Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:59
Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat seama că nu sunt singur în suferința mea, că ei îmi sunt aproape. Sunt plutonier adjutant principal Hanganu Cristian Gabriel. Fac parte din colectivul Centrului Militar Zonal Vrancea „Regele Carol I” și am îmbrăcat ținuta militară acum 22 de ani. Am ales cariera militară din dorința de a realiza ceva în viață, precum au realizat părinții mei, care la rândul lor a fost cadre militare. În anul 2005 am participat cu Batalionul 300 din Galați la o misiune în teatrul de operații din Afganistan. În timpul unei misiuni de patrulare, am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat. După explozie, mașina a luat foc. M-am evacuat și am întrebat de colegul meu Șonei și am încercat să ne ducem să-l ajutăm să iasă din TAB. Nu am mai putut, pentru că deja muniția din interiorul TAB-ului a început să explodeze. Mi-am dat seama că sunt rănit după ce sanitarul care patrula cu noi a venit și a intervenit. Am fost sedat și după o perioadă de o săptămână m-am trezit în Spitalul Militar de Arși din San Antonio, Texas. Am arsuri pe 48% din corp de gradul trei și doi, majoritatea. La momentul respectiv nu am simțit nimic. După o perioadă de timp am început să simt usturimile și durerile. Am mulțumit lui Bunul Dumnezeu că sunt în viață, dar, în același timp, voiam din tot sufletul să-l ajut pe colegul meu de care eram și prieten și mi-am dorit să, nu știu, să-l pot ajuta și să-l pot extrage din TAB. Tot ce am realizat după accident este parte și din ajutorul dat de Șonei acolo, de sus. Îi mulțumesc de fiecare dată, toată familia se roagă pentru el, pentru sufletul lui Şonei, lui Narcis. Recuperarea a fost dificilă. Alături de mine a fost familia: atunci prietena mea, acum soție, prietenii și Ministerul Apărării, care m-a ajutat enorm. Am un băiețel de 21 de ani. Este student la Academia Forţelor Aeriene din Brașov și își dorește din tot sufletul să facă ce a făcut tatăl lui, adică să servească patria. M-am alăturat proiectului Invictus în anul 2019. Am participat pentru prima dată în anul 2022 la Jocurile Invictus din Olanda. Anul viitor voi participa la Jocurile Invictus din Canada, la probele de scheleton, rower și volei din șezut. Eu îmi doresc să cinstesc Armata României, colegii mei să fie mândri de mine, iar de acolo eu îmi doresc să devin mai puternic.
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:51
Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Iron Cheetahs” Rotația a XVI-a, din cadrul Grupului de luptă NATO au executat zilele trecute un marș tactic în teren variat și au derulat un exercițiu de rezolvare a unei situații tactice cu bateria de apărare antiaeriană în poligonul de Instrucție Bemowo Piskie. Locotenentul Cosmin Marinescu din cadrul Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Iron Cheetahs” Rotația a XVI-a. Cosmin Marinescu: Scopul acestui exercițiu a fost de a perfecţiona deprinderile de a descoperi obiectivele din câmpul tactic și de a simula reacția asupra acestora. Militarii au fost evaluați de către comandanții microstructurilor, astfel încât la următoarele exerciții militarii să obțină calificative foarte bune. Moralul militarilor rămâne la un nivel ridicat, manifestând interes, disciplină și devotament la toate activitățile desfășurate în cadrul Grupului de Luptă din Bemowo Piskie. Eduard Nicola (realizator rubrică): Din Polonia ajungem în baza militară Camp Butmir Sarajevo din Bosnia și Herțegovina, unde militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte Câmpulung Muscel participă la Misiunea Eufor Althea, operațiune militară instituită din anul 2004 sub comanda Uniunii Europene, cu scopul de a crea un mediu de securitate sigur și stabil în zonă. Detalii ne oferă locotenentul Bogdan Brăileanu, comandant pluton sprijin în cadrul companiei. Bogdan Brăileanu: Integrarea efectivă a militarilor români are la bază o intensă pregătire specifică pentru misiune, dovadă fiind rezultatele obținute în cadrul evaluării statice și a exercițiului de repetare a misiunii. Nu doar pregătirea intensă a stat la baza facilitării procesului de adaptare a militarilor români, ci și aspectul că mulți dintre aceștia sunt veterani ai teatrului de operații Afganistan, iar experiența dobândită contribuie semnificativ la eficiența îndeplinirii misiunilor specifice din teatrul de operații Bosnia și Herțegovina. Eduard Nicola (realizator rubrică): De pe uscat ne mutăm pe mare, unde Gruparea Navală Permanentă a NATO de Luptă Contra Minelor nr. II se află în portul Pireu Grecia, pentru refacerea capacității de luptă și reaprovizionare pe durata staționării în port, la bordul puitorului de mine și plase 274, Viceamiral Constantin Bălescu, nava comandant a grupării, s-au desfășurat lucrări de întreținere și mentenanță la echipamentele, instalațiile și mecanismele de la bord. Cu amănunte vine căpitanul Bogdan Moisei, comandant serviciu de luptă la bordul puitorului de mine și plase 274. Bogdan Moisei: S-au derulat activități specifice pregătirii de sezon, incluzând astfel măsuri de protecție a tehnicii și a navei pentru a face față condițiilor sezonului rece. În paralel, echipajele navelor din grupare au efectuat antrenamente de vitalitate la bord, pregătind personalul pentru intervenții rapide în cazul unor avarii sau incidente. Eduard Nicola (realizator rubrică): Rămânem tot pe mare și pe final de rubrică vă mai spun că Dragorul maritim 29 locotenent Dimitrie Nicolescu participă pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni alături de nave militare din Bulgaria și Turcia, la a treia activarea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră. Dragorul maritim are la bord un echipaj format din 75 de militari și este comandat de locotenent-comandor Remus Daniel Pintili.
Ştefan Ciochinaru: Europa este un uriaș economic, dar este un pitic strategic
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:41
Cristian Dumitrașcu: Domnule Ciochinaru, bun venit din nou în studioul agenției. Ştefan Ciochinaru: Bine v-am găsit! Cristian Dumitrașcu: Vă propun ca înainte să vorbim despre alegerea președintelui american, să vă ocupați un pic de situația internațională, la fel de complicată, așa cum era și în vremea în care noi am făcut interviul anterior. Ce e schimbat? Intrarea Coreei de Nord în conflictul ucrainean. Ştefan Ciochinaru: Este un act de o extremă gravitate, pentru că de fapt abia acum are loc o internaționalizare a războiului din Ucraina. Interesant este că, de pildă, în revista Foreign Affairs, o revistă extrem de interesantă, acolo se publică pentru prima dată așa-numitele baloane de încercare, care după trei-patru luni de la publicare și ajustările care decurg din reacțiile la articolele publicate, lucrul acela îl vedem, îl regăsim în politici oficiale ale unor guverne și state ale lumii. Ei bine, în Foreign Affairs se scria acum două zile despre faptul că războiul din Ucraina devine prin imixtiunea nord-coreană un război mondial. Poate părea puţin forțat, puțin cam puternic acest titlu, această aserțiune, dar ea este reală, pentru că evident că pasul imediat următor a fost ca guvernul de la Seul, din Coreea de Sud, să spună: în această situație suntem îndreptățiți la două lucruri: unu – să observăm cu atenție ce se întâmplă cu nord-coreenii pe frontul din Ucraina și doi – să furnizăm armament de ultimă oră armatei ucrainene. Cristian Dumitrașcu: Ceea ce nu se întâmplase până acum. Ştefan Ciochinaru: Ceea ce nu se întâmplase până acum. Coreea de Sud era neutră în acest… sigur condamnase invazia, încălcarea dreptului internațional, dar nu se amesteca în acest conflict. Acum are toată îndreptățirea să o facă, pentru că trupele nord-coreene merg acolo și există o declarație oficială în sensul acesta, venită de la Phenian, care spune că militarii nord-coreeni sunt acolo pentru a dobândi experiența necesară combaterii prin luptă a inamicului, deci, cu alte cuvinte, să se antreneze în condiții de război. Președintele Zelenski, ieri dimineață, a anunțat că au avut deja loc primele ciocniri cu acești mercenari, să-i numim așa, nord-coreeni… Cristian Dumitrașcu: Şi că au apărut primele victime. Ştefan Ciochinaru: … și aceștia au înregistrat primele victime pe frontul din Ucraina, lucru, repet, deosebit de grav. Este foarte grav, mai ales că vedeți ceea ce se întâmpla până acum în Ucraina – și noi am discutat de-a lungul acestui an de mai multe ori, era într-un fel o tatonare reciprocă pe front, un avans lent al trupelor rusești, care trebuiau să îndeplinească ordinul lui Putin de cucerire completă a Donbasului, pentru că acesta era obiectivul strategic al Moscovei, dar atât, pentru că se aștepta rezultatul alegerilor din America și abia după aceea urma să se vadă ce întâmplă mai departe. Or, faptul că până la alegerile din Statele Unite, până la a vedea ce se întâmplă mai departe, după ce lumea liberă are un nou lider, trupele nord-coreene intervin nemijlocit în conflictul din nou cu Ucraina, e de o gravitate extraordinară, pentru că sigur că din Coreea de Nord venea spre Rusia o mare cantitate de armament și de muniție, sigur că din Iran venea muniție, veneau rachete, veneau drone. Sigur că din China veneau componente electronice pe diverse canale, datorită cărora să nu poată fi acuzată oficial China că alimentează armata rusă, dar lucrul ăsta se întâmpla și era cunoscut, numai că de data vorbim de trupe, de oameni, de soldați. Și asta, repet, creează o situație foarte dificilă, inclusiv dacă va fi să se discute despre un armistiţiu sau o pace, pentru că nu mai sunt implicate doar le două țări. Iată că apare o implicare directă a unei alte țări, de pe alt continent. Și aici vreți, vă rog să-mi dați voie să subliniez un lucru: în ultimii 300 de ani, cred, pe teritoriul Europei n-a luptat nimeni din afara Europei, cu excepția americanilor și canadienilor. Ori acum vorbim de trupe dintr-o țară asiatică, din extremul Orient, care se află pe teritoriul Europei într-un război european. Cristian Dumitrașcu: De la Ginghis Han încoace probabil că nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Ştefan Ciochinaru: Nu s-a mai întâmplat, ceea ce este de o gravitate extraordinară, ceea ce naște întrebări cu privire la rolul și la puterea Europei și pune într-o altă lumină încercările unor țări europene de a se clădi ca putere de sine stătătoare. Europa trebuie să-și aibă puterea ei militară, puterea ei de descurajare, puterea ei de negociere politică, pentru că, da, Europa este un uriaș economic, dar este un pitic strategic și lucrul acesta ar trebui să se schimbe și ceea ce se întâmplă în Ucraina și imixtiunea aceasta senină a unei țări din Asia în probleme europene ar trebui să ne îngrijoreze, cel puțin. Cristian Dumitrașcu: De-abia se stabilizase cumva situația din Orientul Mijlociu, a venit declarația ministrului de externe coreean, nord-coreean, care a spus după, cum bine știți, vom merge până la victoria finală împreună cu Federația Rusă în Ucraina. Apare și această poziție despre care vorbeați, până la urmă, intenția legitimă a sud-coreenilor să trimită sau nu trupe în… Ştefan Ciochinaru: Nu știu dacă trupe, dar specialiști vor trimite. Cristian Dumitrașcu:… specialiști. Ne întoarcem la președintele Franței, nu mai departe de, să zicem, nu știu cum, jumătate de an în urmă, poate mai bine, vorbea și Macron despre eventuala mobilizare a Europei pentru a apăra cu trupe Ucraina. Ştefan Ciochinaru: A vorbit-o și cu două zile în urmă la Budapesta. Cristian Dumitrașcu: Şi la Budapesta, da. Ştefan Ciochinaru: A spus de fapt același lucru atunci când a arătat că Europa nu-și poate permite ca Rusia să câștige în Ucraina, Europa și că Europa este datoare să facă absolut tot ce poate, să facă şi imposibilul pentru ca Rusia să nu câștige în Ucraina. Pentru că, domnule Dumitrașcu, dacă Rusia câștigă în Ucraina, atunci nu vom mai avea o Uniune Europeană, nu vom mai putea vorbi de o putere europeană, atunci Europa va fi subsumată acestei mari puteri euroasiatice, lucru pe care Putin îl urmărește, a declarat-o. De acea duce un război hibrid la toate nivelurile în Europa. Cristian Dumitrașcu: Așa de repede se poate întâmpla asta? Ştefan Ciochinaru: Nu e nevoie să se întâmple repede. Se întâmplă și pentru faptul că toate țările din Europa Centrală și de Est se vor simți trădate, dacă Ucraina pierde, dacă Ucraina nu are suficient sprijin ca să facă față tăvălugului rusesc, ar fi percepută ca o nouă Ialta. Din nou, Europa Centrală și de Est ar fi sacrificată pentru liniștea și prosperitatea unei părți de Europă îndepărtată în vest, ceea ce nu este acceptabil. În acel moment, pe bună dreptate, țările din partea aceasta a continentului ar zice ‘domnule, dacă asta e situația și dacă suntem atât de ușor abandonați, păi atunci trebuie să ne negociem situația cu această mare putere de tip imperial, această putere agresoare care n-are nicio considerație pentru dreptul internațional și să vedem ce trebuie să facem ca să supraviețuim. Este și motivul pentru care, ați văzut, Orban, Viktor Orban vorbesc, premierul Ungariei strălucea de fericire la reuniunea de zilele trecute de la Budapesta, pentru că în America a câștigat Trump, marele lui prieten, da?, Fundația Heritage, prin care Orban a ținut legătura în permanență cu Trump și cu echipa sa este cea care orchestrează politica americană în momentul de față în jurul lui Trump, deci el se aşteaptă, cum a declarat, după ce a vorbit cu Trump la telefon, să facem lucruri mari împreună. Care ar putea fi lucrurile acestea mari? O Uniune Europeană mai puțin integrată, mai puțin coerentă, mai puțin puternică. Cristian Dumitrașcu: Că tot ați venit aici cu acțiunea, cum interpretăm viitorul, să zicem, în ultimele șase luni, după ce Donald Trump va fi depus jurământul în ianuarie, nu putem ascunde temerile tuturor europenilor, sau cel puțin ale celor de aici din estul Europei, care au avut precedentul format în primul mandat și care se simt în pericol?
Ştefan Ciochinaru: Alegerea lui Donald Trump a reprezentat o veste foarte bună pentru Budapesta, o veste foarte bună pentru Moscova, o veste foarte proastă pentru Beijing, o veste foarte proastă pentru Bruxelles, pentru Londra. În a doua zi după noaptea alegerilor americane, britanicii s-au întâlnit într-o reuniune de urgență în care au discutat, atenție foarte mare, despre nevoia de a abandona Brexitul, de a se întoarce în Europa, pentru că doar în felul acesta… Cristian Dumitrașcu: Foarte interesant! Ştefan Ciochinaru: Ar putea să fie la adăpost de imprevizibilitatea lui Donald Trump. De altfel, presa britanică spune că pentru premierul Starmer este o catastrofă alegerea lui Trump şi pentru Marea Britanie. Așa că, vedeți dumneavoastră, lucrurile sunt foarte delicate. Trump va fi nevoit… Vorbeați de primele șase luni. În primele șase luni, el își face echipa și dă drumul la rezolvarea unor probleme pe care le-a promis. Adică el a promis să rezolve migrația ilegală din Statele Unite, chiar cu prețul deportării a peste 11 milioane de oameni. Cristian Dumitrașcu: Credeți? Ştefan Ciochinaru: Nu e vorba de ce cred, este vorba despre ceea ce a promis și va trebui să livreze. Dacă va reuși sau nu depinde și de justiția americană, de de instituțiile americane ș.a.m.d. De asemenea, a promis că în secunda doi îl demite pe procurorul new-yorkez care instrumentează două dosare penale împotriva sa. Cred că la momentul la care noi vorbim, acest procuror deja studiază cum să închidă dosarele, urmăririle penale. De asemenea, el a promis că va rezolva catastrofa economică în care se găsește America și cum va face lucrul acesta? El a și spus. Unu: va reduce taxele, impozitele astfel încât să încurajeze cât mai mult producția. Va încuraja repatrierea unor industrii în Statele Unite ale Americii, care vor fi scutite de taxe și impozite, care taxe și impozite, de fapt, tarife se vor aplica într-un mod care ține de războiul economic, adică pentru produsele europene se va pleca de la 10 și se va ajunge până la 20% tarife de import din Uniunea Europeană, iar pentru produsele chineze până la 60%. Vorbim de 60% creșterea tarifelor. Asta înseamnă războaie economice, adică să nu ne ferim de cuvinte, pentru că ele ne spun care e realitatea. Va face lucrurile acestea, fără îndoială, Trump, dar asta va genera alte probleme. Sigur, se vor crea locuri de muncă. Sigur, economia va accelera în creștere. De altfel, semnalele de pe burse, ați văzut, sunt bune după alegerea lui Trump, au crescut acțiunile, dar va genera probleme sociale foarte mari, pentru că vor fi puțini bani pentru sistemul de sănătate, care oricum este injust și dezechilibrat în America. Vor fi mai puțini bani pentru învățământ, vor fi mai puțini bani pentru programe sociale, de incluziune ș.a.m.d. Or, astea nu se vor vedea imediat, în cele șase luni sau în primul an de care vorbim. Dar în doi ani, în trei ani, ele vor produce rezultate grave și doar o economie foarte performantă ar putea să astupe puțin aceste probleme sociale prin banii mulți care ar veni la oameni. Rămâne de văzut însă dacă va reuși. Proiectul e foarte ambițios, dar ce vreau să spun este că el este obligat să se ocupe de America, ceea ce înseamnă că va avea foarte puțină disponibilitate pentru politica internațională. E posibil ca America să fie prima țară care să se retragă a doua oară din Tratatul de la Paris privind clima. A retras-o Trump o dată, Biden a băgat America la loc în tratat, acum probabil că Trump va scoate din nou Statele Unite din Acordul de la Paris. E posibil. De asemenea, el are o problemă: ca să poată să aibă liniște acasă, el trebuie să închidă două mari probleme externe de războaie calde – Ucraina și Orientul Mijlociu. În Ucraina e clar că va avea loc o negociere cu Moscova şi cu Kievul și va încerca, cum a declarat de altfel Trump, să impună pacea prin forță, prin forța Americii, printr-un ultimatum politic și strategic către cele două state. Ce va presupune asta? Unde… Nu, Trump e un negustor, el e un businessman, el este un tip căruia îi place să negocieze. Ce va negocia, până unde va merge negocierea nu știe nimeni. În momentul de față, apar tot soiul de scenarii.
