Ziua limbii tătare – 5 Mai

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 mai 2017, 10:44

În fiecare an, în data de 5 mai, tătarii din România sărbătoresc “Ziua limbii tătare”, în urma unui demers parlamentar, al fostului deputat tătar Aledin Amet, în anul 2010 a fost adoptată Legea nr. 256/2010 privind instituirea “Zilei limbii tătare”. Data de 5 mai a devenit, aşadar, în mod oficial, o sărbătoare, promovându-se, şi în acest fel, reperele spirituale ale comunităţii tătare din România. Limba maternă înseamnă, indiscutabil, un mod consistent de a asigura continuitatea, inclusiv în domeniul creaţiei.

Ziua de 5 mai 1985 rămâne una de referinţă, marcând punerea bazei unui alfabet în care s-au publicat din acel moment, revistele în limba tătară din România, iniţiatorii acestui demers istoric, au fost cinci profesori, redactori ai revistei de cultură “Renkler”(Culori). Astfel 5 mai, este deci, ziua în care s-a născut limba tătară cu caractere dobrogene.

Etnia tătară din România este recunoscătoare statului român şi tuturor celor care au susţinut un astfel de demers legislativ, cu referire exclusivă la o comunitate de tătari, deoarece o zi dedicată limbii materne a unei etnii nu există în alte ţări.

Mesajul domnului Aledin Amet, secretar de stat, Şeful Departamentului pentru Relaţii Interetnice cu prilejul „Zilei limbii tătare-5 mai”: “Ziua de 5 mai este o zi de mare sărbătoare pentru întreaga comunitate tătară din România. Ca reprezentant al acestei minorităţi, am militat pentru recunoaşterea limbii tătare, iar eforturile mi-au fost răsplătite odată cu adoptarea Legii nr. 256/2010, lege prin care ziua de 5 mai este marcată oficial în România ca Ziua Limbii Tătare.  Obiceiurile şi tradiţiile se păstrează şi se transmit, însă limba maternă se poate pierde uşor, dacă nu este învăţată şi vorbită în familie. Consider că misiunea noastră, a tuturor celor ce aparţinem unei minorităţi naţionale, este aceea de a păstra nealterată limba maternă şi de o transmite mai departe din generaţie în generaţie.”

Potrivit comunicatului de presă transmis de UDTTMR, cu prilejul acestei sărbători, prin organizaţia Constanţa organizează vineri, 5 mai 2017, un eveniment cultural dedicat Zilei Limbii Tatare. În cadrul manifestării elevi de la Şcoala Comunitară a UDTTMR vor recita poezii în limba tătară. Nu vor lipsi nici muzica şi dansurile tradiţionale tătăreşti. Evenimente dedicate zilei de 5 mai-Ziua Limbii Tatare se vor organiza la sfârşitul acestei săptămâni şi la nivelul altor organizaţii locale ale UDTTMR.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Concurs de povestire și desen cu peste o sută de copii români

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 mai 2017, 10:37

La Bichișciaba a avut loc vineri, 28 aprilie, tradiţionalul concurs naţional de povestire românească din Ungaria, organizat de Autoguvernarea Românească din Bichișciaba, concurs care de anul acesta poartă numele lui Gheorghe Gros, inițiatorul evenimentului, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Domnul Gros a trecut la cele veșnice în urmă cu doi ani.

Acțiunea s-a desfăşurat la Casa de Poveşti din Bichișciaba, cu participarea a peste o sută de elevi din clasele I–VIII de la şcolile generale din Ungaria în care se predă limba română. De asemenea, au participat la eveniment şi numeroşi adulți, părinți și cadre didactice.

Concursul, ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție, are drept scop dezvoltarea imaginației și memoriei copiilor, demonstrarea capacității de improvizație, a spontaneității, precum și exersarea vorbirii libere în limba maternă în fața publicului. Casa de Povești din Bichișciaba îi întâmpină întotdeauna pe micii povestitori cu săli pline de personaje din poveste.

Anul acesta un lucru deosebit de atrăgător pentru ei a fost colțul de creație organizat special pentru elevii îndemânatici. Totodată concursul a avut și o secție de desen, pentru a stimula imaginația micilor artiști, elevii talentați la această disciplină pregătindu-se cu imagini de poveste, cele mari reușite fiind premiate la final. Pentru concursul de povestire copiii au fost împărţiţi pe mai multe categorii, în funcție de vârstă și de școlile de unde au venit, la fiecare categorie fiind un juriu compus din câte trei membri. Elevii au interpretat poveşti atât din literatura română, cât şi din poveştile povestitorilor români din Ungaria.

De remarcat că anul acesta concursul de povestire românească, organizat pentru prima dată în anul 1993, a avut cadouri pentru 5 premii la fiecare categorie, iar în funcție de punctele obținute de către elevi, școlile cu cele mai multe puncte au avut posibilitatea să câștige câte un laptop din cele trei oferite de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea Românească din Bichişciaba şi al treilea, în comun, de către Autoguvernările Româneşti din Chitighaz şi Bedeu.

La eveniment au participat lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, ai diferitelor autoguvernări şi organizaţii româneşti, directori de şcoli şi cadre didactice care au însoțit concurenții, dar și foarte mulți părinți.

A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească

Foto: Foaia românească

Reporter: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română /

Interlocutori: Teodor Iuhas, președintele Autoguvernării Românești din Bichișciaba, Anamaria Brad Sarca, referent de  naţionalitate română la Oficiul pentru Învăţământ din cadrul Ministerului Resurselor Umane din  Budapesta, Livia Stăvaru, profesoară la Școala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii Sebastian Iuhas și Ruben Martin

De Arminden

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 aprilie 2017, 18:58

Ziua de 1 mai este zi de sărbătoare deplină în Florarul aşteptat.

Etimologia cuvântului aminteşte de proorocul Ieremia, Ermin-den, adică ziua lui Ieremia. Este şi sărbătoare populară cu semnificaţie apotropaică şi fertilizatoare.

(varianta audio a rubricii)

Arminden este şi un zeu al vegetaţiei celebrat în această zi. Elementul esenţial, substrat ritual este ramura verde sub forma prăjinii. Maialul este confecţionat din brad curăţat de ramuri până spre vârf şi încrustat cu motive romboidale.

În partea de sud a ţării, ca semnificaţie agrară, în vârf se leagă spice de grâu.

În Gorj, de Armindeni, la poarta casei se pun ramuri de gorun şi leuştean.

Folcloristul Florea Marian preciza semnificaţia agrară a armindenului: se lăsa dinaintea casei până pica singur sau până la măcinarea primului bob de grâu nou. Din maial se făcea foc şi se cocea pâine, din care mâncau toţi membrii familiei pentru a fi sănătoşi şi norocoşi.

De Armindeni ramura verde şi pelinul sunt reperele esenţiale Nu orice pelin însă, ci acela care a fost descântat la Sfântul Gheorghe, împreună cu leuşteanul şi bozul.

În zona Olteniei pelinul nu lipseşte din ritualul descântecelor de deochi de pocitură. Textul descântecului este o dovadă:

Păsărică albă

Cu aripa dalbă,

Din piatră ai crescut,

Cu norii te-ai bătut,

Trei izvoare din tine au iscat:

Unul de lapte,

Unul de vin,

Şi altul de pelin.

Cel ce a băut laptele s-a săturat.

Cel ce a băut vinul s-a-mbătat.

Iar cel ce a băut pelinul a crăpat.

Aşa să piară pocitura.

Urâtura.

Într-un ritual reperabil şi azi în Oltenia descântătoarea, adesea dezbrăcată şi despletită era însoţită de o altă femeie care juca rolul pelinului:

– Bună seara, Pelin Mare

Domn Mare!

– Mulţumim Dumitale!

Şezi!

– N-am să şed!

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi!

Ziua de Armindeni este zi de mare sărbătoare în calendarul popular. Se fac petreceri la iarbă verde, se bea vin pelinat şi se mănâncă miel. Toate reprezintă semnificaţii ale primăverii, ale înnoirii timpului.

Vinul se bea cu bucurie, ca să fie oamenii veseli toată vara (când se munceşte), să fie sănătoşi (roşii în obraz ca vinul de Armindeni) şi să fie feriţi de rele.

