Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
20 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:06
Săptămâna luminată, prima după Paşti este săptămâna bucuriei întru Învierea Domnului, fiecare zi fiind o sărbătoare şi culminând cu duminica, Duminica Tomii.
(varianta radiofonică a rubricii)
Se crede că toată săptămâna, cerul este deschis. Se crede că-i deschis chiar până la Ispas. Cine moare e chiar fericit, merge „drept în Rai”, iar cine moare în ziua de luni după Paşti, zi numită şi Lunea Albă „se duce-n Rai nejudecat”.
Primele trei zile sunt zile de petreceri. Se face ghilişul, se merge la horă, cu goranţii, lăutarii care au fost tocmiţi dinainte şi plătiţi acum în bucate specifice sărbătorilor pascale. Se joacă hora de Paşti, se „urzică” tinerii şi se dau în scârciob şi se prind surate. Însurăţitul şi înfirtăţitul se fac în orice zi a săptămânii până la Izvorul Tămăduirii, vineri.
Marţi este Marţea Dracului sau Oloagele, una din Marţile oprite. Sunt trei, şapte sau nouă marţi după Paşti, când funcţionează interdicţii de muncă pentru a feri sămănăturile de furtuni şi brume şi pentru a invoca sănătatea turmelor şi înmulţirea lor. Bătrânii spun că o respectă pentru că „au pomenit-o ca ruptă din Înviere”.
Este ziua când se merge la biserică şi se fac pomeni pentru morţi.
Se crede că Marţea Albă e zi luminată (a treia de Paşti) şi cel ce va lucra va orbi.
Miercuri după Paşti se ţine pentru boli de picioare, „de dânsele”.
Joia verde sau Joia rea sau Joia Necurată este ziua de joi din Săptămâna Luminată. În Oltenia se ţine şi sărbătoarea dealului, se fac sfeştanii la vie, se sacrifică câte-un berbecel şi se aşteaptă ziua de vineri, Izvorul Tămăduirii. Atunci se slobod apele. Busuiocul, cu funcţie de apărare, trecut prin apa curgătoare se păstrează apoi la icoană. Înainte de răsăritul soarelui se ia apă neîncepută de la fântână spre a se spăla toţi membrii familiei, să le ia „soare-n sac”.
Sâmbătă, Sâmbăta Tomii deschide şirul sâmbetelor interzise, după Paşti, trei, şapte sau nouă. Se dau de pomană pască, ouă roşii şi o lumânare.
Iar duminică este Duminica Tomii. Cei care au împărţit în noaptea de Paşti pentru morţi merg la biserică tot cu coşurile pline de mâncare, ca să sloboade Paştele. Multe biserici din Oltenia au curţile cu masa-ntinsă în această zi, la care sunt chemaţi trecătorii.
Săptămâna Luminată – o săptămână a bucuriei şi împlinirii trăită alături de cei dragi la masa de sărbătoare, moment ce nu se uită tot anul.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
19 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:07
Cristos a înviat!
Adevărat a-nviat!
Acestea sunt formulele de întâmpinare (bineţe) ale bunilor creştini, spuse din Noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului.
(varianta radiofonică a rubricii)
În dimineaţa zilei de Duminica Paştelor, se face spălatul ritual cu apa în care s-au pus un ou roşu şi un ban de argint. Se invocă sănătatea şi norocul: cel ce s-a spălat sa fie roşu ca oul de Paşte şi bogat peste an!
Spălatul ritual se face pentru a se curăţa:
De toate făcăturile,
De toate aruncăturile,
De minciuni şi de urâciuni.
Cine va pune şi o crenguţă de busuioc, va putea spera ca tot anul să fie cinstit, ca busuiocul!
Al doilea gest al dimineţii este ciocnitul oului roşu, numai ou roşu: de va fi alb, zic bătrânele din Mehedinţi va avea bube tot anul, iar oul împistrit, încondeiat e păcat să-l ciocneşti. „Îţi râzi de trudă, de migală, chiar e păcat”.
Cum ciocnim ouăle? În prima zi, cap cu cap, în a doua zi, cap cu dos, în următoarele dos cu dos… Găocile nu-i bine să le arunci în prima zi, îţi arunci norocul!, dar de a doua zi e obligatoriu, pentru că, dacă sunt păstrate, se zice că se ascunde dracul în ele! Şi-apoi să-l ţii pe necuratul în casă! Ducă-se pe pustii! Se dau pe apă, ca să ajungă la Blajini, să fie anunţaţi astfel că a venit Paştele şi peste o săptămână va fi şi Paştele lor, al Blajinilor.
În Oltenia se dau de pomană în prima zi de Paşte ouă roşii, nu la capul mormântului, ci în curtea bisericii.
Ou roşu să fie păstrat în casă, păzeşte de farmece. Dacă până la Ispas face viermi e semn de noroc, dacă seacă e rost de noroc sec!
Este o legendă: diavolul tot întreba de ce se „scriu” ouăle şi de ce sunt colinde? Când ouă nu se vor mai încondeia şi colindele nu se vor cânta, atunci el va împărăţi.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
18 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:07
Noapte-cumpănă între ani întristare şi bucurie, între restrişte şi speranţa reînvierii, sâmbăta Paştelui reuneşte practici şi ritualuri precreştine şi creştine care conferă atribut de noapte magică. Lumina este elementul esenţial al trecerii dintre noaptea Morţii spre Noaptea Mântuirii, iar aprinderea lumânărilor la ceasul-cumpănă, lumină luată de la lumânarea preotului care a slujit înseamnă trimiterea semnului de izbăvire dinspre Lumea Întunericului spre Lumea credincioşilor.
(varianta radiofonică a rubricii)
În acel moment marcat prin sunetul clopotelor, prin cântarea specifică „Hristos a-nviat din morţi” şi prin luminile care risipesc tristeţea răstignirii pe cruce se dau lumânări aprinse în numele celor ce au murit fără lumânare. Sunt gesturi rituale care împacă lumile. Lumânarea aprinsă în Noaptea Învierii se aduce acasă, se stinge pe pragul de sus al uşii de la intrare şi se păstrează în casă pentru a fi folosită în momentele de furtună (tunete sau fulgere puternice) sau în cele de spaimă nejustificată.
Femeile duc la morminte coşuri cu alimente rituale din care nu lipsesc ouăle roşii şi cozonacul (în unele zone şi pasca). Ouăle roşii sunt simbolul sângelui Domnului iar forma cozonacului este similară cu cea a sicriului. Se evocă astfel elementele de rit funerar transformate însă după miezul nopţii în alimente specifice mesei de sărbătoare.
Oul este considerat simbol creştin al patimilor lui Iisus. Este însă şi un obiect învestit cu afecţiune, de aceea este dat în dar, iar ciocnitul ouălor este tot gest de afecţiune şi „pe luat”, pentru că bucuria şi sărbătoarea se-mplinesc în comuniune, nu în singurătate.
Oul este şi simbolul universului, simbol străvechi al credinţelor, despre fecunditate. Arhivele etnografice din prima jumătate a secolului XX atestă concepţia milenară a ţăranului român: „pământul e în chipul unui ou; fundul oului este pământul; iar vârful este cerul; el stă pe ape”.
La bucurie excesivă sunt îngăduite şi credinţe cu atribut de singularitate: „Femeia numai o dată în an poate să bată bărbatul: în Sâmbăta Paştelui. Când ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos că are mult de lucru şi n-are când”.[1]
Noaptea Învierii este prag între Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, într-un drum imaginar către izbânda luminii.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
13 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:08
Este numită „a Patimilor”, pentru că fiecare zi reprezintă un episod din viaţa Mântuitorului în drumul spre moarte, coborârea în moarte şi revenirea printre cei vii. Este simbolul izbăvirii lumii acesteia de păcatul originar. Este convingerea că se demonstrează astfel esenţa lui divină şi mai ales că viaţa de dincolo de viaţă, cea spirituală este viaţa adevărată.
(varianta radiofonică a rubricii)
Întreaga săptămână este în fapt o sinteză între valorile precreştine şi cele creştine ale începutului de an cultic.
Suntem în fapt în anul mic de 12 zile, reprezentând cele 12 luni, prefaţat de Duminica Floriilor şi postfaţat de Duminica Tomii.
Întreaga săptămână neagră (prima din acest an mic) este marcată de degradarea timpului. Este momentul venirii spiritelor morţilor şi lumea de aici se pregăteşte pentru apariţia lor prin practici de pomenire. Nu există sentimentul de teamă. În Joia neagră se face foc pentru ca şi morţii să-şi încălzească picioarele, şi în jurul focului se pun scaune, ca să se aşeze, să nu „bântuie”, şi ulcioare cu apă şi mâncare, ca ofrande pentru îmbunarea lor.
Apogeul va fi în Duminica Paştelui[1], zi de victorie a vieţii asupra morţii. Atunci timpul şi spaţiul se purifică, se deschide cerul şi sunt ascultate dorinţele oamenilor, până şi animalele vorbesc. Chiar şi pământul îşi dezvăluie comorile.
Urmează Săptămâna Luminată, prima după Paşte, este cea de bucurie, marcată de sărbători (trei zile ale Paştelor), miercurea înfrăţirii, joia verde, vineri – izvorul tămăduirii, duminică – Duminica Tomii. Chiar şi luni, după duminica Tomii e sărbătoare: Paştele Blajinilor, anunţaţi prin aruncarea pe apă a cojilor de ouă că va fi sărbătoarea lor.
Ziua de marţi din Săptămâna Patimilor se numeşte marţea Seacă. Se ţine ca să nu sece grânele şi laptele vacilor. Cine n-o ţine, dureri de cap va avea.
Şi mai ales e rău de sărăcie… de şi mai mare sărăcie. Se spune că acela care moare în săptămâna Patimilor se duce direct în iad, că raiul e închis. Nu-i vremea nici de murit!
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Cf. DEX sunt valabile ambele variante: Paşti (s.n.), Paşte (s.m.).
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
12 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:08
Ultima duminică din Postul Paştelui a fost numită „ziua florilor”, practicile de propiţiere fiind reper pentru această sărbătoare. În Dacia romană zeiţa Flora era celebrată prin mari sărbători de primăvară.
(varianta radiofonică a rubricii)
Simbolul acestei sărbători prepascale este ramura de salcie, salcia fiind cea care a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă râul spre a ajunge la Poarta lui Pilat, unde era răstignit Iisus.
„Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.[1]
Salcia este investită astfel cu mai multe valori.
Este obiect cu funcţie de prevenire a bolilor: dureri de spate (de aceea se încing oamenii cu ea peste mijloc), dureri de urechi (cu mâţişorii de salcie se ating copiii peste urechi pentru a nu-i durea peste an). Are valoare apotropaică: previne grindinile şi furtunile de peste vară.
În această zi este bine ca oamenii să nu se spele pe cap, pentru a nu le albi părul, „cum sunt pomii înfloriţi”. Când se scutură florile pomilor să se spună: „Câte flori, atâtea mere Dumnezeu ne dă avere”.
Vacile sunt îmbiate să mănânce ramuri de salcie pentru a fi lăptoase şi a avea viţei „florii”.
Cum va fi vremea la Florii, aşa va fi la Paşte. Este sărbătoare şi bine e ca masa să stea toată ziua întinsă (cu bucate pe ea). Se invocă astfel belşugul casei.
Şi în Duminica Floriilor ca în sâmbăta lui Lazăr tinerele fete petrec. „Se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor”.[2]
Este Duminica floriilor sărbătoare care anunţă marea sărbătoare a creştinătăţii şi trebuie întâmpinată cu flori şi bucurie, aşa cum şi Iisus a intrat pentru ultima oară în Ierusalim, întâmpinat cu crengi de palmier. Simbolul rămâne salcia, ca plantă magică şi înflorirea ca act de propiţiere, fără de care destinul (plantei şi, simbolic, al omului) nu s-ar împlini.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
11 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:09
Sărbători prepascale, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor reprezintă două momente dedicate zeului vegetaţiei, având în centrul atenţiei tinere fete.
(varianta radiofonică a rubricii)
Cu numele de Lazăr sunt cunoscute trei personaje: Lazăr cel sărac, bolnav de lepră, uitat de toţi, inclusiv de fratele său bolnav şi al cărui suflet, după moarte, merge-n Rai; Lazăr, fratele Martei şi al Mariei, înviat de Iisus şi care în viaţa de după înviere (30 de ani) nu va povesti nimănui ce a văzut în Lumea Cealaltă; Lazăr (Lăzărel), cel mort de dorul plăcintelor.
Fiind sâmbătă o săptămână înainte de Paşti sunt şi Moşii de Florii, când alimentul-ofrandă specific este plăcinta.
În această zi se derulează un ceremonial complex, numit Lăzărel structurat după modelul colindelor dedicat lui Lazăr. Obiceiul este practicat numai de fetele mici. Ele colindă împodobite cu flori, una se îmbracă în mireasă, Lăzărica, merg din casă în casă cântând un cântec în care se povesteşte drama lui Lazăr: acesta plecase de acasă cu oile, se urcase într-un copac din care a căzut şi a murit, surorile lui l-au căutat şi i-au găsit trupul neînsufleţit. L-au adus acasă, l-au scaldat în lapte dulce, l-au îmbrăcat în foi de nuc şi l-au înmormântat. De atunci se crede că este bocetul la români.
În alte variante ale colindului scenariul se termină cu învierea lui Lazăr, asemeni lui Lazăr din Bretania (Vitania) înviat de Iisus, şi prefacerea lui în flori. Este o întruchipare folclorică a eroului vegetaţional.
Ovidiu Bârlea a comentat ineditul ritual complex de la moartea violentă la prosperitatea vegetaţiei (prin aruncarea scaldei rituale) la învierea şi transformarea în flori. Culminaţia scenariului rezidă în hora colindătoarelor şi în bucuria lor marcând o sărbătoare a primăverii, anunţând marea sărbătoare, Învierea Domnului.
Lăzărica (mireasa) din grupul de colindătoare poartă voalul numai la intrarea în casa unde colindă. La ieşire va pune voalul peste un coş, în care gazdele la rându-le au pus ouă şi plăcinte.
În sâmbăta lui Lazăr, sau Sâmbăta Floriilor, fiind şi Moşii de Florii bine e că se dea se pomană în special plăcinte. Fiind o sărbătoare a florilor cu obiceiuri practicate de fete, în această zi se spune că este bine ca fetele să pună cămaşa şi oglinda sub un păr altoit, ca să răsară soarele peste ele. Oglinda şi cămaşa deveneau astfel obiecte folosite în practicile specifice farmecelor de dragoste.
În noaptea dinaintea Duminicii Floriilor bătrânii nu uitau pe vremuri să spună: Dumnezeu adevărat, binele la timp la cap!
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În noaptea de marţi spre miercuri (7-8 aprilie 2020), musulmani din întreaga lume celebrează, potrivit calendarului islamic (anul 1441), „Berat Kandili”.
Aceasta este a 15-a noapte a lunii Șaban, reprezentând noaptea iertării păcatelor, orice musulman scăpând de păcate prin rugăciune. În această noapte sufletele credincioşilor se purifică de pacăte, apropiindu-se de Alah.
Noaptea „Berat” reprezintă în plus şi vestitorul apropierii lunii Ramazan, cea mai sfânta lună a calendarului islamic. Musulmanii trebuie să uite de egoism, de dușmănie,de minciună. Trebuie să se înţeleagă bine și să îsi ajute frații de religie.
Potrivit Surei 53, versetul 62, Allah a spus: ”Nu este nimeni care să ceară să fie iertat, ca să-l iert? Nu este nimeni care să vrea mijloace de subzistență, ca să i le dau? Nu este nimeni bolnav și în necaz, ca să-l însănătoșesc și să-i alung necazurile? Nimeni nu are alte dorințe ca să i le îndeplinesc?”.
Rugăciunile din această noapte întăresc unitatea familiei şi a comunităţii, aduc pacea şi liniştea interioară, sufletească. În loc de ură şi ranchiună sădeşte dragostea, iubirea şi toleranţa. Noaptea sfântă de Berat este potrivit tradiţiei o noapte în care se face balanţa bine-rău, drept-nedrept, adevăr-minciună, prin intermediul îngerilor ce contabilizează tot ce se întâmplă în existenţa noastră, iar Allah Preaînaltul va decide, (ne) va stabili soarta în funcţie de realizările / nerealizările de peste an. Sporul şi intensitatea rugăciunilor de peste noapte, rostirea/chemarea numelui lui Allah ne vor spori posibilităţile de rodnicie, belşug, abundenţă.
Noaptea de Berat, se distinge de nopţile obişnuite prin măreţia, grandoarea, tăria, buna ştiinţă, prin bravură, primire cordială şi frumuseţea ei. Toate aceste caracteristici o particularizează, o fac specială pentru drept credincioşii musulmani. Noaptea de Berat, se distinge de nopţile obişnuite prin măreţia, grandoarea, tăria, buna ştiinţă, prin bravură, primire cordială şi frumuseţea ei. Toate aceste caracteristici o particularizează, o fac specială pentru dreptcredincioşii musulmani.
Anul acesta în urma extinderii rapide a COVID-19 pe teritoriul României, Muftiatul Cultului Musulman din România a luat hotărârea ca, începând cu data de 13 martie a.c., să se suspende temporar desfășurarea rugăciunii specifice zilei de vineri la toate lăcașurile de cult din țara noastră”, a anunțat miercuri (18 martie 2020) Iusuf Muurat, șeful Cultului Musulman din România. Acesta îndeamnă toți musulmanii să respecte deciziile luate pe plan local și național pentru prevenirea extinderii infectării cu coronavirus: “Dorința noastră este de a preveni extinderea COVID-19 în rândul enoriașilor noștri, având în vedere că sunt și persoane de vârsta a treia care participă la aceste slujbe. De asemenea, astfel venim în sprijinul autorităților centrale și locale, făcând apel încă o dată la enoriași să respecte și să se conformeze cu deciziile care se iau atât pe plan local, cât și național”, a mai precizat sursa citată.
Din această situaţie musulmanii au celebrat acasă această noapte sfântă.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
1 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:09
Azi e zi întâi april
Eu glumesc ca un copil.
Sunt cuvintele pe care ar trebui să le spunem în dimineaţa dintâi a lui Prier, ca să fie zi cu spor, viaţa să pară frumoasă şi tinereţea mai lungă.
(varianta radiofonică a rubricii)
Glumele copiilor sunt nevinovate. Nu te poţi supăra pe ei, cum nu te poţi supăra pe prea multele sfaturi ale bătrânilor, toate sunt nevinovate şi ţin de rostul vârstei. Dar orice glumă făcută intenţionat trebuie rectificată spunând: E 1 Aprilie.
Ziua se numeşte şi Ziua Nebunilor, pentru că păcălelile sunt nişte nevinovate nebunii. Expresiile: A glumi ca un copil şi Omul bun e nebun fac trimitere la bunătate şi credulitate. Se spune: „copilul cum se naşte, ca să fie bun, să-l lovească mama c-o bucăţică de pâine peste gură”. De unde şi convingerea: „E bun ca pâinea”.
Aprilie e ziua nevinovatelor păcăleli primite şi iertate prin bunătatea oamenilor.
Luna lui Prier e capricioasă, ca şi babele şi moşii lui Marţ.
April şi prieşte
Şi pârleşte.
Vremea poate păcăli pe agricultor. Dacă zilele sunt friguroase şi fără ploi bune pentru sămănături, aprilie va anunţa sărăcia. Ţăranii numeau luna: Traistă-n băţ.
Să nu ne păcălească şi urzicile să se nuntească.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Cunoscuta și apreciata interpretă de muzică populară Mioara Velicu este prezența tonică menită să infuzeze bucurie în orice timp. Invitată la emisiunea Galeria interpreților de muzică populară la Radio România Regional, Mioara Velicu a depănat amintiri, care au adus în prim plan imaginea satului de altădată, conservator al tradițiilor populare care, în timp, au susținut respectul pentru familie și comunitate, pentru decența în relațiile familiale. O descriere a modului în care claca de pe vremuri reunea membrii comunității și se constituia în locul unde tinerii se cunoșteau mai bine, iar vârstnicii erau cei ce jalonau comportamnetul comunitar, va fi însoțită de Mioara Velicu prin cântece care induc starea de armonie. Și nu vor fi uitate nici momentele pragurilor existențiale, când melodiile Mioarei Velicu fac de neuitat aceste clipe trecătoare.
