Festivalul „Yașar Memedemin” la cea de-a III-a ediție

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 martie 2017, 22:28

Eveniment dedicat regretatului poet, ziarist şi pedagog Yașar Memedemin, la Valu lui Traian

UDTTMR a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute ediţia a III-a a Festivalului „Yașar Memedemin” în localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa, o manifestare culturală în memoria poetului şi pedagogului Yaşar Memedemin.

Copiii care frecventează cursurile de limba tătară din cadrul Şcolii Comunitare au recitat poezii scrise de poetul tătăr. Programul artistic a fost susţinut de ansamblurile folclorice tătăreşti.

Poetul, jurnalistul şi cadrul didactic Yaşar Memedemin(1936-2007) s-a născut la 12 martie 1936 în Constanţa. A absolvit al Liceului Pedagogic Tătar din Constanţa (1957) şi al Facultăţii de Filologie – secţia orientalistică – a Universităţii Bucureşti (1962). Yașar Memedemin a fost unul dintre fondatorii UDTTMR, preşedinte al filialei Constanţa a uniunii între 1993 şi 1995, secretar general al uniunii în perioada 1995 – 1999, şef al Comisiei de Cultură, redactor-şef al revistei Karadeniz, cadru didactic, timp de 36 de ani, la şcoala generală din Valu lui Traian, 35 de ani ocupând funcţia de director al acestei instituţii de învăţământ.

Debutează cu poeme şi proză scurtă, în revista „Renkler” („Culori”) editată de Editura Kriterion. Creațiile sale literare apar  în volumele: „Alfabetele popoarelor turcice de astăzi” de prof. dr. Ahmet Bergilasum (Ankara, 1989) şi „Antologia poeziei limbilor turcice” de Feyyaz Sagvlam (Izmir, 1999).

De a lungul vieţii scrie versuri în limba tătară şi publică sub următoarele titluri: „Kalem Oyinlari „(„Jocul condeiului”) 1996, „Anka” („Pasărea Phoenix”)1997, „Semraşik”nin dunyasi”(„Lumea micuţei Semra”)1998, „Yildizlarga Asilgan Emel” („Năzuinţa către stele”) 1999, „Dostlarima” („Prietenilor mei”) 2001, „Şalişal” („Şalul”) – Nuvelă în limba tătară, 2002, „Nokta” („Punct”) 2003 şi „Koyanak” („Ciulinii”) 2004.

Autorul a reeditat volumul „Sagrş” („Dor”) de Mehmet Niyazi(poet naţional al tătarilor), prin transcripţia de la alfabetul arab la alfabetul tătar.

În cadrul celei de-a cincea ediţii a „Colocviilor tomitane” (1999), primeşte Premiul Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România şi al revistei „Tomis” pentru aport deosebit la promovarea actului de cultură scrisă. Tot în acest an devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”

Poet model, Yaşar Memedemin, începând cu anul 1987, reprezintă cea mai însemnată pagină a literaturii tătare contemporane din România. Tematica abordată în creaţiile sale sunt: dragostea pentru etnia din care provine, limba tătară ca element de identitate etnică, dar şi dragoste pentru locurile natale.

Ghiulşen Ismail Iusuf, Radio România Constanța

Ziua Greciei marcată la Drăgășani

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 martie 2017, 21:40

Eroii greci şi români care au căzut în luptele din martie 1821 au fost comemoraţi sâmbătă, 25 martie, la Dră­gă­şani, de Uniunea Elenă din Ro­mânia, în prezenţa reprezentanților comunităţilor greceşti din Craiova, Calafat, Târgoviște, Ploiești, Pitești, Constanța, Tulcea, Bacău, Dr. Tr. Severin, a amba­sa­do­rului Republicii Elene în România,  E.S. domnul  Vassilis Papadopoulos și ambasadorului  Republicii  Cipru în România  E.S. domnul  Dimitris Hatziargyrou. Au participat, de asemenea, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin și subprefectul Aurora Gherghina, primarul municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu și alți reprezentanți ai autorităților locale și județene.

Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul eroilor greci din Cimitirul Eternitatea din Drăgăşani, unde  au fost intonate im­nurile naţionale ale Greciei şi României și au fost depuse coroane din partea ambasadelor elenă și cipriotă, a U­ni­u­nii Elene din România, Primăriei din Drăgăşani, Prefecturii Județului Vâlcea  la monumentul eroilor greci  precum şi la monumentul eroilor români căzuţi în cele două războaie mondiale.

O gardă de onoare a  prezentat onorul militar. Acțiunea  de la Drăgăşani face parte dintr-o serie de evenimente care marchează  Ziua Na­ţi­o­nală a Greciei – 25 martie 1821, evenimente organizate la nivelul întregii ţări de cele 25 de comunităţi elene teritoriale, un proiect inițiat de Uniunea  Elenă din Ro­mânia , după cum a declarat președintele organizației,  deputatul Dragoş Ga­briel Zisopol.

Ludovic Vulea – Radio România Oltenia Craiova

Venirea primăverii sărbătorită de cei mai tineri membri ai comunităţii tătare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 martie 2017, 21:10

Sărbătoarea primăverii Nawrez a fost marcată la UDTTMR filiala Constanţa, în data de 25 martie 2017, în prezenţa comunităţii locale, a elevilor, a părinţilor, dar şi a invitaţilor. Copiii de la cursurile comunitare de limba tătară, dar şi tinerii pasionaţi de gastronomie au pregătit momente artistice, dar şi savuroase preparate specifice debutului primăverii, sărbătorit de 3 milenii odată cu echinocţiul de primăvară, aceasta reprezintă pentru lumea turcică cea mai importantă sărbătoare preislamică etnofolclorică, marcând noul an solar.

  Programul manifestării a debutat cu un discurs susţinut de prof. dr. ing. Beiazit Ali, dumnealui a vorbit despre importanţa şi despre semnificaţia sărbătorii primăverii -Nawrez.

Obiceiul împodobirii unei crengi înmugurite cu diverse obiecte lucrate manual (batiste brodate şi viu colorate, ştergare şi şember-uri lucrate cu migală de tânăra tătăroaică) interpretarea colindului specific, împărţirea oului vopsit-simbol al bunăstării, grâul încolţit care semnifică bogăţie, prosperitate, trezirea la viaţă a naturii, venirea primăverii, începutul de viaţă nouă, dar şi jocurile de primăvară traditionale, specifice comunitatii tătarilor din Dobrogea, au fost readuse în atenţia participantilor de către aceşti copii coordonaţi de prof. Neriman Ibraim.

    Tradiţia de a împodobi creanga cu obiecte de artizanat îi revine celei mai în vârstă membre din cadrul comunităţii, colindătorii sunt răsplătiţi cu dulciuri şi fructe, iar cel mai tânăr colindător are privilegiul de a primi un tokuz (pe o cămaşă ţesută se aşează 9 obiecte vestimentare: cămaşă, batiste, şosete, punguţe pentru bani, tutun sau păstrarea ceasului şi brâie brodate).

Deliciile culinare au completat paleta coloristică a primăverii. Produse de patiserie specifice bucătăriei tradiţionale tătare au fost realizate de talentaţii elevi din clasa a XII a C în laboratorul Liceului Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu sub atenta îndrumare a prof. Sevidan Ali.

Nawrez-ul este o sărbătoare specifică ce evocă, renaşterea naturii, bucuria vieții, speranţa unui nou început. An de an această sărbătoare a primăverii este marcată prin diverse acţiuni specifice de către comunitatea tătară.

Ghiulşen İsmail-İusuf, Radio România Constanța

Ioan Fodoreanu – primul consul general al României la Jula (Gyula)

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 martie 2017, 07:55

Al doilea mandat, de patru ani, l-a încheiat pe 22 martie 2017 consulul general al României la Seghedin (Szeged, Ungaria), Ioan Fodoreanu, care a ocupat această funcție începând din luna noiembrie 2012. Anterior Ioan Fodoreanu a fost primul consul general numit la Jula (Gyula), la momentul înființării consulatului general al României aici, în 2006.

Ioan Fodoreanu s-a născut în 1956 în județul Sălaj. Este de profesie inginer. La doar câteva luni după încheierea primului mandat a fost numit șef de misiune la Seghedin. Domnia sa ne-a vorbit despre impresiile sale după patru ani petrecuți în orașul de pe Tisa.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

„Nawrez”-Sărbătoarea primăverii la popoarele turcice serbată la Constanţa

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 martie 2017, 08:00

„Nawrez”-Sărbătoarea primăverii la popoarele turcice a fost serbată împreună cu toate etniile din Dobrogea la Constanţa

Asociatia Agiacai Saladin în colaborare cu Institutul Cultural Yunus Emre Constanta, Laboratorul de cercetari romano-turc Universitatea Ovidius, Magazinul ReCreativ au organizat în avans, la data de 19 martie 2017, evenimentul dedicat Sosirii primăverii-Nawrez.

            Gazdele evenimentului, două personalităţi marcante al etniei tătare, Meryem Mambet și Denis Ibadula, au avut alături pe doamnele profesoare Narciz Amza și Melek Fetisleam, care au readus în atenţia participanţilor importanţa şi semnificația acestei sărbători în Dobrogea și în lumea turcică.

Tot în cadrul acţiunii o altă componentă a fost cea de conştientizare, dar şi transmitere a acestui obicei de primăvară în rândul copiilor. Coordonaţi de artistul plastic Aymer Bolat, copiii au colorat şi împodobit câte un copăcel ca simbol al sosirii primăverii.

  Acţiunea a mai cuprins şi un program artistic alcătuit din momente lirice susţinute de: violonista Alev Gafar şi eleva ei Arzu Iomer de 8 ani, colindul Nawrez reînsufleţit de Melisa Bilal elevă în clasa a III-a la Şcoala gimnazială nr.38 şi interpretarea unei melodii din folclorul tătăresc de   prof. Leila Kerim Wilson.

La finalul acţiunii copiii şi-au prezentat lucrările realizate, iar pentru efortul lor au fost recompensaţi de organizatori cu daruri.

Participanţii la eveniment au avut posibilitatea să-şi delecteze papilele gustative cu delicii culinare tradiţionale tătăreşti.

 De pe masa îmbelşugată nu au lipsit nici ouăle-vopsite în varianta tradiţională cu foi de ceapă – a căror coajă curăţată se aruncă în foc, simbol al renaşterii, al revelării unei noi vieţi, a purificării prin ardere.

Alături de  mămici şi copii din toate etniile au fost prezente la eveniment Ozlem Serter, soţia Consulului general al Republicii Turcia la Constanţa şi Barbara Baltzer din Germania profesoară la Şcolile gimnaziale nr. 28 şi 29 din  Constanţa.

 Câteva semnificaţii ale aceastei sărbători

Ziua de 21 Martie marchează începutul primăverii, retrezirea naturii la viaţă. Nawrez-(ziua nouă) este o sărbătoare cu o vechime de peste 3000 de ani cu multe semnificaţii, precum: marchează ziua când începe un an nou, este ziua când străbunii noştri ieşind din Erghenekon s-au răspândit în cele patru zări.

Această sărbătoare este marcată de toate popoarele din lumea turcică din Asia şi până în Balcani. Potrivit tătarilor din Crimeea primăvara începe pe 22 martie şi se termină pe 21 iunie. In această zi agricultorii încep munca câmpului. Iar copii merg pe câmpul înverzit şi îşi exprimă bucuria prin anumite jocuri (prin rostogoliri).

Nawrez este mărturia frumuseţii, prosperităţii, speranţei. Nawrez semnifică şi este simbolul intenţiei curate al stării de bine, al solidarităţii şi întrajutorării , al omeniei. La populaţia turco-tătară din Dobrogea, de Nawrez (Nevruz) de Nouă Zi (în limba persană, nev=nou, ruz=zi), de ziua renaşterii naturii, sunt lucruri care se fac şi care nu se fac, lucruri permise şi lucruri interzise, cerute de obiceiuri şi tradiţii: are loc curăţenia generală a casei, a staulelor şi grajdurilor, a grădinii, a anexelor casei; se curăţă, se tund, se văruiesc copacii; se ard pe foc lucrurile vechi, (haine, pături etc.) şi se sare peste ele-ca mod de purificare, de curăţire, de alungare a necazurilor şi supărărilor, a duhurilor rele, de boli şi suferinţe.

Copiii şi tinerii colindă pe la casele gospodarilor şi vestesc venirea primăverii. Ei poartă ramuri înflorite de corcoduşi, cireşi şi buchete de ghiocei, narcise, alte flori de primăvară. Gazdele agaţă pe ramuri batiste brodate, ştergare şi pun în coşurile colindătorilor bănuţi, nuci, mere, prăjituri, bomboane, fructe.

Toate acestea sunt tradiţii şi obiceiuri frumoase, care, în zilele noastre, sunt practicate în sens restrâns, doar în comunităţile tătare de la sate. În acest sens valorificarea moştenirii culturale sunt reanimate prin astfel de evenimente culturale menite să conştientizeze tinerii şi copiii.

Ghiulşen Ismail-Iusuf, Radio România Constanța

Blagoveşteniile. Ziua cucului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 martie 2017, 05:00

Tradiții: o rubrică realizată de Gabriela Rusu-Păsărin, Radio România Regional

Bătrânii noştri cred că de existenţa cucului este legată însăşi viaţa şi chiar sporul de muncă al oamenilor.  Cucul, prin cântatul său la date fixe, marchează succesiunea a două fenomene astronomice, echinoxul de primăvară şi solstiţiul de vară. Iar bunavestire, este o poveste.  Fiind de genul masculin, el, cucul, a aflat ceea ce ştia tot satul: că soaţa îl înşală. Aşa că o părăseşte (scena  nu e cinematografică iată, ci ancestrală) şi îi spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene. Începe ea, Sava să strige la echinoxul

de primăvară şi îi tace guriţa la solstiţiul de vară.

(varianta audio a rubricii)

Cucul este pretext de melancolie în cântecele de dor şi jale simbolizând nefericirea, despărţirea, singurătatea.

Să fii iubit şi să mai ai şi bani, asta da noroc! Norocul este invocat de Blagoveştenie astfel:

• la auzul primului cântat al cocoşului bine  e s-avem un ban în buzunar,  se va-nmulţi!
• femeile pe vremuri căutau potcoave de cai morţi (nu-i o figură de stil, e un adevăr), sau un bănuţ de argint, pe care le puneau în pragul uşii, în credinţa că astfel vor avea o viaţă lungă şi belşug în casă.
• grijă şi pentru suflet, tot contra singurătăţii, pe vremuri pe pragul uşii se puneau pâine şi sare, hrană pentru îngeri.

Este ziua când se dezleagă limba păsărilor şi bine e, când auzi primul cântat al cucului, să-ţi pui o întrebare, în gând, în funcţie de vârstă:

Tinerii zic:

Cucule, Voinicule,

Câţi ani îmi vei da

Până mă voi însura?

Bătrânii, ca bătrânii, mai prevăzători cu anii, zic:

Cucule, Puicucule,

Câţi ani îmi vei dărui

Până ce eu voi muri?

Numărând glasurile, se află câţi ani sunt… de bine! Să nu se uite nici avertismentul bătrânilor, pentru a alunga singurătatea: cine se însoţeşte la tinereţe cu pupăza, ajunge la

bătrâneţe cuc! Cucul prevesteşte şi norocul. Noroc ai dacă eşti sănătos, fericit şi cu bani în buzunar. Veselie, acesta-i cuvântul definitoriu pentru Bunavestire.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Purimul –sărbătoarea evreilor la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 martie 2017, 21:03

Evreii din Craiova, alături de prietenii  lor, au celebrat sâmbătă, 18 martie 2017, Purimul  5777 conform calendarului ebraic, o sărbătoare ce comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan-Babilonian antic de către frumoasa regină Estera, după cum este scris în cartea biblică Megillat Esther ( Cartea Esterei ).

Purimul este mai mult o sărbătoare națională decât una religioasă,  abținerea de la muncă și de la alte activități nefiind obligatorie. Atmosfera din zilele de Purim este una de carnaval: oamenii poartă măști, atât în timpul ceremoniei religioase, cât și după aceasta, se organizează petreceri și se pun în scenă diferite piese.