Se mai crede că de Armindeni se bea mărţişorul, ţinut de la 1 martie la gât. Orice despărţire se-nsoţeşte cu bucurie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

„Doamnele au vreme…” – la Festivalul Internațional al Cărții de la Budapesta

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 aprilie 2017, 22:01

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional al Cărţii de la Budapesta s-a desfăşurat între 20 şi 23 aprilie la centrul expozițional Millenaris din capitala maghiară. Institutul Cultural Român din Budapesta s-a alăturat Ministerului Culturii din România, organizatorul standului oficial al României, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane. Şi Editura Universităţii de Vest din Timişoara a participat la eveniment, iar cel mai important moment din punctul de vedere al comunității românești din Ungaria a fost lansarea volumului „Doamnele au vreme…” în care putem citi povestirile a şapte românce din Ungaria despre viețile lor, despre familiile și satele lor, oferind o imagine complexă și nuanțată a memoriei propriei comunități și o mărturie fidelă despre limba română vorbită aici la începutul secolului al XXI-lea. Cercetările au fost efectuate între 2006 și 2017 de către șapte autoare, Mihaela Bucin, Oana Florea, Otilia Hedeșan, Florentina Leucuția, Nicoleta Mușat, Corina Popa și Monica Vlad, iar interlocutoarele lor au fost Ana Bocsor, Florica Godja, Vioara Oroian, Ana Petrușan, Maria Pilan Kalcsó, Florica Santău și Eva Sava. Confesiunile consemnate în această carte le solidarizează pe autoare și pe povestitoare lor, care au străbătut împreună, cu încredere reciprocă și răbdare, drumul anevoios al rememorării. „Doamnele au vreme…” a devenit, astfel, o formulă a solidarității coproductive a acestor texte, în care, de altfel, în mod deliberat, vocile povestitoarelor alternează cu cele ale autoarelor. Dintre cele şapte autoare au fost prezente la Budapesta cinci. Prorectorul Universităţii de Vest din Timișoara, dr. Otilia Hedeşan, una dintre coordonatoarele volumului, ne dezvăluie care sunt argumentele domniei sale pentru editarea acestui volum…

Cealaltă coordonatoare a volumului, dr. Mihaela Bucin, şefa catedrei de română din Seghedin, a fost prima care a efectuat cercetări în teren în urmă cu mai bine de 20 de ani la Chitighaz, în familia Floricăi şi a lui Gheorghe Santău. Ea ne destăinuie cum își amintește de începuturi.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

Paştele Blajinilor sau Paştele rahmanilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 aprilie 2017, 05:00

Este o secvenţă dintr-un complex de rituri şi practici cu tentă etnografică şi reminiscenţe folclorice.

În prima zi de luni după Duminica Tomii, ştiută şi drept „lunea morţilor” se fac pomeni pascale. Femeile merg la biserică şi duc mâncare şi băutură. În trecutul îndepărtat nu se împărţea vin, azi rânduielile s-au mai schimbat. Femeile care au dus pomana la biserică aşază masa lângă mormânt şi invită şi preotul. Alte femei în această zi „se plâng” peste mormânt şi fac pomana pascală acasă. Se crede că din mâncarea dată în această zi se înfruptă cei ce au avut parte de moarte năprasnică: prin înec, omor, spânzurare.

(varianta audio a rubricii)

Pentru ca să afle că e Paştele lor, al Blajinilor, femeile dau pe apă coji de ouă roşii. În chestionarele lui Nicolae Densuşianu sunt consemnate chiar cuvintele spuse în momentul în care se dau pe apă cojile: „mergeţi, pe apă până la blajini, ca să ştie că noi am avut paştele” sau „bucuraţi-vă blajini, că nu-i departe paştele vostru”. Iar blajinii zic: „bre, oamenii din sus au ţinut Paştele. Hai să le ţinem şi noi”.

De Paştele blajinilor se mănâncă de sec, pentru că, se spune, şi ei au ţinut post în ziua Paştelui nostru.

Sărbătoarea se respectă pentru a nu avea dureri de picioare şi de mâini, mai ales că de-acum încep muncile la câmp şi ţin până se lasă bruma, în brumărel.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Valeriu Ciurea (fotografii din campania de cercetare din jud. Olt, 2011)

Musulmanii din România celebrează Noaptea Sfântă de Miraç

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 aprilie 2017, 22:35

În data de 23.04.2017, musulmanii celebrează Noaptea Sfântă de Miraç(Miraç Kandili)-noaptea ascensiunii spirituale, al călătoriei nocturne.

Nopţile sfinte din calendarul musulman au primit denumirea Kandil (Luminate) în timpul Sultanului Selim al II-lea (secolul al XVI-lea), când acesta a statuat iluminarea minaretelor moscheilor cu lumânări pentru a vesti credincioşilor caracterul sfânt al acestora.

Deoarece acest calendar este calculat în raport cu mişcarea de revoluţie a Lunii în jurul Pământului datele de celebrare a nopţilor de Kandil diferă anual în raport cu lunile din calendarul gregorian.

Miraç, în limba arabă, limbă a religiei islamice, are sens de treaptă, de înălţare, de ascesnsiune. În cheie religioasă Miraç este călătoria nocturnă a Profetului Mahomed, înălţarea în ceruri şi primirea lui de către Allah. Miracolul Miracolului a survenit în a 27-a noapte a lunii Recep, înainte cu un an de la fuga-exil, emigrarea de la (hicret) a Profetului de la Mecca la Medina, 16 iulie 622 an ce marchează debutul erei islamice.

Miraç semnifică înălţarea la ceruri în locuri neştiute şi nevăzute de profani, ieşire din spaţiul şi timpul lumesc. Acolo în ceruri Profetul a observat lurcuri, care nu se văd cu ochi omeneşti, a văzut nenumăraţi îngeri la care nu ajungi cu puteri omeneşti, a trăit surpirnzătoare apariţii spirituale. Miraç-ul, minune divină ne-a adus, nouă musulmanilor, reguli şi principii de bază ale vieţii cotidiene, precum:

1. a) O responsabilitate atât cât poate duce fiecare membru al comunităţii şi comunitatea în ansamblu, adică nimeni să nu fie împovărat cu o povară pe care nu o poate duce.
2. b) Toţi cei care au păcătuit vor fie iertaţi cu excepţia celor care nu recunosc Unicitatea lui Allah.
3. c) Cele cinci rugăciuni zilnice (namaz) ce permit drept credinciosului să se înalţe prin sentiment şi spirit în apropierea lui Allah, să stea alături de El, să fie lângă El. Rugăciunea (namaz) este vestea bună, este sămânţa şi izvorul liniştii interioare a musulmanului.

Miracolul Miraç are două etape succesive İsra şi Miraç-ul propriu zis. İsra semnifică aducerea, prin voia lui Allah, a Pofetului de la Mescid-i Haram la Mescid-i Al Aqsa din İerusalim.

Mescid-i Al Haram este cunoscută în islamologie ca moscheea „oprită” , pentru că în curtea ei sunt interzise lupta, vânatul, tăiatul pomilor şi al ierbii. Mescid-i Al Aqsa e cunoscută ca moscheea „cea mai îndepărtată”, pentru că în timpul Profetului Mahomed, iniţial, İerusalimul a fost pentru musulmani direcţia, punctul, prima qıbla din 622 până în februarie 624-spre care erau îndreptate rugăciunile.

Miraç este prilej de adorare şi venerare a lui Allah, de rugăciuni şi imbold pentru fapte bune.

În lăcaşele de cult musulmane din judeţul Constanţa vor fi oficiate slujbe religioase, duminică pe 23 aprilie 2017.

Bibliografie selectivă: Nuredin Ibram. Comunitatea musulmană din Dobrogea. Pagini de cultură şi civilizaţie. Constanţa, Edit. ExPonto, 2011.

Ghiulşen Ismail-Iusuf, Radio România Constanța

Duminica Tomii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 aprilie 2017, 05:00

Paştele, marea sărbătoare a creştinităţii este un scenariu ritual de înnoire anuală a lumii deschis de Duminica Floriilor şi închis de Duminica Tomii. Este de fapt reducţia simbolică anului, 12 zile, cât 12 luni, fiecare zi o sărbătoare. Duminica Tomii este ziua în care Iisus Hristos s-a arătat Apostolului Toma, cel ce s-a îndoit de învierea sa, până ce nu i-a pus degetul pe semnul cuielor şi până nu i-a pus mâna pe coastă.

(varianta audio a rubricii)

Cei ce au fost în noaptea de Paşte să împartă pentru morţi, în Duminica Tomii se duc din nou la biserică tot cu coşuri ca să „sloboadă” Paştele. Apoi se aşază masa în curtea bisericii şi sunt chemaţi toţi trecătorii.