Mioara Velicu a rămas recunoscătoare radioului public românesc, locul care a consacrat-o și care a avut un rol esențial în definirea carierei sale muzicale.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
26 martie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:09
„A doua zi de Blagoveştenie nu se lucrează, că sunt părinţii Blagoveştenilor şi e rău de lingoare”.[1] Este a treia zi din ciclul sărbătorii Buna-Vestire ţinută îndeosebi pentru protejarea sănătăţii oamenilor şi animalelor şi pentru a nu fi ceartă în familie. „Nu se sfădeşte nimeni cu nimeni, nici chiar copii în casă nu se ocărăsc, nici nu se bat în acea zi, căci cine s-ar sfădi sau s-ar bate, peste tot anul se sfădeşte sau se bate”. Este şi Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel ce a adus Vestea cea mare Maicii Domnului: va avea un fiu şi „Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
(varianta radiofonică a rubricii)
Blagoveşnicul se respecta cu nelucru pentru că Sfântul Gavriil, se crede, e cel ce ia sufletele oamenilor şi încălcarea interdicţiei ar aduce moarte. Este ziua când se cinsteşte Maica Domnului făcătoare de minuni. În cele trei zile cât este sărbătoarea Bunei Vestiri nu se macină făină, nici mălai, se crede că nici peştii nu o mănâncă, iar presărată pe lângă un pom acesta nu ar mai rodi. Nu se macină, se spune, ca să nu se macine viaţa, pentru că aşa cum Sfântul Arhanghel Gavriil a adus vestea unei vieţi fără prihană şi veşnică, încălcarea interdicţiei de a lucra ar putea atrage contrariul, moartea sau nerodirea (care e tot un fel de moarte, faci umbră pământului de pomană). Se pot însă activa resorturile nebănuite ale rodirii prin transferul energiei datorat puterii cuvântului. În judeţul Argeş este viabilă practica de a înconjura pomul, se tămâie (spre alungarea maleficului), se fac zgomote (pentru îndepărtarea insectelor dăunătoare sau a rozătoarelor) şi se spune: „Dacă nu rodeşti, te tai!”. De teama singurătăţii, pomul va rodi. În fapt „rodirea”, continuarea vieţii prin rod (sau naşterea pruncului) semnifică anularea singurătăţii. Un om singur este înstrăinat, „cu suflet pustiit”, iar pomul fără rod e sortit pieirii. Faci umbră pământului de pomană este reflexul singurătăţii şi al inutilităţii. În comuna Runcu, judeţul Gorj de Blagoveştenie se făcea praznic. Umbla preotul cu steagul pe deal şi se făcea nedeie. Fetele mergeau la gârlă şi acolo făceau horă, o horă a lor, numai a tinerelor întru întâmpinarea Bunei-Vestiri. Când începea cucul să cânte toată lumea se bucura şi nu uitau să spună:
Mulţi ani buni cu sănătate
Şi noroc să am la toate.
Să fiu orişicând voios,
Fericit şi bucuros.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1]Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 21.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
25 martie 2020, 12:39 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:10
Bătrânii noştri cred că de existenţa cucului este legată însăşi viaţa şi chiar sporul de muncă al oamenilor. Cucul, prin cântatul său la date fixe, marchează succesiunea a două fenomene astronomice, echinoxul de primăvară şi solstiţiul de vară. Iar bunavestire, este o poveste. Fiind de genul masculin, el, cucul, a aflat ceea ce ştia tot satul: că soaţa îl înşală. Aşa că o părăseşte (scena nu e cinematografică iată, ci ancestrală) şi îi spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene. Începe ea, Sava să strige la echinoxul de primăvară şi îi tace guriţa la solstiţiul de vară. Cucul este pretext de melancolie în cântecele de dor şi jale simbolizând nefericirea, despărţirea, singurătatea.
(varianta radiofonică a rubricii)
Să fii iubit şi să mai ai şi bani, asta da noroc! Norocul este invocat de Blagoveştenie astfel:
La auzul primului cântat al cocoşului bine e s-avem un ban în buzunar, se va-nmulţi!
Femeile pe vremuri căutau potcoave de cai morţi (nu-i o figură de stil, e un adevăr), sau un bănuţ de argint, pe care le puneau în pragul uşii, în credinţa că astfel vor avea o viaţă lungă şi belşug în casă.
Grijă şi pentru suflet, tot contra singurătăţii, pe vremuri pe pragul uşii se puneau pâine şi sare, hrană pentru îngeri.
Este ziua când se dezleagă limba păsărilor şi bine e când auzi primul cântat al cucului să-ţi pui o întrebare, în gând, în funcţie de vârstă:
Tinerii zic:
Cucule, Voinicule,
Câţi ani îmi vei da
Până mă voi însura?
Bătrânii, ca bătrânii, mai prevăzători cu anii, zic:
Cucule, Puicucule,
Câţi ani îmi vei dărui
Până ce eu voi muri?
Numărând glasurile, se află câţi ani sunt… de bine! Să nu se uite nici avertismentul bătrânilor, pentru a alunga singurătatea: cine se însoţeşte la tinereţe cu pupăza, ajunge la bătrâneţe cuc! Cucul prevesteşte şi norocul. Noroc ai dacă eşti sănătos, fericit şi cu bani în buzunar. Veselie, acesta-i cuvântul definitoriu pentru Bunavestire.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Ziua Internațională a Limbii Materne a fost marcată de etniile din Dobrogea prin activitatea intitulată ”Spațiul dobrogean – port, grai și credințe„
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
23 martie 2020, 14:40 / actualizat: 23 martie 2020, 15:48
La inițiativa CCD Constanța, reprezentată de profesor metodist Narciz Amza în cadrul proiectului județean CCD “Pe urmele costumului tradițional din România” a fost sărbătorită Ziua Internațională a Limbii Materne.
Au participat elevi, cadre didactice, părinți, directori de unități școlare care au derulat proiecte în parteneriat cu CCD, alături de români au mai fost prezenți reprezentanți ai comunităților etnice, Alis Simion de la comunitatea armeană, Birsen Geafar și Cristi Buzu de la etnia albaneză, Mioara Gospodin de la comunitatea aromână, prof. Eleni Guriotis de la comunitatea greacă, Iboliya Negoiță din partea comunității maghiare, prof. Serin Turkoglu a reprezentat etnia turcă, Magda Baciu Iacob de la etnia rușilor lipoveni, iar etnia tătară a fost reprezentată de prof. Enise Menagi și Zerin Bari.
Vocile etnicilor tătari, armeni și eleni s-au făcut auzite subliniind caracterul pământului dobrogean, acela de mozaic etnic și cultural. Fiecare reprezentant al etnicilor au scris pe flip-chart cuvintele “mamă” și “pâine” în limba maternă.
Dintre momentele evenimentului amintim: prezentarea costumelor tradiționale ale etniilor din Dobrogea de către un grup de elevi de la Liceul I. Cotovu din Hârșova, de reprezentanții etniilor prezente, costumul popular tătăresc a fost prezentat de doamnele prof. Narciz Amza și Zerin Bari, recitarea din lirica tătară a aparținut micuților Ibadula, pregătiți de prof. Enise Menagi.
La finalul acțiunii inițiatoarea proiectului prof. Narciz Amza a concluzionat astfel: ” A fost o întâlnire plină de emoție în care am vorbit despre limba maternă, costumul tradițional și religie ca repere ale identității etnice”.
Ziua Limbii Materne, declarate de UNESCO în 1999 şi celebrată fără întrerupere începând cu anul 2000.
În România pentru prima dată în istoria comunității tătare a fost legiferată Ziua limbii tătare, care an de an este sărbătorită pe 5 mai.
Sărbătoarea limbii tătare -scurt istoric:
În urma unui demers parlamentar, al fostului deputat tătar Aledin Amet, în anul 2010 a fost adoptată Legea nr. 256/2010 privind instituirea Zilei limbii tătare. Data de 5 mai a devenit, aşadar, în mod oficial, o sărbătoare, promovându-se, şi în acest fel, reperele spirituale ale comunităţii tătare din România. În data de 5 mai 1985, cinci profesori, redactori ai revistei “Renkler”, au pus bazele unui alfabet în care s-au publicat din acel moment revistele în limba tătară din România. 5 mai, este deci, ziua în care s-a născut limba tătară cu caractere dobrogene. Limba maternă înseamnă, indiscutabil, un mod consistent de a asigura continuitatea, inclusiv în domeniul creaţiei. Cu prilejul acestei sărbători sunt organizate manifestări cultural – artistice menite să readucă în atenţia etnicilor tătari și nu numai importanţa păstrării limbii materne.
”Mai sunt dator cu ceva”… – de vorbă cu profesorul octogenar dr. Gheorghe Petrușan
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
23 martie 2020, 14:06 / actualizat: 23 martie 2020, 15:33
Scrieri storice și literare – culegere de articole, studii și cuvântări este titlul celui mai nou volum, bilingv, semnat de profesorul dr. Gheorghe Petrușan, apărut în 2019 la editura Tisza Press Nyomda.
Este vorba despre un volum consistent, care denotă o muncă laborioasă de o viață de om… de peste 500 de pagini, ce includ articole, studii și cuvântări – cuprinzând o perioadă mare de timp, cu scrieri – între altele – despre cele mai importante momente istorice care au marcat viața românilor din Ungaria, dar și chestiuni legate de politica față de minorități ale diferitelor guverne din Ungaria, de asemenea articole referitoare la învățământ, presă, cultură, confesiuni… ș.a.m.d.
Dar oare pe ce criterii a făcut selecția acestor scrieri și ce proiecte mai are profeosrul în vârstă de 81 de ani?
Invitatul emisiunii ”O voce românească” a Radiodifuziunii Ungare a fost dl. prof. Gheorghe Petrușan.
Reporter:Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română
Prof. Dr. GheorghePetruşanşi-a dedicat întreaga viaţă predării literaturii şi culturii române, la Catedra de română a Univestităţii din Seghedin. S-a născut într-o familie românească din Micherechi, a făcut liceul românesc din Jula, a studiat româna la Universitatea din Budapesta. A ajuns la Catedra din Seghedinîn 1963. De aici a ieşit la pensie, ca șef de catedră, după patru decenii, după ce a pregătit zeci de generaţii de profesori de română, pentru şcolile româneşti din Ungaria.
Distincții prezidențiale pentru învățământul românesc din Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
5 martie 2020, 09:04 / actualizat: 5 martie 2020, 10:19
Luni, 17 februarie, la Ambasada României din Budapesta, a avut loc festivitatea decernării unor distincții prezidențiale, și anume Ordinul „Meritul pentru Învățământ”, respectiv „Meritul pentru Cultură” pe care Domnul Klaus Werner Ioahannis, Președintele României, le-a acordat anterior, unor Școli Generale Românești și unor cadre didactice din Ungaria, cu prilejul Zilei Naționale a României. Ordinele au fost înmânate de Doamna Sandra Pralong, Consilier de Stat Prezidențial și Conducătorul Departamentului pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, care l-a reprezentat pe Președinte României la acest eveniment festiv.
Vă oferim în atenție interviuri realizate cu cei patru premiați de colegul Szabo Zsolt.
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de deosebită apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse, de-a lungul timpului, în slujba actului educațional, pentru contribuția avută la promovarea limbii şi literaturii române și a imaginii României peste hotare, pentru susţinerea activă a culturii și a valorilor românești, Președintele României a conferit
Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, între alții, doamnei Baicu Mihaela Teodora, profesor la Şcoala generală bilingvă de naţionalitate română din Micherechi și doamnei Gherţan Simina-Ioana, educatoare la Grădiniţa bilingvă româno-maghiară din Micherechi.
Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofiţer i-a fost acordat şi Școlii Generale Românești din Micherechi, reprezentată de directoarea Ana Ruja și același Ordin, în grad de Cavaler, Școlii Generale Românești din Bătania, reprezentată de directoarea Iulia Olteanu.
Reporter: Szabó Zsolt, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română
De-alungul anilor au mai fost și alţi români din Ungaria, care au fost distinşi cu ordine prezidenţiale în România . Primul care a primit această înaltă decorație a statului român este artistul plastic Ştefan Oroian, distins în anul 2005 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Apoi, de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie 2011, au fost distinse de către președintele de atunci al României, Traian Băsescu, două doamne: dr. Maria Berényi, filolog, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria a primit decorația Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, iar Eva Iova-Şimon, redactor-șef al săptămânalului „Foaia românească” și director al Editurii de Presă și Carte Românească „NOI” a fost onorată cu decorația Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer. Tot președintele Traian Băsescu l-a decorat, în anul 2014, și pe Preasfințitul Episcop Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la categoria Culte. Ordinul „Meritul Cultural” a fost înființat în 1931, prin Decretul Regal nr. 2680/1931. (Foaia românească)
Balul Panglicii şi sărbătoarea majoratului la Liceul „N. Bălcescu” din Jula
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
5 martie 2020, 08:31 / actualizat: 5 martie 2020, 9:40
Un număr record – 750 – de participanţi s-au întrunit sâmbătă seara, pe 8 februarie, la serbarea majoratului, cunoscut la noi cu numele de Balul Panglicii, la Centrul Cultural Român din Jula. Absolvenţii celor două clase terminale ale Liceului „N. Bălcescu” din Jula, alături de diriginţii, profesorii, colegii şi foarte mulţi invitaţi ai lor au sărbătorit un moment important din viaţa şcolară: încheierea studiilor medii şi apropierea primului şi celui mai important examen din viaţa lor, bacalaureatul.
Inclusiv numărul absolvenţilor este unul record în viaţa liceului românesc. Cei 58 de elevi îi au ca diriginţi pe profesorii Teodor Martin şi Marta Selejan Bordaş, care i-au condus în cei patru ani de liceu şi îi ajută nu doar în trecerea cu bine a primului hop din viaţă, examenul de bacalaureat, dar le dau şi sfaturi bune pentru continuarea studiilor şi pentru o viaţă cu succes.
În cuvântul său festiv, rostit în limbile română şi maghiară, directoarea instituţiei, dr.Maria Gurzău Czeglédi a adresat gânduri şi sfaturi utile în primul rând elevilor absolvenţi, dar şi părinţilor lor, care îi ajută pe tineri să-şi găsească rostul şi locul în viaţă. I-a îndemnat pe tineri să nu uite niciodată de unde au plecat, satul sau oraşul natal, părinţii, familia, rădăcinile, să nu uite niciodată de prieteniile legate în anii de liceu, pentru că toate acestea pot fi o bază bună pentru o viaţă reuşită şi fericită. La rândul său, şi Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, s-a adresat tinerilor urându-le mult succes în viitor, atât la examenele ce îi aşteaptă cât şi în viaţă.
A urmat apoi programul cultural al celor 58 de elevi ai claselor a 12-a, care a început cu prezentarea unor fotografii din copilăria absolvenţilor, la care au adăugat poze actuale şi, în mod foarte haios, imagini (realizate cu ajutorul unor programe speciale) despre cum vor arăta ei când vor fi bătrâni. După aceste momente emoţionante şi vesele, tinerii au prezentat pe scenă un montaj literar-artistic, cu poezii şi cântece în limbile română şi maghiară. Apoi, aşa cum este scenariul tradiţional, colegii din clasele a 11-a au prins la pieptul fiecărui absolvent panglica cu anii 2016–2020 şi cu chipul lui Nicolae Bălcescu. Tinerii vor purta la piept această panglică până la serbarea de adio din luna mai.
După câteva momente de pauză, tinerii au aparut în sală îmbrăcaţi în haine de gală, oferind oaspeţilor un spectacol care a stors lacrimi din ochii multor părinţi şi bunici: fetele şi băieţii din ambele clase au dansat valsuri pe baza unor coregrafii elegante. Momentul s-a încheiat cu un vals cu părinţii: băieţii şi-au invitat la dans mamele, iar fetele au fost dansate de taţii lor.
Serbarea de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula a fost onorată de prezenţa numeroaselor oficialităţi atât din Ungaria cât şi din România.
A consemnat: Eva Şimon, redactor-șef, Foaia românească
Foto: Foaia românească
Interlocutori: Maria Gurzău, directoarea liceului; Teodor Martin și Marta Selejan, diriginți; Martin Orban, Antonia Daria Jivan, Reka Hanzecz, absolvenți
Georgel Nucă – promotor al cântecelor vechi, continuator al culturii tradiționale vâlcene
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
12 februarie 2020, 13:32 / actualizat: 12 februarie 2020, 14:39
Galeria interpreților de muzică populară găzduiește nume-reper pentru folclorul muzical românesc și nume ale tinerilor interpreți care s-au remarcat prin promovarea unui repertoriu reprezentativ pentru zona din care provin și prin valoarea interpretării amprentată de un stil recognoscibil. Georgel Nucă este tânărul care a fost pasionat de culegerea cântecelor vechi din zona Vâlcii, le-a repus în circulație și le-a interpretat în contexte competiționale, remarcându-se prin calitățile interpretative și prezența scenică. A devenit astfel o prezență publică în mediul televizual și la manifestările folclorice de amploare moderate cu impact emoțional, ceea ce i-a adus o notorietate crescută. Prin transfer de notorietate, și cântecele intepretate de el au avut impact la public și au bucurat astfel mai multe generații de iubitori de cântec popular autentic.
Vă oferim spre audiție o ediție a emisiunii Galeria interpreților de muzică populară româneascăavându-l ca invitat pe Georgel Nucă. Emisiunea a fost transmisă și la Radiodifuzunea ungară, MTVA, emisiunile în limba română, dorința noastră fiind de a bucura pe românii din jurul României cu valori ale culturii tradiționale românești, cântece de ieri și de azi, datini și obiceiuri populare, confesiuni ale purtătorilor de folclor.
O emisiune Gabriela Rusu-Păsărin,realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sub genericul „Ianuarie românesc la Jula” a avut loc pe 29 ianuarie, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, un eveniment cultural artistic dedicat Unirii Principatelor, Zilei Culturii Române şi aniversării a 69 de ani de la apariţia revistei „Foaia românească”. Organizatorii şi gazdele întâlnirii, care a reunit români din Ungaria de la Jula, Micherechi, Aletea şi din România de la Arad, Oradea şi Chişineu-Criş, au fost Florin Vasiloni, consul general al României la Jula şi Marius Maghiaru, preşedinte UCRU. Manifestarea culturală s-a organizat anul acesta în colaborare cu săptămânalul „Foaia românească”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad şi şcolile generale bilingve din Jula şi Micherechi.
După cuvintele de salut ale organizatorilor, a adresat un mesaj de salut din partea conducerii universităţii arădene şi doamna decan Alina Pădurean, care a lansat şi două volume în limba română şi engleză, apărute la Editura „Presa Universitară Clujeană”, intitulate: „Europa: Tradiţie, cultură şi administraţie”, ce cuprind referatele prezentate la o conferinţă internaţională de la Arad, organizată în colaborare cu Consulatul General al României la Jula.
La eveniment, doamna Eva Șimon, redactor şef la „Foaia românească” a vorbit pe scurt despre trecutul de 69 de ani ai revistei românilor din Ungaria, înfiinţată pe 15 ianuarie 1951 şi a prezentat publicaţia anuală „Calendarul Românesc 2020”.
Celebrarea Unirii Principatelor Române, moment de însemnătate istorică petrecut la 1859, a fost marcat printr-o prezentare despre Unirea Principatelor Române şi contextul realizării ei, despre Revoluţia de la 1848, Generaţia paşoptistă şi despre reformele lui Alexandru Ioan Cuza, oferită publicului de către Robert Sălăjan, profesor de istorie la Liceul „N. Bălcescu” din Jula.
Luceafărul poeziei româneşti a fost elogiat printr-un montaj literar-artistic de poezii şi cântece, în interpretarea directoarei Ana Ruja şi a elevilor de la Şcoala Generală Românească din Micherechi, îndrumaţi de către profesoara Mihaela Baicu, urmaţi apoi de un program al elevilor de la Şcoala Generală „Nicolae Bălcescu” din Jula, sub coordonarea profesoarelor Beata Condoroș, Maria Sucigan și Livia Stăvaru.
