După echinocţiul de toamnă, ştiut de bătrâni de „Târ înainte-târ înapoi” (nu se lasă roua dusă prea uşor şi se speră la Vara lui Mioi) încep sărbătorile dedicate lupilor, prima fiind în ziua de 24 septembrie: Teclele. Şi cum lupii abia aşteaptă să dea iama prin turmele de oi, ziua se mai numeşte şi teclele berbecarilor: ograda celui ce va lucra în această zi va fi „călcată” de lupi şi îi vor mânca berbecii. Şi turmă fără berbeci, de unde spor?
(varianta audio a rubricii)
Teclele sunt reprezentări mitice, de care nu uită păstorii şi acţiunea lor distrugătoare poate fi prevenită, dacă vor fi respectate interdicţiile de muncă: femeile, mai ales, pot fi liniştite de tecle, nu trebuie să mai măture prin casă, să mai coase, să folosească obiecte ascuţite (de limbă nu se pomeneşte, dar nu se uită vorba spusă apăsat: are limba ascuţită!). Nu-i bine să dea cenuşa afară din casă. Este credinţa că pot veni lupoaicele să răvăşească cenuşă, să găsească tăciuni aprinşi, acoperiţi de cenuşă, să-i înghită şi astfel să se împuieze. Şi mai ales nu e bine să dea foc cu împrumut, focul este dat de Dumnezeu şi nu trebuie supărat, nu trebuie înstrăinat şi înjurat, că se răzbună. Vatra fără foc şi apă nu trebuie lăsată. Focului îi place să fie păzit, el „vâlvăteşte”, vorbeşte. Cu jar, cenuşă şi spuză se fac farmecele. Focul este o prezenţă sfântă, metafora vieţii şi semn al divinului. Focul, precum norocul: să nu-lîmprumuţi. Acu’ te fericeşte, acu’ te pârjoleşte.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Peste trei mii de tineri au fost prezenţi la Sibiu, în perioada 6–9 septembrie, la cea de-a cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, ITO 2018. Parada steagurilor şi deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc pe 6 septembrie, s-a desfăşurat în prezenţa Patriarhului României, a Mitropolitului Ardealului şi a numeroşi ierarhi, clerici, autorităţi locale şi centrale. Românii din Ungaria au fost reprezentaţi la întâlnire de patru tineri însoţiţi de pr. Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
În cele patru zile dedicate ITO 2018, peste trei mii de tineri s-au rugat, au socializat, s-au putut forma spiritual, şi în acelaşi timp s-au putut relaxa la Sibiu. Toate acestea sub îndrumarea Bisericii şi preoţilor însoţitori.
În prima zi, după prezentarea delegațiilor, a avut loc o slujbă de Te Deum. Rugăciunea de mulţumire a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, după care a adresat un cuvânt de „bun venit la Sibiu” Mitoropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza. Prezentarea delegaţiilor a fost făcută de câte doi membri din fiecare delegaţie, îmbrăcaţi în costume populare din zona de unde au venit, aceştia au mers în faţa scenei purtând drapelul ţării lor şi steagul cu stema Episcopiei pe care o reprezentau.
În continuare, a luat cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, mesajul adresat tinerilor prezenţi din toată lumea s-a intitulat „Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam au susţinut lupta pentru unitate naţională”, remarcând importanţa acestui eveniment prin faptul că „este deosebit de semnificativ că, în Biserica Ortodoxă Română, aceste adunări internaţionale ale tinerilor creştini ortodocşi se desfăşoară în comuniune de credinţă, de rugăciune şi cântare, de dialog şi prietenie, la începutul noului An Bisericesc, care ne cheamă la sfinţirea timpului vieţii pământeşti ca timp al mântuirii”. La finalul cuvântului adresat tinerilor, Preafericirea Sa a adresat tuturor şi o invitaţie la Bucureşti, pe 25 noiembrie, la Sfinţirea Catedralei Neamului.
În prima zi a evenimentului au avut loc şi momente artistice cu Marcel Pavel, Vlad Miriță, Iordache Basalic, grupul vocal Anatoly din Brașov și corul copiilor din Parohia Irești-Vrancea, corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și corul de copii „Concertino” din Gura Râului. În cadrul clubului ITO, tinerii au avut posibilitatea să socializeze unii cu alții și să cânte cântece religioase și patriotice.
Vineri, 7 septembrie, programul întâlnirii a început cu Sfânta Liturghie şi rugăciunile de dimineață, la Catedrala ortodoxă. „Am avut posibilitatea de a participa la diferite workshop-uri, desfășurate în mai multe școli și licee din Sibiu: prezentare și discuții pe diferite teme, cum ar fi de exemplu „Nevoia mea de Biserică. Între reflex și realitate”, „Poate fi Biblia manual de dezvoltare personală?”, „Biserica – validarea fericirii şi mântuirii”, etc. Grupul nostru a vizitat Muzeul de Istorie din Sibiu și Muzeul Național Brukenthal, după care am participat în aceeaşi zi la Conferința „Unitate. Credință. Neam. De 100 de ori România”, susținută de Emil Hurezeanu și pr. Constantin Necula la Sala Transilvania. A fost foarte frumoasă şi Procesiunea Unității care a urmat, oamenii ne așteptau pe marginea drumului sau la balcoanele locuințelor lor fluturând și ei drapelul românesc. Procesiunea a început la Sala Transilvania și s-a terminat la Catedrala Mitropolitană. A fost cel mai emoționant aspect al evenimentului”, a spus părintele Visarion Tuderici.
În cea de-a treia zi, pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie de sărbătoare a avut loc în aer liber, oficiată în cadrul Muzeului ASTRA, de către ÎPS Laurențiu, mitropolitul Ardealului și alți ierarhi, preoți și diaconi din Biserica noastră și din alte Biserici Ortodoxe surori din Antiohia, Ierusalim, Bulgaria, Cipru, Polonia, Cehia și Slovacia și chiar din Africa.
Tot la Muzeul ASTRA, sub numele „Țăranul român, de la război la Marea Unire” și „Satul român în Centenarul Marii Uniri”, au fost organizate mai multe ateliere de lucru, unde tinerii au avut ocazia să învețe meșteșugul olăritului, picturii, țesutului, împletitului, sculpturii, au învățat să bată toaca și să tragă clopotele, dar și dansuri populare din diferite zone folclorice ale României. Spre seară, în Piața Mare din Sibiu au concertat Andra și formația Compact B.
Ultima zi a întâlnirii internaţionale toate delegaţiile au participat la Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană din Sibiu oficiată de ÎPS Laurențiu, mitropolitul Ardealului, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, ÎPS Naum de Ruse (Bulgaria), PS Cais, episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), împreună cu reprezentanți ai delegațiilor aflate la ITO.
La Festivitatea de încheiere s-a predat ștafeta către organizatorii ITO 2019, aceştia fiind reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu a marcat începutul toamnei anului 2018, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, ce a reunit în frumoasa cetate transilvană un număr mare de tineri care sigur au plecat acasă de la Sibiu cu amintiri de neuitat.
Mitropolitul Ardealului i-a îndemnat pe tineri să-și păstreze credința și curăția sufletească pentru a rămâne în continuare vrednici fii ai bisericii străbune. Ierarhul le-a spus să transmită mai departe bucuria trăită în aceste zile la Sibiu: „Duceți această mărturie, duceți bucuria pe care ați trăit-o aici în aceste zile, spuneți părinților voștri câtă bucurie ați creat cerului, Bisericii și tuturor celor care v-au văzut și v-au primit aici. Să fie binecuvântați părinții voștri, dar să fiți voi rodul binecuvântat al familiei noastre pe care o iubim, o cinstim și o apărăm”, le-a spus ierarhul.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Cea de a IX-a ediţie a simpozinului internaţional „Femeia turcă din Balcani” a debutat luni, 3 septembrie 2018, la Constanţa, în prezenţa secretarului de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Enikö Lacziko, a preşedintelui Uniunii Democrate Turce din România, ing. Fedbi Osman şi a Consulului General interimar al Republicii Turcia la Constanţa, Hasan Akdoğan. Lucrările conferinţei moderate de Gülten Abdula au fost deschise de preşedinta comisiei de femeii a U.D.T.R, Melec Amet, şi de vicepreşedinta aceleiaşi comisii, Durie Accoium. În deschiderea evenimentului preşedintele U.D.T.R, Fedbi Osman a primit din partea reprezentantei delegaţiei din Azerbaidjan, Tenzile Rustenxanlı, o plachetă în semn de apreciere pentru activitatea de promovare a valorilor identitare ale comunităţii turce din România. Dr. Pervin Hayrullah ( Grecia) a mulţumit comisiei de femei pentru că reuşeşte să organizeze acest simpozion care reuneşte femei de etnie turcă din ţarile din Balcani şi Guvernului României pentru politica sa de protejare a minorităţilor etnice. Lucrările simpozionului s-au desfăşurat pe patru secţiuni, în care au fost prezentate lucrări având ca teme: „Femeia turcă în istorie”, „Organizaţii ale femeilor turce din Balcani”, „Rolul femeii turce în cultură şi dialog intercultural” şi „Probleme cu care se confruntă femeile turce din Balcani”.
La simpozion participă peste 100 de femei cu diplomă universitară din Turcia, Grecia, Bulgaria, Azerbaidjan şi România. La deschiderea evenimentului au mai participat: subsecretarul de stat al D.R.I, Aledin Amet, secretarul general al U.D.T.R, prof. Ervin Ibraim, preşedinta comisiei de învăţământ, prof. Vildan Bormambet, preşedinta comisiei de cultură, Serin Türkoğlu, precum şi vicepreşedintele comisiilor de cultură şi religie, prof. Melek Osman şi prof. Firdes Musledin. Tot în cursul zilei a fost vernisată expoziţia de fotografii, „Femei în viitor”, autor Yasin Yilmaz ( Republica Turcia).
Sâmbătă, 15 septembrie 2018, a fost zi de sărbătoare pentru cehii din județele Caraș-Severin și Mehedinți – membrii Filialei Zonale a Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR) BANAT-SUD – care au participat la cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Dulcele Bunicilor”, manifestare ce-și propune să prezinte și să păstreze tradiția cehilor din România în materie de prăjituri.
Festivalul s-a desfășurat și de această dată în Stațiunea Băile Herculane, proiectul fiind inițiat și realizat de președinta organizației locale Băile Herculane a UDSCR, Claudia-Blanca Șembera și finanțat de UDSCR și Ambasada Republicii Cehe în România. De altfel, invitați și participanți de seamă au fost Ivo Teichman, consulul Republicii Cehe la București, președintele Filialei Zonale Cehe a UDSCR BANAT-SUD – Ștefan Bouda, președintele UDSCR – deputat Adrian Miroslav Merka și șeful Biroului Zonal al Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, Vasile Răescu.
Și-au arătat măiestria în prepararea prăjiturilor tradiționale cehești, gospodine – mai tinere sau bunicuțe – din localitățile unde funcționează organizații locale ale UDSCR, respectiv Herculane, Caransebeș, Șumița, Orșova, Eșelnița, Eibenthal, Sfânta Elena, Moldova-Nouă și Gârnic, degustătorii, de la mic la mare, declarându-se încântați de festival și, mai ales, de prăjituri, specifice fiecărei zone de proveniență.
Manifestarea a debutat cu un program artistic susținut de ansamblurile de copii din Eșelnița, Gârnic, Herculane și Sfânta Elena apoi, degustarea prăjiturilor și răsplătirea gospodinelor, cu diplome. Nu a lipsit nici papricașul de cartofi cu carne de porc pregătit la cazan de comunitatea din Herculane, nici muzica și nici dansul, ploaia iute dar trecătoare, care și-a făcut de lucru la începutul activității, neputând să strice voia bună și cheful participanților.
Încântat de festival, domnul Ivo Teichman ne-a declarat:
A consemnat Ludovic Vulea, redactor Radio România Oltenia Craiova
De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii. Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
(varianta audio a rubricii)
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:
S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.
Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:
Roagă-te lui Dumnezeu
Şi munceşte tot mereu.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Simpozion internațional de italienistică sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma
În perioada 14 – 16 septembrie 2018, la Universitatea din Craiova se desfășoară al X-lea Simpozion internaţional de italienistică, sub genericul „Limba și literatura italiană în prezent și în istorie”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Secția de Limbă și literatură italiană, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia. Participă peste 60 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Camerun, Croația, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria, S.U.A. şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa.
Reputați italieniști vor susține conferințele plenare: Massimo Arcangeli (Universitatea din Cagliari), Walter Zidarič (Universitatea din Nantes), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Smaranda Bratu Elian (Universitatea din București).
În cadrul evenimentului academic vor fi lansate mai multe volume, dintre care amintim În căutarea tărâmului promis: italienii din România (Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2017); Elena PÎRVU (a cura di), Il tempo e lo spazio nella lingua e nella letteratura italiana. Atti dell’VIII Convegno internazionale di italianistica dell’Università di Craiova, 16-17 settembre 2016 (Firenze, Editore Franco Cesati, 2018). Vor fi prezentate și reviste culturale, ce cuprind articole despre cultura italiană promovată în România, precum Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române, rivista interculturale bilingue / revistă interculturală bilingvă.
Deschiderea evenimentului a avut loc astăzi, 14 septembrie 2018, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, în prezenţa domnului prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Italiei în România.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.
Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.
În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.
Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.
Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.
Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!
Cum busuiocul este recunoscut pentru virtuţile sale apotropaice tinerii să nu uite de el de Ziua Crucii: fetele să-şi spele părul cu apa în care au pus busuioc, spre a avea un păr frumos (unde sunt cosiţele de altă dată?), iar băieţii să uite busuiocul în buzunarul hainei spre a-l juca la horă şi a fi feriţi astfel de vorbe rele.
Busuiocul este invocat deseori pentru legarea dragostei, dar şi blestemat:
Busuioace nu te-ai coace,
Nici sămânţă n-ai mai face,
Că din sămâncioara ta
A ieşit dragostea
…cea mai grea boală, de care nimeni nu vrea să se lecuiască!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Anul acesta începutul anului islamic a coincis cu ziua de 11 Septembrie, fiind o dată importantă pentru musulmani reprezintă prima zi din luna Muharrem.
Anul islamic lunar având 354 de zile în loc de 365 ale anului solar, apare un decalaj de aproximativ de 10-11 zile. Prin urmare începutul calendarului religios sau al anului religios islamic(Hicri Takvim) este marcat de migraţia Profetului Muhammed de la Mecca la Medina, migraţie cunoscută sub numele de Hijra. Emigrarea Profetului Muhammed împreună cu adepţii care l-au urmat, reprezintă de fapt părărsirea oraşului Mecca unde se aflau foarte puţini adepţi şi stabilirea în oraşul Medina unde exista o comunitate islamică mai numeroasă. Emigrarea a fost o călătorie sfântă ce a întărit credinţa celor ce au participat la ea. De aceea, după 17 ani adică în anul 637 în timpul Califatului lui Omar s-a hotărât, ca anul migraţiei Profetului de la Mecca la Medina (622) să fie considerat începutul calendarului islamic, iar prima zi a lunii Muharrem să semnifice începutul anului islamic.
Un alt eveniment istoric din luna Muharrem reprezintă martirizarea nepotului profetului Muhammed, Hz. Huseyin, în oraşul Kerbala. De aceea a 10-a zi a lunii Muharrem este o zi cu o însemnătate şi valoare spirituală atât de importantă deoarece are şi multe alte conotaţii.
După sursele vremii sărbătoarea Aşura are semnificaţii precum: In această zi au fost iertate păcatele Profetului Adam(Adem); Este ziua în care s-a născut Profetul Moise(Musa); Tot în această zi a fost iertat Profetul David(Daud); Se spune că în această zi Profetul Muhammed a călătorit de la Meca la Medina In Istoria religiei islamice ziua de Aşura mai are şi o conotaţie politică. În ziua de Aşure a anului 680 a fost martirizat Hussein, în oraşul irakian Kerbala. Pentru şiiţii-credincioşi musulmani ce consideră că se trag din Ali, ginerele Profetului- aceasta este o zi de doliu. Asasinarea lui Huseyin a dus la începutul marii schisme a İslamului, între şiiţi şi suniţi.
O altă semnificaţie a sărbătorii este Mitul potopului lui Noe care este prezent şi în Coran. Împreună cu cei din Arcă au ajuns pe muntele Ararat (muntele se află în Anatolia, Turcia de azi). Cei care erau pe Arcă au plecat în căutarea hranei, iar Noe a rămas şi a făcut o mâncare din resturile care se găseau pe Arcă, grâu, porumb, fasole, etc. Acest fapt reprezintă începuturile Aşura, deoarece acest desert s-a preparat pentru prima dată pe Arca lui Noe. Aşhure este cunoscută şi sub forma de “Budinca lui Noe”. În zilele noastre musulmanii în acestă zi ţin post, fac rugăciuni, femeile pregătind Aşure şorbası(desertul -ciorbă de aşure) alcătuită din cel puţin 9 feluri de cereale, fructe, arpacaş şi zahăr. După care acest desert este împărţit la prietnilor, rudelor, vecinilor.
Anul acesta sărbătoarea Aşura va fi marcată la data de 20 septembrie.
Reţeta de preparare a desertului Aşura:
Ingrediente:
1 kg. de arpacaş, 2 kg. zahăr, ½ kg. năut, ½ kg. fasole, ½ kg. stafide, 1 cană de orez, 1 cană de smochine uscate(tăiate mărunt), 1 cană de caise uscate, ½ kg. prune uscate, porumb fiert, 3 mere tăiate mărunt, nuci (tăiate mărunt sau pisate).
Preparare:
Cu o seară înainte se fierbe arpacaşul, fasolea, năutul şi stafidele se lasa la înmuiat tot cu o seară înainte. Toate ingredintele fierete şi răcite se toarnă întrun vas mare şi se amestecă cu apa şi zahărul. înainte de servire se presară nucile pisate sau tăiate. Poftă bună!
Miercuri, 12 septembrie 2018, ora 1300, în sala de conferinţe a Muzeului de Istorie şi Arheologie din Constanţa, Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României în colaborare cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale organizează evenimentul de lansare a volumelor: „Un destin la Marea Neagră. Tătarii din Dobrogea ”şi „Istorie şi identitate la turcii din Dobrogea”. Cele două volume, Istorie şi identitate la turcii din Dobrogea (autori: Adriana Cupcea şi Kozák Gyula) şi Un destin la Marea Neagră. Tătarii din Dobrogea (autori: Metin Omer și Adriana Cupcea) au fost realizate la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi oferă o analiză structurată a celor două comunităţi – turcă şi tătară – din Dobrogea.