La Roşia de Amaradia în Gorj e o zi mare: se arată zestrea fetelor. Se pun pe culme covoarele, velinţele spre a se arăta măiestria şi bogăţia tinerelor. Se merge în peţit. Pe vremuri, se mergea. Chiar dacă ştia fata doar din auzite, băiatul mergea cu părinţii în peţit. Ce o fi să fie, în frunte ţi-e scris şi în Duminica Tomii promis. Din această zi se poartă în sân busuioc, ca să aducă noroc şi căsătorie. De unde şi zicala: A trage unul la altul, cum trage dragostea la busuioc.

Din Duminica Tomii este dezlegare la dragoste şi la nunţi în ploaia de flori a primăverii.

O mare sărbătoare, cu flori de primăvară, se organizează în spaţiul Olteniei la Ponoarele în Mehedinţi: sărbătoarea liliacului. Este o sărbătoare atestată la 1877, pentru că de aici din Ponoarele erau originari mulţi purtători de steaguri şi întorşi acasă se reuneau în pădurea liliacului pentru a povesti.

Este o sărbătoare care a rivalizat ca amplitudine şi atractivitate cu Tînjeaua din Ardeal sau Hora de la Prislop. 30-40000 de vizitatori se-ndreaptă spre Cornetul cu liliac din Valea Prislopului. Vestigiile naturale sunt minuni aureolate de legende ale locului. Podul lui Dumnezeu sau Pragul este unic în toată arhitectura naturală a Europei, Câmpurile de la Piezuri te duc la Peştera cu secretele munţilor.

Lacul castic Zaton întins pe şapte hectare poate fi cu apă sau sec, având imagine selenară, iar Stânca Dracului de la Piezuri, o stâncă scrijelată, spune legenda de unghiile diavolului este vestită în Europa. Am regăsit urmele Diavolului şi o legendă asemănătoare în Piazza dei Miracoli la Pisa. Dar frumuseţile de la Ponoare par să întreacă miracolele italiene, pentru că miracolele de la Ponoarele sunt create de natură, spun localnici, de Dumnezeu.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Valeriu Ciurea (fotografii din campania de cercetare din jud. Olt, 2011)

Izvorul Tămăduirii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 aprilie 2017, 19:14

Săptămâna Luminată se caracterizează prin acte de purificare, menite să readucă echilibrul şi armonia. Este săptămâna în care fiecare zi este marcată de o sărbătoare susţinută de interdicţii de lucru şi generatoare de speranţă şi bucurie.

Vineri este Izvorul Tămăduirii, ziua în care se slobod apele. Preoţii ies cu icoanele la câmp. La Amărăştii de Jos (în judeţul Dolj) apa cu puteri tămăduitoare se păstrează cu fir de busuioc la icoană. La Roşia de Amaradia mamele ştiu că în dimineaţa de Izvorul Tămăduirii trebuie să meargă la fântâna şi să ia apă. Va fi bună ca leac de soare sec (dureri de cap).

La Izverna în Mehedinţi există chiar un izvor de apă plată. E ca „iasma”, spun localnicii, îşi păstrează proprietăţile mai mult de un an. Vineri dimineaţa se adună femeile care au apă de dat pentru morţi şi slobod apa. Ritualul impresionează: se pregăteşte o troacă de dovleac, o cruce de ceară, fuior, ouă roşii, flori, un colac mare, o ulcică şi pânză albă. Toate se pun în troacă, se măsoară 40 de vedre trecute prin pânză. Este interzis să se treacă peste apă sau peste punte cât timp se fac aceste pregătiri. Se face slujbă şi apoi troaca este dată pe apă. Cât merge, atâta apă are mortul de băut.

Ce interdicţii sunt pentru această zi de sărbătoare?

Ziua de Izvorul Tămăduirii se respectă cu sfinţenie prin nelucru: nu se ţese, e rău de piatră, nu se deapănă, socotindu-se că aşa cum se învârte vârtelniţa, aşa se învârt vânturile aducătoare de futuni, nu se coase, să nu cadă grindina.

Se crede că în această zi apele sunt sfinţite. Şi cine se spală cu ele se vindecă.

Se aşteaptă Duminica Tomii sau Paştele Mic, zi în care se dă dezlegare la nunţi şi la dragoste. Şi nu întâmplător. După chin şi smerenie vine şi speranţa într-un timp al împlinirii, al dragostei împlinite prin căsătorie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Valeriu Ciurea (fotografii din campania de cercetare din jud. Olt, 2011)

Poveşti româneşti la Micherechi pentru a 15-a oară

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 aprilie 2017, 19:03

Renumitul povestitor al satului Micherechi, Vasile Gurzău, ale cărui poveşti au fost culese, scrise şi editate în volum, s-a născut pe 16 martie 1898. În amintirea lui, conducerea Şcolii generale din Micherechi organizează în fiecare primăvară un concurs de povestire a celor mai talentaţi elevi. În cei 15 ani de când se organizează această întrecere am avut ocazia să cunoaştem numeroşi tineri, care au moştenit un adevărat har al povestirii. Oricare poveste, ori de câte ori o asculţi, reuşeşte să ne facă atractivă de fiecare dată personalitatea originală şi autentică a povestitorului micherechean.

În acest an la concurs s-au înscris 23 de tineri povestitori talentați. Evenimentul a început prin evocarea vieţii şi talentului de povestire a lui Vasile Gurzău de către eleva Debora Puha. Apoi, elevii clasei a 4-a au „încălzit atmosfera” prin prezentarea unei poveşti cu marionete. Concursul a fost deschis de directoarea Ana Benye, care a prezentat şi juriul, cel care avea menirea de a-i alege pe cei mai buni dintre cei buni. Şi de această, preşedinta juriului a fost doamna dr. Maria Gurzău Czeglédi, nepoata povestitorului, directoarea Liceului „N. Bălcescu” din Jula, ajutată de doamnele Anamaria Dulău Cozma, profesoară în pensie, Mariana Negreu Vetró, director al Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU şi Eva Şimon, redactor-şef al revistei „Foaia românească”.

La eveniment a luat parte și consulul general a României la Jula, Florin Trandafir Vasiloni, şi conducerea satului Micherechi, primăriţa Margareta Tat şi viceprimarul Bertold Netea.

La fel ca de fiecare dată, a fost greu pentru juriu să aleagă câştigătorii, deoarece au fost mulţi copii buni la povestit, preşedinta juriului accentuând înainte de premiere următoarele: „Mă bucur nespus de mult că am cunoscut azi 23 de povestitori talentaţi, fiecare vorbind foarte bine şi corect limba română, iar mulţi dintre voi într-adevăr sunteţi înzestraţi cu harul povestirii”, a spus Maria Gurzău Czeglédi, care a atras însă atenţia, atât a elevilor cât şi a profesorilor sau a părinţilor care-i ajută pe copii, asupra alegerii poveştii, ca aceasta să fie potrivită pentru vârsta şi capacităţile copilului.

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea coroanei de flori la placa memorială a povestitorului satului, aflată pe peretele bibliotecii, de către elevii şcolii şi nepoata (Maria Gurzău Czegledi) şi strănepoata (Vera Gurzău Cser) a lui Vasile Gurzău.

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef Foaia românească

Săptămâna Luminată

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 aprilie 2017, 05:00

Săptămâna luminată, prima după Paşti este săptămâna bucuriei întru Învierea Domnului, fiecare zi fiind o sărbătoare şi culminând cu duminica, Duminica Tomii.

(varianta audio a rubricii radiofonice)

Se crede că toată săptămâna, cerul este deschis. Se crede că-i deschis chiar până la Ispas. Cine moare e chiar fericit, merge „drept în Rai”, iar cine moare în ziua de luni după Paşti, zi numită şi Lunea Albă „se duce-n Rai nejudecat”.

Primele trei zile sunt zile de petreceri. Se face ghilişul, se merge la horă, cu goranţii, lăutarii care au fost tocmiţi dinainte şi plătiţi acum în bucate specifice sărbătorilor pascale. Se joacă hora de Paşti, se „urzică” tinerii şi se dau în scârciob şi se prind surate. Însurăţitul şi înfirtăţitul se fac în orice zi a săptămânii până la Izvorul Tămăduirii, vineri.

Marţi este Marţea Dracului sau Oloagele, una din Marţile oprite. Sunt trei, şapte sau nouă marţi după Paşti, când funcţionează interdicţii de muncă pentru a feri sămănăturile de furtuni şi brume şi pentru a invoca sănătatea turmelor şi înmulţirea lor. Bătrânii spun că o respectă pentru că „au pomenit-o ca ruptă din Înviere”.

Este ziua când se merge la biserică şi se fac pomeni pentru morţi.

Se crede că Marţea Albă e zi luminată (a treia de Paşti) şi cel ce va lucra va orbi.

Miercuri după Paşti se ţine pentru boli de picioare, „de dânsele”.