Serata s-a încheiat cu un recital muzical susţinut de tânărul Alexandru Ticula, de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, care a încununat manifestarea culturală.
La eveniment au participat zeci de reprezentanţi şi conducători ai comunităţii româneşti din Ungaria, şi oaspeţi de seamă din România, între care s-au numărat PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Daniel Banu, consulul general al României la Seghedin, Gheorghe Cozma, președintele AŢRU, Vasile Sucigan, președintele Autoguvernării Românești din Jula, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, Bogdan Geană, reprezentantul ICR Budapesta, filiala Seghedin, Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea, Viorica Cherteș, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea, Amelia Palcu, directorul Liceului „Mihai Veliciu” din Chișineu-Criș, Margareta Tat, primarul comunei Micherechi, Gheorghe Sălăjan, primarul comunei Aletea şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi de presă.
Serata s-a încheiat cu o recepţie oferită de către Consulatul General al României la Jula, unde participanţii de aici şi de dincolo de graniţă au continuat discuţiile într-o atmosferă de prietenie.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
10 februarie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:10
La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice. Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.
(varianta radiofonică a rubricii)
Cum ar trebui respectată sărbătoarea? Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic,fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.
La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper. Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.
Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.
Azi oltenii plătesc preotului să le sfinţească apa, bună contra bolilor. E aghiazma mică.
Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi sfinţiţi se dau la săraci pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni. Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:
Treci zi, treci noapte
Apropie-te moarte.
Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
4 februarie 2020, 00:05 / actualizat: 4 februarie 2020, 1:09
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 ianuarie, în faţa sediului din Jula al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria era plin de maşini, majoritatea cu număr de România, dar şi câteva maşini de Ungaria. Aproape 50 de iubitori ai şahului au venit la Jula în această zi pentru a participa la cea de-a XI-a ediţie a Concursului de şah „Foaia românească”, organizat de Asociaţia de Şah a Românilor din Ungaria (preşedinte: Ioan Cozma).
Sediul a fost arhiplin, deoarece alături de cei 46 de concurenţi au sosit şi părinţi (în cazul copiilor mai mici) şi susţinători. De această dată, componenţa celor 46 de jucători a fost: 26 au sosit din Arad, 9 din Pecica, 8 din Jula și 3 din Bichişciaba, 13 adulți, 33 copii, 10 fete, 36 băieți.
Invitaţii de onoare ai evenimentului au fost: Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula, Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Vasile Sucigan şi Beata Condoroş-Szöllősi, preşedintele şi vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din Jula, şi Eva Şimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia românească”.
Am adunat câteva păreri de la participanţi:
Beata Condoroş Szöllősi: – Vai de mine, ce mulți s au adunat!
Gheorghe Cozma, preşedinte AȚRU: – Cred că nu întâmplător s-au adunat așa de mulți și la competiția aceasta. Felicitări organizatorilor! Păcat că nu e mai mare sala.
Vasile Sucigan: – Felicitări organizatorilor. Se vede că fiecare jucător se simte bine aici, dar cred că și părinții.
Crișan Elena, Palatul Copiilor, Arad: – Și de data asta ne am simțit bine la dumneavoastră. Mă bucur că acum și jocul a mers mai bine pentru noi.
Rezultatele concursului:
Categoria „A”
Samu Sorin, Oradea
Bányai István, Jula
Alin Câmpeanu, Arad
Categoria „B”
Sida Flavius, Palatul Copiilor Arad
Hălmăjan Iulian, Palatul Copiilor Arad
Guiu Lorena, Palatul Copiilor Arad
Categoria „C”
Sida Flavia, Palatul Copiilor Arad
Hălmăjan Fabian, Palatul Copiilor Arad
Ponta Andrei, Șahistul Pecica
Categoria „D”
Petru Czapos, Jula
Nicolae Luțai, Jula
Lăpăduț Florin, Șahistul Pecica
Categoria „E”
Oláh Krisztián, Bichişciaba
Moldovan Răzvan, Palatul Copiilor Arad
Crișan Cristina, Palatul Copiilor Arad
Categoria „F”
Vaszkó Szabolcs, Bichişciaba
Giurgiu Vlad, Palatul Copiilor Arad
Gyenge Gergő, Jula
S-au mai acordat două diplome. Diplomă pentru cel mai bătrân jucător a primit Gheorghe Cozma, 68 ani, din Bichişciaba. Diplomă pentru cel mai tânăr jucător a primit Vîț Gabriel, 6 ani din Arad, jucător la Palatul Copiilor Arad.
Următoarea cupă de şah de la Jula, cea de-a XI-a ediție a Cupei Internaționale de Șah „Alexandru Hoțopan”, se va desfășura în 6 iunie 2020.
A consemnat pentru Foaia românească: Ioan Cozma, preşedintele Asociaţiei de Șah a Românilor din Ungaria
Foto: Foaia românească
Interlocutori: Ioan Cozma, preşedintele Asociaţiei de Șah a Românilor din Ungaria, organizator; Mitică Cozma, Palatul Copiilor din Arad; elevii Răzvan Moldovan și Flavia Sida de la Palatul Copiilor din Arad; Gabriel Gheorghiu de la Clubul Șahistul din Pecica; profesorul Nicolae Luțai din Jula
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
3 februarie 2020, 09:19 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:11
Începutul lunii februarie (1-3 februarie) stă sub semnul sărbătorilor numite Martinii de iarnă. Numărul trei, câţi sunt ei, nu e întâmplător, când e vorba de credinţă, iar ţinerea lor la patruzeci de zile după Crăciun, iar nu e pură întâmplare. Primul Martin se serbează în Ajunul Întâmpinării Domnului, de Sfântul Trifon, al doilea de Stretenie, adică la Întâmpinarea Domnului şi al treilea după, în ziua de Simion bătrânul, „cel care a întâmpinat pe Domnul nostru Iisus Hristos”.
(varianta radiofonică a rubricii)
Cum sărbătoarea celor trei zile se suprapune şi peste sfârşitul Filipilor de iarnă, este de netăgăduit că gândul nostru trebuie să fie contra jivinelor care aduc stricăciuni la casa omului.
Lazăr Şăineanu în „Încercări asupra semasiologiei limbii române (Bucureşti, 1887, p. 176) ne decodează numele ursului: „Martie e numele popular al ursului, numit şi Gavrilă sau Vasilică”. Dar, B. P. Hasdeu aduce un element în plus: „ursului poporul îi zice Martin, ursoaicei – Ancuţa”.[1]
În ziua de Stretenie ursul îşi părăseşte bârlogul. De găseşte cald afară, îşi strică bârlogul, semn că n-are să mai fie mult frig, dacă nu e cald, ursul nu-şi părăseşte bârlogul, pentru că ştie că are să fie frig de acum înainte.
Cum vara şi iarna s-au luat la trântă din Ziua de Stretenie, sigur Moş Martin ştie bine cum va fi vremea şi mai ales cum va fi mierea, că dacă la stretenie a picurat din streaşină, mierea se va înăcri, dacă a fost frumos, atunci stupilor le va merge bine. Cum vorba dulce mult aduce, până şi vremea poate fi îmblânzită.
În poveştile româneşti este de regăsit şi imaginea ursului şi a ursarilor, cei care umblă cu ursul, îl pun să joace şi-i cântă:
Joacă bine,
Mă Martine,
Că-ţi dau pâne
Cu măsline
Şi inele
Şi mărgele,
Să te-mpodobeşti cu ele.
Până şi ursul poate fi dresat, ni se spune, şi joacă de se cutremură pământul.
Ar fi şi vorba: Plimbă ursul! spusă cuiva care uită să oprească şirul minciunilor.
Mai puţin este ştiută expresia: A dat de mierea ursului – spusă despre un tânăr care a început a umbla după femei.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] B. P. Haşdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, Dicţionarul limbii istorice a românilor, tom II, Bucureşti, Editura Socec, 1887, p. 1149.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
3 februarie 2020, 08:57 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:11
Vremea anotimpului aminteşte de sărbătoarea înscrisă în calendar, Stretenia sau Ziua Ursului, iar imaginea nebridei din piele urs s-a revitalizat parcă dintr-o memorie ancestrală. Zalmoxis este cel ce o purta pe umăr, ceea ce i-a făcut pe mulţi cercetători să asocieze numele zeului chtonian Zalmoxis cu acela al ursului, şi să facă trimitere la practicile unui ritual în care se întrebuinţa pielea de urs, considerat animal totemic.
(varianta radiofonică a rubricii)
De ce ne-am amintit însă de nebrida? De frig! Bătrânii noştri credeau că dacă de ziua ursului va fi gheaţă, stretenia o va sparge, dacă nu, o va face. Dacă picură din streaşină, nu le merge bine peste an albinelor. Cu vremea de acum şi trântorilor le va fi bine! Dacă este senin, cald şi uscat vara va fi mănoasă. Dacă va fi lună plină, la vară va fi timp bun, iar anul bogat. Paremiologia românească este bogată în vorbe de duh despre urs socotit un animal naiv şi sincer. Cele două calităţi i-au convins pe astrologi să-l includă pe cer în constelaţia Ursul Mare şi Ursul Mic, care devin apoi Ursa Mare şi Ursa Mică, denumite acum Carul Mare şi Carul Mic. La astromancie ne gândim şi când vedem o stea căzătoare. Semnificaţia acesteia a fost şi a rămas puternică: în univers se anunţă astfel o moarte ce va fi să fie. Starea vremii din ziua Ursului anticipează dacă anul va fi bogat (dacă e senin), dacă miere va fi din belşug (streaşina să fie o dantelărie de gheaţă). Abia Sfântul Haralambie, la 10 februarie, incită curiozitatea legată de credinţele populare. Dacă atunci va ploua, va mai ploua încă 40 de zile.
Sunt şi alte credinţe legate de ziua de Stretenie: „De Stretenie se păzeşte apa ca şi de Ovidenie; apoi o desparte în trei: dai la vite, te speli şi strângi un pahar, că-i bună de deochi şi de toate, să ai în casă peste an”. „De stretenie nu se cade să doarmă mirele cu mireasa, nici bărbatul cu femeia, nici vitele nu se dau la înmulţit”. Întâmpinarea Domnului este zi respectată mai ales de femei, este ziua când Maica Domnului, la patruzeci de zile de la Naşterea pruncului a intrat în biserică „să se curăţească după naştere şi să pună înaintea Domnului pre pruncul său”[1]. Conform tradiţiei populare Maica Domnului a fost întâmpinată de Simeon Stâlpnicul „care s-a prefăcut în cenuşă la vederea Domnului.” În ziua de Stretenie se spune că sunt ceasuri rele, că nu e bine să se lucreze, ca să nu cadă-n boale”. Nu se folosesc foarfecele, e rău de pagubă şi-n casă şi între păsări şi animale. Este „Stretenia gheţii – cine lucrează îngheaţă”.[2] Ziua de Stretenie e şi sărbătoarea boilor (zi când nu se dă fânul cu furca, se dă cu braţul, în credinţa că astfel animalele nu se vor împunge şi răni). Este şi Paştele viţeilor, pentru că, se spune, sunt lăsaţi să sugă pe săturate, spre a fi feriţi de boli şi spre a creşte „stelaţi în frunte” (însemnaţi de noroc). Ziua de stretenie e considerată şi sărbătoarea babelor, se strâng „ciopor” şi sporovăiesc câte-n lună şi stele, că sporovăitul nu-i cu cheltuială.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Liderul tătarilor crimeeni de pretutindeni la Radio Constanța
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
2 februarie 2020, 03:24 / actualizat: 2 februarie 2020, 4:38
Interviu la Radio Constanța cu Liderul tătarilor crimeeni de pretutindeni şi fost deputat în Parlamentul Ucrainei, Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu
Discuțiile s-au bazat pe situația actuală a tătarilor crimeeni după anexarea ilegală de către Federația Rusă din aprilie 2014, și despre situația actuală a etnicilor tătari din România.
Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu la numai 6 luni a fost deportat împreună cu mama sa și trimis în exil la ordinul lui Stalin, la 18 mai 1944. Mustafa este un personaj de legendă al luptei pentru drepturile civile confiscate de un regim nedrept. Tătarii Crimeeni chiar dacă au trăit mulţi ani sub teroare, chiar dacă au avut multe probleme, împreună cu Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu şi Congresul Naţional Crimeean îşi continuă lupta după aceleaşi principii, paşnice. Prezent la manifestările prilejuite de Ziua etniei tătare din România, 13 decembrie, ocazie cu care i-a fost conferit și premiul ”Mehmet Niyazi”, pentru întreaga sa activitate de activist pentru libertatea conaţionalilor săi din Crimeea, de către Asociația Culturală Mehmet Niyazi din Medgidia. Premiul care poartă numele poetului național tătar Mehmet Niyazi a fost instituit oficial prin Legea nr. 366/2007, la inițiativa deputatului de atunci al UDTTMR, Aledin Amet. Potrivit legii, premiul se decernează la data de 30 noiembrie, dată la care se presupune că ar fi murit Mehmet Niyazi, și se acordă „pentru cultivarea și promovarea valorilor literaturii, artei și culturii tătare din România”.
Despre situația actuală a tătarilor crimeeni după anexarea ilegală de către Federația Rusă din aprilie 2014, Mustafa Abdülcemil a punctat, ”…așa cum s-a afirmat în declarația formulată în numele UE de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate la 17 martie 2019, la cinci ani de la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Rusia, UE rămâne neclintită în angajamentul său privind suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. UE nu recunoaște legitimitatea acestui act de încălcare a dreptului internațional și continuă să îl condamne”. Considerațiile privind aceste sancțiuni, după părerea lui Mustafa Abdulcemil ar trebui înăsprite. În ceea ce privește implicarea României alături de Ucraina, sunt mulțumitoare, afirmă liderul tătarilor crimeeni.
Situația din peninsulă, soarta tătarilor e îngreunată, astfel, nouă deputați din Meclisul crimeean împreună cu Mustafa Abdülcemil și Liderul Adunării Naționale a Tatarilor din Crimeea președintele și Congresului Mondial, Refat Çubarov au primit interdicția de a intra în Crimeea din 2014 și până în anul 2019.
La 22 aprilie 2014, la granița administrativă dintre Crimeea și Ucraina, Mustafa Abdülcemil a fost notificat cu interdicția de intrare în Rusia impusă până în 2019. Mai târziu, așa-numita judecătorie rusă de ocupație a teritoriului crimeen a emis un mandat de arestare în lipsă pentru Mustafa Abdülcemil. Liderul național al poporului tătar din Crimeea a fost judecat în baza a trei articole din Codul Penal rus. Ulterior, avocatul Mark Feygin a anunțat că Serviciul Federal de Securitate rusă a interzis intrarea Mustafa A.K., în Crimeea. În mai 2016, Curtea din Moscova a interzis intrarea lui Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu în Crimeea. Mark Feygin, avocatul lui Kırımoğlu, a declarat: „Cererea noastră nu a fost acceptată. Nu pot explica nimic altceva, deoarece cazul este confidențial și fără conținut ”, de asemenea, apelul a fost respins. În urma acestor restricții avocatul lui Mustafa a făcut demersuri la CEDO.
Despre etnia tătară din România liderul Mustafa a afirmat că,”(…) ei reprezintă o punte de legătură cu tătarii din Crimeea. După anexarea Hanatului Crimeii de către Imperiul rus în anul 1783, mai multe grupuri de tătari s-au stabilit în Dobrogea, urmate de altele refugiate după un alt conflict Ruso-Turc din 1806-1812. Prin voia sorții s-au așezat pe aceste pământuri cu secole în urmă. Aici, trecând peste toate vicisitudinile vremii, conaționalii noștri și-au păstrat limba, credința, tradițiile și obiceiurile, iar lucrul cel mai evident este că tătarii sunt loiali statului român și conviețuiesc pașnic și în respect cu populația majoritară. Sărbătorile şi tradiţiile laice şi religioase ale etnicilor tătari exprimă, în mod specific, trăirea în ospitalitate, frăţietate şi respect reciproc, solidaritate umană. Amintindu-ne de valorosul citat al marelui umanist tătar crimeean Ismail Gaspirali, <Unitate în limbă, cuget şi acţiune>”,fac un apel de unitate către toate organizațiile comunității tătare din România, este foarte important pentru comunitate să fie unită și să își recâștige locul ce i se cuvine în Parlamentul României”.
Câteva referințe despre Mustafa Abdülcemil
Mustafa Abdülcemil s-a născut la Ayserez în Crimeea pe 13 noiembrie 1943. Avea doar șase luni când trupele sovietice au pornit deportarea tătară din Crimeea, așa cum a ordonat atunci Joseph Stalin, liderul totalitar al URSS. Micuțul băiat tătar din Crimeea a crescut în exil, în Uzbekistan, departe de țara sa. În timpul deportării, Mustafa era doar cu mama lui. Tatăl său a fost trimis în închisoare cu alți bărbați tătari din Crimeea de către trupele sovietice, pentru a evita o rebeliune tătară împotriva deportării. Familia lui a fost deportată la Andican, Uzbekistan. Sora lui Mustafa, Dilara, s-a născut în exil. În 1955, familia s-a mutat într-un mic oraș din vecinătatea orașului Tashkent. A început cu un an mai devreme şcoala, pe 5 martie 1953, când au început şcoala, au întîlnit o situație extraordinară, Stalin murise. După terminarea liceului din Rusia, a dorit să susţină admiterea la Departamentul de limba arabă al Universității din Tașkent. El a fost respins pe motivul că: „Nu acceptăm aici trădători, în această facultate”. După o astfel de respingere, Mustafa Abdulcemil a început să lucreze într-o fabrică din Tașkent. A participat la formarea „Organizației de Tineret Tătar Crimean” în 1961, împreună cu prietenii săi. Câteva săptămâni mai târziu, liderii organizației au fost arestați, în timp ce tânărul Mustafa Abdulcemil a fost concediat din muncă. Din generaţia tănâră cel care a adus un suflu nou Mişcării Naţionale Crimeene este Mustafa Cemil. În viitor va deveni unul dintre cei mai cunoscuţi activişti ai Drepturilor Omului din spaţiul Uniunii Sovietice.Tinereţea, curajul şi perseverenţa lui se contura în anul 1960. Condamnările la închisoare, munca silnică, urmăririle KGB-ului, presiunile sunt părţi din viaţa lui. După ce a fost eliberat din închisoare la data de 12 noiembrie 1967, Mustafa Abdulcemil a plecat la Moscova. În tot acest timp ispăţise 18 luni de temniţă fără a fi judecat. Se gândea că acest drum va fi fără întoarcere pentru el. Că acest drum îi va deschide noi orizonturi, astfel a cunoscut noi activişti care militrau pentru apărarea drepturilor omului. O realizare foarte importantă a Tătarilor Crimeeni şi al lui Mustafa Abdulcemil era că, au reuşit să aibă legături strânse cu oganizaţiile de Apărare al Drepturilor Omului din Londra. Faima sa de apărător al drepturilor civile și activist pentru autonomia din Crimeea, a crescut cu fiecare condamnare la închisoare. Vladimir Bukovski, unul dintre prietenii săi din închisoare, afirma că: „Mustafa a fost o adevărată legendă.” Într-adevăr, mulți activiști în domeniul drepturilor omului din URSS și din Vest au contribuit la legenda lui Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu. Andrei Saharov, faimosul fizician nuclear rus care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1975, a făcut un anunț în favoarea lui Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, în timp ce purta o grevă a foamei în închisoarea sovietică. În anunțul său, Saharov sa adresat secretarului general al ONU, Kurt Waldheim și liderilor țărilor musulmane, după cum urmează: „Nu avem nici o șansă să-l apăram pe Mustafa oficial, deoarece sovieticii încercă să-l omoare prin prelungirea perioadei de închisoare.” Pentru a protesta împotriva judecăţii nedrepte a început greva foamei. A fost ce mai lungă grevă a foamei, pe parcursul a 303 zile calendaristice, deși starea sa de sănătate era precară. În aceeaşi perioadă personalităţile, liderii şi organizaţile tătare crimeene şi organizaţiile care luptau pentru apărarea drepturilor omului organizau campanii de libertate pentru Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, în Turcia, în SUA şi în multe ţări din Europa. În 1987, împreună cu prietenii săi, Mustafa a organizat demonstrațiile tătarilor din Crimeea, care au avut mari repercusiuni în Piața Roșie din Moscova.