Eu nu le-aş da o foarte mare credibilitate în acest moment pentru că există și limite până la care poate să meargă negocierea și pe care Donald Trump, în entuziasmul său caracteristic, încă nu le-a descoperit, dar le va descoperi atunci când, vorba lui Putin, în biroul său vor intra niște domni în niște costume impecabile, care îi vor spune: Asta nu se poate, domnule președinte! Rămâne de văzut, deci. Iar în Orientul Mijlociu, în Orientul Mijlociu, vedeți la Ierusalim, Bibi Netanyahu a fost unul dintre cei fericiți pentru alegerea lui Trump. El este un prieten al lui Trump. E clar că se va strânge laţul în jurul Iranului, că vor fi repuse pe tapet Acordurile Abraham, că va fi foarte mult întărită poziția Arabiei Saudite. E foarte posibil ca anul viitor să vedem chiar un acord de pace Arabia Saudită-Israel și probabil să apară chiar un soi de mică piață comună în Orientul Mijlociu. Dar, repet, totul pe încercuirea, îngrădirea Iranului şi pe scoaterea completă din joc a ceea ce înseamnă Hamas, Hezbolah, houthii, adică acei actori proxi ai Iranului. Cristian Dumitrașcu: La final, pentru astăzi, domnule profesor Ciochinaru, cum ne raportăm noi față de noua situație? Spuneați că una dintre măsuri va fi aceea de a scădea taxele. Se va regăsi asta și în bugetul Armatei Statelor Unite? Pe cale de consecință, noi ar trebui să fim îngrijorați pentru asta? Ştefan Ciochinaru: Nu, în primul mandat, Trump a mărit bugetul armatei americane și cred că va face același lucru și acum. Nu uitați că în spatele lui s-a aflat Lockheed, nu uitați că în spatele lui s-a aflat Boeing, deci mari producători de armament americani au fost în spatele campaniei electorale a lui Donald Trump. Ei vor fi în continuare acolo. El are o puternică susținere din această zonă. Nu, bugetul armatei americane sunt aproape convins că va fi majorat. Nu uitați cuvintele pe care le-a spus despre noua stea în ascensiune Elon Musk. Și când relata dialogul lui cu Elon Musk și îl întreba pe Elon Musk: Mai poate să facă cineva în America ce faci tu? Nu. Mai poate să facă cineva în lume, ce faci tu? Nu. Foarte bine, atunci te susținem. Trebuie să avem grijă de geniile noastre. Aceasta este optica, deci, dimpotrivă, va băga mai mulți bani în înzestrarea armatei americane, astfel încât superioritatea acesteia să fie incontestabilă. Asta este de așteptat. În ce ne privește pe noi, politica Statelor Unite față de flancul estic, față de ceea ce este, în momentul de față, prima linie de apărare a NATO şi a lumii libere se face în Congres, se face la Casa Albă, dar se face mai ales la Pentagon. Acolo unde nu se joacă nimeni, acolo unde este vorba de forțe militare, de echipamente de sute, mii de miliarde, acolo nu ne jucăm, acolo punem piesele pe tablă ca la șah și gândim cu șapte mutări înainte, cu şapte ani înainte, cu opt ani înainte nu se schimbă lucrurile. Nu aici se vor schimba lucrurile. Noi trebuie să fim atenți, dacă vreți, în această abordare tranzacționistă a lui Donald Trump, să fim atenți la ce se întâmplă în Moldova, la alegerile care vor avea loc anul viitor în Moldova și unde e foarte important cine va face guvernul. Noi trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă cu forțele iliberale din jurul României, care s-ar putea să simtă un vânt puternic în pânze şi să facă unele gesturi mai puțin fair-play față de colegii europeni. La aceste lucruri trebuie să fim atenți, dar cred că, până la urmă, lecția poloneză e cea mai importantă pentru noi. Până să ne ajute alții, trebuie să vedem cum ne ajutăm singuri și cred că ceea ce ar trebui să facem ar fi să ne pregătim, și să ne pregătim și să ne pregătim 24 de ore din 24, şapte zile din șapte, 12 luni pe an pentru a fi mai puternici, pentru a fi mai rezilienți și pentru a fi, dacă vreţi, mai coezivi, din punct de vedere național. Cristian Dumitrașcu: Domnule profesor Cochinaru vă mulțumesc mult pentru interviu în această dimineață și vă mai așteptăm!
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...
Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...
Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...
Mihai Panait: Vânătoarele de mine sunt cele mai bune capabilități la nivel mondial. Este deosebit de important că reușim să aducem în Forțele Navale Române această capabilitate
Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a primit primul pavilion al navei, odată cu intrarea în serviciul Forțelor Navale...
Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:26
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Universitatea Națională de Apărare Carol I a împlinit 135 de ani de existență. La Palatul Cercului Militar Național din Capitală a avut loc o festivitate aniversară, unde au fost prezenți șefi de structuri din Ministerul Apărării Naționale, personalități din mediul academic, cadre didactice, cercetători și foști comandanți ai universității. În cadrul festivității au fost prezentate mesaje de felicitare de la partenerii internaționali și s-au acordat distincții militare și decorații. Universitatea Națională de Apărare a fost fondată în anul 1889, sub denumirea de Școala Superioară de Război. Astăzi, instituția oferă numeroase programe de studii de licență, masterat și doctorat, specializări de învățământ deschis la distanță, precum și cursuri de perfecționare.
Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:23
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că toate costurile pentru instruirea piloților ucraineni pe avioane de tip F-16 în Centrul European de Pregătire de la Fetești vor fi suportate de România. În ordonanța de guvern se menționează că aceste cheltuieli vor fi făcute din bugetul Ministerului Apărării Naționale, fără a fi precizate sumele necesare. Patru piloți ucraineni au ajuns deja la Centrul de la Fetești, unde au început pregătirea teoretică. Centrul de instruire, inaugurat în luna noiembrie a anului trecut, este destinat pregătirii piloților români, aliați și parteneri, și funcționează cu sprijinul companiei americane Lockheed Martin, care asigură instructorii, și Olandei, care a pus la dispoziție aeronavele.
Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:19
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a aprobat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, care prevede că acestea se indexează în raport cu solda sau salariul de grad și de funcție. Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad sau salariul gradului profesional și solda sau salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, se arată în actul normativ. Senatorii au mai stabilit că, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată, cu majorările care au avut loc în perioada 2015-2024. Fondurile necesare pentru plata în acest an a acestor drepturi vor fi suportate din bugetele instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Legea a fost contestată joi de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională.
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:12
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române au participat la Exercițiul Multinațional „Poseidon 24” organizat de Bulgaria în apele sale teritoriale. Nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa” a luat parte la antrenamente, unde a desfășurat misiuni de cercetare maritimă, de asigurare a asistenței medicale hiperbare, de căutare și salvare pe mare.
Poseidon este un exercițiu organizat anual, alternativ de Bulgaria și România, și are ca obiectiv principal creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante. Am aflat de la comandantul navei „Grigore Antipa”, căpitan comandorul Cristian Mitu: Cpt. cdor. Cristian Mitu: Primul exercițiu multinațional desfășurat în apele teritoriale ale altei țări decât România – suntem foarte entuziaști, suntem foarte mândri de ce am realizat pentru navă. Arătăm că suntem o nouă capabilitate a Forțelor Navale, gata să participăm în orice colț al lumii suntem trimiși. La bord avem atât echipajul navei, cât și o grupă de scafandri de mare adâncime, integrată, astfel încât noi putem executa toate misiunile specifice acestei categorii, numită scafandri de mare adâncime. Adrian Gîtman (realizator rubrică): La exercițiu a fost prezent și dragorul maritim locotenent Dimitrie Nicolescu, alături de celelalte nave din grupul operativ Româno-bulgaro-turc pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, aflat la cea de-a treia activare din acest an.
Conferință internațională la Palatul Cercului Militar Național
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:06
Adrian Gîtman (realizator rubrică): La Palatul Cercului Militar Național a avut loc o conferință internațională pe tematica provocărilor de adaptare a organismului militar în vremuri de conflict, în organizarea Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. La eveniment au participat reprezentanți ai institutelor de istorie militară, ai mediului academic, cercetători și istorici din țările din sud-estul Europei. Conferința a oferit o platformă de dezbatere pentru aprofundarea dialogului științific privind istoria războiului. Secretarul de stat în Ministerul Apărării, Simona Cojocaru, a arătat că acțiunile de promovare și cunoaștere a cercetării istorice contribuie la eforturile de întărire a relațiilor dintre statele din regiune. Generalul locotenent Dragoș Iacob, locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, a susținut faptul că înțelegerea războaielor este esențială pentru adaptarea la realitățile militar-strategice actuale. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Institutul de Istorie Militară Fatih din Turcia.
Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:00
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul Angel Tîlvăr a participat în această săptămână la o nouă întrunire a procesului reuniunii miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est, desfășurată la Tirana. România deține până anul viitor președinția acestei inițiative. Pe ordinea de zi a întâlnirii s-a aflat, printre altele, creșterea importanței brigăzii din Europa de Sud-Est, elementul militar al inițiativei, la care contribuie cu trupe șase țări – Bulgaria, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Turcia și România. Pe timpul mandatului României la conducere, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al acestui format. În Albania, ministrul Tîlvăr s-a întâlnit cu omologul moldovean Anatolie Nosatîi, căruia i-a reafirmat sprijinul țării noastre în fața provocărilor de securitate și a încercărilor de destabilizare, parte a acțiunilor hibride ale Federației Ruse.
Sunt sergent major în rezervă Czifrak Gabriel am vârsta de 26 de ani și sunt activ în armată de la vârsta de 19 ani, în Batalionul 812 Infanterie Bistrița „Șoimii Carpaților”. Am plecat în Afganistan în 17 august, exact cu două zile înainte de a împlini vârsta de 22 de ani. Am avut accidentul în 21 octombrie 2020. Incidentul s-a produs în timpul unei patrule de cercetare în aria de responsabilitate. Fiind un convoi de patru mașini, eu eram comandantul ultimei mașini din convoi. La întoarcerea către bază am declanșat un dispozitiv exploziv improvizat și acolo mi s-a schimbat viața. Cel mai mult m-a marcat din timpul incidentului neputința – neputința de a-mi ajuta colegii care erau într-o stare gravă; cel puțin șoferul mașinii era între viață și moarte şi eu n-am putut să-l ajut deloc, pentru că aveam multiple traume la membrele inferioare, la membru superior stâng, la cap. Practic, eram imobilizat, nu mă puteam mișca. Am fost evacuat în baza aeriană Bagram. După trei zile de stabilizare, ni s-au făcut primele intervenții chirurgicale și am fost transportați la Spitalul Militar Landsthul din Germania. Au urmat foarte multe operații, medicii respectivi mi-au reconstruit ambele membre inferioare, urmând ca în 17 decembrie 2020 să fim repatriaţi şi am fost internaţi în Spitalul Militar de Urgență din București. În toate cele șapte luni și jumătate eu am fost în scaun cu rotile, deoarece nu puteam să mă deplasez, și dorința de a merge din nou, de a fi măcar 80% din ce am fost înainte a fost atât de mare, încât stăteam zilnic 4-6 ore la recuperare.
Parcursul meu a fost foarte interesant, într-adevăr, de la scaun rulant la campion la Jocurile „Invictus”, la disciplina rowing. În acest proces m-a ajutat foarte mult proiectul „Invictus” și, pe lângă asta, cheia a fost logodnica mea: m-a împins de la spate să mă duc la sală, să trag de mine. În fiecare zi îmi spunea că trebuie să dau tot ce e mai bun, că pot să dau tot ce e mai bun. Când am urcat pe podium, la medaliere, au fost niște trăiri și niște sentimente care sunt foarte greu de descris. Am fost foarte mândru pentru că am reușit să pun România pe hartă. Am reușit să iau aurul la rowing și am reușit să-i fac mândri pe colegii mei, pe iubita mea în special, şi am vrut și să port drapelul României pe umeri și să fiu pe podium.
Pentru Jocurile „Invictus” din Canada 2025 Whistler Vancouver mă pregătesc la schi alpin, rowing, skeleton și volei din șezut, care este jocul nostru de echipă.
Una dintre primele întrebări când am ajuns la spital în România a fost: o să mai pot să schiez vreodată? Ia uite că la aproape patru ani de zile am reușit să mă urc din nou pe schiuri. Schiez destul de bine și vreau să mă îmbunătățesc cât de mult se poate, chiar dacă sunt dureri foarte mari; dar asta nu mă împiedică să merg mai departe. Deci, orice se poate, din punctul meu de vedere.
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...