Printre invitații Comunității Evreilor din Craiova s-au numărat trupa Bucharest Klezmer Band – având-o ca solistă principală pe Carmen Ioviţu și  Silvian Horn, director de cabinet al președintelui Federației Comunităților Evreiești din România.

Cu ocazia sărbătorii de Purim, acesta a înmânat  domnului  profesor universitar doctor docent Corneliu Sabetay, președintele Comunității Evreilor din Oltenia, o medalie în semn de recunoaștere a activității depuse în cadrul comunității.

A consemnat Ludovic Vulea, Radio România Oltenia Craiova

Povestea Bisericii româneşti de la Malainiţa (Serbia) şi a bibliotecilor în limba română din Valea Timocului sârbesc

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 martie 2017, 14:45

Limba română, limba vlahă, slujba în limba română în biserica de la Malainiţa (Serbia) sunt doar câteva dintre temele puse în dezbatere împreună cu preotul Bojan Aleksandrović, paroh de Malainiţa şi Remesiana şi protopop alProtopiatului Dacia Ripensis  (hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârşeţ) cu sediul la Negotin, şi prof. dr.Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific principal la Institutul de cercetări socio-umane “C.S.Nicolăescu-Plopşor” Filiala Craiova al Academiei Române. Povestea bisericii de la Malainiţa, ridicarea ei din fonduri proprii, ca şi slujba în limba română au fost subiecte discutate în Adunarea Consiliului Europei în aprilie 2005 şi comentate în presa internaţională la acea vreme.

Preotul Bojan Aleksandrović (Boian Alexandrov sau Boian Alexandru) va continua demersurile pentru cultivarea limbii române în Timocul sârbesc  şi prin înfiinţarea Casei Româneşti de la Malainiţa, o bibliotecă dotată cu cărţi în limba română. Povestea bisericii de la Malainiţa şi povestea vieţii preotului care slujeşte în limba română din credinţa că astfel se va păstra identitatea culturală românească în comunitatea românilor din Timocul sârbesc sunt prezentate în secvenţa radiofonică pe care v-o propunem spre audiţie:

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale al Societăţii Române de Radiodifuziune

Micherechi, o localitate unde reînvie jocul tradițional românesc

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 martie 2017, 08:20

La Micherechi (în Ungaria) de ani de zile nu se mai organizează baluri româneşti în perioada Carnavalului. Poate această formă urbană a petrecerii nu a prins rădăcini în această comunitate românească tradiţională. În schimb pare să învie jocul, o formă de distracţie cu rădăcini adânci, despre care am crezut că a dispărut odată pentru totdeauna. În seara zilei de 25 februarie Căminul cultural Gheorghe Dulău din Micherechi s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

S-a organizat aici un joc tradiţional românesc, cu participarea a numeroşi dansatori de la Echipa de păstrare a tradiţiilor „Gheorghe Nistor”, ai colegilor lor de la Ansamblul Körös din Jula, dar şi ai unor renumiţi muzicanţi din Micherechi, ca Ioan Covaci, nepotul regretatului meșter popular Teodor Covaci , orchestra lui Patyi Zoltan, actualul director artistic și coregraf al Echipei „Gheorghe Nistor”, dar şi o orchestră invitată din localitatea românească Pălatca. A fost o seară incendiară, care s-a încheiat cu un joc pe cinste.

„Echipa de păstrare a tradiţiilor „Gheorghe Nistor” a fost înființată cu 70 de ani în urmă, la 20 octombrie 1947. Atunci s-au adunat 50-60 de tineri însuflețiți din sat la școala generală de lângă biserica ortodoxă, pentru a înființa „Grupul cultural din Micherechi”. Cu aceste rânduri își începea unul din membrii fondatori, regretatul învățător Gheorghe Dulău, amintirile așternute pe hârtie la aniversarea a 50 de ani de la înființarea echipei.

Tinerii și-au exprimat îngrijorarea că obiceiul jocului tradițional din Micherechi se pierde cu timpul, de aceea au crezut de bine  să înființeze acest grup, care avea cor, echipă de teatru, orchestră de muzică populară și patru perechi de dansatori la timpul respectiv. Primul conducător al echipei de dansuri a fost Marius Turcu. În zilele noastre dansurile micherechenești, cum ar fi mânânţelu, ardelenescu, chimpinescu, bătuta, duba,  sunt cunoscute în întreaga lume, din Japonia până în Brazilia.

În 2017 se împlinesc și 30 de ani de la dispariția celor doi maeștri ai artei populare, dansatorul Gheorghe Nistor și primașul Teodor Covaci, la doar o săptămână diferență, care au cultivat și au popularizat neobosit dansul și muzica din Micherechi.

Interlocutori: Ioan Covaci, organizator; Gheorghe Berényi, organizator; Gheorghe Netea, fost conducător al echipei de dansuri; Zoltán Patyi, director artistic, coregraf

A consemnat Ștefan Crâsta, redactor, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(Foto: Iulia Kaupert)

Ileana Ciuculete – un nume stins, un cântec rămas

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 martie 2017, 21:30

Sunt nume în muzica populară care se impun la scenă și sunt promovate în spațiul public prin poveștile de viață, de cele mai multe ori care stârnesc senzație prin detalii, de regulă comentabile. Viața Ilenei Ciuculete a avut parte de asemenea comentarii, ceea ce nu a știrbit cu nimic valoarea cântecelor ei oltenești. Cândva, o actriță mi-a reproșat că realizez spectacole cu marii artiști ajunși la o vârstă memorabilă. Și eu aveam dreptate, pentru că doream să fac un Portret în oglinzi paralele pe scena Teatrului Liric din Craiova celor ce au jucat o viață întreagă în teatrul sau în cinematografia românească, dreptate avea și actrița care merita din plin un spectacol-portret, chiar dacă la acea vreme era la mijlocul vieții artistice. Timpul nu iartă și poate de aceea azi ne grăbim să rostim câteva cuvinte doar despre Ileana Ciuculete, cea care s-a declarat toată viața o olteancă adevărată și care s-a grăbit să plece în altă lume, poate mai bună.

Sunt două momente pe care aș dori să le evoc în acest context trist, ambele însă definitorii pentru statornicia Ilenei în a promova cântecele satului său oltenesc. La aniversarea a 54  de ani de la înființarea radioului craiovean am conceput un spectacol aniversar. Firesc, nu toți soliștii puteau fi prezenți în acel cadru aniversar, chiar dacă la olteni sărbătoarea ține vreo 3 zile. M-a sunat și mi-a spus că vrea să cânte măcar două strofe dintr-o piesă care o reprezintă. Avea dreptate. Calafatul putea fi astfel invocat ca loc de legendă și cântec autentic, dar și un detaliu semnificativ în contextul aniversar: Ileana Ciuculete a devenit cunoscută prin prezența radiofonică la Radio Craiova. Avea dreptate Marin Sorescu: degeaba te apreciază străinii, dacă nu ești apreciat la tine acasă! Sala Teatrului Liric din Craiova, arhiplină, a aplaudat-o pentru prestația sa muzicală, stilul oltenesc și dezinvoltura care place oricărei vârste. Cântecul ei de atunci devine azi un ecou al unei povești despre viața trecătoare.

Primii bani i-a câștigat din muzică la vârsta de 14 ani, la Filarmonica Oltenia din Craiova.

Ileana Ciuculete scria pe site-ul său o mărturisire, care susține peste timp respectul pe care l-a avut pentru radioul românesc, adevăratul promotor de cultură, mai ales de cultură tradițională : ”Am avut o mare șansă când regretatul dirijor Ionel Budișteanu,cu exigența profesională, m-a obligat să cânt cu regretatul Ion Dolănescu pe scena Teatrului din Drobeta-Turnu-Severin. De emoție, la un moment dat, mi-a căzut un cercel din ureche, iar publicul m-a privit într-un mod deosebit și nu a luat în seamă incidentul petrecut. Din cauza distribuției de excepție, spectacolul s-a repetat 3 zile consecutiv, iar o lună mai târziu am fost invitată la Radio Craiova, unde am făcut primele înregistrări. Îmi amintesc cu plăcere de melodia «Lunca,lunca îmbobocită», care a fost prima mea melodie”.

Luncă, luncă îmbobocită – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Al doilea moment, pe care aș dori să îl evoc în aceste circumstanțe tragice (Ileana Ciuculete avea doar 59 de ani), este o întâlnire cu oamenii de cultură și iubitori de românism în Serbia. Era foarte apreciată de românii de dincolo de Dunăre. Ileana a fost solista diverselor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul ”Nicolae Bălcescu” din Craiova, Ansamblul folcloric ”Călușul” din Scornicești și Ansamblul ”Danubius” din Drobeta Turnu-Severin, apropiindu-se astfel de comunitățile românești de dincolo de Dunăre. Aici, am întâlnit-o la aniversarea Radioului Doina, aici a cântat românilor melodiile vechi pe care ei le știau de la cei bătrâni. Aici Ileana va primi un disc de aur. Este și argumentul pentru care Ileana Ciuculete va edita în 2013 un album muzical intitulat sugestiv Din Timoc la Chișinău. Am selectat două melodii păstrate în fonoteca SRR :

Am plecat cu dorul ei – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Am avut ca orice om – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Solistă apreciată de public pentru creațiile proprii și pentru stilul specific de a cânta, dinamic și melodios, a avut o bogată activitate discografică, însumând 30 de albume și peste 400 de melodii proprii. Din discografia artistei, amintim albumele: ”De ce-i lăsat dorul dor”, ”Dragostea e rău de foc”, ”Primăvara înfloare dorul”, ”Într-o zi de mai cu soare”, ”Cântece de voie bună”, ”Tinerețe, nu pleca”, ”Ce e dragostea în lume”, ”Bobocel de trandafir”, ”Eu le-am spus ochilor mei”, ”Măi Ileană, măi olteancă”, ”Neicuță din Calafat”, ”Asta sunt, n-aveți ce-mi face”, ”Am venit cu drag la voi”, ”Ciorba de curcan”, ”Prost ai fi dacă mă crezi”, ”Pân’ la tine mândro, la Sălaș”, ”Din Timoc la Chișinău”. Ileana Ciuculete se lăsa tentată de temele muzicale care fac bucuria nunților și avea succes. În 2005, Ileana Ciuculete a fost răsplătită cu ”Discul de Aur” pentru vânzarea a 40.000 de exemplare ale albumului ”Ciorba de curcan”.

Să ne-o amintim pe Ileana Ciuculete așa cum apărea în scenă : tonică, veselă, zâmbind vieții atât cât a vrut să fie generoasă cu ea :

Siminocul – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

În finalul acestui moment rememorativ pentru Ileana Ciuculete – un nume stins, un cântec rămas vă propunem o invocație muzicală dincolo de Timp pentru Ileana Ciuculete:

Tinerețe, nu pleca – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: craiovaforum

Alexie cel cald

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 martie 2017, 05:00 / actualizat: 13 martie 2017, 6:23

De mucenici, la 9 martie, bătrânii noştri invocau vremea bună. Şi credeau că aşa cum este în ziua de mucenici, aşa va fi încă patruzeci de zile. Copiii băteau cu ciomegele în pământ zicând:

Intră frig şi ieşi căldură

Să se facă vremea bună

Pe la noi prin bătătură.

Vremea lui Mărţişor este capricioasă; întâi babele, ursuze, apoi moşii… cei blânzi. Se aşteaptă însă ziua de 17 martie, ziua lui Alexie cel cald.

Se crede că atunci pământul se deschide şi ies gângăniile şi şerpii. Ce ne învaţă bătrânii, ce-i învaţă mai ales pe gospodarii tineri?

Este bine să se înconjoare de trei ori gospodăria, afumându-se cu tămâie, busuioc, sămânţă de cânepă atât casa, cât şi grajdurile, grădina, livada, în speranţa că astfel nici o gânganie nu se va mai apropia. În dimineaţa de Alexii cei mai curajoşi e bine să ia un clopoţel, o coasă şi o pereche de foarfeci şi să înconjoare casa de trei ori în credinţa că fierul are puterea de a ţine la distanţă duhurile necurate. E bine ca de Alexii gunoiul să fie dus departe de casă şi să fie ars, iar casele să se muruie. Ziua de 17 martie e cunoscută şi ca Ziua Şarpelui. În această zi nu trebuie să i se spună numele. De nu, peste an va fi muşcat de şarpe.

Ziua de Alexii e bună şi pentru pescari, dacă ţin post negru. Aşa vor avea noroc la peşte şi la poveşti! Destinul e cum ţi-l rânduiesc ursitoarele, dar un strop de ajutor din partea omului nu strică. Aşa şi cu pescarii. Dacă merg la râu în dimineaţa de Alexii şi prind un peştişor, cât ar fi de mic, că tot o să spună că-i mare, şi îl mănâncă viu, vor avea noroc! Să nu uite însă vorbele, că vorbele leagă şi dezleagă:

Alexie, Omul lui Dumnezeu,

Eu am venit la pârâu,

Să prind un peşte,

Să-l mănânc

Cum este el din pârâu,

Iar tu să te rogi lui Dumnezeu

Totdeauna pentru mine,

Să pot prinde peşte bine!

Aşa-i norocul. Să nu uităm însă că norocul calcă în urma minţii! Câtă e!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Fotoreporter: Bogdan Dănescu

In Memoriam Altay Kerim

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 martie 2017, 19:53

„Un gând mă bântuie şi nu-mi dă pace:

De ce atâta vrajbă? De ce oare

Nu învăţăm să vieţuim în pace

Şi vrem să facem pace prin teroare?”

(versuri din poezia „De CE?”din volumul „Preluaţi ştafeta”, unde poetul se consideră doar un Caragiale virual şi sfera critiicii sale depăşeşte naţionalul.)

La 12 martie, se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Altay Kerim(1937-2006), realizator de emisiuni radio (Radio România Internaţional 1976-1997), traducător, scriitor, jurnalist, autor de dictionare.

S-a născut la 13 martie 1937 în satul Moviliţa, comuna Topraisar, judeţul Constanţa. Este absolvent al Şcolii Pedagogice Tătare nr. 2 din Constanţa (1956) şi al Facultăţii de Filologie, secţia Turcă, a Universităţii Bucureşti (1962).

Altay Kerim are meritul de a fi dat la iveală prima carte de creaţie originală în limba tătară din ţara noastră, în 1984 scrie volumul de schiţe şi nuvele originale în limba tătară „Kâniye”. Împreună cu fiica sa Leila editează „Dicţionarul Tătar-Turc-Român” (Bucureşti, Editura Kriterion, 1996). În anul 1990 realizează prima emisiune a etnicilor tătari la postul de Radio Constanţa.

Alte creaţii literare: „Romen Şiirinin Antolojisi”. Antologia poeziei române în limba turcă. (Bucureşti, Editura Kriterion, 1999). TRADUCERI : „Gercešin ucunda Romanya, Ihtilal ve reform” (Varianta turcă a volumului „Revoluţie şi reformă” al lui Ion Iliescu, Istanbul – Turcia, Editura Globus, 1996); „Poeme care trăiesc” (Varianta românească a volumului de poezii „Yaşayan misralar 2” al poetului turc Tayfun Yücer din Republica Turcă – Ciprul de Nord, Constanţa, Editura Metafora, 1999), în 2003 publică volumul de versuri trilingv(tătară, turcă şi română) „Darisi sizge caşlar”(Preluaţi ştafeta), iar în 2006 scire piesa de teatru în 2 acte în limba tătară „Tenekeci Şamil”(Şamil tinichigiul).

Din anul 1999 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, Kerim Altay a rămas în memoria tătarilor dobrogeni şi nu numai şi ca un jurnalist de prestigiu, el punându-şi amprenta pe revista UDTTMR, „Karadeniz”.