Manifestarea are ca scop promovarea celor două volume în rândul mediului academic local, în rândul comunităţilor turcă şi tătară, precum şi în rândul publicului local, oferindu-i acestuia din urmă elemente esenţiale în ceea ce priveşte contribuţiile istorice, culturale şi lingvistice ale celor două comunităţi etnice la dezvoltarea culturii locale şi naţionale.
Despre cele două volume de referinţă am stat de vorbă cu autorii: Dr.Adriana Cupcea, cercetător în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale şi Dr.Metin Omer, de la Universitatea Heccetepe din Ankara /Turcia. „Cele două volume fac parte dintr-un proiect mai larg lansat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, care are ca scop o serie de studii monografice referitoare la minoritățile etnice din România, cu accent pe comunitățile mici. Până în acest moment au fost publicate trei volume, la editura institutului, ca rezultat al acestui proiect, toate trei fiind inlcuse într-o colecție specială, intitulată Colecția Minorități. Un volum dedicat italienilor și cele două volume dedicate turcilor și tătarilor. Volumele sunt rezultatul unui efort comun, nu doar instituținal, fiind implicați în acest proiect numeroși specialiști, care de-a lungul carierei lor au abordat subiecte legate de comunitățile turcă și tătară. În cadrul acestui volum ne-am propus o analiză structurată a comunităţilor turcă și tătară din Dobrogea, din mai multe perspective. Am dorit să abordăm istoria, instituţiile sociale, și elementele identitare care definesc spaţiul simbolic şi social al acestor comunităţi, abordare care vine în completarea literaturii existente pe această temă. Volumele fac parte dintr-o tendință recentă a studiilor despre turcii și tătarii din România, aceea a abordărilor interdisciplinare referitoare la evoluţia post-1990 a comunității, o tendință care a început să apară după 2000. Dacă până atunci predominau abordările istorice, pozitiviste, axate din punct de vedere cronologic asupra perioadei interbelice, după 2000 au început să apară abordările asupra perioadei comuniste, alături de abordari de imagologie etnică, antropologice, sociologice, referitoare la evoluţia post-1990.Intenția acestui volum a fost completarea acestei tendințe recente a studiilor despre turcii și tătarii din România, oferind o radiografie structurată a celor două comunități, în cadrul unei serii dedicate minorităților naționale din România, apărută la Editura ISPMN. Studiile (7 la tatari, 9 la turci) din fiecare volum, urmează o structură similară, incluzând, alături de evoluția factuală, diacronică a comunității, și subiecte legate de identitatea etnică, religioasă și socială a comunității tătare. Reunind analiza acestor elemente am încercat să oferim într-un volum unitar o analiză cât mai completă asupra trecutului și a situației actuale a comunității tătare din regiunea Dobrogei. Încercând să fim în concordanţă, în acest demers, cu sensibilităţile şi aşteptările comunităţii, am încercat să lucrăm în cea mai mare parte cu specialişti din comunitate pentru a oferi o perspectivă din interior (privirea din interior). Faptul că nu am reușit decât parțial acest lucru, alături de tipurile de obstacole întâmpinate în acest demers, subliniază de la început principalele probleme ale celor două comunități. Una dintre aceste probleme este lipsa unor specialiștilor în diferite domenii ca etnografia sau lingvistica spre exemplu. Acest lucru este în mare parte o consecință a desființării desființării învățământului în limba turcă în 1965-1966 și a celui în limba tătară la începutul anilor 70. Prin urmare specialiștii de etnie turcă și tătară formați în perioada comunistă, istorici, filologi, nu au reușit sau pur și simplu nu au avut posibilitatea să își formeze discipoli. Prin urmare ne-am confruntat cu lipsa ori indisponibilitatea, din diferite motive, a specialiștilor turci și tătari, din cadrul celor două comunități, care să acopere anumite categorii de subiecte, referindu-ne aici în special la partea de tradiții și viață cotidiană, care constituie carențele acestor volume. Pe parcurs, constatând că nu putem acoperi subiectele propuse apelând exclusiv la specialişti din cadrul comunităţii, am reunit în cadrul volumului cercetători care au abordat la un moment dat comunitatea turcă din Dobrogea. Ei sunt istorici, sociologi, antropologi și au abordat subiectul din perspectiva formației lor, fir că sunt sau nu din comunitate. Am avut plăcerea și onoarea de a colabora cu doamna Silvana Rachieru, lector universitar la Universitatea din București, director al Centrului de Studii Turce, a fost lectorul volumului nostru Istorie și Identitate la turcii din Dobrogea. Ca specialist în studii otomane, unul dintre puținii din România, a scris o introducere detaliată și analitică a volumului nostru pentru care suntem foarte recunoscători. De asemenea alături de mine au contribuit la realizarea volumrlor, Kozak Gyula, cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, sociolog specializat pe relațiile interculturale, cu care am coordonat împreună volumul dedicat minorității turce și, de asemenea, Metin Omer, membru al comunității tătare, care foarte recent a devenit doctor în istorie la Universitatea Haccettepe din Ankara, cu o teză despre emigrarea interbelică a musulmanilor din Dobrogea și cu care am coordonat volumul Un destin la Marea Neagră. Tatarii din Dobrogea. Suntem foarte recunoscători autorilor care au acceptat colaborarea în acest proiect editorial. Ei sunt cercetători, în cea mai mare parte din România, dar și din Turcia: Mustafa Ali Mehmet a fost cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene, Academia Română, Miktat Gârlan – cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, Neriman Hasan- lector la Facultatea de Litere, Universitatea Ovidius din Constanța, Metin Omer, coordonator al volumului „Destinul la Marea Neagră”, Universitatea Haccetepe, Turcia, dar și membru al comunității tătare, Filiz Tutku Aydin de la Universitatea de Științe Sociale din Ankara, Sînziana Preda și Melinda Dincă de la Universitatea de Vest din Timișoara, Laurențiu Tănase de la Universitatea din București. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că aceste volume nu ar fi existat fără sprijinul celor două comunități, atât de la nivel oficial, a celor două uniuni, dar și a membrilor comunității. Prin urmare, cu siguranță volumele se datorează într-o mare parte și deschiderii a turcilor și tătarilor din Dobrogea, fără de care munca noastră ar fi fost imposibilă. Le mulțumim!”, a subliniat Dr.Adriana Cupcea.
Despre volumul “Un destin la Marea Neagră. Tătarii din Dobrogea” autorul Dr.Metin Omer, a vorbit astfel: “Este un volum de studii pe care l-am coordonat împreună cu Dr. Adriana Cupcea, cercetător în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. Volumul reunește studii ale unor cercetători care s-au preocupat de mai multe aspecte ale istoriei tătarilor. Astfel, pentru a reda o imagine cât mai completă a evoluțiilor care au marcat comunitatea tătară, am invitat în volum specialiști care să prezinte istoricul, problemele identitare, stadiul limbii materne, organizarea cultului musulman, aspecte privind societatea tătară. Pentru a avea succes în acest demers, am colaborat cu autori din zone diferite, având specializări variate: Filiz Tutku Aydın, doctor al Universității din Toronto, în prezent cadru didactic la Ankara Sosyal Bilimler Üniversitesi (Universitatea de Științe Sociale din Ankara), având origini tătare crimeene, dar legată de Dobrogea prin intermediul bunicii ei, emigrată în Turcia din această regiune, în 1940, a urmărit în două studii evoluția identității naționale la tătarii din Dobrogea în perioadele comunistă și postcomunistă; Sînziana Preda și Melinda Dincă, sociologi în cadrul Universitatății de Vest din Timișoara, au abordat problemele cu care se confruntă limba tătară și au analizat evoluția identității sociale a tătarilor din Dobrogea; Laurențiu Tănase, lector universitar dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea București, a punctat principalele aspecte legate de evoluția instituțională a cultului musulman, punând accent pe predarea religiei islamice; Adriana Cupcea a analizat rolul Turciei ca stat protector în Balcani și comunitatea musulmană din Dobrogea, iar eu am încercat să schițez principalele aspecte ale istoriei tătarilor, punând accent pe perioada 1878-1940. Volumul astfel format se adresează atât specialiștilor, cât și nespecialiștilor dar mai ales membrilor comunității tătare. Specialiștii, pornind de la studiile reunite în această lucrare pot descoperi noi subiecte de abordat, iar nespecialiștii pot vedea cartea ca pe un ghid util în a descoperi principalele aspecte ce privesc istoria tătarilor din Dobrogea. În ceea ce privește comunitatea tătară, volumul este un instrument care poate răspunde unor întrebări dar, în același timp, să ridice altele” a conchis Dr. Metin Omer.
Diverse ca tematică, studiile volumului, elaborate pe baza unor cercetări aprofundate, a unor surse și metodologii diverse, tratează probleme pragmatice într-o abordare academică, interdisciplinară, dar accesibilă mai multor categorii de public, îndeplinind astfel nu doar un rol științific, ci și un rol social. Volumul este o invitație adresată tătarilor înspre o introspecție asupra trecutului, prezentului și viitorului comunității, o invitație către publicul larg spre cunoașterea unei comunități entice prea puțin știute în societatea românească, dar și o chemare adresată cercetătorilor înspre aprofundarea studiilor cu privire la tătarii din România. Volumul Istorie și identitate la turcii din Dobrogea, prin abordarea din diversele perspective ale constructului identitar – etnic, religios, civic, lingvistic, social, dar și istoric și naţional – oferă o perspectivă la zi asupra unei comunităţi dinamice, aflate în plină perioadă de modificări simbolice. În contextul general de interes faţă de Islam, lucrarea aduce un plus de informaţie referitor la manifestări ale acestei culturi în România.
Duminică, 9 septembrie 2018 sau 29 Elul 5778, conform calendarului ebraic, membrii Comunității Evreilor din Craiova au celebrat intrarea în noul an 5779, ErevRoshHashana sau ajunul Anului Nou, azi, 1 Tishrei 5779 fiind Anul Nou Evreiesc, RoshHashana sau Capul Anului.
RoshHashana este prima dintre cele zece zile ale penitenței cunoscute sub numele de „YamimNoraim” – Zilele Groaznice – care culminează cu „YomKippur”, Ziua ispășirii . De RoshHashana este sărbătorită crearea lumii de către Dumnezeu, aceasta fiind și ziua în care Dumnezeu a creat primul om, pe Adam.
Până în ajunul de RoshHashana evreii au obiceiul de a face „tashlich”, merg pe malul unei ape curgătoare și își scutură buzunarele pentru a-și arunca păcatele. În ajun – ErevRoshHashana – se mănâncă mere cu miere pentru a avea un an dulce, se mănâncă un pește pentru a fi rapid ca peștele iar capul peștelui trebuie să fie în farfurie pentru ca în anul ce începe oamenii să fie capul și nu coada. Cu această ocazie oamenii își urează „ShanaTova” adică „un an bun” , „ShanaTova u Metuka” adică „un an nou si dulce” sau KtivaveHatimaTova” „să fiți înscriși și pentru anul viitor” (în cartea vieții).
Cu ocazia sărbătorii, una dintre puținele sărbători vesele ale evreilor, academician Corneliu Sabetay, președintele Comunității Evreilor din Oltenia, a transmis:
A consemnat Ludovic Vulea, redacttor Radio România Oltenia Craiova
În miezul zilei de 28 august, trei promoţii de foşti elevi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi-au dat întâlnire în fostul alma-mater. Absolvenţii promoţiilor 1958–62, 1959–63, 1960–64 nu s-au adunat pentru o aniversare rotundă, ci pentru bucuria de a fi împreună, de a se reîntâlni, de a depăna amintiri comune. „Este o mare-mare bucurie pentru noi să ne reîntâlnim, dar este şi o zi foarte tristă, pentru că ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi, ne veghează de acolo de sus…”, au spus mai mulţi foşti elevi.
Întâlnirea nu a decurs în mod tradiţional, cu oră de diriginţie, deoarece nici unul dintre foştii diriginţi nu mai sunt printre cei vii. Foştii elevi au fost salutaţi de directoarea actuală a liceului, doamna Maria Gurzău Czeglédi, care le-a vorbit despre situaţia de azi a instituţiei, care este tot mai numeroasă şi tot mai modernă, iar copiii care azi frecventează această şcoală au mult mai multe posibilităţi faţă de părinţii sau bunicii lor. Totodată şi-a exprimat bucuria că mulţi dintre foştii elevi, din primele promoţii, şi-au dat copiii sau nepoţii la această şcoală, întărind în continuare spiritul familial al acestei instituţii.
La începutul întâlnirii am văzut în ochii multora lacrimile bucuriei, iar mai târziu lacrimile trecerii, gândindu-se şi aprinzând câte-o lumânare pentru colegii şi profesorii care nu mai sunt pe acest pământ.
Cele trei promoţii de foşti elevi au petrecut împreună ore frumoase, pline cu amintiri comune, şi s-au despărţit în speranţa revederii cât mai curând în sănătate.
Interlocutori: Maria Sarca Zombai, care a devenit profesoară în satul său natal și Gheorghe Ardelean, care a urmat carieră comercială, diplomatică, ambii din Chitighaz.
Reporter: Tiberiu Boca
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef Foaia românească
Sântă Măria cea Mică sau Naşterea Maicii Domnului sunt denominările acestei sărbători populare, la fel de mare ca şi Adormirea Maicii Domnului, Sântă Măria Mare. În unele comunităţi este sărbătorită cu mai mult fast, pentru că mijlocul lui august e socotit de tristeţe, fiind momentul morţii Născătoarei de Dumnezeu şi în semn de pioşenie mulţi creştini nu petrec cu lăutari.
(varianta audio a rubricii)
De Sântă Măria Mică însă sunt multe motive de bucurie: este ziua de naştere a Născătoarei de Dumnezeu, fără de care n-am fi ştiut ce-nseamnă suferinţa în demnitate şi lacrimi de credinţă şi durere. Este ziua-hotar între vară şi toamnă, când versurile populare sunt un real îndemn.
A trecut Sântă-Măria
Să lepădăm pălăria!
Este ziua când încep să plece păsările călătoare, rândunelele dau primul semn al călătoririi, cum tot ele dau semn de primăvară şi statornicie la streaşina casei.
Sântă Măria Mică aminteşte femeilor că încă sunt plante de leac bune de cules, iar bărbaţilor că pot continua semănăturile de toamnă la grâu, ovăz sau secară. Sărbătoarea e ţinută mai ales de femeile care-şi doresc un prunc. Aşa cum Ioachim şi Ana au primit în dar un prunc, pe Maica Domnului, aşa se pot îndeplini dorinţele celor ce vor în casa lor un odor. Spun bătrânele că e bine ca femeile să meargă în această zi la biserică şi să se roage spre a dobândi un prunc. Darul cel mai de preţ pentru o femeie este chiar pruncul, „răcoarea sufletului ei”, alinarea de-o clipă şi pentru o viaţă.
În Oltenia ziua de 8 septembrie este ţinută şi pentru cei ce au pus de sărindar de obşte. La Desa în judeţul Dolj, de nu se mai ştie de când, de Sfânta Măria Mică se sloboade sărindarul. Iar la Hunia –Maglavit se face Pomana de Voie sau Sărindarul Mare. Precedat de purtatul sărindarului în Paresimi şi încheiat cu spargerea sărindarului la Sfântul Dumitru, slobozirea sărindarului e moment de bucurie pentru toate generaţiile, dar mai ales pentru copii, pentru că ei slobod sărindarul. Şi iată cum şi în acest obicei la 8 septembrie apare imaginea copilului, cum celebrarea naşterii Maicii Domnului e sărbătoarea cea cunoscută şi cum ruga pentru a avea un copil poate fi împlinită.
Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Sârbii de la Șvinița au sărbătorit Festivalul Smochinelor
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
3 septembrie 2018, 08:13 / actualizat: 4 septembrie 2018, 7:39
Primăria Comunei Șvinița din județul Mehedinți în parteneriat cu Uniunea Sârbilor din Romania și Centrul Cultural „Nichita Stănescu” Drobeta-Turnu Severin, a organizat sâmbătă, 01.09.2018, cea de-a XIX-a ediție a sărbătorii ,,FESTIVALUL SMOCHINELOR”.
S-au aflat alături de sviniceni, consulul general al Republicii Serbia la Timișoara – Execelenţa Sa VladanTadic, deputatul minorității sârbe în Parlamentul României – SlavoliubAdnagi, prefectul județului Mehedinți – Nicolae Drăghia, președintele Uniunii Sârbilor din România – Ognean Cristici și invitați din Moldova -Veche, Radimna, Belobreșca, Timișoara, Sânmihaiul Sârbesc, Diniaș, Orșova, Eșelnița, Dubova, Stei-Bihor, Bogdan Vodă –Maramureș, Moroeni – Dâmbovița, Albeni – Gorj, Bela Trka și Bor – Serbia.
Ca de fiecare dată, gospodinele și gospodarii din Șvinița s-au întrecut în cadrul concursurilor ,,Cea mai bună dulceață de smochine” și ,,Cea mai bună țuică din smochine”, iar ca element de noutate, asociații ale femeilor din Șvinița, Sânmihaiul Sârbesc, Diniaș și Belobreșca au pregătit standuri cu produse tradiționale specifice fiecărei comunități. Totodată, prof. dr. Florin Stănică de la Facultatea de Horticultură a USAMV București a prezentat celor prezenți referatul științific ,,Perspective privind cultura și valorificarea smochinului în România”
În comuna Șvinița, peste 90% din locuitori sunt de etnie sârbă, iar datorită climei cu influențe mediteraneene, smochinul crește natural în livezi sau în grădini, ca și prunii sau alți pomi fructiferi, fiind cultivat în zonă de peste 500 de ani.
A consemnat Ludovic Vulea, redactor Radio România Oltenia Craiova
Festivalul pogăciţelor, eveniment ce se desfăşoară în fiecare an la Chitighaz, în parcul din centrul satului, pe parcursul a două zile, a adunat şi anul acesta un public relativ numeros atras de gustul şi mirosul îmbietor al pogăcelelor, realizate chiar în cuptoarele amplasate în incinta parcului, dar şi de mirosul a zecilor de căldări şi ceaune în care s-au gătit sâmbătă dimineaţa gulaşuri şi tocăniţe, care mai de care mai gustoase şi mai picante. Festivalul pogăciţelor, organizat de Primăria localităţii Chitighaz a ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediţie şi a avut loc în zilele de 11–12 august.