Cristian Dumitrașcu: Doamnă profesor Ileana Rotaru, bine ați venit! Ileana Rotaru: Mulțumesc frumos pentru invitație! Cristian Dumitrașcu: Unul dintre subiectele pe care știu că le-ați abordat cu obstinație în cursuri este legat de fake news. Ileana Rotaru: Din punctul meu de vedere, apropo de subiectul acesta pe care îl abordez cu studenții, nu putea să fie predat decât de către cineva care practic înțelege instituția în sine și felul în care funcționează, de fapt, astfel de instituții cum este instituția Ministerului Apărării Naționale. Apropierea pe care o are un civil de astfel de instituții este foarte importantă, pentru că vine cu o privire critică, câteodată cu o privire analitică, dar în același timp se creează o conexiune legată de tipul de comunicare instituțional, internă și, desigur, externă. Necunoscând astfel de lucruri, nu poți să le predai sau să vorbești tinerilor fără să-ți adaptezi un discurs și fără să-ți adaptezi un nivel al limbajului, astfel încât să poți să abordezi subiecte sensibile pentru actorii politici instituționali, care câteodată pot să fie mai puțin interesante pentru ei. Am încercat să discutăm până la urmă și să încercăm să apropiem aceste elemente care sunt poate de importanță nu doar națională, în momentul de față, ci și internațională, lucruri pe care tinerii nu le consideră foarte apropiate lor și chiar manifestă o formă de oboseală informațională vizavi de toate lucrurile acestea pe care le-au tot auzit și care tot au fost puse în agenda publică în perioada pandemiei și acum, în perioada războiului din Ucraina, și cu tot ceea ce se întâmplă acum, vedem, și în Orientul Mijlociu și în alte colțuri ale lumii. Prin urmare, să discuți cu tinerii între 18 și 22-24 de ani, repet, din instituții de învățământ civile, pe teme legate de război informațional, război hibrid, război cognitiv, algoritmii informaționali, inteligență generativă artificială, cyber-intelligence, cyber-hate și toate formele acestea care sunt din ce în ce mai diverse și din ce în ce mai puternice, până la urmă, repet, la nivelul efectelor și la nivelul audiențelor, cu siguranță că doar poate anumite aspecte sunt de interes pentru ei sau doar au auzit sau s-au informat, atunci când au avut nevoie, dintr-o anumită sursă sau din anumite lucruri, dar nu le conștientizează, repet, la nivelul vieții de zi cu zi și al impactului. Or, cum transformi un astfel de mesaj, cum transformi un astfel de conținut, până la urmă, care este extrem de greu, extrem de puternic conștientizat, cum spuneam, de structurile instituționale ale statului român, ale Uniunii Europene, ale NATO, la nivelul de înțelegere al tinerilor este, într-adevăr, un efort considerabil. Cristian Dumitrașcu: Mi se pare că aveți o misiune foarte importantă. Este, cred, foarte greu să decriptați această oboseală informațională despre care spuneați și să clasificați temele importante pe care ați putea marșa atunci când aveți o situație cu, nu știu, opt teme care sunt mai importante și pe care este bine să mergeți ca să câștigați meciul, să aduceți tinerii studenți în zona de interes și să-i câștigăm pentru viitor. Ileana Rotaru: Nu este vorba despre un câștig ca atare, ci este vorba efectiv, din punctul meu de vedere, de un activism civic, mai degrabă. Or, felul formal în care toate elementele legate de cetățenie, de instituții europene, de istorie chiar, pentru că sunt elemente care sunt profund fundamentate pe un anumit background cultural-istoric de-a lungul procesului educațional constituie, din punctul meu de vedere, elemente fundamentale într-un astfel de demers, pentru că s-au făcut formal, și copiii din ziua de astăzi – probabil și noi eram la fel – învață învățând, învață jucând, învață lucrând, înțelegând termenii respectivi, conceptele respective la modul practic, utilitar, pragmatic. N-o să-l intereseze, de exemplu, subiecte legate de ce face NATO, dacă nu este conștient că el are un cuvânt de spus în NATO, dar nu i s-a explicat cum ajunge cuvântul lui să fie cunoscut în NATO. Cristian Dumitrașcu: Deci nu ajunge doar faptul că el știe că NATO e important că îi apără, ci este la fel de important să știe că are un cuvânt de spus acolo. Ileana Rotaru: Exact. Şi felul în care acest proces de luare a deciziei, până la urmă, este important și el poate să înțeleagă și poate să observe că este la fel de important cuvântul lui ca al oricărui alt cetățean al țării, chiar dacă nu-l interesează să participe fizic, intrând ca voluntar în Armata României, ci înțelegând că felul în care își desfășoară studiile, felul în care ajunge să lucreze în România sau oriunde în altă parte în Europa sau în lume contribuie într-o formă sau alta la dezvoltarea unei culturi de securitate, a unei culturi democratice, a unei forme de înțelegere a unor mecanisme politice care sunt în interesul cetățeanului și promovează un set de valori extrem de importante și bine legitimate de-a lungul istoriei. Iată că am trăit o perioadă foarte lungă de pace și securitate în Europa. Lucrurile acesta și felul în care nu noi stabilim aceste teme, adică știm că sunt elemente legate de dezinformare… – de exemplu, faptul că avem studiile naționale publice reprezentative care ne spun că, de exemplu, oamenii conștientizează că sunt supuși acestui proces de dezinformare, că mass-media poartă vina principală legată de răspândirea informațiilor false, dar în același timp vrem să vedem mai profund care este profilul, unde sunt lucrurile acestea, ce se întâmplă. Şi am plecat de la studii sociologice particulare, la analize de nevoi, la discuții în zona interviurilor, focus-grupurilor, la discuții calitative, ca să putem să înțelegem până la urmă unde, cum se informează, când și care sunt, de fapt, nevoile lor de informare legate de aspectele acestea, atunci când vorbim de spațiul public și de ecosistemul lor informațional. Cristian Dumitrașcu: Vă mulțumesc! Ileana Rotaru: Vă mulțumesc și eu!
Dan Grecu: Armata este singura structură la care nu s-au făcut actualizări din 2016 la nivelul pensiilor. Pensiile sunt mai mari decât în sistemul public, pentru că salariile au fost mai mari
În această săptămână vă propunem a doua parte a interviului cu generalul-maior în rezervă Dan Grecu, vicepreședinte al Asociației...
Mihai Panait: Am făcut pași importanți în ultimii doi ani pentru viitorul Forțelor Navale Române. Viitorul Aviației Navale, cu noile capabilități, este asigurat
Interviul săptămânii a fost realizat în preajma Zilei Marinei și a Forțelor Navale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul...
Angel Tîlvăr: Vreau să mulțumesc celor care găsesc de cuviință să aleagă cariera militară ca fiind o carieră de viitor. Presupune responsabilitate și enorm de mult patriotism
La Interviul Săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care a vorbit despre deciziile...
Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima oprire a săptămânii o facem în baza militară Moana din Bangui, unde a avut loc ceremonia oficială în cadrul căreia generalul de brigadă Cornel Tonea-Bălan a predat comanda misiunii de instruire a Uniunii Europene în Republica Centrafricană generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros. Evenimentul a reunit înalți oficiali și reprezentanți ai Republicii Centrafricane, Uniunii Europene și României. EUTM RCA a oferit consultanță strategică și a contribuit la dezvoltarea leadershipului, având un impact semnificativ asupra reformei sectorului de apărare al țării. Generalul de brigadă Cornel Tonea-Bălan, despre cele 12 luni petrecute în Republica Centrafricană: Cornel Tonea-Bălan: Un an plin de noutate, de provocări, de partea de familie, un an în care am descoperit o nouă familie, familia EUTM. Am avut onoarea să comand o misiune internațională unde, alături de militari români, au fost militari din alte șapte țări. A fost o provocare, dar provocările fac parte din viața noastră de militari și mi-a părut bine că am avut șansa și onoarea să comand această misiune. Eduard Nicola (realizator rubrică): De asemenea, noul comandant al forței, generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, a subliniat că are convingerea că aceste progrese vor continua și vor consolida activitățile misiunii, asigurând că EUTM RCA va rămâne un model de angajament și cooperare internațională. Nicolae-Gabriel Oros: Vom continua proiectele începute și, bineînțeles, vom continua să dezvoltăm prin alte proiecte, astfel încât să putem aduce un plus de valoare aceste misiuni și, respectiv, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a putea ajuta la dezvoltarea, instruirea armatei centrafricane. Eduard Nicola (realizator rubrică): Din Republica Centrafricană ne mutăm pe mare, unde, după participarea la Exercițiul „Dynamic Move 24” în La Spezia, Italia, gruparea navală a cărei comandă este asigurată de Forțele Navale Române până la sfârșitul anului a traversat Canalul Corint și a ajuns în Marea Egee. Gruparea formată din Puitorul de mine 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” și vânătoarele de mine „Evropi” (Grecia), „Alghero” (Italia), „Tajo” (Spania) și „Akçakoca” (Turcia) a efectuat o escală în portul Izmir înainte de începerea exercițiului, unde personalul și membrii echipajelor navelor din grupare au participat la mai multe ateliere de lucru, pregătindu-se pentru participarea la Exercițiul „Nusret”, organizat de Forțele Navale ale Turciei simultan în Marea Neagră și Marea Egee. Cu amănunte vine locotenent-comandorul Mihaela Zaharia, ofițerul de informare și relații publice al grupării navale. Mihaela Zaharia: Exerciţiul „Nusret” este organizat anual de Forțele Navale ale Turciei și oferă oportunitatea antrenării aliaților NATO și partenerilor în condiții de mediu reale și complexe, oferind o provocare autentică și exigentă pentru marinari, care au demonstrat pregătire și adaptabilitate în fața unor situații similare celor din operațiunile reale de luptă contra minelor. Eduard Nicola (realizator rubrică): De pe mare revenim pe uscat, unde Detașamentul de apărare antiaeriană „Sky Guardians” din cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia se pregătește pentru predarea misiunii colegilor de la Murfatlar. Începând cu mijlocul lunii octombrie, militarii dobrogeni vor participa, în cadrul Grupului de luptă din Polonia, alături de partenerii americani, britanici, croați și polonezi, la asigurarea prezenței înaintate consolidate în flancul nord-estic al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summitului de la Varșovia.
Locotenentul Valentin Alexandru, din cadrul Detașamentului de apărare antiaeriană „Sky Guardians”, despre activitățile derulate săptămâna aceasta: Valentin Alexandru: Am desfășurat un proces riguros de pregătire a tehnicii de luptă și a echipamentelor în vederea asigurării unei predări eficiente a misiunii către colegii de la Murfatlar. Am efectuat și o serie de verificări tehnice și teste funcționale, pentru a ne asigura că toate sistemele operează la parametrii optimi, am planificat sesiuni practice de instruire, în cadrul cărora echipele mixte vor avea ocazia să lucreze împreună și să-și împărtășească experiența.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Militarii Brigăzilor 2 și 61 Vânători de munte de la Brașov, respectiv Miercurea Ciuc, participă până pe 11 octombrie la exercițiul SARMIS-OLT 24. La exercițiu sunt prezenți și militari aliați din Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Cehia, Portugalia, Turcia și Marea Britanie. Exercițiul are și o componentă interinstituțională, prin participarea forțelor din Ministerul Afacerilor Interne și din Serviciul de Telecomunicații Speciale. Antrenamentele au loc în poligoanele Brădet, Grohotiș, Valea Doftanei și Trăisteni.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Alianța Nord-Atlantică a trimis în România o aeronavă AWACS de supraveghere aeriană pentru a sprijini prezența consolidată a aliaților în regiune și pentru a monitoriza activitatea militară a Federației Ruse. Potrivit Comandamentului Aerian Aliat, vigilența sporită în spațiul aerian românesc este legitimă și are rolul de a consolida capacitatea României de a răspunde la creșterea activității aeriene din vecinătatea frontierei sale. Măsura Alianței vine și ca urmare a recentelor atacuri cu drone ale Rusiei asupra obiectivelor din Ucraina, care au încălcat spațiul aerian al țării noastre, iar bucăți din aparatele de zbor au căzut pe teritoriul României.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale Simona Cojocaru a reprezentat România la Forumul de Securitate de la Varșovia. Invitată în cadrul a două secțiuni ale conferinței, Simona Cojocaru a subliniat rolul regiunii Mării Negre în arhitectura de securitate europeană și eurotlantică. Oficialul român a arătat că regiunea este ținta acțiunilor agresive ale Rusiei, prin atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare și propagandă. În Polonia, Simona Cojocaru s-a întâlnit cu omologii din țara gazdă și Marea Britanie, cu care a discutat despre accelerarea măsurilor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit miercuri, la București, cu omologul din Portugalia, Nuno Melo, care a vizitat mai multe structuri militare din țara noastră. Cei doi miniștri au discutat despre cooperarea în planul securității și despre exerciţiile și inițiativele comune. Armata portugheză are în România un detașament de nivel companie în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova, dar și militari în structurile aliate găzduite de țara noastră. Ministrul Tîlvăr a arătat că România și Portugalia se sprijină reciproc în gestionarea provocărilor de securitate cu care se confruntă în regiunile în care sunt poziționate.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): „Caravana binelui”, inițiată de Ministerul Apărării Naționale și de Asociația ONOR a mers prin localitățile din județul Galați afectate de inundațiile din zilele trecute și a împărțit pachete cu ajutoare. Acestea au contat în apă, alimente, produse de igienă personală și curățenie. Opt camioane cu ajutoare au ajuns la oamenii care au nevoie de ele, ne-a declarat Eduard Bachide, secretar de stat în Ministerul Apărării, care a însoțit echipele de militari. Eduard Bachide: Ministerul Apărării a fost din primele ore prezent aici și va fi în continuare. Am venit acuma cu opt tiruri, cu ajutorul asociaţiei pe care am creat-o în cadrul Ministerului Apărării – ONOR – și cu ajutorul sponsorilor am reușit să aducem diverse lucruri care să le fie de folos oamenilor. Cel mai important este că armata este lângă și va fi prezentă atâta timp cât este nevoie. În momentul de față avem 200 de oameni care lucrează în schimburi. Dacă va fi nevoie, vom suplimenta.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an universitar. Academia Tehnică Militară, Universitatea Națională de Apărare, academiile categoriilor de forțe și Institutul Medico-Militar pregătesc circa 3.800 de studenți și masteranzi. La Academia Tehnică a fost deschis noul Centru de excelență în sisteme integrate de armament și geniu, care va contribui la dezvoltarea programelor de cercetare fundamentală și aplicativă în diverse domenii militare. Ceremonii de deschidere a anului de învățământ au avut loc și în instituțiile de formare continuă non-universitară militară, în școlile de instruire de la Pitești, Boboc, Mangalia, Vlădeni, Sibiu și Chitila.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Olandezul Mark Rutte a devenit marți, în mod oficial, noul secretar general Alianței Nord-Atlantice. El a preluat cea mai înaltă poziție în ierarhia NATO de la norvegianul Jens Stoltenberg, cel care a condus Alianța în ultimii 10 ani. De la Mark Rutte, fost prim-ministru al Olandei, se așteaptă un interes deosebit pentru coordonarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, într-un moment în care aceasta din urmă este din ce în ce mai implicată în probleme de securitate. Noul secretar general și-a anunțat la Bruxelles prioritățile mandatului său. Mark Rutte: Ucraina este, bineînţeles, în fruntea listei, dar trebuie să facem mai mult în ceea ce privește apărarea colectivă și descurajarea. Trebuie să investim mai mult în apărare, să reducem decajele între capabilități și să atingem obiectivele pe care NATO și le-a propus. Trebuie facem mai mult pentru a construi cu adevărat parteneriatele pe care NATO le-a stabilit de-a lungul anilor. Adrian Gîtman (realizator rubrică): O altă schimbare la vârful ierarhiei NATO este și preluarea comenzii Comandamentului Aliat pentru Transformare de la Norfolk, Statele Unite, de către generalul francez Pierre Vandier de la conaționalul său, generalul Philippe Lavigne.
Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gimiga, nu doar pentru că acum, în septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea drumului vestit Transfăgărășan, vom vorbi despre arma geniu, sunt destul de puțini oameni care știu că, de fapt, acest drum a fost în mare parte realizat de către geniștii militari. Începem invers. Începem de azi și vom vorbi despre ce a fost acum 50 de ani. Ce înseamnă astăzi arma geniu? Silviu Gimiga: În general, este o armă greu de accesat de către militari, deoarece nu înseamnă numai ordine și disciplină, ci și inginerie, anumite cunoștințe din toate domeniile chimiei, biologiei și altor materii pe care le facem în colegiile și academiile militare. Militarii geniști sunt o armă de sprijin de luptă și de-a lungul timpului au fost implicați în majoritatea activităților de amploare desfășurate de Armata României pentru țara noastră. Și mă refer aici, după Transfăgărășan, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, la unul din tronsoanele Autostrăzii Soarelui, la construirea metroului bucureștean și a altor drumuri de importanță deosebită, care erau considerate, și sunt și astăzi, infrastructuri strategice neapărat necesare pentru apărarea colectivă a țării. Arma geniu primește misiuni din ce în ce mai complexe, care poate nu se văd ca acelea din trecut, dar ajută foarte mult la desfășurarea activităților Armatei României pentru obiectivele la care este angrenată, și mă refer aici la pandemia de COVID, unde am construit un spital militar în 2 săptămâni, cu efortul mai multor structuri, am construit o bază militară, să zicem așa, asemănătoare teatrelor de operații Afganistan și Irak, unde majoritatea militarilor implicați în acea lucrare au desfășurat misiuni complexe de-a lungul timpului; crearea unor noi unități militare în care ne antrenăm alături de militarii parteneri din Alianța NATO, și mă refer aici la Poligoanele Cincu, Smârdan de la Galați, Poligonul Babadag. Cristian Dumitrașcu: Este un episod pe care ni-l propunem, în care să vorbim și despre prezent, dar și despre trecut, despre tradiție, pentru că la armată, și nu doar, tradiția este cea de care și în care ne ancorăm, ceremonia care a fost acum câteva zile la Poarta Geniștilor și la Poarta Întâlnirii, acolo unde colegul meu colonelul Florin Șperlea, redactorul-șef al ‘Observatorului Militar’, a vorbit cu câțiva dintre artizanii, din păcate, din ce în ce mai puțini, dintre artizanii construirii Transfăgărășanului și revenim.