Redactează şi publică, în colaborare cu câţiva intelectuali de origine tătară din Bucureşti, sub egida editurii „Kriterion”, revista anuală, tip almanah, „Renkler” (Culori) (1987-1989), (1992-1995). A publicat (în colaborare) un „Ghid de conversaţie Român-Turc, Turc-Român” şi o „Antologie a poeziei turce cipriote” – în limba română. În perioada 1997-2000 îndeplineşte funcţia de redactor-şef al publicaţiei lunare a UDTTMR – „Karadeniz” („Marea Neagră”).

Pentru scrierile sale şi pentru traduceri Altay Kerim a fost răsplătit cu Premiul Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor şi al revistei Tomis” (1999) şi Premiul „Ovidius” pentru traduceri (1999).

Leila Kerim Wilson, fiica regretatului Altay Kerim, a reușit să preia ştafeta de la părintele său, recent a lansat o carte de bucate tătăreşti intitulat : Album gastronomic literar tătăresc. Albumul lansat în luna martie, reprezintă totodată şi un omagiu pentru tatăl autoarei.

Despre autor şi creaţiile sale scriitorul Arthur Porumboiu, afirma următoarele: „Un fapt literar deosebit s-a petrecut recent în spaţiul românesc. Este vorba de o antologie de poezie română clasică şi contemporană tradusă în limba turcă. (…) Acţiunea, în sinea ei, a fost temerară, pentru că cele două limbi diferă în mod radical. Şi cu toate acestea, aşa cum deja s-au pronunţat cunoscătorii avizaţi ai ambelor limbi, reuşitele nu lipsesc, ba chiar, în multe cazuri, se păstrează ideile directoare, atmosfera şi prozodia astfel ca şi cititorul de limbă turcă să poată împărtăşi din lumina binefăcătoare a poeziei române.”

Scriitoarea şi jurnalista Erem Melike Roman, care s-a numărat multă vreme printre redactorii de excepție ai Secției de  limba turcă a Radio România Internațional, spunea despre Altay Kerim: „O lectură atentă a traducerilor din (Romen Şiirinin Antolojisi”) indică în Altay Kerim un sensibil cunoscător al literaturii române, pe care o transmite cu mult har cititorilor de limbă turcă.”

Regretatul Altay Kerim a fost mentroul meu, m-a învăţat să desluşesc tainele radio-ului, m-a îndrumat spre „ABC-ul” deprinderii acestei meserii fascinante, cea de reporter şi realizator de emisiuni radio. Îmi cunoaşte fiecare emoţie, ştia fără să mă întrebe dacă sunt mulţumită de evoluţia mea. Era cel mai dur şi mai sincer critic al meu.

Altay s-a regăsit întotdeauna în cuvinte, iar în clipele de grea încercare pricinuite de o cruntă boală s-a refugiat tot în magia literelor. Din postura de jurnalist, Kerim Altay a vorbit şi altfel lumii întregi despre comunitatea turco – tătară din România şi a fost un mesager destoinic al acestei comunităţi, care după 1990 îşi reclădea imaginea aici, în Dobrogea.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Dezbatere publică: Agricultura românească – realitate și mituri

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 martie 2017, 11:45

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în colaborare cu Universitatea din Craiova și Biblioteca Județeană Dolj ”Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 13 martie 2017, la  ora 11.00,  la Biblioteca Județeană Dolj ”Alexandru și Aristia Aman” dezbaterea publică Agricultura românească – realitate și mituri.

În contextul în care între realitatea din proximitatea temporală și locală și realitatea jurnalistică (filtrată prin personalitatea jurnalistului și strategiile de programe ale instituției mediatice pe care o reprezintă) există deseori diferențe semnificative în receptarea valorilor culturii românești, o temă despre percepția elementelor definitorii ale unui domeniu de interes public, agricultura, considerăm a fi o temă de stringentă actualitate. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, având ca țintă prioritară informarea pe teme de interes public și dezbatrea publică a unor teme de pe agenda socială, organizează această dezbatere, la care sunt invitați specialiști de notorietate în domeniu:

Prof.univ.dr. AUREL POPA, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România

Prof.univ.dr. SINA COSMULESCU, Decan al Facultății de Horticulură, Universitatea din Craiova

Dr.ing. CRISTINA EMANUELA VLADU, Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj

În context va fi prezentat  volumul Oltenia- Mica Românie Viticolă (autori: Aurel Popa, Nicolae Giugea, Traian Cătălin Genoiu) alături de alte recente apariții editoriale, rezultat al cercetării științifice universitare craiovene.

Moderator: conf.univ.dr. GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN, Președintele Filialei Oltenia a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Coordonator al Departamentului de formare şi dezvoltare profesională al UZPR

Maria Tănase – debut radiofonic memorabil

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 martie 2017, 11:27

Impactul radiofonic al unei voci poate avea efecte nebănuite asupra piblicului. Maria Tănase era o voce deja cunoscută la finele anilor ‘3o. Imprimase deja melodii la două case de discuri. Dar prezența în memoria ascultătorilor și plasare în preferințele muzicale ale acestora se vor datora prezenței la microfonul radioului public românesc.

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea. La această emisie, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar.

Efectul imediat a constat în comentariile specialiștilor, care au conturat o dată în plus valoarea de necontestat a unei voci și a unui repertoriu care va  aminti de fiecare dată numele Maria Tănase .

Vă oferim în continuare câteva repere ale unui portret peste timp al celei ce a făcut ca muzica populară românească să fie apreciată în lume, având ca invitați pe etnologul Cornel Duncan și pe prof.univ.dr. Vasile Macoviciuc și vă invităm să ascultați melodii păstrate în fonoteca Societății Române de Radiodifuziune.

O emisiune realizată de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Premiul “Pentru cultura românilor din Ungaria 2016”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 martie 2017, 08:48

”Poate nici n-aș mai trăi dacă nu m-aș ocupa cu folclorul”

Înfiinţat în anul 2012, Ansamblul Folcloric “Doina Bihorului” din Ungaria, condus de către coregraful Gheorghe Gros din Chitighaz, a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate grupuri de acest gen din Ungaria.

Solicitările primite şi aprecierile din cei 5 ani de existenţă reprezintă cartea de vizită la fiecare festival la care ansamblul participă. Cu membrii din trei judeţe din Ungaria – Bihor, Bichiş şi Ciongrad – ansamblul a pus pe scenă dansuri tradiţionale ale românilor din Ungaria, dar şi dansuri din mai multe zone folclorice ale României, cu care se remarcă la fiecare eveniment la care participă. Aşa se face că în decursul celor cinci ani de existenţă, grupul de tineri de la “Doina Bihorului” şi-a atribuit numeroase aprecieri la festivalurile la care au participat, doar anul trecut acestea fiind 39 la număr. În luna februarie a acestui an ansamblul a fost distins de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria cu premiul “Pentru cultura românilor din Ungaria 2016”.

Interviu cu Gheorghe Gros, coregraful Ansamblului Folcloric „Doina Bihorului”

Cântă Gheorghe Gros, culegere din Cenadul Unguresc de la bace Svetozar Unc

A consemnat Anca Becan, colaborator, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(Foto: Foaia românească)

Mariana Ionescu Căpitănescu – 25 de ani de carieră muzicală

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 martie 2017, 07:56 / actualizat: 8 martie 2017, 8:57

Mariana Ionescu Căpitănescu este interpreta de muzică populară care confirmă o veche aserțiune: ceea ce faci din suflet nu se uită! Plecată din Dănciuleștii Gorjului, Mariana va avea puterea să se reinventeze după fiecare episod din viața personală. Va purta cu sine în lume, din plaiurile cântecului gorjenesc până în Canada, unde a stat o vreme, acele melodii care au valoare prin text și linie melodică, prin metaforele care fac inima să vibreze și imaginația să plămădească fotografii sentimentale ale satului de altădată. A ascultat pe toată lumea și și-a croit drum în viață după propriul crez. A fost ”ciocârlia” care ar fi trebuit să se impună chiar mai mult decât a făcut-o în memoria colectivității, în acea actualitate păgubitoare, pentru că este înțeleasă ca satisfacerea gustului public doritor de comercial, cântece la comandă, după formula deja știută: cel trei mari teme ale folclorului românesc ar fi mama, banii și dușmanii. Mariana Ionescu Căpitănescu a tezaurizat însă cântece de o valoare greu de uitat și le aduce în prim plan atunci când producătorii de emisiuni radio și televiziune i-o cer sau când strecoară în recitaluri cântece care uimesc publicul, cel care exclamă: ”cântecul acesta e de pe vremea mea, aproape am uitat de el!”. Interviul realizat cu Mariana Ionescu Căpitănescu va aduce pe calea undelor emoțiile unui parcurs muzical și detaliile unei vieți de poveste la împlinirea unui sfert de veac de carieră muzicală:

Cine-a fost o dată-n Gorj – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Vino, neică,în Dănciulești – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

La fântâna din răscruce – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Azi e Dragobetele – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Când oltenii mei se-adună – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Moşii cei blânzi, babele…ca babele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 martie 2017, 05:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:04

Moşii şi babele alcătuiesc o grupă de semidivinităţi sau sfinţi şi sfinte populare, care şi-au pierdut individualitatea mitică, păstrându-şi în schimb personalitatea colectivă mitică. Au dobândit o aureolă de semizei. În calendarul popular românesc sunt făpturi mitice care prefigurează timpul sacru, timpul sărbătoresc, în care se desfăşoară anumite rituri comunitare (sunt cunoscute renumitele târguri de moşi). O altă semnificaţie o constituie şi aceea de semidivinităţi meteorologice.

După primele nouă zile din Martie, zilele Babelor, urmează nouă zile, ale Moşilor. Babele, ca babele, mai rele, reflectă nestatornicia timpului în trecerea lui de la iarnă la primăvară şi posibilitatea ca această nestatornicie să prevestească norocul de peste an. Şi cei 9 moşi fac parte din cortegiul divin al unui zeu-moş, care este confundat uneori cu Sfântul Cer, alteori cu  Dumnezeu sau Sîntilie. Sub raport meteorologic sunt mai blânzi, aduc vreme mai bună. În Oltenia se spune că „moşii bat cu maile în pământ să iasă căldura şi să încălzească seminţele”. Cum moşii încep pe 10 martie, după Mucenici, când se ştie că se mănâncă 40 de mucenici şi se beau 44 de pahare, nici nu-i de mirare că sunt… blânzi. Femeile, mai obidite, în ziua de 40 de mucenici, mătură ograda, ard gunoiul şi bat cu vătraiul pe vatră zicând: „Fugiţi şerpilor, de bătaia clopotelor”. E semn că ele ştiu că moşii mai alunecă precum şarpele, ispitiţi de şarpe şi îi avertizează că totuşi ele, femeile, babele tămâie şi poartă lumina şi întotdeauna aceste practici rituale sunt precedate de bătutul clopotelor. Moşii, sunt blânzi, dar şi încercaţi de ispită, pentru că se ştie: „cât e moşul de bătrân / Tot doreşte măr în sân”. În ziua primului moş, 10 martie se fac previziuni meteorologice: cum e vremea în această perioadă, aşa va fi toată primăvara.

Mucenicii

Să nu uităm în această săptămână de mucenici…nici noi, femeile, nici ei, bărbații. În calendarul creştin ortodox sunt consemnaţi Sfinţii 40 mucenici din Sevastia, o zi de ofrande alimentare specifice. Mucenicii sunt în prag de primăvară, început de marţ, iar curăţirea locurilor de uscăturile rămase din iarnă e o sarcină a fiecărui gospodar. Aprinderea focurilor are semnificaţii multiple: se curăţă locul, se purifică spaţiul, se alungă gerul şi se invocă venirea căldurii. Când e vâlvătaia mai mare, membrii familiei sar peste foc zicând:

Cum au trecut sfinţii

Prin foc şi prin apă,

Aşa să trecem şi noi.

În Oltenia copiii bat cu toiagele în pământ, în jurul focului zicând:

Intră frig şi ieşi căldură

Pe la noi prin bătătură.

Alimentele rituale specifice acestei sărbători sunt mucenicii, copturi sub formă de om, albină, pasăre sau colac. Sunt moşi de păresimi sau sfinţi.

În Gorj, în dimineaţa de Mucenici bătrânele fac din mălai un „pupoi”. Îl turtesc şi îl ia „cu ţeava” (ţeava de la suveica de la război) şi numără 44 de semne pe pupoi şi bani (câţi copii sunt în casă). Coace pupoiul în cuptor şi când îl scot îl ung cu miere de stup şi îl taie în atâtea părţi câţi copii sunt în casă. Bine-ar fi, zic bătrânele ca toţi copiii să găsească un ban, e semn de noroc. Sigur însă primul care găseşte banul este norocosul familiei. Acesta este pupoiul casei. Bătrânele fac încă unul, pe care-l dau de pomană, însoţit de fuior şi poame: simbol al vieţii care se toarce, fuiorul aminteşte tuturor că fiecare sărbătoare trebuie cinstită, fiecare zi frumos trăită.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Fotoreporter: Bogdan Dănescu

Elena Roizen – ”fiica Dobrogei”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 martie 2017, 22:45 / actualizat: 5 martie 2017, 23:48

Sunt interpreți de muzică populară, care au reprezentat o zonă etnofolclorică o viață de om și nu au făcut demersuri pentru promovarea imaginii publice în spațiul public. Au fost de o modestie care a uimit pe cei din jur și care au asimilat prezența sa în mediul muzical ca un dat, o bucurie venită din destinul unei zone spre a se identifica în marea familie a folclorului românesc. Un aemenea exemplu este Elena Roizen. Născută în făurarul anului 1945 a plecat spre Înalt pentru a încânta și cerul de ineditul cântecelor dobrogene la nici 65 de ani. Sunt trei elemente definitorii pentru profilul acestei interprete inegalabile : debutul consacrat la microfonul radioului public românesc, purtatrea cu semeție a costumului popular dobrogean ușor de recunoscut nu doar de cei ce sunt originari din această zonă și impunerea în memoria colectivă a unor cântece care reliefează specificul cântecului din Dobrogea. Cariera sa artistică a început în 1965, iar radioul public difuza la acea dată cântecul care nu se va mai uita niciodată : Hai, Dunărea mea (versuri intonate cu un patos moderat, cu o convingere generată de emoția artistică și o linie melodică de neuitat :

Hai Dunărea mea – din fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Al treilea element este identificarea Elenei Roizen cu plaiul natal și de aceea oamenii de cultură au înființat un festival care îi poartă numele, ”Festivalul cântecului popular dobrogean Elena Roizen”.

Despre acest eveniment muzical anual, despre rezonanța specifică a numelui care susține notorietatea locului și manifestării ușor de reperat în contextul competițional național, aflăm detalii de la domnul  Stan Romică, directorul Centrului Cultural ”Elena Roizen” din orașul Ovidiu, județul Constanța :

• Interviu cu Stan Romică

A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

Geamparalele – din fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri. Dintre cele peste o sută de melodii imprimate pe discuri și pe casete amintim: Dobroge, Măicuta bună, Curge Dunărea la vale, La Gheorghița-al meu la poartă , Mindră fată de pescar.

Cântecele Elenei Roizen au rămas în memoria colectivă și se constituie peste timp ca elemente distincte în  patrimoniu cultural naţional: Geamparalele, Liliac alb înflorit, Când eram eu tinerică, Fata mea din Dobrogea, Ilenuţa de la mare, Pandelaşul , Drag mi-a fost omul frumos.