Joia verde sau Joia rea sau Joia Necurată este ziua de joi din Săptămâna Luminată. În Oltenia se ţine şi sărbătoarea dealului, se fac sfeştanii la vie, se sacrifică câte-un berbecel şi se aşteaptă ziua de vineri, Izvorul Tămăduirii. Atunci se slobod apele. Busuiocul, cu funcţie de apărare, trecut prin apa curgătoare se păstrează apoi la icoană. Înainte de răsăritul soarelui se ia apă neîncepută de la fântână spre a se spăla toţi membrii familiei, să le ia „soare-n sac”.

Sâmbătă, Sâmbăta Tomii deschide şirul sâmbetelor interzise, după Paşti, trei, şapte sau nouă. Se dau de pomană pască, ouă roşii şi o lumânare.

Iar duminică este Duminica Tomii. Cei care au împărţit în noaptea de Paşti pentru morţi merg la biserică tot cu coşurile pline de mâncare, ca să sloboade Paştele. Multe biserici din Oltenia au curţile cu masa-ntinsă în această zi, la care sunt chemaţi trecătorii.

Săptămâna Luminată – o săptămână a bucuriei şi împlinirii trăită alături de cei dragi la masa de sărbătoare, moment ce nu se uită tot anul.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

Duminica Paştelor – Învierea Domnului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 aprilie 2017, 21:38

Cristos a înviat!

Adevărat a-nviat!

Acestea sunt formulele de întâmpinare (bineţe) ale bunilor creştini, spuse din Noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului.

(varianta audio a rubricii radiofonice)

În dimineaţa zilei de Duminica Paştelor, se face spălatul ritual cu apa în care s-au pus un ou roşu şi un ban de argint. Se invocă sănătatea şi norocul: cel ce s-a spălat sa fie roşu ca oul de Paşte şi bogat peste an!

Spălatul ritual se face pentru a se curăţa:

De toate făcăturile,

                        De toate aruncăturile,

                        De minciuni şi de urâciuni.

Cine va pune şi o crenguţă de busuioc, va putea spera ca tot anul să fie cinstit, ca busuiocul!

Al doilea gest al dimineţii este ciocnitul oului roşu, numai ou roşu: de va fi alb, zic bătrânele din Mehedinţi va avea bube tot anul, iar oul împistrit, încondeiat e păcat să-l ciocneşti. „Îţi râzi de trudă, de migală, chiar e păcat”.

Cum ciocnim ouăle? În prima zi, cap cu cap, în a doua zi, cap cu dos, în următoarele dos cu dos… Găocile nu-i bine să le arunci în prima zi, îţi arunci norocul!, dar de a doua zi e obligatoriu, pentru că, dacă sunt păstrate, se zice că se ascunde dracul în ele! Şi-apoi să-l ţii pe necuratul în casă! Ducă-se pe pustii! Se dau pe apă, ca să ajungă la Blajini, să fie anunţaţi astfel că a venit Paştele şi peste o săptămână va fi şi Paştele lor, al Blajinilor.

În Oltenia se dau de pomană în prima zi de Paşte ouă roşii, nu la capul mormântului, ci în curtea bisericii.

Ou roşu să fie păstrat în casă, păzeşte de farmece. Dacă până la Ispas face viermi e semn de noroc, dacă seacă e rost de noroc sec!

Este o legendă: diavolul tot întreba de ce se „scriu” ouăle şi de ce sunt colinde? Când ouă nu se vor mai încondeia şi colindele nu se vor cânta, atunci el va împărăţi.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

Copiii români, tătari şi turci se pregătesc de zor pentru venirea Iepuraşului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 aprilie 2017, 21:28

O atmosferă relaxantă şi prietenoasă te întâmpină încă de la intrare în atelierul Recreativ, unde copiii talentaţi de toate vârstele, de toate etniile, cei mici şi cei mai puţin mici pot lucra împreună cu mămica-tăticul-bunica sau bunicul.

În apropierea Sărbătorilor Pascale în atelierul ierpuraşului micii artişti au confecţionat de zor „Pălăria coconaşului”, Domnul „OU” „Felinarul Iepuraşului”, „Oul de Aur” şi „Iepuraşul de Paşte.” Copiii au modelat iepuraşi simpatici şi dulci, din polistiren şi din materiale simple, aceste obiecte mici, trecute prin imaginaţia lor au fost transformate în mici opere de artă.

Am stat de vorbă cu talentaţii artişti care spuneau cu emoţie în glas că ei sunt pregătiţi pentru sărbătoare, deoarece au confecţionat cu multă îndemânare iepuraşul simpatic, oul de aur, dar şi felinarul lui Iepurilă.

Coordonatoarele atelierului de creaţie Aimer Bolat şi Viviana Cristian ne-au dezvăluit câteva aspecte legate de munca în atelier. „Avem ocazia să întâlnim copilaşi deosebiţi care dorec să petreacă timp de calitate. Avem ateliere atât cu părinţii cât şi individual. Copiii care participă la cursurile de artă au vârste cuprinse între 5-12 ani. Trecem prin diferite tehnici de la modelaj la pictură, quiling, pictura pe apă, pictură pe lemn şi material textil. Astfel copiii îşi pot stabili tehnicile care le plac mai mult. Lucrările realizate în cadrul atelierelor sunt prezentate de micii artişti şi la şcoală, iar doamnele educatoare învaţă de la ei unele tehnici, astfel se realizează un feetback continuu. De asemenea, pictura pentru copii este o modalitate foarte bună de exprimare şi de dezvoltare.  La fiecare întalnire din cadrul atelierului copiii sunt provocaţi să-şi folosească şi să-şi dezvolte imaginaţia, spiritul creativ, abilitaţile de comunicare, încrederea, spiritul critic, bunul gust precum şi gândirea logică. Posibilitatea de a lucra în echipă prin efectuarea unor proiecte comune este de asemenea un avantaj esenţial pentru dezvoltarea copilului, de cele mai multe ori între ei formându-se strânse legături de prietenie”, a conchis artistul plastic Aimer Bolat.

Viviana Cristian coordonator atelier de creaţie a subliniat importanţa creativităţii la vârste mici astfel: „Lucrăm cu drag în cadrul atelierelor, copiii sunt drăgălaşi şi ne întămpină cu căldura şi entuziasmul lor încă de la uşă, când apar şi mă întreabă azi ce lucrăm? Nu există limită de durată, tot timpul aducem tehnici noi, la început vin la atelier pentru a-şi dezvolta o pasiune, mai târziu încep să îşi dezvolte imaginaţia şi mai ales creativitatea.”

În cadrul atelierului şi adulţii, alături de copii îşi dezvoltă şi ei creativitatea prin anumite tehnici on stroke, a decupajului de iniţiere pe toate suprafeţele.

În cadrul atelierului viitorii artişti au capacitatea de a se exprima plastic utilizând materiale, instrumente şi tehnici variate, cunosc şi interpretează operele de artă plastică şi decorativă utilizând criteriile valorice proprii în analiza acestora. Şi astfel copiii indiferent de etnie şi religie reînprospătează tradiţiile care competează cultura românească.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Ioana State – gânduri și cântece pentru Noaptea Magică a Învierii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 aprilie 2017, 07:30

Bun găsit iubitorilor de cântec românesc! Sunt Gabriela Rusu-Păsărin și vă propun o ediție specială a emisiunii ”Galeria interpreților de muzică populară” dedicată Sfintelor Sărbători Pascale în dorința de a reconstitui povestea acestor zile mari ale creștinătății.

Ioana State a reunit în cântecele ei imagini de neuitat pentru orice creștin. Interpreta din județul Olt a editat un CD cu melodii ce îmbie la smerenie și credință. Ascultați-le și sufletul va fi astfel pregătit pentru a primi Lumină în Noaptea cea Mare a Învierii Domnului!

(varianta audio a emisiunii)

Sâmbăta Paştelor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 aprilie 2017, 05:00

Noapte-cumpănă între ani întristare şi bucurie, între restrişte şi speranţa reînvierii, sâmbăta Paştelui reuneşte practici şi ritualuri precreştine şi creştine care conferă atribut de noapte magică. Lumina este elementul esenţial al trecerii dintre noaptea Morţii spre Noaptea Mântuirii, iar aprinderea lumânărilor la ceasul-cumpănă, lumină luată de la lumânarea preotului care a slujit înseamnă trimiterea semnului de izbăvire dinspre Lumea Întunericului spre Lumea credincioşilor. În acel moment marcat prin sunetul clopotelor, prin cântarea specifică „Hristos a-nviat din morţi” şi prin luminile care risipesc tristeţea răstignirii pe cruce se dau lumânări aprinse în numele celor ce au murit fără lumânare. Sunt gesturi rituale care împacă lumile. Lumânarea aprinsă în Noaptea Învierii se aduce acasă, se stinge pe pragul de sus al uşii de la intrare şi se păstrează în casă pentru a fi folosită în momentele de furtună (tunete sau fulgere puternice) sau în cele de spaimă nejustificată.