Atmosfera de sărbătoare a festivalului a fost însoţită de muzică populară şi dansuri populare cu ansamblurile româneşti „Ducşoara” de la Purcăreni, Ansamblul de dansuri populare de la Chişineu-Criş şi Secuieni, Păstrătorii de tradiţii din Aletea şi Chitighaz, dansatorii de la Şcoala populară de artă „Kaláris” din Chitighaz, dar au întregit programul cu un buchet de cântece şi Corul pensionarilor „Márki Sándor” din localitate, fanfara Bisericii Baptiste din Chitighaz împreună cu tinerii fanfarişti participanţi la tabăra „Harsona” din Bichişciaba, iar pentru sătenii de toate vârstele au fost invitate mai multe formaţii şi interpreţi de muzică maghiară care au întregit atmosfera de petrecere în ambele zile până seara târziu, festivalul fiind încheiat cu un foc de artificii.
La manifestările cultural-artistice a participat şi consulul general al României la Jula, Florin Vasiloni, care în deschiderea evenimentului a adresat cuvinte de salut sutelor de participanţi, alături de Maria Gyuricska Kalcsó, primarul localităţii, Herczeg Tamás, deputat parlamentar maghiar şi Gheorghe Burdan, primarul localităţii Chişineu-Criş, oraş înfrăţit cu localitatea Chitighaz din anul 1992. La serbarea de deschidere a fost sfinţită pâinea şi pogăcele de către preotul ortodox Florin Olteanu.
Participanţii la sărbătoarea satului au sosit nu doar atraşi de bucatele tradiţionale româneşti şi ungureşti gătite la concursul gastronomic la care s-a dat startul sâmbătă dimineaţa, 11 august, dar şi de expoziţiile cu vânzare şi artizanale, de programul cultural variat şi de simplul fapt că în cele două zile de festival Primăria le-a organizat un program pentru ei, sătenii.
O dată pe an, acest parc se transformă, pe cheltuiala Primăriei, într-o atmosferă îmbibată cu miros de pogăcele, iar aleea se umple de fete şi băieţi frumoşi îmbrăcaţi în port tradiţional, prin contribuţia satelor înfrăţite din România şi a păstrătorilor de tradiţii din Ungaria şi România. Sala mare a Căminului Cultural a găzduit expoziţia concursului de pogăcele, expoziţia de pictură a Şcolii libere de creaţie a Judeţului Bichiş, o expoziţie de artizanat a Cercului de cusături populare „Bíborvég” din judeţul Bichiş şi expoziţia „Satul meu, trecut şi prezent”, cu imagini de arhivă şi fotografii actuale ale lui Gheorghe Ardelean şi Elisabeta Ardelean, Pavel Nicula, Dékány Istvánné şi Virág László. Organizatorii au propus copiilor o bogăţie de activităţi creative, distractive, recreative, jocuri, ateliere de creaţie pentru copii, picturi pe faţă, activităţi sportive, şi altele.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.
(varianta audio a rubricii)
Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.
Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.
Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.
A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.
În Oltenia este însă funcţională şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei trece repede!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Pâinea, totem sau ofrandă şi nelipsit aliment se face după un ritual străvechi, care şi-a pierdut în timp înţelesurile prime, dar care funcţionează azi ca normă a vieţii. Pâinea nu se face oricum, oricând şi de către oricine.
(varianta audio a rubricii)
„Fetele nici nu erau măritate până nu învăţau să coase, să gătească, să ţeasă, să coacă în cuptor, să spele, să toarcă etc.”[1]
Mamele şi bătrânele casei le învaţă pe cele tinere rostul muncilor în gospodărie, printre care şi făcutul pâinii. Pâinea se poate face în Oltenia şi în Ţara Loviştei din turta de aluat (maia): bucată dospită uscată la soare folosită pentru viitorul aluat. Este un ferment şi o credinţă.
Şi dacă locul e mai sărac, femeile ştiu să facă turtă de mălai, un amestec de făină de grâu şi făină de porumb. În Gorj pe vremuri turta de mălai, numită simplu turtă era coaptă în cuptorul din curte, cu jar pus în faţa uşiţei improvizate la cuptor (o tinichea pentru a iradia căldură), iar în faţa jarului se puneau la fiert oalele din lut cu mâncare (fasole, varză sau cartofi). Iar bătrâna nu uita să facă şi o turtă mică, un pupoi pentru a-l da copilului sau nepotului care poftea la mălaiul copt ce emana un miros de pâine dulceagă. Se amesteca mălaiul din alt an cu făina din grâu nou şi se cocea o turtă bună de mâncat cu orice fiertură proaspătă: ciorbă de fasole verde, sau varză cu roşii sau „prăjitură”, cum se spunea la omleta din ouă. „Să-ţi fac maică o prăjitură, că ţi-o fi dor” – zicea bătrâna, bătând ouăle şi aruncându-le în tigaia de tuci cu trei picioare. Azi turta de mălai e o „prăjitură”, prea puţin ştiută de orăşeni.
Gheorghiţa Măleanu, poeta ţărancă ne-a îmbiat odată cu mălai de Vâlcea, făcut şi cu puţin zahăr, chiar un fel de prăjitură, sănătoasă şi gustoasă. Din grâul nou se face făina albă ce se foloseşte câte puţin, prin amestec cu cea din alt an. Spiritul grâului se ascunde în ultimele spice de grâu şi se transmite prin făina din grâu nou. Şi nici paiele nu sunt uitate, se usucă la soare şi se pun câteva în salteaua de paie tot din alţi ani, şi tot ca un transfer de energie şi ca element erotic, cum stau mărturie şi versurile:
„Eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română” – Interviu cu pr. Aurel Becan, primul etnic român din Ungaria care a obţinut cetăţenia română
– De curând, pe 6 iulie, ai fost anunţat că ai primit cetăţenia română? De ce ai vrut să fii cetăţean român?
– Aceasta a fost o veche dorinţă a mea. Încă în 1998, când s-a deschis Consulatul General al României la Seghedin, l-am abordat cu acest subiect pe domnul consul general de atunci, Andrei Oancea. Domnia sa mi-a prezentat procedura, care atunci mie mi s-a părut destul de complicată. Condiția fundamentală, în timpul respectiv, era ca înainte de solicitarea cetățeniei să pot dovedi că am avut timp de 5 ani domiciliul stabil în România. Bineînțeles că nu am putut îndeplini această condiţie, dar la ideea în sine nu am renunţat niciodată. Între timp, Legea Cetăţeniei Române s-a schimbat, procedura a devenit mai simplă, fapt care m-a favorizat să-mi depun dosarul pentru a obține cetățenia română.
– Care a fost principalul motiv pentru care ai vrut, ca pe lângă cetăţenia maghiară s-o ai şi pe cea română? Ce avantaje vei avea?
– Din punctul meu de vedere există o diferență esențială între cele două cetățenii. Membrii comunității istorice române din Ungaria niciodată nu au deținut cetățenia română, ei tot timpul au trăit sub administrația ungară, tot timpul au fost încadrați în structurile acestei țări. Deci sunt cetățean ungar pentru că și părinții mei sunt cetățeni ai acestei țări. Pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă îmi doresc sau nu să fiu cetățean al Ungariei, am primit-o în mod automat, fără să fi avut vreo implicare personală. În cazul cetățeniei române, însă, aceasta am solictat-o eu personal, și am dobândit-o, pentru că statul român a considerat că o merit.
Sunt mai multe motive de natură sentimentală pentru care mi-am propus să devin cetățean al României. În primul rând pentru că sunt român, prin limbă, cultură și religia mea creștină ortodoxă aparțin de poporul român. Luând în considerare aceste realități mi-a fost foarte ușor să mă conving că îmi mai lipsește ceva, îmi lipsește cetățenia, care mă face să aparțin și juridic de poporul român, de România, ţara aceasta foarte mult înseamnă pentru mine. Eu în România mi-am terminat studiile superioare, am fost student la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu în perioada 1985–1989. Cu toate greutățile care existau atunci în România, acești ani au fost cei mai frumoși din viața mea, lăsând o amprentă adâncă în sufletul meu. Am un respect deosebit față de România și față de frații mei de acolo.
Vreau să fiu foarte bine înțeles, niciun moment nu am pus la îndoială faptul că poți fi român bun și atunci dacă nu deții cetățenia română. Am mulți prieteni și cunoscuți, etnici români din Ungaria, care se manifestă ca și români și poate niciodată nu s-au gândit că vor să dobândească cetățenia română. Doar că eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română.
Nu vreau să ascund nici faptul că politica actuală a Ungariei este absolut străină de mine, și adeseori îmi creează sentimentul disconfortului. Pe mine mă liniștește mult faptul că sunt și cetățean al României.
Nu pot să-mi dau seama, momentan, ce avantaje o să am. Statutul meu este similar cu al acelor români care trăiesc în străinătate, dar sunt cetățeni români. Termenul potrivit este: cetățean român cu domicilul în străinătate. Am toate drepturile și obligațiile pe care le dețin și ei.
– Te-a influenţat faptul că de 7 ani lucrezi la Consulatul General al României? Dacă ai fi şi astăzi jurnalist, ţi-ai fi cerut cetăţenia română?
– Aș minți dacă aș susține că nu m-a influențat cu nimic, cu toate că în 1998, când prima dată am făcut asemenea solicitare nici prin minte nu mi-a trecut că eu vreodată o să stau în slujba statului român. Vreau să subliniez faptul că nici la angajarea mea de la Consulatul General al României de la Jula nu a fost un criteriu. Eu am fost angajat pe plan local ca și cetăţean ungar.
Îmi cer scuze, dar cred că a doua întrebare nu este chiar bine formulată. Poate ar suna mai bine așa: Ai mai putea să fii jurnalist la Televiziunea Ungară dacă ți-ai fi cerut cetățenia română? Mult mi-e teamă că nu!
Dar ca să răspund și la întrebarea ta, sigur că și atunci aș fi cerut-o. Activitatea mea desfășurată în cadrul Redacției Românești de la Televiziunea Ungară timp de două decenii a avut un rol important în acordarea cetățeniei române.
– Cum a decurs procedura de solicitare a cetăţeniei? Când şi unde ţi-ai depus cererea?
– Nu știu dacă are rost să intru în detalii tehnice. Legea Cetățeniei Române este pe internet, toată lumea o poate consulta. Dealtfel, dacă îmi aduc aminte bine, și în „Foaia Românească” a apărut întrega procedură.
Dosarul a trebuit să cuprindă traduceri oficiale și legalizate ale documentelor mele de identitate și de stare civilă (buletin, certificate de naștere și căsătorie etc.), dar cel mai hotărâtor a fost opinia misiunii diplomatice, în cazul meu opinia Consulatului General al României din Seghedin, unde mi-am depus dosarul. Mă folosesc de acest prilej să aduc mulțumiri în primul rând domnului consul general Daniel Banu, dar și domnului consul Cristian Daniel pentru tot sprijinul acordat.
– Ce i-ai sfătui pe ceilalţi români din Ungaria, care ar vrea să obţină cetăţenia română?
– Nu sunt în măsură să dau sfaturi la nimeni, nu pentru că nu vreau, ci pentru că eu așa cred că această problemă este una absolut personală. Este greu să dai sfaturi la cineva în acest domeniu. Sigur că aș fi bucuros să mai fie și alții care și-ar dori, și la care și statul român le-ar acorda cetățenia română. Actualmente sunt singur în această situație, dar poate vor fi și alții. Doamne ajută să fie așa!
A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-şef, Foaia românească
La Bobotează femeile dau la cruce fuioarele cele mai lungi. Maica Domnului, de când Lumea, tot împleteşte la un sac din fuioarele care se dau de Bobotează la cruce, cu care să scoată sufletele din Iad.
(varianta audio a rubricii)
Maica Domnului are grijă de femeie şi de pruncul ei. Femeia „în dureri” spală icoana Maicii Domnului şi bea acea apă. Durerile vor fi mai mici.
Copilul, cât e mic, cât suge, se spune, să nu-i dai apă, că pe dânsul îl adapă Maica Domnului; dacă va bea apă, Maica Domnului se va îndepărta de el.
La însurăţeii sau mătcuţarea fetelor se invocă Sfânta Maria. Secvenţa elocventă din ritual se desfăşoară astfel: Tatăl sufletesc pune turta pe masă, pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. Toţi cei de faţă, dar mai ales fetele care vor să se mătcuţească (să devină verişoare, verii sau surori de cruce) îşi fac cruce şi zic:
Doamne ajută, Maică Marie
De bine şi de noroc să-mi fie.
Pentru a se „împodobi cu frumuseţe” se fac rugăciuni şi chiar vrăji în numele Maicii Domnului.
„În Bucovina se practică următoarea datină: în revărsatul zoilor fata merge la o apă curgătoare şi zice de trei ori, plecându-şi corpul şi ţinându-şi mâinile cu degetele încleştate:
Bună dimineaţa, apa lui Iordan
Cu stropii lui Avram
Bună dimineaţa, apa lui Ichim
Cu stropii de vin!…
Povesteşte apoi cum s-a pomenit sluţită, cum Maica Domnului îi făgăduieşte şi-o face mai mândră de cum era. Fiind vrăjită cu „ură, pâră, adusuri, supusuri, minciuni”, Maica Domnului
Izvorul Tămăduirii (mare sărbătoare în Săptămâna Luminată, în ziua de vineri) este socotit Izvorul Maicii Domnului. Cu apa din revărsat de zori din această zi se spală cei bolnavi de ochi; se crede că se vor vindeca.
Şi tot pe „izvor” se trimite troacă în care se pune lumină, pentru cei morţi.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Colecţia Mytos, Editura Saeculum I.O., 1988, p. 177.
În perioada 9–16 iulie, la Casa de Cultură din Jaca s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Taberei de pictat icoane pe sticlă, la care au fost prezenţi 18 elevi, din clasele 2–5, de la Şcoala Generală din Jaca. Lecţiile de pictură pe sticlă au fost susţinute de pr.Cosmin Pop, pasionat de pictura icoanelor pe sticlă şi sculptatul crucilor de lemn. Părintele Cosmin Pop, parohul bisericii din Jaca, organizează astfel de tabere de mai mulţi ani, nu doar la Jaca ci şi în alte localităţi din Ungaria, unul dintre atelierele anuale fiind şi cel de la Parohia română din Budapesta. La aceste ateliere le prezintă de fiecare dată copiilor interesaţi tehnici de contur şi îi învaţă primii paşi în pictura pe sticlă, urmând ca ei să descopere singuri dacă vor să continue să profeseze această artă sau să o practice ca o activitate de relaxare, pe lângă activităţile lor de zi cu zi.
Prin aceste ateliere de creaţie, părintele Cosmin îndeplineşte şi un rol misionar ce contribuie la formarea copiilor şi tinerilor şi apropierea lor de biserică, prin participarea la misiunea ei duhovnicească. Pe parcursul taberei, participanţii pot lua parte la slujbe, la discuţii duhovniceşti.
Programul copiilor în tabăra de pictură de anul acesta a fost unul foarte variat. Tabăra a avut şi scopul de a forma prietenii între copii. De asemenea, ei au făcut şi rugăciuni împreună cu părintele Cosmin, iar la final, munca lor şi icoanele realizate au fost prezentate într-o expoziţie la Casa de Cultură, la fel ca în fiecare an. Vineri, 13 iulie, elevii iconari, împreună cu pr. Cosmin Pop şi cu alte cadre didactice de la Jaca au efectuat o vizită la Jula. Aici au luat parte la Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită în Catedrala Episcopală de PS Părinte Siluan, împreună cu pr. Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial. După slujbă au primit binecuvântare, iconiţe şi cruciuliţe din partea Ierarhului, care le-a adresat şi un cuvânt de bun venit, felicitându-i pe copii pentru interesul arătat faţă de sfintele icoane.
Copiii au vizitat apoi Cetatea Julei şi alte obiective turistice din oraş şi au luat masa de prânz, având în acest sens şi sprijinul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Fondurile pentru organizarea taberei au fost asigurate de către Fundaţia pentru Viitorul Jacăi în colaborare cu Casa de Cultură din Nagyrábé.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Motto: ”Dacă Bach a fost un got, Fărcaș a fost un taragot!” (Nichita Stănescu)
Sunetul inegalabil al taragotului fermecat, în care Tăriile Cerului s-au unit cu Puterile Pământului și au purtat un nume pentru Eternitate, Dumitru Fărcaș, purifică spațiul făcându-l sacru pentru câteva clipe de taină cu Dumnezeirea. Maestrul Dumitru Fărcaș s-a grăbit să plece în Lumea fără Dor, lăsându-ne dorul de prezența Domniei Sale, când vorbele erau aforisme, iar cântecele ecouri ale nemuririi. Astăzi ne amintim ceea ce viața trecătoare, multpreacălătoare a făcut din destinul unui om un cântec în panteonul valorilor universale. Să ne reamintim cât de impunătoare a fost viața marelui interpret și Profesor, cel ce a spus: ”Noi suntem singura țară în lume, unde muzica populară se cântă cu taragotul!” și a lăsat și un testament: ”Vreau să las cât mai multe glasuri acestui instrument pentru veșnicie”! Și vorbele profetice s-au încrustat cu dor în memoria afectivă a unui neam care îi este recunoscător pentru muzica sa ce rivalizează cu muzica sferelor.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
O mare sărbătoare în calendarul popular şi în cel ortodox este Probejenia, în Oltenia sub denumirea de Obrojenia. E zi de hotar între vară şi toamnă şi ca orice moment de hotar implică echilibrul gând-punte între azi şi mâine, între Aici şi Dincolo.
(varianta audio a rubricii)
Grija pentru această zi? Să nu te superi şi să nu fii supărat, pentru că aşa va fi tot anul! Este ultima zi când se culeg plantele de leac: avrămeasa, împărăteasa, muşeţelul, leuşteanul şi usturoiul de sămulastră. Buchet de culori, mirosuri şi tării vindecătoare, reunite pentru a păstra trupul curat. Şi sufletul trebuie îngrijit. Florile de tigvă puse în apă neîncepută sunt leac peste an. În ziua de Obrejenie fructele sfinţite sunt strugurii. Primele boabe sunt gustate după un ritual. Se spune: „boabă nouă în gură veche” şi se face chiar colivă din struguri. Se dă de pomană. Sunt Moşii Schimbării la Faţă. Tot drept colivă în această zi se dau fagurii de miere.
Azi se probejeneşte frunza codrului. Se spune „azi plâng copacii”, pentru că lăstarii încetează să mai crească. Frunza nu mai e în puterea ei. Apele se răcesc, jivinele pământului coboară în pământ. În această zi este dezlegare la struguri şi este şi dezlegare la peşte. În orice zi ar fi Schimbarea la Faţă (chiar şi miercuri sau vineri), se mănâncă peşte. Pe firul Jiului pescarii ştiu că dacă vor da de pomană o bucată de peşte, tot anul vor avea noroc la peşte.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Este 1 august, Macoveiul, o sărbătoare cu dată fixă închinată unui personaj creştin.