Elena Roizen a fost și a rămas imaginea Dobrogei pe plan național folcloric, fiind una dintre cele mai reprezentative interprete de muzica populară românească, înscriindu-se cu modestia-i proverbială în Galeria interpreților de muzică populară românească.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Săptămâna căsătoriei la Micherechi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 martie 2017, 21:48 / actualizat: 7 martie 2017, 10:05

De 53 de ani împreună la bine și la greu – Soții Ana și Teodor Netea din Micherechi

Săptămâna căsătoriei este  sărbătorită în 21 de ţări de pe patru continente. Ungaria a aderat la această mişcare în 2008, prin cooperarea bisericilor creştine şi a organizaţiilor civile, cu participarea a numeroase oraşe, localităţi şi comunităţi. Săptămâna a fost marcată anul acesta între 12-19 februarie. Ana şi Teodor Netea din Micherechi şi-au unit destinele de mai bine de cinci decenii. Se cunosc încă din copilărie. Mai târziu prietenia s-a schimbat în dragoste, cei doi căsătorindu-se în urmă cu 53 de ani. Toată viaţa au fost gospodari, au muncit din greu în foliile din Micherechi. Au doi copii şi trei nepoţi, şi mai au o singură dorinţă – un strănepot…

Cum erau nunţile de demult din Micherechi, care este rolul soţiei şi al soţului într-o căsnicie, dacă este importantă credinţa şi dacă mai poate fi susţinută în secolul XXI. instituţia căsniciei – sunt câteva întrebări la care ne-au răspuns Ana şi Teodor Netea.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

Muzică: primaș Teodor Covaci din Micherechi, maestru al artei populare, înregistrare 1975

Poveștile clipei la Gaudeamus 2017

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 martie 2017, 10:10 / actualizat: 3 martie 2017, 11:12

Text și fotografie – dublul impact al mesajului estetic

            De câteva luni urmărim cu interes un flux pe site-ul radiocraiova.ro intitulat Poveștile clipei. Doi tineri jurnaliști susțin acest proiect cu un dublu impact: mesajul textului, o tabletă –poem pe o temă în aparență generală, dar în care fiecare are tentația identificării. Un al doilea impact este al fotografiei care însoțește ”povestea clipei” și care deschide un alt univers al reflecției. Textul te determină să privești înlăuntrul tău, să faci asociații culturale, să te implici într-o decodare estetică.

Davian Vlad este autorul poemelor în proză. Acestea au fost parțial transmise și pe calea undelor, mai dificil de receptat, cât timp trebuie să zăbovești o clipă pentru a înțelege subtextul poemului.

Fotografiile sunt realizate de Dan Păsărin, cel care a înțeles că mesajul literar nu trebuie să fie ilustrat, ci catalizat prin noi simboluri ale ideii -pivot a poemului. Adică o altă poveste a clipei în registrul deschis de poemul în proză. La radio nu se vede, dar se simte.

Plasarea în online a acestei producții text-imagine a atras atenție celor ce vor să descopere viața din spatele cortinei unui cotidian nu întotdeauna mulțumitor, vor să se descopere în valențe creative nebănuite.

La Gaudeamus Craiova 2017 cei doi realizatori au avut ideea de a aduce Poveștile clipei din spațiul online spre a le expune pe simezele găzduite de Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova.

”16 „povești ale clipei”. 16 instantanee fotografice reconstruite în cuvinte, 16 poezii în imagini transformate în 16 poeme în proză” – aceasta este definirea dată de autori momentului cultural radiofonic online transpus în realitatea culturală craioveană. Poezia clipei pe care noi nu o vedem din graba cu care trecem prin viața tumultoasă este adusă în prim plan de Davian (realizator de emisiuni culturale) și Dan (realizator de emisiuni de actualități și sport), doi tineri pasionați și de alte arte decât arta cuvântului radiofonic.

„Am pus galbene gene false nefericirii”

”Adulmecând orizonturile retuşate ale conştiinţei, am strâns la piept seminţele universului şi am pus galbene gene false nefericirii. Şi am intrat cu rădăcinile goale în mâlul de plumb al remuşcării, şi am muşcat cu nesaţ din firimiturile amare ale durerii. Iar când noaptea albastră a înghiţit şi ultima fărâmă de vină, ne-am plecat capetele până când gândurile au sărutat ţărâna în care viaţa îşi ascunsese îndoielile şi în care moartea îşi dosise certitudinile. (5 iulie 2016)”

„Culorile au ţâşnit prin firele ce se curbau domol la fiecare bătaie de inimă”

Ca la un semn, ne-am lipit toți sufletele de țesătura al cărei zâmbet alb nu reușiserăm să-l descifrăm sub niciun chip. Și deodată culorile au ţâşnit năvalnic prin firele care se curbau domol la fiecare bătaie de inimă, iar bucățile de eternitate s-au adunat din nou în reverii primăvăratice. Făcând un pas în spate, am zărit dincolo de ţesătura de lumini şi am desluşit siluetele care ne șoptesc mituri fecunde în lungile vise de vară. Şi am auzit în sfârşit cânturile feciorelnice prin care cerul adoarme chiar şi frica de moarte a stelelor căzătoare. (24 iunie 2016)”

Text: Davian Vlad. Foto: Dan Păsărin

Poveștile clipei trebuie descoperite. Imaginile din realitatea imediată sunt imaginile văzute de fiecare dintre noi. Dar care este povestea nespusă a acestor proiecții prin ochii speranței în găsirea tihnei pentru a trăi frumos povestea clipei noastre?

Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Ioana Radu –o viață de om topită într-un veac de amintire

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 martie 2017, 15:25

Ioana Radu, numele care a consacrat o voce și a impus muzica populară și romanța drept valori perene, și-a legat destinul de două repere culturale. Primul este Craiova, locul unde a copilărit și unde a ascultat pe   lăutarii de la cârciuma tatălui său, Constantin Braia și pe care și-i va aminti, asemenea tuturor iubitorilor de muzică tradițională din Oltenia, ca Ion al lui Țache, Gheorghe al lui Gâgă, Limbă. De la ei culege și învață primele cântece populare și lăutărești.

Al doilea loc cu semnificații de destin este chiar radioul public. Aici, la microfonul care o va consacra, va aduce cântecele pe care le va interpreta ca nimeni alta și va impune un stil care o va individualiza într-o istorie a genului. Debutul radiofonic real, cu pseudonimul ales de Ion Filionescu, s-a produs la  29 octombrie 1939, în cadrul căruia a prezentat un buchet de melodii populare care o vor reprezenta în cariera sa muzicală: „Dorule și-o boală grea”, „Când o fi la moartea mea”, „Am iubit și-am să iubesc”, „Mă suii pe dealul Cernei”, „La Ciolpan, la crucea’naltă”, „Foaie verde ca cicoarea”.

„Parcă vocea dumitale e tot de pe-aici, de prin Vălenii-de-munte, că e curată precum apa de izvor” – va spune nu peste mult timp de la debut marele istoric Nicolae Iorga, subliniind acuratețea repertoriului și valoarea de unicat a vocii Ioanei Radu. Se derulăm firul amintirii pentru a o evoca pe Ioana Radu, cea ivită într-o lume trecătoare la 17 februarie 1917.

Vă oferim o emisiune –portret cu frânturi de dialog cu artistul plastic Gabriel Bratu, cu Alexandru Firescu, un adevărat istoric al Craiovei culturale (interviu din fonoteca radioului public românesc).

Ioana Radu va mărturisi într-un interviu realizat de Maria Dobosciuc în 1985 legătura indestructibilă cu orașul copilăriei sale, Craiova.  Un reper cultural de neuitat în destinul Ioanei Radu a fost radioul public românesc, unde a adus cântecele învățate la Craiova. Sunt mărturii rămase în interviul rămas în fonoteca SRR.  Şi tot la radioul public românesc Ioana Radu va avea ultimul său spectacol. Ne aduce aminte colega noastră Adriana Mihai, cea care, cu deplină generozitate, ne-a oferit din fonoteca radioului public secvențele-mărturie ale Ioanei Radu. Bucuraţi-vă de cântecele interpretate altădată de Ioana Radu!

Ioana Radu – un nume pentru eternitate, o viață de om topită într-un veac de amintire.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regiobnale, Societatea Română de Radiodifuziune

AVE – UNIUNEA ETNICILOR ROMÂNI DIN BULGARIA

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 martie 2017, 15:10 / actualizat: 7 martie 2017, 10:05

UNIUNEA    ETNICILOR     ROMÂNI    DIN    BULGARIA în colaborare cu Casa de Cultură „Sf Teofana Basarab” din Vidin, Societatea Culturală a Vlahilor organizează vineri, 3 martie 2017, o manifestare culturală complexă dedicată comemorării ostașilor români și a celor căzuţi pe câmpul de luptă de la Smârdan şi Vidin pentru eliberarea Bulgariei. La manifestări vor lua parte lideri ai comunităţii româneşti din Bulgaria, România şi Serbia, istorici, sociologi, jurnalişti, oameni politici, membri ai corpului diplomatic ai Ambasadei Române din Sofia, profesori universitari, studenţi. Manifestraea va debuta cu depunerea de coroane de flori la Monumentul de la Smârdan în  memoria eroilor, urmată de defilare pe traseul  Muzeul „Konac” – Piaţa „Bdinti”. Momentul culminant va consta în Ceremonia oficiala si depunerea de coroane de flori la monumentul din Piaţa „Bdinti”.

Informaţiile ne-au fost transmise de  dr. Ivo Filipov Gheorghiev, Preşedintele „AVE”Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Numan Çelebi Cihan – primul preşedinte al Republicii Populare Crimeea

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 martie 2017, 14:15 / actualizat: 1 martie 2017, 15:16

99 de la trecerea în nefiinţă al lui Numan Çelebi Cihan primul preşedinte al Republicii Populare Crimeea

La 99 de ani de la trecerea sa în neființă, Numan Çelebi Cihan, primul preşedinte al Republicii Populare Crimeea, a fost comemorat de către comunitatea tătară din Constanţa, la sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, în data de 24 februarie 2017.

Despre viața și activitatea lui Numan Çelebi Cihan au vorbit Neriman Ibraim, Ghiuner Akmola și Metin Omer.

Acţiunea dedicată lui Numan Celebi Cihan a debutat cu intonarea imnului tătarilor crimeeni„Ant Etkenmen“ şi cu mesajul de salut al lui Beiazit Ali,preşedintele filialei UDTTMR din Constanţa, apoi au urmat o serie de lucrări pregătite de membri ai comunităţii tătare în care au fost rememorate cele mai importante momente din viaţa şi activitatea marelui lider tătar.

Numan Çelebi Cihan a fost om politic, muftiu, erou naţional şi poet al versurilor imnului tătarilor crimeeni „Ant Etkenmen”, s-a născut în satul crimeean Buyuk Sudak în anul 1885.  În perioada 1908-1916 a urmat cursurile facultăților de drept și medicină la Istanbul și Sankt Petersburg.

După 1908 s-a implicat activ alături de Cafer Seydahmet în mișcarea națională a tătarilor crimeeni care se năștea la Istanbul. În 1917 a devenit muftiu al Crimeei, Poloniei, Lituaniei și Belarusului. A organizat primul Kurultay (congres) al tătarilor crimeeni și a fost ales conducătorul primului guvern al tătarilor şi primul preşedinte al Republicii Populare Crimeea, fondată în 1917. După intrarea armatelor bolșevice în Crimeea, la 23 februarie 1918, a fost omorât, trupul neînsuflețit fiindu-i aruncat în Marea Neagră.

Numan Celebi Çihan este și autorul versurilor imnului național al tătarilor crimeeni „Ant Etkemen” (Am jurat), iar muzica imnului a fost compusă în anul 1937 de Sebat Husein (14 martie 1914 – 13 martie1977), compozitor şi tenor de etnie tătară.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Mărţişorul – înțelesuri peste timp

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 februarie 2017, 07:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:09

Venirea primăverii, reînvierea naturii şi mai ales aflarea încă a unui motiv pentru a exterioriza sentimentul de dragoste sunt tot atâtea argumente pentru a consemna în calendarul afectiv şi în cel popular o sărbătoare cu multiple valenţe: Mărţişorul.

Semnificaţiile termenului sunt multiple. Este denumirea populară a lunii Martie, lună dedicată zeului Mars şi planetei Marte. Este accepţiunea cunoscută în Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei (Ion Ghinoiu). Versurile populare atestă această accepţiune:

Mărţişor ne dă noroaie

Şi frigul începe să-nmoaie.

Se-ncepe primăvara,

Dar tot nu e încă vara.

Musca de-abia zbârnăieşte,

Ea ca vara nu ciupeşte.

Purecile stă, nu mişcă.

Lesne-l prinzi dacă te pişcă.

Este început de primăvară, simbol al vitalităţii şi purităţii ce trebuie să caracterizeze pe toţi membrii comunităţii. Este talismanul oferit cu toată dragostea şi purtat cu dragoste, valoarea apotropaică păstrându-se până astăzi.

Este un obicei, o secvenţă a unui scenariu de înnoire a anului, marcând naşterea şi moartea simbolică a Dochiei, zeiţa maternă, lunară şi echinocţială. Data la care se înmânează Mărţişorul, talismanul cu valenţe apotropaice şi de înfrumuseţare este cunoscută ca fiind prima zi a lunii martie. La sfârşitul secolului al XIX-lea era primit de tineri în dimineaţa zilei de 1 Martie. Informaţiile culese de Adrian Fochi oferă formulări inedite: „când apare luna nouă în martie”, „nu numai la 1 Martie, ci şi într-alte zile, ca să fie copilul curat ca argintul”. Potrivit altor informaţii, acesta se punea la Marţolea, în prima zi din săptămâna albă.

Câteva din vechile practici derulate în ziua de 1 Martie s-au păstrat în Oltenia, dovadă a perenităţii actului magic reprodus în circumstanţe care îl reclamă. La Vârtop (judeţul Dolj), la 1 Martie localnicii se roagă la Dumnezeu să le rodească ţarinile, să le sporească turmele. Mărţişorul se şi pune „la capul locului”, cu funcţie apotropaică. În Romanaţi, la Reşca (Olt) în această zi se fac sfeştanii la casă şi se merge la biserică, iar mărţişorul, după ce este purtat, se pune la icoană. Apa neîncepută de la 1 Martie este eficientă în momentele mai dificile. O informaţie din Comani (jud. Olt) precizează că apa din această zi, luată la răsăritul zorilor nu se strică dacă-i păstrată. Şi dacă trebuie să mergi la judecată, bine-i să te stropeşti cu ea. Vei izbândi, dacă gândul este cel bun.

Mărţişorul – un talisman

Din ce este confecţionat mărţişorul?

Fiind legat de tradiţia Dochiei, mărţişorul era făcut din două fire colorate, răsucite, semnificând iarna şi vara, de care se lega o monedă de aur, argint sau din alt metal. Roşu şi alb reprezentau cromatica specifică. În consemnările lui Iordache Golescu de la începutul secolului al XIX-lea apare imaginea mărţişorului, o aţă alb-roşie pusă la gât sau la mână pentru îndepărtarea farmecelor. Simion Florea Marian se raliază opiniei din 1875 formulată de Nicolae Gane potrivit căreia, „mărţişorul nici nu se prea mai ştie ce este”. S-a avut în vedere practicarea obiceiului în nordul şi nord-vestul ţării. În aria sudică este deosebit de vivace şi în timp dobândeşte noi semnificaţii.

Împletirea celor două fire alb-roşu (în vechime alb-negru) reprezintă în concepţia populară şi „funia anului”, zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara.

În Muntenia, de şnur (cu sens de mărţişor) s-a legat o monedă de argint sau de aur, amplificându-se astfel redundant simbolistica mărţişorului.

Mărţişor primeau copiii, tinerii, nu a fost la început un privilegiu exclusiv al fetelor şi al nevestelor. Funcţia apotropaică era evidentă pentru toţi cei ce credeau în virtuţile mărţişorului: în Vâlcea, părinţii dădeau copiilor o monedă de argint cu fir alb-roşu, convinşi fiind de efectul de a-i „feri de ceaţa codrului”, ca să nu se pună pe faţa lor, spre a-i feri de diferite boli.

Mărţişorul se poartă şi din dorinţa de a avea noroc, sănătate, să fie „curaţi ca aurul, ca argintul” din moneda mărţişorului. Pentru a purifica metalul şi pentru a asigura eficienţa ritului, tot în zona Vâlcii, banul se dă prin vin şi prin brânză în credinţa să fie curat. Există şi teama femeilor însărcinate de a nu privi bănuţul până nu e purificat, „pentru a nu se păta”.

Funcţia apotropaică a mărţişorului este potenţată şi prin legarea de firul alb şi negru a unui fir de pelin şi a altuia de busuioc. Asocierea sugerează activarea forţelor malefice, precum şi modalităţile de contracarare a acestora.