În 1989, a fost ales în funcția de preşedinte al Mișcării Naționale Crimeene din Tashkent. Ca rezultat al muncii și rezistenței lui Kırımoğlu, Adunarea Națională a declarat independența tătarilor din Crimeea în 1991. Kırımoğlu a fost ales drept cea mai înaltă autoritate a tătarilor din Crimeea de către a 33-a Adunare Națională Crimeană Tătară. Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu a fost numit în funcția de președinte al Adunării. Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu timp de 23 de ani a condus Congresul Tătarilor din Crimeea (Ucraina) şi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. În octombrie 1998, a primit Medalia Nansen de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, deoarece a reușit să aducă co-etnicii tătari înapoi în patrie într-un mod pașnic și printr-un control extraordinar. A primit distincţia de Doctor Honoris Causa de la Universitatea Anadolu din Turcia şi de la Universitatea din Vilnius- Lituania.
Mustafa a devenit un simbol al tătarilor Crimeeni care îşi căutau dreptatea. În anul 2003 a primit disticţia de merit din partea Preşedinţiei Ucrainene. Este o personalitate foarte cunoscută şi apreciată printre tătarii Crimeeni, drept recunoştinţă a fost numit „Kırımoğlu”(fiul Crimeei).
Despre viața lui Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu și lupta sa pentru apărarea drepturilor tătarilor din Crimeea, jurnalistul, regizorul și scriitorul de origine tătară Zafer Karatay a realizat documentarul ” Kırımoğlu-lupta unui popor”, cu sprijinul TRT-Televiziunii Naționale din Turcia, iar la finele anului 2019, acest proiect s-a materializat și prin editarea unui volum cu același titlu.
Ghiulșen Iusuf Ismail
Redactor Radio Constanța
Interviul a fost difuzat joi,30.01.2020, la Emisiunea etnicilor tătari, iar reluarea va fi difuzată săptămâna viitoare pe 06.02.2020, joi, între orele 21.00-22.00, www.radioconstanta.ro, Asculta live pe AM!
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
29 ianuarie 2020, 11:45 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12
Sfinţii Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur)
Aşteptăm Trisfetitele, zi de sărbătoare mare: şi în calendarul popular este consemnată ca sărbătoare ţinută de femei şi luată ca „zi” însemnată de la soacră. Asta, ca să nu se zică: „soacra nu-i dă răgaz nurorii nici o zi”. Îi dă una în an şi aceea când afară e iarna-n toi, de şi pisica e-ntoarsă cu spatele la uşă, simte alintata că vine viscolul!
(varianta radiofonică a rubricii)
În ziua de Trisfetite bine e să dăm de pomană o lumânare, ca să avem viaţa luminată. Sărbătoare e şi pentru bărbaţi. Se spune că s-ar ţine pentru iertarea păcatelor, de parcă o zi ar fi de-ajuns! În judeţul Mehedinţi, în comuna Iloviţa este un obicei numit „balul izmenelor”, o paradă a costumelor populare. Taraful cu suflători este cel ce animă sărbătoarea. Se face un concurs pentru a se alege cea mai frumoasă pereche, nu doar pentru chip frumos, ci şi pentru cum jucau de frumos. Balul izmenelor mehedinţene s-o face, nu s-o mai face, dar sărbătoarea trebuie ţinută de fete. Vor să-şi vadă ursitul în somn? Atunci, în această zi de Sfinţii Trei Ierarhi să mănânce doar pâine şi sare şi de foame o să li s-arate! Se spune că nu e bine să numeşti în acea zi sărbătoarea. Se mai spune: „cine lucrează în această zi i se strâmbă minţile”. Trisfetitele schimbă vremea, pe dos: de-o găsesc bună o fac rea, de-i rea o fac… Dumnezeu ştie cum!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
„Sub bolta geniilor, Mihai Eminescu şi Yunus Emre”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
29 ianuarie 2020, 11:05 / actualizat: 29 ianuarie 2020, 12:11
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat cea de a V-a ediţie a concursului de recitare pentru elevi, „Sub bolta geniilor, Mihai Eminescu şi Yunus Emre” joi, 23 ianuarie, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
În competiţia şcolară au intrat 35 de elevi din ciclul primar şi gimnazial care studiază limba turcă maternă în unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa. Elevii au recitat poezii aparţinând poeţilor Mihai Eminescu şi Yunus Emre în limbile română şi turcă. Concurenţii au fost selectaţi de profesorii lor de limba maternă în funcţie de performanţele obţinute la limba turcă în primul semestru al anului şcolar 2019-2020. Cei mai buni recitatori au fost premiaţi de UDTR în urma jurizării. Potrivit declaraţiei preşedintei comisiei de cultură a UDTR, Serin Türkoğlu, „în acest an juriul concursului a fost format din: prof. univ.dr. Marina Cap-Bun, conf.univ.dr. Veronica Nedelcu de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi inspector şcolar, prof. Icbal Anefi – ISJ Constanţa.”
În cadrul evenimentului a avut loc şi un scurt program artistic susţinut de ansamblul folcloric Delikanlılar al UDTR.
Concursul a fost organizat de comisia de cultură a UDTR cu scopul de a marca împlinirea la 15 ianuarie a 170 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale.
La eveniment au participat: preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim şi subprefectul judeţului Constanţa, Şenol Ali.
Lucia Juncu, un artist plastic al reflecțiilor profunde
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
28 ianuarie 2020, 13:15 / actualizat: 28 ianuarie 2020, 14:18
Absolventă a Institutului de Arte din Chișinău, Facultatea de Arte Plastice (1989-1995) și a cursurilor private de compoziție, desen și pictură la Institutul de Arte din Talin, Lucia Juncu este un artist cunoscut, debutul său fiind consemnat în 1980 la Expoziția Unională a Școlii de Arte Plastice din Moscova, URSS.
Participarea la expoziții naționale (amintim câteva: Expoziția anuală de Artă Contemporană de la Chișinău, Centrul Expozițional Constantin Brâncuși din Chișinău, Centrul Krasnaia Pesnia în cadrul ediției a noua a Festivalului de Film de la Moscova) îi va conferi statutul de artist plastic consacrat.
S-a evidențiat și ca restaurator al bisericilor Sfântul Dumitru și Stavropoleos din București și ”Înălțarea Domnului” din comuna Dobrești, Argeș. Sensibilitatea artistului plastic se va reflecta în producerea emoției estetice și în crearea unui univers emoțional, în care Lucia Juncu pendulează între expresia fizionomiilor candide și fața fără chip a personajelor din peisajele expuse recent la Galeria Artelor de la Cercul Militar Național din București în ianuarie 2020.
Personalitate artistică manifestată în pictură, acuarelă și ca restaurator de pictură murală bisericească, Lucia Juncu își prezintă creațiile cu o modestie susținută de delicatețea unei emoții artistice catalizatoare de impresii generatoare de reflecții profunde.
Și nu întâmplător, sentimentul de românism pe care îl resimte cu acuitate, a determinat-o să expună în București, în perioada în care se aniversa Ziua Culturii Naționale, un popas prin arta veritabilă în universul de creație românesc validat de timp.
Vă oferim spre audiție o emisiune radiofonică realizată în studioul Societății Române de Radiodifuziune în genar 2020 și difuzată la Radiodifuziunea ungară, MTVA, emisiunile în limba română. Regia tehnică: Florin Bordeiașu.
Un Ceas de taină cu Lucia Juncu.
A consemnatGabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Poetul Mihai Eminescu sărbătorit de copiii din Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
28 ianuarie 2020, 09:40 / actualizat: 28 ianuarie 2020, 10:46
Pe 15 ianuarie, la Şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania a avut loc un program cultural dedicat marelui poet naţional şi universal Mihai Eminescu, susţinut de elevii clasei a şasea. Sub genericul „Eminescu şi operele sale”, elevii clasei a şasea s-au angajat să prezinte în faţa colegilor basmul „Făt Frumos din lacrimă”, printr-un spectacol de marionete pregătit de către ei împreună cu doamna profesoară Anca Stan. Atât scena, cât şi marionetele au fost concepute de ei, iar spectacolul a fost prezentat colegilor şi cadrelor didactice în aula şcolii. Conform informaţiilor primite de la profesoara Anca Stan, în acea zi toate orele de limba română au fost dedicate poetului Mihai Eminescu. Elevii clasei a 4-a au găsit citate despre poet, au confecţionat o broşură cu viaţa lui Eminescu şi au învăţat poezia „Somnoroase păsărele”. Clasele 7 şi 8 au avut o prezentare despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu şi au învăţat poeziile „Revedere” şi „Sara pe deal”.
Elevii şcolii generale din Apateu, instituţie în care limba română se predă ca obiect de studiu, au susţinut pe 15 ianuarie un moment poetic şi au depus coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu, aflat în curtea bisericii ortodoxe din Apateu.
În perioada 13–17 ianuarie, Şcoala românească din Chitighaz a dedicat poeziei eminesciene şi în general operelor marelui poet naţional Mihai Eminescu toate orele de limba şi literatura română. Astfel, elevii claselor 5–8 au ascultat prelegeri despre viaţa şi activitatea poetului, au recitat din creaţiile lui Eminescu şi s-au întrecut în cadrul concursurilor la nivel de clasă având variate tematici, ne-a informat profesoara Iuliana Moldovan.
Elevii şcolii româneşti din Jula îl vor sărbători pe Eminescu în ziua de 29 ianuarie, la o mică serbare organizată în cadrul instituţiei de învăţământ.
„Eminescu văzut prin ochi de copii”
Aşa s-a intitulat proiectul tematic săptămânal organizat pe 15 ianuarie, la grădiniţa din Bătania, unde grupa Bambi împreună cu educatoarea Adelina Sturza Olteanu au sărbătorit Ziua Culturii Române şi şi-au amintit prin mai multe activităţi de poetul naţional Mihai Eminescu. Au desenat, au colorat, au ascultat poezii spuse de doamna educatoare şi prezentări despre viaţa lui Eminescu.
Serbare literară de Ziua Culturii Române, la Micherechi
Ziua de 15 ianuarie, data la care sărbătorim Ziua Culturii Române şi naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, făuritorul limbii literare şi Luceafărul culturii româneşti, a fost marcată şi de elevii şi cadrele didactice de la şcoala generală română din Micherechi, prin activităţi dedicate poetului nepereche. Îi salutăm pe această cale pe profesorii care, în ciuda tuturor problemelor cotidiene, îşi respectă statutul şi meseria şi îi implică pe elevi în acţiuni menite să-i apropie de vers, de poezie şi de frumos.
Cu această ocazie, şcoala din Micherechi a pregătit şi o mică serbare pentru a onora această zi memorabilă. Profesoara de limba română Mihaela Baicu a prezentat elevilor claselor 5–8 aspecte esenţiale din viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, după care trei elevi ai şcolii au recitat poeziile „Numai poetul”, „La mijloc de codru” şi „Somnoroase păsărele”, iar doi elevi au interpretat melodii pe versuri eminesciene. În cadrul evenimentului, elevii au avut ocazia să-şi amintească despre poeziile reprezentative ale operei eminesciene, să-şi îmbogăţească cunoştinţele de limbă şi literatură şi să aprecieze mai mult poezia în sine, văzând că ea poate fi transpusă cu succes şi în acorduri muzicale. La final, elevii susţinători ai programului cultural au primit din partea directoarei Ana Ruja diplome de recunoaştere a meritelor lor, că şi-au dat silinţa să înveţe poeziile şi să se prezinte în faţa colegilor şi cadrelor didactice.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Serată în amintirea profesorului şi coregrafului Ioan Ruja, „Domnul Mitică”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
20 ianuarie 2020, 08:25 / actualizat: 20 ianuarie 2020, 9:38
Plecarea din această lume a unui om lasă în urmă multă durere, un gol care nu mai poate fi umplut de nimeni. Moartea timpurie a unei persoane active într-o comunitate mică produce un gol şi mai mare. Ani de zile ne doare să vorbim despre lipsa lui, dar odată cu trecerea timpului durerea se transformă într-o dulce amintire, care nu mai doare aşa de tare.
Au trebuit să treacă mai bine de 11 ani de la moartea domnului profesor Ioan Ruja, pe care toată lumea îl cunoştea cu numele de „Domnul Mitică”, cel care a fost învăţător şi profesor la şcoala din Micherechi, apoi la Jula, şi instructorul de dansuri populare româneşti al multor generaţii de copii din diferite localităţi populate şi de români în Ungaria.
În seara zilei de vineri, 13 decembrie, conducerea Liceului şi Şcolii Generale „Nicolae Bălcescu” din Jula a organizat o serată în amintirea fostului coleg. Faţă de alte astfel de programe comemorative această serată a fost una plină de momente vesele, de culori şi de oameni zâmbitori – exact aşa cum a fost cât a trăit printre noi domnul Mitică.
În deschiderea programului, în calitate de gazdă şi organizator, doamna Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului „Bălcescu” a salutat publicul şi, în special, membrii familiei lui Ioan Ruja, pe văduva Irina Ruja, învăţătoare în pensie, pe fiica Irina Ruja, tot profesoară şi pe soţul acesteia, medicul pediatru dr. Tóth Gyula, şi pe fiul regretatului domn Mitică, dr. Zoltán Ruja, medic cardiolog renumit în ţară. Soţii Ruja au predat mulţi ani de zile la şcoala din Jula, iar ambii lor copii şi-au terminat aici studiile elementare şi liceale. În primele rânduri a stat şi sora domnului Ioan Ruja, doamna Maria Oros, împreună cu soţul său. Dar sala mare a Centrului Cultural Românesc a fost plină de foşti colegi, elevi şi dansatori ai domnului Mitică.
„Ioan Ruja a fost un om deosebit. S-a manifestat ca un învăţător cu multă dăruire şi vocaţie. Ca un coregraf adevărat, simţea în adâncul sufletului său dorinţa de transmitere a tradiţiei dansului strămoşilor. Dar i-a plăcut şi să picteze. A lucrat enorm de mult toată viaţa lui. A fost un om bun, credincios, lucrător şi foarte creativ”, i-a conturat portretul doamna director fostului său coleg, care a dat citire şi unei scrieri de Ana Varga din care am aflat de când i s-a zis „Mitică” domnului Ioan Ruja.
În timp ce pe o pânză mare din spatele scenei rulau imagini vechi din viaţa domnului Ruja, personalitatea lui a fost evocată de un fost elev, Tiberiu Boca, redactor al emisiunilor în limba română a Televiziunii Maghiare.
Ioan Ruja s-a născut la Micherechi într-o familie de români. De mic copil a îndrăgit dansurile şi cântecele româneşti, fiind un foarte bun cunoscător al tradiţiilor populare româneşti. A fost dascăl la şcolile din Apateu, Săcal, Vecherd, Micherechi şi Jula. Pe lângă predarea în clasele inferioare, a obţinut şi diploma de profesor de fizică şi coregraf. După pensionare, timp de şase ani a mai predat în şcolile din Otlaca-Pustă, Bătania, Aletea, Medgyesegyháza, Leucuşhaz şi Dombegyháza. În timpul său liber, el a pictat tablouri bogate în culori şi icoane, care i-au arătat puterea sufletului şi dragostea de Dumnezeu. A fost instructorul de dansuri populare al multor generaţii de şcolari din Ungaria.
Programul cultural al serii a început cu un dans-surpriză, nouă foste eleve de-ale domnului Mitică au reînvăţat dansul „Jiana” şi l-au pus din nou în scenă după mulţi-mulţi ani prezentându-l publicului cu multă emoţie.
Merită amintite pe nume aceste foste eleve, azi femei mature, unele chiar deja bunici, pentru curajul şi însufleţirea cu care s-au pregătit de evocarea amintirii fostului lor profesor de dans: dr. Beata Budai, Maria Bordaş-Hegedűs, Ana Gurzău-Ciotea, Maria Gurzău-Novac, Maria Rocsin-Bányai, Ilenuţa Netea-Benye, Eva Gurzău-Cserháti, Ana Radici-Repisky şi Mariana Oros-Martin.
Au urmat apoi câteva secvenţe filmate despre coregraful Ioan Ruja şi dansurile instrute de dânsul, după care scena a fost cucerită de dansatorii din Micherechi şi invitaţii lor din Győr, Echipa de dansuri populare „Lippentő”, condusă de coregraful Fitos Dezső, care au pus în scenă rând pe rând, apoi şi împreună, dansuri populare româneşti din Micherechi. Energie multă, bucurie nemărginită şi însufleţire s-a văzut atât la dansatorii maghiari din Győr cât şi la românii din Micherechi. Evoluţia echipei păstrătorilor de tradiţii din Micherechi, condusă de muzicantul Ioan Kovács, a ridicat în picioare sutele de oameni din public şi au primit aplauze nesfârşite.
În încheierea programului, au urcat pe scenă membrii familiei Ruja, fiica Irina şi fiul Zoltán, care au mulţumit conducerii liceului pentru această seară minunată în care a fost evocată în mod foarte demn amintirea tatălui lor şi au anunţat, totodată, că doresc să înfiinţeze un premiu, care să se acorde la fiecare sfârşit de an şcolar celui mai bun elev păstrător de tradiţii româneşti de la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Cu multe emoţii, dar cu mare bucurie pentru aceste momente a urcat pe scenă şi doamna învăţătoare Irina Ruja, care a fost foarte încântată pentru faptul că amintirea regretatului său soţ, profesorul Ioan Ruja, trăieşte încă şi azi atât de vie în memoria urmaşilor.
Evenimentul s-a încheiat cu o cină comună, cu multe-multe amintiri şi emoţii ale sutelor de participanţi la serata organizată în amintirea domnului Mitică.
A consemnat: Eva Şimon, redactor-șef Foaia românească
Foto: Foaia românească
Interlocutori Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Școlii generale și a Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula și Irina Ruja, soţia domnului Mitică
Reporter: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
16 ianuarie 2020, 08:39 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12
În calendarul ortodox regăsim pe cuviosul Antonie cel Mare, cel ce se crede că are puterea de a stăpâni animalele sălbatice şi de a-i feri pe oameni de ele.
(varianta radiofonică a rubricii)
Credinţa populară îi atribuie lui Antonie cel Mare puterea de a rupe vrăjile, „un apărător împotriva lupilor”. Şi nu întâmplător Antonie cel Mare este celebrat după Circovii de Iarnă când, se spune, lupii se adună în haită şi primesc prada de la Sân Petru de Iarnă. Viaţa e făcută din lumină şi întuneric, bine şi rău. Aşa că, după o sărbătoare ţinută pentru ca lupii să nu prade ograda, se aşază în calendar o alta, care îi fereşte de orice întreprindere a lor.
Sărbătoarea populară Antanasiile este respectată în special de femeile care au copii, pentru a-i feri de boli venite de nu se ştie de unde: „baiul cel rău” (epilepsie), ameţeli, ciumă. Nici bolile copilăriei nu sunt uitate: gâlcile-motofâlcile sau „soarele sec” (insolaţia).
Cine ţine sărbătoarea cu gândul, va avea gânduri bune, visele rele nu-l vor bântui, iar coşmaruri nu va avea.
Bătrânele spun: „cine nu ţine Sfântul Anton înnebuneşte” sau „îl doare mijlocul la vară la seceră”. Ce n-ar trebui făcut în această zi? Doar muncile care se fac cu unelte înţepătoare, ca şi dinţii lupilor: cusut, ţesut, tors. În rest, viaţa se desfăşoară în grijile şi muncile ei.