Vince Deszo: Unitatea noastră, din care am făcut parte, a venit în 19 ianuarie 1971 cu 25 de cadre, din care mai trăim eu şi domnul colonel Coman, care am lucrat direct cu utilajele. Era un comandant de pluton la utilaje. Fiind condiții grele, era necesar ca să fie atacat din două părți – și din partea de sud, și din partea de nord. Utilajele nu se puteau aduce decât prin demontare în partea de jos, iar pe partea de sus cu mecanici și montam la loc și dădeam drumul la producție. Toate au fost numai utilaje românești. Aici ce s-a făcut prototipul buldozere 6500. În ’73 a venit o delegație din Polonia și când a văzut în ce condiții se lucrează, a făcut contract imediat acolo jos, la hotel – 300 de buldozere. Nicolae Coman: Colonel Coman Nicolae. A fost foarte greu, nicăieri, în tot parcursul Transfăgărășanului, nu găsesc sector așa de greu. În partea cealaltă era efectiv prăpastie și la mijlocul prăpastiei, pe coasta aia trebuia să deschidem drumul. Când au reușit să urce buldozerele să se întâlnească ele, lamă în lamă, atunci am fost bucuroși și am știut că am deschis drumul. Au aflat și cei de jos, pentru că a fost o bucurie și am strigat „Ura” de aici, cred că o jumătate de oră. Am comandat o companie de la Batalionul de Pionieri, plus întăririle cu tehnică de la celelalte subunități. Și aici am rămas 2 ani. I-am spus la nepotul meu, care are acum 20 de ani, i-am spus: „Frăție, nu poți să vii cu mine acum, dar gândește-te la împlinirea a 100 de ani, vei avea 70, și să vii să le povestești celor care participă că bunicul tău a deschis drumul în sectorul Poarta Întâlnirii. Cristian Dumitrașcu: Am revenit aici, în studioul Agenției Media a Armatei. Domnule colonel Gimiga, Armata României, în ultimii 15 ani, a cunoscut în sfârșit o dezvoltare din punctul ăsta de vedere. Este absolut vizibilă înzestrarea pe care o are armata. Se întâmplă și în arma geniu? Silviu Gimiga: Sigur că da. O serie de militari îmbrățișează arma geniu pentru complexitatea ei și normal că acești oameni, inteligenți aș spune eu, fac orice este posibil pentru a atrage fonduri financiare pentru a achiziționa tehnică și tehnologie, astfel încât să fim interoperabili cu celelalte armate din cadrul Alianței, în special cu unitățile militare din arma geniu. Avem programe majore la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre care funcționează, avem un program de mare vizibilitate la nivelul Alianței NATO, unde avem un reprezentant care negociază posibilitatea achiziționării împreună a tehnologiilor emergente existente pe piața mondială și cred că suntem pe un tren ascendent, astfel încât noua generație de geniști să beneficieze de tehnologii mult mai performante chiar decât cele pe care le avem acum. Cristian Dumitrașcu: Este un concept interesant, pentru că arma geniu este una costisitoare și pentru că sunt utilaje care implică mari costuri, ați spus că e un plan de achiziție împreună, la nivel NATO. Silviu Gimiga: Da.
Cristian Dumitrașcu: Este și motivul pentru care aveți întâlniri destul de dese la nivelul Alianței, în diferite țări europene, cu specialiștii din NATO. Care a fost ultima întâlnire și cea mai, să zicem, interesantă din punctul dumneavoastră de vedere? Silviu Gimiga: În fiecare an, reprezentantul armei geniu, și anume comandantul Brigăzii 10 Geniu, participă la un seminar de profil cu geniștii responsabili din fiecare țară membră NATO, unde se discută despre posibilitatea punerii împreună a tehnicii și tehnologiilor de geniu, astfel încât, în cazul unei amenințări asupra granițelor Alianței NATO, împreună să reușim să învingem, să acoperim toate cele patru domenii complexe ale armei geniu, și anume mobilitate, contra-mobilitate, menținerea capacității operaționale a trupelor, precum și sprijinul de geniu general al tuturor forțelor. Cristian Dumitrașcu: Sprijinul de geniu general al tuturor forțelor – vă rog să dezvoltați! Silviu Gimiga: Sprijin de geniu general înseamnă construirea unui spital ROL 2, așa cum am discutat mai devreme, înseamnă construirea de drumuri necesare asigurării mișcării forțelor pe câmpul de luptă, înseamnă instalarea unor poduri provizorii pentru trecerea marilor forțe luptătoare pe câmpul de luptă, precum și construirea de platforme, parcări și tot ceea ce este necesar pentru cartiruirea trupelor în caz de nevoie. Cristian Dumitrașcu: Ce lecții învățate sunt pentru geniști din războiul din Ucraina? Silviu Gimiga: Foarte multe. E momentul să le introducem în regulamentele și manualele militare ale armei geniu. Sunt multe probleme pe linie de asigurare a mobilității, de asigurare a contra-mobilității, lucruri pe care nu le-am învățat din regulamente sau de la profesorii din academii sau colegii militare. Cristian Dumitrașcu: Sau nici măcar din lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, de la care au trecut, iată, 80 de ani. Silviu Gimiga: Îmbinarea acelor lecții identificate cu ceea ce am învățat noi cred că ne va aduce o plusvaloare într-un eventual conflict sau amenințare pe care o vom traversa vreodată. Cristian Dumitrașcu: Mie mi se pare, din ce-mi spuneți, că arma geniu e o armă atât de specială și de specializată încât selecția pare a fi, poate, cel mai greu de dus la bun sfârșit. Adică aveți nevoie de oameni specializați în domenii pe care nu le prea mai regăsim în România, pentru că știm că forța de muncă a plecat și ea în zone mai bine plătite. Silviu Gimiga: În Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, militarii de anul trei aleg această armă tocmai pentru complexitatea provocărilor cu care se vor confrunta în viitor și pentru faptul că această unică brigadă de geniu îți oferă niște satisfacții pe care la alte arme poate nu le întâlneşti. Și mă refer aici la infrastructura la care participi ca om care pune umărul la treabă și rămâne ceva în urma lui. Noi suntem una din armele care construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor. Cristian Dumitrașcu: Pentru că suntem la finalul interviului, nu pot să nu vă întreb despre faptul că sunteți o brigadă unică în Armata României și că aveți subunități, aveți un batalion subordonat în capătul celălalt de țară, de la Brăila, de unde este brigada, până la Satu Mare, la Batalionul Tisa, sunt o mulțime de kilometri. Silviu Gimiga: Aș zice că suntem mândri pentru faptul că suntem responsabili cu asigurarea sprijinului de geniu în toată România. Avem unități subordonate la Satu Mare, Alba Iulia, București și Brăila. În plus, avem în coordonare și direcționare și batalioane în alte localități, precum Deva, Buzău, pe care le coordonăm și cooperăm astfel încât toate lucrările de infrastructură necesare să se desfășoare în volum complet, la timp și de calitate. Când am ales această armă, am știut că este complexă, am știut că este posibil să lucrăm la lucrări de artă, ca și Transfăgărășanul, Canalul Dunărea-Marea Neagă sau Palatul Parlamentului. Fiecare dintre noi, când am ales, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Și eu, personal, până acum nu am întâlnit pe cineva care să se plângă de acest lucru. Cristian Dumitrașcu: La final, ce pledoarie ați avea pentru tinerii care să zicem că s-ar putea gândi să bată la porțile Academiei de la Sibiu, Academiei Forțelor Terestre, sau la porțile altor instituții care pregătesc geniști? Silviu Gimiga: Un tânăr militar ar trebui să aleagă arma geniu pentru că poate fi repartizat oriunde pe teritoriul național și poate că va primi repartiția acolo unde își dorește, are posibilitatea să-și dezvolte viața personală prin beneficiile pe care le câștigă. Cred că te simți împlinit atunci când poți să-ţi sprijini colegii din forțele luptătoare. Aș vrea să închei cu mottoul „Luptăm acolo unde ni se cere și învingem acolo unde luptăm”.
Dan Grecu: Armata este singura structură la care nu s-au făcut actualizări din 2016 la nivelul pensiilor. Pensiile sunt mai mari decât în sistemul public, pentru că salariile au fost mai mari
În această săptămână vă propunem a doua parte a interviului cu generalul-maior în rezervă Dan Grecu, vicepreședinte al Asociației...
Mihai Panait: Am făcut pași importanți în ultimii doi ani pentru viitorul Forțelor Navale Române. Viitorul Aviației Navale, cu noile capabilități, este asigurat
Interviul săptămânii a fost realizat în preajma Zilei Marinei și a Forțelor Navale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul...
Angel Tîlvăr: Vreau să mulțumesc celor care găsesc de cuviință să aleagă cariera militară ca fiind o carieră de viitor. Presupune responsabilitate și enorm de mult patriotism
La Interviul Săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care a vorbit despre deciziile...
Teodora Mazere (realizator rubrică): Deschidem ediția de astăzi cu vești din Republica Centrafricană, unde contingentul militar românesc din cadrul misiunii de instruire a Uniunii Europene în Republica Centrafricană a întreprins recent o acțiune umanitară caritabilă. Au fost donate alimente, medicamente și rechizite pentru un cămin care se ocupă de tinerele abandonate. Într-un context internațional dificil, misiunea militarilor români în Republica Centrafricană demonstrează dedicarea pentru sprijinirea celor mai vulnerabili și pentru promovarea păcii și securității. Despre relațiile interumane și interacțiunea băștinașilor cu militarii ne vorbește locotenentul Iulian Eavaz, comandantul Detașamentului de protecție a forței în cadrul misiunii Uniunii Europene în Republica Centrafricană. Iulian Eavaz: Populaţia e destul de prietenoasă cu noi, ne tratează de la egal la egal. Distanța lor socială este un pic mai redusă. Atunci când doresc să vorbească cu noi, se apropie mult mai mult de noi decât suntem noi obișnuiți în Europa. Distanța de la care două persoane poartă o convorbire este undeva la doi metri, pentru persoane care nu sunt neapărat prietene. Ei bine, aici această distanță scade la un metru, poate sub un metru uneori. Teodora Mazere (realizator rubrică): Mai este o lună de zile până când militarii Detașamentului de apărare antiaeriană rotația 16 vor prelua comanda de la colegii lor focșăneni, dislocați în Polonia. Zilele trecute au finalizat etapa de pregătire pentru misiune, fiind evaluați în poligonul Murfatlar. În tot acest timp, militarii detașamentului ‘Sky Guardians’ au participat la ultima ședință de tragere cu armamentul de infanterie. Începând cu anul 2017, Armata României participă în cadrul grupului de luptă NATO din Polonia, în vederea asigurării prezenței înaintate consolidate în sistem rotațional în nord-estul Alianței, pentru descurajarea oricărei potențiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Varșovia din 2016. Teodora Mazere (realizator rubrică): Ultima staționare de astăzi este la bordul Dragorului maritim 30 ‘Sublocotenent Alexandru Axente’, care participă timp de nouă zile la a doua activare a Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră. În perioada 25-27 septembrie, Forțele Navale ale Turciei au organizat exercițiul multinațional NUSRET ’24, la care au participat navele din cadrul grupării și cărora li s-a alăturat Puitorul de mine și plase 274 ‘Viceamiral Constantin Bălescu’, navă care din luna iunie a preluat comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor. Căpitan comandorul Ionuț Diaconu, șeful de Stat Major al Divizionului 146 Nave Minare-Deminare.
Ionuț Diaconu: Această grupare, înființată în luna iulie a acestui an, a fost desemnată și formată din nave aparținând forțelor navale române, bulgare și turce. Este o misiune grea, o misiune cu un pericol real de mine în Marea Neagră. Ca diferențe este modul de luptă, modul de descoperire și modul de distrugere a acestor mine.
Gabriela Saksa (realizator emisiune): Săptămâna aceasta a avut loc prima ediție a conferinței „Liderii viitorului”, inițiată de Statul Major al Forțelor Terestre. Evenimentul a fost găzduit de Banca Națională a României și a reunit personalități marcante din țară și nu numai, lideri consacrați în diferite domenii, nu doar cel militar, care au împărtăşit experiența profesională și au răspuns întrebărilor tinerilor ofițeri prezenți la conferință. Angel Tîlvăr: Calitățile pe care un lider trebuie să le aibă, pe lângă cele profesionale, trebuie să aibă calități și în domeniul diplomației militare, economic, trebuie să aibă înțelegerea celor pe care urmează să-i comande și să dovedească dedicație pentru a implementa deciziile care se iau din punct de vedere militar. Deci, iată, sunt în această ecuație mulți parametri pe care ei trebuie să îi îndeplinească. Gabriela Saksa (realizator emisiune): Prezent la eveniment a fost și Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, care a vorbit despre așteptările populației de la militarii din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Raed Arafat: Fiecare are construcția lui. Eu sunt cel care, dacă pui piedici, încearcă întotdeauna să le surmonteze, să treacă pe lângă, peste, pe undeva, numai să facă ce crede că este bine; şi acest lucru s-a întâmplat. Şi am avut o echipă, asta e cel mai important lucru, n-am fost singur niciodată. Să-și asume și să-și facă treaba acolo unde a fost pus să răspundă de o activitate care întotdeauna este pentru patria și pentru România. Deci asta este așteptarea noastră de la orice militar, că vorbim de Ministerul Apărării, că vorbim de Ministerul de Interne. În final, avem un singur scop, eu nefiind militar, o spun, este să servim patria și să servim România și să facem ce trebuie pentru binele ei.
Gabriela Saksa (realizator emisiune): În această săptămână, Corpul multinațional de Sud-Est de la Sibiu a găzduit cea de-a 25-a ediție a Conferinței LANDCOM, unde peste 100 de comandanți și oficiali militari din cadrul echipelor de comandă a aproximativ 30 de structuri ale Alianței Nord-Atlantice, precum și șefii forțelor terestre și ai comandamentelor forțelor întrunite din România și Bulgaria, s-au reunit pentru discuții la nivel înalt, care au vizat comanda și controlul forțelor terestre, planificarea operațională, dar și integrarea efectivă a forțelor terestre în cadrul strategic al NATO. Generalul Darryl A. Williams, comandantul Comandamentului aliat terestru al NATO, a subliniat faptul că regiunea Mării Negre este foarte importantă pentru securitatea întregii Alianțe. Darryl A. Williams: Alianţa Nord-Atlantică este pregătită. Comandamentul aliat pentru forțe terestre este pregătit. Avem foarte multe provocări. Aș spune că amenințarea hibridă cu care se confruntă nu doar această țară minunată, ci și întreaga Europă este o mare problemă, dar de aceea suntem aici astăzi să găsim soluții și să rezolvăm aceste probleme în mod deliberat. Deci suntem în siguranță? Sunteți în siguranță. Ai garanția mea, prietene! Gabriela Saksa (realizator emisiune): Prezent la eveniment, comandantul Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, generalul-maior Cristian Daniel Dan, a transmis un mesaj ferm. Cristian Daniel Dan: Avem o zonă de operare atribuită și știm ce avem de făcut. Ni s-a încredințat o misiune și avem deja un plan, avem un plan al operațiilor pe care îl respectăm întocmai. În zona noastră de competență teritorială este România și Bulgaria. Știm ce avem de făcut și suntem pregătiți să o facem.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a trimis către Parlament solicitarea de aprobare pentru achiziția a încă 44 de vehicule amfibii de asalt americane de tip AAV-7 care se vor adăuga celor 21 deja contractate. Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de 210 milioane de dolari. Acest tip de vehicul militar este folosit de infanteria marină a Armatei Statelor Unite ale Americii. În România, noile achiziții vor intra în dotarea singurei structuri cu acest specific, Regimentul 307 Infanterie marină din Babadag. Decizia este una importantă, deoarece armata nu dispune în prezent de vehicule amfibii, iar relieful și impactul acestuia asupra acțiunilor militare impun acest lucru.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Croaţia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu la 17 ani, după ce a renunțat la recrutarea tinerilor în armată. Ministrul apărării din această țară a declarat că un proiect de lege în acest sens va fi prezentat în curând în Parlament. Adrian Gâtman vine cu detalii. Adrian Gâtman: Serviciul militar va avea o perioadă de două luni și se adresează cetățenilor cu vârste între 18 și 27 de ani. Este de așteptat ca primii recruți în baza noii legi să-și înceapă serviciul la 01/01/2025. Potrivit proiectului de lege, oricine are posibilitatea de a amâna serviciul militar pentru a-și finaliza mai întâi studiile. Mai mult, croații pot refuza serviciul militar din motive de conștiință, dar ar trebui să efectueze un serviciu civil alternativ. Și președintele Serbiei, Alexander Vucic, a anunțat planuri similare pentru țara sa. Acolo, serviciul militar va avea o durată de 75 de zile.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a condus delegația Ministerului Apărării Naționale la lucrările Reuniunilor Comitetului de coordonare și Comitetului director Politico-Militar ale procesului reuniunilor Miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est. Ședințele au avut loc la Constanța, în contextul exercitării de către România a președinției rotaționale a acestei inițiative regionale de cooperare în domeniul apărării. În cadrul discuțiilor, țara noastră a avansat propuneri pentru conectarea Brigăzii din Europa de Sud-Est la actualul context geostrategic. SEEBRIG este elementul militar al inițiativei, format din unități ale celor șase țări afiliate: Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, România și Turcia.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Șeful Forțelor Terestre Române, generalul locotenent Ciprian Marin s-a întâlnit, marți, la București, cu omologul său finlandez, generalul locotenent Pasi Tapio Välimäki, aflat la prima vizită oficială în țara noastră de la aderarea țării sale la Alianța Nord-Atlantică. Cei doi oficiali au discutat despre creșterea cooperării, identificarea unor noi domenii de interes, schimbul de experiență și eforturile de sincronizare a planurilor naționale și regionale conform angajamentelor internaționale. Generalul finlandez a susținut în capitală un discurs în fața tinerilor ofițeri din forțele terestre, în cadrul conferinței ”Liderii viitorului”. Evenimentul se află la prima ediție și este dedicat celor mai buni ofițeri cu gradele de locotenent și căpitan, selecționați în programul pentru evoluția liderilor din Forțele terestre, derulat cu începere din acest an. Programul a fost creat pentru realizarea coeziunii și schimbului de experiență între generații, iar ofițerii nominalizați în cadrul acestui grup vor participa la proiecte desfășurate în Forțele terestre, cum ar fi întâlniri cu lideri militari naționali și internaționali, participarea ca observatori la exerciții militare majore, participarea la cursuri și stagii de pregătire organizate de partenerii internaționali.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): România va beneficia de un împrumut direct în valoare de 920 de milioane de dolari, în urma semnării la București a acordului privind împrumutul din fondul pentru finanțare militară al Statelor Unite ale Americii. Suma va contribui la accelerarea programelor majore de înzestrare a Armatei, inclusiv prin achiziționarea de echipamente militare americane. Din totalul împrumutului, 700 de milioane de dolari vor merge la Ministerul Apărării Naționale, iar restul la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru compania Romarm. Acordul prevede dobânzi mai mici decât cele la care se împrumută statul român, de obicei. În context, ministrul român al apărării, c, s-a întâlnit cu directorul Agenției Americane de Cooperare pentru Securitatea Apărării, Michael Miller, semnatarul acordului din partea Statelor Unite. Ministrul Tîlvăr a subliniat, în cadrul întrevederii, importanța Parteneriatului Strategic româno-american în asigurarea securității regionale și întărirea flancului estic aliat. Acordul de împrumut va oferi acces Armatei Române la tehnologii și echipamente de ultimă generație, a mai arătat Angel Tîlvăr.
Anatolie Nosatîi: Nu mai trăim acel lux de pace, stabilitate și o încredere că nu poate fi zguduită Europa de războaie sau alte provocări
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 08:20
Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru, este un fel de a spune bine ați venit, că de fapt noi am venit de la București și vă mulțumim pentru această premieră, este prima ediție a „Interviului săptămânii” realizată la Chișinău, aici, în sediul Ministerului Apărării.
Anatolie Nosatîi: Mulțumesc frumos pentru invitație.
Cristian Dumitrașcu: Sunteți într-o funcție care nu-i ușoară deloc, într-o perioadă care nu este deloc una care să relaxeze cumva nici opinia publică, nici ceea ce aveți dumneavoastră de făcut. Pentru că suntem chiar de Ziua Armatei Moldovei, care e starea de spirit a militarilor și a opiniei publice față de siguranța pe care o furnizează armata, până la urmă, pentru ei?
Anatolie Nosatîi: Această situație pe care o trăim acum cu toții ne face să fim mai mobilizați și mai dedicați profesiei pe care o avem, să luăm lucrurile în serios și să lucrăm în interesul cetățeanului, să lucrăm în interesul dezvoltării acelor capabilități care ar asigura pacea, securitatea și stabilitatea.
Cristian Dumitrașcu: Este ceea ce am remarcat la ceremonia de mai devreme, unde a fost invitată și doamna președinte Maia Sandu, în care am auzit de mai multe ori: „suntem pregătiți să ne instruim pentru a asigura securitatea cetățeanului” și sintagma asta este una mult mai adevărată aici, în Moldova, pentru că sunt provocările pe care le știm cu toții. V-aș întreba despre felul în care este percepută armata de către civili, Armata Moldovei?
Anatolie Nosatîi: Pregătirea militarilor este o preocupare permanentă. Reieșind din circumstanțele de securitate și dispoziția geografică, aflându-ne în vecinătatea unui război nejustificat lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, ne face ca lucrul care ni-l facem, să-l concentrăm pe o activitate concretă și mai rapidă pentru a consolida acea capacitate de apărare de care avem nevoie. Cu regret, paradigma de securitate s-a schimbat radical. Nu mai trăim acel lux de pace, stabilitate și o încredere că nu poate fi zguduită Europa de războaie sau alte provocări. Aceasta ne-a făcut ca să lucrăm împreună cu partenerii, să ne consolidăm capacitatea noastră națională pentru a atrage o atenție mai sporită la modernizarea și transformarea Armatei Naționale. Lecțiile învățate, analiza schimbărilor din ultima perioadă ne face ca să orientăm acele resurse care le avem și care ni le oferă partenerii pentru a atinge obiectivele de interoperabilitate și standardizare, pentru a fi capabili să ne instruim și să activăm în comun. În primul rând pentru a da acel spirit de încredere de care cetățenii au nevoie în această perioadă, cum ați menționat, și reieșind din celelalte provocări.
Cristian Dumitrașcu: Am vorbit cu câțiva militari și mi-au spus care este ritmul de instruire, care este implicarea lor în această reformă accelerată. M-am uitat la ei și am văzut Armata Română în urmă cu câțiva ani, în care și noi am fost implicați într-o reformă, dar parcă, și o să vă rog să-mi spuneți dacă eu greșesc, mi se pare că altă șansă nu este acum decât să concentrați această reformă la două-trei viteze mai mult decât am făcut-o noi, România, având în vedere contextul, având în vedere perioada.
Anatolie Nosatîi: Aceasta am și făcut-o, am revizuit documentele de planificare strategice. După câte cunoașteți, chiar și avem o nouă strategie națională de apărare. Am elaborat strategia securității naționale și suntem la finalizarea strategiei militare.
Documentele acestea strategice ne permit să ajustăm structura armatei și capabilitățile de care avem nevoie, precum corelarea cu planul de modernizare și dezvoltare. Am grăbit timpul de instruiri, o facem folosind resursele disponibile, dar la fel și colaborarea cu partenerii. Și aici aș remarca o bună cooperare cu Armata Română. Avem un număr sporit de activități, instruiri, antrenamente care sunt în beneficiul ambelor armate. Avem o bună cooperare a Statelor Unite. Aș vrea să menționez și alți parteneri care ne sunt alături în cadrul instruirilor, precum Lituania, Marea Britanie, Germania, Franța, ceea ce ne permite într-adevăr să atingem acel nivel de interoperabilitate pe care ni-l dorim în conformitate cu standardele occidentale și aceasta ne permite pentru a ne dezvolta, a ne instrui și a ne pregăti pentru activități în cadrul chiar și misiunilor internaționale. Chiar actualmente, militari noștri au finalizat instruirea comună în România pentru a fi detașați în misiunea Uniunii Europene din Bosnia și Herțegovina, Althea.
Cristian Dumitrașcu: Și mai sunt și cele din Africa. Sunt lucruri care vin și care pun cărămidă cu cărămidă, presupun, la instruirea și mai bună de mai târziu.
Anatolie Nosatîi: Este corect că acest schimb de informații și instruire comună este o valoare foarte importantă pentru a grăbi aceste procese. Și având în vedere că nu este bariera de limbă pe care o vorbim, putem să implicăm mai mulți militari în aceste activități folosind poligoanele și centrele de instruire din România.
Cristian Dumitrașcu: N-am cum să ocolesc un subiect foarte drag nouă, celor din România, Ziua Limbii Române, care a fost acum câteva zile, înaintea Zilei Armatei Moldovei.
Anatolie Nosatîi: Limba de comunicare în armata națională este limba română. Toți militarii folosesc pentru activitate doar limba română. Într-adevăr, avem și militari care de origine sunt de alte naționalități și au vorbit în familie sau din comunitățile din care vin alte limbi, dar avem o unică limbă de comunicare pentru comandă și control: limba română.
Cristian Dumitrașcu: Considerați că sistemul pe care mergeți în Republica Moldova, cu stagiul militar obligatoriu, este un capitolul important și real pentru că noi nu mai avem stagiu militar obligatoriu și pe lângă armata profesionistă este poporul însuși?
Anatolie Nosatîi: Este o formă de pregătire a rezervei active. Unele țări au modificat și nu mai au această posibilitate și, din câte am înțeles, regretă, iar alte țări reintroduc serviciu militar obligatoriu. Pentru armata profesionistă, completată doar prin militari pe contract, dumneavoastră cunoașteți, este nevoie de resurse, resurse considerabile și, totodată, o abordare, să spunem, la nivel politic, corespunzătoare. Noi suntem în proces de transformare și am analizat mai multe metode de care ar avea nevoie armata națională. E clar că numărul militarilor profesioniști trebuie să fie în creștere, fiindcă doar acel militar care are o experiență bazată pe un termen mai lung de aflare în serviciu, mergând prin diferite instruiri, aplicații, misiuni, e clar că el poate contribui mai mult la îndeplinirea și mai calitativă a îndeplinirii misiunilor. Dar, totodată, având acești tineri care vin de pe băncile școlii sau după școlile profesionale, tehnice sau alt fel de instruire, este posibilitatea de a le da o instruire primară militară, dar, totodată, poate și a-i îndrepta pentru viitorul acestora, pentru a le arăta valoarea profesiei militare, care este o profesie nobilă, în interesul țării. Și, într-adevăr, dintre acești tineri, peste un timp, avem un număr care doresc să devină și ei militari pe contract.
Cristian Dumitrașcu: Ziua Armatei Moldovei, 33 de ani. Am vorbit acum la Chișinău cu colegi ai dumneavoastră care mi-au spus un lucru foarte interesant: pentru noi, 1859, pentru noi românii, și eu aș spune că și pentru moldoveni, este un an cu o simbolistică extraordinară. Atunci, Alexandru Ioan Cuza a unit cele două provincii românești și a apărut, chiar dacă mai târziu, la 1862, România – şi mi-au spus ceva ce n-am știut, că 1859 pentru oamenii din Republica Moldova a reprezentat altceva: de atunci au început opresiunile cu privire la limba română, la calitatea de român din partea, sigur, a imperiului ţarist de atunci, lucruri care s-au perpetuat până acum. Voiam să vă întreb: cum o vedeți dumneavoastră acum, că ați făcut și sunteți într-o reformă în care aveți nevoie de oameni care să vadă limba română, armata națională, Republica Moldova, să le vadă corect, având în vedere că în urmă au fost sute de ani de manipulări și de trimis într-o zonă de derizoriu, calitatea de români sau de limbă română?
Anatolie Nosatîi: Amprenta aceasta de schimbări istorice prin care a trăit Republica Moldova și dominanţa imperiului rusist pentru a distruge identitatea națională a poporului din meleagul acesta pe care îl numim Republica Moldova definitiv a avut un impact negativ și îl are şi acum, şi îl resimțim îndeosebi în această perioadă ca element al războiului hibrid, care vine cu o campanie foarte bine țintită pentru dezbinarea societății, pentru a readuce acele narative false de pe timpul fostei Uniunii Sovietice și a face ca cetățenii Republicii Moldova să se orienteze la diferite valori. Și aceasta vine ca rezultat al unei campanii bine organizate care are ca scop readucerea dominanţei Federației Ruse în Republica Moldova. O vedem, o simțim și avem de lucrat zilnic în acest domeniu. Campania de dezinformare și ştiri false care vine împotriva instituției de apărare este una dintre cele mai mari după Oficiul președintei, fiindcă armata națională este pilonul statalităţii, integrităţii teritoriale a Republicii Moldova și de aici pornește identitatea noastră. Distrugând aceasta, ei urmăresc scopul lor principal, pentru a atinge obiectivele strategice într-un mod mai rapid și mai ales în această perioadă care este destul de importantă, când suntem în ajunul alegerilor și, cel mai principal, referendumului pentru obiectivul nostru strategic de integrare în Uniunea Europeană.
Cristian Dumitrașcu: Vreau să știți că aveți în România un prieten, în Armata Română un partener și spuneați despre știrile false care abundă și vin să atace imaginea armatei, imaginea statalității, aveți nevoie și de o presă militară puternică, și aici vom lucra împreună atât cât vom putea pentru ca aceste știri false să nu aibă nici un rezultat.
Anatolie Nosatîi: Într-adevăr, comunicarea strategică și aducerea la cunoștința cetățenilor informație corectă este o prioritate pentru noi, pentru a nu crea acel spațiu care este manipulat de către cei care își doresc să atingă obiectivele sale prin folosirea numeroaselor resurse pe care le au la dispoziție pentru a duce în eroare, pentru a dezinforma cetățenii. Apreciez foarte mult conlucrarea dumneavoastră și a colegilor de la Centrul de comunicare, de la mass-media, pentru a deveni mai buni, pentru a nu doar contracara, dar a preveni și a veni cu cele mai bune mesaje de explicare corectă a situației şi a nu permite ducerea în eroare a cetățenilor.
Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru, vă mulțumesc foarte mult. La mulți ani de Ziua Armatei Moldovei și să ne vedem cu bine, sănătoși, împreună.
Anatolie Nosatîi: Vă mulțumesc mult și apreciez extrem de mult prezența dumneavoastră aici și buna cooperare pe care o aveți cu colegii. Vă rog să continuați în aceasta acum, aici, așa și în România. La fel, doresc să vă văd în cadrul mai multor activități și să ne ajutați să devenim mai buni, să devenim mai pregătiți, colegii să-și facă misiunea la nivelul la care îl faceți dumneavoastră. Vă felicit și pe dumneavoastră pentru rezultatele obținute și pentru deschiderea pentru cooperare și împărtăşirea bunelor cunoștințe și practici pe care le aveți.
Dan Grecu: Armata este singura structură la care nu s-au făcut actualizări din 2016 la nivelul pensiilor. Pensiile sunt mai mari decât în sistemul public, pentru că salariile au fost mai mari
În această săptămână vă propunem a doua parte a interviului cu generalul-maior în rezervă Dan Grecu, vicepreședinte al Asociației...
Mihai Panait: Am făcut pași importanți în ultimii doi ani pentru viitorul Forțelor Navale Române. Viitorul Aviației Navale, cu noile capabilități, este asigurat
Interviul săptămânii a fost realizat în preajma Zilei Marinei și a Forțelor Navale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul...
Angel Tîlvăr: Vreau să mulțumesc celor care găsesc de cuviință să aleagă cariera militară ca fiind o carieră de viitor. Presupune responsabilitate și enorm de mult patriotism
La Interviul Săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care a vorbit despre deciziile...
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 08:07
Teodora Mazere (realizator rubrică): Deschidem această ediţie cu veşti din Bosnia şi Herţegovina, unde timp de 18 zile, un detaşament aparţinând Batalinoului 151 Infanterie Războieni, alături de celelalte structuri româneşti dislocate în acest teatru de operaţii, participă la exerciţiul multinaţional „Quick Response 2024”. Sunt angrenate trupe din toate cele 23 de ţări ale EUFOR, care sunt întărite temporar de forţele de rezervă austriece, maghiare şi române. Prezenţa continuă a membrilor EUFOR în comunităţile locale le oferă o perspectivă mai bună asupra situaţiei de la faţa locului şi le dă oportunitatea de a ajuta partenerii locali în asigurarea unui mediu stabil și sigur.
Locotenentul Maria Bibire (ofițer în cadrul Companiei Stat Major și Deservire, dislocată în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina): Compania Sat Major și Deservire acordă sprijinul logistic real batalionului multinațional și batalionului IRF în vederea îndeplinirii cu succes a misiunilor încredințate pe timpul exercițiului „Quick Response ’24”. Scopul acestui exercițiu este de a simula intervenția trupelor participante la Operația EUFOR ALTHEA, în acord cu angajamentele de menținere a stabilității și securității naționale asumate de către țările membre.
Teodora Mazere (realizator rubrică): Următoarea staționare este în Polonia, mai precis în baza Bemowo Piskie, unde îi găsim pe artileriștii antiaerieni focșeneni, membri ai celui de-al 15-a lea detașament românesc dislocat în cadrul Grupului de luptă din această țară. La patru luni și jumătate de la preluarea misiunii, militarii români continuă antrenamentele alături de partenerii americani, britanici, croați și polonezi, în vederea asigurării prezenței înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianței. Cu amănunte despre acțiunile din ultimele zile vine locotenentul Valentin Alexandru, ofițerul de informare și relații publice al contingentului antiaerian românesc.
Locotenent Valentin Alexandru: Militarii detașamentului de apărare antiaeriană „Sky Guardians” au executat un exercițiu de rezolvare a unei situații tactice de nivel baterie, în cadrul căruia militarii au reacționat la incidentele create în câmpul tactic. Pe 6 septembrie am participat la activitățile desfășurate cu ocazia sărbătoririi zilei bazei, activități ce au constat în prezentare de tehnică și echipamente militare și defilarea militarilor alături de celelalte națiuni din cadrul Grupului de luptă.
Teodora Mazere (realizator rubrică): Ultimele vești le primim de la militarii Statului Major al Grupării Navale Permanente a NATO de Luptă Contra Minelor numărul 2, care timp de două săptămâni participă la exercițiul „Dynamic Move”, faza a II-a găzduit de Comandamentul Forțelor Navale din Italia. Acest tip de exercițiu joacă un rol esențial în vederea asigurării instruirii capacităților de luptă contra minelor ale NATO, contribuind semnificativ la eficacitatea operațională a Alianței în asigurarea securității maritime, cât și la pregătirea personalului de comandă pentru a acționa în situații reale. Din La Spezia Italia, transmite căpitanul Laurențiu Roadevin, ofițer în cadrul Statului Major al Grupării Navale Permanente a NATO de Luptă Contra Minelor numărul 2.