Nu-i lipsită de interes funcţia de păstrare a frumuseţii fetelor. Mai ales că la Lăsatul Secului, la strigarea peste sat sunt de neuitat vorbele:

Fetele de la Vâlcele

Se laudă că-s frumuşele,

Dar frumosul nu-i la ele,

E-n cutia cu albele.

(Roşia de Amaradia, Gorj)

Şi nici „bombănitul însurăţelului”:

Am muiere lucrătoare,

Doarme ziua pe picioare

Ea-i mai mândră dintre toate

Când o văd se face noapte.

(Izvorul Rece , Gorj).

De ce este nevoie de un plus de frumuseţe la începutul primăverii?

Pentru că: „De n-ar fi ochi şi sprâncene/ N-ar mai fi păcate grele”. Şi: „Cine nu iubeşte/ Mă mir la popă ce povesteşte”.

Mărţişorul apare şi în ipostaza de apărător al dragostei. În judeţul Olt poate fi reperat un recitativ:

Eu poteca am călcat,

Eu roua am strecurat,

Eu dragoste am adunat.

Acestea sunt cuvintele magice rostite în dimineaţa de 1 Martie şi astfel norocul, călător în lume, ţi se opreşte în casă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

La ceas aniversar – artisul plastic julan Ștefan Oroian a împlinit 70 de ani

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 februarie 2017, 21:58 / actualizat: 7 martie 2017, 10:11

Ștefan Oroian, fără îndoială, este cel mai cunoscut și reprezentativ artist plastic care provine din micuța comunitate românească din Ungaria actuală. Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai neoconstructivismului din Câmpia Ungară, Ștefan Oroian s-a născut pe data de 19 februarie 1947, la Bătania.

Ca artist s-a format în Ungaria, dar a devenit cunoscut atât în țara sa natală, cât și în România, de care se leagă prin originea sa. După o jumătate de veac de activitate artistică, tablourile și sculpturile sale s-au răspândit în întreaga lume, având expoziții colective și individuale de la Paris până la Jula. Trăiește și lucrează încă din tinerețe în orășelul bichișean. În anul 1991, la inițiativa sa, la Jula s-a înființat și Corul Pro Musica.  Pedagogi, elevi, tineri, pensionari şi alţi români din oraş și-au unit atunci inimile, gândurile şi glasurile pentru a proslăvi prin cântec neamul românesc.

Cu doar câteva zile după ziua sa de naștere jurnalistul Ştefan Crâsta i-a pregătit o surpriză. A sunat prieteni și apropiați să povestească de ce îl apreciază.

Interlocutori: jurnalistul Ștefan Frătean, graficiana Adela Kiss, educatoarea Cornelia Taga, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, Aurel Chiriac și sărbătoritul, artistul plastic Ștefan Oroian.

A consemnat Ștefan Crâsta, redactor, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(Foto: Foaia românească)

Viața poveștii sau povestea vieții în romanul Ura din ochii vulpii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 februarie 2017, 12:18 / actualizat: 7 martie 2017, 10:12

A fi în prezența scriitorului Dinu Săraru, a dialoga pe teme de actualitate culturală sau de restituire a unor secvențe prea puțin cunoscute din istoria culturii române este un privilegiu.
Este, înainte de toate, un spectacol al discursului liber, argumentat în cascade de detalii cu o forță a persuadării, pe care o întâlnim doar la marii oratori. La Editura RAO a apărut în urmă cu două zile recentul roman al lui Dinu Săraru, Ura din ochii vulpii, lansarea constituindu-se într-un eveniment cultural ce a catalizat interesul publicului iubitor de literatură și al celor ce îți doresc aflarea adevărului literar așezat majestuos în cadrele unui timp pe care nu poți să-l uiți.

Romanul surprinde lectorul ab initio prin afirmația care deschide ”Argumentul”: ”Povestea e izvorâtă din realitate, dar rămâne poveste”. Iar ”Motto”-ul potențează curiozitatea generată de speranța de a descoperi povestea din spatele poveștii: ”fiecare rând exprimă, cu o cruzime de oglindă venețiană, adevărul transfigurat în poveste și am simțit nevoia acestui adevăr, ca și când trebuia să plătesc tributul pe care îl cer răbdarea creștină și iertarea despovărată de resentimente”.
Un roman despre cum nu poți scăpa de imaginea urii din ochii vulpii. Vă oferim o emisiune –mărturie despre istoria scrierii acestui roman și despre o lume, pe care o veți recunoaște, pentru că este lumea interioară a fiecăruia urmărit de ura din ochii vulpii:

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Asociaţia Partida Romilor PRO EUROPA – Filiala Dolj, eveniment cultural la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 februarie 2017, 11:43 / actualizat: 7 martie 2017, 10:12

Dezrobirea țiganilor, de la a cărei împlinire oficială au trecut 161 de ani, a fost marcată, la Craiova, printr-un eveniment organizat la  Biblioteca Județeană “Alexandru si Aristia Aman”, de filiala Dolj a Asociației Partida Romilor PRO EUROPA, un simpozion științific susținut de cadre didactice universitare: profesor Nicolae Panea, prorector al Universității din Craiova, profesor Sorin Liviu Damean, decan al Facultății de Științe Sociale și de profesor Lucian Cherata, inspector pentru minorități la Inspectoratul Școlar Județean Dolj.  Au participat tineri, dar și seniori din rândul etnicilor romi doritori să afle, de la specialiști,  mai multe despre această perioadă din istoria romilor din România.

Inițiativa a aparținut președintelui Filialei Dolj a Asociației Partida Romilor, Romeo Tiberiade:

Pentru integrarea romilor este nevoie, în primul rând, de o schimbare a mentalității atât a populației majoritare cât și chiar a membrilor etniei, fapt subliniat de profesorul Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Științe Sociale:

Dezrobirea romilor este un proces în continuă desfășurare, cu nevoi precise pentru a se realiza, din partea tuturor actorilor sociali din rândul majorității dar și al minorității rome.

Profesor Nicolae Panea, Prorectorul Universității din Craiova:

A consemnat Ludovic Vulea, Radio Oltenia Craiova

Expoziţia de pictură „Trăiri dobrogene” a pictorului Iaia Ferodin

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 februarie 2017, 05:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:13

Clubul Artelor „Solteris” în colaborare cu Cercul Militar Mangalia au fost gazdele expoziției de pictură „Trăiri dobrogene” semnată de artistul plastic Iaia Ferodin membru al Asociației „Artiști Dobrogeni”.

Vernisajul a fost prezentat de prof. univ. dr. Ibram Nuredin și de Emilia Dabu membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Invitați au fost pictorii Niculae Găgeanu, membru U.A.P., Marieana Oleniuc, membră U.A.P., Corina Vicolov, membră U.A.P., Cristian Petică, Marcela Dabu și numeroși iubitori de cultură și artă.

Prof. univ. dr. Ibram Nuredin, reputat estetician, critic de artă, remarcă stilul abordat de Iaia Ferodin prin culori echilibrate printr-o nostalgie luminoasă și mai ales prin puterea de a pătrunde în sufletul explicând astfel: „...gama cromatică are la bază culorile oranj și roșu cărămiziu, culori dinamice, iar celelealte culori, albastrul, de exemplu, dau nota aceasta de senin, de echilibru, și, evident, culorile acromatice, din care griul și, foarte puțin, negrul, dar, mai ales, albul. La geamii, care este locul de rugăciune al credincioșilor musulmani, în care sălășluiește Alah, cu cele 99 de denumiri sublime ale sale, nu culoarea este esențială, ci tonurile și luminile. Artistul se ia, parcă, după Ștefan Luchian, care spunea: „Noi vedem cu ochii, dar pictăm cu sufletul!”

A urmat, apoi, un moment artistic muzical, prin câteva compoziții, interpretate la pian de către dna Adina Lozinschi, ea însăși membră a Cenaclului „Solteris” şi un moment liric în limba tătară oferit de tânăra Melisa Chiusep.

În încheiere artistul plastic Iaia Ferudin ne-a redat în cuvinte, trăirile sale în legătură cu tablourile create: „Prin expoziția „Trăiri dobrogene”, am vrut să aduc, în lucrările expuse, dragostea mea față de Dobrogea, dragostea mea față de Mangalia, dragostea mea față de satul natal, pe oriunde am trecut și am trăit clipe frumoase. Am vrut să-mi pun, la baza lor, căldura sufletească ce m-a copleșit. Urmează ca dv. să stabiliți dacă am reușit sau nu. ”

Cele 44 de lucrări expuse ale pictorului de origine tătară Iaia Ferodin sunt îmbrăcate în culori calde, ocrotitoare, temele abordate sunt portretele, ocupaţiile vechi ale tătarilor, peisaje mirifice din călătoriile artistului repere exprimate vizual, dar şi lăcaşe de cult musulmane.

Câteva date despre pictorul Iaia Ferodin:

Primele amintiri de început a picturii sunt legate de creioanele colorate, artistul poveste că, înainte de a vorbi a început să coloreze, să picteze. Talentul său a fost cultivat de mama, care era învăţătoare.

A absolvit Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” din Bucureşti promoţia 1976 (denumită şi promoţia de aur). Absolvenţii acestei promoţii, la finalul liceului au organizat o expoziţie de grup la Grădina Iconei din capitală.

A avut numeroase expoziții personale, a participat la expoziții colective. Are tablouri în colecții particulare din țară și străinătate, Bulgaria, Turcia, Franța, Spania. Este inclus în albume de artă.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Personaje şi poveşti din Bucureştiul sefard

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 februarie 2017, 15:40 / actualizat: 7 martie 2017, 10:13

O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită, mai ales dacă sunteți interesați de istoria Bucureștiului, este „Personaje și povești din Bucureștiul Sefard” scrisă de Anca Tudorancea Ciuciu și Felicia Waldman și apărută la editura Noi Media Print din București.

Structurată pe 10 capitole și rod al cercetărilor autoarelor pe durata  a mai mulți ani, cartea, care este și bogat ilustrată, îl poartă pe cititor prin câteva secole de istorie bucureșteană  deschizând o poartă spre o lume care ne pare astăzi un basm,  un început, un prim pas care să convingă cititorul să pornească în căutarea mai multor informații despre prezența evreilor sefarzi dar și a celor ashkenazi care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea Bucureștiului. În unele domenii, ei, chiar au fost deschizători de drumuri.  Și aici dacă ar fi să ne referim doar la domeniul financiar unde bancheri sefarzi precum Davicion Bally, Hillel Manoah sau Solomon Halfon au ajutat Moldova si Valahia cu împrumuturi în prima jumătate a secolului al 19-lea și apoi Romania după unirea din 1859 iar mai apoi fiii lor au făcut legătura tânărului stat român cu lumea bancară internațională contribuind direct la accesul economiei românești pe piața economică internațională și ducând în cele din urmă la înființarea Băncii Naționale a României.Toți acești bancheri au fost cei care au dat burse studenților români săraci, ajutând astfel sute de tineri dintre care unii au devenit personalități alte culturii române în cele mai variate domenii. Să nu uităm că fără contribuția editorului Leon Alcalay, cel care a înființat colecția „Biblioteca pentru toti”  sau a editorului Simon Benvenisti literatura română și universală ar fi fost infinit mai puțin accesibilă cititorului român de rând.

Cartea ne aduce în personalități precum muzicienii Dan Mizrahi, Mauriciu Cohen Lânaru, sau Abraham Levi Ivela fără de care muzica românească ar fi fost mai săracă, personalități precum Otilia Moscuna, inițiatoarea învățământului special românesc ori doctorul Nicolae Cajal, un virusolog de talie mondială.  Veți găsi în carte imagini vechi și noi, povești care s-au petrecut pe străzi, pe care poate mergeți zi de zi, având ca personaje oameni ce ne par astăzi desprinși din romanele de aventuri. ”Personaje și povești din Bucureștiul sefard” este o carte cu ajutorul căruia cititorul face o călătorie în timp și despre care va mai spun doar ca nu o veti lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.

Cristina Toma

Bucuresti FM

Panel literar româno-turc „Mihai Eminescu şi Yunus Emre” la Constanţa

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 februarie 2017, 15:19 / actualizat: 7 martie 2017, 10:13

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa a găzduit panelul „Yunus Emre și Mihai Eminescu”. Evenimentul a fost organizat de Yunus Emre Enstitüsü(Institutul Cultural Turc-Yunus Emre)din Constanța, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța şi Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea.

Despre Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu au conferenţiat profesori de la Universitatea Ovidius din Constanța, prelegeri despre viața, personalitatea și opera lui Yunus Emre-poetul iubirii au susţinut profesori de la Universitatea Erciyes din Kayseri, Turcia şi Universitatea Hacettepe din Ankara, Turcia.

Panelul literar româno-turc a facilitat cunoaşterea reciprocă a operelor literare naţionale şi dialogul între mediile de creaţie literară şi cercetare filologică din cele două ţări. Evenimentul s-a bucurat de un auditoriu numeros, reprezentanţi ai mediului universitar, filologi, iubitori ai literaturii celor două culturi române şi turce.

Mai jos redau fragmente din interesantele discursuri susţinute de specialişti.

Prof.univ.dr. Angelo Mitchievici a susţinut prelegerea intitulată „Condiția geniului: Imaginea lui Mihai Eminescu între literatură și artă.” „În cultura română, Mihai Eminescu instituie o astfel de limită a discursului, sau o dificultate a lui în proximitatea unei limite pe care a creeat-o identificarea simbolică a figurii eminesciene cu spiritul național într-un rezistent mit indentitar. Mihai Eminescu (1850-1889) este considerat drept „ultimul mare romantic european” sau un „romantic întârziat.”

Conf.Univ.Dr. Florentina Nicolae a abordat tema: „Fundamentele românești ale creației eminesciene”, unde a subliniat că, „Opera lui Mihai Eminescu nu poate fi înțeleasă fără o analiză prealabilă a surselor gândirii sale, generatoare a unui spirit universal, enciclopedic. Perspectiva istorică și filosofică a antichității și epocii medievale (veacuri paradisiace, cel puțin până la o anumită dată, după cum le-au descris îndeosebi Miron Costin și Dimitrie Cantemir) l-au impregnat pe Eminescu, om al timpului modern, cum îl numea Titu Maiorescu, posesor însă al unei nostalgii creatoare, cunoscător în adâncime și iubitor al istoriei vechi, în cel mai înalt grad, între poeții și scriitorii de limbă română.”

Prof.univ.dr. Mustafa Argunşah (Universitatea Erciyes din Kayseri, Turcia) a vorbit despre poetul „Yunus Emre şi limba turcă.” Redau un fragment din prelegere: „Yunus Emre a avut o contribuție deosebită în punerea bazei limbii turce și ca această limbă să fie folosită ca limbă scrisă. Yunus Emre care a trăit în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea și-a scris poeziile în limba vorbită de popor și a reușit să transforme limba vorbită într-o limbă literară. Prin urmare Yunus Emre este unul dintre cei mai activi întemeietori ai limbii turce vorbite și scrise de noi în ziua de azi.Yunus Emre nu este doar poetul național al oghuzilor ci al tuturor turcilor. Este cel care a scris sentimentele poporului său în limba poporului său. Mărinimia lui principală se află în limba pe care a folosit-o. În timp ce cei dinaintea sa și-au scris operele în limba persană și arabă, el a cucerit inimile cu limba oamenilor din ținutul în care s-a născut și a crescut și anume Anatolia. A fost poetul național al secolelor XIII și XIV și un poet internațional al secolului XXI. Acest fapt l-a reușit prin ideile sale împletite în jurul dragostei și prin turca sa pură și limpede care răsună asemenea unor râuri învolburate.”