(varianta audio a rubricii)

Femeile duc la morminte coşuri cu alimente rituale din care nu lipsesc ouăle roşii şi cozonacul (în unele zone şi pasca). Ouăle roşii sunt simbolul sângelui Domnului iar forma cozonacului este similară cu cea a sicriului. Se evocă astfel elementele de rit funerar transformate însă după miezul nopţii în alimente specifice mesei de sărbătoare.

Oul este considerat simbol creştin al patimilor lui Iisus. Este însă şi un obiect învestit cu afecţiune, de aceea este dat în dar, iar ciocnitul ouălor este tot gest de afecţiune şi „pe luat”, pentru că bucuria şi sărbătoarea se-mplinesc în comuniune, nu în singurătate.

Oul este şi simbolul universului, simbol străvechi al credinţelor, despre fecunditate. Arhivele etnografice din prima jumătate a secolului XX atestă concepţia milenară a ţăranului român: „pământul e în chipul unui ou; fundul oului este pământul; iar vârful este cerul; el stă pe ape”.

La bucurie excesivă sunt îngăduite şi credinţe cu atribut de singularitate: „Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când”.[1]

Noaptea Învierii este prag între Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, într-un drum imaginar către izbânda luminii.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1] Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 247.

Preșcolarii din Bătania se pregătesc de sărbătorile Pascale

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 aprilie 2017, 19:04

Odată cu apropierea sărbătorilor și preșcolarii de la grădinița „LucianMagdu” din Bătania se pregătesc să întâmpine SfintelePaști. Îninstituția de învățământ din județul Bichiș sunt înscriși 50 de copii, care învață nu numai în limba română, dar și în maghiară și engleză. Copiii sunt în grija a trei educatoare și trei îngrijitoare. Grădinița-model este apreciată nu numai de familiile române, dar și de cele maghiare, care își înscriu aici copiii cu încredere, pentru că climatul este unul foarte plăcut, familial.

Copiii așteaptă cu emoții sosirea iepurașului. Cum este tradiția în Ungaria, băieții luni se duc la stropit, unde în schimbul unei poezioare primesc ouă roșii.

(Interlocutori dr. Mihaela Putin și Adelina Olteanu-Sturza, educatoare)

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

Foto: Adelina Olteanu-Sturza, Grădinița „LucianMagdu” din Bătania

Pesah, sărbătoarea azimilor la evrei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 aprilie 2017, 06:25

Vreme de opt zile, începând din 15 până în data de 22 a lunii Nissan, conform calendarului evreiesc sau 11 – 18 aprilie 2017, conform calendarului gregorian, iudeii celebrează Paștele – Pesah, sărbătoarea azimilor sau sărbătoarea libertății, în amintirea eliberării din robia egipteană și a plecării din Egipt, sub conducerea lui Moise.  Este o sărbătoare religioasă care marchează practic nașterea națiunii evreiești, o sărbătoare de opt zile care începe cu masa de Seder, masa la care se adună rudele și prietenii și unde se reamintește povestea Exodului, ieșirea din Egipt și călătoria prin pustiu a evreilor conduși de Moise, către pământul făgăduit. Această poveste se citește din Haggadah, o culegere de pasaje din Torah și din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt.

(Prof.univ.dr. Corneliu Sabetay, Președintele Comunității evreilor din Oltenia)

La masa de Seder se beau patru pahare de vin și se consumă pâine nedospită – azimă sau Mațah,  ierburi amare – Maror, ouă, carne de miel  – Zeroah, prăjituri din nuci măcinate cu scorțișoară și miere și fructe.

Evreii din Craiova au celebrat prima zi de Pesah la sinagogă, amintind evenimentele petrecute cu peste 3000 de ani în urmă, iar după ceremonialul religios, împreună cu prietenii lor, s-au reunit la masa de Seder.

A consemnat Ludovic Vulea, Radio România Oltenia Craiova

Joia Patimilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 aprilie 2017, 06:12

Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.

Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.

În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.

Este ziua când ne stăpânește gândul pentru cei ce au plecat în Marea Călătorie, într-o Lumea unde va fi fiind:

Multcălătoare

                                    Preatrecătoare.

Gabriela Rusu –Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

Ziua internațională a romilor la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 aprilie 2017, 10:28

Ziua internațională a romilor a fost marcată, la Craiova, de Centrul Regional Sud Vest Oltenia al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” coordonat de domnul Romeo Tiberiade,  în colaborare cu autoritățile locale, Centrul de Cultură a Romilor Craiova, Asociația E.S.O.E.S, Asociația CREDIS  și alte organizații ale romilor printr-o serie de manifestări ce a debutat joi, 6 aprilie, cu o proiecție de film la Liceul de Arte Marin Sorescu și la Școala nr 19 din cartierul Lascăr Catargiu, având ca temă discriminarea sub diferite forme de manifestare și care a continuat pe parcursul următoarelor zile, astfel:

• 7 aprilie – întâlnire cu deținuți ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova, au fost purtate discuții despre importanța Zilei Romilor  iar taraful Shukar Gypsy a susținut un scurt spectacol;
• 7 aprilie – ora 17, la Centrul Multifuncțional Craiova, a avut loc o întâlnire cu tineri romi și neromi sub genericul „Cafea cu Rom”, Corul Liceului de Arte Marin Sorescu din Craiova a susținut un recital urmat de un concert gen teatru-play, muzică clasică și de café-concert cu un cvartet de coarde alcătuit din artiști de etnie romă ai Operei Române din Craiova;
• 8 aprilie – ora 12, în Piața Mihai Viteazu a fost organizată o expoziție de artă fotografică cu lucrări realizate de artiști de etnie romă, temele alese fiind  viața și istoria romilor, de asemenea au fost prezente familii tradiționale ale unor  neamuri de romi: costorari, ursari, aurari, lăutari, lingurari,  care au  prezentat  obiceiuri si meșteșuguri tradiționale  într-un decor autentic, au fost interpretate cântece și dansuri tradiționale;
• 8 aprilie – ora 17, la Filarmonica din Craiova a avut loc un spectacol susținut de Corul Liceului de Arte Marin Sorescu, concert extraordinar  EUROGIPSY VIRTUOS ORCHESTRA, Puiu Bucătaru, Mona Idolu, Katanga, Aurel Pădureanu. Au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai organizațiilor romilor din județele Olteniei, președintele Agenției Naționale pentru Romi, Daniel Rădulescu și Iulian Paraschiv, coordonator regional al Asociației Partida Romilor  „Pro Europa”. Cu această ocazie au fost premiați copii romi, elevi ai școlilor din Oltenia,  care au obținut rezultate deosebite la concursuri și olimpiade
• 8 aprilie – ora 19, la Teatrul Marin Sorescu, a fost prezentat spectacolul Voievodul Țiganilor, operetă în trei acte ce a reunit Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova și l-a avut la conducerea muzicală pe maestrul Alexandru Iosub.

A consemnat Ludovic Vulea, Radio România Oltenia Craiova

Săptămâna Mare. Săptămâna Patimilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 aprilie 2017, 05:00

Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.

(varianta audio a rubricii)

Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.

Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.

Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.

Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.

Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.

Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!

Miercurea Paştelor este ziua cu multe griji. Se strâng ciulini şi boji pentru a avea a doua zi, de Joia Mare, când trebuie să se facă focul pentru întâmpinarea spiritelor celor morţi. La Zătreni în judeţul Vâlcea, învăţătorul Sergiu Popescu povestea cum se pregătea din timp acest moment. Se aduceau resturi vegetale din locuri nemuncite. Focul nu se aprindea cu lemne, ci cu boji, simbol al „străinătăţii”, în accepţiunea de loc neumblat, nemuncit, aşa cum e lumea din care vin spiritele.

Aceste focuri rituale au evidentă funcţie rituală. Ele încălzesc picioarele morţilor şi oalele cu apă şi mâncare puse pe lângă foc, pomană pentru sufletele lor. În casă se face foc pentru fiecare mort şi se dau de pomană colaci.

Lemnele se adună de miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat. Nu se taie, ci se rup cu mâna. Sunt adunate de copii sau de femei bătrâne, iertate, simbol al curăţeniei, al nepăcatului.