Bine e în această zi să se închine un gând bun pentru grădini şi livezi. Să fie stropite cu aghiasmă iar grâului să-i închinăm un gest de mulţumire: spicele de grâu, cât-or mai fi rămas să le scuturăm în palme şi boabele să le amestecăm cu sămânţa de-am pus-o deoparte pentru la toamnă. Aşa ogorul va fi bogat. Şi tot azi, de Macovei un pic de miere luată din stupi va fi leac la zile de restrişte, c-aşa se şi zice: leac şi babii colac!
Azi preoţii pleacă cu zi întâi, mai pe la vecini, mai pe la enoriaşii de-au uitat drumul bisericii
Este şi ziua Crucii. Sunt trei zile ale Crucii pe an: pe 14 septembrie, duminica a treia din Postul mare şi ziua de 1 august.
Ziua Crucii trebuie respectată. La casele bătrâneşti, ferestrele aveau zăbrele în formă de cruce, ca să nu-ţi piară din gând semnul crucii, să nu treci dimineaţa, pragul casei fără să faci semnul crucii şi să nu sufli-n lumânare la cântatul cocoşilor de la miezul nopţii fără să-ţi fi făcut semnul crucii. Aşa era odată!
Şi tot azi, 1 august este sărbătoarea ursului. Se numeşte împuiatul urşilor.
Şi urşii au mai multe sărbători peste an: Macoveiul (1 august), Martinii de toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de iarnă (1-3 februarie), ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii).
De Macovei urşii se-mpreună şi după 7-8 luni, la Martinii de iarnă apar în bârlog ăi mici.
Bine e să ai un pic de untură de urs la ursitoare. El le influenţează în bine pe ursitoare, dă putere copiilor, iar iernile fără masca de urs (spiritele fantastice care curăţă locul înainte de trecerea în alt an şi apoi câteva zile) n-ar mai fi atât de frumoase.
1 august: e Macoveiul gând bun pentru holde, grădini şi stupi; e ziua Crucii; e ziua Ursului şi mai ales azi începe postul Sf. Mării. Două săptămâni nu-i greu de ţinut, legume şi fructe sunt pe de-a rândul, trupul va fi curăţat, gândul uşurat şi sărbătoarea împlinită. Iar Sf. Maria este icoana sufletului nostru la care ne-ntoarcem spre a-i vedea pruncul, bucuria şi tristeţea topite într-un destin exemplar!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În ziua de sâmbătă, 14 iulie, la Castelul din Vareu (Gyulavári) a avut loc vernisajul expoziţiei „Ţesături din Torontal” a tânărului Andrei Sas din Timişoara. Expoziţia a fost deschisă de Elena Ardelean Oros, directoarea Castelului, care s-a arătat bucuroasă că instituţia pe care o conduce şi Fundaţia Criş-Mureş, care întreţine Castelul din Vareu, poate contribui din nou la păstrarea valorilor culturale, umane, din regiunea noastră: „Ne-am bucurat foarte mult că Andrei Sas a adus aceste textile să le expună la noi, pe de o parte pentru că aici avem şi o expoziţie etnografică, deci se potriveşte foarte bine în mediul nostru, pe de altă parte pentru că în acest fel putem prezenta o nouă părticică a muncilor, meseriilor strămoşilor noştri.” Elena Oros l-a prezentat apoi pe scurt pe Andrei Sas, care este un serios colecţionar şi creator de ţesături. Andrei Sas s-a născut în 1984, la Timişoara. A terminat şcoala germană Nikolaus Lenau. După liceu a făcut studii postliceale de muzică bisericească în Germania. Pasiunea sa pentru textile vechi a venit odată cu amenajarea unei camere ţărăşeti acasă la el. A adunat piese în special din satele de lângă Timişoara şi Lugoj. În prezent, colecţia lui are câteva sute de textile româneşti, dar şi maghiare. A amenajat şi o cameră cu specific maghiar, care cuprinde mobilă pictată, textile, ceramică, obiecte religioase. Având multe ţesături a învăţat singur să lucreze la războiul de ţesut, acum având deja 7 războaie. Expoziţia de acum de la Castelul din Vareu cuprinde în majoritate ţesături din lână realizate în tehnică chilim.
Activitatea şi pasiunea colecţionarului şi creatorului a fost prezentată apoi de doamna Lakatos Istvánné, de la Asociaţia de Artă Populară din Bichişciaba, care a vorbit şi despre arta ţesăturilor în general, subliniind valoarea pieselor din colecţia lui Andrei Sas.
„Toate aceste ţesături au fost realizate cu lucru manual, cu război de ţesut tradiţional, ba mai mult, la piesele mai vechi până şi lâna a fost împletită cu mâna”, spunea doamna Lakatos, adăugând: „Ar fi nevoie de mulţi tineri ca Andrei, care să ducă mai departe şi să ţină în viaţă această meserie rafinată.”Colecţia şi lucrările de ţesături ale lui Andrei Sas pot fi văzute în Castelul de la Vareu timp de o lună, până pe 14 august.
A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-şef, Foaia românească
Primăria Capitalei Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, a organizat în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018, cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu”, eveniment încadrat anul acesta în seria proiectelor organizate de Primăria Capitalei României cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Din anul 2007, Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiții în Cișmigiu”, s-a bucurat în fiecare an de prezenţa a 29 de ţări şi a mii de artişti naţionali şi internaţionali, 700 de meşteşugari şi artişti plastici din România şi de un public de aproximativ 250.000 de spectatori.
Ediţia de anul acesta a celebrat 12 ani de diversitate culturală, reunind, în cele trei zile de festival, artişti consacraţi şi trupe îndrăgite, ansambluri româneşti, fanfare, ansambluri din străinătate (Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, China, Georgia, Israel, Republica Moldova şi Ungaria), minorităţi şi comunităţi naţionale. Anul acesta a reprezentat românii din Ungaria la această manifestare cu cântece tradiţionale româneşti domnul Gheorghe Bagy, Maestru al artei populare, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Aletea şi conducătorul Ansamblului Păstrătorilor de Tradiţii din Aletea.
Gheorghe Bágy a concertat pe scena festivalului în ziua de duminică, 1 iulie, alături de mari nume ale folclorului românesc. „Am avut o experienţă de neuitat la Bucureşti, unde trei zile am avut ocazia să cunosc personal foarte mulţi interpreţi români consacraţi şi foarte dragi mie. Drumul meu de cinci zile în capitala României a trecut cu 2 zile petrecute în tren, în care am socializat cu alţi fraţi români, iar trei zile superbe le-am petrecut în Cişmigiu, în parcul în care s-au adunat tare, tare mulţi spectatori, numai în faţa scenei au asistat la spectacol vreo 1500 sau 2000 de spectatori. Duminică, 1 iulie, când am cântat şi eu pe Scena Principală din Parcul Cișmigiu la spectacolul extraordinar „100 PENTRU ROMÂNIA”, au fost invitaţi încă 100 de artişti care au interpretat cântece din foarte multe zone folclorice. Eu am fost acompaniat de Orchestra de Muzică Populară a Românilor din Voivodina, Serbia, condusă de maestrul dirijor Roman Bugnar, iar cel mai mare lucru pentru mine a fost să cânt în acelaşi festival alături de soliştii: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul instrumental „Crai Nou”, Ştefania Rareş şi Angela Buciu, Nicoleta Voica și Daniela Condurache, Floarea Calotă şi Angelica Stoican, Matilda Pascal Cojocăriţa cu Ştefan Cigu şi Maria Dragomiroiu, Aneta Stan şi Steliana Sima, Viorica Flintaşu şi Elena Pădure, Mariana Ionescu Căpitănescu şi Lavinia Goste, Gheorghe Turda şi Ion Ghiţulescu, Constantin Enceanu şi Alexandru Pugna şi alţii.
Prima experienţă de acest fel am avut-o în anul 1999, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, ediţia a XV-a. Totul a fost foarte frumos, şi le mulţumesc organizatorilor pentru această invitaţie şi pentru toate clipele frumoase petrecute la acest festival. Am avut timp să mă şi plimb puţin prin Bucureşti şi am făcut foarte multe fotografii”, a mărturisit domnul Gheorghe Bagy.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
De-ndată ce a trecut sărbătoarea Sfântului Petru spicele bogate-n bătaia zorilor de zi aşteaptă să fie secerate. Pe vremea caniculară, casele mai găzduiau doar bătrânii şi copiii, toată suflarea pleca la câmp ca să isprăvească lucrul până la lăsatul căldurii celei mari. Luau toate neamurile, şi ramurile de salcie de la Florii ca să se-ncingă oamenii peste mijloc, să nu-i doară de atâta aplecat la secerat, luau de-ale gurii şi de ostoit setea şi gândeau la snopii de grâu pe care-i lăsau în urmă când ziua se sfârşea.
(varianta audio a rubricii)
Pe vremuri, femeile bătrâne făceau mâncare să nu ţi se aplece de căldură, spre exemplu chisăliţa, o fiertură acrişoară din corcoduşe, „legată” cu un strop de mălai, „mâncai până simţeai burta cum ţi-o ia înainte”.
Aşa şi sunt fotografiile de-acum un veac. Copiii cu burta mare, femeile cu maramă şi bărbaţii cu chimir, cam atât ţineai minte după ce vedeai o fotografie pusă-n ramă de-asupra de masa-dulap din camera din faţă.
Şi cum în luna lui august căldura-i mare, să nu lipsească apa ţinută în ulcior de Oboga sau Hurez, pus la umbra snopilor. Prin Oltenia pe vremuri se bea şi poşircă, vândută din butoaie chiar de poşircari. Poşirca era un fel de oţet din vin sau din fructe, diluat cu apă. Bun să taie greaţa pe căldură!
Toate erau gândite ca viaţa să nu lase trecerile să apese greu peste sufletul omului. Grija pentru trup şi grija pentru suflet dădeau „arşiţa” dragostelor nemărturisite.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Arad şi Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad, a organizat vinerea, 6 iulie, un eveniment dedicat celor mai importante momente istorice, care au dus la Unirea românilor într-un singur stat, culminate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. La manifestarea organizată la sediul Uniunii Culturale au participat diplomaţi şi preoţi români, profesori de istorie, români din diferite localităţi, dar şi câţiva români din Serbia şi Alba Iulia, sosiţi la prietenii lor români din Jula pentru un concurs organizat a doua zi, Cupa de Şah „Alexandru Hoţopan”. Astfel, manifestarea a întrunit români din România, Serbia şi Ungaria, contribuind la comuniunea spirituală a întregii naţiuni române, oriunde ar trăi aceasta.
Titlul conferinţei istorice „Lungul drum al Unirii” s-a inspirat din tematica propusă de către cei patru conferenţiari, care au dorit să prezinte evoluţia, împrejurările şi cele mai importante întâmplări istorice, care au dus apoi la momentul Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. Istoricul dr. Dorel Sinaci, directorul Bibliotecii Județene din Arad a vorbit despre „Vormärtz-ul românilor ortodocși din Banat și Crișana”, o perioadă din istoria Germaniei care precede Revoluția de la 1848, din martie, în statele Confederației Germane. Prelegerea făcea legătura şi cu câţiva membri de seamă ai comunităţii româneşti din Ungaria, cum au fost Moise Nicoară (născut la Jula) sau Andrei Şaguna (născut la Mişcolţ), personalităţi care au luptat mult pentru drepturile lingvistice, culturale şi religioase ale românilor din Ungaria şi Transilvania.
Despre contextul istoric şi despre delegaţii românilor din Ungaria de azi (26 la număr) la Adunarea de la Alba Iulia a vorbit pr. Aurel Becan, paroh la Cenadul Unguresc, în prelegerea intitulată „Români din Ungaria, participanți la făurirea Marii Uniri”. Înainte de a-şi prezenta lucrarea, pr. Becan a dorit să facă un anunţ în faţa publicului, neputându-şi ascunde emoţiile şi bucuria, spunând că exact în acea zi, la 6 iulie, a primit prin poştă o scrisoare din România, din partea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind informat că a primit cetăţenia română. Astfel, preotul de la Cenadul Unguresc este primul român din Ungaria care a solicitat şi a primit cetăţenia română din partea Statului Român, după regulile simplificate ale acordării acesteia.
Directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Arad, dr. Adrian Șimon a prezentat lucrarea „«Ruptură totală», negocierile dintre Consiliul Național Român și Ministrul pentru minorități Oszkár Jászi”, subliniind numeroasele încercări de înţelegere şi tratative politice dintre români şi unguri, care însă nu au dus la compromisul aşteptat. Prof. univ. dr. Corneliu Pădureanu, profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a vorbit despre „Ștefan Cicio-Pop – părinte al Patriei”, evocând rolul foarte important al acestuia în evenimentele premergătoare Adunării de la Alba Iulia. Omul politic şi avocatul Ştefan Cicio-Pop a fost cel care şi-a pus la dispoziţie casa lui din Arad pentru lucrările comitetului care pregătea unirea românilor.
În a doua parte a manifestării, renumita interpretă de muzică folk Maria Gheorghiu, cu vocea ei inconfundabilă și talentul consacrat, a întărit în mod minunat ideile punctate în cadrul conferinţei, prin cântece patriotice destinate unor mari personalități ale românilor (Regina Maria, Vasile Lucaciu – „Doina lui Lucaci”), sau românilor din jurul granițelor, din Basarabia și Bucovina: „Nu plânge Maică Românie!”, „Drum bun, drum bun, doba bate!”, „Treceți batalioane române Carpații!, „Cântă cucul, bată-l vina!”, etc., și printr-un recital de muzică folk, cuprinse în ultimul său album intitulat: „Câmp de lavandă”.
Maria Gheorghiu nu este necunoscută pentru publicul românesc din Ungaria, susţinând acum câţiva ani un concert la Jula, dedicat Măriilor, cu titlul „Sub zodia Mariei” (Sfânta Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase), iar acum doi ani, la Seghedin şi Budapesta, a susţinut concerte de colinde româneşti.
Astfel, în Anul Centenar, cu sprijinul unor artiști consacrați și al unor cercetători și istorici din Arad, au fost aduse și înaintea românilor din Ungaria datele importante și atmosfera care a contribuit la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.
Evenimentul de la Jula a fost onorat şi de prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și a altor clerici din cadrul Episcopiei, a domnului Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Jula, şi a domnului Cristian Daniel, Consul la Consulatul General al României la Seghedin.
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească
An de an tătarii din Dobrogea se întrec în lupte tradiţionale. Începând cu data de 1 mai competiţiile sunt organizate de UDTTMR în toate localităţile unde există membri ai etniei. Competiţiile de küreş au devenit o obişnuinţă pentru localităţile din România în care trăiesc etnici tătari, ele devenind, în timp, adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi românii. Conform tradiţiei în data de 21 iulie 2018, competiţia de lupte tătăreşti s-a desfăşurat în localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, competiţia este organizată de Primăria şi Consiliul Local în colaborare cu organizaţia locală Mihail Kogălniceanu a UDTTMR.
Ali Erdurahan promotorul desfăşurării competiţiei de küreş la M.Kogălniceanu a fost și primul preşedinte al filialei locale a UDTTMR. Dumnealui era un bun păstrător al tradiţiilor strămoşeşti şi îşi iubea etnia din care provenea. Drept dovadă, cu susţinerea partenerei sale de viaţă, doamna Geta Lupaşcu a sprijinit financiar şi moral primul ansamblu folcloric tătăresc creat în Medgidia imediat după Revoluţia din 1989.
A fost alături de membri ansamblului folcloric tătăresc KARASU, i-a însoţit încă din 1998, an de an împreună cu distinsa sa parteneră doamna Geta L., la cel mai mare festival al lumii turcice din Yalova-Turcia. Din anul 1998 a inițiat turnee de lupte tătărești Kureș în localitatea M.Kogalniceanu, localitatea unde trăia, își desfășura activitatea și era iubit de membri comunității. În memoria lui, an de an la etapele de küreş defășurate în localitate cupa care îi poartă numele este oferită spre decernare de doamna Geta.
Referitor la acest eveniment şi la decernarea cupei memoriale “Ali Erdurahan”, cu emoţie în glas, domana Geta ne-a mărturisit: „Şi iată-ne ajunşi la M.Kogălniceanu, la cea de XIX-a ediţie a tradiţionalelor lupte tătăreşti Küreş. Pentru prima dată în localitatea noastră acest eveniment s-a desfăşurat în anul 1998, sub stricta îndrumare, organizare şi sponsorizare a SC AGROPIESE PROD SRL, şi reprezentată la aceea dată de către partenerul şi tovarăşul meu de viaţă Ali Erdurahan şi de mine. A fost o mobilizare de amploare, la care au participat cu mic, cu mare cetăţeni ai etniei tătare şi nu numai. Umăr la umăr ne-am implicat pentru acest eveniment, care la final s-a dovedit a fi unul de mare succes. În memoria lui şi a ce a reuşit să facă în puţinul timp pe care l-a avut la dispoziţie, an de an la M. Kogălniceanu se oferă câştigătorilor, CUPA MEMORIALĂ ALI ERDURAHAN. Anul acesta cupa este la a XIX-a ediţie. Nu pot decât să regret că în acest an nu pot fi prezentă la eveniment, doresc să mulţumesc organizatorilor şi Primăriei pentru implicare în derularea evenimentului, care ca de fiecare dată va fi o reuşită maximă. Concurenţilor le urez mult succes şi fie ca cel mai bun să câştige cupa.” Anul acesta s-au împlinit 18 ani de la trecerea în neființă a lui Ali Erdurahan: un om minunat și cu suflet mare. Domnul Ali Erdurahan s-a născut în localitatea Nuntaşi la data de 13 aprilie 1946.
Mic istoric al luptelor tradiţionale tătăreşti küreş
Kureşul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. Kureşul, sportul tradiţional al tătarilor prin care luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, este o demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi dibăcie. Regulile care stau la baza organizării kureşului sunt simple, lucru care a făcut, de altfel, ca această formă de întrecere să se perpetueze cu uşurinţă, ducând cu ea, în timp, una dintre numeroasele valori tradiţionale ale etniei tătare. Caracteristica de bază este întrecerea dreaptă, în caz contrar luptătorul care apelează la şiretlicuri lezând sentimentul de cinste.Potrivit tradiţiei, la finalul competiţiei învingătorul pleacă acasă cu un batal, iar recompensa acordată învinsului constă într-un „bayrak“ (un copac împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare).
Sântilie are fraţi şi surori: Ilie Pălie şi Pantelion sunt fraţii săi, iar Pârliile sunt surorile sale. Sunt trei divinităţi feminine celebrate în zilele de 20, 21 şi 22 iulie. În Banat sunt şi azi viabile credinţe despre Pârlii. În Oltenia Sîntilie se ţine 3 zile pentru a ajunge la 23 iulie, când tot despre foc aminteşte Foca sau Opârlia.