Antanasiile din 17 ianuarie ne amintesc că în casă avem darul cel mai de preţ, copilul şi pe el trebuie să-l ferim de bolile primei perioade de viaţă, gâlci, soare sec, şi de bolile cele fără de leac. Doar de-o boală nu se vaită omul: dragostea.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Academicianul Mihai Cimpoi despre Anul Internațional Eminescu
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
15 ianuarie 2020, 15:16 / actualizat: 15 ianuarie 2020, 16:24
Ca un gest de restitutio cultural, vă oferim spre audiție interviul pe care l-am realizat în urmă cu deceniu cu domnul academician Mihai Cimpoi din Republica Moldova, prin care am dorit readucerea în prim plan a climatului cultural universal care i-a conferit Poetului Nepereche titlul de ”Poetul anului 2000”. UNESCO declarase anul 1989 ”Anul Internațional Eminescu” în urma demersurilor făcute de marile spirite românești din Basarabia. O voce remarcabilă în acest demers a fost cea a criticului și istoricului literar Mihai Cimpoi. Detalii despre acest moment excepțional în cultura română și în cultura universală vor fi dezvăluite de domnul acad. Mihai Cimpoi.
Interviu de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
14 ianuarie 2020, 08:59 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:12
Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.
(varianta radiofonică a rubricii)
În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.
De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:
… eu cu mine te-oi lua,
În apa lui Iordan te-oi spăla,
Cu cămeşă de dragoste
Te-oi îmbrăca,
Cu brâu de dragoste
Te-oi încinge,
Coroană de aur
În cap ţi-oi pune,
Mândru mi te voi clăti,
Mândru te voi limpezi,
Ca argintul strecurat,
Ca maica ce te-a dat,
Ca soarele când răsare
Ca busuiocul cu floare…
Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.
Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.
Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.
Câşlegii de iarnă au început!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Daruri de la micherecheni pentru 143 de familii nevoiaşe din Ungaria şi România
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
12 ianuarie 2020, 16:29 / actualizat: 12 ianuarie 2020, 17:39
Evenimentul caritativ-social al membrilor Asociaţiei „Miruna” din Micherechi a avut loc şi anul acesta în zilele de 14 şi 23 decembrie, în pragul sărbătorilor de iarnă, o acţiune caritabilă prin care se oferă daruri mai multor familii sărace din Ungaria şi România. Pe 14 decembrie au fost ajutate familii din Ungaria, în special familii cu mulţi copii, tineri nevoiaşi şi bătrâni.
Conform celor spuse de către preşedintele asociaţiei, Robert Ruja din Micherechi, acţiunea a avut loc în localităţile Micherechi, Şercad, Crâstor, Zsadány, Kötegyán, Geszt, Mezőgyán, Újszalonta şi Körösnagyharsány.
Pe 23 decembrie, caravana cu donaţii a pornit cu mai multe maşini în România, în sate din Mitropolia Banatului, acţiune pentru care membrii Asociaţiei „Miruna” au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. La acţiunea caritativă din România, grupul de voluntari a fost însoţit şi de către PSSiluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, pr. protosingel VisarionTuderici, Secretarul Eparhial al Episcopiei din Ungaria şi arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Jula. Acţiunea de împărţire a darurilor a fost susţinută şi de către pr. Cristian Pavel, președintele Fundației „Filantropia” Timișoara. Împreună cu preoții parohi din localitățile vizitate au fost identificate concret familiile care au fost ajutate, zeci de familii din localităţile:
Stamora Germană, Dolaci, Banloc, Livezile și Partoș.
Ajutoarele din acest an au avut în total 13 tone, dintre care 5 tone de alimente, iar restul îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi 350 de pachete de Crăciun pentru copii.
Conform celor spuse de către preşedintele organizaţiei de binefacere din Micherechi, membrii asociaţiei, cu ajutorul fondurilor şi al donaţiilor primite de la oameni care vor ca şi cei săraci să simtă bucuria sărbătorilor de Crăciun au reuşit să facă fericiţi măcar pentru câteva clipe 143 de familii din Ungaria şi România.
Activitățile social-caritative ale tinerilor și credincioșilor din Micherechi au început acum 12 ani și s-au dezvoltat mult, de la an la an, implicând tot mai multă lume.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
4 ianuarie 2020, 13:03 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:13
Ajunul Bobotezei este ziua care reuneşte simbolurile Ajunului. Ziua care precede o mare sărbătoare este ziua pregătirilor, a mesei îmbelşugate semnificând sporul casei pentru perioada următoare. Bine este în această zi să nu lipsească grâul fiert şi îndulcit, înnobilat cu nucă, precum şi vinul şi colacii.
(varianta radiofonică a rubricii)
Sunt de fapt alimente rituale care amintesc de cele două lumi, pentru că n-ar trebui să uităm că toate sărbătorile de iarnă, de la Crăciun şi până la Bobotează sunt dedicate deopotrivă celor din Lumea aceasta, cu Dor, dar şi celor din Lumea fără Dor, înapoi ne-ntorcătoare.Cum n-au lipsit colacii de Ajun de Crăciun, daţi pe nume spre a fi primiţi, aşa n-ar trebui să lipsească şi din Ajunul Bobotezei, însoţiţi însă de vin. Iată elementul care aminteşte că se pregăteşte o sărbătoare cu petrecere. Şi aşa se reunesc la masa de sărbători spiritele celor ce nu mai sunt pe astă lume cu familia care nu uită de întregirea ei la zi de sărbătoare. Aşa arată masa de Ajun de Bobotează: cu bucate, cu colaci, cu vin. Când însă se dau de pomană, se însoţesc cu apă şi sare. Cu apă, pentru că Boboteaza este sărbătoarea sfinţirii apelor şi trebuie trimis un semn şi spre ei. Cu sare, pentru că nu uităm nici o clipă că spiritele celor morţi sunt invocate ca o prezenţă simbolică, dar, care vin dintr-o lume unde va fi fiind ea, şi neştiind ce pot aduce cu sine, bine e să le întâmpinăm cu sare pentru alungarea răului şi păstrarea binelui. Ajunul este o sărbătoare ţinută cu post, curăţenie trupească şi mai ales sufletească. Se spune: „cei ce ţin post se vor bucura de sănătate şi împlinire întregul an”. Postul are semnificaţie deosebită pentru fiecare categorie: „fetele ajunează ca să le dea Dumnezeu bărbaţi buni şi cuminţi”1 (e o dorinţă!), femeile pentru ferirea gospodăriei de răutăţi şi pierderi, bătrânii, pentru iertarea păcatelor. Se aştepta venirea preotului cu Boboteaza pentru a sfinţi casa şi ograda.
Nimeni nu se înfruptă din masa de Ajun până la venirea preotului. Ajunul pregăteşte, sărbătoarea împlineşte.
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Monica Vlădaia
1 Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarul lui B. P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 340.
Jurnalistul Petru Cîmpian, distins cu Premiul pentru Naţionalităţi pe anul 2019
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
24 decembrie 2019, 16:40 / actualizat: 24 decembrie 2019, 17:52
Marţi, 17 decembrie, în Parlamentul din Budapesta s-a sărbătorit Ziua Naţionalităţilor.
În cadrul unei gale au fost decernate Premiile pentru Naţionalităţi pe anul 2019. La festivitatea de premiere au luat parte vicepremierul Semjén Zsolt, responsabil cu problemele naţionalităţilor şi Soltész Miklós, secretar de stat pentru nationalităţi şi culte din cadrul Cancelariei Primului Ministru.Vicepremierul a spus la festivitate că „naţionalităţile băştinaşe sunt părţi integrante ale naţiunii maghiare, iar sarcina statului maghiar este să asigure condiţiile pentru dezvoltarea, îmbogăţirea şi păstrarea valorilor acestora”. Iar responsabilitatea naţionalităţilor din Ungaria este „păstrarea acelei culturi valoroase pe care numai ei o pot dărui universului”.
Din partea comunităţii româneşti din Ungaria cea mai înaltă distincţie naţională acordată pentru naţionalităţi pe anul 2019 i-a fost înmânată jurnalistului în pensie Petru Cîmpian, fost redactor-șef al Redacţiei Româneşti a Radiodifuziunii Ungare,care o perioadă a fost şi adjunctul studioului de Radio Seghedin.
Prin emisiunile despre viaţa, tradiţiile etnografice şi istoria românilor din Ungaria, Petru Cîmpian a contribuit la întărirea identităţii culturale a naţionalităţii române. Activitatea lui a fost recunoscută cu mai multe premii individuale şi colective. Emisiunea euroregională „Pe undele Europei”, pe care a redactat-o împreună cu colegii de la RadioTimişoara, a fost difuzată în 600 de ediţii. Atmosfera festivă a Zilei Naţionalităţilor a fost completată prin evoluţia formaţiei Vujicsics şi prin a echipei de dansuri Leőwey a germanilor din Pécs.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
13 decembrie 2019, 06:08 / actualizat: 13 decembrie 2019, 7:31
A apărut cartea mult aşteptată de micherecheni: „Medici cu rădăcini în Micherechi”.
În seara zilei de sâmbătă, 7 decembrie, la Casa de Cultură „Gh. Dulău” din Micherechi a avut loc lansarea volumului bilingv „Méhkeréki gyökerű gyógyítók / Medici cu rădăcini în Micherechi”, apărut în îngrijirea Editurii NOI şi a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. La serata culturală au participat în jur de 200 de persoane, majoritatea localnici, dar şi foarte mulţi medici cu origini în Micherechi, protagonişti ai cărţii lansate, dar care azi trăiesc în Jula sau în alte părţi ale ţării. Întâlnirea a avut o deosebită încărcătură sentimentală, deoarece toţi cei prezenţi au venit pentru a cunoaşte un nou element valoros cu care se pot mândri micherechenii, numărul foarte mare de medici originari din acest sat.
Programul a fost onorat şi de prezenţa unor oficialităţi din România şi Ungaria, printre care îi amintim pe PS Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula, Daniel Banu, consulul general al României la Seghedin, dr. Kovács József, deputat parlamentar, fostul director al Spitalului Pándy Kálmán din Jula, Szebellédi Zoltán, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bichiş. Au mai onorat cu prezenţa echipa de cercetători maghiari Open History din Budapesta (conducător: Bayer Árpád), Bertold Netea, vicepreşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Eva Bocsor Karancsi, preşedinta Autoguvernării Româneşti a Judeţului Bichiş şi Beata Condoroş Szöllősi, vicepreşedinta Autoguvernării Româneşti din Jula, conducători ai instituţiilor şi reprezentanţi ai cultelor locale.
Moderatoarea programului a fost Eva Şimon, una dintre redactorii cărţii, alături de dr. Vasile Marc, medic cardiolog şi Emilia Martin, muzeograf-etnograf. După un scurt cuvânt introductiv rostit în limbile română şi maghiară a fost invitată la microfon primăriţa comunei Micherechi, Margareta Tat, care a salutat publicul în calitate de gazdă şi şi-a exprimat bucuria faţă de apariţia acestei cărţi:
„Am aşteptat cu o deosebită bucurie ziua de astăzi. Ştiam de planul şi pregătirile acestei cărţi încă din anul trecut, ştiam că această iniţiativă a mobilizat multă lume, şi odată cu trecerea timpului, ne-a crescut şi interesul, însufleţirea. Am ştiut că multe persoane din satul nostru au ales cariera de medic. Că la spitalul din Jula aproape la toate secţiile găsim câte-un medic cu origini din Micherechi. Dar că numărul acestora este aproape 100, mai exact 95 de medici generalişti, stomatologi, veterinari şi farmacişti, incluzând şi studenţii la medicină, asta numai acum am aflat, după realizarea acestei cărţi.” Doamna primar a spus că Primăria s-a angajat de la bun început să devină partener şi sponsor în realizarea volumului. „Portretele medicilor şi scrierea ştiinţifică de la finalul cărţii ne-au convins că pe lângă valorile noastre de până acum, cunoscute şi recunoscute, cum sunt minunatele dansuri şi muzica populară, şi sârguinţa oamenilor din Micherechi, satul nostru se evidenţiază şi din alt aspect din rândurile comunelor din Ungaria: în doar 60 de ani a dăruit 95 de medici acestei ţări.”
Sufletul, sau poate mai bine zis „inima” acestei cărţi, cum îi stă bine unui medic cardiolog, este domnul doctor Vasile Marc, care o povestit în cadrul seratei cum s-a născut ideea apariţiei acestei cărţi, dar şi despre motivele pentru care el a ales cariera medicală. Domnul Marc a amintit că atunci când şi-a dat seama cât de mulţi medici sunt cu origini în Micherechi, prin fiul său, tot medic, a căutat nişte tineri cercetători din Budapesta, care să analizeze fenomenul care a dus la un număr atât de mare de medici din Micherechi.
Următorul vorbitor al seratei a fost deputatul parlamentar, dr. Kovács József, care a vorbit de această dată în calitate de bun cunoscător al subiectului cărţii, deoarece domnia sa mulţi ani a fost directorul spitalului din Jula, astfel îi cunoaşte foarte bine pe cei mai mulţi medici mai în vârstă din cartea. A avut cuvinte de apreciere atât pentru sârguinţa şi perseverenţa oamenilor din Micherechi, cât şi pentru iniţiativa de a edita o carte despre medicii cu rădăcini în Micherechi.
Ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca a salutat la rândul său ideea apariţiei acestei cărţi şi a afirmat că medicii micherecheni ilustrează în mod exemplar valorile fundamentale ale comunității: munca asiduă, perseverența și dorința slujirii aproapelui. De asemenea, șeful misiunii diplomatice a României în Ungaria a evidenţiat rolul burselor acordate de Statul Român în evoluția multor medici români din Ungaria și a reafirmat angajamentul României de a continua această formă de ajutor pentru tinerii români din Ungaria.
Din partea grupului de cercetători Open History din Budapesta a luat cuvântul istoricul Bayer Árpád, care a spus că, alături de colegii săi sociologi şi etnografi, au cunoscut în Micherechi o comunitate de oameni foarte sârguincioşi, care au înţeles că educaţia copiilor lor şi alegerea unor profesii, cum este medicina, este o garanţie pentru un viitor prosper al familiilor şi al comunităţii. Studiul publicat la finalul volumului cuprinde multe informaţii despre trecutul şi prezentul satului şi dă răspunsuri la întrebarea: cum a reuşit să iasă din Micherechi, în doar 60 de ani, aproape o sută de medici.
În ultima parte a seratei, cei prezenţi au putut cunoaşte trei medici. Primul medic din Micherechi este dr. Ioan Cozma, pediatru în oraşul Hódmezővásárhely, care încă şi azi, la aproape 87 de ani este activ, vindecă copiii bolnavi, dar nu a putut participa la lansarea cărţii. Cu ajutorul Redacţiei Româneşti a Televiziunii Maghiare, cei prezenţi au putut urmări un fragment din filmul-portret cu el, realizat de Tiberiu Boca pentru emisiunea „Ecranul Nostru”. Din păcate, nici al doilea medic, dr. Petru Ruja, care azi trăieşte în Budapesta, nu a putut fi prezent, astfel al treilea medic originar din Micherechi, dr. Teodor Bányai a vorbit publicului despre motivul pentru care el a ales această carieră şi despre bucuria că mulţi consăteni i-au urmat exemplul. Generaţia mai tânără de medici a fost reprezentată de dr. Ilenuţa Ruja, medic stomatolog, care a studiat la Arad, în România, ca bursier al statului român.
În încheierea programului, Eva Şimon i-a amintit pe toţi cei care au contribuit la realizarea volumului bilingv, printre care i-a numit pe traducătorii dr. Mihaela Bucin, dr. Zsolt Szabó, Anca Becan, Andrei Sebastian Csiplo, Carina Iuhas, dr. Paul Ovidiu Rus-Gal, şi pe tehnoredactorul Ioan Nyisztor.
Volumul a apărut cu ajutorul următorilor sponsori: Secretariatul de Stat pentru Relaţiile cu Cultele şi Naţionalităţile din cadrul Cancelariei Primului Ministru – Fondul Bethlen Gábor, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea de Naţionalitate Română a Comunei Micherechi, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea Românească a Judeţului Bichiş, Autoguvernarea Românească din Jula, Autoguvernarea Românească din Bichiş, Centrul-Pharma Kft din Jula.
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească
Ziua de 12 decembrie este ziua unui sfânt care face minuni. Iar minunea este un fapt de care te miri, fie că-i de bine, fie că-i de rău. „Mare minune!” se miră bătrânele când nefăcutul
se-mplineşte.
(varianta radiofonică a rubricii)
Spiridon este protectorul cizmarilor, ciubotarilor pentru că se crede că el a făcut minunea, unealta cu care lucrează cizmarii. Oamenii îl serbează ca să-i ferească de minuni.[1] Ca să fii în rândul lumii, nu-i nevoie de o minune, ci doar de bună cuviinţă şi credinţă.
Sfântul Spiridon îi ajută pe cei buni împlinindu-le gândul, făcându-le o minune. Şi îi pedepseşte pe cei ce nu l-au respectat schimbând lucrurile bune în rele.
În această zi se duce colac la biserică şi se face aghiazmă mică. Cu aghiazmă ca prin minune se „curăţă” locul de urâciuni. Este sărbătoarea cizmarilor şi chiar şi cântecele amintesc de Sfântul Spiridon:
Manifestări dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
10 decembrie 2019, 10:39 / actualizat: 10 decembrie 2019, 12:06
Asociația Culturală Mehmet Niyazi din Medgidia organizează o serie de evenimente culturale cu prilejul Zilei Etniei Tătare din România și a decernării premiului dedicat poetului, profesorului și gazetarului ”Mehmet Niyazi”. Astfel, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10.00, programul manifestărilor va debuta cu o slujbă religioasă la mormântul lui Mehmet Niyazi, aflat la cimitirul central din Medgidia, urmat de o depunere de coroane la bustul poetului din parcul aflat în zona Poșta. Manifestările vor continua începând cu ora 16.00, la sala de spectacole a Casei de Cultură ”Lucian Grigorescu” din Medgidia. Programul va debuta cu vizionarea unui film documentar ”Kirimoglu:Lupta unui popor”, realizat de regizorul de origine tătară Zafer Karatay și Neșe Sarisoy Karatay. În film este prezentată viața lui Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, liderul poporului tătar crimeean. Filmul documentar „Kirimoglu: Lupta unui popor” urmăreşte lupta tânărului tătar transformat într-un personaj de legendă al luptei pentru drepturile civile confiscate de un regim nedrept, ce dă semne din ce în ce mai clare că ar putea să revină la viaţă. Proiecţia peliculei se va desfăşura în prezenţa regizorului tătar Zafer Karatay. Părinții lui Zafer Karatay au venit din Crimeea şi s-au stabilit la Karatay (Nisipari), este în prezent o importantă personalitate a tătarilor din Turcia, fiind regizor şi producător la televiziunile din Turcia.
Un alt moment important al manifestării este decernarea premiului ”Mehmet Niyazi” pentru anul 2019.
Anul acesta premiul va fi oferit domnului Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu (cunoscut și sub numele de Mustafa Abduldzhemil Dzhemilev), liderul tătarilor din Crimeea şi fost deputat în Parlamentul Ucrainei care anul acesta în luna noiembrie a împlinit frumoasa vârstă de 76 de ani. Şi-a petrecut viața ca activist pentru libertatea conaţionalilor săi din Crimeea. A fost, președintele Adunării Naționale a Tătarilor Crimeeni ( Mejlisului) și a fost recunoscut drept liderul moral și politic al mișcării naționale tătare din Crimeea, a militat pe tot parcursul vieții pentru binele poporului şi a naţiunii tătare. El s-a confruntat cu diverse necazuri în timpul luptei sale de-a lungul vieții; exil, închisoare și multe altele. Premiul care poartă numele poetului național tătar Mehmet Niyazi a fost instituit oficial prin Legea nr. 366/2007, la inițiativa deputatului de atunci al UDTTMR, Aledin Amet. Potrivit legii, premiul se decernează la data de 30 noiembrie, dată la care se presupune că ar fi murit Mehmet Niyazi, și se acordă „pentru cultivarea și promovarea valorilor literaturii, artei și culturii tătare din România”.
În vederea păstrării obiceiurilor specifice acestei sărbători programul artistic va continua cu participarea artiştilor consacraţi din Crimeea (patria mamă a tătarilor). Soliștii Dilaver Osman și Elzara Batalova vor interpreta melodii din bogatul folclor tătar crimeean, iar rapsodul local Lutfi Ablachim va delecta publicul cu vechi cântece tătărești dobrogene, alături de ansamblurile folclorice din Turcia și Crimeea.