Ziua de joi, cea de pe urmă din Păresimi este cunoscută sub diverse denumiri: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagră. În Sudul ţării, se crede că în această zi vin în fiecare an spiritele celor morţi şi stau până sâmbăta dinainte de Rusalii.

Elementul definitoriu este focul, foc ritual cu funcţie funerară. În Mehedinţi se face din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat. Cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun.

În Gorj, se face până în zori, din boji, pentru ca să se încălzească picioarele morţilor. Lemnele din tufe de alun uscat nu se taie, ci se rup cu mâna, iar adunarea lor, ca şi a bojilor, din locurile nemuncite se face numai de către copii şi femei bătrâne, fără de păcat. Focul semnifică şi un liant între Lumea Albă şi Lumea Neagră, o cale luminată să-i ajute pe cei plecaţi în drumul dinspre Lumea Fără Dor să ajungă în Lumea cu Dor. Iar poveştile şi legendele spuse de cei ce veghează focul sfânt se referă la prigonirea Domnului Iisus Hristos, la pătimirile, moartea şi Învierea Sa.

Vinerea Mare este ziua cea mai neagră din Săptămâna Patimilor. Este Vinerea Mare, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor şi întreaga zi stă sub semnul postului, chiar negru.

Se crede că ouăle s-au roşit datorită sângelui curs din rănile lui Iisus Hristos. De aceea în această zi se „ruşesc”, se spune în Oltenia, şi se încondeiază ouăle.

A încondeia, pe lângă semnificaţia de a desena, a scrie ouăle are şi un alt înţeles păstrat în timp: a încondeia pe cineva, înseamnă a-i pune în seamă fapte, pe care nu le-a săvârşit, aşa cum i s-a întâmplat şi Domnului Iisus Hristos. Tot în ziua de Vinerea Mare se face pasca. Ea va însoţi ouăle şi vinul roşu la masa de Înviere.

Bărbaţii nu seamănă nimic în această zi. Tot ce s-ar semăna, s-ar usca, aşa cum se usucă lacrimile de durere pe obrazul brăzdat de întristare.

Slujba de Vinerea Mare este cu mare evlavie şi tristeţe. Se aprind lumânări şi sunt aduse şi acasă. Cu ele se face semnul crucii sub tocul uşii, ca să fie ferită casa de trăsnet. Gestul se va repeta în noaptea Învierii, dar cu lumânarea aprinsă ca semn al Învierii .

În Vinerea Seacă se fac şi pronosticuri meteorologice: dacă plouă, anul va fi mănos, dacă nu plouă, va fi neroditor.

Şi mai ales să nu se uite să se ducă la biserică flori pentru a împodobi epitaful. Astfel şi morţii vor afla de venirea zilelor mari ale Sărbătorilor Învierii Mântuitorului.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).

”Bucuria de a nu fi perfecta” si bucuria de a citi o carte buna

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 aprilie 2017, 22:34

O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita in aceasta primavara, mai ales daca va plac confesiunile, este romanul memorialistic ”Bucuria de a nu fi perfecta” scris de Riri Silvia Manor si aparut la editura Humanitas.

Desi subtitlul este ”Memorii Bucuresti-Tel Aviv 1941-2015” cartea nu este o simpla insiruire de memorii ci, pare mai degraba un scenariu de film scris special pentru Fellini. Calatoria autoarei pe firul memoriei incepe cu o scena bizara, aceea a unei doamne elegante, uitandu-se, cautand parca ceva intr-o tomberon de gunoi dintr-un gang de pe Calea Victorie, imagine care ii nedumereste pe oamenii de serviciu ai clădirii.

De fapt acolo, in acel bloc fusese casa unde Riri Silvia Manor se nascuse si isi petrecuse copilaria si adolescenta. Parintii proveneau amandoi din familii cu situatie materiala buna: mama de o frumusete rapitoare, dar hipersensibila, era fiica unui negustor de cereale din Craiova, iar tatal, un om, pe cat de sarmant, pe atat de descurcaret, provenea, la randul lui, dintr-o familie burgheza. Desi isi iubea foarte mult mama, micuta Riri trebuie datorita firii acesteia sa devina ea cea care sa isi ocroteasca mama, sarcină destul de grea pentru o fetita. Insa cel care ii lumineaza copilaria este mai ales bunicul Pică ce se mutase in casa fiicei si a ginerelui dupa ce daduse faliment. Acesta ii cumpara carti si reviste colorate, vorbeste cu ea, ii citeste povesti. Mama in schimb, o invata bunele maniere si tine mult la eticheta, dar si la reputatie, pentru ca era preocupata tot timpul de ce anume ar putea spune vecinii. Nu pare a fi fericita si relaxata decat atunci cand vorbeste despre copilaria si adolescenta pe care le petrecuse la Craiova, amintiri pe care le deapana zi de zi, pana la obsesie cu bunicul Pică. Tatal, in schimb, este un om foarte descurcaret si se pricepe sa iasa din orice situatie.

Insa cartea nu ne spune doar istoria unei familii, ci ne infatiseaza si o fresca a istoriei bucurestene cu toate momentele ei bune si rele.

Astfel familia nu este scutita de consecintele legilor rasiale anti-semite, de pilda o alta familie vine si ii da pur si simplu afara din apartament, pentru ca acel apartament le placea, micuta Riri incepe clasa intai invatand in sinagoga, pentru ca elevii evrei nu mai erau primiți in scolile de stat. Tatal reuseste sa se descurce in toate aceste situatii si sa isi puna familia la adapost. Iar ca dovada si a optimismului de care dadea dovada, cumpara o stila de sampanie, pe care sa o deschida si sa o bea cu familia, atunci cand Hitler va pierde razboiul, ceea ce se va si intampla.

Aflam insa si despre multe momente interesante cum ar fi premiera desenului animat ”Alba ca Zapada”, dar si despre prima editie a Festivalului George Enescu.

Insa vremurile nu devin mai simple: comunismul incepe sa isi arate dupa razboi si partea intunecata, chiar daca aceste probleme nu par a fi resimtite prea mult de copii. Insa oamenii devin mai precauti, mai atenti la ceea ce vorbesc. Invatamantul cunoaste si el reforme si schimbari.

Cu toate acestea, oamenii incearca sa isi continue vietile cat mai normal cu putinta, sa se casatoreasca, sa spere, sa isi faca planuri.

Si destinul autoarei se schimba: ea va pleca cu toata familia in Israel, unde va incepe o noua viata cu suisuri si coborasuri. Nu ii va fi usor, dar in cele din urma Riri Manor va iesi victorioasa in felul ei, dovada fiind spusele ei: ” Niciodată n-am vrut să fiu mai tânără. Mă simt tânără pe dinăuntru, arăt mai tânără decât sunt, mă plac şi plac încă. Plac aşa cum sunt, cu ridurile mele, cu ceea ce exprimă fața mea – o mărturie că am trăit şi am plâns şi am râs şi am iubit.”

Cartea este dedicata nu copiilor, nu nepotilor si lui Thomas, baietelul actualilor locuitori ai apartamentului in care ea si-a petrecut copilaria. Poate ca o sa o citeasca intr-o zi cand va fi mare. Se pot spune multe despre ”Bucuria de a nu fi perfecta”, insa eu nu va mai spun decat atat: nu veti lasa cartea din mana, pana cand nu veti intoarce si ultima pagina!

Corespondență de la Cristina Toma, redactor, Radio România București fm

Duminica Floriilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2017, 05:00

Ultima duminică din Postul Paştelui a fost numită „ziua florilor”, practicile de propiţiere fiind reper pentru această sărbătoare. În Dacia romană zeiţa Flora era celebrată prin mari sărbători de primăvară.

(varianta audio a rubricii)

Simbolul acestei sărbători prepascale este ramura de salcie, salcia fiind cea care a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă râul spre a ajunge la Poarta lui Pilat, unde era răstignit Iisus.

„Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.[1]

Salcia este investită astfel cu mai multe valori.

Este obiect cu funcţie de prevenire a bolilor: dureri de spate (de aceea se încing oamenii cu ea peste mijloc), dureri de urechi (cu mâţişorii de salcie se ating copiii peste urechi pentru a nu-i durea peste an). Are valoare apotropaică: previne grindinile şi furtunile de peste vară.

În această zi este bine ca oamenii să nu se spele pe cap, pentru a nu le albi părul, „cum sunt pomii înfloriţi”. Când se scutură florile pomilor să se spună: „Câte flori, atâtea mere Dumnezeu ne dă avere”.

Vacile sunt îmbiate să mănânce ramuri de salcie pentru a fi lăptoase şi a avea viţei „florii”.