(varianta audio a rubricii)
Tradiţia respectă la 22 iulie pe Maria Magdalena, cea care, după ce Iisus Hristos a fost răstignit şi coborât în mormânt, mergea şi stropea cu „oloaie mirositoare” mormântul.
Mirosul persista doar cât Maria Magdalena rămânea lângă mormânt. De aceea Magdalena se serbează în credinţa că „tămâia să miroasă morţilor”. Magdalena e rea de foc şi pentru a fi feriţi de lovituri.
Cu miros de tămâie se alungă diavolii, spiritele necurate şi cum perioada este cea în care se crede că Sfântul Ilie îi aleargă pe draci pentru a-i omorî şi acolo unde-i află tună şi fulgeră, încă un simbol al înlăturării Necuratului este motivat după sărbătoarea românească a zeului soarelui şi focului.
O legendă aminteşte cum câţiva draci s-au salvat rămânând pe cer, spânzuraţi cu capul în jos şi cu picioarele în sus, „de aceea zice că e bine să nu te uiţi când cade vreo stea din cer, că stelele acelea sunt diavolii cei spânzuraţi, cad pe pământ”.
Şi tot de la dracii alergaţi de Sfântul Ilie ne-a rămas pe pământ banul. Este ochiul dracului, pe care i la scos Sfântul Ilie plesnindu-l cu biciul.
Este şi vorba: Banul e ochiul dracului, dar puţini ştiu cui datorăm acest lucru lăsat pe pământ.
O variantă precizează că ochiul dracului este aurul şi paremiologia românească o consemnează: Aurul este ochiul dracului.
Se ştie că banul deschide uşile fără chei, că diavolul se strecoară prin orice crăpătură şi de aceea, când e vremea propice pentru venirea spiritelor rele, se fereacă ferestrele, uşile şi se ung cu usturoi toate locurile ce leagă casa de lumea din afară: horn, sobă, prag al uşii sau margine a ferestrei.
De la ban, adică de la diavol vin cele mai mari necazuri:
Banul e o mică roată
Ce-nvârteşte lumea toată
O-nvârteşte, o ameţeşte
Şi nicicum n-o potoleşte.
Şi, parcă n-ar fi de ajuns nebuneala dată de patima agoniselii, se-ntâmplă adesea să se adeverească vorba bătrânilor:
Banii strângătorului
Pe urma risipitorului,
C-aşa zice o păsărică:
Cine strânge, nu mănâncă.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Circovii lui Sântilie sunt trei şi Ilie Pălie este cel din urmă. Legendele îl desemnează pe Ilie Pălie fie fratele Sfântul Ilie, fie vizitiul său. Cert este că apar împreună şi când fulgeră se crede că taie cu sabia Sfântul Ilie, iar când tună, Ilie Pălie „arde” cu tunul. Arde-i una! se spune în popor, în sensul de loveşte-l o dată! Aşa îi loveşte Ilie Pălie pe draci, iar Sf. Ilie îi fulgeră de-i omoară. Din tunet nu mori, dar din fulgerătură da!
(varianta audio a rubricii)
Chiar dacă se acceptă statutul de frate al Sfântului Ilie, Ilie-Pălie nu este sfânt.
Ziua lui Pălie aminteşte de arşiţă şi vegetaţie „pălită”, care se va usca, aducând astfel pagubă ţăranului. Tot ce-i atins de arşiţă se păleşte. Şi omului, când e stăpânit de supărare (îi arde sufletul de necaz), i se păleşte chipul. Se mai spune: a pălit de invidie. Unii se tuciuresc de invidie, aşa-i de aprins „focul” răutăţilor în sufletul lor!
Copiii spun un recitativ la adresa celor ce au ca nume de botez Ilie:
Ilie Pălie şi Sfântul Ilie au trecut cu carul lor prin apă, prin mare, iar Dumnezeu le-a făcut drum şi nu s-au înecat, iar Sfântul Ilie a aruncat cojocul său peste care a trecut carul. De aceea cojocarii îl cinstesc în această zi.
Iar Sfântul Ilie şi cu acest Circov din urmă îi aleargă pe draci ca să-i piardă. Practica e reperabilă şi la femeile bătrâne care, atunci când nu vor să mai vadă sau să audă de cineva, nu-i rostesc numele. Fără nume eşti nimeni.
Dracului i s-au atribuit alte nume: cuvinte, locuţiuni, expresii sinonime cu drac, în formă rimată şi ritmată:
Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe pământ. Îi aleargă până îi găseşte şi în scorbura copacilor sau în spatele tufelor sau pitulaţi în câini sau pisici. El este stăpânul cerului. Trei zile se ţine sărbătoarea Sf. Ilie. Numai el nu ştie când e. O legendă spune cum Sfântul Ilie îl tot întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui şi află numai după ce aceasta a trecut. Dacă ar fi ştiut, ar fi petrecut cu mare zarvă şi pământul s-ar fi putut prăpădi.
(varianta audio a rubricii)
Sfântul Ilie este de temut, pentru că are şapte tunuri: „de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte şi de bătălie, cu ele orânduieşte el”.[1]
Sfântul Ilie umblă în cer cu carul, pentru că Dumnezeu, văzând câtă putere are, i-a tăiat mâna dreaptă şi piciorul drept. Când îi aleargă pe draci, ca să-i prăpădească se urcă în carul lui, care e lucru sfânt, nu se vede. „Oamenii ştiu însă când trece Sfântul Ilie cu carul în cer, pentru că se face un nor mare, iar cuiele de pe talpa roţii găuresc bolta cerească, lăsând să curgă ploaia”[2]. „Uruitul carului e bolboroseala cerului”, iar fulgerele sunt scânteile care se fac de la copitele de argint ale cailor albi ai Sfântului Ilie.
Se crede că atunci când tună, Sfântul Ilie a trăsnit un drac.[3]
De Sfântul Ilie tună şi fulgeră, iar după Sfântul Ilie vin ploile, semn de supărare a Sfântului că n-a ştiut când i-a fost ziua.
În această mare sărbătoare nu se lucrează, fiind rău de trăsnet şi grindină.
O povestire din satul Cănicea, comuna Izverna spusă de Elena Popescu de 79 de ani şi publicată de Cornel Boteanu[4] aminteşte de păţania preotului care a pus oamenii să lucreze în zilele de Circovii de Vară sau Circovii Sfântului Ilie. Păcatul a fost îndoit cu fapte şi cu vorba, pentru că la sfârşitul zilei în care tot satul a adunat fânul preotul a zis: „Doamne, acu poate să ploaie, că te-am păcălit”. Şi Dumnezeu a dat o ploaie şi i-a trăsnit toate clăile. De atunci oamenii ţin sărbătoare în cele trei zile dinaintea Sfântul Ilie (16-18 iulie), pentru că Sfântul, stăpânitor al cerului cu ploi şi tunete pedepseşte nu doar pentru nerespectarea zilei sale, ci şi a celor de până la el.
De Sântilie se fac nedei la munte. Ciobanii din Polovragi ştiu de nedeia de Sântilie de peste 200 de ani. Se făcea în Muntele Nedeii. De la începutul secolului XX petrecerea a fost organizată la Polovragi şi se ştie de ea ca bâlci la Polovragi. Nedeia era bucuria tinerilor.
La Novaci ciobanii în vârstă aveau grijă să-i înlocuiască la stână pe cei tineri, pentru ca aceştia să poată coborî la bâlci, să se întâlnească cu mândruţele.
Se făceau şi se mai fac „nedeile munţilor”, chiar în inima munţilor, acolo unde sunt şi stânele. Novăcenii ştiu de Poiana Muierii, dincolo de Lotru, la graniţa cu judeţul Alba. În Poiana Sibiului sau la Rânca, ciobanii se reuneau pentru a petrece. Dis-de-dimineaţă se îndreptau spre locul nedeii, cu băutură purtată în ploşti şi cu mâncare în săcoteele specifice zonei. Se jucau învârtite în doi, în patru sau în şase.
La Nedeile păstoreşti de la Vaideeni, la miazăzi de Munţii Căpăţânii, participa cine voia, dar numai după ce se înfigea o prăjină de brad în locul unde urma să fie petrecerea. În vârful prăjinii se punea o pânză albă, semn că oricine binevoieşte, la nedeie se primeşte.
Vârfurile Ursu, Roman, Nedei din Munţii Căpăţânii erau locurile de atracţie pentru ciobanii tineri şi bătrâni, pentru cine se-ncumeta să ia pieptiş muntele spre a-i atinge vârful aureolat de albastrul cerului, semn al spiritului descătuşat.
Nedeile au fost şi au rămas prilejul cel mai bun pentru tineri spre a se cunoaşte şi mai apoi a se căsători.
Pe vremuri nu-ncepea petrecerea până când preotul nu făcea sfeştania în mijlocul turmelor şi din această zi se făcea numai o mulgere pe zi, nu două ca până atunci, semn al împuţinării laptelui.
Nedeile în sat sau în munte sunt de neuitat, iar pentru tineri o atracţie extraordinară. Se şi spune: Crapă să se ducă la nedeie, măcar o jumătate de ceas.
Târgul-nedeie sau nedeia în munte, Sântiliile, sunt repere certe într-un calendar pastoral, cu o atestare documentară veche, anul 1373[5].
Petrecerea şi restricţiile de muncă sunt de respectat în această zi dedicată divinităţii solare şi meteorologice, sfântul Ilie singurul sfânt cu trup şi suflet. „Dacă e bine de Sf. Ilie, e bine tot anul”.[6]
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[4] Cornel Boteanu, Legende din Plaiul Cloşani, Drobeta Tr. Severin, Centrul Cultural Mehedinţi, 2004.
[5] Ion Conea, Vechile târguri-nedei de pe culmile Carpaţilor în „Buletinul Ştiinţific”, Secţia de Ştiinţe geologice şi geografice, în tom II, 1957, nr. 1-2, p. 108.
[6] Traian Gherman, Pronosticuri, „Comoara satelor”, an. I, nr. 7-8, 1923.
La finele lunii iunie, doamna conf.univ.dr.Gabriela Rusu-Păsărin, realizator-coordonator la Societatea Română de Radiodifuziune, Departamentul Studiourilor Teritoriale a efectuat o vizită la sediul Studioul Teritorial de Radio Constanţa şi s-a întâlnit cu realizatorii emisiunilor pentru minorităţi.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuţii privind posibilitatea publicării unor articole creionate de către realizatorii emisiunilor pentru minorităţi, pe portalul Radio România Regional. În cadrul discuţiilor doamna conf.univ.dr. Gabriela Rusu-Păsărin a subliniat rolul important al mediatizării evenimentelor culturale şi chiar a obiceiurilor şi tradiţiilor etniilor, în scopul unei mai bune cunoaşteri prin modul de diseminare a informaţiei şi nu în ultimul rând de promovare a activităţii realizatorilor din cadrul radioului public. Demararea acestui proiect de a oferi posibilitatea promovării etniilor, a fost făcută prin efortul susţinut al conducerii şi al echipei Radio România Regional.
La discuţii au participat realizatorii: Mariana Budes – emisiunea Asociaţiei Culturale Aromâne, Subihan Iomer – emisiunea etniei turce, Elena Guriotis – emisiunea etniei elene şi Ghiulşen I. Ismail – emisiunea tătarilor.
Studioul Regional Radio Constanța a fost înființat la 21 ianuarie 1990. Radio Constanța este parte componentă a Societății Române de Radiodifuziune în cadrul căruia sunt promovate și difuzate programe în limbile minorităților naționale precum: turcă, tătară, armeană, rusă, greacă și în dialectul aromân. Prin misiunea pe care o are, ca post public de radio, Radio Constanţa este aproape de problemele comunităţii economice, sociale şi culturale din Dobrogea şi, de asemenea, extrem de implicat în viaţa comunităţilor etnice. Programele minorităţilor au o durată de căte 1 oră, se transmit săptămânal şi sunt difuzate pe 909 AM și 1530 AM Tulcea. Emisiunile în limbile minorităţilor naţionale au un obiectiv specific, şi anume informarea corectă, imparţială şi serioasă a publicului ţintă, unde se prezintă evenimente importante, reprezentative (culturale, sportive, tradiţionale) ale comunităţilor naţionale. Programele emisiunilor etniilor în perioada 1990-2006 au avut o durată de jumătate de oră saptamânal, din 2006 până în prezent aceste emisiuni au o durată de 1 oră. Emisiuniile pot fi ascultate și pe pagina de web a postului de radio www.radioconstanta.ro.
Momentele istorice rămân emblematice pentru istoria poporului, iar românii de pretutindeni celebrează actele de vrednică amintire care au constituit repere în patrimoniul de valori universale.
În ”Cer și pământ românesc” sunt prezentate argumentele istorice, lingvistice și etnice ale identității românilor de dincolo de Dunăre, de la Vidin:
”Asupra identităţii lor etnice, pentru oameni de bună credinţă, nu mai există îndoieli, dacă ţinem seama de rezultatele observaţiilor mai vechi ale cunoscutului Emanoil Bucuta (1923) făcute în lucrarea „Videnenii”, sau de cele mai recente, făcute de etnologul român Virgil Nestorescu (1993). Despre fraţii noştri români din Bulgaria, unele date le întâlnim şi în lucrarea „Românii din Bulgaria”, de Vlad Bejan şi Ion Căpreanu (1998) şi în „Note de călătorie şi însemnări”, de dr. Anatolie Macris (2001).
Merită să menţionăm că despre identitatea de neam şi de limbă a fraţilor noştri din zona Vidinului vorbesc şi sociologii, şi lingviştii bulgari, ca să nu mai amintim pe cunoscutul lingvist german Gustav Weigand (1892) care, la începutul secolului trecut, a fost impresionat de calităţile acestei comunităţi româneşti. Românii din ţară, în general, preocupaţi de soarta fraţilor lor de peste Dunăre, obţinuseră de la otomani dreptul de a întreţine pentru aceştia biserici şi şcoli româneşti.
Ivo Gheoghiev, Președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”, Vidin declara:”Vrem să salvăm și să revendicăm ceea ce am pierdut de-a lungul anilor: limba si credința. Pentru că limba și credința sunt într-o corelație foarte stransă cu tradițiile, obiceiurile și neamul. Poate suna pompos, dar neamul nostru românesc, din sudul Dunării, este un neam vechi și foarte puternic, format odată cu maramureșenii, cu oltenii, cu moldovenii, cu ardelenii și bănățenii. Bulgarii ne numesc în continuare „vlahi”, sau „slavi vorbitori de limbă latină”, dar asta este problema lor. Noi nu vrem să ne numim „vlahi”, pentru că bunicii noștri spuneau: „Noi suntem rumani”. Așa cum iși spun și românii din Timocul sârbesc, de la Bor sau Malainița.”
În anul 2017 la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman a fost lansat volumul ”Amintirile unui vlah(De la Găureni la București)” semnat de medicul chirurg Gheorghe Țane-Urucu, prilej ca reprezentanți ai instituțiilor academice și uiversitare să prezinte noi argumente pentru identitatea românilor din Timocul bulgăresc.
Foto: Ivo Gheorghiev, Lucica Gheorghiev, Cornel Rusu
Pentru a aduce în actualitate imaginile care amintesc de actele istorice ale românilor la Plevna și Pordim, familia Ivo și Lucica Gheorghiev au revăzut locurile care tezaurizează artefacte și imagini revelatoare pentru acele momente importante pentru istoria românilor, teme care vor fi abordate și cu elevii înscriși la școala în limba română pe care cei doi au organizat-o și o susțin la Vidin.
În timpul Războiului Ruso-Turc din 1877–1878, Grivița a fost poziția unei importante întărituri otomane formate din mai multe redute și parte a complexului de fortificații al Plevnei. În bătălia de la Grivița și în asediul Plevnei au murit mulți soldați ruși și români: pierderile unităților românești aici au fost cele mai mari din tot războiul.
În Grivița se află o școală construită în 1916, precum și un parc amenajat în 1956 și un muzeu deschis în 1967, ambele comemorând evenimentele din 1877. Un mausoleu românesc cu osuar a fost construit în 1892–1897 cu fonduri colectate în România și a fost inaugurat în 1902.
Pordim (bulgară: Пордим) este un oraș în provincia Pleven din nordul Bulgariei centrale și în centrul administrativ al municipiului Pordim. Este considerat locul primei conexiuni telefonice din Bulgaria, în timpul asediului Plevnei din războiul ruso-turc din 1877-78 și astfel Marele Duce Nicolae Nikolaevici de Rusia a comunicat cu Prințul Carol I al României.
Pordim a jucat un rol activ în războiul din 1877-78 și are două muzee, Muzeul Rus al lui Alexandru II și Muzeul Românesc Carol I, edificii ridicate în amintirea celor doi șefi de state cre s-au adăpostit aici în timpul luptei pentru Plevna , comandându-și forțele armate.
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni Radio România Regional
Aniversarea a 5 ani de la înființarea Asociației Agiacai Saladin și Leadershipul feminin în comunitatea femeilor de etnie tătară
Săptămâna trecută, Asociația Agiacai Saladin din Constanţa a marcat cei 5 ani de activitate printr-o acțiune care a avut ca temă „Leadershipului feminin în comunitatea femeilor de etnie tătară-provocări în viața profesională și personală”.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Revista „Cariere” și Casa Corpului Didactic din Constanța la Hotel Aurora din Mamaia și a reunit un număr mare de doamne care activează în diferite domenii.
Programul artistic a fost susținut de grupul Folktrotter din Cumpăna, îndrumați de prof.(matematică) Ela Chirilă și artistul matematician Walter Ghicolescu. Și cum matematica se îmbină bine cu muzica, conform unor statistici făcute de către cercetători, aceștia au identificat o legătură între exercițiul muzical și rezultatele bune la matematică, dar această cauzalitate este mult dezbătută de oamenii de știință. Spre exemplu, elevii care sunt pricepuți la muzică au, în general, note mai bune la matematică și rezultate mai mari la testele standardizate, raportat la cei care nu au nicio înclinație spre muzică. Astfel, acești copii minunați, pricepuți deopotivă și la matematică și la muzică, au încântat auditoriu cu glasurile lor cristaline interpretând melodii folk, acest recital reprezentând debutul în viaţa artistică pentru ei.
Invitată specială a evenimentului Daniela Palade-Teodorescu, redactor-șef revista Cariere a susținut un discurs despre valorile leadershipului feminin ca fiind o atitudine, nu o poziție, şi despre educație și sănătate. Și a subliniat premisele leadershipului, afirmând că această atitudine se declanșează în momentele de criză, de pierdere, etc. Drept dovadă o reprezintă ultima carte coordonată, unde readuce în atenţia cititorilor şi numai, forţa civică a femeilor volum ce prezintă 100 de poveşti a unor femei, care prin civism, tenacitate, păsarea faţă de semenii lor şi înţelegere au schimbat legi, viziuni şi chiar moduri de viaţă.