Prof.univ.dr. Özkul Çobanoğlu (Universitatea Hacettepe din Ankara, Turcia) a susţinut tema „Dragostea față de oameni din lumea cugetării lui Yunus Emre.” Un fragment din discursul luiÇobanoğlu … „Yunus Emre ne transmite că esența dragostei față de oameni se află în Creator și ne declară într-un mod simplu că astfel, a-l iubi pe om înseamnă mai întâi de toate a-l iubi pe Dumnezeu.” Vino, dar, să ne-mpăcăm,

De ești străin, să ne cunoaștem,

Calul să-l încălecăm,

Zburând spre aștri, să renaștem. Slavă Domnului! „Să iubim, să fim iubiți, căci lumea n-o s-o moștenim.”(trad. Nedret şi Enver Mahmut)

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Centrul Pedagogic pentru Naționalități din Ungaria premiază micii desenatori

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 februarie 2017, 09:40 / actualizat: 7 martie 2017, 10:13

Într-o țară trăim, împreună construim și fortificăm, nu numai material, dar și spiritual

Centrul Pedagogic pentru Naționalități care funcționează în cadrul Oficiului pentru Învățământ din Ministerul Resurselor Umane din Ungaria a organizat un concurs de desen adresat grădinițelor și școlilor de naționalitate. Din aproximativ o mie de lucrări trimise au fost premiate 12, și au fost selecționate 50 de lucrări care au fost prezentate în cadrul expoziției organizate în aula clădirii birourilor Parlamentului. Expoziția a fost vernisată într-un cadru festiv în 15 februarie, în prezența secretarului de stat Miklós Soltész, a organizatorilor, a reprezentaților naționalităților, precum și a copiilor premiați.

La vernisajul expoziției au participat din partea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Tiberiu Iuhas, purtătorul de cuvânt al naționalității române în Parlamentul de la Budapesta, Traian Kreszta și președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, Marius Maghiaru.

A consemnat Gabriela Enea Elekeș

corespondent MTVA, emisiunile în limba română

Dragobetele – sărbătoarea dragostei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 februarie 2017, 05:00

Sunt două mari sărbători de care nu ar trebui să uităm în această săptămână: Dragobetele şi Lăsatul Postului pentru Sfintele Paşti.

Suratele de Dragobete

Dintre toate sărbătorile de primăvară mai aşteptată de către toate generaţiile este ziua de Dragobete, ziua dragostei, la 24 februarie. Se serbează chiar şi numai pentru a exprima ceea ce se crede că nutreşti tot anul. Pare o zi ca oricare alta, dar, spun bătrânii: Nimic nu e mai de temut decât că nu fii iubit. Un proverb românesc aminteşte: Ce folos de chip frumos, dacă nu e lipicios.

De Dragobete se însoţesc şi femeile singure, văduvele, ca să nu rămână încă un an pustiite-n suflet. „O femeie numai mâna să o pună pe un bărbat străin, şi va fi drăgăstoasă în tot cursul anului”^[1]. Nu că le-am învăţa pe femei la necuviinţă, dar poate aşa bărbatul va avea grijă să-şi sărute aleasa inimii măcar de Dragobete. Bine e şi-atât, că tot se spune: Raru’ umple carul. Pe vremuri în această zi tinerii petreceau. Obiceiul s-a păstrat. La Cloşani (judeţul Mehedinţi) este aşteptat de cei tineri să-l practice, de cei vârstnici să privească. Cu vârsta…!

Cu o zi înainte, la 23 februarie tinerii strâng flori de primăvară, le fac coroniţe. Femeile fac, după apusul soarelui pâine în cuptor, pe care o înflorează cu furculiţa şi spun cuvinte de dragoste, ca să se prindă. În dimineaţa de Dragobete tinerele merg în afara satului, într-un loc curat cu apă neîncepută (unde se întoarce apa) şi fac un fel de descântec, aruncând pâine în apă şi legându-se surate:

Foaie verde, foaie lată

Să ne-nsurăţim odată

Pentru viaţa noastră toată.

Toată viaţa cât trăim

Surate să ne numim.

După rostirea recitativului tinerii se sărută. Gestul este chiar legământul. Fata este cea care alege băiatul care o va săruta. Iar el, tânărul, se va tot întreba întreg anul: de unde vine dragostea?

De al ochi, de la sprâncene,

De la buze subţirele,

De la mersul legănat,

De la şoapte şi oftat,

De la du-te-n colo, vino-n-coace,

Lasă-mă şi nu-mi da pace!

Dragobetele de dragoste

Ziua de 24 februarie este o sărbătoare a fertilităţii patronată de o zeitate  mitică, Dragobetele. Este şi sărbătoare în calendarul creştin ortodox: Întâia şi a doua aflare a Capului Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan. Are valoare apotropaică, respectarea ei fereşte familia de boli. În această zi dedicată tinerilor întru invocarea sentimentului peren al dragostei, ieşirea în natură, pentru a culege primele flori ale primăverii devine prilej de mare bucurie. Este ziua glumelor făcute pentru a fi drăgăstos tot anul.

Fetele ştiu de la bătrâne să facă dragobete de dragoste. Cu apa de pe floarea de fragi se spală în ziua de Dragobete şi zic:

Floare de fragă

Din luna lui Marţ,

La toată lumea să fiu dragă,

Urâciunile să le desparţi.

Este ziua când fetele se lasă sărutate de aceia pe care îi socotesc demni de acest gest, care devine legământ pentru o relaţie viitoare. De aceea se spune: Dragobetele sărută fetele (tânărul face gestul, este o conduită într-un cod etic tradiţional). Bătrânele ştiu că:

De pişcat şi sărutat

Nici popa nu dă păcat

Lăsatul secului de Paşte

Anul acesta la 26 februarie este Lăsatul secului pentru Postul Mare, este zi ce adună semnificaţiile tuturor sărbătorilor: petreceri la care participă întreaga comunitate, dar şi acte rituale de pregătire pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători a creştinităţii, Învierea Mântuitorului.

În zona Olteniei Strigarea peste sat e sfântă. Participă tot satul, tinerii (mai ales băieţii) se împart pe grupuri. Merg pe câte o colină şi strigă câte-n lună şi în stele despre fetele leneşe, fetele care nu se căsătoresc de rele ce sunt, ca şi despre holteii care nu se hotărăsc să se căsătorească. Tot la Lăsatul Secului pentru Postul Mare se duce ploconul naşului  şi  se sărută mâna naşei, că ea a-nvelit-o şi dezvelit-o pe mireasă, statuându-i poziţia de nuntită, măritată.

În noaptea Lăsatului de Sec se petrece cu lăutari, asta pentru că după ce-ncepe Postul Mare, petrecerile şi nunţile sunt oprite. Noaptea se aprind focuri. Tinerii sar peste flăcări, într-un gest de purificare a trupului, urmând ca alimentaţia restrictivă la dulce să ducă la deplina purificare a trupului, iar gândul bun, vorba cuviincioasă să cureţe sufletul. Se spune, degeaba ţii post de dulce dacă gura ţi-e spurcată de vorbe rele, iar gândul pizmuieşte.

Este şi obiceiul de a mânca un ou fiert sau copt, pentru a li se părea Postul uşor şi scurt, dar şi pentru a fi „tari” (adică sănătoşi) precum oul şi fecunzi ca bănuţul oului. Bine e când îl mănânci să zici: Ou-ouşor / Să-mi fie postul uşor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Sursa foto: oficialmedia.com

[1] Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. 115.

„Albumul literar gastronomic tătăresc”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 februarie 2017, 15:55 / actualizat: 7 martie 2017, 10:15

Despre gastronomia tătărească la Radio Constanţa

După o muncă de trei ani a fost editat „Albumul literar gastronomic tătăresc” semnat de prof.Leila Kerim Wilson. Albumul cuprinde reţete de mâncăruri tradiţionale tătăreşti specifice Dobrogei. Gastronomia tătărească este prezentată în limba română, tradusă în limba engleză şi inserată cu expresii din literatura orală tătară. Aşa cum scrie autoarea în prefaţa cărţii, „… necesitatea editării albumului gastronomic este ca generaţiile viitoare să ducă mai departe tradiţiile, hărnicia şi măiestria la bucătărie a tătăroaicelor dobrogene, dar să şi consolideze prietenia străveche de pe aceste meleaguri cu poporul român.” Reţetele culinare prezentate în album sunt culese din familia autoarei (mama, bunica, mătuşi etc.). Fiecare reţetă are o poveste, poveştile sunt relatate întrun mod atractiv, menite să stârnească curiozitatea cititorului încă din primele rânduri.

Gastronomia, folosită în sens restrâns ca artă a gătitului, ocupă un loc important în cultura tătarilor crimeeni, ea fiind strâns legată de modul şi mediul de viaţă. Aruncând o privire asupra bucătăriei tătăreşti din cuprinsul volumului am putea face următoarea clasificare a mâncărurilor: ciorbe, mâncăruri scăzute, produse de patiserie şi dulciurile. Dintre mâncărurile scăzute trebuie să ne oprim asupra câtorva dintre ele, care sunt specifice bucătăriei tătăreşti, dar şi unor anumite evenimente. Fasolea cu carne, sarmalele din foi de viţă sau varză, musaca, pilaf etc. Fasolea boabe, scăzută se serveşte imediat după ciorbă la mesele de acasă de la nunţi şi la mesele de pomenire a morţilor. Ea este însoţită de friptură de oaie, vită sau pasăre, precum şi de o salată de crudităţi sau murături. Imediat după fasole vin sarmalele, de preferat din foi de viţă, dacă nu din foi de varză murată. În timpul verii sau toamna ele pot fi înlocuite cu ardei umpluţi. Pilaful, care nu trebuie să lipsească de la ospăţul de nuntă de acasă şi de la anumite mese de comemorare a morţilor, se serveşte întotdeauna cu ceva dulce de băut, de obicei compot de fructe. Partea cea mai consistentă a bucătăriei o constituie preparatele de patiserie: şuberek(plăcintă cu carne), dort kesken(plăcintă cu brânză), ulkum (gogoşi) scovergi, katlama, köbete, geantĭk, sarbırma etc.

Dintre acestea mă voi opri asupra celor care se pregătesc cu prilejul unor anumite evenimente. Köbete-ul  este o plăcintă foarte des preparată, având diferite feluri de preparare dar şi aspect variat, în funcţie de tehnica preparării şi de ingredientele folosite. Actualmente, din spirit practic, gospodinele pregătesc köbete-ul în formă de triunghi, format din straturi de foi, cu umplutură de carne tocată şi orez. Mamele şi bunicile noastre pregăteau katlanışıklı köbete(plăcintă cu multe foi), dar nu foarte frecvent, ci numai cu anumite ocazii: loksa cıyın (masa ieşirii din lehuzie), la misafir canı-ca invitat în compania unor musafiri de seamă. Katlamaua este un alt produs, care se face numai ocazional, cu prilejul nunţii. Partea băiatului, atunci când trimite cadourile de logodnă la familia fetei, trimite şi katlamaua-din care trebuie să guste toate domnişoarele candidate la măritiş. Katlamaua este de fapt un produs dulce, un desert format din mai multe foi foarte subţiri aşezate unle peste altele. Foile sunt îndoite astfel, încât să formeze un pătrat. Sunt prăjite în ulei foarte încins sau băgate la cuptor cu mult ulei. În mijlocul pătratului se pune zahăr şi katlamaua tăiată în două este oferită fetelor pentru a se putea mărita.

Este de menţionat faptul că gospodinele tătare au păstrat şi transmis reţetele de la bunici. Cei care au degustat preparate din bucătăria tătară s-au declarat încântaţi de combinaţiile interesante de alimente, de gustul bogat, precum şi de ospitalitate. Tătarii îşi servesc musafirii cu ce au mai bun. De pe masă nu lipsesc: apetisantele şuberec-uri, delicioasele baclavale şi băutura preparată din iaurt „ayran”, delicioasă şi foarte bună în zilele toride de vară.

Câteva date despre autoare:

Leila Kerim Wilson este născută în Constanţa, a urmat Liceul „M.Eminescu” şi este licenţiată a Facultăţii de Geografie – Engleză a Universităţii Bucureşti. Este profesoară de limba engleză la o şcoală gimnazială din Constanţa. Împreună cu tatăl său, renumitul scriitor, gazetar şi realizator de programe în limba turcă la Radio România Bucureşti, Altay Kerim, au scris „Dicţionarul Tătar-Turc-Român”, apărut la Editura Kriterion în anul 1996.

Lansarea „Albumului literar gastronomic tătăresc” este programată pentru 10 martie 2017, la Biblioteca Judeţeană din Constanţa, constituind în acelaşi timp un dar pentru toate doamnele indiferent de etnie.

„Albumului literar gastronomic tătăresc”a fost prezentat la Radio Constanţa.

Ghiulşen Ismail-Iusuf,

Radio România Constanţa

Sfântul Valentin și Dragobetele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 februarie 2017, 05:00

O vorbă din bătrâni spune că nici nu dă bine firul ierbii şi dragobetele se-nghesuie la povestit.

          Şi cum luna februarie este şi luna Dragobetelui (la 24 ale lui făurar), nici nu-i de mirare că tineretul este nerăbdător.

Până la Dragobete însă, la 14 februarie este, după calendarul catolic, Sfântul Valentin. Sărbătoarea a suferit mutaţii de înţeles şi, în consecinţă, de practică. Un preot catolic era consternat cum sărbătoarea martirului Valentin, ce ar trebui respectată cu evlavie, castitate şi pioşenie a fost transformată în sărbătoare cu petreceri şi cu declaraţii de dragoste.

Sfântul Valentin, sărbătoarea îndrăgostiţilor este o sărbătoare de „import”. Românii au fost receptivi la semnificaţia acesteia, o sărbătoare a iubirii. Şi cum aceasta precede sărbătoarea românească a Dragobetelui, o repetiţie în plus nu strică. Ca să se-ntâmple întâlnirea tinerilor, fetele ştiu ştiute şi neştiute de la babele satului, de la cele ce fac şi desfac. Cum se apropie sărbătoarea Dragobetelui, fetele, când îşi fac patul seara, nu uită să zică:

Mie-mi aştern bumbac şi mătasă,

Flăcăilor (pe care-i gândesc) holeră ghimpoasă,

Foc şi urzică,

Ace şi furnici,

Să nu poată bea

Să nu poată mânca,

Să nu poată adormi,

Să nu poată-a s-odihni,

Pân-la mine n-or veni

Şi cu min’ s-or drăgosti![1]

Cu aşa descântece sigur sărbătoarea românească a dragostei, nu le va găsi pe fete singure. Sfântul Valentin e de petrecut, de Dragobete e de alergat după dragoste.

Text și lectură: Gabriela Rusu – Păsărin

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1998,  p. 146.

Ioana Maria Ardelean – vocea dorurilor bistrițene

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 februarie 2017, 13:50 / actualizat: 12 februarie 2017, 14:54

Venită de pe plaiuri bistrițene în tumultosul București, Ioana Maria Ardelean surprinde prin emoția artistică pe care o transmite cu delicatețe și cu un firesc al rostirii, rotunjind ecourile unor amintiri despre dorul de casă. Cu cât o asculți, cu atât par a veni din tăriile cerului versurile populare adunate de Lucian Blaga în antologia sa rămasă în manuscris (1954) și publicată de G. Ivașcu un deceniu mai târziu:

Cine n-are dor destul,

Mute-și casa lângă drum:

Drumul sună,

Dor se-adună;

Vântul bate,

Dor departe.

Ioana Maria Ardelean se revendică dintr-o familie de iubitori de muzică tradițională, un arbore genealogic impresionant prin statornicia pasiunii pentru autenticitatea cântecelor bistrițene. Ioana vorbește despre acel singular ”acasă”, asemenea singularului ”dor” românesc. Definește cu tremurul vocii amprentate de emoția amintirii  ”colțul de rai”, cântecul bistrițean,  și recunoaște  privilegiul pe care destinul i l-a dat de a-l împărtăși lumii celei fără de margini, pentru că numai astfel înțelegem cum melodiile și ”vorbele cu mult rost” se ridică spre Înalt și nu mai coboară niciodată din cerul neuitării.

A crescut în mediu muzical autentic, acolo unde vocile alor săi compun un registru memorialistic impresionant: au cântat tatăl, bunica, străbunica și mai ales mătușa, Cornelia Ardelean Archiudean.