Cum va fi vremea la Florii, aşa va fi la Paşte. Este sărbătoare şi bine e ca masa să stea toată ziua întinsă (cu bucate pe ea). Se invocă astfel belşugul casei.

Şi în Duminica Floriilor ca în sâmbăta lui Lazăr tinerele fete petrec. „Se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor”.[2]

Este Duminica floriilor sărbătoarea care anunţă marea sărbătoare a creştinătăţii şi trebuie întâmpinată cu flori şi bucurie, aşa cum şi Iisus a intrat pentru ultima oară în Ierusalim, întâmpinat cu crengi de palmier.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Bogdan Dănescu

[1]A. Fochi, op. cit., p. 130.

[2] A. Fochi, op. cit., p. 133.

Sâmbăta lui Lazăr

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 7 aprilie 2017, 05:00

Sărbători prepascale, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor reprezintă două momente dedicate zeului vegetaţiei, având în centrul atenţiei tinere fete.

(varianta audio a rubricii)

Cu numele de Lazăr sunt cunoscute trei personaje: Lazăr cel sărac, bolnav de lepră, uitat de toţi, inclusiv de fratele său bolnav şi al cărui suflet, după moarte, merge-n Rai; Lazăr, fratele Martei şi al Mariei, înviat de Iisus şi care în viaţa de după înviere (30 de ani) nu va povesti nimănui ce a văzut în Lumea Cealaltă; Lazăr (Lăzărel), cel mort de dorul plăcintelor.

Fiind sâmbătă o săptămână înainte de Paşti sunt şi Moşii de Florii, când alimentul-ofrandă specific este plăcinta.

În această zi se derulează un ceremonial complex, numit Lăzărel structurat după modelul colindelor dedicat lui Lazăr. Obiceiul este practicat numai de fetele mici. Ele colindă împodobite cu flori, una se îmbracă în mireasă, Lăzărica, merg din casă în casă cântând un cântec în care se povesteşte drama lui Lazăr: acesta plecase de acasă cu oile, se urcase într-un copac din care a căzut şi a murit, surorile lui l-au căutat şi i-au găsit trupul neînsufleţit. L-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce, l-au îmbrăcat în foi de nuc şi l-au înmormântat. De atunci se crede că este bocetul la români.

În alte variante ale colindului scenariul se termină cu învierea lui Lazăr, asemeni lui Lazăr din Bretania (Vitania) înviat de Iisus, şi prefacerea lui în flori. Este o întruchipare folclorică a eroului vegetaţional.

Ovidiu Bârlea a comentat ineditul ritual complex de la moartea violentă la prosperitatea vegetaţiei (prin aruncarea scaldei rituale) la învierea şi transformarea în flori. Culminaţia scenariului rezidă în hora colindătoarelor şi în bucuria lor marcând o sărbătoare a primăverii, anunţând marea sărbătoare, Învierea Domnului.

Lăzărica (mireasa) din grupul de colindătoare poartă voalul numai la intrarea în casa unde colindă. La ieşire va pune voalul peste un coş, în care gazdele la rându-le au pus ouă şi plăcinte.

În sâmbăta lui Lazăr, sau Sâmbăta Floriilor, fiind şi Moşii de Florii bine e că se dea se pomană în special plăcinte. Fiind o sărbătoare a florilor cu obiceiuri practicate de fete, în această zi se spune că este bine ca fetele să pună cămaşa şi oglinda sub un păr altoit, ca să răsară soarele peste ele. Oglinda şi cămaşa deveneau astfel obiecte folosite în practicile specifice farmecelor de dragoste.

În noaptea dinaintea Duminicii Floriilor bătrânii nu uitau pe vremuri să spună: Dumnezeu adevărat, binele la timp la cap!

Ideea a rămas şi s-a perpetuat într-o formulare nouă: Ar fi om minunat, dac-ar fi întreg la cap.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Foto: Bogdan Dănescu

Aurelia Popescu Preda – puterea de a te risipi prin cântec

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 aprilie 2017, 22:37

Aurelia Popescu Preda este o cunoscută interpretă de muzică populară oltenească. Născută în comuna Fărcaș, satul Plopu, jud. Dolj, Aurelia a absolvit Școala Populară de Artă din Craiova la clasa reputatei profesoare etnomuzicolog Paula Dogăroiu. Laureată de două ori a Festivalului Național Maria Tănase (Premiul Special al Publicului și Premiul I), distinsă cu Premiul al II-lea la Festivalul Național Maria Lătărețu, Aurelia va reține în mod deosebit pentru destinul său muzical Premiul I la Festivalul de doine și balade de la Slatina (festival care ulterior se va desfășura la Drăgănești, Olt).

”Balada omului sărac” va fi o secvență muzicală care o va identifica în orice mediu muzical, iar tinerii formați de Aurelia vor avea în repertoriul lor această baladă. Aurelia a avut puterea de a se risipi prin cântec, fără a-și cultiva în mod intențional o devenire muzicală. Va culege folclor, va versifica deseori cu ușurință, va scenariza obiceiuri populare pe cale de a fi uitate. Risipa Aureliei va fi asemenea florilor de primăvară, va rodi în destinul tinerilor, care vor cânta alături de ea.

Mărturisirile Aureliei Popescu Preda vin să completeze acest succint portret, pentru că dincolo de observația  directă și răsfoirea registrului memoriei colective rămân impresiile interpretei care vor deveni un timp al risipei florarului spre bucuria tuturor:

O emisiune realizată de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Ediția a III-a a concursului de interpretare vocală „Vocea de aur” la Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 aprilie 2017, 21:00

Pentru al treilea an consecutiv s-a organizat la Școala generală „Lucian Magdu” din Bătania concursul de interpretare vocală „Vocea de aur”. La eveniment au participat 23 de elevi din clasele I-VIII, de la opt şcoli cu predare în limba română: Jula, Bătania, Aletea, Chitighaz, Micherechi, Cenadul Unguresc, Leucușhaz şi Săcal.

Evenimentul a fost onorat de prezenţa mai multor oficialităţi, iar juriul acestui concurs a fost format din cinci specialişti în domeniul muzicii de la Filarmonica de Stat din Arad și profesori ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Concursul propriu-zis a constat din piese de muzică uşoară sau populară românească, interpretate pe patru grupe de vârstă de elevi de la şcolile menţionate.

Reportaj realizat de Ștefan Crâsta, redactor, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

Festivalul dansului şi portului popular pentru copii şi tineret, Gorj, 2017 – imagine inedită

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 aprilie 2017, 15:37

În judeţul Gorj de 14 ani se desfăşoară un festival inedit: Festivalul dansului şi portului popular pentru copii şi tineret. Animatori culturali, coregrafi, etnologi, folclorişti au revitalizat dansurile populare gorjeneşti în toate localităţile judeţului. Copii şi tineri, reuniţi în formaţii artistice şi ansambluri de dansuri, au readus în actualitate jocurile tradiţionale învăţate de la bătrânii satului.

Ineditul acestui festival constă însă în imaginea finală a acestei competiţii: peste 1500 de copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare reprezentând subzonele folclorice ale Gorjului.Este o imagine impresionantă, pentru că aceste costume sunt aduse din lada de zestre a bunicilor, iar acolo unde nu au mai găsit (pentru că şi costumele „îmbătrânesc”) au fost confecţionate costume noi la Tismana. Festivalul s-a organizat în memoria lui Liviu Dafinescu, cel ce a condus Ansamblul Profesionist Doina Gorjului în perioada 1994-2004 şi care şi-a dorit să înfiinţeze şi un ansamblu de copii, care să funcţioneze pe lângă ansamblul consacrat.

Visul său s-a împlinit prin organizarea acestui festival al dansului şi portului popular gorjenesc cu sprijinul instituţiilor culturale şi administrative din Gorj. Un rol esenţial în promovarea manifestării se datorează şi Asociaţiei culturale care poartă numele celebrului coregraf, condusă de fiica acestuia, Vasiliana Dafinescu.