Daniela Palade-Teodorescu este o mai veche cunoştinţă a femeilor tătare. La invitaţia doamnei Denis Ibadula, a participat în calitate de speaker la acţiunea din iunie 2013, intitulată „Statutul femeii Turco-Tătare în societatea modernă. Noi provocări, noi responsabilităţi”. La acţiunea din anul 2013, era redactorul şef a celei mai titrate reviste pentru femei din România, Daniela Palade-Teodorescu întrebată fiind de ce a ales femeile din comunitatea tătară, ne-a făcut următoarea afirmaţie: “Aceste femei sunt minunate, femei foarte implicate în viaţa comunităţiii, femei educate implicate în viaţa de familie este un model echlibrat pe care eu îl apreciez foarte mult. În urmă cu doi ani am cunoscut-o pe doamna Denis İbadula, căreia îi admir foarte mult cariera, dar şi dedicarea extraordinară pentru familie dar şi pentru comunitate, ea mi s-a părut că este modelul perfect pentru <Avantaje>”.
Prezentă la eveniment Carmen Paraschivescu, psihoteraput şi bologger „garda culinară” a făcut o incursiune în cultura gastronomică tătărească şi valorile leadershipului feminin, cum a prezentat şi pe pagina sa personală de facebook: „Cultura gastronomică tătărească nu e doar despre șuberec, kobete și baclava, e despre munca în echipă, despre tradiție, aș zice că este și despre leadership, despre feminism, despre educație, despre ajutor. Astăzi le-am evocat pe toate într-o întîlnire frumoasă cu femei tătăroaice și cu prietenele lor, printre care am bucuria să mă aflu și eu. A fost o plăcere, de asemenea, să o cunosc cu această ocazie și pe doamna Daniela Palade-Teodorescu una dintre cele mai încrezătoare persoane în forța civică, economică și politică a femeilor, și o susținătoare activă a acestora”.
O prezenţă activă a comunităţii prof.Narciz Amza, care prin intermediul domniei sale s-a creat şi un parteneriat între Asociaţie şi Casa Corpului Didactic, a punctat despre importanţa leadershipului spiritului comunitar, învitând-o să susţină un discurs pe directoarea instituţiei, prof.Sorina Plopeanu care la rândul ei a subliniat rolul familiei şi a școlii în educarea şi în formarea tinerei generaţii.
Lector univ.dr. Denis Ibadula, directorul Laboratorului de cercetări matematice Româno-Turc „Grigore Moisil”, Universitatea Ovidius din Constanţa, a obținut de-a lungul timpului mai multe premii care încununează activitatea didactică și de cercetare, unul din cele mai importante premii fiind de profesorul universitar al anului în cadrul Galei premiilor în educaţie, din ediţia 2011.
Denis Ibadula alături de Meryem Mambet în urmă cu 5 ani au înfiinţat Asociaţia Agicai Saladin. În discursul susţinut a punctat activităţile pe care asociaţia le-a organizat în cei 5 ani, „În 2012, prietena mea de peste 35 de ani, Meryem Mambet avut ideea sa înființăm Asociaţia Agicai Saladin şi mi-a făcut onoarea de a-mi propune să fiu membru fondator și co-președinte. În 2013, în cadrul primei activități a asociației, premiam pentru prima dată 16 elevi de etnie tatara, olimpici la matematică. Mery este un exemplu de leadership în comunitatea tătară. În 2018, la împlinirea a cinci ani de activitate în cadrul Asociației Saladin Agiacai, am avut bucuria de a o avea alături pe prietena noastră dragă, Daniela Palade-Teodorescu cea care a fost mereu alături de noi și ne-a susținut în tot ce ne-am propus să facem!”. În continuare a vorbit şi despre volumul de debut al scriitoarei de origine tătară năascută în Kazan, Güzel Iahina „Zuleiha deschide ochii”.
Povestea aceasta începe într-o izbă înghețată dintr-un sat tătar. Începe cu patimile zilnice ale unei femei, cu viața ei, așa cum i-a fost dată și rânduită de Sus și care, sigur, poate că este amară, grea, aspră și sfâșietoare uneori, însă în niciun caz, pentru ea, nu poate fi nedreaptă. Pe parcursul acestui îndelungat destin însă se petrece un lucru formidabil: empatia suferinței, a durerii și a morții sunt suficiente cât să păstreze omul viu. Vestea cea mare, vestea cea bună, prezentă în această carte, este aceea că „omul nu moare”, că miezul său moral rămâne viu și că vibrează chiar și în mijlocul celor mai grotești abrutizări. Punctând valorile leadershipului feminin, a făcut referire la femeia modernă, precizând că, „… suntem o minoritate progresistă, femeile din etnia tătară îmbină cu succes viaţa de familie cu cea profesională, în acelaşi timp au rolul de a promova valorile culturale şi tradiţionale, în tot cea ce fac există un echilibru, de asemenea şi prezenţa comunităţii musulmane în România se datorează în primul rând tătarilor, pentru că au reuşit să se integreze fără a fi asimilaţi, aici un rol împortant o au femeile tătare,păstrătoare de limbă şi cultură”, a conchis Denis Ibadula.
Gazda evenimentului Meryem Mambet, care în memoria părintelui său în anul 2012 a înfiinţat la Constanța alături de prietena ei Lector.univ.Dr. Denis Ibadula, Asociaţia Agiacai Saladin, încă de la înființare a întreprins o serie de acţiuni menite a reuni membri ai comunităţii în jurul valorilor spirituale, culturale şi morale reale, autentice, dar și recunoașterea meritelor elevilor cu rezultate de top din gimnaziu, care participă la concursuri însemnate. Despre aniversarea asociaţiei Meryem Mambet a punctat astfel: „Am marcat 5 ani de activitate a asociaţiei pe care am înfiinţat-o în memoria tatălui meu. Prin acest eveniment şi făcând o retrospectivă a tuturor evenimentelor realizez că trebuie să continuăm cu activităţile, deoarece energia pe care ele o degajă sunt dovada că există un impact pozitiv asupra comunităţii şi a celor implicaţi, a celor care participă în cadrul lor.”
Meryem Mambet este una dintre cele mai apreciate doamne de succes din Constanţa, Ambasador Antreprenoriat Feminin Elite Bussines Women şi membră a Asociației Oportunități de Afaceri pentru Femei Constanța, care prin activitatea ei susținută este o prezență activă în comunitatea locală, prin acțiunile cu caracter social și cultural pe care le organizează.
Cum nu puteau lipsi delicioasele preparate culinare, la finalul acţiunii participantele şi-au delectat papilele gustative cu apetisantele produse de patiserie şi dulciuri specifice bucătăriei tătăreşti.
Tot în cadrul evenimentului o renumită firmă de cosmetice pe bază de plante a oferit produse tuturor doamnelor participante.
Duminică, 15 iulie 2018, la Pădurea Fântâniţa, UDTTMR în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Murfatlar au organizat Tepreş – Sărbătoare Câmpenească, menită a pune în valoare tradiția vechilor tepreșuri.
Programul zilei a cuprins: dansuri tradiţionale tătăreşti cu participarea ansamblurilor folclorice, competiţia de lupte Kureş şi degustarea preparatelor pregătite de iscusitele gospodine tătare. Kureşul, sportul tradiţional al tătarilor prin care luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice este o demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi dibăcie. Caracteristica de bază este întrecerea dreaptă, în caz contrar luptătorul care apelează la şiretlicuri lezând sentimentul de cinste, şi anul acesta căştigătorii au fost răsplătiţi cu trofee precum batalul, pentru locul I, „steagul” pentru cei de pe locul al II-lea şi premii în bani.
Nimeni nu se supără dacă marele premiu, batalul sau „steagul” (format dintr-un set de nouă obiecte: cămaşă, prosop, ciorapi, batiste, basma etc), revine ca trofeu unui luptător român sau din altă etnie care este dotat fizic, şi-a însuşit tainele acestui sport, şi, în plus, are voinţa de a învinge.
Tătăroaicele de la organizaţiile locale ale UDTTMR au intrat într-o competiţie delicioasă gătind pe loc Şuberecul. Participanţii au putut degusta pe lângă şuberek (plăcinta cu carne tocată, ceapă şi mentă) şi alte preparate cu brânză sau delicioasele baclavale.
Astfel în sunete de davulă(tobă) şi zurna(instrument de suflat specific), veselia, voia bună şi distracţia, a continut până la lăsarea întunericului.
Miezul lucrurilor e cel mai bun, se spune, dar tot el e cel ce poate ascunde răul (viermele care roade dinlăuntru).
(varianta audio a rubricii)
Miezul verii este la Circovii de vară, la mijloc de iulie timp de două sau trei zile. Se numesc Cercurile Mărinii, pentru că metafora cercului, cel ce îngrădeşte, strunga motivează bolile trupului sau ale minţii.
Dacă nu este respectată sărbătoarea circovilor de vară se pot dezlănţui fenomene meteorologice aducătoare de stricăciuni: fulgere, tunete, trăsnete.
Caracterul pugnitiv al sărbătorii e consemnat într-o poveste: „Un popă, făcându-se mai breaz ca noi şi ca să ne facă şi pe noi să muncim în aceste sfinte sărbători ţinute de moşi–strămoşi cu multă sfinţenie, s-a dus în aceste zile de sărbătoare să strângă nişte fân cosit de curând. Noi, nu, că sunt Circovii şi-l loveşte ceva, de rămânem fără el; el, nu, că are să-i ciricăie el! Şi nici una, nici alta, se duce şi se apucă de strâns fânul. Ce se întâmplă? Un trăsnet cade din cer senin, aprinde fânul şi ne omoară pe bietul popă! Aşa vor păţi toţi cari nu ascultă de noi, ăştia, bătrânii, şi, de n-ai bătrâni la casă, trebuie să-l cumperi (s.n.), zice un proverb bătrânesc!”.[1]
Cel ce nu respectă Circovii cu nelucru se spune că „se dă drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii, halucinaţii etc., se scoală pocit la faţă”.[2]
În Circovii Mărinii nu e bine nici să te piepteni, „e rău de pocituri, lovituri, luat din iele”.[3] Decât pocit, mai bine cu părul vâlvoi. E bine de cei ce au două fire. Aranjează părul cu cărare.
Circovii de vară anunţă mijlocul verii pastorale, e jumătate timp între Sângiorz şi Sâmedru.
Mărina măcinica
La 17 iulie se serbează Mărina măcinica, Sfânta Mucenică Marina. Sunt interdicţii de lucru.
În Oltenia, Mărina se ţine ca fiind rea de piatră, stricând culturile, în special cânepa. „Nu se toarce, nu se coase, nu se taie în potloage şi nici cu foarfecele nu se umblă”.[4]
Sărbătoarea se ţine de poceală, de muţeală, de pocinoage, de vărsat, de sminteală, de ameţeală, de săgetătură, de lovitură, de draci.
De Mărina se dă o anume pomană alcătuită din mături de pelin cules în această zi, însoţite de un pui de găină, vin, ouă fierte, castraveţi cruzi, mere dulci, covrigi, colaci. Se dă de pomană doar femeilor şi copiilor.
E sărbătoare, pe care ar trebui să o respectăm cu nelucru, dar doar o zi!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Încet, cu paşi mărunţi, dar siguri, fără şovăire, acad. Nicolae Dabija a intrat în clubul septuagenarilor. Dacă în România, generaţia ’60 (poeţii Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Constanţa Buzea, Nichita Stănescu etc., prozatorii N. Breban, M. Preda, A. Buzura, D.R. Popescu etc., criticii Eugen Simion, N. Manolescu etc.), anunţată de „buzduganul” N. Labiş, s-a impus în ciuda şi de-asupra vremurilor (bolşevice), în Basarabia generaţia lui Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Anatol Codru, Leonida Lari, D. Matcovschi, Valeriu Matei etc., a format o adevărată şcoală, impusă prin talent şi spirit civic, asemănătoare Şcolii Ardelene, care a pregătit Marea Unire. Prin apariţia cărţii sale de versuri, Ochiul al treilea (Chişinău, Cartea Moldovenească, 1975), generaţia sa a fost numită Generaţia „Ochiul al treilea”.
În celebra sa O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (ajunsă la patru ediţii), Mihai Cimpoi, autentic filosof al culturii din speţa lui Tudor Vianu şi Edgar Papu, dezvăluie caracterele esenţiale ale literaturii basarabene, exilul basarabean ca exil interior („literatura Basarabiei a fost la înălţimea ei tragică, înnobilată de înălţările sufletului românesc”). Pe Nicolae Dabija îl consideră „lider de generaţie, animator al Renaşterii basarabene”.
S-a născut la 15 iulie 1948, în localitatea Bişcotari, azi Codreni-Cimişlia, raionul Căinari, în aceeaşi zonă geografică cu Alexei Mateevici. Tatăl, Trofim Ciobanu, era ţăran cu „bibliotecă”, iar mama, tot ţărancă, dar cu rude mari arhiereşti (fratele mamei, Serafim Dabija, a fost stareţul mănăstirii Zloţi, iar verişorul ei era preotul Nicodim Onu, ambii condamnaţi politic pentru „activitate antisovietică” şi deportaţi).
Nicolae Dabija începe şcoala primară în satul natal (1955-1959), şcoala medie în două părţi, în comuna Sagaidoc (1959-1963) şi în Cimişlia (1963-1966). La Universitatea de Stat din Chişinău urmează, începând cu 1966, cursurile Facultăţii de Ziaristică, fiind exmatriculat în anul al treilea pentru „activitate proromânească şi antisovietică” (patriotismul său era genetic), înscriindu-se, în 1970, la Facultatea de Filologie. Este angajat la redacţia de tineret a Televiziunii din Chişinău (1972), este şeful secţiei poezie şi critică al revistei „Nistru” (devenită „Basarabia”, 1975), conduce cenaclul „Dialog” al Uniunii Scriitorilor (din 1977), redactor şef şi fondator al revistei „Orizontul” (ulterior „Columna”. Cheia de boltă a activităţii lui N. Dabija şi a întregii literaturi basarabene este alegerea sa, de Congresul al VII-lea al Uniunii Scriitorilor din Basarabia din 18-19 mai 1986, ca redactor şef al revistei săptămânale „Literatura şi arta”, pe care o conduce şi în prezent, în jurul căreia s-au adunat toţi scriitorii şi intelectualii care militau pentru renaşterea conştiinţei naţionale, revista ajungând la tirajul record de 260.000 exemplare în 1990, cum menţiona ziarul „Figaro”, fiecare număr trecând din mână în mână, pe principiul „citeşte şi dă mai departe!”.
Revista a avut curaj şi un rol decisiv în câştigarea luptei pentru limbă, alfabet, imn naţional şi cunoaşterea istoriei autentice.
În 1987, trece pentru prima dată Prutul, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România (preşedinte:D.R. Popescu), în anul următor face parte din Comisia de Stat pentru problemele limbii, membru fondator al Frontului Popular, în 1989 este ales deputat al poporului în ultimul for legislativ din URSS (până în 1991), condus de reformatorul M. Gorbaciov, în 1990 şi 1998 este ales deputat în Parlamentul R. Moldova, preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din R. Moldova, membru de onoare al Comisiei de Istorie Bisericească şi copreşedinte al Congresului Intelectualităţii (din 1993), conduce Frontul Democrat al Românilor, Sfatul Ţării II.
La 21 iulie 2003 este ales membru de onoare al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău din 2012.
Dabija a debutat în ziarul „Tinerimea Moldovei” în 1965, cu versuri, remarcat şi prezentat de M. Cimpoi, bibliografia operei sale este impresionantă şi diversă: poezie, proză, eseuri, publicistică, cărţi didactice: Ochiul al treilea (1971), Apă neîncepută (1980), Poveşti de când Păsărel era mic (1980), Pe urmele lui Orfeu (1983, 1990), Zugravul anonim (1985), Aripă sub cămaşă (1989,1991), Moldova de peste Nistru-vechi pământ strămoşesc (1990), Daciada (1991), Domnia lui Ştefan cel Mare (1991), Mierla domesticită (1992), Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (1994), Oul de piatră (1995), Cercul de cretă (1998), Cerul lăuntric (1998), Fotograful de fulgere (1998), Între dragoste şi moarte (1998), Poezia, bucuroasă tristeţe (1998), Tăceri asurzitoare (1999), Aşchii de stele (2002), În căutarea identităţii (2002), Doruri interzise (2003), Bondari cu motor (2004), Fulger înourat (2005), De ce limba noastră e română (2007), Maraton printre gloanţe (2008), 101 poeme (2009), Hoţii de speranţe (2009), Temă pentru acasă (2009), Privighetori împăiate (2011), Prutul are două maluri (2012), Făclia credinţei (2012), Te blestem să te îndrăgosteşti de mine! (2017) etc.
A alcătuit Antologia poeziei vechi româneşti (1986) şi a tradus din F.G. Lorca, Goethe etc.
Cum era firesc, opera sa prin valoare a fost încununată cu numeroase premii şi distincţii: „Premiul Tineretului din Moldova” (1977, bani au fost folosiţi pentru săparea unei fântâni), Premiul de Stat al R. Moldova (1988), Premiul „Ion Creangă” (1992), Premiul „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Uniunii Scriitorilor din Moldova (1993), Premiul bibliofililor (1994), Premiul Academiei Române (1995), Cavaler al Ordinului Republicii (1995, returnat în 2003, în semn de protest), Premiul „Gib I. Mihăescu” al Fundaţiei „Scrisul Românesc” (1997), Premiul „Titu Maiorescu” al Asociaţiei Jurnaliştilor din România (2000), Medalia guvernamentală a României „Eminescu” – 150” (2000), Steaua României cu gradul de Comandor, Premiul „Sfântul Gheorghe” de la Uzdin-Serbia (2006) etc.
*
L-am văzut, prima dată prin 1984-1985, într-un montaj fotografic în biroul redactorului şef adjunct al revistei „Luceafărul”, M. Ungheanu, alături de Gr. Vieru, Leonida Lari, M. Cimpoi, D. Matcovschi, I. Druţă etc. Acelaşi grup scriitoricesc aveam să-l văd la începutul anului 1989, în revista „Glasul”, prima publicaţie în grafie latină din Basarabia postbelică, apărută în Letonia, graţie basarabencei Maria Macovei, căsătorită Briedis. Pe prima pagină apare portretul şi poezia Doina a lui Eminescu, din redacţie făcând parte toţi marii scriitori basarabeni. Revista mi-a arătat-o mitropolitul-cărturar de veşnică pomenire, Nestor Vornicescu: m-a chemat la dânsul la masă şi mi-a arătat acel prim umăr al „Glasului”, făcându-mi semn cu degetul să tac (de teama microfoanelor). Am comentat-o din plin în curtea Mitropoliei Olteniei, vorbindu-mi despre lupta şi sacrificiile intelectualităţii basarabene.