Ioana Maria Ardelean împreună cu mătușa sa, Cornelia Ardelean Archiudean

Ioana a avut puterea de a prelua cântecele și de a se detașa de modele. Și aici intervine miracolul: vocea ei pare a fi vocea lăuntrică a fiecăruia dintre cei ce o ascultă. Este apanajul valorii, cea care nu ține cont de vârstă și așază cu obiectivitate vocea și repertoriul în Galeria interpreților de muzică populară. Vă oferim mărturisirile Ioanei într-un interviu ilustrat cu cântecele ce amintesc de o lume frumoasă, cea a satului bistrițean, o lume aureolată de incantațiile personalizante ale unei voci tinere, eclatante, dătătoare de speranță într-un timp al revalorizării întru perenitatea cântecului popular românesc: vocea Ioanei Maria Ardelean.

În recital la Festivalul ”Pe marginea Dunării” – Giurgiu 2015, acompaniată de maestrul Nicolae Botgros

În recital la Festivalul ”Strugurele de Aur” -Alba Iulia, Jidvei – 2015

Fotografii din arhiva personală a Ioanei Ardelean

O emisiune realizată de Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

“Balul acordării panglicii”la Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2017, 13:45 / actualizat: 10 februarie 2017, 14:49

43 de panglici şi tot atâţia absolvenţi cuprinşi de emoţia viitorului

O frumoasă manifestare dedicată celor 43 de absolvenţi din clasa a XII-a de la Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula a avut loc pe 4 februarie, sub genericul “Balul acordării panglicii”. Şi-au luat rămas bun de la colegii şi profesorii lor o generaţie de absolvenţi ai Liceului românesc, uitându-se cu nostalgie în urmă, dar şi cu nădejde şi bucurie spre viitor. Manifestarea organizată de elevii din clasele a XI-a a început prin cuvântul festiv al doamnei Maria Gurzău Czeglédi, directorul instituţiei de învăţământ, care s-a adresat în limbile română şi maghiară absolvenţilor din clasa a XII-a, felicitându-i şi încurajându-i pentru viitor, reamintind şi câteva dintre principiile de bază, pe care le-au învăţat în timpul liceului.

Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula și prof. Stela Nicula Machhour, diriginta clasei a XII-a B (reporter Ștefan Crâsta, redactor MTVA)

La acest eveniment aparte din viaţa tinerilor de vârsta majoratului, dar şi din viaţa şcolii din Jula, au participat în jur de 600 de persoane, printre care s-au numărat oficialităţi române şi maghiare, profesori, părinţi, rude şi foarte mulţi prieteni ai tinerilor.

Rând pe rând şi împărţiţi în două grupe, cei 43 de absolvenţi, ţinându-se de mână şi împreună cu diriginţii lor, au urcat pe scenă şi au prezentat un montaj literar-artistic. Elevii clasei a XII-a A au ţinut şi un moment de reculegere pentru fosta lor profesoară, Elena Olteanu, care le-a fost dirigintă timp de trei ani de zile și care s-a stins din viaţă vara trecută.

Momentul culminant al serii l-a constituit acordarea panglicii pentru fiecare absolvent, având însemnat pe ea „2013-2017”, adică începutul şi sfârşitul perioadei liceale.

Valsul tinerilor a încheiat programul festiv, absolvenţii din ambele clase prezentând câte-o coregrafie elegantă şi un dans modern, după care fiecare dintre ei şi-a invitat părinţii la dans. Spectacolul tinerilor a fost spre mândria părinţilor şi pe placul numerosului public şi al oaspeţilor, serbarea de la Liceul „Nicolae Bălcescu” continuând cu un bal de muzică și dans.

A consemnat Anca Butar, jurnalist, Foaia Românească / Jula

Foto: Foaia românească

Vlașii ochilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 februarie 2017, 05:00

În această săptămână două sunt sărbătorile populare de care nu ar trebui să uităm, cum nu trebuie să uităm de grija pentru sănătatea trupului și a minții.

Haralambie de ciumă

          La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice.  Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.

Cum ar trebui respectată sărbătoarea?

Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic, fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.

La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper.

Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.

Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.

Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi, sfinţiţi, se împart săracilor pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni.  Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:

Treci zi, treci noapte

Apropie-te moarte.

Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.

Vlaşii ochilor

          Rostul casei îl ţine femeia. Grija casei este a femeii. Rânduielile casei sunt însă statornicite de bărbat. Aşa spune o veche vorbă românească şi ne-ntrebăm de unde izvorăşte ea? La 11 februarie se sărbătoreşte Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul. Credinţa ortodoxă spune că el era cel ce tămăduia cu puterea mâinilor sale cele sfinte toate fiarele sălbatice care veneau în peştera unde îşi ducea veacul şi le însănătoşea. Puterea de tămăduire este păstrată ca idee şi în credinţa populară. Vlasie este socotit făcător de minuni, apărător al animalelor din gospodărie. Se crede şi că este protector al păsărilor de pădure. Odată cu ziua lui s-ar întoarce păsările călătoare şi li s-ar deschide ciocul, pentru a cânta. Cum păsările cerului sunt dorite, dar nu în holde, ziua de 11 februarie se ţine ca sărbătoare pentru ferirea recoltelor de stricăciunea păsărilor cerului.

Sărbătoarea Sfântului Vlasie se ţine de către femei şi de cele care au copii, şi de cele ce nu au, dar sigur în neam se găsesc rudă cu un nepot, cu un frate sau cu o soră mai mică decât ea. Femeile gravide însă văd o teamă de Sfântul Vlasie!!! Ca să nu facă vreun copil hidos, sau să vadă prin curte viţei cu două picioare sau pui cu două capete! Sărbătoarea se numeşte Vlasii ochilor şi se ţine pentru ferirea de bolile ochilor. Şi se ţine de către femei, pentru că, se spune, ele dau vederea bună a familiei, adică educaţia. Cum vezi lucrurile, aşa şi procedezi. De vezi negru în faţa ochilor, adică multă supărare şi puţină speranţă, tulburat vei fi, dacă vederea e limpede, şi sufletul e liniştit. Când urmezi sfatul bun al cuiva spui: Mi s-a luminat înaintea ochilor, adică văd limpede ce am de făcut.  Sănătatea ochilor dă sănătatea trupului, iar vorba spune:

E mai bună sănătatea

Decât toată bogătatea.

Doar dragostea e oarbă.        

Sărbătoarea, Sfântul Vlasie protejează şi averea. Se spune: cine se roagă de Sfântul Vlasie (adică lui), acela niciodată nu rămâne fără para în pungă. Cine a pierdut ceva, să se roage Sfântului Vlasie şi va găsi ce a pierdut. În afară de tinereţe! Asta trece ca un fum şi-ţi aduci aminte când vremea e de neîntors. La gura sobei îţi depeni însă amintirile, ce devin poveşti pentru copii! Sărbătoarea Vlaşii ochilor rămâne însă importantă pentru a avea limpezimea gândului şi a vederii!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., col. II, f. 209.

Lucica Gheorghiev – o româncă din Valea Timocului bulgăresc premiată la Gala de execelență a ICR

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 februarie 2017, 22:09 / actualizat: 5 februarie 2017, 23:14

Cea de-a doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice s-a desfășurat luni, 30 ianuarie, de la ora 18,00, la sala Pictură a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. Evenimentul a fost organizat de ICR, prin Direcția Români din Afara Granițelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).

În cadrul evenimentului a fost „premiată excelența în comunitățile românești, precum și contribuția unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul acestor comunități la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință”.

În acest context a fost premiată și Lucica Gheorghiev, reprezentantă a comunității românești din Vidin, membră a Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria ”AVE”, al cărei Președinte este dr. Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe), soțul său. Împreună organizează acțiuni de susținere a identității culturale a românilor din Timocul bulgăresc, organizează școală în limba română în casa lor și manifestări culturale, prin care cântecele și tradițiile românești sunt aduse în actualitate, așa cum au fost păstrate în familiile românești din Timocul bulgăresc. Lucica Gheorghiev ne-a declarat în exclusivitate pentru Radio România Regional:

”A fost de prima dată când am avut ocazia să fiu premiată la acest tip de evenimente și să întâlnesc atâția oameni, care sunt legați de promovarea culturii și spiritului românesc

A fost o zi încărcată de emoţii, cred că de ambele părți, și ale organizatorilor, și ale participanților. A fost prima dată când am vorbit în public și apreciată pentru munca depusă atâția ani.

Prea puțin sunt cunoscute greutățile prin care trecem zi de zi, greutăți în păstrarea limbii române în familie, în comunitate. Este un efort, poate fi considerat un sacrificiu, uneori acest lucru nu poate fi înțeles de către cei din jur, condamnându-te că este un capriciu, că nu vrei să te integrezi, de fapt sau să te asimilezi. Aceste lucruri pot fi simțite doar de către persoanele care trăiesc departe de țară”.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Gala Premiilor de Excelenţă pentru etnicii români din comunităţile istorice

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 februarie 2017, 19:45 / actualizat: 5 februarie 2017, 20:45

În seara zilei de 30 ianuarie la Bucureşti a avut loc a doua ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă pentru etnicii români din comunităţile istorice. Evenimentul a fost organizat pentru a doua oară de ICR București, prin Direcţia Români din afara graniţelor, cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni. Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunităţile româneşti de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României şi Balcani. A fost premiată excelenţa în comunităţile româneşti şi contribuţia unor personalităţi ale vieţii socio-culturale din cadrul acestor comunităţi la păstrarea identităţii naţionale, prin promovarea limbii şi culturii române în ţările de reşedinţă. Din partea comunităţii românești din Ungaria au fost premiaţi doi artişti plastici: Adela Kiss şi Ştefan Oroian.

Artistul plastic Adela Kiss:

A consemnat Ștefan Crâsta, redactor, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(Foto: Mihail Cratofil)

Oana Lianu și Petrică Popa – o familie de instrumentiști

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 februarie 2017, 05:00

Oana Lianu și Petrică Popa sunt doi tineri  soliști instrumentiști,  originari din  zone etnografice diferite, Oltenia și Ardeal. Au format o familie pasionată de muzica tradițională, iar instrumentele de suflat au însemnat modul de exprimare a sentimentelor transpuse în plan estetic și modul de performare în muzica tradițională instrumentală. Vă oferim povestea de viață a acestor soliști instrumentiști, care au știut să treacă prin filtrul dragostei și al pasiunii pentru folclorul muzical experiența de viață și tehnica interpretativă la două instrumente: naiul și taragotul.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin

Expoziţia intinerantă „Lumea Turcică din Munţii Altay până în Balcani”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 februarie 2017, 12:05 / actualizat: 3 februarie 2017, 13:15

Expoziţia intinerantă „Lumea Turcică din Munţii Altay până în Balcani” a ajuns la Bucureşti

Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional-Bucureşti găzduieşte în această perioadă, expoziţia de pictură „Lumea Turcică din Munţii Altai până în Balcani”. Vernisajul a fost deschis la 01 februarie 2017 în prezenţa Excelenţelor sale Ambasadorii Republicilor: Turcia, Kazakhstan, Azerbaijan, a reprezentanţilor TUKSOY (Organizaţia Internaţională a Culturii din Lumea Turcică), a Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Bucureşti şi a unui public numeros.

Expoziţia intinerantă aduce în faţa publicului iubitor de frumos 33 de lucrări pictate în ulei de artişti din 17 ţări în cadrul întrunirilor tradiţionale organizate de  TUKSOY.

Scopul vernisajului este de a aduce în faţa publicului aspecte mai puţin cunoscute despre lumea turcică. Cu o istorie de aproape 20 de ani conceptul a reunit aproximativ 250 de pictori din 20 de ţări, iar lucrările lor au fost expuse din New York până la Teheran, întâlnind publicul din 27 de ţări şi 100 de oraşe.

În deschiderea evenimentului au evoluat artişti renumiţi din Turcia, aceştia au susţinut un recital de muzică tradiţională din lumea turcică.

Picturile sunt inspirate atât din epopeea istorică „Dede Korkut”(Cartea bunicului Korkut), o capodoperă literară a lumii turcice, cât şi din legendele locurilor, reliefând în acelaşi timp obiceiurile, tradiţiile, veşmintele purtate, dar şi frumuseţea peisajelor mirifice întâlnite în acest spaţiu al lumii turcice. Tabloul privirii pătrunzătoare ne arată trei legende, legenda eroilor de la Canakkale în josul tabloului, lacrima de sânge care semnifică regretul, iar deasupra imaginii întâlnim mausoleul dedicat acestor eroi. O altă imagine predominată de culori reci, exprimă privirea gânditoare a frumoasei fete care aşteaptă renaşterea zilei încărcată cu noi speranţe. Tonurile de gri sunt pregnante în tabloul bătrânui yahut împreună cu turma de cerbi şi subliniază traiul dur din ţinutul rece siberian.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti,Yunus Emre Enstitusu-Centrul Cultural Turc din Bucureşti, în colaborare cu TURKSOY,.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 5 februarie 2017.

Ghiulşen Ismail-Iusuf

Radio România Constanţa

Sărbătorile populare între tradiție și modernitate

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 februarie 2017, 11:49 / actualizat: 2 februarie 2017, 0:53

Trifonul la Frîncești, com Peștișani, jud. Gorj

Și în acest an, așa cum se întâmplă de generații, locuitorii satului Frîncești din comuna Peștișani, județul Gorj, l-au prăznuit pe Sfântul Trifon în dealul  Ieriți, acolo unde își au viile încă dinainte de anul 1900. De această dată, în organizarea sărbătorii  s-au implicat și autoritățile locale, care doresc  revitalizarea, promovarea și valorificarea tradițiilor, ca parte a strategiei de dezvoltare turistică a zonei. După ritualul sfințirii viilor și al blestemului aruncat asupra lighioanelor dăunătoare de către preotul satului, oamenii petrec cu mâncare, băutură și lăutari.  În comuna Peștișani, sărbătoarea de sfințire a viilor se păstrează în satele Frâncești și Seuca.

Au consemnat Andrada Cojocaru și Ludovic Vulea

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 ianuarie 2017, 19:37 / actualizat: 29 ianuarie 2017, 20:46

27 ianuarie este declarată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, ziua eliberarării lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice (27 ianuarie 1945). Ziua a fost marcată la Craiova prin două evenimente organizate de Filarmonica Oltenia.  Joi, 26 ianuarie, în sala  de spectacole,  care poartă numele compozitorului  evreu român, Filip Lazăr, a avut loc cea de a X-a ediție a Întâlnirilor AmiTea avându-i  invitați pe dirijorul Gian Luigi Zampieri, regizoarea, scenarista  şi scriitoarea evreică Dova Cahan şi maestrul de cor Pavel Şopov.

Gian Luigi Zampieri este  legat de România prin prezenţe multiple în ţară şi de poporul evreu prin căsătoria cu o muziciană de origine evreiască din Cracovia, iar Dova Cahan este născută la București în anul 1947, stabilită împreună cu părinții în Eritreea în anul 1948 și a cunoscut România, înainte de a o vizita, din povestirile tatălui său, militant sionist și filantrop, constrâns să părăsească România după instalarea regimului comunist.

Dova Cahan:

Cel de-al doilea eveniment, prin care a fost marcată, la Craiova, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, s-a derulat vineri, 27 ianuarie, un concert în cadrul „Stagiunii Prieteniei” la Filarmonica Oltenia, sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, care a cuprins:

–  Naftali Herz Imber/Samuel Cohen: ”Hatikva”, imnul național al statului Israel (orchestrație: Gian Luigi Zampieri) – Guido Alberto Fano: Introduzione, Lento fugato e Allegro appassionato (Uvertură în Fa minor)  – primă audiție mondială – – Bedřich Smetana: „Má vlast” („Patria mea”): poemul simfonic „Vltava” – Șerban Nichifor: „Cries” din ciclul „Shoah” dedicat comemorării victimelor Holocaustului (2007) – primă audiție – Leonard Bernstein: „Chichester Psalms” pentru voce, cor și orchestră – primă audiție Solistă: Mihaela Popa (mezzosoprană) Concertul a fost susținut de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale  Filarmonicii Oltenia, maestru de cor, Pavel Șopov.

La cele două evenimente au participat și membri ai Comunității Evreilor din Oltenia, alături de președintele comunității, academician Corneliu Sabetay.

A consemnat Ludovic Vulea,

Radio România Oltenia Craiova

Trifănitul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 ianuarie 2017, 05:00

Această săptămână poartă amintirea unei frumoase sărbători, la început de făurar, numită Trifonul sau Trif  Nebunul sau Trifonul Lăcustelor. Trifonul este considerat mai mare peste câmpuri, stăpânul absolut al insectelor. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, Gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif şi este ştiut în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor.

La Segarcea se face sfeştania viilor. Nu participă decât bărbaţii, că aşa se merge-n viaţă, cu crucea de voinic în faţă. Femeile ar putea strica rânduiala. Noi, femeile-reporter am promis că ne ţinem gura şi am fost acceptate, că de’, cineva trebuie să povestească „la scaun” vara sau acum la gura sobei.

La Segarcea pe vremuri bărbaţii se adunau cu căruţele cu cai, cu mâncare şi cu ploştile cu vin. Plecau în alai sărbătoresc pe la conacele lui Gogu Enculescu, Vică sau Gogu lui Scacără. Preotul slujea la capul viei, făcea sfeştanie viilor (uda cu apă sfinţită), făcea rugăciuni şi…  inedit pentru un observator profan, blestema gângăniile: „vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”

După aceste cuvinte stropea pe deasupra viilor cu busuiocul udat cu apă sfinţită.

Aceste acte rituale au multiple semnificaţii. Sunt elemente ale unui rit sacrificial şi ale unui rit dionisiac. Chiar şi participarea restrictivă pentru femei denotă existenţa unui element extrem de arhaic pentru performarea ritualului.

După blestem, preotul binecuvântează via să aibă rod bogat. Nu lipsesc lăutarii, focurile aprinse în cazul viilor şi mesele îmbelşugate, stropite din plin cu vinuri alese de Segarcea. Incinerarea viţei de vie, renaşterea sub formă de rod, costumarea cu corzi de vie sunt repere ale unui ceremonial precreştin de adorare a unui zeu păgân. Este Trif, patron al viilor. În Ziua de Trifon funcţionează şi interdicţii: femeile nu lucrează, dau de pomană săracilor mălai, cu semnificaţia de a avea gângăniile ce mânca şi a nu se înfrupta din via şi holdele oamenilor. Nu se dă gunoiul afară din casă şi nu se împrumută foc.

Gospodarii ştiu să ducă la biserică în Ziua Sfântului Trifon seminţe din fiecare fel. Vor fi slujite şi stropite cu aghiazmă. Aduse acasă şi puse în prima brazdă făcută în primăvară vor asigura belşugul.

La început sărbătoarea era plasată în plan ritual. Astăzi în cel al spectacolului, pretext pentru o nouă sărbătoare–petrecere, pentru că după sfinţirea viei preotul sfinţeşte şi bucatele aduse de bărbaţi în câmp, după care începe bucuria: se deapănă amintiri, se fac proiecte pentru apropiata primăvară şi ajung la concluzia străveche: strugurii se coc la soare, vinul se bea la răcoare.

O altă practică rituală, aproape uitată este „tratarea” corzii de viţă de vie: o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pun sare, înfig o bucată de slănină şi una de pâine. Ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi în această lume să-şi lase rodul spre îndestularea oamenilor.

Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează. Trifănitul şi târcolitul dau bucuria roadelor de mai târziu şi încă o sărbătoare în calendarul popular. Altfel viaţa fără sărbători e ca un drum fără conac.

Stretenia, Întâmpinarea Domnului, Ziua ursului

Vremea anotimpului aminteşte de sărbătoarea înscrisă în calendar, Stretenia sau Ziua Ursului.

Bătrânii noştri credeau că dacă de ziua ursului va fi gheaţă, stretenia o va sparge, dacă nu, o va face. Dacă picură din streaşină, nu le merge bine peste an albinelor. Cu vremea de acum şi trântorilor le va fi bine! Dacă este senin, cald şi uscat vara va fi mănoasă. Dacă  noaptea va fi lună plină, la vară va fi timp bun, iar anul bogat. Starea vremii din ziua Ursului anticipează dacă anul va fi bogat (dacă e senin), dacă miere va fi din belşug (streaşina să fie o dantelărie de gheaţă). Abia Sfântul Haralambie, la 10 februarie, incită curiozitatea legată de credinţele populare. Dacă atunci va ploua, va mai ploua încă 40 de zile.

Sunt şi alte credinţe legate de ziua de Stretenie. În ziua de Stretenie se spune că sunt ceasuri rele, că nu e bine să se lucreze, ca să nu cadă-n boale”. Nu se folosesc foarfecele, e rău de pagubă şi-n casă şi între păsări şi animale. Este „Stretenia gheţii – cine lucrează îngheaţă”.[1] Ziua de Stretenie e şi sărbătoarea boilor (zi când nu se dă fânul cu furca, se dă cu braţul, în credinţa că astfel animalele nu se vor împunge şi răni). Este şi Paştele viţeilor, pentru că, se spune, sunt lăsaţi să sugă pe săturate, spre a fi feriţi de boli şi spre a creşte „stelaţi în frunte” (însemnaţi de noroc). Ziua de stretenie e considerată şi sărbătoarea babelor, se strâng „ciopor” şi sporovăiesc câte-n lună şi stele, că sporovăitul nu-i cu cheltuială.

Martinii de iarnă

Începutul lunii februarie (1-3 februarie) stă sub semnul sărbătorilor numite Martinii de iarnă. Numărul trei, câţi sunt ei, nu e întâmplător, când e vorba de credinţă, iar ţinerea lor la patruzeci de zile după Crăciun, iar nu e pură întâmplare. Primul Martin se serbează în Ajunul Întâmpinării Domnului, de Sfântul Trifon, al doilea de Stretenie, adică la Întâmpinarea Domnului şi al treilea după, în ziua de Simion bătrânul, „cel care a întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

Cum sărbătoarea celor trei zile se suprapune şi peste sfârşitul Filipilor de iarnă, este de netăgăduit că gândul nostru trebuie să fie contra jivinelor care aduc stricăciuni la casa omului.

În poveştile româneşti este de regăsit şi imaginea ursului şi a ursarilor, cei care umblă cu ursul, îl pun să joace şi-i cântă:

Joacă bine,

Mă Martine,

Că-ţi dau pâne

Cu măsline

Şi inele

Şi mărgele,

Să te-mpodobeşti cu ele.

Până şi ursul poate fi dresat, ni se spune, şi joacă de se cutremură pământul.

Ar fi şi vorba: Plimbă ursul! spusă cuiva care uită să oprească şirul minciunilor.

Mai puţin este ştiută expresia: A dat de mierea ursului – spusă despre un tânăr care a început a umbla după femei.

[1] Speranţia, op. cit., I, f. 436.

Text şi lectură:Gabriela Rusu-Păsărin

Ianuarie românesc la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 ianuarie 2017, 22:33 / actualizat: 27 ianuarie 2017, 23:41

Sub genericul “Ianuarie românesc la Jula”, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) a găzduit joi, 26 ianuarie, la sediul său din Jula /Gyula, Ungaria/, o manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române şi poetului Mihai Eminescu. Evenimentul a fost organizat de UCRU în colaborare cu Consulatul General al României la Jula şi cu Redacţia Săptămânalului “Foaia românească”. Moderatorii seratei au fost consulul general Florin Vasiloni şi Eva Iova Şimon, redactorul şef al săptămânalului Foaia românească, care au adresat cuvinte de salut şi de mulţumire publicului prezent la eveniment din România şi Ungaria, şi și-au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestui eveniment dedicat mai multor momente de referinţă din viaţa Poporului Român: Unirea Principatelor, Ziua Culturii Române şi înfiinţarea Foii Româneşti, revista românilor din Ungaria la 15 ianuarie1951.

Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula

Programul artistic a fost oferit de elevi ai comunităţii româneşti din Ungaria, de la Şcoala generală şi Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula şi a cuprins un montaj de romanţe şi poezii ale marelui poet naţional român Mihai Eminescu. Corul Liceului românesc condus de prof. Gheorghe Pătcaş precum şi piesa de teatru “Comedia nu există”, de Dumitru Solomon, pregătită de trupa de teatru a Liceului, sub îndrumarea regizorului Nora Tiu Chiriac, din Oradea şi prof. Vera Cser, din Jula, au colorat programul serii.

Ziua revistei românilor din Ungaria sărbătorindu-se în fiecare an se o dată cu cea a zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu, în prelegerea susţinută de prof. Gheorghe Petruşan din Seghedin nu a fost vorba despre operele literare ale poetului, ci despre publicistica lui Mihai Eminescu, domnul profesor prezentând o scurtă analiză din perspectiva problemei naţionale dintr-un punct de vedere sensibil, ca orice fenomen care are impact asupra identităţii omului.

Despre “Unirea Principatelor Române” a ţinut o prelegere complexă Ana Ruja, profesoară de istorie şi director adjunct al şcolii generale din Micherechi, prezentând atât contextul istoric al Unirii Principatelor şi importanţa acestui eveniment pentru crearea Statului Modern Român, dar şi situaţia istorică în care s-au aflat Moldova şi Ţara Românească pe la mijlocul secolului al XIX-lea. A evocat rolul unor personalităţi marcante ale Unirii, pe cel al lui Moş Ion Roată şi al domnitorul Alexandru Ioan Cuza, presărând la sfârşit prezentarea şi cu câteva povestioare interesante şi subtile din viaţa domnitorului român.

Manifestarea s-a dovedit a fi una foarte reuşită, care a emoţionat şi însufleţit publicul spectator, prin calitatea prezentărilor, talentul tinerilor elevi, dar şi prin atmosfera românească specială creată cu acest prilej, la sediul UCRU. La sfârşitul evenimentului au luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, Constantin Bungău, rectorul univ. din Oradea, Florentin Scaletchi, preşedintele Organizaţiei Pentru Apărarea Drepurilor Omului din București, Sorin Baschir, prof. dr. de la Senatul Universității “Vasile Goldiș” din Arad şi Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, exprimându-şi cu toţii bucuria şi onoarea de a fi martorii acestui eveniment de suflet românesc, de la Jula.

A consemnat: Anca Becan, colaborator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română

(Foto: Foaia românească)

Grigore Vieru şi Marin Sorescu – o prietenie dincolo de Timp

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 ianuarie 2017, 16:47 / actualizat: 27 ianuarie 2017, 17:55

Grigore Vieru şi Marin Sorescu au fost şi au rămas nume-mit ale culturii universale. Pe cei doi poeţi trăitori de o parte şi de alta a Prutului i-a legat o trainică prietenie. Istoria literaturii române a consemnat o noutate în lirica basarabeană postbelică: în 1968 Grigore Vieru publica volumul Numele tău, în care a inclus poeme dedicate unor mari scriitori români: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Sunt puţine documente sonore care atestă geneza acestor poeme celebre. Vă oferim mărturisirea lui Grigore Vieru despre contextul literar şi politic în care a scris poemul dedicat lui Marin Sorescu. Ne-am amintit de acest interviu, pe care l-am realizat cu poetul Grigore Vieru într-un februarie geros (anul 2005) la Craiova, unde se desfăşurau Zilele Marin Sorescu, acum, în luna lui genar, luna plecării în lumea versului nemuritor a poetului Rădăcinilor de foc. Este gestul nostru de a reaminti că prieteniile mari se scriu înainte ca protagoniştii acestora să se fi cunoscut în lumea cea trecătoare.

Gabriela Rusu-Păsărin

Rapsozii – familii de performeri muzicali

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 ianuarie 2017, 12:00 / actualizat: 27 ianuarie 2017, 13:00

Cântecele de odinioară interpretate la sărbătorile familiale sau ale comunităţii au rămas spre neuitare prin ineditul textelor, adevărate poveşti de viaţă, prin interpretarea personalizantă a melodiilor şi prin circumstanţele în care aceste cântece au devenit istorii ale locurilor. Generaţiile de rapsozi,  numiţi şi lăutari (cu toate că sunt diferenţe semnificative la nivelul sensurilor receptate astăzi), au transmis în timp aceste cântece ascultate doar la sărbătorile de peste an. Recuperarea acestor cântece şi difuzarea lor reprezintă un gest de salvare de la uitare. Vă oferim o emisiune cu doi urmaşi ai unor familii celebre din Gorj şi istoria neştiută a unor cântece de altădată:

Gabriela Rusu-Păsărin

Sărbători la sfârșit de Genar

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 ianuarie 2017, 05:00

Sfârșitul lui Genar consemnează în calendarul popular și cel religios câteva sărbători, de care nu ar trebui să uităm.

Ziua de 25 ianuarie este mare sărbătoare ţinută pentru cel numit „cuvântător de Dumnezeu”, autorul „Cuvântărilor teologice”. Sfântul Grigore Teologul multe minuni a făcut, prin ştiinţa sa, prin înţelepciunea sa. Sănătatea este darul cel mai de preţ, de aceea minunile sfântului au fost preţuite, pentru că a făcut din oameni bolnavi, oameni sănătoşi. Este cel ce alungă frigul, se spune „dânsul blagosloveşte iarna, ducându-se de la noi”[1], dar şi frigul din suflet, risipind îndoielile prin rostirea cuvintelor înţelepte.

Sfântul Grigore Teologul este cel care păzeşte împotriva ologelii. Cine nu ţine sărbătoarea i se înmoaie picioarele pe neştiute. Îi face damblagii de picioare, cum e el, pentru că se crede că e olog. E rău de orbit, de tăieturi, de arsuri şi de înec.

Sf. Grigore Teologul este ocrotitorul văduvelor, ca o compensaţie că la acea casă lipseşte bărbatul, cel care, se spune, aleargă în toate părţile şi cu folos, şi după pui de pupăză. Şi femeile fără bărbat trebuie să ţină casa în rândul lumii.

Pentru a merge bine semănăturilor şi vitelor peste an în această zi nu se  înjugă animalele şi nu se folosesc unelte agricole tăioase. Da’ ce să faci cu ele? Că pământu-i îngheţat bocnă, iar furajele animalelor sunt gata stivuite, doar să le dai, ca să aibă dobitoacele de lucru, că iarna-i la jumătate.

Ca să scăpăm de ologeală, ori de damblageală, să respectăm sărbătoarea şi să preţuim cuvântul înțelept şi prietenia nobilă, aşa ne-a învăţat Sfântul Grigore Teologul.

Trisfetitele

La 30 ianuarie sunt celebrați Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur). Este și sărbătoare populară știută drept Trisfetitele: în calendarul popular este însemnată ca sărbătoare ţinută de femei şi luată ca „zi” însemnată de la soacră. Asta, ca să nu se zică: „soacra nu-i dă răgaz nurorii nici o zi”.  Îi dă una în an şi aceea când afară e iarna-n toi, de şi pisica e-ntoarsă cu spatele la uşă, simte alintata că vine viscolul! În ziua de Trisfetite bine e să dăm de pomană o lumânare, ca să avem viaţa luminată. Sărbătoare e şi pentru bărbaţi. Se spune că s-ar ţine pentru iertarea păcatelor, de parcă o zi ar fi de-ajuns! În judeţul Mehedinţi, în comuna Iloviţa este un obicei numit „balul izmenelor”, o paradă a costumelor populare. Taraful cu suflători este cel ce animă sărbătoarea. Se face un concurs pentru a se alege cea mai frumoasă pereche, nu doar pentru chip frumos, ci şi pentru cum jucau de frumos. Balul izmenelor mehedinţene s-o face, nu s-o mai face, dar sărbătoarea trebuie ţinută de fete. Vor să-şi vadă ursitul în somn? Atunci, în această zi de Sfinţii Trei Ierarhi să mănânce doar pâine şi sare şi de foame o să li s-arate! Se spune că nu e bine să numeşti în acea zi sărbătoarea. Se mai spune: „cine lucrează în această zi i se strâmbă minţile”. Trisfetitele schimbă vremea, pe dos: de-o găsesc bună o fac rea, de-i rea o fac… Dumnezeu ştie cum!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., VII, f. 86.