La aceste evenimentele culturale din Medgidia vor participa în calitate de invitați liderul mondial al tătarilor crimeeni, Mustafa Abdulcemil Kırımoğlu, alături de delegați din Crimeea și liderii Organizațiilor culturale tătărești din Turcia.
Mehmet Niyazi s-a născut în anul 1878 în satul Aşcilar (Vânători) de lângă Mangalia, într-o familie de tătari crimeeni. Tatăl Ismail şi mama Azize au venit din Crimeea. Părinții, deşi ţărani săraci, erau ştiutori de carte. În 1889 Ismail îşi vinde bruma de avere şi, cu întreaga familie, emigrează în Turcia, stabilindu-se în Istanbul. În afară de limba turcă, îşi însuşeşte limbile araba, persană şi franceză, devine profesor și ocupă funcția de director la Seminarul Musulman din Medgidia. În 1904 tatăl sau trece în nefiinţă, iar în acelaşi an Niyazi se hotărăște să se reîntoarcă în România, în Dobrogea natală cu gândul de a contribui la culturalizarea şi educarea poporului său. Se stabileşte în Constanta şi depune eforturi în a explica importanţa culturii în viaţa unui popor. Între 1 aprilie 1915 şi 1 februarie 1916 editează revista „Mektep ve Ayle” (Şcoala şi familia). În aceasta revista publica editoriale şi articole din domeniul pedagogiei, articole cu tematica sociala, versuri. În toată această perioadă scrie versuri. Astfel prin intermediul versurilor lui, tătarii din România, Turcia şi din întreaga lume nu au uitat nici când Crimeea – Patria mamă. Debutul editorial a avut loc în 1911 prin apariţia volumului „Ithafat” (Dedicaţii). Cartea conține versuri şi conferinţe. Acest volum cuprinde şi o poezie dedicată Reginei Elisabeta a României, fotografia reginei şi al poetului se află în acest volum. În anul 1913 publică volumul de poezii „Sagîş” (Dor). După moartea lui în anul 1935 volumul „Sagiş” (Dor) a apărut la editura ” Emel”, în 1935, care cuprinde versuri (15 poeme) scrise într-o tătara elevata. A mai publicat versuri în ziarele din Turcia „Tinere Condeie”, în anul 1911 şi în revista „Col” în 1919 publică versuri. La nici 53 de ani poetul încetează din viață în ziua de 29 noiembrie 1931, la Medgidia, cutremurându-i de durere pe prietenii lui şi pe cei care l-au admirat. Este înmormântat la cimitirul din Medgidia. La înmormântarea lui au luat parte mii de oameni veniţi din toate colțurile Dobrogei.
Ziua etniei tătare din România este sărbătorită la 13 decembrie, fiind instituită prin Legea nr. 453/2006. Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România, iniţiat de către deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, şi de deputatul PNL, Emilian Valentin Frâncu, a fost adoptat de Senat la 13 septembrie 2006 şi de Camera Deputaţilor, la 14 noiembrie 2006, legea fiind promulgată la 4 decembrie 2006. Semnificaţia acestei zile este strâns legată de istoria Tătarilor Crimeeni. În data de 13 decembrie 1917 şi-a început lucrările Congresul Naţional al Tătarilor Crimeeni. În timpul acestuia s-a aprobat Constituţia şi s-a proclamat Republica Populară Crimeea.
Sărbătorile mari ţin câteva zile. În panteonul popular Sfântul Nicolae este celebrat chiar şi o săptămână, numindu-se în celelalte zile fratele şi sora acestuia. Sacralitatea sfântului este argumentată prin importanţa care se acordă în aceste zile copiilor şi femeilor.
(varianta radiofonică a rubricii)
După zilele Bubatului respectate de femei pentru a avea copii sănătoşi, la 7 decembrie se respectă Sfânta Filofteia, protectoarea fetelor şi femeilor. În „Vieţile Sfinţilor” se povesteşte cum Sfânta Filofteia, cea care a dus viaţă după cuvântul Domnului, nu şi-a lăsat trupul fără suflet să fie ridicat pentru a fi depus într-un lăcaş de cult, până când nu s-a rostit: „biserica domnească din oraşul Curtea de Argeş”. „Şi cum i-au pomenit această sfântă biserică, îndată s-a uşurat”[1] Aşa se explică prezenţa moaştelor Sfintei Filofteia la Curtea de Argeş. Sfânta Filofteia este protectoarea femeilor pentru a avea o căsnicie liniştită. Şi cum casa liniştită este casa cu copii, Sfânta Filofteia protejează femeile să se simtă împlinite. Ziua de 7 decembrie este şi a Sfântului Ambrozie al Mediolanului, cel numit cu numele dulceţei, de unde şi grija cea mare pentru cuvintele cele tămăduitoare de suflet, căci se spune în scriptură: „Fagur de miere sunt cuvintele cele bune şi dulceaţa lor este vindecarea sufletelor”[2]. Nu întâmplător în această zi sunt celebraţi Sfinţii care amintesc că fericirea unei vieţi sunt copiii, iar copiii trebuie crescuţi cu vorbe dulci, blânde pentru ca sufletul lor să fie departe de îndârjirile vieţii celei încercate de necazuri. Copilul nu creşte bine fără de „dulceaţa” vorbelor, cum nici „cucul, până nu vede mugur, nu cântă”. Dar, la vreme de cumpănă să nu-i strigi copilului că l-ai mângâiat cu dulceaţă, ca să nu se adeverească proverbul: „Cu lingura îţi dă dulceaţă şi cu coada ei îţi scoate ochii”.
„Ce faci să faci de drag şi în credinţă” – zice bătrâna apostrofând astfel pe cel ce „când îi dai îi fată vaca şi când îi ceri îi moare boul”.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
6 decembrie 2019, 09:17 / actualizat: 6 decembrie 2019, 10:26
Mic sau mare, trist sau fericit, fiecare aşteaptă momentul darului, al gestului dătător de speranţă şi pilduitor de sentiment. Iar darurile, atâtea câte sunt, încep să apară odată cu Sfântul Nicolae, având apogeu noaptea de Anul Nou.
(varianta sonoră a rubricii radiofonice)
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae dezvăluie câteva credinţe legate de acest moment de referinţă în calendarul popular.
Moş Nicolae, denumire populară, a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creştin sinonim cu Sânicoară.
I se spune Moş lui Nicolae, pentru că nu e chiar un sfânt. Se crede că-i iscoadă a diavolului, dar apără corăbierii, soldaţii în război.
Copiii îl aşteaptă, pentru că le aduce daruri, dar se şi tem de el, pentru că-i pedepseşte, pe cei neastâmpăraţi. Curioşii îl pot vedea pe Moş Nicolae în noaptea de Anul Nou când cerul se deschide. El stă lângă Dumnezeu.
Fetele se gândesc la el cu speranţă şi chiar spun o rugăciune:
Sfinte Nicolae, chiabur mare
Pune munţilor hotare
Şi dă ruble ferecate
Fetelor nemăritate.
Aşa se rugau fetele din Dolj, surprinse de folcloristul N. I. Dumitrescu. Cele ce vor să-şi vadă în vis ursitul pot în această zi să ducă la biserică un strop de colivă. Apoi să o aducă acasă şi să o pună la icoană. În seara de Sfântul Vasile să o ia, să o pună pe masă împreună cu două lumânări şi o sticlă cu vin sau cu apă. Să se roage să vadă în vis chipul viitorului bărbat. Dar nu trebuie să vorbească cu nimeni. Când se vor trezi, de vor merge la oglindă, vor vedea chipul ursitului.[1] De Sfântul Nicolae se crede că ziua începe să se mărească puţin. Se spune că se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace. Este dezlegare la peşte, ulei şi vin, iar în calendarul popular sărbătoarea este cunoscută sub numele Sân-Nicoară, Sf. Niculae sau Crăciunul Copiilor.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
27 noiembrie 2019, 15:30 / actualizat: 27 noiembrie 2019, 16:35
Comunicat de Presă
Uniunea Democrată Turcă din România a marcat Ziua Profesorului Turc cu două zile în avans, vineri, 22 noiembrie la Constanța. Evenimentul a fost organizat de comisia de învățământ a UDTR și a reunit profesori care predau limba turcă și religia islamică dar și reprezentanți ai unor instituții publice și directori de școli care prin activitatea lor au sprijinit și promovat studiul limbii turce. Profesorii de limba turcă au fost sărbătoriţi în acest an în prezența președintelui UDTR, ing. Fedbi Osman și a deputatului Iusein Ibram.
Preşedintele UDTR, Fedbi Osman, a declarat: „limba maternă este cea mai importantă valoare identitară a etnicilor turci şi un rol esenţial în însuşirea acesteia de către cei mai tineri membri ai comunităţii, începând de la clasa pregătitoare şi până la nivel liceal, revine profesorilor care o predau în şcoli. Este important ca aceasta să fie predată după manuale avizate de Ministerului Educaţiei Naţionale, conform programei şi metodologiei aflate în vigoare. Vă felicit pentru efortul pe care îl depuneţi la catedră, pentru profesionalismul de care daţi dovadă şi vă asigur că UDTR vă va sprijini ori de câte ori va fi nevoie!”
La eveniment au mai luat parte:subprefectul județului Constanța, Șenol Ali, decanul Facultății de Litere UOC, conf.univ.dr. Cristina Tamaș și inspectorul școlar din cadrul ISJ Constanța, prof. Icbal Anefi. Profesorii au fost felicitați pentru munca depusă în procesul de predare a limbii turce și de consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan. Participanții la eveniment au primit din partea UDTR plachete aniversare, diplome și cadouri. Evenimentul a fost coordonat de președinta comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet.
Ziua Profesorului Turc se sărbătorește anual în Republica Turcia la data de 24 noiembrie din anul 1981, ca semn de respect şi de preţuire pentru cadrele didactice.
70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
27 noiembrie 2019, 15:21 / actualizat: 27 noiembrie 2019, 16:23
O mână întinsă şi o şansă istorică
70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula
Cu 70 de ani în urmă, în toamna anului 1949, în vechea clădire a fostei primării de pe strada Városház din Giula, şi-a deschis porţile prima şcoală medie românească din Ungaria de azi. La această şcoală au venit tineri români din numeroase localităţi cu populaţie românească din judeţele Bihor, Bichiş şi Ciongrad.
Cei mai mulţi însă erau originari din Micherechi şi Chitighaz.
În 1953, odată cu absolvirea primei promoţii, liceul a primit numele Nicolae Bălcescu. Pe atunci, elevii ştiau bine româneşte. Tinerii liceeni sosiţi din provincie erau sălăşluiţi în clădirea de la poalele cetăţii medievale, în căminul din strada Vár, care purta numele de I.C. Frimu, despre care puţini ştiau, cine a fost. În clădirile internatului astăzi funcţionează un hotel al oraşului balnear.
În cei 70 de ani de existenţă liceul Bălcescu a avut doar şase directori, iar timp de aproape cinci decenii, instituţia românească de învăţământ a fost condusă de doi directori, originari din Micherechi.
Ion Budai a stat în fruntea liceului, începând din 1970, timp de 32 de ani, iar succesorul său, Maria Gurzău Czeglédi conduce şcoala românească de 17 ani. În anul aniversar, i-am invitat pe amândoi să povestim despre începuturile singurului liceu românesc din Ungaria, dar şi despre rolul pe care acesta l-a avut în viaţa comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Ne-am întâlnit în aula clădirii actuale a liceului, în care s-a mutat în toamna anului 1981.
– Prima şcoală românească cu patru clase era a bisericii, povesteşte Ion Budai, dar în 1946 s-a pus problema să fie și un al doilea ciclu şcolar. În Ungaria încă funcţionau liceele de 8 clase și în 1946, au început să adune câțiva copii din provincie şi din Giula, să înființeze circul doi, adică clasele 5-8. Între timp însă s-a trecut la sistemul şcolar de licee cu patru clase, desfiinţându-se liceele cu opt clase. Practic, atunci au luat naştere liceele cunoscute şi astăzi. Şcoala noastră funcţionează ca liceu din 1949, și după ce reşedinţa Judeţului Bichiş s-a mutat de la Giula la Bichişciaba, clădirea fostei prefecturi devenind goală, s-a mutat acolo primăria, iar clădirea primăriei, rămânând şi ea goală, ni s-a dat nouă. Liceul a funcţionat în acel edificiu din centrul oraşului, până când s-a dat în folosinţă această nouă clădire.
– În clădirea din centrul oraşului, în actuala bibliotecă orăşenească am fost şi eu elevă, adaugă actuala directoare, Maria Gurzău Czeglédi. Îmi aduc aminte cu mare dragoste de foştii mei profesori şi de tot ce mă leagă de anii de liceu.
În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?
– Bineînțeles că nu a fost pregătită, recunoaşte fostul director, Ion Budai. Şcolile generale care s-au înfiinţat din 1946, au primit dascăli pregătiţi într-un singur an. Li s-a dat o diplomă de bacalaureat, iar apoi o diplomă de învățător. Din România însă, din diferite motive, au venii mulți intelectuali, printre ei fiind și cadre didactice bine pregătite, chiar foarte bine pregătite. Mă refer de exemplu la Vild Frici bácsi, cum îi ziceam noi pe vremuri, sau la Bónis şi Benkő. Nu întâmplător au ajuns mai târziu la diverse universităţi din Ungaria. Aşa cum spuneam, ei erau foarte bine pregătiţi, dar fără suflet românesc. Nu cu mult timp după primul bacalaureat, s-au retras şi au ales alte activităţi. Atunci a apărut o altă generaţie foarte bine pregătită, mă gândesc de exemplu la Svetozar Rotar care a fost absolventul liceului nostru, iar apoi s-a format la Bucureşti, studiind matematică, fizică şi chimie. Devine primul absolvent al liceului românesc care ajunge la Academia Maghiară de Ştiinţe, ca cercetător ştiinţific. După el au venit Ana Crişan, Ecaterina Tiritean sau Ana Varga. S-a adunat deci o echipă foarte talentată, care însă din motive regretabile, despre care n-aş vrea să vorbesc, a fost îndepărtată. Să nu uităm nici de Lucia Borza, alungată şi ea pentru că era fiică de preot.
– Pentru o mică comunitate se înfiinţase un liceu, dar um au ajuns aici primii tineri?
– Profesorii erau trimişi de către conducere, în toate localităţile populate şi de români, continuă domnul director. Astfel a fost posibil să avem elevi de la Leta Mare, Pocei, Peterd, Micherechi, Chitighaz şi până la Cenadul Unguresc. Veneau copiii, pentru că pe de o parte liceul era o noutate, pe de altă parte în situaţia foarte grea din anii ’50, era un mare ajutor pentru părinţi, că copilul primeşte de mâncare la un internat. El nu mai trebuie să lucreze, sau să devină membru al uni C.A.P., ci poate studia. Îmi amintesc că nu în fiecare săptămână se pleca acasă, şi părinţii duminica îşi aduceau copiii la internat, cu căruţa cu cai. Opreau caii în curtea căminului. Într-o anumită perioadă eram director adjunct la internat şi adunam taxele pentru cazare şi mâncare. Se plătea o sumă simbolică cuprinsă între 20 şi 50 de forinţi pe lună. Adunam această taxă de la 224 de elevi. Asta ţin minte foarte bine.
După Tratatul de la Trianon, timp de aproximativ 25 de ani, românii din Ungaria au rămas fără nicio instituție românească. Chiar şi parohiile ortodoxe existau fără nicio organizaţie bisericească. Din punct de vedere naţional, românii din Ungaria au trăit o perioadă grea. Conform unor intelectuali români din Ungraia, înfiinţarea şcolilor româneşti şi a liceului, a însemnat o mână întinsă din partea statului maghiar, ca românii din Ungaria să mai aibă şansa să se menţină.
– Deschiderea porților liceului este de o rară importanță în viața comunității românești de pe aceste meleaguri, pentru că au deschis porțile posibilităților ca copiii oamenilor simpli din aceste sate, copiii talentați au putut să se înscrie la o școală medie, ca apoi să își continue studiile la diferite universități, spune directoarea Maria Gurzău Czeglédi. Foarte mulți dintre ei au devenit profesori, ziariști sau jurişti. S-a format o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria. Cred că înfiinţarea liceului este un eveniment capital în existența noastră. Fără liceu, în condițiile de atunci, tineri ar fi rămas la plug, și foarte multe talente nu s-ar fi putut afirma în societate, sau în comunitatea noastră. Dacă ne gândim la acea generație, liceul a dat personalității deosebite şi oameni care și-au îndeplinit misiunea lor în viață, din punct de vedere al menținerii identității acestei comunități.
– Cu toate acestea, continuă domnul director Ion Budai, când am devenim director începător, cineva mi-a spus că este foarte bine că la Giula vin mulţi copii, dar localităţile româneşti vor pierde foarte mult, pentru că aceşti tineri nu se vor mai întoarce în satele lor. Se vor întoarce doar cei care îşi vor găsi un rost în viaţă, şi vor deveni dascăli sau medici în localităţile lor. Majoritatea însă se va putea descurca în oraşele şi centrele universitare mai mari. Cam aşa s-a şi întâmplat, însă pentru tineretul de atunci a fost o mare şansă şă ajungă în băncile acestei şcoli.
– Mulţi dintre ei au devenit apoi mentori ai propriei comunităţi, adaugă actuale directoare. Este suficient să ne gândim la profesorii de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula din Seghedin. Acolo s-a format un focar de cultură românească. Rând pe rând s-au înființat apoi şi alte instituții. Alţi tineri români din Ungaria au fost formați la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, la catedra de română, iar mai târziu unii au studiat și în România. Pentru satele noastre ei au însemnat nu numai o pierdere, dar şi un mare câștig, pentru că dacă ar fi rămas numai în comunitățile rurale, ei nu se puteau dezvolta din punct de vedere cultural. Eu cred în forța intelectului, că trebuie să avem intelectuali care să conducă comunitatea. La acest proces a contribuit liceul românesc.
Copiii sosiţi la Liceul Românesc din Giula din satele româneşti din Ungaria, stăpâneau bine limba română vorbită în comunităţile lor. Până în anul 1960, la Liceul Nicolae Bălcescu din Giula s-a predat numai în limba română, însă, datorită unui ordin ministerial, s-a trecut la predarea în limba maghiară.
Nu este o problemă foarte mult dezbătută la noi, mai ales nu există un consens în legătură cu acele reglementări, care au transformat esenţial învăţământul în limba română. S-a trecut la practica ca toate disciplinele să se predea în limba maghiară, doar câţiva termeni tehnici se menţionau în limba română. Acel ordin a stabilit şi evoluţia din viitor a liceului.
– Generaţia mea a făcut matematică în limba română cu un profesor din România, care nu ştia să zică în maghiară nici măcar „bună ziua!”, spune Ion Budai. În ciuda faptului că am făcut matematică în limba română, mulţi dintre noi s-au descurcat şi la studiile superioare. Cu toate acestea, după părerea mea acest ordin a venit prea devreme. El trebuia să mai întârzie. Într-adevăr atunci veneau mulţi copii care, chiar dacă nu vorbeau o limbă literară, dar vorbeau româneşte. Cu acea bază de limbă se puteau face studii în limba română. Dar dacă aşa au decis, aşa au decis, şi din păcate, s-a trecut foarte uşor la limba maghiară. Totuşi, lumea vorbea mai bine ungureşte şi degeaba li s-au spus profesorilor să predea în mod bilingv, atunci nimeni nu ştia ce înseamnă bilingvismul. Nici astăzi nu este clarificat: ce înseamnă să predai în două limbi. Atunci s-a spus, că termenii tehnici pentru ştiinţa respectivă, trebuie să fie predaţi şi în româneşte. La chimie se vorbea despre acid sulfuric, dar expresia românească nu a fost pusă în nicio propoziţie, deci nu se exersa. Şi atunci ce rămâne din această expresie? Mergeam mai departe cu expresia maghiară: kénsav. Aşa se întâmpla şi la fizică, la biologie şi la toate celelalte materii. Deci acest bilingvism n-a ajutat la nimic, pentru că termenii în limba română s-au pierdut. Profesorul punea pe tablă doar în paranteză noţiunea în limba română. Fără rost. Repet deci, cred că această lege s-a introdus prea devreme, fără ca cineva se ştie cum să predea în condiţiile bilingvismului.
– Domnul profesor Teodor Oltean într-un interviu vorbea despre faptul că, pe acele vremuri sau înscris foarte mulți tineri români, și din Orașul Mare Românesc şi din Orașul Mic Românesc din Giula, și că apoi unii au avut probleme, pentru că nu au putut să intre la diferite universități, să facă față în limba maghiară, adaugă Maria Gurzău Czeglédi. Sigur, eu din suflet mi-aș dori dacă și în zilele de azi, am putea avea puterea ca liceul să fie pur românesc. Chiar dacă vorbeau mult mai mulți copii graiurile strămoșești, și atunci au întâmpinat greutăți de a intra la diferite universități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.
Sub denumirea de Liceu cu Limbă de Predare Română, liceul nostru a devenit bilingv, fără ca profesorii să dispună de metodele adecvate pentru o predare în două limbi, dar acest lucru nu înseamnă că, măcar la orele de română, nu s-ar fi aprofundat temele legate de cultura românească.
– Între timp ne-am dat seama că formarea identității nu depinde numai de termeni tehnici, sau numai de limbă, continuă Maria Gurzău Czeglédi. Degeaba vorbește cineva fluent limba engleză, prin asta nu devine englez. Are nevoie de ceva în plus. Mai târziu ne-am străduit să facem o altă programă, pornită încă în timpul domnului director. Am introdus cultura și civilizația românească, ceea ce integrează mai multe discipline. Ne-am dat seama că s-a făcut foarte multă gramatică, literatură de la Cantemir până în prezent, însă se făcea mai puțină istorie a românilor din Ungaria, şi mai puțină etnologie. Trebuia să aflăm cât mai multe despre modul gândire, despre spiritul înaintașilor noștri: de unde au venit, cine au fost, cum au gândit, ce au lucrat şi cum au sărbătorit? De-a rândul anilor, s-au întocmit noi programe școlare, și cu câțiva ani în urmă am avut posibilitatea, să lansăm proiecte de tip european pentru întocmirea unor noi manuale. Acestea au luat în considerare nivelul diversificat de cunoaștere a limbii române. Am întocmit manuale atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial, dar și pentru liceeni. Pentru ciclul gimnazial și pentru școlile bilingve de azi, dar și pentru școlile unde limba se predă ca obiect de studiu.
Învăţământul întotdeauna a fost una dintre cele mai importante instrumente, prin care o naţionalitate poate lupta împotriva asimilării. Poate nu este întâmplător, că Liceul Românesc din Giula a fost locul unei lupte continue pentru perfecţionarea conţinutului cunoştinţelor transmise elevilor, şi locul căutărilor de noi drumuri pentru o predare mai eficientă?
– Intenţia a fost ca limba română, pe care elevii trebuiau s-o însuşească la un nivel mai ridicat, şi nu numai la nivelul graiului, să fie îmbogăţită şi în acest fel, cu alte cunoştinţe, subliniază Ion Budai. Dar ea nu s-a îmbogăţit deloc, pentru că termenii tehnici n-au rămas. Cu toate acestea, liceul a fost singura instituţie, unde s-a făcut ceva pentru a ne menţine ceea ce suntem.
În anul 1974, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, Liceului Bălcescu din Bucureşti a dăruit giulanilor un bust al marelui revoluţionar paşoptist român. De atunci, statuia salută la venire şi la plecare, pe toţi cei care intră şi ies din liceul românesc.
– Petru familiile de români de atunci, era un lucru foarte firesc să-și înscrie copiii aici, la liceul românesc, adaugă actuala directoare a liceului. Eu predau la această şcoală din 1980, și așa am simțit că alături de foştii mei profesori şi de colegi, că pentru noi a fost un lucru absolut firesc că suntem de naționalitate română. După 1989, a venit un nou val de români și din România, iar astfel s-a schimbat cumva și componenţa elevilor școlii. La început ei soseau din satele noastre, de la Cenad, până la Pocei, de fapt și azi vin la liceu copiii din aceste școli mai ales bilingve, dar de atunci sunt şi foarte multe căsătorii mixte. Unii părinţi cu rădăcini românești și intelectuali maghiari din oraș, îşi înscriu copiii cu mare dragoste. Asistăm la o renaștere a descoperirii rădăcinilor. Cred că în ultimii cinci ani, de aceea s-a ridicat numărul elevilor cu 140 de copii, astăzi având înscriși 447 de elevi. Cu toţii devin bilingvi şi ne străduim, cu diferite metode, să predăm pe grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă ale elevilor. Avem începători, avansați şi avem tineri cu care putem participa și la olimpiade, dar avem câțiva tineri și din România, de aici din apropierea orașului Giula. Mulți din oraș zic că e foarte bine să-și înscrie aici copiii, odată că liceul are o atmosferă familiară, elevii își continuă studiile într-un număr foarte frumos la diferite universități, și nu numai că sunt admiși la aceste universități din Ungaria, dar primim burse și din partea statului român. În ultimii 20 de ani, peste 100 de tineri au fost formați în România. Mulţi dintre ei se reîntorc aici, în mediul nostru, iar foștii noștri elevi, în proporţie de 98% îşi înscriu copiii la noi. Avem mai multe familii ai căror membri de patru generaţii studiază în băncile liceul românesc.
– Vreau să îl întreb pe domnul director, dacă ar fi acceptat provocarea, dacă i-ar fi plăcut să fie director într-o perioadă mai deschisă a societăţii? De fapt ați prins cam zece ani de o lume mai deschisă, dar această lume a oferit mai multe posibilităţi după ce ați plecat.
– Sigur. Mă gândesc că atunci, când au început să apară pe aici, la diferite evenimente ambasadorii României de la Budapesta, puneam problema burselor din România. Prima generație, deci elevii care au absolvit în 1953, au avut posibilitate să studieze unde au vrut, să se prezinte fără examen de admitere, cum era atunci. Câţiva s-au înscris la petrol și gaze, la medicină… Bine, mulți au fugit acasă după aia, pentru că nu au suportat condiţiile de atunci, oferite de România. Dar totuși s-a putut merge. Apoi multă vreme nu s-a mai putut merge la studii în România. Asta a fost prima clasă care a avut şansa de a pleca în România, şi gata. Apoi totdeauna am pus problema, de ce nu se mai deschis porţile, să plece cine vrea în România. După nu ştiu câţi ani am primit două locuri. Primul era ocupat de fostul jurnalist, Ştefan Frătean. Apoi am mai primit trei locuri, după care nu s-au mai oferit burse în România. Sigur, acum este altceva. Te înscrii la orice facultate din România.
– Încotro liceul românesc? Există noi provocări la care trebuie să răspundeţi, sau apele sunt liniştite şi puteţi calcula viitorul?
– Eu am toată încrederea în viitorul acestui liceu, spune Maria Gurzău Czeglédi. Nu numai pentru faptul că vin așa de mulți tineri, şi se înscriu aici, ci şi pentru că și limba română și această cultură își are prestigiul. La noi se pune mare accent și pe alte limbi, pe predarea limbilor străine.
– Este o sursă foarte importantă pătura acelor foști elevi ai noştri, care au devenit părinți, și sunt conștienți de ceea ce sunt, și își trimit copiii la liceu, adaugă fostul director, Ion Budai. Pe lângă aceasta, din diferite motive, tot mai mulți din România, din localitățile apropiate vin încoace. Aceste două surse le consider eu foarte importante pentru viitorul liceului românesc.
Cum am putea încheia aceste rânduri dedicate celor şapte decenii de existenţă a Liceului Românesc din Giula? Poate gândurile unui material televizat realizat cu ani buni în urmă sunt valabile şi astăzi. Liceul Bălcescu, în cei 70 de ani de activitate, a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură generală şi de cultură românească, a format viaţa a sute de elevi. Generaţii, mentalităţi, orientări profesionale diferite. Oameni pe care profesia, familia, soarta i-a împrăştiat prin toate colţurile ţării. Însă ceea ce îi adună astăzi la un loc pe absolvenţii liceului Bălcescu, este faptul că, fără îndoială, toţi simt în adâncul inimilor lor că, intrând pe uşile larg deschise, au ajuns cu toţii ACASĂ. Şi pentru noi toţi, ACASĂ înseamnă acele vremuri fericite ale adolescenţei, ale începutului drumului nostru omenesc, ale primei iubiri, ale minunaţilor şi veşnic tinerilor ANI DE LICEU!
A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română
Cel de-al XXIX-lea simpozion al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
16 noiembrie 2019, 15:23 / actualizat: 16 noiembrie 2019, 16:43
Întâlnirea anuală a cercetătorilor români din Ungaria, simpozionul ştiinţific, de această dată a fost organizat doar o singură zi, pe 9 noiembrie, la Jula, în sediul Uniunii Culturale. Cea de-a XXIX-a ediţie a cuprins, ca în anii anterori, prelegeri pe teme de istorie, cultură, lingvistică, etnografie românească, s-au lansat publicaţiile anuale ale Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria (ICRU) şi cel mai nou volum al scriitoarei şi cercetătoarei dr. Maria Berényi, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”. Evenimentul şi editarea publicaţiilor s-a realizat cu sprijinul obţinut prin proiect de la Fondul Bethlen Gábor din Budapesta.
Trăim în societăți dominate de confuzia valorilor
Întâlnirea a fost deschisă de directoarea ICRU, dr. Maria Berényi, care greu îşi putea stăpâni emoţiile provocate de actuala întâlnire cu publicul, căruia i-a dezvăluit că se apropie vremuri care vor aduce schimbări şi în viaţa Institutului de Cercetări şi a tradiţionalului simpozion. Domnia sa şi-a început discursul cu o analiză a zilelor de azi, când în societatea noastră domină o confuzie a valorilor.
„Institutul nostru în urmă cu 26 de ani s-a constituit cu dorinţa, dar şi cu ambiţia, de a reflecta prin munca noastră istoria, cultura şi viaţa tradiţională a comunităţii româneşti din Ungaria, în toate aspectele ei, în care poate fi reconstituită şi valorificată. Cu o oareșcare tristețe trebuie să observăm că asimilarea e din ce în ce mai accelerată.
Mi se pare că aparţinem unei societăţi dominate de o tot mai amplă şi iresponsabilă confuzie a valorilor. Nu ne punem întrebări, nu ne interesează să aflăm adevărul despre un episod sau altul, nu vrem sau nu avem capacitatea să ne aducem aminte, să facem conexiuni şi să analizăm cu luciditate, ceea ce se întâmplă cu noi şi cu lumea în care trăim. Ne scufundăm în uitare şi ne complacem, să ştergem din memorie, cu bună ştiinţă, ceea ce nu ne convine sau ceea ce ar afecta imaginea, pe care vrem să o acredităm, la un moment dat, despre un personaj sau altul. Suferim, cu alte cuvinte, de o ciudată amnezie selectivă, care se manifestă, în grade diferite. Războiul împotriva memoriei este, tocmai de aceea, unul permanent şi aproape generalizat. Unii chiar se înfurie teribil când cineva îndrăzneşte să recurgă la memorie, să „dezgroape“ urmele trecutului şi să afirme că împăratul e gol sau, dimpotrivă, să readucă în centrul atenţiei figuri sau episoade de real curaj, marginalizate în timp. Senzaţia pe care o poate avea cineva, care ne priveşte din afară, este că ne complacem într-o comedie a erorilor de percepţie, care a generat, în ultimii douăzeci și cinci de ani, o amplă reconstrucţie a identităţilor publice.
Nu parcurgem vremuri obişnuite. Ne mişcăm într-un univers al iţelor confuze, al ţesăturilor indescifrabile. Legile sunt încurcate şi se tot încurcă, relaţiile dintre oameni sunt complicate, pline de dedesubturi şi de manevre interesate, instituţiile se încurcă unele pe altele, gesturile simple şi nevoile curente se exprimă şi se rezolvă pe căi întortocheate.
Trăind într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare, trebuie să spun, că, de-a lungul anilor, provocarea a existat mereu şi ea a fost cea care ne-a disciplinat şi ne-a întărit, pentru a merge mai departe. Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a făcut eforturi eroice, uneori chiar disperate, pentru a se menţine pe linia de plutire, ca să supravieţuiască. Este unul din rarele exemple, când fapta a mers înaintea vorbelor, menţinându-şi pe parcursul anilor rolul pe care şi l-a asumat, nobil, dar deloc simplu.
Este enorm de greu a articula proiecte valabile, pentru vremurile, pe care le parcurgem. Lupta intelectualului nu este o luptă pentru putere, ci o luptă pentru exprimare.”
Identitatea minorităţilor se afirmă prin cultură, artă şi literatură
Maria Berényi a vorbit şi despre rolul intelectualilor din rândurile minorităţilor în aceste vremuri deloc uşoare: „Este cert că supravieţuirea unei naţiuni, a unei etnii, ca şi confirmarea succesiunii sale istorice, se va judeca pe măsura creaţiei sale spirituale. Trebuie să ne căutăm caracteristicile comune. Identitatea minorităţilor, din pricina lipsei adevăratelor forţe istorico-politice, se afirmă prin cultură, artă şi literatură. Aspiraţia spre autodefinire este deosebit de sugestiv dublată de nevoia de a i se recunoaşte propriul specific, originalitatea şi excepţionalitatea. Particularităţile etnice şi naţionale trebuie ocrotite, conservate şi păstrate pentru generaţiile viitoare.
Îndeosebi ca oameni ai cuvântului, avem o datorie a întreţinerii, a cultivării memoriei, a consemnării amintirilor. Pierderea istoriei individuale, ca şi a istoriei naţionale, înseamnă în fapt pierderea conştiinţei de sine şi, deci, pierderea identitară. Patrimoniul identitar reprezintă suma valorilor istorice, spirituale, morale, creatoare, tradiţionale. (…)
Pentru un minoritar limba maternă nu este doar un instrument, ea îi determină structura lăuntrică, îl plasează într-un spaţiu, este felul lui propriu de a gîndi şi a simţi, este casa, tradiţia – limba este memoria.
Ştim, acum, în acest moment din viaţa noastră comunitară, că şi Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria este pus, din nou, la noi încercări. Dacă posibilităţile îi vor permite, va depune eforturi mai mari ca oricând, pentru o reuşită revitalizare a comunităţii noastre. De o bucată de vreme, comunitatea noastră mi se pare că a intrat într-un tunel istoric. Lucru trist, dar deocamdată nu mi se întrezărește nici o luminiţă care pâlpâie la capătul tunelului. Complexitatea socială crescândă creează o nevoie nouă: interesele private trebuie reconciliate cu interesul public, dacă o comunitate doreşte să se menţină. Fragmentarea comunității noastre şi rupturile în imaginarul colectiv şi al identităţii s-au instalat la nivel structural.
Pe parcursul celor 26 de ani, Institutul nostru și-a păstrat autonomia și independența. Viața liberă și neconstrânsă de factorii politici și grupurile de presiune trebuie să rămână suprema garanție pentru funcționarea lui. Îndeplinirea misiunii principale de cercetare se realizează prin cultivarea virtuților, a valorilor și a încrederii. Spiritul de libertate ne conduce în acțiunile noastre. Între modalitățile de cultivare a virtuților și valorilor, dialogul devine fundamental. Acest dialog colegial înseamnă și polemici cordiale, înseamnă dreptul la opinia liberă, la acel schimb de idei, benefic pentru comunitate. Am încercat să devenim o instituție apărătoare și cultivatoare ale identității naționale, bazată pe limbă, origine, confesiune, cultură, tradiții etc.
Fiecare generaţie, fără îndoială, se simte chemată să schimbe lumea. A mea ştie, totuşi, că nu o va schimba. Dar misiunea ei este, poate, mai mare. Aceasta constă în a împiedica disoluţia comunităţii din care facem parte.
În această situaţie cum poate proceda Institutul nostru până mai există? Dați-ne amintirea dumneavoastră și noi o vom da mai departe istoriei! Prin cercetări şi cărţi.”
Acestea au fost gândurile cu care au fost deschise lucrările simpozionului din acest an.
Prelegeri despre limbă, istorie, etnografie
Publicul evenimentului a fost alcătuit din profesori din Jula, Micherechi, Bătania, fiind prezent şi noul preşedinte al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Gheorghe Cozma, şi noul preşedinte al Autoguvernării Româneşti din Jula, dr. Vasile Sucigan. Printre conferenţiari de această dată au fost doar trei invitaţi din România: etnologul ElenaRodica Colta din Arad şi doamnele lingviste Iulia Mărgărit şi Maria Marin din Bucureşti.
În cadrul simpozionului, publicul a putut asculta prelegeri pe mai multe teme: etnologie, folclor, literatură, istorie etc. Titlurile prelegerilor din acest an au fost: Elena Rodica Colta (Arad) – Serviciul de sănătate al statului și mentalitatea țărănească; Iulia Mărgărit (Bucureşti): – Valoarea sapiențial-lingvistică a unor formații paremiologice (pe baza unui material din județul Bichiș); Maria Marin, Daniela Răuțu,Carmen Radu (București) – „Grai și suflet”. Despre vorbirea românilor din Micherechi; Ana Borbély (Budapesta) – Individ, comunitate, societate: peisaj lingvistic în şcoala bilingvă din Micherechi; Stella Nikula (Jula) – Dansul – o modalitate de comunicare nonverbală; Emilia Martin (Jula) – Cultura populară în secolul 21; Grigore Poiendan (Micherechi) – Compararea cântecelor populare române și maghiare adunate la Nyíradony; Maria Berényi (Budapesta) – 100 de ani de la moartea renumitului bibliofil român, Iuliu Todorescu, mare donator al Bibliotecii Széchényi din Budapesta.
ICRU se află în prag de schimbări
În ultima parte a simpozionului au fost lansate publicaţiile nou apărute, „Simpozion”, „Izvorul” şi „Lumina” pe anul 2019.
„Orice început are şi un sfârşit. Numărul actual, numărul 40, este ultimul din acest serial”, scrie în introducerea celui mai nou număr al revistei de etnografie şi folclor, „Izvorul”, redactoarea publicaţiei Emilia Martin. Domnia sa a prezentat publicului de la simpozion primul număr, apărut în anul 1982, care a fost redactat de Alexandru Hoţopan. Ea a preluat ştafeta redactării începând cu numărul 14, apărut în anul 1994. Numărul actual, cel al 40-lea, publică cuprinsul şi coperta celor 39 de „Izvoare” apărute până acum, iar pe ultima pagină scrie: „Sfârşit…” „Renunţăm la forma aceasta a revistei, pentru că poate tocmai de asta este nevoie ca să se nască o nouă revistă românească, care să cuprindă istorie, etnografie, artă, etc.”, a spus cu mult optimism Emilia Martin.
Celelalte două publicaţii au fost prezentate de Maria Berényi, care a spus şi ea la rândul ei că acestea acum apar ultima dată în forma tipărită. Volumul „Simpozion” cuprinde comunicările sesiunii ştiinţifice de anul trecut, iar revista „Lumina” oferă cititorilor scrieri pe subiecte actuale pentru românii din Ungaria: împlinirea a 25 de ani de la a doua apariţie a revistei Lumina; primul deceniu (din cele şapte) al existenţei Catedrei de Română din Seghedin; 70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Jula; evocarea personalităţilor lui Teodor Oltean şi a lui Petru Silaghi.
Pe site-ul Institutului de Cercetări (www.romanintezet.hu) apar în formă digitizată toate cele trei publicaţii, alături de numerele din anii trecuţi şi de alte cărţi şi volume editate de ICRU.
Maria Berényi şi-a prezentat şi ultimul său volum, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”, la care a lucrat de ani de zile şi cuprinde studii despre familiile Grabovsky, Mocioni, Nako, Sina, Dumba şi personalităţi ca de ex. Zaharia Carcalechi sau Emanuil Gojdu. (Despre acest volum vom reveni cu amănunte într-un număr viitor.)
Va mai fi un singur simpozion, după care urmează altceva
Maria Berényi a spus în încheierea simpozionului, că Institutul de Cercetări se află în prag de schimbări. După încetarea apariţiei publicaţiilor, şi simpozionul doar o singură dată se va mai organiza. „Institutul trebuie să se adapteze vremurilor noi”, a spus doamna Berényi, care a anunţat de pe acum că s-a stabilit data următorului şi, totodată, ultimului simpozion, cel cu numărul XXX, care va avea loc anul viitor, în zilele de 28–29 aprilie, la Budapesta, şi va fi dedicat comemorării a 150 de ani de la moartea lui Emanuil Gojdu.
În locul publicaţiilor de până acum, ICRU plănuieşte editarea unui Anuar, care să cuprindă scrieri pe teme de istorie, limbă, cultură, etnografie, etc. Iar locul simpozionul va fi preluat, conform planurilor, de forumuri şi workshopuri prin care să fie mai activi şi alţi membri ai comunităţii.
Înainte de încheierea simpozionului, au avut loc nişte discuţii foarte interesante, pe marginea cărora vom reveni în numărul următor.
În final, atmosfera a devenit una de sărbătoare, pentru că la simpozion a devenit deja o tradiţie să fie felicitate persoanele care au împlinit recent o vârstă rotundă. Sărbătoritele anului 2019 au fost Emilia Martin şi Maria Berényi.
A consemnat: Eva Șimon,redactor-șef, Foaia românească
Foto: Foaia românească
Interviu cu Maria Berenyi
Interlocutor dr. Maria Berényi, director, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria
Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română
Odată cu Lăsatul de sec al Postului de Crăciun (14 noiembrie) trebuie respectaţi şi Filipii de toamnă, sărbătoare de care îşi amintesc mai ales femeile. Astfel gospodăria va fi ferită de necaz. Filipii se ţin pentru a avea noroc la cai, pentru a nu se isca viermi în grădini, pentru a se feri viile de uscăciune şi mai ales pentru a feri vitele de lupi. Socotind durata Filipilor, sărbătoarea poate fi plasată în calendarul popular chiar pe primul loc alături de Sântoader.
(varianta radiofonică a rubricii)
Despre Filipi folcloristul Constantin Rădulescu-Codin comenta hazliu la începutul acestui veac. „Dar eu mă crucesc tare la Filipii aceştia! De unde or mai fi ieşit şi ei, că-n calendar nu-i nici o pomeneală de Filip ori de Pilip. Şi cât sunt de ţinuţi, doamne, Pilipii! Şase zilişoare în rând femeile nu dau gunoiul afară, încât se strânge o târnă de gunoi după uşă. Nu împunge una o dată cu acul şi nu pune mâna pe nimic, „că-i rău de lup!” Îţi ia lupul oiţele din bătătură! Să te ferească Dumnezeu să isprăveşti de moară-n Filipi, să ţi se stingă focul în vatră, fie să-ţi lipsească ceva din casă, că nu te lipeşti de vecine, de te-ar vedea mort de foame ori îngheţat scut. Afurisite lighioane trebuie să mai fie şi lupii aceştia! Vezi dumneata, de unde să ştie ei c-ai ţinut Pilipii, ca să se uite cu jind la oiţele şi la porcii Dumitale, fără să le poată mânca, iar pe ale mele, care n-am ţinut Pilipii, să mi le mănânce?”.
Femeile să nu muncească, dar bărbaţii pot îndeplini orice sarcină: să lucreze deci, chiar şi în gospodărie. Măsuri apotropaice însoţesc această sărbătoare „se lipeşte gura sobii, să se lege şi gura lupului”, „prin unele părţi ale Doljului, în tot timpul celor trei zile cât durează pe aici Filipii se ţine atârnate de lemnul coşului o secure cu scopul ca întreaga familie să fie ferită de pagube”.
Să nu se dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
14 noiembrie 2019, 14:06 / actualizat: 14 noiembrie 2019, 15:16
Bătrânele au o vorbă: „Aşa am pomenit şi bine e să ţii şi tu rânduiala”. Toate-s gândite şi plănuite la vremea lor, cât să aibă omul răgaz şi de odihnă, şi de muncă.
(varianta radiofonică a rubricii)
De muncă nu le vaiţi pe femei, că-şi găsesc de treabă cât e ziulica de mare Da’, tot drept e că aşteaptă sărbătorile şi nu le-ar pierde, ferească Sfântul! – oricare, că-s multe! Posturile-s ţinute cu sfinţenie. Şi Postul Mare (Postul Paştelui), şi Postul Crăciunului.
Întâmplarea (dacă mai e ceva întâmplător în astă viaţă) face să se lase sec de Dulcele Toamnei sau de Postul Crăciunului într-o sărbătoare numită Filipi, sărbătoare ţinută de femei. Se-ntâmplă în 14 ale lui Brumar şi câteva zile-i trai pe vătrai şi trebuie să nu dai: nici foc, nici sare, nici mălai, nici varză acră. Dar femeile trebuie să nu dea gunoiul afară din casă, să nu coase, să nu împletească, să nu mai dea din meliţă. Greu le-o fi!
Asta ca să nu dea lupii iarna prin ograda omului, casa să fie ferită de necaz, viile de uscăciune, şi grădinile de viermi. Musai ca femeile să ţie sărbătoarea cu nelucru. Şi nici strigoii nu mai au nici o putere pe lângă casă. Bătrânele dau de pomană în această zi porumb fiert şi turtă coaptă-n spuză. Să fie primite şi sufletul uşurat. Lăsatul de sec de Dulcele Toamnei se face cu petrecere între rubedenii, mai vin la judecată finii pe la naşi, mai numără moaşa nepoţii, ca să ştie câţi colaci face la datul la grindă. Tot acum, oltenii nu mai sunt cu toporul la brâu, îl pun la grinda casei, s-o ferească de pagube, femeile pun oalele cu gura-n jos şi lipesc gura sobei, ca să se lipească şi gura lupilor. Şi nu folosesc nici meliţa, că-i rău de pagubă.
De unde şi vorba spusă femeii care vorbeşte prea mult şi peste rând: „Pagubă!”.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
10 noiembrie 2019, 21:59 / actualizat: 10 noiembrie 2019, 23:07
Trei zile sunt celebraţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În fapt sunt nouă cete de îngeri împărţite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete: de sus, de mijloc, de jos. Aproape de Sfânta Treime, sus sunt serafimii (au 6 aripi), apoi Heruvimii (au mulţi ochi) şi Scaunele („purtătorii de Dumnezeu”, pe care se odihneşte însuşi Dumnezeu). La mijloc sunt tot trei cete: Domniile (stăpânesc îngerii) Puterile (slujesc voiei Domnului) şi Stăpânirile („au stăpânire peste diavoli”).
Jos sunt alte trei cete: Începătoriile (îi rânduiesc pe îngeri), Arhanghelii (vestitori ai slăvitelor taine) şi, în fine, îngerii, cei mai aproape de oameni, povăţuindu-i să facă doar bine, precum rugăciunea spune:
Înger, îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă-a face bine.
Aceasta este ierarhia îngerească şi arhanghelească prezentată în „Vieţile sfinţilor”. Sunt multe cete de îngeri până la Dumnezeu. Nu întâmplător se spune: Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii (că-s mulţi, dar toţi sunt de bine, numai nerăbdarea muritorului în împlinirea dorinţei sale este mare). Trei zile sunt zile de sărbătoare pentru Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Şi cum doar gândul îndreptat spre ei luminează cugetul şi inima, şi vremea-i bună: două-patru zile sunt senine şi călduroase şi se numesc „vara iernii”[1].
Îngerii din cetele rânduite până la Dumnezeu de bine îi învaţă pe oameni. Iar vorbele înţelepte anunţă binele în această lume:
Binele ce-l faci la oricine
Ţi-l întoarce vremea ce vine.
Şi bine e să-i faci binele omului când are nevoie, în această viaţă, pentru că:
Geaba binele cu sacul
După ce moare săracul!
Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Traian Gherman, Pronosticuri, Comoara satelor, an I, nr. 9, 1923.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
10 noiembrie 2019, 21:53 / actualizat: 10 noiembrie 2019, 22:59
Comunicat de Presă
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat vineri, 8 octombrie, o expoziţie de ţesături tradiţionale turceşti. Expoziţia a fost organizată de comisia de femei a UDTR.
Au fost expuse articole de vestimentaţie tradiţionale lucrate manual, ţesături şi broderii utilizate în ornamentarea locuinţelor, multe dintre acestea păstrate în lăzile de zestre ale bunicilor, având o vechime considerabilă, de zeci de ani.
Expoziţia, ajunsă la a XV-a ediţie, se organizează anual de către comisia de femei cu scopul de a reînvia tradiţia artei manuale tradiţionale turceşti, dar şi a vechilor şezători în care femeile de etnie turcă din localităţile dobrogene se reuneau şi croşetau sau brodau cămăşi, ştergare ori batiste în motive orientale viu colorate.
În cadrul aceluiaşi eveniment a fost organizat şi un concurs sub genericul, „Arta manuală, simbolul sufletului femeii turce” în care membrele filialelor UDTR şi-au arătat măiestria în realizarea de broderii şi cusături tradiţionale turceşti.
La eveniment au participat doamne de la filialele UDTR din judeţele Constanţa, Tulcea şi Galaţi.
Musulmanii au celebrat nașterea Profetului Muhammed
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
10 noiembrie 2019, 21:44 / actualizat: 10 noiembrie 2019, 22:51
Musulmanii au celebrat în noaptea de 8 noiembrie Mevlid Kandili sau noaptea naşterii Profetului Muhammed (PbuH). Conform calendarului islamic Mevlid Kandili sau Noaptea Naşterii Profetului Muhammed este prima dintre cele cinci nopţi luminate pentru musulmani. Deoarece acest calendar este calculat în raport cu mișcarea de revoluție a Lunii în jurul Pământului datele de celebrare a nopților de Kandil diferă, anual.
Cele cinci nopți luminate sfinte Kandil sunt: Mevlid Kandili – nașterea Profetului Muhammed, Regaip Kandili – Noaptea conceperii Profetului, Miraç Kandili – Ridicarea la Cer a Profetului Muhammed, Berat Kandili – Noaptea Iertării păcatelor și Kadir Gecesi – Noaptea Revelării Coranului către Profetul Muhammed.
Mevlid Kandili este marcat în a 12-a noapte din luna Rebiul Evvel a Calendarului Islamic (Calendarul Hegirei), care este prima dintre cele cinci nopţi luminate pentru musulmani şi care sunt denumite Kandili.
Mevlid semnifică „timpul naşterii”. Denumirea de Kandil pentru nopţile sfinte din tradiţia islamică au căpătat o rezonanţă mai puternică în timpul Imperiului Otoman sub domnia Sultanului Selim al II-lea (sec. XVI), atunci când acesta dat ordin ca toate minaretele geamiilor (lăcaşele de cult musulmane) să fie luminate pe parcursul celor 5 nopţi sfinte.
Noaptea Naşterii Profetului Muhammed (PbuH) este celebrată prin slujbe religioase la toate lăcaşele de cult musulman, astfel credincioșii se roagă la moschee sau acasă pentru iertare, se reculeg şi îşi impun să identifice calea corectă de urmat în viaţă.
Sura Al-Ahzab, Versetul 21 din Coranul Cel Sfânt referindu-se la Profet, amintește: ”Ați avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduiește în Allah și în Ziua de Apoi și Îl pomenește pe Allah mereu!”.
În această perioadă gospodinele prepară și le oferă vecinilor, rudelor, prietenilor kandil simidi, nişte covrigei crocanţi, presăraţi cu seminţe de susan, scovergi și helva, un desert tradiţional turcesc preparat din griş sau făină cu tahin.
Festivalul de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești „La obârșii, la izvor”, ediția a XII-a
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
8 noiembrie 2019, 21:21 / actualizat: 8 noiembrie 2019, 22:36
Duminică, 20 octombrie, în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, la Centrul Cultural din cadrul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”. Festivalul, devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, cu zonele lui folclorice, pentru publicul românesc din Ungaria, provenind de la Parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din această țară, dar și pentru oaspeți veniți din România, ca de fiecare dată.
Ediția din acest an a fost organizată împreună cu artiști din Arad, veniți la Jula prin Centrul Cultural Județean, condus de doamna director Ioana Engelhardt și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, aflat sub conducerea domnului președinte Iustin Cionca. Fiind o manifestare organizată în Ungaria, la fel ca și în anii trecuți, ea a beneficiat și de sprijinul financiar al Fundației „Bethlen Gábor” din cadrul Oficiului Primului Ministru, de la Budapesta, obținut prin concurs, precum și de sprijinul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și al Liceului Românesc din Jula.
Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Catedrala Episcopală din Jula, de PS Siluan, împreună cu un sobor format din pr. Protosinghel Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului și delegatul ÎPS Părinte Arhiepiscop Timotei, pr. Protosinghel Visarion Tuderici, pr. Origen Sabău, consilierul cultural al Episcopiei și cel care s-a ocupat de organizarea evenimentului cultural, pr. Teodor Marc, consilierul economic al Episcopiei și parohul Catedralei, pr. Alexandru Neicu, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala din Jula.
Răspunsurile liturgice au fost date cu profesionalism de grupul coral „Trifon Lugojanul”, de la Catedrala Arhiepiscopală Nouă din Arad, condus de Marinel Roz, iar la slujbă au participat credincioși ortodocși români din Jula și împrejurimi, un grup de pelerini din Lipova, din locurile natale ale PS Siluan, veniți și în acest an la Jula împreună cu doamna Viorica Popescu, organizatoarea pelerinajului, Maica Stareță de la Schitul Tămand și alte Monahii de la Mânăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul”, ambele din Arhiepiscopia Aradului, alături de părinții și maicile de la Centrul Eparhial din Jula și de la Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, precum și oficialități, între care s-au numărat Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Jula, Simona Tănăsescu,directorul Institutului Cultural Român din Budapesta (ICR), Călin Bibarț, primarul Aradului, Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad, Cristian Sălășan, consilier la Consiliul Județean Arad, ș.a.
La momentul potrivit, copiii și credincioșii care s-au pregătit au fost cuminecați cu Sfintele Taine, iar Ierarhul a tâlcuit semnificațiile pericopei evanghelice duminicale, care vorbește despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, dar și despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de om, în cele mai dificile împrejurări ale vieții.PS Siluan a adus mulțumire Bunului Dumnezeu și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei frumoase și importante zile, atât sub aspect spiritual, cât și cultural tradițional românesc, pentru românii din Ungaria: celor care au sprijinit financiar desfășurarea evenimentelor: Fundației „Gabriel Bethlen” din cadrul Oficiului Primului Ministru de la Budapesta, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, precum și Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, care a oferit spațiul și toate cele necesare pentru organizarea agapei și a programului artistic, dar și celor care s-au implicat concret în organizare, din partea Episcopiei din Ungaria, de la Sectorul Cultural, în frunte cu pr.consilier Origen Sabău, pr. Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc, pr. Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial și celorlalți preoți ai Episcopiei, care au contribuit la aducerea credincioșilor români din diferite parohii, la Jula. Mulțumiri au fost aduse și doamnei doctor Maria Gurzău, din Bichișciaba, dar și pelerinilor din Lipova, pentru donațiile făcute Catedralei și Episcopiei din Ungaria.
Programul artistic al zilei s-a ținut după amiază, pe scena Centrului Cultural de la Liceul Românesc din Jula și a cuprins, în introducere, câteva dansuri și cântece populare, interpretate de tineri ai Ansamblului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești din Ungaria, aparținând Liceului și Centrului de Documentare al AȚRU, apoi programul principal oferit de artiști arădeni: Orchestra instrumentală „Frații Șandru”; Ansamblul de păstrare al tradițiilor din Șicula, care au interpretat, în costume tradiționale specifice, dansuri populare din Șicula, Ineu, zona Bihorului și din alte părți; soliști și interpreți consacrați și apreciați de muzică populară: Adrian și Florin Șandru, Ioana Luguzan Roxin, Maria Fărcaș, Ciprian Tărșan, Răzvan Lup, ș.a., care prin cântece populare, doine, dar și pricesne, au impresionat publicul spectator și au fost răsplătiți cu nenumărate aplauze. În încheiere, interpretul Mircea Cârțișoreanu și foarte tânăra și talentata solistă Tea-Patricia Ploscanu, din Făget, au adus și ei multă bucurie celor din sală, prin cântece bănățene din zona Făgetului.
Întregul program a fost prezentat de interpreta Mădălina Păcurar, din Arad. La programul oficial s-au mai adăugat și alte oficialități, ca de pildă Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budepesta, Gheorghe Cozma, Directorul Oficiului AȚRU, Viorica Cherteș, Președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO), Cristian Nistor, Președintele ASCOR Oradea, ș.a.
La final, Preasfințitul Părinte Siluan a adus mulțumire tuturor artiștilor, pentru minunatul program folcloric și cultural oferit, care a împodobit sufletele participanților, în Anul Satului Românesc, cu multe frumuseți ale Neamului nostru, care sunt duse mai departe, cu bucurie, de tineri și artiști consacrați, de data aceasta din zona Aradului și care ne înnobilează și ne împodobesc sufletele, asemenea unei Catedrale a Neamului Românesc, în zi de sărbătoare. Mulțumiri au fost aduse, încă o dată, Arhiepiscopiei Aradului, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Oficiului Primului Ministru din Budapesta, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Liceului Românesc din Jula și tuturor celor care au susținut financiar și s-au implicat în organizarea celei de-a XII-a ediții a Festivalului folcloric de la Jula, precum și celor care au onorat cu prezența lor acest eveniment.
Atmosfera tradițională, de comuniune românească, a mai continuat și după programul cultural, prin invitarea tuturor participanților la o felie de cozonac și un pahar de suc și de vin, după ospitalitatea și tradiția românească consacrate și cunoscute deja.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Interlocutori:părintele Origen Sabău, organizator; Ioana Engelhardt, directorul interimar al Centrului Județean pentru Cultură Arad, PS. Siluan, episcopul românilor ortodocși din UngariaReporter: Tiberiu Boca
Vremea rece şi bruma dimineţii anunţă luna promoroacei, a frigului care aminteşte că focul mic face căldura mare.
(varianta radiofonică a rubricii)
Dacă până în noiembrie doar copiii erau îngrijiţi spre a nu le fi frig seara şi dimineaţa, din luna lui brumar şi cei mari se zgribulesc, cum o spun şi versurile populare:
În luna Răpciuni
Cad copiii pe tăciuni,
Iar în Brumar
Cad şi cei mari.
Cum noaptea s-a făcut mai mare, e rost de iubit nespovedit:
Prima zi din luna lui Brumar este şi sărbătoarea numită Cosmandinul, adică a sfinţilor Cosma şi Damian din Asia. Ei au fost doctorii care vindecau bolnavii fără să le ceară plată şi de aceea au fost numiţi „sfinţii doctori fără arginţi”. Similitudinea cu practicile de medicină populară pentru care nu se percepeau bani (leac, leac şi babii colac, zice bătrâna) stabileşte această perioadă a fi bună pentru descântecele de lingoare şi de răul copiilor. Se spune: rău-i rău, când te ia de la cap, că lingoarea asta este ameţeală, aiureală, să nu ştii de capul tău. Mai rău nici nu se poate! Sau se poate?
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol. I, p. 97.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Programul a fost onorat şi de prezenţa unor oficialităţi din România şi Ungaria, printre care îi amintim pe PS Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula, Daniel Banu, consulul general al României la Seghedin, dr. Kovács József, deputat parlamentar, fostul director al Spitalului Pándy Kálmán din Jula, Szebellédi Zoltán, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bichiş. Au mai onorat cu prezenţa echipa de cercetători maghiari Open History din Budapesta (conducător: Bayer Árpád), Bertold Netea, vicepreşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Eva Bocsor Karancsi, preşedinta Autoguvernării Româneşti a Judeţului Bichiş şi Beata Condoroş Szöllősi, vicepreşedinta Autoguvernării Româneşti din Jula, conducători ai instituţiilor şi reprezentanţi ai cultelor locale.
ucător la televiziunile din Turcia.
În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?
niversități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.