Căpitan Laurenţiu Roadevin: „Dynamic Move” este un exercițiu asistat pe calculator care se concentrează pe conducerea operațiunilor specifice de luptă contra minerilor, reunind atât militari din state membre NATO, cât și din state non-NATO, cu atribuții în domeniul MCM. Aceste exercițiu este esențial pentru pregătirea forțelor NATO în fața amenințărilor complexe reprezentate de pericolul minelor navale, pe parcursul căruia se generează un scenariu simulat al unei crize reale, într-un mediu computerizat avansat.
Se împlinesc 80 ani de la eliberarea orașului Sfântul Gheorghe
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:58
Adrian Gîtman (realizator rubrică): O ceremonie militară va avea loc duminică la Sfântul Gheorghe, în județul Covasna, pentru a marca 80 de ani de la eliberarea orașului de către Armata Română, în anul 1944. Tot acolo va fi comemorat și generalul erou Grigore Bălan, rănit grav în luptele pentru eliberarea municipiului Sfântul Gheorghe și care se stingea apoi din viață într-un spital de campanie din Sinaia. Festivitățile vor începe la ora 12:00 la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, unde se află o statuie a generalului Bălan și vor continua de la ora 13:30 cu o ceremonie organizată de militarii Batalionului 22 Vânători de Munte în piața centrală a orașului.
Forțele Aeriene Române participă la exerciții internaționale
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:53
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un detașament format din 25 de militari și două aeronave IAR-330 SOCAT din cadrul Escadrilei 713 Elicoptere de la Câmpia Turzii participă până pe 20 septembrie la exercițiul internațional ”Ample Strike” desfășurat în Republica Cehă. Exercițiul a ajuns la ediția cu numărul 11, iar în acest an 500 de militari din 14 țări iau parte la antrenamente. Este prima participare a elicopterelor Armatei Române la acest exercițiu. Militarii români vor executa misiunii de sprijin aerian apropiat și cercetare aeriană.
Un alt exercițiu unde au fost prezente Forțele Aeriene Române este Cross-Landing 2024. În perioada 2 – 5 septembrie, militari din Escadrila 712 Elicoptere Transport de la Giarmata s-au instruit împreună cu forțele armate ungare pentru aplicarea tacticilor, tehnicilor și procedurilor specifice misiunilor de căutare-salvare și evacuare medicală.
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:47
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Brigada din Europa de Sud-Est SEEBRIG a marcat pe 3 septembrie 25 de ani de funcționare. La ceremonia desfășurată la Kumanovo, în Macedonia de Nord, acolo unde se află comandamentul brigăzii, a fost prezentă și Simona Cojocaru, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, care a arătat că SEEBRIG a avut o contribuție esențială la stabilitatea și securitatea regională. Țara noastră deține, până anul viitor, președinția Procesului Reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est, inițiativă care are ca element operațional SEEBRIG. În cei 25 de ani, brigada din Europa de Sud-Est a participat la operațiuni de sprijin pentru pace, asistență umanitară și ajutor în caz de dezastre. În prezent, toate cele șase națiuni contributoare cu forțe la SEEBRIG, Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, România și Turcia, sunt state membre NATO.
Parlamentul a adoptat proiectul de lege pentru donarea unui Patriot Ucrainei
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:42
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Parlamentul a adoptat, marți proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Potrivit documentului, Ministerul Apărării este abilitat să reconstituie capacitatea de apărare aeriană prin achiziționarea unui sistem similar din fonduri nerambursabile. Anunțul cedării unui sistem Patriot către Ucraina fusese făcut încă din luna iunie, în urma deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Țării. România a comandat, în 2017, șapte astfel de sisteme, cu un total de 28 de lansatoare, într-un contract de 4 miliarde de euro. Patru sisteme au ajuns în țara noastră, dintre care două au fost deja operaționalizate, iar al treilea urmează să fie certificat până la finalul acestui an.
Țara noastră a achiziționat și 224 de rachete aferente, iar în derulare se află în contract pentru cumpărarea altor 200.
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:37
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la Tel Aviv, cu omologul său israelian Yoav Galant, cu care a discutat despre mediul internațional de securitate, cooperarea bilaterală în domeniul apărării și pe segmentul tehnico-militar. Angel Tîlvăr a apreciat nivelul deosebit al colaborării în ceea ce privește industria de apărare, cu rezultate concrete în cadrul procesului de modernizare a armatei române și de înzestrare cu capabilități moderne de luptă. Oficialul român a menționat și disponibilitatea țării noastre pentru continuarea dialogului politico-militar dintre cele două state și dezvoltarea proiectelor aflate în derulare.
Cristian Dumitrașcu: Domnule general-maior Leonard Baraboi, la mulți ani și vă mulțumim că ne-ați primit la sediul Forțelor Aeriene Române! Gl. mr. Leonard Baraboi: Bine ați venit! Cristian Dumitrașcu: Aviația română, cu nume fabuloase în urmă, iar acum aveți, iată, șansa să duceți mai departe această tradiție într-o epocă nu foarte liniștită. Cum o simțiți în acest an 2024? Gl. mr. Leonard Baraboi: Tradiția ne obligă, ne onorează. Suntem conștienți că această onoare ne obligă la mai multe lucruri și implicare mult mai mare, dar, conform pregătirii noastre și a echipei pe care am format-o și o continuăm să o dezvoltăm, avem convingerea că la sfârșitul fiecărei zile putem să raportăm șefului apărării „Cer senin” din partea forțelor aeriene. Cristian Dumitrașcu: Dincolo de ceea ce raportaţi șefului apărării, este foarte important și felul în care vă simt oamenii de acasă. Aviația dă senzația, așa cum a fost și în Piața Aviatorilor, este un moment așteptat de toată lumea, și de copii, și de cei mari. Dar, dincolo de asta, nedeclarat, oamenii au mare încredere în dumneavoastră, pentru că, nu-i așa, țineți sus steagul României și apărați cerul României, şi asta nu-i un lucru ușor și nici lipsit de importanță. Gl. mr. Leonard Baraboi: Într-adevăr, nicio zi fără provocări. Ne situăm pe primele două locuri în preferințele populației din România și le mulțumim și pe această cale – armata și biserica. Presiunile conflictului neprovocat din Ucraina se resimt. Am avut incidente la graniță, dar împreună cu colegii din poliția aeriană, piloții care execută serviciul de poliție aeriană, colegii internaționali care execută poliția aeriană extinsă, împreună, „Stronger together” – mottoul NATO. Bineînțeles că nu doar piloții, ci și colegii de la radiolocație, de la rachete, de la forțele terestre cu Gepardul, este, să spunem așa, un contingent de forțe întrunite, care stăm de pavăză la granițele țării. Cristian Dumitrașcu: Uitându-vă un pic în urmă, să zicem, nu mai mult de 20 de ani, nu știu dacă mulți realizează ce progrese s-au făcut și faptul că acest F-16, macheta lui, care este lângă dumneavoastră, este avionul de luptă al al României, de vânătoare și de apărare a cerului României, 20 de ani – atât aș vrea să vă întoarceți și să vă amintiți cum era, în ce poziție erați dumneavoastră și cum vă raportați, așa, la prezentul de atunci și la viitor. Vă puteați închipui că vom ajunge în epoca asta în care Armata Română, Aviația, Forțele Aeriene au Patriot, F-16, Spartan? Gl. mr. Leonard Baraboi: Acum 20 de ani eram un tânăr locotenent, proaspăt întors din prima misiune externă. Am avut onoarea să fiu cel mai tânăr participant la o activitate internațională din Bulgaria, cu MiG-ul 21. Într-adevăr, visam, ca tineri piloți, să zburăm într-o zi pe un avion de o generație mai nouă şi bineînțeles că factorii de decizie au avut grijă ca în viitorul apropiat, adică în cei 15 ani, să ne bucurăm de avioane F-16. După cum bine știți, prima escadrilă achiziționată din Portugalia este deja operațională și este la Fetești. Urmează celelalte două escadrile cumpărate din Norvegia, care vor ajunge pe Câmpia Turzii. Momentan avem nouă aeronave pe Câmpia Turzii. Sistemele Patriot sunt ultimă generație și nu sunt singurele programe. Îndrăznim să visăm în continuare. Așa cum ați menționat, într-adevăr, macheta F-16 în dreapta mea, foarte frumoasă. Așteptăm în acest an cât de curând și în partea stângă să apară macheta de F-35. Visăm astfel încât în 2030 să reușim să avem F-urile, primurile F-35, care vor ieși de pe poarta fabricii din Statele Unite și vor rămâne pentru un an, un an jumătate în America pentru a instrui piloții și instructorii pe care îi vom trimite acolo. Cristian Dumitrașcu: Mergând un pic mai departe, ați fost pilot de mig. Cred că vă simțeați într-un fel ciudat văzând propaganda, aruncând mereu cu noroi pe faptul că MiG-ul era ‘sicriul zburător’… ? Gl. mr. Leonard Baraboi: Fiind pe această funcție, nu poți decât să fii vârful de lance al echipei din spate. Întotdeauna, în funcție de comanda pe care am ocupat-o, am considerat că toate lucrurile bune sunt datorate colegilor. Ce merge rău este vina comandantului și nu voi schimba această filosofie. În ce privește MiG-ul 21, mi-ați atins o coardă sensibilă. Este prima mea dragoste. Este avionul pe care m-am format ca pilot militar, instructor de zbor, participant la diferite misiuni atât în țară, cât și în străinătate. Am zburat cu el în Norvegia, aproape de Cercul Polar. Am executat trageri cu bombe ghidate laser, vârful de gamă. Deci vreau să spun că MiG-ul 21, pentru mine personal, încă o dată subliniez, a fost prima dragoste. Într-adevăr, a venit timpul să trecem la avioane de generație mai nouă, datorită faptului că aerodinamica MiG-ului 21 nu mai corespundea necesităților zilelor de astăzi. Modernizarea MiG-ului 21 a fost un punct important și avionica de pe MiG 21 putem spune că a fost echivalentă F-16 Block 52. Vă menționam anterior că am fost la diferite exerciții atât în țară, cât și în afară, nu doar eu, cât și alți colegi, și am fost mândri să rezolvăm situațiile create în cadrul exercițiului cu MiG-21 LanceR, upgradat la nivelul la care colegii din NATO erau cu F-16, cu Tornado, cu Eurofighter. N-am fost cu nimic mai prejos și acest lucru ne-a întărit pe noi ca piloți, ne-a dat încredere și am îndrăznit să visăm. Repet, a venit timpul să punem MiG-ul 21 la conservare, așa cum știți, pe 15 mai anul trecut, și, începând de la acel moment, ne bazăm pe F-16 și visăm la F-35. Cristian Dumitrașcu: Ăsta a fost un pas inteligent, această punte de trecere către F-35 și v-aș invita să le spuneți acum, după experiența deja vastă cu F-16, cum este acest avion, comparându-l, evident, cu MiG 21 și trecerea asta către F-35 este una normală pe F. Gl. mr. Leonard Baraboi: A fost cea mai bună alegere, deoarece trecerea de la un MiG 21 LanceR direct pe F-35 mi-ar fi fost aproape imposibil. Este o schimbare de mentalitate, dacă doriți. Este o altă filosofie de a zbura. Dacă la MiG 21 cam 80% din timp pilotul îl dedica pilotajul în sine, la F-16 situația s-a schimbat dramatic, în sensul în care gestionarea câmpului de luptă a informațiilor este primordială, pilotajul picând în partea a doua. Este un avion mult mai ușor de zburat decât MiG 21. Să nu uităm că MiG 21 avea cea mai mare viteză de venire la aterizare din lume și era o vorbă între piloții de MiG 21 că „Cine poate zbura MiG-ul 21 poate zbura orice fel de avion”. Consider că este un pas normal, un pas în față, F-16 fiind un pas intermediar. Bineînțeles că ne dorim, pe măsura introducerii, F-35. Avioanele F-16 disponibile vor rămâne în serviciu în continuare, pentru că e bine să fim acoperiți din ambele perspective, atât F-16 cât și F-35. Cristian Dumitrașcu: De ce credeți că sunt românii atât de talentați în ale aviației? Gl. mr. Leonard Baraboi: Îmi place să cred că „Așii de vânătoare”, cartea scrisă de domnul general Strâmbeanu, escadrila de aur – şi aşteptăm cu nerăbdare și escadrila de argint – au lăsat ceva în ADN-ul nostru, al românilor, o pasiune pentru zbor, o dedicare și doar Vlaicu, Coandă, Vuia, Obert sunt niște nume cu rezonanță mondială… Cristian Dumitrașcu: Prunariu… Gl. mr. Leonard Baraboi: Nu mai vorbesc de domnul general-locotenent Prunariu, primul cosmonaut și singurul deocamdată. Avem un trecut care ne obligă, dar de la care am avut și de învățat și, repet, consider că e ceva în ADN-ul nostru. Piloții români, la toate aplicațiile, la toate exercițiile la care au participat, s-au întors doar cu laude și cu cuvinte frumoase. Cristian Dumitrașcu: „Aşii aviației de vânătoare”, de generalul Victor Strâmbeanu, mai este această carte extraordinară, o întâmplare absolut unică în istoria aviației mondiale. „În zbor spre Marea Unire”, Vasile Niculescu, împreună cu al său coleg Precup, care, iată, au dus documentele importante ale Unirii. Cât de mult ați știut și ați învățat dumneavoastră în școala de aviație, în școala militară, și cât de mult învață cei de acum – că voiam să ajungem și la învățământul de astăzi? Gl. mr. Leonard Baraboi: Este o întrebare destul de delicată. Pe vremea mea, e o vorbă la noi, în armată, consider că fiind ultima promoţie de la Boboc, deci, ultima promoţie de institut de aviaţie, având pregătirea şi de ingineri, programa a fost un pic mai încărcată, cererile au fost un pic mai mari. Dar asta nu înseamnă că a fost o soluţie de succes, într-adevăr toţi cei 14 din promoţie am activat în aviaţie bineînţeles, parte dintre ei au părăsit sistemul ieşind la pensie sau au ales o carieră în aviaţia civilă. Consider că acea pregătire nouă ne-a fost foarte utilă, dar, pe de altă parte, consider că învăţământul din zilele noaste trebuie să îl adaptăm noii generaţii, pentru că ei sunt un alt aluat, să spunem. Trebuie adaptat nevoilor de cunoaştere şi pasiunilor tinerilor care doresc să urmeze o carieră în foţele aeriene. Acest lucru s-a întâmplat. După cum bine ştiţi, programa nu se poate schimba peste noapte. Este un lucru care cere timp, dar putem spune cu mândrie că Academia Forțelor Aeriene este o instituție de elită. Vă pot împărtăși faptul că începând de anul trecut în program am avut inclusiv elemente de spațiu. După cum bine știți, spațiu, domeniul spațial ne-a fost încredințat Forțelor Aeriene și, atunci, trebuie să ne pregătim generația de mâine. Cristian Dumitrașcu: Două întrebări, de final, când v-ați hotărât, când v-a fost clar că veți fi aviator? Şi pe următoarea am să v-o adresez după ce îmi răspundeți. Gl. mr. Leonard Baraboi: E foarte simplu răspunsul, de când am amintiri, de la începuturile vieții, am fost mereu cu capul în sos, cu capul în nori, cum glumesc unii colegi. Am simțit o chemare pentru aviație. Nu am avut pe nimeni în familie care să fi urmat o carieră militară. Pur și simplu, asta am simțit că trebuie să fac și drept pentru care la vârsta de 14 ani am ales să urmez cursurile unui liceu militar, actualmente colegiu, am urmat Colegiul Militar, Liceul Militar, la acea vreme „Dimitrie Cantemir” Breaza, unul dintre cele mai bune în opinia mea. Cristian Dumitrașcu: Deși erați din Iași. Gl. mr. Leonard Baraboi: Deși eram din Iași, da. Așa am simțit, știți cum este, Dumnezeu le aranjează pe toate. După care după liceu mi-am desăvârşit pregătirea în ştiințele exacte, lucruri care erau necesare pentru a deveni pilot. Am urmat vizita medicală și de acolo totul a fost ca pe sârmă, să spunem, a mers liniar. Deci, e o pasiune din tinerețe, cultivată și din lectura cărților în materie de aviație, și nu neapărat de autori români, dar și de autori străini. Pierre Clostermann este un model cred că pentru mulți dintre piloții existenți. Cristian Dumitrașcu: Și întrebarea pe care v-am promis-o la sfârșit. Acum vreo câțiva ani, la „Jurnal militar”, la Radio România Actualități, am difuzat un interviu cu dumneavoastră în care povesteați despre un episod foarte serios: ați fentat moartea așa la mustață, vi s-a oprit motorul în zbor cu „Şoimul”. Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa este. Cristian Dumitrașcu: Ați mai face aceeași alegere de a nu părăsi avionul și de a încerca să îl salvați? Gl. mr. Leonard Baraboi: Aţi atins o coardă sensibilă, anul acesta am sărbătorit 10 ani din noua viață, să spunem, meseriile noastre sunt meserii vocaționale și nu mă refer aici doar la piloți, pentru că Forțele Aeriene sunt compuse atât din piloți, din ingineri, maiştri militari, meteorologi, artileriști, radiolocatoriști, toate armele și specialitățile sunt extrem de importante, sunt niște rotițe în angrenajul mare al forțelor aeriene. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, aș alege aceeași soluție. De ce? Pentru că, așa cum vă povesteam la radio, motorul s-a oprit brusc, nesemnalizând niciun simptom, și pentru mine a fost foarte ciudat. Eram în cabina a 2-a ca instructor, în față era un tânăr student, care va finaliza în prima promoție de la cursul de trecere pe F16 și e un lucru de care sunt foarte mândru. Cristian Dumitrașcu: La 10 ani de la… Gl. mr. Leonard Baraboi: La 10 ani utilizare. Cristian Dumitrașcu:… aterizarea forţată. Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa e. Oprindu-se motorul, nedându-ne seama de ce s-a oprit, am zis: trebuie să aflăm ce s-a întâmplat. Decizia n-a fost ușor de luat. Dar având experiența acumulată pe MIG 21, având încredere în Dumnezeu și în cunoștințele dobândite, am considerat că este soluția optimă, cu toate că directorul de zbor mi-a ordonat să catapultezi, pilotul în comandă este cel care ia ultima decizie şi, atunci, după ce l-am anunțat pe pilotul-elev dacă vrei să catapultezi, te rog să te catapultezi, m-a impresionat răspunsul și nu o să îl uit toată viața, răspunsul a fost așa: dacă dumneavoastră, care aveți familie acasă, ați decis să rămâneți, eu care, sunt singur, bineînțeles, se referea la familie, soție, copii, a spus că atunci rămân și eu. Am aterizat forţat, pe burtă. Ne mai trebuiau probabil 300 metri de înălțime, dar nu a fost să fie. Am aterizat, totul în regulă, suntem amândoi sănătoși. Avionul la mai puțin de un an de zile a fost remediat și a reînceput zborul. Cristian Dumitrașcu: Da? Ştiți care este? Gl. mr. Leonard Baraboi: 716 – de fiecare dată când merg la Boboc mă duc și vorbesc cu el, pentru că binomul om-mașină funcționează și noi comunicăm. Cristian Dumitrașcu: Dumneavoastră ați avut o mare responsabilitate. Gl. mr. Leonard Baraboi: Așa e. Cristian Dumitrașcu: N-a fost doar viața dumneavoastră în joc. Gl. mr. Leonard Baraboi: Nu, cu atât mai mult când e viața unui student. Dar nu sunt un om deosebit, așa sunt toți piloții din forțele aeriene, pentru că e o meserie pe care o facem din pasiune, punem tot sufletul în ea și atunci n-avem cum să nu performăm. Așa îmi place să cred, că vom continua să performăm la aceleași standarde înalte de fiecare dată. Cristian Dumitrașcu: Și astăzi, ca șef al Forțelor Aeriene Române, un mesaj de final pentru cei care ne ascultă la radio, un mesaj de încredere. Gl. mr. Leonard Baraboi: Noi suntem, să spunem asa, primii grăniceri. Nu pot decât să le transmit cu încredere că suntem 24/7 prezenţi la graniţele şi hotarele României, apărăm cerul senin al României și ne vom face datoria cu prisosinţă de fiecare dată. Cristian Dumitrașcu: Domnule general maior Leonard Baraboi vă mulțumesc mult și mă mai așteptam la „Interviul săptămânii”. Gl. mr. Leonard Baraboi: Şi eu vă mulțumesc și să aveți o zi frumoasă! Cristian Dumitrașcu: Mulțumesc!