În acest an, festivalul va fi deschis cu o manifestare de amploare la Casa de cultură din Novaci, vineri, 7 aprilie, 2017, acolo unde Ansamblul Nedeea din Novaci împlineşte 40 de ani de existenţă, printre corifeii acestui ansamblu numărîndu-se Stanciu Dafinescu, tatăl lui Liviu Dafinescu, şi maestrul coregraf Iulian Malea. Directorul festivalului este Gheorghe Porumbel care oferă detalii despre această manifestare inedită în interviul acordat în exclusivitate pentru Radio România Regional:

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Petrică Mîţu-Stoian-cântecul doinit al Mehedinţilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 aprilie 2017, 13:12

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin

Descendent din familia celebrului rapsod Dominca Trop, încununată cu titlul de Tezaur uman viu, Petrică Mîţu Stoian  duce cu sine în lume cântecele ce par că aureaolează crenelurile Munţilor Mehedinţilor şi sunt imaginea sonoră a unei lumi care şi-a păstrat puritatea sentimentelor de respect pentru tradiţie şi pentru locurile amintirilor de neuitat.  La  apariţia sa pe scenă, publicul a rămas impresionant de rostirea în grai, de tonalităţile care parcă urmau unduirile vălurite ale norilor ce aduc răcoarea muntelui într-o clipă. Cântecul doinit, specific acestei zone, are, în interpretarea lui Petrică, acea rezonanţă care nu se uită, pentru că te duc cu gândul la melodiile care urmează parcă unduirile lăsătorilor şi vivacitatea moderată a oamenilor de la munte. Remarcat de celebra realizatoare de emisiuni folclorice Marioara Murărescu, sensibilă la tot ceea ce semnifica inedit în interpretare şi repertoriu, Petrică va face primele înregistrări la radio în 1995. Aici, la radio, va mărturisi peste timp ce semnificaţii au textele cântecelor culese din Plaiul Cloşani, cum rezistă în timp variantele care se pliază pe particularităţile vocii unui interpret şi cum se pot face declaraţii emoţionante prin versuri cu potenţialitate simbolică, dar într-un firesc ce te face să te simţi transpus într-o lume de basm. Ascultaţi rostirile muzicale şi confesive ale celui ce ştie să cânte şi despre cele lumeşti, dar ştie să repecte rolul radioului public de  transmitere a valorilor culturii tradiţionale şi de tezaurizare a lor prin emisiuni-document.

(varianta audio a emisiunii)

Presa din Basarabia – temă de cercetare la Congresul Naţional de Istorie a Presei, Cluj-Napoca, 2017

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 aprilie 2017, 05:00

La cea de-a X-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei (30 martie-2 aprilie2017) organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla au participat, alături de cercetători din România şi cercetători reputaţi din Republica Moldova.  Tema congresului: TRADIŢII ALE  PRESEI RELIGIOASE DIN ROMÂNIA.

Elena Ploşniţa, secretarul ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, Chişinău a prezentat comunicarea Dimensiunea muzeală a presei religioase din Basarabia (1867-1917).

Maria Danilov, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, a readus în actualitate o revistă de la a cărei apariţie se împlinesc 150 de ani, Buletinul Eparhial.

Silvia Grossu, conf.univ.dr. la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. a pus în dezbatere Repere identitare şi confesionale în Revista Misionarul (1929-1944).

Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Tradiţii ale presei religioase din România

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 aprilie 2017, 12:37

Asociaţia Română de Istorie a Presei, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla au organizat la Cluj-Napoca ediţia a X-a a CONGRESULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A PRESEI cu tema Tradiţii ale presei religioase din România.

Au participat cercetători, cadre didactice universitare, bibliotecari de la Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Craiova, Oradea, Arad, Timişoara, Galaţi, Constanţa. Au participat şi cercetători reputaţi din Republica Moldova, de la Universitatea de Stat a Moldovei, de la Institutul de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi de la Muzeul  Naţional de Istorie a Moldovei, Chişinău.

Obiectivul principal al asociaţiei este acela de a de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică pe tema istoria presei.

Conform unei tradiţii a asociaţiei, congresele se deschid cu o conferinţă susţinută de un membru al Academiei Române. La această ediţie conferinţa inaugurală a fost susţinută de Acad. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Rectorul Universităţii Babes-Bolyai Cluj-Napoca, tema fiind Reflectarea în presa contemporană a trecutului românilor.

În context au fost acordate Diplome Aniversare membrilor fondatori ai ARIP.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Trupa de teatru a Liceului românesc din Jula în fața publicului din Seghedin

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 aprilie 2017, 21:20

Institutul Cultural Român Budapesta a prezentat în seara zilei de 30 martie piesa de teatru „Comedia nu există” de Dumitru Solomon a trupei de teatru de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula publicului din Seghedin la sediul Filialei din Seghedin. „Comedia nu există” prezintă, într-o manieră de râsul – plânsul, societatea în care trăim. Personajele amintesc de tipologiile lui Caragiale, dovada că deși tehnologia evoluează oamenii și ,,principiile” rămân mereu aceleași. Piesa a fost pregătită sub îndrumarea regizorului Nora Chiriac din Oradea. Coordonatorul trupei este profesoara Vera Cser. Evenimentul a fost organizat de ICR Budapesta în parteneriat cu Autoguvernarea Românilor din județul Ciongrad şi cu Autoconducerea Românilor din Seghedin.

(Interlocutori:  Antonia Jivan, Sorana Lile, Krisztofer Paksi, regizorul Nora Titu Chiriac (Oradea), coordonator ICR Eunicia Maria Trif

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

Festivalul Cultural Basarabia – 99 ani de la Marea Unire

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 martie 2017, 06:28

Festivalul Cultural Basarabia – 99 ani de la Marea Unire

La 27 martie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, primul pas spre Marea Unire de la 1918. Timp de 5 zile, Asociația Studenților Basarabeni din Craiova a organizat o serie de evenimente culturale pentru a aduce în actualitate importanța istorică a acestei zile. Festivalul Cultural Basarabia – 99 ani de la Marea Unire a reunit tineri din Republica Moldova prezenți la studii la Craiova, iubitori de tradiții românești păstrate de o parte și de alta a Prutului în acțiuni culturale amprentate de cel mai puternic sentiment resimțit de generații: românismul. Astăzi, 27 martie 2017 în Piața William Shakespeare din centrul Craiovei va fi prezentată expoziția de imagini cu peisaje din Republica Moldova, iar de la ora 12.00, tinerii basarabeni împreună cu tinerii timoceni din Craiova vor participa la o reuniune științifică sub genericul ”Redescoperim Istoria” la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”. Festivalul din acest an este o continuare a manifestărilor culturale pe care tinerii basarabeni, studenți ai Universității din Craiova, le organizează an de an în Cetatea Banilor, împreună cu alte organizații culturale și nonguvernamentale.

 Spectacol la Opera din Craiova, 2015 susținut de  Ansamblul folcloric Maria Tănase, scenariul, regia și prezentarea Gabriela Rusu-Păsărin

(Din Basarabia răsună – recită Radu Boris)

Ala Cebotari în spectacolul ”Basarabia”, Craiova, 2015

Asociația Studenților Basarabeni din Universitatea din Craiova.

Foto: Cuvântul Libertății

Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Filiala Dolj ”Frații Buzești”

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Despre focurile primăverii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 martie 2017, 05:00

Primăvara este momentul curăţirii spaţiului şi timpului de toate aluviunile adunate sub viforul iernii. Purificarea spaţiului şi timpului se face prin foc, asociat cu apa cu virtuţi magice. Sunt rosturi magico-mitice legate de muncile câmpului, muncile agricole care funcţionează protector şi purificator. Incantaţiile poetice care însoţeau practicile magice legate de începutul plugăritului, aratului s-au păstrat de-a lungul timpului, în ciuda schimbării mentalităţii colective, imixtiunii uneltelor moderne în derularea muncilor tradiţionale. Focurile de primăvară din martie şi aprilie marchează echinocţiul de primăvară, cumpănă între anotimpuri, prag însoţit de gesturi şi acte sacre spre a invoca belşugul noului an agricol.

(varianta audio a rubricii)

De la Alexii, când se strângeau uscăturile, crengile rupte de vânturile iernii şi li se dădea foc şi până la roata de foc rostogolită de pe dealuri în seara Lăsatului de sec, toate sunt simboluri ale cultului solar cu care era asociat focul. Practicile sunt viabile şi astăzi în spaţiul Olteniei şi în Argeş, unde se aud strigături ca:

Păzea că vine roata de foc

Cu belşug şi noroc!

Păzea de vine Soarele

Şi vă arde picioarele!

Păzea!

Păzea!

În judeţul Gorj tinerii au păstrat substratul satiric al incantaţiei, au renunţat adeseori la aprinderea focurilor ori ale roţilor, dar strigăturile mustesc de sensuri pentru rostul practici agrare:

La noi drugile

Cât furcile,

Iar la voi, cât nucile!

La noi cânepa cât casa,

Iar la voi, cât masa.

Focurile reprezintă iluminaţia necesară pentru a se trece dintr-un anotimp în altul, fiind vizat şi ritul funerar: un anotimp moare, un altul se naşte. Cultura românească populară celebrează puterea purificatoare a soarelui prin rituri străvechi viabile şi azi.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune