numeroase şi cunoscute, astfel încât nu cred că este cazul unor exemplificări.
Era într-o duminică a lunii august 1991, când, la Vodiţa-Mehedinţi, era mare sărbătoare, prilejuită de împlinirea unui an de la punerea pietrei de temelie a refacerii primei ctitorii bisericeşti a lui Nicodim pe pământ românesc. La invitaţia Înaltului Nestor, am participat şi eu. Era o mare sărbătoare câmpenească, la care şi-au adus contribuţia Doina şi Ioan Aldea Teodorovici, trecuţi şi ei ulterior în chip misterios la cele veşnice. Era de-a dreptul impresionant pe valea Vodiţei s-asculţi cântecul „Transilvania“ pe versurile lui Grigore Vieru, în premieră naţională, în interpretarea măiastră a Doinei şi a lui Ioan. La manifestare urma să participe şi Grigore Vieru; poetul pătimirii basarabene mai avea de străbătut un traseu: Bârca-Maglavit-Băile Herculane, la invitaţia lui Adrian Păunescu. Aşa că Grigore Vieru a sosit în după amiaza acelei zile, când noi ne aflam într-un restaurant în Orşova, pe malul Dunării. Când Grigore a intrat în local, în asfinţitul soarelui, chipul său de efigie romană avea însemnele Divinului. La masă, dialogul Nestor Vornicescu – Grigore Vieru a fost strălucitor. Entuziasmat de răspunsurile sub formă de aforisme ale Poetului, mitropolitul îmi dă poruncă să notez. Pe şerveţelele de la masă am notat toate aceste răspunsuri, iar eu, la Craiova, am improvizat întrebările şi astfel a ieşit o convorbire a subsemnatului cu Grigore Vieru, care, de fapt n-a avut loc, spre mirarea firească a interlocutorului atunci când i-am trimis ziarul care a publicat acest dialog (el este inserat şi în volumul meu, Interferenţe spirituale, Craiova, Fundaţia „Scrisul Românesc“, 2002, p. 594-598, sub titlul: „Unirea nu se proclamă la mitinguri“). A doua zi, dimineaţă, aflu de la radio despre „puciul de la Moscova“. Am pus mâna pe telefon şi am vorbit cu Grigore Vieru, aflat pentru câteva zile la Băile Herculane, împreună cu soţia, Raisa, cu soţii Teodorovici şi ministrul Turismului din R. Moldova. Simţindu-i starea depresivă, cu încuviinţarea mitropolitului Nestor am plecat la Băile Herculane. Toţi cei cinci basarabeni se aflau la masă, vorba vine, că nu puteau mânca. Doamna Raisa m-a rugat să-l îndemn pe Grigore să mănânce. În mod automat Grigore ducea lingura la gură, dar îi era imposibil să înghită. „Ce-aveţi de gând să faceţi“ îi întreb. Grigore şi Doina voiau să plece în Basarabia, doamna Raisa şi Ioan Aldea, mai pragmatici, voiau să rămână în România şi de aici să lupte pentru cauza basarabeană, pe care o crezuseră pierdută, datorită „puciului“. „Grigore, îi zic, nu-ţi dai seama că imediat ce treci graniţa eşti arestat sau chiar mai rău. Rămâi aici şi duci de aici lupta mai departe“. Părea că-mi dă dreptate, dar cu gândul şi plecatul era tot la Basarabia. Am stat cu ei până seara, mi-au dăruit atunci proaspătul disc Electrecord „Răsai“, muzica şi vocea Doina şi Ioan Aldea Teodorovici, versuri Grigore Vieru. Am avut, în acea seară, o înţelegere cu Ioan Aldea, mai calculat în acele momente: dacă trece puciul, se va opri şi la Craiova. A treia zi aflu din nou dorinţa lor de a pleca în Basarabia. Atunci a intervenit Adrian Păunescu, sosit la Herculane în mod special şi i-a scos din acea stare sufletească. Puciul trecând, a rămas promisiunea ca înalţii oaspeţi basarabeni să zăbovească şi la Craiova. În înţelegere cu mitropolitul Nestor, eu urmam să-i întâmpin la intrarea în Craiova, pe Calea Nicolae Titulescu, în dreptul staţiei Peco. Sosit la locul întâlnirii, miercuri pe la orele 14, l-am sunat, conform înţelegerii, pe mitropolitul Nestor. În acel moment, bisericile de pe traseu au tras clopotele, iar în curtea Mitropoliei, mitropolitul îi aştepta, împreună cu Tudor Gheorghe, Al. Firescu, Gabriela Rusu-Păsărin, cu preotul Ion Răduţ şi alţii ca pe înalţi demnitari după o bătălie câştigată. Discuţiile la masă au fost incendiare, bucuria pusese stăpânire. Spre seară, ne-a invitat „afară“, adică să facem o mică plimbare şi să revenim, pentru că maica Aglaida ne pregăteşte ceva. Ne-am dus la Tudor Gheorghe acasă, unde discuţiile s-au axat numai pe muzică, menestrelul craiovean propunându-i lui Ioan să-i facă orchestraţia unui viitor spectacol. Timpul n-a mai avut răbdare cu soţii Teodorovici. (Împreună cu un inginer mecanic, mitropolitul a fost, după câteva zile, la locul „accidentului” mortal al soţilor Teodorovici spre aflarea adevărului: la frânare, o maşină cu tracţiune pe spate, se loveşte cu spatele; ori cei doi artişti erau chiar pe bancheta din spate a maşinii). La reşedinţa mitropolitană ne-am reîntors spre a ne descătuşa în discuţii. A doua zi, cu Ioan la volanul maşinii, cu Doina în dreapta şi cu soţii Raisa şi Grigore Vieru în spate, oaspeţii şi-au continuat călătoria spre Basarabia lor iubită şi înlăcrimată.
După trecerea în Împărăţia Cerului a Întâistătătorului Mitropoliei Olteniei şi la împlinirea a nouă decenii de la naşterea sa, parafrazându-l, pe cel căruia îi suntem datori cu o veşnică şi pioasă pomenire, depunem, cu toată evlavia şi cu adâncă smerenie, aceste pagini ca un buchet de flori duhovniceşti în memoria înaltului dispărut dintre noi. Îl „văd” mereu în visurile mele pe mitropolitul Nestor, fratele meu mai mare, îndrumătorul meu spiritual, căruia, în semn de pios omagiu, i-am dezvelit, cu ajutorul primarului Antonie Solomon, un bust pe Aleea Marilor Personalităţi din Craiova. Să consemnăm şi alte însemne postmortem de recunoştinţă: bogata sa bibliotecă este parte integrantă din Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Craiova, biblioteca care-i poartă numele. La Episcopia Severinului şi Strehaiei, P.S. Nicodim a denumit sala de conferinţe cu numele ilustrului mitropolit cărturar, iar la Tg. Cărbuneşti, strada care duce la Mănăstirea Cămărăşească (reînfiinţată de mitropolitul Nestor) îi poartă numele. Dar, cel mai mult, amintirea unui asemenea cărturar şi ierarh este purtată în suflet de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat.
dr. Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific I, Institutul de cercetări socio-umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” Craiova, Academia Română
Zinaida Bolboceanu – “cântecul românesc păstrat cu sfinţenie peste Prut”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
1 noiembrie 2017, 13:35 / actualizat: 1 noiembrie 2017, 14:50
O voce, în care se simte patosul pentru tradiţiile româneşti, răzbate de dincolo de Prut, amintind lumii că aici, tradiţiile româneşti s-au păstrat cu sfinţenie din vechime. Zinaida Bolboceanu este interpreta de muzică populară care nu a lăsat să se aştearnă uitarea peste cântecele care altădată făceau bucuria clăcilor de unde cei tineri învăţau meşteşugurile populare, cântecele rituale şi bunacuviinţă a ţăranului. Zinaida le-a ascultat, a străbătut uliţele satului în căutarea bătrânilor care ştiau vorbele vechi şi melodiile aproape uitate şi le-a interpretat în felul său, dându-le viaţă pentru mult timp.
Zinaida s-a născut în comuna Opaci, judeţul Căuşeni, Republica Moldova şi a activat în multe ansambluri de o parte şi de alta a Prutului: Ansamblul folcloric Poeniţa din Cojuşna, r. Străşeni, Ansamblul folcloric Mărţişor din Chişinău, Ansamblul folcloric Tărăncuţa de pe lîngă catedra de folclor a Conservatorului de Stat din Moldova, Ansamblul folcloric Busuiocul din Bacău. Timp de un deceniu a activat ca solist-vocal în orchestra Busuioc Moldovenesc, fiind în acelaşi timp şi la Teatrul Etnofolcloric “Ion Creangă” din Chişinău. Dar publicul o ştie, în ciuda trecerii timpului, în ipostaza de fondator şi director artistic (1995-2001) al Grupul folcloric ETHNOS. A făcut cunoscut cântecul popular românesc aşa cum s-a păstrat în Basarabia, în spectacolele susţimute în Moldova, Ucraina, România, Iugoslavia, Germania, Belgia, Rusia, Grecia,
Emiratele Unite, Italia. La fiecare concert al ei spectatorii simţeau fiorul patosului cu care cânta melodiile ce aminteau de satul cu tradiţii româneşti, păstrător al identităţii culturale în orice timp istoric.
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate, în anul 2010, Preşedintele Republicii Moldova M. Ghimpu i-a conferit Titlul Onorific “Artist al Poporului”.
Cele mai cunoscute melodii interpretate de Zinaida Bolboceanu sunt de regăsit pe CD-urile editate în România , „Ia-mă-n braţe, dorule”,”Ethnos”, „Cine aude gura mea” şi la Chişinău, „Mi-a venit un dor de-acasa”, editat de Etnomuzic, seria Fonoteca de aur.
Câteva dintre aceste melodii le puteţi asculta în cadrul emisiunii “Galeria interpreţilor de muzică populară” la Radio România Regional ori de câte ori doriţi accesând site-ul www.radioromaniaregional.ro, fluxul dedicat vocilor de neuitat ale folclorului românesc, tineri şi vârstnici, pentru că valoarea se afirmă la tinereţe şi se confirmă la senectute.
O emisiune despre datini şi tradiţii româneşti păstrate în Basarabia, despre cariera Zinaidei ca interpret, despre satul românesc de dincolo de Prut, depre paiunea pentru cântecele care fac bucuria fiecărei generaţii:
O emisiune de Gabriela Rusu-Păăsrin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Toamna-i timpul roadelor şi al grijilor pentru viitoarele recolte. Dar când nu-i timp pentru griji? Că parcă le rânduieşte soarta să nu ieşim din ele nici după plecarea în lumea umbrelor, că şi pe-acolo se spune sunt griji pentru cei lăsaţi acasă, că aşa se face de-i visăm. Au grijă să ne spună, în vis, ce le mai trebuie, ce-am uitat să dăm la moşii de toamnă. Grija lor şi grija noastră doar pentru a câştiga o clipă de tihnă!
(varianta audio a rubricii)
Brumărelul (octombrie) începe cu griji: să fie culese poamele, să fie curăţaţi pomii de uscătură până nu vine frigul, să fie săpate încă o dată straturile din care au fost scoase legumele, ca să nu degere peste iarnă. Şi mai ales să fie aleşi strugurii la cules. Numai aşa facem bani cumsecade şi vinuri de mai multe feluri.
Cum Brumărelul se sfârşeşte şi începe Brumarul mare, promorarul, luna brumei, grijile se-nmulţesc, să se pună gunoi putred în jurul pomilor, să se spoiască trunchiul copacilor nu doar cu var, ce ştie toată lumea, ci cu un amestec de zeamă de var, balegă de vită şi sânge. Atunci le merge bine pomilor. Şi tot grijă mare este pentru fermentarea şi limpezirea vinului în butoaie, că nu întâmplător luna noiembrie se numeşte şi vinicer sau vinar: ca să nu fiarbă mustul prea repede, se stropeşte butea cu apă rece, iar ca să nu „fiarbă” prea încet, se acoperă butea cu o haină de lână.
Vinu-i bun când se bea, nu când îi porţi grija, nici chiar de vinar!
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sfânta Parascheva, cea mai populară între sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, a fost sărbătorită şi la românii din Jula. Peste două sute de biserici de pe cuprinsul României au ca patroană spirituală pe Cuvioasa Parascheva. În Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria o singură biserică o are ocrotitoare pe aceasta, biserica cu hamul „Sfânta Parascheva”, din cartierul Oraşul Mic Românesc din Jula.
Biserica a fost construită în anul 1834, iar anul acesta, cu ocazia hramului, la Jula Mică, cum o numesc românii de aici, biserica a fost resfinţită în urma unor ample lucrări de restaurare.
Ultimele lucrări, care s-au efectuat la aceasta biserică şi au durat doi ani de zile, constituie un eveniment istoric în viaţa parohiei, acestea au constat în înlocuirea pardoselii bisericii, scoaterea totală a igrasiei, locaşul de cult s-a îmbogăţit şi cu un mobilier deosebit de frumos, care a schimbat înfăţişarea bisericii în totalitate.
În ajunul sărbătorii, vineri, 13 octombrie, a fost târnosită Sfânta Masă din altarul bisericii de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, iar în ziua de 14 octombrie a avut loc resfinţirea lăcaşului de cult, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiate de ierarhul locului şi un sobor de clerici din România şi din Ungaria.
La sfârşitul slujbei, PS Siluan, însoţit de ceilalţi clerici slujitori, a făcut sfinţirea colivei, pregătită de maicile de la Centrul Eparhial din Jula.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Siluan a subliniat importanţa acestei zile de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi români din Jula Mică, dar şi pentru toţi cei care au participat la slujbă, prin faptul că Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită aşa cum se cuvine şi în singura dintre bisericile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria care îi este închinată. Totodată, l-a felicitat pe părintele paroh Petru Puşcaş, preot misionar în Ungaria din anul 1996, pentru ceea ce a realizat la biserică, oferindu-i în dar lucrarea „Patriarhia Română, istoric. Organizarea activităţii interne şi externe”, care cuprinde activităţile Bisericii Ortodoxe Române în ultimul deceniu, i-a fost înmânat şi un hrisov aniversar şi o cruce de binecuvântare.
Biserica a fost împodobită de icoane bizantine, deosebit de frumoase, între care la loc de cinste se numără şi icoanele Sfintei Parascheva, care fac parte din colecţia personală a domnului Gabriel Gurzău, membru în consiliul parohial al bisericii.
Toţi credincioşii prezenţi la slujbă au primit colăcei şi au fost invitaţi la o agapă frăţească, oferită prin grija Consiliului Parohial, cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din Jula.
A consemnat:Anca Becan, redactor, Foaia românească
Foto: Foaia românească, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco–Musulmani din România și Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” organizează pentru al patrulea an consecutiv în anul universitar 2016 – 2017 cursul „Istoria și civilizația tătarilor”.
Cursul este susținut de Metin Omer, doctorand la Universitatea „Hacettepe” din Ankara (Turcia).
Proiectul de cunoaştere a istoriei tătarilor se derulează în baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România.
Anul acesta ceremonia de deschidere a avut loc miercuri, 18 octombrie la Universitatea Ovidius în prezenta cursanţilor, a participanţilor din anul anterior.
Cursul festiv a fost deschis de Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, care a punctat importanța derulării acestui proiect atât pentru comunitatea tătară, dar și pentru mediul universitar constănțean.
Tot în cadrul ceremoniei de deschidere a cursului, a avut loc şi încredinţarea diplomelor absolvenţilor cursului din anul anterior. Diplomele de absolvire au fost înmânate de către drd. Metin Omer, titularul cursului.
În discursul său, drd. Metin Omer a mulțumit participanților la curs pentru interesul manifestat, Facultății de Istorie și Științe Politice, implicit Universității „Ovidius”, decanului Emanuel Plopeanu, pentru asigurarea cadrului propice desfăşurării cursului, “…este un proiect care poate la momentul la care el a fost iniţiat, puţini I-au intuit importanţa şi rostul. Cursul este deschis tuturor, nu numai studenţilor şi masteranzilor, şi este predat în limba română. Scopul nostru este acela de a ne consolida comunitatea pe de o parte, în jurul unor astfel de proiecte, reuşind totodată să ne cunoaştem mai bine propriile valori, dar şi să ne face cunoscuţi, să promovăm aceste valori în rândul populaţiei majoritare şi a celorlalte comunităţi entice. Este un exerciţiu de respect şi solidaritate pe care îl propun prin acest curs, fapt pentru care vreau să le transmit cursanţilor şi prin intermediul dumneavoastră că, deşi eu am propus nişte teme de dezbatere pentru acest an, sunt deschis oricăror alte dezbateri şi teme pe care ei le vor propune. În ceea ce priveşte temele propuse de mine, acestea acoperă istoria tătarilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, explică evenimentele importante şi prezintă biografii ale unor personalităţi sau descrieri ale unor locuri representative”, a precizat drd. Metin Omer, titularul cursului.
Ca si în anii precedenti, cursul este destinat membrilor comunitatii, studenților și masteranzilor de la Universitatea „Ovidius”, indiferent de specializare, dar si tuturor celor care, indiferent de pregătire sau vârstă doresc să afle principalele repere ale istoriei tătarilor.
În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii sărbătoresc luna “Aşura”. Astfel, Organizația de Femei a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco–Musulmani din România a marcat la sediul uniunii, sâmbătă, 14 octombrie, sărbătoarea Așure.
Alături de membrele Organizatiei de Femei din Constanţa au participat şi membre de la mai multe filiale ale UDTTMR. Oaspetele de seamă al evenimentului a fost soţia consulului general al Republicii Turcia la Constanţa, Özlem Sertel.
În cadrul evenimentului despre semnificaţia lunii “Aşure” au vorbit Turchean Bari, președinta Organizației de Femei a UDTTMR, Ela Ziadin, președinta Organizației de Femei a UDTTMR filiala Constanța, prof. Neriman Ibraim, iar Nida Ablez a dat citire unor versuri semnate de scriitoarea Ghiuner Akmolla, dedicate aceleiași sărbători, Așure.
„Luna Așure a început la 30 septembrie 2017, în cea de a zecea zi a lunii sfinte Muharrem, conform calendarului islamic. Mâncarea dulce–Așure a legendei potopului, potop rămas în memoria popoarelor cu corabia și cu imaginea profetului Noe / Nuh Baba, se împarte la cel puțin șapte case și se prepară din nouă feluri de fructe, proaspete și uscate, având în plus zahăr, arpacaș, cereale. Atmosfera de sărbătoare a fost susținută de prezența doamnelor din filialele Medgidia, Valul lui Traian, Ovidiu, Topraisar, Azaplar. Consemnând momentul cultural-tradițional creat prin prezența doamnelor aflate alături de civilizația noastră străveche, adresez mulțumiri întregii noastre populații, minoritare și majoritare. Dorința noastră este aceea de a ne menține ritmul vieții în pace, prietenie, stimă și respect”, a declarat Ela Ziadin, preşedinta Organizaţia de femei din Constanţa.
Tradiţia musulmană spune că denumirea Aşure are la origine cuvântul arab Asera care înseamnă zece. În cultura religioasă musulmană se spune că, în această zi, Dumnezeu a creat Arhangelii şi Raiul, Cerul şi Pămîntul, a fost acceptată pocăinţa lui Adam, Moise a salvat poporul lui Israel din robia egipteană, Solomon a devenit rege şi s-a încheiat Potopul lui Noe. Conform tradiţiei profetului Mohammed (Allah să-L binecuvînteze şi să-l miluiască), în această zi, credincioşii ţin post, fac rugăciuni şi prepară acest produs pe care îl împart prietenilor, rudelor, vecinilor şi celor nevoiaşi.
Organizaţia de femei din Constanţa coordonată de Ela Ziadin, prin generozitatea membrelor care au contribuit la buna desfăşurare a acţiunii, a oferit o masă tradiţională la sediul central din Constanţa.
Pe lângă preparatele tradiţionale pregătite de doamne cu ocazia unor evenimente speciale, desertul “Aşure” a fost preparat şi servit conform tradiţiei.
Alexandru Pugna sau povestea cântecelor din pridvorul deschis spre neuitare
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
23 octombrie 2017, 14:03 / actualizat: 23 octombrie 2017, 20:21
Alexandru Pugna este interpretul cu un destin scris parcă într-un ceaslov al versurilor venite din Timp pentru mult timp. Originar din Caianul Mic, de unde se trage şi Ioannis Caionis Valahus – Ioan Caianu Românul, cel căruia îi datorăm o lucrare remarcabilă, „Codex Caioni”, prima culegere de folclor din aceasta zonă a Transilvaniei, Alexandru Pugna continuă o tradiţie şi un destin muzical.
(varianta audio a emisiunii)
Se spune că nu poţi veni de niciunde, iar neamul este sfânt. Această convingere o are şi Alexandru Pugna. Bunica sa dinspre mamă, Maria Ciui, era o horitoare neîntrecută, şi un creator popular inspirat. Vestită pentru harul său de a crea versuri populare „personalizate” pentru strigătura în prag, ori strigătura la găină, momente specifice nunţilor năsăudene, versuri ce aminteau de familia naşului, sau a socrilor, bunica va fi modelul de autenticitate pentru nepotul care respectă o lege a pământului: trebuie să nu uiţi vatra, pentru ca vatra să nu te uite.
Şi astfel, istoria cântecelor năsăudene mai scrie o filă prin vocea şi repertoriul interpretului de muzică tradiţională, Alexandru Pugna. A fost şi a rămas “om la cetăţii”, a înfiinţat două festivaluri naţionale de folclor, “Pană de păun” şi “Valeria Peter-Predescu”.
Iar azi, din noul statut de înalt demnitar, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, continuă demersurile pentru promovarea culturii populare, fundament al marii culturi.
Ascultaţi emisiunea “Galeria interpreţilor de muzică populară”, ediţia dedicată lui Alexandru Pugna şi veţi afla detalii despre un destin, care are puterea de a înrâuri drumul spre notorietate atât al faptelor culturale memorabile ale Năsăudului, cât şi al tinerilor interpreţi laureaţi ai celor două festivaluri, pe care le susţine cu pasiune şi dăruire.
Veţi auzi povestea”Bisericii de lemn din Teaca – Budurleni”. Toate vin din credinţă: “Dăruind nu sărăceşti, ci te îmbogăţeşti!” Spiritual, întărim noi, pentru că zestrea pe care o lăsăm spre neuitare este zestrea spirituală. Iar Alexandru Pugna a reuşit să scrie deja istorie, istoria cântecelor năsăudene aşezate cu pioşenie în pridvorul casei părinteşti deschis spre neuitare.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Societatea de Cultura Macedo-Română organizează la Teatrul National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, Sala Media, joi, 26 octombrie 2017, ora 14.00, conferinţa Dialectele românești sud-dunărene în actualitate.
Manifestarea ştiinţifică are menirea să aducă în faţa specialiştior, a oamenilor politici şi a publicului larg probleme privind păstrarea românităţii sud-dunărene.
Societatea de Cultură Macedo-Română îşi propune să contribuie la conservarea şi cultivarea dialectelor româneşti sud-dunărene, a tradiţiilor specifice spiritualităţii româneşti. Conştiinţa românităţii este vie la românii sud-dunăreni. Această manifestare ştiinţifică intenţionează să sensibilize instituţiile acreditate din România cu privire la situaţia actuală a comunităţilor româneşti din Peninsula Balcanică.
Prin susţirea conferinţei Societatea de Cultura Macedo-Română doreşte să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte dialectul istroromân. Din cercetările specialiştilor reiese că mai sunt 150 de locuitori în satele din Istria, din care numai 80 sunt vorbitori ai dialectului.
Aromânii, meglenoromânii şi istroromânii păstrează forme arhaice de civilizaţie, de grai şi de tradiţii, evidenţiind legătura dintre românii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni.
În contextul manifestării va fi vernisată expoziţia de fotografie, autor Emil Tîrcomnicu, cercetător la Institutul de Etnografie şi folclor “Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, cel ce ne-a transmis şi detalii despre acest eveniment ştiinţific.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sărbătoarea Sfântului Dumitru este precedată de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţia de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţie apotropaică şi de marcare a momentului de încheiere a activităţii pastorale.
(varianta audio)
Focul aprins are semnificaţiile focului funerar (în numele morţilor) şi ale focului regenerator prin sărirea peste flăcări a copiilor şi tinerilor, invocându-se astfel sănătatea.
Focul de Sâmedru este un act socializator, pentru că la el participă întreg satul, este focul tuturor şi al celor vii şi al celor morţi.
Locul ales pentru facerea focului nu este întâmplător: întotdeauna la răscruci, în afara spaţiului familial şi la el participă întreaga comunitate, fără restricţii.
Peste an focurile aprinse au roluri bine definite, iar participarea la aprinderea lor este restrictivă. Focurile de la Lăsatul Secului, de la Înălţare şi de la Sângiorz sunt făcute exclusiv de băieţi tineri sau bărbaţi. Joimărelele se referă numai la femei, de aceea focurile de Joimari sunt aprinse doar de ele. La Măcinici şi Alexii întreaga comunitate participă la facerea focurilor de curăţire a locurilor, dar fiecare la casa lui, în interiorul ogrăzii, delimitarea fiind strictă.
Focul de Sâmedru se face la răscruci şi se fac atâtea focuri câte cătune sunt sau câte grupuri mari doresc să-şi facă focul de Sâmedru. Copiii sunt cei ce aleg cu o zi înainte arinul ce va întreţine focul. Îi fac o groapă, îl îngroapă pe trei sferturi, în picioare şi îl vor aprinde în seara de 25/26 octombrie. Arinul este păzit pentru a nu fi „întinat”, pentru a nu i se atenua puterea purificatoare. În comuna Coşeşti, judeţul Argeş, cei ce păzesc focul sunt învestiţi de comunitate cu încredere că nimeni nu se atinge de acel loc. După aprinderea focului copiii strigă „Hai al focul lui Sâmedru” şi sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul.
Femeile au însă o dublă sarcină. Ele aduc colaci, mere, nuci, struguri, covrigi pe care le împart copiilor. Se împart în numele celor decedaţi, de acea focul de Sâmedru este şi un foc funerar. Puţini sunt cei ce ştiu (pentru că femeile nu vor să spună) că atunci când împart fructele de toamnă şi covrigii sau colacii, femeile mai aprind o lumânare pentru copiii „nenumiţi”, adică pentru cei ce „i-au lăpădat”. Cum nici vântul, nici pământul n-au ştiut de producerea avortului, nici acum nu se fac mărturisiri, dar se aprinde lumină ca pentru orice creştin care a murit fără lumânare.
Femeile se ştiu între ele. Vede şi preotul satului care participă la focul lui Sâmedru, nici el nu vorbeşte, pentru că ar încălca taina spovedaniei. Dar aprinderea lumânărilor pentru copiii „nenumiţi” e o spovedanie în văzul lumii.
Până la urmă, toate-n lumea asta se află şi nu te poţi călători cu sufletul împovărat de gestul necugetat sau disperat.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
La Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” se desfășoară în perioada 19-20 octombrie 2017 cea de-a X-a ediție a Colocviilor care poartă numele marelui folclorist și etnomuzicolog. Participă specialiști din țară și din Republica Moldova. Tema manifestării științifice este Cultura tradițională, expresie a românității. Cuvântul de deschidere și conferința doamnei acad. Sabina Ispas, director al instituției academice, s-au constituit într-o pledoarie persuasivă pentru Valoarea discursului oral în modelarea conștientizării identității etnice.
Au fost lansate cărți fundamentale pentru cercetarea etnologică și etnografică românească împreună cu Anuarul Institutului de Etnografie și folclor ”Constantin Brăiloiu”, tomul 27, 2016.
Astăzi, după susținerea comunicărilor pe secțiuni, vor avea loc proiecții de filme etnologice: Renato Morelli, Vocile sacrului. Două generații de cântăreți concordu în Săptămâna Sfântă (Mare) în Cuglieri (Sardinia, Italia), 2016 și Dumitru Olărescu, Spectacolul dansului popular în formule filmice.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
La sfârşitul săptămânii trecute, cadrele didactice şi studenţii de etnie tătară şi turcă din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa au marcat “Sărbătoarea Aşhura în tradiţiile tătarilor dobrogeni”.
Gazdele evenimentului au fost lect.univ.dr. Denis Ibadula, Directorul Laboratorului „Grigore Moisil” de cercetare matematică româno-turc din cadrul UOC, prof.univ.Dr.ing. Eden Mamut, Secretarul general al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră şi dr. Sezgin Osman, Şef Lucrări-UOC. La deschiderea evenimentului, lect.univ.dr. Denis Ibadula, principalul organizator al întâlnirii a salutat prezenţa invitaţilor şi a relatat legenda “Tradiţiei Aşhura”, după cum urmează: “…Mitul potopului lui Noe este prezent şi în Coran. Împreună cu cei din Arcă au ajuns pe muntele Ararat (muntele se află în Anatolia, Turcia de azi). Cei care erau pe Arcă au plecat în căutarea hranei, iar Noe a rămas şi a făcut o mâncare din resturile care se găseau pe Arcă, grâu, porumb, fasole, etc. Acest fapt reprezintă începuturile Aşhura, deoarece acest desert s-a preparat pentru prima dată pe Arca lui Noe. Aşhure este cunoscută şi sub forma de “Budinca lui Noe”. Noi, tătarii dobrogeni celebrăm Aşhura ţinând post, femeile pregătind Aşure şorbası(desertul -ciorbă de aşure) alcătuită din cel puţin 9 feluri de cereale, fructe, arpacaş şi zahăr. După care acest desert este împărţit la prietnilor, rudelor, vecinilor,” a precizat Denis Ibadula.
Lect.univ.dr. Denis Ibadula omul cifrelor şi a vorbelor, promotoare a valorilor culturale tătăreşti, pentru contribuţia sa în domeniul educaţiei, în anul 2011 a fost primit titlul de cel mai bun profesor universitar al anului.
În continuare, prof.univ.Dr.ing. Eden Mamut a subliniat faptul că, „Sărbătoarea Aşhura deschide un ciclu de evenimente care vor marca -sărbătorirea a 100 de ani de la Declaraţia Marii Adunări Populare a Tătarilor Crimeeni care, la data de 13 Decembrie 1917, la Bahcesaray, în Crimeea, au publicat prima Constituţie a Republicii Populare Crimeene. Acest document constituie primul document din întreaga comunitate musulmană de la acea dată, în care se enunţă principiile egalităţii în drepturi indiferent de sex, etnie sau religie, ale democraţiei şi a libertăţii popoarelor la autoguvernare. Un alt eveniment care marchează anul 2017 este şi anul comemorării poetului roman Publius Ovidius Naso, cel care, cu două milenii în urmă, a trăit, a iubit, a scris şi s-a stins, în străvechea cetate Tomis.”
Imamul comunităţii musulmane din Bucureşti, Aziz Osman şi prof. Echrem Gafar au vorbit despre semnificaţia şi importanţa sărbătorii laice Aşhura, amintind şi despre conotaţiile religioase ale sărbătorii, cum ar fi: „După sursele vremii sărbătoarea Aşura are multe semnificaţii cum ar fi: În a zecea zi din prima lună (Muharrem) a calendarului Islamic este ziua Aşura. In această zi au fost iertate păcatele Profetului Adam(Adem); Este ziua în care s-a născut Profetul Moise(Musa); Tot în această zi a fost iertat Profetul David(Daud); Se spune că în această zi Profetul Muhammed a călătorit de la Meca la Medina In Istoria religiei islamice ziua de Aşura mai are şi o conotaţie politică. În ziua de Aşure a anului 680 a fost martirizat Hussein, în oraşul irakian Kerbala. Pentru şiiţii-credincioşi musulmani ce consideră că se trag din Ali, ginerele Profetului- aceasta este o zi de doliu. Asasinarea lui Hussein a dus la începutul marii schisme a İslamului, între şiiţi şi suniţi. În zilele noastre musulmanii în acestă zi ţin post, fac rugăciuni, prepară Aşure şi împart prietenilor, rudelor, vecinilor şi celor nevoiaşi.”
Evenimentul a subliniat rolul acestei sărbători de a coagula toate resursele din cadrul comunităţii tătare în jurul ideii de unitate şi de împărtăşire a valorilor comune, acest mesaj a fost transmis şi de prof. univ.dr. Kemal Karpat, profesor emerit al Universitatii Madison-Wisconsin, SUA, (recunoscut şi cu pseudonimul „Tătarul din Carpaţi”),care în mesajul către membrii comunităţii tătare a subliniat că întotdeauna valorile culturale exprimă existenţa noastră care este dată de dragostea şi respectul reciproc şi ca această sărbătoare este încă un prilej de bucurie, de solidaritate şi de frăţietate a lumii musulmane şi nu numai.
De asemenea, Refat Ciubarov, Preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor de Pretitundeni, a avut o interventie prin conexiuniea de internet, la rândul său a vorbit despre semnificaţia istorică pentru tătarii crimeeni, a datei de 13 decembrie 1917 şi a făcut apel la unitate şi bună înţelegere.
La eveniment au mai fost prezenţi Aledin Amet, subsecretar de stat în cadrul DRI, Ramazan Yilmaz, directorul Institutului cultural turc Yunus Emre din Constanta, Celal Sevencan, directorul direcţiei orchestrelor municipalităţii metropolitane Istanbul împreună cu membri orchestrei de muzica tradiţională turcească, prof.univ.dr.Ikinur Omer, decanul Facultăţii de construcţii, lect.dr. Ozten Chelai de la Departamentul de Matematică şi Informatică, Conf.univ.dr.ing. Erol Cârjali, Facultatea de inginerie mecanică, din cadrul UOC.
Participanţii la eveniment au avut posibilitatea de a schimba opinii şi experienţe asupra modului în care legenda provenită din perioada profetului Noe se reflectă în tradiţiile comunităţilor de tătari şi turci din zona Dobrogei, dar au avut parte şi de o surpriză deosebită: pe lângă preparatele de patiserie tradiţionale tătăreşti, desertul Aşure a fost „regina” produselor, astfel a fost preparat în mod tradiţional, dar preparat şi în stil raw vegan de Meryem Mambet, una dintre cele mai de succes femei de afaceri din Constanța, fondatoarea Asociaţiei Agiacai Saladin și promotoarea unei alimentații sănătoase și cât se poate de naturale. „Am participat la acest eveniment cu mult entuziasm pentru că mi-a oferit ocazia să fiu alături de prieteni si membrii ai comunitatii de tătari cu ocazia sărbătorii de Aşhure. Am preparat un Aşhure special pentru acest eveniment, deoarece consider că este un preparat pe care toată lumea ar trebuii să îl cunoască, deoarece este gustos şi sănătos. Aşhure ar trebui sa fie în fiecare zi, deoarece acest preparat conţine fructe, seminţe de tot felul şi cereale, ingredinte vegan, deci ceva gustos şi sănătos.”
Delicioasele produse de patiserie şi dulciurile specifice tătăreşti, au fost pregătite cu multă măiestrie de Narciz Amza, Refi Nirvana şi Eden, Suzan Bacâ, Murad Erol, Enise Baci, Ghiulserin Sali, Feuzi şi Sinan Ismail.
Toți cei prezenți au salutat organizarea unei asemenea întâlniri și au apreciat desfășurarea acestei manifestări care a reflectat încă o dată însemnătatea valorilor culturale ale comunităţiilor tătare şi turce din Dobrogea.Tradiţia Aşure, sărbătoare anuală a musulmanilor, este un bun prilej de socializare, de zidire şi întărire a relaţiilor interumane bazată pe solidaritate umană, pe fraternitate şi prietenie, toleranţă şi pace.
Corul “Pro Musica” din Jula a înregistrat recent un CD ce cuprinde muzică religioasă şi muzică laică românească. Compact discul va apărea prin aportul conducătorului corului, domnul Ştefan Oroian şi prin implicarea directă a dirijorului corului Adrian Bugyi. CD-ul marchează împlinirea unui sfert de secol de activitate misionară şi culturală a corului în rândul comunităţii româneşti din Ungaria, dar este şi o încununare a celor peste 25 de ani de cântare românească. Înregistrarea CD-ului s-a realizat cu fonduri obţinute printr-un proiect înaintat de Fundaţia “Pentru Musica” din Jula la Ministerul Resurselor Umane, dar şi cu contribuţia Magyar Rádió Zrt – Studioul de Radio Seghedin “O voce românească”, Autoguvernarea Românească a Judeţului Bichiş şi a altor sponsori.
“Pro Musica” este un cor românesc cu un repertoriu variat, care a încercat de-a lungul timpului să aducă o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti din această ţară. Din cor fac parte etnici români din Ungaria, intelectuali, dar şi oameni de rând, iubitori de muzică corală românească şi internaţională.
Timp de aproape 20 de ani, dirijorul corului a fost Gheorghe Flueraş, în acea perioadă director al Filarmonicii de Stat din Arad. În prezent, dirijorul corului este tot arădean, în persoana tânărului Adrian Bugyi, un tânăr talentat care dirijează mai multe coruri şi în judeţul Arad. De la înfiinţare, coriştii se întâlnesc regulat la repetiţii în câte două ore pe săptămână. Corul a participat la însemnate concerte în ţară şi peste hotare, la diferite festivaluri. Imaginile alăturate ilustrează o zi de muncă a corului julan, la înregistrările efectuate la Jula, sâmbătă, 7 octombrie 2017, în aula Liceului românesc “N. Bălcescu”.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Pasiunea pentru muzica tradițională și performarea interpretării au constituit argumentele pentru care Alexandru Pugna, celebrul interpret de muzică populară, a înființat și a susținut timp de peste un deceniu organizarea și desfășurarea unui festival național dedicat promovării folclorului muzical autentic.
Intitulat sugestiv „Pană de Păun”, Festivalul naţional de interpretare a cântecului popular românesc va avea cea de-a XI-a ediție în perioada 22 – 23 noiembrie 2017 la Bistrița. Organizat de Asociaţia Culturală „Pană de Păun”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, festivalul invită pe tinerii interpreţi vocali ai cântecului popular pentru a evolua în acest cadru competițional național. Organizat într-o zonă etnofolclorică recunoscută pentru zestrea culturală transmisă cu demnitate de secole de purtători de folclor și performeri în domeniu, zona Bistriței și Năsăudului, festivalul are și un element inedit care îi conturează imaginea simbolică în spațiul public: trofeul constă, atât în premiu în bani, cât și într-un clop cu pană de păun din dorința de a pune în valoare acest element de mare spectaculozitate al portului tradițional năsăudean, unic în lume.
Manifestarea a fost inițiată de domnul Alexandru Pugna, un veritabil om de cultură, actualmente secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. Pentru Radio România Regional Domnia Sa ne-a acordat un interviu în exclusivitate:
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Pentru a merge pe drumul anevoios al unui destin muzical, trebuie să ai binecuvântarea care netezeşte greutăţile acestei lumi vămuită clipă de clipă. Cornelia Ardelean Archiudean şi-a urmat gândul bun închinat purtării în lume a cântecelor culese cu migală, cântece pe care le-a interpretat cu ardoarea însufleţirii. Înfiinţarea Ansamblului „Cununa Grâului” şi coordonarea Grupului folcloric „Doiniţa” sunt dovada că perenitatea se drămuieşte cu gesturi de dăruire, prin care clipa trecătoare, multpreatrecătoare, poate fi oprită în loc de frumuseţea versurilor ce se topesc pe melodia care parcă are aripi de înger.
Cântecele Corneliei Ardelean Archiudean au ajuns cu greu la public. Vocea sa cu inflexiuni în rostirea în grai a fost imprimată la radioul public în 1970. Două cântece, Zi-mi ceteraş zi-mi cu foc şi Spune bade vrei nu vrei au pornit pe calea undelor spre inimile ascultătorilor şi au produs ecoul reverberant al amintirilor ce nu se estompează niciodată. După alţi 10 ani i-au fost aprobate alte două cântece, Cucule ce pene porţi, şi Peste Someş. Peste tău. Colaborarea cu Ansamblul „Ciocârlia” o va aduce în prim plan, iar notorietatea o va câştiga prin turneele făcute în străinătate. A declarat că punctul culminant al carierei sale a fost spectacolulul susţinut pe scena Teatrului Balşoi, la Moscova, în vara lui 1978. Istoria culturală a consemnat însă şi alte spectacole reprezentative susţinute în Liban (1979), Bulgaria (1984), Elveţia, Grecia (1992). În 2003 a fost împreună cu Ansamblul „Cununa de pe Someş” în Germania, cu Alexandru Pugna şi Valeria Peter-Predescu, în Herzogenrath. Sunt repere pe harta lumii, unde cântecul Corneliei Ardelean Archiudean a bucurat iubitorii de folclor autentic, mai puţin cunoscut, pentru că, în fapt, acesta este apanajul notorietăţii care surprinde: cântece pe care parcă le ştie lumea dintotdeauna, dar le ascultă acum înaripate de vocea care le face nemuritoare.
Pasiunea pentru cântec, pentru salvarea de la uitare a acelor melodii, care fac bucuria multor generaţii, a transmis-o nepoatei sale Ioana Maria Ardelean şi astfel tradiţia îşi păstrează nealterată frumuseţea prin gestul recuperator al căutătorilor de folclor şi performarea acestor comori de cântec prin interpretarea ce rămâne în memoria colectivă.
Ascultaţi emisiunea Galeria interpreţilor de muzică populară la Radio România Regional şi vă veţi convinge că sinceritatea confesiunilor şi interpretarea care identifică un nume fac din melodiile tuturor melodiile noastre, pentru că ne ating cu aripi de înger.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune.
Ecouri ale Festivalului Elenismului din România, ediția a XVII-a, Craiova, 2017
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
16 octombrie 2017, 09:32 / actualizat: 17 octombrie 2017, 8:14
Timp de patru zile (12-15 octombrie 2017) pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova au fost prezentate spectacolele ce au constituit o nouă ediție a unui prestigios festival al minorităților naționale din România, Festivalul Elenismului din România. Inițiat de Uniunea Elenă din România, festivalul s-a desfășurat sub egida Ambasadei Republicii Elene în România și a fost cofinanțat de Uniunea Elenă din România, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii și Identității Naționale. Spectacolul de deschidere a reunit în Sala ”Amza Pellea” a teatrului craiovean greci, filogreci și români pentru a se bucura de momente muzical-artistice reunite într-un scenariu care să evidențieze dragostea pentru promovarea și conservarea tradițiilor elene și românești. La festivitatea de deschidere au participat: din partea gazdelor, Primarul municipiului Craiova, dl. MIHAI GENOIU, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, OANA BICĂ, din partea Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetnice, domnul ministru subsecretar de stat AHMET ALEDIN. Ministerul Culturii și Identității Naționale a fost reprezentat de inspector general prof. univ. dr. MINA MARIA RUSU. Inițiatorul manifestării și catalizatorul întregii vieți culturale a comunităților elene din România este Președintele Uniunii Elene din România, domnul deputat DRAGOȘ GABRIEL ZISOPOL, cel ce a rezonat cu toate emoțiile acestui festival timp de patru zile.
Foto: Primarul Municipiului Craiova, Mihai Genoiu
Foto: prof.univ.dr. Mina Maria Rusu, Ministerul Educației Naționale
Foto: ministru subsecretar de stat AHMET ALEDIN, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice
Imnul României și Imnul Greciei au fost interpretate de Corul Comunității Elene din Brașov – Dionysos, Eftymos.
Foto: Președintele Uniunii Elene din România, deputat Dragoș Gabriel Zisopol
În cea de-a doua seară a festivalului pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova alături de artiștii eleni din România s-a aflat doamna consul SOPHIA KANDARA din partea Ambasadei Greciei la București. Domnia Sa și-a manifestat susținerea manifestărilor artistice și comunitare ale elenilor din România și a a mintit legăturile culturale dintre Grecia și Craiova:
(declarație consemnată de Ludovic Vulea)
Foto: Președinte UER Dragoș Gabriel Zisopol, consul Sophia Kandara – Ambasada Greciei la București, Gabriela Rusu-Păsărin, realizator DSR, SRR , Ion Vasoianis, Președintele Comunității Elene din Craiova
Spectacolul primei seri a fost deschis de momentul artistic al Corului de copii ”Glasuri cristaline” din Craiova. Cele 27 de fetițe purtând culorile Greciei (alb-albastru) au interpretat cântece grecești acompaniate la bouzouki de compozitorul Cristian Alivej. Coordonatoarea corului, prof. Iulia Manda a ales repertoriul reprezentativ pentru prelucrările folclorice românești. Imaginea de final a corului de copii s-a dovedit a fi imaginea prieteniei româno-elene.
Foto: Corul de copii ”Glasuri cristaline”
Specificitatea culturii tradiționale românești a fost ilustrată printr-o secvență din spectacolul tematic ”Nunta de pomină la olteni” (scenariu și regia: Gabriela Rusu-Păsărin) interpretat de Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova.
Foto: Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase”
Finalul primei seri a festivalului a aparținut Ansamblului ”Irini” al Comunității Elene din Craiova.
Cele 20 de comunități elene din România au prezentat în cele patru zile ale festivalului tablouri coregrafice și muzicale reprezentând toate zonele etnofolclorice ale Greciei demonstrând diversitatea și specificitatea zonelor Greciei: dansurile din insulele Mării Egee sunt dansuri rapide în pași, se dansează în perechi și nu în linie; dansurile din Insula Creta sunt dansuri cu un ritm mai alert și impresionează prin măiestria băieților ce atrag atenția prin scheme coregrafice spectaculoase. Din Epir au fost interpretate dansurile care sunt, după declarația dansatorilor, cele mai grele și mai lente din toată Grecia, pentru că necesită un balans excelent pentru a le putea duce la bun sfârșit. Macedonia are dansuri variate și impunătoare, cu pași complicați și lenți, în timp ce altele sunt rapide . Majoritatea dansurilor încep într-un stil lent și avansează treptat pe melodie. Thessalia are dansuri similare Epirului, dar în care liderul are libera alegere în a improviza pe toată perioada dansului. Tracia este o zonă cu dansuri spectaculoase, bărbații poziționându-se primii în formație. Dansurile din Ponti erau performate de soldați pentru a se motiva înainte de a intra în luptă și sunt și azi acompaniate de instrumentul numit ” Lyra”. Am amintit doar câteva zone cu specificitatea dansurilor, meritorie fiind grija Președintelui Uniunii Elene din România, domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol, de a aduce în fiecare an în România, în cadrul comunităților elene, maeștrii coregrafi din Grecia pentru a-i învăța pe dansatorii eleni din România secretele dansurilor din fiecare zonă a Greciei, iar taberele tematice organizate de Uniunea Elenă din România completează cadrul de transmitere a tradiției grecești tinerei generații de greci din România.
Domnul Președinte al Uniunii Elene din România Dragoș Gabriel Zisopol a declarat în exclusivitate pentru Rețeaua Regională Radio România:
(declarație înregistrată de Ludovic Vulea)
Comunitatea Elenă din Craiova a fost gazda acestei ediții a Festivalului Elenismului din România, președintele acesteia, domnul Ion Vasoianis, dând proba excelenței în organizarea manifestărilor artistice spre bucuria tuturor participanților.
Societatea Română de Radiodifuziune prin rețeaua regională Radio România a fost partener al acestei manifestări naționale și, pentru buna colaborare și profesionala mediatizare, Departamentul Studiourilor Regionale a primit Diploma de Onoare și Placheta Festivalului Elenismului din România.
Momentul final al Festivalului Elenismului din România a fost marcat de emoția primirii Diplomelor de participare și a Plachetelor, simbol al ediției a XVII-a acestei manifestări de amploare națională și cu impact internațional.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină la 17 octombrie şi se aminteşte practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
(varianta audio)
Ziua lupului
Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine şi pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite . Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
„Dansator bun eşti dacă simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el…”
De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea
Ioan Nedro este profesor de dans la Liceul şi Şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula. Diploma de profesor de dans a obţinut-o la Facultatea de Arta Dansului din Nyíregyháza, în anul 2008. Tânărul coregraf este originar din Aletea, unde a crescut cu dansurile populare, în localitatea cu o mare tradiţie în dansul popular local. Este născut în anul 1981 şi a absolvit şcoala generală românească din Aletea şi apoi Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, unde acum este profesor. Copiilor pe care îi instruieşte le transmite bucuria dansului şi îi face să fie conştienţi de valoarea păstrării dansurilor româneşti din Ungaria.
Cum m-am îndrăgostit de dans
– Cum a început viaţa ta şi cariera ta în lumea dansului?
– Totul a început cu părinţii mei, care, ignorând părerea mea, m-au obligat să particip la dansuri populare încă de la vârsta de 7 ani. Atunci nu aveam o pasiune pentru dans, chiar nu îmi plăcea, dar în timp s-a dovedit a fi exact ceea ce îmi trebuia. Şi nu m-am mai oprit. Dar cariera mea pot să spun că a început oficial în momentul în care am decis să fac facultate şi să predau dansuri. Cu adevărat m-am deprins în această activitate la prima tabără de dansuri populare, la care m-au înscris părinţii mei, o tabără organizată de către Vasile Gál. Era în vacanţa de vară dinainte de începerea clasei a 8-a. Atunci a început, de fapt, cariera mea de dansator.
– Aici a început dragostea pentru dansul popular?
– Da! Exact aici. În acea săptămână de tabără m-am îndrăgostit aşa de tare de dansul popular încât nu am mai putut să mă las de asta.
– A fost la modă să faci dansuri populare de aceea te-au trimis părinţii să dansezi? Întreb asta deoarece vii dintr-un oraş cu tradiţie, din Aletea, unde aveţi un renumit ansamblu de păstrare a tradiţiilor cu un parcurs generos?
– Nu pot să spun că era la modă, doar că cei care au gustat din asta şi s-au îndrăgostit de dans, au luat în serios ceea ce au făcut.
– Dar acum este la modă?
– Acum, pentru că multe şcoli populare de artă şi-au deschis porţile şi predau dansurile din ce în ce mai profund şi mai profesionist cu profesori, coregrafi, cu metode tot mai serioase, eu zic că dansul popular a început să se facă tot mai îndrăgit şi mai cunoscut.
Să nu poţi trăi fără dans
– Cine ţi-a fost mentor la Aletea când ai început să dansezi?
– Mentorul meu a fost Vasile Gál. De la el am învăţat bazele. Am avut un grup, iar Vasile Gál lua parte la repetiţiile noastre. Mai târziu, el a devenit conducătorul echipei de dansuri care abia s-a format. Eu am dansat aici cu el foarte mult, apoi m-am ataşat periodic şi Ansamblului de păstrare a tradiţiilor. Am avut la Aletea o echipă de dansuri, unde nu doar dansuri ale românilor din Ungaria am învăţat, ci am pus în scenă şi alte coregrafii.
– Pe lângă dragostea faţă de dans ce mai trebuie să ştie un dansator pentru a fi bun?
– Este importantă ambiţia, participarea cu regularitate, perseverenţa şi multă muncă, pentru că profesionalismul constă în ani mulţi de muncă.
– Un dansator se formează şi ca om în munca de echipă, în participarea la repetiţii, la pregătirile pentru spectacole?
– Foarte mult! Da! În scenă poţi să fii umilit de multe ori dacă îţi reuşeşte ceva foarte rău, însă dacă îţi reuşeşte foarte bine poţi să ai parte şi de mari succese şi bucurii. Coregrafiile alese îţi dau şansa să te desfăşori în funcţie de talentul tău.
– Ce înseamnă să fii un dansator bun?
– Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el.
Dragostea pentru folclor
– Când ai început Facultatea ce aşteptări ai avut de la viaţă? Ai sperat să ai atâţia elevi, că o să fii profesor într-o şcoală mare? Că o să-ţi rezerve viitorul atâtea lucruri pozitive?
– La început nu am crezut că eu vreodată o să predau sau că o să fiu profesor. Însă mentorul meu a fost bolnav şi a trebuit pentru o perioadă să mă ocup eu de repetiţii, m-a rugat să-l ajut, şi după aceea am început să mă gândesc la această posibilitate. Mai târziu mi-a şi apărut această oportunitate de a preda ore de dans popular la şcoala de artă din oraş. Aşa că următorul pas a fost să mă înscriu la facultate, am terminat-o cu succes, şi apoi a venit acea dorinţă de a fi profesor de dans şi de a mă ocupa de copii. În 2003 am început să predau la această şcoală de artă, este vorba despre şcoala cu sediul la Mezőberény cu numele „Leg a láb”. Aici am predat 10 ani, dar între timp am venit pentru o perioadă mai scurtă să predau dansuri populare şi la şcoala din Jula în cadrul unui cerc de dans, dar asta nu mult timp. În 2013 am schimbat locul de muncă, m-am angajat la Şcoala de artă „Kaláris” din Chitighaz, aici am lucrat, dar dorinţa de a fi profesor mi-a îndreptat paşii spre şcoala românească din Jula, unde am bătut la o uşă primitoare. Doamna director Maria Gurzău Czeglédi chiar avea nevoie pentru instituţie de un profesor de dans. Şi iată-mă, aici lucrez deja pe post din anul 2015.
– În ce măsură iubeşte tânăra generaţie dansul popular?
– Se vorbeşte despre faptul că rareori găseşti, în prezent, un tânăr care îndrăgeşte cu adevărat folclorul. Aici însă, în comunitate şi la şcoala la care predau, este altceva. Părinţii îşi doresc ca copiii să participe la cercurile pe care le am, iar tinerii sunt foarte receptivi la orele de dans şi mişcare pe care le ţin. Cred că este şi dorinţa părinţilor de a face copiii mişcare şi, de ce nu, de a-şi vedea odraslele în scenă. O altă motivaţie ar fi însăşi visul copiilor de a mai vedea lumea, de a participa la festivaluri de folclor, de a cunoaşte dansurile şi tradiţiile. La orele din programa şcolară cred că am reuşit să-i atrag, să-i conving, să le aprind în suflet scânteia, dragostea pentru folclor. Studierea în şcoală a dansului popular este un exemplu demn de urmat.
Învăţăm obiceiurile şi tradiţiile neamului
– Pentru a se preda dansul popular în şcoală a fost nevoie ca acesta să aibă loc în programa şcolară. S-a introdus pe plan naţional ca în fiecare zi să aibă copiii cel puţin o oră de educaţie fizică, din aceste ore – 1 oră/clasă s-a putut introduce la materia „mişcare şi dans”. La aceste ore facem mişcare, învăţăm mişcări, paşi de dans, învăţăm dansuri şi despre dansuri. La aceste ore predau şi dansul şi tradiţiile românilor din Ungaria, care sunt şi bazele primilor paşi de dans învăţaţi de noi. Pe lângă aceste ore am mai multe cercuri, unde învăţăm concret dansuri tradiţionale din mai multe localităţi, acestea le organizăm în coregrafii cu care ne putem prezenta la serbările şcolii şi nu numai. Am început să lucrăm şi la coregrafii care se fac tot mai rar, care încep să dispară, cum a fost la Aletea de exemplu: Hora Mare, Lugojana, etc.
– Ce calităţi dezvoltă dansul la copii?
– În primul rând, dansul este un exerciţiu fizic, care dezvoltă ţinuta, gustul estetic, eleganţa, atenţia, simţul de coordonare a mişcărilor şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru obiceiurile şi tradiţiile neamului.
– Ce este mai uşor? Să lucrezi cu copiii sau cu adulţii?
– Pentru fiecare categorie de vârstă este diferit, dacă este bine construită o coregrafie nu este greu să o predai, mai ales dacă faci ceea ce-ţi place cel mai mult.
Succese, distincţii şi planuri
– Care a fost cel mai mare succes al tău ca dansator, dar şi ca profesor?
– Ca dansator am avut parte de multe succese. Pentru mine a fost de fiecare dată un mare succes atunci când am reuşit să învăţ un dans mai greu. Cele mai multe succese cred că au fost atunci, la început, când am învăţat să dansez dansul de la Aletea şi am reuşit să fiu în scenă alături de cei mai buni. Ca profesor, atunci am avut cele mai mari reuşite când am participat cu tinerii la diferite concursuri şi festivaluri şi am venit acasă cu premii şi aprecieri.
– Ce a însemnat pentru tine distincţia primită anul acesta „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2017?
– Premiul primit anul acesta la Gala Naţionalităţilor a fost pentru mine o recunoaştere uriaşă, din partea comunităţii româneşti care m-a propus. Acest premiu l-am primit ca recunoaştere pentru activitatea de păstrare şi transmitere a dansurilor populare româneşti din judeţul Bichiş, de aceea o să fiu de acum înainte şi mai atent ca să depun o muncă de calitate, să le insuflu tinerilor dragostea faţă de cultura şi tradiţiile strămoşeşti. Această distincţie mi-a întărit şi credinţa că sunt în loc bun şi asta trebuie să fac cum ştiu eu mai bine.
– Ce sentimente ai când eşti în scenă printre copiii?
– Mă încearcă o bucurie nemărginită şi o mândrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le cultiv dragostea pentru dansul popular.
– Ce planuri ai pentru viitor?
– Obiectivul meu principal este să cresc dansatori din tânăra generaţie care ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice naţionale şi internaţionale. Este foarte important să reînviem tradiţiile românilor din Ungaria, pentru ca ele să nu dispară şi să nu se uite, să valorificăm moştenirea noastră culturală. Altfel riscăm să le pierdem. Trebuie să facem tot posibilul ca perlele folclorice să nu dispară irecuperabil.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
La Craiova a avut loc a XII-a ediție a Colocviilor ”Scrisul Românesc” organizate de ”Scrisul Românesc – Fundația Editura”. Invitați speciali ai acestor manifestări complexe au fost academicienii Victor Voicu, Secretar General al Academiei Române, acad. Gheorghe Păun, Dumitru Popa, scriitor român stabilit la New York. Au participat critici și istorici literari colaboratori ai Revistei Scrisul Românesc, reprezentanți ai instituțiilor culturale craiovene, studenți, elevi.
Directorul editurii și al revistei culturale cu titlu omonim, prof.univ.dr. Florea Firan, a lansat volumul ”Avangarda și Avangardismul”, volum ce reunește comunicările susținute la ediția din anul precedent al colocviilor literare. Au fost decernate Premiile ”Scrisul Românesc”, cel mai prestigios premiu fiind acordat prof. univ. dr. George Sorescu pentru Opera Omnia, la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Momentele artistice susținute de actorul Emil Boroghină și cvartetul Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova au creat atmosfera culturală a acestor manifestări desfășurate în ”Sala Oglinzilor” a Muzeului de Artă din Craiova.
Tema Colocviilor ”Scrisul Românesc” Intelectualii, Puterea și Tehnologia s-a dovedit a fi o temă de actualitate, care a generat dezbateri și a oferit oportunitatea culturală de a formula propuneri pentru ca vocea intelectualilor să fie auzită în comunitate, iar ierarhia valorilor să fie restabilită pentru a asigura viitorul culturii române și a menține locul binemeritat în patrimoniul culturii universale.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Uniunea Elenă din România organizează în perioada 12-15 octombrie 2017 la Craiova Festivalul Elenismului din România.
Evenimentul se desfășoară sub egida Ambasadei Republicii Elene în România și este cofinanțat de Uniunea Elenă din România, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii și Identității Naționale.
La această ediție participă reprezentanți din peste 20 de comunități elene din țară.
Invitați speciali: Corul de copii ”Glasuri cristaline” (cu un repertoriu format din cântece grecești și prelucrări folclorice românești) și Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova, care va prezenta un fragment din spectacolul ”Nuntă de pomină la olteni” (scenariul și regia Gabriela Rusu-Păsărin).
Prin cele cinci spectacole, care vor fi prezentate timp de trei zile pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, se susține promovarea diversității etnoculturale și lingvistice, cultivarea valorilor comune și a dialogului intercultural.
Festivalului Elenismului din România este cel mai important eveniment din activitatea Uniunii Elene din România, alături de Olimpiada de limba neogreacă.
Festivalul va debuta joi, 12 octombrie 2017, cu o paradă a costumelor populare grecești pe traseul Piața William Shakespeare – Piața Mihai Viteazu.
Festivalul Elenismului este un eveniment major pentru cultura comunităților de eleni care trăiesc pe teritoriul României. Această prestigioasă manifestare a ajuns la Ediția a XVII-a. Prima ediție a acestui festival a avut loc acum 25 de ani, la București, oraș, care a găzduit cele mai multe ediții. Constanța, Brașov, Galați, Ploiești, Iași, Pitești au fost orașe românești, în care s-au desfășurat următoarele ediții ale acestui festival. În anul 2016, Atena, orașul de origine al democrației, culturii europene, capitala însoritei Ellade, a găzduit cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Elenismului.
Toate cele 16 ediții desfășurate în intervalul 1992-2016 au avut un numitor comun: dragostea pentru folclorul elen, pentru dansurile grecești, pentru portul tradițional elen. Fiecare dintre regiunile Greciei, pe lângă moștenirea comună, transmisă vreme de milenii, din generație, în generație, are propriul specific, acesta regăsindu-se atât în frumusețea costumelor populare, cât și în tonalitatea muzicii grecești, în rezonanța instrumentelor, în mesajul versurilor, în tehnica dansurilor. Festivalul Elenismului reprezintă o sinteză, cum numai elenii știu să facă, între trăirile sufletești, moștenirea tradiției populare, ritm, tonalitate și culoare.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
O mare sărbătoare creştinească, aşa cum este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva, nu se uită şi mai ales se aşteaptă. Nu se uită, pentru că nu poţi uita izvorul de binecuvântare, însănătoşire şi curăţare trupească pentru toţi cei care doresc ca Sfânta Paraschiva să le fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.
(varianta audio)
Nu se uită pentru că vremea din această zi arată vremea până la Sfântul Dumitru. Cum va fi vremea, aşa va fi până la următoarea mare sărbătoare, dar mai ales, cum va fi vremea, aşa vor fi toate sărbătorile de peste an. Dacă nu va ploua până în această zi de toamnă, e semn că iarna este aproape.
Cum sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva e ţinută mai ales de ciobani, tot ei sunt cei ce pot spune în această zi cum va fi iarna. Ies în dimineaţa sărbătorii la locul unde dorm oile şi dacă le găsesc grămadă (ca oile!) iarna va fi grea, dacă stau împrăştiate, iarna va fi mai blândă. De unde vorba: nu-i bine să stai grămadă, ca oile, e semn de vreme rea. Cum calendarul ţăranului avea doar două anotimpuri, vară şi iarnă, de Sfânta Cuvioasă Paraschiva se credea că se-ngroapă vara. De Vinerea Mare „îşi cumpără şi soarele cojoc”. Semn c-a fost la iarmaroc.
Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi
Mare sărbătoare este ziua de 14 octombrie, mare şi de ţinut minte, pentru că în viaţă nu uiţi mai ales începutul şi sfârşitul. Sărbătoarea se mai numeşte şi Vinerea Mare. În orice zi din săptămână ar fi, ziua se numeşte astfel şi e una din cele douăsprezece vineri de peste an ţinute cu post şi nelucru. Zilele au numele lor, pe care trebuie să le respectăm spunându-le numele. Când se numeşte altfel o zi, acea zi este mai importantă decât celelalte şi nu trebuie uitată. Vinerea Mare e ţinută cu nelucru pentru a feri membrii familiei de primejdie de boală, de trăsnet şi grindină, de boli de ochi. De boli urâte, pentru că se credea că Paraschiva a fost o fată tare urâtă, ca Sfânta Vineri, dar datorită smereniei şi dăruirii sufletului ei către Dumnezeu, trupul ei după moarte nu a putrezit şi era plin de mireasmă, când a fost dezgropat de către locuitorii din Epivat pentru a pune alături un marinar înecat.
Nu frumuseţea chipului dăinuieşte în timp, ci frumuseţea sufletului, a cugetului curat, a gândului bun pentru semeni. De Vinerea Mare încep ciobanii „a pleca la vale”. Şi tot în această zi se slobod oile la berbeci pentru prăsire. După calendarul ciobanilor, de vor face astfel, vor avea miei frumoşi cu două săptămâni înainte de Paşti. Şi tot pentru a avea miei frumoşi nu folosesc obiecte de tăiat în această zi, să nu iasă miei tărcaţi. Nici în viaţă nu-i bine să fie cineva tărcat, e însemnat şi orice semn lăsat de Dumnezeu nu-i lăsat la voia întâmplării, ci numai la voia Domnului. Te fereşti, pentru că-i însemnat.
Şi cum tot începutul are şi un sfârşit, vara pastorală se sfârşeşte de Sfânta Paraschiva. Şi vara lui Mioi se sfârşeşte şi vremea se burzuluieşte. Ţăranii îşi cumpără haine groase de iarnă de la târguri şi iarmaroace, că nu se ştie niciodată cât va fi iarna de grea. Ba se ştie, dacă priveşti oaia în dimineaţa de Vinerea Mare, de e belălaie (singură) iarna va fi uşoară, de stă grămadă cu altele, iarna va fi grea. Cum o fi, numai să fie şi s-o trăim bine, se zicea demult, nu doar de-acum!
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
S-a scurs o jumătate de secol de când au părăsit băncile liceului românesc „Nicolae Bălcescu din Jula”. 15 din cei 32 de absolvenţi au răspuns prezent la citirea catalogului de către dirigintele onorific Gheorghe Marc. Fosta dirigintă, domna Ana Crişan s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani, la câteva săptămâni după ultima întâlnire.
A fost o superbă zi de toamnă, petrecută într-o atmosferă plăcută. Pentru noi, mai tinerii, a fost o plăcere să ascultăm amintirile şi poveştile foştilor elevi, care – din nostalgie – de fiecare dată ţin să se vadă la fosta şcoală românească din centrul Julei, care astăzi adăposteşte biblioteca orăşenească. S-a ţinut un minut de reculegere pentru profesorii şi colegii care nu mai sunt în viaţă. Şi-apoi au început poveştile. De menţionat că în urmă cu 50 de ani clasa era alcătuită din tineri care au venit din toate localităţile româneşti din Ungaria, din satele bihorene şi până în cele din judeţul Ciongrad. Erau unii care nici nu cunoşteau limba română… alţii au venit de-acasă cu un bagaj de cunoştinţe de limba română la liceu. Şi foarte mulţi dintre ei şi-au făcut o carieră cu ajutorul limbii române.
Un moment impresionant a fost când la finalul întâlnirii foştii elevi au cântat câteva melodii, în română şi maghiară, învăţate cu decenii în urmă.
Au fost invitaţi să participe şi trei profesori: dirigintele onorific Gheorghe Marc, fostul director Ion Budai şi fosta profesoară de rusă Iuliana Jurău Rad. În reportajul nostru, pe lângă ei, vor evoca anii tinereţii Magdalena Túri din Cenadul Unguresc, Maria Gros şi Cornelia Kovacs Mocan din Chitighaz şi Doina Misarăş din Săcal. Pe directorul Ion Budai l-am rugat să ne vorbească pentru început despre istoria şcolii româneşti care a funcţionat în această clădire până în 1981.
Interlocutori: directorul Ion Budai, dirigintele onorific Gheorghe Marc, Magdalena Túri (Cenadul Unguresc), Maria Gros (Chitighaz), Cornelia Kovacs Mocan (Chitighaz), Doina Misarăş (Săcal), Iuliana Jurău Rad, profesoară de rusă.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA Foto: Iulia Kaupert
Poetul născut în Seleuş, Voivodina, este o prezenţă remarcabilă în viaţa culturală a Serbiei. Publicist de vocaţie, Ioan Baba a fost redactor la postul de radio Novi Sad, ulterior redactor şef al programelor în limba română de la Postul Novi Sad. Nu doar spatiul radiofonic îl va pasiona, ci presa culturală în general. A scris în limba română la publicaţiile Libertatea, Tribuna Tineretului,Lumina şi în limba sârbă la Glas omladine şi Savremenost.
Dragostea pentru cultura română şi-o va manifesta şi prin activitatea susţinută ca vicepreşedinte (din 2003) al Societăţii Române de Etnografie şi Folclor din Voivodina. Este redactor şef al revistei de literatură, artă şi cultură Lumina şi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor din Voivodina.
A debutat cu versuri la Lumina în 1971 şi după un deceniu şi jumătate va conduce această prestigioasă revistă literară. Primul său volum publicat are un titlu simbolic: Popasuri în timp, paradigma temporală fiind o coordonată esenţială a universului său liric. Criticul literar Mihai Cimpoi defineşte două registre poetice în creaţia lui Ioan Barbu: unul interogativ – existenţial şi altul incisiv – sarcastic, ambele reuşind sa redefinească o realitate percepută acut, “descrierea infernului dantesc al contemporaneităţii: “Trebuie Timp/ Să zburăm peste abis// Doamne cât îi mai trebuie timpului/ Să înghită dezastrul….” (În abis).
I-au fost decernate numeroase premii, cele mai semnificative fiind Premiul „Valori ale spiritualităţii româneşti în afara graniţelor ţării” (Iaşi, 1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2000), Medalia de Aur “Lumina” (Novi Sad, 2007).
Făcând un slalom printre titlurile volumelor sale de poezii am putea să-l definim astfel pe Ioan Baba: A făcut un Popas în timp, ca un Preludiu imaginarÎn cuibul ochiului. Aşa a descoperit Oglinda triunghiulară care reflecta Poeme incisive. A făcut şi Năzbitii candide, s-au dovedit a fi doar Inscripţii pe aer. A oprit timpul pentru a-şi pune Cămaşa de rigoare. Numai aşa putea să scrie Cele mai frumoase poezii, Poemele. Şi toate au rezonat În urechea timpului şi s-au adunat în timp sub forma majestoasă a unei Icoane din Balcania. Din toate a resimţit acut o Stare de ţăndări şi a rămas fidel rostirii în limba română, ca o spovedanie pentru eternitate.
Din volumul În urechea timpului vă oferim câteva frânturi de versuri cu valoare de aforisme, generatoare a unei stări de reflecţie în faţa timpului ascuns în “cuibul ochiului”: Anunţ
Căutând viitorul
Vând anii pe amintiri. Predare
Când a ridicat mâinile
I-a căzut capul Ţărmul
Vântul mângâie malurile
Apa bate gândurile În trecere
Ne ivim într-un chiot
Ne ascundem într-o jale
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.
(varianta audio a rubricii)
Octombrie este necăjos şi suflă rece, Pasul leneş nu se trece, El pe unde merge pârleşte Şi copacii verzi nu-i iubeşte. Golanii să-i vadă, nu-i place, Cu leneşii el n-are pace. Face pe leneşi să plângă Şi la pieptu-i să se strângă. Tremură de-a lui frică Şi pielea l-o urzică!
Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat” . Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…” Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul: Însoară-te până nu-ţi trece vremea.
Iar vremea e bună la tinereţe: Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Numele marilor interpreți rămân în patrimoniul culturii naționale, iar rezonanța numelor lor se răsfrânge în ecoul evenimentelor culturale care animă comunitatea la răstimpuri, generând fapte culturale memorabile. Este și impresionanta poveste de viață a lui Felician Fărcașiu, pe care ne-a relatat-o doamna Nadia Mitrea (Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice, Primăria Municipiului Sebeş) :
”Figură emblematică pentru Sebeşul nostru, Felician Fărcaşiu era „cap de afiş” şi un veritabil „model în lumea cântecului popular românesc”, aşa cum îl descria doamna Marioara Murărescu, doamna sufletului românesc autentic, cea care ne-a cultivat dragostea pentru folclor şi ne-a învăţat să preţuim tezaurul nostru românesc.
Este o mândrie pentru noi să-i simţim prezenţa marelui maestru al cântecului popular în burgul nostru sebeşan, să ducem mai departe personalitatea lui Felician Fărcaşiu, imaginea de român mândru, statura semeaţă care purta cu prestanţă aleasă straiul popular autentic şi transmitea prin actul artistic de înaltă calitate o aleasă pregătire muzicală.
Mult drag de viaţă şi de oameni, în muzica lui Felician Fărcaşiu. A fost adesea comparat cu personalitatea puternică a Mariei Tănase, însă a depăşit această comparaţie, prin capacitatea sa ieşită din comun de a reproduce melodii populare autentice din cele mai variate zone ale ţării.
A cântat alături de orchestrele de muzică populară ale Filarmonicilor din Arad, Sibiu, Braşov, Oradea, Bacău şi cu Ansamblurile artistice din Deva, Baia Mare, Cluj, Timişoara şi Caransebeş, a întreprins numeroase turnee de concerte şi a participat la concursuri în ţară şi în străinătate.
A imprimat 7 discuri, pe care sunt cuprinse doar o parte din cele 260 de piese ale repertoriului său. Şi-a adus o contribuţie importantă la cunoaşterea şi nemurirea folclorului naţional. Aşadar, o mare pasiune, un suflet care a simţit româneşte şi a transmis cu generozitate şi cu un dar inegalabil pofta de viaţă, iubirea românului, veselia sufletului care iubeşte, simte, trăieşte româneşte şi se bucură de natură, de evenimentele majore ale existenţei umane, totul transpus în cântece de joc şi de petrecere, dar şi în broderiile vocale unice şi inegalabile ale doinei, pe linia melodică a sufletului românesc autentic.
Vocea baritonală, ţinută mândra şi demnă, comunicarea empatică cu publicul, au fost atu-uri care l-au înzestrat cu un şarm inegalabil, gustat de public, de colegi, de colaboratori.
Felician Fărcaşiu a avut generozitatea şi harul de a îndruma, în lumea cântecului popular, tineri interpreţi ai vremii sale, printre care: Dumitru Fărcaş, de la Baia Mare, Maria Marcu, de la Cluj, Elena Jurjescu sau Mariana Drăghicescu, doamnele cântecului bănăţean.
Este admirabil modul în care Felician Fărcaşiu a pledat în cel mai convingător mod pentru cunoaşterea şi nemurirea folclorului naţional şi este absolut emoţionant modul în care s-a stins din viaţă, prea devreme, din prea mare dragoste pentru cântecele populare româneşti.
Era un om deosebit, jovial, cu suflet mare, cuprins mereu de bună dispoziţie. Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cu emoţie de concertele sale.
În perioada 10-12 noiembrie 2017, Sebeşul va găzdui cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu” – Concurs de interpretare a cântecului popular românesc. Devenit deja o tradiţie, evenimentul aduce pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş pe cei mai îndrăgiţi interpreţi de folclor, dar şi tineri artişti, care vor să se afirme şi să ducă mai departe moştenirea marelui culegător de folclor românesc, Felician Fărcaşiu. Festivalul este structurat în două secţiuni: prima secţiune vizează concursul de interpretare dedicat soliştilor vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 15-30 ani, iar cea de-a două secţiune vizează recitalurile artiştilor consacraţi.
Vă invităm să accesați site-ul www.cclbsebes.ro pentru informații suplimentare referitoare la festival, iar reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș vă stau cu plăcere la dispoziție.”
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, înfiinţat în anul 1993, are drept scop derularea unei activităţi ştiinţifice pentru identificarea valorilor culturale care asigură existenţa şi continuitatea românilor pe meleagurile ungare. Funcţionează cu trei secţii: etnografie, lingvistică-literatură şi istorie. Activitatea ştiinţifică depusă de către intelectualii grupaţi în jurul acestui atelier constituie una dintre cele mai importante realizări spirituale din ultimele decenii ale comunităţii româneşti din Ungaria. Încă de la începuturi Institutul îşi orientează activitatea în două direcţii principale: una de cercetare ştiinţifică pe tărîm istoric, demografic, filologic, istorico-literar, lingvistic, etnografic-etnologic, artistic, iar cealaltă de valorificare a rezultatelor cercetărilor din aceste domenii, prin publicaţii, periodice proprii şi prin cărţi. În acelaşi timp, Institutul organizează anual manifestări ştiinţifice de prestigiu, sesiuni de comunicări şi mese rotunde cu participanţi din ţară şi peste hotare.
La ședința din 23 septembrie pe ordinea de zi a figurat darea de seamă despre activitatea Institutului pe anul 2016, dezbaterea şi aprobarea gospodăririi pe anul trecut și planul de lucru al Institutului pe anul în curs.
De asemenea a fost stabilită și data organizării celei de-a 27-a ediții a simpozionului internaţional anual (11-12 noiembrie la Jula), care oferă ocazia facilitării contactului, schimbul de idei, informaţii şi experienţă între specialişti implicaţi. Prin organizarea Simpozionului scopul Institutului este să ofere realizarea unui dialog ştiinţifico-cultural, încurajarea intelectualilor, a generaţiilor tinere de a cunoaşte şi proteja, de a-şi însuşi şi perpetua acest patrimoniu, marcă a propriei identităţi etno-culturale. Conferinţa oferă posibilitatea de contact direct între acei istorici, etnografi, lingvişti, literaţi, etnologi, etc. din Ungaria şi România, care au acelaşi domeniu de activitate. Institutul scoate anual publicaţiile „Simpozion”, „Izvorul” şi „Lumina”.
De menționat faptul, că Institutul se confruntă de ani de zile cu serioase greutăți financiare. „Suntem foarte limitați ca societate civilă, am încercat din când în când să înaintăm proiecte la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni… dar acolo n-avem nici măcar atâtea șanse, ca în Ungaria. Institutul a primit pe an ce trece din ce în ce mai puțini bani pentru organizarea Simpozionului, așa întrucât în acest an nici nu am înaintat proiect, dat fiind faptul că pentru România acest Institut nu este important” – spune directoarea Institutului, Maria Berenyi.
Directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria va fi invitata de onoare a celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania ce va avea loc în perioada 3–8 octombrie în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Festivalul Internațional de Carte Transilvania este un eveniment de anvergură internaţională care susţine cultura scrisă română şi universală. Centrul Clujului găzduiește, în fiecare an, numeroase lansări de carte, recitaluri de poezie şi lecturi publice; întâlniri cu scriitori români şi străini; dezbateri, conferinţe, colocvii, concerte și spectacole. Anul acesta, cei care vor participa la cea de-a cincea ediţie a Festivalului, se vor putea întâlni cu personalități celebre în lumea literaturii contemporane, precum Sandrone Dazieri, Maria Berényi, Alice Notley, Irina Petraș și Petr Borkovec. Misiunea Festivalului Internațional de Carte Transilvania este aceea de a oferi, timp de șase zile, o călătorie extraordinară în lumea cărților, printr-o manifestare culturală amplă pe măsura Clujului academic, cultural și spiritual.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA
A început sărbătoarea de Rosh Hashana, celebrată de evreii din toată lumea și care semnifică începerea unui nou an după calendarul evreiesc. De altfel, această sărbătoare cade în prima zi a lunii Tishrei după calendarul ebraic modern și este prima dintre cele zece zile ale penitenței cunoscute sub numele de „Yamim Noraim” -în traducere Zilele Groaznice- și care culminează cu „Yom Kippur”, Ziua ispășirii . Cunoscută popular sub denumirea de „Anul Nou Evreiesc”, Rosh Hashana mai are și alte nume precum „Yom ha Teruah”, Yom ha-Din – în traducere Ziua Judecății-, Yom ha-Zicharon -Ziua amintirii. De Rosh Hashana este sărbătorită crearea lumii de către Dumnezeu, aceasta fiind și ziua în care Dumnezeu a creat primul om, pe Adam. .
De asemenea, se spune că tot în această zi Dumnezeu i-a poruncit lui Avraham să îl sacrifice pe fiul lui cel iubit Itzhak. Cu inima stransă, Avraham l-a legat be băiat și se pregătea să împlinească dorința lui Dumnezeu. Când a ridicat cuțitul pentru a-l ucide Dumnezeu i-a poruncit să se oprească și a trimis un berbec ce a fost sacrificat în locul lui Itzhak.
În Midrash, se povestește că în această zi Dumnezeu, așezat pe un tron judecă toate ființele de pe pământ și faptele fiecăreia sunt cercetate în amănunt. Însă sentința se va da de Yom Kippur. Astfel în timpul celor zece zile ale penitenței Yamim Noraim- fiecare credincios își face un examen de conștiință pentru anul în care a trecut și caută să vadă ce greșeli a făcut, ce porunci nu a respectat. Este timpul când evreii își cer iertare unii altora, în cazul că au avut un litigiu indiferent dacă este vorba despre persoane din familie sau de străini. Este recomandat ca cel care a greșit să își ceară iertare iar cel căruia i se cere iertarea să o acorde.
Rosh Hashana durează două zile atât în Israel cât și în Diaspora și începe cu o seară înaintea primei zile.
De această sărbătoare sunt legate o serie de obiceiuri. Cel mai important este sunatul din Shofar. Acesta este făcut din corn de berbec iar explicația este aceea că Dumnezeu a trimis un berbec pentru a fi sacrificat de Avraham. Scopul pentru care se sună din Shofar este acela de a trezi poporul lui Israel și de a-i aminti că se apropie ziua în care oamenii vor primi sentința pentru faptele lor.
Înaintea ajunului de Rosh Hashana este obiceiul de a se face „tashlich” adică evreii merg pe malul unei ape curgătoare și își scutură buzunarele pentru a-și arunca păcatele. De asemenea, cu această ocazie se mănâncă mere cu miere pentru a avea un an dulce, se mănâncă un pește pentru a fi rapid ca peștele și a putea ”înota” la fel ca acesta în ape repezi, ape tulburi si chiar ape adânci dar capul peștelui trebuie să fie în farfurie pentru ca în anul ce începe să fim capul și nu coada. De asemenea, pe masă se pune o pâine rotundă pentru a arăta simbolul timpului circular. Un alt fruct care se află pe masă de Rosh Hashana este rodia, simbol al fertilității. Cu această ocazie oamenii își urează „Shana Tova” adică „un an bun” , „Shana Tova u Metuka” adică „un an nou si dulce” sau Ktiva ve Hatima Tova” „să fiți înscriși și pentru anul viitor”.
Evreii din București au început celebrarea acestei sărbători la Templul Coral. Cu această ocazie, pe langă serviciul religios au fost rostite alocuțiuni de catre dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din Romania, Rafael Shaeffer, Prim Rabinul FCER, Jose Iacobescu, președintele B”nei Brith, Paul Schwartz, presedintele Comunitatii Evreilor din Bucuresti, Eduard Kupferberg, secretarul general al FCER.
Corul Comunitatii Evreilor din București a prezentat un program de cântece de Rosh Hashana.
Cu aceasta ocazie, au fost, de asemenea, primite felicitări pentru Rosh Hashana de către Presedinția Romaniei, celelalte culte din țara noastră, Academia Romană, Institutul Cultural Român, alte instituții dar personalități ale vieții culturale.
Berbecarii. Adormirea Sf. Ioan Botezătorul
Preîntâmpinarea sărbătorii este urmată firesc de sărbătoarea propriu-zisă. De berbecari nu se uită pentru că ţin trei zile (26-28 septembrie), sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie.
(varianta audio a rubricii)
Interdicţiile de muncă reperabile la Tecle sunt respectate şi în aceste trei zile, mai ales „împunsul în piele”, „datul cu împrumut”. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.
A iubi semenii, a împlini această iubire este în fapt izvorul tuturor faptelor bune. Doar din iubire poate să se nască gândul bun şi fapta de vrednică cinstire.
Adormirea pe veci e o sintagmă ce sugerează fericit ideea de moarte. Este de fapt credinţa că adoarme pe această lume şi se trezeşte în veci. Este starea de trecere dintr-o lume în alta şi totuşi generează starea de nelinişte, pentru că nimeni n-a venit din veci pentru a spune cum este în cea Lume. Senectutea dă înţelepciune: bătrânii îşi doresc să adoarmă pe vecie în somn, să fie trecerea lină dintr-un somn pământean într-altul, cel veşnic.
Haritonul, 28 septembrie
Sărbătoarea este ţinută în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de boale. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.
Omul nebun e lipsit de minte, mintea animă corpul şi tot mintea îl pune pe om în armonie cu ceea ce-l înconjoară. Se spune omul să fie: în toate minţile, limpede la cap. Norocul şi mintea dau bucuria omului.
Norocul fără minte nu merge-nainte.
Sărbătoarea Haritonul se ţine contra nebunelii şi trândăvelii… ca să nu se ia!
Sărbătorile religioase sunt reflectate şi în calendarul popular românesc, cu semnificaţii ce funcţionau în satul patriarhal de altădată ca norme, restricţii, interdicţii. Erau respectate şi transmise pe cale orală spre a nu se uita şi mai ales pentru a se păstra astfel, conform credinţei, starea de normalitate a vieţii comunitare.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Laureaţii Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, ediţia a XVII-a
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
21 septembrie 2017, 14:49 / actualizat: 18 decembrie 2017, 17:57
În perioada 14 -17 septembrie 2017, la Alba Iulia şi Jidvei s-a derulat cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, organizat de compania Jidvei în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Parteneri media au fost TVR Cluj, Radio România Cluj, Ziarul Unirea și Alba 24.
Considerat unul dintre marile festivaluri naţionale de folclor, Festivalul “Strugurele de Aur”se bucură de aprecierea publicului şi a specialiştilor, câştigând an de an notorietate şi valoare prin prezenţa în concurs a tinerilor interpreţi şi prin revenirea în scenă a interpreţilor consacraţi. Selecţia, bazată pe criterii aduse la cunoştinţa concurenţilor din momentul lansării campaniei de promovare a actualei ediţiei, a impus ierarhizarea valorică. Marele Premiu a fost câștigat de Alexandra Chira din Sălaj.
La secțiunea soliști vocali, au fost premiați următorii concurenți:
Roxana Croitoru (locul I),
Geanina Gavrilă (locul II)
Simona Alexandru (locul III).
Câștigători la secțiunea soliști instrumentiști la actuala ediţie au fost:
Emanuel Silaghi (locul I)
Andrei Câmpean (locul II)
Tudor Vârciu (locul III). Premii speciale:
Premiul Cramei Jidvei – Florin Mihalache,
Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” – Roxana Croitoru,
Premiul de Popularitate – Coralia Costea
Premiul Special „Valeria Peter Predescu” – Vlad Sărmaș. Mențiuni:
Iulia Vatafu,
Nicolae Balu
Vlad Sărmaș
Claudiu Necșulescu, Președintele Jidvei, compania care organizează festivalul-concurs de peste un deceniu și jumătate, a mărturisit dorinţa de a contribui, prin organizarea şi derularea acestei manifestări folclorice naţionale, la conservarea și promovarea valorilor și tradițiilor naționale. Un gând nobil, care a adus bucurie concurenţilor şi publicului iubitor de folclor.
Ioana Ardelean, Director al festivalului
Violeta Ianculescu (SRR, membru al juriului), Roxana Croitoru, Gabriela Rusu-Păsărin (SRR, Preşedintele juriului)
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Miercuri, 13 septembrie 2017, Asociația Parida Romilor „Pro Europa” sucursala Dolj a organizat, la Craiova, evenimentul omagial „Lacrimi țigănești pe rugul deportării”, marcând astfel împlinirea a 75 de ani de la începutul deportării romilor din județul Dolj, în Transnistria.
Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire a victimelor deportării dar și a celor trei adevărați eroi romi, Serdaru Nicolae – Oran, Miclescu Vasile – Netinov și Parnică Baculescu, oamenii care au reușit salvarea a peste 300 de persoane din Transnistria. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți, la biserica Madona Dudu din Craiova și a fost urmată de o masă rotundă, la sediul Consiliului Județean Dolj, la care au participat membri ai comunității, supraviețuitori ai deportării, tineri romi, reprezentanți ai autorităților județene și municipale precum și o delegație suedeză condusă de profesorul Jurgen Indt.
S-a discutat despre momentul 13 septembrie 1942 în Craiova, s-au depănat amintiri dureroase.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de muzicieni ai Operei Române din Craiova la Muzeul de Artă – Palatul Jean Mihail, având în repertoriu piese clasice cu rădăcini țigănești – Dansuri ungare de Johannes Brahms și Oci Ciornie din folclorul rus, dar și lucrări de Mozart, Bach, Mascagni și Balada de Ciprian Porumbescu.
„Dacă 13 septembrie 1942 este ziua începutului sfârșitului, ziua deportării și ziua drumului către moarte, 13 septembrie 2017 este ziua în care etnia romă din județul Dolj dorește a-și venera înaintașii, a-și jeli morții, a cugeta asupra condiției umane și a ne gândi cu toții la libertate, la faptul că ororile trecutului niciodată nu trebuie să se mai repete”, a declarat Romea Tiberiade, președintele filialei Dolj a Asociației Partida Romilor „Pro Europa”.
A consemnat Ludovic Vulea, redactor Radio România Oltenia Craiova
Universitatea de Ştiinţe din Seghedin a decis numirea lui Szabó Zsolt ca lector de limba română începând cu anul universitar 2017/2018. Szabó Zsolt, în vârstă de 34 de ani, este născut la Gheorgheni, în judeţul Harghita, şi are limba maternă română. S-a format exclusiv la instituţii de învăţământ româneşti la Miercurea Ciuc, Tg. Mureş, Cluj, Bucureşti şi Craiova. Este doctor în filologie, obţinându-şi recent doctoratul cu disctinţia Magna cum laude la Universitatea Petru Maior din Tg. Mureş. A predat timp de 14 ani literatura română la Colegiul Tehnic „Batthyany Ignac” din Gheorgheni numai pentru elevi de naţionalitate maghiară, la Seghedin însă întâmpină o nouă provocare – predă limba română pentru tineri de naţionalitate română din Ungaria şi „basic romanian” pentru studenţi străini care se află în oraşul de pe Tisa cu bursă Erasmus Plus. Profesorul Szabó Zsolt a fost invitatul emisiunii radiofonice „O voce românească”.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA
Concertul lui Eugen Doga la Filarmonica Oltenia din Craiova din 12 septembrie 2017, a fost un adevărat regal simfonic, aşa cum a precizat şi directorul instituţiei, Dorin Măciucă. Sub bagheta binecunoscutului dirijor Alexandru Iosub, Eugen Doga a demonstrat că este un artist total, prezentându-se în faţa publicului ca dirijor, pianist şi compozitor. Au fost prezentate arii din viitoarea sa operă Dialogurile dragostei, pe versuri de Eminescu şi Veronica Micle, dar şi compoziţii pe versurile lui Grigore Vieru, în care Eugen Doga – sărbătorit şi la Craiova, la cei 80 de ani a săi – a dirijat, a cântat la pian sau i s-a cântat din creaţiile sale, publicul ovaţionându-l minute în şir.
Muzica şi destinul se împletesc armonios în cazul lui Eugen Doga, ambele fiind cartea noastră de identitate. S-a născut la 1 martie 1937 în localitatea transnistreană Mocra în familia ţăranilor români. În satul natal, a urmat cursurile şcolii primare (1943-1951), apoi la Chişinău, Şcoala de Muzică (1951-1955), Conservatorul de Stat, clasa de violoncel (1955-1960) şi Institutul de Arte, clasa compoziţie şi teoria muzicii, urmând şi cursurile de dirijat simfonic (1960-1965). În timpul studiilor de la Conservator, este angajat violoncelist în Orchestra Radiodifuziunii din Chişinău (1957-1962), apoi profesor la Şcoala Medie Specială de Muzică „Şt. Neaga” (1963-1967), fiind şi redactor muzical la Editura Cartea Moldovenească Chişinău. Între 1967-1971, a coordonat viaţa muzicală din R.S.S. Moldovenească, iar din 1971 este liber profesionist.
A activat la Moscova, unde are o locuinţă, dar la Chişinău.
Moscova „mi-a deschis multe uşi, nu întotdeauna asigurându-mi urcuşul”. A compus muzica pentru ceremonia de deschidere şi închidere a Olimpiadei de la Moscova (1980), dar în viziunea planetară el era un „sovietic”.
Este maestru emerit în artă al RSSM (1974), laureat al Premiului de Stat (1980, 1984), artist al poporului din RSSM (1984), a primit Ordinul „Mecenatul secolului” (2000), Ordinul „Petru I” (2006), Ordinul „Sf. Nicolai II” (2008), medaliile „Serviciului credincios” (2008), „Victor Rozov”(2004), „Lomonosov” (2005), „D. Cantemir” (2007), Medalia Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (2007); (Anul acesta, medalia a primit-o Nicolae Botgros) etc.
A primit numeroase premii şi trofee la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian (pentru filmul Lăutarii, împreună cu Emil Loteanu), în 1972 şi în 1976 pentru filmul Şatra, Grand Prix la Festivalul Internaţional al Muzicii de Film din Cehia (1991) etc., etc.
Este membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1991), al Academiei Internaţionale de Creaţie (Moscova, 1997), al Academiei de Ştiinţe şi Arte „Petru cel Mare” (St. Petersburg, 2006) etc.
Ca o recunoaştere universală, valsul Dulcea şi tandra mea fiară, din filmul O dramă la vânătoare, regizat de Emil Loteanu în 1978, a fost calificat „valsul secolului” şi este inclus în fondul UNESCO între capodoperele secolului XX. În spaţiul ex-sovietic, dar mai cu seamă în Basarabia, acest vals este prezent la toate nunţile. Personal, am asistat, în Parcul Clasicilor din Chişinău, la o nuntă, făcând fotografii la busturile lui Eminescu şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, având ca fundal muzical acest fabulos vals.
„Clasic în viaţă, cetăţean al planetei” (Cristiana Crăciun), Eugen Doga este, alături de Grigore Vieru, cu care are trainice afinităţi ( „Poezia lui este cantabilă şi plină de esenţă, care pare simplă la prima vedere, dar el vorbeşte de fapt despre valori veşnice, cum este mama, cum sunt copiii – valori sfinte”), o personalitate mondială de care toţi românii sunt/sau trebuie să se simtă mândri.
Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific I, Institutul de cercetări socio-umane C. S. Nicolăescu-Plopşor Craiova al Academiei Române
metamorfoze ale cercetării lingvistice şi literare italiene
Al IX-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universității din Craiova, derulat în perioada 15-16 septembrie 2017, a fost dedicat împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Craiova şi celor 25 de ani de prezenţă a Societăţii Dante Alighieri la Craiova. Simpozionul se înscrie în programul aniversar: Universitatea din Craiova / 70 de ani / Tradiţie, Performanţă, Viziune.
Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma a organizat ediția din acest an sub genericul De la cartea tipărită la Internet: metamorfoze ale cercetării lingvistice şi literare italiene.
Au participat cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Franţa, Italia, Grecia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria şi de la universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Cele patru conferinţe plenare ale simpozionului au fost susţinute de profesorii Anna Rinaldin (Universitatea Ca’ Foscari din Venezia), Francesca Malagnini (Universitatea pentru Străini din Perugia), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Armando Rotondi (Institute of the Arts, Barcelona).
Inițiator și coordonator al Simpozionului internaţional de italienistică al Universității din Craiova este prof. univ. dr. Elena Pîrvu.
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Ansamblul Folcloric din Aletea la 70 de ani de existenţă
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
18 septembrie 2017, 09:37 / actualizat: 18 septembrie 2017, 11:29
Toţi cei în jur de 300 de invitaţi care au participat sâmbătă, 9 septembrie, la gala aniversară a 70 de ani de la înfiinţarea primului Ansamblu Folcloric Românesc din Aletea s-au putut întoarce acasă cu câteva convingeri: că oricât ar fi de „bătrână” echipa de dansuri ea funcţionează şi azi cu un spirit tineresc; că oricât ar fi de bătrâni unii dintre dansatori, niciodată nu greşesc ritmul şi nu se lasă mai prejos decât tinerii; că echipa aletenilor adună laolaltă sute de iubitori ai dansului românesc de diferite naţionalităţi: maghiari, români, ţigani, slovaci, etc. Dintre membrii fondatori doar unul mai este activ şi azi, mult îndrăgitul bace Petru Sabău, care la cei 82 de ani (şi jumătate, cum îi place să i se spună) a dansat în ropotele de aplauze ale publicului, care s-a rugat pentru sănătatea lui, ca să poată dansa în toate zilele câte mai are pe acest pământ. Sărbătoarea aletenilor a înfrumuseţat nu doar viața celor din localitate, dar a întărit în noi şi mândria de apartenenţă la neamul românesc, care are aşa dansuri minunate.
Gala aniversară organizată în Sala de Sport din Aletea a început cu discursuri oficiale şi cu un moment de reculegere în amintirea tuturor acelor foşti dansatori, care azi nu mai sunt printre noi. Au elogiat activitatea din trecut şi cea de azi a Păstrătorilor de Tradiţii Româneşti din Aletea, cum se numeşte acum echipa, domnul Tiberiu Juhász, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria şi primarul localităţii, domnul Pluhár László. Printre invitaţii se seamă ai evenimentul s-a numărat şi consulul general al României la Jula, domnul Florin Vasiloni.
La gala festivă aletenii au avut alături echipe de dansuri populare din Bichişciaba, Bichiş, Mezőberény, Körmend, Dobriţân, Chitighaz, Jula, Gyomaendrőd, Mosonmagyaróvár şi Szarvas. Spectacolul de mai bine de trei ore s-a încheiat cu un joc comun al tuturor dansatorilor invitaţi.
Toţi participanţii la evenimentul aniversar au primit şi un pliant din care au putut cunoaşte date din trecutul echipei de dansuri din Aletea.
Spicuiri din trecut
Membrii fondatori ai grupului cultural aletean, înfiinţat în anul 1947 au fost 19 persoane printre care: Gheorghe Turla, Ioan Kassai, Ioan Lukács, Gheorghe Gál, Petru Sabău, Costantin Puiu, Gheorghe Szretykó, Floarea Botas, Maria Bandrus, Mihai Szretykó, Szvet Péterné, Ecaterina Truczán, Ana Bandrus, Ioan Botas, Floarea Szretykó.
Prima reprezentaţie au susţinut-o în casa „Cărvăroaie”, la vremea respectivă birtul pieţei, în a doua zi de Crăciun, în anul 1947. Spectacolul s-a bucurat de un mare succes, cu aplauze intense. Sentimentul de reuşită a definitivat funcţionarea echipei, care şi-a extins aria de spectacole şi în localităţile româneşti din apropiere: Chitighaz, Băncuta, Leucuşhaz, Botospuszta, Nagykamarás.
În 1953 tineri de alte naţionalităţi, maghiari, nemţi, rromi, s-au alăturat echipei. Astfel, s-a format Ansamblul de Dansuri al Minorităţilor din Aletea. Cu timpul, repertoriul său a cuprins dansurile şi muzica tuturor etniilor, ajungând să susţină şi spectacole individuale. Programul s-a îmbogăţit cu piese de teatru. Directorul casei de cultură, Gheorghe Nistor, le-a condus activitatea. Nenumărate spectacole au îmbogăţit palmaresul ansamblului. Au pornit în turnee în judeţul Szabolcs-Szatmár, la Csenger, Tyukod, etc… şi mai târziu în Transdanubia, în judeţul Somogy. Turneele durau 8–10 zile, iar autocarul era asigurat de nou înfiinţata Uniune Culturală a Românilor din Ungaria.
În unele locuri apariţia ansamblului reprezenta o adevărată sărbătoare populară. Aletenii erau primiţi în centre de comună şi case de cultură pavoazate cu lozinci. În anul 1972 se înfiinţa Cercul de Naţionalitate Română „Zborul păunului”, care se considera succesorul ansamblului românesc. Era condus de Andrei Tiba. În 1995 şi-a schimbat din nou numele în „Echipa de Păstrarea Tradiţiilor Româneşti din Aletea”. Repertoriul său cuprinde dansuri tradiţionale, muzică populară, prelucrarea tradiţiilor prin punerea lor în scenă. În 1999 s-a format asociaţia, care a continuat să prezinte spectacole pe acelaşi specific: Jocul aletean, Turca, Nunta aleteană, Întreceri în dans.
S-a înfiinţat Echipa de Dansuri Aletene „Gheorghe Turla” având ca şi conducător pe Sarkadi Ferec, premiat cu distincţia „Fülöp Ferenc”. Şi alţi dansatori se pot mândri cu acestă distincţie: Gheorghe Botaş, Eva Petrişor, Burján Attila, Czene Ildikó, Burján Zsolt, Rácz Anita.
În 1999 se înfiinţează Echipa de Dansuri din Aletea, condusă de Gál László, coregraf, „tânăr maestru al artei populare”, dansator distins cu titlul „Pintenul de aur”. Echipa prezintă la un nivel profesionist dansurile şi tradiţiile mai multor etnii specifice spaţiului transilvănean.
Titluri şi distincţii
„Medalia pentru cultura socialistă” (1967, 1977, 1987)
„Premiul de calitate”, acordat de Institutul de Artă Populară (1972–1993)
„Medalia pentru Aletea” (1997)
„Premiul pentru Minorităţi” al Parlamentului de la Budapesta (1997)
Premiul „Muharay Elemér” (1998)
Premiul „Fülöp Ferenc”
Premiul „Pro Cultura Minoritatum” (2014)
Dansatori premiaţi:
Maestru al artei populare: Gheorghe Gál (1989), Petru Sabău (1991), Pavel Botaş (1997), Gheorghe Bágy (2007)
Tânăr maestru al artei populare: Ioan Bágy, Gál László
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească Foto: Eva Iova Șimon
PC – interviu cu dansatorul Gheorghe Bagy, maestru al artei populare, conducătorul Echipei de Păstrare a Tradițiilor din Aletea
Reporter: Tiberiu Boca, redactor MTVA Muzică: Békés Banda – Mânânțaua
De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.
Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.
(varianta audio a rubricii)
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:
S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.
Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:
Roagă-te lui Dumnezeu
Şi munceşte tot mereu.
La cules de vii
Bătrânii ne-au învăţat că la culesul viilor nu pleci de unul singur. Şi firesc este la sfârşit, când vezi rodul strâns, să cinsteşti pe cei ce te-au ajutat.
Desfăşurarea actelor ceremoniale, de cele mai multe ori însoţite de petreceri de mai mică sau mai mare amploare trimitea la magia abundenţei. Una din semnificaţiile rituale ale unor asemenea momente era menirea unor viitoare roade bogate. Culesul viilor se făcea în luna vineţel, răpciunele, numit astfel când era vorba de struguri. Timpul cerne obiceiurile, datinile. Unele se păstrează peste vreme, altele se pierd în ceaţa vremii.
Ce se făcea pe vremuri în ziua culesului, ce se mai face azi pe alocuri?
Era chemat preotul pentru săvârşirea rugăciunilor la locul unde vor fi aşezate butoaiele pentru vin.
Se mai reperează şi astăzi practici rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători: se dau de pomană struguri (semnificaţiile gestului trimit la cultul morţilor, dar şi la riturile „primelor roade”). La muncă multă, şi masă bună.
În ziua culesului viilor pe vremuri se sacrifica un cocoş cu scopul de a obţine bunăvoinţa spiritelor vegetaţionale pentru a avea şi în alt an recoltă bogată.
Şi astăzi se taie o pasăre, spre a se pregăti masa celor ce ajută la cules, dar s-au uitat semnificaţiile.
Prima găleată de must se dădea de pomană, iar primul buştean nu era cules. Spuneau bătrânele; „Sunt strugurii lui Dumnezeu, sau ai păsărilor cerului, sau de bogdaproste”.
Viile deveneau motiv de bucurie şi petrecere. Grupuri mari de bărbaţi, femei şi copii, îmbrăcaţi în costume populare adunau ciorchinii dătători de licoare magică.
Imaginea s-a păstrat în versurile populare:
Aşa joacă fetele,
Joacă şi nevestele,
Să-şi arate iile,
Când se culeg viile.
Aşa joacă tinerii,
Când se culeg strugurii.
Pe lângă petreceri, bătrânii recurgeau şi la practicile rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se fac pregătiri din care nu lipsesc simbolul Crucii şi povestea despre descoperirea Crucii, pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea este liant între Lumea de Aici şi cea de Dincolo, este liantul mântuirii individuale şi colective, este chiar elementul divin care îl apropie pe om de Iisus cel răstignit.
Toţi creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, şi Biserica ortodoxă şi Biserica catolică.
(varianta audio a rubricii)
Ortodocşii o sărbătoresc încă de trei ori pe an: în a treia duminică din Postul Mare al Paştelui, în prima duminică din august şi la 14 septembrie, de Înălţare a Sfintei Cruci.
Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se duce grija pregătirii sărbătorii, se prepară bucatele şi se cumpără vasele care vor fi date de pomană a doua zi şi se culeg plante de leac, spre a le avea la răsăritul soarelui în ziua sărbătorii. Busuiocul nu trebuie să lipsească din sânul fetelor şi buzunarul băieţilor pentru a fi tot anul cinstiţi aşa cum e busuiocul.
14 septembrie Ziua Crucii
Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.
Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.
În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.
Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.
Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.
Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sântă Măria cea Mică sau Naşterea Maicii Domnului sunt denominările acestei sărbători populare, la fel de mare ca şi Adormirea Maicii Domnului, Sântă Măria Mare. În unele comunităţi este sărbătorită cu mai mult fast, pentru că mijlocul lui august e socotit de tristeţe, fiind momentul morţii Născătoarei de Dumnezeu şi în semn de pioşenie mulţi creştini nu petrec cu lăutari.
De Sântă Măria Mică însă sunt multe motive de bucurie: este ziua de naştere a Născătoarei de Dumnezeu, fără de care n-am fi ştiut ce-nseamnă suferinţa în demnitate şi lacrimi de credinţă şi durere. Este ziua-hotar între vară şi toamnă, când versurile populare sunt un real îndemn.
A trecut Sântă-Măria
Să lepădăm pălăria!
Este ziua când încep să plece păsările călătoare, rândunelele dau primul semn al călătoririi, cum tot ele dau semn de primăvară şi statornicie la streaşina casei.
Sântă Măria Mică aminteşte femeilor că încă sunt plante de leac bune de cules, iar bărbaţilor că pot continua semănăturile de toamnă la grâu, ovăz sau secară. Sărbătoarea e ţinută mai ales de femeile care-şi doresc un prunc. Aşa cum Ioachim şi Ana au primit în dar un prunc, pe Maica Domnului, aşa se pot îndeplini dorinţele celor ce vor în casa lor un odor. Spun bătrânele că e bine ca femeile să meargă în această zi la biserică şi să se roage spre a dobândi un prunc. Darul cel mai de preţ pentru o femeie este chiar pruncul, „răcoarea sufletului ei”, alinarea de-o clipă şi pentru o viaţă.
În Oltenia ziua de 8 septembrie este ţinută şi pentru cei ce au pus de sărindar de obşte. La Desa în judeţul Dolj, de nu se mai ştie de când, de Sfânta Măria Mică se sloboade sărindarul. Iar la Hunia –Maglavit se face Pomana de Voie sau Sărindarul Mare. Precedat de purtatul sărindarului în Paresimi şi încheiat cu spargerea sărindarului la Sfântul Dumitru, slobozirea sărindarului e moment de bucurie pentru toate generaţiile, dar mai ales pentru copii, pentru că ei slobod sărindarul. Şi iată cum şi în acest obicei la 8 septembrie apare imaginea copilului, cum celebrarea naşterii Maicii Domnului e sărbătoarea cea cunoscută şi cum ruga pentru a avea un copil poate fi împlinită.
Autor: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
La sala Elvire POpesco a Institutului francez a început retrospectiva dedicată actriței israeline Ronit Elkabetz, care a rămas în memoria iubitorilor de film atât prin frumuseţea, dar şi versatilitatea sa.
Năcută la Beer Sheva în anul 1964 şi cea mai mare dintre patru frați, ea a optat întâi pentru o carieră de model, distingându-se prin trăsăturile fine și părul lung și negru.
Însă dincolo de aceste calităţi se ascundea un talent special, care nu avea să treacă neobservat, deoarece, deși nu studiase actoria, în 1990 Ronit primește primul ei rol principal, în Israel, în filmul The Appointed . Nu peste mult timp, mai exact peste trei ani, în 1994, va obține şi premiul Ophir, pentru rolul Pninei din drama de familie Sh`Chur .
Cariera ei ia avânt, dar şi Ronit dorește mai mult de la ea înseși, așa că se va muta la Paris pentru a studia la faimosul Theatre du Soleil. În 2001 a dat lovitura cu rolul principal în pelicula Origine contrôlée . Rolul a însemnat debutul carierei duble – Franța și Israel – împărțindu-și viața între Paris și Tel Aviv. Este recunoscută și apreciată în ambele ţări devenind pur şi simplu un liant între cele două culturi-cea franceză și cea israeliană. Iar dacă despre alţi actori se poate spune că au talent, în cazul lui Ronit Elkabetz se poate spune că este vorba și de un anume instinct artistic în modul în care şi-a construit fiecare rol.
Este solicitată să joace în tot mai multe filme dând astfel viață unor roluri din ce in ce mai complexe. Astfel filme realizate între anii 2001-2009 precum Or , Vine Fanfara , ori Jaffa nu doar că atrag atentia juriului în festivalurile de profil, dar sunt căutate de public atât în sălile de cinema, cât și online. De altfel, valoarea filmelor Or și Vine Fanfara a fost recunoscută și la Festivalul Internațional de la Cannes, unde a fost aleasă, în 2015, drept președinta juriului Săptămânii Criticii.
Ronit s-a făcut remarcată în calitate de scenaristă și regizoare, lansând trilogia Viviane Amsalem împreună cu fratele ei mai mic, Shlomi. În 2014, Divorțul lui Viviane Amsalem fost nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun film străin, iar în 2015 a primit o altă nominalizare la aceeași categorie, la Globurile de Aur.
O boală nemiloasă i-a frânt aripile, din nefericire, la doar 51 de ani, când cariera sa luase un uriaș avânt internațional.
Filmul ce a deschis retrospectiva,”Vine fanfara”, în regia lui Eran Kolirin, are drept subiect vizita Orchestrei de ceremonii a Poliţiei din Alexandria, Egipt, care trebuie să țină un concert la Centrul Cultural Arab de la Petah Tikva, din Israel, dar dintr-o neînțelegere ajunge într-un alt orăsel,un fel de loc, unde pare a nu se întâmpla nimic. Și chiar dacă diferențele par destul de mari între localnici și muzicieni, iar interacțiunea dintre ei pare greoaie și fiecare parte pare a avea suspiciunile ei, problemele, sfaturile, dar și soluțiile pe care le găsesc împreună îi apropie şi, chiar să lege prietenii.
Vor mai urma și alte filme, proiectate tot la Elvire Popesco. Astfel vineri, de la ora 20.00 va putea fi văzut filmul ”Divorțul lui Vivianne Ansalem”, o coproducție Franța/Israel .
Duminică, în cadrul aceleiași retrospective ,vor putea fi văzute două filme: ”Șapte zile” de la ora 18,00, tot o co-productie Franta/Israel, iar de la ora 20,00 din nou ”Divorțul lui Vivianne Ansalem”.
A consemnat Cristina Toma, redactor Radio România Bucureşti FM
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
8 septembrie 2017, 08:28 / actualizat: 10 septembrie 2017, 7:48
Centrul de Informare şi documentare al AŢRU, împreună cu Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria a organizat sâmbătă, 2 septembrie, festivalul gastronomic românesc. La cea de-a 13-a ediţie a festivalului, care s-a desfășurat în curtea spațioasă a liceului românesc, au participat 33 de echipe din localităţi româneşti din ţara noastră şi din România. Evenimentul a fost onorat de prezenţa ambasadorului României la Budapesta, Marius Lazurca şi a consulului general din Jula, Florin Trandafir Vasiloni.
Ideea unui astfel de festival a pornit în urmă cu 13 ani de la AŢRU, prima ediţie desfăşurându-se în curtea autoguvernării, cu participarea a doar câteva echipe din judeţele tradiționale unde sunt comunități de români, Bichiş, Ciongrad şi Bihor, apoi festivalul a crescut pe an ce trecea– ne-a mărturisit purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul din Ungaria, Traian Cresta. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie folclorică venită din România, de la Vărșand (din jud. Arad). Juriul format din 5 membri şi condus de şeful Gál Tibor a decis ca anul acesta premiul întâi să-l acorde echipei Autoguvernării Românești din Bedeu, locul doi echipei Autoguvernării Românești din Şercad, iar locul trei şcolii româneşti din Aletea. Au fost acordate mai multe premii speciale, dintre care amintim premiul oferit de preşedintele Asociaţiei Culturale Făgeţeana, Ioan Gheorghe Oltean, echipei formate din membrii Autoguvernarea de Naționalitate Română a Orașului Gyula care a gătit o ciorbă de peşte. Câştigătorii vor merge într-un sejur de trei zile în Ţara Făgetului.
Vă invit să gustați și Dvs. din atmosfera festivalului gastronomic românesc din Jula.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA
Încet, cu paşi mărunţi, dar încărcaţi de dulcea povară a culturii româneşti, Mihai Cimpoi urcă cea de-a 75 -a treaptă a fiinţei sale. S-a născut la 3 septembrie 1942, din părinţi ţărani (Ana şi Ilie) în comuna basarabeană Larga, unde urmează cursurile primare şi medii. La Chişinău, absolvă Facultatea de Filologie, în 1965, după care devine redactor al revistei „Nistru” (până în 1972) şi consultant al Uniunii Scriitorilor. În 1973 îi este interzisă semnătura şi activitatea publică, pentru că a „îndrăznit” să abordeze critica estetică de sorginte călinesciană în locul celei oficiale, sociologizante, aşa cum reiese din raportul oficial al primului secretar al C.C. al P.C. Moldova. Este angajat ca redactor la editurile „Cartea Moldovenească”( în 1974) şi „Literatura artistică” (1977-1982), secretar literar la Teatrul Naţional (1982-1983) şi la Teatrul liric „Al. Mateevici” (1986-1987). Din mai 1987 este ales secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi preşedinte din septembrie 1991 până la 26 octombrie 2010, când i se uzurpă funcţia. A fost deputat al poporului din URSS în dezgheţul gorbaciovist (1989-1990) şi apoi deputat în Parlamentul R. Moldovei (1999-2001). În paralel, îndeplineşte funcţia de şef al Secţiei de literatură clasică a Institutului de Istorie şi Teorie Literară al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, obţine doctoratul în filologie în 1998, cu referatul-sinteză: Eminescu, poet al Fiinţei (conducător, Eugen Simion) şi predă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău. În 1991 devine membru al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în 1992), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este ales şi membru al consiliului director al acesteia), membru al PEN-clubului, vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, cetăţean de onoare al Craiovei (în 2005, alături de Grigore Vieru, Victor Crăciun, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu) şi al altor personalităţi.
Este director al revistelor „Viaţa Basarabiei” şi „M. Eminescu”, membru în colegiile publicaţiilor „Caiete critice”, „Viaţa românească” etc., preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Personalitatea şi creaţia sa au fost onorate cu numeroase premii: Premiul de Stat al R. Moldova (1994), premiile „G. Bacovia” (al revistei „Ateneu”, 1991), „Nichita Stănescu” (1995), „Lucian Blaga” (1990, 1995, 2000), Fundaţia Scrisul Românesc (1997), „Mihai Eminescu” (Drobeta Tr. Severin, 2000), premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România (1997) şi distincţii: maestru al literaturii din R. Moldova (1992), Ordinul Republicii (refuzat în semn de protest împotriva decorării cu acelaşi ordin al fostului prim secretar bolşevic, I.I. Bodiul), medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a României şi R. Moldova, Ordinul Naţional, „Serviciul credincios” în grad de cavaler al României etc., etc.
Bibliografia operei sale este impresionată. Debutând revuistic încă din studenţie (deşi publicase, ca elev, note de lectură) şi editorial cu micromonografie despre poezia pentru copii a lui Grigore Vieru (Mirajul copilăriei, 1968), Mihai Cimpoi a cuprins întregul areal al culturii româneşti: Disocieri (1969), Alte disocieri (1971), Focul sacru (1975), Cicatricea lui Ulysse (1982), Întoarcerea la izvoare (1985), Duminica valorilor (1989), Sfinte firi vizionare (1995), Basarabia sub steaua exilului (1994), Europa, sarea Terrei (2007), Esenţa temeiului (2013), studii despre Lucian Blaga (Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul, 1997), Brâncuşi (Poet al ne-sfârşirii, 2001), D. Zamfirescu (2002), Secolul Bacovia (2005), Gr. Vieru (Poetul arhetipurilor, 2005), Leopardi (2006), Gr. Alexandrescu (2009), Mari scriitori români (2009), I. Creangă (2011), I. Ghica (2012), Elena Văcărescu (2015), C. Stere (în colaborare cu E. Simion, 2015), pentru celebrul scriitor basarabean postfaţând şi îngrijind ediţia de lux a romanului, În preajma revoluţiei (2016, prefaţă de E. Simion), I. Heliade Rădulescu (Panhymnicul Fiinţei, 2008), V. Cârlova (Poetul „sufletului mâhnit”, 2010), I. Al. Brătescu-Voineşti (Prefacerea firii, 2011), cărţi de sinteză, precum Mărul de aur (1998), Cumpăna cu două ciuturi (2000), Zeul ascuns (2002), Lumea ca o carte (2004) etc. sau acea serie maioresciană de Critice, în nouă volume, apărute la Fundaţia Scrisul Românesc din Craiova, fiecare carte având un subtitlu semnificativ. Sinteza acestora este deja celebra O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, ajunsă la cinci ediţii augmentate, o completare necesară şi benefică a Istoriei lui G. Călinescu.
*
Centrul de greutate al scrisului lui Mihai Cimpoi este fixat pe „omul deplin al culturii româneşti” (C. Noica), prin cărţi de o indubitabilă valoare: Narcis şi Hyperion (1979, 1986, 1994), Spre un nou Eminescu (1993, 1995), Căderea în sus a Luceafărului (1993), Eminescu, poet al Fiinţei (1998, 2003), Plânsul demiurgului (1995), Eminescu. Mă topesc în flăcări (2000), Corpusul Eminescu, în 8 volume, Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic (2012, lucrare unicat în cultura română). (…)
„Omul întregurilor” (cum l-a numit el însuşi pe C. Stere), cu înţelepciune şi luciditate, deşi lovit în viaţă, Mihai Cimpoi, lup singuratic, duce, cu dreaptă cumpănă, valorile româneşti pe drumul spre centru, ca o coloană fără de sfârşit a spiritualităţii româneşti. Autor: Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific I, Institutul de cercetări socio-umane C. S. Nicolăescu-Plopşor Craiova al Academiei Române
În perioada 1-3 septembrie 2017, în cadrul amplei manifestări culturale ZILELE ORAȘULUI BAIA DE ARAMĂ, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de folclor ”Munte, munte, brad frumos”.
Manifestarea competițională folclorică a devenit de tradiție prin continuitatea sa de-a lungul anilor și prin promovarea folcorului muzical. Zonă etnofolclorică bogată în tradiții, Baia de Aramă a fost și a rămas un reper pe harta festivalurilor de profil naționale. Laureații acestui festival și-au construit un destin muzical remarcabil, Festivalul Național de Folclor ”Munte, munte, brad frumos” fiind un moment semnificativ în evoluția lor muzicală și în recunoașterea calităților vocale, interpretative, a repertoriului specific zonei de origine și a costumelor populare care au constituit valoarea prezenței scenice remarcată de membrii juriului, specialiști în domeniul etnologiei, folclorului, etnomuzicologiei:
Preşedinte și Director al festivalului: conf. univ. dr. habil. Gabriela Rusu – Păsărin, Universitatea din Craiova, realizator emisiuni, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Membrii :
– ing. Ionel Rafael Dunărinţu, Primarul orașului Baia de Aramă
– prof. Doina Durdan, Centru Cultural ”Nichita Stănescu”, Mehedinți
– prof. dr. Cornel Boteanu, folclorist
– prof. Eleodor Popescu, fondatorul festivalului
Secţiunea solişti vocali:
PREMIUL I – BÎRLAN COSMIN – Mehedinţi
PREMIUL al II-lea: CĂLIN IULIANA – Argeş
PREMIUL al III-lea: DRĂGOI IRINA – Argeş
PREMIUL al III-lea: KISS DIANA – Satu-Mare
Menţiune: STROE DUMITRU – Sibiu
Menţiune: LOZOVENANU VERONICA – Republica Moldova
Secţiunea solişti instrumentişti:
PREMIUL I: VÂRCIU TUDOR CIPRIAN – (taragot) Alba
PREMIUL al II-lea: ZIDARU CONSTANTIN – (trompetă) Mehedinţi
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: ANTON CĂTĂLINA – Argeş
PREMIUL DE POPULARITATE: MARTINESCU CAMELIA – Mehedinţi
PREMIUL PENTRU COSTUM POPULAR: PĂUN STELIAN – Giurgiu
Prin evoluţia în concurs a tinerilor interpreţi s-a susţinut obiectivul principal al acestui festival național de interpretare vocală și instrumentală: conservarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc și repunerea în circulație a unor piese valoroase din diferite zone etnofolclorice ale țării.
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Gabriela Pogaci
Începând din 01 septembrie 2017, timp de patru zile, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Kurban Bayram (sărbătoarea sacrificiului). Cunoscut în tradiţia islamică şi ca sărbătoarea Sacrificiului, Kurban Bayramul este marcat în luna Zilhigge, ultima din calendarul islamic.
Aceasta mare sărbătoare comemorează, anual, gestul religios al Profetului Ibrahim, care a vrut sa-şi sacrifice fiul ca semn al dragostei faţa de Allah.
Astfel că, ziua debutează la geamie cu tradiţionala slujbă specifică acestei sărbători la care participă numai bărbaţii. Odată slujba terminată, se face şi urarea specifică „Kurban Bayram kayirli bolsin”.
Ziua continuă apoi, cu mersul la cimitir, unde musulmanii îşi cinstesc morţii, şi cu sacrificarea unui animal, element specific, de asemenea, sărbătorii de Kurban Bayram, copiii merg din casă în casă cu colindul, în timp ce gospodinele prepară mâncărurile tradiţionale din animalul proaspăt sacrificat.
Copiii umblă din casă în casă, urând „Un Bayram fericit!” şi sărutând mâna celor în vârstă, colindul fiindu-le răsplătit cu dulciuri, nelipsite fiind, şi de această dată, baclavalele pregătite de gospodinele tătăroaice.
O altă latură importantă şi unul din cei cinci stâlpi ai credinţei islamice o constituie pelerinajul la Mecca, denumită Hac sau Haj. Anual, în perioada peremergătoare Kurban Bayramulului musulmanii din întreaga lume efectueaza pelerinajul Hajj.
Hajj, sau pelerinaj, cum este denumit în limba arabă, este o procesiune religioasă anuală a musulmanilor spre Mecca, cel mai sfânt oraş al Islamului, precum şi o obligaţie religioasă pentru toţi credincioşii acestei religii monoteiste. Conform perceptelor Islamului, orice musulman care are posibilitate financiară şi o bună stare de sănătate este obligat să efectueze măcar o dată în viaţă pelerinajul ritual la Mecca, sau mai bine spus, la Al-Ka’ba, o construţie aproape cubică , despre care tradiţia islamică spune că a fost construită de Adam şi reconstruită mai târziu de către Abraham (ar.: Ibrahim) împreună cu fiul său, Ismail. Aceastã tradiţie a apărut în anul al doilea al erei İslamului (623), marcatã de exilul Profetului de la Mecca la Medina, numitã hijra(Hegira) – 622. Pelerinii oferă ofranda lor în Valea Mina, pe timpul efectuãrii Marelui Pelerinaj (Hajj), pelerinaj la Mecca, Medina, pe muntele Arafat şi în alte locuri sfinte de rezonanţã pentru cultul İslamic. Ei refac în aceastã lună sfântă drumul iniţiatic, religios al Profetului Mohammad. La sfârşitul întregii procesiuni, pelerinii îşi rad părul din cap şi fiecare dintre ei sacrifică ritual un animal, de regulă o oaie sau o capră, după care urmează celebrarea sărbătorii Eid al-Adha(Sărbătoarea Kurban Bayram)
De Kurban Bayram potrivit tradiţiei islamice, credincioşii au obligaţia ca în această perioadă să sacrifice un batal, o oaie sau o vită. Sacrificiul constă în tăierea unui animal în zilele de sărbătoare a ofrandei, cu intenţia de respectare a cultului, pentru apropierea de Allah. Persoana pentru care pomana în timpul Ramazanului e o cerinţă şi sacrificiul e o cerinţă. E o cerinţă pentru fiecare musulman care are o avere, e liber, are domiciliul stabil. Sacrificarea se face pentru însăşi persoana respectivă. Odată cu primele picături de sânge care se scurg din kurban-ul făcut cu voia lui Allah şi cu o intenţie curată, se declară iertare păcatelor credinciosului care respectă acest ritual. Timpul pentru sacrificare poate fi prima, a doua sau a treia zi a Sărbătorii Kurban Bayram. Cel mai bine este, ca sacrificiul să se facă în prima zi de sărbătoare. Animalul care urmează a să fie sacrificat este aşezat culcat legat de picioare si orientat spre Kaaba, dupa care se rosteşte rugăciunea. Cel mai bine este ca animalul de sacrificat să fie tăiat personal. Dacă persoana în cauză nu este în stare să aducă la îndeplinire sacrificiul, trebuie să facă în aşa fel încăt să împuternicescă un musulman, care să aducă la îndeplinire ritualul. Carnea astfel obţinută de la animalul sacrificat se împarte în trei părţi, astfel: prima parte va fi consumată de familia sa; a doua parte este dăruită prietenilor şi cunoscuţilor, iar a treia parte se dă ca pomană persoanelor cu posibilităţi materiale reduse.
Tot cu prilejul acestei sărbători, musulmanii trebuie să se împace, se fie uniţi şi să se gândească la cei săraci, la cei flămânzi, la cei care au nevoie de ajutor.
Distracţie, gastronomie şi multe pogăciţe la Festivalul de la Chitighaz
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
31 august 2017, 18:36 / actualizat: 1 septembrie 2017, 8:38
Recent primarul localităţii Chitighaz, Maria Gyuricska Kalcsó, a invitat sătenii şi prietenii din satele şi oraşele înfrăţite cu localitatea bichişeană, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Pogăciţelor, să retrăiască atmosfera tipică de sărbătoare a satului construit în jurul acestui simbol, care este la Chitighaz „Pogăciţa”.
Un miros îmbietor de pogăcele proaspete a cuprins sala mare a Casei de Cultură din Chitighaz, unde expoziţia de pogăciţe a cuprins tot felul de figurine din aluat, sărăţele, pogăcele, căsuţe sculptate din aluat, după reţete cunoscute şi mai puţin cunoscute. Aici s-a deschis expoziţia-concurs de „Cea mai gustoasă pogăciţă” şi concursul de sculptat în aluat, fiind prezentate cele mai vechi reţete de pogăciţe, dar şi reţete noi şi gustoase cu tot felul de ingrediente moderne. Tot aici a fost vernisată şi expoziţia de pictură şi desen a tinerei profesoare Andreea Ardelean din Chitighaz şi o expoziţie de fotografie a tânărului Gheorghe Ardelean din localitate.
La deschiderea festivă a evenimentului au fost de faţă şi preoţii localităţii, catolic şi ortodox, pentru a sfinţi pâinea nouă. După muzica Fanfarei Bisericii Baptiste din Chitighaz, s-a dat startul concursului de gătit şi bineînţeles distracţiei cu muzică şi dansuri populare. Delegaţii oraşelor înfrăţite, în frunte cu primarii acestora, de la Bistriţa, Chişineu-Criş şi Socodor, au susţinut festivalul atât prin prezenţă, cât şi prin prestanţa dansatorilor care i-au însoţit în Ungaria: Ansamblul „Doina Someşană” de la Bistriţa şi Formaţia de dansuri populare din Chişineu-Criş. La eveniment a onorat cu prezenţa şi Gabriel Kohn, reprezentantul Ambasadei României la Budapesta.
Într-o atmosferă tradiţională de dans, cântec şi voie bună, s-a încins în mijlocul parcului şi o horă românească. Evenimentul a adunat în cele două zile de desfăşurare un numeros public care a venit atât să ia parte la programe, cât şi să guste din produsele de panificaţie realizate de către gospodinele satului, sau din ceaunele şi grătarele gustoase în care s-a gătit două zile la rând. La festivalul de anul acesta am descoperit că nu doar doamnele au făcut pogăciţe, ci şi domnii au adus în concurs pogăciţe, dovedindu-se uneori chiar mai talentaţi decât concurentele lor.
Atmosfera de festival a fost întregită de ateliere şi expoziţii, de programul tinerilor dansatori ai ansamblului Şcolii de artă „Kaláris” din localitate, a copiilor de la grădiniţele din sat şi de la şcoala românească, iar concertele pentru marele public au adunat foarte mulţi fani ai muzicii uşoare şi populare maghiare.
Cu toate că acest festival al localităţii este mai mult un festival maghiar, organizatorii au reuşit să încânte sătenii cu câte puţin din tradiţiile, cultura şi gastronomia românească.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.
(varianta audio a rubricii)
Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.
Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.
Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.
A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.
În Oltenia este însă funcţională şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei trece repede!
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
La sfârșitul săptămânii trecute, pe 11–12 august, localitatea Micherechi a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a zilei satului intitulată „Festivalul Castraveților”, eveniment care îşi are denumirea de la îndeletnicirea majorităţii localnicilor, şi anume cultivarea castraveţilor, lucru care i-a făcut cunoscuți atât în țară, cât și peste hotare. Pentru a împăca pe toată lumea şi toate generaţiile, Consiliul Local și Primăria au organizat un program pe toate gusturile.
Ediţia din acest an a zilelor satului Micherechi a fost una aparte, datorită faptului că se împlinesc 70 de ani de la înființarea Ansamblului de dansuri populare românești în localitate, evenimentul aniversar fiind marcat la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău” din localitate, în prezența doamnei primar Margareta Tat, a PS Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria și a altor invitați, prin festivitatea de dezvelire a trei plăci comemorative, dedicate lui Gheorghe Nistor (1922–1987), dansator şi membru fondator al Ansamblului de dansuri populare din Micherechi, Teodor Covaci (1925–1987), instrumentist la vioară și maestru al muzicii populare românești, și o placă pentru Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor, la aniversarea a 70 de ani de activitate neîncetată.
În deschiderea manifestărilor au luat cuvântul primarul Margareta Tat, care a vorbit despre semnificația zilei, iar Tolnai Péter, vicepreședintele Consiliului Județean Bichiș și-a exprimat bucuria de a putea lua parte la acest eveniment major în viața comunei Micherechi și i-a felicitat pe organizatori. La deschiderea Festivalului, alături de cei menționați anterior, s-au mai adăugat și alți conducători ai comunității românești din Ungaria: PS Episcop Siluan, Gabriel Kohn, reprezentantul Ambasadei României de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, și alți reprezentanți de instituții din Micherechi, Jula, Chitighaz și Aletea.
În cele două zile ale festivalului, au fost oferite programe artistice de către de copiii de la Grădiniţa şi Şcoala Generală din Micherechi, de artişti locali, dar şi de ansambluri de păstrare a tradițiilor românești din Ungaria. Programul cultural al primei zile a fost susținut de Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor Populare „Gheorghe Nistor”, format din tineri şi talentaţi dansatori din Micherechi, Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor din Ungaria format din tinerii dansatori ai Centrului de Documentare al AȚRU, Ansamblul de Păstrarea a Tradițiilor din Aletea și numeroase formaţii şi interpreţi din România şi Ungaria, care au încercat de-a lungul celor două zile ale festivalului să fie pe gustul tuturor participanţilor şi să aducă în sufletele lor multă bucurie.
Programul cultural artistic al celor două zile a fost împărțit pe etnii, în cele două seri ale festivalului având loc și recitaluri pop maghiare. Atmosfera cea mai încinsă a evenimentului a fost în cea de-a doua zi, la prânz, când s-a încheiat concursul de gătit în aer liber, jurizat de bucătari profesioniști, iar participanții s-au putut înfrupta din gulașul gustos gătit în mai multe ceaune. Încălziţi şi sătui, micherechenii au fost chemaţi apoi la dans şi la cântec de către interpreta Lorenna și apoi, noaptea târziu, de către DJ Sebi.
Nu au lipsit de la festival premiile pentru sătenii care anul acesta și-au serbat nunta de argint și cea de aur.
Suntem însă nevoiţi să remarcăm un lucru care nu ne-a prea plăcut: nu este singurul an în care au lipsit total castraveții și, în afară de cetățenii implicați în organizarea evenimentului, anul acesta s-a putut observa un dezinteres destul de mare din partea localnicilor pentru care, de altfel, se organizează aceste zile de sărbătoare.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Ascultaţi Radio România Regional, emisiunea Galeria interpreţilor de muzică populară! Sunt Gabriela Rusu-Păsărin şi vă propun o jumătate de oră de confesiuni alternate cu muzica Lăutarilor din Chişinău pentru a afla detaliile unui destin exemplar: cel al maestrului Nicolae Botgros, originar din românitatea de peste Prut.
Maestrul Nicolae Botgros este numele mit care uneşte gândurile românilor aflaţi de o parte şi de alta a Prutului. Este cel care a înnobilat noţiunea de lăutar conferindu-i accepţiunea elitistă de performer nativ al muzicii tradiţionale. Sub bagheta sa, Orchestra Naţională de Muzică Populară “Lăutarii din Chişinău” a purtat cu mândrie în lume repertoriul care defineşte fiinţa noastră naţională.
Când vorbeşte maestrul Nicolae Botgros, par a se opri din lungul lor drum pe cer păsările care mai apoi îşi vor topi cântecul pe strunele viorii maestrului. Iar Prutul se face liant al sentimentelor nobile de apartenenţă la o cultură majoră, cea românească. Familist convins a reunit în scenă pe toţi membrii familiei sale, dovedind că dragostea are, înainte de toate, valenţele nobile ale ataşamentului susţinut de talent şi har şi că uneori părinţii pot dărui din harul lor copiilor. Ediţia de acum a emisiunii Galeria interpreţilor de muzică popularăeste dedicată acestei personalităţi musicale complexe care face cinste neamului românesc: Nicolae Botgros.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
„O femeie care umblă cu ploile”, definire surprinsă de Adrian Fochi[1] în chestionarele sale, paparuda este considerată zeiţă pluviometrică invocată pentru a restabili normalitatea în perioadele de secetă. S-a practicat fie la echinocţiul de primăvară, fie în a treia joi după Paşti, fie, recent, de câte ori în timp de vară este secetă, mai ales în lunile iulie şi august. Paparuda se numeşte deopotrivă obiceiul, persoana, actantul principal, sărbătoarea şi cămaşa de boz specifică pentru acest obicei.
(varianta audio a rubricii)
În constituirea cetei funcţionează şi azi rigoarea ca membrii ei să fie „curaţi la suflet”, de aceea fetele şi băieţii erau selectaţi, dar conduşi de una sau două femei bătrâne care primeau darurile.
Ceremonialul complet este trisecvenţial: constituirea cetei (de obicei lângă o apă curgătoare sau fântână pentru a prelua prin transfer semantic semnificaţia primordială), călătorirea paparudei de la apă la casele oamenilor pentru a invoca prin recitativ ploaia şi pentru a dansa, udarea Paparudei şi a cetei sale şi primirea darului şi spargerea cetei (moartea şi ritul funerar).
Secvenţa centrală, dansul paparudei şi al cetei este cel ce a rezistat cel mai bine în timp, iar moartea rituală (având ca momente dezbrăcarea cămeşei de boz şi a măştii, aruncarea ei pe apă, scalda rituală a membrilor cetei şi ospăţul funerar) este rar întâlnită în derularea obiceiului. Costumul de boji era confecţionat din cămeşi de boji legaţi „cu vârfurile în jos ca să se scurgă apa”[2] şi „frunze şi pe cap […] mascaţi cu verdeaţă ca o brezaie”. Paparudele cântau pe uliţă, oamenii ieşeau la poartă şi le udau, apoi le dădeau alimente şi bani. Primeau pâine, brânză, ouă, o strachină de mălai, de făină şi bani, pe care paparudele îi puneau în căldăruşele cu care umblau.
În judeţul Vâlcea paparuda se cânta astfel:
Paparudă-rudă,
Vino de mă udă
Cu găleata-leata
Peste toată ceata.
Udă-le, udă-le,
Paparudele,
De joi până joi
Patruzeci de ploi,
De marţi până marţi
Niciodată să nu mai staţi.
Cine-o da cu ciuru,
Să-i umple pătulu,
Boabele ca nucile,
Drugile ca furcile.
În judeţul Gorj finalul textului aduce o notă de umor:
Credincioşii ortodocşi români din Jula au demonstrat pe15 august,cum o simplă zi de marţi se poate transforma într-o zi de sărbătoare aleasă. În jur de 200 de români din Jula şi împrejurimi, de la Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă și Bichişciaba, alături de credincioși din Oradea şi Arad, au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în catedrala Sân’ Nicoară de pr. VasileSabău din Oradea, pr. Teodor Marc (paroh la Jula-Mare) şi pr. Petru Puşcaş (paroh la Jula-Mică). Credincioşii au fost chemaţi la această aleasă sărbătoare în mod special şi de către credincioasa Maria Marc, mama preotului paroh din Jula, care a considerat că ziua de Sântă-Măria Mare este o bună ocazie pentru ca românii dintr-o parte şi alta a graniţei româno-maghiare să se întâlnească, să sărbătorească împreună şi să se bucure unii de alţii. În cadrul Sfintei Liturghii, interpreți din Oradea și Arad au cântat pricesne şi cântări bisericeşti.
A consemnat: Eva Iova, redactor-șef Foaia românească
Foto: Szél Zsolt
Interlocutori:Maria Marc (Jula), pr. Vasile Sabău (Oradea), Luca Bondar (Oradea), Maria Ardelean Paksi (Jula), Eva Sabău Pătcaş (profesoară Jula)
Reporter: Iulia Kaupert, redactor, emisiunea O voce românească, MTVA
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Delicioasele produse de patiserie şi dulciurile specifice tătăreşti, au fost pregătite cu multă măiestrie de Narciz Amza, Refi Nirvana şi Eden, Suzan Bacâ, Murad Erol, Enise Baci, Ghiulserin Sali, Feuzi şi Sinan Ismail.
Cum sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva e ţinută mai ales de ciobani, tot ei sunt cei ce pot spune în această zi cum va fi iarna. Ies în dimineaţa sărbătorii la locul unde dorm oile şi dacă le găsesc grămadă (ca oile!) iarna va fi grea, dacă stau împrăştiate, iarna va fi mai blândă. De unde vorba: nu-i bine să stai grămadă, ca oile, e semn de vreme rea. Cum calendarul ţăranului avea doar două anotimpuri, vară şi iarnă, de Sfânta Cuvioasă Paraschiva se credea că se-ngroapă vara. De Vinerea Mare „îşi cumpără şi soarele cojoc”. Semn c-a fost la iarmaroc.