Ne-am împrietenit de cum ne-am văzut faţă la faţă. Ca majoritatea basarabenilor, era o fire deschisă (poate prea deschisă), sinceră, fără nicio umbră de ipocrizie sau aroganţă. Lupta sa pentru impunerea limbii române ca limbă oficială, a alfabetului latin, a tricolorului, a imnului naţional, a istoriei naţionale (unice) şi a identităţii româneşti, a fost şi este scopul vieţii şi activităţii sale politice şi civice.
Fiind invitat de M. Cimpoi cu prilejul zilei lui Eminescu, l-am vizitat şi acasă sau în redacţie, i-am cunoscut minunata familie (fiica sa, Doina, călcându-i pe urme), colegii de redacţie (e trist, foarte trist, să vezi că uşile românilor basarabeni unionişti au o uşă suplimentară de fier!).
Nicolae Dabija a fost oaspetele mitropolitului Nestor Vornicescu şi al meu de nenumărate ori, fiind onorat, la propunerea Fundaţiei „Scrisul Românesc”, cu titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, alături de grupul Ilaşcu, M. Cimpoi, Gr. Vieru, V. Tărâţeanu, Victor Crăciun, E. Doga.
A participat la sărbătoarea celor 75 de ani de la înfiinţarea Editurii „Scrisul Românesc”, condusă de Marin Sorescu între 1990-1996.
I-am propus şi el a acceptat să-i public în volume editorialele sale din „Literatura şi arta” (articole pertinente, asemănătoare cu cele scrise de Eminescu pentru epoca sa). Aşa a apărut în colecţia „Români uitaţi” a Fundaţiei „Scrisul Românesc”, o serie de unsprezece volume, în subcolecţia „Harta noastră care sângeră” scrise cum afirma Eugen Simion, cu „onestitate şi forţă morală”, iar „autorul care pune talentul în slujba naţiunii române are imaginaţie şi prin chiar propria lui existenţă, are credibilitate morală”. Seria începe în 1997 cu Libertatea are chipul lui Dumnezeu, urmat de Icoană spartă, Basarabia (1998), Harta noastră care sângeră (1999), La este de vest (2001), Voi de capul nostru! (2001), Însemnări de pe front. Scrisori din basarabia (2002), Râul în căutarea mării (2003), Basarabia – ţară de la răspântii (2004), Bezna vine de la răsărit (2005), Paznic pe înălţimi (2007), Desţăraţi (2008), Mesaje pentru supravieţuitori (2009).
Seria acestor volume – adevărată frescă socială şi politică a vremurilor basarabene de azi – a fost întreruptă, comisia Agenţiei Naţionale pentru Cercetare nemai acordându-mi subvenţie, întrucât distribuiam cărţile…gratuit, iar la comisia Ministerului Culturii am câştigat licitaţia, dar mi s-a dat să tipăresc alte cărţi ale altor scriitori şi cu alte interese.
Dabija a participat, la Craiova, la toate ediţiile Festivalului „Marin Sorescu”, a Festivalului „Adrian Păunescu”, a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”. Dabija a scris călduros despre mine, mi-a acordat Premiul de critică literară al revistei „Literatura şi arta”. Dar, cel mai mult, m-a onorat cu prietenia sa. La rândul meu, am luat atitudine când a fost calomniat cu ură şi mârşăvie („O mârşavă şi repetată calomnie, în Tudor Nedelcea, Printre cărţi şi oameni, Iaşi, TipoMoldova, 2014, p. 161-167).
Despre excelentul său roman, Temă pentru acasă, am scris într-o cronică: „Prin acest strălucit debut ca romancier, Nicolae Dabija se dovedeşte a fi un scriitor total şi un model uman. Traducerea acestei cărţi în limbi de circulaţie internaţională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie naţională şi o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii”. Aud că romanul este tradus/se traduce, se va ecraniza şi este deja propus la Nobelul literar. Doamne, ajută!
La Craiova, ca şi în toată Ţara, Nicolae Dabija este la el acasă. Sau cum spune el adesea: Vin de-acasă, acasă!
Fii binevenit, oriunde te-ai afla, Nicolae Dabija!
Tudor Nedelcea, cercetător științific I, Institutul de cercetări socio-umane ”C. S. Nicolăescu-Plopșor” Craiova al Academiei Române
Tabără de iconografie în Curțile Gojdu din Budapesta
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
11 iulie 2018, 14:18 / actualizat: 12 iulie 2018, 10:16
Cu binecuvântarea PS Episcop Siluan, în săptămâna 18-24 iunie, la Budapesta a avut loc cea de a şaptea ediţie a taberei de iconografie pe sticlă pentru copii și tineret.
Tabăra a fost iniţiată şi organizată din anul 2012 de preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta şi susţinută financiar de Autoguvernarea românească din cartierul XI din capitala Ungariei. Ca şi ediţiile precedente, tabăra s-a desfăşurat în clădirea care a aparţinut Fundaţiei Gojdu şi în care funcţionează Capela Ortodoxă Română şi Aşezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.
Sub îndrumarea părintelui paroh de la Jaca, Cosmin Florentin Pop, 11 copii, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani, au încercat să pătrundă în tainele picturii pe sticlă, cu inocenţa şi cu talentul cu care fiecare este înzestrat.
Tabăra este de fiecare dată şi un prilej de a lega prietenii şi de a-i convinge pe copii că prin răbdare şi perseverenţă pot face lucruri frumoase care le aduc bucurie lor şi celor din jur.
Încercând să picteze scene biblice şi sfinţi, copiii au aflat lucruri din viaţa sfinţilor şi despre simbolismul culorilor folosite în iconografia pe sticlă.
Rolul acestor tabere nu este neapărat de a face din copii viitori iconari, ci de a-i aduce în preajma bisericii, a tradiţiei şi culturii româneşti, de a-i rupe pentru un timp de viaţa virtuală a calculatorului şi a internetului. De la an la an această tabără de creaţie a devenit tot mai populară şi aşteptată în comunitatea budapestană.
Este o satisfacţie şi pentru organizatori să descopere că s-a creat un grup de copii interesat de acest gen de petrecere a vacanţei, care renunţă pentru un timp la tentaţiile lumii virtuale din zilele noastre. Și ediţia din acest an s-a bucurat de purtarea de grijă părintească şi de ospitalitatea slujitorilor de la Aşezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.
Vernisajul expozitiei cu lucrările pictate de copii a avut loc după Sfânta Liturghie din duminica Nașterii Sf. Ioan Botezătorul, ocrotitorul Capelei, la care a slujit alături de preoții gazdă și părintele Cosmin Florentin Pop.
În cuvântul său a mulțumit slujitorilor Așezământului Monahal pentru sprijinul acordat zi de zi pe parcursul taberei, dnei Gabriela Elekes pentru toată activitatea și implicarea sa, care au facut posibilă organizarea și în acest an, nu în ultimul rând părinților care și-au încredințat copiii. A precizat că este foarte plăcut ca îndrumător să observi evoluția copiilor în timp. Doi dintre aceștia fiind prezenți la toate edițiile, iar unii care erau nou născuți la prima ediție, astăzi deja sunt participanți la tabără. A dat exemplu pe Mălina Munteanu de 15 ani, care în acest an a venit cu gândul să ajute și să îndrume pe fratele și pe verișoarele ei să picteze, fiind astfel de mare ajutor și organizatorilor. Părintele a mai adăugat că pictura pe sticlă se deosebește de cea pe lemn sau pe hârtie, prima necesitând mai mult timp. Pictura pe sticlă îi învață pe copii să fie mai ordonați, mai atenți și totodată le dă satisfacția că într-un timp scurt pot să realizeze un lucru frumos.
Evenimentul s-a încheiat printr-o agapă frățească, cu mâncăruri de post oferite de membrele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta.
Intelocutori: părintele paroh de Jaca, Cosmin Pop și Mălina Munteanu, elevă în clasa a X-a.
A consemnat: Gabriela Enea Elekeș, colaborator MTVA, Emisiunile în limba română
După o viață dedicată cântecului de la munte, după o evoluție remarcabilă conturând un destin muzical irepetabil, Petrică Mîțu Stoian reprezintă imaginea cântecului dorit la momentele existențiale principale, în contexte de sărbătoare familială sau comunitară.
Invitat din nou la Galeria interpreților de muzică populară, Petrică nu s-a așteptat la tema ediției: amintiri despre cântecele din tinerețe înregistrate în studiourile Radiodifuziunii Române. Fonoteca radioului public este însă tezaurizatoarea acestor momente care, readuse în actualitate, vor fi înnobilate de amintirile păstrate în memoria afectivă, de emoțiile acelui început de drum. Petrică a răspuns cu sinceritate întrebărilor care uneori au răscolind trecutul și a lăcrimat la dulce-aducere aminte a unor secvențe emblematice pentru destinul său.
Vă oferim spre audiție această ediție a emisiunii radiofonice Galeria interpreților de muzică populară , o ediție dedicată unui mare interpret cu ocazia unei mari sărbători populare și religioase: sărbătoarea lui Sân Petru.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de radiodifuziune
Uniunea Democratică a slovacilor și cehilor din România, Departamentul pentru slovacii din Diaspora, Consiliul Județean Bihor, Consiliul local al comunei Suplacu de Barcău, Ministerul Culturii și Identității Naționale au organizat în perioada 14-15 iulie 2918 la Valea Cerului cea de-a XIV-a ediție a Festivalul Internațional al Tineretului Slovac.
Valea Cerului este o denumire simbolică: ținuturile au fost împodobite cu arbori ”de cer”, iar numele ansamblului reprezentativ este Cerovina. În repertoriul ansamblului au fost reunite cântece și dansuri specifice slovacilor din zona Bihorului și din Slovacia.
Prima ediție a Festivalului Internațional al Tineretului Slovac a avut loc în anul 2004, când localitatea Valea Cerului a sărbătorit 150 de ani de la sosirea slovacilor pe aceste meleaguri.
Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, festivalul este cel mai mare festival slovac din estul Europei, Valea Cerului devenind o adevărată capitală culturală pentru slovacii din Diaspora.
Manifestraea contribuie la transmiterea prin generații a obiceiurilor, cântecelor și dansurilor populare slovace, tinerii devenind ambasadorii culturii tradiționale perene.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Ploaia-i bună, dar numai dacă-i mică şi la vreme potrivită. De asta răspunde Dumnezeu. Dacă plouă, de zici că-i potop, atunci vremea trebuie „întoarsă”.
Bătrânele ştiu un ritual complex care vizează omorârea simbolică a zeului ploii şi de chemare a soarelui dătător de căldură şi bucurie.
(varianta audio a rubricii)
Fete şi femei tinere (de unde credinţa că-i necesară puterea, vigoarea şi deloc sau prea puţine păcate, pentru ca lutul galben şi umed de lângă fântână fac două păpuşi cu chip de om: pe una o îmbracă în haine bărbăteşti, pe cealaltă în haine femeieşti.
Bărbatul întruchipat va avea haine albe, simbol al biruinţei, iar femeia-păpuşă va fi îmbrăcată în haine negre, semnificând maleficul, nenorocul. El este Tatăl Soarelui. Ea este Mama ploii (de unde şi vorba spusă unei femei urâte şi rele: „e ca muma ploii!”).
Tatăl Soarelui este pus pe capul troiţei celei mai apropiate de locul ritualului. Mama ploii este îngropată, cu tot alaiul şi obiceiul: e bocită, i se fac pomeni pe nume şi ca să-i plece sufletul în Cea lume, i se dă o găină neagră peste mormânt. Astfel nu va mai avea cale de-ntors. Îngropată, Muma Ploii nu va mai da potop, iar Tatăl Soarelui va birui, cum Soarele biruie Întunericul, alungă negurile, luminează viaţa şi sufletul.[1]
Rele sunt Ploile de Rusalii şi ale lui Sîn-Petru. Li se spune ploi cu bulbuci. Este ploaie cu mană şi n-aduce decât stricăciuni.
Preotul Teodor Bălăşel a consemnat credinţe şi datini din Oltenia legate de oprirea potopului de apă: „când ploile nu mai încetează sau când se pornesc cu furie ameninţând a îneca pământul, se bat clopotele bisericii, se înfig sape şi securi în pământ, se aprinde lumânarea de la Domnul. Hristos (din noaptea de Paşti – n.n.) sau de la Botez, se fac mătănii, se aruncă cu sticla pisată în foc […][2].
De unde vin ploile mari?
Din cer, dar nu de la Dumnezeu, ci de la solomonari şi din partea în care a stropit preotul cu mătăuzul muiat în aghiasmă prima dată… de acolo vin ploile de peste an.[3]De unde, de neunde, ploaia cu bulbuci nu-i bună, neam!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Apud Marcel Olinescu, Mitologie românească, Bucureşti, 1944, p. 323.
[2] Teodor Bălăşel, în revista Albina, an V, nr. 3.
[3] Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1901, p. 116.
Elisabeta Turcu este o prezență discretă și totuși, de neuitat. Dialogul confesiv cu ea, te duce cu gândul la satul său natal, la imaginea care pare a fi ruptă din albumul neuitării: o casă de țară, cu șapte copii, cu mama îmbrăcată în costum popular, cu tatăl cântând la fluier și cu masa cu trei picioare plină cu bucate specifice zonei ciobănești.
Cuvântul care pare a o urmări este ”doina”, pentru că și-a început cariera muzicală la ”Doina Oltului” și a rămas peste trei decenii la ”Doina Armatei”. O întoarcere la Corbeni, jud. Argeș, în compania cântecelor de altădată ale Elisabetei Turcu și cu mărturisiri emoționante – iată ce vă propunem spre audiție spre bucuria de-o clipă a zilei trecătoare.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Vizitați și site-ul folclor.romaniadenota10.ro și veți afla Leacuri și credințe populare românești și Superstiții românești!
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
18 iunie 2018, 05:00 / actualizat: 18 iunie 2018, 10:41
Învârtita dorului
În folclorul muzical pastoral învârtita este un joc specific. Ritmul învârtitei ca şi cromatica alb-negru a costumelor „ungureneşti” (ciobăneşti) sunt elemente definitorii.
(varianta audio a rubricii)
La Vaideeni, judeţul Vâlcea Învârtita dorului nu e doar un joc şi nici doar o sărbătoare veche de o jumătate de veac.
Folcloristul Vartolomei Todeci, cel ce şi-a trăit viaţa învăţând generaţii de-a rândul buchia cărţii şi cântatul din fluier, a cules folclor literar-muzical, uneori variante inestimabile care s-ar fi pierdut în vreme de n-ar fi fost „izvorul Todeci”. Dumnezeu i-a-ndeplinit rugămintea, aureolându-i spiritul cu har:
Luncavăţ, apă vioară,
Face-te-ai neagră cerneală
Să te iau în călimară,
Să-mi scriu dorurile mele
Printre miile de stele…
Profesorul Vartolomei Todeci a cules spre a nu se uita „Învârtita dorului” cântată la fluier de un cioban vaideean Ion Iscru între anii 1914-1916 o sinteză exemplară de trăiri transpuse melodic în 24 de părţi. Mai târziu, nedeia tradiţională „Învârtita dorului” a devenit sărbătoare a ansamblurilor folclorice de o parte şi de alta a munţilor desfăşurată în Ziua de Sânziene a fiecărui an. Învârtita dorului nu este doar un joc şi nici doar o nedeie tradiţională. Este, precum o definea folcloristul într-un interviu acordat nouă, „gândul omului care porneşte din sat, urcă înălţimile munţilor mergând pe lăsători cotite, se învârteşte în jurul munţilor până ajunge în vârf, acolo unde odată se ţineau nedeile”.
Drumul învârtitei dorului de o parte şi alta a muntelui e „semănat” cu cântec din fluier. Dacă am porni de la Vaideeni şi am lua-o pe stânga Luncavăţului la Măjereni, la Frăsinet, am trece Făgetul, am ajunge la Margine şi mai departe la Vârful Ursu, locul de întrunire a păstorilor de nedeie. Luînd-o la dreapta Luncavăţului, pe plaiul dinspre Recea am ajunge la Comandă, acolo unde grănicerii se retrăgeau de la Obârşia Lotrului în timpul iernii. Am trece Făgetul, am urca la Marginea de la Recea, la Pietrele Stroieşti, Căşeria şi am ajunge la Nedei, unde se ţinea cea mai mare nedeie înainte de a se ţine bâlciul de la Polovragi (judeţul Gorj). Bâlciul de la Polovragi este coborât din Vârful Nedeii din cauza unor trăsnete care au omorât câteva tinere.
Legenda locului consemnează în variantă metaforică o întâmplare din viaţa comunităţii sub numele de Piatra Fetei.
Şi azi Piatra Fetei (legendă şi reper geografic) străjuieşte înălţimile muntelui, iar la 35 de metri de la Vârful Pietrei este o poliţă, un tăpşan, pinten de munte, unde şi azi cresc flori de câmp, stânjenei, busuioc. Se crede că fata purta la brâu florile, singurele care dăinuiesc în timp şi care amintesc ziua morţii fetei: de Sânziene.
Învârtita dorului este chiar gândul omului.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Vizitați și site-ul folclor.romaniadenota10.ro și veți afla despre Leacuri și credințe românești și Superstiții românești.
Credincioşii musulmani sărbătoresc trei zile de Ramazan Bayram, una din cele mai importante sărbători, după ce timp de 29 de zile musulmanii au fost în luna postului de Ramazan. Ea este petrecută în familie, de copii, părinţi şi rude şi este întâmpinată cu tradiționala urare de sănătate şi îndestulare.
Este o sărbătoare a confirmării credinţei în Allah şi a manifestării generozităţii, ajutorării aproapelui. Unul dintre cele mai importante sărbători din religia islamică, Ramazan Bayram-ul se sărbătoreşte la finalul unei luni de post, de primenire spirituală, timp în care Coranul a fost o lectură zilnică obligatorie şi în care au avut loc slujbe specifice lunii sfinte din calendarul islamic: Luna Ramazan.
În cele 29 de zile de post şi rugăciune turcii şi tătarii au postit de la răsăritul şi până la apusul soarelui. În prima zi de Bayram, dimineața, bărbații merg la geamiei pentru rugăciunea colectivă. Copiii merg cu colindul din casă în casă pentru a ura Bayram fericit. Cei tineri sărută mâinile celor mai în vârstă, deoarece acest obicei arată politețe, respect din partea celor mai tineri, față de rudele sau prietenii mai în vârstă.
Tot în cele trei zile de sărbătoare, credincioșii musulmani merg în vizită la rude și prieteni, la masa vor servi, pe lângă produsele tradiționale, dulciuri, desigur nu vor lipsi baclavalele, de aici si faptul ca Ramazan este cunoscută și sărbătoarea dulciurilor – Șeker Bayram.
Cu prilejul Ramazan Bayram-ului, Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare “RAMAZAN BAIRAMINIZ KAYRLI BOLSIN !“, “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYRLI VE MŰBAREK OLSUN !”, „UN BAİRAM FERİCİT !”, “EID AL FITIR MUBARAK !”
Copiii noştri au talent şi la muzica instrumentală
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
17 iunie 2018, 08:30 / actualizat: 17 iunie 2018, 12:08
Muzica trezeşte în noi frumosul, ne uneşte, ne face mai buni, mai bucuroşi, mai armonioşi, mai ales atunci când este cântată de copii. Acest lucru şi-au dorit şi organizatorii concertului „Copii pe aripile muzicii”, care a avut loc la Jula, în seara zilei de 7 iunie, evenimentul fiind dedicat Zilei Copilului.
Concertul a fost organizat de către Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi a implicat copii din diferite categorii de vârstă, tineri din Jula şi Micherechi, care cântă la vreun instrument, cu toţii fiind originari din familii româneşti. „V-am invitat azi la o serată specială, cum nu s-a ţinut până acum la noi în comunitate. Găzduim azi un concert al tinerilor muzicieni din cadrul comunităţii noastre”, a spus în deschidere doamna Rita Pătcaş, vicepreşedinta UCRU. „Ne bucurăm că alături de dansurile şi cântecele populare, coruri şi echipe de dansuri care păstrează tradiţiile noastre, avem şi tineri, copii pregătiţi sau în curs de formare în domeniul muzicii clasice, muzicii instrumentale. Ne-am adunat astăzi aici ca să-i auzim, să ne bucurăm de talentul, de roadele eforturilor lor, împreună cu familiile lor.”
Unii mai începători, alţii mai avansaţi în ceea ce fac de mai mulţi ani, tinerii au demonstrat ardoarea şi măiestria de care dau dovadă meritând aplauzele sincere şi zâmbetele dulci ale părinţilor şi publicului prezent. Cu toţii sunt elevi ai Şcolii de Muzică „Erkel Ferenc” din Jula.
Concertul a fost deschis de cel mai tânăr muzician, Raffael Rocsin din Micherechi, care cântă la clarinet de 1 an, dar deja a luat un premiu, locul 3, la un concurs pe judeţ. După el a urmat Bonaventura-Gabriel Nyisztor-Gyarmati, din Jula, care cântă la violoncel de 3 ani şi este foarte legat de acest instrument. Csenge Cefan din Micherechi a fost acompaniată la chitară de profesorul Kepenyes Pál. Ea cântă la fluier de 3 ani. Tot la fluier a cântat şi Vivien Rocsin din Micherechi, care a interpretat melodii populare. Mara Stăvaru din Jula învaţă să cânte la pian de 4 ani, a interpretat cu maximă seriozitate câte-o piesă de la Samuil Maykapar şi Johann Sebastian Bach. La fel de 4 ani este elevul şcolii de muzică şi Vasile Cefan din Micherechi, care a început la pian după care a trecut la trompetă. A interpretat un studiu de Clodomir. Colege de clasă şi bune prietene, Zenaida Pekárik şi Ema Pătcaş, din Jula, sunt eleve la şcoala de muzică de 3 ani, acum au cântat împreună o melodie populară, iar Zenaida a cântat separat şi o piesă de Paganini. Elevul Zsolt Rocsin din Micherechi cântă la clarinet de 3 ani, câştigând mai multe premii judeţene. Publicul din Jula l-a încântat cu melodie foarte frumoasă şi sentimentală a lui Acker Bilk, cu titlul „Stranger on the shore”. Ultimii doi muzicieni sunt elevi la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Attila Iszály din clasa a 10-a învaţă să cânte la vioară de 7 ani, acum a interpretat două piese foarte grele, de Schubert şi Viotti. Muziciana cu cel mai serios trecut îl are tânăra de 18 ani, Victoria Borszéki din Jula, care cântă la pian deja de 12 ani. Ea ne-a încântat şi a cucerit inimile publicului cu piesa „Primavera” de Ludovico Einaudi.
Fiecare interpretare a tinerilor noştri a fost foarte aplaudat, ne-am simţit ca la un concert adevărat cu muzicieni serioşi. La final, fiecare mic artist a primit câte-o floare şi o cutie de ciocolată, la care s-a adăugat un cadou-surpriză din partea organizatorilor: datorită colaborării Uniunii Culturale cu Filarmonica de Stat din Arad, în toamna acestui an, aceşti tineri, împreună cu părinţii lor, vor putea participa la un concert al filarmonicii din Arad.
Evenimentul a fost onorat şi de prezenţa domnului consul general Florin Vasiloni, care i-a încurajat pe copii să fie perseverenţi în tot ceea ce fac, pentru că în acest fel vor avea succese atât la şcoală cât şi în domeniul muzicii. Diplomatul român i-a felicitat şi pe părinţi pentru susţinerea pe care o acordă copiilor lor.
În reportajul realizat de Anca Becan, redactor Foaia românească, vorbesc elevii: Rafael Roxin, Mara Stăvaru, Zenaida Pekárik, Zsolt Roxin şi Victoria Borszéki. Amfitrioana evenimentului a fost vicepreședintele UCRU Rita Ruja Pătcaș.
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească
Cei aproape 100 de mii de musulmani din România sărbătoresc în această seară, alături de musulmanii din întreaga lume, un moment important în perioada Lunii Ramazan, noaptea de Kadîr sau Noaptea revelerarii Coranului!
Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadır, celebrată anul acesta în noaptea de 10/11 iunie. Coranul, Carte a luminii şi înţelepciunii divine a început a fi coborâtă în noaptea de 26/27 de Kadır a lunii Ramazan, când Profetul Muhammed a avut prima revelaţie.
Tradiţia spune, de asemenea că tot în această noapte, dorinţele sunt îndeplinite. În noaptea de Kadır , Noaptea Puterii şi a Destinului s-a născut lumina İslamului, a început coborârea versetelor Sfântului Coran cel glorios, limpede şi nobil. Tot în noaptea de Kadir porțile Cerului se deschid și din care se revarsă peste tot seninatatea și încrederea, în care mâinile deschise, rugăciunile și implorările adresate către Allah sunt primite. Tocmai de aceea rugăciunile din Noaptea de Kadîr au o importanță aparte, iar în toate lăcașele de cult musulman vor avea loc slujbe.
Un obicei specific acestei nopți sfinte o constituie pregătirea unor preparate din aluat care sunt împarțite mai apoi semenilor, acestea sunt scovegi (Qıygașa și Ulqım). Scovergile se pregătesc din faina,apa, drojdie, ulei, sare. Laptele călduț sau apa, o linguriță de zahăr, puțină sare se amestecă cu drojdia. Treptat se pune făina și se face o cocă moale. După ce a crescut, se ia din aluat cocă de mărimea unui măr și cu ajutorul degetelor, fără să se folosească făină, se dă forma unei farfurii mai mici. Dacă e nevoie se mai lasă la crescut. Se prăjeşte în mult ulei încins pe ambele părți.
Un alt obicei care trebuie respectat este contribuția cu o anumită sumă de bani oferită pentru cauze caritabile, astfel încât și nevoiașii să se poată bucura de abundența sărbătorii.
Luna de post se va încheia cu Ramazan Bayram. Trei zile de sărbătoare celebrate în intervalul 15-17 iunie. Cu ocazia acestei nopți sfinte la toate lacașele de cult musulmae vor avea loc slujbe religioase.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
11 iunie 2018, 05:00 / actualizat: 11 iunie 2018, 7:12
Ziua în care este celebrat Sfântul Vartolomei (Sf. Ap. Bartolmeu) stă sub semnul „întoarcerii” sau „învârtirii”, „învârtoşirii”.
(varianta audio a rubricii)
Este ziua când „cerul se întoarce spre sud, adică scade ziua, dă înapoi, iar noaptea dă înainte, şi dacă cineva lucrează în această zi, dă înapoi în tot cursul anului în lucrările sale, căci este învârtirea zilei spre noapte (s.n.)[1]. Fiind rău de învârtit, se lucrează doar jumătate de zi, până în amiaz şi nu se toarce nici în ruptul capului. Cei ce vor încălca interdicţia vor avea „vâjâieli”, ameţeli.
Ziua de Vartolomei „tatăl vârtejurilor” se respectă pentru a nu se stârni vârtejuri de vânt sau să piară oameni în vârtejuri de apă. Din această zi se învârtoşează bobul de grâu, începe să crească. Grija pentru bobul de grâu este în tot timpul anului, pentru că pâinea cea de toate zilele e necesară… în toate zilele. Şi grija, pe măsură!
Se crede că „omului care ajunează în ajunul Crăciunului şi nu va mânca pe afară din ajun la Bobotează, în anul acela nu-i vor mânca holdele păsările”[2].
Până-n Bunavestire, la moment-hotar astrologic, echinoxul de primăvară era obiceiul ca fetele că pună grâu în blide cu apă pentru a invoca ploile „la vreme”. De Sfântul Gheorghe, când se poate lua mana holdelor, se fac rituri de înlăturare a farmecelor pentru a proteja recolta.
„Pricopul pricopseşte grâiele”[3] şi ca din orice pricopseală se fac belşuguri, credinţă şi a ţăranului, motiv pentru care ziua de 8 iulie, Pricopul, va fi respectată cu nelucrul. De „învârtoşirea” bobului de grâu (11 iunie) se lucrează doar cât şi grâul s-a-mplinit, adică jumătate. Şi grija nu se sfârşeşte: Adună spic cu spic ca să ai cu grămada. În ziua Sfântului Vartolomei „se învârteşte frunza de tei şi se face întoarcerea faptului (s.n.)[4]. Despre întoarcerea făcăturii se ştie ce-i de făcut încă din primăvară[5].
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
[1] Th. D. Speranţia, Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti, vol. III, ms. 4962, f. 98.
[2] Simion Florea Marian, Păsările noastre, Buzău, Editura Ion Călinescu, 1897, p. 47.
[3] Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, op. cit., 1910, p. 1654.
La Micherechi a avut loc joi, 31 mai, a VII-a ediție a procesiunii de Ziua Copilului, care se organizează anual, începând din 2012. Evenimentul a fost organizat de Parohia ortodoxă locală, şcoala generală din sat şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.
Procesiunea a încheiat de fapt o zi specială dedicată copiilor din această comună, dar și din împrejurimi, la care au luat parte circa 200 de elevi de şcoală generală, dar și de la grădinița din Micherechi. Manifestarea dedicată Zilei Copilului a fost organizată de Asociația „Miruna” a tinerilor ortodocși din Micherechi, cu sprijinul Primăriei și a cuprins jocuri și întreceri sportive, desene, ateliere de lucru, plimbări cu căruța și călărie, numere de dresaj, alte activități recreative, iar la prânz li s-a oferit tuturor copiilor și celor care au avut grijă de ei, hrană caldă, la ceaun. Toate acestea s-au desfășurat pe terenul de sport al comunei.
Spre deosebire de anii trecuți, procesiunea de Ziua Copilului nu a mai avut loc de la intrarea în sat și până la biserică, ci de la acest teren de sport și de joacă până la biserica ortodoxă română din localitate, fiind condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, însoțit de pr. paroh Ioan Bun și de pr. protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial și profesor de religie la şcoala generală din Micherechi, cel care a și avut ideea și inițiativa organizării acestei procesiuni de Ziua Copilului, acum 7 ani. La procesiunea din acest an copiii au venit în marș pe lângă bicicletele lor și au mai fost însoțiți de clericii menționați, dar și de alte oficialități, ca de pildă: doamna Margareta Tat, primarul Micherechiului, doamna Ana Ruja, directorul şcolii din Micherechi, doamna Ana Benye, directorul adjunct, doamna Tünde Ruja Nyári, directorul grădiniței, domnul consul Cristian Daniel de la Consulatul General al României la Seghedin, domnul Casian Bun, funcționar consular al Consulatului General al României la Jula ș.a.
După sosirea la biserică, PS Părinte Siluan le-a citit o rugăciune de binecuvântare și le-a mulţumit pentru procesiunea făcută, care îi pune în legătură cu Sfânta Biserică Strămoșească și cu Dumnezeu, dar și cu alți copii orfani, aflați în lipsuri și în suferințe, pentru care ei oferă cu dragoste, ca ofrandă, în fiecare an, această jertfă simbolică.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Muzeul de Artă din Populară a organizat în perioada 19-21 mai 2018, Târgul Meşterilor Populari din Dobrogea, prima manifestare de acest gen aparţinând etniilor din această zonă etnografică.
Potrivit directorului instituţiei, Maria Magiru, evenimentul pe platoul din faţa instituţiei, au participat cu obiecte tradiționale meşteri români, ruşi lipoveni, bulgari, greci, turci, tătari şi armeni. Aproximativ 20 de meşteri populari mesagerii principalelor meşteşuguri ale etniilor din Dobrogea, au pus în valoare portul, tradițiile și obiceiurile care-i reprezintă prin: țesături, costume populare, împletituri din papură, ceramică, broderie manuală, rogojini, podoabe din mărgele.
„Este primul târg pe care-l organizăm cu participarea tuturor etniilor din Dobrogea alături, sigur, de românii dobrogeni. Referindu-mă la etnii sunt prezenţi aici meşteri turci, tătari, ruşi-lipoveni, bulgari, armeni. Anul acesta, cu ocazia Zilei Constanţei, când în cadrul muzeului am deschis expoziţia «Multiculturalitate dobrogeană», ne-am gândit că ar fi un eveniment deosebit organizarea acestui târg al meşterilor populari din Dobrogea şi sunt sigură că de aici, în perioada următoare, mulţi vor pleca şi la târgurile organizate de reprezentanţii Muzeului Naţional al Satului din Bucureşti, care se plângeau de-a lungul anilor că Dobrogea le lipsea din cadrul manifestărilor lor”, a subliniat directorul muzeului, Maria Magiru.
Meşteşugurile tătăreşti au fost reprezentate de tulcenii Reian Adilsah (broderii), Geambai Nedin (tărtăcuţe pictate). Despre aceste obiecte tradiționale Reian Adilșah ne-a spus: „Prima ediție a târgului a fost organizat frumos!… scopul a fost de promovare a valorilor culturale ale etniilor. Obiectele tradiționale expuse de noi au fost costumele populare lucrate manual, papuci de casă tip târlici, prosoape cu motive tradiționale, diverse obiecte confecționate din material lemnos cu motive tătărești realizate de Geanbai Naidin.„
O altă doamnă păstrătoare a tradiției turco-tătare Epsen Memet din Constanța a completat tabloul obiectelor de artizanat (broderii şi podoabe din mărgele) turco-tătare. Aceasta purta o rochie tradițională unde principalul element de decor de era laleaua de inspirație otomană. Despre participarea la târg și despre obiectele specifice Epsen Memet a relatat următoarele: „De când mă ştiu am fost pasionată de handmade. Una din mătuşi m-a învăţat să croşetez, atunci era la modă macrameul, alta m-a învăţat să cos şi să tricotez. Pasiunea pentru mărgele a început cu o provocare. În momentul în care s-a creat grupul Şezătoare Constanţa(actualmente Cusături dobrogene) am fost printre primele care au răspuns prezent, iar de aici a început totul. Vedeam fetele cum se mândreau cu moștenirea lor, multe lucruri frumoase, ii, ștergare, etc. Așa că am început să caut și eu. Văzusem ceva în trecut, dar nu știam de unde să le mai găsesc. Noroc cu mama mea! Le păstrase, iar pe 1 decemebrie 2015 le-am scos pentru prima data în lume, creând un colț tătăresc în cadrul șezătorii. O altă provocare a fost participarea mea la acest târg. Iar în momentul de față am început să aranjez standul spunând o poveste a familiei și etniei mele și acela de a împodobi un „koșe„ un colț cu obiecte lucrare manual cu ștergare, prosoape, batiste colorate cu margini din dantelă, cămăși din in și multe podoabe precum, brățări și coliere din mărgele. M-am bucurat nespus de mult, atunci când oamenii veneau și le povesteam despre zestrea bunicii, despre modul cum își împodobeau tătăroaicele camerele, despre „sunnet„(momentul circumciziei la băieți) și patul împodobit pentru micul padișah cu șemberuri (batice înflorate cu margini croșatate cu dantelă), mendiluri (batiste brodate), șevreuri(ștergare),etc.„ a conchis Epsen Memet.
Totodată constănţenii au avut ocazia să admire şi costume populare originale, specifice românilor şi etniilor prezente de sute de ani în ținutul dintre Dunăre şi Mare, prezentate în expoziţia cu caracter temporar „Multiculturalitate dobrogeană”, dedicată tot Zilei Constanţei şi a Zilei Internaţionale a Muzeelor.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
devărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi românii. Conform tradiţiei în data de 21 iulie 2018, competiţia de lupte tătăreşti s-a desfăşurat în localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, competiţia este organizată de Primăria şi Consiliul Local în colaborare cu organizaţia locală Mihail Kogălniceanu a UDTTMR.
ul persista doar cât Maria Magdalena rămânea lângă mormânt. De aceea Magdalena se serbează în credinţa că „tămâia să miroasă morţilor”. Magdalena e rea de foc şi pentru a fi feriţi de lovituri.
dim (bulgară: Пордим) este un oraș în provincia Pleven din nordul Bulgariei centrale și în centrul administrativ al municipiului Pordim. Este considerat locul primei conexiuni telefonice din Bulgaria, în timpul asediului Plevnei din războiul ruso-turc din 1877-78 și astfel Marele Duce Nicolae Nikolaevici de Rusia a comunicat cu Prințul Carol I al României.
Lector univ.dr. Denis Ibadula, directorul Laboratorului de cercetări matematice Româno-Turc „Grigore Moisil”, Universitatea Ovidius din Constanţa, a obținut de-a lungul timpului mai multe premii care încununează activitatea didactică și de cercetare, unul din cele mai importante premii fiind de profesorul universitar al anului în cadrul Galei premiilor în educaţie, din ediţia 2011.
eagul” pentru cei de pe locul al II-lea şi premii în bani.
Cel ce nu respectă Circovii cu nelucru se spune că „se dă drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii, halucinaţii etc., se scoală pocit la faţă”.
ediție a Festivalului Internațional al Tineretului Slovac a avut loc în anul 2004, când localitatea Valea Cerului a sărbătorit 150 de ani de la sosirea slovacilor pe aceste meleaguri.