Dan Grecu: Armata este singura structură la care nu s-au făcut actualizări din 2016 la nivelul pensiilor. Pensiile sunt mai mari decât în sistemul public, pentru că salariile au fost mai mari
În această săptămână vă propunem a doua parte a interviului cu generalul-maior în rezervă Dan Grecu, vicepreședinte al Asociației...
Mihai Panait: Am făcut pași importanți în ultimii doi ani pentru viitorul Forțelor Navale Române. Viitorul Aviației Navale, cu noile capabilități, este asigurat
Interviul săptămânii a fost realizat în preajma Zilei Marinei și a Forțelor Navale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul...
Angel Tîlvăr: Vreau să mulțumesc celor care găsesc de cuviință să aleagă cariera militară ca fiind o carieră de viitor. Presupune responsabilitate și enorm de mult patriotism
La Interviul Săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care a vorbit despre deciziile...
Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare din această săptămână o facem în Polonia, unde, pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, Detașamentul de Apărare Antiaerian „Sky Guardians” își continuă misiunea și se instruiește în comun alături de aliații americani, britanici, croați și polonezi. Detalii despre ultimele activități derulate zilele acestea avem de la locotenentul Valentin Alexandru, ofițerul de informare și relații publice al detașamentului. Lt. Valentin Alexandru: Militarii detașamentului au executat un exercițiu cu trageri de luptă cu complexele antieriene Gepard în poligoanele de instrucție din Polonia. Acest tip de exercițiu oferă militarilor posibilitatea de a identifica și angaja o țintă, dar și de a corecta focul asupra acesteia. Eduard Nicola (realizator rubrică): Din Europa ne mutăm pe continentul african. Acolo, Detașamentul de Protecție a Forței, generat de Brigada 9 Mecanizată Mărășești, își continuă misiunea în Bangui, Republica Centrafricană. Militarii români participă la misiunea Uniunii Europene de Instruire a Forțelor Centrafricane. Nivelul ridicat de pregătire a militarilor a fost confirmat în cadrul unei ședințe de tragere, desfășurat în Poligonul Camp Kasai. Locotenent-colonelul Valentin Văileanu, ofițer în cadrul misiunii Uniunii Europene în Republica Centrafricană.
Valentin Văileanu: Dăruirea fiecărui militar român din cadrul Detașamentului de Protecție a Forței în a-și îndeplini sarcinile cu cel mai înalt grad de responsabilitate demonstrează că, indiferent de circumstanțe, membrii ai EUTM RCA își pot desfășura activitățile zilnice într-un mediu stabil, propice îndeplinirii obiectivelor. Eduard Nicola (realizator rubrică): De pe uscat mergem în Marea Mediterană, unde nava-școală „Mircea” îşi continuă marșul de instrucție. Velierul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a plecat pe data de 19 iulie din rada Toulonului, prin Marea Mediterană și strâmtoarea Bonifaciu care desparte insulele Corsica și Sardinia, a revenit în Marea Tireniană, mergând spre sud pentru a intra în portul Palermo luni, 22 iulie. Principalul disconfort al etapei de marș, la fel ca și în țară, a fost vremea caniculară. Chiar și pe mare, temperaturile trec constant de 35°, așa că toate activitățile de la bord au fost regândite pentru a se evita expunerea prelungită la soare. După 4 zile de escală, care au fost folosite pentru refacerea plinurilor de apă, alimente și combustibil, nava-școală „Mircea” a părăsit portul Palermo și se îndreaptă spre ultima escală a marșului de instrucție – Bodrum, din Turcia -, unde va ajunge pe data de 31 iulie. Despre experiența de la bordul navei student caporal Gilda Faifer: Gilda Faifer: Căldurile nu au fost o problemă, pentru că militarii sunt tot timpul pregătiți. Experiența până acum a fost una valoroasă și, desigur, aceste exerciții au adus plusvaloare la tot marșul. Am avut ocazia să dobândim anumite abilități practice și să ne perfecționăm competențele din domeniul maritim. Aceste noțiuni ni le-am însușit deja în cadrul Academiei Navale, dar aici a fost locul perfect pentru a le pune în practică.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un comandament NATO pentru coordonarea sprijinului pentru Ucraina va fi constituit în Germania – a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Comandamentul va fi operațional în luna septembrie, va avea 700 de persoane și va coordona eforturile aliaților – a mai precizat Stoltenberg. Potrivit declarației finale a Summitului NATO de la Washington, Alianța a numit și un înalt reprezentant al NATO în Ucraina: Patrick Turner își va începe mandatul la Kiev în luna septembrie. Acesta a ocupat anterior funcțiile de secretar general adjunct al NATO pentru operațiuni și de secretar general adjunct pentru politica de apărare și planificare. La Summitul NATO de la Washington, aliații au convenit să înființeze și programul de asistență și instruire în domeniul securității pentru Ucraina, pentru a coordona mai bine furnizarea de echipamente militare și de instruire.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în proximitatea frontierei cu România. În consecință, Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană. Aeronave de luptă au fost ridicate în aer pentru monitorizarea situației.
Mai multe detalii am obținut de la generalul de brigadă Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN. Constantin Spînu: Echipe ale Ministerului Apărării Naționale execută cercetări în teren pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul național ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene. La prima dintre cele trei locații identificate ca posibile zone de incidență, din proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Gheran 1 sau 2. Cercetările vor continua pentru acoperirea întregii zone.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii și cel al Forțelor Aeriene Finlandeze și-au încheiat misiunea în țara noastră. Timp de patru luni, cei 260 de militari britanici cu șase aeronave Eurofighter Typhoon s-au aflat în serviciul de poliție aeriană întărită, alături de Forțele Aeriene Române, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. A fost pentru a cincea oară când piloții britanici au fost dislocați în România, iar misiunile în comun s-au dovedit un adevărat succes – a declarat la ceremonia de încheiere a misiunii, comandorul Karl Bird, comandantul Aripii 140 Expediționare de Aviație. Karl Bird: Misiunea a fost un succes fantastic, a însemnat un antrenament excelent împreună cu aliații noștri. Exercițiile de luptă aeriană au decurs foarte bine. A fost grozav să-i avem alături pe colegii finlandezi și pe cei români, iar cu toții ne-am bucurat cu adevărat să concurăm cu alte tipuri de aeronavă. Nu am avut confruntări reale cu piloții ruși, dar am exersat circa 30 de astfel de situații, ceea ce demonstrează că postura de descurajare funcționează, iar împreună suntem mai puternici. Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul finlandez, prezent pentru prima oară în țara noastră la o astfel de misiune, a fost format din 90 de militari cu șapte aeronave F18 Hornet. Participarea celor doi aliați la misiunile de poliție aeriană în regiunea țării noastre arată coeziunea care există între statele Alianței Nord-Atlantice – a menționat, în baza de la Mihail Kogălniceanu, șeful Forțelor Aeriene Române, generalul-maior Leonard Baraboi. Leonard Baraboi: E de prisos să vă povestesc cât de importantă este această cooperare. Suntem membri ai NATO. Cred că prezența detașamentelor finlandez și britanic aici, la Kogălniceanu, demonstrează o dată în plus, dacă mai era nevoie, coeziunea care există la nivelul NATO. Provocările sunt cele pe care le știți foarte bine. Avem zile și nopți care nu sunt atât de senine pe cât ne-am dori, dar împreună suntem aici de pavăză țării și putem să raportăm la finalul fiecărei zile „Cer senin” și misiune îndeplinită. Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un detașament al Forțelor Aeriene Spaniole va ajunge peste doar câteva zile în România pentru misiunile de poliție aeriană sub comandă NATO.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și omologul luxemburghez, generalul Steve Thull, au vizitat marți Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est din Sibiu și Centrul Național de Instruire Întrunită de la Cincu. Cei doi oficiali au discutat despre integrarea militarilor luxemburghezi în Grupul de Luptă NATO găzduit de țara noastră și au evaluat situația de securitate din zona extinsă a Mării Negre și programul de antrenamente și exerciții comune pe teritoriul României.
Generalul Vlad a apreciat că nivelul de cooperare dintre militarii români și partenerii din structura aliată este unul excelent, iar contribuția militarilor luxemburghezi rămâne esențială în procesul realizării capacității operaționale inițiale a grupului de luptă de nivel brigadă, care va avea loc la începutul anului viitor.
Paul Palencsar: E prima mea călătorie la Athos, a fost în martie, anul ăsta, în 2024. Nu fusesem la Athos niciodată. Mulți dintre prietenii mei au fost. Nu știam neapărat că dacă nu mă duc, dacă ratez ceva sau în sfârșit a fost așa o dorinţă, o chemare. Trei zile în Athos, aşa este şi subtitlul acestei expoziţii de fotografie. Nu mi-am luat cu mine aparat foto profesional, am avut un telefon mobil. Toată expoziția pe care cei care vin aici o pot vedea pe simeze este făcută exclusiv cu telefonul mobil și editată pe telefonul mobil. Athosul e un loc al rugăciuni, un loc în care miile de călugări s-au retras tocmai pentru a fi departe de tumultul acestei lumi şi am vrut să fiu cât mai discret, să nu tulbur, cât mai puțin intruziv. Am plecat la Athos fără mari speranțe. Dostoievski spune foarte frumos în „Frații Karamazov” că nu minunea naște credința, ci credința naște minunea, iar Athosul este locul în care nu vei găsi sfinți zburând printre nori, vei găsi ceea ce cauți, vei găsi ceea ce ești. Practic, oriunde te duci dai tot peste tine în sus. Și Athosul îţi confirmă asta. Andra Barbul (reporter): Această expoziție ne dă posibilitatea să vedem Athosul prin ochii lui Paul Palencsar. Ce ați găsit acolo? Spuneați că ați găsit ceva. Ce ați găsit mai exact? Paul Palencsar: Am găsit liniște, am găsit multă pace, mult sens, alt ritm de viață cotidiană. În Athos găsești foarte bine reflectată formularea evanghelică a lui Iisus, „Împărăția mea nu e din lumea aceasta”, și într-adevăr așa este. Cei care s-au dus acolo, cei care au ajuns acolo încearcă să trăiască împărăția lui Dumnezeu încă din lumea aceasta. Sigur, trei zile în Athos nu e mare lucru ca timp, deși poate fi totul. La fel, poți să stai trei luni și să să te întorci acasă ca și cum ai stat jumătate de zi, depinde ce cauți și ce vrei. Sunt locuri extraordinare. Majoritatea mănăstirilor sunt de prin secolul IX, X, XI, sunt patrimoniu UNESCO, toate mănăstirile de acolo. Multă istorie, multă cultură, în Athos chiar și un agnostic sau un ateu se poate delecta cu bunătăți intelectuale, culturale, pentru că locul acesta poate fi asimilat și exclusiv în spectru cultural, fără nici o problemă, la fel ca și expoziția noastră de astăzi. Andra Barbul (reporter): Ce mesaj doriți să le transmiteți celor care au fost astăzi aici, la Cercul Militar? Paul Palencsar: Ortodoxia e firescul vieții, creștinismul e firescul vieții. Iisus este firescul vieții noastre. Și cred sau sper că fotografiile mele, deși când spun mele mi se pare că sunt insolent, arogant, că nu sunt ale mele, sunt de acolo, e efectiv ca și cum aș fi furat ceva și vin și-mi arog niște drepturi care nu-mi aparțin, fotografiile astea transmit pentru mine mult firesc, multă normalitate. Deci nimeni în Athos nu se trântește cu capul de pământ și își plânge păcatele. Nu, dimpotrivă, foarte mulți călugări sunt binevoitori, cu zâmbetul pe buze, dar nici ospitalieri. Și cred că cei care vin la această expoziție, dacă ar pleca măcar cu gândul ăsta, că Dumnezeu e firesc, că viața noastră poate fi trăită și altfel decât în grabă, mereu în grabă, mereu în stres, că nu e timp decât pentru iubit, nu e timp decât pentru iertare, că viața asta e mult prea scurtă pentru a trăi altfel decât așa.
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...
Florin Șperlea (redactor-șef al Observatorului Militar): Domnule general, cum spune poetul, „la trecutu-ţi mare, mare viitor”. Cum arată viitorul presei militare, în opinia unuia care chiar a muncit în domeniul ăsta – cât? – 40 de ani aproape. Răduț Bâlbâie: Păi vreau să vă spun că de presă sigur o să fie nevoie permanent. Florin Șperlea: De presă în general? Răduț Bâlbâie: De presă o să fie nevoie permanent. Oamenii o să aibă nevoie de informație, fiindcă viața lor în general depinde enorm de mult de informație și de calitatea informației. Asta e altă poveste. Nu neapărat de cantitate, cantitatea e peste măsură. Calitatea e o mare problemă. Florin Șperlea: Bătălia va fi totuși în zona calităţii. Răduț Bâlbâie: În zona calității. Sigur, presa militară va rămâne în continuare un element distinctiv al activității de comunicare. De ce? Fiindcă trăim într-o perioadă în care s-au întâmplat două lucruri. Unu, niciodată n-a fost lumea mai ideologizată ca în momentul de față și niciodată n-a fost lumea mai ideologizată, nu pe două blocuri ideologice mari… Florin Șperlea: Precum secolul al XX-lea… Răduț Bâlbâie: Precum în secolul al XX-lea, ci pe fel de fel de mărunțișuri, pe fel de fel de frame-uri, pe fel de fel de bucățele de…, adică precursori. Închipuiți-vă o chestie care se sparge și rezultă cioburi multe, multe, multe, un puzzle, tot felul de bucățele și fiecare bucățică de-aia are ideologia ei. Şi e o nenorocire. Florin Șperlea: Lumea nu mai înțelege nimic. Răduț Bâlbâie: Plus că mai e o chestie importantă – lumea a început să trăiască tot mai mult în bule, iar social media ne-a dus la chestia asta și lumea a început să trăiască mai mult în bule, agregând în mod natural, adică nu, nu, să nu credeți că în epoca Imperiului Roman era altfel. Mijloacele de comunicare erau diferite, dar tendința era aceeași. Tendința dacă noi avem aceleași valori, sigur avem atitudini comune. Dacă avem atitudini comune, ne simțim bine împreună și agregăm, adică mergem mai departe. Florin Șperlea: Da, adică în afară de statutul de cetățean roman, totul era diferit. Răduț Bâlbâie: Exact. Aia e o cu totul și cu totul altă poveste, exact. Deci aia e o chestie care ne distinge și care ne apropie. Numai că acuma închipuiți-vă chestia asta nu numai la nivel de bloc, cetățeanul roman, acuma este la nivel de pasiuni de astea mărunte. Am pisică, n-am pisică. Deci, dacă am pisică, sunt în grupul celor care iubesc pisicile și se întâmplă o mulțime de nenorociri. Gândiți-vă că noi nu mai suntem Aristotelii de niciun fel. Adică chestia aia cu principiul ăla al căii de mijloc a fost pur și simplu șters cu buretele la modul radical. Adică în momentul de față ori cu mine, ori împotriva mea. Adică cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Florin Șperlea: Am mai trăit asta, dar la o scară… Răduț Bâlbâie: Am trăit la o scară foarte mare și a început, domnule, să-mi fie frică. Sunt unii care contestă atât de vehement, și de-o parte și de alta, în social media, de pildă, încât efectiv a început să-ți fie frică. Mă simt exact ca aia în ’38, când lătrau legionarii, că dacă nu nu știu ce, la zid, la omor, la nu știu ce, la nu știu cum, la la, la… Mă simt ca în ’50, când lătrau comuniștii sau ăia care fuseseră lătrați de legionari – „uite așa, uite așa, uite așa, nu ești cu noi, ești împotriva noastră”… Florin Șperlea: Și dacă spuneai bancuri cu Stalin, direct la închisoare… Răduț Bâlbâie: Bine, dacă n-aveai altceva mai bun de făcut și pierdeai timpul cu chestii de astea, da, ți se întâmplau și treburi de astea. Deci, despre asta e vorba, de calitate, de calitatea informației. Să vă spun ce se întâmplă în viitor. Deci, pe de o parte, polarizarea asta ideologică; în al doilea rând, fragmentarea asta a atitudinilor indivizilor și multitudinea de informații de care ești înconjurat, pe care nu poți să le contabilizezi, nici nu poți să le cuprinzi ca lumea, nici nu poți să le digeri ca lumea și nici nu poți să le înțelegi. Fiindcă vreau să vă spun, uite, vorbeam de Aristotel și de calea de mijloc. Domnule, eu sunt de acord că e o nenorocire să omori toate animalele, dar putem să mâncăm numai grâu și numai legume? Florin Șperlea: Nu prea, cred eu. Răduț Bâlbâie: Nu prea. Deci calea de mijloc, deci calea de mijloc. În momentul de față nu există decât gruparea ălora care spun „vegani, vegani, vegani” sau ăia care mănâncă poc, porc, porc. Deci nu mai există o cale de mijloc. Încă o chestie pe care a mai putea-o adăuga, pentru care trebuie neapărat presă – domnule, noi nu înțelegem nimic din ce ni se întâmplă, efectiv nu înțelegem nimic din ce ni se întâmplă. Florin Șperlea: Nici măcar informat fiind? Răduț Bâlbâie: Eu nu înțeleg. Eu, om în toată firea, nu înțeleg nimic din ce mi se întâmplă. Și vă dau două exemple: încălzirea globală, dar noi știm că a fost glaciațiune și înaintea glaciaținii a fost o încălzire globală și după aia glaciațiune, asta e ciclică în istoria pământului și nu era industrie pe vremea aia, nu era de niciun fel; e activitate solară, sunt chestiile alea fizice, de fizică generală. Domnule, să pui botniță vacii, să scoți centrala de apartament. Ce să pui în loc? Că noi nu suntem Marea Britanie, să avem bani ghiotură. Eu nu sunt o civilizație tehnologică ca Statelor Unite care pot să inventeze apa caldă în 20 de ani. Ce să pui în loc, ce aduci în loc la chestia asta? Florin Șperlea: Și presa asta își asumă dezbaterea și încearcă să… Răduț Bâlbâie: Aia e, că nu își asumă dezbaterea. Aia e problema, că nu-și asumă dezbaterea. Deci, presa asta civilă despre care vorbim, mie asta trebuie să-mi spună, să-mi spună care sunt consecințele, să-mi spună…. Bine, sunt multe acum, toată lumea e vinovată în treaba asta. Că ne trezim în sondaje cu un scor uluitor de mare de inși care n-au încredere, din Ucraina, care n-au încredere în România și nu consideră România o țară ok… Florin Șperlea: Nici din România în Ucraina. Răduț Bâlbâie: Și nici din România, în condițiile în care noi avem un efort constant pentru Ucraina. Mi se pare normal așa, că să ajuți un tovarăș în suferință mi se pare nu numai o chestie creștinească, mi se pare o chestie de bun-simț din privința valorilor pe care le avem. Florin Șperlea: Mă așteptam să-mi oferiți o rezervă de optimism. Răduț Bâlbâie: Și ajung ușor-ușor, deci am ajuns și la chestia asta – faptul că nu mai știm să interpretăm realitatea, domnule. Deci presa pe vremuri avea funcția asta de interpretare, adică venea și spunea: Domnule, uite așa trebuie să se întâmple, fiindcă aşa… Veneau experții ăia. Nu mai sunt experţi. Eu n-am mai văzut la televizor un profesor universitar de la Politehnică, n-am mai văzut un geolog, n-am mai văzut un fizician, n-am mai văzut pe nimeni la televizor. Florin Șperlea: Un istoric autentic… Răduț Bâlbâie: Sunt fel de fel de strâmbi care își dau cu părerea, fel de fel de fonfi care îşi dau cu părerea. N-am mai văzut o chestie de genul ăsta, nu mai zic de calitatea jurnaliștilor, care acum se pricep de la chiloţi până la știu ce Dumnezeu, sateliţi… Florin Șperlea: Patriot. Răduț Bâlbâie: …artificiali. Şi-atunci, din punctul ăsta de vedere, toate chestiile astea îl fac pe individ mult mai fragil, îl fac fragil la dezinformare, îl fac fragil la zvonuri, îl fac fragil la toate prostiile astea. De-aia presa militară e importantă, de-aia presa militară trebuie să vină și să-i spună subofițerului, să-i spună soldatului, să-i spună domnului locotenent, colonelului, de ce nu, colonelului în rezervă, trebuie să vină și să le spună: măi, oameni buni, uite ce se întâmplă, uite care sunt marile tendințe europene, uite care e politica noastră, uite care e nu știu ce. E lucru complicat, e lucru complicat, fiindcă niciodată n-a fost uşor să faci presa militară, darmite acuma în condițiile actualei presiuni. Dar sigur este îngrozitor de necesară, fiindcă războiul informațional va continua. Noi vom intra într-o perspectivă de război rece. Probabil conflictul cu Ucraina se va termina, se va îngheța sau se va termina, dar, indiferent cum va fi, războiul rece va continua și războiul ăsta rece va însemna influențare, acțiune psihologică, manipulare, dezinformare. Şi ai nevoie de presă militară măcar pentru bucățica asta, segmentul ăsta de militari, de care tu ești responsabil. Responsabilitatea unui manager…; în cele nu știu câte responsabilități ale managerului intră și informarea, comunicarea. E una din responsabilitățile managerului. Deci, ca atare, ministrul, șeful Statului Major al Apărării au și această obligație de a asigura informarea armatei, de a asigura informație de calitate armatei, iar presa militară este instrumentul prin care se poate întâmpla acest lucru. Florin Șperlea: Domnule general, vă mulțumesc foarte mult pentru discuția aceasta. Am mai fi putut sta de vorbă în mod cert încă pe atât. Să urăm presei militare la mulți ani și sper să ne revedem cu bine la următorul interviu. Răduț Bâlbâie: Cu mare bucurie. Vă mulțumesc mult de tot. Mă bucur că am revenit acasă. Florin Șperlea: Am onoarea să vă salut!
Dan Grecu: Armata este singura structură la care nu s-au făcut actualizări din 2016 la nivelul pensiilor. Pensiile sunt mai mari decât în sistemul public, pentru că salariile au fost mai mari
În această săptămână vă propunem a doua parte a interviului cu generalul-maior în rezervă Dan Grecu, vicepreședinte al Asociației...
Mihai Panait: Am făcut pași importanți în ultimii doi ani pentru viitorul Forțelor Navale Române. Viitorul Aviației Navale, cu noile capabilități, este asigurat
Interviul săptămânii a fost realizat în preajma Zilei Marinei și a Forțelor Navale. Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul...
Angel Tîlvăr: Vreau să mulțumesc celor care găsesc de cuviință să aleagă cariera militară ca fiind o carieră de viitor. Presupune responsabilitate și enorm de mult patriotism
La Interviul Săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu este ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, care a vorbit despre deciziile...
Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem în Marea Mediterană, unde Gruparea Navală Permanentă NATO de Luptă Contra Minelor 2, sub comandă românească, își continuă misiunea alături de parteneri. Puitorul de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu” are rolul de navă – comandant și, împreună cu vânătorul de mine TCG Enez, au desfășurat diverse activități în comun, menite să întărească cooperarea și interoperabilitatea dintre forțele navale. Gruparea Navală Permanentă 2 își desfășoară misiunile în principal în Marea Mediterană, dar navele sale pot fi dislocate și în alte regiuni maritime. Locotenent-comandorul Bogdan Iosif(comandantul Puitorului de mine și plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”): Până în acest moment, nava -comandant a grupării SNMCMG2 a desfășurat o serie de activități din spectrul misiunilor de bază ale grupării NATO. Vorbim despre exercițiile desfășurate cu navele din subordine, vânătoarele de mine Enez și Gaieta, aparținând forțelor navale turcești, respectiv italiene. Vorbim despre promovarea securității maritime, prin activități de patrulare și prezență navală în bazinul Mării Mediterane. Ciprian Panga (realizator rubrică): Din Marea Mediterană mergem în Balcanii de Vest, mai exact în Kosovo, unde Armata României a suplimentat efectivele militare pentru misiunea NATO KFOR cu o structură de nivel companie, generată de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, companie dislocată în baza militară Villaggio Italia, din regiunea Kosovo. Principala misiune este asigurarea unui climat de securitate sigur și stabil, precum și libertatea de mișcare pentru toți cetățenii din această regiune, conform rezoluției 1244 a Consiliului de securitate al ONU. Căpitanul Florin Petrași (comandantul companiei): Sunt sigur că a fost un efort destul de mare pentru toate structurile care au fost angrenate pentru a aduce toate mijloacele tehnice și tot echipamentul necesar desfășurări misiunii. Momentan suntem preocupaţi cu activitățile administrative pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a misiunilor. Vom fi focusați în principal pe misiuni de patrulare, vehicule check point-uri și posturi de observare până la momentul actual din informațiile primite. Ciprian Panga (realizator rubrică): Rămânem tot la militarii din forțele terestre și ajungem în Polonia, pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, unde detașamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians îşi continuă misiunea şi se instruiește în comun alături de aliați din cadrul Grupului de luptă NATO. Pe lângă toate exercițiile tactice desfășurate, aceștia au participat și la un exercițiu de orientare și deplasare în teren, parte din programul de pregătire al militarilor, indiferent de armă și specialitate. Locotenentul Valentin Alexandru (ofițerul de informare și relații publice al detașamentului): În ultima perioadă, militarii detașamentului de apărare anti-aeriană Sky Guardians au executat exerciții de orientare în teren în poligoanele de instrucție din Polonia. Aceste exerciții au constat în identificarea locațiilor pe hartă și deplasarea prin diferite procedee între punctele de control marcate pe traseu. Acest tip de exercițiu combină efortul fizic și mental, fiind necesară o condiție fizică bună dar şi capacitatea de analiză rapidă a situației.
Cosmin Covei (reporter): Domnule general, vă spunem la mulți ani. Iată că a fost un cer senin și cred că cerul senin este și la propriu și la figurat cerul senin zilele acestea, pe cerul României. General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Vă mulțumim frumos pentru urări. Cu siguranță cerul senin al României va rămâne senin nu doar zilele acestea, ci mereu, deoarece suntem prezenți la datorie atât cu F-16, cu rachetele Patriot, cât și cu celelalte sisteme care se află în serviciile de luptă. Suntem 24/7 prezenţi la datorie. Cosmin Covei (reporter): Peste 100 de ani de forțe aeriene, cum este acum, de când suntem în NATO, de 20 de ani, cum era înainte? Suntem, cred, mult mai avansați. General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Cu siguranță, da. Eram foarte buni și înainte, dar acum, conform sintagmei NATO, „Împreună suntem mai puternici”, nu este doar o sintagmă, a devenit și un fapt, o realitate. Vorbim aceeași limbă, aceleași tehnici, tactici, proceduri, aceleași SOP-uri. Sunt proceduri comune și atunci este mult mai ușor să interacționăm cu Suedia, Finlanda, America, Germania, numiți dumneavoastră orice altă țară din NATO unde vorbim aceeași limbă și este mult mai ușor și doar împreună. Cosmin Covei (reporter): A fost o ceremonie frumoasă, atât militară, cât și religioasă. Armata și biserica sunt întotdeauna împreună. Ce ne puteți spune despre cei pe care i-ați decorat astăzi și un mesaj de la mulți ani pentru Forțele Aeriene Române? General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Bineînțeles că armata și biserica, nu întâmplător se află în primele două opțiuni ale populației din România. Suntem români în primul rând, suntem creștini și suntem membri ai forțelor aeriene. Profit de această ocazie să le doresc colegilor mei din Forțele Aeriene, și aici mă refer la toate specialitățile și armele din compunerea Forțelor Aeriene, un călduros „la mulți ani”, sănătate, bucurii, atât dumnealor, cât și familiilor care îi susțin din spate și „Doar împreună” este deviza noastră. Ne place să credem că am creat o echipă. Suntem o echipă sudată, unită. Bineînțeles, nu este totul perfect, dar suntem perfectibili.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Statele Unite ale Americii vor acorda României un împrumut de două miliarde de dolari. Fondurile vor fi direcționate către modernizarea și înzestrarea armatei, pentru consolidarea capacității de apărare a țării. Decizia vine în contextul semnării unei declarații comune la summitul NATO de la Washington, prin care aliații acordă sprijin Ucrainei în fața Federației Ruse. România a fost de acord să trimită un sistem de rachete Patriot în Ucraina, într-un efort de consolidare a securităţii regionale. Ţara noastră a semnat săptămâna trecută un acord bilateral de securitate cu Ucraina, care cuprinde facilitarea proiectelor de infrastructură şi logistică, esenţiale pentru redresarea pe temen scurt, mediu şi lung a ţării vecine. Acordul prevede şi susţinerea industriei de apărare a Ucrainei, pentru a întări capacităţile forţelor de securitate şi apărare.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 28 din acest an, pentru modificarea și completarea legii privind statutul cadrelor militare. Potrivit actului normativ, persoanele care urmează să devină cadre militare pe filiera indirectă la admiterea într-o instituție de învățământ pentru formarea ofițerilor, a maiştrilor militari sau a subofițerilor în activitate încheie cu Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata de opt ani de la numirea lor în funcție, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale. Ministerul Apărării arată că modificarea a fost necesară deoarece numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 față de anul 2020. În anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 s-a menținut la cote ridicate. Peste 6.000 de militari au părăsit armata în 2023, prin demisii sau pensionare.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române, un C-27 Spartan configurat pentru stingerea incendiilor și un Hercules C-130 pentru sprijin logistic, au sprijinit forțele de intervenție din Republica Macedonia de Nord pentru stingerea incendiilor de pădure. Misiunea s-a desfășurat în urma unei hotărâri emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Forțele Aeriene Române au mai executat în ultimii ani astfel de misiuni pentru stingerea mai multor incendii de pădure din țara noastră, în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău, dar și în Franța, Republica Slovenia și Grecia.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.